Sunteți pe pagina 1din 15

S-a solicitat, unui prestigios analist

financiar, să explice criza într-o


formă mai simplă, pentru ca oricine să
poată înţelege cauzele.

Descrierea a
sunat astfel:
Un cavaler a sosit într-un sat, unde nu
mai fusese niciodată şi a oferit
tuturor locuitorilor 100 euro pentru
orice măgar de vânzare.
O parte dintre locuitori și-au vândut
animalele.

Următoarea zi s-a întors cu o ofertă mai


bună: 150 euro bucata. O altă parte
dintre locuitori și-au vândut măgarii.
Ziua următoare le-a oferit 300 euro şi restul
posesorilor de măgari și-au vândut animalele.
Dupa o saptamana
văzând că nu mai
sunt măgari, a
oferit 500 euro
pentru orice măgar
va găsi săptămâna
viitoare, apoi plecă.
În ziua următoare și-a trimis
ajutoarele, în acelaşi sat, cu măgarii pe
care îi cumpărase, pentru a îi vinde cu
400 euro bucata.
Cu gândul la câştigul săptămânii viitoare,
toţi locuitorii au cumpărat măgarii cu
400 euro, iar cei care nu au avut bani au
făcut un împrumut. Astfel au cumpărat
toţi măgarii din municipiu.
Aşa cum era de aşteptat, ajutoarele
au dispărut, la fel şi cavalerul.
Niciodată nu au mai fost văzuţi.
Rezultatul: Satul s-a umplut de
măgari şi a rămas înglodat în datorii.

Să vedem ce s-a
întâmplat după aceea.
Cei care au cerut împrumuturi,
chiar dacă vindeau măgarii nu
puteau plăti datoria.

Cei care au dat bani cu


împrumut s-au plâns
municipalităţii, spunând
că dacă nu primesc
ajutor vor fi ruinaţi;
astfel nu vor putea
continua să împrumute
şi toată lumea va fi
ruinată.O mare
minciuna.
În loc să dea banii oamenilor
din popor, pentru a-şi plăti
datoriile, primarul folosind
banii din taxele locuitorilor,
deci fondurile comune ale
locuitorilor, a dat banii celor
care au dat bani cu împrumut,
ca să nu fie ruinaţi. Dar ei,
acoperind o mare parte din
banii pierduţi, nu au şters
datoriile poporului, care
continua să rămână împovărat.
Primarul a irosit bugetul municipalităţii, intrand în
datorii.
De aceea ceru bani
celorlalte municipalităţi.
Dar acestea i-au răspuns
că nu îl pot ajuta,
deoarece fiind ruinată,
municipalitatea nu va
putea returna banii
împrumutaţi.

Rezultatul: marii specialiști înşelaţi


temporar si poporul marunt inselat definitiv.
Cei ce au dat bani cu
împrumut, cu datoriile
acoperite, continuau să
ceară bani, plus dobânzi,
au luat si măgarii lasind
lumea fara mijloace de
productie.
Multă lume a rămas ruinată şi
fără măgar întreaga viaţă.

Municipalitatea, la fel, a rămas ruinată.


Rezultatul final?
Pentru a soluţiona toate aceste
lucruri municipalitatea a redus
salariile funcţionarilor.
Iar particularii cind au vazut ca
lumea munceste si pentru putin au
redus si ei salariile.
Deci bogatii se imbogatesc si mai mult, iar saracii
saracesc si mai tare;
asta’i CRIZA.

O TEAPA.

Traducerea și adaptarea din portugheză.

S-ar putea să vă placă și