Sunteți pe pagina 1din 5

FOAMETEA DIN 1946 ŞI 1947

Perioada foametei din Basarabia din anii 1946-1947 a fost studiată de istoricul
moldovean Ion Ţurcanu. Acesta a consultat arhivele de stat şi ale partidului comunist,
care nu au fost distruse de autorităţile sovietice. Ţurcanu apreciază că foametea din
Basarabia din perioada respectivă a avut un caracter „organizat”. Pentru a înţelege
mecanismul „pregătirii şi realizării” foametei, el studiază rechiziţiile efectuate de
autorităţile sovietice şi evoluţia foametei reflectată în presa timpului, evocând raporturile
dintre ţăranii din Basarabia şi aparatul administrativ sovietic. În politica agricolă a lui
Stalin, exploatarea terenurilor este prioritară pentru asigurarea livrării obligatorii de
produse către stat. Or, cheltuielile bugetare vizează în primul rând industrializarea şi
creşterea potenţialului militar al U.R.S.S. în detrimentul agriculturii. Pentru a asigura
aceste cheltuieli, veniturile statului provenite din agricultură sunt transferate în sectoarele
prioritare.
Colecta obligatorie de produse agricole este organizată pe baza unei repartiţii
proporţionale pe ansamblul celor şase judeţe ale Basarabiei, intrate în R.S.S.M. Repartiţia
este reglată în 1945 printr-o decizie specială a Consiliului Comisarilor Poporului a
R.S.S.M. şi a CC. al P.C.M., aprobată prin hotărârea aceluiaşi consiliu din data de 9 iunie
1945. Repartizarea cotelor se face de fiecare dată raportat la aceeaşi unitate de pământ
lucrată, pe care se cultivă simultan cereale, floarea soarelui, cartofi, fân, produse de
origine animală, fructe, legume etc.
În presa timpului, se scrie prea puţin despre seceta anilor 1945-1946 şi 1947,
remarcându-se o atitudine ostilă faţă de proprietatea individuală, care este sistematic
discreditată atunci când rentabilitatea gospodăriilor individuale este mai mare decât cea a
kolhozurilor şi a sovhozurilor, unde lucrările sunt cu greu efectuate la timp fără ajutorul
soldaţilor. Planificarea producţiei agricole şi controlul permanent al statului asupra
activităţilor din mediul rural vizează lichidarea progresivă a independenţei economice a
ţăranilor. Cei care nu-şi cultivă la timp pământul din cauza lipsei uneltelor sunt acuzaţi de
sabotaj. în 1946, seceta se generalizează în Basarabia. Dar, chiar şi în aceste condiţii
excepţionale, livrarea de produse agricole către stat trebuie făcută la timp, conform
planurilor stabilite. In pofida vitregiei condiţiilor climaterice, rechiziţiile continuă până
când toate restanţele sunt acoperite de rezervele încă existente la sate. Ţăranii care
păstrează un surplus de produse din anii precedenţi trebuie să plătească datoriile celor
care nu mai au nimic. Chiar dacă indicii planului de livrare sunt mai mici decât în 1945,
ideea de a face maximum de livrări înainte de data limită fixată de către autorităţi vizează
lipsirea celor de la ţară de rezervele de hrană cât mai repede posibil. Această metodă este
practicată cu succes de către agenţii de stat. Colecta de produse agricole continuă pe toată
perioada anului, până la viitoarea recoltă.
Legile şi deciziile privind rechiziţiile sunt deseori contradictorii. Astfel, printr-o
decizie din 31 martie 1948, Guvernul R.S.S.M. reduce cotele de cereale cu aproape o
treime, dar o altă decizie, din septembrie 1948, stabileşte, pentru majoritatea populaţiei, o
creştere a cotei cu 50% pentru toate produsele. Guvernul anunţă că vor fi scutite doar
familiile numeroase, invalizii de război, soldaţii care au luptat în Armata sovietică. Aceste
măsuri nu au fost respectate ca atare în planul general de livrări obligatorii al fiecărei
regiuni.
Consecinţele imediate ale rechiziţiilor se manifestă printr-o foarte mare presiune
fiscală asupra mediului rural şi prin obligaţia, pentru ţărani, de a intra în kolhozuri.
Foametea este un element catalizator de extremă importanţă pentru crearea kolhozurilor,
îndeosebi în 1947. Ţăranii care intră în kolhozuri scapă astfel de rechiziţii, ceea ce, în
1946 şi în 1947, este vital pentru familiile lor. în 1946, în R.S.S.M. se număra
aproximativ 90 de kolhozuri, 260 în 1947 şi 346 în ianuarie 1948.
Conducătorii sovietici încercau să explice foametea prin calamităţi naturale. între
1945 şi 1947, ţăranii nu reuşesc să livreze cantităţile de produse solicitate, deoarece, ca
urmare a secetei, recolta este modestă. Pentru a satisface exigenţele statului, ţăranii
trebuiau să înlocuiască anumite produse, îndeosebi grâul, deficitar, cu alte produse, după
un barem de echivalenţă. Obligaţiile impuse pentru livrarea de produse de substituţie sunt
şi mai grele, deoarece cantităţile cerute depăşesc, în general, media fixată pentru cotele
obligatorii. De exemplu, în 1948, pentru 10 kg de varză trebuie date 6,250 kg de grâu, 7,5
kg de mei, 7,5 kg de secară, 5 kg de hrişcă, 8 kg de porumb sau 20 kg de cartofi.
În 1946, considerat an groaznic în Basarabia, planul colectei este realizat integral.
Ţăranii livrează toate produsele şi rambursează aceeaşi cantitate de grâu care le-a fost
împrumutată de stat pentru însămânţare. Atunci când autorităţile realizează că indicii de
plan, raportaţi la condiţiile proaste ale acestui an, sunt excesivi, iau în cele din urmă
decizia de a împărţi în trei cantitatea produselor de rechiziţionat. Dar este deja prea târziu.

2
Arhivele consultate conţin informaţii privind organizarea livrărilor obligatorii. Un
document semnat de către M. Smirnov, delegat al Ministerului Colectelor al U.R.S.S. în
Moldova, şi aprobat de CC. al P.C.M. şi de Consiliul de Miniştri al R.S.S.M. la 5 iulie
1944, prevede crearea unei comisii însărcinate cu contabilizarea pământurilor şi
animalelor pe lângă fiecare soviet sătesc. Aceasta putea verifica numărul de bovine şi
calcula sau recalcula suprafeţele cultivate de fiecare familie de ţărani. Declaraţiile false
din partea ţăranilor şi indisciplina agenţilor statului sunt sancţionate. CC al RC.M. trimite
în regiuni şi în sate brigăzi speciale pentru a stimula participarea ţăranilor la livrările
obligatorii de produse către stat. Reuniunile generale ale contribuabililor, organizate la
sate, aveau un caracter ideologic; reprezentanţii organelor de partid şi ai aparatului
administrativ trebuiau să convingă ţăranii de necesitatea de a executa ordinele fără a ţine
cont de realităţile economice şi sociale, printre care ar fi capacitatea de producţie,
mijloacele materiale folosite, necesarul de hrană al populaţiei.
Anumiţi funcţionari însărcinaţi cu rechiziţionarea produselor agricole abuzează de
statutul lor. Ţăranii cu resurse modeste şi cei care nu se pot achita de obligaţiile către stat
sunt arestaţi şi maltrataţi. Aceste excese sunt sancţionate de Biroul CC al RC.M., după
cum se arată în anchetele judiciare din anii 1945-1947 din raioanele Orhei, Chişinău,
Cahul şi Soroca. Ţăranii depun numeroase plângeri către organele judiciare împotriva
deciziilor arbitrare şi a măsurilor excesive luate de micii funcţionari ai regimului sovietic,
dar puţine dintre acestea sunt luate în considerare. Rechiziţiile sunt un mijloc eficace
pentru a demonstra existenţa luptei de clasă în mediul rural. în acest sens, regimul
sovietic face o propagandă acerbă împotriva culacului, duşmanul bieţilor muncitori ai
pământului. Şi totuşi, ţinând cont de realităţile socio-economice din Moldova, este greu
de vorbit despre existenţa unei „burghezii ţărăneşti” care ar fi putut complota împotriva
puterii sovietice.
Pentru a discredita proprietatea individuală în mediul rural, aparatul sovietic îi
critică pe toţi cei care refuză să intre în kolhozuri. în viziunea sovietică, existenţa
proprietăţii individuale subminează planul care prevede crearea imediată a kolhozurilor.
În consecinţă, pentru regimul de la sfârşitul războiului apare necesitatea de a reduce la
maxim şi a neutraliza puterea reprezentată de chiaburi. O mare presiune se exercită
asupra kolhozurilor pentru a înlătura orice îndoială privind posibilităţile reale ale
acestora. Chiar dacă nu au proprietăţi mai mari de 2 hectare, anumiţi ţărani sunt

3
consideraţi ca făcând parte din „burghezia ţărănească”. Aceste măsuri erau îndreptate
împotriva independenţei economice a mediului rural, independenţă de care se temea
aparatul sovietic în perioada ce a urmat imediat după război. La început, propaganda era
un mijloc eficace pentru a convinge ţăranii din Basarabia să intre în kolhozuri.
Confruntaţi cu spiritul conservator al ţăranilor afişat din ce în ce mai mult, autorităţile
dispun să aplice forţa. Aşa cum arată procesul-verbal al şedinţei Biroului CC al P.C.M.
din 30 august 1947, aceasta este evidentă prin deportările a sute de familii de ţărani.
La 3 septembrie 1948, Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. hotărăşte ca pentru ţăranii
îmbogăţiţi (chiaburi) livrările obligatorii de produse agricole să crească cu 50%, iar
livrările de lână cu 100%. Se introduce livrarea obligatorie de cartofi. Operaţiunile se
derulează sub autoritatea delegaţilor regionali ai Ministerului Colectelor, care
supraveghează aplicarea riguroasă a sancţiunilor pentru cei datornici.
Rechiziţiile, precum şi totalitatea impozitelor impuse ţăranilor, au drept obiectiv
intrarea tuturor ţăranilor în kolhozuri. Cotele erau variabile în funcţie de tipul de
proprietate existentă în mediul rural, ferme colective şi mici proprietăţi individuale.
Pentru acestea din urmă, cotele şi constrângerile fiscale erau enorme. Presiunea
responsabililor din aparatul administrativ devine aprigă prin prezenţa împuterniciţilor ruşi
în Moldova. Moldovenii românofoni, care reprezintă 66% din populaţie ocupau doar 9%
din funcţiile administrative. După 1945, condiţiile de viaţă ale ţăranilor din Basarabia
degradează. Statisticile epocii arată că impozitele cresc în doi ani cu aproape 23%.
Foametea apare ca rezultat al acţiunii concertate a mai multor factori negativi:
distrugerile provocate de război; etatizarea economiei agricole; instaurarea unui regim
politic totalitar care se opune oricărei forme de independenţă economică, seceta din 1945-
1946 şi povara rechiziţiilor. Starea de sănătate a populaţiei se deteriorează din cauza
penuriei alimentare. în această perioadă sunt înregistrate peste 2 928 de cazuri de distrofie
şi edemuri datorate lipsei albuminei. Ajutorul alimentar acordat de către autorităţile din
R.S.S.M se prezintă sub forma unui împrumut care trebuia rambursat statului în anul
următor. În 1947 recolta este modestă, dar ţăranii reuşesc totuşi să restituie cantitatea de
produse care le-a fost împrumutată, îndeosebi cereale. Pentru 100 kg de produse
rambursate se adaugă, de fiecare dată, o taxă de 10%.
Foametea din 1946-1947 nu apare numai ca rezultat al condiţiilor naturale
defavorabile. Ea nu poate fi explicată numai prin dificultăţile economice cu care se

4
confruntă statul sovietic, deoarece din arhive reiese că, deşi situaţia populaţiei Basarabiei
este catastrofală, guvernul U.R.S.S. a hotărât să exporte, în 1946, 1,7 mii. tone de grâu.
Din septembrie până în decembrie 1946, indicele de mortalitate al populaţiei se dublează
în zonele rurale ale Basarabiei. Ajutorul alimentar este foarte prost repartizat şi, în
majoritatea cazurilor, ajunge prea târziu în centrele alimentare deschise în kolhozuri şi
sovhozuri.
Bilanţul foametei este teribil. în timpul epidemiei de tifos, procentul de mortalitate
este extrem de ridicat în raport cu anul 1945. Principala cauză a mortalităţii este distrofia.
în patruzeci de sate din Basarabia s-au semnalat în jur de o sută de cazuri de canibalism.
Apogeul foametei este atins în luna martie 1947, când s-au înregistrat 25 953 de decese,
de 5 ori mai mult decât în aceeaşi lună a anului 1946. Numărul victimelor foametei
variază între 200000 şi 3 5 0 0 0071. în unele sate, jumătate din populaţie a murit de
foame. De exemplu, în Cazaclia au decedat 1600 de locuitori din 3000. în aprilie 1997,
Catedra de Istoria Românilor de la Universitatea de Stat din Moldova s-a hotărât să scrie
Cartea albă a foametei din perioada 1946-1947 şi să ridice un monument în memoria
victimelor foametei din Basarabia. S-a alcătuit un chestionar de 20 de puncte şi s-au luat
declaraţii de la martori oculari care au supravieţuit foametei, dar şi de la rude ale
victimelor care dispun de informaţii cu privire la acest subiect . Acest episod tragic a fost
ascuns de conducătorii sovietici timp de mai multe decenii, atât pe plan administrativ, cât
şi de presa epocii. Moldova Occidentală, dintre Prut şi Carpaţi, a fost, de asemenea,
victima foametei, condiţiile climaterice adăugându-se rechiziţiilor.