Vocabularul limbii romane: componentele si masa vocabularului

COMPONENTELE VOCABULARULUI
I. VOCABULARUL FUNDAMENTAL (FONDUL PRINCIPAL LEXICAL) cuprinde aproximativ
1.500 de cuvinte cunoscute şi utilizate de toţi vorbitorii de limbă română şi este format din:
a) cuvinte foarte vechi (moştenite sau împrumutate din alte limbi);
b) cuvinte folosite frecvent în vorbire;
c) cuvinte cu mai multe sensuri (polisemantice);
d) cuvinte care intră în componenţa unor locuţiuni sau expresii specifice limbii române.

Cuvintele care compun vocabularul fundamental al limbii române denumesc:

- părţi ale corpului omenesc: cap, ochi, gură, picior,braţ etc;
- alimente: apă, lapte, pâine, brânză, carne etc;
- obiecte de strictă necesitate şi acţiuni frecvente:casă, masă, a mânca, a merge, a face, a respira, a sta, a
locui etc.
- păsări şi animale (în special domestice): pui, găină,câine, pisică, porc, vacă, oaie, cal etc;
- arbori şi fructe: castan, plop, stejar, măr, păr -pere,nuc - nucă, cais - caisă etc;
- grade de rudenie: mamă, tată, fiu, fiică, bunic etc;
- zilele săptămânii: luni, joi, duminică etc;
- momente ale zilei, anotimpuri, luni: dimineaţa,iarna, iunie etc;
- culori folosite des: alb, negru, roşu, verde etc;
- conjuncţii, prepoziţii, numerale: dar, şi, peste, trei,mie etc.

II. MASA VOCABULARULUI cuprinde restul cuvintelor (aproximativ 90% din totalul cuvintelor) şi
este compusă din:
- arhaisme;
- regionalisme;
- elemente de jargon şi de argou;
- neologisme;
- termeni tehnici şi ştiinţifici.

1. Arhaismele sunt cuvinte, expresii, fonetisme, forme gramaticale şi construcţii sintactice care au
dispărut din limba comună şi sunt de mai multe feluri:

• arhaisme lexicale - cuvinte vechi, ieşite din uz fie din cauză că obiectul sau profesia nu mai există, fie
că au fost înlocuite de alte cuvinte: ienicer, caimacam, paharnic, logofăt, bejanie, opaiţ, colibă etc.
• arhaisme fonetice - cuvinte cu forme vechi de pronunţare, ieşite din uzul actual: pre, a îmbla, mezul
etc;
• arhaisme gramaticale - forme gramaticale vechi şi structuri sintactice învechite:
* morfologice: aripe, inime, iernei, palaturi etc.;
* sintactice: Gazeta de Transilvania;

2. Regionalismele sunt cuvintele şi formele de limbă specifice vorbirii dintr-o anumită regiune: barabulă
(cartof), curechi (varză), dadă (soră mai mare), sămădău (porcar), sabău (croitor), cucuruz (porumb);

• regionalisme fonetice - forme cu circulaţie restrânsă a unor cuvinte de uz general: bărbat (bărbat),
deşte (degete), gios (jos), frace (frate) etc;

3. Elementele de jargon sunt cuvinte sau expresii din alte limbi, întrebuinţate de anumite persoane cu
intenţia de a impresiona şi a-şi evidenţia o pretinsă superioritate culturală: bonjour, madam', O.K.,
week-end, look.

Elementele de jargon au fost adesea satirizate de Alecsandri şi Caragiale pentru ilustrarea

snobismului personajelor.

4. Elementele de argou sunt cuvinte sau expresii, folosite de vorbitorii unor grupuri sociale restrânse, cu
scopul de a nu fi înţeleşi: biştari (bani), curcan (poliţist), a ciordi (a fura), pârnaie, mititica (închisoare),
mişto (frumos sau batjocură), naşpa (urat) etc.

5. Neologismele sunt cuvinte împrumutate recent din alte limbi:

• limba latină savantă: colocviu, biblic, literă, fabulă, pictură etc;
• din limba franceză: monument, poezie, recamier etc;
• din limba italiană: capodoperă, spaghete, pizza etc;
• din limba germană: sortiment, ştachetă, tact etc;
• din limba engleză: star, derbi, penalii etc
Împrumuturile neologice au prilejuit formarea unor dublete sinonimice: cutremur - seism; amănunt -
detaliu; ceresc - celest; (a) bănui - (a) suspecta; moarte - deces;
prăpastie - abis etc

6. Limbajul tehnic cuprinde cuvinte şi expresii specifice unui domeniu al tehnicii: bielă, bară de
direcţie, cheie franceză;

7. Limbajul ştiinţific cuprinde cuvinte şi expresii folosite în diferite domenii ale ştiinţei: bisturiu, catgut,
adjectiv, fotosinteză, electron, polinom etc

Cuvantul: Sensul cuvintelor in context. Sensul propriu si sensul figurat

CUVÂNTUL SENSUL CUVINTELOR ÎN CONTEXT

Unitatea de bază a vocabularului este cuvântul care are:

- O FORMĂ - totalitatea sunetelor sau literelor din care este alcătuit;
- UNUL SAU MAI MULTE SENSURI.

Sensul unui cuvânt este dat de context, deoarece, considerat izolat, cuvântul poate avea mai multe
sensuri, dar într-un context anumit acesta are o singură semnificaţie.
CLASIFICAREA CUVINTELOR
I. După numărul de sensuri, cuvintele sunt:
• monosemantice - cuvinte care au un singur înţeles: NATRIU, ANTIBIOTIC, INFARCT,
NEURON;
• polisemantice - cuvinte cu două sau mai multe sensuri:
a ieşi:
a RĂSĂRI:
A IEŞIT un ghiocel.
A SE IMPRIMA:
Am scris apăsat şi mi-a IEŞIT şi pe partea cealaltă.
A SE DESFĂŞURA:
Spectacolul A IEŞIT bine.
A REALIZA:
Irinei I-A IEŞIT o compunere frumoasă.
A SCĂPA:
Mi-a IEŞIT un pantof din picior.
A PĂRĂSI:
El A IEŞIT din casă.
APLECA:
Măria A IEŞIT în oraş.
masă
OBIECT DE MOBILĂ:
Mi-am cumpărat O MASĂ ovală.
MÂNCARE:
Am luat MASA în oraş.
OSPĂŢ, PETRECERE:
De ziua lui a dat O MASĂ mare.

cap:
PARTE A CORPULUI:
Şi-a pus o căciulă PE CAP.
EXTREMITATE:
Cerşeşte LA CAPUL podului.
MINTE, INTELIGENŢĂ:
Cine n-are CAP, vai de picioare.

CONDUCĂTOR:
Tudor Vladimirescu a fost CAPUL revoluţiei din 1821.
baie
CAMERA DE BAIE:
Ea a făcut curăţenie ÎN BAIE.
CADA:
Apa DIN BAIE e fierbinte.
ÎMBĂIERE, SPĂLARE: Copiii fac BAIE în lac.

II. După legătura dintre sensul lor şi noţiunile pe care le denumesc, cuvintele pot avea:
*sens:
1. propriu:
a) de bază
b) secundar
2.
figurat

1. Sensul propriu:
a) Sensul propriu de bază este înţelesul obişnuit al unui cuvânt:
El şi-a rupt UN PICIOR, (parte a corpului omenesc)
Irina a băgat o bomboană ÎN GURĂ. (cavitate bucală)
b) Sensul propriu secundar rezultă dintr-o asemănare şi depinde strict de context:
Maşina s-a lovit DE PICIORUL podului.
El a căzut într-o GURĂ de canal.
2. Sensul figurat este sensul neobişnuit al unui cuvânt, folosit pentru a forma o imagine artistică:
"PE-UN PICIOR DE PLAI,
Pe-o GURĂ DE RAI"

Derivarea cuvintelor: derivarea cu prefixe, derivarea cu sufixe, derivarea parasintetica

DERIVAREA
1. Derivarea cu prefixe
Prefixele sunt sunetele sau grupul de sunete adăugate înaintea rădăcinii pentru a forma un cuvânt
nou: străbun, necinstite, incapabil, împăduri, înnoda, dezaproba, reaşeza
Clasificare:
• După vechimea lor, prefixele se pot clasifica:
-PREFIXE VECHI (MOŞTENITE SAU ÎMPRUMUTATE):
în-; des-; stră-; ne-; răz-; etc.
-PREFIXE NEOLOGICE (NOI): a-; ante-; con-; im-; in; inter-; ultra-; etc.
• Din punct de vedere al sensului, prefixele sunt:
- PREFIXE NEGATIVE - CARE NEAGĂ SENSUL CUVÂNTULUI:
ne-; in-; i-;
neimportant, incomplet, ireal
- PREFIXE CARE EXPRIMĂ IDEEA DE REPETIŢIE: ras-; răz-; re-
; răstălmăci, răzgândi, rescrie
- PREFIXE CU SENSUL "FĂRĂ", "LIPSIT DE" - CU AJUTORUL CĂRORA SE FORMEAZĂ
ANTONIMELE CUVINTELOR DE BAZĂ: des-; dez-; de-; a-;
descompune, dezorientat, debloca, anormal
- PREFIXE CU SENS DE SUPERLATIV: ultra-; supra; -extra-; hiper-; arhi-; prea-; super-;
ultramodern, supradimensionat,
exţraplat, hipercorect, arhiplin, preafrumoasă, superelegant.
-PREFIXE CU SENSUL '"ÎNAINTE": ante-; pre-;
antebelic, prenume
-PREFIXE CU SENSUL "DUPĂ": post-;
postbelic
-PREFIXE CU SENSUL "ÎMPREUNĂ CU": con-; com-; co-;
conlucrare, compatriot, cooperare
-PREFIXE CU SENSUL "ÎMPOTRIVĂ": anti-; contra-;
antirăzboinic, contraindicat
-PREFIXE CU SENSUL "SUB LIMITĂ": hipo-; sub-/
hipoglicemie, subcutanat
-PREFIXE CARE SUGEREAZĂ CORELAŢIA: INTER-
; interdisciplinar, inrerreligios, internaţional
-PREFIXE CU SENSUL "ÎNĂUNTRU": intra-
intramuscular, intravilan
-PREFIXE CU SENSUL "PESTE": trans-
transoceanic, transport
-PREFIXE CU SENSUL "PENTRU": pro-; pronume

ATENŢIE!
Pentru a denumi camera de aşteptare situată înaintea unei alte camere, a unui birou, se foloseşte
cuvântul anticameră, care a fost împrumutat cu acest prefix (anti-) din limba italiană şi s-a fixat în limba
română în această formă:
ex: Ei aşteptau în anticameră, ca să fie primiţi pentru un interviu.
Dubla prefixare constă în adăugarea înaintea rădăcinii sau a cuvântului de bază a două prefixe:
pădure - (a) împăduri - (a) reÎMpăduri; frunză - (a) înfrunzi - înfrunzit - neÎNfrunzit;
ATENŢIE!
• A nu se confunda prefixele cu elementele de compunere, numite şi prefîxoide:
aero-; auto; bi-; bio; di-; geo-; hemo-; hipo- (referitor la cai); hidro-; macro-; micro-; mono-;
mulţi-; omo-; orto-; poli; pseudo; tele-; etc.

2. Derivarea cu sufixe
Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate după rădăcină pentru a forma un cuvânt nou:
bunic (bun+ic); frunziş (frunz+iş)
Clasificarea sufixelor se poate face:
a) din punct de vedere SEMANTIC (al sensului), deoarece sufixele pot da sensuri noi cuvintelor
derivate:
- DIMINUTIVALE, care formează cuvinte ce denumesc obiecte sau însuşiri considerate de vorbitor
mai mici decât cele obişnuite: -aş (copilaş), -cioară (mescioară), -el (băieţel), -ică(rămurică), -
ioară (bolnăvioară), -uleţ (ursuleţ), -uş (bebeluş), - uţă (căsuţă) etc.
- AUGMENTATIVE, care formează cuvinte ce denumesc obiecte sau însuşiri considerate de vorbitor
mai mari decât cele obişnuite:
- an (băietan), -andru (copilandru),
- oaie (căsoaie), -oi (măturoi, băietoi) etc.
- pentru denumirea unei COLECTIVITĂŢI (ajută la formarea unor substantive colective): -
ărie (rufărie); -ăraie (fumăraie), -et (brădet), -ime (tinerime), -iş (tufiş), -işte(porumbişte) etc.
- pentru denumirea AGENTULUI (autor al acţiunii sau meseriaş): - agiu (camionagiu), -
ar (fierar), -aş (cosaş), -er (oier), -ist (fochist), -tor (judecător) etc.
- pentru denumirea ÎNSUŞIRII (SUFIXE ADJECTIVALE) - al (săptămânal), -ar (inelar), -
aş(mărginaş), -at (pistruiat), -bil (locuibil) - iu (auriu), -cios (mâncăcios), -os (lemnos) etc.
- pentru denumirea INSTRUMENTULUI: - ar (cenuşar), -ător (tocător); - niţă (zaharniţă) etc.
- pentru denumirea UNEI NOŢIUNI ABSTRACTE: - anţă (cutezanţă), -ărie (copilărie), -
ătate (singurătate), -eală (greşeală), - ie (sclavie), -ime (isteţime), -inţă (folosinţă), -
ism (huliganism), -ură (arsură) etc.
-PENTRU INDICAREA MODALITĂŢII (SUFIXE ADVERBIALE): -eşte (lumeşte), -iş(grăpiş),
-âş (tărâş) etc.

B) din punct de vedere MORFOLOGIC, deoarece unele sufixe sunt specifice anumitor părţi de vorbire:
- SUBSTANTIVALE: -ar (cronicar), -ământ (jurământ), -ătate (bunătate), -ătură (învăţătură),
-eală (ameţeală), -eaţă (dulceaţă) etc.
- ADJECTIVALE: -al (anual), -aş (nevoiaş), -bil (locuibil), -cios (mâncăcios), -esc (prietenesc), -iu
(cenuşiu), -ui (gălbui), -uriu (fumuriu), -os (lemnos) etc.
 - VERBALE: -ăi (behăi), -ăni (clănţăni), -iza (ironiza), -ui (a bubui) etc.
- ADVERBIALE: -âş (târâş), -eşte (româneşte), -iş (pieptiş) etc.

ATENŢIE!
Se pot forma serii derivate atunci când baza unui cuvânt derivat este un alt derivat (dubla sufixare):
grădină + sufixul -ar = grădinar + sufixul -IE
= grădinăr/e bute + sufixul -oi = butoi + sufixul -AŞ = butoiaş
bute + sufixul -oi = butoi + sufixul aş = butoiAŞ
3. Derivarea parasintetică
Derivatele parasintetice sunt cuvintele formate în acelaşi timp cu sufix şi cu prefix:
împădurit = îm + pădur + it
..............prefix radical sufix

ATENŢIE!
• Derivarea regresivă constă în eliminarea unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârşitul unui
cuvânt pentru a forma cuvinte noi.
alint « (a) alinta; păr « pară; prun « prună; îndemn « (a) îndemna; cuget « (a) cugeta; joc « (a) juca; cânt
(subst.) « cântec; descânt (subst.) « descântec etc.

SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE sau CONVERSIUNEA este un mijloc intern de îmbogăţire

a vocabularului care constă în formarea unui cuvânt nou prin trecerea de la o parte de vorbire la alta.

1. Substantivul îşi poate schimba valoarea morfologică în:

A) ADVERB: -
TOAMNA aceasta a fost ploioasă. - SUBSTANTIV
TOAMNA se coc fructele. - ADVERB

B) ADJECTIV:
"Zoe, fii BĂRBATĂ!"

2. Adjectivul îşi poate schimba valoarea morfologică în:

A) SUBSTANTIV - prin articulare cu articol hotărât, nehotărât sau demonstrativ:
FRUMOSULdin natură este impresionant. - SUBSTANTIV
El este UN BINEVOITOR. - SUBSTANTIV
CEL HARNIC învaţă zilnic. - SUBSTANTIV

B) ADVERB - când determină un verb (nu un verb copulativ personal):

El scrie FRUMOS. - ADVERB
Este FRUMOS să-i ajuţi pe ceilalţi. - ADVERB

3. Pronumele personal îşi poate schimba valoarea morfologică în:

a) SUBSTANTIV - pronumele personal de persoana I, singular, în nominativ poate deveni substantiv
prin articulare cu articol hotărât:
Fiecare îşi are EUL său. – SUBSTANTIV
b) PRONUME REFLEXIVE - pronumele personal de persoanele I şi a Ii-a, singular şi plural la dativ şi
acuzativ, forme neaccentuate:
Ea MĂ ceartă. - PRONUME PERSONAL
Eu MĂ duc. - PRONUME REFLEXIV
 4. Unele pronume nehotărâte, negative sau reflexive pot deveni prin articulare SUBSTANTIVE:
Este la mijloc UN CEVA.
El a ajuns UN NIMIC, (UN NIMENI)
Şi-a zis în SINEA lui.

5. Pronumele posesive, demonstrative, nehotărâte, interogative, relative, negative şi de

întărire
îşi schimbă valoarea morfologică în ADJECTIVE PRONOMINALE:

Cărţile MELE sunt acolo. - ADJ.PRON.POSESIV

Poeziile ACESTEA sunt interesante. - ADJ.PRON. DEMONSTRATIV
FIECARE copil învaţă zilnic. - ADJ.PRON. NEHOTĂRÂT
CE, poezie reciţi? - ADJ.PRON.INTEROGATIV
Spune-mi / CE poezie reciţi. - ADJ.PRON.RELATIV
NICIUN elev nu lipseşte astăzi. - ADJ. PRON. NEGATIV
El ÎNSUŞI a scris această poezie. - ADJ. PRON. DE ÎNTĂRIRE

6. Numeralul îşi poate schimba valoarea morfologică în SUBSTANTIV, prin articulare:

Am luat UN ZECE la istorie. TREIUL n-a fost trecut în catalog.

7. Verbul îşi poate schimba valoarea morfologică în:

A) SUBSTANTIV MERSUL pe jos este sănătos.
B) ADJECTIV - din participiu şi gerunziu acordat; Poezia RECITATĂ era foarte lungă. Se vedeau
coşurile FUMEGÂNDE.
C) ADVERB - din participiu; Vorbeşte RĂSTIT.

8. Adverbul poate deveni:

A) SUBSTANTIV - prin articulare sau alăturarea unui adjectiv BINELE făcut aduce alt BINE.
B) PREPOZIŢIE cu regim de genitiv El priveşte ÎNAINTE. - ADVERB Am sosit la şcoală ÎNAINTEA
colegilor mei. - PREPOZIŢIE
C) ADJECTIV Tata era un bărbat BINE.

9. Unele interjecţii pot deveni SUBSTANTIVE: Are UN OF. I-am ascultat OFUL.

COMPUNEREA este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului care constă în unirea ori alăturarea a
două sau mai multe cuvinte de acelaşi fel sau diferite din punct de vedere morfologic pentru a forma o
unitate lexicală nouă.

Compunerea se poate realiza prin:

- contopire (unire sau sudare)
- alăturare
- elemente de compunere
- abreviere
 1. Compunerea prin contopire se realizează între cuvinte întregi (existente şi independent în limbă), care
se scriu împreună şi se comportă ca un singur cuvânt:
* botgros (bot + gros), dreptunghi (drept+unghi), scurt-circuit (scurt + circuit), Câmpulung (câmpul +
lung); Delavrancea (de la + Vrancea) etc.

* dacoromân (daco + român), binevoitor (bine + voitor), atoateştiutor (a + toate + ştiutor) etc.

* oarecare (oare + care), altcineva (alt + cineva) etc.

* altfel (alt + fel), deodată (de + odată), rareori (rare + ori), oriunde (ori + unde) etc.

* despre (de + spre), înspre (în + spre) etc.

* aşadar (aşa + dar), deoarece (de + oare + ce), încât (în + cât) etc.

ATENŢIE!
•Substantivele compuse îşi schimbă forma în flexiune. De obicei, flexionează ultima parte componentă:

N-Ac.: bunăvoinţă G-D: bunăvoinţei

• Fac excepţie de la acest mod de flexiune cuvinte compuse care au ca ultim element un cuvânt
invariabil:

N-Ac: cineva——► G-D: cuiva

N-Ac: câteva——► G-D: câtorva

2. Compunerea prin alăturare se realizează tot între cuvinte întregi, existente şi independent în limbă,
dar acestea se scriu cu cratimă sau în cuvinte separate:
inginer-şef, floare-de-colţ, dis-de-dimineaţă, gura-cască, pierde-vară, proces-verbal, Albă-ca-Zăpada,
galben-auriu, tic-tac!, trosc-pleosc!,Băile Herculane, Delta Dunării, Gara de Nord, cincizeci şi doi, de pe,
ca să, ci şi etc.

ATENŢIE!
• La părţile de vorbire cu forme flexionare se articulează numai prima parte componentă şi îşi schimbă
forma numai primul termen sau ambii termeni: câine-lup - câinele-lup - câinelui-lup; Delta Dunării -
Deltei Dunării; Marea Neagră - Mării Negre etc

• Fac excepţie de la acest mod de flexiune cuvintele compuse prin alăturare care au ca prim element
component un adverb: nou-născut - nou-născutul - nou-născutuîui etc.

3. Compunerea cu elemente de compunere se realizează între CUVINTE ÎNTREGI, independente în

limbă şi ELEMENTE DE COMPUNERE care nu există independent în limbă:
aero-; auto-; bi-; di-; bîo-; geo-; hemo-; hidro-;
macro-; micro-; mono; mulţi-; omo-; orto-;
poli-; pseudo-; tele-; etc.
Aceste cuvinte se scriu împreună şi îşi schimbă forma în flexiune numai cuvântul independent:
aeronavă - aeronava - aeronavei - aeronavele -aeronavelor
 4. Compunerea prin abreviere (prescurtarea unor cuvinte întregi) se realizează prin:
• reuniunea unor fragmente de cuvânt:
Centrofarm; Centrocoop;
• alăturarea literelor iniţiale:
O.N.U., S.N.C.F.R.
• reunirea unor fragmente de cuvânt şi a unor litere iniţiale:
TAROM

Pot fi compuse următoarele părţi de vorbire:

• SUBSTANTIVELE: bunăstare, gură-spartă, Ştefan cel Mare etc;
• ADJECTIVELE: binecunoscut, galben-arămiu etc;
• PRONUMELE: altcineva, ceea ce, niciunul etc;
• NUMERALELE: unsprezece; nouăzeci şi nouă, câte doi, de două ori etc;
• VERBELE: a binevoi, a binecuvânta etc;
• ADVERBELE: devreme, dis-de-dimineaţă etc;
• PREPOZIŢIILE: dinspre, de Ia , de pe etc;
• CONJUNCŢIILE: deoarece, ca să, ci şi etc;
• INTERJECŢIILE: hodoronc-tronc! tic-tac! etc.
crierea cu literă mica/literă mare a unor cuvinte

• Funcţii şi calităţi (oricât de importante) se scriu cu literă mică: AVOCAT, CANCELAR, DEPUTAT,
DOMN/DOMNITOR, GENERAL, HAN, MINISTRU, PAŞĂ, PREFECT, PREMIER, PREŞEDINTE,
PRIMAR, PRIM-MINISTRU, PRINCIPE, REGE, SECRETAR DE STAT, SENATOR, SULTAN, ŞAH,
VOIEVOD, VODĂ.
• In propoziţie, elementele iniţiale (cei de-)al, (cea de-)a din numărul de ordine al unor manifestări
'periodice se scriu cu literă mică: PARTICIPANŢII LA cel dc-alX-LEA CONGRES....
• Se pot scrie, ocazional, cu literă mică. unele cuvinte care, în mod obişnuit, se scriu cu literă mare,
pentru a realiza un anumit efect stilistic (CEAUŞESCU, \PCR) sau grafic (UNIVERS ENCICLOPEDIC
pe unele publicaţii ale editurii în cauză).
• Se scriu cu literă mică substantivele care denumesc popoare, zilele săptămânii, lunile anului şi
disciplinele de învăţământ.
• Când un citat între ghilimele este precedat de două puncte, el începe cu literă mare, iar când nu.
urmează după două puncte, fiind inclus în cadrul enunţului, citatul începe cu literă mică.
• Toate componentele locuţiunilor pronominale de politeţe se scriu cu literă mare: ALTEŢA SA
REGALĂ, DOMNIA SA, EXCELENŢA VOASTRĂ, CUVIOŞIA TA/SA/VOASTRĂ, ÎNĂLŢIMEA
VOASTRĂ, MAJESTĂŢILE LOR IMPERIALE, SFINŢIA SA.
• Se scrie cu literă mare numai primul element din numele proprii compuse sau numele unic care
reprezintă denumirile organismelor de conducere şi ale compartimentelor din instituţii: ADUNAREA
GENERALĂ a ACADEMIEI ROMÂNE, CATEDRA DE LIMBA ROMÂNĂ,COMISIA DE
CULTIVARE A LIMBII A ACADEMIEI ROMÂNE, COMPARTIMENTUL / SECTORUL DE
LIMBI ROMANICE, CONSILIUL ŞTIINŢIFIC, DIRECŢIA, SECRETARIATUL, SECŢIA DE
FILOLOGIE ŞI LITERATURĂ A ACADEMIEI ROMÂNE, SERVICIUL DE CONTABILITATE.

Scrierea derivatelor cu prefixe şi sufixe

• Se scriu, de regulă, într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu prefixe:

ANTEMERIDIAN,ANTIPERSONAL, A CIRCUMSCRIE, A DEZVINOVĂŢI,ş INTERREGIONAL, A
JUXTAPUNE, NEEUCLIDIAN, NONVIOLENŢĂ,a PREADERARE, A RĂSCITI.
 • Se scriu cu cratimă între prefix şi cuvântul de bază anumite derivate cu prefixe (acest mod de scriere
corespunzând unei rostiri mai insistente), astfel:
- derivatele cu prefixul ex- "fost":
EX-PRIM-MINISLRU, EX-PREŞEDINTE;
- prefixul unui nume propriu: ANTI-MAIORESCU, PRO-IONESCU, PRO-NATO.

Scrierea cuvintelor compuse

Nu există reguli cu valabilitate generală, de aeea în cele de maj jos prezentăm o descriere a practicii
ortografice privind principalele tipuri de cuvinte compuse.

• Se scriu într-un cuvânt adjectivele compuse din cuvinte care există şi independent:
ATOATEŞTIUTOR, ATOTPUTERNIC, BINECUVÂNTAT, BINEMERITAT, BINEFĂCĂTOR,
BINEVOITOR, CLARVĂZĂTOR, PREAFERICIT, CUMINTE, IBINEFĂCĂTOR, BINEVOITOR,
RĂUFĂCĂTOR, RĂUVOITOR, CUMSECADE, AEROPORTUAR, AUTOCOPIATIV, CRONOFAG,
ELECTROCASNIC, NEOLIBERAL, SOCIOCULTURAL.

• Sunt sudate cuvintele compuse formate din adjectiv+vocala de legătură "o"+adjectiv, care exprimă o
unitate, ca DACOROMÂN (românesc din Dacia), CEHOSLOVAC (din fosta Cehoslovacie), dar se scriu
cu cratimă dacă exprimă un raport între cei doi termeni, adică CEHOSLOVAC (dintre Cehia şi Slovacia),
SÂRBO-CROAT (pactul dintre Serbia şi Croaţia).

Scrierea grupurilor de cuvinte

• Grupurile relativ stabile, unele interpretate şi ca locuţiuni, se scriu în cuvinte separate:

-adverb+adjectiv (în general provenit din Iparticipiu): BINE CRESCUT (dezvoltat bine- "aluat BINE
CRESCUT"); BINE CUNOSCUT (ştiut bine - "caz BINE CUNOSCUT de toată lumea"); BINE
ÎNŢELES (priceput bine -"conceptul a fost BINE ÎNŢELES de elevi"); BINE VENIT (sosit cu bine -
"este BŢNE VENIT din război");
-adverb+articol: NICI UN ("Nu e un om prost şi NICI UN incult");
-adverb+numeral: CÂTE O DATĂ (câte o singură dată - "Mănâncă numai CÂTE O DATĂ pe zi");
NICI O DATĂ (nici măcar o singură dată - "Nu numai că n-a citit lecţia de mai multe ori, dar n-a citit-o
NICI O DATĂ");
- adverb+adverb: NICI ODATĂ (nici odinioară, nici cândva - "Nu l-am crezut NICI ODATĂ, nu-1 cred
nici acum");
-prepoziţie+adverb: DE MULT (de mult timp -"N-a mai venit DE MULT").

• Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse cu structură şi componenţă

asemănătoare, în care elementele componente nu-şi păstrează sensul de bază şi nu corespund realităţii
denumite şi care se scriu:

-cu cratimă: BINE-CRESCUT (cuviincios); BINE-CUNOSCUT (celebru); BINE-VENIT (oportun,

agreat); APĂ-ALBĂ (cataractă); BUNĂ-CREŞTERE (politeţe); BUNĂ-DIMINEAŢA (plantă, dar
BUNĂ DIMINEAŢA-FORMULA. de salut); PIATRĂ-VĂNĂTĂ (sulfat de cupru);
- într-un cuvânt: BINEÎNŢELES (desigur); BUNĂSTARE (prosperitate); CÂTEODATĂ (uneori);
DEMULT (odinioară - "S-a întâmplat DEMULT"); NICIODATĂ (nicicând), NICIUN (adjectiv
pronominal - "NICIUN elev"); UNTDELEMN (ulei).

FAMILIA DE CUVINTE - FAMILIA LEXICALA

Familia lexicală reprezintă totalitatea CUVINTELOR ÎNRUDITE ca sens, formate de la acelaşi
cuvânt de bază şi
având acelaşi radical. Ea este formată din CUVÂNTUL DE BAZĂ, CUVINTELE DERIVATE,
CUVINTELE REALIZATE PRIN COMPUNERE ŞI
PRIN SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE.

a) Cuvântul de bază este cuvântul de la care se porneşte în alcătuirea unei familii lexicale.

b) Radicalul este elementul comun care se întâlneşte la cuvintele ce formează o familie lexicală.

NOTĂ:

*Radicalul poate fi identic sau nu cu termenul de bază:

BUN - bunic - străbunic

cuv. de bază- radical - radical

MUNCĂ(CUV. DE BAZĂ) - muncitor ( RADICAL)

* Radicalul poate conţine alternanţe fonetice: floare - florar

c) Cuvintele derivate sunt cuvinte formate cu ajutorul prefixelor sau/şi al sufixelor lexicale:

grădină - cuvânt de bază

grădinar - grădin + suf. -ar

grădinăreasa - grădin + suf.-ar + suf.-easă

grădinăresc - grădin + suf. -ar + suf. -esc

grădinărit - grădin + suf. -ar + suf. -it

grădiniţă - grădin + suf.

-iţă

pădure - pădurar - pădurice - păduros - (a) împăduri - (a) reîmpăduri

SINONIMELE: Definitie si Mic dictionar de sinonime
 1. SINONIMELE sunt cuvintele cu formă diferită şi înţeles identic sau foarte asemănător.
Un cuvânt poate avea mai multe sinonime, formându-se astfel o serie sinonimică:
adevărat - real - veritabil - autentic

Sursa principală a sinonimiei o constituie împrumuturile şi de aceea multe sinonime sunt neologice:
limpede/clar; amănunt/detaliu; moarte/deces; adânc/abis; cinstit/onest; (a) îngădui/(a) permite; (a) cere/(a)
solicit a etc.

Există mai multe tipuri de sinonime:

a) Sinonimele totale - sunt puţine la număr şi se stabilesc între cuvinte vechi, regionale şi cuvinte literare
sau între denumirile populare şi termenii tehnico-ştiinţifici: inimă=cord; cupru=alamă; dalac=antrax;
timp=vreme; repede=iute; varză=curechi; porumb=cucuruz, păpuşoi etc.

b) Sinonimele parţiale - sunt cele mai frecvente şi se realizează, de obicei, între cuvinte vechi şi cuvinte
mai noi: bun=preţios, valoros, blând, gustos;
cuvânt= discurs, cuvântare, vorbă etc.

În cazul acestor sinonime nu se realizează o identitate a termenilor seriei sinonimice şi se optează pentru
unul dintre ele, în funcţie de particularităţile contextului.

Se poate stabili o relaţie de sinonimie şi între o expresie şi un cuvânt sau între două expresii:
a băga de seamă = a observa;
a o lua la sănătoasa = a fugi;
a se da de-a dura = a se rostogoli, a se da de-a rostogolul;
a-şi lua nasul la purtare = a se obrăznici, a i se urca la cap.

Notă:
* Sinonimul şi cuvântul înlocuit trebuie să fie aceeaşi parte de vorbire:
substantive: noroc=şansă;
verbe: a reuşi-a izbuti;
adjective: prietenesc=amical;
pronume: el—dânsul;
numerale: întâiul—primul;
adverbe: mereu-totdeauna;
prepoziţie: către=spre

Un cuvânt cu mai multe sensuri are sinonime pentru fiecare sens: -

arbore
— copac: Bradul e un copac.
— pom: Mărul e un pom.
. ANTONIMELE sunt cuvinte cu formă diferită şi cu înţeles opus:
mare # mic; înalt # scund; bun # rău; sus # jos etc.

• Antonimia se poate realiza şi cu ajutorul prefixelor (prefixe antonimice, negative sau privative):

confirma # infirma;

închide # deschide;
împacheta # despacheta;
cinstit # necinstit;

egal # inegal;

lipit # dezlipit etc.

• Antonimia se realizează şi între un cuvânt şi o locuţiune:

a opri # a da drumul

NOTĂ:
Perechea de antonime trebuie să fie compusă din părţi de vorbire de acelaşi fel:
SUBSTANTIVE: bucurie # tristeţe;

ADJECTIVE: bun # rău;

VERBE: a da # a lua;

ADVERBE: sus # jos.

ATENŢIE!
• In cazul CUVINTELOR POLISEMANTICE, antonimia se stabileşte PENTRU FIECARE SENS
MAI IMPORTANT AL CUVÂNTULUI RESPECTIV: drept # nedrept; drept # strâmb; drept # stâng

• La stabilirea PERECHILOR ANTONIMICE este bine SĂ NU SE PIARDĂ DIN VEDERE SENSUL

CUVINTELOR. De pilda, cuvinte ca nebun, necurat, nevrednic nu sunt antonimele cuvintelor bun, curat,
vrednic.
OMONIMELE sunt cuvinte cu formă identică şi acelaşi corp fonetic, dar cu înţeles total diferit:
Barca pluteşte pe LAC.
Am dat cu LAC pe unghii.
Eu am o rochie NOUĂ.
El a luat nota NOUĂ la istorie.
ÎRINÂ POARTĂ pantofi cu toc.
Ei au plantat lângă POARTĂ un brad.

• Omonimele care SE SCRIU LA FEL se numesc omografe, la unele fiind diferit accentul:
acele/acele; copii/copii;
• Omonimele care SE PRONUNŢĂ LA FEL, fiind alcătuite din aceleaşi sunete şi la care nu diferă nici
accentul se numesc omofone:

mii
— mii de roiuri de albine - NUMERAL;
— mi-i drag de el -PRONUME + VERB
CAR:
—car ghiozdanul în spate - VERB;

—cred c-ar vrea o prăjitură - CONJUNCŢIE + VERB.

 Omonimele sunt de mai multe feluri:
- lexicale;
- lexico-gramaticale;
- morfologice.

a) Omonimele lexicale pot fi:

- TOTALE - omonimele care au forme flexionare identice:
leu / leu---------lei / lei
Mai am doar un leu în buzunar. Mai am doar doi lei în buzunar.
De la circ a scăpat un leu. Am văzut mulţi lei la Zoo.

- PARŢIALE - omonimele nu au forme flexionare identice:

Masa:
mese (de bucătărie)
mase (de oameni)
Bandă:
bande (de răufăcători)
benzi (magnetice)

b) Omonimele lexico-gramaticale sunt cuvinte cu FORMĂ IDENTICĂ, dar care sunt PĂRŢI DE
VORBIRE DIFERITE:
NOI:

— ADJECTIV:
Am caiete noi.
— PRONUME: Noi plecăm imediat.

Nouă:

— ADJECTIV: Am o rochie nouă.

— NUMERAL: Am obţinut nota nouă la istorie,

Poartă:

— SUBSTANTIV: Am o poartă mare.

— VERB: El poartă o vestă verde.

ATENŢIE!
* A NU SE CONFUNDA CUVINTELE POLISEMANTICE CU OMONIMELE care au şi ele aceeaşi
formă şi înţelesuri diferite. Deosebirea se face avându-se în vedere următoarele: - OMONIMELE NU
AU LEGĂTURĂ DE SENS ÎNTRE ELE: bancă - din parc; bancă - unde se depun banii.

-CUVINTELE POLISEMANTICE AU SENSURI APROPIATE, fiind derivate din sensul primar:

masă - obiect de mobilier;
 masă - mâncare, ospăţ.

* Unele cuvinte sunt POLISEMANTICE ÎN ANUMITE CONTEXTE ŞI OMONIME ÎN ALTELE. De

exemplu, cuvântul masă. În situaţiile de mai sus, este POLISEMANTIC, dar este OMONIM cu sensul
de mulţime: în faţa catedralei era o masă de oameni.
4. PARONIMELE sunt cuvinte cu formă aproape identică (uneori diferă un singur sunet) şi cu sensuri
diferite.

PRONUMELE este o parte de vorbire. Fiecare om are un nume şi un PRENUME. COMPLEMENTUL

este de mai multe feluri. Ei i-am făcut un COMPLIMENT.

ATENŢIE!
* Criteriul după care o pereche de cuvinte e considerată pereche paronimică este cel al atracţiei
(confuzie paronimică). Vorbitorul foloseşte cuvântul uzual în locul celui mai puţin cunoscut,
evidenţiindu-şi în felul acesta gradul de incultură.

conflicte familiare în loc de conflicte familiale

(FAMILIAR = INTIM, APROPIAT; FAMILIAL = LEGAT DE FAMILIE)
localitatea originală în loc de localitatea originară
(ORIGINAL = DEOSEBIT, APARTE; ORIGINAR — DE ORIGINE)

LEONASMUL: Definitie si exemple

5. PLEONASMUL este o greşeală de exprimare, care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte sau a
unor construcţii cu acelaşi înţeles:

a aduce aportul
cobaii de experienţă
a avansa înainte
contrabandă ilegală
averse de ploaie
a coborî jos
babă bătrână
concluzie finală
caligrafie frumoasă
conducere managerială
cel mai superior
a conlocui laloialtă
a cere o solicitare
a conlucra împreună
a conţine în cuprins
copartener
a dăinui permanent
a ecraniza un film
genunchiul piciorului
hemoragie de sânge
 a îngheţa de frig
mijloace mass-media
perioadă de timp
persuasiune convingătoare
a poposi pentru odihnă
a prefera mai bine
(5) procente la sută
a rămâne în continuare
a relua din nou
a repeta încă o dată
a rescrie iar
a reveni din nou
scurtă alocuţiune
a urca sus
a urma în continuare
vestigii trecute

Fonetica este ştiinţa care studiază sunetele unei limbi.

CLASIFICAREA SUNETELOR

1. VOCALELE sunt sunetele care se pot rosti fară ajutorul altor sunete şi pot alcătui şi singure
silabe.
În limba română există ŞAPTE VOCALE: a, ă, â (î), e, i, o, u

2. SEMI VOCALELE sunt sunete care se aseamănă cu vocalele, dar nu pot alcătui singure silabe şi se
pronunţă la jumătatea intensităţii unei voale. Ele intră în alcătuirea diftongilor şi triftongilor şi sunt în
număr de PATRU:
e, i, o, u
e. i. o. u pot fi:
* VOCALE: erată, iritabil, orar, umăr;
*SEMIVOCALE: sEară, Iar, sOare, oUă.

3. CONSOANELE sunt sunete care se rostesc cu ajutorul altor sunete (cu ajutorul unor vocale) şi nu
pot alcătui singure silabe.
în limba română există 22 de consoane:
b, c, C' (CE,CI), k' (che, chi), d, f, g, G' (GE, GI), g' (ghe, ghi), h, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v, z.

CORESPONDENŢA DINTRE SUNETE ŞI LITERE

Litera este semnul grafic al unui sunet.

În general. în limba română o literă transcrie un sunet.

 car: 3 litere = 3 sunete;
tulpină: 7 litere = 7 sunete;
Coresponderita literă-sunet nu este în toate cazurile biunivocă. Numai 19 litere sunt monovalente.
celelalte 12 litere (c,e,g,h,i,k,q,o,u,w,x şi y) sunt plurivalente, adică au mai multe valori fonetice, în
funcţie de poziţia în cuvânt sau în silabă, de combinaţiile de litere în care apar de caracterul vechi sau
neologic al cuvintelor şi de limba lor de origine.

ATENŢIE!
* Uneori," această corespondenţă nu se respectă:
1) ACEEAŞI LITERĂ poate nota SUNETE DIFERITE:
- literele e, i, o, u pot nota atât vocale, cât şi semivocale;
- litera i notează şi un i final care nu E VOCALĂ: pomi, bureţi, băieţi;

2) ACEEAŞI LITERĂ poate nota GRUPURI DIFERITE DE DOUĂ SUNETE:

- litera x notează grupul de sunete cs (AXĂ, SUFIX, PREFIX, EXPERT, EXCENTRIC) sau grupul de
sunete gz (examen, auxiliar, exact etc.)

NOTĂ:
Se scrie: fix, complex - LA SINGULAR
ficşi, complecşi - LA PLURAL; cocs, micsandră, ticsit, îmbâcsit, rucsac etc.

3) UN GRUP DE DOUĂ SAU TREI LITERE notează UN SINGUR SUNET:

ce, ci =C'; ge, gi = g'; che, chi = K'; ghe, ghi = G'; ceas = C 'as: 4 litere, 3 sunete; unchi = UNK': 5
litere, 3 sunete; ciolan = c'olan: 6 litere, 5 sunete; gheaţă = g 'aţă: 6 litere, 4 sunete.

NOTĂ:
Deorece în cuvinte ce conţin aceste grupuri de litere e şi i sunt în unele situaţii litere ajutătoare, iar în
altele au valoare de sine stătătoare, este bine ca, pentru a se stabili valoarea lor, SĂ SE ŢINĂ CONT DE
FAPTUL CĂ ORICE SILABĂ are obligatoriu o vocală. Aşadar, într-o silabă ce conţine un astfel de
grup, dacă nu există o altă vocală, e sau i sunt vocale.
cea-un------------------► C 'a-un: 5 litere, 4 sunete
cer ----------------► 3 litere, 3 sunete
cio-ban-----------------► C 'o-ban: 6 litere, 5 sunete
ci-re-şe-----------------► 6 litere, 6 sunete
geam -------------------► g'am: 4 litere, 3 sunete
ger ---------------------►3 litere, 3 sunete
Chiar------- ------------► K 'ar: 5 litere, 3 sunete
chi-bri-turi ---------------►10 litere, 9 sunete
ghea-ţă.------------------►g'aţă: 6 litere, 4 sunete
gher-ghef ---------------►8 litere, 6 sunete

4) ACELAŞI SUNET poate fi redat prin LITERE DIFERITE;

- sunetul î se redă prin literele:
*î: coborî, înainte, reîntâlni;
*â: pârâu, dânsul;

- sunetul i se redă prin literele:

 *i: iar, vis;
*y: yankeu

- sunetul c se redă prin literele:

*c: castană;
*k: karate; .

- sunetul k se redă prin literele:

*che, chi: chenar, chin;
*k(e), k(i): yankeu, kilogram;

- sunetul v se redă prin literele:

*v: voi, vulgar;
*w: wat.
Accentul

PRIN ACCENT SE ÎNŢELEGE PRONUNŢAREA MAI INTENSĂ ORI PE UN TON MAI ÎNALT A
UNEI SILABE ORI A UNUI CUVÂNT DINTR-O PROPOZIŢIE SAU DINTR-O FRAZĂ.
Întrucât în limba română accentul nu este fix, el poate ocupa diverse poziţii în cadrul cuvântului:
a) pe ultima silabă (accent OXITON): POPÓR;
b) pe silaba penultimă (accent PAROXITON): CÁRTE;
c) pe silaba antepenultimă (accent PROPAROXITON): MÁRGINE, SÁRCINĂ;
d) pe a patra sau a cincea silabă de la sfârşitul cuvântului: VÉVERIŢĂ, DÓISPREZECE.

Rolul accentului este de a diferenţia cuvinte sau forme gramaticale, în primul caz, un exemplu
semnificativ îl constituie cuvântul COMPANIE. Accentuat COMPÁNIE, cuvântul are sensul
„subunitate de infanterie sau de alte arme speciale, intrând de obicei în compunerea batalionului", în timp
ce COMPANÍE înseamnă „însoţire" (DLRM).

Prin accentuare se diferenţiază şi forme gramaticale diferite: în cazul CÂNTĂ -CÂNTĂ, accentuarea
diferenţiază indicativul prezent, persoana a III-a singular / plural de indicativ, perfect simplu, persoana a
III-a singular, în limba română se admite accentuarea diferită a aceluiaşi cuvânt. În această situaţie se află
o serie de cuvinte cum ar fi: PROFÉSOR - PROFESÓR;ÍNTIM - INTÍM (DOOM). Pentru alte forme
considerate „dublete accentuale literare", vezi Th. Hristea, SINTEZE DE LIMBA ROMÂNĂ, ediţia a
III-a revizuită şi din nou îmbogăţită, Ed. Albatros, Bucureşti, 1984, p. 171.

Sunt acceptate de asemenea două accentuări diferite în cazul unor cuvinte din fondul vechi al limbii:
HÁTMAN - HATMÁN (DOOM). Circulă însă şi variante de accentuare neliterare, incorecte:
CARÁCTER (în loc de CARACTÉR), UNÍC (în loc de ÚNIC), PENÚRIE (în loc de PENURÍE) etc.
B1FTONG. TRIFTONG. HIAT

DIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o VOCALĂ ŞI O SEMIVOCALĂ. pronunţate în

aceeaşi silabă.

Diftongul poate fi:

 *URCĂTOR (ASCENDENT), atunci când este alcătuit din SEMIVOCALĂ + VOCALĂ:
iar-nă; broas-că; deal; soa-re; pia-tră.

*COBORÂTOR (DESCENDENT), atunci când este alcătuit din VOCALĂ + SEMIVOCALĂ:

mai; grâu; ca-dou: câi-ne; vrei

ATENŢIE!
*Diftongul se poate constitui din DOUĂ SUNETE ALĂTURATE APARŢINÂND UNOR CUVINTE
DIFERITE, dar care se pronunţă într-o silabă. Intre elementele componente ale acestor silabe apare
CRATIMA:
mi-a amintit; să-i dau; că-i spune;

*În diftong, semivocalele O şi E apar întotdeauna ca prim element, iar celelalte semivocale (I şi U) pot fi
sau primul sau al doilea element.

Notă:
*După consoanele C', G, K', G' nu există diftongi deoarece în această situaţie e sau i sunt numai
LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea acestor consoane:
ceaţă = c'aţă; geam = g'am; gheaţă = g'aţă.

* Atunci când c şi i sunt vocale urmate de o semivocală (ghiocei, rochii), ei şi ii sunt diftongi deoarece e
şi primul i sunt vocalele silabelor respective: ghi-o-cei; ro-chii;

TRIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două semivocale pronunţate în
aceeaşi silabă. Triftongii sunt de DOUĂ FELURI:
-PROGRESIVI, atunci când SEMIVOCALELE PRECED VOCALA: ari-pioa-ră: cre-ioa-ne: i-ni-mioa-
ră

- CENTRAŢI, atunci când SEMIVOCALELE ÎNCADREAZĂ VOCALA: le-oai-că; do-reau; tră-iai; fo-
iau;, so-seau

ATENŢIE!
Triftongul se poate constitui din TREI SUNETE ALĂTURATE, APARŢINÂND UNOR CUVINTE
DIFERITE, DAR PRONUNŢATE ÎMPREUNĂ, ÎN ACEEAŞI SILABĂ. Intre elementele componente
ale acestor silabe apare CRATIMA.
şi-au spus; mi-ai dat; ne-au adus

NOTĂ:
După consoanele C\ G\ K\ G\ nu există triftongi.
deoarece în această situaţie e sau i sunt LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea acestor consoane, deci
NU AU ROL DE VOCALE:

zi-ceau = zi-c 'au; ve-gheau = ve-g 'an.:

HIATUL apare între DOUĂ VOCALE ALĂTURATE PRONUNŢATE IN SILABE

DIFERITE:
du-e, ca-i-să, a-e-ro-port, al-co-ol: fi-in-ţă; i-de-e: po-e-zi-e; res-pec-tu-os; sca-un

REGULILE DESPĂRŢIRII CUVINTELOR ÎN SILABE

 1. O CONSOANĂ ÎNTRE DOUĂ VOCALE trece în silaba următoare;
ma-să; pă-du-re; u-ti-li-za-re; Această regulă se aplică şi în următoarele situaţii:

a) dacă înaintea consoanei sau după ea se află un diftong sau un triftong, la despărţirea în silabe consoana
trece în silaba următoare:
pâi-ne; stro-pea-lă; CRE-IOA-NE;

b) litera x este considerată ca o singură consoană şi trece în silaba următoare atunci când se află între
două vocale:
a-xă; e-xa-men; e-xer-ci-ţiu;

c) atunci când între cele două vocale se află literele CE, CI, GE, GI, CHE, CHI, GHE, GHI, care redau
o singură consoană, acestea trec în silaba următoare:
ve-che; în-ger; ve-he; un-gher;

2. DOUĂ CONSOANE ÎNTRE DOUĂ VOCALE

la despărţirea în silabe se despart şi ele, prima consoană trece în silaba dinainte, iar a doua consoană la
silaba următoare: ar-tă; ac-tiv; tic-sit; mun-te; un-ghi-e;

EXCEPŢIE:
Dacă în grupul de două consoane, a doua este l sau r, iar prima este b,c,d,f,g,h,p,t,v, despărţirea în silabe
se face înaintea întregului grup, adică cele două consoane fac parte din aceeaşi silabă:
o-braz: o-blu: co-dru: a-flu-ent; a-fri-can:
a-gra-fa; pe-hli-van: su-ple-ţe: pa-tru:
co-vrig: e-vla-vi-e:

3. TREI SAU MAI MULTE CONSOANE ÎNTRE DOUĂ VOCALE, la despărţirea în silabe prima
consoană se duce la silaba dinainte, iar celelalte două trec la silaba următoare.
as-tru; mon-stru; con-struc-tor;
EXCEPŢIE:
In cazul grupurilor de consoane lpt, mpt, nct, ncţ, ncş, ndv, rct, rtf, stm, despărţirea se face DUPĂ A
DOUA CONSOANĂ DIN GRUP:
sculp-tu-ră; somp-tu-os; linc-şii; punc-taj; func-ţi-e; arc-tic; jert-fa; ast-ma-tic; sand-viş;

4. DOUĂ VOCALE ÎN HIAT se despart între ele, făcând parte din silabe diferite:
a-er; a-le-e; po-e-zi-e;

ATENŢIE!
■când O VOCALĂ este URMATĂ DE UN DIFTONG SAU DE UN TRIFTONG despărţirea se face
înaintea diftongului sau a triftongului:
plo-uă; le-oai-că;
dif. trif.
fra-ier; SU-IAU; du-ios;
dif. trif. dif.
POA-IE; STEA-UA;
dif. dif. dif. dif.
 Astronomie Biologie Chimie Desen Diverse Drept
Economie Engleza Filozofie Fizica Franceza Geografie
Germana Informatica Istorie Italiana Marketing Matematica
Medicina Muzica Psihologie Romana Romana1 Spaniola

TOATE PARTILE DE VORBIRE - SUBSTANTIVUL -

Felul substantivelor, Genul substantivelor,
Declinarea substantivului, cazurile - VERBUL -
PRONUMELE - ARTICOLUL - ADJECTIVUL - GRADELE
referat

SUBSTANTIVUL

Partea de vorbire flexibila, care denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale naturii,
actiuni, stari etc.

1. Felul substantivelor

A. Dupa inteles (natura denumirii): -compuse (masa, scolar, prieten)

-proprii (Maria, Venus, Arad)

B. Dupa alcatuire (forma): -simple (casa, Iasi, om) 21864rfu56jrc1j

-compuse (prin contopire: untdelemn)

(prin alaturare: zi-lumina)

%Atentie! 1.Substantivele simple pot fi primare (carte, perna etc.)sau derivate cu

sufixe (bunatate, geamgiu, indoiala etc.)
2.Substantivele compuse sunt formate din doua sau mai multe cuvinte cu sens
unitar fr864r1256jrrc

3.Se scriu cu cratima substantivele compuse dintr-un substantiv in N si unul in G

(floarea-soarelui) din doua substantive legate prin prepozitie (cal-de-mare), dintr-un
substantiv si un adjectiv (argint-viu), dintr-un substantiv si un verb (gura-casca)

4.Se scriu intr-un cuvant substantivele compuse in care componentele nu-si mai
pastreaza individualitatea morfologica (bunavointa) G-D (bunavointei, nu bunei vointe)

5.Substantivele proprii de scriu cu majuscula, indiferent de locul pe care il ocupa

in propozitie sau fraza.

2.Genul substantivelor

In limba romana substantivul are trei genuri: masculin, feminin, neutru

a. Genul masculin pentru fiinte de sex barbatesc sau lucruri care, prin obisnuinta sunt socotite
masculine(om, cal, pom)

b. Genul feminin pentru fiinte de sex femeiesc sau lucruri considerate, prin traditie, feminine (pisica, floare,
carte)

c. Genul neutru, in general, nume de lucruri (cer, stilou, nume)

¬Substantive epicene- acele nume de animale, pasari sau insecte care au o singura
forma pentru masculin si feminin (gandac, tantar, fluture, elefant etc.)

¬Substantive mobile- nume de fiinte care au o forma pentru masculin (copil, profesor)
si alta pentru feminin (copila, profesoara)

¬Motiunea- procesul cu ajutorul caruia se formeaza substantivele feminine din cele

masculine si/sau invers (elev/eleva, rata/ratoi etc.). Cele mai frecvente sufixe
motionale sunt: feminine (-a, -ita, -easca, -ca, -oaica, -toare), masculine (-oi,

-an)

3. Numarul substantivelor

Substantivele din limba romana prezinta forme de singular (elev, scoala)

si de plural (elevi, scoli)

Masculin Feminin Neutru

Singular Plural Singular Plural Singular Plural

Æ/pom i/pomi a/clasa e/clase Æ/parc -uri/parcuri

u, u/codru, leu i, i codri,lei a/banca i/banci Æ/orase e/orase

e/munte i/munti e/parte i/parti u, u/lucru, tablou -uri/lucruri, tablouri

a/tata i/tati Æ/manta le/mantale u, u/cadru, curcubeu e/cadre, curcubeie

a/marfa -uri/marfuri u/studiu i/studii

e/vreme -uri/vremuri

Æ- desinenta zero

 Alternante vocalicela radicalul substantivului in trecerea de la singular la plural:

a/a (rana/rani) a/e (masa/mese) a/e (bat/bete) a/i (cuvant/cuvinte) o/oa (
covor/covoare) oa/o (comoara/comori)
 Alternante consonantice:d/z (lada/lazi) t/t (baiat,baieti) s/s (urs/ursi)
g/g(dunga/dungi) c/c (fiica/fiice) l/Æ(cal/cai) str/str ( astru/astri)
 Substantive defective de numar:

-cu forme numai la singular (nume de materii,insusiri,stari sau

ape,munti,persoane,locuri) comune (grau,var) si proprii (Siret Traian)

-cu aceeasi forma si la sigular si la plural (pui, tei, unchi, invatatoare, nume)

-cu forme numai la plural (unele nume de materii, nume de locuri, munti)
comune (icre, calti) proprii (Iasi, Balcani)

 Substantive cu forme multiplede singular(oapete/oaspe; pantece/pantec)

sau de plural cu acelasi inteles (boli/boale; coli/coale) cu inteles diferit
(coarne/corni/cornuri)
 Substantive colective(a caror forma de singular are inteles de plural):

-substantive simple(primare): hoarda, herghelie, stol, turma, trib etc.

-substantive derivate: alunis, frunzis, taranime, stejaris etc.

%Atentie! Forma de plural a unor nume de materie (alamuri, dulceturi, matasuri etc)
defective, in mod normal, de acest numar, are sensul; unui plural colectiv, indicand
soiuri, sortimente sau bucati din materia respectiva

Declinarea substantivului

Declinarea substantivelor nearticulate sau articulate nehotarat

 Declinarea substantivelor articulate hotarat

Declinarea substantivelor proprii (nume de persoane)

Declinarea substantivelor proprii nume geografice compuse

a)doua substantive in acelasi caz: N-Ac Targu-Jiu; G-D Targu-Jiului

b)doua substantive, al doilea in genitiv: N-Ac Vatra Dornei; G-D Vetrei Dornei

c)doua propozitii legate prin prepozitie: N-Ac Curtea de Arges; G-D Curtii de Arges

d)un substantiv si un adjectiv: N-Ac Valea Lunga;G-D Vaii Lungi

4.Cazurile substantivului

Nominativ (cine? ce?)

-subiect:Lui i se cuvine aceasta cinste.

-nume predicativ (intotdeauna in relatie cu un verb copulativ):Radu este un copil bun.

-apozitie(atribut apozitional):Raul Mures a iesit din matca.

Obs.Exemplele se pot construi usor daca se folosesc adverbele : adica, anume, chiar,
tocmai.

Mihai [adica] nepotul meu a implinit un an.

Acuzativ

-atribut substantival prepozitional (care? ce fel de?) Apa de la munte este rece (care
apa?)

Obs.Nu face greseala sa pui intrebarea: de unde?

-nume predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ,iar substantivul e insotit de

prepozitie)Florile sunt pentru mama

-complement direct (pe cine? ce?) Il intreb pe Mihai..

-complement indirect (prepozitii+ cine? ce?)Vorbim despre cazuri.

-complement de agent (de cine? de catre cine?)Intrebarea a fost pusa de Alina.

Obs.Urmeaza dupa un verb la diateza pasiva sau dupa un participiu

-complement circumstantial de loc (unde? cu sau fara prepozitii,incotro?)Vine de la
padure.

-complement circumstantial de timp(cand? cu sau fara prepozitii,cat timp?)A lipsit de

acasa o saptamana.

-complement circumstantial de mod(cum? cat?)Copii vin in grupuri.Alearga ca

vantul.(complement circumstantial comparativ)

-complement circumstantial de cauza:Codrul clocoti de zgomot

-complement circumstantial de scop:A plecat in oras pentru cumparaturi.

Genitiv

-atribut substantival genitival(al,a,ai,ale cui?)Interventia colegei a fost salutara.

-nume predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ si este insotit de articol

genitival:al,a,ai,ale)Pamantul este al taranilor.

Obs.Substantivele in genitiv pot indeplini si alte functii sintactice saca sunt precedate de
prepozitii sau locuri prepozitionale, forma
articulata: asupra,contra,impotriva,inapoia,deasupra, dedesubtul,in susul, in
josul,in fundul,din cauza etc.

-complement indirect:Toti s-au ridicat contra propunerii lui.

-complement circumstantial de loc:Vizitatorii se uitau in fundul pesterii

-complement circumstantial de timp:A ajuns la gara inaintea sosirii trenului

-complement circumstantial de cauza:A intarziat din cauza vremii.

-atribut substantial prepozitional:Gradina din fata casei era inundata de verdeata

Dativ

-complement indirect (cui?)Padurii ii lipseste cantecul pasarilor.

Obs.Substantivele in dativ pot indeplini si alte functii sintactice,daca sunt precedate de

prepozitiile:gratie,datorita,multumita,potrivit,
conform,contrar,aidoma,asemenea

-complement circumstantial de loc(dativ locativ):Stai locului copile!

-complement circumstantial de mod:A raspuns conform asteptarilor noastre

-nume predicativ:El este aidoma fratelui tau.

-atribut substantival prepozitional(care?)Interventia conform planului a condus la
reusita

-atribut substantival (cui?)Preot desteptarii noastre/ Oferirea de premii olimpicilor a

fost televizata (de obicei dupa infinitivul lung)

-complement indirect cu prepozitie:Am reusit datorita Ioanei

-complement circumstantial de cauza:A intarziat datorita ploii

Vocativ

-nu are functie sintactica; se desparte prin virgula de restul cuvintelor, indiferent de
locul pe care-l ocupa in propozitie:Ioana,vino afara!

VERBUL

Partea de vorbire flexibila in raport cu modul, timpul, persoana si numarul, care

exprima actiuni, stari sau

calitati privite ca procese in derulare

1.Clasificarile verbului

a)dupa rolul sintactic si morfologic:

-predicative: indeplinesc singure, la un mod personal, functia de predicat verbal (a

citi, a merge, a vedea etc)

-copulative: leaga numele predicativ de subiect si indeplinesc la un mod personal,

impreuna cu numele predicativ, rolul de predicat nominal (a fi, a deveni, a se face)

-auxiliare: ajuta la formarea modurilor si timpurilor compuse, precum si a diatezei

pasive (a fi, a vrea, a avea)

b)dupa posibilitatea de a avea complement direct:

-tranzitive: care pot avea complement direct (a face, a iubi etc)

-intranzitive: care nu pot avea complement direct (a alerga, a fi, a merge etc.)

c)dupa referirea la persoana:

-personale: au forma pentru toate persoanele (a cauta, a citi etc.)

-impersonale: nu au subiect si, deobicei, au numai forma de persoana a III-a(a ploua,

a ninge, a se zice etc.)
-unipersonale: de folosesc numai la persoana a III-a (a latra, a macai, a oua etc.) a
trebui este unipersonal ca forma si impersonal prin continut.

2.Locutiunile verbale

Grupuri de cuvinte, care contin in mod obligatoriu un verb, cu sens unitar si cu trasaturi
morfologice si sintactice

specifice verbului

Structura locutiunilor verbale:

-verb+prepozitie+substantiv:a avea de gand

-verb+interjectie:a face tusti

-verb+substantiv:paziti-va gura(pronume intre verb si substantiv)

-verb+......etc.:a o lua la sanatoasa, a-si aduce aminte

 cele mai frecvente verbe intalnite in locutiunile verbale:a face, a da, a

lua, a avea, a pune, a trage, a baga

%Atentie! O locutiune verbala se recunoaste daca:

-se poate substitui printr-un singur cuvant (a o lua la fuga=a fugi)

-intelesul unitar este altul decat sensul fiecareia dintre componente;

-exista un cuvant care, luat izolat, nu are inteles clar (a-si aduce aminte;aminte=?)

3.Diateza verbului

Categorie gramaticala specifica verbului care exprima raportul dintre subiect, verb si
obiect: diatezele activa, pasiva si reflexiva

Diateza activa: arata ca subiectul face actiunea exprimata de verb, fara a suferi
consecintele acesteia; se formeaza din tema verbului de conjugat la care se adauga
terminatiile modurilor si timpurilor respective;

Diateza pasiva: arata ca subiectul sufera actiunea facuta de complementul de agent

(exprimat sau subinteles) ; se formeaza din participiul verbului de conjugat precedat de
diateza activa a verbului auxiliar a fi; diateza pasiva au doar verbele care la diateza
activa sunt tranzitive;

Diateza reflexiva: arata ca subiectul face actiunea si tot el o sufera; se formeaza din
diateza activa a verbului de conjugat precedat de pronumele reflexiv in dativ sau
acuzativ cu rol de marca morfologica.
4.Modurile verbului

Categoria gramaticala verbala care indica forma pe care o ia verbul pentru a arata felul
cum considera vorbitorul actiunea

Modurile:-personal: daca are forme distincte pentru exprimarea persoanei;

-nepersonal: daca prezinta actiunea fara referire la persoana care o savarseste;

-predicativ: daca verbul poate indeplini functia de predicat;

-nepredicativ: daca verbul nu poate indeplini functia de predicat;

Moduri personale, predicative:

-indicativ: exprima o actiune prezentata de vorbitor ca reala,sigura (eu lucrez, tac,

culeg, fug);

-conjunctiv: exprima o actiune realizabila, posibila in prezent,ireala in trecut (eu sa

lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug; eu sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit);

-conditional-optativ: exprima o actiune realizabila in functie de o conditie (eu as

lucra, as tacea, as culege, as fugi);

-imperativ: exprima un ordin, un indemn, un sfat, o rugaminte (lucreaza! taci! culege!

fugi!);

Modurile nepersonale, nepredicative:

-infinitiv: exprima actiunea in mod general, denumeste numele actiunii (a citi, a lucra
etc.);

-gerunziu: exprima o actiune in desfasurare, fara referire precisa la momentul vorbirii

(citind, lucrand etc.);
-participiu: denumeste sub forma de adjectiv actiunea suferita de un obiect(citit,
vazut, citit etc.);

-supin: forma verbala omonima cu participiul, avand in plus prepozitiile de, la,
pentru si sinonima cu infinitivul (de mancat, pentru citit, la cules etc.);

5.Timpurile verbale

Categorie gramaticala verbala care exprima momentul sau durata

savarsirii actiunii

Timpurile indicativului

-prezent: actiune simultana cu momentul vorbirii (lucrez, tac, culeg, fug);

-imperfect: actiune trecuta, nedeterminata in momentul la care se refera vorbirea

(lucram, taceam, culegeam, fugeam);

-perfecul simplu: actiune trecuta, incheiata in trecut (lucrai, tacui, culesei ,fugii);

-perfectul compus: actiune trecuta, terminata, fara a preciza momentul incheierii fata
de prezent (am lucrat, am tacut, am cules, am fugit);

-mai mult ca perfectul: actiune trecuta, incheiata inaintea altei actiuni trecute
(lucrasem, tacusem, culesesem, fugisem);

-viitorul: actiune ce se petrece dupa momentul vorbirii (voi lucra, voi tacea, voi culege,
voi fugi);

-viitorul anterior: actiune care se va petrece in viitor si se va incheia inaintea unei

alte actiuni viitoare (voi fi lucrat, voi fi tacut, voi fi cules, voi fi fugit);

Timpurile conjunctivului

-prezent: sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug;

-perfect: sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit;

Timpurile conditional -optativului

-prezent: as lucra, as tacea, as culege, as fugi;

-perfect: as fi lucrat, as fi tacut, as fi cules, as fi fugit;

ÜNu uita! Imperativul, desi este mod predicativ, nu are forme decat pentru prezent.
%Atentie! Dintre modurile nepredicative doar infinitivul are forme distincte pentru
timp, prezent si perfect, celelalte moduri neavand forme pentru mai multe timpuri.

6.Conjugarea verbului

Flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, timp, persoana si numar se

numeste conjugare

ÜNu uita! Dupa terminatia infinitivului (forma de dictionar a verbelor) verbele se

clasifica in patru conjugari:

Conjugarea I: verbe terminate in -a (a lucra, a canta, a visa etc.)

Conjugarea II: verbe terminate in -ea (a placea, a vedea etc.)

Conjugarea III: verbe terminate in -e (a bate, a merge, a spune etc.)

Conjugarea IV: verbe terminate in -i sau -i (a fugi, a dori, a cobori, a hotari etc.)

ÜNu uita! Conjugarea verbelor regulate la diateza reflexiva este aproape identica cu
cea de la diateza activa. Paradigmele verbale sunt aceleasi, adaugandu-se in fata
verbului pronumele reflexiv in dativ si acuzativ cu exceptia imperativului si
gerunziului,cand pronumele sta dupa verb. Diateza reflexiva este defectiva de participiu
si supin.

PRONUMELE

parte de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv

 Feluri: personal, de politete, reflexiv, de intarire, posesiv, demonstrativ,
nehotarat, interogativ, relativ si negativ

Observatii:

1.Pronumele personal, de politete si reflexiv nu devin niciodata adjective

2.Pronumele de intarire, posesiv, demonstrativ, nehotarat, interogativ, relativ si negativ

pot fi adjective

3.Pronumele personal, de politete, reflexiv, de intarire si posesivau forme dupa

persoana

1.PRONUMELE PERSONAL

Observatii:

1.Forme neaccentuate se intalnesc doar in cazurile Ac. si D.

2.Vocativ are numai persoana a II-a: tu! voi!

3.Genitiv-numai persoana aIII-a: lui, ei, lor.

4.Persoanele I si aII-a nu au forme dupa gen : eu, tu, noi, voi

5.Pronumele dansa, dansul, dansii, dansele sunt pronume personale, nu de politete

Functii sintactice

-subiect: N: Tu ajungi primul.

-nume predicativ in: N: Fratele meu este el.

Ac: Intrebarea este pentru tine.

G: Cartea este a lui.

-atribut pronominal in: N(apozitie): Invitatul,adica el, sa pofteasca in casa.

G: Sfatul lui doveseste intelepciune.

Cartea din fata lui este a mea.

D: Copilu-i statea linistit (dativ posesiv)

-complement direct in: Ac: Te intreb si pe tine despre acest lucru.

-complement indirect in: Ac: A vorbit cu mine.

D: Lui i-am dat o carte.

G: (cu prepozitie) Napasta a cazut asupra ei.

-complement circumstantial de loc in:Ac: Merge la voi.

G: (cu prep. sau loc prep.) S-a asezat in fata lui.(ei, lor)

D: (insotit de prep. sau loc. prep. cu forma nearticulata):In fata-mi se

asezase o persoana importanta.

-complement circumstantial de mod in:Ac: A raspuns ca tine.

-complement circumstantial de cauza: G: N-a venit din pricina lui.

Situatii in care pronumele personal nu are functii sintactice:

-in V (tu! voi!)

-dativul etic: Vor sa mi-l omoare

-cand are valoare neutra: A luat-o la fuga

Da-i inainte fara grija!

2.PRONUMELE DE POLITETE

-are numai forme pentru persoanele aII-a si aIII-a

pers. aII-a: N-Ac: dumneata, dumneavoastra

G-D: dumitale

pers. aIII-a: N-Ac-G-D: dumnealui, dumneaei, dumnealor

Observatii:

-alte pronume de politete: Domnia ta (sa, lui, voastra), Maria ta(sa, lui,
voastra),Inaltimea ta (sa, lui, voastra)

Excelenta ta (sa, lui, voastra).-folosite mai rar in vorbirea contemporana

-forme afective : mata, mataluta, matalica, talica, matale

-functii sintactice: aceleasi cu ale pronumelui personal( exceptii atr. pron. in D. si

compl. circum. de loc in D)
 3.PRONUMELE REFLEXIV

Observatii: -are forme proprii numai pentru pers. aIII-a, cazurile D si Ac

D: sie, siesi/isi, si

Ac: (pe) sine/ se

-pentru persoana I si aII-a imprumuta formele de la pronumele personale:

D: imi, iti-, ne, va (imi amintesc…)

Ac: ma, te-, ne-, va (ma gandesc…)

-formele de mai sus devin reflexive numai daca au aceeasi persoana cu verbul:

te gandesti ma framant

pers II II pers I I

Functii sintactice:

-complement direct: Ac: Te privesti in oglinda.

-complement indirect: D: Iti cumperi o carte.

Ac: Rar vorbea despre sine

-atribut pronominal: Ac: Lauda de sine ……

D: (dativ posesiv) Si-a certat copiii (copiii-si)

Mi-am aranjat cartile (cartile)

Observatii: Cand nu are functie sintactica, pronumele reflexiv se analizeaza impreuna

cu verbul, fiind marca diatezei reflexive

Forma accentuata de Ac., insotita de art. hot. se substantivizeaza (Si-a soptit

in sinea lui)

4.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DE INTARIRE

Forme:

-masculin, singular: (eu) insumi fiu (m.sg)-vocala u- insumi (m.sg.)

(tu) insuti
(el) insusi

-feminin, singular: (eu) insami fiica (f.sg.)-vocala a-insami (f.sg.)

(tu) insati

(ea) insasi

-masculin, plural: (noi) insine fii (m.pl)-vocala i-insisi (m.pl.)

(voi) insiva

(ei) insisi

-feminin, plural: (noi) insene fiice (f.pl)-vocala e-insene (f.pl.)

(voi) inseva

(ele) insesi, insele

Observatii:

1.Se greseste mai ales la folosirea vocalelor u,a,i,e aflate in fata formelor: -mi, -ti, -si, -
ne, -va, -le

2.Pronumele de intarire se foloseste rar in limba actuala. De cele mai multe ori, ele
insotesc un pronume sau un substantiv devenind adjective de intarire, de aceea
functia sintactica este de atribut adjectival.

3.Atentie la acord: Dan, Maria si Elena, ei insisi… (masculinul are prioritate)

Eu, tu si el noi insine…(persoana I are prioritate asupra celorlalte, iar persoana aII-a

asupra persoanei aIII-a)

4.Insusi poate fi inlocuit de adverbul chiar sau de alte sinonime (singur,

propriu,personal,in persoana)

5.PRONUMELE SI ADJECTIVUL NEGATIV

Forme:

N-Ac: nimeni, nimenea N-Ac:nici unul,nici una, nici unii, nici unele

G-D: nimanui G-D:nici unuia, nici uneia, nici unora

 nimic, nimica

-Ca adjective se intalnesc formele: nici o, nici un, nici unui, nici unei, nici unor.

-Aceleasi functii sintactice ca si celelalte pronume

Observatii:

1. Aceste pronume trebuie folosite in propozitii negative.

2.In exemplul:N-a stiut nici unul, nici altul- cuvantul subliniat este conjunctie, deci nu
intra in alcatuirea unui pronume negativ.

6.PRONUMELE SI ADJECTIVUL POSESIV

-Are forme dupa persoana si dupa numarul obiectelor posedate:

ex. al meu, al tau, al sau a mea, a ta, a sa

ai nostri, ai vostri ale noastre, ale voastre

Formele se obtin cu ajutorul atricolului posesiv genitival: al, a, ai, ale

Observatie: Pronumele lui, ei, lor sunt personale, nu posesive

Functii sintactice:

-subiect: N: Ai mei au ajuns acasa.

-nume predicativ: N: Caietul acesta este al meu.

Ac: Florile sunt pentru ai mei.

-atribut pronominal Ac: Rar am vazut o privire ca a ta.

G: Sfatul alor mei mi-a fost de folos.

-complement direct: Ac: I-am vazut pe ai vostri.

-complement indirect:Ac: Se gandea la ai sai.

D: Le povestesc alor mei.

G: Toti s-au ridicat impotriva alor tai.

-complement de agent:Ac: A fost chemat de ai sai.

-compl. circum. de loc:Ac: Vin de la ai mei.

-atribut adjectival: N: Cartea ta este aici.

Ac: Locuieste pe strada mea.

D: Caietului tau ii lipseste o foaie.

G: Dorinta mamei mele e sfanta

V: o, copilul meu, fii mereu intelept!

Observatie:Pentru a afla cazul adjectivului posesiv nu se pun intrebarile al,a,ai,ale cui?

ci se stabileste cazul substantivului cu care s-a acordat adjectivul, care preia genul,
numarul si cazul substantivului determinat.

7.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DEMONSTRATIV

Forme:

-de apropiere: acesta,aceasta,acestia,acestea,asta,asta,aista,aiasta, etc.

-de diferentiere: celalalt, cealalta, ceilalti,celelalte,etc.

-de departare: acela, aceea (f.sg.),aceia (m.pl.) acelea, aia, ala, etc.

-de identitate: acelasi, aceeasi, aceiasi, aceleasi

Functii sintactice: acelesi ca si la celelalte pronume, iar ca adjectiv una singura: atribut
adjectival

Observatii: 1.“Acela” are si o forma mai redusa “cel”, care poate aparea numai in
prezenta unui determinant obligatoriu (cel de acolo, cei prezenti)

2.Alte forme populare:asta,ista,aista,cesta,ala,alalalt,aia,isalalt.

3.Formele de feminin aceasta, asta,aceea intra si in componenta locutiunilor

adverbiale (pentru asta, pe langa asta, cu toate acestea)

8.PRONUMELE SI ADJECTIVUL NEHOTARAT

Forme:

a)simple: unul, una, unii, unele altul, alta, altii, altele

atat, atata, atatia, atatea tot, toata, toti,toate

mult, putin, cutare

b)compuse (elemente de compunere: -va, -ori, -fie, -oare, -orisi, -vre, etc.)cineva,
careva, ceva, catva, fiecine, oarecine, orisicine, altcineva, vreunul, etc.

Observatii:

1.Pronumele nehotarate in componenta carora intra cuvantul “cine” nu devin

niciodata adjective.

2.Urmatoarele pronume nehotarate isi modifica forma atunci cand devin

adjective:

unul-un una-o altul-alt alta-alta vreunul-vreun vreuna-vreo

3.Functii sintactice ale pronumelor nehotarate:subiect,nume

predicativ,atribut,complement, iar a adjectivelor nehotarate: atribut adjectival.

9.PRONUMELE SI ADJECTIVUL INTEROGATIV

tine locul unui cuvant asteptat ca raspuns la intrebare

Forme:

N:cine? N-Ac: care? N-Ac: ce? N-Ac:cat?cata?cati? cate?

Ac:(pe) cine? G-D:caruia? G-D:nu are forme G-D: cator?

D:cui? careia?

G: (al,a,ai,ale) cui? carora?

Functii sintactice:

-subiect: N:Cine vine? (Andrei vine.)

-nume predicativ N:Care este sora ta? (Sora mea este aceasta.)

Ac:Pentru cine sunt cartile? (Cartile sunt pentru Dan.)

G:Ai cui sunt acesti copii? (Acesti copii sunt ai vecinei.)

-atribut pronominal: G:Ai cui bani lipseau? (Lipseau banii Mariei.)

-complement direct: Ac:Pe cine ai chemat? (Am chemat-o pe sora ta.)

 -complement indirect:Ac:Despre cine vorbeai? (Vorbeam despre bunica.)

D: Cui i-ai povestit?(Ioanei i-am povestit.)

-compl.de agent: Ac:De cine ai fost ajutata?(Am fost ajutata de colegi.)

-compl. circum. de loc:Ac:La cine ai fost? (Am fost la vecini)

Observatii:

1.Pronumele interogativ cine? nu devine adjectiv.

2.Toate adjectivele interogative au aceeasi functie sintactica de atribut adjectival.

N:Care carte -ti lipseste?

Ac:Despre ce intamplare povestesti?

D:Carui copil i te adresezi?

G:Raspunsul carui coleg ti-a placut?

3.Pronumele interogativ CE este invariabil

4. Pronumle au functia sintactica,cazul, numarul si genul de la substantivul pe

care il inlocuieste

10.PRONUMELE SI ADJECTIVUL RELATIV

Forme:

a)simple: N:cine N-Ac: care? N-Ac: ce? N-Ac:cat?cata?cati? cate?

Ac:(pe) cine G-D:caruia? G-D:nu are forme G-D: cator?

D:cui careia?

G: (al,a,ai,ale) cui carora?

b)compuse m.sg. f.sg. m.pl. f.pl.

N-Ac: cel ce ceea ce cei ce cele ce

D-G: celui ce celei ce celor ce

Functii sintactice:aceleasi cu ale pronumelui interogativ, doar ca exemplele trebuiesc

introduse in fraze, in asa fel, incat pronumele sa devina relativ (el leaga o propozitie
secundara de regenta ei). Functia poate fi aflata prin inlocuirea substantivelor pe care le
substituie

Ex: -subiect: Stiu / cine vine.

-nume predicativ: Am aflat/ care este sora mea.

-atribut pronominal: Ma intereseaza/ ai cui bani lipseau.

Obs. 1.In anumite situatii pronumele relative pot deveni echivalente ca sens cu
pronumele nehotarate (S-a dus care pe unde a apucat)

2.Pronumele relative pot intra in componenta unor locutiuni, expresii

pronominale si adverbiale (care mai de care, care pe care, cine stie, cine stie cand, din
ce in ce, cate si mai cate)

Articolul

Partea de vorbire flexibila care insoteste un substantiv, aratand in ce masura acesta e

cunoscut vorbitorului

1.Clasificarea articolului

a)dupa inteles:-articol hotarat (propriu-zis)-arata ca obiectul denumit de

substantiv este cunoscut vorbitorului

sau considerat ca atare

-articol nehotarat -prezinta obiectul denumit de substantiv ca

nefiind bine cunoscut vorbitorului

-articol posesiv (genitival) -leaga substantivul care denumeste

posesorul de obiectul posedat

-articol demonstrativ(adjectival) -leaga un substantiv de

substantivul regent

b)dupa pozitie:-articol enclitic-se lipeste la sfarsitul cuvantului (omul ,cartea)

-articol proclitic-se afla in fata substantivului determinat (un caiet, niste carti)

%Atentie! 1.Articolul luat separat (fara cuvantul care il insoteste)nu are sens.

2.Articolul poate insoti -un substantiv (poezia, un om, lui Mihai)

-un adjectiv(silitorul elev,floarea cea frumoasa)

-un numeral (al doilea, a treia)

3.Articolul se analizeaza impreuna cu partea de vorbire pe care o insoteste (singur nu

are functie sintactica)

4.Articolul are forme omonime cu alte parti de vorbire, dar poate fi depistat cu usurinta
comparand opozitiile de numar (un caiet/niste caiete, un caiet/doua caiete; (articol-
numeral))

2.Articolul hotarat

Se ataseaza substantivului, direct sau cu ajutorul unei vocale de legatura, aratand ca

obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorului

Forme flexionare:

Cazul Masculin Feminin Neutru

Singular Plural Singular Plural Singular Plural
N-Ac -l, -le, -a –i -a -le -l, -le -le
G-D lui,-lui,-e(i) –lor -i -lor -lui -lor
V -le –lor - -lor -le -lor

Cazul Masculin Feminin Neutru

Singular Plural Singular Plural Singular Plural
N-Ac elevul elevii eleva elevele scaunul scaunele
G-D elevului elevilor elevei elevelor scaunului scaunelor
V elvule! elevilor! elevo! elevelor! scaunule! scaunelor!

%Atentie! 1.Articolul hotarat apare ca element constructiv in structura unor pronume-

dansul, dansa, in aceste cazuri nefiind analizabil

2.Prin articulare, unele adverbe si locutiuni adverbiale se transforma in prepozitii si

locutiuni prepozitionale (inaintea, inapoia, in fata)

3.Substantivele feminine nume proprii de origine autohtona, terminate in vocalal “A” se

articuleaza hotarat enclitic(cartea Mariei, Ioanei) iar cele de origine straina se
articuleaza hotarat proclitic (cartea lui Jeni, lui Carmen)
 4.Substantivele articulate hotarat care denumesc momentele zilei sau diviziuni de timp
isi schimba valoarea gramaticala si devin adverbe (ziua, seara, joia, vara)

5.Cand sunt precedate de prepozitii substantivele in Ac. nu se articuleaza (merge la

scoala), dar se articuleaza cand sunt insotite de un atribut (merge la scoala de muzica)

3.Articolul nehotarat

Insoteste un substantiv, precedandu-l intotdeauna, aratand obiectul definit de acesta

nu este cunoscut vorbitorului

RAPORTURI SINTACTICE IN PROPOZITIE SI FRAZA

1.RAPORTUL DE COORDONARE

IN PROPOZITIE IN FRAZA
-uneşte două părţi de propoziţie de acelaşi -uneşte două propoziţii de acelaşi fel
fel

Cd Cd PP PP
El cumpără fructe şi pâine Ana citeşte / ,iar apoi se joacă2/
1

Cct Cct PP PS PS
Vine mâine sau poimâine 1 2
M-a întrebat / dacă vreau / şi dacă pot
participa la concurs3/.
Raportul de coordonare se realizează prin:

a) Juxtapunere ( virgula)

Apa trece,pietrele rămân.

b) Joncţiune (conjuncţii sau locuţiuni conjuncţionale coordonatoare)

S-a întors ,dar nu va sta mult.

Conjuncţii coordonatoare
a) copulative: si,nici,precum şi(locuţiune)
b)adversative: dar,iar,însă,ci,
c) disjunctive: sau, ba…,ba….; ori…, ori…; fie…,fie…
d) conclusive: deci,aşadar,prin urmare(locuţiune)

Notă!
Se pune virgulă înaintea conjuncţiilor coordonatoare
adversative,conclusive,precum şi între conjuncţiile disjunctive.

2.RAPORTUL DE SUBORDONARE

IN FRAZA -se realizează între două propoziţii diferite

-elementele subordonatoare sunt :

a) Conjuncţii subordonatoare: că,să,ca să,dacă,deşi,încât,fiindcă,deoarece…..

PP PS
N-ai venit1/ deşi te-am invitat.2/

b) Locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: pentru că,cu toate că,chit că,din

cauză că,măcar că,măcar să,din moment ce,de vreme ce…
PP PS
N-a venit / din pricină că a plouat2./
1

c) Pronume(adjective pron.) relative: care,cine,ce,câţi,câte.

PP PS
Nu ştiu / cine m-a căutat2/
1
 Nu ştiu1 /ce fată m-a căutat2/

d) Adverbe relative: când,unde,cum,cât

PP PS
Mă întreb / când va pleca2/.
1

e) Pronume (adjective pron.)nehotărâte: oricare,oricine,orice,oricâti, fiecare.

PP PS
Ajut1/ pe oricine îmi cere.2/
PS PP
Oricâte probleme ai rezolva /,nu este suficient2./
1

f) Adverbe nehotărâte: oricând,oriunde,oricum,oricât.

PP PS
Plec1/ oriunde mă trimiţi.2/

Notă!
Toate pronumele şi adverbele de mai sus îndeplinesc dublu rol:
- Element subordonator ( leagă două propoziţii diferite)
- In propoziţia subordonată au funcţie sintactică

Ex. Nu ştiu/1 pe cine cauţi2/

complement direct

Sintaxa propoziţiei şi a frazei

Literatură

Relaţii sintactice

În gramatica tradiţională, relaţiile sintactice presupun: coordonarea şi subordonarea /

dependenţa

Coordonarea

Coordonarea - relaţia dintre unităţi sintactice cu acelaşi statut: dintre părţi de propoziţie
cu acelaşi rang sintactic (Pleci la munte sau la mare? Ion şi Petre sunt colegi.), dintre
propoziţii principale (Citeşte şi scrie.), dintre propoziţii subordonate sau dintre părţi de
propoziţie şi propoziţii subordonate, dependente de acelaşi regent (Vine cine vrea sau
cine poate. Cântă cum poate şi unde poate. Omul era cumsecade şi cât se poate de
corect.).

Mijloacele de realizare a coordonării pot fi joncţiunea (coordonare copulativă,

adversativă, disjunctivă, concluzivă) sau juxtapunerea / parataxa (alăturarea cu sau fără
semne de punctuaţie), iar ca mijloc însoţitor - intonaţia.

Subordonarea / dependenţa

Subordonarea / dependenţa - relaţia dintre un termen aflat într-o poziţie inferioară

(subordonatul sau dependentul: atributul sau complementul / propoziţia subordonată:
predicativă, subiectivă, atributivă, completivă necircumstanţială / circumstanţială) şi
termenul aşezat într-o poziţie dominantă (regentul).

Mijloacele de realizare a subordonării sunt flexiunea (cazul, acordul, recţiunea),

joncţiunea (prepoziţii, conjuncţii sub-ordonatoare, pronume / adjective pronominale şi
adverbe relativ-interogative şi nehotărâte), juxtapunerea sau parataxa, topica,
intonaţia, pauza. La realizarea subordonării pot concura două sau mai multe mijloace de
exprimare a relaţiilor sintactice (flexiunea, joncţiunea şi intonaţia / juxtapunerea şi
intonaţia etc.).

Corespondenţa dintre părţile de propoziţie şi propoziţiile subordonate, corespunzătoare

ca sens

Corespondenţa este un principiu sintactic, conform căruia oricărei părţi secundare de

propoziţie îi corespunde o propoziţie subordonată cu aceeaşi funcţie sintactică
(atributului îi corespunde subordonata atributivă, complementului direct îi corespunde
subordonata completivă directă etc.). De asemenea, subiectului îi corespunde
subordonata subiectivă, iar numelui predicativ - subordonata predicativă, ceea ce este
un argument suplimentar pentru susţinerea dependenţei celor două poziţii sintactice
faţă de centrul verbal al propoziţiei.

Expansiunea

Expansiunea este o tehnică de transformare a unei unităţi sintactice de rang inferior

(parte secundară de propoziţie, la care se adaugă subiectul şi numele predicativ) în
unitate echivalentă de rang superior (propoziţie subordonată, corespunzătoare ca sens,
pe principiul sinonimiei sintactice: Citesc o carte interesantă. → Citesc o carte care este
interesantă. Mă pot duce la film. → Pot să mă duc la film. Rezultatul trebuie comunicat
tuturor. → Rezultatul trebuie să fie comunicat tuturor). Condiţiile de realizare a
expansiunii prevăd echivalenţa sensurilor rezultate din transformare, prezenţa în
subordonată a unui element de relaţie subordonator (conectiv frastic) şi a unui predicat.
Contragerea

Contragerea este o tehnică opusă expansiunii, presupunând transformarea unei unităţi

sintactice de rang superior (propoziţie subordonată) în unitate sintactică de rang
inferior (parte secundară de propoziţie, subiect, nume predicativ), în virtutea aceluiaşi
principiu de sinonimie sintactică, în mod obligatoriu, prin contragere se menţine
echivalenţa sensurilor, dar se elimină sau se transformă predicatul şi elementul de
relaţie subordonator / conectivul frastic (Pot să cânt la pian. → Pot cânta la pian. Cine
este simpatic place oricui. → Omul simpatic / Simpaticul place oricui. Îi convine că ai
plecat. → Îi convine plecarea ta.).

SINTAXA FRAZEI
SINTAXA FRAZEI DIN LIMBA ROMANA
FRAZA ESTE O UNITATE DE SINE STATATOARE MAI IMPORTANTA DECAT PROPOZITIA
CARE ESTE ALCATUITA DIN DOUA SAU MAI MULTE PROPOZITII.
Exemplu de fraza:

„Toamna tufele semanau cu niste salcii/ si ramaneau in picioare pana in martie,/ cand putrezeau de
ploaie,/ pentru ca viscolul trecea deasupra lor,/ fara sa le stinga./”

(FANEL NEAGU – „Ingerul a strigat”)

Propozitiile dintr-o fraza pot fi:

Propozitii principale
Propozitii secundare (sau propozitii subordonate)
PROPOZITII PRINCIPALE
Propozitia principala este propozitia care inteles de sine statator (adica al carei inteles principal nu
depinde de o alta propozitie sau fraza ajutatoare.)

Ex: „Codrule, maria ta

Lasa-ma sub poala ta.”

(M. EMINESCU)

Intr-o fraza pot exista una sau mai multe fraze principale urmate bineinteles de propozitii secundare. In
alte situatii fraza nu este alcatuita decat de propozitii principale aflate in raport de coordonare.

Ex: „Soarele rasare/ sau apune pe rarau,/ norii se aduna/ sau se imprastie de pe rarau,/ Moldova si Bistrita
curg de o parte si de cealalta a raraului…/”

(GEO BOGZA)

PROPOZITIA SUBORDONATA SECUNDARA

Propozitia secundara (subordonata) este propozitia al carei inteles depinde de alta propozitie si
indeplineste, in forma de propozitie, functia unei parti de propozitie a regentei.

Ex: „Dragu-mi era staul nostru cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul1/ in care se
oglindeste cu mahnire Cetatea Neamtului de atatea veacuri2/”

(ION CREANGA)

1) Este propozitia principala

2) Aici apare propozitia subordonata atribuita care indeplineste functia de atribut pe langa substantivul
„Ozana” din propozitia regenta

PROPOZITIA REGENTA (SUPRAORDONATA)

Propozitia regenta (supraordonata) este propozitia de care depinde o propozitie secundara, iar cuvantul
determinant de propozitie secundara se numeste termen regent.

IMPORTANT: Propozitiile regente pot fi atat propozitii principale cat si propozitii secundare daca de ele
depind alte subordonate.

Ex: „As vrea 1/ sa plang de fericire, 2/

Ca simt suflarea ta divina…3/”

(G. COSBUC)

PROPOZITIA INCIDENTA
Propozitia incidenta este propozitia principala sau secundara care noteaza, de obicei, interventia sau
spusele autorului si care poate lipsii din text.

Ex: „Costea Chiorul, 1/ desi este cel mai marsav… dintre toti grecii din Tara Romaneasca, 2/ dar ce-mi
pasa! 3/ el nu va putea 1/ sa-mi manance mosia. 4/”

(NICOLAE FILIMON)
PROPOZITIA INDEPENDENTA
Propozitia independenta este propozitia care are sens lexical de sine statator, fara a avea o relatie cu restul
frazei.

Ex: Ceea ce poti 1/ sa stii 2/ este lucrul facut cu pricepere, 3/ e drept, 4/ care te ajuta 5/ sa fi tot mai
reptentios. 6/

ubiectul. Propozitia subiectiva

Definitie : Subiectul este partea principala de propozitie care arata despre cine/ce se
vorbeste in propozitie.
Intrebari : cine? ce?
Cazuri : Subiectul sta in cazul nominativ, neinsotit de prepozitii.

Clasificarea subiectelor :

1. exprimat
- simplu : Fetele merg in parc.
- multiplu : Fratii si surorile merg in parc.

2. neexprimat
- subinteles (exprimat intr-o propozitie anterioara : Copiii au fost in parc/si s-au jucat - in
cea de-a doua propozitie subiectul este subinteles (copiii);
- inclus (cuprins in terminatia verbului): Au fost la scoala - subiect = ei

De retinut :

1. Subiectul se exprima prin diferite parti de vorbire

2. Verbele la infinitiv si participiu pot avea si ele subiect : El vazandu-ne, am fost nevoiti sa
plecam

Propozitia subiectiva

Definitie : Propozitia subiectiva reprezinta in fraza o realizare propozitionala a subiectului.

Intrebari : cine? ce?

Termen regent:
1. verb personal predicativ : Cine invata (1)/ia note mari(2)
= 1. SB(subordonata subiectiva) 2. PP(propozitie predicativa)

2. verbe si constructii impersonale:

- verbul impersonal a trebui : Trebuie(1)/sa invatam mai bine(2)........= 1. PP, 2.SB
- verbe reflexive impersonale : Nu se cuvine(1)/sa vorbesti urat(2).....= 1. PP, 2. SB
- expresii verbale impersonale : E usor(1)/sa vorbesti despre viitor(2).....= 1.PP, 2.SB
- verbe pasive folosite ca impersonale :Este dovedit(1)/ ca alcoolul este daunator(2)....=
1.PP, 2.SB
- verbe personale folosite ca impersonale, singure sau insotite de pronume personale in
dativ sau acuzativ: Ramane(1)/sa vorbim(2)....= 1.PP, 2.SB
Imi place(1)/sa citesc romane politiste(2).......=1.PP, 2.SB

3. adverbe si locutiuni adverbiale predicative: Fireste(1)/ca vom veni cat mai

repede(2).....= 1.PP, 2.SB
Fara doar si poate(1)/ca va lua o nota mare(2).........= 1.PP, 2.SB

Elemente de relatie :

- pronume si adjective pronominale relative : Cine e respectuos(1)/este apreciat de

toti(2)........= 1.SB, 2.PP
Care elev va sti(1)/va lua examenul(2).....= 1.SB, 2.PP
- pronume si adjective pronominale nehotarate: Oricine vine(1)/va fi primit(2).......1.SB,
2.PP
Oricarui elev i-am explicat(1)/a inteles(2)....= 1. SB, 2.PP
- conjunctii subordonatoare: Negresit(1)/ ca va veni primul(2)......= 1.PP, 2.SB
- adverbe relative: Nu conteaza(1)/cum a intrebat(2)....1.PP, 2.SB

Topica si punctuatia : SB poate sta inainte sau dupa regenta si nu se desparte prin virgula
de aceasta.
Observatie : Propozitia insuficienta este o regenta care cere obligatoriu un determinant(o
subordonata), fiind vorba de regentele subiectelor, predicatelor,etc: Poate ca va invata

Predicatul si Predicativa
Predicatul si Predicativa

-predicatul este partea principala de propozitie care arata ce face subiectul sau ce se spune despre
subiect

-in functie de partea de vorbire prin care este exprimat predicatul poate fi:

-predicat verbal

-predicat adverbial

-predicat interjectional
 -predicat nominal

1. Predicatul
verbal

verb la mod predicativ sau locutiune verbala cu verbul la mod predicativ:

 indicativ: citesc, voi citi, am citit

 conjunctiv: sa citesc, sa fi citit
 conditional-optativ: as citit, as fi citit
 prezumtiv: voi fi citind
 imperative: citeste, nu citi, cititi!

* -in unele situatii se admite predicat exprimat prin vb. la infinitiv, constructii imperative sau
in sloganuri

ex: A' nu se apleca in afara. -infinitiv

Nu toata lumea Aceepta!

2. Predicatul adverbial

adverb predicative sau locutiune adverbiala: poate, probabil, fireste, desigur, negresit, musai,
intr-adevar, farad oar si poate, daca:

 le urmeaza ca/sa ex: Probabil ca voi pleca.

 sunt intre virgule ex: Maine, probabil, voi pleca.
 nu sunt adverbe predicative daca nu respecta una din conditiile de
mai sus. Sunt C.C de modadverbe de mod

ex: Maine probabil va ploua.

tot in categia adverbelor predicative intra si adverbele care preiau functia predicativa a vechilor
locutiuni verbale in care erau inserate:

 sus = urca : Sus, la munte tovarasi!

 jos = coboara : Jos din cui acum oglinda.
 inainte = inainteaza : La placinte inainte.
 inapoi = inapoiaza-te : La razboi inapoi.
 aproape = apropie-te : De esti om bun, aproape chilioara mea.
 departe = departeaza-te : De esti on rau, departe de locurile aceste.
* Mai ca-mi vine sa plec. =aproape –adv. predicativ

3. Predicatul interjectional
a) interjectie predicativa propriu-zisa : ca, inca, iacata, cea, hois, mars, cat …adica cele care fac
parte din enunturi imperative, ordine sau indemnuri si care pot avea un subiect substituibil cu 'tu'

ex: Na cartea!

b) intejectie predicative onomatopeica –imita sunetele unor actiuni: zbang, trosc, pleosc, tusti

ex: Pupaza zbarr pe-o dugheana.

4. Predicatul nominal

- verb copulativ + unul sau mai multe nume predicative

- verbe copulative sunt: a deveni, a fi, a ramane, a iesi, a se face, …
Numele Predicativ
-este partea principala a predicatului nominal care arata cine este, cum este si ce este subiectul
Numele predicative poate fi exprimat prin:
 substantiv sau locutiune substantivala in :
N : Ionel este professor.
Ac : Iarba pare de omat.
G : Copiii sunt ai parintilor.
G +prep. : Scolarii sunt impotriva regulamentelor.
D +prep. : Scolarii sunt aidoma parintilor lor.

 adjective sau locutiune adjectivala in NOMINATIV

ex: Frumoasa esti padurea mea, cadn frunza-i inca rara. –PN
Mama era in stare sa toarca … -PN  vb cop. + loc adj =capabila
 pronume de toate tipurile, in toate cazurile

-personal: Prietenul meu esti tu. -N

-reflexiv: Lauda este de sine. -Ac

-politete: Cartile sunt ale dumneavoastra. -G

-intarire: Eu sunt insumi. -N

-relativ: Stiu al cui esti tu. -G

-interogativ: Aidoma cui esti tu? -D

-posesiv: Situatia este impotriva alor nostri. -G

-demonstrativ: Programul este acesta. -N

-negativ: Raufacatorul nu este niciunul. -N

-nehotarat: Dorul este al fiecaruia. –G

 numeral in toate cazurile:

-cardinal: Prietenii mei sunt trei.

-ordinal: Castigatorul este al treilea.

-colectiv: Prietenii mei sunt tustrei.

 verb sau locut. verbala la modul nepredicativ:

-la infinitiv: Dorinta mea este de-a invata.
-la gerunziu: Focul pare mocnind.
-la supin: Lectia este de invatat.
-la participiu: Copilul pare batut.
 adverb sau locutiune adverbiala:

ex: Si s-aseaza toti la masa cum li-s anii cum li-i rangul.

Anii sunt cumva.

Stiu cum e omul.

Omul e asa si asa.

 interjectie: Caci voda e vai.

 NP prepozitie subordonata = Predicativa

ATENTIE! Regentul pedicativei este intotdeauna un verb copulativ, care poate fi la orice mod sau
timp.

ex: Nefiind cum l-a cunoscut candva l-ai ignorat.

SMECHERIE !!!

-in general, regente pentru propozitii predicative sunt:

-ideea este

-chestia este

-solutia este

-solutia ramane
 -solutia se face…..

Ex: Ideea lui este sa plecam la mare.

Andrei a ramas cum l-am cunoscut.

Predicativa poate fi introdusa prin:

conjunctii subordonatoare si locut. conj. subordonatoare: ca, sa, daca, de, ca…sa

ex: Parerea mea este sa lasi caii in pace, interveni Mihai.

pronume relative adj pron. relativ/interogativ/nehotarat

Prietenul meu este cinve invata.

care om invata.

oricare invata.

adverbe relative: cand, cum, unde, incotro

ex: Anii mei de referinta sunt de cand s-au nascut scriitorii.

Andrei a devenit cum era de asteptat.

Oamenii sunt cum au invatat sa fie

Atributul este o parte secundară de propoziție, care determină

un substantiv, o locuțiune substantivală sau un înlocuitor al substantivului –
pronume sau numeral.

Atributul răspunde la care? ce fel de? al (a, ai, ale) cui? cât

întrebările: (câtă)? câți (câte)? al câtelea? a câta?

 Hainele colorate sunt în dulap. (care haine? colorate)

 Se apropie de noi o mașină de pompieri. (ce fel de mașină? de pompieri)
 Mașina mamei are pană. (a cui mașină? a mamei)
 În sală au rămas doi colegi. (câți colegi? doi)

Contents [hide]
 1 Clasificarea atributelor
 2 Mijloace de exprimare
 3 Locul atributului
 4 Punctuația atributului
 5 Valoarea stilistică a atributului

Clasificarea atributelor

În funcție de partea de vorbire prin care este exprimat, atributul poate

fi: atribut adjectival, atributul substantival, atribut pronominal, atribut
verbal, atribut adverbial,atribut interjecțional.

Mijloace de exprimare

Locul atributului

Un substantiv poate avea două sau mai multe atribute. Ele pot fi așezate
după substantivul determinat sau înainte și după substantiv. Atunci când
propoziția are mai multe atribute, atributele pot fi determinate de alte
atribute.

 Anul trecut a fost o vară secetoasă, caniculară, cu

temperaturi ridicate.

Atributul poate determina două sau mai multe atribute.

 Am admirat cărțile și caietele îngrijite.

Punctuația atributului

Nu se despart prin virgulă atributule așezate lângă substantivul determinat,

atunci când atributele sunt folosite pentru a identifica sau califica obiectul
 exprimat prin substantiv. Aceste atribute sunt numite necesare și fără ele
textul nu ar avea sens. În categoria atributelor necesare intră și atributele
care exprimă cantitea obiectelor:mulți, câțiva, doi (mulți copii, doi copii).

 În ziua de astăzi, viața la țară nu mai este ca altădată.

În cazul în care atributul, împreună cu determinările lui, apare ca o

construcție explicativă, prin care se urmărește descrierea obiectului
denumit de substantivul determinat, acesta este izolat prin virgule sau linii
de pauză.

 Liniștit, băiatul s-a îndreptat spre casă.

 Oamenii aceia, cei din față, sunt părinții mei.

În general sunt izolatele prin virgule atributele care determină un pronume

personal sau un substantiv propriu.

 Mihai, fratele meu, este student.

 Noi, oamenii, suntem toleranți.

Atributele de același fel, care determină același substantiv, se despart prin

virgulă sau prin conjuncții coordonatoare. Dacă atributele nu sunt de
același fel, nu se despart prin virgulă.

 Mașina mare și frumoasă este scumpă.

 Mașina mare a fratelui meu este scumpă.

Valoarea stilistică a atributului

 epitete
 comparații
 metafore
 PROPOZITIA SUBORDONATA ATRIBUTIVA (AT)
 DEFINITIE:
 - este subordonata care indeplineste in fraza functia sintactica de atribut pe langa
un substantiv sau substitut al acestuia din propozitia regenta:
 Am urmat sfatul dat. (atribut)
 Am urmat sfatul 1/(pa care) ni l-ai dat. 2/ (atributiva)
  INTREBARI:
 - care? , cat? , cate? ,
 - ce fel de? , al (a, ai, ale) cui?
 TERMENI REGENTI:
 - substantiv: El este baiatul1/ (pe care) l-am cautat.2/
 - pronume: Acela 1/ (care) invata2/ stie1/.
 - numeral: Al doilea, 1/ (care) a intarziat2/ a avut mai mult de
asteptat1/.
 ELEMENTE DE RELATIE:
 a. pronume relative: cine, care ce, cat, cel ce:
 Primeste premiul elevul 1/ (care) e silitor. 2/
 Am urmat sfatul 1/ (ce) mi l-ai dat. 2/
 b. pronume interogativ: Asculti muzica 1/ (pe care) ai ascultat-o si ieri? 2/
 c. adverbe relative: unde, cat, cum, cand, incotro: Nu se stie ziua1/ (cand) a plecat. 2/
 Nu cunosc locul 1/ (unde) merge.2/
 d. adverbe interogative: Nu cunosc locul 1/ (unde) merge? 2/
 d. conjunctii subordonatoare: ca, sa, ca sa, daca: A luat hotararea 1/ (sa) vina. 2/
 Intrebarea 1/ (daca) vine 2/ si-a pus-o si el. 1/
 e. locutiuni subordonatoare conjunctionale: de sa, cum ca, pana sa:
 Intr-una din zile 1/ (pana sa) plec in concediu, 2/ m-a vizitat Ionescu. 1/
 ELEMENTE CORELATIVE: nu are elemente corelative, nici elemente de relatie
specifice.
 TOPICA: - postpusa: Stiu raspunsul intrebarii1/ (pe care) i-a adresat - o. 2/
 - intercalata (cu conditia sa urmeze termenului regent): Ziua 1/ (in care) m-a
vizitat 2/ mi-o amintesc si acum. 1/
 PUNCTUATIE: daca este determinativa (neizolata) nu se desparte prin virgula, iar daca
este explicativa (izolata) se desparte prin virgula de regenta ei. Atributiva explicativa
intercalata se izoleaza prin virgule de regenta ei.

Complementele circumstanţiale

În limba română se delimitează următoarele feluri de complemente

circumstanţiale.

Complementul Semnificaţia Întrebarea la care Exemplu

circumstanţial: răspunde
1. de loc locul în care se petrece o unde?, de unde?, Spre răsărit cerul
acţiune sau se manifestă o pe unde?, până începe să se lumineze.
însuşire unde?, încotro?
2. de timp timpul în care se petrece o când?, de când?, pe Noaptea râul a
acţiune sau se manifestă o când?, până când?, îngheţat.
însuşire cât timp?
3. de mod modul în care se cum?, în ce fel?, în Trenul merge încet.
desfăşoară o acţiune sau ce mod?
felul în care se prezintă o
însuşire
4. de cauză cauza, motivul realizării din ce cauză? În pădure urlă lupii de
unei acţiuni sau a foame.
existenţei unei însuşiri
5. de scop scopul realizării unei de ce?, pentru ce?, El luptă
acţiuni după ce?, la ce?, cu pentru dreptate.
ce scop?, în ce
scop?
6. condiţional condiţia de a cărei în ce condiţie? La încălzire apa se
îndeplinire depinde o transformă în vapori.
acţiune sau o însuşire
7. consecutive consecinţa unei acţiuni sau care este urmarea S-a schimbat de
a unei însuşiri faptului că…? nerecunoscut.
8. concesiv obiectul sau situaţia care în ciuda cărui fapt?, În ciuda ploii, pe
ar fi fost de aşteptat să în pofida cărui fapt? stradă este multă
împiedice înfăptuirea unei lume.
acţiuni sau existenţa unei
însuşiri

PROPOZITIA SUBORDONATA
COMPLETIVA DIRECTA (CD)

PROPOZITIA SUBORDONATA COMPLETIVA DIRECTA (CD)

DEFINITIE:

- este subordonata care indeplineste in fraza functia sintactica de complement direct pe langa
cuvantul determinat din regenta:

A invatat a citi . (complement direct)

A invatat 1/(sa) citeasca. 2/ (completiva directa)

INTREBARI:
 - pe cine?

- ce?

TERMENI REGENTI:

- verb tranzitiv: Nu stie1/ (cine) vine.2/

- locutiune verbala tranzitiva: N-a bagat de seama 1/ (ca) plecase.2/

- interjectie cu valoare predicativa:

Iata 1/ (ce) s-a intamplat. 2/

ELEMENTE DE RELATIE:

a. pronume relative: cine, care ce, cat, cel ce – Nu stiam 1/ (cine) va invinge. 2/

b. adjective pronominale relative: A intrebat 1/(care) elev invata. 2/

c. pronume nehotarate: oricare, oricine, orice, oricat: Iti dau 1/ (orice) imi ceri. 2/

c. adjective pronominale nehotarate: Iti ofer 1/ (orice)lucru doresti. 2/

d. pronume interogativ: Stii 1/ (cine) vine? 2/

e. adjectiv pronominal interogativ: Intelegi 1/ (ce) probleme discuta? 2/

g. adverbe relative: unde, cat, cum, cand, incotro: Nu stie 1/ (cand) a plecat. 2/

h. conjunctii subordonatoare: ca, sa, ca … sa, daca, de: Am auzit 1/ (ca) a venit. 2/

Nu stie 1/ (daca) vine. 2/

i. locutiuni subordonatoare conjunctionale: cum ca, cum de:

Zicea 1/ (cum ca) ar merge acolo. 2/

ELEMENTE CORELATIVE: nu are elemente corelative, nici elemente de relatie specifice. Poate fi reluata
in regenta cand determina un verb la mod nepersonal – nepredicativ.

TOPICA: - postpusa : Stiu1/ (ce) face. 2/

 - antepusa : (Care) vine, 1/nu stiu nici acum. 2/

- intercalata: A dori 1/ (sa) fii altfel decat el, 2/ este o schimbare. 1/

PUNCTUATIE: cand sta dupa regenta nu se desparte prin virgula. Cand este antepusa regentei, de
desparte, de obicei, prin virgula. Cand este intercalata, virgula se poate folosi dupa ea.