Sunteți pe pagina 1din 21

Universitatea “ŞTEFAN CEL MARE” din Suceava

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ


Program de studii: PROTECŢIA CONSUMATORULUI ŞI A MEDIULUI

Coordonator
Conf. Dr. Ing. Gontariu Ioan Studenți
Acatrinei Marian
Macovei David
Obada Emanuel
Sgr.2C

-SUCEAVA 2017 -
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

CUPRINS

1. Definiția produsului și importanța economică a acestuia 3


2. Compoziția chimică a produsului și schema tehnologică 5
3. Avantajele și dezavantajele utilizării zahărului în alimentație sau în alte scopuri 11
4. Influența consumului de zahăr asupra organismului 12
5. Impactul economic 13
6. Reclamații asupra consumului produsului și modul de rezolvare al acestora 16
7. Importanța securității si siguranței alimentelor în România și în lume 19
Bibliografie 21

2
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

1.Definiția produsului și importanța economică a acestuia


Zahărul este un aliment obținut din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr, cu un
conținut mare de zaharoză (un dizaharid solid, alb, cristalin), care îi conferă un gust dulce
pronunțat. Este folosit în alimentație pentru a îndulci mâncărurile și băuturile, dar și drept
conservant. Se digeră repede, constituind o sursă rapidă de glucoză, un monozaharid care este
folosit în celulele biologice pentru producerea de energie. Există două tipuri de zahăr: zahărul
brut, nerafinat, care, pe lângă zaharoză, mai păstrează și urme din alte substanțe naturale
provenite din planta de extracție, și zahărul alb rafinat, care conține exclusiv zaharoză, toate
celelalte substanțe fiind înlăturate prin procedee chimice.
Etimologia denumirii provine din limba arabă sukkar (verb: sakkara) ce
înseamnă "aliment", "plăcere".Termenul a ajuns în Anglia de la comercianți italieni. În
italiană, cuvântul zahăr este tradus Zucchero, în timp ce cuvintele spaniolă și portugheză,
Azucar și respectiv Açúcar, au păstrat o urmă din forma arabă. În franceza veche (1180) zahăr
este „zucre”, care, foarte repede, în secolul XIII, ia forma contemporană „sucre”.
Producţia mondială de zahăr depășește 115 milioane de tone și e localizată în zonele
de cultură ale materiilor prime: sfecla și trestia de zahăr.
Sfecla de zahăr. Aria producţiei de sfeclă, cultura specifică zonei temperate, este
localizată în cea mai mare parte în emisfera nordică,între 30 si 60 grade, în Europa si America
de Nord, dar și în ţări din emisfera australă, cum ar fi Chile si Uruguay. Producţia cea mai
mare o deţine Europa, randamentele la hectar fiind de circa 3 ori mai mari în zona Vestică faţă
de cea răsăriteană.
Trestia de zahăr este o cultură tropicală. Se cultivă pe o suprafaţă mai mare decât
sfecla, suprafaţa cuprinsă între 35grade latitudine nordică si 30 grade latitudine sudică.
Comunitatea Economică Europeană, Brazilia, Cuba, India, SUA,China si ţările desprinse din
fosta Uniune Sovietică asigură peste 50% din producţia de zahăr din lume.
În ţara noastră, datorită dificultăţilor existente în cultura sfeclei de zahăr (lipsa
soiurilor de mare productivitate și care au un conţinut ridicat de zahăr, mecanizarea limitată a
culturilor, resurse financiare reduse), cât și a randamentelor mici de prelucrare în fabricile
producătoare, se înregistrează producţii relativ mici și la preţuri destul de necompetitive. La
acest moment funcţionează 4 fabrici de zahăr si 2 de izoglucoză.
Compoziţia chimică relativ complexă și structura anatomică a sfeclei de zahăr determină
un proces tehnologic complicat, cu multe faze de fabricaţie, în urma cărora rezultă un număr
de sortimente relativ redus de tipuri de zahăr :

 zahărul cristal (tos), diferenţiat după gradul de rafinare, în: alb numărul 1,2,3,4
(zahărul alb numărul 4 este utilizat ca materie primă pentru industria
alimentară)zahărul bucăţi, având forma bucăţilor diferită: prismatică, imitând
animale, legume, fructe ; bucăţile de zahăr pot prezenta duritate mare sau redusă;

 zahăr pudră (farin), rezultat prin măcinarea zahărului cristalizat

 zahărul candel, constituit din “cristale gigant” de zaharoză, formate pe centrii de


cristalizare introduși în zeama concentrată rezultată de la rafinare; acest zahăr poate fi
colorat, aromatizat si comercializat ca atare;

 zahărul lichid, care se poate prezenta sub formă de sirop de zaharoză neinvertită sau
parţial invertită și se poate utiliza ca materie primă în patiserie, la fierberea berii,
șampaniei, vinurilor spumoase etc.

3
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

Datorită proprietăților sale chimice, dar și a valorii energetice ridicate, zahărul este
unul din ingredientele , poate cele mai defăimate de pe planetă– dar este de așteptat, ca
producția globală de zahăr să scadă, neacoperind cererea, pentru al doilea an consecutiv,
potrivit departamentului de cercetare a pieței.
Deficitul de producție va conduce la creșteri de preț, exacerbate și de “efectul
puternic” pe care condițiile meteorologice le-au avut asupra producției, arată cei de la
Informa, care au realizat studiul.
În China – în prezent al patrulea cel mai mare producător din lume și al treilea cel mai
mare consumator de zahăr – producția de trestie este sub semnul incertitudinii ca urmare a
secetei, prețurilor scăzute și creșterii costurilor, în ciuda stimulentelor guvernamentale oferite
pentru încurajarea producătorilor.
În India, vremea nefavorabilă a dus la o producție de trestie de zahăr mai mică, dar
cererea internă slabă se traduce prin faptul ca s-ar putea sa nu fie necesar să se apeleze la
importuri.
Este primul an în care prețurile la zahăr au înregistrat creșteri sănătoase, pierdere
combinată Între 2011 si 2015 rămânând însă la 65% din prețul zahărului înregistrat in 2010.
Prognozele făcute publice la începutul lunii arată ca piața mondială de ștevie -
îndulcitorul alternativ – se va extinde cu o rata de 8% pe an, atingând o valoare a vânzărilor
de 565 milioane $, pana în 2020. Se anticipează că, până în 2020, ștevia va reprezenta 15%
din piața îndulcitorilor la nivel mondial.

4
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

2.Compoziția chimică a produsului și schema tehnologică

Proprietăți fizice
Zaharoza este un corp solid,cristalizat,incolor. Este optic activă,in soluție apoasă
rotind planul luminii polarizate la dreapta(dextro gir). Se topește la 185°C.Zaharoza topită
,prin răcire, se transformă într-o masă amorfă; Încălzită peste 185°C se îngălbenește,devine
brună(se caramelizează) și apoi se transformă în cărbune de zahăr. Este solubilă în apă și
insolubilă în alcool.

Proprietăți chimice
După proprietățile sale chimice,zaharoza se deosebește de glucoză. Prin încălzirea unei
soluții de zaharoză cu azot de argint amoniacal nu se mai obține oglinda de argint,ceea ce
dovedește că în molecula zaharozei ambele grupe carbonil sunt cuplate,din care cauză nu
prezintă proprietăți reducătoare.
Dacă se fierbe,însă ,soluția de zaharoză cu puțin H2SO4 sau HCl și apoi se neutralizează
excesul de acid cu o bază,se obține un produs cu proprietăți reducătoare.
Prin hidroliza zaharozei cu acizi( H2SO4 sau HCl )se obține un amestec de glucoză și de
fructoză. Amestecul rezultă după scindarea moleculei de zaharoză care conține glucoza și
fructoza în cantități egale se mai numește zahăr invertit ,iar hidroliza care are loc se numește
invertirea zaharului.
După examinarea formulei zaharozei se poate constata ca ea are în moleculă grupe
hidroxil libere(în total 8 grupe).Aceste grupe funcționale alcoolice pot da naștere la alcoxizi
(alcoolati),derivați acetil etc, care au o importanță mare atât teoretică cât și practică.

Indicii de calitate ai zahărului


Calitatea zahărului se determină după indicii organoleptici, fizico - chimici,
microbiologici şi toxicologici. Indicii organoleptici sunt prezentaţi mai jos.
Indicii organoleptici.
 Gustul şi mirosul - dulce, fără gust şi miros străin.
 Aspectul exterior - nisipos la curgere, pentru prelucrarea industrială se admit
aglomerări de zahăr care se desfac la o apăsare uşoară.
 Culoarea –albă, lucioasă sau mată, pentru prelucrarea industrială se admite zahăr cu
nuanţă galbenă - cremă.
 Soluţia de 10% de zahăr trebuie să fie clară, fără sediment insolubil şi fără impurităţi
mecanice.

Obținerea zaharului din sfeclă de zahăr


Pentru a obține zahărul din sfeclă de zahăr se fac o serie de operații,dintre care cele mai
importante sunt:
 spălarea și tăierea sfeclei
 obținerea sucului zaharat
 purificarea sucului
 concentrarea si cristalizarea
 separarea cristalelor de sirop si albirea zaharului
 rafinarea.
Fluxul tehnologic de producere a zahărului rafinat este prezentat în Figura 1.

5
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

Fig.1 Fluxul tehnologic de obținere a zahărului rafinat

6
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

Procesul tehnologic de prelucrare a sfeclei de zahăr este un proces complex de


extracţie, format dintr-un ansamblu de operaţii fizice, chimice şi fizico - chimice, care au ca
scop asigurarea condiţiilor tehnice optime pentru extragerea şi cristalizarea cu un randament
cât mai ridicat şi cu cheltuieli minime a zahărului conţinut în sfecla de zahăr.

Recepţia sfeclei de zahăr


Recepţia cantitativă şi calitativă a sfeclei de zahăr de la cultivatori se face în baza
prevederilor contractului de furnizare –livrare a sfeclei.

Recepţia cantitativă constă în cântărirea sfeclei, iar recepţia calitativă constă în verificarea
indicilor de calitate ai sfeclei,după cum urmează:
 conţinutul de zaharoză;
 gradul de vătămare a sfeclei;
 gradul de decoletare;
 conţinutul de impurităţi vegetale, minerale, etc.
Conţinutul maximal admis de impurităţi este de 3% din care 1% impurităţi vegetale şi 2%
impurităţi minerale.

Pregătirea sfeclei pentru industrializare


Pregătirea sfeclei pentru industrializare reprezintă prima fază a procesului tehnologic
de prelucrare a sfeclei de zahăr şi este importantă pentru că asigură eliminarea impurităţilor
minerale şi organice din masa sfeclei, care pot produce fenomene microbiologice cu efect
negativ asupra procesului tehnologic. Principalele operaţii tehnologice ale acestei faze sunt
următoarele:
 descărcarea sfeclei din mijloacele de transport;
 depozitarea de scurtă durată a sfeclei de zahăr în silozurile de zi ale fabricii;
 transportarea sfeclei din silozurile de zi la peretele exterior al halei de fabricaţie;
 îndepărtarea impurităţilor minerale şi organice;
 spălarea sfeclei;
 dezinfectarea sfeclei spălate;
 tăierea sfeclei şi obţinerea tăiţeilor de sfeclă.
Descărcarea sfeclei poate fi realizată prin două procedee şi anume:
- descărcarea mecanică realizată de bascularea mijloacelor de descărcat. Această
operaţie se mai numeşte “descărcare uscată”;
- descărcarea hidraulică, realizată cu ajutorul unui curent de apă de o anumită presiune.
Această operaţie de numeşte “descărcare umedă”

Spălarea sfeclei
Prin spălare se asigură îndepărtarea impurităţilor aderente pe suprafaţa sfeclei (pământ,
nisip, argilă) şi impurităţile care nu au fost eliminate în fazele anterioare (pietre de dimensiuni
mici, paie, frunze etc. ). Cantitatea de apă utilizată la spălare este 40 - 50 kg/100 kg sfeclă.
Durata spălării este de 4 - 6 minute.
Sfecla spălată este clătită în scopul dezinfectării epidermei rădăcinii, cu:
 apă clorinată care conţine circa 20 mg clor la un litru de apă;
 sau cu bioxid cu activitate la rece în doza de 2 - 6 ppm.
pierderile de zahăr la operaţia de spălare sunt neînsemnate în cazul utilizării sfeclei sănătoase
şi proaspete. Iar în cazul utilizării sfeclei parţial mucegăite, îngheţate, lezate constituie 0,1 -
0,2 %.

7
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

Tăierea sfeclei şi obţinerea tăiţeilor de sfeclă.


Pentru ca extragerea zahărului din sfecla de zahăr să se facă mai rapid şi mai complet,
sfecla se taie în tăiţei cu maşini speciale dotate cu cuţite adecvate.
Tăiţeii trebuie să aibă următoarele dimensiuni:
 lungimea 1 cm;
 lăţimea 3 - 5 mm;
 grosimea 0,5 - 1,5 mm.
Tăierea se consideră calitativă dacă 100 gr de tăiţei aranjaţi cap la cap au lungimea de 24 - 26
m şi rebutul nu depăşeşte 0,5 % din masa tăiţeilor.

Cântărirea tăiţeilor de sfeclă de zahăr


Înaintea introducerii în instalaţia de extracţie tăiţeii de sfeclă sunt cântăriţi cu ajutorul
unui cântar automat montat sub banda care transportă tăiţeii de la maşina de tăiat. Cântarul
automat trebuie verificat foarte des, pentru a se evita înregistrările eronate în gestiunea
fabricii.

Extracţia zahărului
Extracţia zahărului din tăiţeii de sfeclă se realizează prin difuzie în contracurent,
mediu de extracţie fiind apa fierbinte. Difuzia este un fenomen fizic prin care moleculele
substanţelor dizolvate trec libere în acea parte a soluţiei în care concentraţia lor este mai
scăzută, până ce în întreaga soluţie repartizarea lor devine uniformă.
În sfecla de zahăr, zaharoza se află în stare dizolvată în sucul celular din vacuolele
aflate în mijlocul celulelor ţesutului rădăcinii. Trecerea moleculelor de zahăr prin membrana
celulelor în mediul înconjurător este împiedicată de masa protoplasmatică mărginită de o
peliculă semipermeabilă ce înconjoară vacuola. La o temperatură mai mare de 70ºC, pelicula
este distrusă, protoplasma este coagulată şi distrusă, sucul celular ia locul protoplasmei şi
ajungând în contact cu membrana permeabilă a celulei, trece în mediul înconjurător printr-un
proces clasic de difuzie. Denaturarea protoplasmei celulei la temperatură ridicată se numeşte
plasmoliză şi joacă un rol important în procesul de extracţie a zahărului din sfeclă.
Difuzia este operaţia care asigură condiţiile optime de desfăşurare a celorlalte operaţii
din procesul tehnologic de prelucrare a sfeclei, deoarece:
 cantitatea de zahăr extrasă prin difuzie din tăiţeii de sfeclă depinde randamentul de zahăr
al fabricii;
 de puritatea sucului de difuzie obţinute depinde modul de desfăşurare a procesului
tehnologic în fazele ulterioare.
În procesul de difuzie substanţele solubile din sfeclă se dizolvă în apă. Concentraţia de
substanţe uscate în zeama de difuzie este de 15 - 18% din care zaharoza constituie 13 - 15% şi
2 - 3% sunt substanţele nezaharate.
În urma prelucrării unei tone de sfeclă rezultă 1100 - 1200 kg de zeamă de difuzie şi
800 - 900kg de borhot. Zeama de difuzie se scurge prin site metalice cu diametrul orificiilor
1,5 - 3 mm, iar borhotul se presează şi se înlătură din procesul tehnologic. Aparatele de
difuzie se alimentează cu apă fierbinte obţinută în urma condensării vaporilor de apă din
ultimul corp de fierbere a zemii subțire şi din aparatele cu funcţionare sub vid, în care are loc
concentrarea zemii dens, ceea ce permite economisirea apei şi a surselor de energie.

Purificarea zemii de difuzie


Zeama de difuzie este o soluţie apoasă şi impură de zahăr, opalescentă, care spumează
uşor, are gust specific de produs vegetal fiert, de culoare brună. Din sfeclă în zeama de difuzie
trec următoarele substanţe (în % faţa de cantitatea lor iniţială din sfeclă):
 Zaharoza - 98%

8
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

 Substanţe nezaharate anorganice - 61%


 Substanţe nezaharate organice - 70%
 Potasiu - 74%
 Acid fosforic - 79%
 Substanţe azotate neproteice - 99%, etc.
 Substanţele nezaharate care nu se înlătură la purificare se numesc ostile (dăunătoare),
rămânând în zeamă acestea influenţează negativ procesul de cristalizare şi reduc
randamentul zahărului. Din grupa substanţelor ostile fac parte sărurile metalelor
alcaline, substanţele azotate neproteice, produsele descompunerii substanţelor pectice
şi ale zahărului invertit.
Deoarece în zeama de difuzie sunt dizolvaţi acizii organici din sfeclă ea posedă o reacţie
slabă acidă cu pH=5,5 - 6,5. Zeama de difuzie reprezintă un amestec complex de substanţe cu
diverse proprietăţi chimice şi fizice şi de aceea înlăturarea acestora este destul de dificilă
Însă cea mai răspândită metodă de epurare a zemii este tratarea cu lapte de var, urmată de
precipitarea excesului de var prin saturare cu dioxid de carbon. Utilizarea acestei metode se
explică prin cost scăzut şi eficacitate deosebită, deoarece permite îndepărtarea unei cantităţi
de nezahăr prin operaţii relativ simple.
Defecarea (prelucrarea cu lapte de var sau apă de var) se realizează în două etape:
predefecarea şi defecarea propriu - zisă sau de bază. În procesul de predefecare zeama de
difuzie se încălzeşte până la temperatura 85º - 90ºC şi se tratează cu soluţie slabă de lapte de
var (0,2 - 0,3% CaO faţă de masa sfeclei prelucrate) timp de 3 - 5 minute. După tratarea cu
lapte de var reacţia soluţiei devine alcalină (pH=11). Schimbarea mediului soluţiei din slab
acid în alcalin este necesară pentru a evita pericolul de inversie a zaharozei (în mediu acid şi
la temperaturi înalte zaharoza are proprietatea de a inverti în glucoză şi fructoză).

Concentrarea, fierberea, cristalizarea, centrifugarea şi condiţionarea zaharozei.


Concentrarea din considerente economice şi de calitate a zahărului se realizează în două
etape:
 concentrarea zemii subţiri şi obţinerea zemii groase;
 fierberea zemii groase până la suprasaturaţie.

Zeama subţire purificată obţinută după operaţia de sulfitare se concentrează în instalaţii care
funcţionează pe principiul efectului multiplu. Cea mai ridicată temperatură la care se supune
zahărul în procesul tehnologic de prelucrare a sfeclei este în primul corp al instalaţiei de
concentrare şi are valori cuprinse între 116 o - 129oC. Această etapă este principala
consumatoare de energie termică şi electrică a fabricilor de zahăr.
Concentrarea zemii prin evaporarea apei are loc până se obţine un concentrat ce
conţine 60 - 65% de substanţe uscate, numit „zeamă groasă”. Zeama groasă conţine suspensii
insolubile, de aceea trebuie filtrată. Filtrarea zemii groase se realizează la presiune de 0,4 - 0,5
bar, cu viteza de filtrare de 2,5 l/m2 pe minut.

Fierberea zemii groase se realizează în aparate de fierbere sub vid de funcţionare discontinuă
până la concentraţie de substanţe uscate 92 - 95%, când se obţine o soluţie suprasaturată şi
începe procesul de cristalizare a zaharozei. Fierberea zemii groase se obţine la vidul constant
de 600 mm/Hg şi la temperatura 75oC. După 30 minute de fierbere în aparat se introduc 30 -
40g pudră de zahăr, ca centre de cristalizare pentru a mări viteza de cristalizare a zaharozei şi
pentru a obţine cristale omogene după dimensiuni. Cristalele obţinute sunt separate de apa pe
care o conţin (5 - 8%) prin centrifugare. Apoi are loc spălarea zahărului centrifugat cu apă
caldă, de circa 70oC şi tratarea cu abur suprasaturat cu temperatura 160oC pentru reducerea

9
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

conţinutului de săruri minerale şi a coloraţiei zahărului. După spălare zahărul este iarăşi
centrifugat până la umiditatea cristalelor 0,8 - 0,5 %.
Siropul separat la centrifugare, în care se conţin 8 - 10% din masa cristalelor se reîntoarce în
procesul tehnologic. Operaţiile de fierbere, cristalizare şi centrifugare se repetă de mai multe
ori până când recuperarea zahărului din siropurile separate prin centrifugare devine
nerentabilă. Siropul rămas se numeşte melasă şi conţine circa 50% zahăr necristalizabil.
În urma procesării sfeclei de zahăr se obţin următoarele deşeuri utilizabile; în % faţă
de masa sfeclei prelucrate:
- Borhot - 80% ;
- Melasă - 4,0 - 4,5%
- Sedimentul de la filtrare cu umiditatea 9 - 10%.

Borhotul reprezintă un nutreţ foarte valoros pentru animale. Substanţele uscate ale borhotului
conţin ~ 45% substanţe pectice, 40% celuloză, 15% de proteine, săruri minerale şi zahăr.
După valoarea nutritivă borhotul se situează între fân şi ovăz. Pe parcursul păstrării timp de 5
luni a borhotului umed (cu umiditatea 94-93%) se pierd până la 40% din substanţele uscate
ale borhotului. De aceea borhotul se presează şi se usucă până la umiditatea 12%. Pentru a
mări valoarea nutritivă a borhotului se adaugă până la 25% de melasă. Din borhot se mai
obţine pectină şi clei de pectină (1 kg de pectină din 6,5 - 7,0 kg de borhot uscat)
Melasa reprezintă un lichid gros de culoare brună, care conţine 50% zaharoză , 20% substanţe
organice nezaharate, 10 % cenuşă şi 20% apă. Se utilizează la fabricarea alcoolului etilic,
acidului citric, acidului lactic, glicerinei, ca mediu nutritiv pentru drojdia de panificaţie, ca
hrană pentru animale. Întreprinderile moderne cu utilaje şi tehnologii performante utilizează
melasa pentru extragerea în continuare a zahărului.
Sedimentul (nămolul) reprezintă până la ¾ din masă carbonat de calciu (CaCO3) şi restul
substanţe organice azotate şi compuşi ai fosforului. Se utilizează ca îngrăşăminte minerale
pentru solurile acide. În ultimii ani se lucrează asupra elaborării unor tehnologii de regenerare
a CaO din sedimentul de la filtrare, ce ar da posibilitatea de a economisi până la 30% din
varul folosit la operaţia de defecare a zemii de difuzie.

10
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

3.Avantajele și dezavantajele utilizării zahărului în


alimentație sau în alte scopuri
Zahărul este un produs alimentar uşor asimilabil şi înalt caloric. Valoarea energetică a
100 g de zahăr constituie circa 375 kcal. Zahărul ridică capacitatea de muncă a omului,
întăreşte sistemul nervos central, micşorează oboseala, e folosit de organismul uman la sinteza
glicogenului şi a grăsimilor. În acelaşi timp, zahărul sporeşte conţinutul de colesterol în sânge,
ceea ce duce la apariţia aterosclerozei. De asemenea, surplusul de zahăr în alimentaţie
favorizează apariţia diabetului zaharat, obezităţii, tensiunii arteriale, cariei dentare ş. a.
Norma fiziologică a zahărului pentru un om matur este de circa 100g/zi. Termenul
zahăr include numai zaharoza (C12H22O11). Zaharoza este unica substanţă cu gust pur dulce
(gust dulce standard). Celelalte substanţe cu gust dulce se vor numi substituenţi ai zahărului,
îndulcitori sau edulcoranţi. Există aşa numite grade echivalente de dulceaţă. După scara
aceasta zaharoza are gradul de dulceaţă egal cu 1, fructoza - 1,3; glucoza - 0,74; lactoza -
0,16;maltoza - 0,32; zahărul invertit - 1,73; etc.
Cu toate că zaharoza reprezintă principala substanţă de îndulcire din alimentaţie, în
ultimii 10 ani cantitatea de zahăr produs în lume s-a micşorat datorită faptului, că a sporit
volumul de producere a edulcoranţilor, care constituie 15 - 20 milioane tone anual.
Se cunosc mai mult de 150 de edulcoranţi. Circa 50 de edulcoranţi au un grad de
dulceaţă (putere de îndulcire) mai mic ca 1, circa 40 de edulcoranţi sunt de 50 ori mai dulci ca
zahărul, alţii 40 sunt cu o putere de îndulcire cuprinsă între 50 şi 500 şi 30 de îndulcitori cu o
putere de îndulcire mai mare de 500 unităţi. Unii edulcoranţi folosiţi în industria alimentară
sunt prezentaţi în tabelul 1 .

Tab.1 Edulcolanții folosiți în industrie

Norma
Gradul de îndulcire
zilnică Simbolul
(de „n” ori mai dulce
Denumirea Provenienţa admisă la 1 internaţional
decât zaharoza)
kg/corp, mg

Aspartam Sintetic 200 40 E - 951


Acesulfam”K” Sintetic 130 - 200 15 E - 950
Zaharin Sintetic 300 - 500 5 E - 954
Sucraloza Sintetic 600 15 E - 955
Ciclamat Sintetic 30 11 E - 952
Taumatin Natural 3000 - 4000 50 E - 957
Citroza Natural 1800 - 2000 5 E - 959
Steviozid Natural 250 - 300 - -

Astăzi în lume sunt peste 100 de întreprinderi care produc edulcoranţi şi siropuri dulci
ce reprezintă un amestec de fructoză şi glucoză. Aceste siropuri se utilizează la producerea
conservelor, băuturilor alcoolice şi nealcoolice, iaurturilor produselor de panificaţie,
îngheţatei, berii, bomboanelor, etc. Produsele obţinute cu aceşti edulcoranţi îşi menţin
prospeţimea un timp mai îndelungat, amplifică aroma fructelor, sunt mai uşor asimilate de
organismul uman, pot fi folosite în alimentaţia dietetică.

11
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

4.Influența consumului de zahăr asupra organismului


Nutriționiștii, dieteticienii și agențiile de sănătate guvernamentale își exprimă adesea
îngrijorarea pentru consumul ridicat de zahăr în societatea occidentală și recomandă să ne
reducem consumul de zahăr cu 50%. Se știe că zahărul provoacă carii dentare și este un factor
de contribuție major la obezitate. Obezitatea apare ca rezultat al consumului ridicat de zahăr
deoarece acesta neutralizează nevoia de consum al grăsimilor pentru a fi utilizată în
producerea de energie la nivelul organismului.
Zahărul este un produs foarte disputat , unele cercetări încercând să demonstreze
efectele mai mult nocive decât cele funcționale ale acestuia. Astfel pe lângă efectele asupra
danturii, asupra greutății corporale, cercetătorii au descoperit si următoarele efecte ale
consumului necorespunzător de zahăr.

Zaharul accelerează îmbătrânirea pielii - Când intră în sânge, zahărul creează


legături chimice cu proteine cum ar fi colagenul şi elastina, care asigură tinereţea pielii. În
primul rând, o astfel de interacţiune distruge proteinele şi conduce la uscăciune şi riduri pe
piele. În al doilea rând, produce substanţe noi şi nocive. De exemplu, ele fac pielea mai
sensibilă la soare, care e un factor de îmbătrânire primară.

Zahărul declanşează inflamaţii - Capacitatea zahărului de a agrava inflamaţia


înseamnă că are rezultate precum apariţia coşurilor şi a ridurilor. De asemenea, creşte riscul
multor boli, cum ar fi artrita. Chiar şi atunci când bem ceai îndulcit pentru a trata o răceală,
zahărul devine un mediu de reproducere a bacteriilor într-un gât deja inflamat.

Zahărul provoacă boli cardiovasculare - De-a lungul secolului XX, medicii au


crezut că bolile cardiovasculare ar putea fi prevenite prin scăderea consumului de grăsimi care
ridică nivelul de colesterol. Zahărul a fost considerat mai puţin periculos decât grăsimile
animale, iar oamenii au continuat dietele fără grăsimi, dar nu au redus cantitatea de dulciuri
consumate. În secolul XXI, situaţia s-a schimbat dramatic. Studiile recente arată că zahărul
creşte în mod semnificativ nivelul de colesterol, facilitând în acelaşi timp lipirea acestuia pe
pereţii vaselor de sânge care sunt deja afectaţi de zahăr.

Zahărul poate afecta sistemul nervos - Studiile au arătat că zahărul poate provoca
depresie, Se întâmplă deoarece zahărul scade nivelul hormonului BDNF, care este inhibat la
persoanele cu depresie şi schizofrenie. Alte studii arată faptul că prea mult zahăr poate creşte
anxietatea. Şi un experiment a arătat că şobolanii au devenit mai proşti din cauza zahărului.
Oamenii de ştiinţă se referă la această proprietate a zahărului care fac rău legăturilor dintre
celulele creierului responsabile pentru învăţare şi memorie.

12
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

5.Impactul economic
La nivelul Uniunii Europe în data de 30 septembrie 2017 , după aproape 50 de ani, s-a
pus capăt cotelor de zahăr. Sfârşitul sistemului cotelor le oferă producătorilor posibilitatea de
a-şi adapta producţia la oportunităţile comerciale reale, în special prin sondarea unor noi pieţe
de export. Eliminarea cotelor simplifică totodată în mod semnificativ actuala gestionare a
politicilor şi sarcina administrativă existentă pentru operatori, cultivatori şi comercianţi.
Sectorul zahărului din UE va fi sprijinit în continuare, prin diverse măsuri din cadrul politicii
agricole comune, astfel încât acesta să facă faţă unor perturbări neaşteptate de pe piaţă. Printre
acestea se numără un tarif la import substanţial al UE (în afara acordurilor comerciale
preferenţiale) şi posibilitatea de a oferi sprijin pentru depozitarea privată şi măsuri de criză
care să permită Comisiei să ia măsuri în cazul unor crize grave ale pieţei implicând creşterea
sau scăderea bruscă a preţurilor pieţei. După eliminarea cotelor, se menţine posibilitatea de a
negocia colectiv, în contractele încheiate între producătorii de sfeclă şi prelucrătorii de zahăr
din UE, condiţii de repartizare a valorii.
La aderarea la UE , România a obținut o cotă anuală de 109 134 tone de zahăr din
sfeclă și o cotă de 328 636 tone de zahăr brut din import care să fie rafinat la noi în țară și
9981 tone izoglucoză. În cadrul politicii de restructurare a sectorului de zahăr în cadrul UE,
Comisia Europeană a solicitat în perioada 2006-2008 tuturor țărilor membre UE care cultiva
sfeclă de zahăr să-și reducă voluntar cotele și să închidă unele fabrici pentru a reduce
producția de zahăr cu 6 milioane de tone și a reduce prețul sfeclei cu 45%.
Preţul mediu al zahărului în UE a crescut de la finele anului 2016 până la aproximativ
500 euro/tonă şi de câteva luni este stabil. UE este cel mai mare producător de zahăr din
sfeclă din lume (în jur de 50% din cantitatea totală). Zahărul din sfeclă reprezintă însă doar
20% din producţia mondială de zahăr; restul de 80% este produs din trestie de zahăr.
Majoritatea sfeclei de zahăr din UE este cultivată în jumătatea nordică a Europei, acolo unde
clima este mai propice pentru sfeclă. UE deţine şi o importantă industrie de rafinare care
prelucrează zahăr din trestie brut provenit din importuri.
Industria românească a zahărului se prefigurează a fi o afacere austriaco-franceză
având în vedere că grosul businessului în această piaţă este făcut de investitorii din aceste
două ţări. Primele trei poziţii în clasamentul producătorilor sunt deţinut de companii cu
acţionariat din Austria şi Franţa.
De altfel, investitorii români care au rezistat pe această piaţă sunt foarte puţini,
singurele operaţiuni care au luat avânt fiind cele ale marilor grupuri industriale care au
„injectat“ milioane de euro în utilaje şi retehnologizări.
Piaţa europeană a zahărului este liberalizată din 2017, iar procesatorii vor putea
încărca liniile de producţie cu sfeclă de zahăr fără nici o reglementare. În prezent, România
are alocată o cotă de aproximativ 105.000 tone de zahăr produs din sfeclă şi o producţie de
550.000-600.000 de tone.
La nivel național înainte de 1989 România avea un număr de 33 de fabrici
producătoare de zahăr , la ora actuală din cele prezentate doar una singură mai are capital
românesc. Este vorba de Zahărul Bod, companie care după ce a trecut prin momente grele în
ultimii ani, are acum un program ambițios de investiție – circa două milioane de euro în
modernizarea fluxului tehnologic. Fabrica are contracte cu circa 2.000 de fermieri din zonă.
Anul trecut, producția de zahăr a fost de 27.000 de tone de zahăr, iar în acest estimările arată
că aceasta va fi ceva mai mică. Celelalte fabrici care mai funcționează în prezent se află la
Roman, Oradea și Luduș, fiind deținute de companii cu capital străin. Românii consumă circa

13
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

550.000 de tone de zahăr, din care mai puțin de un sfert sunt produse în țară,cu 20% mai puțin
decât acum doi ani.

În Tabelul 1 se vor prezenta cei mai mare producători din industria zahărului și
evoluția cifrei de afaceri între anii 2008-2012.

Tab.1 topul celor mai mari producători de zahăr din România

Evoluția privind cultivarea suprafeţelor şi a producţiei de sfeclă de zahăr în România, oferit


publicului de către Ministerul agriculturii și dezvoltării rurale.

Tab.2 Evoluția privind cultivarea suprafeţelor şi a producţiei de sfeclă de zahăr în România

Specificar UM 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
e *

Suprafaţa mii ha 28,7 20,4 21,3 21,7 18,8 27,3 28,1 31,3 26,6 24,9

Producţie Kg/ha 35103 26363 36569 44711 39135 4061


26065 34564 38296 38036
medie 1

Producţie mii to 748,8 706,7 816,8 837,9 660,5 719,8 1029 1398,6 1040,6 1012,
totală 2

Sursa: 2007 - 2016 - Date INS - Anuarul Statistic al României


* Date INS – Producţia vegetală la principalele culturi agricole în anul 2016 ( date provizorii,
26.05.2017)

14
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

Tab.3 Consumul de zahăr în România

Cantitatea disponibilă de zahăr/an și consumul de zahăr/locuitor (2010-2015)

Sursa: date INS, bilanturi de aprovizionare 2016

Românii se află printre campionii Europei la boli precum diabetul, obezitatea și bolile
de inimă, depășind cu mult limitele impuse de Organizația Mondială a Sănătății, adică de trei
lingurițe pe zi. Specialiștii atrag atenția asupra unor cifre alarmante în privința acestor
afecțiuni, având în vedere că în țara noastră se consumă 25 de kilograme de zahăr anual, pe
cap de locuitor.

15
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

6.Reclamații asupra consumului produsului și modul de


rezolvare al acestora
Pentru a veni în sprijinul consumatorilor în scopul de a soluţiona în mod direct cu
operatorii economici eventualele nemulţumiri cu privire la achiziţionarea unor produse sau
servicii, se supune aprobării proiectul de Ordin privind obligaţia operatorilor economici de a
deţine registrul de sesizări şi reclamaţii pentru consumatori. Acest registru constituie un mod
rapid şi eficient pentru colectarea reclamaţiilor şi sesizărilor consumatorilor şi în acelaşi timp
o manieră unitară standardizată, în vederea rezolvării cu celeritate a nemulţumirilor
consumatorilor.
Reclamaţiile vor reprezenta expresia orală sau scrisă a unei nemulţumiri a unuia sau a mai
multor clienţi la un moment dat, nemulţumire cauzată de diferenţa care poate apărea între
prestaţia sau caracteristicile produselor aşteptate de către client şi ceea ce primeşte de fapt
clientul. În cazul activităţii comerciale, reclamaţiile pot avea drept obiect o multitudine de
posibile situaţii - reclamaţii legate de caracteristicile merceologice noncoforme ale unui
produs (termen de valabilitate, defecte etc.) în raport cu cele la care se aşteaptă clientul,
reclamaţii legate de comportamentul personalului din magazin, reclamaţii legate de service-ul
aferent unor produse, reclamaţii legate de lipsa sau nivelul calitativ necorespunzător ale unor
servicii din cadrul magazinului .Fiecare tip de reclamaţie necesită un anumit protocol pentru o
rezolvare eficientă şi trebuie integrată într-un sistem de management al reclamaţiilor care să
permită firmei un răspuns prompt şi cu maximum de efect. Managementul reclamaţiilor poate
fi definit ca fiind ansamblul măsurilor de analiză, planificare, implementare şi control pe care
o companie le adoptă în vederea soluţionării reclamaţiilor clienţilor sau altor grupuri de
referinţă importante pentru organizaţie.

Ce este o reclamaţie / sesizare?


“Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori
prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa
autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor
comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare
autorităţi şi instituţii publice”, conform art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea
activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Cine poate depune o reclamaţie la ANPC?


„Consumatorul – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care
acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie,
artizanale ori liberale ”, conform art. 2, pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia
consumatorilor, republicată.
 Reclamaţiile şi sesizările adresate ANPC pot fi depuse doar de către consumatori
persoane fizice.
 Divergenţele între operatorii economici nu intră în sfera de competenţă a Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
„Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se
iau în considerare şi se clasează”, conform art. 7 din O.G. nr. 27/2002.

Cum se depune o reclamaţie?


ANPC indică să se apeleze la această modalitate numai după ce se încercă rezolvarea
amiabilă a problemei cu operatorul economic care a comercializat produsul sau a prestat

16
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

serviciul. În situaţia în care nu s-a ajuns la o înţelegere cu vânzătorul sau cu administratorul


unităţii, atunci consumatorul are dreptul să depună o reclamaţie la Comisariatul Judeţean
pentru Protecţia Consumatorilor.
Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru
Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al
Municipiului, în funcție de raza teritorială în care își desfășoară activitatea operatorul
economic reclamat.
 Conform prevederilor legale reclamaţiile şi sesizările se fac în format scris sau în
format electronic sau se depun personal.
 Reclamaţia sau sesizarea se face în nume personal.
 Reclamaţia/sesizarea dumneavoastră se rezolvă în termenul legal (conform
prevederilor O.G. nr. 27/2002), cu condiția ca aceasta să fie însoţită de toate
documentele probatorii, respectiv factura fiscală, bon fiscal sau chitanţa, contract,
certificat de garanţie sau alte documente, după caz.
Reclamaţiile pentru a putea fi instrumentate de către comisarii din cadrul Comisariatelor
Judeţene trebuie să îndeplinească condiţiile prezentate mai sus. În caz contrar acestea se
clasează din lipsa de informaţii.

Soluționarea petițiilor pe cale amiabilă


(1)La înregistrarea unei reclamaţii se verifică dacă petentul s-a prezentat, în prealabil,
la vânzător, respectiv dacă acesta a întârziat sau a refuzat soluţionarea reclamaţiei, în
condiţiile legii.
(2) Totodată, se analizează informaţiile cu privire la natura produselor/serviciilor,
a neconformităţilor reclamate/sesizate, precum şi pretenţiile formulate de petent.
(3) Având la bază informaţiile menţionate anterior, comisarii pot folosi una din
următoarele modalităţi de soluţionare operativă a petiţiilor, modalităţi care nu implică
prezenţa acestora în teren:
 apelarea telefonică a entităţii reclamate şi consilierea acesteia, astfel încât să accepte
soluţionarea reclamaţiei pe cale amiabilă, în condiţii legale.
 notificarea entităţii reclamate (model Anexa nr. 3), prin care se solicită soluţionarea
pe cale amiabilăa petiţiei şi punerea în drepturi a consumatorului, în condiţiile legii.
(4) Notificarea, împreună cu o copie a Fişei de reclamaţie, Anexa nr. 3, cap. B, (completată
şi înregistrată de petent la structurile teritoriale), se va transmite entităţii (prin poştă/fax) sau,
după caz, direct prin petiţionarul care a depus reclamaţia, cu acordul acestuia.
(5) În toate cazurile, notificarea, inclusiv poziţia operatorului economic
(6) În situaţia în care reclamaţia nu se soluţionează pe cale amiabilă, structura teritorială
va declanşa acţiunea de control pentru cercetarea şi concluzionarea reclamaţiei.
(7) Apelarea la una din cele două modalități de rezolvare pe cale amiabilă a petiţiilor se va
face numai în situaţiile în care consumatorul nu s-a prezentat, în prealabil, la operatorul
economic şi numai în cazurile în care neconformităţile produselor sau serviciilor
reclamate/sesizate afectează individual consumatorul, respectiv natura neconformităților nu
impune desfăşurarea unor acțiuni de control din partea Comisariatului pentru prevenirea
sau limitarea prejudicierii altor consumatori.

Soluționarea petițiilor prin acțiuni de control


(1) La înregistrarea unei petiții se verifică dacă petentul s-a prezentat, în prealabil, la
vânzător, respectiv dacă acesta a întârziat sau a refuzat soluţionarea reclamaţiei, în condiţiile
legii.
(2) Conducerea structurii teritoriale va asigura, într-un termen rezonabil de la data
înregistrării petiției, dar fără a depăşi termenul legal, declanşarea cercetării, echipa de

17
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

control fiind formată, de regulă, din doi comisari, cu excepţia cazurilor în care Comisarul
Şef aprobă cercetarea, în scris, de către un singur comisar.
(3) În situaţia în care numărul mare de petiţii înregistrate într-o perioadă de timp nu permite
cercetarea lor individuală, conducerea poate dispune, pe baza unor priorităţi stabilite, să se
procedeze, după caz, la cercetarea concomitentă a mai multor petiţii la acelaşi operator
economic.
(4) Cercetarea sesizărilor se va face cu respectarea confidențialității datelor de identitate
a persoanelor care au sesizat.
(5) Cercetarea şi concluzionarea petiţiilor se vor face în termen de 30 de zile calendaristice
de la data înregistrării lor la structura teritorialăîn competenţa căreia se aflărezolvarea cauzei.

Stabilirea măsurilor şi încheierea documentelor de control


În funcție de rezultatele cercetărilor şi controalele efectuate, comisarii vor avea în vedere
următoarele posibilități pentru finalizarea acţiunii:
 Finalizarea cercetării, în cazul în care reclamaţia este concluzionată ca fiind
neîntemeiată(în defavoarea consumatorului), se va face prin consemnarea în Procesul
verbal de Constatare.
 În situația în care reclamația este concluzionată ca fiind întemeiată (în favoarea
consumatorului) pot exista următoarele variante:
 Operatorul economic îşi însuşeşte concluzia cercetării şi este de acord să pună
petiționarul în drepturi, conform prevederilor legale.
 Operatorul economic nu îşi însuşeşte concluzia cercetării ca fiind întemeiată, din rea
- credință, contrar prevederilor legale, şi nu este de acord cu pretențiile formulate
de petiționar

Informarea consumatorilor privind modul de soluţionare a petiţiilor


 Concluzia cercetării, modul de soluţionare a petiţiilor şi, după caz, măsurile stabilite vor
fi înscrise în “Fişa de sesizare/reclamaţie”, respectiv în “Registrul de evidenţă a
sesizărilor şi reclamaţiilor”
 În cazurile în care petiţiile au fost primite direct de la consumatori, structurile
teritoriale vor informa în scris petentul cu privire la concluzia cercetării, modul de
soluţionare şi temeiul legal, respectându-se termenul de 30 zile calendaristice de la data
înregistrării.
 Semnarea răspunsului se va face de către Comisarul Şef ori de către persoanele
împuternicite, precum şi de către comisarul care a cercetat petiția, răspuns care va
cuprinde şi temeiul legal al soluţiei.
 În situațiile în care consumatorul este satisfăcut de modalitatea prin care reclamația a
fost soluționată, fapt menţionat în documentele semnate de acesta, informarea în scris a
petentului nu mai este obligatorie.
 Pentru reclamațiile transmise altor structuri ale administrației publice, cât şi pentru cele
transmise altor structuri teritoriale se recomandă să se țină o evidență separată.
 Se va asigura câte un registru de reclamații şi sesizări pentru produse şi servicii
alimentare, produse şi servicii nealimentare, produse şi servicii financiare, respectiv un
registru pentru informații.
 Concluziile rezultate în urma prelucrării informaţiilor provenite din activitatea de
soluţionare a petiţiilor primite de la consumatori vor fi utilizate în scopul elaborării sau
îmbunătăţirii unor reglementări din domeniul protecţiei consumatorilor.

18
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

7.Importanța securității și siguranței alimentelor în


România și în lume
Conceptul de siguranţă alimentară
Principiul de bază al politicii privind siguranţa alimentelor îl reprezintă aplicarea unei
abordări integrate, de tipul „de la furca la furculiţa”, care include toate sectoarele lanţului
alimentar, inclusiv producţia de furaje, sănătatea plantelor şi animalelor, producţia primară,
procesarea alimentelor, depozitarea, transportul, comercializarea lor pe plan naţional,
intracomunitar, precum şi importul şi exportul cu alimente.
Prin respectarea tuturor regulilor din domeniul siguranţei alimentelor pe întregul lanţ
alimentar, operatorii din acest domeniu de activitate, garantează că acestea sunt sigure pentru
consumatorul final şi nu prezintă risc pentru sănătatea populaţiei.
Pe parcursul fluxului tehnologic, poate apărea riscul contaminării materilor prime sau
a produselor finite cu microorganisme sau prin substanţe chimice (contaminanţi naturali care
sunt introduşi accidental sau prin tratarea inadecvata a alimentelor), factori care se împart în
două: contaminare biologică (bacterii, fungii, viruşi sau paraziţi) şi contaminanţi chimici,
care includ substanţe chimice provenite din mediu, reziduuri de medicamente de uz veterinar,
metale grele sau alte reziduuri.
Din acest motiv este absolut necesar ca siguranţa produselor alimentare să poată fi
obţinută şi controlată prin metode care să asigure identificarea şi înlăturarea pericolelor
potenţiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.
Controlul calităţii alimentelor – metode
 Realizarea unei baze de date cat mai complete prin identificarea şi autorizarea /
înregistrarea tuturor obiectivelor funcţionale;
 Supravegherea unităţilor de procesare a alimentelor de origine animală şi non-animală,
prin evaluări anuale, încadrarea în categoria de risc şi monitorizarea progreselor acestora;
 Monitorizarea implementării HACCP (Analiza Riscurilor si Punctelor Critice de
Control) şi auditarea programelor implementate;
 Efectuarea de controale şi inspecţii planificate, corelate cu gradul de risc a unităţilor,
stabilit în urma evaluării şi luarea de măsuri corective;
 Supravegherea calităţii şi salubrităţii, prin prelevări de probe – la materii prime,
semifabricate, produse finite; atât la nivelul unităţilor de industrie alimentară cât şi prin
tehnici şi procedee de screening, statistice şi de laborator.
Sistemul calității are ca scop integrarea tuturor elementelor care influențează calitatea unui
produs sau serviciu oferit de o întreprindere. Majoritatea producătorilor sau furnizorilor
doresc sa obțină calitate și mulți dintre ei depun eforturi considerabile pentru a atinge acest
obiectiv.
Calitate - Standardul SR EN ISO 9000:2006 defineşte calitatea ca fiind măsura în care un
ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplineşte cerinţele. Calitatea şi siguranţa produselor
alimentare au devenit un drept al consumatorilor, cu efecte directe asupra calităţii vieţii, iar
problematica axată pe calitatea şi siguranţa produselor alimentare se află în centrul atenţiei
organismelor constituite pentru apărarea intereselor consumatorilor.
Calitatea nutrițională - reprezintă componente chimice, biochimice,plastice și energetice care
satisfac prin consumul alimentului cerințele fiziologice de nutriție a organismului uman;
Calitatea igienica (inocuitate) - nivelul conținutului în substanțe toxice sau în
microorganisme patogene ale alimentului, și care prin consum nu afectează sănătatea
consumatorului;
Calitatea organoleptică - ansamblul caracteristicilor alimentului ce se pot percepe senzorial
de consumator (formă, aromă, culoare);

19
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

Calitatea de întrebuințare - capacitatea alimentului de a satisface cerințele consumatorului


pentru a putea fi folosit în nutriție sau alimentație;
Sistem de supraveghere - control al calității alimentului Este un ansamblu ordonat de activități
privind urmărirea periodică sau permanentă a evoluției caracteristicilor esențiale sau globale
ale calității unui aliment și determinarea organizată a stării lui de conformitate.
Conformitate - satisfacerea exigenților specificate în norme standard,coduri, directive.
Politica UE protejează sănătatea de-a lungul întregului lanț alimentar – adică în fiecare
etapă a procesului de producție, de la fermă la consumator – prevenind contaminarea
alimentelor și promovând igiena alimentară, informarea cu privire la alimente și sănătatea și
bunăstarea animalelor și a plantelor. Politica alimentară a UE își propune:
• să garanteze că alimentele și furajele pentru animale sunt sigure și hrănitoare;
• să asigure un nivel ridicat de sănătate și bunăstare a animalelor și de protecție a
plantelor;
• să garanteze o informare adecvată și transparentă cu privire la originea, conținutul,
etichetarea și utilizarea alimentelor. Garantarea siguranței alimentare este o problemă
transfrontalieră, deoarece multe dintre alimentele pe care le consumăm provin din alte țări.
Uniunea Europeană este o piață unică, iar produsele, inclusiv cele alimentare, pot circula liber
pe teritoriul său. Astfel, alimentele nefiind comercializate doar pe teritoriul unei singure țări,
concurența crește, iar consumatorii au la dispoziție o gamă mult mai variată de produse, la
prețuri mai mici. Pe de altă parte, piața unică impune și elaborarea, la nivel european, a celor
mai importante norme în materie de calitate și siguranță. Dacă fiecare țară ar trebui să
controleze produsele în conformitate cu propriile reguli, nu ar mai exista liber schimb.
Producătorii din unele țări ar putea beneficia de avantaje competitive neloiale de pe urma
existenței mai multor seturi de norme. În plus, politica agricolă intră în competența UE, ceea
ce îi dă Uniunii posibilitatea de a influența calitatea și siguranța produselor alimentare prin
norme și măsuri de sprijin pentru agricultori, convenite la nivel european.
Principii de bază Legislația UE în domeniul alimentar se bazează pe următoarele
principii comune, asupra cărora au convenit toate statele membre ale UE:
 protecția sănătății publice, a sănătății plantelor și a sănătății și a bunăstării animalelor;
 analiza riscurilor și consultanță științifică independentă;
 precauția;
 posibilitatea de a asigura trasabilitatea produselor, până la originea acestora;
 furnizarea de informații transparente, clare și lipsite de ambiguitate cu privire la alimente
și furaje;
 definirea clară a responsabilităților tuturor actorilor din cadrul lanțului agroalimentar,
care au datoria de a scoate pe piață alimente sigure;
 efectuarea de controale stricte și verificări periodice;
 educație și formare.
Politica UE privind siguranța alimentară va evolua în continuare pentru a garanta o
protecție ridicată a sănătății și a intereselor consumatorilor. Astfel se poate asigura o bună
trasabilitate a produselor și o garanție a calității și securității alimentare.

20
Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului

Bibliografie

1. Banu, C, ş a., 1993 - Progrese tehnice, tehnologice şi ştiinţifice, vol.2, Ed. Tehnica,
Bucureşti
2. Culache , D., Platon, V., 1984 - Tehnologia zahărului, Ed. Tehnică, Bucureşti
3. file:///C:/Users/acasa/Downloads/food_ro.pdf
4. http://anpc.ro/anpcftp/legislatie/120712/proiect_ordin_obligatia_operatorilor_econo
mici_registrul_sesizari_reclamatii_120712.pdf
5. http://fabricadezaharbod.ro/cum-falimenteaza-investitorii-strategici-industria-
zaharului-din-romania/
6. http://fcszr.ro/Istoric-sfecla-de-zahar.php
7. http://www.anpc.gov.ro/articol/536/cum-se-depune-o-reclamatie
8. http://www.economica.net/sistemul-ue-al-cotelor-de-zahar-va-fi-eliminat-la-30-
septembrie-2017-dupa-aproape-50-de-ani_144089.html
9. http://www.madr.ro/culturi-de-camp/plante-tehnice/sfecla-de-zahar.html
10. http://www.proiectfair.ro/gestionarea-reclama%C5%A3iilor-%C5%9Fi-sugestiilor-
clien%C5%A3ilor-activitate-de-baz%C4%83-pentru-satisfacerea-optim%C4%83
11. http://www.roaliment.ro/ingrediente/productia-mondiala-de-zahar-deficit-record-
pentru-al-doilea-consecutiv/
12. http://www.zf.ro/companii/topul-celor-mai-mari-producatori-de-zahar-din-romania-
12643635
13. https://es.scribd.com/doc/125506164/ppt-zahar
14. https://es.scribd.com/doc/33211604/Tehnologia-de-Fabricare-a-Zaharului
15. https://es.scribd.com/doc/48129611/Tehnologii-Generale-in-Industria-Alimentara
16. https://es.scribd.com/doc/78645797/Tehnologia-Zaharului
17. https://es.scribd.com/document/99708324/Procedura-Generala-Privind-
Solutionarea-Petitiilor
18. https://ro.wikipedia.org/wiki/Zah%C4%83r
19. https://www.eva.ro/sanatate/medicina-preventiva/4-proprietati-periculoase-ale-
zaharului-de-care-nu-stiai-articol-157721.html

21