Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DEFINITII
Sistemul dispers este sistemul format din doua sau mai multe faze dintre care una
este minoritară find dispersată in cealaltă care este majotitară.
Termenul dispers provine din latină, unde dispergo, ere, si, sum înseamnă a împrăştia în
toate părţile, iar dispersio, onis înseamnă dispersare, divizare.
Din acest punct de vedere un medicament este un sistem dispers format din substanţă
medicamentoasă şi substanţă auxiliară, care pot forma o singură fază, dar cu mai multe
specii de moleule (sistem dispers numit soluţie), sau pot forma sisteme cu mai multe faze.
In general se poate spune că:
Substanta medicamentoasa, solutul sau solvatul, numit şi faza dispersată sau faza
internă, este fin diviată şi repartizată uniform in
Solvent, dizolvant, vehicul sau mediu de dispersie numit şi faza dispersantă, fază
continuă sau fază externă.
Dacă sistemul dispers are toate componentele într-o stare de agregare unică, fără
discontinuităţi in toată masa sa, este numit sistem dispers monofazic sau sistem
dispers omogen. Asa sunt solutiile. In astfel de sisteme apar probleme de stabilitate.
Dacă sistemul dispers este format din două sau mai multe faze obţinute prin
amestecarea a două sau mai multe componente care nu sunt miscibile intre ele, se
obţin sisteme disperse eterogene ca de exemplu: suspensiile (solid în lichid), emulsiile
(lichid în lichid) sau spumele (gaz în lichid).
Sistemele disperse eterogene sunt formate din cel putin două faze:
Faza dispersată, internă sau discontinuă, care este reprezentată de substanţa
medicamentoasă, cu particule mai mari decât dimensiunile unei molecule
Faza dispersantă, externă sau continuă, mediu de dispersie sau excipient
(substanţa auxiliară)
In cazul medicamentului la aceste două faze se asociază şi alte substanţe auxiliare
cu rol în asigurarea stabilităţii fizico-chimice, microbiologice sau cu rol în
eficacitatea medicamentului.
Sunt multe criterii de clasificare a sistemelor disperse. Criteriul cel mai general
de clasificare il constituie natura interactiunii cu mediul de dispersie care împarte
sistemele disperse (numite si soli) în soli liofobi şi soli liofili. După natura transformărilor
sistemele disperse liofobe sunt ireversibile (indepărtara mediului de dispersie conduce la
imposibilitatea redobândirii sistemului dispers atunci cînd se readaugă ulterior mediul de
dispersie) pe când solii liofili (atât cei monomoleculari cât şi cei polimoleculari) pot
suferi transformări reversibile.
In Tabelul 1 este prezentată clasificarea sistemelor disperse in funcţie de unitatea
cinetică specifică. Sunt reliefate si caracteristicile dispersiile liofobe, a coloizilor de
asociaţie şi a compuşilor macromoleculari.
Tabelul 1 Clasificarea sistemelor disperse in funcţie de unitatea cinetică specifică
Această clasificare este redată în Tabelul 4. Se evidentiază faptul că intre cele 8 clase de
sisteme disperse există diferenţe calitative enorme in ce priveşte stabilitatea cinematică la
sedimentare. Cu cât mediul de dispersie are o viscozitate mai mică, cu atât creşte tendinţa de
separare prin sedimentare. Dispersiile cu mediul de dispersie gazos sunt cele mai puţin stabile
cinetic, atât datorită viscozităţii mici cât şi a diferenţei mari de densitate. Clasa cea mai
importantă o formează dispersiile cu mediul de dispersie lichid. Când mediul de dispersie este
apa sistemul se numeşte hidrosol, iar dacă este un solvent organic sistemul se numeşte
organosol.
Formaunităţilor cinetice
Variatia suprafetei specifice cu forma particulei fazei disperse este ilustrată in Tabelul 5. Se
constată că suprafaţa specifică creşte prin trecerea de la forme izometrice la anizometrice.