Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Drumul spre Oz era pavat cu pietre galbene. Deci cei doi au pornit la drum.... În cale s-au împrietenit mai întâi cu o
sperietoare de ciori, pe nume Sperie Ciori. Acesta, spre surprinderea fetiţei, putea vorbi... Era foarte mâhnit că nu
avea minte... şi că stătea toată ziua atârnat să sperie ciori... Fetiţa l-a dat jos şi el s-a alăturat fetiţei în călătorie,
dorind ca Oz să-i dea un pic de minte... Mai apoi, trecând printr-o pădure, Dorothy a eliberat şi pe Omul de Tinichea,
un om făcut din tinichea, care ruginise... iar ea i-a uns încheieturile cu ulei... Și acesta li s-a alăturat la drum, dorind
să-i ceară lui Oz o inimă...
Lui Sperie-Ciori, care cerea creier, Oz i s-a arătat ca o femeie frumoasă, Omului de Tinichea, care cerea inimă, ca o
fiară, iar leului cel laş, care cerea curaj, ca un glob de foc. Tuturor, Oz le-a cerut acelaşi lucru: să o omoare pe
vrăjitoarea cea rea.
Aşa că prietenii noştri au pornit spre Apus, la vrăjitoare. Nu ştiau dacă o vor omorî, nu voiau să omoare pe nimeni,
dar nu aveau unde să se ducă în altă parte. Vrăjitoarea vedea totul printr-un ochi. Ea a trimis o haită de lupi ca să-i
omoare pe duşmanii ei. Omul de Tinichea însă i-a biruit, cu toporul. Apoi vrăjitoarea a trimis corbi sălbatici asupra
lor. Pe ei i-a biruit Sperie Ciori. Nici roiul de albine negre nu i-a putut înţepa, ci şi-au rupt acele în Omul de Tinichea,
fetiţa, câinele şi leul fiind acoperiţi cu paie.
Vrăjitoarea avea putere asupra poporului winkiezilor. Deci i-a trimis pe aceştia să-i omoare pe ciudaţii intruşi. Numai
cât a tras un răget leul, şi winkiezii au luat-o la fugă. Atunci vrăjitoarea a hotărât să cheme maimuțele înaripate. Mai
putea să le cheme o singură dată. Maimuţele l-au aruncat într-o prăpastie pe Omul de Tinichea, au pus paiele lui
Sperie Ciori în vârful unui copac, au legat leul şi i l-au dus vrăjitoarei, ca slugă, dar de fetiţă nu s-au putut apropia,
pentru semnul din frunte. Puterea binelui e mai mare decât cea a răului.
Chiar şi vrăjitoarea tremura în faţa fetiţei, pentru că ea cunoştea puterea pantofilor. Cum fetiţa nu ştia nimic de
puterea lor şi nici de ocrotirea pe care i-o dădea semnul din frunte, a devenit sluga vrăjitoarei, plângând în fiecare zi
de dor după casa ei. Până într-o zi, când vrăjitoarea a vrut să-i fure pantofii. A reuşit chiar să-i ia unul dintre pantofi.
Supărată, fetiţa a aruncat o găleată cu apă peste vrăjitoare, care ... s-a topit şi a dispărut. Apa o putea învinge!
După eliberare, Dorothy şi-a căutat cei doi prieteni, pe Omul de Tinichea şi pe Sperie Ciori. Pe primul l-a găsit mai
uşor. Era plin de cucuie, dar winkiezii eliberaţi l-au făcut ca nou.
Fu găsit şi Sperie Ciori, de fapt, hainele lui, care au fost umplute cu paie proaspete. După care prietenii au pornit spre
Oraşul Smaraldelor, încărcaţi de daruri de la winkiezi. Dorothy a luat şi boneta de aur cu puteri magice a vrăjitoarei
răpuse, fără să ştie nici de puterile acesteia.
Puterea bonetei era de a chema maimuţele înaripate, de trei ori. Din nou au fost ajutaţi de regina şoarecilor, care le-
a dezvăluit secretul.
Maimuţele înaripate i-au dus îndată în Oraşul Smaraldelor. Acolo prietenii au aşteptat câteva zile până când Oz i-a
primit, pe toţi, în sala tronului. Se auzea doar o voce, fără să mai apară nimeni pe tron. Dar, când din greşeală au
dărâmat un paravan, a ieşit la iveală faptul că marele vrăjitor e un bătrânel fără puteri magice, care s-a prefăcut că e
vrăjitor... Știa doar să confecţioneze măşti şi era ventriloc, adică putea să facă să se audă vocea lui în mai multe locuri
deodată... Și atât. El ajunsese pe aceste tărâmuri pentru că balonul lui de circ fusese ridicat în aer şi purtat departe...
Apoi el construise Oraşul Smaraldelor... şi devenise stăpânul lui, fiind considerat un mare vrăjitor de către localnici.
De fapt, el se temea de vrăjitoarele rele.
Prietenii mei din poveste erau foarte supăraţi. Cine le mai împlinea acum dorinţele? De aceea, l-au rugat pe Oz să
facă totuşi ceva... Acesta le-a spus că deja au minte, inimă şi curaj... dar a trebuit să-i pună lui Sperie-Ciori tărâțe şi
cuie în cap, în loc de paie, Omului de Tinichea i-a pus o inimă din mătase, iar leului i-a dat să bea un sirop de curaj. Iar
pentru Dorothy... Oz voia să construiască un alt balon, să-l umple cu aer cald şi să plece împreună spre Kansas.
Balonul fu cusut, dat cu clei..., dar când să se urce şi Dorothy în coşul lui, întârzie din cauza lui Toto, pierdut în
mulţime. Aşa că plecă numai Oz cu balonul... În locul lui, rămase ca stăpân al oraşului Sperie Ciori.
Şi iarăşi la drum... prietenii s-au dus la vrăjitoarea din miazăzi, Glinda, poate aceasta va şti cum să o ajute pe Dorothy
să ajungă acasă. Maimuţele înaripate, deşi au fost chemate a doua oară, nu au putut să-şi părăsească ţinutul. Alte
necazuri: au străbătut pădurea cu copaci luptători (dar care i-au lăsat să treacă, de frica toporului Omului de
tinichea), au trecut prin ţara de porţelan (unde au făcut mici stricăciuni), iar leul a ucis un păianjen uriaş, devenind
regele animalelor. Le-au chemat pentru a treia oară pe maimuţele înaripate, să îi treacă de nişte omuleţi ciudaţi, care
nu voiau să-i lase în pace. Leul a făgăduit că se va întoarce la supuşii săi abia după ce Dorothy va găsi drumul spre
casă. La fel şi Sperie Ciori.
Glinda, vrăjitoarea, le dezlegă toate tainele. Pantofii de argint aveau să o aducă pe Dorothy acasă. Trebuia să-i
lovească de trei ori la călcâi şi să le spună unde să o ducă. Iar pe cei trei prieteni, maimuţele înaripate, la porunca
vrăjitoarei, i-au dus înapoi la supuşii lor: pe Sperie Ciori, în Oraşul Smaraldelor, pe Omul de Tinichea, la oamenii din
apus, care îl voiau de rege, şi pe Leu, la animalele din pădure.
Dorothy, cu Toto, au ajuns îndată acasă, la casa reconstruită de unchiul Henry. A fost primită cu mare bucurie... iar
pantofii de argint s-au pierdut în timpul zborului... şi au rămas pierduţi până azi.
Fetiţei nu i-a părut rău de toată călătoria, pentru că aşa a putut să-şi facă noi prieteni şi să îi ajute!