Importanta diviziunii celulare

Pentru celulă au fost date numeroase definiții. Astfel chiar aceiași autori (Toma C. și Niță Mihaela în
„Celula vegetală”, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 1995) dau două definiții diferite în funcție
punctul de vedere din care este abordată problema. Aceste definiții sunt:
 „Celula este o unitate morfo funcțională elementară a tuturor organismelor procariote și
eucariote. Ea reprezină un prim nivel de organizare a materiei vii, dotat cu capacitatea de
autoreglare, autoconservare și autoreproducere.”
 „ Privită prin prisma teoriei sistemice, celula poate fi definită ca un sistem biologic deschis,
deosebit de dinamic, aflat în relații de echilibru cu mediul înconjurător – în cazul protofitelor și
protozoarelor – sau ca un subsistem când devine parte componentă a unui țesut, organ sau
organism pluricelular.”
Unele organisme sunt alcătuite dintr-o singură celulă (unicelulare, de exemplu, bacteriile), iar altele
din mai multe celule (pluricelulare).
Celula a fost descoperită de Robert Hook în 1665 care făcea studii pe tulpini de plută folosind
microscopul.
Teoria celulară a fost enunțată pentru prima dată de Matthias Jakob Schleiden și Theodor Schwann în
1839.
Inmultirea celulelor este una din caracteristicile principale ale materiei vii.
Datorita ei se realizeaza reproducerea fiintelor, se formeaza tesuturile si organele, se
inlocuiesc celulele imbatranite, creste si se dezvolta organismul.
Prin diviziunea celulei, caracetrele ereditare – informatia genetica, inmagazinata
in ADN din cromozomi – se transmit de la o celula la alta, de la un organism la altul, de
la o generatie la alta.
Diviziunea celulara este de doua feluri: directa si indirecta.

Diviziunea directa (amitoza)

Diviziunea directa se numeste si amitoza si constituie un proces normal de

inmultire a celulelor.
Acesta se produce din necesitatea unei mulriplicari mai rapide, ca de exemplu la
celulele tinere sau la celulele cu un metabolism crescut. Prin acest tip de diviziune se
inmultesc spermatogoniile – celule din care iau nastere spermatozoizii, celulele
cartilaginoase, osoase, etc.
S-a constatat ca si in aceasta diviziune , inainte de inceperea procesului propriu-
zis de scindare, in nucleu are loc o sinteza sporita de ADN, cantitatea acestuia ajungand
sa se dubleze.
Diviziunea directa consta in alungirea si strangularea nucleului; in acelasi timp,
citoplasma se alungeste si se stranguleaza la mijloc, dand nastere la doua celule.
Citoplasma si nucleul celuleor-fiice pot fi inegale ca marime. De asemenea in cazul
fibrei musculare striate sau la unele celule din maduva oaselor, se produce numai
diviziunea nucleului, fara cea a citoplasmei. Asemenea celulel devin policariocite (cu
mai multi nuclei).

Diviziunea indirecta (mitoza)

Diviziunea indirecta, denumita si mitoza sau cariokineza, reprezinta tipul cel mai
raspandit de diviziune celulara in organism. Perioada dintre doua diviziuni celulare
succesive se numeste interfaza.
Am amintit ca, inca in faza imediat premergatoare diviziunii, in mucleu se
individualizeaza cromozomii. Se stie ca numarul de cromozomi din nucleu este
caracteristic pentru fiecare specie. Pentru specia umana numarul de cromozomi este de
46. Toate celulele corpului uman, cu exceptia gametilor sau a celulelor sexuale – ovul si
spermatozoid – contin cate 46 cromozomi, adica un numar diploid (2 n). Gametul sexual
feminin si masculin poseda numai jumatate din numarul de cromozomi corespunzator
celorlalte celule ale corpului, respectiv 23 de cromozomi, deci un numar haploid (n).
Dupa modul in care se repartizeaza cromozomii in celulele care iau nastere prin
diviziune, cariokineza este de doua feluri: homotipica si heterotipica.
In cariokineza homotipica, ecuationala sau diploida, numarul de cromozomi al
fiecareia din cele doua celule-fiice este egal cu al celulei din care provin (2 n = 46).
In cariokineza heterotipica, reductionala sau meioza, diviziune caracteristica
celulelor sexuale, numarul de cromozomi se reduce la jumatate, devenind haploid,
respectiv 23 de cromozomi (n = 23). De fapt, meioza consta in doua diviziuni succesive,
dintre care prima este reductionala, iar cea de a doua homotipica.
Mitoza se desfasoara in patru faze,care, in ordinea succesiunii lor, sunt: profaza,
metafaza, anafaza si telofaza.
Profaza

Cromozomii se răsucesc puternic spiralizându-se și se condensează devenind

vizibili. Aceștia sunt alcătuiți fiecare din două cromatide (sunt dicromatidici) răsucite
una în jurul celeilalte, ambele fiind cuplate la nivelul centromerului. Dupa pozitia
centrometrului, cromozomii se impart in: metacentrici, cand centometrul este la mijloc;
submetacentrici, cand centometrul este putin mai departe de centrul cromozomului;
telocentrici (acrocentrici) cand centometrul este situat spre capatul cromozomului. Catre
sfarsitul profazei, nucleolul si membrana nucleara dispar, iar cromozomii ajung in
citoplasma. Nucleul și membrana nucleară se degradează și dispar la sfârșitul profazei și
apar centrii mitotici. Succesiunea temporală a proceselor care se petrec în această etapă
este:

•Migrarea centriolilor dublați încă din interfază spre polii celulei

•Evidențierea optică a cromozomilor datorită condensării cromatinei
•Degradarea nucleolilor și a membranei nucleare și formarea fusului de diviziune cu
amestecul carioplasmei (substanța fundamentală a nucleului alcătuită din proteine,
enzime și acid ribonucleic) și hialoplasmei (zona periferică a citoplasmei celulare)
Profaza ocupă 30 de minute (50 % din mitoză). Fusul de diviziune este alcătuit din
filamente care leagă centriolii situați la polii celulei mitotice.

Metafaza
 Cromozomii bine constituiți și delimitați se așează în regiunea ecuatorială
(centrală) a nucleului, formând placa metafazică sau placa ecuatorială. Datorită bunei
delimitări a cromozomilor, această etapă este cea mai potrivită pentru analiza
cariotipujlui uman. Cromozomii se atașează de fibrele fusului de diviziune cu ajutorul
centromerului, prin kinetocor (component al ultrastructurii centromerului), cele două
cromatide ale fiecărui cromozom fiind așezate una lângă alta și unite prin centromer.
Astfel cromozomii sunt dispuși în formă de stea (cu centromerul spre centru). La
sfârșitul metafazei are loc diviziunea centromerilor, cromozomii devenind
monocromatidici. Metafaza are durata de opt minute, constituind 13 % din mitoză.

Anafaza

Are loc clivarea cromozomilor pe axul longitudinal și rezultă doi cromozomi fii
monocromatidici care sunt atașați printr-un centromer propriu pe placa ecuatorială.
Cromozomii monocromatidici încep să migreze spre polii celulei, prin glisarea pe axul
longitudinal al fibrelor de tubuluină ale fusului de diviziune. Prin urmare, la polii
celulari se formează două seturi de cromozomi, câte un set la fiecare pol, fiecare
cromozom monocromatidic de la un pol fiind o copie identică a celului de la polul opus,
cele două copii având aceeși informație genetică și constituție ca și cromozomul mamă
care a fost clivat. La polii celulari are loc segregarea celor două copii identice ale
fiecărui cromozom. Anafaza durează patru minute (7 % din mitoză). Se consideră că
deplasarea cromozomilor către polii celulari se face ca urmare a contracțiilor proteinelor
contractile (actina și miozina) din alcătuirea microtubulilor fusului d ediviziune.

Telofaza

Telofaza se caracterizeazã prin formarea la fiecare pol al celulei a câte un nucleu

separat, care, dupã despiralizarea cromozomilor, devine optic omogen. Spre sfârsitul telofazei
apar nucleolii. Continutul nucleolilor este similar cu cel al celulei-mamã.

În concluzie: telofaza se caracterizeazã prin:

o decondensarea cromozomilor;
 o formarea unei noi membrane nucleare;

o formarea nucleolilor;

o degradarea fusului de diviziune;

o formarea centrului celular;

citochineza si formarea a douã celule-fiice identice cu celula-mamã