Sunteți pe pagina 1din 9

Bioetica pe înțelesul tuturor

Share
Cuprins (clic pe titlul dorit):

Definiție și câmp de acțiune


Conflictul între bioetica umanist-seculară și cea creștină
Modele etico-morale secular-umaniste
Modelul etic și moral creştin
Linii călăuzitoare în abordarea creștină a eticii biomedicale moderne
Principiile generale ale bioeticii secular-umaniste
Acte normative, tratate şi convenţii privind bioetica
Documente ale organizaţiilor medicale
Documente religioase privind etica medicală
Definiție și câmp de acțiune
 Etica = ramură a filosofiei care se ocupă cu studiul sistematic al moralei, adică al
principiilor de comportament - bun/rău, corect/incorect etc.
 Bioetica = "morala vieţii" (de la bios, viaţă şi ethos, etică)
 Bioetica (în sens larg) = Câmp de studiu ştiinţific sistematic, pluralistic şi
interdisciplinar care abordează teoretic şi practic problemele morale generate de
medicină şi ştiinţele vieţii în raport cu omul şi relaţiile omului cu biosfera.
 Bioetica (etica biomedicală) = Studiul valorilor etice şi morale din perspectiva
progreselor medicinii şi analiza controverselor etice ce apar în practica medicala
modernă.
Câmpul de acțiune al bioeticii cuprinde
1. problematica începutului şi sfârşitului vieţii (avortul, eutanasia, sinuciderea
asistată, reproducerea asistată),
2. manipularea genetică,
3. diagnosticul prenatal,
4. clonarea,
5. terapia cu celule stem,
6. handicapul,
7. experiențele pe oameni,
8. transsexualitatea etc.
Bioetica preia o serie de elemente și de principii din biologie și medicină, din
deontologia medicală, dar și din alte discipline și domenii de activitate (cum ar fi:
filosofia, sociologia, psihologia, dreptul) și pe baza lor, clarifică deciziile și alegerile
posibile din punct de vedere tehnic, în biologie, genetică și medicină.
Bioetica nu se preocupa doar de prescrierea regulilor deontologice după care trebuie
judecate problemele ridicate mai sus, ci bazându-se pe principiile puse la dispoziție de
alte discipline, de tradiția culturală și de contextul socio-cultural, ea a devenit o
disciplina normativă, în sensul că se pronunță asupra calității obiectivelor ei, a eficienței
și perspectivelor lor pentru viață și promovarea acesteia.

Conflictul între bioetica umanist-seculară și cea creștină


Tehnologia a creat noi probleme etice. Inseminarea artificială, fecundarea in vitro, mama
surogat, transplantul și prelevarea de organe, manipularea genetică și clonarea sunt, toate,
realități medicale. Nu se mai pune problema dacă acestea pot fi realizate, ci dacă
ele trebuie realizate.
Practic, nicăieri linia de demarcație între cele două principale sisteme filosofice
contemporane nu este mai clară decât în problemele biomedicale. Abordarea umanistă
seculară și cea iudeo-creștină asupra bioeticii sunt profund antagonice și reflectă, în fapt,
concepțiile antropologice opuse (privind omul și originea sa).

Modele etico-morale secular-umaniste


Umaniștii seculari neagă faptul că există un Creator și că există legi date de Dumnezeu
care guvernează lumea. Această concepție privește omul ca fiind doar un animal superior
(evoluat), dotat cu inteligență superioară, iar această inteligență poate fi folosită pentru a
îmbunătăți specia umană. De aceea, umaniștii seculari favorizează avortul, eutanasia și
ingineria genetică drept mijloace de îndeplinire a acestui scop. Omul este considerat
autonom, în măsura să-și elaboreze propriul cod etic. Bunăstarea omului este valoarea
supremă, acestuia fiindu-i permis să facă orice pentru a dobândi fericirea. Umaniștii nu
recunosc că Dumnezeu este suveran și afirmă că "nici o divinitate nu ne va salva; trebuie
să ne salvăm noi înșine". Cu alte cuvinte, ei afirmă că valorile morale derivă din
experiența umană. Etica este astfel autonomă și situațională, fără a avea nevoie de
sancțiuni teologice sau ideologice (a se vedea “Manifestele Umaniste” - 1933, 1973).
Reprezentative pentru abordările și direcțiile de gândire seculară, adoptate în dezbaterea
actuală cu privire la bioetică sunt modelul liberal-radical, modelul utilitarist și modelul
sociobiologic (vezi mai jos).
Morala liberală radicală s-a născut odată cu Revoluţia franceză şi are ca principiu
suprem libertatea nelimitată a omului, autonomia lui absolută. Potrivit acestei concepţii
nu există Dumnezeu şi nu trebuie să existe vreo lege care să reglementeze moralitatea, iar
acţiunile nu pot fi bune sau rele la modul absolut. Fiecare hotărăşte în conştiinţa sa ce e
bine şi ce e rău, în funcţie de situaţie. Adepţii acestui tip de morală cred că, întrucât omul
nu este o creaţie a lui Dumnezeu şi nu are nici un scop(transcendent), el are dreptul să fie
liber să-şi trăiască propria viaţă cum crede mai bine.
Acest model legitimează avortul, eutanasia, alegerea de catre părinți a sexului copilului
prin metoda selecției, transsexualitatea, fecundarea artificială chiar și în cazul femeilor
singure, experimentele neîngrădite pe embrion, sinuciderea, homosexualitatea etc.
Liberalismul radical este o filosofie autodistructivă, întrucât promovează libertatea fără
responsabilitate, subiectivismul radical şi relativismul moral nelimitat. Aceasta este o
formă de autonomie luciferiană: omul îl dă la o parte pe Dumnezeu pentru a-i lua locul.
Utilitarismul sau pragmatismul are la bază filosofia empiristă a şcolii anglo-saxone
(John Stuart Mill și Jeremy Bentham) şi urmăreşte obţinerea maximumului de fericire -
înţeleasă ca bunăstare economică şi materială - cu minimum de suferinţă. Etica utilitaristă
este o etică a eficienţei: "The end justify the means" (Mill), adică valoarea morală a unei
acțiuni este determinată de rezultatul său.
Binele și răul pot avea semnificație doar când sunt folosite în conformitate cu principiul
utilitarismului, astfel încât orice lucru care face plăcerea (fericirea) să prevaleze asupra
durerii (suferinței) este corect, iar tot ce face ca durerea să prevaleze, este rău. Astfel,
Bentham propunea un calcul hedonist, prin care orice acțiune era măsurată în termenii
plăcerii sau durerii pe care o producea.
Premergătorul utilitarismului a fost, în antichitate, hedonismul, care afirma că fericirea
constă exclusiv în plăcere, în satisfacţia simţurilor. În morala hedonistă exista un singur
principiu al binelui şi al răului: ceea ce aduce plăcere este bun, tot restul este rău.
Definiţia plăcerii a variat de la forma cea mai grosieră, fizică (Aristir din Cirene) la unele
mai elevate; de exemplu la Epicur plăcerea consta în ataraxia – starea de linişte
sufletească - iar la Aristotel, în contemplaţia filosofică. Hedonismul confundă plăcerea cu
bucuria sau cu fericirea, care este aspiraţia fundamentală a omului. Nu mereu acestea sunt
compatibile; adesea, pentru realizarea stării de fericire trebuie să-ţi sacrifici plăcerile şi
bunăstarea.
Etica utilitaristă a creat și un concept extrem de controversat: acela de calitate a vieţii,
care îl înlocuieşte conceptul creştin de sacralitate a vieţii. Adepţii utilitarismului
consideră că individului i se poate recunoaşte statutul de persoană şi deci dreptul de a trăi
doar dacă posedă anumite atribute, cum ar fi capacitatea cognitivă şi de raţionare,
autonomia etc. care să îi confere un anumit standard de "calitate a vieţii", decis de
membrii comunităţii. Cei care nu aduc profit sau nu (mai) pot atinge acest standard sunt
indezirabili. Există indivizi care au pierdut dreptul de a trăi - bătrânii, handicapaţii,
bolnavii incurabil trebuie eutanasiaţi; alţii nu au primit încă acest drept – de exemplu
embrionul (se permit experienţele pe embrionul uman în vederea fertilizării artificiale sau
cercetarea pe acesta, chiar dacă un număr mare de embrioni trebuie distruşi); copilul
depistat cu malformaţie prin diagnostic prenatal defavorabil trebuie avortat sau, dacă s-a
născut, trebuie lăsat să moară prin privare de hrană; pacienţii se împart în categorii din
care unele primesc asistenţă medicală preferenţială iar altele deloc, etc. De asemenea,
pornind de la ideea necesității de a ameliora rasa umană, sunt justificate și tehnicile de
manipulare genetică.
"Pretențiile asupra dreptului la supraviețuire biologică depind în intregime de
capacitatea pe care o are individul în chestiune de a-și construi, cu ajutorul altora, o
viață umană. Ceea ce înseamnă că, în situațiile în care nu există posibilitatea nici unei
apropieri de o viață cu adevarat umană, dreptul la existența biologică sau fizică își
pierde rațiunea de a fi și, ca atare, acea miloasă suprimare a vieții este acceptabilă sau
poate chiar obligatorie." (H.D. Aiken)
Se ridică întrebarea cum definim acest concept de "calitate a vieții"? Discutăm despre
calitatea fizică, socială, spirituală sau despre o sinteză între acestea? Cine decide care este
nivelul "calității vieții" necesar pentru a avea dreptul la existență? Care oameni vor
beneficia de o "viață de calitate" și pe ce bază se va face discriminarea? Vârsta? Rasă?
Rang social? Iată întrebări la care umaniștii nu pot oferi răspunsuri rezonabile.
În fapt, utilitarismul este supus aceluiaşi relativism ca şi sistemele expuse mai sus.
Hotărând nivelul de "calitate a vieţii" necesar pentru a avea dreptul la existenţă, omul ia
locul lui Dumnezeu, transformând dreptul fundamental la viaţă într-un drept relativ și
justificând acte criminale odioase. [1]
Materialismul sau modelul socio-biologic este strâns legat de darwinism şi derivatele
filosofice ale acestuia: scientismul (Comte), psihanaliza (S. Freud), şcoala sociologică
(M. Weber), sociobiologismul (H. J. Heisenk și E. O. Wilson).
Darwinismul a încercat să demonstreze că viaţa umană este produsul întâmplării, al unei
lupte oarbe pentru supremaţie şi că organismul uman are strânse legături de rudenie
filogenetică cu fiinţele inferioare. Materialismul afirmă că Dumnezeu nu există, iar ceea
ce numim suflet nu este decât psihic, adică o simplă funcţie a neuronilor care apare
odată cu dezvoltarea sistemului nervos. În lipsa acestui atribut, ovulul fecundat nu poate
fi o fiinţă umană sau o persoană, ci urmează să devină, încetul cu încetul. Prin urmare, nu
e imorală distrugerea acestui organism în primele sale zile sau săptămâni (avortul,
cercetarea pe embrion).
Materialismul mai propune şi un criteriu de evaluare a fiinţelor vii în funcţie de
capacitatea lor de a suferi. Cum embrionul nu suferă fizic în primele săptămâni de viaţă,
el este considerat superior unei plante, însă inferior unui animal adult. Astfel, mişcarea
pentru "drepturile animalelor" – derivată direct din darwinism - caută interzicerea
experimentelor pe animale, însă nu se opune celor pe embrioni umani; la fel, se opune
consumului de carne pentru că aceasta "înseamnă crimă", dar este de acord cu avortul.
"Dacă un copil n-a fost declarat viabil până la trei zile după naștere, atunci fiecărui
părinte ar trebui să i se permită să ia decizia de a lăsa copilul să moară, salvându-l
astfel de mizerie și suferință." (Dr. James Watson, laureat al Premiului Nobel)
Deşi este evident că toate sistemele de mai sus sunt construite pe absenţa sau refuzul lui
Dumnezeu, este o naivitate să se afirme că cel care le îmbrăţişează ar fi ateu. Odată
Dumnezeu alungat, individualismul, utilitarismul, hedonismul, materialismul devin idoli,
dumnezeii pe care omul îi serveşte. Rezultatul acestei stări de fapt este "cultura morţii"
care a cuprins lumea şi cărei i se opune, prin "cultura vieţii", morala şi etica creştină,
angajată în apărarea vieţii umane din prima ei clipă şi până la sfârşitul ei natural.

Modelul etic și moral creştin


Elementul fundamental al antropologiei şi moralei creştine este statutul omului de
persoană, adică de creatură care poartă în ea chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Imago
Dei), Creatorul său (Gen 1,21,27). Cuvântul persoană provine din latinescul persona,
care însemna "mască de teatru". Termenul arată caracterul sacru al persoanei: cel care
purta masca întruchipa divinitatea şi primea ceva din însuşirile acesteia.
Cu alte cuvinte, omul este o persoană deoarece
1) este o ființă relațională (socială),
2) rațională (capabilă de reflecție),
3) gânditoare (capabilă să descopere sensul lucrurilor),
4) volițională (capabilă de alegere liberă și conștientă) și
5) emoțională (care "simte").
Aceste însușiri cumulate sunt unice. Astfel, distanţa ce desparte fiinţa umană de animal
este infinit mai mare decât cea care desparte orice alte reprezentante ale regnurilor.
Valoarea oricărei fiinţe umane nu depinde de ceea ce în limbaj utilitarist se
numeşte calitatea vieţii. Nu există viaţă lipsită de calitate, așa cum cred utilitariștii. Omul
este valoros în sine, prin ceea ce este el şi nu prin ceea ce face sau posedă.
Valoarea, sacralitatea şi inviolabilitatea oricărei vieţi umane îşi au rădăcina în Dumnezeu
[2].
"Viața umană este sacră fiindcă de la începutul ei comportă acțiunea creatoare a lui
Dumnezeu și rămâne pentru totdeauna într-o legatură specială cu Creatorul său, care
este unicul său scop." ("Donum Vitae" - document al Bisericii Romano-Catolice)
În statutul omului de persoană și în sacralitatea vieții îşi au temelia bioetica creştină
precum şi noţiunea modernă de "drepturile omului".
În antropologia creştină, persoana are următoarele caracteristici esenţiale:
 Persoana este o fiinţă vie care aparţine speciei umane (are suflet), indiferent de
stadiul său de dezvoltare.
 Persoana este un individ (este indivizibilă).
 Persoana comunică şi este capabilă de reflecţie, are conştiinţa binelui şi răului, a
trecutului, prezentului şi viitorului ei anticipat.
 Persoana este liberă. Libertatea ei este un bun de preţ, dar dreptul la viaţă este mai
presus decât dreptul la libertate, fiindcă pentru a exercita libertatea trebuie să
posezi mai întâi viaţa (vezi dezbaterea "dreptul la viaţă al nenăscutului" vs.
"dreptul la autonomie al femeii").
 Persoana este unică, prin caracteristicile genetice, prin sufletul/psihicul său, prin
viaţa pe care şi-o construieşte uzând de libertatea sa.
 Persoana umană este o unitate bidimensională. Nu este nici trup, nici suflet, ci
amândouă în acelaşi timp.
A se vedea pentru mai multe detalii documentul Carta pro-vita. Principii teologice,
antropologice şi morale, adoptat de Federaţia Organizațiilor Ortodoxe Pro-vita din
România.
Aplicaţii practice ale antropologiei creştine în bioetică
Marea întrebare care se pune în faţa tehnicilor rezultate din dezvoltarea ştiinţelor bio-
medicale este următoarea: tot ce este posibil este şi permis sau folositor? [3]
Răspunsul bioeticii creştine este NU. Întrucât este creaţie şi nu creator, omul nu se poate
erija în proprietar al lumii după bunul său plac, ci trebuie să aibă respect
 faţă de viaţă,
 faţă de propriul trup devenit "templu al Duhului Sfânt" (1Cor, 6) şi
 de legile biologice.
Orice atentat la adresa vieţii este o nerespectare a legilor şi a finalităţii stabilite de
Creator.
Pe scurt, rolul creștinului în domeniul biomedical este unul terapeutic, nu eugenic.
(EU- „bine, normal, frumos, armonios”. ◊ gr. eu „bine, bun”
> fr. eu-, germ. id., it. id., engl. id. > .+genie_EUGENÍE (< fr.; {s} gr. eugenia „origine
nobilă”) s. f. Disciplină care studiază aplicarea practică a biologiei eredității în
ameliorarea genetică a individului. E. pozitivă promovează descendenții proveniți din
indivizi excepționali dotați, iar e. negativă elimină (de la reproducere) efectele
transmiterii în descendență a unor însușiri genetice nefavorabile. A fost fondată
de Fr.Galton. Practicată empiric de unele popoare în Antic. (ex. spartanii); a fost
discreditată, prin asocierea ei neștiințifică cu rasismul, de către naziști. Măsuri eugenice,
pe bază de legislație adecvată, se aplică în prezent în peste 30 de țări, printre primele
numărându-se Suedia, S.U.A., Germania (ex. sfatul genetic premarital este o formă de
consiliere eugenică). În prezent se pune însă tot mai mult accentul pe eugenie.
 Bioetica creştină consideră că ştiinţa în sine nu e nici bună, nici rea: ea e bună
(morală) dacă cercetătorul respectă, în el şi în alţii, persoana umană; în schimb,
este rea (imorală) dacă lezează demnitatea persoanei umane.
 Sunt imorale experienţele medicale făcute pe bolnavi fără consimţământul lor şi
chiar cu consimţământul lor, dacă le agravează boala sau le pun în pericol viaţa.
 Sunt imorale experienţele făcute pe prizonieri sau pe embrionul uman din prima
clipă a existenţei, avortul, eutanasia etc.
Astfel:
 Corpul uman nu este un simplu obiect care poate fi manipulat, ci este parte a
persoanei umane.
 Actele biologice nu pot fi neutre din punct de vedere etic.
 Valoarea vieţii nu înseamnă "calitatea vieţii". Comunitatea nu trebuie să urmeze
principiile hedonist-utilitariste care îl sacrifică pe cel considerat ineficient;
dimpotrivă, va ajuta pe cel bolnav.
 Medicul va respecta pe toţi oamenii şi pe fiecare în parte, ca "imperativ categoric"
(Kant) întrucât el nu tratează trupuri, ci persoane. El nu va distruge şi nu va
degrada o viaţă umană cu scopul de a face experienţe medicale, indiferent de
benficiile aduse de acestea.
 Medicul va săvârşi actul medical cu responsabilitate, nu călăuzindu-se după
criterii subiective sau materiale, ci apelând la conştiinţa sa, ţinând cont de legile
morale şi de normele deontologice.

Linii călăuzitoare în abordarea creștină a problemelor eticii biomedicale moderne


Din perspectivă creștină, finalitatea bioeticii este reprezentată de aplicarea principiilor
Scripturii la problemele biomedicale. Liniile călăuzitoare pentru abordarea problemelor
bioetice din perspectivă creștină sunt bazate pe voia lui Dumnezeu, sunt absolute,
prescriptive și deontologice. Bioetica creștină ascultă de două principii esențiale:
1. Viața omului este inviolabilă pentru că este viața unei persoane (a unui subiect cu
drepturi personale). Cu alte cuvinte, un om este inviolabil nu doar pentru că trăiește (căci
atunci un astfel de drept l-ar avea și animalul) ci pentru că este o unitate formată din corp
și suflet rațional, adică este persoană – chip şi asemănare a lui Dumnezeu.
2. a. Este etică şi licită orice intervenţie medicală care favorizează dezvoltarea naturală a
vieţii unei persoane umane (intervenţie "după natură") – de ex. transplantul de organe sau
corectarea unui handicap.
b. Nu este etică (este ilicită) orice intervenţie care se opune dezvoltării naturale a vieţii
unei persoane umane (intervenţie "contra naturii") – de ex. avortul provocat.
c. Nu este etic (este ilicit) orice comportament diferit de modalitățile pe care natura le
indică pentru a urma o atare dezvoltare – de ex. fertilizarea in vitro (care separă scopul
unitiv de cel procreativ al relaţiei sexuale).
Acestea sunt principiile creștine pe baza cărora considerăm că trebuie formulate
răspunsurile la problemele presante dictate de avansul tehnologic.

Principiile generale ale bioeticii seculare (moderne)


1. Beneficenţa cere practicianului să acţioneze numai spre binele pacientului şi să
îndepărteze răul (boala) atunci când îl întâlneşte, urmărind maximizarea beneficiilor cu
minimizarea riscurilor. "Cine beneficiază din acţiunea mea şi cum?"
2. Nonmaleficenţa înseamnă a nu face rău, ca primă condiţie a actului medical.
 "Care entitate ar putea fi afectată de acţiunea mea?
 Ce măsuri pot lua pentru a minimiza acest rău?
 Am comunicat riscurile într-o manieră deschisă şi onestă?"
3. Autonomia se referă la respectarea drepturilor pacientului la autodeterminare,
independenţă şi libertate prin exercitarea unei obligaţii negative de a nu îngrădi şi a nu
controla opţiunile pacientului, precum şi a unei obligaţii pozitive bazată pe dreptul
acestuia la informare şi pe înţelegere; se include aici şi respectul faţă de autonomia
deciziilor profesionale ale colegilor. "Încalcă acţiunea mea autonomia personală a
individului? Consimt toate părţile relevante la acţiunea mea? Cunosc şi respect faptul că
alţii ar putea alege în mod diferit de mine?"
4. Justiţia (dreptatea) presupune nediscriminarea (pe criterii de vârstă, sex, etnie, religie,
grup etnic, politic, social, etc.) celor ce vor primi îngrijirile medicale, cât şi obligaţia
medicului de a lucra spre binele public din două perspective: utilitaristă (beneficiul
maximal către societate şi pacient) şi egalitaristă (distribuţia dreaptă a costurilor şi
beneficiilor: oportunităţi egale în faţa bolii şi dreptul egal al fiecărui om la un minim de
resurse medicale). "Am identificat toate grupurile vulnerabile care ar putea fi afectat de
acţiunea mea? Este acţiunea propusă echitabilă? Cum o pot face mai echitabilă?"

Acte normative, tratate şi convenţii privind bioetica


 Codul de la Nuremberg (1947)
 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată de Adunarea Generală ONU
la 10 decembrie 1948)
 Declarația de la Geneva (1948)
 Codul Internațional al Eticii Medicale (1949)
 Conventia Europeană a Drepturilor Omului (adoptată de statele membre ale
Consiliului Europei)
 Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de
aplicaţiile biologiei şi medicinei (Convenţia privind drepturile omului şi
biomedicina, semnată la Oviedo, 4 aprilie 1997)
 Protocolul din 12 ianuarie 1998 adiţional la Convenţia pentru protecţia drepturilor
omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei,
referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane (adoptată de Consiliul Europei)
 Rezoluţia Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 59-280 privind clonarea
omului (adoptată la 08 martie 2005)
 Declaraţia Universală a Genomului Uman şi Drepturilor Omului (adoptată de
UNESCO)
 Declaraţia Universală a Bioeticii şi Drepturilor Omului (adoptată de UNESCO la
19 octombrie 2005)
 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (proclamată de Parlamentul
European, Consiliul şi Comisia Europeană la 12 decembrie 2007)
 Recomandarea Consiliului Europei nr. 1046/1986 cu privire la utilizarea
embrionilor și fetușilor umani în scop diagnostic, terapeutic, științific, industrial și
comercial
 Recomandarea Consiliului Europei nr. 1100/1989 privind folosirea embrionilor și
fetușilor umani în cercetările științifice
 Raportul privind reproducerea artificială adoptat de Comisia interguvernamentală
de bioetică din Consiliul Europei, 1989
 Recomandarea Consiliului Europei nr. R(90)13/1990 privind screening-ul genetic
prenatal, diagnosticul genetic prenatal și consilierea genetică
 Recomandarea Consiliului Europei nr. 1512 din 2001 privind protecția genomului
uman
 Rezoluția Parlamentului European nr. A2-327/1988 privind problemele etice și
legale ale ingineriei genetice
 Rezoluția Parlamentului European nr. 1352/2003 privind cercetarea pe celule stem
provenite de la om
Documente ale organizaţiilor medicale
 Jurământul lui Hipocrate
 Declaraţia de la Geneva
 Codul internaţional al eticii medicale
 Codul de deontologie medicală din România
Documente religioase privind etica medicală:
ale Bisericii Ortodoxe
 Bazele concepției sociale ale Bisericii Ortodoxe - Moralitatea publică, viața de
familie, probleme de bioetică [pdf]
 Morală şi viaţă. Documentele Bisericii Ortodoxe Române referitoare la
bioetică [pdf]
ale Bisericii Catolice
 Humanae vitae (1968)
 Evangelium vitae (1995)
 Donum vitae (1987)
 Dignitas personae (2008)
 Codul de drept canonic
Legături utile
 Revista română de bioetică
 Colegiul Medicilor din România

Note:
1. Sistemele totalitare, conduse după mentalităţi de tip utilitarist, au legalizat sau
interzis avortul în funcţie de interesele conjuncturale. Spre exemplu, URSS sub
Stalin sau România sub Ceauşescu au interzis avortul o perioadă pentru a spori
artificial natalitatea/populaţia în dorinţa dezvoltării ca putere
economică/geopolitică. Aşadar motivaţia era una utilitaristă. Acest tip de
interdicţie este însă total diferit de respectul pentru viaţă al bioeticii creştine şi al
mişcării pro-vita/prolife.
2. Vezi şi Psalmul 139: "Doamne, tu mă cercetezi de-aproape şi mă cunoşti. [...] Tu
mi-ai întocmit rărunchii, tu m-ai ţesut în sânul mamei mele. [...] Trupul meu nu
era ascuns de tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip minunat în
adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii tăi mă
vedeau şi în cartea ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte
de a fi fost vreuna dintre ele."
3. "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos." (1 Cor, 6:12) Sf. Ap.
Pavel vrea să sublinieze aici existenţa liberului arbitru: Dumnezeu ne îngăduie să
slujim oricui vrem; vom avea de suferit sau de câştigat în urma alegerii noastre.
Bibliografie
 Pr. Claudiu Dumea, Omul între "a fi" şi "a nu fi". Probleme fundamentale de
bioetică, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 2003
 Beauchamp, T. & Childress, J., Principles of Biomedical Ethics, 5th Ed, Oxford
University Press, Oxford, 2001
 J. M. De la Croix - Mic manual de bioetică. Editat în limba română de Asociaţia
Caritas Bucureşti
 Natalia Vlas, Bioetica și perspectiva creștină, în revista "Perspective"