Sunteți pe pagina 1din 29

DREPTUL PROPRIETĂȚII INTELECTUALE Sinteza cursului

Proprietatea intelectuală se referă la creații ale minții umane, cum ar fi:invenții, opere literare și artistice, simboluri și desene, nume și imagini utilizate în comerț etc; -cunoscută sub denumirea de „Intellectual Property” în dreptul anglo-saxon;

Definiție - ramura de drept care cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează raporturile juridice privind protecţia creaţiei intelectuale în domeniul industrial, ştiinţific, literar şi artistic, precum şi semnele distinctive ale activităţii de comerţ. Dreptul de proprietate intelectuală înglobează atât normele juridice privitoare la valorificarea activităţii creatoare specifice oamenilor, cât şi cele care privesc apărarea cu mijloace juridice a drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale creatorilor.

Proprietatea intelectuală se imparte în două categorii:

Proprietatea industrială care cuprinde invențiile, mărcile, indicații și denumirile geografice, desenele și modelele industriale;

Dreptul de autor care se referă la opere literare cum sunt: romanele,

poziile și piesele de teatru filmele, luvcrările muzicale, lucrările de artă:desene, picturi, fotografii, sculpturi și lucrări arhitectonice. Drepturile conexe ale dreptului de autor sunt drepturile artiștilor interpreți asupra activității lor, ale producătorilor de fonograme și ale organismelor de radiodifuziune asupra programelor de radio și televiziune; !!! Din aceste două categorii rezultă şi ramurile principale de drept în acest domeniu: 1) dreptul de autor și drepturile conexe; 2)dreptul de proproprietate industrială.

Organisme interne şi internaţionale Organisme internaţionale – Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală (WIPO World Intellectual Property Organization) şi Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO – World Trade Organization); Organisme naționale - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).

Izvoare de drept A. Izvoarele interne Principalele izvoare interne sunt:

Constituția –art.15alin.1, art.30alin.1 și alin 6-8

Legea 8/ 1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe

Legea 64/ 1991 privind brevetele de invenţie și Hg nr. 499/ 2003

privind aprobarea Regulamentului de aplicare a acestei legi;

Legea 84/ 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice și Hg.nr.

833/1998 pentru aprobarea regulamentului de aplicare;

Legea nr.129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale

și Hg. nr.1171/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a acestei legi;

Legea nr.344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării

dreptului de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire;

Codul civil;

Prevederi aplicabile în domeniul proprietăţii intelectuale sunt incluse și în alte norme juridice.

B. Izvoarele internaţionale

Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883,

revizuită periodic, ultima dată în 1979; România a aderat la această convenţie în 1920, ratificarea având loc în anul 1924.

Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 1886. România a aderat la acest tratat în anul 1920, ratificarea în 1927.

Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii

Intelectuale 1970 Directive europene, atât în ceea ce priveşte proprietatea industrială, cât şi în domeniul drepturilor de autor şi a celor conexe, exemplificativ:

- Directiva Consiliului nr. 89/104/CEE din 21 dec. 1988 privind armonizarea

legislaţiilor statelor membru asupra mărcilor;

- Directiva Consiliului nr. 97/71/CEE din 13 oct. 1998 privind protecţia juridică a

desenelor şi modelelor industriale;

- Directiva Consiliului nr. 91/250/CEE din 14 mai 1991 privind protecţia juridică a

programelor pentru calculator;

- Directiva Consiliului nr. 93/98/CEE din 29 oct. 1993 privind armonizarea duratei de protecţie a drepturilor de autor şi a unor drepturi conexe;

- Directiva Parlamentului European şi Consiliului nr. 2001/84/CE din 27 sept. 2001 privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale;

- Directiva Parlamentului European şi Consiliului nr. 2003/48/CE din 29 aprilie 2004 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

Importanţa În actualul sistem economic, s-a lărgit foarte mult spectrul beneficiarilor drepturilor de proprietate intelectuală de la oameni de ştiinţă, artişti sau ingineri la orice tip de afacere, deoarece pot intra sub protecţia juridică orice tip de afaceri, inclusiv planurile de marketing ale companiilor, modalităţile de planificare a producţiei, produsele inginereşti sau design, modalităţile de reclamă şi promovare etc.

DREPTUL DE AUTOR

Obiectul dreptului de autor Art. 7 din Legea nr.8/1996: ,,Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor( ) Protecţia juridică a unei opere se acordă indiferent de:

1. Modalitatea de creaţie, respectiv genul operei (literară, ştiinţifică, muzicală, cinematografică etc.) 2. Forma de exprimare, respectiv procedeele de realizare (cărţi, broşuri, conferinţe, alocuţiuni, pledoarii etc.) 3. Destinaţia operei, respectiv indiferent de scopul estetic sau utilitar al acesteia. 4. Valoarea operei. Condiţii de protecţie 1.Opera să fie rezultatul unei activităţi intelectuale creatoare; operele nu pot fi produsul unei persoane juridice(aceasta poate eventual dobândi numai anumite drepturi nepatrimoniale sau patrimoniale); 2.Opera să fie originală; să aibă elemente particulare care să poarte amprenta peronalității individului, a individualității autorului 3.Opera trebuie să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simţurilor, să fie exteriorizată, chiar şi într-o formă neterminată sau nedefinitivată;materializarea este necesară deoarece legea nu poate proteja ceva ce încă se află doar în stadiul de idee. Aceasta presupune că dreptul de autor se naște la monentul în care opera îmbracă forma de manuscris, schiță, tablou etc, însă nu în toate cazurile opera este fixată în mod necesar pe hârtie. Anumite opere sunt indisolubil legate de un suport material(exemplu un tablou, o pictură ), insă în cazul altora o astfel de legătură poate să nu existe(de exemplu în cazul unui spectacol/reprezentație de pantomimă). 4.Opera trebuie să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului, cu posibilitatea răspândirii prin orice mijloc reproducere, executare, expunere, reprezentare etc.

Categorii de opere protejate juridic Categorii: literară, artistică şi ştiinţifică. O clasificare legală, instituită chiar de către legiuitor se referă la :opere originale și opere derivate.

Opere originale

Art. 7 din Legea nr.8/1996 stabilește cu titlu exemplificativ:

a)scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator; b)operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice; c)compoziţiile muzicale cu sau fără text; d)operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele; e)operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale; f)operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei; g)operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice; h)operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură; i)lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general.

Opere derivate

Operele realizate prin utilizarea unor opere preexistente sunt denumite opere derivate sau compozite. Art. 8 din Legea nr.8/1996 exemplifică:

a)traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie; b)culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi:

enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale. !! Enumerarea din textul menționat are caracter enunţiativ şi nu limitativ.

Opera derivată are un caracter subsecvent, care se desprinde din elementele sale componente: folosirea uneia sau mai multor opere preexistente ori a unor elemente ale acestora la alcătuirea operei derivate. Aceasta preia elementele originale ale operei preexistente. Art.16 din Lege stabilește că prin realizarea de opere derivate se înţelege traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum şi orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creaţie intelectuală. Traducerea= redarea sau transpunerea unei opere dintr-o limbă într- alta;scrisul celor două texte trebuie să fie aproximativ asemănător, iar structurile textului de bază să se păstreze în măsura în care nu afectează traducere. !!!Şi traducătorul efectuează o muncă originală. De obicei dreptul de a traduce aparţine editurilor care angajează un traducător. Culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, constituie creaţii intelectuale prin alegerea sau dispunerea materialului. Beneficiază de protecţie, în măsura în care nu sunt prejudiciate drepturile autorilor operei originale. Colecţiile sau compilaţiile sunt protejate dacă alegerea ori aranjarea materialului se distinge prin originalitate; trebuie să fie rezultatul unei activităţi creatoare, dar care nu se distanțează foarte tare de modelul original.

Categorii exceptate de la protecție Art.9 din Lege:

a. ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele,

metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de

exprimare; Dreptul de autor nu protejează ideile în sine, ci numai forma lor de exprimare; ideile sunt doar o sursă de inspiraţie, nu sunt susceptibile a fi apropriate.

b. textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară

şi traducerile oficiale ale acestora;

c. simbolurile oficiale ale statului, autorităţilor publice şi ale

organizaţiilor (stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia);

d. mijloacele de plată

e. ştirile şi informaţiile de presă

f. simplele fapte şi date.

Motivaţia excluderii de la protecţia dreptului de autor se axează pe două considerente: pe de o parte, unele dintre ele reprezintă domeniul public iar accesul

nelimitat şi folosirea nelimitată a acestora este obligatorie sau posibilă, iar pe de altă parte, pentre altele există deja instituită o protecţia juridică prin alte acte normative speciale şi specifice (invenţii, mijloacele de plată etc.).

Subiectele dreptului de autor Calitatea de autor a unei opere o are orice persoană care creează o operă literară, artistică sau ştiinţifică. Art. 3 din Lege arată că ,,(1)Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera.(2)În cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecţia acordată autorului persoanele juridice şi persoanele fizice, altele decât autorul. Art. 4 al. 1 din Legea 8/1996 instituie o prezumţie relativă, în conformitate cu care autor este persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată

la cunoştinţa publicului; prezumția poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, în

funcţie de situaţie. Calitatea de autor este o problemă de fapt, în timp ce calitatea de subiect este

o problemă de drept, astfel că cele două nu presupun neapărat identitatea de

persoană. Subiectul originar este persoana fizică ce a creat opera protejată.

Subiectul secundar este persoana fizică sau juridică ce a dobândit anumite prerogative, fără a fi autorul operei, respectiv creatorul acesteia. Această categorie este expres prevăzută de lege:

a) moştenitorii autorului;

b) cesionarul drepturilor patrimoniale (pentru drepturile prevăzute în contractul de cesiune);

c) angajatorul; (pentru opera creată, în îndeplinirea unei atribuţii de serviciu)

d) organismul de gestiune colectivă a dreptului de autor dacă nu există moştenitor

e) persoana fizică sau juridică ce publică anonim opera unui autor ce nu îşi

dezvăluie identitatea

f) persoana fizică sau juridică din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub

numele căreia a fost creată o operă colectivă.

În anumite situaţii, opera poate fi creaţia mai multor persoane. Legea este cea care face distincţia între opera comună şi opera colectivă (art. 5 şi următoarele din Legea 8/1996).

Este opera creată de mai mulţi coautori, în colaborare, dintre care unul poate

fi autor principal. În funcţie de posibilitatea de a individualiza contribuţia fiecărui coautor, avem de-a face cu două categorii:

a. divizibilă – activitatea fiecăruia dintre coautori este distinctă, separată, contribuţiile formând un tot unitar.

b. indivizibilă – activitatea fiecăruia dintre coautori nu poate fi stabilită.

Contribuţiile lor se contopesc, neputând fi separate. Avem un singur drept de autor care profită mai multor titulari. Situaţia juridică a acestora diferă însă în funcţie de categoria din care face

parte. În situaţia operei indivizibile funcţionează regula unanimităţii, respectiv în lipsa unei convenţii contrare, coautorii pot folosi opera doar de comun acord. Fiecare în parte poate solicita protejarea operei în situaţia folosirii fără drept de către un terţ sau un coautor. Refuzul unui coautor de a permite altui coautor folosirea operei comune trebuie justificat. În situaţia operei divizibile, fiecare foloseşte separat contribuţia sa la opera integrală. Remuneraţia coautorilor se stabileşte în primul rând conform convenţiei dintre părţi. În situaţia în care convenţia nu există sau nu prevede, remuneraţia se stabileşte conform contribuţiei fiecăruia. În cazul în care contribuţia fiecăruia nu poate fi identificată, remuneraţia se stabileşte prin împărţirea sumei în mod egal între coautori.

2.Opera colectivă

Este creaţia în care contribuţiile personale formează un tot fără a fi posibil prin natura operei să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului. Pentru a avea de-a face cu o operă colectivă, este necesar a fi îndeplinite cumulativ două condiţii:

a. opera să fie creată din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele unei

persoane fizice sau juridice. b. contribuţia coautorilor să formeze prin fuziune un tot unitar, fiind imposibilă atribuirea de drepturi distincte asupra operei. Exemple: dicţionarele, enciclopediile, culegerile etc. Raporturile dintre iniţiatori şi coautori sunt reglementate în astfel de situaţii în primul rând prin convenţia părţilor. Dacă aceasta nu există, dreptul de autor revine iniţiatorului.

Conţinutul dreptului de autor Există două categorii de drepturi, reglementate prin lege:

Drepturile morale de autor -art. 10 din Legea 8/1996)

1. dreptul de divulgare a operei= reprezintă posibilitatea autorului de a

decide dacă, în ce mod, cum şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publicului. -Este un drept absolut şi inviolabil, strâns legat de persoana autorului.

-Are influenţă şi asupra momentului apariţiei şi existenţei drepturilor patrimoniale, deoarece până la data la care opera este divulgată, aceste drepturi sunt doar eventuale. -Diferă în funcţie de categoria de operă la care se aplică:

o

în situaţia operelor divizibile, fiecare coautor are un drept distinct asupra contribuţiei proprii; în situaţia operelor indivizibile, unde funcţionează acordul de voinţă dintre coautori, unul dintre aceştia poate refuza divulgarea operei în mod întemeiat(refuzul nejustificat poate fi atacat în instanţă, de ceilalţi coautori, atunci când drepturile lor sunt prejudiciate prin acest refuz).

o

în cazul operei colective, în absenţa unei convenţii, persoana fizică sau juridică din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost realizată opera decide divulgarea operei.

o

În cazul operelor postume, acest drept de divulgare se transmite moştenitorilor, dar aceştia nu pot trece peste dorinţa autorului, în cazul în care acesta în mod expres şi-a manifestat dorinţa de a nu se trece la divulgarea operei.

2.

dreptul la paternitatea operei = dreptul de a pretinde recunoaşterea

calităţii de autor al operei, bazat pe legătura indestructibilă dintre autor şi opera sa, ca manifestare a creativităţii acestuia. Justifică dreptul autorului de a revendica în orice moment calitatea sa de autor al operei și de a se opune la orice fel de act de contestare sau fraudare a acestei calităţi a sale. Aparţine doar persoanei fizice, fiind însă transmisibil succesorilor autorului.

3. dreptul la nume=dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă la

cunoştinţa publicului opera. Opţiuni: - aducerea la cunoştinţa publicului sub numele real al autorului; - anonim

- sub un pseudonim, fiind exclusă publicarea sub numele unei alte persoane. Acest drept nu se transmite ca atare prin moştenire.

4. dreptul la inviolabilitatea operei=presupune respectarea integrităţii

operei şi opoziţia la orice fel de modificare sau atingere adusă acesteia, dacă prin acesta se prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului. Se transmite prin moştenire.

Nu include - corectarea gramaticală, adaptarea unei opere scrise printr-un

scenariu în vederea ecranizării, situaţie în care se convine cu autorul asupra modificărilor pe care acesta le acceptă.

5. dreptul de retractare a operei= drept de a retrage opera, după ce

aceasta a fost adusă la cunoştinţa publicului, despăgubind atunci când aceasta se impune pe titularul dreptului de autor, dacă acesta este o altă persoană decât autorul. Nu se transmite prin moştenire succesorilor autorului.

Excepţie: cazul programelor pentru calculator; cazul autoratului când retractarea nu poate fi discreţionară ci bazată pe motive justificate.

Drepturile patrimoniale de autor Drepturile patrimoniale de autor presupun anumite trăsături specifice, care le diferenţiază de alte drepturi patrimoniale:

- rămân strâns legate de persoana autorului; -sunt exclusive, însă sunt cesibile; -limitate în timp, transmise moştenitorilor pentru o perioadă limitată de timp; 1. dreptul de a utiliza opera = presupune un drept exclusiv de exploatare a operei în favoarea autorului, de a decide modalitatea de folosire a operei, inclusiv de către alţii. Metode de utilizare:

a. reproducerea operei (copy right); b. distribuirea operei; c. importul; d.

închirierea; e. împrumutul; f. comunicarea publică; g. radiodifuzarea; h. retransmiterea prin cablu; i. realizarea de opere derivate. 2.dreptul de suită = dreptul autorului care îşi vinde opera de a primi în schimb din cesiunile ulterioare, o parte din sporul de valoare obţinut; practic un beneficiu din vânzările succesive ale creaţiei; implică și dreptul autorului de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa( art. 21 al. 1 din Legea 8/1996). Suma datorată autorului se calculează conform cotelor stabilite de lege, fără a putea depăşi 12.500 euro sau contravaloarea în lei Dreptul de suită se aplică tuturor actelor de revânzare. Vânzătorul este obligat să comunice autorului informaţiile referitoare la revânzare, preţul obţinut şi locul unde se află opera, în termen de două luni de la data vânzării. El va răspunde de reţinerea cotelor şi de plata către autor a sumei datorate. Termenul de prescripţie pentru solicitarea acestor sume -3 ani. Proprietarul operei este dator să permită accesul autorului operei şi poate pretinde autorului o garanţie, asigurarea operei sau o remuneraţie corespunzătoare. De asemenea, nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei la preţul de cost al materialului. Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări.

Durata protecţiei dreptului de autor Două principii: -există o permanenţă a drepturilor morale și o limitare în timp a drepturilor patrimoniale; - există mai multe reguli speciale care guvernează fiecare dintre situaţiile posibile. Regula este că momentul începerii curgerii duratei de protecţie este momentul creării operei protejate. Durata se calculează pe ani, începând de la 1 ianuarie a anului următor morţii autorului, creării operei sau aducerii ei la cunoştinţa publicului.

1. Durata drepturilor nepatrimoniale de autor

Regula: sunt protejate şi după încetarea din viaţă a acestuia, au un caracter permanent;

Excepţie: dreptul la nume şi dreptul de retractare au un caracter viager, restul se transmit nelimitat şi moştenitorilor.

2. Durata drepturilor patrimoniale de autor

Regula generală: se întind pe durata vieţii autorului (o perioadă variabilă, în funcţie de durata acesteia)+ un interval de timp de 70 de ani după moartea acestuia (o perioadă de timp fixă), indiferent de data aducerii la cunoştinţa publicului.

Excepţii:

A. Drepturile echivalente de autor -25 de ani de la data aducerii la

cunoştinţa publicului; persoana care după încetarea protecţiei dreptului de autor, aduce la cunoştinţă publică, în mod legal, pentru prima oară, o operă nepublicată înainte beneficiază de drepturi echivalente celor de autor, respectiv de o protecţie

echivalentă pentru drepturile patrimoniale de autor.

o Condiţiile pentru existenţa acestor drepturi echivalente sunt:

1) durata de protecţie a operei să fi expirat; 2) opera să nu fi fost adusă la cunoştinţa publicului; 3) opera să fie adusă în mod legal la cunoştinţa publicului.

B. Operele aduse la cunoştinţa publicului sub pseudonim sau fără

indicarea autorului - 70 de ani de la data aducerii respectivei opere la cunoştinţa publicului (art. 26). Dacă autorul devine cunoscut în acest interval sau dacă este vorba despre un autor cunoscut, chiar dacă opera este publicată sub pseudonim, se va aplica regula generală.

C. Operele realizate în colaborare - 70 de ani de la moartea ultimului

coautor, în situaţia în care contribuţiile coautorilor nu sunt distincte; Justificare: dreptul este comun și nu poate fi admisă curgerea mai multor termene. !!! Dacă sunt contribuţii distincte ale autorilor termenul curge separat de la decesul fiecăruia dintre aceştia.

D.

Operele colectivev -70 de ani de la data aducerii operei la cunoştinţa

publicului. Dacă operele nu sunt aduse la cunoştinţa publicului timp de 70 de ani de la crearea lor, durata drepturilor patrimoniale expiră o dată cu trecerea acestui interval de timp.

Efecte ale expirării duratei de protecţie legală:

-opera ajunge în domeniul public, astfel că fiecare persoană interesată o poate folosi; -se sting drepturile patrimoniale;

Limitele exercitării dreptului de autor

Situaţii în care opera protejată poate fi utilizată fără autorizaţia autorului:

1. reproducerea unei opere, conform art. 33 din Legea 8/1996 a. pentru folosinţă publică; condiţii: i) opera a fost adusă anterior la cunoştinţa publicului;ii) utilizarea operei este conformă bunelor uzanţe şi nu contravine exploatării normale a operei;iii) utilizarea nu prejudiciază autorul. b. pentru folosinţă privată (cu plata unei remuneraţii); condiţii: i) opera să fi fost deja adusă la cunoştinţa publicului; ii) reproducerea să fie pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii; iii) să nu contravină utilizării normale a operei; iiii) să nu prejudicieze în vreun fel autorul. În ambele situaţii se impune menţionarea sursei, a numelui autorului sau a locului unde se află originalul. 2. transformarea unei opere, fără achitarea vreunei sume: a) transformarea privată, care nu este destinată publicului;b) situaţia în care se realizează o parodie sau o caricatură; c) atunci când aceasta se impune în scopul utilizării permise de către autor; d) atunci când este vorba despre o prezentare rezumativă, în scopuri didactice, cu menţionarea autorului. 3. comunicarea publică a operei; -cazul societăţilor comerciale ce produc sau vând înregistrări, care pot prezenta extrase din opere pentru a testa funcţionarea produselor lor; -situația cesiunii pentru radio şi teledifuzare, când înregistrarea unei opere este permisă pentru nevoile propriilor emisiuni, cu condiţia realizării acestei radio sau teledifuzări o singură dată; o nouă redifuzare este permisă doar cu autorizarea autorului şi cu plata unei remuneraţii; dacă nu este solicitată această autorizare, societatea are obligaţia ca în termen de 6 luni să distrugă înregistrarea, excepţie – înregistrările cu o valoare documentară deosebită.

Transmiterea dreptului de autor

Contractul de cesiune = convenţia prin care autorul sau titularul dreptului de

autor (numit cedent) poate transmite unei alte sau unor alte persoane (numită

cesionar) numai drepturile sale patrimoniale referitoare la o operă, în schimbul unei remuneraţii. Caractere juridice ale contractului de cesiune este un contract bilateral, consensual, intuitu personae, cu titlu oneros, comutativ şi cu executare succesivă, translativ de drepturi în cazul cesiunii exclusive. Două tipuri de cesiuni:a) exclusivă ;b) neexclusivă. Obiectul contractului de cesiune -drepturile patrimoniale de autor pe care titluarul le poate ceda. Nu pot fi cesionate drepturile patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare -sancţiunea nulitatea absolută. Forma scrisă - ad probationem; Clauzele obligatorii referitoare la: drepturile patrimoniale care se transmit, modalităţile de utilizare, durata şi întinderea cesiunii şi remuneraţia(poate fi

stabilită şi ulterior). Există mai multe posibilităţi de a stabili modalitatea de plată în cadrul unui contract de cesiune Încetarea contractului de cesiune -situaţii:

i)la împlinirea termenului din contract;

ii) prin convenţia părţilor;

iii) judiciar când cesionarul nu utilizează opera sau o utilizează insuficient,

afectând prin aceasta interesele autorului (când remuneraţia s-a stabilit în cotă proporţională din beneficiile obţinute) după doi ani de la data cesionării (în cazul operelor de întindere mai mare), trei luni pentru cotidiene, respectiv un an pentru periodice, în cazul neutilizării operei. Neutilizarea să nu se datoreze culpei

autorului, terţilor, cazului fortuit sau forţei majore;

iiii) constatarea nulităţii contractului sau anularea acestuia de către instanţă.

Principalele categorii de contracte de cesiune 1. contractul de editare = convenţia prin care titularul dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a distribui opera. Reglementarea juridică a acestui tip de contract se regăseşte în secţiunea II, Cap. VII din Legea 8/1996, art. 48 57; 2. contractul de reprezentare teatrală sau execuţie muzicală = titularul dreptului de autor cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta ori de a executa în public o operă actuală sau viitoare, literară, dramatică, muzicală, dramatico-muzicală, coregrafică ori o pantomimă, în schimbul unei remuneraţii, iar cesionarul se obligă să o reprezinte ori să o execute în condiţiile convenite. 3. contractul de închiriere = autorul se angajează să permită utilizarea, pe timp determinat, cel puţin a unui exemplar al operei sale, în original sau în copie, în

special programe pentru calculator ori opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale. 4. contractul de comandă = convenţia prin care o persoană, numită beneficiar, comandă unui autor, o operă viitoare, individual determinată. Obligatoriu, contractul trebuie să cuprindă termenul de predare şi termenul de acceptare al operei respective. 5. contractul de adaptare audiovizuală = titularul dreptului de autor asupra unei opere transferă unui producător dreptul exclusiv de transformare şi de includere a respectivei opere într-o operă audiovizuală.

DREPTURILE CONEXE DREPTULUI DE AUTOR ŞI DREPTURILE SUI-GENERIS

Drepturile conexe dreptului de autor sunt acele drepturi a căror existenţă este determinată de existenţa dreptului de autor. Reglementare: Titlul II al Legii 8/1996. Titularii sunt:

1) artiştii interpreţi sau executanţi pentru propriile interpretări sau execuţii; 2) producătorii de înregistrări sonore; 3) producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări; 4) organismele de radiodifuziune şi televiziune, pentru propriile emisiune şi servicii de programe. Drepturile sui-generis aparţin fabricanţilor de baze de date, definiţi de lege ca fiind persoanele fizice sau juridice, care au făcut o investiţie substanţială din punct de vedere cantitativ sau calitativ, în vederea obţinerii, verificării sau prezentării conţinutului unei baze de date. Obiectul acestor drepturi îl constituie:

1) interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi sau executanţi; 2) înregistrările sonore; 3) înregistrările audiovizuale; 4) emisiunile şi serviciile organismelor de radiodifuziune şi televiziune; 5) bazele de date. Drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi:

1) drepturi morale - reglementate în art. 96 al legii; 2) drepturi patrimoniale exclusiv de a autoriza ori interzice: fixarea, reproducerea, distribuirea, închirierea, împrumutul, importul în vederea comercializării, radiodifuzarea şi comunicarea publică, punerea la dispoziţia publicului, retransmiterea prin cablu a interpretării sau execuţiei fixate. Durata de protecţie este de 50 de ani de la data interpretării sau execuţiei sau de la data comunicării publice a acesteia.

Remuneraţia poate fi de două tipuri: 1) unică pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau orice modalitate de comunicare către public, remuneraţie stabilită prin metodologii în cadrul unei comisii constituită în cadrul ORDA; 2) compensatorie pentru copia privată pentru operele înregistrate sonor sau audiovizual pe orice tip de suport, fără consimţământul autorului.

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Este un organ de specialitate, care funcţionează în subordinea guvernului,

respectiv al Ministerului Culturii, condus de un director general. Funcţionarea acestui organ este reglementată prin HG 758 din 2003.

Atribuţiile ORDA în conformitate cu art. 138 al. 1 din Legea 8/1996 sunt:

a) organizează şi administrează evidenţa repertoriului de opere şi de autori

primit de la organismele de gestiune colectivă pentru drepturile de autor şi drepturile conexe;

b) acordă avize pentru constituirea ca persoane juridice, în condiţiile legii, a

organismelor de gestiune colectivă şi urmăreşte aplicarea legislaţiei de către

organismele a căror constituire a avizat-o;

c) avizează, în condiţiile legii, elaborarea şi negocierea tabelelor şi a

metodologiilor stabilite de organismele de gestiune colectivă cu asociaţiile patronale de utilizatori;

d) exercită, la cererea şi pe cheltuiala titularilor unor drepturi protejate, funcţii

de observare şi de control asupra activităţilor ce pot da naştere la încălcări ale

legislaţiei dreptului de autor şi a drepturilor conexe;

e) intervine, pe cale de mediere, în negocierile dintre organismele de gestiune

colectivă şi utilizatori, potrivit art. 131 alin. (4);

f) încheie procese-verbale de constatare a încălcărilor legii, în condiţiile

prevăzute de Codul de procedură penală, şi sesizează organele competente în cazul

infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu;

g) elaborează programe de instruire, de formare practică şi teoretică în

domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe;

h) întreţine relaţii cu organizaţiile de specialitate similare şi cu organizaţiile

internaţionale din domeniu, la care statul român este parte.

Protecţia dreptului de autor şi drepturilor conexe

Legea prevede mai multe modalităţi care sunt destinate a apăra drepturile de autor şi drepturile conexe. 1. Măsuri tehnice de protecţie Legea, în art. 138 indice 3, prevede posibilitatea folosirii de măsuri tehnice de protecţie prin care se înţelege utilizarea oricărei tehnologii, dispozitiv sau

componentă, care prin funcţionarea sa normală este destinată a împiedica sau limita actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute prin lege. De asemenea, titularii drepturilor pot furniza în în contextul comunicării operelor orice fel de informaţii cu privire la drepturile legate de acea operă, condiţiile şi modalităţile de utilizare a respectivei opere.

2. Mijloace de drept administrativ

Încălcarea anumitor drepturi atrage și răspunderea contravenţională. Art. 139 2 din Legea 8/1996 stabilește ce fapte constituie contravenţii.

3. Mijloace de drept civil

Titularii drepturilor pot solicita instanţei constatarea încălcării drepturilor lor

sau recunoaşterea acestora, cu plata unor daune materiale pentru repararea prejudiciilor cauzate. Art. 139 al. 2 din Legea 8/1996 - instanţele de judecată vor putea recurge la anumite criterii pentru stabilirea despăgubirilor, cum ar fi consecinţele economice ale faptei (câştig nerealizat de către titular, beneficiu realizat de făptuitor), daunele morale cauzate etc., iar când aceasta nu este posibil, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit la triplul sumei care ar fi în mod legal datorată pentru tipul de utilizare care reprezintă fapta ilicită. Se pot lua și măsuri provizorii şi asiguratorii, cum ar fi ridicarea de obiecte sau înscrisuri ş.a., în cadrul unor proceduri speciale. Măsuri reparatorii, conform art. 139 al. 14 din Legea 8/1996:

a)

remiterea pentru acoperirea prejudiciului a încasărilor realizate prin actul

ilicit;

b)

distrugerea echipamentelor şi mijloacelor deţinute de făptuitor şi folosite

exclusiv la comiterea faptei ilicite; c) confiscarea şi distrugerea copiilor ilegale aflate în circuitul comercial;

d) publicitatea hotărârii pronunţate de către instanţă, prin orice mijloace.

4. Mijloace de drept penal

Legea stabileşte şi sancţionează ca infracţiuni fapte care lezează dreptul de

autor şi drepturile conexe. Subiect activ este orice persoană care răspunde din punct de vedete penal, subiect pasiv fiind titularul dreptului de autor, cel mai frecvent. Faptele sunt săvârşite cu intenţie directă sau indirectă. Actele pregătitoare şi tentativa nu sunt incriminate.

PROTECȚIA DREPTURILOR DE DECURG DIN REALIZAREA UNEI INVENȚII

Sediul materiei: Lg. nr.64/1991 privind brevetele de invenție

Obiectul protecției

Stipulat în art. 1 alin.1 din Lg. nr.64/1991- drepturile asuora unei invenții sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenţie de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în condiţiile prevăzute de lege.

Brevetul de invenție este acordat pentru orice invenţie având ca obiect un produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare industrială. Funcțiile brevetului de invenție:

-temei de fapt și de drept pentru recunoașterea și apărarea pe teritoriul României a drepturilor ce decurg din realizarea unei invenții; -conferă titluarului un drept exclusiv de exploatare a invenție; -oferă titularului posibilitatea juridică de a se opune ca terțe persoane să efectueze fără consimțământul său acte de folosire a invenției; -conferă titluarului dreptul de a fi despăgubit pentru prejudiciile suferite ca urmare a folosirii ilicite a invenției; -conferă titluarului dreptul de a se adresa instanței judecătorești și a cere dispunerea măsurilor adecvate de protecție;

Caractere juridice: act juridic, de drept administrativ, unilateral, atribuitv de drepturi, de acordă numai la cerere, conferă calitate de inventator; conferă și o protecție provizorie de la data publicării cererii de brevet. Protecția se definitivează de la datan acordării brevetului.

Autorul invenției – inventatorul = persoana care a creat invenția=

numai persoana fizică(cetățean român, străin sau apatrid cu condiția să domicilieze în România). Noțiunea de inventator nu este identică cu cea de titular de al brevetului de invenție. Titular de brevet poate fi și o persoană juridică. Inventatorul poate fi: unic sau coautor(când invenția este realizată în colaborare). Colaborarea poate fi : divizibilă - partea fiecărui inventatopor este distinctă; indivizibilă – nu se poate face diostincție între contribuții. În cazul în care invenţia a fost creată împreună de mai mulţi inventatori, fiecare dintre aceştia are calitatea de coautor al invenţiei, iar dreptul aparţine în comun acestora.

Dacă două sau mai multe persoane au creat aceeaşi invenţie, independent

una de alta, dreptul la brevet aparţine aceleia care a depus o cerere de brevet a cărei dată de depozit este cea mai veche.

Invențiile de serviciu = sunt create de un inventator individual sau de

un grup de inventatori atunci invetatorul individual sau cel puțin un membru al grupului de inventatori este salarioat al unei persoane juridice de drept public sau privat, dacă îndeplinește următoarele condiții:

-au rezultat din exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inventatorului, incredințate în mod expres în cadrul contractului individual de muncă, fișa postului sau alte acte obligatorii pentru inventator, care prevăd o misiune inventivă; -s-au obținut pe durata contractului individual de muncă, precum și pe o perioadă de maximum 2 ani de la incetarea acestuia, prin recunoașterea sau utilizarea experienței angajatorului, prin folosirea mijloacelor materiale ale angajatorului, ca umrare a pregătirii și formării profesionale dobândite de inventatorul salariat prin grija și pe cheltuiala angajatorului prin prin utilizarea unor informații rezultate din activitatea angajatorului sau puse la dispoziție de acesta Drepturile asupra invenției de serviciu aparțin: a) angajatorului; b)inventatorului dacă angajatul nu revendică invenția în termen de 4 luni de la primirea comunicării de către salariat a prezentării invenției; c) salariatului inventator dacă invenția creată nu se incrie în ipoteze prezentate;

Clasificarea invențiilor

După obiect:

1.Produse = lucru corporal sau obiect material determinat cu aplicabilitate

industrială; el trebuie să constituie rezolvarea unei probleme tehnice; !!! Nu constituie invenție un produs natural(ex:mierea de albine) Art.12 din Regulamentul de aplicare al legii enumeră categorii de produse. 2.Procedeul = succesiune logică de etape, faxe sau pași caracterizași prin ordinea lor de desfășurare, prin condiții ințiale și/sau mijloace tehnice utilizate și prin produse sau rezultate finale. Art.6 alin.2 din Lg. nr.64/1991 cuprinde o enumerare limitativă a invențiilor din domeniul biotehnologiei cer nu sunt brevetabile.

După cum sunt sau nu brevetabile:

1.Invenția brevetabilă = creație intelectuală în domeniu tehnic care, având ca obiect un produs sau un procedeu, este nouă, implică o activitate inventivă și este susceptibilă de aplicare industrială. Noutatea – condiție de fond pentru brevetabilitate; O invenţie este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii. Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă ori orală, prin folosire sau în orice alt mod, până la data depozitului cererii de brevet de invenţie.

Art.10 alin.1 din Lg. nr.64/1991 stabilește două situații în care divulgarea ea invenţiei nu este luată în considerare. Activitatea inventivă – există atunci când pentru o persoană de specialitate ea nu rezultă în mod evident din cunoștințele cuprinse în stadiul tehnicii. Aplicabilitatea industrială – cuprinde trei elemente: obiectul, aplicarea și

rezultatul invenției. Obiectul trebuie să se situeze în sfera industriei și nu a creațiilor estetice. Aplicarea înseamnă posibilitatea realizării sau utilizării înveției în practică. Rezultatul invenției se referă la efectul invenției în industrie. 2.Invenția nebrevetabilă – art.7 din Lg. nr.64/1991stabilește creațiile care nu sunt brevetabile. Nu sunt considerate invenții: creațiile artistice, programele pentru calculator, prezentările de informații. Art.8alin.1 din Lg.nr.64/1991 enumeră 4 categorii de invenții pentru care nu se acordă brevet de invenție.

După prioritatea recunoscută:

1.Invenții anterioare - a cărei dată de depozit este mai veche; 2.Invenții ulterioare – a cărei dată de depozit este mai recentă decât data unei invenții identice;

După posibilitatea divizării:

1.Invenții divizibile nu pate fi desfăzută în mai multe invenții unice 2.Invenții indivizibile-poate fi constituită din mai multe invenții unice;

După posibilitatea inventatorului de a renunța sau nu la invenție:

1.Invenții la care se poate renunța

2.Invenții la care nu se poate renunța decât cu acordul autorităților care le-au atribuit caracyerul de secret de stat;

După locul unde sunt brevetate:

1.În România

2.În străinătate

După posibilitatea acordării sau nu a unei licențe obligatorii:

1.Invenții pentru care se acordă licența obligatoriu; 2.Invenții pentru care nu se acordă o astfel de licență; Procedura de brevetare Se declanșează prin adresarea cererii de brevetare către OSIM. Conținutul cererii de brevet este reglementat de art.13 din Lg. nr.64/1991. Data de depozit a cererii de brevet de invenţie este data la care au fost înregistrate următoarele: a)o indicaţie explicită sau implicită că se solicită acordarea unui brevet de invenţie; b)indicaţii care să permită stabilirea identităţii solicitantului sau care să permită contactarea acestuia de către OSIM; c)o parte care, la prima vedere, să pară a fi o descriere a invenţiei.

Cererea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială după 18 luni de la data de depozit și dacă a fost recunoscută o prioritate, de la data aceli priorități. Nu se publică dacă până la expirarea termenului menționat a fost luată o hotărâre de respingere a cererii sau dacă cererea a fost restrasă sau declarată ca retrasă. Examinarea preliminara presupune verificarea e condițiilor de formă ale cererii și depunere documentelor necesare, toate redactate in limba romana. Dacă se constata lipsa unor documente, acest fapt se notifica solicitantului si se acorda un termen de raspuns. Pentru fiecare cerere OSIM întocmește un raport de documentare. In procedura de examinare pe fond se verifica daca: obiectul inventiei este brevetabil; cererea de brevet este unitara; prioritatea este corect invocata; inventia satisface conditiile de brevetabilitate. Daca exista obiectii cu privire la cererea de brevet, solicitantul este invitat, printr-o notificare motivata, sa-si prezinte observatiile si, daca este cazul, sa modifice descrierea, revendicarile si desenele. Modificarile trebuie sa nu depaseasca limitele dezvaluirii inventiei existente in cererea de brevet la data depozitului. Hotararea de acordare a brevetului de inventie sau de respingere a cererii de brevet se ia de catre o comisie din OSIM, pe baza raportului de examinare prezentat de examinator. Toate hotararile luate de OSIM se motiveaza si se inscriu in Registrul national al cererilor de brevet; ele se comunica solicitantului sau succesorului sau în drepturi în termen de 30 zile de la luarea lor. Hotararile Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci pot fi contestate in termen de 3 luni de la comunicare. Contestatia este examinata de o Comisie de reexaminare din cadrul OSIM. Hotararile Comisiei de reexaminare se comunica partilor. Aceste hotarari pot fi atacate cu recurs la Tribunalul Municipiului Bucuresti. Hotararile de acordare a brevetelor de inventie se publica in termen de 30 zile in BOPI, iar descrierea, revendicarile si desenele se publica in cel mult 3 luni. Orice persoana interesata are dreptul sa ceara la OSIM revocarea in tot sau in parte a hotararii de acordare a brevetului, in termen de 6 luni de la data publicarii acesteia in BOPI. Cererea de revocare a hotararii de acordare trebuie formulata si motivata in scris.Motivele revocarii trebuie sa se refere numai la neindeplinirea conditiilor de existenta a inventiei brevetabile: noutate, activitate inventiva, aplicabilitate industriala. Cererea de revocare a hotararii de acordare se judeca de catre Comisia de reexaminare din OSIM, a carei componenta este alta decat cea a Comisiei care a luat hotararea de acordare a brevetului. Hotararea acestei comisii poate fi atacata cu recurs la Tribunalul Municipiului Bucuresti, in termen de 3 luni de la comunicare.

Taxa de eliberare a brevetului se plateste de titular in termen de 12 luni de la data publicarii in BOPI a hotararii de acordare a brevetului. La eliberarea brevetului, titularul are obligatia de a plati taxele anuale de mentinere in vigoare pentru anii care s-au scurs de la data de depozit pana la data eliberarii brevetului, inclusiv anul eliberarii brevetului. Motivele de nulitate sunt prevăzute de lege iar unele dintre ele sunt și motive de revocare. Anularea brevetului are efect retroactiv, începând cu data de depozit. Cererea de anulare se poate introduce după împlinirea termenului de 6 luni de la publicarea menţiunii acordării brevetului, în care poate fi formulată o cerere de revocare, cu excepţia situaţiilor în care motivul de nulitate nu este şi motiv de revocare. Cererea de anulare poate fi introdusă pe toată durata de valabilitate a brevetului de invenţie. Cererea de anulare se judecă de către Tribunalul Bucureşti. Neplata taxelor pentru procedurile efectuate de OSIM sau pentru menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie este sancţionată cu decăderea titularului din drepturi. Decăderea din drepturi, în lipsa unei stipulaţii legale exprese, este dispusă de către OSIM, supusă înregistrării în RNBI şi publicării în BOPI.

Drepturile ce decurg din realizarea unei invenţii

Realizarea unei invenţii dă naştere unor drepturi: morale şi patrimoniale.

Drepturile morale:

- dreptul la recunoaşterea calităţii de inventator;

- dreptul de a aduce invenţia la cunoştinţă publică;

- dreptul la recunoaşterea priorităţii ştiinţifice. Drepturile patrimoniale:

- dreptul de exploatare exclusivă a invenţiei;

- dreptul la despăgubiri.

Transmiterea drepturilor ce decurg din realizarea unei invenţii

Pot fi transmise total sau parţial: dreptul la brevet; dreptul la acordarea brevetului; drepturile ce decurg din brevet. Este netransmisibil dreptul la calitatea de autor al invenţiei. Transmiterea se poate face prin „cesiune" sau prin „licenţă", exclusivă sau neexclusivă, sau prin „succesiune" legală ori testamentară. Transmiterea produce efecte faţă de terţi numai de la data publicării în BOPI a menţiunii de transmitere, înregistrată la OSIM. In lipsa unor stipulaţii legale speciale, transmiterea acestor drepturi prin cesiune sau prin succesiune legală ori testamentară este supusă normelor dreptului comun. Prin „licenţă" se poate transmite numai „dreptul de a folosi brevetul de invenţie". Licenţa poate fi: convenţională sau judiciară. Licenţa convenţională poate fi „exclusivă" sau „neexclusivă", iar cea judiciară poate fi numai „neexclusivă".

Durata protecţiei juridice a brevetului de invenţie

20 de ani cu începere de la data de depozit. Durata poate fi mai mică de 20 de ani în cazul revocării brevetului, anuării acestuia sau decăderii din drepturi a titularului brevetului înainte de împlinirea

termenului.

Apărarea drepturilor ce decurg din realizarea unei invenţii

Apărarea drepturilor prin mijloace de drept civil

Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele referitoare la alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile

patrimoniale ale inventatorului din contractele de cesiune şi licenţă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. Măsuri provizorii: interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; conservarea probelor. Cererile în justiţie în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Hotărârile judecătoreşti definitive, date în soluţionarea acestor litigii, sunt comunicate OSIM de către persoana interesată în termen de 30 de zile. OSIM are obligaţia să înscrie aceste hotărâri în Registrul naţional al

brevetelor de invenţii şi să le publice în BOPI; în lipsa publicării, hotărârile respective nu sunt opozabile terţilor.

Apărarea drepturilor prin mijloace de drept penal

Legea nr. 64/1991 incriminează trei infracţiuni, şi anume:

1.Însuşirea calităţii de autor al invenţiei - fapta persoanei fizice care, în orice mod şi fără drept, îşi însuşeşte calitatea de autor al invenţiei; pedeapsa este închisoarea sau amendă. 2.Infracţiunea de contrafacere - fapta de a fabrica, folosi sau pune în circulaţie fără drept obiectul unui brevet de invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite de lege, dacă aceste încălcări au fost săvârşite după data publicării cererii de brevet de invenţie; pedeapsa pentru această infracţiune este închisoarea sau amenda. 3. Infracţiunea de divulgare - divulgarea de către personalul OS1M, precum şi de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor cuprinse în cererile de brevet, până la publicarea lor; se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă.Aceasta nu poate fi săvârşită din culpă. Totuşi, dacă astfel de date ajung la cunoştinţă publică din culpă, fapta poate fi calificată neglijenţă în serviciu împotriva intereselor private.

PROTECȚIA JURIDICĂ A DESENELOR SAU MODELELEOR

Reglementare : Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor

Definiție. Prin desen sau model = aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în două sau trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau materiale ale produsului în sine şi/sau ornamentaţia acestuia; Din punct de vedere juridic desenul sau modelul reprezintă apectul exterior al unui produs. Natura juridică - categorie distinctă de creație intelectruală, diferită de operele artistice și de invenții.

Obiectul protecției

Condiții pentru ca desenul sau modelul să se bucure de protecție juridică:

-noutate, caracter individual, disocierea desenului/modelului de funcția utilitară a produsului la care se aplică; Noutatea - un desen sau model este considerat nou dacă niciun desen ori model identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate. Noutatea presupune 3 aspecte: lipsa identității dintre două modele/desene succesive; anterioritatea datei; să nu fi fost adus la cunoștința publică unn model/desen identic. Caracterul individual – consecința faptul că implică o activitate creativă. Se consideră că un desen sau model are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice desen ori model făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate. La evaluarea caracterului individual trebuie să se ia în considerare gradul de libertate a autorului în elaborarea desenului sau modelului. Dacă un desen sau model aplicat la un produs ori încorporat într-un produs constituie o parte componentă a unui produs complex, acesta va fi considerat nou şi având caracter individual numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art.6alin.6 din lege. Disocierea desenului/modelului de funcția tehnică - desenul sau modelul

care este determinat exclusiv de o funcţie tehnică nu poate fi înregistrat. Nu poate fi înregistrat un desen sau model care trebuie reprodus în forma şi la dimensiunile exacte, pentru a permite ca produsul în care acesta este încorporat sau căruia îi este aplicat să fie conectat mecanic ori amplasat, în jurul sau pe un alt produs, astfel încât fiecare produs să îşi poată îndeplini funcţia proprie. Poate fi înregistrat un desen sau model care permite asamblări sau conexiuni multiple între produsele interschimbabile în cadrul unui sistem modular.

Titularul dreptului

Creator al desenului poate fi numai persoana fizică.

Titular al certificatului de înregsitrare a desenului/modelului poate fi și o persoană juridică. Dacă mai multe persoane au creat același model, independent, dreptul la înregsitrare și eliberarea certificatului de înregistrare aparține persoanei care a depus cea dintâi cererea de înregistrare la OSIM. Succesorul autorului are dreptul la acordarea certificatului de înregistrare. În cazul în care desenul sau modelul a fost creat ca urmare a unor contracte cu misiune creativă sau de către salariaţi, în cadrul atribuţiilor de serviciu, dreptul aparţine persoanei care l-a comandat Procedura de înregistrare și eliberare a titlului de protecție Certificatul de înregistrare = titlul de protecţie acordat de O.S.I.M. pentru desenele şi modelele înregistrate . Conferă un drept exclusiv de exploatare pe teritoriul României. Depozitul național reglementar = cererea de înregistrare și descriere, însoțite de reprezentările grafice ale desenului/modelului și depuse la OSIM:

Cererea de înregistarea reprezintă un element esențial al depozitului național reglementar. Dacă cererea este incompletă = respingere. Depozitul poate unic sau multiplu - cuprinde mai multe desene sau modele ale aceleiaşi categorii de produse, în conformitate cu clasificarea internaţională a desenelor şi modelelor. Desenele şi modelele care fac obiectul unui depozit multiplu trebuie să satisfacă o regulă de unitate de concepţie, de unitate de producţie sau de unitate de utilizare ori trebuie să aparţină aceluiaşi ansamblu sau aceleiaşi compoziţii de articole. Depozitul produce efecte constitutive, deoarece conferă titularului un drept de prioritate de la data constituirii lui. Examinarea preliminară a cererii de înregistrare presupune verificarea îndeplinirii condițiilor de formă ale cererii și ale documentelor ce trebuie să o însoțească. Această etapă cuprinde și clasificarea cererii de înregistrare conform Aranjamentului de la Locarno, în funcție de clasă și subclasă, pentru facilitatea cercetării documentare privind noutatea. Rezultatul examinării preliminare se publică în BOPI. Opoziție în legătură cu cererea de înregsitrare pot face terțele persoane interesate. Motivele de opoziție sunt expres și limitativ prevăzute de art.21alin.1 și art.22alin.3 din Lg. nr.129/1992. Soluționarea se realizează de comisia de specialitate din cadrul OSIM care soluționează cererea în termen de 3 luni de la depunere, solicitând și un punct de vedere solicitantului. Examinarea pe fond presupune a stabili dacă desenele/modelele îndeplinesc condițiile de fond. Hotărârea se înscrie în Registrul de hotărâri al serviciului de desene și modele din cadrul OSIM. Ea trebuie să fie motivată în fapt și în drept și poate fi

contestată în termen de 30 de zile de la comunicare. Contestația este examinată de Comisia de contestații din cadrul OSIM în termen de 3 luni de la înregistrație. Hotărârea Comisiei poate fi atacată la Tribunalul București și se publkică în BOPI.

Drepturile ce se nasc din realizarea unui desen/model

Drepturi nepatrimoniale:

-de a cere și obține, în condițiile legii, eliberarea certificatului de înregistrare; -de a cxere înregistrarea desenului/modelului; -de a se bucura de prioritatea confrită de depoxitul național; -de a beneficia de serviciile unui consilier de proprietate intelectuală;

-la reinnoirea certificatului; - de a se adress instanței de judecată pentru protecție; -de a face opoziții; -de a menționa pe produsul pentru care s-a eliberat certificatul de înregistrare a desenului/modelului a semnului D înscris într-un cerc, însoțit de numele creatorului; Drepturi patrimoniale:

Titularul autor al certificatului de înregistrare beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contrsact cu persoanele care exploatează desenul/modelul. Creatorul beneficiază de dreptul exclusiv se exploatare și de a interzice terților să efectueze, fără consimțământul său: reproducerea, fabircarea, comertcializare sau oferirea spre vânzare, folosirea, importul sau stocarea în vederea comercializării, folosirea etc. Limitele exercitării drepturilor patrimoniale Momentul final al protecției este de de 10 ani de la data constituirii depozitului reglementar şi poate fi reînnoită pe 3 perioade succesive de 5 ani. Pe întreaga perioadă de valabilitate a certificatului, titularul este obligat la plata taxelor de menţinere în vigoare a acestuia.Termenul de graţie pentru plata taxelor de menţinere în vigoare este de cel mult 6 luni. Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturi și se publică în BOPI. Legea stabilește și cazurile exprese în care drepturile titularului de certificat nu se exercită(art.32).

Transmiterea drepturilor

Sunt transmisibile în tot sau în parte:

-dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului;

-drepturile care decurg din cererea de înregistrare a desenului sau modelului:

-drepturile născute din înregistrare. Transmiterea se poate face pe cale succesorală, prin cesiune sau licenţă. Transmiterea se înscrie la O.S.I.M. în Registrul desenelor şi modelelor şi produce efecte faţă de terţi numai de la data publicării în Buletinul oficial de

proprietate industrială al O.S.I.M. a menţiunii de transmitere.Dcaă există litigiu, înscrierea transmiterii de drepturi se suspendă până la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti cu privire la acestea. Cesiunea – presupune existența unui contract; nu are caracter intuitu persoane și poate fi exclusivă sau neexclusivă. Licența – presupune numai exploatarea desenului/modelului, în schimbul plății unei redevențe. Ea poate fi exclusivă sau neexclusivă, totală su parțială; are caracter intuitu persoane. Transmisiunea succesorală are loc în condițiile dreptului comun.

Apărarea juridică a drepturilor asupra desenelor/modelelor

Se poate realiza pe cale judiciară civilă, penală dar și contravențională. Litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului, calitatea de titular al certificatului de înregistrare, cele cu privire la drepturile

patrimoniale născute din contractele de cesiune sau licenţă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit dreptului comun.

PROTECȚIA MĂRCILOR ȘI A INDICAȚIILOR GEOGRAFICE

Reglementare Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice Definiție. Marcă = orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinaţii de culori, holograme, semnale sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. Marca poate fi de produs sau de servicii. Mărcile pot clasificate după mai multe criterii.

Condiții de fond pentru protecție

Cerințe cumulative:

1.Susceptibilitate de reprezentare grafică; imposibilitatea de reprezentare grafică constituie motiv de refuz de înregistrare a semnului de marcă. Reprezentarea grafică trebuie să fie suficient de clară. 2.Distinctivitate; Un semn are caracter distinctiv dacă nu este necesar, uzual sau descriptiv. Cuprinde două caractere:originalitatea și noutatea și permite să se facă distincție diverse produse și servicii.

3.Disponibilitate;

4.Licititate;

5.Moralitate;

Motive de refuz pentru înregistrare

Motive absolute:

a)semnele care nu sunt reprezentate grafic; b)mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv; c)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante; d)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora; e)mărcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusă de natura

produsului sau este necesară obţinerii unui rezultat tehnic sau care dă o valoare substanţială produsului; f)mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului; g)mărcile care conţin o indicaţie geografică sau sunt constituite dintr-o astfel de indicaţie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei indicaţii este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la locul adevărat de origine; h)mărcile care sunt constituite sau conţin o indicaţie geografică, identificând vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat; i)mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri; j)mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România; k)mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane, aparţinând ţărilor Uniunii şi care intră sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris; l)mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intră sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris şi care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii; m)mărcile care conţin semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios; n)mărcile care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice, altele decât cele avute în vedere de art. 6 ter din Convenţia de la Paris.

Motive relative

a) este identică cu o marcă anterioară, iar produsele şi serviciile pentru care marca este solicitată sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată; b)dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară şi din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară. c) dacă este identică sau similară în raport cu o marcă comunitară anterioară şi dacă

a fost destinată să fie înregistrată ori este deja înregistrată pentru produse sau

servicii care nu sunt similare cu cele pentru care marca comunitară anterioară este

înregistrată, atunci când marca comunitară anterioară se bucură de un renume în Uniunea Europeană şi dacă prin folosirea mărcii ulterioare s-ar obţine un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare anterioare.

Subiectul dreptului la marcă

Persoanele fizice sau juridice. Persoanele fizice sau juridice străine cu domiciliul, respectiv sediul în afara teritoriului României beneficiază de dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile convenţiilor internaţionale privind mărcile şi indicaţiile geografice la care România este parte. În raport de natura mărcii există:

-subiect al dreptului la marcă individuală; - subiect al dreptului la marcă colectivă; - subiect al dreptului la marcă de certificare; Marca colectivă - marca destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau serviciile aparţinând altor persoane; între membrii acestor asociații există raporturi juridice de asociere. Marca de certificare - marca ce indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie a produselor sau de prestare a serviciilor,

precizia ori alte caracteristici; pot fi înregistrate la OSIM de către persoane juridice legal abilitate să exercite controlul produselor sau al serviciilor în privinţa elementelor prevăzute anterior. Acest tip de marcă nu poate face obiectul unie cesiuni, a unui gaj sau alt tip de garanție și nici executării silite. Ea este insesizabilă

și netransmisibilă prin acte inter vivos.

Înregistrarea mărcilor

Procedura debutează cu cererea de înregistrare care are rol de a constitui depozitul național reglementar și trebuie să cuprinsă elementele prevăzute expres de lege și să fie însoțită de anumite documente. Data depozitului național reglementar este data depunerii cererii de înregistrare și are rol de stabilire a anteriorității mărcii.

Examinarea preliminară presupune verificarea îndeplinirii condițiilor de formă. Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile formale, OSIM va notifica solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 3 luni pentru depunerea completărilor; în acest caz caz, data depozitului este aceea la care cererea de înregistrare a fost completată; în caz contrar, cererea se respinge. Examinarea pe fond este reglementată de art.22-26 din lege. Dacă cererea îndeplinește condițiile de formă și de fond, OSIM decide înregistrarea mărcii și publicarea în BOPI. Dacă nu sunt îndeplinite cerințele, solicitantul este notificat în legătură cu necesitatea completării. Opoziția la înregistrare este reglementată de art.18-21 din lege. Înregistrarea mărcii are loc în Registrul național de mărci, după care se eliberează certificatul care conține mențiuni cu privire la marcă și data înregsitrării în regsitru. Contestațiile împotriva deciziilor OSIM sunt soluționate de comisia de reexaminare din cadrul OSIM. Hotărârea acestei comisii se poate ataca la Tribunalul București. Cererea de înregistrare a mărcii poate face obiect al retragerii sau al completării.

Durata protecției

Înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani.La cererea titularului, înregistrarea mărcii poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de 10 ani, cu

plata taxei prevăzute de lege.

Drepturile conferite de marcă

Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii. Caracterele juridice ale dreptului: absolut, temporar, accesoriu, teritorital. Limitări ale dreptului art.38-39 din lege. Transmiterea drepturilor de marcă - prin cesiune(art.41-42 din lege), licenţă(art.43-44 din lege) sau pe cale succesorală; este considerată transmitere de drepturi şi executarea silită a debitorului, titular al mărcii, efectuată în condiţiile legii.

Stingerea drepturilor – prin renunțarea la marcă(art.45 din lege), decăderea titularului din drepturile conferite (art.46 din lege), anularea înregistrării

mărcii(art.47).

Caducitatea mărcii intervine la expirarea termenului de 10 și în condițiile în care aceasta nu este reinnoită.

INDICAȚIILE GEOGRAFICE

Definiție. Indicație georgrafică = denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unul stat, în cazurile în care o

calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini geografice; Indicația geografică este constituită dintr-o denumire geografică(țară, regiune, localitate ex: salam de Sibiu). Sunt excluse de la înregistrare indicaţiile geografice care:

a)nu sunt conforme dispoziţiilor legale; b)sunt denumiri generice ale produselor, c)sunt susceptibile de a induce publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obţinere şi calităţii produselor; d)sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice. Nu sunt supuse procedurii de înregistrare indicaţiile geografice care au dobândit sau vor dobândi protecţie pe calea unor convenţii bilaterale sau multilaterale încheiate de România. Lista indicaţiilor geografice a căror protecţie este recunoscută în România, pe baza convenţiilor este înscrisă la OSIM în Registrul indicaţiilor geografice şi se publică în BOPI. Cererea de înregistrare poate fi formulată de asociațiile de producători care desfășoară o activitate de producție în zona geografică respectivă, ea trebuie să cuprindă mențiunile și să fie însoțită de documentele prevăzute de lege. Dacă cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, OSIM decide înregistrarea indicaţiei geografice în Registrul indicaţiilor geografice şi acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului. Dreptul de folosire a indicaţiei geografice aparţine membrilor asociaţiei înscrişi în lista comunicată la OSIM. Înregistrarea unei indicaţii geografice pe numele unei asociaţii de producători nu constituie obstacol la înregistrarea aceleiaşi indicaţii de către orice altă asociaţie având calitatea cerută de lege. Drepturile conferite – dreptul de utilizare a indicației geografice în circuitul comercial, în documente, reclame, prospecte sau aplicată pe anumite produse. Dreptul de utilizare a indicaţiei geografice se acordă solicitantului pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de reînnoire nelimitată, dacă se menţin condiţiile în care acest drept a fost dobândit. Dreptul de folosire nu poate face obiectul niciuneim transmiteri; drept inalienabil. Orice persoană interesată poate cere anularea înregistrării, competeța aparține Tribunalui București. Apărarea drepturilor conferite de marcă și de indicația georgrafică se poate face prin mijloace civile, penale și administartive.