Sunteți pe pagina 1din 12

Tipuri de metabolism

Principalele tipuri de metabolism sunt:


- bazal
- energetic
- intermediar care la randul sau este : lipidic, glucidic, proteic, hidroelectrolitic.

Metabolismul bazal reprezinta ansamblul de modificari energetice desfasurate in organismul pus in


conditii de baza (conditii in care energia e utilizata exclusiv pentru intretinerea functiilor de baza. El
depinde de varsta (e mai mare la copii decat la adulti, la adulti decat la batrani), de sex (e mai mare la
barbati), de conditii de mediu (scade in climat cald si vara). Un adult consuma in medie 1.500-2.000
kcal/zi.
Metabolismul energetic reprezinta totalitatea energiei consumate de organism ( include metabolismul
bazal plus energia necesara pentru alte activitati). Metabolismul intermediar este structurat in functie de
suportul care sta la baza lui.Se refera la substante si la transformarile pe care le sufera acestea in
organism. El se desfasoara la nivelul celulei printr-o serie de reactii chimice catalizate enzimatic.

1. Metabolismul glucidelor :
Digestia şi absorbţia glucidelor :
Principalele glucide din raţie : zaharoză, lactoză, glucoză, amidon, celuloză-aceasta din urmă , fiind
nehidrolizabilă, nu are valoare nutritivă.
Prin mucoasa intestinală trec numai monozaharidele ; de aici rezultă necesitatea hidrolizei, proces
enzimatic care începe în cavitatea bucală. Acţiunea enzimelor are loc aleatoriu ; rezultă oligozaharide,
dizaharide şi în final monizaharide.

1.1. Anabolismul glucidelor :


Anabolismul glucidelor consta in formarea acestor substanţe în organismele vii. Plantele verzi, care
reprezintă principala sursă de formare a substanţelor organice din substanţe anorganice în natură,
realizează biosinteza glucidelor prin intermediul fotosintezei, din dioxid de carbon şi apă. Organismul
omului şi al animalelor nu este capabil să sintetizeze glucidele din compuşi anorganici . Ca urmare, ele
depind de componenţii organici existenţi în hrană pe care- i pot converti în glucidele specifice.
1.1.1. Formarea glucozei. În organismul animal, glucoza are mai multe provenienţe:
- Hrana. În primul rând glucoza provine din alimente ca atare sau sub forma unor derivaţi (amidon,
glicogen, zaharoză, lactoză etc.) care în urma procesului de digestie şi absorbţie intestinală eliberează
glucoza ce pătrunde în circuitul sanguin.
- Glucogeneza. O altă cale de formare a glucozei o reprezintă procesul de glucogeneză ce constă în
biosinteza glucozei din alte monozaharide, care, de asemenea, provin din hrană. Diferitele hexoze pot fi
transformate în glucoză prin procese de izomerizare şi în unele cazuri prin procese mai complicate.
Produsii initiali sunt manoza, fructoza sau galactoza, care sub actiunea ATP si in prezenta unor enzime
specifice , se transforma in glucoza.
-Gluconeogeneza. Este procesul de formare a glucozei şi din alte substanţe decât glucide şi anume din
lipide, proteine, dar îndeosebi din aminoacizi glucoformatori şi din acid lactic. La el participă o mare
varietate de precursori dar, cel mai frecvent, gluconeogeneza se realizează pe seama acidului lactic
rezultat în glicoliză. Transformările acidului lactic încep în citosol, sunt continuate în mitocondrii şi
terminate din nou în citosol.

1
Procesul are loc, preponderent ăn ficat, după epuizarea rezervei de glicogen. Este activ în perioade de
efort fizic îndelungat sau de foame.

1.1.2.Formarea glicogenului
-Glicogenogeneza porneşte de la glucoză :glicogenul hepatic se formează din glucoza din alimente sau
din alte ţesuturi ; glicogenul muscular se sintetizează numai din glucoza sanguină. Sinteza este reglată
hormonal:de adrenalină la nivel muscular şi de glucagons la nivelul ficatului.
Formarea glicogenului este un proces care consuma energie si care se realizează sub acţiunea unor
enzime specifice. Pentru formarea unei legături glicozidice sunt necesare 4,2 Kcal. Biosinteza
glicogenului în celule utilizează glucozo-1-fosfat care provine din glucoză circulantă, din alte
monozaharide sau din compuşi glucoformatori.
- Glicogenoneogeneza constă în biosinteza glicogenului din compuşi neglucidici. Aceştia se transformă
mai întâi în glucoză după mecanismele menţionate la gluconeogeneză, iar aceasta conduce la glicogen.
Cele mai importante substanţe glicoformatoare sunt acizii: lactic, piruvic, succinic, citric, unii aminoacizi
ca: glicocol, alanină, serină, treonină, valină, acid glutamic, acid aspartic, precum şi glicerolul.

1.2. Catabolismul glucidelor


Catabolismul glucidelor este procesul de degradare a acestor substanţe în organism,un proces prin care se
elibereaza energie reprezentand o sursă principală de energie pentru toate organismele
Catabolismul glucidelor poate pleca atât de la poliglucide sau oligoglucide cât şi de la monoglucide.
Indiferent de tipul organismului, acest proces decurge în 3 etape şi anume:
- Glicogenoliza este transformărea poliglucidelor în monoglucide, respectiv a glicogenului în glucoză
sub actiunea unei enzime-fosforilaza.
CH2OH CH2OH CH2OH
H3PO4 O O
O
H H H
H H fosforilazã H H H H
+
HO OH H O HO OH H O P HO OH H O
H OH H OH H OH
n n- 1
Amidon glucozo-1-fosfat rest de lant poliglucidic
Glicogen
- Glicoliza - cale metabolica ce constă în transformarea glucozei în acid piruvic. Procesul are loc în 2
etape:
-preparativă-are creşterea reactivităţii moleculei(prin fosforilare)
-oxidativă-ruperea legăturilor moleculare
Deoarece dintr-o hexoză rezultă două trioze, înseamnă că plecând de la o moleculă de glucoză se
formează 2 molecule de acid piruvic şi 4 moli de ATP. În acelaşi timp, în glicoliză se consumă 2 moli de
ATP (Rezultă că în glicoliză bilanţul energetic constă dintr-un câştig de 2 moli ATP, adică aproape 16
Kcal/mol glucoză
- Metabolizarea acidului piruvic pe cale anaerobă (în condiţiile unui aport insuficient de oxigen) sau pe
cale aerobă (respiraţie tisulară). Produsul final al degradării anaerobe la organismele animale este acidul
lactic;produsele finale ale transformării aerobe a acidului piruvic şi implicit a glucidelor, la toate
organismele, sunt CO2 şi H2O printr-un proces puternic exoterm.
În organismul animal, acidul piruvic este convertit prin reducere în acid lactic in condiţii
anaerobe;acumularea lui este importantă în muşchi, la un efort muscular intens, pe o durată scurtă , când
există o insuficienţă de oxigen.
Ecuaţia chimică sumară care exprimă bilanţul degradării moleculei de glucoză la acid lactic este
următoarea:
C6H12O6 → 2 CH3 – CHOH – COOH ΔGO = -57 Kcal

2
Deşi degradarea anaerobă a glucidelor cu formare de acid lactic sub aspect energetic nu prezintă o
importanţă deosebită , ea are un rol foarte mare în activitatea vitală a organismului animal, asigurand
îndeplinirea de către organism a funcţiilor sale fiziologice şi în condiţiile unui aport insuficient de oxigen.
In conditii aerobe, acidul piruvic este metabolizat in mitocondrii pana la CO 2 si H2O; procesul este
exoterm si este alcatuit din 3 etape distincte: -ciclul acizilor tricarboxilici sau ciclul Krebs
-lantul transportatorilor de hydrogen si electroni
-fosforilarea oxidativa

2. Metabolismul lipidelor
În toate organismele, lipidele au, în primul rând, un rol plastic, structural. Ele participă la formarea
diferiţilor constituenţi celulari: biomembrane, nucleu, mitocondrii, microzomi etc. In acelaşi timp, în
combinaţie cu proteinele sau cu glucidele formează complecşi care au diverse şi importante funcţii,
participând la toate procesele vitale din organism.Lipidele îndeplinesc rolul de solvenţi şi vehiculanţi ai
unor componente biologic importante cum sunt vitaminele liposolubile , lipocromii, etc. Lipidele ce
conţin acizi graşi polinesaturaţi sunt puncte de plecare în sinteza prostaglandinelor.
Deosebit de important este rolul energetic al lipidelor : prin oxidare, 1g de lipide produce 9,3 Kcal, deci
dublu faţă de glucide şi proteine.

Digestia şi absorbţia lipidelor


Este un prces complex ce presupune câteva etape :
-degradarea hidrolitică
-solubilizarea
-menţinerea în mediu apos a unor substanţe hidrofobe
Ultimele două etape se realizează sub acţiunea acizilor biliari. Lipidele, ăn contact cu bila, sunt dispersate,
rezultând o emulsie cu grad de dispersie mijlociu.Apoi, intervine acţiunea hidrolazelor pancreatice
specifice tipului de lipide.(fosfolipaze, lipase, colesterolesteraze, etc). Astfel, lipidele pot fi absorbite prin
mucoasa intestinală, iar acizii biliari se reîntorc în lumen şi apoi în ficat.

2.1. Metabolismul gliceridelor


Gliceridele reprezintă lipidele de rezervă care sunt depozitate în cea mai mare parte în diferite ţesuturi şi
organe sau părţi ale microorganismelor. Ele reprezintă elementul variabil şi se consumă primele în
procesele metabolice. Sunt formate, în general, din acizi graşi cu număr par de atomi de carbon.
2.1.1.Anabolismul gliceridelor
Gliceridele se sintetizează din glicerol şi acizi graşi.
Glicerolul se formează în cantitate mare din aldehida 3-fosfoglicerică care apare în glicoză, fiind un
proces de reducere în prezenţă de NADH+H + şi gliceroaldehid-dehidrogenază:

Aceasta este calea principală de formare.

Acizii graşi se sintetizează pornind de la acetil-CoA ce provine atât din glucide, ca urmare a
decarboxilării oxidative a acidului piruvic, cât şi din acizi graşi, prin  oxidare.
Biosinteza acizilor graşi se realizează prin două căi: pe calea malonil-CoA, care are loc în citoplasmă (se
mai numeşte calea citoplasmatică) şi pe calea “elongatiei ». Acizii graşi nesaturaţi se pot sintetiza din
acizi saturati, prin dehidrogenare ( din acidul palmitic rezulta acidul palmitoleic, din acidul stearic rezulta

3
acidul oleic.) in prezenta unor enzime la nivelul microzomilor. Acizii graşi polinesaturaţi, în general, nu
pot fi sintetizaţi în organismul animal , din care cauză sunt denumiţi acizi graşi esenţiali.
Biosinteza triacilglicerolilor este deosebit de activă în ficat şi în ţesutul adipos al mamiferelor precum şi
în ţesuturile plantelor. Acest proces se bazează pe reacţiile dintre glicerină şi acizii graşi în forma lor
activă, adică dintre αglicerofosfat şi acil-CoA.

2.1.2. Catabolismul gliceridelor


Prima etapă în catabolismul gliceridelor este hidroliza acestora sub acţiunea lipazelor intracelulare, cu
formare de glicerol şi acizi graşi liberi. În organismul animal, hidroliza lipidelor are loc la nivelul
ţesutului adipos sub acţiunea unei lipaze adrenalinosensibilă care eliberează acizi graşi şi glicerol
In a doua etapa glicerolul şi acizii graşi sunt în continuare oxidaţi în procesele respiratorii servind ca
substrat energetic ca şi glucidele. În felul acesta ele sunt metabolizate până la CO 2 şi H2O, iar energia lor
chimică se înmagazinează în legături macroergice, în special în ATP.

2.2. Metabolismul steridelor


Studiul metabolismului steridelor cuprinde atât metabolismul sterolilor cât şi al acizilor graşi. Întrucât
metabolismul acizilor graşi a fost prezentat anterior, în continuare se va dezvolta numai metabolismul
sterolilor, dintre care cel mai important este colesterolul, care are câteva funcţii importante :
-participă la edificarea structurilor lipoproteice celulare şi a celor solubile din plasmă. Se găseşte în
substanţa nervoasă, unde prezintă o mare stabilitate metabolică(nu se reînnoieşte prin degradare şi sinteză
şi nu schimbă cu cel din alte compartimente ale organismului); se găseşte şi în ficat unde însă prezintă o
activitate metabolică foarte intensă.
-precursor al hormonilor steroidici
-materie primă pentru acizii biliari
-participă la sinteza vitaminei D3
2.2.1. Anabolismul sterolilor
În toate organismele , sterolii se sintetizează pe seama acetatului activat, existent în fondul metabolic
intracelular de acetil-CoA. Orice substanţă care determină formarea de acetil-CoA stimulează biosinteza
sterolilor care are loc în compartimentul extramitocondrial, iar cele mai multe dintre enzimele care
intervin în acest proces sunt localizate în reticulul endoplasmatic.
Cea mai mare parte din colesterolul existent în organismul animal provine printr-o biosinteză endogenă şi
nu din steridele alimentare exogene.
Sediul principal al biosintezei colesteroluuli este ficatul, dar se mai sintetizează colesterol şi în peretele
intestinal şi în glandele producătoare de hormoni steroizi.
Reacţiile biochimice care au loc în procesul de biosinteză al colesterolului au loc în trei mari etape:
- transformarea acetatului activ în acid mevalonic;
- transformarea mevalonatului în scualen;
- ciclizarea scualenului în colesterol; În ţesuturile organismelor superioare sterolii se
găsesc mai ales sub formă esterificată, adică sub formă de steride. Esterificarea are loc printr-o reacţie de
tipul următor:
Sterol + acil-CoA → Steridă + CoA-SH
Reacţia este catalizată de o acil-CoA transferază.

2.2.2. Catabolismul steridelor


Sub acţiunea esterazelor tisulare, esterii sterolilor (colesterolului) sunt hidrolizaţi în cele două
componente: sterol şi acid graşi. Acidul gras este metabolizat conform mecanismelor descrise anterior
iar componenta sterolică are un metabolism propriu.
Sterolii sunt eliminaţi sau reutilizaţi pentru formarea steridelor, sau sunt supuşi unor transformări. Calea
cea mai simplă de transformare constă în reducerea sterolilor la dublele legături. Astfel, la om colesterolul
este redus la dihidrocolesterol care este eliminat din organism.

4
Mai complexă este calea oxidării sterolilor. În procesul de oxidare a sterolilor, iniţial se formează acizi
colici (glicocolic şi taurocolic), iar printr-o oxidare totală rezultă hormonii steroizi.
În felul acesta, o parte a sterolilor se transformă prin oxidare într-o serie de compuşi activi ce îndeplinesc
în organism diferite funcţii deosebit de importante.

2.3. Metabolismul ceridelor


Acizii graşi din ceride se sintetizează şi se degradează la fel ca şi acizii ce formează gliceridele şi
steridele.
Monoalcoolii superiori se formează din acizii graşi corespunzători , prin reacţii de reducere. Ceridele se
formează prin esterificarea monoalcoolilor superiori cu acizii graşi sub acţiunea unor lipaze specifice..

2.4. Metabolismul glicerofosfolipidelor


În celule şi ţesuturi au loc, simultan, procese de biosinteză a glicerofosfolipidelor cat si procese de
degradare.

2.4.1. Anabolismul glicerofosofolipidelor


O cale de sinteză a glicerofosfolipidelor constă în transformarea acidului fosfatidic în diacilglicerol care
ulterior reacţionează cu compusul azotat activat cu ajutorul CTP. Astfel, în biosinteza lecitinei, colina este
activată mai întâi în fosforilcolină.Desigur mai sunt si alte cai de sinteza a acetor compusi

2.4.2. Catabolismul glicerofosofolipidelor


Prin reacţii de hidroliză, glicerofosfolipidele se vor desface iniţial în glicerină, acid fosforic şi bază
azotată. Aceste componente, sau sunt folosite în procesul de reînnoire a glicerofosfolipidelor , sau se vor
degrada prin mecanismul specific fiecărei clase de substanţe din care fac parte.
Hidroliza glicerofosfolipidelor decurge în mod treptat, fapt ce determină apariţia unor substanţe
intermediare. În cazul lecitinei, de exemplu, hidroliza are loc într-o primă etapă sub acţiunea unor
fosfolipaze A, care scindează gruparea acil.

3. Metabolismul proteinelor
Proteinele sunt specifice fiecarui organism,; se sintetizeaza endogen, neputand fi preluate din alimente,
gata formate.Pentru sinteza celor aprox. 5 milioane de proteine de care are nevoie organismul uman e
necesara o cantitate suficienta din cei 20 de aminoacizi (AA). Dintre acestia, 10 isi poate produce singur,
ceilallti 10 trebuie introdusi prin alimentatie si sunt denumiti AA esentiali. AA eliberati prin procesele de
digestie sunt transportati la ficat, unde sunt depozitati si apoi tarnsportati spre diverse organe. AA liberi,
care formeaza un fond caracteristic fiecarui organ sunt intr-o dinamica permanenta ca urmare a
schimbului cu cei din structura proteinelor.
Nota : AA neesentiali : alanina, prolina, glicocolul, serina, tirozina, asparagina, glutamina, cisteina,
acidulaspartic, acidul glutamic
AA esentiali: valina, leucina, izoleucina, triptofanul, fenilalanina, metionina, treonina, arginina, lizina,
histidina

3.1. Anabolismul proteinelor


Biosinteza proteinelor este un proces foarte dinamic(cele mai intense fiind in ficat) si deosebit de
important, aflat in echilibru cu cel de degradareal lor. Acest proces de sinteza incepe in nucleul celular,
unde se sintetizeaza cei trei acizi ribonucleici-ARN-(mesager, ribozomal, de transfer).Pentru sinteza uneia
dintre cele aprox. 5 milioane de proteine , cei 3 ARN transcriu a anumita secventa a bazelor dintr-o zona
bine delimitata a ADN.
Principalele etape ale biosintezei sunt :
-activarea AA-lor si pre luarea lor de catre ARN

5
-initierea sintezei lantului polipeptidic
-formarea lantului polipeptidic(lungirea lui)
-incheierea lantului polipeptidic si desprinderea de ribozom

3.2. Catabolismul proteinelor


Digestia proteinelor incepe in stomac, unde sub actiunea pepsinei, la un pH de 1-1,5 asigurat de HCl, are
loc denaturarealor,Apoi, in intestinul subtire are loc scindarea lor : enzimele specifice desfac cate un AA
care contine grupa aminica sau carboxilica libera. Absorbtia acestor AA are loc in intestinul subtire.
Fiecare AA are un mod particular de a se metaboliza, dar exista si procese comune tuturor AA-lor :
-transaminarea:procesul de transfer a grupei amino de pe un AA pe un cetoacid ; procesul este reglat de
doua enzime foarte importante (GOT si GPT). Prin acest proces se realizeaza o corelatie intre cele trei
metabolisme de baza-lipidic, glucidic, proteic
-decarboxilarea:eliminarea grupei carboxyl si refacerea aminei, rezultand si CO2. Rezulta tre tipuri
principale de amine:biologice (histamine, adrenalina, noradrenaliana, ultimii doi fiind incadrati in
categoria hormonilor), structurale (devin componente ale altor compusi importanti; ex taurina, colina),
toxice (cadaverina)
-dezaminarea : oxidativa si neoxidativa. Prin cea oxidativa, AA sufera un proces de dehidrogenare prin
care rezulta cetoacizi si amoniac, care este un produs toxic. NH3 rezulta si din alti compusi azotati ;
totusi, concentratia lui este mica, intrucat intervin procese dereglare, de detoxifiere.

3.3. Metabolismul heteroproteinelor


Cromoproteine : hemoglobina, cea mai importanta din clasa, are o parte proteica-globina, una
neproteica-protoporfirina si fier. Intregul proces de sinteza (care include sinteza componentelor cat si
asamblarea lor_ este riguros reglat, sinteza acesteia in exces nefiind posibila. Procesul de catabolizare
incepe inca din interiorul hematiei, dintre compusii rezultati doar fierul este reutilizabil.

3.4. Metabolismul nucleoproteinelor


Nucleoproteinele sunt biopolimeri de maxima importanta pentru organism formate dintr-o proteina si
acizi nucleici (ARN si ADN). Prin alimentatie se introduc cantitati importante din acesti compusi,dar ele
nu pot fi utilizate ca atare-nici macar componentele constitutive(bazele purinice si pirimidinice si 2 oze:
riboza si dezoxiriboza).Bazele purinice au ca reprezentanti principali adenina si guanina, ambele prezente
atat in ARN cat si in ADN ; cele pirimidinice au ca reprezentanti principali citozina-in ARN si ADN,
uracilul—in ARN si timina-in ADN.
Pentru sinteza bazelor purinice sunt necesar o multime de precursori (ca glicocol, glutamina, CO2, radical
formil si acidul aspartic) celelalte au nevoie doar de 2 (acidul aspartic si carbamilfosfatul).
Catabolismul bazelor purinice conduce in final la acid uric, cel al bazelor purimdinice la compusi
carbamilici.
Biosinteza acizilor nucleici este corelata cu durata lor de viata, nefind identic in toate tesuturile si
organele.Celulele din piele, din maduva oaselor, din mucoasa intestinala se inlocuiesc rapid, cele din
muschi mai lent, cele neuronale nu se mai inlocuiesc pe durata vietii.

4. Metabolismul hidroelectrolitic
Acest tip de metabolism este strict legat de apa care este principalul constituent al tuturor organismelor.In
organismul uman ea se gaseste in proportie de cam 60%, repartizata intre vasele sanguine si limfatice,
spatile intercelulare si celulele insesi.Astfel se considera ca exista 2 spatii hidrice : cel
intracelular(aproape 50% din greutatea corpului) si cel extracelular(aproape 20%). Cele doua spatii sunt
separate prin membrana celulara a carei permeabilitate selectiva permite deplasarea apei si
electrolitilor.Ea este impermeabila pentru Na+ si anionii mari si permeabila pentru K+si anionii mici.
Rezulta ca exista o diferenta intre compozitia lichidelor extra si intracelulara. Primul este la randul sau
diferentiat in lichidul interstitial si plasma sanguina, separate prin peretii vaselor capilare, permeabile

6
pentru electroliti si molecule organice mici, nu totdeauna pentru proteine. Lichidul intracelular contine o
cantitate mica de Cl-,una foarte mare de K+, ioni fosforici si proteine.
In organism apa are mai multe roluri derivand din proprietatile ei :
- caldura specifica mare, motiv pentru care ea poate primi sau ceda o cantitate mare de
caldura fara a-si schimba sensibil propria temperatura
- polaritatea : ea are o structura bipolara, angulara, cele 2 legaturi H-O formand un unghi de
104,5°
- asocierea moleculara prin legaturi de hidrogen, slabe din punct de vedee chimic, dar mai
puternice decat cele electrostatice obisnuite intre dipoli ; astfel de punti se pot realiza si
intre alte elemente ;=N-H…O= sau –O-H…N=
Aceste ultime doua proprietati confera apei rolul de cel mai bun si important dizolvant atat pentru
electroliti (acizi, baze, saruri) cat si pentru compusi neionizati(organici sau anorganici). Moleculele de apa
inconjoara ionii sau molecule neionizate ca o « patura », constituind asa numita apa legata ; restul se
regaseste ca apa libera.
O caracteristica importanta a solutiilor este pH-ul ei (pondus hidrogenii) care reprezinta logaritmul cu
semn schimbat al concentratiei ionilor H+. In solutiile neutre , [H+]=10 exp-7, deci pH-ul este 7. O
solutie cu pH<7 este o solutie acida, una cu pH>7 este bazica. Acest lucru este imortant de stiut, intrucat
mecanismul reactiilor biochimice sau posibilitatea realizarii lor depinde de pH-ul mediului in care se
gasesc compusii de reactie. In plus in biochimie e util de definit substantele acide si bazice. Comform
teoriei protolitice acizii sunt donori de H+, bazele sunt acceptori. Pot exista si amfoliti – substante care
pot fi si acid si baza in functie de mediul in care se afla(de ex radicali de la acizi polivalenti ;HSO4-,
HCO3-).
Procese biochimice prin care se genereaza acizi si baze in organism :majoritatea procelor din
organismgenereaza direct sau indirect H+. Dintre acestea fac parte in primul rand caile metabolice
fundamentale ( ale lipidelor, glucidelor, proteinelor).
Ex:
- glicoliza – conduce le formare de acid piruvic sau lactic
- degradarea trigliceridelor-rezulta acizi grasi
- la degradarea proteinelor, formarea ureei este un proces generator de H+
Trebuie amintit si aportul de acizi prin hrana, la fel cum majoritatea alimentelor vegetale sunt surse
alcalinizante. Rezulta deci ca organismul este supus in permanenta la variatii de pH, de care insa se apara
prin sistemele tampon. Sistemele tampon sunt solutii ale unor amestecuri de 2 sau mai multe substante
chimice, organice sau anorganice, capabile sa preia atat excesul de H+cat si de OH-.. Ele sunt de 2 tipuri :
- sarea de Na a unui acid slab si acidul respectiv (ex ;acetat de Na si acid acetic, bicarbonat
de Na si acid carbonic)
- sarea unui acid tare cu o baza slaba si baza respectiva (ex ; clorura de amoniu si
amoniacul)
Principalele sisiteme tampon din organism sunt ;
- acid carbonic-bicarbonat(este intoate fluidele organismului);
- cel al fosfatilor, fosfat di si monosodic (in celule si in spatiul extracelular) ;
- cel al unor acizi organici :lactat-acid lactic, piruvat-acid piruvic etc.
- cel al hemoglobinei.
Un rol important in organism il au si electrolitii ; cationi si anioni.
Principalii cationi din sange sunt ;
- Na+:intervine in echilibrul acido-bazic, fiind o componenta a sistemelor tampon si in
excitabilitatea neuromusculara; patrunde ca NaCl si se elimina in principal prin urina si
transpiratie.
- K+ ;rol plastic(e fixat pe proteine), in transmiterea fluxului nervos, in excitabilitatea
musculara, in procesele de permeabilitate celulara ; patrunde prin alimente si se elimina
prin urina

7
- Ca2+ :rol in excitabilitatea musculara, in permeabilitate celulara si capilara , realizand
impreuna cu Mg2+ un ecran protector al celulei, mineralizarea oaselor
- Mg2+:rol in metabolismul intermediary al lipidelor, glucidelor, proteinelor, favorizeaza
absorbtia calciului potasiului, in excitabilitatea neuromusculara, in reglarea temperaturii
organismului.
- Fe2+: intra in compozitia hemoglobinei.
Dintre anioni se pot aminti;
- Cl- ; contribuie, alaturi de Na+, la realizarea presiunii osmotice.
- fosforul :rol in mineralizarea oaselor, echilibrul acido-bazic, sinteza principalilor compusi
macroergici, a acizilor nucleici; se ingereaza prin alimente si se elimina preponderent prin
urina

5.Termogeneza, termoliza, mecanisme de reglare a temperaturii


Hipotalamusul mentine constanta temperatura corpului prin intermediul a trei procese : termogeneza ,
termoliza si conservarea caldurii
1.Termogeneza, producere de caldura, este initiata printr-o serie de mecanisme hormonale implicând
hipotalamusul si corelatiile sale cu sistemul endocrin.
Producerea de caldura în organism se realizeaza prin:
- Reactii chimice ale metabolismului apar în timpul ingestiei si metabolizarii alimentelor.Reactiile
necesare mentinerii metabolismului bazal necesita energie si ofera caldura. Aceste procese apar în
interiorul corpului (ficat) si sunt în parte responsabile de mentinerea temperaturii interne a corpului.
- Tonusul si contractia musculara; muschii scheletici produc caldura prin doua mecanisme: cresterea
treptata a tonusului muscular si fasciculatii rapide musculare. Amândoua, cresterea tonusului muscular si
frisonul sunt controlate de hipotalamus. În timp ce temperatura periferica scade, tonusul muscular creste
si frisonul începe. Frisonul este un mecanism eficient în cresterea productiei de caldura deoarece nu se
produce cu lucru mecanic si toata energia produsa este transformata în caldura
- Termogeneza chimica: rezulta din eliberarea de epinefrina. Epinefrina produce o crestere rapida si
tranzitorie a termogenezei crescând rata metabolismului bazal.
2. Termoliza, pierderea de caldura se realizeaza prin câteva mecanisme:
- Radiatia - se refera la pierderea de caldura prin radiatii elecromagnetice (infrarosii cu λ=5-20μm).
Aceste unde sunt emanate de suprafete a caror temperatura este mai mare decât a aerului, pielea si
implicit corpul va ceda mediului caldura.
- Conductia - se refera la o pierdere de caldura de la o molecula la alta prin transfer de la o suprafata la
alta. Prin conductie o suprafata mai calda cedeaza caldura unei suprafete mai reci.
- Convectia - este pierdera de caldura prin intermediul curentilor de aer sau lichide.
- Vasodilatatia periferica - creste pierderea de caldura prin aducerea sângelui încalzit din interiorul
corpului la suprafata lui. Pe masura ce sângele încalzit trece spre periferie, caldura este transferata prin
conductie pielii si apoi de la piele la mediul înconjurator.
- Scaderea tonusului muscular - pentru a scadea productia de caldura, tonusul muscular poate fi moderat
scazut si activitatea voluntara a muschilor scazuta.
- Evaporarea apei organismului de la suprafata pielii si de la suprafata mucoaselor este o sursa majora de
scadere a caldurii. Pierderea insensibila de apa (în absenta unei transpiratii perceptibile) reprezinta circa
600 mL apa /zi. Caldura este pierduta pe masura ce lichidul de la suprafata corpului trece în stare gazoasa,
astfel încât pierderea de caldura prin evaporare este crescuta daca exista o cantitate mai mare de lichid la
suprafata corpului si depinde de o diferenta optima de temperatura între corp si mediu. În plus pierderea
de caldura prin evaporare este influentata de umiditatea relativa a aerului. Daca umiditatea aerului este
redusa, evaporarea se face rapid, dar daca este crescuta transpiratia, nu se mai evapora, ramâne pe piele si
se scurge.

8
- Sudoratia :când corpul se supraîncalzeste, glandele sudoripare secreta mari cantitati de sudoare la
suprafata pielii pentru a realiza o racorire rapida a corpului prin evaporare.Deoarece prin sudoare se pierd
mari cantitati de clorura de sodiu, este deosebit de important sa stim modul în care glandele sudoripare
elimina clorul si sodiul în timpul procesului secretor. Când debitul secretiei sudorale este foarte redus,
concentratiile sodiului si clorului din sudoare sunt de asemenea foarte scazute, deoarece cea mai mare
parte a acestor ioni se reabsoarbe din secretia precursoare înainte ca aceasta sa ajunga la suprafata
corpului; concentratiile lor sunt uneori scazute pâna la 5 mEq/l fiecare. Pe de alta parte, când debitul
secretiei creste progresiv, debitul reabsorbtiei clorarii de sodiu nu creste corespunzator, astfel încât
concentratiile acestuia în sudoare la individul normal neaclimatizat cresc de obicei pâna la nivelul maxim
de 60 mEq/1, sau aproape jumatate fata de nivelul plasmatic.
Echilibrul dintre producerea si pierderea de caldura
Caldura este generata în mod continuu în corp ca un produs secundar de metabolism, si este de asemenea
în permanenta pierduta în mediul înconjurator. Când rata productiei de caldura este egala cu rata pierderii,
persoana respectiva este considerata a fi în echilibru termic. Când cele doua rate sunt inegale, caldura si
deci si temperatura corpului, în mod evident vor creste sau vor scadea. Pielea, tesuturile subcutanate si
tesutul adipos sunt un sistem izolator termic pentru tesuturile din interiorul organismului. Grasimea este
deosebit de importanta deoarece conduce caldura de trei ori mai încet decât alte tesuturi. Daca nu exista
un flux sanguin de la organele interne încalzite catre piele, proprietatile izolatoare ale organismului
masculin normal sunt de aproximativ trei patrimi din proprietatile izolatoare ale unui costum obisnuit de
haine. La femei, aceasta izolatie este însa si mai buna.
Izolarea realizata de tesuturile subcutanate este un mijloc eficace de mentinere a temperaturii interne
centrale normale, chiar daca temperatura pielii se apropie de temperatura aerului ambiant.
Sistemul "iradiant" al organismului: circulatia sângelui de la interiorul corpului catre piele: vasele
sanguine penetreaza tesuturile grase subcutanate izolatoare si se distribuie abundent imediat sub piele.
Deosebit de important este un plex venos subcutanat care primeste sânge de la capilarele pielii. În
majoritatea zonelor expuse ale corpului (mâini, picioare si urechi) sângele ajunge în plex chiar direct din
arterele mici, prin venele cu un strat muscular bine dezvoltat (ale anastomozelor arteriovenoase). Debitul
sanguin prin plexul venos poate avea variatii foarte mari, de la foarte putin peste zero pâna la 30% din
debitul cardiac total. Un debit sanguin crescut determina transportul cu mare usurinta al caldurii din
interiorul corpului catre piele, în timp ce reducerea la minim a debitului sanguin subcutanat
(vasoconstrictie) reduce pierderea de caldura (mecanism de conservarea caldurii).
Evident, pielea este astfel un sistem "iradiant" eficient, iar fluxul sângelui catre piele reprezinta un
mecanism extrem de eficient de transmitere a caldurii din interiorul corpului catre piele.
Dirijarea caldurii catre piele prin intermediul sângelui este controlata de gradul de vasoconstrictie a
arteriolelor si a anastomozelor arterio-venoase care aprovizioneaza cu sânge plexul venos al pielii.
Aceasta vasoconstrictie, la rândul ei, este controlata aproape în întregime de sistemul nervos simpatic ca
raspuns la modificarile temperaturii centrale si ale temperaturii mediului ambiant.

3.Conservarea caldurii
Organismul conserva caldura si îsi protejeaza temperatura corpului prin doua mecanisme importante:
vasoconstrictia- mecanism involuntar si mecanisme voluntare.
Vasoconstrictia: prin vasoconstrictie periferica sângele central încalzit sunteaza periferia (unde radiatia,
conductia si convectia ar produce pierderea de caldura). Acest mecanism este facilitat de straturile
izolatoare ale pielii si grasimii subcutanate care protejeaza temperatura interna.
Mecanisme voluntare: ca raspuns la temperaturi scazute ale corpului oamenii folosesc o serie de mijloace:
se îmbraca mai gros, cu câteva rânduri de haine care permit crearea de straturi termoizolante (strat de aer
încalzit de corp); executa miscari active ( mersul, batutul picioarelor pe loc, batutul palmelor, jogging si
alte tipuri de activitati fizice care cresc activitatea muschilor scheletici si în felul acesta producerea de
caldura; se ghemuiesc scazând în felul acesta suprafata corporala capabila sa piarda caldura prin radiatie,
convectie si conductie).

9
Interrelatii între diferite tipuri de metabolism, reglarea cailor metabolice
Indeplinirea functiilor specifice ale organismului necesita aprovizionarea continua a celulelor cu substante energetice si
plastice.Datorita alimentatiei intermitente , aportul exogen de aceste substante este discontinuu, ceea ce necesita existenta
unor mecanisme care sa niveleze aceste fluctuatii, atat sub aspect cantitativ cat si cantitativ.
Substratele energetice aflate in circulatie(considerand ca nu sunt inlocuite)pot acoperi nevoile bazale pentru perioade de
timp foarte scurte.: glucoza singura ar ajunge pentru 1 ora, trigliceridele pentru 25 minute, acizii grasi pentru 2,5 min.
Alternanta perioadelor de alimentare cu cele de postsau efectuarea unei activitati intense determina ample fluctuatii
metabolice-anume trecerea de la reactii predominant anabolice la cele catabolice. Faza anabolica corespunde patrunderii
in organism a alimentelor, cea catabolica- perioadelor dintre mese. Aceasta ultima faza este foarte intense inperioade de
foame prelungita sau de efort intens.
Faza anabolica este dominata de cresterea nivelurilor plasmatice ale unor componenti prin absorbtia lord in
tractul gastro-intestinal.In aceasta etapa, glucoza, aminoacizii si trigliceridele se afla in sange in concentratii mari.
Hiperglicemia si hormonii eliberati de tractul gastro-intestinal declanseaza riposta insulinica care determina utilizarea
intracelulara a glucozei si a aminoacizilor in tesuturile insulino-sensibile. Trigliceridele sunt si ele epurate prin comutarea
lipoproteino-lipazei din tesutul adipos de la forma inactiva la alta cu activitate catalitica mai mare. Trecerea reversibila de
la catabolism la anabolism declanseaza perturbari metabolice mai ales in ficat, muschii scheletici si in tesutul adipos,
structuri joaca un rol important in depozitarea si mobilizarea rezervelor energetice. Spre deosebire, creierul si hematiile
au un consum energetic constant.Nevoia de energie a creierului nu depinde de intensitatea activitatii nervoase, el
consumand cam 120g glucoza/zi.
Ficatul , in faza anabolica, capteazaglucoza din sange, glicemia atingand valori de 120-130 mg/ml. Glucoza
fosforilata la glucozo-6-fosfat duce la cresterea vitezei tuturor secventelor initiate de acest compus :arderea glucozei la
CO2 si H2O ; se reface depozitul de glicogen :glucoza care depaseste nevoile este convertita in trigliceride care sunt
exportate sub forma de lipoproteine, in special spre tesutul adipos. Aminiacidemia crescuta in urma absorbtiei intestinale
furnizeaza ficatului substratul pentru resinteza proteinelor dislocate in faza catabolica. O parte din glucoza poate fi
convertita in aminoacizi, daca ratia alimentara cuprinde proteine putine sau de calitate inferioara.
Muschii scheletici insulino-sensibili capteaza cu usurinta glucoza aminoacizi din lichidul extracelular ; se raface depozitul
de glicogen, se resintetizeaza proteinele iar trigliceridele circulante dinlipoproteine furnizeaza muschilor acizi grasi ca
trigliceride tisulare.
In tesutul adipos metabolismul e deplasat spre lipogeneza: acest tesut are o capacitate de depozitare nelimitata, astfel incat
glucoza si acizii grasi, care nu si-au gasit locul in alta parte, sunt depozitate aici ca trigliceride.
Deci, in faza anabolica se depoziteaza substantele energogene sub forma de glicogen, proteine si trigliceride, insulina fiind
factorul hormonal predominant.

Faza catabolica : in aceasta etapa se activeaza mecanisme de reglare complexe, de natura metabolica si neuro-
hormonala, care permit utilizarea gradata a rezervelor si utilizarea preferentiala a unui substrat in locul altuia ce trebuie
protejat. Cerinta majora in aceasta faza este asigurarea homeostaziei glicemice., urmeaza apoi aprovizionarea tuturor
celorlalte tesuturi cu substantele necesare. Lipoliza este accelerata , tesutul adipos trimitand in circulatie acizi grasi
utilizati de tesuturi ca material energogen ( cu exceptia creierului si a hematiilor) si glicerol, care, captat in ficat este
suport pentru sinteza de glucoza.
Muschii scheletici primesc acum cantitati mici de glucoza, nevoile sale energetice fiind initial implinite prin
dislocarea unei cantitati de glicogen. Resturile de glucoza sunt arse pana la CO2 si H2O sau degradate anaerob la acid
lactic.In aceasta faza suportul energetic major este constituit din acizi grasi obtinuti din diferite surse.
Dupa epuizarea glicogenului(hepatic si muscular) organismul recurge la proteinele musculare pentr a
obtine sursa pentru gluconeogeneza.Aceasta este calea de mentinere a homeostaziei glicemice in timpul foamei. Dupa 8-
10 ore de post, organismul consuma din toate categoriile de substante, cel mai mult din glucoza ;in inanitia prelungita,

10
organismul obtine glucoza pe seama celorlalti componenti. Proteinele sunt utilizate continuu, dar consumul se reduce de la
200-3—Kcal/zi la 75 Kcal/zi dupa 40 zile de foame. Trigliceridele se consuma in ritm constant si la un nivel ridicat.

Reglarea cailor metabolice


Toate tipurile de metabolism sunt riguros reglate , acest reglaj vizand viteza de metabolizare, directia
metabolica si capacitatea de depunere sau mobilizare a substantelor cu rol energetic in situatie de exces sau lipsa a
acestora. Aceasta reglare se efectueaza in general prin efectori metabolici sau pe cale hormonala. Principiile generale
sunt asemanatoare la toate tipurile de metabolism, existand in paralel si mecanisme particulare. Toate punctele »cheie »
ale unui metabolism sunt controlate de enzime cheie, situate fie la inceputul lantului metabolic, cat si in punctele de
ramificatie ale acestuia ; asupra lor lucreaza efectori ce au structura chimica simpla, diferita de cea a substratului asupra
caruia actioneaza.
Controlul hormonal se exercita specific asupra organului tinta , fiind raspuns la :excesul saulipsa de sustrat,
stress, urgente de diferite naturi, homeostazie. etc.Raportul in care sunt hormonii cu actiune antagonicaeste mai important
decatcantitatealor individuala( ex raportul insulina/glucagon) Cele 2 procese sunt puternic intrepatrunse, incat ele nu pot fi
strict decelate, decat eventual in scop didactic. Ele actioneaza prin mai multe mecanisme , ca de ex :cresterea sau scaderea
vitezei activitatii enzimatice(prin modificarea conformatiei moleculei protein-enzimei) ; transformarea unor enzime din
forma activa in cea nonactiva, ; modificarea pH-lui mediului etc..

1. Reglarea metabolismului glucidic


1.1. Reglarea glcogenolizei si glicogenogenezei:desfacerea unitatilor de glucoza din glicogen se face de 10-50
de ori mai repede decat integrarea lor in glicogen.D.p.d.v. hormonal, procesele sunt reglate de glucocorticoizi dar si de
insulina care actioneaza antagonic cu adrenalia si glucagonul. D.p.d.v. al proceselor , o importanta deosebita o au si
efectele produse de concentratia substratelor respective (glucoza si glucozo-6-fosfatul)si actiunea opusa a celor 2 sisteme
enzimaticeparticipante.(fosforilazei si al glicogensintetitazei),Acesti factori isi coordoneaza activitatea
in « cascada »reactiilor declansate hormonal.

1.2. Reglarea glucolizei se face prin unul dintre cele mai fine mecanisme care actioneaxa asupra concentratiilor
ATP/ADP, AMP ; daca apare o crestere de ADP sauAMP, creste imediat viteza de degradare glicolitica ducand la marirea
concentratiei de ATP. Invers, daca exista o cantitate mare de ATP, vor fi inhibate glicoliza si glicogenoliza. Dupa cumcum
s-a mai mentionat, prin ciclul Krebs sa coreleaza cele trei etabolisme(lipidic, glucidic, protidic). Astfel, formarea in exces
a unor aminoacizi, a acizilor grasi liberi saturati sau nesaturati va determinainhibarea glicolizei.

1.3. Reglarea gluconeogenezei:este la fel de riguros controlat ca si celelalte procese din citoplasma. El se
intensifica in cazul inanitiei sau al scaderii cantitati de insulina(diabet) si este inactivat prin aportul exogen de glucide sau
prin administrare de insulina. Aceste mecanisme se regasesc in ciclul Krebs, care face legatura intre cele trei metabolisme.

2. Reglarea metabolismului lipidic


Reglarea metabolismului trigliceridelor la nivelul tesutului adipos este foarta importanta pentru echilibrul
dintre anabolismul si catabolismul lipidic din tot organismul, aceasta intrucat tesutul adipos este format in proportie de
95% din acesti compusi. Echilibrul dintre lipoliza si lipogeneza se mentine prin actiunea complexa a unor factori de natura
neuro-hormonala, de nutritie. In conditii de post sau inanitie, necesitaile energetice se satisfac pe seama mobilizarii
acizilor grasi-in primele 15 orese reduce lipogeneza(datorita diminuarii metabolizarii glucozei furnizoare), dupa care se
accentueaza lipoliza prin activarea hormonului trigliceridlipazei)
Hormonul care franeaza lipoliza si impiedica cresterea concentratiei acizilor grasi in sange este insulina, tesutul adipos
fiind un sediu important al actiunii acestui hormon.
Organismele diabetice bine hranite au o cetozemie, hipertrigliceridemie si o acumulare de lipide in ficat si rinichi ca
urmare a cresterii lipolizei la nivelul tesutului adipos.Administrarea de insulina reduce lipoliza si ca urmare scad si acesti
compusi in sange.Hormonii lipolitici ca adrenalina,, ACTH au actiune imediataaltii actioneaza mai lent. In cazul in care
apare o nevoie urgenta de energie intervine sistemul nervos simpatic.

11
Metabolismul colesterolului este si el riguros controlat, fiind influentat de concentratia hepatica a cestuia precum si de
dinamica metabolismului glucidic, lipidic si mai putin proteic. Nu trebuie neglijat rolul dietei ; o hrana bogata in lipide
accelereaza sinteza colesterolului.

3. Reglarea sintezei proteinelor


Acest proces se realizeaza prin 2 mecanisme :inductia si represia
Inductia este un proces care stimuleaza biosinteza proteinelor si este exercitata de un inductor de regula o
enzima, motiv pentru care acest proces se mai numeste inductie enzimatica. Trebuie mentionat ca acest proces se produca
rapid, cam in 1-2 minute de la aparitia inductorului in mediu.In inductie mai intervin si hormoni (azotati si steroizi), dupa
un mecanism insa mai putin elucidat.
Represia este procesul de diminuarea sau chiar oprire a sintezei proteinelor, datorita actiunii unui represor.
Oprirea sintezei enzimelor implicate duc la orirea sintezei unui metabolit.
Deosebirea intre cele doua procese consta in faptul ca in cazul represiei se opreste sinteza enzimei , in timp ce
in inductie se inactiveaza enzima, ea putand fi insa sintetizata in continuare.

Mecanismele de reglare actioneaza desigur si asupra eletrolitilor, fiind la fel de importante ca si in cazul
compusilor prezentati.
Toate aceste mecanisme au fost prezentate in general , pe clase mai mari de compusi, discutia se poate insa
extinde la nivele particulare.

Tulburari metabolice
Avand in vedere importanta fiecarui component in buna functionare a organismului uman, se poate deduce ca orice
dereglare in metabolismul lor se traduce printr-un efect negative de amploare mai mica sau mai mare in economia
organismului.
O tulburare in metabolismul glucidelor este binecunoscutul diabet, concretizat prin hiperglicemie. Implicatiile asupra
intregului organism sunt majore, afectand buna functionare a inimii (functionarea muschiului ei fiind in relatie continutul
de glucoza), a circulatiei sanguine (datorita interconectarii cu metabolismul lipidic), a ochiului, a rinichiului. Tot o
tulburare este si hipoglicemia care este rezultatul pe de o parte a diminuării debitului glucozat hepatic, din cauza epuizării
glicogenului si a alterării funcției gliconeogenetice.
Modificarea concentratiei lipidelor sau alterarea raportului fata de alte componente sunt denumite dislipidemii.Acestea pot
avea o cauza genetica –alterarea genetica a mecanismelor de transport,de utilizare de sinteza-, sau ca dereglari secundare
asociate altor maladii. Tinand cont de faptul ca lipidele sunt parte a unor complexe lipoproteice se poate considera ca
orice dislipidemie este in final o dislipoproteinemie. Aceste fenomene pot aparea in varianta » hipo » sau « hiper » ,
functie de concentratia mai mica, respectiv mai mare in organism.

Dereglari ale metabolismului proteinelor apar mai ales in faza catabolica. Aminoacidemia creste(si rămâne
crescută) ca urmare a mobilizării excesive a aminoacizilor din proteinele
catabolizate, dar mai ales a incapacității ficatului de a-i metaboliza. Un alt exemplu este guta – o depunere in articulatii a
acidului uric, indice al intensificării catabolismului nucleoprotidic.

12

S-ar putea să vă placă și