Sunteți pe pagina 1din 1

MIHAI EMINESCU – FIȘĂ BIOGRAFICĂ

(pe numele său adevărat MIHAI EMINOVICI )

 Scriiitor român: poet, prozator şi publicist.


 S-a născut în Botoşani, la 15 ianuarie 1850; s-a stins din viaţă în Bucureşti, la 15 iunie 1889.
 Este cel mai mare poet român, aparţinând perioadei marilor clasici.

VIAŢA
 A fost al şaptelea copil din cei 11 ai căminarului Gheorghe Eminovici, descendent al unei familii de
ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi, din familia micilor boieri Iuraşcu din Jodeşti.
 Şi-a petrecut copilăria la Ipoteşti
 Şi-a început studiile în casă cu un profesor neamţ.
 Urmează cursurile de gimnaziu la scoala din Cernăuţi; câţiva ani mai târziu îşi continuă studiile
întrerupte la Viena
 Moartea lui Aron Pumnul, profesorul său iubit şi stimat, îi prilejuieşte debutul literar cu poezia “La
mormântul lui Aron Pumnul”
 A fost prieten cu Ion Creangă, naşterea ca scriitor a lui Creangă datorându-se îndemnurilor poetului de a
aşeza pe hârtie poveştile pe care le asculta în desele lor peregrinări.
 A fost: sufleor, copist, director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, profesor de logică la Institutul academic,
revizor şcolar, redactor la Curierul de Iaşi, jurnalist.
 A avut o viaţă zbuciumată şi a suferit mult. A murit în sanatoriul doctorului Şuţu, unde era internat şi a
fost îngropat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti.

OPERA
 A scris - proză: – Geniu pustiu – roman neterminat,
– nuvele fantastice: Sărmanul Dionis, Cezara,
– basme: Făt Frumos din lacrimă, Călin ,
– teatru, articole şi cronici.
- poezii:
– de dragoste: Floare albastră, Lacul, Dorinţa
– inspirate din natură şi având personaje de basm sau mitologie: Povestea codrului,
Povestea teiului, Crăiasa din poveşti
– inspirate din istorie: Andrei Mureşanu, Împărat şi proletar, Rugăciunea unui dac,
Scrisoarea III
– cu conţinut filozofic: Scrisoarea I, Memento mori.

 Capodopera lui Eminescu este poemul Luceafărul, ilustrând ideea că geniul nu are moarte, dar nici noroc.
 În total poetul a dat peste 800 de pagini de poezie, dintre care a publicat doar o pătrime în timpul vieţii.
 În timpul vieţii a publicat un singur volum de Poesii, îngrijit de criticul Titu Maiorescu.

S-ar putea să vă placă și