Tulburări de adaptare

Sunt stări de afectare emoțională care interferează de obicei cu performanțele și

funcționarea socială care apar în perioada de adaptare la o schimbare semnificativă de viață, sau
ca o consecință a unui eveniment stressant de viață (incluzând prezența unei boli fizice grave)
Cuprinde mai multe forme:
 șocul cultural;
 reacția de doliu;
 hospitalismul la copii.
Acest termen este folosit pentru a desemna tulburări ușoare sau tranzitorii care durează
mai mult decât reacțiile acute la stress și apar la subiecți sănătoși mintali. Simptomele sunt
variate, cu o combinație de îngrijorare, anxietate, depresie, concentrare deficitară, iritabilitate și
comportament agresiv. Aceste tulburări sunt în general reversibile și durează de obicei câteva
luni. Tratamentul constă în şedinţe scurte de psihoterapie care au rolul de a ajuta pacientul să se
obișnuiască cu noua situație și să folosească pe deplin calitățile restante.

Starea de stress posttraumatică

Reprezintă o reacție intensă și de obicei prelungită la factori de stres importanţi, precum

catastrofe naturale (cutremure, inundații, incendii), dezastre provocate de oameni (efectele
razboiului sau persecuțiilor) sau agresiuni asupra persoanei (tâlhăria, violul).
Manifestări clinice – această tulburare reprezintă nevroza traumatică propriu-zisă și
constituie un răspuns prelungit la o situație sau la un eveniment stresant, amenințător sau
catastrofic și care ar provoca simptome evidente de disperare la majoritatea persoanelor.
Factorii predispozanți cum ar fi: unele trăsături de personalitate sau antecedente de tip nevrotic
pot favoriza apariția sindromului sau agrava evoluția sa. Simptomele tipice constau din retrăirea
repetată a evenimentului traumatic, din amintiri invadante (“flashbacks”), vise sau coșmaruri, ce
survin într-un context de slăbire emoțională, de detașare în raport cu alții, de lipsă de
reactivitate la mediu. Simptomele precedente se însoțesc de hipervigilență, insomnie, anxietate
sau depresie și uneori idei de suicid. Evoluția este fluctuantă, dar merge spre vindecare în cele
mai multe cazuri. Uneori tulburarea poate prezenta o evoluție cronică pe o durată îndelungată
(ani).
Criterii de diagnostic:
a. Persoana a fost expusă unui eveniment traumatic important (legat de punerea în pericol
a vieții), implicând o frică intensă, oroare.
b. Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent sub formă de amintiri, vise,
sentimentul retrăirii evenimentului în viaţa de zi cu zi, halucinații, şi senzaţii similare cu
cele trăite în momentul evenimentului.
c. Evitarea permanentă a stimulilor asociați cu trauma și paralizia reactivității generale
(care nu este prezentă înaintea traumei), eforturi de a evita gândurile asociate cu trauma,
de a evita activități, locuri sau persoane care deșteaptă amintiri, incapacitatea de a evoca
un aspect important al traumei, diminuarea interesului față de activități semnificative,
sentimentul de înstrăinare de alții, restrângerea afectivităţii(de exemplu – este incapabil
să aibă sentimente de amor) și sentimentul de viitor limitat (de exemplu - nu speră să-și
facă o carieră, etc).
 d. Simptome persistente de agitaţie crescută(care nu erau prezente înainte de traumă),
dificultate în adormire, iritabilitate, dificultate în concentrare, răspuns de tresărire
exagerat.
e. Durata perturbării este de mai mult de 1 lună.
f. Perturbarea cauzează o deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional
etc.
Diagnostic diferenţial:
În primul rând diferenţierea trebuie făcută după tulburarea de adaptare, în care factorul
stresant poate fi de severitate variată. O altă afecțiune este stresul acut, al cărui pattern
simptomatologic apare și se remite în decurs de 4 săptămâni de la evenimentul traumatic. De
asemenea flash-backurile din stresul posttraumatic trebuie deosebite de tablourile halucinator
delirante ce pot apărea în schizofrenii, în tulburările afective cu elemente psihotice, tulburările
induse de o substanță și tulburările psihotice datorate unei condiții medicale generale. În situația
în care exista posibilitatea unui beneficiu financiar secundar, trebuie exclusă și simularea.
Evoluţie
Stresul posttraumatic poate surveni la orice vârstă, inclusiv în copilărie. Simptomele
apar de regulă în primele 3 luni după traumă, sau cu întârziere de luni /ani până la apariţia lor.
Severitatea, durata și proximitatea expunerii la evenimentul traumatic a unui individ sunt cei
mai importanţi factori care afectează probabilitatea apariţiei acestei tulburări.