Sunteți pe pagina 1din 5

Motivația școlară.

Tipuri și modalități de stimulare


7 i anuari e 2018 • Al i na-Mi hael a Frăți l ă • Li ceul Teoreti c Șerban Vodă, Sl ăni c • Rom âni a

Epoca în care trăim este dominată de puternica expansiune a știintei și tehnicii în toate domeniile de activitate și de accelerarea continuă a ritmului de viata al
oamenilor. Aceste caracteristici ale contemporaneității au consecințe directe și asupra pregătirii tinerei generații, care trebuie să facă față atât cerințelor actuale ale
societăți, cât și dezvoltării sociale ulterioare.

Mai întâi, creșterea atât de rapidă a volumului de informații în toate domeniile, uzura accelerate a cunoștințelor pretinde adaptarea continuă a obiectivelor școlii, a
conținutului, formelor și metodelor de învățământ acestei dinamici informaționale.

În al doilea rând, noul ritm de viață care solicită omul într-o măsura tot mai intensă, din punct de vedere social, cultural și profesional se răsfrânge și asupra
elevului.

Relațiile dintre maturizare și învățare, dintre dezvoltare și cultură, dintre educație și învățare sunt exprimate de S. L. Rubinstein (1958) astfel: ”Copilul nu se
maturizează mai întâi și după aceea este educat și instruit. El se maturizează în timp ce este educat și instruit.”

În ce condiții se formează la elevi atitudinea activa față de învățare? Ce obiective trebuie să urmărească procesul de învățare pentru ca însușirea activă și
creatoare a cunoștințelor să devină o trăsătură caracteristică permanentă, de durată?

Exista deja numeroase studii în literatura psihologică și pedagogică, ai căror autori încearcă să răspundă acestei probleme. Modalitățile recomandate pentru
rezolvarea ei sunt multiple și variate. Toate aceste studii precizează că motivația este una din condițiile esențiale, dar și cea mai complexă, care asigură
dobândirea de noi cunoștințe.
Una dintre problemele centrale ale psihologiei este motivația. Ea încearcă să explice de ce anume oamenii fac ceea ce fac, de ce preferă o activitate alteia şi ce
anume îi face să treacă de la o activitate la alta. În psihologie se urmărește surprinderea și descrierea fenomenelor, actelor de conduită dar și cauzele
generatoare, determinismul lor. Un act comportamental nu pare și nu se manifestă fără a exista o anumită incitare, determinare, susținere energetică direcționată.
Chiar și atunci când nu există un scop, un obiectiv, un comportament are la bază o cauză.

În sensul ei general noțiunea de motivație a fost introdusa în psihologie la începutul secolului al XX-lea. Termenul de motivație deriva de la adjectivul
latin motivus = care pune în mișcare și desemnează aspectul energetic, dinamic al comportamentului uman. Definirea motivației și stabilirea rolului ei în explicarea
comportamentului este departe a se fi finalizat din punctul de vedere al psihologilor. Noțiunea are sensuri multiple. Este clar că un motiv este cauza principală a
unui eveniment. Acesta determină modul în care o persoana reacționează, nu doar situația în care se acționează. „ Motivul este acel fenomen psihic ce are un rol
esențial în declanșarea, orientarea și modificarea conduitei”( Andrei Cosmovici, 2005, p.198). De aici aflăm că motivația este compusă din ansamblul motivelor.
Astfel, în „ Marele Dicționar al Psihologiei”, motivația este definita ca o suma de „procese fiziologice și psihologice responsabile de declanșarea, menținerea și
încetarea unui comportament, ca și de valoarea apetitiva sau aversivă conferita elementelor de mediu asupra cărora se exercita acel comportament”.

Motivației i s-a atribui diferite roluri: o simulare și descărcare de energie, o reacție ce este asociată unui stimul,o acțiune spontană ce oferă o energie aparte
organismului, un factor psihologic ce influențează comportamentul individului. Motivația explică, de asemenea, și trecerea de la starea de repaus la cea de
acțiune. Trebuie înțeles faptul că nu orice cauză devine un motiv. Motivul este o cauza internă a conduitei noastre.

De-a lungul timpului, motivația a primit diferite definiții. In DEX, este definită ca: „ Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva
să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri.”. O altă definiție concluzionează că: „prin motivație înțelegem o formă specifică de reflectare
prin care se semnalează mecanismele de comandă și control ale sistemului personalități și o oscilație de la stare inițială de echilibru, un deficit energetico-
informațional sau o necesitate ce trebuie satisfăcută”. O definiție mai completă este cea oferită de Al. Roșca: ”Prin motivație înțelegem totalitatea mobilurilor
interne ale conduitei, fie ca sunt înnăscute sau dobândite, conștientizate sau neconștientizate, simple trebuințe fiziologice sau idealuri abstracte.

Ceea ce transformă ființa umană într-un subiect selectiv și activ este motivația. Având o structură motivațională proprie, omul are o relație dublă cu mediul
ambiant: de independență- omul are capacitatea de a acționa pe cont propriu, chiar dacă lipsesc stimulii și solicitările externe, iar alta de dependență- omul își
satisface stările de necesitate pe baza schimburilor din mediul ambiant.

Motivația învățării se subsumează sensului general al conceptului de motivație și face referire la totalitatea factorilor care îl mobilizează pe elev la o activitate
menită să conducă la asimilarea unor cunoștințe, la formarea unor priceperi și deprinderi. Procesul de învățate este facilitat și energizat de motivație prin o
intensificare a efortului și prin concentrarea atenției elevului, prin crearea unei stări de pregătire pentru o activitate de învățare. Elevii motivați sunt mai
perseverenți și învață mai eficient. Una din cauzele ce duc la a învăța/ a nu învăța este motivația. Dar motivația poate fi și efectul activității de învățare. Atunci
când cunoști rezultatele învățării, mai ales dacă acestea sunt pozitive, îți poți susține eforturile ulterioare. elevului. Din satisfacția inițială de a fi învățat, elevul își va
dezvolta motivația de a învăța mai mult. Așadar, relația cauzală dintre motivație și învățare este una reciprocă. Motivația energizează învățarea, iar învățarea
încununata de succes intensifică motivația.

Psihologii au ajuns la concluzia că principalul resort intern al eforturilor omului de a se perfecționa prin învățare este motivația. Educația formulează noi cerințe
spre a stimula dezvoltarea copilului.

În acest context interpretativ, un rol deosebit revine educaţiei, aceasta fiind cea care dinamizează natura motivaţiei: a trebuinţelor, motivelor, intereselor,
aspiraţiilor şi idealurilor, a gradului său de conştientizare şi subiectivizare.
Privind din această perspectivă, P. Golu defineşte motivaţia ca „model subiectiv al cauzalităţii obiective, cauzalitate reprodusă psihic, acumulată în timp,
transformată şi transferată prin învăţare şi educaţie în achiziţie internă a persoanei” (Golu P. 2006, p.96)

Analizând cele spuse mai sus, putem afirma că motivația învățării este definită ca totalitatea motivelor ce determină, orientează, organizează și potențează
intensitatea efortului de învățare. Motivul învățării elevilor poate fi un sentiment, o dorință, o idee ca rezultat al reflectării în conștiința lor a cerințelor societății din
care fac parte. Trebuie clarificat faptul că o activitate umană de învățare nu se produce având ca impuls un singur motiv, ci este determinată și susținută de o
multitudine de motive.

Printre motivele pentru care oamenii urmează școala este reușita socială. Putem spune că mergem la școală pentru a promova în societate, pentru a avea un
statut social superior, pentru a reuși în viață. Elementele fundamentale ale motivației învățării sunt reprezentate de coordonatele valorice ale modelului dominant
de reușita socială. Declanșarea, orientarea și susținerea oricărei activități psihice sunt influențate de motivație. Acesta este rolul motivație în învățare. Putem
recunoaște un elev motivat pentru activitatea de învățare dacă el este implicat în sarcinile de învățare, își autoreglează activitatea de învățare, dispune de o mare
capacitate de mobilizare a efortului de învăţare, are tendinţa de a opera în mod constant transferul a ceea ce învăţat de la un domeniu la altul.
Procesul de învățare dar și rezultatul învățării sunt influențate tot de motivație. Sintagme și etichetări negative precum elevii nu mai sunt interesați să învețe, n-au
drag de carte, nu sunt motivați să învețe apar frecvent în observațiile din mediul școlar. Este o realitate semnalată frecvent de profesorii din țara noastră și o
problemă actuală, la care specialiștii din domeniul științelor educației, dar și practicienii au încercat să caute soluții.
Termenul „ a fi motivat la învățătură” exprimă o stare mobilizatoare și direcționată spre atingerea unui scop. În acest caz, elevul este profund implicat în sarcinile
de învățare, este orientat spre finalități, într-o mare măsura conștientizate. Elevul transferă în învățare potențialul cognitiv, afectiv, experiența de viață. La celălalt
pol, termenul „a nu fi motivat pentru învățătură”, se identifică prin pasivitate, inactivitate, concentrare lentă și greoaie spre o sarcină de învățare, lipsa spontaneității
și a curiozității.

Motivația este principalul vector al personalității, care direcționează comportamentul elevului spre scopurile educaționale. Putem afirma că nu poate avea loc un
proces educațional real, științific fără identificarea motivelor învățării și aria lor de acțiune. Un rol aparte îl are profesorul. El este cel care trebuie să știe să
folosească forța acestor motive în educația elevilor.

Motivele învăţării, ca şi motivele întregii activităţi se formează sub influenţa condiţiilor exterioare. Ele intră în acţiune, fiind stimulate tot de aceste condiţii care se
raportează în poziţie de scop faţă de activitatea de învăţare. De exemplu: elevul învaţă pentru că doreşte să-i bucure pe părinţii pe care îi respectă. Când scopurile
sunt exterioare învăţării (obiecte, rezultate, situaţii) ele pot fi produse atât de elevii înşişi, cât şi de alţii (profesori, părinţi) şi obţinerea lor constituie un mijloc de
satisfacere a motivelor ce susţin învăţarea.

Dacă în cele spuse anterior, am clasificat motivația ca fiind externă și internă, în mod real, învățarea este motivată atât intrinsec cât și extrinsec. Însă, s-a constatat
că învățarea productivă are loc atunci când copilul învață din plăcere, din interes cognitiv, deci spunem că este motivată intrinsec. Unele motive intrinseci au
caracter primar, legate de satisfacerea nevoilor de bază ale ființei umane, altele au caracter secundar, fiind derivate din cele extrinseci, prin interiorizarea lor.

Motivația externă are în centrul ei – profesorul. Acest tip de motivație are rolul de a declanșa motivația internă, după care acțiunea ei încetează. Dacă eșuează în
a declanșa motivația internă, motivația externă se transformă într-un mecanism specific mitei.

Influența motivație asupra învățării este covârșitoare. Am observat faptul că motivația intrinsecă este motivația optimă deoarece acest tip de motivație este
caracterizată prin interes, încredere, duce la performanță, la dezvoltarea creativității, la creșterea perseverenței, a respectului de sine, aduce o stare generală de
bine. Motivația învățării este o tendință înnăscută a omului dar ea poate înceta brusc dacă nu are condițiile necesare dezvoltării. Ea încorporează mai mult interes,
exaltare şi încredere, ducând la creşterea performanţei, a perseverenţei şi creativităţii, a vitalităţii, respectului de sine şi a stării generale de bine a individului – o
înclinaţie naturală către asimilare, măiestrie, interes spontan, explorare.

Oamenii au această tendinţă către motivația învățării, din naştere, dar ea poate înceta brusc, dacă condiţiile nu îi sunt propice. Teoria evaluării cognitive (TEC)
sugerează că motivația învățării înfloreşte atunci când circumstanţele o permit. Conform TEC, evenimentele socio-contextuale (ex. Feedback, comunicare,
recompense etc.), care sporesc sentimentul de competenţă pe durata unei acţiuni, pot avea ca efect creşterea motivației învățării pentru acţiunea respectivă.

Astfel, șansa, recunoaşterea sentimentelor, ocaziile de auto-direcţionare au ca efect creşterea motivației învățării, deoarece conferă un sentiment mai puternic de
autonomie.

„Motivaţia intrinsecă îşi are sursa în însăşi activitatea desfăşurată şi se satisface prin îndeplinirea acelei activităţi. Ea îl determină pe individ să participe la o
activitate pentru plăcerea şi satisfacţia pe care aceasta i-o procură, fără a fi constrâns de factori exteriori” (Dragu A. Cristea S. 2003, p.75)

Curiozitatea este forma de bază a motivației interne. Lângă ea se alătură nevoia de a ști, de a-și îmbogății cunoștințele. În contradicție cu motivația internă, cea
externă se află în exteriorul individului și a activității de învățare. Învățarea nu devine un scop în sine ci este un mijloc de a atinge anumite scopuri( note bune,
laude, cadouri). În aceste condiţii, învăţarea se efectuează sub semnul unei solicitări şi condiţionări externe, fără o plăcere interioară, fără să ofere satisfacţii
nemijlocite şi cu un efort voluntar crescut.

Subiectiv, această motivaţie e însoţită de trăiri emoţionale negative (teama de eşec, teama de pedeapsă) sau de trăiri pozitive, dar îngust utilitariste (aşteptarea
laudei sau a recompensei materiale). Învăţarea apare, în acest din urmă caz, atrăgătoare în virtutea consecinţelor ei Tema motivație învățării a rămas de
actualitate, iar literatura de specialitate s-a focalizat asupra ei. Specialiștii au încercat să găsească modalități de stimularea a motivației pentru învățare, dar și
tehnici prin care profesorii pot crește gradul de motivare a elevilor.

Stimularea motivaţiei elevului este o artă care ţine de măiestria şi harul didactic al educatorilor,al acelora care, după cum spunea J.A Comenius au ,,cea mai
minunată îndeletnicire din lume”. Stimularea elevilor se realizează de către profesor, acesta trebuie să posede anumite trăsături de personalitate și un stil de lucru.

Pentru a motiva elevii spre învățare, profesorii au la îndemâna câteva strategii:

 Stabilirea regulilor clasei împreună cu elevii. Regulile trebuie comunicate clar, încă de la începutul anului școlar, ceea ce va duce la o responsabilizare
a elevilor. Astfel îi putem încuraja să adopte atitudini demne de apreciat și putem preveni comportamentele deviante.
 Personalizarea clasei. Se pot folosi diverse desene sau alte activități prin care se pot remarca elevii clasei. Felul cum arată clasa este o formă de
întărire a imaginii de sine.
 Cunoașterea elevilor reprezintă un important element în procesul de motivare a elevului spre învățare. Atenția acordată de profesor elevului
demonstrează respectul fată de elev. Simplu fapt că profesorul memorează numele elevului, îi știe preferințele, îi dezvoltă elevului încrederea în sine,
îi întăresc sentimentul de siguranță și apreciere personală.
 Implicarea activă a elevilor în activitățile instructiv-educative. Putem atrage atenția elevilor și prin controlul vocii, contactul vizual, organizarea
sarcinilor de lucru într-un mod productiv. Profesorul ar trebui să gândească un proces instructiv – educativ viu care să potenţeze această
disponibilitate naturală a elevilor.
 Așteptările profesorului devin un factor de motivație. S-a demonstrat că elevii au tendința de a se ridica la înălțimea așteptărilor profesorilor. Dacă se
aşteaptă şi se solicită cât mai mult de la elevi adesea se va şi obţine acest lucru.
 Profesorul poate deveni un exemplu de comportament pentru elevii săi. Urmând exemplul profesorului, elevii își pot modifica propriul comportament.
 Stabilirea unei atmosfere pozitive, de empatie față de fiecare elev în parte.
 Rezolvarea situațiilor-problemă în cel mai scurt timp. Dacă profesorul este apropiat fizic dar și psihic de elevul ce are un comportament deviant, face
posibilă oprirea comportamentului respectiv.
 Recompensarea şi întăririle pozitive faţă de oricare comportament sau activitate demnă de luat în calcul a elevului, măreşte stima de sine a acestuia
şi îl motivează să acţioneze la fel şi pe viitor. Nu de puţine ori, comportamentul dezirabil este „uitat”, pentru a acorda o atenţie sporită elevilor care
creează probleme. Dar a beneficia de atenţia profesorilor este o întărire pozitivă cu valenţe educative semnificative, de care nu întotdeauna profesorul
face uz. Cea mai eficientă metodă de a recompensa elevii este lauda. Totodată aceasta este și cea mai la îndemână.

S-a constatat că elevii sunt mai implicați în activitățile de învățarea atunci când le este prezentat scopul învățării, domeniul unde își pot aplica cunoștințele, atunci
când se simt apreciați, când le sunt arătate progresele făcute, când sunt curioși. De obicei, orice proces de învăţare este plurimotivat. Eficienţa învăţării scade,
dacă exista un nivel minim de motivare sau supramotivare, şi creste în cazul unui nivel optim, ca zonă între minim şi maxim, însă în cazul motivaţiei interne nu
există saturaţie.

Motivatia

Experienta curenta ne indeamna sa cautam explicatie pentru orice fapta omeneasca, sa ne intrebam de ce intreprinde o persoana cutare sau
cutare actiune. O asemenea intrebare vizeaza motivul actiunii, cauza sau determinarea acesteia. De regula orice act de conduita este motivat. Daca
uneori nu ne dam seama de ce facem o actiune sau alta nu inseamna ca motivatia este absenta - o investigatie mai atenta o poate pune in evidenta.

O distinctie se impune atentiei noastre: avem pe de o parte datele mediului - obiectele si evenimentele externe - iar pe de alta parte avem
nevoile interne, interdictiile, aspiratiile, sarcinile de adaptare, etc. In determinismul complex al comportamentului datele mediului constituie in general
factorii de incitare, de precipitare, cauzele externe, in timp cemotivele tin de factorul intern, de conditiile interne ce se interpun adesea intre stimularile
externe si reactiile persoanei, sustinand si directionand conduita. Sursa conduitei trebuie cautata nu numai in afara sau numai inlauntrul organismului ci
in interactiunea dintre individ si mediu. Intotdeauna cauzele externe actioneaza prin intermediul conditiilor interne.Stimulii din afara nu furnizeaza energie
organismului ci pun in miscare, declanseaza o energie acumulata si sistematizata in organism.

Putem astfel spune despre motivatie ca este ansamblul factorilor externi care in conditii interne date declanseaza, sustine si
orienteaza conduita umana. Motivele sunt deci factori care indeplinesc doua functii:

-o functie de activare, de mobilizare energetica

-o functie de directionare a conduitei

Pe scurt, motivele prezinta doua laturi solidare - o functie energetica si una vectoriala.

1. Gama motivatiilor umane

Fiintele umane sunt creaturi complexe ale caror actiuni pot fi clasificate pe cateva nivele. Maslow evidentiaza existenta unei piramide a
trebuintelor umane, piramida ce are la baza nevoile fiziologice , urmate de cele de securitate, apoi cele de apartenenta, de stima si statut, culminand cu
nevoia de autorealizare. Accesul la nivele superioare esteconditionat de satisfacerea nevoilor de la baza piramidei. In mare parte aceste motive sunt
constiente, actiunile pe care le intreprindem putand fi justificate prin apel la ele. In determinismul complex al conduitei umane nu toate motivele sunt insa
evidente, multe din ele apartinand nivelului inconstient, din care cauza comportamentul pare adesea de neanteles, haotic, aleatoriu.

O analiza mai profunda le poate determina cauza reala. In cele ce urmeaza vom aborda problematica catorva mecanisme motivationale.

a.Motivatia fiziologica

Cuprinde imbolduri cum ar fi foamea, setea, viata sexuala, somnul. Foamea si setea sunt trebuinte homeostatice provenind din deficitele
materiale inregistrate de organism. Cand ating un anumit nivel de intensitate devin constientizabile Cele mai evidente semnale ale foamei sunt senzatia
de gol in stomac si contractiile acestuia. Reglajul foamei se realizeaza in hipotalamus prin doua aspecte principale ale sale

-aspectul neuronal care se refera la partile creierului implicate in proces

-aspectele neurochimice care se refera la neurotransmitatorii specifici si la efecte

Partile hipotalamusului implicate in senzatia de foame si in comportamentul de hranire sunt nucleul ventro-median si hipotalamusul lateral.
Nucleul ventromedian suprima comportamentul de hranire la animale pe cand stimularea hipotalamusului lateral accelereaza comportamentul de hranire,
animalele invata forme complet noi de cautare a hranei, ceea ce sugereaza ca motivatia este foarte puternica. Lezarea acestui nucleu duce la inhibarea
comportamentului de hranire.

Neurochimic, diferiti mediatori au efecte variate asupra foamei. La sobolani noradrenalina produce comportamente de hranire iar acetil colina
cel de hidratare.

Obezitatea, o problema majora in societatea occidentala isi are cauza in multe situatii in leziuni ale nucleului ventro-median. S-a observat de
asemenea ca oamenii obezi se comporta diferit comparativ cu persoanele care au o greutate normala in ceea ce priveste comportamentul alimentar. Intr-
un studiu subiectilor li s-a cerut sa efectueze o activitate care necesita concentrare, dandu-li-se totodata si pungi de alune in coaja sau decojite. Obezii au
mancat mai mult alune decojite si mai putin din cele cu coaja care presupunea munca de a le decoji. De asemenea obezii au fost mult mai sensibili la
gusturi, mai ales la cele dulci

Exista dovezi ca si setea este reglata printr-un set similar de mecanisme.

In ceea ce priveste motivatiile sexuale ele sunt domeniul predilect de studiu al psihanalizei.
b.Motivatia cognitiva

Este importanta intelgerea motivatiei fiziologice , dar mult mai important este motivul pentru care fiintele umane actioneazain alte scopuri pentru
satisfacerea unei nevoi fundamentale. Fiintele umane au si alte surse de motivatie, unele dintre ele sunt direct legate de modul nostru de gandire si de
intelegere. De ex. uneori ne modificam ideile si opiniile si ajungem la concluzia ca ideile noastre anterioare nu erau foarte corecte. Alteori tinem foarte
mult la convingerile noastre chiar daca e clar ca dovezile ne sunt impotriva. Studii importante sunt legate de disonanta cognitiva si de importanta
convingerilor pe care le avem asupra motivatiilor umane, in special ce se intampla cu motivele noastre atunci cand o convingere este foarte puternica si
este contrazisa evident de evenimente.

Un studiu cu un cult cvasireligios care credea ca lumea va disparea la o anumita data e relevant. In ziua stabilita, membrii cultului si-au vandut
toate bunurile, s-au adunat pe un varf de munte pentru a-si petrece noaptea in rugaciune, asteptand sfarsitul lumii conform programului. Studiul urmarea
in ce masura acest lucru le-a afectat convingerile.

In ciuda contradictiilor evidente intre expectantele lor si evenimentele concrete, membrii grupului nu si-au modificat substantial convingerile –
nu au admis ca au gresit, ptretinzand ca actiunile lor au fost cele care au salvat lumea.

Disonanta cognitiva motiveaza actiunea umana sau convingerile, in parte datorita faptului ca nu ne simtim bine daca parerile noastre se
contrazic intre ele.Experimentul prezentat este un exemplu de disonanta intre cele doua cognitii. Oamenii au incercat sa gaseasca o metoda de echilibrare
a lor, astfel incat sa nu se mai contrazica dar si sa-si pastreze respectul de sine. Deci evitarea disonantei cognitive este o sursa principala de motivatie
pentru oameni.

Mecanismele de aparare pot si ele oferi motivatii puternice pentru comportamentul uman. Freud considera mecanismele de aparare drept
strategii pe care lae adopta eul cu scopul de a se proteja de amenintari. Distingem aici reprimarea, uitarea (mecanisme prin care inconstientul protejeaza
eul de amintirea unui eveniment traumatic sau tulburator) formatiunile reactionale( mintea reprima atat de puternic un anumit aspect - homosexualitatea
de ex. - incat il poate transforma in opusul sau - atitudine militant antihomosexuala) Deseori cautam sa protejam anumite lucruri profund legate de
respectul nostru de sine incat recurgem la negari, inhibitii involuntare, justificari etc, tate aceste fiind mecanisme inconstiente ce motiveaza
comportamentul nostru.

Constructele personale – teorie avansata de Kelly- care afirma ca fiecare dintre noi si-a elaborat propriul set de teorii pe care utilizam ca sa
intelegem lumea, teorii care ne conduc actiunile si ne influenteaza interactiunea cu alte persoane. De ex vazand o persoana care se arata aspra si taioasa
si avand un set de constructe care interpreteaza acest comportament ca fiind intolerant si inspaimantator vom interactiona diferit fata de o persoana care
are constructe care califica acest comportament ca hotarat si pozitiv. Persoana e aceeasi dar felul in care I se interpreteaza modul de a fi ne ghideaza
comportamentul.

Conflictul apropiere-evitare - apare atunci cand un scop este intr-un fel atractiv dar in acelasi timp are si conotatii repulsive.- de ex. plecarea la
facultate, divortul, etc. Cu cat e mai indepartata o provocare sau un eveniment important, cu atat va parea mai atractiv, dar cu cat se apropie mai mult
cu atat vom inclina mai mult sa le evitam.

c.Motivarea actiunii personale

Locul controlului (locus of control). Rotter sugereaza ca exista diferente intre oameni in ceea ce priveste perceptia locului de control. Locul de
control se refera la localizarea controlului evenimentelor – in interiorul persoanei (locus of control intern) sau in evenimentele exterioare (locus of control
extern). Prima categorie inclina sa creada ca ceea ce se intampla deriva in mare parte din propriile eforturi, cea de-a doua categorie considera ca ceea ce
se intampla e o consecinta a situatiei in care ne gasim. Rotter arata ca in general este mai sanatos sa ai un loc de control interior decat unul exterior.
Pierderea controlului este o situatie stresanta. In general ea este legata de constiinta propriei eficiente, care e in mare masura o problema de perceptie
decat de realizare efectiva a unor sarcini.

Un rol important revine procesului de atribuire. Seligman a identificat un stil atribut

Un rol important revine procesului de atribuire. Seligman a identificat un stil atributional depresiv prin care individul opteaza intotdeauna pentru
o analiza negativa a lucrurilor, inclina sa vada doar raul, iar cu timpul prin generalizare poate invata neajutorarea.

d.Motivele afilierii. Un alt aspect al motivatiei umane este nevoia de afiliere, necesitatea de relationare, de obtinere a unor aprecieri pozitive de la
cei din jur si de asociere cu alte persoane.

Respectul social. Harre sustine ca e un motiv fundamental pentru comportamentul uman, nici unul nu vrea sa para stupid in fata altora. Acest
fundament necesar comportamentului social se manifesta inca din copilarie. Copiii mici de pe un teren de joaca sunt in general mai preocupati sa-si dea
aere si sa arate ce pot decat sa se implice in jocuri competitive.

Cooperarea si reconcilierea - o observatie relativ superficiala arata ca majoritatea indivizilor par sa evite in mod activ orice confruntare agresiva
pana la punctul de a renunta la apararea drepturilor proprii. Cercetarile asupra conformismului si obedientei arata ca exista o tendinta
puternica a oamenilor de a se conforma majoritatii sau de a se supune unei persoane mai curand decat a o contesta. Aceasta pare a fi derivata dintr-o
necesitate sociala puternica, de a fi acceptat de ceilalti si de a evita respingerea.
Empatia - un atribut uman putin studiat, care arata ca daca oamenii au certitudinea utilitatii sau necesitatii ajutorului lor sunt aproape
intotdeauna gata sa ajute daca pot.

e.Motive sociale si de grup. Tot timpul avem tendinta de a ne compara cu propriul grup, cu membrii sai, cu alte grupuri in ceea ce priveste
statutul, prestigiul, putere, etc. Daca prin aceasta comparatie respectul de sine este amenintat se poate ajunge repede la rivalitate de grup. Frusrarea,
distrugerea imaginii proprii genereaza adesea mecanismele de aparare de genul gasirii tapului ispasitor- in care vina proprie e atribuita altcuiva –sau de

2. Clasificarea motivelor

In raport cu natura, sursa si efectele motivelor asupra activitatii distingem mai multe forme ale motivatiei

a. Motivatie pozitiva si negativa - motivatia pozitiva este produsa de recompensa (lauda, incurajare si se soldeaza in general cu
obtinerea unor efecte benefice asupra comportamentului, repetarea comportamentului care a adus recompensa. Motivatia negativa este produsa de
folosirea unor stimuli aversivi(amenintarea, blamarea, pedeapsa) iar comportamentul e motivat de evitarea acestor stimuli.
b. Motivatia intrinseca/extrinseca. Motivele extrinseci sunt exterioare actiunii in cauza- de ex. elevul invata pentu a produce
satisfactia parintilor, pentru note etc. Forma superioara a motivatiei este cea intrinseca. In cazul acesta e vorba de motive care nu depind de vreo
recompensa din afara activitatii, recompensa constand in terminarea cu succes a actiunii. De ex pasiunea pentru un domeniu ne face sa investim o munca
neobosita pentru satisfactia ce ne-o da actiunea respectiva.

3. Modelul topologic al conduitei umane

Pentru intelegerea si explicarea faptelor de conduita K. Lewin adera la un model topologic cladit pe notiunea de camp imprumutat di fizica.
Similar campului fizic, autorul vorbeste despre un camp psihologic, mai exact psihosocial in care traieste omul. Acesta este format din totalitatea datelor
care actioneaza asupra individului in fiecare moment, date care sunt incarcate de anumite semnificatii sau valente pentru individ si care exercita asupra
sa forte de atractie sau de respingere. Comportamentul persoanei este determinat in fiecare moment de rezultanta compunerii vectorilor ce actioneaza
asupra sa.

4.Aspiratie si expectanta

Stabilirea scopului este adesea rezultatul unor aproximari succesive. Problema care se pune in legatura cu prefigurarea scopului unei actiuni
este aceea a nivelului, a stachetei la care situam scopurile, proiectele noastre,pe o scara ipotetica a rezultatelor posibile. Ne putem fixa scopuri
ambitioase, indraznete sau unele modeste,putin ambitioase. Se pune astfel problema nivelului de aspiratie si al expectantei.

Nivelul de aspiratie ar fi nivelul pe care individul spera, doreste sa-l obtina situandu-se intr-un context de proiectie ideala. Nivelul de
expectanta ar fi rezultatul pe care individul estimeaza ca-l va obtine pornind de la o apreciere realista a nivelului pe care-l are. El are intotdeauna in
vedere situatiile concrete, se bazeaza pe un calcul, o estimare a sanselor.

In general in stabilirea nivelului de aspiratie si a expectantei un rol important revine performantelor anterioare, nivelului de apreciere sau
stimei de sine, grupului de comparatie, etc. Reactia tipica la succes este ridicarea stachetei nivelului de expectanta/ aspiratie in timp ce la insucces este
coborarea acesteia.

5. Relatia motivatie - performanta

Individul actioneaza de regula sub influenta unei constelatii motivationale, comportamentul uman este deci plurimotivat. Intre nivelul de
activare si prestatia efectiva nu exista insa o relatie liniara decat pana la un anumit punct, denumit optim motivational. Asadar randamentul efectiv
creste paralel cu nivelul motivarii pana la acest nivel critic.Dincolo de acesta, un plus de motivare antreneaza un declin al prestatiei, determinata de o
mobilizare excesiva energetica ce duce la dezorganizarea conduitei. Zona optimului motivational corespunde deci unei activari energetice potricite
succesului maxim. Optimumul motivational este in mare masura dependent de dificultatea sarcinii, de capaciatile subiectului, echilibrul emotional si
temperamental. Supramotivarea si submotivarea determina o diminuare a performantei, prima printr-o reactie de stress dezorganizatoare, a doua
printr-o insuficienta sustinere energetica aactiunii.

S-ar putea să vă placă și