Istoria igienei în România

în secolul al XIX-lea și starea ei la începutul

secolului al XX-lea
-Iacob Felix-

Baicu Roya-Ramona-Ioana

Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București

Master Egalitate de șanse între femei și bărbați în context European și Românesc

1
 Lucrarea “Istoria igienei în România”, de Iacob Felix, este o lucrare retrospectiva având
în vedere analiză secolului al XIX-lea din punct de vedere al evoluției României pe plan cultural,
cu precădere bilanțul progreselor igienei. Iacob Felix a dorit să sublinieze starea ei în secolul ce
abia trecuse , secolul al XIX-lea, și starea să la începutul noului secol, al XX-lea. 1

Lucrarea dorește să susțină afirmația conform căreia și Roamania a reușit să-și dezvolte
partea de igienă, exact că în celalate țări din jurul acesteia. Termenul de „igienă” este definit în
DEX ca: 1. Ramură a medicinei care elaborează normele de apărare a sănătății oamenilor și
formele de aplicare a acestor norme pe baza studierii interdependenței și interacțiunii dintre om
și mediul înconjurător, a condițiilor de trai, precum și a relațiilor sociale și de
producție. 2. Ansamblu de reguli și de măsuri pentru păstrarea sănătății. [Pr.: -gi-e-. –
Var.: higiénă s. f.] – Din fr. hygiène.2
Iacob Dimitrie Felix a fost un medic român de origine cehă-austriacă , membru titular (de
la 30 iunie 1879) și vicepreședinte al Academiei Române (1885-1886).
Iacob Felix s-a stabilit la București în 1858, după absolvirea Facultății de Medicină din
Viena. A fost o personalitate științifică în domeniul igienei, îndeplinind funcția de medic-șef al
Capitalei și a participat la Războiul de Independență al României conducând spitalele militare
din Turnu Măgurele.
La 22 ianuarie 1858 obține titlul de doctor în medicină, la 15 aprilie 1858 pe cel de
magistru în obstetrică, iar la 20 aprilie pe cel de doctor în chirurgie. În perioada respectivă,
regulamentul universitar austriac prevedea obligația de obținere a unei diplome în fiecare din
cele trei ramuri principale ale medicinei.
După absolvirea facultății, doctorul Iacob Felix a decis să încerce să-și exercite meseria
într-o țară în care nu se lovea de concurența unor confrați cu mijloace financiare mai importante
și se duce la București unde, la 16 august 1858, se prezintă înaintea Consiliului medical al Țării
Românești, pentru a obține permisul de liberă practică.3
În România serviciul sanitar al statului începe cu asistența bolnavilor săraci, cu fondarea
și administrarea spitalelor. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea

1
Iacob, Felix, Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea și starea ei la începutul secolului al XX-lea, Analele
Academiei Române, 1901, pp. 1-2
2
Definiție disponibilă la: https://dexonline.ro/definitie/igien%C4%83
3
Analele Academiei Române

2
existau spitale permanente, cu dotările necesare în: București, Iași, Craiova, Buzău și spitale de
carantină pentru bolnavii de ciumă care funcționau în timpul marilor epidemii, la București și
Iași. În București mai funcționa și un spital de Orfanotrofie, institute pentru îngrijirea copiilor
orfani. Acest tip de institute a fost ulterior înființat și la Iași de către Alexandru Moruzi, în anul
1803.
La începutul secolului al XIX-lea, încă nu exista o administrație sanitară centrală cu
ramificații prin județele țării, exista serviciul sanitar local numai în capitalele Pricipatelor și în 2-
3 alte orașe. Acest sitem cuprindea asistență gratuită pentru bolnavii săraci și prevenirea și
combaterea bolilor epidemice.4
Sistemul fusese încredințat mai multor autorități, precum: Dregătoriile supreme, Divanul
Domnesc prezidat de însuși Domnul și Divanul boierilor 5 , acestea nu sunt numai adunări
consultative, ci ele exercită și funcții administrative și judecătorești și aveau inițiativa în legătură
cu chestiuni sanitare.
În Muntenia, Epitropia obștilor a avut atribuții multiple și venituri stabile, ea se îngrija de
școli, de combaterea luxului, de încurajarea meșteșugurilor, de cutia milosteniei, de serviciul
medicilor și de orfanotropie.
În Moldova, la finele secolului al XVIII lea, Eforia casei doftorilor avea venituri sigure
stabilite de Domnul Alexandru Ioan Mavrocordat. Atribuțiile Vornicului de obște sunt enumerate
în țidula gospod. Din 1 ghenare 1803 a Domnului Al. Maruzi către Vornicul Dinachi, precum:
sprijinirea și ajutorul săracilor, intervenirea în pricinile de clironomie etc.
În amândouă Principatele izolarea bolnavilor și sterilizarea echipamentelor a constituit
prima regulă a prevenirii bolilor la oameni și animale. În Muntenia, Domnul Hangerli numește la
1 ianuarie 1798, 100 de epistați de paza ciumei. În Moldova, Domnii Al. Calimach 1795 și
Constantin Ipsilante 1799, au luat măsuri împotriva ciumei, se ardeau casele oamenlor sub
pretextul de curățare a celor molipsite. 6 În cazurile rare se trimitea un medic din capital în
județele infestate pentru combaterea epidemiilor.

4
Iacob, Felix, Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea și starea ei la începutul secolului al XX-lea, Analele
Academiei Române, 1901, pp. 3-4
5
Ibidem
6
Ibidem, p. 5

3
 Farmaciile existau de la începutul secolului al XVIII-lea. La începutul secolului al XIX
lea, se controlau farmaciile, se privilegia comerțul cu substanțe otrăvitoare și se opera exercițiul
ilicit al medicinei.
În 1803 Constantin Ipsilanti, ordonă să se pună capăt înțelegerilor ilicite existente între
doctori și farmaciști. Comerțul cu otrăvuri a fost supus unor reguli restrictive, neexistând
drogheriile, numărul farmaciștilor care să poată să vândă substanțe toxice era limitat.7
În ambele principate s-a urmărit reducerea numărului medicilor falși, care practicau așa
zisa medicină. În 1809, s-a constituit de Divan o comisie însărcinată cu examinarea tuturor
medicilor, din care a rezultat un număr de 11 medici care nu aveau studiile necesare.
Doctorii, moașele etc trebuiau să răspundă cu promptitudine la chemările nu numai ale
boierilor, ci și cele ale săracilor, ori de câte ori era nevoie, fie noapte, fie zi.
Înainte de ocuparea rusească 1829-1830, nu exista în Moldova și nici în Muntenia o
administrație central a serviciului sanitar pentru tot principatul, nici o comisie consultativă
permanent. Au funcționat însă direcții de spitale cu fundațiuni bogate, service locale de asistență
medical și o comisie de medici sau de boieri numită pentru anumite scopuri. Astfel, în 1815 când
se apropie ciuma, Domnitorul Munteniei Ioan Caragea numește, prin pitacul din 4 decembrie
1815, o comisie sanitară executivă.
După izolarea bolnavilor, măsura preventivă principal a constat în purificarea obiectelor
contaminate. La 9 februarie 1820, Divanul Moldovei supune Domnitorului Michail Gr. Șuțu o
anaforă, în care expune că locuitorii încep a-și dezgropa lucrurile pe care le-au ascuns pe timpul
de epidemie, fără a anunța drogheriile pentru a le decontamina.8
Domnitorul aprobă înștiințarea locuitorulor că exercitarea acestei acțiuni cosntituie crimă
și că cei prinși vor fi trimiți la Ocnă până la aflarea pedepsei. 9 După intrarea armatei în țară 1829,
publică la Iași niște instrucțiuni excelente asupra prevenirii ciumei, alcătuite de medicii militari
ruși. În capul serviciului sanitar al armatei de ocupațiune s-a aflat doctoral Chr. Witt, medic care
a scris despre condițiile sanitare ale României, asupra ciumei și asupra paludismului în România.

7
Ibidem, p.6
8
Ibidem
9
Ibidem, p.7

4
 În anul 1830, generalul Kisseleff, Președintele Divanurilor, organizează în mod
provizoriu serviciul sanitar și asistența medical în București și în Iași și instituie carantina la
Dunăre.10
Organizațiunea definitivă a serviciului sanitar și a Igienei publice din Principatele
Române începe cu Regulamentele organice și constituie partea bună a regulamentelor, care nu
pot compensa nedreptățile lor. Regulamentele acordă unei clase de cetățeni numai drepturi și
foloase, fără sarcini și impune cele numeroase numai datorii fără drepturi.
Igiena este o știință democratică, care dorește să asigure tuturor cetățenilor, fără deosebire,
cultură, sănătate, viață lungă, progenitură voinică și trai bun, dar apăsarea fizică, morală și
economic impusă de Regulemente majorității poporului lăsată în ignoranțp, trage asupra sine și
inferioritatea traiului, prin urmare, vătămarea sănătății individului și a urmașilor săi.
Serviviul sanitary general de departmental Ministerului din Lăuntru, Regulamentele
oraganice precizează atribuțiile acestui department, alcătuiesc o administrațiune sanitară potrivită
cu cultura și cu cunoștiințele din acele timpurii; carantinele spre Turcia asupra locului principal
în noua organizație, se pun bazele prevenției unor boli, se codifică organizației existanță a
asistenței săracilor, bolnavilor și copiilor găsiți, se prescriu reguli de salubritate urbană.
Autoritatea sanitară superioară o constituie comitetul carantinelor sau comitetului de
sănătate, prezidat de Ministrul de Interne compus, în Moldova de Hatmanul, de obștescul
inspector al carantinelor și de Protomedic. Valahia tot de marele inspector al carantinelor și de
Proto-medic. Inspectorul general al carantinelor din amândouă Principatele se numesc de Domn
ăn înțelegere cu Domnul celuilalt Principat și cu Consulul general al Rusiei.
Deși atribuțiunile principale ale comitetului sănătății constau în administrarea și
prevenirea carantinelor, în oprirea invaziunii ciumei, Regulamentele nu neglijează lucrările
sanitare din interiorul țării, pe care le specific Regulamentul organic al Moldovei decât acelas al
Valashiei: paza sănătății, hultuirea versantului, cercetarea și înlăturarea cauzelor frigurilor,
privigherea carantinelor, îngrijirea locuințelor etc.
Regulamentele organice organizează și serviciul sanitar local al ambelor capital ale
Principatelor, compus la București din 5 medici ai orașului, și la Iași, 4 medici ai orașului.
Medicii orașului construiesc la București și Iași câte o comisie medical permanent, 11 comisie

10
Ibidem
11
Ibidem, p.10

5
doctoricească, care este consultată de Agie și care-I bolnavilor săraci, cu vaccinarea și cu
inspecția piețelor unde se vând allimente.
Comisia cerceteaază diplomele medicilor noi, examinează farmaciștii noi, vizeaza
farmaciile, spitalele, orfonotrofia și mai târziu după ce ajunge sub președinția Protamedicului,
comisiunea, întinde acțiunea peste tot principatul, rămânând subordonată comitetului sanitar.
Medicii se impart: În Moldova în 5 departamente medicale, se numește cânte un medic și
un ipochirurg pentru mai multe ținuturi (Iași, Botoșani, Roman, Bârlad, Galați. În Valahia în 6
circumscripțiuni (Craiova, Râmnicul-Vâlcea, București, Buzău, Ploiești), mai târziu fiind 7 până
în 1842 când s-a mai înființat alte 4 circumscripțiuni. Regulamentele organice ale principatelor
precizeaza rolul diferitilor functionari publici in administratia sanitara. Misiunea principala a
doctorilor si chirurgilor tinuturilor este combaterea epidemiilor, savarsirea lucrarilor medico-
legale, revizia farmaciilor si oprirea sarlatanilor care exercita medicina.
Ispravnicii sunt însărcinați cu paza sănătății, cu concursul la vaccinarii, cu cercetarea și
înlăturarea bolilor, cu asigurarea hrănii, cu îndemnarea locuitorilor la agricultură rațională. Toți
ispravnicii sunt îndatorați să raporteze comitetului sanitar de 2 ori pe lună și de îndată în cazul
epidemiilor.12
În Moldova cărmuitorii țării au înțeles că agentul principal al sănătății publice din sat este
capul comunei. Instrucțiuniile pentru Vorniceii satului din 20.03.1834 explică datoriile ce le
incumbă, precum: vornicerul va cerceta adesea starea de sănătate a locuirorilor; vornicerul se va
ocupa de a verifica igiena caselor, menținrea acestora într-o stare bună; vornicelul va cerceratrea
starea de sănătate a animalelor și va duce un raport privightorior de ocol.
În 1835 se completează în Moldova intrucțiuniile pentru ispravnici. Ispravnicii
supraveghează să nu se vândă ilegal medicamente (doctorii), să oprească întinderea bolilor, să ia
măsuri pentru curățarea satelor împotriva bolilor animalelor și să se îngrijească de spitale, cât și
de construirea lor. 13
În 1840 se decretează în Moldova instrucțiuni pentru subprefecți, ei sunt obligați să
poarte grija igienei locuitorilor, să îndemne pe locuitori la facerea de plantații, de grădini, la
sădirea de pomi roditor și la îngrijirea propriilor gospodării. 14

12
Ibidem, pp. 18-20
13
Ibidem
14
Ibidem

6
 Treptat apar și alte legiuni sanitare ale Regulamentelor organice. În Moldova Epitropia
Casei doctorilor publică la 15 mai 1832 Regulamentul despre spețeni și a lor îndatoriri; la 27
iunie 1834 Comitetul sanitar al Moldovei publică Regulamentul moașelor; la 17 iulie 1834
Regulamentul drogueriilor (medicamentelor/farmaciilor).
La 12 martie 1841, Comitetul sănătății al Moldovei hotărăște alcătuirea unei Farmacopee
pentru Moldova, stabilesc principiile ce o guvernează și însărcinează cu această lucrare o
comisiune compusă din doctorii Cuciuranu, Bendela, Dreittel și farmaciștii Degre și Abraham,
iar la 15 noiembrie 184115, Comitetul recunoaște neputința alcătuirii unei astfel de farmacopee
moldovenească și o menține tot pe cea de dinainte (austriacă), conform Regulamentului organic.
În luna decembrie 1841, Comitetul sănătății al principatului Moldovei, alcătuiește
regulamentul atribuțiilor sale proprii și ale organelor dependente de el. Acel regulament a fost
aprobat de în octombrie 1842 și cuprinde următoarele atribuții: inspectarea spitalelor, examinarea
vitelor ce urmau a fi tăiate, combaterea epidemiilor etc. O măsură specială expusă de regulament
este aceea că o dată pe an, la 15 mai, se adună Comitetul sănătății unde toți doctorii vor arăta
observațiile pe care le-au avut în vedere în cadrul departamenturilor în cursul anului și propun ce
s-ar considera a fi necesar a se realiza în legătură cu poporul.
De igiena rurală se ocupă foarte putin administrațiile sanitare centrale, ma mult timp este
acordat igienei urbane. În anul 1845, Comitetul sanitar ordonă ca în orașe să se înlăture prin
curățenie vaporii puturoși, ca municipaliățiile să vegheze să nu se construiască fară autorizații, ca
gunoaiele să fie transportate pe cheltuiala proprietarilor la locurile indicate de poliție etc.
Pe lângă serviciul carantinelor mai funcționează și serviciul vaccinurilor. În 1847 apare
excelenta legiure care prescrie în mod corect culegerea, conservarea și aplicarea vaccinului, cu
precauțiunile necesare pentru prevenirea accidentelor vaccinale.
De la promulgarea Regulamentelor organice funcționează regulat serviciul carantinelor
din stanga Dunării. Inspectoratul carantinelor se informează despre existența bolilor molipsitoare
dincolo de Dunăre și raportează regulat guvernelor celor două principate 16 , care publică
ocazional o mică dare de seamă despre starea sanitară de dincolo de Dunăre. În luna aprilie 1849
se completează regulamentul de carantină pentru amândouă principatele, acest regulament diferă
foarte puțin față de cel inițial și de cel publicat în Buletinul din București din 18 ianuarie 1834.

15
Ibidem, p. 21
16
Ibidem, p. 25

7
 Din anul 1847 încep pregătirile pentru prevenirea cholerei, care amenință mai întâi
Moldova. Sfatul administrativ extraordinar al Moldovei hotărăște ce măsuri trebuie luate pentru
prevenirea unei epidemii, și anuma: carantina la Galați pentru marfa provenită din Marea Neagră,
pe toată linia Prutului se înființează un cordon militar și se oprește trecerea din Rusia, în afară de
punctele Sculeni, Lipscani, Leova și Galați, unde se stabilesc carantinele. La Iași se organizază
spitale de izolare, asistența medicală la domiciliu și serviciul de transportare a bolnavilor și a
morților, paza la barierele orașului; se răresc locuitorii îngrămădiți în locuințe neîncăpătoare; se
curăță fântânile, străzile, piețele, curțile etc.
La București se adună la 19 iunie 1846, Sfatul administrativ extraordinar, alături de
Inspectoratul general al carantinelor, spre a delibera asupra mortalității vitelor. S-a dovedit că
boala este molipsitoare și se hotărăște ca satele molipsite să se îngriească, ca în fiecare județ să
se înființeze o comisie compusă din cârmuitor, 3 boieri și doctorul județului, care va întâmpina
mortalitatea vitelor.
În Moldova, se publică, în luna iunie 1850, legea pentru reorganizarea Poliției orașelor,
căreia să i se confere un loc important în administrația sanitară. Poliția se însărcinează cu: cu
oprirea de la exercițiul meseriei a persoanelor neîndriduite; poliției incubă și îngrijirea de
curățarea orașelor, de prescrierea măturării străzilor etc.
Pentru combaterea bolilor venerice apărute în Muntenia, s-au înființat în anul 1836, în 5
județe și în orașul București mici spitale provizorii. La 3 aprilie 1853, Domnitorul Barbu Știrbei
a promulgat legea pentru întinderea așezămintelor sanitare și îmbunătățirea serviciului medical,
care hotărăște că: spitalele devin permanente pentru toate tipurile de boli; în fiecare județ va
exista un doctor care se va îngriji de sănptatea bolnavilor, va da consultații la spital, va merge la
locuința bolnavilor săraci etc.
În luna iulie 1859, Prințul Cuza decretează reducerea numărului funcționarilor ce se
ocupă de carantină. Carantinele rămân în ființă, dar pe perioada cand nu există o epidemie,
personalul carantinelor se desființează. 17Medicii de carantină vor devenii și medici de oraș, în
zonele unde nu există astfel de medici. Se numesc în loc de directori de carantine conservatori
pentru îngrijirea clădirilor și materialului, care treptat va afecta ale servicii.
Tot în anul 1859 este și Eforia spitalelor refermată. Prințul Cuza restituie administrțiunea
spitalului Sf. Pantelimon, cu averile acelui spital. Alte reforme din cadrul serviciilor Eforiei

17
Ibidem, pp.33-35

8
spitalelor din București sunt datorită inițiativei Doctorului V. Grădianu, numit și inspector al
spitalelor Eforiei, în locul doctorului Arsachi.
Serviciul sanitar al țării ia o dezvoltare mai mare, după înlocuirea lui N. Gusii cu C.
Davila. Prima țintă a lui Davila era înmulțirea medicilor români și înlocuirea gradată a medicilor
străini prin medici români și numai după ce acest mare scop a fost în amre parte îndeplinit, s-a
putut pășii la reformarea completă a serviciilor sanitare din România18, prin legea sanitară din
1874. Baza reformei era dezvoltarea treptată a învățământului medical, trimiterea la facultățile de
medicină din străinătate a elevilor celor mai bune școli naționale de medicină și numirea lor în
diferite funcții medicale, dupa întoarecerea în țară ca doctori.
Această reforma a devenit posibilă numai prin împrejurarea, că guvernul încredințase lui
Davila conducerea Scolii Națioanale de medicină, a administratiei sanitare civile și militare și
totodată a devenit administrația generală a serviciului sanitar. Davila a introdus numirea
personalului medical prin concurs.
C.C. Hepites este însărcinat cu elaborarea primei Farmacii române. În amândouă
principatele se reglementează comerțul cu medicamente. În Muntenia, administrașia generală a
serviciului sanitar publică jurnalul Consiliului medical, prin care se stabilește că oricine vrea să
fie recunoscut ca farmacist trebuie să prezinte certificatul de la oo școală, doveditor că posedă
cunoștiințele necesare; el este obligat a ține registrul medicamentelor vândute, să nu le vândă
fără un bilet al comisarului polițienesc etc. Instucțiunile obligă pe viitorii farmaciști să dea un
examen, la care se admit și străini; li se interzice să se vândă medicamente gata, medicamente
compuse; li se prescrie să țină anumite medicamente în dulapuri speciale, să le elibereze numai
în contra unei adeverințe de primire etc. În anul 1860 s-a introdus în spitalul Colțea un serviciu
regulat de consultații gratuite pentru bolnavii ambulanți.
Serviciul veterinar este încredințat medicilor de județe li se limitează la câteva lucrări
administrative și empirice. Davila deschide la data de 1 ianuarie 1861 școala de medicină
veterinară. 19
În luna noiembrie 1866, Ion Ghica, ministru de interne, Principele Carol I decretează un
regulament de poliție veterinară, în care se prescrie reguli principale pentru prevenirea bolilor

18
Ibidem, p.36
19
Ibidem, p.37

9
infecțioase: înregistrarea vitelor, declararea volii, izolarea vitelor bolnave, catafragia vitelor
bolnave cu evaluarea lor, uciderea vitelor bolnave și purificarea obiectelor molipsitoare.
În luna aprilie 1860 se publică în Muntenia, regulamentul pentru înmormântări. Se
interzice înmormântarea în biserici; cimitirele se vor muta în afara orașelor si satelor, la cel puțin
200 de metri de ultima locuință; fiecare cimitir va avea capelă, se prescrie întinderea și
adâncimea mormintelor, clasificarea lor, termenul de 7 ani pentru deshumare, etc.
În luna noiembrie 1860, Ministrul de Interne al Munteniei, îi îndrumă pe prefecți asupra
atribuțiilor relative la serviciul sanitar, la igiena publică și la asistență, le explică că sunt chemați
să îngrijească la salubritatea publică, să îmbunătățească spitalele, să execue măsurile necesare
împotriva combaterii epidemiilor, să ajute pe săraci etc.20
La 24 ianuarie 1859 are loc Unirea Principatelor, prima lucrare este legată de compleatrea
numărului spitalelor, crearea de spitale județene în județe lipsite de spitale. La 9 noiembrie 1862
se publică instrucțiuni noi pentru medicii primari din județe, în care sunt stabilite regulile pentru
asistența medicală, pentru căutarea bolnavilor din comunele rurale, pentru inspecția școlilor etc.
Legea comunală și a consiliilor județene din anul 1864 descentralizează serviciul sanitar.
Legea precizează în art. 13 că fiecare comună este datoare a se îngriji de neputincioși și de copiii
orfani; la art. 16 se prevede că fiecare comună urbană de la 6.000 de locuitori în sus va întreține
un spital; la art. 96 se prevede că primarul supraveghează ospiciile și birourile de bine facere etc.
În anul 1859 se promulgă legea de poliție rurală, din care rezultă prescripțiile relative la
declararea și izolarea vitelor volnave, la uciderea celor efectate.
Interesele publice cereau ca serviciul sanitar să aparțină statului, ca el să fie sustras
influențelor locale. Au trecut mulți ani de la aplicarea legii județene și comunale, până la
alcătuirea primei legi organice speciale a tuturor serviciilor sanitare, în care s-a precizat
atribușiile diferitelor administrații relative la sănătatea publică și mecanismul serviciului lor.
Legea sanitară din anul 1874 a suferit mai multe modificări. La 1 aprilie 1877, s-a
promulgat legea pentru modficarea unor articole din legea sanitară, motivul principal al
modificărilor au fost economiile bugetare, s-a redus personalul Direcțiunii generale a serviciului
sanitar, numărul membrilor Consiliului medical superior și tot serviciul sanitar de districte a
trecut din bugetul statului în acela al județelor.

20
Ibidem

10
 Prin legea din 20 iunie 1881 s-au înființat primele spitale rurale și s-a prescris ca măsură
provizorie mobilizarea de ambulanțe rurale.
În anul 1885 s-a modficat din nou legea sanitară: Consiliul medical superior a luat
numirea de Consiliul sanitar superior; membri acelui consiliu au fost însărcinați cu inspectarea
periodică a serviciilor sanitare; s-a stabilit numirea medicilor și veterinarilor din serviciul
județelor și orașelor prin decret regal pe baza concursului etc.21
Prin legea pentru modificarea legii sanitare, promulgată la 14 iunie 1893, se înființează 4
inspectori sanitari, se modifică organizarea concursului pentru funcțiile medicale, se sustrag
medicii de oraș și de spital și veterinarii de sub tutela medicilor primari de județe, se obligă
administrația județelor și ale comunelor urbane a avea spitale, se descentralizează administrarea
spitalelor rurale ale statului etc.
Aplicarea legii sanitare a fost înlesnită prin numeroase regulamente, parte generale
publicate de guvern pentru toată țara, parte locale, alcătuite de marele administrațiunii de spitale,
de consiliile județene și comunale urbane și sancționate de puterea executivă. Desele modificări
ale legii sanitare au produs și modificări ale acestor regulamente.
Dintre regulamentele generale au deosebită importanță: regulamentul pentru alinierea
satelor și pentru construirea locuințelor țărănești din anul 1888, care a fost modificată în anul
1894; regulamentul pentru prevenirea bolilor infecțioase din anul 1891, modificat în anii 1893 și
1897 pe baza convențiilor sanitare internaționale de la Dresda și de la Veneția; regulamentul
pentru vaccinare și revaccinare din anul 1874 22, modificat în anul 1893; regulamentul pentru
serviciul sanitar de oraș din anul 1886, regulamentul serviciului sanitar de județe din anul 1894;
regulamentul industriilor insalubre din anul 1894, cu adăugările ulterioare; regulamentul asupra
fabricării și vânzării produselor destalațiunii petrolului din anul 1892, modificată în anul 1893
etc.
Dintre regulamentele locale, alcătuite de consiliile comunale urbane, conform
instrucțiunilor ce au primit de la ministerul de interne, sunt cele mai importante: Regulamentele
asupra privegherii sanitare și administrative a prostituției; Regulamentele de construcțiuni, de
salubritate a locuințelor, de curățenia străzilor, piețelor, curților, de depărtarea necurățeniilor, de
abatorii și măcelării.

21
Ibidem, pp.40-43
22
Ibidem, p. 45

11
 Legea sanitară, în urma modificărilor și completărilor ce a primit în anii 1893-1898 a
devenit o lege modernă, după declarația unor Igieniști, o lege excelentă.
Cu toate lacunele și neajunsurile care, la începutul secolului XX, mai există în
organizațiunea noastră sanitară, ca și în a mai tuturor statelor, nu ne aflăm în această privință atât
de jos, în cât să nu fim în stare a ane lupta cu succes contra volilor venite din străinătate sau
născute în interiorul țării. Pregresul este lent, dar el există, și va veni în curând timpul, când se va
face Igiena mai bună decât astăzi.

12