Gândirea strategică vs planificarea strategică

Din punctul de vedere al lui F. Graetz, gândirea strategică și planificarea strategică sunt "procese
distincte, dar legate între ele și complementare de gândire" care trebuie să se susțină și să se sprijine
unul pe altul pentru managementul strategic eficace. Modelul Graetz susține că rolul de gândire
strategică este "de a căuta inovarea și a imagina perspective noi și foarte diferite, care pot conduce
compania să redefinească strategiile sale de bază și chiar industria". Rolul de planificare strategică este
"de a realiza și de a sprijini strategiile dezvoltate în cadrul procesului de gândire strategică și de a
reintegra apoi acestea în afaceri".

Henry Mintzberg a scris în 1994 că în gândirea strategică este vorba mai mult despre sinteză (adică,
"conectarea punctelor") decât analiză (adică, "găsirea punctelelor"). Este vorba despre "capturarea a
ceea ce managerul învață din toate sursele (atât descoperirile interne mai simple din experiențele sale
personale și din experiențele altora din întreaga organizație cât și datele mai complexe din cercetarea de
piață și altele asemenea) și apoi sintetizarea acestei cunoașteri într-o viziune de direcție în care
activitatea ar trebui să continue." Mintzberg a susținut că gândirea strategică nu poate fi sistematizată și
este parte critică a formării strategie, spre deosebire de operațiunile de planificare strategică. În opinia
sa, planificarea strategică se petrece în jurul formării strategiei sau activității de gândire strategică, prin
furnizarea de intrări pentru strateg care le ia în considerare și furnizează planuri pentru controlul
punerii în aplicare a strategiei după ce este elaborată.

Potrivit lui Jeanne Liedtka, gândirea strategică diferă de planificarea strategică de-a lungul următoarele
dimensiuni ale managementului strategic:

 Aspecte strategice >>> Gândirea strategică >>> Planificarea strategică

 Viziunea viitorului >>> Numai forma viitorului poate fi prezisă >>> Un viitor care este previzibil și
specificabil în detaliu
 Formularea și implementarea strategică >>> Formularea și punerea în aplicare sunt interactive,
mai degrabă decât secvențiale și discrete >>> Rolurile formulării și implementării pot fi divizate clar
 Rolul de conducere în elaborarea strategiei >>> Managerii de nivel inferior au un cuvânt de spus
în elaborarea strategii, precum și o mai mare libertate de a răspunde oportunist la condițiile în curs
de dezvoltare >>> Conducerea superioară obține informațiile necesare de la managerii de nivel
inferior, și apoi le utilizează pentru a crea un plan care este, la rândul său, diseminat către managerii
de implementare.
 Controlul >>> Se bazează pe auto-referință - un fel de intenție strategică și scop încorporate în
mintea managerilor în întreaga organizație care ghidează alegerile lor pe o bază de zi cu zi într-un
proces care este adesea dificil pentru măsurare și monitorizare de sus >>> Afirmă controlul prin
sisteme de măsurare, presupunând că organizațiile pot măsura și monitoriza variabile importante
atât cu exactitate cât și rapid.
 Rolul conducerii în punerea în aplicare >>> Toți managerii înțeleg sistemul mai larg, legătura
între rolurile lor și modul de funcționare a acestui sistem, precum și interdependența dintre
diferitele roluri care compun sistemul. >>> Manageri de nivel inferior trebuie doar să știe propriul
rol bine și se așteaptă să-și apere doar propriul lor domeniu de aplicare.
 Elaborarea strategiei >>> Vede strategia și schimbarea ca inevitabil legate și se presupune că
găsirea de noi opțiuni strategice și implementarea cu succes a acestora este mai grea și mai
 importantă decât evaluarea acestora. >>> Provocarea de a stabili o direcție strategică este în primul
rând analitică
 Procesul si rezultatul >>> Vede procesul de planificare în sine ca un element critic cu valoare
adăugată. >>> Se pune accentul pe crearea planului ca obiectivul final.

Competențe de gândire strategică

Liedtka a considerat cinci "atribute majore ale gândirii strategice în practică", care se aseamănă cu
competențele:

1. Perspectiva sistemelor, se referă la capacitatea de a înțelege implicațiile acțiunilor strategice. "Un

gânditor strategic are un model mental al sistemului complet de end-to-end de creare de valoare,
rolul său în cadrul acestuia, precum și o înțelegere a competențelor pe care le implică."
2. Intenție concentrată, ceea ce înseamnă să fie mai hotărât și mai puțin distras decât rivalii de pe piață.
Creditând pe Hamel si Prahalad cu popularizarea conceptului, Liedtka descrie intenția strategică
drept "concentrarea care permite persoanelor fizice în cadrul unei organizații de a mobiliza și utiliza
energia lor pentru a atrage atenția, pentru a rezista la distragere, și a se concentra atâta timp cât
este nevoie pentru a realiza un obiectiv."
3. Gândirea în timp înseamnă a fi în măsură să aibă acces mental simultan la trecut, prezent și viitor,
pentru a crea o mai bună luare a deciziilor și punere în aplicare rapidă. "Strategia nu este acționată
de o singură intenție de viitor. Aceasta este diferența dintre realitatea de astăzi și intenția pentru
viitor, care este critică." Planificarea scenariului este o aplicație practică pentru incorporarea
"gândirii în timp" în procesul de elaborare a strategiei.
4. Folosirea ipotezelor, asigurându-se că gândirea atât creativă cât și cea critică sunt încorporate în
procesul de elaborare a strategiei. Această competență include în mod explicit metoda științifică în
gândirea strategică.
5. Oportunismul inteligent, ceea ce înseamnă a fi receptiv la oportunități bune. "Dilema legată de
utilizarea unei strategii bine articulate de a canaliza eforturile organizatorice eficace și eficient
trebuie să fie întotdeauna în exchilibru cu riscurile de a pierde din vedere strategii alternative mai
bine adaptate la un mediu în schimbare."