Sunteți pe pagina 1din 1

CONTROLUL CONSERVELOR

În procesul de fabricare a conservelor trebuie să se dea o deosebită atenție controlului calitativ,


atât pe faze de fabricație, căt și la produsul finit. Persoanele însărcinate cu efectuarea controlului
trebuie să aibă o deosebită calificare și să stăpânească la perfecție tehnologia de fabricație, spre a
putea da din timp indicații în ceea ce privește prevenirea degradării, atât pentru evitarea
rebuturilor, cât și pentru evitarea toxiinfecțiilor.
Controlul pe faze de fabricație a fost menționat pentru fiecare fază tehnologică în parte, așa încât
nu se mai revine.
Controlul produsului finit trebuie să stabilească dacă produsul poate fi livrat pentru consum, dacă
poate să suporte depozitarea și durata depozitării.
Controlul conservelor se face pe de o parte de laboratorul întreprinderii, iar pe de altă parte de
laboratoarele veterinare de control al alimentelor sau de Sanepiduri.
Metodele de control și interpretarea rezultatelor ar trebui să se facă după aceleași principii. După
cum s-a arătat la descrierea clasificării conservelor, încă nu s-au stabilit criterii rigide de
clasificare, cu fixarea unor indici de calitate unitari pe plan mondial.
În orice caz, toți specialiștii sunt de acord că conservele destinate formării de rezervare trebuie să
satisfacă condiții mai severe, pentru a putea suporta termostatarea fără a produce modificări
organoleptice perceptibile. Verificarea calității conservelor trebuie să cuprindă următoarele
puncte, verificarea indicilor de calitate ceruți pentru un anumit tip de conservă potrivid
standardelor sau normelor tehnice ale sortimentului respectiv