Academia de Studii Economice Bucureşt

Facultatea de Economie şi Relaţii Internaţionale

Strategii de protecţie a mediului

înconjurător

Autor:
Georgescu Ioan Valentin
(Grupa 904, Seria A)

Îndrumător:
Prof. Dr. Alexandru Gavriş
Dacă anii ’70 au fost anii în care problemele de protecţie a mediului s-au impus atenţiei, sfârşitul
anilor ’80 aduce şi primele seturi de măsuri, pe care le putem numi “politci de protecţie a
mediului”.

Ideea de bază care se regăseşte astăzi în toate aceste politci este ideea “dezvoltării durabile”.
Aceasta reprezintă dezvoltarea care răspunde necesităţilor prezentului, fără a compromite
capacitatea de a fi satsfăcute necesităţile generaţiilor viitoare.

Din definiţie rezultă trei elemente care formează împreună dezvoltarea durabilă, şi anume:
1. Mediul înconjurător, care trebuie să fie pe deplin integrat dezvoltării economice, deoarece,
conform definiţiei, dezvoltarea economică prezentă trebuie să lase generaţiilor viitoare un
“capital ecologic” cel putn egal cu cel pe care l-a preluat de la generaţiile anterioare;
2. Echitatea – dezechilibrele lumii contemporane partcipă în bună masură la dezvoltarea
mediului;
3. Viitorul – dezvoltarea durabilă impune o altă scală a tmpului. Întreprinderile operează sub
presiunea concurenţei si vizează obţinerea de profituri pe termen scurt, în tmp ce scopul
dezvoltării durabile este securitatea ecologică pe termen lung.

Foarte importante în analiza conceptului de dezvoltare durabilă sunt problemele mediului

înconjurător, care au un caracter internaţional din ce în ce mai accentuat, pe măsură ce amploarea
fenomenului de poluare creşte. Astfel, deciziile nu mai pot fi luate fără a evalua efectele aduse
asupra colectvităţii umane.

Prin adoptarea strategiei dezvoltării durabile, politca de mediu este permanent conectată la
tendinţele globale de protecţie a mediului, aşa cum apar ele în urma evenimentelor internaţionale
precum summit-urile de la Rio de Janeiro (1992) şi Johannesburg (2002), a protocolului de la Kyoto
etc. În plus, această conectare şi implicare în progresele internaţionale de mediu transformă
Uniunea Europeană în promotor global al dezvoltării durabile.

Prin însuşi caracterul ei, dezvoltarea durabilă reprezintă nevoia de responsabilizare şi educaţie
pentru protecţia mediului, iar acest aspect este reflectat de evoluţia politcii comunitare în ultmii
ani, politcă marcată de trecerea de la o abordare bazată pe constrângere şi sancţiune, la una mai
flexibilă, bazată pe stmulente. Astfel, se acţionează în direcţia unei abordări voluntare, în scopul de
a promova această responsabilizare faţă de mediu şi a de a încuraja utlizarea sistemelor de
management al mediului. Politca de mediu nu acţionează independent, ci reflectă interesul
societăţii civile în această direcţie, manifestat prin crearea a numeroase mişcări şi organizaţii de
mediu. Mai mult, în unele ţări s-a ajuns la crearea şi dezvoltarea unor partde politce „verzi”, cu un
real succes în arena politcă. Nu trebuie însă uitate nici rezistenţa – sau, mai bine spus reţinerea şi
inerţia care se manifestă atunci când obiectvele de mediu par a limita compettvitatea industrială
şi creşterea economică; însă acest aspect nu face decât să accentueze nevoia unei abordări
concertate la nivel european şi necesitatea existenţei unei politci de mediu actve şi integrate,
capabilă să răspundă provocărilor care apar în plan economic.

Măsuri de protecţie a mediului la nivelul Uniunii Europene

Politca de protecţie a mediului nu a fost gândită holistc şi pe termen lung. Ca urmare, multe
reglementări au fost concepute în mod fragmentar şi izolat. Recentele evoluţii la nivel internaţional
şi la nivelul Uniunii Europene au promovat abordarea integrată, solicitând fundamentarea politcii
de protecţie a mediului pe următoarele principii majore de dezvoltare durabilă:

2
• Echitatea între generaţii.
• Echitatea în cadrul aceleiaşi generaţii.
• Capacitatea suport.
• Precauţia.
• Poluatorul plăteşte.
• Integrarea.

Principiul echităţii între generaţii. Necesităţile generaţiilor viitoare sunt protejate de generaţia
prezentă, prin măsurile luate în actvitatea pe care o desfăşoară, pentru a nu aduce pagube sau a
irosi mediul, într-un mod care ar putea compromite capacitatea populaţiei viitoare de a-şi realiza
cerinţele. Aceasta reprezintă o perspectvă pe termen lung, care ia în calcul actvităţi cum sunt
contaminarea terenurilor sau utlilizarea execesivă a resurselor neregenerabile.

Principiul echităţii în cadrul aceleiaşi generaţii abordează problema existenţei în prezent a unor
inegalităţi extreme. Multe din aceste preocupări sunt axate pe relaţiile dintre ţările în curs de
dezvoltare şi ţările dezvoltate, dar şi pe inechităţile care se manifestă în cadrul unei societăţi.
Actvităţi precum cele care poluează mediul nu trebuie să dezavantajeze în mod semnificatv
anumite segmente ale populaţiei.

Principiul capacităţii suport s-a conturat în cadrul dezbaterilor privind dezvoltarea durabilă, pentru
a stabili limita de actvitate pe care o poate suporta mediul (populaţie, utlizare de resurse) fără a
se produce pagube pe termen lung. Actvităţile fundamentate pe capacitatea suport sunt definite
ca fiind “durabile”. Principiul a devenit un factor important în întocmirea recentelor reglementări
ecologice.

Principiul precauţiei abordează problema măsurilor care trebuie luate în cazul în care consecinţele
anumitor actvităţi nu se cunosc cu certtudine. Principiul precauţiei este extrem de controversat,
cel puţin în ceea ce priveşte interpretarea sa practcă, dar începe să fie utlizat la elaborarea
reglementărilor ecologice.

Principiul “poluatorul plăteşte” este un principiu de proces, prin care costurile provocate mediului
sunt suportate de cei care le-au produs. Deşi de obicei principiul se referă la “poluator”, el poate
include orice formă de costuri de mediu (de exemplu, costuri pentru utlizarea resurselor). Intenţia
principiului este să se asigure că actvităţile economice care includ măsuri de protecţie a mediului
nu sunt dezavantajate în niciun fel faţă de actvităţile care ar putea polua mediul. Anumite categorii
de instrumente economice sunt fundamentate pe acest principiu.

Principiul necesităţii integrării nu este un principiu propriu-zis. Necesitatea unei abordări holistce
pentru realizarea dezvoltării durabile s-a concretzat în sporirea nivelurilor de integrare, care
vizează atât integrarea reglementărilor din domeniul industriei, care înglobează măsuri de
protecţie a mediului, cât şi integrarea măsurilor de protecţie a mediului în alte politci sectoriale.