Sunteți pe pagina 1din 69

ROMÂNIA

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE


ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ
FACULTATEA DE MECATRONICĂ ȘI
SISTEME INTEGRATE DE ARMAMENT
“Inginerie pentru sisteme mecanice speciale de apărare și securitate”
TEMA:

AMESTECURI EXPLOZIVE BRIZANTE


STUDENT:

ing. Alexandru BĂLAȘA


BUCUREȘTI
2017
CUPRINS
1. Introducere......................................................................................................3
2. Amestecuri exploziv-ceară-aluminiu.............................................................3
3. Amestecuri trotil-exploziv de mare energie……………….........................4
4. Amestecuri exploziv-liant plastic...................................................................5
5. Amestecuri simple ..........................................................................................9
6. Amestecuri simple aluminizate....................................................................10
7. Bibliografie.....................................................................................................13
1. INTRODUCERE
Explozivii propriu zişi (pe care îi vom numi în continuare substanțe
explozive sau pur şi simplu explozivi) sunt materiale energetice, care sub acțiunea
unui impuls exterior, pot suferi o transformare explozivă de tip detonație
(detună).
Cele două mari categorii de explozivi sunt: explozivii primari şi explozivii
secundari. Aceste denumiri provin din poziția acestora, în lanțul de foc, în alcătuirea
sistemelor explozive.
Se asimilează celor două mari categorii de explozivi, amestecurile explozive
care pot fi împărțite, după utilizare, în amestecuri de amorsare (inițiere sau aprindere)
şi amestecuri explozive brizante. Aceste amestecuri (cel mai adesea eterogene) conțin
una sau mai multe substanțe explozive (din categoria respectivă) dar şi alte
adaosuri, cum sunt: lianți, plastifianți, stabilizatori, flegmatizatori, adaosuri
tehnologice.
Brizanța se defineşte prin aptitudinea unui exploziv de a fragmenta, mai
mult sau mai puțin materialul plasat în imediata vecinătate a locului său de
detonație. A nu se confunda cu puterea. Ea are valori de ordinul gigawaților pe metrul
pătrat şi depinde de produsul masă volumică × viteză de detonație. Încercările
standardizate (Hess, Kast), permit compararea brizanței diferiților explozivi.

2. AMESTECURI EXPLOZIV-CEARĂ-ALUMINIU
Formarea aluminei (Al2O3) prin oxidarea aluminiului este o reacție puternic
exotermă (1590 kJ/mol). În plus, aluminiul se poate oxida nu numai cu oxigen
atmosferic sau cu cel furnizat de un oxidant, ci şi cu oxigenul prezent în produşii de
explozie ai explozivilor convenționali (CO2, CO, H2O), fără a diminua în mod
însemnat volumul specific. De la aceste constatări a pornit ideea adăugării Al în
compozițiile explozive brizante, cu scopul de a obține o creştere însemnată a căldurii
de explozie şi bazat pe aceasta, o prelungire a timpului de acțiune al presiunii
generate de produşii de reacție. Introducerea aluminiului măreşte puterea
explozivului, ridică temperatura produşilor de detonație permițând obținerea de
efecte incendiare şi prin suflu importante. În detonațiile submarine aluminiul măreşte
efectele exploziei, deoarece presiunea în bula de gaze creşte pe seama fenomenului
de aluminotermie, ceea ce duce la o undă de şoc hidraulică mai puternică şi care se
deplasează cu viteză sporită.
Amestecurile explozive cu aluminiu sunt mai sensibile la stimuli mecanici şi
scântei comparativ cu cele ce nu conțin acest metal.
Principalele amestecuri exploziv-ceară-aluminiu utilizate pe plan mondial sunt:
hexoceral 17 (RDX 78%, ceară 4%, grafit 1%, aluminiu 17 %), hexoceral 19 şi 21.

3. AMESTECURI TROTIL-EXPLOZIV DE MARE ENERGIE


Cea mai importantă calitate a TNT este aceea că se topeşte la 80 °C, drept
pentru care acesta poate fi încărcat cu uşurință prin turnare. Explozivii de mare
energie (RDX, HMX, PETN) în schimb, nu posedă această calitate, dar au un
conținut energetic absolut necesar în unele aplicații. Realizarea unor amestecuri
(suspensii) de granule de hexogen, octogen, pentrită în TNT topit a fost, în mod
natural, următorul pas în dezvoltarea amestecurilor explozive. În acest caz, TNT
acționează nu numai ca agent de suspendare care permite încărcarea prin turnare
dar şi ca un flegmatizator datorită sensibilității sale mult mai scăzute. Aceste
amestecuri au fost denumite hexolite sau hexotoluri (RDX - TNT), pentolite (PETN –
TNT), octolite sau octoluri (HMX – TNT).
Hexogenul şi octogenul sunt foarte puțin solubile în trotil topit; eutecticul
RDX-TNT conține doar 25 % ciclonită şi se topeşte la 79,1 °C, octogenul fiind şi
mai puțin solubil. În primă aproximație, hexolita topită se comportă ca o
suspensie de cristale de hexogen în tolită, însă, în realitate, trotilul nu îmbracă
explozivul puternic cu o peliculă etanşă şi fină.
Se pot realiza uşor hexolite 50, vâscozitatea suspensiei fiind acceptabilă, dar
pentru hexolite 60 este necesar a utiliza granulații diferite de RDX, în scopul
menținerii unei vâscozități convenabile. Prepararea hexolitei 70, cu vâscozitate
corespunzătoare nu este posibilă decât utilizând amestecuri foarte precise între mai
multe calități de exploziv, de granulație bine definită, lucru costisitor, dar care
permite obținerea unor încărcături performante. Cele mai cunoscute
amestecuri pe bază de RDX şi TNT sunt compozițiile B şi în special compoziția cu
65 % RDX, utilizată la încărcarea majorității munițiilor de calibru mare.
Pentolitele constituie un caz particular, deoarece pentrita este foarte solubilă în
trotilul topit. Pentolita 20, în stare topită, este practic formată dintr-o soluție de PETN
în TNT, eutectic care prin răcire va cristaliza. Pentolita 50, în stare topită, este
constituită din cristale de pentrită aflate în suspensie, în eutecticul lichid. Ambii
explozivi brizanți fiind în general mai puțin stabili în soluție decât în stare
cristalină, dar şi solubilitatea pentritei în tolită explică mediocra stabilitate a
pentolitei la peste 80 °C; sub această valoare rezistența la descompunere a
amestecului este bună.
În scopul creşterii efectului la țintă a acestor compoziții în masa lor s-a
introdus ulterior şi pulbere de aluminiu.
Cele mai utilizate amestecuri pe bază de trotil sunt:
- hexolita 50;
- compoziția B sau hexolita 60 care conține şi circa 1% ceară;
- hexolita 70;
- ciclotol 77;
- octolita 76,3;
- pentolita 20;
- torpex – 42 % RDX; 40 % TNT; 18 % Al;
- alex 20 – 44 % RDX; 32,2 % TNT; 19 % Al; 4 % ceară;
- alex 32 – 37,4 % RDX; 27,8 % TNT; 30,8 % Al; 4 % ceară;
- H-6 - (45 % RDX; 30 % TNT; 20 % Al; 5 % ceară;
- HBX-1 – 40 % RDX; 38 % TNT; 17 % Al; 5 % ceară;
- HBX-3 – 31 % RDX; 29 % TNT; 35 % Al; 5 % ceară
Compozițiile H şi HBX (high blast explosives) au fost dezvoltate în
special pentru aplicațiile submarine, respectiv mine marine şi torpile.
Trotilul granular reprezintă un exploziv constituit din granule de trotil, cu
dimensiunea granulelor de 3 - 5 mm. Nu are în compoziţie nici un alt element
component. în stare uscată are o căldură de explozie de 3450 kJ/kg, densitatea de
încărcare 950 – 1000 kg/m3, capacitatea de lucru determinată prin proba Trauzl
285 ... 295 cm3 şi viteza de detonaţie D = 5500 ... 6500 m/s. Diametrul critic în vrac
este de 60 mm. îşi menţine proprietăţile detonante chiar şi atunci când este păstrat
timp nelimitat în apă. Starea de afânare se menţine în orice condiţii ale mediului. La
păstrarea îndelungată nu se aglutinează, iar încărcarea în găuri se poate mecaniza.
Sensibilitatea redusă obligă ca pentru detonarea încărcăturii să se utilizeze încărcături
buster din dinamită, hexogen sau trotil presat.
Folosit în cantităţi mari provoacă explozii secundare care pot fi observate la un
interval de la câteva secunde la câteva minute după explozia încărcăturii propriu-zise.
Aceste explozii secundare se datoresc amestecului oxidului de carbon cu aerul în
concentraţii care prezintă proprietăţi explozive.
Se utilizează în lucrările de puşcare în cariere.

Trotil granular aluminizat are o formulă a amestecului de 85% TNT +


15% Al. Atât în stare uscată cât şi în stare umedă îşi păstrează gradul de afânare, nu
se aglutinează permiţând mecanizarea procesului de încărcare în găuri. Datorită
aluminiului căldura de explozie are o valoare mai mare de 5280 kJ/kg, capacitatea de
lucru determinată prin proba Trauzl de 420 ... 440 cm3, viteza de detonaţie
D = 5500 ... 6500 m/s şi diametrul critic de 40 ... 60 mm. Iniţierea se face cu cu
ajutorul busterelor de trotil presat.
Se utilizează în exploatările la zi şi în carierele cu roci de tărie ridicată şi
unde se constată o afluenţă mare de apă.
4. AMESTECURI EXPLOZIV-LIANT PLASTIC
Amestecurile exploziv-ceară şi exploziv-TNT prezintă o serie de dezavantaje,
cum sunt: proprietăți mecanice mediocre, imposibilitatea utilizării lor la temperaturi
peste 80 °C, apariția fenomenelor de segregare şi de deformare ireversibilă. După cel
de-al Doilea Război Mondial, dezvoltarea rapidă a materialelor polimerice cu
proprietăți plastice şi elastice, a permis realizarea unor noi compoziții explozive
denumite generic în literatura de specialitate PBX (polimer bonded explosives).
Funcție de tipul de liant utilizat, compozițiile PBX se pot presa sau turna, având o
rezistență mecanică deosebită, o excelentă omogenitate şi permiŃând totodată
atingerea unor viteze de detonație de până la 8700 m/s.
Cantitatea de liant polimeric utilizată în aceste amestecuri explozive variază
funcție de modul în care se realizează punerea în operă (presare, turnare, şnecuire).
În multe cazuri, pentru obținerea unor performanțe legate de proprietățile mecanice
dar şi de caracteristicile de sensibilitate ale încărcăturilor, este necesară utilizarea
unor proporții însemnate de liant (20 la 25 %). În această situație cantitatea mare de
polimer inert (carburant) diluează explozivul reducând potențialul energetic şi
automat performanțele compoziției. De exemplu într-un combustibil solid de rachetă
doar 8 % liant polibutadienic sunt stoechiometric necesare pentru a reduce 92 %
perclorat de amoniu dar proporțiile utilizate în practică pentru o bună procesare a
compoziției sunt 20 % polimer și 80% oxidant. Din acest motiv, în ultimii ani, au fost
dezvoltați lianți (polimeri) şi plastifianți energetici, care să compenseze scăderea
caracterului energetic păstrând proprietățile mecanice ale compozițiilor.
Se disting două categorii clare de explozivi plastici:
- explozivi plastici rigizi;
- explozivi plastici maleabili.
Explozivii plastici rigizi sunt destinați realizării unor încărcături explozive cu
geometrie prestabilită. Încărcarea acestor amestecuri se face fie prin presare (la rece
sau la cald în cazul polimerilor termoplastici) fie prin turnare (în cazul elastomerilor).
Primul material plastic utilizat pentru obținerea unui amestec de tip PBX a fost
polistirenul, folosit în 1951 în SUA pentru obținerea PBX 9007. Ulterior au fost
realizate rețete pe baza a numeroase materiale plastice şi elastomerice disponibile
dintre care menționăm:
- policlorura de vinil;
- poliacetatul de vinil;
- poliesterii - Estan;
- poliamidele - Nylon;
- poliacrilații;
- policarbonații;
- politetrafluoretilena - Teflon şi Viton;
- policlorotrifluoretilena - KelF;
- cauciucurile siliconice;
- polibutadiene;
- esterii celulozei - CAB.
Ca şi plastifianți sunt utilizate substanțe uleioase, cu puncte de fierbere
ridicate, cum sunt ftalații, adipații, sebacații etc. Rolul acestor compuşi este
acela de a conferi plasticitate compoziției şi a permite prelucrarea acesteia.
Pentru încărcarea prin turnare au fost dezvoltate sisteme de lianți ce
utilizează cauciucurile poliuretanice, ştiut fiind că acestea se obțin prin
amestecarea a doi precursori lichizi (un poliol şi un poliizocianat). Cei mai utilizați
polioli sunt: butadiena cu terminații OH (HTPB) şi polimerii energetici PGLYN,
respectiv GAP. Explozivii maleabili sunt amestecuri explozive utilizate pentru
obținerea unor încărcături cu geometrie variabilă. Punerea acestor amestecuri în
operă se face fie manual, fie prin extrudare la presiune redusă în benzi sau plăci,
motiv pentru care explozivii plastici maleabili au o consistență asemănătoare
plastilinei. Aceste amestecuri au fost dezvoltate în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial în UK şi SUA, pentru a fi utilizate de către trupele speciale şi trupele de
geniu. Compozițiile trebuiau să fie maleabile pe un interval larg de temperatură şi să
adere cu uşurință la suprafețe metalice, lemnoase sau zidărie. Primele compoziții
maleabile (C-1) conțineau 88 % RDX şi 12 % amestec de uleiuri dar erau rigide la
temperaturi scăzute. Ulterior a fost dezvoltată compoziția C-2 cu 80 % RDX care
utiliza ca liant un amestec de NC, mononitrotoluen şi solvenți. Prin
îmbunătățiri succesive, a fost realizată compoziția C-4, utilizată şi la ora actuală
în multe țări, ce conține: 91 % RDX, 2,1 % cauciuc izobutilenic, 5,3 % dioctilsebacat
şi 1,6 % ulei de motor. Compoziția C-4 îşi păstrează plasticitatea pe un
interval foarte larg de temperaturi (-57 ÷ +77 °C), nu exudează şi poate
atinge densități de până la 1,72 g/cm3.

AMESTECURI EXPLOZIVE TIP PBX CONSACRATE

COD INGREDIENȚI LIAN


EXPLOZIVI T
EDC-37 HMX/NC 91% CAUCIUC POLIURETANIC 9%
LX-04-1 HMX 85% VITON-A 15%
LX-07-2 HMX 90% VITON-A 10%
LX-09-0 HMX 93% BDNPA 4.6%; FEFO 2,4%
LX-09-1 HMX 93.3% BDNPA 4.4%; FEFO 2,3%
LX-10-0 HMX 95% VITON-A 5%
LX-10-1 HMX 94.5% VITON-A 5,5%
LX-11-0 HMX 80% VITON-A 20%
LX-14-0 HMX 95.5% ESTAN 4,5%
LX-15 HNIS 95% KEL-F 800 5%
LX-16 PETN 96% FPC461 6%
LX-17-0 TATB 92.5% KEL-F 800 7,5%
PBX 9007 RDX 90% POLISTIREN 9,1%;
PBX 9010 RDX 90% DIOCTILFTALAT
KEL-F 3700 10% 0,5%; RĂŞINĂ
PBX 9011 HMX 90% ESTAN 10%
PBX 9205 RDX 92% POLISTIREN 6%; DIOCTILFTALAT
PBX 9404 HMX 94% 2% 3%; CEF 3%
NC
PBX 9407 RDX 94% FPC461 6%
PBX 9501 HMX 95% ESTAN 2.5%; BDNPA-F 2.5%
PBX 9502 TATB 95% KEL-F 800 5%
PBX 9503 TATB 80%; KEL-F 800 5%
HMX15%
PBX 9604 RDX 96% KEL-F 800 4%
PBXN-3 RDX 85% NYLON 15%
PBXN-5 HMX 95% FLUOROELASTOMER 5%
ROWANEX RDX 88% 12 % HTPB

Ulterior, acest tip de compoziții au fost dezvoltate în multe alte țări din
Europa, cele mai cunoscute fiind compozițiile SEMTEX - Republica Cehă.
Prima compoziție de acest tip, realizată în 1964, a fost denumită
SEMTEX-A şi conținea PETN şi un liant pe bază de cauciuc butadien-
stirenic, plastifiat cu dioctilftalat. Compoziția SEMTEX-H conține RDX şi
PETN, în proporții egale, şi acelaşi sistem de liant. Se poate observa că în cazul
compozițiilor maleabile conținutul de plastifiant este mult mai mare, pentru a
conferi o bună plasticitate amestecurilor. Compozițiile maleabile cele mai
cunoscute la ora actuală sunt:

- Austria: KNAUERIT;
- Republica Cehă: SEMTEX;
- Finlanda: PENO;
- Franța: PE4, PLASTRITE;
- Germania: DM12;
- Grecia: C3, C4;
- Italia: T-4 Plastico;
- Polonia: PWM, NITROLIT;
- Rusia: PW-5A;
- România: EPH, HITEX;
- Slovacia: CHEMEX (C4), TVAREX 4A;
- Suedia: Sprängdeg M-46;
- Elveția: PLASTITE;
- USA: C-4 (Compoziț ie C-4);
- Marea Britanie: PE4, DEMEX;
- Yugoslavia/Serbia: PP–01 (C4).
5. AMESTECURI SIMPLE
Formează grupa explozivilor constituiţi din azotat de amoniu şi substanţe
combustibile solide sau lichide care nu dispun de proprietăţi detonante, cum ar fi
negru de fum sau motorina.
Pe baze experimentale s-a stabilit că efectul maxim al amestecului exploziv se
obţine pentru compoziţia 94 – 96% AN şi 6 – 4% motorină.
Azotatul de amoniu folosit la realizarea amestecurilor simple poate fi
pulverulent sau granular. Sortul pulverulent permite o bună reţinere a motorinei dar şi
o aglutinare a amestecului la păstrarea îndelungată. Sortul granular permite
eliminarea procesului de aglutinare. Studiile efectuate au arătat că prin creşterea
gradului de porozitate a granulelor creşte capacitatea de reţinere a motorinei şi se
îmbunătăţesc proprietăţile detonante.
Amestecurile simple dispun de o zonă largă de reacţie, ceeace asigură o
presiune mai scăzută în frontul undei detonante dar o durată a impulsului mai mare şi
deci în consecinţă a acţiune mult mai lentă a produselor de explozie. Rezultatul
acestei combinaţii de factori este acela că se reduce consumul de energie pentru
mărunţirea exagerată a mediului (rocilor), din acest motiv amestecurile simple
nefiind recomandate pentru rocile cu tărie ridicată.
Faţă de explozivii pe bază de nitroglicerină sau TNT, amestecurile simple
prezintă următoarele avantaje:
- nu conţin sensibilizatori;
- prezintă o sensibilitate scăzută faţă de şocurile mecanice şi o securitate
deplină la manipulare şi transport;
- operaţiunile de preparare, transport şi încărcare în găurile de mină sau de
sondă se pot mecaniza integral;
- posibilitatea pregătirii amestecului atât la locul de muncă cât şi în instalaţii
fixe sau mobile;
- densitatea de încărcare poate fi variată la valori de 1000 – 1100 kg/m3
datorită mecanizării operaţiunii de încărcare;
- preţul de cost este scăzut,

şi următoarele dezavantaje:
- higroscopicitate ridicată şi pierderea calităţilor detonante în medii umede,
ceea ce limitează domeniul de utilizare a acestor amestecuri numai pentru locuri de
muncă uscate;
- aglutinarea amestecului atunci când este păstrat în condiţii neadecvate. Pentru
eliminarea procesului de aglutinare s-a trecut la utilizarea azotatului de amoniu
granular;
- migrarea motorinei în situaţiile când amestecul se păstrează o perioadă mai
îndelungată sau când calitatea lui este necorespunzătoare;
- mărunţesc nesatisfăcătoar rocile cu tărie ridicată.

Denumirea generică a amestecurilor simple în literatura de specialitate este


ANFO (Amonium Nitrate Fuel Oil). ANFO este cel mai utilizat exploziv de uz civil
din lume. Este considerat un agent de puşcare şi trebuie să fie iniţiat cu un buster.
Busterul utilizat pentru a iniţia ANFO ar trebui să aibă un diametru apropiat de
diametrul găurii şi o lungime suficient de mare pentru a asigura stabilitatea
detonaţiei.
AKVANOL este fabricat din diferite tipuri de azotat de amoniu amestecate cu
motorină. Acestora li se adaugă un nou component (agent de îngroşare) care în
contact cu apa realizează o gelificare. Proprietăţile de rezistenţă la apă ale
ACVANOL-ului depind de calităţile agenţilor de îngroşare de a se umfla şi a forma
un gel. Este de preferat ca ACVANOL –ul să fie încărcat în găuri pe cale mecanică
începând umplerea găurii de la baza acesteia.
Se pot spune următoarele despre amestecurile simple:
- pentru amestecurile preparate pentru utilizarea în subteran conţinutul de
motorină nu trebuie să depăşească 5,7 ±0,5% dar să nu fie mai mic de 5,2%.
Restricţia are în vedere faptul că surplusul de oxigen în amestec cu produsele de
detonaţie gazoase formează gaze toxice;
- experienţa din minele de fier din Kiruna (Suedia) au arătat că detonaţia cea
mai stabilă se obţine în cazul utilizării ANFO sub formă neîncartuşată, încărcat
mecanic în găuri de mină;
- pentru iniţierea eficientă a ANFO este necesar un buster cu diametru
suficient, apropiat de diametrul găurii şi cu o lungime egală cu cel puţin diametrul
găurii;
- presiunea de detonaţie nu trebuie să fie mai mică de 8 MPa;
- amplificarea iniţierii ANFO este o alternativă economică în special în găurile
care conţin apă. Partea de jos a găurii, care este mai comprimată, se încărcă cu un
exploziv rezistent la apă, cu viteză de detonaţie stabilă mare şi cu presiune de
detonaţie ridicată. Anticipanta şi distanţa între găuri pot fi mărite astfel considerabil.
6. AMESTECURI SIMPLE ALUMINIZATE
Aceste amestecuri sunt constituite din amestecuri simple explozive în
compoziţia cărora se mai adaugă pulberi de aluminiu în proporţie de 4 – 8%.
Pulberea de aluminiu intră în compoziţia amestecurilor cu scopurile:
- elimină posibilitatea de migrare a motorinei întrucât granulele de azotat
de amoniu sunt învelite cu o peliculă din pulbere de aluminiu;
- măreşte căldura de explozie şi în consecinţă energia explozivului devine
mai ridicată.
Cercetările experimentale au confirmat că la explozie 1 kg de amestec AN +
motorină + 4 – 8% Al pb degajă o cantitate de căldură de 4600 – 5185 kJ în timp ce 1
kg de amestec AN + motorină dezvoltă doar 3700 kJ. Cantitatea maximă de căldură
se obţine la explozia amestecului care conţine 40% Al pb, după reacţia:

NH4NO3 +2 Al pb = Al2O3 + 2 H2 + N2 + 9700 kJ/kg


La explozia amestecului ce conţine 18,5% Al pb reacţia decurge cu
formarea vaporilor de apă şi degajarea unei cantităţi de căldură de 6700 kJ/kg, după
reacţia:
3 NH4NO3 +2 Al pb = Al2O3 + 6 H2O + 3 N2 + 6700 kJ/kg

Adăugarea pulberilor de aluminiu în amestecul AN poros - motorină, devine


indicată din punct de vedere economic numai pentru a mări valoarea energetică a
explozivului cu scopul de a fi utilizat în roci tari şi foarte tari. Prin încărcarea
pneumatică a găurilor densitatea amestecurilor simple aluminizate ajunge până la
1200 kg/m3, depăşind densitatea astralitelor. Datorită energiei volumetrice ridicate
amestecurile simple aluminizate pot fi comparate, prin efectul exploziei, cu cei mai
puternici explozivi. Experimentările au confirmat că energia conţinută într-o unitate
de volum încărcată cu amestecuri simple aluminizate are valoarea de 5700 – 6200
kJ/l.
În România amestecurile simple aluminizate poartă denumirea de AMAL.
Sorturile experimentale au fost AMAL-2, AMAL-5 şi AMAL-10 (cifra indică
conţinutul de Al pb). Caracteristicile amestecului AMAL-10 sunt prezentate în
Experimentările desfăşurate la săparea unei lucrări miniere în roci cu f = 6 – 12
şi lungimea găurilor de 1,4 – 1,5 m au arătat că rezultatele obţinute cu AMAL-10
iniţiat cu 20% dinamită sunt superioare celor obţinute doar prin utilizarea dinamitei
II, realizându-se şi unele economii.
Atât în România cât şi în străinătate această clasă de explozivi a confirmat
o serie de calităţi:
- încărcarea în găurile de mină şi sondă pot fi mecanizate;
- energia exploziei este ridicată ceeace le recomandă pentru utilizare în
cazul rocilor cu tărie cuprinsă între 600 – 1200 daN/cm2;
- pot fi utilizaţi atât în cariere cât şi în subteran.
Cu toate acestea amestecurile simple aluminizate prezintă şi o serie de
dezavantaje, cum ar fi:
- preţul de cost ridicat (datorat mai ales pulberii de aluminiu);
- stabilitatea detonaţiei devine redusă la umidităţi mai mari de 2 – 3%,
limitându-se astfel domeniul de aplicare numai pentru găuri de mină sau
de sondă fără infiltraţii de apă.

AMESTECURI SIMPLE ALUMINIZATE PRODUSE ÎN ȚARĂ


CARACTERISTICA U.M. AMAL – 10
Azotat de amoniu % 88 – 90
Motorină % 6–4
Aluminiu pulbere % 4–8
Stare fizică Granular, uleios
Culoare Argintiu
Densitate ρ Kg/m3 920
Umiditate maximă admisă % 1,0
CARACTERISTICI FIZICO-

Stabilitate chimică la 75ºc Minute 10


(abel) (minim)
CHIMICE
Balanţa de oxigen boco2 % - 0,17
TERMODINAMICE
CARACTERISTICI

Căldura de explozie qe Kj/kg 5470


Temperatura de explozie te K 3321
Volumul produselor de L/kg 818
explozie vpd
Volumul produselor de L co 7 - 18
explozie toxice vpdtoxice conv/kg
Presiunea de explozie pe Mpa 1023
Energia specifică Kj/kg 5470
Viteza de detonaţie d M/s 2800
Coeficientul de transmitere Cm
a detonaţiei ctd
CARACTERISTICI

Capacitatea de lucru: - Cm3 300


BALISTICE

trauzl
- % -
Mortier balistic
Brizanţa (hess) Mm -
Coeficient de echivalenta - 0,7
cu tnt kechiv tnt
Sensibilitatea la şoc Kg · m 1,9
CARACTERISTICI DE

Sensibilitatea la frecare Kg 30
(apăsare pe pistil)
SIGURANŢĂ

Temperatură de congelare K Nu îngheaţă


Termen de garanţie Luni 1,5
BIBLIOGRAFIE

1. Traian Rotariu, Chimia explozivilor, București, 2000;


2. Explozivi industriali, Academia Tehnică Militară, București, 2005.