Metode şi tehnici de stimulare a creativităţii

Aşa cum fabricarea unui produs necesită metode şi tehnici bine

precizate, la fel producerea ideilor necesită metode şi tehnici speciale.
Favorabil pentru dezvoltarea creativităţii individuale şi de grup este
ca aceste metode să fie:
- combinate;
- utilizate alternativ (aceasta presupune existenţa unor multiple
disponibilităţi de metodă);
- existenţa capacităţii trecerii cu uşurinţă de la un tip de metodă la altul.
Aceste metode au fost determinate în raport cu felul şi ponderea pe
care o au anumiţi factori intelectuali în procesul de creaţie
Pentru stimularea creativităţii se pot folosi o mulţime de metode şi
tehnici, unele intuitive – brainstorming - ul şi variantele sale, metoda
carnetului colectiv, Delbecq, sinectica, notarea ideilor din timpul somnului,
Philips 66, iar altele raţionale – concasajul, matricea descoperirilor, analiza
morfologică etc.
Există o infinitate de metode şi tehnici de stimulare a creativităţii
personalului. Acestea pot fi grupate în trei categorii:
- metode de abordare logică (convergente);
- metode euristice (divergente);
- metode imaginative.
Fiind cunoscute etapele principale ale creaţiei (pregătirea, incubaţia,
iluminarea, verificarea) trebuie menţionat că în etapele 1 şi 2 ale procesului
de creaţie intervin cu precădere metodele convergente, în timp ce în etapele
3 şi 4 intervin metodele imaginative şi divergente.
a) Metode de abordare logică (convergente)
Între aceste metode de analiză a problemei, care să pună în evidenţă
subproblemele, care apoi să fie uşor de abordat, deosebim: analiza
funcţională, analiza morfologică şi analiza grafică.
I. Analiza funcţională implică descompunerea unui produs în
funcţiile lui principale, ierarhizarea acestor funcţii, stabilirea costului
funcţiilor şi căutarea unor soluţii de îndeplinire a acestor funcţii în condiţii
îmbunătăţite, deci ameliorarea lor, în condiţiile în care costurile acestora pot
rămâne aceleaşi sau se pot diminua.
II. Analiza morfologică implică descompunerea unui produs în
elementele sale de formă (omogene, independente), căutarea tuturor
CREATIVITATE ŞI INOVARE
soluţiilor existente, combinarea diferitelor soluţii, stabilirea costului de
realizare a fiecărei soluţii şi alegerea unei căi de optimizare.
III. Analiza grafică ajută la analiza produsului sau tehnologiei cu
ajutorul unor grafice (spre exemplu: tehnica drumului critic, arborele
decizional etc.).
b) Metode euristice (divergente)
Ca metode euristice, prin intermediul cărora se caută o soluţie dintro
infinitate de soluţii, fără a avea certitudinea găsirii soluţiei optime, pot fi
menţionate: metoda morfologică, matricea descoperirilor şi concasajul.
I. Metoda morfologică constă într-un mod de căutare a soluţiilor
care se înscriu în limitele anumitor restricţii ce pot fi tehnologice, financiare,
comerciale etc. Elaborată de dr. Fritz Zwichy în anul 1942, profesor de
astrofizică şi astrolog pe Muntele Polomar, această metodă i-a permis să
inventeze numeroase procedee de propulsie şi să lanseze un proiectil în
spaţiu. Prin această metodă se urmăreşte identificarea tuturor soluţiilor
posibile de rezolvare a unor probleme date. De regulă, această metodă se
foloseşte la conceperea de noi produse sau modernizarea produselor
existente, parcurgând următoarele etape:
􀂾 în prima etapă se precizează problema ce trebuie rezolvată, definindu-se
principalii parametrii implicaţi în soluţionarea ei;
􀂾 în cea de a doua etapă se analizează atent parametrii şi se stabilesc
valorile ce le poate lua fiecare parametru (mai precis, posibilităţile de
realizare a parametrilor). Valorile parametrilor analizaţi se înscriu în
nişte matrici, astfel:
Dacă în fiecare matrice se încercuieşte câte un element şi apoi se
leagă între ele aceste cercuri, lanţul obţinut reprezintă o soluţie posibilă de
rezolvare a problemei. Se procedează în acelaşi mod până se obţin toate
soluţiile posibile ale problemei.

Se recomandă ca în acţiunea de depistare a soluţiilor să nu se facă

nici o apreciere asupra utilităţii lor.
􀂾 în etapa a treia se stabileşte valoarea performanţelor pentru toate
soluţiile posibile, alegându-se soluţia optimă, în raport cu condiţiile şi
posibilităţile existente la un moment dat.
Pentru a demonstra utilitatea practică a metodei, se prezintă în fig.
1.3. un exemplu, care se referă la totalitatea reactoarelor compuse din
elemente simple ce utilizează energie chimică.
Zwicky observă că dacă nu ar exista nici o contradicţie internă,
numărul de reactoare posibile compuse din elemente simple şi care
utilizează energie chimică ar fi de:
Există însă unele restricţii interne, care reduc numărul de mai sus la
25.344
Soluţia obţinută în exemplul de mai sus prin încercuirea anumitor
parametri reprezintă statoreactorul. Zwicky semnalează că principalul punct
de interes în matricea de mai sus îl reprezintă elementul “p1
2”. Aceasta
înseamnă că întreaga energie chimică este preluată de mediul ambiant, ceea
ce permite funcţionarea reactorului deşi acesta nu poartă nici un fel de
carburant.
Metoda cercetării morfologice aduce avantaje considerabile,
deoarece contribuie la identificarea unor noi produse, deschizând în acelaşi
timp noi orizonturi pentru cercetarea ştiinţifică.
II. Matricea descoperirilor este o tehnică care permite combinarea a
doi factori. Ca instrument de lucru, această tehnică foloseşte un tabel cu
dublă intrare în care sunt înscrise pe orizontală şi verticală diferite variabile.
Acestea se pot asocia sau combina sugerând, în final, o idee asupra unui nou
produs, noi necesităţi ce pot fi satisfăcute, folosindu-se tehnici, procedee şi
cunoştinţe cunoscute, dar altfel îmbinate.
Matricele sunt concepute prin îmbinarea diferiţilor factori, dar cel
mai frecvent sunt utilizate matricea tehnică-tehnică şi matricea tehnicăeconomică
. Matricea tehnică-economică este folosită pentru căutarea de
idei în vederea găsirii unor noi produse care să satisfacă cerinţele unei
anumite pieţe sau identificarea unor posibilităţi de realizare a unor produse
existente cu costuri mai reduse. Această matrice porneşte de la ideea că un
produs este rezultatul conjugat al unor factori tehnici – descoperiri
ştiinţifice, procedee tehnologice etc. – şi a unor factori economici. În
consecinţă, ideile pentru produsele noi se pot obţine pornind fie de la
elementele tehnice, fie de la cele economice. Un exemplu de matrice
tehnică-economică, precum şi, legăturile pentru aceşti factori se prezintă în
figura 1.4.