3.

Structura psihicului uman

Psihicul uman este compus din 4 tipuri de procese:

1. procesele de cunoaştere
2. stările afective
3. procesele voliţionale(voinţa)
4. conştiinţa

 Procesele de cunoaştere:
Atenţia

- Atenţia reprezintă funcţia psihică prin care se realizează orientarea şi concentrarea selectivă a
activităţii psihice asupra unui grup limitat de obiecte, fenomene şi acţiuni definite
- atenţia este de 3 feluri  involuntară
 voluntară
 postvoluntară/ abituală
 involuntară- determinată de stimuli senzoriali care apar brusc pe o stare de nepregătire a
organismului sau care poartă o noutate informaţională
 voluntară- este deliberată şi susţinută de un efort de voinţă
- are nevoie de motivaţie şi are durată limitată în medie de 20 de minute
 postvoluntară- se caracterizează printr-o stare de pregătire şi de aşteptare în vederea recepţiei
mai corecte a stimulilor
Tulburările atenţiei(stare de proxexie)- DISPROSEXII
 ÎN PLUS- în plus se numesc hiperprosexii şi reprezintă exagerarea orientării selective a activităţii
de cunoaştere
- se manifestă selectiv cu predilecţie într-un anumit sector al vieţii psihice sau pe un
anumit conţinut ideativ; la bolnavii cu obsesii sau fobii este orientată pe obsesia sau fobia respectivă
 ÎN MINUS – hipoprosexie- reprezintă scăderea orientării selective a activităţilor de
cunoaştere
- se întâlneşte în stări de surmenaj, irascibilitate, confuzionale sau în
oligofrenie
- forma extremă de scădere a atenţiei poartă numele de apoplexie şi reprezintă
dispariţia completă a oricăror elemente a atenţiei şi se întâlneşte în stări
confuzionale grave sau în unele afecţiuni psihice cu stări de pierdere a
conştiinţei
 Senzaţia şi percepţia

- senzaţia- procesul psihic elementar prin acţiunea obiectelor şi fenomenelor din lumea materială
asupra organelor de simţ
- percepţia- procesul psihic de proiecţie în conştiinţă a unei imagini unice, sintetice şi integrale,
realizate prin analizarea, compararea şi sintetizarea senzaţiilor
Tulburări ale percepţiei şi senzaţiilor:
 cantitative
 calitative
1) CANTITATIVE
 hiperestezia- coborârea pragului senzorial tradusă prin impresia de creştere a intensităţii
senzaţiilor şi percepţiilor
- persoanele respective suportă greu atingerile cutanate, zgomotele sau
lumina
 cenestopatiile- o formă aparte de hiperestezie caracterizată prin tulburarea conştientă a
senzaţiilor şi percepţiilor
 hipoestezia- apare drept consecinţă a creşterii gradului senzorial şi se caracterizează prin
scăderea acuităţii senzoriale
- se întâlneşte în schizofrenie, isterii, poligofrenii
2) CALITATIVE
 ILUZIILE- reprezintă percepţii deformate ale obiectelor şi fenomenelor existente în realitate
- pot fi fiziologice/normale când se produc prin modificarea condiţiilor obiective
ale mediului de percepţie, situaţie în care bolnavul corectează uşor eroarea
- pot fi patologice când bolnavul nu corectează erorile, le consideră reale şi le
însoţeşte de o interpretare delirantă
- iluziile, ca reflectare denaturată a obiectelor şi fenomenelor se caracterizează
întotdeauna prin obiectualitate, adică pornesc întotdeauna de la un excitant real
- în funcţie de analizatorul senzorial folosit, iluziile sunt de 3 feluri
1. extroceptive( vin din exterior) şi pot fi vizuale, auditive, olfactive, gustative,
tactile
2. introceptive( vin din interior)
3. proprioceptive
1. Extroceptive
 Iluziile vizuale- sunt cele mai frecvente şi constau în impresia de deformare a
obiectelor sau a spaţiului perceput
- în mod normal astfel de iluzii apar la unele persoane prin compararea
desenelor de pe covor sau a norilor de pe cer cu chipuri de persoane
- dintre iluziile vizuale fac parte: falsele recunoaşteri(constau din
identificarea greşită a unor persoane; o formă aparte de false recunoaşteri este DEJA-VU-ul
în care individul are senzaţia că a văzut anterior o persoană într-un context pe care nu şi-l
mai aminteşte sau a trăit anterior o succesiune de evenimente similară cu cele trăite în
prezent); a doua formă pareidoliile; a 3-a formă este iluzia sosiilor în care o persoană
 cunoscută nu este identificată ca atare ci doar ca o persoană străină asemănătoare cu
originalul
 Iluziile auditive- constau în impresia că diferite sunete sau zgomote sunt mai apropiate, mai
puternice, mai distincte sau dimpotrivă mai îndepărtate, mai discrete sau mai estompate.
Alteori, diferite sunete sunt percepute de pacient sub forma unor cuvinte injurioase, iar
identificarea lor se face în mod eronat în funcţie de interpretarea delirantă
 Iluziile olfactive şi gustative – perceperea eronată a gustului şi mirosului firesc al
diferitelor substanţe(Parosnie)

2. Iluziile interoceptive- perceperea eronată a funcţionării unor organe sau aparate

3. Iluziile proprioceptive- perceperea denaturată a formei, mărimii, greutăţii şi poziţiei

propriului corp(levitaţie, anorexie). Ele se percep ca o senzaţie de mărire sau micşorare a
dimensiunii şi greutăţii corpului. Alteori iau forma senzaţiei că faţa este strâmbă sau asimetrică,
că s-a modificat forma ochilor sau a nasului.
 AGNOZIILE- deficite psihosenzoriale se recunoaştere a parametrilor obiectelor şi
fenomenelor din realitate
- pot fi:
1. agnozia vizuală(orbire psihică)- constă în tulburarea recunoaşterii semnificaţiilor
obiectelor, imaginilor sau persoanelor deşi vederea este intactă şi conştiinţa clară.
Bolnavul nu poate recunoaşte obiecte sau imagini ce îi erau până atunci familiare. Apar
în leziuni ale anumitor segmente ale creierului.
2. agnozia obiectelor animate- bolnavul nu recunoaşte persoanele cunoscute sau nu se
recunoaşte în oglindă
3. agnozia culorilor- tulburări în clasificarea culorilor însoţită de amenzia numelor lor
4. agnozia simbolurilor grafice- constă în imposibilitatea înţelegerii limbajului scris,
imposibilitatea de a scrie cuvinte sau recunoaşterea doar a primelor cuvinte dintr-o
frază. Nerecunoaşterea cifrelor poartă numele de acalculie.
5. agnozia spaţială- tulburarea percepţiei spaţiale
6. agnozia percepţiei tactile- incapacitatea de a cunoaşte forma şi volumul obiectelor sau a
obiectului însăşi prin explorarea tactilă
7. agnozia schemei corporale- când bolnavul nu recunoaşte unele părţi din corp. Se
întâlneşte în accidente vasculare cerebrale sau hemiplegii
8. asumatognozia- nerecunoaşterea unuia sau mai multor segmente ale corpului sau a
corpului în întregime. Îmbracă uneori forme de indiferenţă faţă de boală sau
nerecunoaşterea propriei boli.
9. agnozia auditivă- imposibilitatea identificării sunetelor sau cuvintelor
 HALUCINAŢIILE – percepţii false fără obiect de perceput; au mai multe forme:
1. halucinaţiile funcţionale- apar într-un context de asociere cu o percepţie fiziologică(excitanţi
obiectivi- de exemplu: apa care curge la robinet); determină apariţia unor percepţii false de tip
halucinator în care bolnavul aude voci care îl injuriază. O altă caracteristică a acestui tip de
halucinaţii este reprezentată de faptul că el persistă atât timp cât persistă excitantul real.
2. halucinoidele- forme halucinatorii de limită între percepţii reale şi halucinaţii vagi. Apar în
perioada de instalare sau dispariţie a episodului halucinator.
3. imagini eidetice- reproiectări în exterior ale unor imagini de obiecte sau fiinţe ce au o forţă
receptivă foarte vie. La persoanele normale apar în perioada instalării somnului sau la trezire şi
reprezintă persoane, acţiuni sau scene care l-au impresionat în timpul zilei, au o durată scurtă.
4. halucinoze- halucinaţii a căror semnificaţie patologică e recunoscută de bolnav şi care are o
atitudine critică faţă de ele, încercând să le verifice autenticitatea. Apar mai ales seara, durează
câteva minute, ore, maxim 1-2 zile. Termenul de halucinoză e utilizat mai ales în bolile psihice
cu element delirant halucinatorii.
5. halucinaţii propriu-zise- tulburări de percepţie fără obiect de perceput la care se adaugă
caracterul de senzorialitate, lipsa excitantului real, iar bolnavul nu are atitudine critică faţă de
imaginea creată. Halucinaţiile se caracterizează prin proiecţie spaţială(sunt incluse în spaţiul
perceptiv al bolnavului), convingerea bolnavului asupra realităţii lor se percep prin modalităţi
senzoriale obişnuite, au grade variabile de claritate, de intensitate, complexitate diferită,
rezonanţă afectivă variabilă şi durată variabilă. Halucinaţiile în general sunt anxiogene.
6. halucinaţii exteroceptive- halucinaţiile auditive se situează pe primul loc ca frecvenţă la adulţi
şi pot fi împărţite în halucinaţii elementare, care sunt percepute ca foşnete, pocnete sau
bubuituri; halucinaţii comune- zgomote, paşi, lătrat, sunete muzicale şi complexe- în care
bolnavul percepe cuvinte, fraze sau voci pe care le aude şi le înţelege sau le aude fără să le
înţeleagă. Ca durată, ele pot fi episodice sau aproape continui, împiedicând bolnavul să se
odihnească. În ceea ce priveşte răsunetul afectiv, cel mai frecvent halucinaţiile sunt
defavorabile, creând o stare de anxietate sau chiar de panică. Uneori halucinaţiile sunt
imperative, bolnavul ascultând ce i se ordonă şi executând diverse acţiuni periculoase pentru el
sau pentru anturaj, motiv pentru care reprezintă o mare urgenţă psihiatrică.
7. halucinaţiile vizuale- reprezintă percepţii vizuale ale unor obiecte, fenomene sau imagini
inexistente în realitate
- sunt trăite cu un dramatism intens şi au caracter terifiant
- pot fi mono sau poli cromatice
- ca proiecţie în spaţiu pot fi într-un singur plan sau estompate
- sub aspectul clarităţii ele pot fi distincte sau estompate
- sub aspectul complexităţii pot fi elementare(scântei- fulgeraţii) sau
complexe(persoane- obiecte) sau scenice(statice sau în mişcare)
- antrenează subiectivismul bolnavului, conferindu-i o stare afectivă,
cel mai adesea negativă, dar uneori pozitivă
- apar : la oamenii normali în momentul trecerii de la somn la veghe
sau invers; în stări de surmenaj intens; în alcoolismul acut sau în
psihoze
- o formă particulară de halucinaţii vizuale sunt halucinaţiile
autoscopice, în care subiectul îşi percepe vizual propriul corp, părţi
din corp sau unele organe, proiectate de obicei înafara corpului;
încercarea afectivă este de obicei însoţită de angoasă sau groază,
dar uneori sunt privite cu detaşare.
 8. halucinaţiile olfactive şi gustative- au de obicei caracter secundar, însoţind celelalte tipuri
de halucinaţii vizuale
9. halucinaţiile tactile- constau de obicei în impresia de atingere a pielii cu senzaţii de
înţepătură sau arsură
- pot fi percepute la suprafaţa corpului sau în profunzime când dau
impresia unor insecte ce merg pe sub piele
10. halucinaţiile introceptive sau viscerale- vin din interiorul corpului, pactientul având senzaţia
existenţei unei fiinţe în corp sau schimbării poziţiei unor organe, a perforării sau obstruării unor
organe sau transformarea corpului în animale
- frecvent acest tip de halucinaţii sunt localizate în zona genitală şi sunt trăite ca senzaţii de
violuri sau orgasme
11. halucinaţiile proprioceptive- sunt percepute ca senzaţii de mişcare a unor segmente ale corpului
sau a corpului în întregime
12. pseudohalucinaţiile- se deosebesc de halucinaţiile propriu-zise, prin aceea că nu se confundă în
totalitate cu reprezentarea imaginilor reale, nu se proiectează înafară, durează câteva minute şi
nu sunt percepute repere senzoriale obişnuite
- bolnavii sunt convinşi de realitatea existenţei lor, dar consideră că nu le aparţin ci sunt
provocate de altcineva
 auditive—se manifestă sub forma unor voci interioare şi se numesc: sonorizarea gândirii
 vizuale—bolnavii au senzaţia că văd cu ochii minţii
 tactile—apar sub forma unor senzaţii provocate de la distanţă, frecvent în zona genitală, creând
sentimentul de viol la distanţă
 interoceptive—senzaţii corporale în care pacientul este convins că este posedat de animale sau
spirite
 motorii—pacientul are senzaţia că trebuie să execute nişte mişcări impuse de altcinev
 Memoria

= procesul psihic cu realizare retrospectivă şi care se produce prin întipărire(fixare),

păstrare(conservare) şi evocare(reactualizare) a amintirilor şi a informaţiilor, memoria oglindind
experienţa anterioară a subiectului şi constituind rezervorul gândirii şi imaginaţiei, adică suportul
congnitiv al persoanei
= funcţia de gândire poartă numele de funcţie MNEZICĂ şi este sistematizată în memoria imediată,
adică reproducerea unui material după maxim 10 secunde de la prezentarea lui; memoria recentă=
reproducerea materialului la mai mult de 10 secunde şi memoria îndepărtată= evenimentele trăite de la
începutul vieţii şi până în prezent
= tulburările de memorie poartă numele de DISMNEZII şi pot fi cantitative: hipermnezii, hipomnezii,
amnezia şi calitative: tulburările memoriei imediate(sentimentul de straniu sau falsele recunoaşteri) şi
tulburările memoriei îndepărtate(confabulaţia)
1. Cantitative
 HIPOMNEZIA
- scăderea în diferite grade a memoriei
- în viaţa de zi cu zi se întâlneşte în stări de surmenaj sau alcoolii
- în patologia psihiatrică se întâlneşte în oligofrenii şi în demenţă
 AMNEZIA
– pierderea totală a memoriei
- poate fi împărţită în : anterograde=se referă la evenimentele trăite după debutul bolii şi survin ca o
consecinţă a scăderii capacităţii de fixare; se întâlneşte în alcoolism, în unele boli infecţioase şi
traumatisme
: retrograde= tulburarea memoriei se extinde progresiv spre trecut, adică
înaintea debutului bolii sau copilărie
- are un caracter progresiv, de la complex la simplu, de la inconstant la constant şi de la neobişnuit la
automatizat
- amneziile mai pot fi împărţite în:
1. amnezii lacunare= de scurtă durată, care survin uneori în viaţa individului, dar care-şi revin pe
parcurs şi pot fi întâlnite şi în unele boli psihice
2. amnezii tardive= se deosebesc de cele lacunare prin faptul că perioada confuzivă se instalează
treptat după o anumită perioadă de timp
3. amnezii tematice= în care amintirile au fost bine fixate, dar rememorarea lor devine imposibilă
 HIPERMNEZIILE
- reprezintă tulburări cantitative ale memoriei caracterizate prin exagerarea evocărilor
- la oamenii normali se întâlnesc în momentele cu conţinut
- în unele afecţiuni psihice pot apare hipermnezii în cazul paranoei sau a unor intoxicaţii cu eter
- o formă particulară de hipermnezie este mentismul, în care subiectul devine spectator la desfăşurarea
amestecată şi tumultoasă a ideilor şi amintirilor sale; apare în stări de oboseală şi surmenaj şi constituie
cauza principală a insomniilor de adormire
- forma extremă de hipermnezie poartă numele de viziune retrospectivă trăită de bolnavi în unele stări
halucinatorii, în crize de epilepsie sau în stări de pericol existenţial iminent
2. Calitative
- amintiri deformate, false, neconformate cu realitatea, fie sub aspectul desfăşurării lor cronologice, fie
sub aspectul legăturii cu realitatea trăită în prezent sau în trecut de bolnavi
1. Tulburările mnezice imediate
1. CRIPTOMNEZIA
- recunoaşterea ca fiind străin a unui material literar, muzical sau ştiinţfic, pe care persoana le-a citit
sau auzit în realitate, dar pe care în mod iluzoriu îl consideră ca fiind propriu
- trebuie diferenţiată de plagiat, care este o acţiune conştientă întreprinsă într-un anumit scop
- există şi varianta inversă, numită înstrăinarea amintirilor, în care bolnavul consideră că evenimentele
pe care le-a trăit sunt de fapt auzite, văzute sau povestite de altcineva
2. FALSA RECUNOAŞTERE
-a recunoaşte elemente pe care persoana de fapt nu le recunoaşte
- reprezintă starea premergătoare fenomenului de DEJA-VU, în care subiectul are impresia că a mai
văzut sau recunoscut anumite persoane sau a mai trăit anumite evenimente
3. ILUZIA DE NERECUNOAŞTERE
- în care bolnavul crede că recunoaşte persoane pe care nu le-a cunoscut şi nu este sigur că recunoaşte
persoane pe care le-a cunoscut
4. PARAMNEZIILE DE REDUPLICARE
- sentimentul de dedublare permanentă a obiectelor şi situaţiilor trăite
2. Tulburările memoriei trecute
- reprezintă falsificări ale memoriei, în care persoana reproduce evenimente reale din trecut, pe care le
plasează în prezent
1. PSEUDOREMINISCENŢELE
- reproducerea unor evenimente reale din trecutul bolnavului, pe care acesta le trăieşte afectiv ca
evenimente prezente
2. CONFABULAŢIILE
- se manifestă prin reproducerea unor evenimente imaginare pe care subiectul nu le-a trăit, dar pe care
subiectul le prezintă ca şi cum ar face parte din trecutul său
3. ECMNEZIA
- tulburare mai amplă a memoriei, în care bolnavul confundă trecutul cu prezentul, având ca efect
intoarcerea întregii personalităţi la perioade trăite de mult de bolnavi
4. ANECFORIA
- tulburare mai uşoară a memoriei care poate fi întâlnită în stări de surmenaj sau în unele stări
demenţiale
- reprezintă posibilitatea reproducerii de către bolnav cu ajutorul anturajului, a unor amintiri pe care
acesta le considera de mult uitate
 Imaginaţia

- un proces psihic secundar, solidar şi analog cu gândirea care creează scheme şi procese operaţionale
noi
- scăderea imaginaţiei însoţeşte tulburările operaţionale ale gândirii, atât pe cele pasagere, dar mai ales
pe cele permanente; se întâlneşte în oligofrenii, demenţe, stări depresive
- exaltarea imaginaţiei(creşterea) este reprezentată de o creştere a forţei imaginative care poate invada
progresiv realitatea, mergând în paralel cu unele idei delirante
MITOMANIA
- tendiţa patologică mai mult sau mai puţin voluntară de a minţi şi de a crea unele povestiri imaginare
- se întâlnesc în isterii, nevroze, debilităţi ,intale dar şi la persoane normale, în dorinţa de a fi
supraevaluat de ceilalţi
Probleme de diagnostic ale mitomaniei:
- la copii sub 8 ani minciuna este fiziologică
- peste 8 ani este considerată cu premeditare, ca o reacţie de apărare sau de compensare, în dorinţa de
recunoaştere şi valorificare superioară din partea anturajului
- mitomania este lipsită de scop şi beneficiu utilitar
- se deosebeşte de minciună şi se apropie de delir fără a aparţine însă lumii delirante
- dacă fabulaţia este coerentă şi aparţine lumii reale, confabulaţia reprezintă un discurs străit rupt de
realitate
Simulaţia
- falsificarea adevărului în ceea ce priveşte starea de sănătate
- este tenace, accentuată şi persistentă, iar fidelitatea simulării unei boli este cu atât mai bună cu cât
imaginaţia şi inteligenţa persoanei este mai mare
Metasimulaţia
- mai gravă decât simulaţia, apare după un episod psihotic acut real sau după un accident, în care
subiectul odată refăcut realizează beneficiile pe care le-ar putea obţine din persistenţa acuzelor
anterioare
Suprasimulaţa
- reprezintă o boală organică sau psihică reală pe care bolnavul o are de mai mult timp, dar pe care o
amplifică
Disimularea
- pacientul încearcă să ascundă unele simptome fizice sau psihice în scopul sustragerii de la un
tratament obligatoriu obţinerii unor beneficii sau punerii în aplicare a unor idei suicidale
 Gândirea

- procesul central al vieţii, o activitate de cunoaştere complexă, prin care se diferenţiază esenţialul de
fenomenal, pe baza experienţei şi prelucrării informaţiilor
- orientează subiectul în situaţii de viaţă modelându-i comportamentul
Operaţiile gândirii:
1. ANALIZA
- operaţia de desfacere sau separare mentală a unui obiect sau fenomen în părţi componente, care
deosebesc însuşirile obiectului sau fenomenului
2. SINTEZA
- operaţie opusă analizei, care se realizează prin reunirea mentală a însuşirilor obiectelor şi fenomenelor
înconjurătoare
3. COMPARAŢIA
- operaţia prin care se disting asemănările şi deosebirile între obiectele şi fenomenele analizate
4. ABSTRACTIZAREA
- reprezintă o operaţie a gândirii prin care se desprind anumite laturi ale obiectelor şi fenomenelor
descrise prin prisma acestora, separat şi independent de celelalte laturi ale obiectului şi fenomenului
respectiv
5. CONCRETIZAREA
- fenomen caracteristic opus abstractizării, în care este descris un obiect sau fenomen prin toate
caracteristicile sale
6. GENERALIZAREA
- are rolul de a extinde rezultatele sintezei asupra unor cazuri particulare specifice
- prelucrarea permanentă a conţinutului emoţional al gândirii se realizează prin judecată şi raţionament
Prelucrarea permanentă a conţinutului naţional al gândirii se realizează prin judecată şi
raţionament. Judecata relaţionează noţiunile, stabileşte raporturi între obiectele şi fenomenele din
realitate şi stabileşte valoarea de adevărat sau fals
Raţionamentul stabileşte judecăţi în scopul de a desprinde noi informaţii asupra realităţii. În
activitatea de gândire un rol important îl au asociaţiile.

Tulburări ale gândirii

1. Tulburări de ritm şi coerenţă a gândirii

a. acceleraţia ritmului ideativ- fuga de idei
- se caracterizează prin faptul că asociaţiile se fac la întâmplare după aspecte sperficiale, cum ar fi rima
sau contraste facile
- este însoţită de o exacerbare a atenţiei şi de accentuarea amintirilor
b. altă formă de accelerare a ritmului ideativ este mentismul
- (depănarea rapidă şi incoercibilă a reprezentărilor şi ideilor); persoanele fac adesea eforturi să-şi
stăpânească gândurile şi nu reuşesc; apare în stări de tensiune nervoasă, oboseală, sindroame maniacale
sau apariţia unor evenimente neprevăzute şi impresionante
 c. incoerenţa gândirii
- tulburarea maximă a procesului gândirii în care ideile şi chiar cuvintele nu se mai leagă după reguli ci
se derulează la întâmplare
- forma extremă de incoerenţă a gândirii se numeşte salată de cuvinte, în care bolnavul foloseşte
cuvinte la întâmplare sub forma unui amestec lipsit de sens şi conţinut
- alteori ia forma repetării stereotipe a unui cuvânt sau a unei fraze lipsite de sens sau conţinut
d. încetinirea ritmului ideativ
1. lentoarea ideativă
- conţinutul verbal este exprimat în ritm lent, cu voce de intensitate scăzută, reflectând o scădere
globală a funcţiilor psihice
- o formă specială de lentoare a gândirii poartă numele de vâscozitate psihică şi este caracteristică
epilepsiei
2. forma avansată de bradipsihie este reprezentată de oprirea completă a fluxului ideativ(fading
mental); alteori fluxul ideativ încetează brusc timp de câteva secunde, după care fluxul gândirii este
realuat din momentul în care a fost întrerupt. Apare cel mai frecvent în epilepsii

2. Tulburări de conţinut ale gândirii

În analiza conţinutului gândirii trebuie ţinut cont de câteva noţiuni:
a. ideea dominantă ce se detaşează de celelalte idei impunându-se un anumit moment gândirii. E
reversibilă
b. ideea permanentă(obsesivă) se impune conştiinţei persoanei deşi este străină şi contradictorie
cu personalitatea acestuia. Persoana se luptă permanent să o învingă, dar de obicei nu reuşeşte.
- obsesia se poate prezenta clinic sub forma unei idei sau sub forma unei amintiri obsesive sau sub
forma unei fobii
- reprezentarea sub formă de idee realizează o intoxicaţie a persoanei prin idee, iar lupta dintre pacient
şi ideea respectivă îl face să fie într-un permanent dubiu vizavi de acţiunile sale. Persoana îşi încarcă
acţiunile printr-un grad mare de incertitudine folosind frecvent cuvinte cum ar fi: poate, dacă, nu sunt
sigur.
- amintirile obsesive se exprimă clinic prin perseverarea în amintirea unor evenimente cu conţinut
neplăcut şi a unor idei care contrazic realitatea: obsesia de a fi îngropat pe cineva de viu
- obsesiile fobice constau în teama nejustificată faţă de anumite evenimente, lucruri sau persoane pe
care pacientul nu o poate alunga. Apar de regulă pe fondul unei anxietăţi structurale
- fobia reprezintă o stare de frică cu obiect bine precizat
- se caracterizează prin intensitate, perseverenţă şi rezistenţă de neînvins
- se poate manifesta faţă de anumite locuri(închise, deschise, înalte), faţă de obiecte ascuţite, frica de
tren, frica de animale
- uneori fobiile determină pacientul în încercarea de a se apăra la acte particulare, iraţionale sau
radicale. Alteori pacientul în încercarea de a-şi ascunde fobia recurge la strategii ce îmbracă aspect de
ritualuri, în care îşi numără degetele
c. ideea prevalentă
- reprezintă tipul de idei care se caracterizează printr-o poziţie dominantă în câmpul conştiinţei, are
semnificaţie aberantă, prin faptul că orientează câmpul gândirii, iar celelalte idei gravitează în jurul ei,
o sprijină şi o argumentează
- chiar dacă ideea prevalentă nu este concordantă cu realitatea, ea este în armonie cu individul
- o formă de idei prevalente sunt ideile IPOHONDRICE care sunt orientate asupra propriului organism
şi pot îmbrăca toate formele de gravitate, până la ideile delirante
d. ideea delirantă
- este ideea exprimată limpede, evoluează pe un fond de claritate a conştiinţei, nu este în concordanţă
cu realitatea cu care este în contradicţie şi pe care o exprimă deformat
- apare ca urmare a unei judecăţi greşite care stăpâneşte şi domină conştiinţa şi modifică
comportamentul
- nu cedează la contraargumente şi nu acceptă atitudini critice
- ideile delirante pot fi:
 expansive
 depresive
 mixte- întâlnite atât pe un fond euforic cât şi depresiv

 expansive
- pot îmbrăca mai multe forme:
- idei de mărire şi bogăţie(de grandoare)
- idei de invenţie- pacientul se consideră inventatorul unor aparate, planuri militare etc
- idei de reformă- planuri de pace universală şi veşnică
- idei de filiaţie – pacientul se consideră înrudit cu familii renumite
- idei erotomanice- pacientul se consideră iubit de o persoană cu nivel socio-economic superior
- idei mistice şi religioase- bolnavul se consideră purtătorul unui masaj divin sau are o misiune
spirituală pe pământ
 depresive
- idei delirante depresive- de persecuţie- pacientul are sentimentul că este urmărit permanent sau că se
complotează împotriva lui
- idei de revendicare- pacientul este convins că a fost victima unei nedreptăţi, intentează permanent
procese sau uneori îşi face singur dreptate comiţând crime
- idei de gelozie- suspectează permanent gesturile, expresia feţei, intonaţia vocii, îmbrăcămintea
partenerului şi le interpretează drept probe de adulter-trădare
- idei de relaţie- persoanele din ambianţa bolnavului exercită o influenţă negativă asupra sa, prin
gesturi, cuvinte, acţiuni, reducându-I randamentul şi scăzându-I eficienţa
- idei de autoacuzare şi vinovăţie- se consideră vinovat de situaţia grea în care se află, de eşecurile
copiilor sau în general de nenorocirile altora
- idei ipohondriace- ideile de negaţie în care bolnavul nu recunoaşte realităţi evidente, ajungând în final
să nege realitatea funcţiilor vitale
mixte
- acest tip de idei nu reprezintă un amestec ci ambiguitatea sentimentelor pe care se bazează
- idei delirante de interpretare- ce se referă la interior sau exterior
- idei de influenţă- persoana are senzaţia că se află sub influenţa unor forţe ce o dirijează
- idei cosmogonice- persoana are impresia că este dependentă de mişcarea planetelor
- ideea delirantă rezidual- ideea care rămâne ca unic simptom, după ce au trecut toate celelalte elemente
psihotice