Analizând ansamblul materialului probator de la dosarul cauzei, pe excepții și pe fond,

instanța reține următoarele:

Prin Convenția de credit nr. …./24.01.2008 pârâta Banca …. a împrumutat reclamanților BSS
și BS suma de 102.300 CHF pentru o durată totală de 25 ani. Clauzele inițiale ale Convenției
au fost modificate succesiv, prin semnarea a trei Acte adiționale: …/23.12.2010,
…/23.12.2010 și …/29.12.2011.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanții solicită să se constate caracterul

abuziv al unor clauze din Convenția încheiată cu pârâta, prin prisma prevederilor legislației
consumului, în special a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate
între comercianți și consumatori, respectiv a clauzelor inserate în convenție la art. 3 lit. a), art.
5 lit. a), art. 8.1, art. 10 precum și a clauzelor contractuale incluse în actul adițional nr. 1 si 2
la convenția de credit din data de 23.12.2010, respectiv pct 3, pct 5.1.

Astfel, instanța reține că, potrivit art. 3 lit. a) din contract, părțile au stabilit că împrumutatul
datorează băncii dobânda curentă de 3,99 %; conform lit. d), banca putând revizui rata
dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să
aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată
urmând a se aplica de la data comunicării.

Conform art. 5 lit. a), s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,26% aplicat la soldul
creditului, plătibil lunar, în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției.

Potrivit art. 8.1 lit. a) liniuța a doua și a treia și lit. c) din Condițiile Generale ale Convenției,
„în cazul în care se ivește vreuna din situațiile următoare, atunci în orice moment Banca va
avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului și garantului să
declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda
acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii, conform Convenției dacă:
a) 2″-„împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plata a sumei principale, a dobânzilor sau
a oricăror costuri datorate conform altor Convenții încheiate de împrumutat cu Banca sau

3″-„conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare de

credit;

1. în cazul apariției unei situații neprevăzute, care, în opinia Băncii, face să devină improbabil
ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției;

2. în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat
nu mai este garantat corespunzător.”

în Secțiunea a 10) „Costuri suplimentare” la art. 10.1 s-a prevăzut: „Referitor la Convenție
pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte
normative aplicabile, care: a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele
acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru
suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate
rezultând din Convenție cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite
în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; b)
impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerință
similară (de ex în corelație sau în legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind
capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele
Băncii, depozitele constituite cu sau pentru costurile Băncii sau care impun băncii orice altă
condiție care afectează creditele acordate sau obligația de a acorda credite; c) al căror rezultat
este: i) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui
credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii în baza
Convenției”.

Potrivit art. 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției „în oricare din cazurile de mai sus
menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris
de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să
compenseze Banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări”.

Analizând clauzele convenționale anterior citate prin prisma susținerilor părților și ale
dispozițiilor legale în vigoare instanța va reține că, clauza înscrisă la art. 3 lit. a) din contract
este abuzivă pentru următoarele argumente:

Cu privire la incidența art. 4 din Legea nr. 193/2000 în cauza de față instanța reține că,
potrivit art. 1 alin. (3) din acest act normativ „se interzice comercianților stipularea de clauze
abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”. Potrivit art. 4 alin. (1) „o clauză
contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuziva dacă,
prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul
consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între
drepturile si obligațiile părților”. La alineatul (2) se arată că „o clauză contractuală va fi
considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da
posibilitate consumatorului să influențele natura ei cum ar fi contractele standard
preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului
sau serviciului respectiv”.

Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. (6) din legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a
clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea
de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite
în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor
inteligibil.

Legea nr. 193/2000 transpune în dreptul românesc Directiva Consiliului 93/13/CEE privind
clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
În preambulul acestei directive se arată că evaluarea caracterului inechitabil nu se efectuează
asupra condițiilor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului
calitate/preț al mărfurilor sau serviciilor furnizate; obiectul principal al contractului și
raportul calitate/preț pot fi, cu toate acestea, luate în considerare la evaluarea corectitudinii
altor condiții.

Așadar, legiuitorul european permite analiza obiectului principal al contractului în evaluarea

corectitudinii altor condiții pentru a se putea realiza scopul edictării normei, respectiv
protecția adecvată a intereselor consumatorului.

În prezenta cauză, instanța nu analizează prețul creditului astfel cum a fost agreat de părți și
nu se substituie acestora, ci doar constată că anumite clauze îi permit uneia din părți să
modifice obiectul unei obligații.

În ceea ce privește nulitatea clauzei inserată la art. 3 lit. a) din convenție, deși pârâta susține
că acele clauze cuprinse în condițiile speciale sunt negociate, în realitate nu toate clauzele din
condițiile speciale pot fi considerate că au fost negociate efectiv.

Împrejurarea că, anterior încheierii contractului cu reclamanții, banca a făcut publică o

prezentare a produselor, care conținea condițiile standard de creditare pentru fiecare dintre
produsele oferite de către bancă, faptul că reclamanții au luat la cunoștință de cuantumul
dobânzii și au optat pentru dobânda variabilă, prin comparație cu alte oferte, nu echivalează
cu negocierea efectiva a clauzei a cărei nulitate se cere a se constata, în lipsa unei dovezi
clare a băncii în acest sens.

Contractul de credit este un contract de adeziune, standard, preformulat de bancă, în care

consumatorul nu putea să intervină, putând doar să adere sau nu la el.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, dacă un profesionist pretinde că o clauză
standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte
dovezi în acest sens.

Ori, în cauză banca nu face astfel de dovezi cu care sa dovedească că a fost negociată clauza
de la art. 3 lit. a), din convenția de credit încheiată cu reclamanții. Deci banca nu a răsturnat
prezumția relativă instituită de lege a lipsei negocierii în cazul contractului preformulat, cu
reclamanții.

Așa cum am reținut, în spiritul legii și al directivei, sunt excluse din cadrul controlului unui
eventual caracter abuziv elementele obiectului principal al contractului prin raportare la preț
dar, cu condiția ca acea clauză care le determină să fie clară, neechivocă, exprimată într-un
limbaj ușor inteligibil.

Faptul ca dobânda și toate comisioanele fac parte din prețul contractului nu exclude pur și
simplu clauza de la controlul instanței, instanța trebuind să analizeze și cealaltă condiție, și
anume dacă clauza este clară, neechivocă și exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.

Cât privește condiția bunei credințe, nu se poate retine o rea credință generală a băncii, legea
de altfel necerând să existe acesta, ci doar ca o clauză să nu creeze în detrimentul
consumatorului și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și
obligațiile parților.

Este evident că parțile au încheiat un contract de credit cu dobânda variabilă, stabilind

dobânda curenta la data încheierii contractului și posibilitatea băncii de a modifica rata ei pe
parcursul derulării contractului.
Potrivit art. 1 lit. a) din Lista anexa la Legea nr. 193/2000, este considerată abuzivă clauza
care dă dreptul profesionistului să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un
motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor
în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezerva dreptul de a modifica rata
dobânzii „dacă există o motivație întemeiata”, în condițiile în care profesionistul este obligat
să informeze consumatorul despre acesta iar consumatorul are libertatea de a rezilia imediat
contractul ca urmare a neacceptării ratei dobânzii, astfel cum a fost modificată. Din această
perspectivă a clarității motivelor poate fi analizată clauza, deși dobânda face parte din prețul
contractului.

Din modul în care este formulată regula și excepția, reiese că banca poate să își rezerve
dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii cu condiția ca în contract să stipuleze o clauză
clară, neechivocă privind determinarea motivului întemeiat care o poate îndreptați să
modifice dobânda convenită. Evident că aceasta clauză trebuie prevăzută în contract pentru
ca consumatorul să ia cunoștință de ea efectiv și să știe că atunci când împrejurarea respectivă
se produce obligațiile sale se modifică. Totodată, motivul arătat în contract trebuie să fie
suficient de clar descris ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de
clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație chiar s-a produs, așa cum corect a reținut
prima instanță. Motivele care să îndreptățească banca să ajusteze rata dobânzii nu pot fi
arătate ulterior, nici în scris, nici verbal.

Astfel, CJUE a statuat că din perspectiva protecției consumatorului împotriva condițiilor de

creditare inechitabile și pentru a-i permite să cunoască pe deplin condițiile executării
ulterioare a contractului, art. 4 din Directiva 97/102 impune că la încheierea contractului
debitorul să fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii
obligației sale (hotărârea Berliner Kindl Brauerei).

De asemenea, expresia cuprinsă în art. 3 lit. d) de „schimbări semnificative pe piață

monetara” nu poate fi apreciată ca o clauză clară privind motivul întemeiat. Expresia este atât
de largă și de nedefinită încât practic în acesta se poate include aproape orice, având în
vedere că piață financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează.
Observând jurisprudența publicată în cazul acestui tip de contract preformulat, dar și pe cea
depusă la dosar, care deși nu constituie izvor de drept, este relevantă, banca a justificat
majorarea ratelor dobânzilor în temeiul aceleași clauze predefinite în multiple moduri prin
întâmpinarea formulată.

Ori, toate aceste justificări care au determinat-o pe bancă să majoreze rata dobânzii în
contractele de acest tip încheiate demonstrează practic caracterul total nedefinit al clauzei
exprimate general „schimbări semnificative pe piață monetara” .

În consecință, nu este prevăzut în concret nici un element de referință care să permită

cuantificarea acestor schimbări și să se determine de către instanță sau consumator dacă
majorarea este necesară și proporțională cu motivul care a determinat-o.

Condițiile generale ale convenției definesc numeroși termeni ai contractului dar, nu există
nici o definiție referitoare la „schimbări semnificative pe piață monetara”. Modul în care
clauza este exprimată dă dreptul discriminatoriu băncii să o folosească pentru a servi doar
intereselor sale.

Banca se poate pune la adăpost de eventuale evenimente care ar putea apărea pe piața
financiară, mai ales în contractele pe perioadă lungă, riscurile urmând a fi distribuite în
contractele cu dobândă variabilă, dar nu discriminatoriu și unilateral, ci în mod previzibil
pentru consumator, prin descrierea în concret a motivelor care vor conduce la ajustarea
dobânzii și a metodei de calcul.

Pe lângă caracterul neclar al clauzei, instanța reține și lipsa posibilității consumatorului de a

rezilia contractul dacă acesta nu va accepta noul cuantum al dobânzii dar și dezechilibrul
semnificativ pe care îl poate genera aplicarea acestei clauze neclare. Aplicarea acestei clauze,
astfel cum a fost inserată în contract, transferă practic toate riscurile modificării pieței
financiare în patrimoniul consumatorului, fără ca banca să suporte o parte din acest risc, deși
riscurile trebuie să se distribuie nediscriminatoriu între părți. Astfel se creează un
dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei credințe.

Faptul că bancă și-a asumat obligația de a comunica noua rată a dobânzii nu este suficient ca
respectiva clauză să nu fie considerată abuzivă.

În ceea ce privește clauza înscrisă la art. 5, lit. a) din contract, instanța reține că, în condițiile
speciale ale convenției se regăseste printre alte comisioane pe care pârâta urma să le perceapă
de la reclamanți și comisionul de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe
toată perioada de derulare a convenției [pct. 5 lit. a)].

Nicăieri în convenția părților sau în condițiile speciale sau generale ale convenției, acest
comision nu este definit, în sensul de a se preciza ce fel de riscuri este menit să acopere în
condițiile în care pârâta și-a luat garanții imobiliare conform pct. 7, iar reclamanții au încheiat
o poliță de asigurare pentru aceste imobile, pe care au cesionat-o pârâtei, poliță menită să
acopere toate riscurile legate de imobilele luate în garanție conform pct. 7 lit. a).

Instanță reține că raporturile contractuale dintre reclamanți și parată intră sub incidență Legii
193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un
comerciant și consumatori așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.

Or, Legea nr. 193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii.

Fiind o dispoziție imperativă a legii, încălcarea ei deschide consumatorului calea acțiunii în

constatarea nulității absolute a clauzei respective și nu a nulității relative așa cum susține
pârâta, acțiune care este imprescriptibilă, excepția prescripției invocată de parată în acest sens
fiind neîntemeiată și respinsă în consecință de instantă.

Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se
asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț
și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în
măsura în care aceste clauze exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Clauza de la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit are ca obiect
stabilirea unui comision, așadar un element component al creditului, ceea ce aparent ar plasa
această clauză sub incidența art. 4 alin. (6) din lege cu consecință imposibilității analizării
caracterului abuziv. Totuși, art. 4 alin. (6) nu exclude automat și nediferențiat de la controlul
caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea prețului cu
serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie
exprimată clar și inteligibil. Or, conform mențiunilor de la secțiunea 3 „Costuri” din
Condițiile speciale, comisionul de risc se percepe de parată pentru punerea la dispoziție a
creditului exact la fel că și dobândă curentă care este percepută conform pct. 3.1 tot pentru
creditul acordat. Nicio altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la
destinația și justificarea acestui comision de risc.

În consecință, instanța constată că pentru același serviciu , respectiv acordarea creditului, se

percep două costuri, fără ca distincția dintre cele două să fie exprimată în mod clar și
inteligibil așa cum cer dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Împrejurarea că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și întinderea obligațiilor

ce le reveneau și sub aspectul valorii și sub cel al perioadei și au fost de acord prin semnarea
convenției, cu plată comisionului de risc, nu poate determina lipsa de incidentă a prevederilor
Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raționament ar echivala cu ignorarea interdicției
instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește clauzele abuzive interdicție menită tocmai
să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții.
Prin urmare, instanța apreciază că poate analiza caracterul eventual abuziv al clauzei
prevăzute la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit, prin prisma
dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 alin. (1) din lege, o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi
considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în
detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ
între drepturile și obligațiile părților. Alin. (2) prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind
negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea
consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau
condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.

Pârâta pretinde că reclamanții au avut cunoștință de clauzele contractuale la care au achiesat

de bună-voie.

Or, din probele administrate – interogatoriu parților, instanța reține că pârâta nu a făcut nici o
dovadă a negocierii comisionului de risc cu reclamanții la data încheierii contractului, în
condițiile în care această clauză era una standard preformulată. Sarcina acestei probe revenea
pârâtei conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000.

În lipsa dovezii negocierii clauzei, instanța consideră ca îndeplinită condiția lipsei de

negociere prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.

Pentru a fi incidente dispozițiile 4 alin. (1) din lege în privința comisionului de risc, este însă
necesar și ca această clauză prevăzută la pct. 5 lit. a) să fi creat, în detrimentul reclamanților
și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile
părților.
Susține pârâta că, comisionul de risc reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în
legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului,
întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca
urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur cum este cel legat de fluctuațiile pieței
sau căderea pieței imobiliare.

Se poate observa însă că, riscurile la care face referire pârâta sunt independente de
comportamentul consumatorului și nu pot fi imputate acestuia.

Instanța reține că, prin această clauză, pârâta a urmărit să pună în sarcina reclamanților toate
riscurile contractului posibile și viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor
încasate cu acest titlu, în cazul în care riscurile respective nu s-ar produce până la scadență.

Se ajunge astfel la o îmbogățire fără just temei a pârâtei și creându-se astfel un dezechilibru
semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Avându-se în vedere că instanța a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor

prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, instanța va constata caracterul abuziv al
clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției și va constata nulitatea
absolută a acesteia.

De menționată că, urmare a intrării în vigoare a Ordonanței nr. 50/2010, precum și a

recomandării făcute de către Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, pârâta
avea obligația de a elimina acest comision de risc din cadrul convenției de credit și din
scadențar și de a stopa încasarea acestuia.

Or, așa cum rezultă fără echivoc din planul de rambursare credit, acest comision de risc a fost
transformat în comision de administrare. Conform art. 35 pct. a din O.U.G. 50/2010 „se
interzice introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice
alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare
solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract și care nu erau oferite
consumatorilor la data încheierii acestuia”. Prin urmare, transformarea comisionului de risc în
comision de administrare contravine în continuare legislației în materie aflată în vigoare.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv al respectivelor clauze, pentru acoperirea

prejudiciului suferit de reclamanți, instanța va dispune restituirea către reclamanți a
comisionului de risc încasat de pârâtă de la aceștia precum și a comisionului denumit în
continuare de administrare inserat în actele adiționale încheiate între părți, sume de altfel
necontestate ca și cuantum de către pârâtă.

Instanța reține de asemenea că sunt abuzive și clauzele menționate în cuprinsul art. 8.1 lit. a)
liniuța a doua și a treia, lit. c), d) din Condițiile speciale, care se referă la dreptul băncii de a
declara scadența anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată
și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.

Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale

dintre părți, iar nu cele încheiate de client cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași
bancă, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu
cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și
obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situație în care ar trebui să ramburseze
imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se face constant și la termen, în cazul în care
nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării
datoriei sau altor cauze, neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situație nu poate fi
acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de banca
împrumutătoare, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, inclusiv în
situații care exced culpei creditorului său în sens contractual.
De asemenea, caracterul abuziv al dispozițiilor art. 8.1 lit. c) și d) transpare din formulările
generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței, respectiv
„situație neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”,
formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să
aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv.

În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul
creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de
măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă,
întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii
condițiilor pe care le cuprinde.

De asemenea, abuzive sunt și clauzele cuprinse în art. 10.1 și art.10.2 din condițiile generale
ale convenției referitoare la costurile suplimentare.

Conform acestor clauze, în situațiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în
general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc,
această creștere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, de asemenea, în
detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ
între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. (1)
din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul
acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client,
acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unei clauze preformulate,
nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.

Față de cele reținute și în temeiul dispozițiilor legale invocate, instanța va admite ca

întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții.
Având în vedere modalitatea în care instanța a analizat fondul cauzei, acțiunea fiind admisă,
pentru considerentele anterior reținute va respinge ca neîntemeiate excepția lipsei de obiect în
ceea ce privește solicitarea reclamanților de a se constata caracterul abuziv al clauzei de la
punctele 3.a din convenție, precum și excepția lipsei de interes a reclamanților de a contesta
prevederile Actelor adiționale 1 și 2.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de obiect în ceea ce privește solicitarea reclamanților de a se

constata caracterul abuziv al clauzei de la punctele 3.a din convenție, precum și excepția
lipsei de interes a reclamanților de a contesta prevederile Actelor adiționale 1 și 2.

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții: BSS, CNP … și BS, CNP …, ambii cu
domiciliul procesual ales în mun. Cluj-Napoca, …, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții: …. –
cu sediul în București, …., înregistrata la ORC sub nr. …., având CUI …. și …. – Sucursala
Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, …., jud. Cluj, înregistrata la ORC sub nr. …., având CUI ….,
și în consecință:

Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale incluse în Convenția de credit nr. …. din
data de 24.01.2008, respectiv art. 3 lit. a), art. 5 lit. a), art. 8.1, art. 10 precum și a clauzelor
contractuale incluse în actul adițional nr. .. și … la convenția de credit din data de
23.12.2010, respectiv pct 3, pct 5.1;

Obligă pârâta la eliminarea acestor clauze contract.

Constată că până la data formulării acțiunii reclamanții au achitat suma de 9223 CHF,
reprezentând comision de risc, în baza unei clauze lovite de nulitate absolută.

Constată că până la data formulării acțiunii reclamanții au achitat suma de 3699,52 CHF,
reprezentând comision de risc transformat în comision de administrare, în baza unei clauze
lovite de nulitate absolută.

Dispune restituirea de către pârâtă în favoarea reclamanților a sumei de 9223 CHF, precum și
a sumei de 3699,52 CHF achitate până la data introducerii acțiunii și în continuare până la
plata efectivă a acesteia.”