ELEMENTE DEFINITORII ALE BURSELOR

Obiective

 Studierea elementelor definitorii ale pietei de capital

 Studierea si identificarea particularitatilor diferitelor segmente ale pietei de capital

 Utilizarea corecta a conceptelor de piata a actiunilor, obligatiunilor, piata la vedere, piata la

termen, piata primara si secundara

 Identificarea importantei piete de capital pe seama intrebarilor de evaluare a cunostintelor

Content / Conţinut

 1.1. Conceptul şi trăsăturile pieţei de capital

 1.2. Cererea şi oferta de capital

 1.3. Structura pieţei de capital

 1.4. Piaţa primară şi piaţa secundară

 Concepte cheie

 Teste de evaluare

 Bibliografie

1.1. CONCEPTUL ŞI TRĂSĂTURILE PIEŢEI DE CAPITAL

2. Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile
disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate către entităţi publice şi private solicitatoare de
fonduri.
3. Existenţa pieţei de capital este determinată de cererea de capital pentru necesităţi curente de
trezorerie şi pentru investiţii şi totodată, este condiţionată de un proces real de economisire ca
fundament al ofertei de capital.
4. Piaţa de capital leagă emitenţii valorilor mobiliare şi altor instrumente financiare de investitorii
individuali şi instituţionali prin intermediul societăţiilor de servicii de investiţii financiare.
5. Piaţa de capital funcţionează aşadar ca un mecanism de legătura între cei la nivelul cărora se
manifestă un surplus de capital (investitorii) şi cei care au nevoie de capital (emitenţii).
6. Conceptul de piaţă de capital are însă conotaţii mult mai profunde, ce decurg din relaţiile de alocare
a resurselor disponibile în scopul fructificării acestora şi al satisfacerii cererii de capital dintr-o
economie.
7. În concepţia anglo-saxonă, piaţa de capital formează împreună cu piaţa monetară şi cu piaţa
asigurărilor ceea ce se numeşte, cu un termen atotcuprinzător, piaţa financiară.
8. Piaţa de capital este sinonimă cu piaţa instrumentelor financiare care asigură investirea capitalurilor
pe termen mediu şi lung. (Spre deosebire de aceasta, piaţa monetară realizează atragerea şi
plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieţei interbancare, al pieţei scontului, al
pieţei efectelor de comerţ, al pieţei certificatelor de depozit, al pieţei eurovalutelor.)
9. Practica din România pune în evidenţă opţiunea pentru concepţia anglo-saxonă, potrivit căreia piaţa
de capital este o componentă a pieţei financiare. Piaţa de capital se reprezintă ca un mecanism de
legătură între investitori şi emitenţi, a căror decizie de investire vizează două obiective
complementare:
9.1. rentabilitate, respectiv un grad înalt de fructificare a capitalurilor;
9.2. lichiditatea, adică recuperarea cât mai operativă a capitalului investit.

1.2. CEREREA ŞI OFERTA DE CAPITAL

Mişcarea fondurilor în economie se poate aşadar realiza în două modalităţi:
 ▪ prin concentrarea disponibilităţilor băneşti la bănci şi utilizarea de către acestea a
resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri – finanţare indirectă;
 ▪ prin emisiune de instrumente financiare de către utilizatorii de fonduri pe piaţa
financiară – finanţare directă.
 Cererea de capital aparţine unor operatori cum sunt: societăţi comerciale publice şi
private, alte categorii de agenţi economici, instituţii financiar-bancare şi de asigurări,
instituţii publice, guverne, organisme financiar-bancare de pe piaţa internaţională.
 Oferta de capital provine din economisire, adică din tot ceea ce rămâne în posesia
deţinătorilor de venituri după ce-şi satisfac nevoile de consum.

 Investitorii se împart în două mari categorii:

 a) Investitorii individuali sunt persoane fizice sau juridice care fac tranzacţii de
dimensiuni modeste pe piaţa titlurilor financiare.
 b) Investitorii instituţionali sunt societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni
mari. Aceştia cuprind: băncile, societăţile de asigurare, societăţile de investiţii,
organismele de plasament colectiv, instituţiile care gestionează fondurile de pensii. O
astfel de categorie de investitori exercită o influenţă semnificativă asupra volumului
tranzacţiilor şi preţului instrumentelor financiare.

1.3. STRUCTURA PIEŢEI DE CAPITAL

1) prisma producerii şi comercializării valorilor mobiliare, piaţa de capital cuprinde două
segmente:
▪ piaţa primară – piaţa pe care noile emisiuni de instrumente financiare sunt
negociate pentru prima oară;
 ▪ piaţa secundară – piaţa pe care sunt tranzacţionate instrumente financiare
aflate deja în circulaţie. Piaţa secundară furnizează lichiditate pentru investitorii care doresc
să-şi schimbe portofoliile înainte de data scadenţei.
(2) După obiectul tranzacţiei, se deosebesc:
▪ piaţa acţiunilor – piaţa pentru acţiuni comune şi preferenţiale emise de societăţi
comerciale. Spre deosebire de obligaţiune, care promite plăţi periodice ale cuponului şi
rambursarea sumei împrumutate la scadenţa şi care are prioritate asupra veniturilor
emitentului, o acţiune comună nu promite nici o plată periodică, ci conferă doar un drept
rezidual asupra veniturilor emitentului;
▪ piaţa obligaţiunilor – piaţa pentru instrumente de datorie;
▪ piaţa contractelor la termen – piaţa pe care valorile mobiliare se tranzacţionează
pentru livrarea şi plata viitoare;
▪ piaţa opţiunilor (options) – piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru
livrare condiţionată. Instrumentul tranzacţionat este numit contract de opţiuni.

3) După modul de formare a preţului instrumentelore financiare, piaţa de capital se

structureaza în:
▪ piaţa de licitaţie – piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă, în
funcţie de suprapunerea preţurilor la ordine primite de a cumpăra sau de a vinde o anumită
valoare mobiliară. Cumpărătorii şi vânzătorii nu tranzacţionează unul cu celălalt şi, în
general, nu cunosc identitatea celeilalte părţi. Piaţa este impersonală şi organizată, având
reguli de tranzacţionare fixate;
▪ piaţa de negocieri – piaţa în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi
volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediari. Negocierea furnizează timp
pentru identificarea cumpărătorilor şi vânzătorilor şi pentru revizuirea preţului sau
volumului. Piaţa de negocieri este o piaţă ,,la ghişeu’’ (over-the-counter OTC). Deoarece
tranzacţiile se derulează în mai multe locuri, este o piaţă prin telefon, telex sau computer.

(4) În funcţie de momentul finalizării tranzacţiilor, se deosebesc:

▪ piaţa la vedere – cea pe care valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru
livrare şi plata imediată. ,,Imediat’’ este definit de respectiva piaţă şi variază de la o zi la o
săptămână, în funcţie de reglementările în vigoare. Această piaţă mai este denumită piaţă
cu plata cash;
▪ piaţa la termen, în cadrul căreia finalizarea tranzacţiei, referitoare la livrarea
titlurilor către noul cumpărător şi efectuarea plăţii, se realizează la o dată viitoare. Pe
această piaţă tranzacţiile se derulează la termen ferm, când există certitudinea finalizării la
o anumită scadenţă, şi la termen condiţionat, când finalizarea depinde de evoluţia viitoare a
cursului şi este lăsată la latitudinea cumpărătorului, care suportă un cost pentru dreptul de
a renunţa la contract.

1.4. PIAŢA PRIMARĂ SI PIAŢA SECUNDARĂ

Piaţa primară reprezintă acel segment de piaţa pe care se emit şi se vând sau se distribuie
valori mobiliare către primii deţinători. Pe piaţa primară se emit valori mobiliare ce conferă
anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri.
Participanţi pe piaţa primară, în cadrul căreia se vând şi se cumpără valori mobiliare nou-
emise, sunt:
▪ solicitatorii de capital: statul si colectivităţiile locale, întreprinderile publice şi
cele private;
▪ ofertanţii de capital: persoane particulare, agenţi economici, bănci, case de
economii, societăţi de asigurare;
▪ intermediarii: societăţi de servicii de investiţii financiare, bănci comerciale,
societăţi de investiţii care, prin reţeaua proprie, asigură vânzarea valorilor mobiliare.

 Piaţa secundară asigură, prin intermediul bursei de valori mobiliare, atât buna
funcţionare a pieţei primare, cât şi lichiditatea şi mobilitatea economiilor. Investitorii au
posibilitatea de a negocia în orice moment acţiunile şi obligaţiunile deţinute în
portofoliu sau pot cumpăra noi valori mobiliare.
 Avantajele pietei secundare:
▪ oferă informaţiile referitoare la produsul ce urmează a fi tranzacţionat;
▪ informaţiile despre produs şi despre emitent sunt difuzate în marea masă a
investitorilor;
▪ oferă informaţii privind nivelul şi mişcarea preţului de piaţă.
 Obiectivele pieţei secundare sunt:
▪ protecţia investitorilor, realizată prin transparenţa, reglementarea şi
supravegherea pieţei;
▪ lichidarea pieţei şi stabilirea cursului.

PP si PS

 Bursa de valori este o instituţie care asigură publicului mecanisme şi proceduri adecvate pentru
efectuarea continuă, ordonată, transparentă şi echitabilă a tranzacţiilor cu valori mobiliare.
Bursa de valori constutuie piaţa oficială şi organizată pentru negocierea valorilor mobiliare.
 Valorile mobiliare pot fi acţiuni, obligaţiuni, contracte futures şi opţiuni.
 Membru al bursei este persoana fizică sau juridică deţinând privilegiul de a efectua direct,
personal în contul său tranzacţii la bursă.
 Intermediar pentru valori mobiliare este persoana juridică autorizată să exercite intermedierea
de valori mobiliare, fie în cont propriu (dealer), fie în contul unor terţi (broker).

PS – capitalizare bursieră
 Capitalizare bursieră (micro) este valoarea de piaţă a unei firme, dată de cursul bursei
pentru acţiunile emise şi aflate în posesia acţionarilor. Se calculează înmulţind numărul
acţiunilor existente cu cursul curent al acestora.
 Capitalizare bursieră (macro) este un indicator al potenţialului unui burse. Se determină
prin suma produsului dintre numărul de acţiuni de un anumit tip şi valoarea de piaţă a
acţiunilor respective pentru toate acţiunile tranzacţionate la bursă.

COTAREA VALORILOR MOBILIARE

Obiective
 Identificarea modalitatilor de cotare in bursa a valorilor mobiliare
 Identificarea tipologiei ordinelor in bursa

Conţinut
 2.1. Înscrierea valorilor mobiliare la cota bursei
 2.2. Ordinele de bursă
 2.3. Oferta publică iniţială
 Concepte cheie
 Teste de evaluare
 Bibliografie
2.1. Înscrierea valorilor mobiliare la cota bursei
 Tranzacţiile bursiere se pot derula cu condiţia înscrierii valorilor mobiliare la cota bursei.
Admiterea în cotaţia oficială nu reprezintă un drept, ci se realizează numai dacă valorile
mobiliare şi emitentul acestora răspund unor cerinţe stabilite prin reglementări.
 Introducerea valorilor mobiliare în cotaţia oficială presupune şi o publicitate prealabilă,
referitoare la: sediul, obiectul de activitate, durata, capitalul, ultimul bilanţ, pasivul
obligatoriu, avantajele stipulate prin statut pentru investitori şi administratori.
 Înscrierea valorilor mobiliare la cota Bursei de Valori Bucureşti (BVB) se realizează la
solicitarea emitentului, după examinarea dosarului de admitere, în conformitate cu
reglementările în vigoare privind îndeplinirea unor cerinţe specifice fiecărui tip de
valoare mobiliară.
 Cota BVB este structurată pe 3 sectoare:
A. sectorul valorilor mobiliare emise de către persoane juridice române;
B. sectorul obligaţiunilor şi al altor valori mobiliare emise de către stat, judeţe, oraşe,
comune, de către alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi de către
alte autorităţi;
C. sectorul internaţional, rezervat valorilor mobiliare emise de către persoane juridice din
străinătate.

A. Inscrierea valorilor mobiliare emise de către persoane juridice române (1)

 Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române este organizat pe 2
categorii: categoria a II-a (de bază) şi categoria I
 Principalele cerinţe pentru înscrierea la categoria a II-a (de bază) sunt următoarele:
▪ libera transferabilitate a valorilor mobiliare;
▪ înregistrarea la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare;
▪ înregistrarea valorilor mobiliare în registrul bursei sau la o societate de registru
independent, conectată la sistemul bursei;
▪ furnizarea de servicii adecvate către deţinătorii de valori mobiliare;
▪ furnizarea de informaţii;
▪ plata comisioanelor de înscriere la cota bursei;
▪ păstrarea legăturii permanente cu bursa, prin intermed. emitentului
▪ certificarea datelor furnizate de emitent de către un auditor financiar;
▪ aderarea la angajamentul de înscriere şi menţinere la cota bursei.
În cazul înscrierii în categoria I, emitentul va trebui să îndeplinească pe lângă cerinţele
categoriei de bază şi alte cerinţe cum sunt:
▪ emitentul trebuie să-şi fi desfăşurat activitatea în ultimii trei ani, cu excepţia fuziunilor
şi divizărilor;
▪ emitentul trebuie să fi obţinut profit net în ultimii doi ani de activitate;
▪ capitalul social trebuie să fie de cel puţin echivalentul în lei a 8 milioane de euro la
cursul BNR;
▪ bursa poate aprecia competenţa profesională şi integritatea morală a personalului de
conducere a emitentului;
▪ emitentul trebuie să prezinte cash-flow-ul pentru ultimul an calendaristic de activitate şi
un plan de afaceri pentru următorii doi ani calendaristici;

▪ înscrierea la cota bursei a acţiunilor: cel puţin 15% din numărul acţiunilor emise şi aflate în
circulaţie trebuie să fie deţinute de cel puţin 1.800 de acţionari, excluzând persoanele
implicate şi angajaţii emitentului. Fiecare dintre aceşti 1.800 de acţionari trebuie să deţină
un număr de acţiuni a căror valoare totală minimă să fie de 10 de lei. Procentul de minim
15% menţionat mai sus trebuie să reprezinte minim 75.000 de acţiuni;
 ▪ înscrierea la cota bursei a obligaţiunilor: cel puţin 30% din numărul obligaţiunilor emise
şi aflate în circulaţie trebuie să fie deţinute de cel puţin 1000 de deţinători, excluzând
persoanele implicate şi angajaţii emitentului. Fiecare dintre aceşti 1000 de deţinători
trebuie să deţină un număr de obligaţiuni a căror valoare totală minimă să fie de 30 de lei.
Procentul de minim 30% menţionat mai sus trebuie să reprezinte minim 50.000 de
obligaţiuni.
B. Inscrierea la bursa a obligatiunilor si altor titluri emise de catre stat si alte autoritati
publice
 Obligaţiunile şi alte valori mobiliare emise de către stat, judeţe, oraşe, comune, de către
autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi de către alte autorităţi sunt de
drept admise la cotă de primirea de către Bursa de Valori Bucureşti a respectivului
document de emisiune şi a plăţii comisionului prevăzut în procedurile bursei.
 Decizia privind înscrierea la cotă a acestor valori mobiliare este luată de comisia
de înscriere la cotă, în urma analizei cererii de înscriere la cota BVB a valorilor mobiliare
şi a documentului de emisiune care o însoţeşte.

D. Inscrierea la cota bursei in cadrul sectorului international

E. În cadrul sectorului internaţional se înscriu valorile mobiliare emise de persoane juridice
străine.
F. Condiţiile necesare înscrierii la cotă a acestor valori mobiliare sunt aceleaşi ca şi
pentru emitenţii autohtoni, cu menţiunea că respectivele valori mobiliare trebuie să fie
depozitate la o societate comercială de depozitare colectivă a valorilor mobiliare,
societate desemnată de bursă.
G. Pentru a fi înscrise la cota BVB, valorile mobiliare străine vor trebui să fie înscrise
pe o piaţă reglementată din ţară în care au fost emise.
H. Valorile mobiliare de acest fel acceptate la cotă vor fi afişate distinct de cele
autohtone.
I. Menţinerea la cota bursei a valorilor mobiliare începe o dată cu intrarea în
vigoare a deciziei de înscriere a acestora.
Cerinte alternative – capital minim
 Pentru menţinerea valorilor mobiliare în cadrul sectorului valorilor
mobiliare emise de persoane juridice române, emitentul trebuie să
îndeplinească una din următoarele cerinţe alternative:
▪ pentru categoria I: capitalul social al emitentului reprezintă
cel puţin echivalentul în lei a 8 milioane de euro sau media capitalizării
bursiere pe ultimele şase luni este cel puţin 8 milioane de euro;
 ▪ pentru categoria a II-a: capitalul social al emitentului
reprezintă cel puţin echivalentul în lei a 2 milioane de euro sau media
capitalizării bursiere pe ultimele şase luni este de cel puţin 2 milioane de
euro.
Alte cerinte alternative

 Emitentul valorilor mobiliare înscrise la cota bursei în cadrul categoriei a II-a a sectorului
valorilor mobiliare emise de persoane juridice române trebuie să îndeplinească una
dintre următoarele cerinţe alternative:
▪ înregistrează profit pentru ultimul exerciţiu financiar;
▪ înregistrează profit pentru cel puţin două exerciţii financiare din ultimele trei
exerciţii financiare.
 Bursa poate retrogada valorile mobiliare ale oricărui emitent de la categoria I la
categoria a II-a în cazul în care:
▪ cerinţele referitoare la profitul net nu mai sunt îndeplinite;
▪ procentul minim privind acţiunile emise în circulaţie este mai mic de 10%, iar în
privinţa obligaţiunilor este mai mic de 20%;
▪ numărul acţionarilor sau al deţinătorilor de obligaţiuni scade sub anumite
limite, cu efecte nefavorabile asupra gradului de lichiditate.
2.2. Ordinele de bursă
ORDINE DE CUMPARARE SI VANZARE
 Ordinul dat de client este de fapt o ofertă fermă (în cazul vânzării) sau o comandă (în
cazul cumpărării), având ca obiect tranzacţionarea unui anumit volum de valori
mobiliare, în anumite condiţii. Astfel ordinul trebuie să cuprindă informaţii cu privire la:
▪ sensul operaţiunii (vânzare sau cumpărare);
▪ produsul bursier ce face obiectul ordinului;
▪ cantitatea oferită sau comandată;
▪ tipul tranzacţiei (la vedere sau la termen, cu specificarea scadenţei în cazul
tranzacţiilor la termen).
 TIPOLOGIE
 Ordinul la piaţă (,,market order’’) este un ordin de vânzare-cumpărare la cel mai
bun preţ oferit de piaţă.
 Ordinul limită (,,limit order’’) este cel în care clientul precizează preţul maxim pe
care înţelege să-l plătească în calitate de cumpărător sau preţul minim pe care îl
acceptă în calitate de vânzător.
 Ordinul stop (stop loss order) are drept scop limitarea pierderii şi acţionează
oarecum în sens contrar ordinului cu limită de preţ.
  Ordinele stop limită sunt acele ordine de tranzacţie stop care la declanşare devin
ordine limită.
 Ordine cu menţiuni speciale:totul sau nimic (,,all or none’’), imediat sau anulează
(,,immediate or cancel’’), dintr-o dată sau deloc (,,fill or kill’’) ordin de deschidere (,,at
the opening’’) ordin la închidere (,,at the end’’)
 REGULI DE PRIORITATE – in executarea ordinelor la bursa:
Prin prioritate de preţ se înţelege faptul că agenţii de bursă trebuie să execute ordinele
de cumpărare la preţuri mai mari, înaintea celor date la preţuri mai mici. Similar, ordinele
de vânzare la preţuri mai mici vor fi executate înaintea celor la preţuri mai mari. În cazul
ordinelor date la acelaşi preţ se procedează conform următoarelor reguli:
 prioritatea de timp sau precedenţă- înseamnă că primul ordin plasat va fi primul
executat;
 prioritatea de volum – arată că primul ordin executat va fi cel cu volumul cel mai mare;
 executarea prorata- înseamnă că toate ordinele la acelaşi preţ vor fi executate în raport
cu volumul lor. Această regulă se aplică atunci când piaţa nu permite executarea
integrală a ordinelor, alocându-se pentru fiecare o rată din volumul disponibil al pieţei.
2.3. Oferta publică iniţială
 O firmă care are nevoie de capital din surse externe poate vinde titluri financiare, fie
printr-o ofertă publică, fie printr-un plasament privat.
 O firmă devine publică când vinde pentru prima dată acţiuni într-o ofertă generală către
investitori.
 Avantajele companiei sunt:
 - poate atrage cantităţi mari de bani repede şi ieftin prin emisiune de titluri financiare,
 - acţionarii îşi pot valorifica acţiunile cînd doresc şi se pot diversifica,
 - imaginea firmei se îmbunătăţeşte
2.3. OPI
 Oferta Publică Iniţială este prima vânzare de acţiuni a unei companii. OPI este, de obicei,
atât o ofertă primară, cât şi o ofertă secundară.
 Oferta este considerată primară atunci când sunt vândute noi acţiuni pentru a atrage
fonduri suplimentare pentru companie.
 Oferta este considerată secundară atunci când fondatorii firmei şi acţionarii existenţi
vând parţial sau integral acţiunile existente pentru a obţine numerar. Firma nu obţine
fonduri suplimentare.
 Oferta Publică Iniţială presupune un proces elaborat, motiv pentru care emitentul este
asistat de banca de investiţii. Implicarea băncii de investiţii este justificată de
următoarele motive:
 - caracterul fragmentat al pieţei: investitorii sunt dispersaţi, iar banca de investiţii prin
expertiza ei ajunge repede şi eficient la deţinătorii de capital,
  - asimetria informaţiei dintre emitent şi investitor: banca de investiţii prin analiza şi
diseminarea informaţiilor relevante reduce aceste asimetri,
 - riscul emisiunii: este preluat de banca de investiţii în momentul subscrierii.
 Băncile de investiţii ajută emitentul îndeplinind mai multe funcţii:
 - funcţia de consiliere: sfătuieşte emitentul ce şi cum să emită, creează titlul financiar,
elaborează prospectul de emisiune,
 - funcţia de marketing: promovează emisiunea marilor investitori din piaţă, permiţănd
estimarea cererii şi stabilirea preţului pe care incestitorii sunt dispuşi să il plătească
pentru aceste titluri,
 - funcţia de subsriere: banca de investiţii poate să îşi asume riscul emisiunii garantând
un preţ emitentului.
Prospectul preliminar trebuie să conţină:
 Descrierea companiei,
 Descrierea titlurilor financiare ce urmează a fi emise,
 Utilizarea fondurilor ce urmează a fi achiziţionate în urma emisiunii.
 Prospectul cuprinde:
 situaţiile financiare auditate ale companiei pentru ultimii 3 ani,
 detalii privind gradul de îndatorare a companiei,
 rapoarte ale diferitelor categorii de experţi: contabili sau ingineri (viabilitatea proceselor
şi echipamentelor).
Concepte cheie
Categoria a II-a, categoria I, sectorul internaţional;

Ordine de bursă, ordinul la piaţă, ordinul limită, ordinul stop, ordinele stop limită;

Ordine cu menţiuni speciale : totul sau nimic, imediat sau anulează, dintr-o dată sau deloc, ordin la
deschidere, ordin la închidere;

Reguli de prioritate.

Evaluarea cunostintelor

 Care este procedura de admitere a valorilor mobiliare la cota bursei?

 Care sunt obligaţiile asumate de către emitent?

 Care sunt cele trei sectoare ale cotei BVB?

 Care sunt principalele cerinţe pentru înscrierea la categoria II?

 Care sunt cerinţele suplimentare pentru înscrierea în categoria I?

  Care sunt condiţiile necesare înscrierii la cota bursei în cadrul sectorului internaţional?

 În ce condiţii bursa poate retrograda valorile mobiliare ale oricărui emitent de la categoria I la
categoria a II-a?

 Ce este ordinul de bursă?

Analiza fundamentală
• Analiza fundamentală ia în calcul un volum mare de informaţii în care sunt incluse:
principalii indicatori economico-financiari pe companie şi prin comparaţie cu companii
similare din aceeaşi ramură, atuurile companiei, punctele nevralnice, contextul
internaţional, politicile guvernamentale, contextul global al ramurii economice,
principalii concurenţi şi performanţele financiare ale acestora.

Comp
• Analiza tehnică are ca obiect de studiu dinamica preţului acţiunii, a volumelor
tranzacţionate şi a indicatorilor de trend. Cele două tipuri de analiză se completează una
pe cealalta. Astfel investitorul în funcţie de profilul său psihologic, de aşteptările sale, de
apetitul faţă de risc, de nivelul de instruire va fi într-o măsură mai mare fundamentalist
sau chartist.

• Analiza fundamentală este studiată în special de cei interesati de investiţii pe termen

mediu, care-şi retribuie investiţia de azi prin dividende. Cei care folosesc analiza tehnică
sunt interesaţi de impactul psihologic al zvonului, de aflarea unui pont, pentru ei
conteaza diferenţa de cotaţie, conducându-se după principiul cumpără ieftin şi vinde
scump.

• Principiile fundamentale ale analizei tehnice sunt:

• a) acţiunea pieţei actualizează totul, în sensul că preţul şi volumul zilnic de

tranzacţionare înglobează toate informaţiile analizei fundamentale, inclusiv decizia de
tranzacţionare,

• b) istoria se repetă, principiu conform căruia există ciclicitate în evoluţia unei cotaţii, fie
că este cauzată de sezonalitate, fie de influenţe ale economiei în ansamblul ei.

• Analiza tehnică oferă informaţii semnificative bazate pe: indicatori şi oscilatori stocastici
(RSI, MACD, OBV), teoria numerelor (numerele Fibonacci, Numerele Gann), valuri Elliot,
grafice pentru indicarea evoluţiei preţurilor sau al volumelor tranzacţionate, canale de
trend, formaţiuni grafice.
 • Analiza fundamentală presupune calcului următorilor indicatori: valoarea contabilă,
P/BV, EPS, PER, PEG, ROA, ROE, rentabilitatea capitalului propriu,capitalizarea,
randamentul dividendelor, gradul de îndatorare, lichiditatea curentă, lichiditatea rapidă.

PPA
• Profitul pe acţiune arată cât revine unei acţiuni deţinute de acţionari din profitul obţinut
de acea firmă în decursul unei perioade contabile:

• PPA = Profit net/Nr acţiuni comune existente

• Este un indicator util mai ales din punct de vedere al acţionarului individual, interesat de
ceea ce îi revine personal şi poate mai puţin de rezultatul la nivelul întregii companii.

• Luat separat, indicatorul poate să nu spună mare lucru, mai ales că nu se pot face
comparaţii între companii folosind acest indicator.

• Este importantă evoluţia acestuia pe parcursul unei perioade de timp, pentru a arăta
dacă rezultatul pe care îl aduce compania acţionarilor se află pe o traiectorie ascendentă
sau nu.

• PPA nu dezvăluie nimic despre acţionarii preferenţiali, deoarece proprietarii reziduali ai

firmei sunt acţionarii comuni.

• Această rată nu permite efectuarea unor comparaţii între firme, datorită modurilor
diferite de stabilire a profitului net şi respectiv a numărului diferit de acţiuni care sunt
emise de fiecare societate în parte.

Val contabilă
• În afara câştigurilor obţinute într-o anumită perioadă este interesant de cunoscut şi
valoarea capitalului propriu care revine pe o acţiune. Un indicator al acestei activităţi
este valoarea contabilă a capitalului propriu pe acţiune, denumit pe scurt valoarea
contabilă pe acţiune:

• Vct= Capitalului propriu/ Nr acţiuni comune existente

• Valoarea contabilă a capitalului propriu poate să difere faţă de valoarea de piaţă a

acestuia.

Val de piaţă
• Valoarea de piaţă a unei acţiuni Vpa, reprezintă un indicator mult mai bun al finalităţii
investiţiilor efectuate de către acţionari la firma respectivă şi se poate calcula prin
raportarea valorii bursiere a acţiunilor la numărul de acţiuni comune:

• Vpa= valoarea bursieră a acţiunilor/nr acţiuni comune existente.

PER
• Mulţi investitori sunt interesaţi de modul în care piaţa evaluează profiturile obţinute. Un
indicator al modului în care sunt evaluate profiturile este reprezentat de rata preţ al
acţiunii- profit pe acţiune (PER). Această rată denumită şi coeficientul de capitalizare
bursieră compară preţul acţiunilor comune cu profitul pe acţiune:

• PER= preţul de piaţă al acţiunii/profit pe acţiune

• PER= capitalizarea bursieră/profitul net al exerciţiului

• PER este cel mai des utilizat multiplu de evaluare a companiilor cotate la bursă,
deoarece dimensiunea acestuia dă, în ultimă instanţă, valoarea firmei. Dacă PER este
mare, acţiunea este supraevaluată şi se recomandă vânzarea acesteia. Dacă PER este
mic, acţiunea este subevaluiată şi se recomandă cumpărarea acesteia.

Capitalizarea
• Capitalizarea sau valoarea bursieră a acţiunilor se determină prin înmulţirea valorii de
piaţă a unei acţiuni (sau a cursului bursier de la închiderea exerciţiului contabil) cu
numărul de acţiuni comune existente.

• Dacă valoarea de piaţă a acţiunilor reprezintă previziunea actuală a câştigurilor viitoare

a acţionarilor comuni şi dacă câştigurile prezente sunt un indicator al câştigurilor
viitoare, această rată exprimă de fapt valoarea actuală a unui leu de profit.

DPA
• Valoarea prezentă a unei acţiuni comune este dată de aprecierea făcută de investitori
asupra valorii actuale a cash flow-urilor viitoare pe care le va genera fiecare acţiune.

• Deoarece CF viitoare ale acţionarilor sunt dividendele pe care le vor primi aceştia, avem
nevoie de un indicator al dividendelor generate de fiecare acţiune comună pentru a
evalua CF viitoare pe acţiune.

• Dididendul pe acţiune se calculează:

• DPA= valoarea totală a dividendelor/ nr acţiuni comune existente.

Dividend payout ratio

• O altă modalitate de a descrie dividendele plătite în decursul unei perioade este dată de
raportarea acestora la profiturile disponibile acţionarilor (profitul net după impozitare).
Această rată este cunoscută sub denumirea de rata recompensării prin dididende (Rrd)
sau Dididend payout ratio şi se calculează pe baza relaţiei:

• Rrd= dividende totale plătite/ profitul net disponibil acţionarilor comuni.

Dividend Yield
• Randamentul efectiv al acţiunilor deţinute de acţionari (Ra) poate fi exprimat astfel:

• Ra= dididend pe acţiune*100/valoarea de piaţă a acţiunii

• Ra= dividende totale plătite*100/valoarea bursieră a firmei

• Ra= profit net pe acţiune*100/valoarea de piaţă a acţiunii.

• DY (Dividend Yield) caracterizează eficienţa plasamentului într-un titlu de valoare.

• Acest indicator este important mai ales pentru investitorii care urmăresc venituri
constante şi relativ sigure, deci cu risc scăzut. Interpretarea acestui indicator trebuie
corelată cu evoluţiile PPA şi PER.

• Creşterea continuă a acestui indicator concomitent cu creşterea profiturilor este un

semnal pozitiv. Din contră, majorarea ratei de distribuire a dividendelor în condiţiile
menţinerii constante a profitului poate conduce în viitor la diminuarea potenţialului
investiţional al firmei.

• Principalul neajuns al acestor rate este dat de faptul că nu toţi acţionarii au devenit
acţionari în acelaşi moment, astfel încât randamentul unei acţiuni va fi mai ridicat
pentru cei dintâi acţionari şi mai scăzut pentru ultimii veniţi, dacă valoarea acţiunilor
firmei a crescut între timp.

P/BV
• Preţ/ Valoarea contabilă (P/BV) este raportul dintre preţul de piaţă al acţiunilor şi
valoarea contabilă a acestora. În bilanţ, valoarea contabilă este identificată prin
capitalurile proprii. În aceste condiţii dacă P/BV este supraunitar, compania a creat
valoare pentru acţionari, deoarece suma pe care ar fi dispuşi să o plătească investitorii
 din piaţă este mai mare decât suma pe care ar primi-o oricum aceştia din lichidarea
activelor, în timp ce dacă P/BV este subunitar aceasta a distrus o parte din valoarea pe
care au adus-o acţionarii. Formula de calcul este: Preţ/ valorea contabilă pe acţiune.

SPS
• Vânzările pe acţiune (SPS sales per share) exprimă valoarea vânzărilor aferente unei
acţiuni, indicatorul fiind util în special pentru firmele mici aflate în faza de lansare sau
pentru cele care înregistrează pierderi.

• SPS = Cifra de afaceri/ nr. mediu acţiuni ordinare în circulaţie în cursul exerciţiului.

PEG
• Raportul dintre PER şi o rată de creştere a profitului pe acţiune (PEG) oferă informaţii
privind corectitudinea evaluării de către piaţă a titlului respectiv. Dacă valoarea acestuia
este 1 se apreciază că acţiunea este evaluată corect deoarece PER este egal cu rata
estimată de creştere a EPS. Dacă PEG este mai mic decât 1 atunci titlul este subevaluat.

P/S
• Rata preţ pe venituri din vânzări pe acţiune (P/S Price to sales Ratio) exprimă preţul pe
care investitorii sunt dispuţi să-l plătească pentru o unitate de vânzări pe acţiune şi se
calculează: cursul bursier al acţiunii/ venituri din vânzări pe acţiune.

• Acest indicator este utilizat în special în cazul firmelor cu profituri reduse sau cu
pierderi, în faza de lansare şi creştere, respectiv pentru firme din domenii noi pentru
care nu se pot calcula indicatorii PER, EPS sau DIVY. Prezintă avantajul unei sensibilităţi
mai reduse la politicile şi tehnicile contabile utilizate care uneori pot denatura profitul
real, precum şi imposibilitatea manipulării rezultatelor de către manageri.

Marketability
• Lichiditatea acţiunii (marketability) reprezintă proporţia acţiunilor tranzacţionate în
totalul acţiunilor emise şi aflate în circulaţie şi se calculează după formula: Nr acţ
tranzacţionate într-o perioadă/ nr total de acţiuni.

ROA
• Rentabilitatea economică (return on assets – ROA) reflectă performanţele utilizării
activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru onţinerea
acestor performanţe. Se calculează: profit net (profit brut)*100/activ total.

• Exprimă eficienţa utilizării activelor societăţii în activitate operaţională, respectiv gradul

de rentabilitate al întregului capital investit în firmă.

ROE
• Return on equity (ROE) exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a crea un surplus,
după remunerarea capitalurilor împrumutate care va permite remunerarea capitalurilor
acţionarilor şi autofinanţarea întreprinderii.

• Se calculează: profit net *100/capitaluri proprii.

• Rentabilitatea financiară exprimă capacitatea unei firme de a genera profit net ca

urmare a folosirii capitarilor proprii ale firmei.

• Un nivel ridicat al rentabilităţii capitalurilor proprii îi permite firmei să găseacă noi

capitaluri pe piaţa financiară pentru a-şi finanţa creşterea. Dacă această rată este mică,
firma va avea dificultăţi în atragerea de capitaluri.

Grad de îndatorare
• Gradul de îndatorare (rata levierului) reflectă gradul în care capitalurile proprii asigură
finanţarea activităţii întreprinderii sau gradul în care angajamentele firmei pe termen
scurt şi lung sunt garantate de capitalurile proprii ale acesteia.

• Se calculează: datorii totale*100/capitaluri proprii.

Lichiditatea curentă
• Lichiditatea curentă măsoară aptitudinea firmei de a face faţă obligaţiilor pe termen
scurt şi reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în bani
(disponibilităţi). O companie este lichidă când resursele degajate de operaţiunile
curente ale exerciţiului îi furnizează suficiente disponibilităţi pentru a face faţă
scadenţelor pe termen scurt. Lichiditatea curentă măsoară capacitatea firmei de a plăti
datoriile pe termen scurt utilizând activele pe termen scurt din bilanţ.

• Se calculează: active circulante*100/ datorii curente.

• Cu cât valoarea sa este mai mare, cu atât compania are o capacitate mai mare de a-şi
plăti datoriile curente fără să apeleze la resurse pe termen lung sau la noi împrumuturi.
 O valoarea subunitară înseamnă că firma are nevoie să se împrumute sau să vândă o
parte din activele imobilizate pentru a-şi plăti datoriile şi a evita falimentul.

Lichiditatea rapidă
• Lichiditatea rapidă măsoară capacitatea companiei de a plăti datoriile pe termen scurt
utilizând activele cu cel mai mare grad de lichiditate din bilanţ.

• Formula de calcul este: (active circulante – stocuri)*100/datorii curente.

• Formula este asemănătoare cu cea lichidităţii curente, însă de data aceasta sunt excluse
stocurile, acestea fiind considerate mai greu de valorificat şi cu o valoare incertă
deoarece nu reflectă preţul care ar putea fi obţinut din vânzarea lor.

Reguli
• Graham recomandă respectarea următoarelor reguli pentru alegerea acţiunilor
ordinare:

• 1. Trebuie să existe o diversificare adecvată, însă nu prea mare. Aceasta ar putea

însemna minimum 10 acţiuni diferite şi maximum 30.

• 2. Fiecare companie selectată trebuie să fie mare, proeminentă şi să fie finanţată cu

moderaţie.

• 3. Fiecare companie trebuie să fi plătit dividende câţiva ani buni la rând.

• 4. Investitorul trebuie să impună o anumită limită preţului pe care-l va plăti pentru un

pachet de acţiuni în raport cu profitul mediu din ultimii şapte ani. Această limită ar
trebui să reprezine de 25 ori valoarea acestui profit mediu şi nu mai mult de 20 de ori
valoarea celor din ultimele 12 luni.

Factori
• Ce factori determină preţul pe care ar trebui să fim dispuşi să-l plătiţi pentru o acţiune?

• a. Perspectivele pe termen lung. În acest sens investitorul trebuie să descarce rapoartele

anuale din ultimii 5 ani şi să răspundă la următoarele întrebări: Ce anume determină
creşterea acestei companii şi de unde vin profiturile acesteia?

• b. Calitatea şi conduita managerilor. Managerii unei companii trebuie să spună ce vor

face şi apoi să facă ce au spus.
 • Pentru a verifica acest lucru trebuie studiate rapoartele anuale din trecut pentru a
vedea ce previziuni au făcut managerii şi dacă le-au îndeplinit sau nu.

• c. Forţa financiară şi structura capitalului. Managerii pricepuţi fac în aşa fel încât
afacerea lor să genereze mai mult numerar decât să consume. În acest sens, trebuie
studiat fluxul de numerar în raportul anual al companiei şi văzut dacă numerarul din
exploatare a crescut constant vreme de 10 ani.

• Dacă profitul pe acţiune al proprietarului a crescut într-un ritm mediu de cel puţin 6-7%
în ultimii 10 ani, compania este un generator stabil de numerar, iar perspectivele sale de
creştere sunt bune. Datoriile pe termen lung trebuie să reprezinte mai puţin de
jumătate din tot capitalul.

• Compania trebuie să dovedească faptul că pentru investitori dacă ea nu plăteşte

dividende.

• Dacă firma a obţinut constant rezultate mai bune decât concurenţa indiferent dacă
situaţia de pe piaţă a fost bună sau rea este limpede că managerii folosesc în mod optim
numerarul. Dacă însă afacerea este instabilă sau acţiunile ei au un randament mai mic
decât cele ale rivalilor, înseamnă ca managerii folosesc greşit numerarul refuzând să
plătească dividende.

Factori contabili
• Investitorii trebuie să fie atenţi la câţiva factori contabili care pot modifica valoarea reală
a profitului raportat.

• Unul îl reprezintă situaţiile financiare proforma care prezintă profitul unei companii ca şi
cum nu s-ar aplica principiile contabile general acceptate.

• Altul îl constituie efectul diluant al emiterii a milioane de opţiuni de cumpărare a

acţiunilor destinate recompensării managerilor.

• Un al treilea factor îl reprezintă formarea unor ipoteze nerealiste cu privire la

randamentul fondurilor de pensii ale companiei.

Banii şi creierul dvs

• Cercetători novatoare în neurologie demonstrează că creierul nostru este făcut să
perceapă tendinţe chiar şi acolo unde s-ar putea să nu existe. După ce un eveniment se
produce de două-trei ori la rând, zone din creierul omului anticipează în mod automat
faptul că acesta se va produce din nou. Dacă se repetă este eliberată o substanţă
 chimică numită dopamină, care inundă creierul cu o uşoară euforie. Astfel dacă o
acţiune creşte de câteva ori la rând, investitorul se aşteaptă în mod reflex ca ea să
continue să urce, provocamdu-i investitorului o stare de euforie.

• Când însă acţiunile scad, pierderea suferită inflamează amigdala – partea creierului care
prelucrează starea de teamă şi nelinişte.

Finanţe comportamentale
• Practic, psihologii au arătat că suferinţa produsă de o pierdere financiară este de două
ori mai intensă decât plăcerea produsă de un câştig echivalent. Este atât de dureros să
pierzi bani, încât mulţi oameni îngroziţi de perspectiva unor alte pierderi, vând totul la
un preţ apropiat de nivelul mimim sau refuză să mai cumpere.

• Preţul curent al fiecărei acţiuni notabile reflectă factorii esenţiali care determină
rezultatele financiare ale acesteia, precum şi opinia generală cu privire la perspectivele
ei de viitor.

• Prin urmare, părerea unui analist conform căreia o acţiune merită să fie cumpărată mai
mult decât celelalte are la bază în mare măsură predilecţiile şi aşteptările sale personale
sau accentul pus în el de munca sa de evaluare. Dacă toţi analiştii ar fi de părere că o
anumită acţiune a dat rezultate mai bune decât toate celelalte, preţul acelei acţiuni ar
creşte atât de mult, încât ar anula toate beneficiile aduse anterior.

• Activitatea tuturor investitorilor este supusă unei crude ironii: investim în prezent dar
pentru viitor. Din păcate viitorul este nesigur aproape în totalitate: inflaţia şi ratele
dobânzilor sunt incerte, recesiunile economice vin şi trec, iar soarta companiilor se
dovedeşte adesea contrară aşteptărilor majorităţii investitorilor.

Tranzacţiile futures
 Studierea particularitatilor contractelor la termen

 Studierea mecanismului contractelor futures

 Studierea functiilor pietelor futures

 Utilizarea si identificarea pozitiilor cumparatorului si vanzatorului

 Identificarea si aprecirea rezultatelor potentiale pe seama tranzactionarii contractelor la

termen
Conţinut
 4.1. Contractele la termen

 4.2. Mecanismul tranzacţiilor futures

 4.3. Funcţiile pieţelor futures

 4.4. Pieţele futures comerciale

 Concepte cheie

 Teste de evaluare

 Bibliografie

4.1. Contractele la termen

 Piaţa la termen a fost creată pentru cei care au nevoie de şi folosesc mărfuri. Preţurile
mărfurilor sunt imprevizibile şi depind de: condiţiile meteorologice, infestarea
recoltelor, evenimentele politice, greve ale muncitorilor.

 Majoritatea activităţilor comerciale ce produc sau utilizează mărfuri interacţionează pe

piaţă şi folosesc pieţele de tip futures ca un mijloc de protecţie împotriva volatilităţii
preţurilor.

 Un contract futures este o înţelegere contractuală fermă între un vânzător şi un

cumpărător pentru un bun anume, la o anumită dată fixată în viitor. Preţul stabilit în
contract va varia în funcţie de locul tranzacţiei, dar este fixat în momentul în care se
finalizează tranzacţia. Contractul conţine de asemenea specificaţii standard, astfel încât
ambele părţi să cunoască condiţiile tranzacţiei.

 Contractul de tip futures este o tranzacţie încheiată în prezent pentru a avea loc în
viitor. Când se foloseşte ca acoperire împotriva unei poziţii concrete, reprezintă de fapt
o poliţă de asigurare ce determină preţurile să rămână constante.

 Poziţie long: dacă se cumpără contracte futures, cumpărătorul deţine o poziţie long.
Speculatorul iniţiază poziţii long atunci când se aşteaptă la o creştere viitoare a preţului
futures. Hedgerul iniţiază poziţii long atunci când este expus creşterii preţului activului
respectiv.

 Poziţie short: cineva care vinde contracte futures pe care nu le deţinea anterior este
short sau are poziţii deschise short. Speculatorul iniţiază poziţii short atunci când
 anticipează scăderea preţului futures. Hedgerul iniţiază poziţii short atunci când este
expus scăderii preţului activului respectiv.

 Tranzacţiile cu lichidare la termen au apărut, pentru prima dată, pe pieţele de mărfuri.

Prin perfecţionarea acestora şi extinderea lor la operaţiunile cu valute şi active
financiare s-au consacrat două categorii de contracte la termen

 contractul forward este un acord între două părţi, vânzătorul şi cumpărătorul, de a livra
sau plăti la o anumită dată viitoare o marfă, valută sau un activ financiar la un preţ
stabilit în momentul contractării. Prin urmare, vânzătorul poate înregistra diferenţe
favorabile sau nefavorabile în funcţie de mărimea preţului la lichidare (mai mare sau
mai mic).

 contractul futures reprezintă acordul de voinţă dintre un vânzător şi un cumpărător prin

care vânzătorul, numit “short”, se angajează să livreze cumpărătorului, numit “long”, o
anumită marfă, cu calitatea şi cantitatea specificate, la o dată fixată în viitor şi la un preţ
stabilit la data semnării contractului.

Forward vs Futures
PARTICULARITATI SI DIFERENTE (1)
Forward vs Futures
PARTICULARITATI SI DIFERENTE (2)

Forward vs Futures
PARTICULARITATI SI DIFERENTE (3)

4.2. MECANISMUL DE TRANZACTIONARE AL CONTRACTELOR FUTURES

 Cumpărătorii şi vânzătorii iniţiază tranzacţiile futures prin contactarea firmelor de
brokeraj.
  Cumpărătorii sau vânzătorii dau ordine firmelor de brokeraj cu care lucrează iar acestea
vor transmite ordinul brokerului de bursă care urmează să-l execute în sala bursei, în
“groapă”(pit).

 Casa de clearing (de compensaţie) asigură marcarea zilnică la piaţa a poziţiilor futures,
precum şi compensaţia globală a tranzacţiilor care se efectuează la bursă. Ansamblul
operaţiunilor de compensaţie poartă numele de regularizare. Prin acest proces are loc
actualizarea sau, după caz, lichidarea contractelor. În acest sens, membrii clearing
depun la casa de compensaţie garanţii, numite marje de regularizare, pentru asigurarea
executării contractelor.

 Contul în marjă (commodity accounts) reprezintă o depunere făcută de către vânzători

sau cumpărători la firmele broker cu care lucrează. Firmele broker solicită din partea
clienţilor lor garanţii pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate, care diferă de la o bursă la
alta în general marja iniţială este de 10 % din valoarea contractului. Dacă disponibilul
din cont scade clientul este obligat să-şi suplimenteze contul prin noi depuneri, astfel
încât tot timpul să existe o marjă de menţinere de 2/3-3/4 din marja iniţială. Dacă
aceasta nu poate să suplimenteze contul, brokerul poate să anuleze una sau mai multe
poziţii până când disponibilul din cont atinge limitele marjei de menţinere.

Astfel, este posibil, ca prin contractele futures, să se cumpere sau vândă mărfuri
cu valori ridicate, prin vărsarea unei cote reduse sub formă de bani lichizi, decontarea urmând a
se face la lichidarea contractului

 Marcarea la piaţă (marking to market) reprezintă adaptarea zilnică a contractelor

futures în raport cu evoluţia preţurilor pe piaţă. Dacă valoarea contractului scade
cumpărătorul va deduce din contul său în marjă o sumă obţinută din multiplicarea
numărului de contracte pe care le deţine cu diferenţa nefavorabilă dintre preţul curent
şi cel al zilei anterioare. Dacă valoarea contractului creşte, cumpărătorul primeşte în
contul său în marjă o sumă cash echivalentă cu diferenţa favorabilă dintre preţul de
regularizare al zilei curente şi cel al zilei precedente, înmulţită cu numărul de contracte.

4.2. MTF Simboluri

 Contractele futures se pot realiza pe mai multe unităţi de tranzacţionare şi de aceea
practica bursieră a impus simplificarea denumirii prin simboluri. Astfel s-au adoptat
următoarele simboluri:

 contractul futures pe dolarul american, simbol ROL/USD

 contractul futures pe moneda europeană, simbol ROL/EURO

  contractul futures pe indice bursier, simbol BET(ROL).

 În mod similar se pot adopta simboluri şi pentru celelalte unităţi de tranzacţionare

(mărfuri).

 Unitatea de tranzacţionare reprezintă activul de la baza contractului, astfel:

 ROL/USD = 1000 USD

 ROL/EURO = 1000 EURO

 BET(ROL) = 1 leu înmulţit cu indicele BET în puncte.

 Valoarea contractului futures se obţine înmulţind preţul futures la care s-a încheiat
tranzacţia respectivă cu unitatea de tranzacţionare.

4.2. Mecanismul tranzacţiilor futures(MTF)

 Pasul contractului futures îl reprezintă fluctuaţia minimă cu care se poate modifica
cotaţia şi se referă la o mişcare în sus sau în jos a preţului activului suport. Acesta este
de 1 leu pentru contractele futures ROL/USD, ROL/EURO şi de 0,1 puncte pentru
contractul pe indicele bursier BET.

 Limita de oscilaţie zilnică a preţului este determinată de către bursă şi reprezintă

oscilaţia faţă de ziua precedentă ce se poate admite.

4.2. Mecanismul tranzacţiilor futures(MTF)

 În prezent, pieţele futures sunt cele mai active şi cele mai eficiente pieţe. Ele nu s-au
putut dezvolta pentru totalitatea mărfurilor tranzacţionate pe pieţe spot şi forward.
Pentru dezvoltarea unui contract futures este necesară îndeplinirea următoarelor
condiţii:

 oferta şi cerea pentru activul de bază trebuie să fie relativ mari, iar preţul nu trebuie să
fie determinat de factori subiectivi precum interese de monopol,

 pentru ca standardizarea clauzelor contractului să fie posibilă, diferitele unităţi fizice ale
activului de bază trebuie să fie interşanjabile şi omogene,

 preţul activului trebuie să fluctueze.

4.2. MTF spreadul

 Operaţiunile de spread.
  Ordinul spread reprezintă ordinul de a cumpăra un contract futures şi de a vinde
simultan un alt contract futures pe aceeaşi marfă sau pe o marfă similară, la o anumită
diferenţă de preţ. Aceste tipuri de ordine spread au dat naştere şi unor anumite tipuri
de tranzacţionări speciale numite tranzacţii spread.

 Tranzacţia spread se face prin cumpărarea şi vânzarea simultană a două contracte

futures înrudite. Se iniţiază o astfel de tranzacţie în speranţa că diferenţa de preţ dintre
cele două contracte se va schimba în beneficiul operatorului înainte de compensarea
tranzacţiei.

4.3. FUNCTIILE PIETELOR FUTURES

Pieţele futures îndeplinesc două funcţii prioritare

- transferul riscului de preţ,

- identificarea preţului activului respectiv.

 Transferul riscului de preţ se realizează de la cei ce nu doresc să şi-l asume (hedgerii) la

cei ce urmăresc obţinerea de profituri din fluctuaţiile de preţ (speculatorii). Participanţii
la pieţele futures pot fi astfel grupaţi în două categorii speculatorii şi hedgerii.

 Pieţele futures au capacitatea de a identifica preţul de echilibru al activului de bază.

Toate preţurile înregistrate reflectă nivelul cererii şi al ofertei pentru marfa respectivă
atât în prezent cât şi în viitor.

 Cunoaşterea preţurilor futures are importanţă în primul rând în luarea deciziilor firmelor
cu privire la mărimea stocurilor dar şi în cele legate de producţie şi consum preţuri
futures ridicate vor determina creşterea stocurilor şi a producţiei, iar dacă acestea sunt
scăzute vor determina o scădere a lor.

4. Pieţele futures comerciale

 Activele de bază ale contractelor futures tranzacţionate în cadrul burselor se pot
constitui fie în mărfuri fizice- formând astfel pieţele futures comerciale, fie în titluri
financiar-valutare, individualizând pieţele futures financiare.

 Mărfurile fizice, ce se constituie în active de bază ale contractelor futures, se pot grupa
în trei categorii: mărfuri agricole, mărfuri energetice şi metale.

4.4. PF comerciale
 Cerealele au reprezentat primele active în evoluţia contractelor futures. În prezent, pe
lîngă cereale şi seminţe oleaginoase, în grupa mărfurilor agricole sunt incluse incluse
carnea (animalele vii sau sub formă congelată) şi produsele tropicale (zahăr, cafea,
cacao, bumbac şi cauciuc).

 Trebuie subliniat că deoarece contractele futures sunt contracte bursiere, clauzele

acestora diferă de la o bursă la alta, chiar dacă activul de bază este acelaşi.

 Ţiţeiul şi produsele sale derivate reprezintă activele de bază ale celor mai tranzacţionate
contracte futures energetice.

 Cele mai cunoscute burse sunt: New York Mercantile Exchange (NYMEX), International
Petroleum Exchange (IPE) şi Singapore International Monetray Exchange (SIMEX).
Contractele futures energetice sunt tranzacţionate pentru fiecare lună calendaristică
pentru cel puţin 15 luni viitoare.

 Metalele se constituie active de bază în tranzacţiile futures se împart în două categorii:

metale preţioase şi metale industriale. În general, metalele preţioase se constituie într-
un mijloc eficient de păstrare a puterii de cumpărare în condiţiile unei rate înalte a
inflaţiei. Metale preţioase sunt aurul, argintul, platina şi paladiul.

 Burse specifice sunt NYMEX şi Commodity Exchange (COMEX).

Exemple de burse de mărfuri

 Bursa de Metale din Londra (LME)

 Bursa Internaţională de Contracte Futures şi Options din Londra (LIFFE)

 Bursa de Zahăr, Cafea şi Cacao din New York (NYCSCE)

 Bursa de Mărfuri din Chicago (CBOT)

 Bursa de Mărfuri din New York (COMEX)

 Bursa de Mărfuri din Tokio.

Concepte cheie

 Pieţe futures

 Contract forward, Contract futures,

 Cont în marjă
 Marjă iniţială, marjă de menţinere, marcare la piaţă, marjă curentă,

 Casă de clearing,

 Funcţiile pieţelor futures

Evaluarea cunostintelor

 Ce este contractul forward?

 Ce este contractul futures?

 Care sunt deosebirile dintre contractul forward şi contractul futures?

 Care este circuitul ordinelor ce iniţiază orice tranzacţie futures?

 Ce este regularizarea?

 Ce sunt marjele de regularizare?

 Ce este contul în marjă?

 Care sunt funcţiile pieţelor futures?

 De ce este importantă cunoaşterea preţurilor futures?

SPECULAŢIA
Obiective

 Identificarea particularitatilor speculatorului fata de investor

 Identificarea tipologiei speculatorilor

 Observarea si analizarea strategiilor speculative

Conţinut
 5.1. Speculatia

 5.2. Tipologia speculatorilor

 5.3. Strategii de bază ale speculaţiei

 Concepte cheie
 Teste de evaluare

 Bibliografie

5.1. SPECULATIE & SPECULATORI

SPECULATOR
- persoană care cumpără şi vinde contracte în scopul obţinerii unui profit

- operator de pe piaţă care nu are intenţia de a-şi acoperi un risc definit de preţ,
ci, dimpotrivă, el acceptă riscul de preţ în speranţa obţinerii unui profit prin anticiparea
corectă a mişcării preţului.

Speculatorul furnizează lichiditate pieţei.

Obiectivul unui speculator este o corectă previzionare a evoluţiei preţului mărfii pe care
speculează, aducându-şi un aport semnificativ la una din principalele funcţii ale pieţelor
futures, aceea de “descoperire a preţului viitor”.

5.2. TIPOLOGIA SPECULATORILOR

A. Din punct de vedere al statului lor, se pot identifica

 membrii ai burselor de mărfuri, care sunt proprietari ai unor “locuri în bursă”, ce le

conferă dreptul de a tranzacţiona orice tip de contract din respectiva bursă( engl. “full
seat”)

 asociaţii licenţiaţi să tranzacţioneze doar anumite contracte, de regulă, închiriază

dreptul de a tranzacţiona de la membrii plini ai burselor

 traderii independenţi (engl. “proprietary traders”)

 speculatorii din marele public.

B. Din punct de vedere al mecanismului de tranzacţionare speculatorii se împart în

 scalperi ( în traducere liberă “bişniţari”) - speculator care acţionează pe cel mai scurt
orizont de timp. El încearcă să previzioneze mişcarea preţurilor pe o perioadă scurtă de
timp (de la secunde până la câteva minute), intrând şi ieşind pe / de pe piaţă de foarte
multe ori în timpul unei zile.
 traderi de o zi (engl. “day trader”) - tranzacţionează un volum mai redus de contracte,
având poziţii deschise pe durata câtorva ore, pe seama unor strategii bazate pe ştiri
proaspete şi a evolutiilor pe termen scurt.

 traderi de poziţie (engl. “position trader”) - îşi menţin poziţiiile deschise pe perioade ce
variază de la zile, săptămâni până la luni. Ei se concentrează pe trendurile pe termen
lung ale pieţei, fiind mai puţin interesaţi de fluctuaţiile mici de preţ.

A. CELE 10 REGULI DE AUR ALE SPECULATIEI

1. Cumpara ieftin si vinde scump” & “Vinde scump si rascumpara ieftin”

2. “Stabileste parametri concreti de risc”

3. “Determina marimea corecta a contului de tranzactionare”

4. “Alege contractul potrivit”

5. “Diversifica”

6. “Stabileste un plan de tranzactionare”

7. “Mentine disciplina pietei”

8. “Nu exagera cu intrarile si iesirile de pe piata”

9. “Incepe cu simulari inainte de operarea efectiva in bursa”

10. “Alege un broker profesionist”

10 reguli

 “Cumpără ieftin şi vinde scump” sau “Vinde scump şi cumpără ieftin”, deşi sunt
evidente, deoarece este singurul mod de a face bani, este bine să ţi le repeţi tot timpul.
Orice strategie, oricât de complicată ar fi, se reduce la aceste axiome.

 “Stabileşte-ţi parametrii concreţi de risc” se traduce prin suma pe care un speculator

este dispus să o piardă, ca nivel absolut sau relativ. Odată stabiliţi aceşti parametrii,
emoţia şi subiectivismul luării unei decizii în cazul unei evoluţii nefavorabile a preţului
sunt reduse la minim. A te gândi doar la ceea ce vrei să se întâmple poate să agraveze
situaţia în care te afli pe când nişte parametrii concreţi sunt dificil de ignorat.

“Stabileşti un plan de tranzacţionare” care să cuprindă aspecte precum

 Care este scopul meu în fiecare tranzacţie ?

 Urmăresc anumite nivele ale preţului la care intru pe piaţă şi altele la care ies de pe
piaţă.

 Mă concentrez pe evoluţia unui anumit indicator (rata inflaţiei, dobânda la obligaţiunile

de stat )?

 Să urmăresc un trend pe o anumită perioadă ?

 Ce analiză folosesc (tehnică sau fundamentală) ?

 Ce tipuri de ordine folosesc ?

Ţine-te bine” aminteşte că disciplina este cheia tranzacţionării cu succes pe pieţele futures.
Un speculator nu trebuie să asculte orice zvon sau remarcă ce ar putea să-i submineze
încrederea în planul său. Dacă el a depus o muncă serioasă de analiză a pieţei şi evoluţie a
preţului, el nu trebuie să schimbe un întreg plan de tranzacţionare ca urmare a unor
comentarii izolate făcute de alţi speculatori sau specialişti prin ziare. Totuşi, el trebuie să
recunoască o schimbare de esenţă a condiţiilor de piaţă, care necesită o revizuire a planului
de tranzacţionare

 “Nu exagera cu intrările şi ieşirile de pe piaţă”. Cum fiecare tranzacţie implică plata unui
comision ( în cazul în care speculatorul nu este un membru al bursei), a exagera cu
numărul tranzacţiilor “sterile” (ce implică aceeaşi sumă) poate determina o
compromitere chiar şi unei evoluţii favorabile a preţului din cauza costurilor de
tranzacţionare.

 “Începe prin simulări de tranzacţii”(engl. “paper trading”) prin care speculatorul poate
să se obişnuiască cu psihologia pieţei.

 “Alegeţi un bun broker”.

C. Operaţiunile speculative

OPERAŢIUNILE SPECULATIVE sunt realizate în scopul obţinerii unui profit din diferenţa de
preţ între momentul incheierii contractului şi momentul lichidării poziţiei luate în bursă. În
acest sens sunt posibile două situaţii

 speculaţia la scădere

 speculaţia la creştere.

SPECULATIA LA SCADERE
 Speculatorul la scădere mizează pe o scădere a pieţei şi deci pe o reducere a valorii
contractelor futures. El va da ordin de vânzare futures luând deci o poziţie short pentru ca în
cazul în care până la scadenţă piaţa scade să-şi acopere poziţia printr-o cumpărare cu
aceeaşi scadenţă, aşteptând diferenţa dintre cele 2 preţuri.

Presupunem că un speculator vinde în martie un contract futures pe grâu iulie la 400 cenţi /
bushel. În aprilie, grâul iulie cotează însă la 380 cenţi / bushel ca atare speculatorul care
deţine o poziţie short poate să-şi acopere poziţia deschisă în martie, cumpărând un contract
iulie la 380 cenţi / bushel. Cum cele 2 contracte se compensează reciproc (sensuri diferite şi
aceeaşi scadenţă) el obţine un câştig brut de 20 cenţi / bushel, adică vinde la 400 ceea ce
cumpără la 380

SPECULATIA LA CRESTERE

 Presupunem că un speculator cumpără în martie un contract futures pe grâu iulie la 400

cenţi / bushel. Dacă piaţa creşte la 420 cenţi / bushel el câştigă 20 cenţi / bushel,
deoarece a cumpărat în martie pentru iulie la 400 cenţi şi vinde în aprilie pentru iulie la
420 cenţi / bushel.

Observaţii

 Speculaţia futures este un joc de sumă nulă la scăderea pieţei ceea ce câştigă cel cu
poziţie short (vânzătorul futures) pierde cel cu poziţie long (cumpărătorul futures) şi
invers.

 Speculatorul trebuie să aleagă momentul cel mai potrivit pentru închiderea poziţiei lui în
bursă, respectiv acel moment în care diferenţa favorabilă de curs este cea mai mare.
Expresii şi concepte cheie
 Speculatia, speculator

 Risc

 Scalperi, traderi independenti, traderi de o zi, traderi de pozitie

 Speculatie la crestere si scadere

Evaluarea cunostintelor

 Care este rolul speculatorului pentru economie?

 Care este mobilul speculatorului?

 Care sunt principalele tipologii de speculatori din punct de vedere al statutului lor?

 Care sunt principalele tipologii de speculatori din punct de vedere al mecanismului de

tranzacţionare?

 Care sunt cele 10 reguli de aur ale speculaţiei? Pe care o consideraţi cea mai
importantă?

 Ce este speculaţia la scădere?

 Ce este speculaţia la creştere?

Operaţiuni de acoperire hedging

Obiective

• Importanţa operaţiunilor de hedging

• Comparaţia între hedgingul de vânzare şi cel de cumpărare

Conţinut

• 6.1. Hedgingul de vânzare

• 6.2. Hedgingul de cumpărare

• 6.3. Basis

• 6.4. Hedge fund

Definiţie

• Operaţiunile de acoperire constau în luarea la bursă a unei poziţii futures aproximativ

egale dar opuse în raport cu o poziţie cash pe marfa fizică, existentă sau anticipată în
momentul încheierii contractului bursier.

• În acest fel riscul evoluţiei nefavorabile a preţului pentru hedger este transferat către un
terţ în principiu speculatorul.

6.1. Hedgingul de vânzare

• Este realizat de către un operator care la un moment dat deţine în stoc, cumpără sau
preconizează să producă o cantitate de marfă fizică şi în acelaşi timp sau ulterior vinde
un număr echivalent de contracte futures.

• Obiectivul lui este de a-şi proteja valoarea mărfii din stoc sau a producţiei viitoare
împotriva unei scăderi a preţului pe piaţă.

• Dacă preţul pe piaţă se reduce acesta câştigă din contractul futures deoarece are
deschisă o poziţie de vânzare şi piaţa a scăzut.

• Pierderea de la marfa cash se compensează astfel parţial sau total cu câştigul înregistrat
în bursă.

• Aplicaţie: presupunem că un agricultor estimează în mai că recolta sa de grâu din iulie va

fi de 10000 busheli.

• Potrivit calculelor sale, pentru a-şi acoperi costurile şi a obţine un profit rezonabil el ar
trebui să vândă după recoltare la un preţ de 380 cenţi/ bushel (costul) + 20 cenţi/bushel
(profitul) = 400 cenţi/ bushel.

• PIAŢA DE MARFĂ FIZICĂ

• mai: agricultorul estimează că recolta sa va fi de 10000 de busheli. Recolta sa valorează

400 cenţi/bushel.

• IULIE: preţul cash a ajuns la 380 cenţi/ bushel. Agricultorul vinde recolta pe bază de
contract spot rămânând cu o pierdere de (400 – 380) cenţi/bu * 10000bu = 2000 $

• PIAŢA FUTURES:

• MAI: Agricultorul vinde 2 contracte de grâu iulie la 400 cenţi/ bu (2*5000bu=10000bu

• IULIE: cumpără la 380cenţi/bu câştigând

 (400-380) cenţi/bu*2 contracte*5000bu= 2000 $.

• În perioada mai-iulie piaţa grâului scăzând, agricultorul îşi compensează pierderea de la

marfa fizică din câştigul obţinut pe piaţa futures.

• Rezultatul final al operaţiunii este fixarea preţului de vânzare a grâului după recoltare
încă din momentul efectuării hedgingului.

6.2. Hedgingul de cumpărare

• Presupune cumpărarea la un moment dat de contracte futures în scopul acoperirii
riscului de creştere a preţului la o marfă fizică pe care operatorul intenţionează să o
achiziţioneze la o dată ulterioară.

• PIAŢA CASH (de marfă fizică)

• 1IUNIE: Fermierul vinde la 400cenţi/bu pentru a lucra cu profit în activitatea sa de bază.

1 SEPTEMBRIE: preţul cash ajunge la 430 cenţi/bu. Fermierul cumpără grâu la acest preţ
înregistrând o pierdere de (430-400) cenţi/bu

• PIAŢA FUTURES

• 1IUNIE: cumpără un contract grâu septembrie la 400 cenţi/bu.

• 1SEPTEMBRIE: vinde la 430 cenţi/bu câştigând 30 cenţi/bu.

• În exemplul de mai sus, compensarea dintre cele 2 pieţe se realizează integral, deoarece
s-a presupus că preţurile cash şi futures evoluează identic, ceea ce înseamnă că
operatorul nu pierde nimic faţă de profitul său comercial normal. Acesta este cazul ideal
al hedgingului pur. În realitate, prin hedging se pot înregistra totuşi profituri sau
pierderi limitate datorită evoluţiei diferenţiate, deşi asemănătoare a preţurilor cash şi
futures.

6.3.Basis
• În acest sens, este importantă noţiunea de bază a preţurilor (basis), deoarece în funcţie
de aceasta se iau deciziile de efectuare a acestor tranzacţii. În general, un operator care
are atât poziţii long cât şi poziţii short urmăreşte, de fapt, nu preţul fiecărei poziţii, ci
diferenţa de preţ la aceste poziţii.
• În general, hedgerii sunt interesaţi cel mai mult de diferenţa dintre preţul futures curent
şi preţul spot curent. Această diferenţă este denumită basis şi reprezintă principalul
punct de interes pentru hedger.

• b=f-S unde b=basis,

• f=preţul futures curent

• S=preţul spot curent

• Dacă preţul spot creşte mai mult decât preţul futures, aceasta va duce la scăderea
basisului, invers basisul creşte. Tendinţa normală a basisului este să scadă, datorită
reducerii cheltuielilor de stocare. Pe măsură ce se apropie luna de livrare, basisul devine
mai mic, astfel încât în momentul şi locul livrării preţul spot şi cel futures sunt în mod
normal identice. Deci la scadenţă basisul este nul.

• Câştigul operatorului care pe piaţa futures are o poziţie de cumpărare şi o poziţie de

vânzare la marfă, apare atunci când baza se măreşte şi pierderea când baza se
micşorează.Prin urmare, un hedger transformă riscul de preţ într-un risc privind basisul.

• Conform studiilor efectuate, preţurile la marfa fizică oscilează mai mult decât oscilează
basisul.

• De aceea o poziţie protejată prin hedge este mai puţin riscantă decât o poziţie
neacoperită.

6.4. Fondurile de acoperire

• Termenul hedge funds nu este unul legal. În realitate, este vorba de un termen
industrial care regrupează fonduri private de investiţii ce aplică uneori strategii de
investiţii diferite, mergând de la investiţii în anticipări ale pieţei sau monedelor şi până la
întreprinderi aflate în dificultate. Cum hedge în engleză înseamnă acoperire, n-ar trebui
ca investitorii să fie induşi în eroare şi să aibă impresia că sunt acoperiţi.

6.4. Hedge fund

• Un hedge fund este o asociaţie particulară de investitori care foloseşte un evantai larg
de instrumente financiare pe diferite pieţe. Gestionarii de fonduri investesc o parte din
propriile lor resurse şi sunt plătiţi prin comisioane, în funcţie de performanţele realizate.
Aceste fonduri cer adeseori investiţii minime foarte ridicate, iar accesul la fonduri este
limitat. Fondurile se adresează investitorilor individuali sau instituţiilor care dispun de
importante resurse financiare.
• Managerul unui asemenea fond are posibilitatea de a folosi instrumente financiare cum
ar fi opţiunile şi împrumuturile. Managerul foloseşte tehnici statistice complexe sau
strategii short. Managerul încasează un comision în funcţie de randamentul fondului pe
care îl administrează şi nu în funcţie de miliardele pe care le gestionează

6.4. HF
• Comisionul managerului se numeşte high watermark. Acesta este un element pozitiv
pentru investitor, căci el ştie că managerul este motivat să aibă întotdeauna
randamente pozitive. Există şi situaţia în care un manager care a avut randamente
negative preferă să închidă fondul său şi să deschidă alt fond de acoperire.

• Durata minimă de investiţie într-un fond variază între 1 şi 12 luni. Termenul de ieşire (cu
preaviz) variază între 3 şi 12 luni. În general, managerul face cunoscute randamentele
lunare. Investiţia minimă variază între 100000 şi 500000 USD, chiar dacă în ultimul timp
investitorul poate cumpăra părţi din fondurile cotate în bursă

• Fondurile de acoperire sunt deseori considerate ca nişte cutii negre, deoarece, pe de o

parte, managerii îşi ţin secrete strategiile, iar pe de altă parte, ei folosesc strategii active
şi utilizează produse derivate sau pârghii cu puternice efecte secundare.

• Strategiile de investiţii folosite în domeniul hedge fund sunt următoarele:

• convertible arbitrage

• merger arbitrage

• macro

• distressed securities

• long

• long-short

• fixed income

• short

• commodity trading advisor.

 Indicii bursieri –definiţie şi clasificare

Indici bursieri pe diferite pieţe

Conţinut
• 8.1.Definiţia indicilor

• 8.2. Clasificarea indicilor

• 9.1.Indici bursieri pe piaţa americană

• 9.2.Indici bursieri pe piaţa britanică

• 9.3.Indici bursieri pe piaţa japoneză

• 9.4.Indici bursieri pe piaţa franceză

• 9.5.Indici bursieri pe piaţa germană

8.1. Definiţia indicilor

• Indicii bursieri exprimă evoluţia cursului valorilor mobiliare pentru o anumită piaţă.
Indicele bursier este cel mai sintetic indice al unei economii şi presupune raportul între
cerere şi ofertă la un moment dat pe piaţa respectivă. Din acest punct de vedere,
indicele caracterizează starea economică în general, dacă structura indicelui e
reprezentativă pentru ansamblul ramurilor şi sectoarelor de activitate.

8.2.Clasificarea indicilor
• 1. După valorile mobiliare în raport de care se construieşte indicele, se deosebesc
următoarele categorii de indici:

• - indici bursieri pentru acţiuni;

• - indici bursieri pentru obligaţiuni;

• - indici pentru titluri emise de fondurile mutuale.

• Cei mai răspândiţi indici sunt indicii pentru acţiuni cum ar fi: Dow Jones Industrial
Average în SUA, FT-SE în Marea Britanie, Nikkei în Japonia, CAC-40 în Franţa.
• 2. În funcţie de tipul pieţei de capital pe care sunt calculaţi indicii, există:

• - indici specifici pieţei bursiere (BET);

• - indici ai pieţei extrabursiere (RASDAQ-C).

• 3. În funcţie de gradul de cuprindere, indicii bursieri se clasifică în:

• - indici generali ai pieţei, care cuprind acţiuni aparţinând mai multor domenii de
activitate (CAC-40, DAX, BET);

• - indici sectoriali, care reflectă evoluţia unui singur sector al economiei (BET-FI, BET-NG).

• 4. În funcţie de intervalul la care sunt calculaţi, indicii se împart în:

• - indici calculaţi în timp real, de obicei la intervale cuprinse între 15 secunde şi un minut
( majoritatea indicilor existenţi la ora aceasta în lume);

• - indici calculaţi doar la sfârşitul zilei de tranzacţionare.

• 5. În raport de instituţia care calculează indicele se întâlnesc:

• - indici oficiali, calculaţi de către organismele abilitate prin reglementările pieţei de

capital respective (BET);

• - indici neoficiali, calculaţi de instituţiile pieţei de capital în colaborare cu publicaţii

financiare, cum ar fi ,,The Wall Street Journal’’ pentru indicele Dow Jones; diverse
publicaţii economico-financiare.

• 6. În funcţie de posibilitatea de a construi produse bursiere derivate plecând de la indici

bursieri există:

• - indici negociabili, care sunt utilizaţi pe pieţele derivate ca active suport (BET);

• - indici nenegociabili care prin modul de construcţie nu pot fi utilizaţi în acest scop.

• 7. După modul de ponderare a preţului, sub raportul formulei de calcul:

• - medie aritmetică simplă (DJIA);

• - medie aritmetică ponderată (Nikkei);

• - medie geometrică.

• 8. După arealul cuprins în evaluare, există:

• - indici naţionali- sunt acei indici care caracterizează o piaţă bursieră reprezentativă
pentru o ţară (BET, DAX, BUX);

• - indici regionali, cuprind titluri dintr-o anumită zonă geografică ( CESI- Central European
Stock Index).

• 9. În funcţie de algoritmul de calcul, indicii se împart în:

• - indici din prima generaţie, în structura cărora se cuprind acţiuni ale căror emitenţi
aparţin aceluiaşi domeniu de activitate ( Dow Jones Industrials, Financial Times, Nikkei )
-au o capacitate de informare limitată;

• - indici din generaţia a doua denumiţi şi indici compoziţi (NYSE pe piaţa New-York-ului,
FT-SE-100 pe piaţa Londrei sau TOPIX pe piaţa japoneză), au un grad de relevanţă mai
ridicat, datorită cuprinderii unui număr mai mare de firme, aparţinând unor domenii
diferite de activitate, inclusiv instituţii bancare, de asigurări, firme din ramura
transportului, telecomunicaţiilor .

• Alcătuirea indicilor din generaţia a doua s-a realizat pe baza unor cerinţe cum sunt:

• - selecţia eşantionului de firme,

• - dispersia valorilor mobiliare,

• - gradul de capitalizare bursieră,

• - gradul de lichiditate,

• - ponderea valorilor mobiliare,

• - alegerea datei de referinţă pentru care indicele se echivalează cu 100, 1000 sau 10000
puncte.

INDICI BURSIERI PE DIFERITE PIETE

• 9.1. Indici bursieri pe piaţa americană

• 9.2. Indici bursieri pe piaţa britanică

• 9.3. Indici bursieri pe piaţa japoneză

• 9.4. Indici bursieri pe piaţa franceză

• 9.5. Indici bursieri pe piaţa germană

 9.1. Indici bursieri pe piaţa americană
• 1) Indicele Dow Jones

• 2) Indicele Standard and Poor’s 500

• 3) Indicele Frank Russell

• 4) Indicele NYSE Compozite

• 5) Indicele Wilshire 5000 Total Market

• 6) Indicele Nasdaq 100

• Indicele Dow-Jones (Dow-Jones 30 Share Industrials Average), este cel mai cunoscut şi
cotat indice american, fiind standardul general folosit de presă şi alte mijloace de
informare pentru a măsura progresul pieţei bursiere americane. Indicele se aseamănă,
în linii generale, cu FT – 30, prin aceea că el conţine cele mai importante 30 de acţiuni
din ramura industriei.

• Indicele Standard and Poor’s 500 este un indice format pe baza a 500 acţiuni selectate
de Corporaţia Standard and Poor, fiind cotat în fiecare minut al zilei de tranzacţionare.
Acţiunile din structura indicelui sunt selectate cu scopul de a reprezenta gruparea pe
ramuri industriale la Bursa din New York. Valoarea de piaţă totală acţiunilor ce compun
indicele, reprezintă 80 % din valoarea acţiunilor tranzacţionate la NYSE. Pe acest indice
sunt cotate atât contracte “futures”, cât şi options. Contractele “futures” sunt
tranzacţionate la Bursa din Chicago (Chicago Mercantile Exchange), iar contractele de
opţiuni la NYSE.

• Indicele Frank Russell, este calculat pe baza cursului celor mai importante 3.000 acţiuni
cotate în Statele Unite (din punct de vedere al capitalizării bursiere) şi reprezintă
aproximativ 98 % din piaţa valorilor mobiliare din SUA. Acest indice este împărţit în
indicii Russell 1.000 şi Russell 2.000.Regulile pentru introducerea unei acţiuni în calculul
indicelui, acoperă o arie largă de criterii (unul fiind acela al sediului emitentului). Aceşti
indici sunt cotaţi la fiecare 15 secunde.

• - Indicele NYSE Compozite urmăreşte mişcările preţurilor tuturor acţiunilor listate la

New York Stock Exchange. Este un indice cu capitalizare bursieră creat în 1966. Pe lângă
indicele general compozit, mai sunt calculaţi şi patru indici sectoriali în domeniile:
industrial, transporturi, utilităţi şi finanţe.
 9.2.Indici bursieri pe piaţa britanică
• 1) Indicele Financial Times 30

• 2) Indicele FT Stock Exchange 100

Indicele FT – 30, cunoscut şi sub denumirea FT Ordinary Share Index, este cel mai
vechi indice din Marea Britanie. El se bazează pe cursul a 30 acţiuni tranzacţionate intens
(“blue chip”), fiind recalculat ori de câte ori se produc modificări în cursul uneia sau alteia
din acţiunile ce compun indicele.

• Indicele FT Stock Exchange 100 (FT –SE 100), supranumit şi “foot-sie” a fost introdus
pentru a satisface nevoia unui indice al acţiunilor, calculat în timp real (în fiecare
moment al zilei). Indicele reprezintă suportul în contractele “futures” încheiate pe piaţa
Regatului Unit. Acest indice are ca dată de referinţă 31 decembrie 1983, dată la care
valoarea indicelui a fost de 1.000 puncte. El este calculat printr-un sistem computerizat
în fiecare moment al zilei bursiere. Intenţia construirii acestui indice a fost iniţial de a
reflecta cursul acţiunilor celor mai semnificative companii, din punct de vedere al
capitalizării bursiere şi de a asigura, astfel, o bună aproximare pentru întreaga piaţă
bursieră britanică. O recapitalizare a acţiunilor ce intră în calculul acestui indice este
făcută, de obicei, trimestrial sau ori de câte ori au loc evenimente care să le justifice
(fuziuni, suspendări sau emisiuni majore de acţiuni).

9.3. Indici bursieri pe piaţa japoneză

• 1) Indicele Nikkei
• 2) Indicele Topix
• 3) Indicele TSE 2
• Indicele Nikkei (Nikkei Stock Average), numit uneori şi Nikkei Dow, este compus din 225
acţiuni din prima secţiune a Bursei din Tokyo, fiind calculat ca o medie aritmetică
ponderată. Indicele se modifică în mod egal pentru aceeaşi variaţie a cursului acţiunilor,
indiferent de capitalizarea bursieră.
• Indicele TOPIX este indicele primei secţiuni a bursei din Tokyo. Indicele TOPIX cuprinde
în structura sa toate acţiunile companiilor ce cotează în prima secţiune a bursei, fiind
asemănător indicelui FT – Actuaries All din Marea Britanie. Sunt incluse în indice
aproximativ 1.200 acţiuni. Este indicele cu cea mai largă bază de calcul, fiind structurat
astfel încât să dea cea mai bună imagine a pieţei japoneze. Indicele TOPIX este calculat
la fiecare 60 secunde.
 • Indicele TSE 2 (Tokyo Stock Exchange Second Section Index) cuprinde acţiunile cotate la
Bursa din Tokyo, neincluse în TOPIX. Nu se includ în indice, companiile cotate pe pieţele
locale şi pe piaţa OTC. Este construit din aproximativ 750 acţiuni, fiind un indice
ponderat cu capitalizarea bursei.

9.4. Indici bursieri pe piaţa franceză

• 1) Indicele CAC 40
• 2) Indicele SBF 120
• 3) Indicele SBF 250
• 4) Indicele MID-CAC
• 5) Indicele SBF-FCI

• Indicele CAC-40 este cel mai important indice calculat pe piaţa de capital a Franţei.
Principiul de construcţie a indicelui este ponderarea cu capitalizarea bursieră. CAC-40
este calculat la fiecare 30 de secunde, începând cu data de 30 decembrie 1987. Valoarea
de bază a indicelui a fost stabilită la 1000 de puncte. Cele 40 de acţiuni componente
trebuie să fie tranzacţionate pe piaţa cu reglementare lunară. Criteriile de selecţie au
fost: capitalizarea bursieră, lichiditatea şi volatilitatea.
• Indicele SBF-120 este compus din cele mai tranzacţionate 120 de valori mobiliare şi
anume: cele 40 care compun indicele CAC-40 şi alte 80 de valori mobiliare cotate
continuu la PREMIER şi SECOND MARCHÉ.
• Indicele SBF-250 include în structură cele 120 de valori mobiliare ale indicelui SBF-120 şi
alte 130 de valori mobiliare cotate atât continuu, cât şi la date fixe. La baza acestui
indice stă o nomenclatură economică sectorială, regrupând 12 sectoare economice.
Valorile mobiliare ce compun indicele sunt cotate pe cele trei segmente de bursă:
PREMIER, SECOND şi NOUVEAU MARCHÉ.

9.5. Indici bursieri pe piaţa germană

• 1) Indicele FAZ

• 2) Indicele DAX
• Indicele FAZ ia în considerare 100 de titluri din 15 sectoare de bază ale economiei
germane, fiind calculat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung.
• Indicele DAX este considerat cel mai reprezentativ indice calculat la Bursa din Frankfurt.
DAX cuprinde un număr de 30 de acţiuni ale celor mai importante companii germane,
incluzând BMW, Allianz, Deutsche Telekom, Metro, BASF, Mannesmann. DAX este
calculat la fiecare 15 secunde pe baza cursurilor acţiunilor componente şi este publicat
în ziarul Bursei din Frankfurt şi în alte publicaţii de specialitate. Criteriile de selecţie a
celor 30 de acţiuni sunt lichiditatea, dată de volumul tranzacţiilor cu titlurile respective
într-o anumită perioadă şi capitalizarea bursieră a acţiunilor în cauză. Data de referinţă a
indicelui este 30 decembrie 1987, când indicele a avut valoarea de 1000 de puncte. DAX
este revizuit periodic sub aspectul componenţei.

Indicii bursieri româneşti

Indici bursieri internaţionali

Conţinut

• 1) Indicele BET

• 2) Indicele BET-C

• 3) Indicele BET-FI

• 4) Indicele BET-XT

• 5) Indicele BET-NG

• 6) Indicele ROTX

• 7) BET-BK

1. Indicele BET. Numele oficial al indicelui este în limba română indicele Bursei de Valori
Bucureşti, iar în limba engleză Bucharest Exchange Trading (abreviat BET).

Data de referinţă a indicelui este 19 septembrie 1997, data de start, 22 septembrie

1997, iar valoarea de start, 1000 de puncte de indice. BET se calculează şi se publică atât în
lei (BET ROL), cât şi în dolari şi în euro.

Indicele BET este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră şi este creat pentru a
reflecta tendinţa de ansamblu a celor mai lichide zece acţiuni tranzacţionate la prima
categorie a Bursei de Valori Bucureşti. Una dintre cele mai importante funcţii ale indicelui
BET este aceea că se constituie drept suport pentru tranzacţii derivate.

• Selecţia celor zece acţiuni care formează portofoliul indicelui se realizează în

conformitate cu următoarele criterii:

• - acţiunile să fie cotate la categoria I a BVB;

• - societăţile emitente să aibă cea mai mare capitalizare bursieră. Suma

capitalizării societăţilor ale căror acţiuni compun portofoliul indicelui trebuie să
reprezinte cel puţin 60% din capitalizarea bursieră totală;

• - acţiunile societăţilor incluse în indice să fie astfel alese încât să asigure

diversificarea portofoliului indicelui;

• - acţiunile să fie cele mai lichide, urmărindu-se ca suma valorii totale a

tranzacţiilor din portofoliul indicelui să fie cel puţin 70% din valoarea totală
tranzacţionată la BVB.

Indici româneşti

• BET-componenţa

• FP

• TLV

• BRD

• Petrom

• Transgaz

• Transelectrica

• Biofarm

• BVB

• Electromagnetica

• SSIF Broker

• 2. Indicele BET-C. Indicele compozit BET-C este al doilea indice al Bursei de Valori
Bucureşti. Construirea acestui indice s-a impus din necesitatea unei reprezentări
 complete a evoluţiei preţurilor acţiunilor tranzacţionate la BVB. Data de referinţă a
indicelui a fost 16 aprilie 1998, iar valoarea de referinţă, tot 1000 de puncte ca şi în cazul
indicelui BET.

• Indicele BET-C a fost calculat pe baza aceleiaşi formule ca şi indicele BET, dar cu o bază
de reprezentare mult mai largă, care acoperă ansamblul acţiunilor tranzacţionate.
Calculul indicelui se bazează pe media ponderată cu capitalizarea bursieră a preţurilor
acţiunilor aflate în portofoliul indicelui.

• Indicele BET-FI este primul indice sectorial al BVB pentru fonduri de investiţii, revizuit pe
baze zilnice şi actualizat oricând este necesar. Indicele a fost lansat la 1 noiembrie 2000,
cu o valoare iniţială de 1000 de puncte de indice. Scopul urmărit este acela de a reflecta
tendinţa de ansamblu a preţurilor fondurilor de investiţii (actualele SIF-uri) cotate la
bursă. Singura regulă privind includerea unui fond de investiţii în portofoliul indicelui
BET-FI este ca fondul respectiv să fie cotat la bursă. Metoda de calcul este identică cu
cea aplicată în cazul indicilor BET şi BET-C. Factorul de ponderare pentru un simbol
inclus în indicele BET-FI este numărul de acţiuni aferent simbolului respectiv. Motivaţia
introducerii indicelui BET-FI rezidă în faptul că acţiunile emise de SIF-uri nu erau incluse
în coşul nici unuia dintre cei doi indici, BET şi BET-C.

• Indicele BET-XT a fost lansat la data de 1 iulie 2008 cu o valoare de start de 1000 puncte,
calculată retroactiv la 2 ianuarie 2007. Metodologia indicelui BET-XT permite acestuia să
constituie drept activ suport pentru instrumente financiare derivate. BET-XT este un
indice de preţuri ponderat cu capitalizarea free-floatului a celor mai lichide societăţi
listate la BVB. Numărul societăţilor incluse în coşul indicelui este de 25.

• Ca regulă generală, criteriile de selecţie a societăţilor pentru a fi incluse în coşul indicelui

sunt: lichiditatea, situaţia financiară şi transparenţa societăţii.

• 5. Indicele BET- NG (Bucharest Exchange Trading Energy and Related Utilities Index) a
fost lansat la data de 1 iulie 2008 cu o valoare de start de 1000 de puncte, calculată
retroactiv la 2 ianuarie 2007. Metodologia indicelui permite acestuia să se constituie
drept activ suport pentru instrumente financiare derivate.

• Indicele BET-NG este un indice sectorial şi reflectă evoluţia de ansamblu a tuturor

societăţilor listate la BVB, segmentul de piaţă reglementată, care au domeniul principal
de activitate energia şi utilităţile aferente. Numărul companiilor din componenţa sa este
variabil.

• Indicele BET-NG este un indice de preţuri ponderat cu capitalizarea free-floatului a

tuturor societăţilor din componenţa sa.
• Indicele ROTX (Romanian Traded Index) reflectă în mod real modificările de preţ pentru
cele mai reprezentative societăţi tranzacţionate la BVB. Numai acţiunile emise de
societăţile listate şi tranzacţionate în mod continuu la BVB sunt eligibile pentru a fi
incluse în componenţa indicelui ROTX.

• Indicele ROTX este creat în conformitate cu aceleaşi principii care stau la baza familiei de
indici CECE. Indicele ROTX este un indice de preţuri ponderat cu capitalizarea de piaţă a
societăţilor incluse în coşul indicelui. Valorile din perioada de bază exprimate în moneda
naţională (RON), dolari SUA (USD) şi moneda unică europeană (EUR) au fost stabilite la
1000 de puncte indice la data de 1 ianuarie 2002.

• Numai societăţile cele mai reprezentative sunt eligibile să fie incluse în indicele ROTX.
Criteriile de selecţie a societăţilor pentru includerea în coşul indicelui sunt următoarele:
capitalizarea de piaţă, lichiditatea, disponibilitatea preţurilor de piaţă,
reprezentativitatea sectorială şi interesul participanţilor la piaţă.

Indici româneşti

• ROTX-componenţa

• e diseminat în timp real la Bursa de Valori din Viena (Wiener Borse)

• FP

• Erste

• Petrom

• BRD

• TLV

• Transgaz

• Transelectrica

• Biofarm

• BVB

• În componenţa coşului indicelui ROTX sunt eligibile a fi incluse numai acţiunile comune
emise de societăţi comerciale pe acţiuni înregistrate în România, care sunt listate şi
tranzacţionate în România.
• Ponderea acţiunilor individuale în coşul indicelui ROTX este determinată de capitalizarea
de piaţă a fiecărei societăţi în parte, ajustată cu factorii de ponderare. Capitalizarea de
piaţă societate = număr acţiuni emise x preţul curent din piaţă x factor de free float x
factorul de reprezentare. Numărul acţiunilor utilizat pentru determinarea ponderii
fiecărei componente a indicelui ROTX este egal cu numărul total al acţiunilor listate la
BVB.

• Factorul de free float. Free float-ul exprimat procentual al unei societăţi din componenţa
indicelui ROTX este definit ca fiind raportul dintre numărul de acţiuni emise şi în
circulaţie disponibile pentru tranzacţionare de către public şi total acţiuni emise. Free
float-ul exprimat în valoare absolută al unei societăţi din componenţa indicelui ROTX
este estimat ca fiind numărul total de acţiuni emise de o societate din care se elimină
acţiunile la dispoziţia societăţii, acţiunile deţinute de către Stat şi alte agenţii
guvernamentale, investitori strategici, acţionari majoritari precum şi deţinerile de cel
puţin 5% ale altor categorii de investirori, cu excepţia societăţilor de asigurări, fondurilor
de pensii, fondurilor mutuale şi de investiţii.

• Următorii 4 factori de ponderare sunt aplicaţi fiecărei componente din cadrul coşului
indicelui ROTX, în funcţie de mărimea free float-ului determinat conform definiţiei de
mai sus, astfel: 0,25; 0,50; 0,75 şi 1,00.

• Factorul de reprezentare.Scopul aplicării factorilor de reprezentare este acela de a

asigura faptul că ponderea capitalizării de piaţă individuale a fiecărei societăţi nu
depăşeşte 25% din capitalizarea coşului indicelui ROTX. Factorii de reprezentare pot lua
valori între 0,01 şi 1,00.

• Formula indicilor în lanţ Laspeyres este utilizată în calculul indicelui ROTX. Acesta este
denominat în RON, USD şi euro. Indicele este calculat şi diseminat în timp real în cursul
fiecărei zile de tranzacţionare la BVB. Valoarea de deschidere a indicelui este calculată
zilnic începând cu ora 9.00 CET (10.00 ora oficială a României) în baza preţurilor de
închidere din şedinţa de tranzacţionare anterioară conform datelor transmise de
Reuters, precum şi a cursului de schimb valutar al monedei naţionale în dolari SUA şi
euro, conform datelor transmise de Reuters către WBAG (Wiener Borse) la 9.00 CET din
ziua curentă.

• Valorile indicelui ROTX în moneda naţională sunt calculate în timpul tranzacţionării în

piaţa continuă pentru fiecare şedinţă de tranzacţionare la BVB. Valoarea de închidere a
indicelui este calculată zilnic la ora 17.00 CET (18.00 ora oficială a României ) în baza
ultimelor preţuri disponibile şi a cursului de schimb valutar al monedei naţionale şi în
USD şi euro conform datelor transmise de Reuters către WBAG la ora 17.00 CET.
 • BET-BK (benchmark) cuprinde cele mai lichide societăţi listate pe piaţa reglementată a
BVB, ce poate fi folosit ca benchmark de administratorii de fonduri şi de alţi investitori
instituţionali.

10. Indicii bursieri internaţionali

• 1) Indicii MSCI
• 2) Indicele FT Actuarial
• 3) Indicele Global Salomon-Russell
• 4) Indicele Mondial Standard and Poor’s
• 5) Indicii Stoxx
• 6) Indicii Euronext
• 7) Indicii FTSEurofirst

• 1.Indicii MSCI (Morgan Stanley Capital International), reprezintă un grup de indici

concepuţi pentru a măsura performanţele pieţelor din SUA, Europa, Canada, Mexic,
Australia şi Orientul Îndepărtat (Asia de Sud-Est) şi pe cea a grupurilor industriale
internaţionale. Indicele Mondial (World Index), se bazează pe cotaţiile a 1.477 acţiuni,
reprezentând aproximativ 60 % din valoarea agregată a pieţelor din 20 de ţări.

Indicii internaţionali sunt denumiţi:

indicele nord-american;

indicele Europei, Australiei, Noii Zeelande şi Orientului Îndepărtat (EAFE);

indicele Europa 13;

indicele ţărilor nordice;

indicele Pacificului şi Orientului îndepărtat.

• 2.Indicele Mondial FT – Actuarial (FT – Actuaries World Index) reprezintă, de fapt, un

grup de indici care au aceeaşi dată de referinţă şi evidenţiază separat fiecare din cele 23
ţări, 9 regiuni grupate geografic, 36 grupuri clasificate în funcţie de ramurile industriale
şi şapte sectoare economice luate în considerare. Indicele Mondial este un agregat al
indicilor naţionali şi regionali, fiind reprezentat de 2.400 valori mobiliare individuale în
care se poate investi oriunde în lume (globaly investable). Indicele se calculează zilnic şi
separat în monedă locală, în dolari americani şi în lire sterline, pentru a permite o
evaluare a impactului componenţei valutare pentru investitorii din ţări diferite.
• 3.Indicele Global Salomon-Russell (Salomon Brothers - Frank Russell Global Equity
Index) cuprinde în structura sa aproximativ 45.000 acţiuni ale unor companii din 23 ţări
fiind asemănător cu FT Actuaries World Index. Sunt excluse din componenţa indicelui,
companiile care nu sunt disponibile pentru investitorii străini sau care sunt foarte puţin
lichide.

• 4.Indicele mondial Standard & Poor’s. Denumirea exactă a indicelui este S&P Global
1200 şi acoperă şapte regiuni principale ale lumii şi 29 de ţări. Acest indice este calculat
ca o reuniune a unor indici calculaţi de firma Standard & Poor’s în întreaga lume:

• - S&P 500 în SUA (500 de acţiuni);

• - S&P TOPIX 150 în Japonia (150 de acţiuni);

• - S&P TSE în Canada (60 de acţiuni);

• - Euro şi Euro Plus în Europa continentală (200 de acţiuni);

• - Asia/Pacific S&P Index (100 de titluri);

• - S&P Latin America (40 de titluri);

• - S&P UK (150 de acţiuni);

• - S&P/ASX 50, cel mai cuprinzător indice din Australia.

• 5.Indicii STOXX. Integrarea economică europeană şi introducerea monedei unice au

constituit premisa cooperării financiare în vederea realizării şi utilizării unui ansamblu de
indici paneuropeni. Bursa din Paris, bursa germană, bursa elveţiană, împreună cu Dow
Jones & Company au creat un joint venture care a promovat noii indici STOXX. Acest
grup de indici cuprinde:

• - indicele Dow Jones STOXX, care acoperă Europa ca un întreg, având în

structură peste 650 de societăţi. Valorile mobiliare sunt alese din 16 ţări structurate pe
19 sectoare. În afara zonei euro, Dow Jones Stoxx include şi valori mobiliare din Suedia,
Norvegia, Elveţia.

• - indicele Dow Jones Euro STOXX, cuprinzând 320 de societăţi emitente cu cea
mai mare rentabilitate şi lichiditate din ţările care s-au asociat la Uniunea Monetară
Europeană. Acest indice a fost introdus după generalizarea monedei euro.
• doi indici ,,blue chips’’, subsidiari indicilor generali, compuşi fiecare din acţiunile a 50 de
societăţi selectate pe baza unor criterii cumulative: capitalizare bursieră, lichiditate,
sector de activitate reprezentativ.

• Familia de indici STOXX clasifică acţiunile pe 19 sectoare ale industriei,

clasificare ce se bazează pe cea a indicilor sectoriali Dow Jones Global, dar este adaptată
pieţei europene, în condiţiile folosirii monedei euro. Indicii sunt astfel construiţi încât să
ofere informaţii investitorilor cu privire la orientarea capitalurilor pe sectoare ale
industriei şi să permită compararea performanţelor la nivelul Europei ca un intreg.

• 6.Indicii Euronext, Euronext 100 şi Next 150, lansaţi la 2 octombrie 2000, evidenţiază
evoluţia blue-chips-urilor de pe piaţa Euronext. Indicele Euronext 100 este compus din
valori cu cea mai mare capitalizare şi lichiditate de pe piaţa Euronext. Eşantionul
indicelui este revăzut trimestrial pentru a se asigura îndeplinirea obiectivului pentru
care a fost construit şi anume reprezentativitatea pieţei Euronext. Fiecare valoare ce
compune structura indicelui are o clasificare sectorială. Sistemul de clasificare este
stabilit de Euronext. Începând cu 1 ianuarie 2002, cota Euronext este clasificată după un
nomenclator unic care permite investitorilor să poată alege mai mult de 1500 de
societăţi cotate repartizate în 10 grupe economice, care se divizează în 39 de sectoare
de activitate şi 101 subsectoare şi să negocieze apelând la un sistem unic.

• Indicele NEXT 150 este calculat pe baza capitalizării bursiere a următoarelor 150 de
valori cotate pe piaţa Euronext, care înregistrează valorile mari şi medii, din punct de
vedere al capitalizării bursiere. Data de start a indicelui a fost 31 decembrie 1999,
valoarea fiind 1000 de puncte.

• 7.Indicii FTSEurofirst, calculaţi în timp real sunt FTSEurofirst 80 şi FTSEurofirst 100.

FTSEurofirst 80 este conceput pentru a reflecta performanţa societăţilor din ţările
membre ale Uniunii Europene, din punct de vedere al capitalizării bursiere. FTSEurofirst
100 conţine în componenţă atât societăţi din ţări membre ale Uniunii Europene, dar şi
importante societăţi britanice.

Pietele de marfuri

Cerealele

Metalele
Mărfuri de scurtă folosinţă

• Pieţele de mărfuri facilitează tranzacţiile de cumpărare şi vânzare de materii prime-

mărfuri.
• Mărfurile grele sunt materiale precum metalele neferoase (cupru, plumb, nichel,
aluminiu, cositor, zinc) şi metale preţioase (aur, argint, paladium, platină).
• Mărfurile agricole includ produse cum ar fi: cafeaua, cacaoa, zahărul, grânele, soia,
porumbul, cauciucul şi bumbacul.
• Termenii şi condiţiile pe o piaţă OTC, pentru tranzacţiile cu mărfuri la vedere şi la
termen sunt negociate individual, dar acoperă în general următoarele puncte:
• calitate, cantitate,
• locul şi termenii livrării,
• preţul şi detaliile privind decontarea.
• Exemple de burse de mărfuri:
• Bursa de Metale din Londra (LME)
• Bursa Internaţională de Contracte Futures şi Options din Londra (LIFFE)
• Bursa de Zahăr, Cafea şi Cacao din New York (NYCSCE)
• Bursa de Mărfuri din Chicago (CBOT)
• Bursa de Mărfuri din New York (COMEX)
• Bursa de Mărfuri din Tokio.
• Bursele satisfac nevoile următoarelor categorii:
• traderii propriu-zişi, care trebuie să livreze efectiv un produs,
• fermierii, producătorii, consumatorii şi comercianţii, care trebuie să facă o anumită
livrare la un anumit moment în viitor şi care au nevoie să se protejeze împotriva
fluctuaţiilor de preţ,
• speculatorii, care urmăresc să obţină un avantaj pe seama volatilităţii mari şi a efectului
de levier la tranzacţiile în marjă.
• Piaţa la termen a fost creată pentru cei care au nevoie de şi folosesc mărfuri. Preţurile
mărfurilor sunt imprevizibile şi depind de: condiţiile meteorologice, infestarea
recoltelor, evenimentele politice, greve ale muncitorilor.
• Majoritatea activităţilor comerciale ce produc sau utilizează mărfuri interacţionează pe
piaţă şi folosesc pieţele de tip futures ca un mijloc de protecţie împotriva volatilităţii
preţurilor.
• Un contract futures este o înţelegere contractuală fermă între un vânzător şi un
cumpărător pentru un bun anume, la o anumită dată fixată în viitor. Preţul stabilit în
contract va varia în funcţie de locul tranzacţiei, dar este fixat în momentul în care se
 finalizează tranzacţia. Contractul conţine de asemenea specificaţii standard, astfel încât
ambele părţi să cunoască condiţiile tranzacţiei.
• Contractul de tip futures este o tranzacţie încheiată în prezent pentru a avea loc în
viitor. Când se foloseşte ca acoperire împotriva unei poziţii concrete, reprezintă de fapt
o poliţă de asigurare ce determină preţurile să rămână constante. Aproximativ 98% din
contractele futures sunt anulate înainte de termen.
• Există doi termeni care se folosesc în asociaţie cu vânzarea şi cumpărarea de contracte
futures:
• go long – se referă la cazul când cumpărătorul unui anumit contract mizează pe faptul
că preţul va creşte înainte de scadenţa contractului. Astfel el înregistrează profit în
momentul în care vinde la un preţ mai ridicat decât cel de achiziţie.
• go short – vânzătorul unui anumit contract se aşteaptă să aibă profit în momentul în
care recumpără contractul înainte de termen, la un preţ mai scăzut decât cel de vânzare.
• Există trei categorii de produse:
• -metalele includ metalele de bază, preţioase şi strategice,
• -mărfurile de scurtă folosinţă – cafeaua, cacaua, zahărul, cauciucul, piperul, ceaiul şi
citricele,
• -grânele şi plantele uleioase- cerealele, carnea, animalele, soia şi floarea soarelui.

Metalele
• Metalele de bază nu conţin fier, dar au în compoziţia lor grupele importante de metale
neferoase – cupru, aluminiu, zinc, plumb, cositor, nichel. Locul cel mai important de
tranzacţionare este London Metal Exchange.
• Metalele strategice sunt produse secundare obţinute din minereuri de metale de bază şi
includ antimoniul, bismutul, galiul, vanadiul, siliconul şi seleniul. Multe dintre aceste
produse sunt folosite în industria de semiconductori.
• Metalele preţioase sunt aurul şi argintul, împreună cu platina şi paladiul care sunt
utilizate pentru catalizatorii din industria automobilelor, împotriva poluării.

Aurul
• Preţul aurului aste afectat de factori politici şi economici şi mai puţin de nivelul de
consum.
• Majoritatea comerţului cu aur şi argint pe plan internaţional este realizat de membrii
Asociaţiei Lingourilor de Aur şi Argint din Londra (London Bullion Market Association –
LBMA). Londra fixează preţul la vedere al aurului de două ori pe zi şi pe cel al argintului,
doar o dată. Cum se realizează aceste niveluri ale preţului?
• Cotaţia spot a preţului aurului are loc la orele 12.00 şi 15.00 GMT, preţul spot fiind
folosit pentru stabilirea contractelor fizice OTC şi al contractelor la termen. Preţul spot al
 aurului este utilizat de bănci pentru stabilirea ratelor dobânzii la împrumuturile
acordate.
• Formatorii de piaţă se întâlnesc într-o cameră la banca comercială şi la casa de lingouri
NM Rothchilds. Reprezentantul Casei (preşedintele) începe procesul de fixare prin
sugerarea unui preţ pentru aur în dolari americani/ uncie pe baza celei mai recente
cotaţii de pe piaţă. Fiecare dintre ceilalţi reprezentanţi al casei de lingouri contactează
camera de comerţ şi apoi îşi arată interesul sau dezintererul faţă de cumpărarea sau
vânzarea unei cantităţi de 400 de uncii troy de lingouri de aur la preţul sugerat. O uncie
troy este 31, 1035 grame. Dar cum îşi arată reprezentanţii interesul?
• Fiecare reprezentant are un mic steguleţ american ataşat de o bucată de lemn. Pentru a-
şi arăta interesul, un reprezentant ridică steguleţul şi strigă, de exemplu ,, Rothchilds are
un cumpărător pentru 10 lingouri’’. Dacă preţul propus este de 291 $/ uncie troy, atunci
aceasta reprezintă valoarea a 400 de uncii/ lingou înmulţit cu 10 lingouri înmulţit cu 291
$/ lingou, adică 1164000 $. Reprezentantul coboară apoi steguleţul şi fiecare dintre
ceilalţi reprezentanţi îşi arată interesul printr-un strigăt şi prin folosirea steguleţului.
• O dată ce toţi reprezentanţii şi-au arătat interesul, preşedintele numără lingourile atât
pentru vânzare, cât şi pentru cumpărare. Dacă numerele sunt egale în ambele părţi (
vânzare şi cumpărare), atunci preşedintele strigă ,,preţ fix’’. Preşedintele anunţă de
asemenea cursul de schimb existent în momentul fixării preţului.
• Dacă numărul de lingouri nu este acelaşi atât pentru vânzare, cât şi pentru cumpărare,
atunci preşedintele sugerează un alt nivel al preţului şi procesul de fixare reâncepe.
Agenţii îşi pot modifica poziţia dar trebuie să ridice steguleţul şi să strige ,,flag’’ (steag)
înainte de a le fi permisă această schimbare. Deşi majoritatea preţurilor de fixing se
calculaeză la interval de 20 de minute, preşedintele poate stabili el însuşi preţul dacă a
trecut un număr de ore, iar numărul lingourilor cerute la cumpărare nu depăşeşte
plus/minus 15 faţă de numărul celor oferite la vânzare.
• Aurul reprezintă un bun de rezervă în afacerile financiare internaţionale şi joacă un rol
esenţial în schimbul valutar internaţional şi în domeniul investiţiilor. Joacă un rol
important in momente de criză financiară.
• Producţia primară este de 2400 tone.
• Pieţe de schimb London Bullion Market şi COMEX.
• Există pieţe de tranzacţii la vedere în Londra, New York şi Zurich şi pieţe de tranzacţii la
termen în New York şi Zurich.
• Ţări de origine – Africa de Sud (60%), SUA, Australia, Canada, Rusia.
• Principalele influenţe asupra preţului – tezaurizare, guvern, probleme de producţie,
factori economici, stabilitatea monedei.
 Marfuri de scurta folosinta
Mărfurile de scurtă folosinţă
Preţurile acestor mărfuri depind de:
• fluctuaţiile cererii şi ofertei
• condiţiile meteo nefavorabile
• stocuri
• previziunile privind recolta
• costurile de transport
• programele şi subvenţiile guvernamentale.

Aceste mărfuri sunt:

• -cafeaua
• -cacaua
• -zahărul,
• -cauciucul
• -ceaiul
• -piperul
• -citricele şi fructele exotice.

Cafeaua
• Există două mari tipuri de cafea: arabica şi robusta, fiecare dintre ele necesitând condiţii
de creştere diferite. Arabica se dezvoltă cel mai bine la 600-2000 m şi este cel mai mult
cultivată în Brazilia şi Columbia. Robusta creşte în condiţii tropicale, la o altitudice de
pînâ la 800 m şi este cultivată în principal în Africa şi Indonezia. Arabica deţine apox 70%
din piaţa mondială, iar robusta, 30%.
• Cea mai mare parte din tranzacţiile fizice au loc la New York, Londra, Hamburg şi
Rotterdam. Contractele futures şi opţiunile având drept suport cafeaua arabică sunt
tranzacţionate la Bursa de Cafea, Cacao şi Zahăr din New York, în timp ce contractele
futures şi opţiunile robusta sunt tranzacţionate la LIFFE.
• Organizaţia Internaţională a Cafelei emite zilnic publicaţii şi preţuri medii pe 15 zile
pentru arabica şi robista.
• Ţări de origine: Brazilia, Columbia, Coasta de Fildeş, Tanzania, Kenya şi Angola.
• Consumatori: Europa, SUA.
• Dimensiunea pieţei: 100 miliarde saci de 60 kg.
Influenţe majore asupra preţului:
• vremea, cum ar fi îngheţul
• previziuni de recoltă
• îmbolnăvirea plantei
 • nivelul stocurilor
• relaţiile industriale.

Granele
• Grânele şi plantele uleioase
Cele mai importante mărfuri agricole care fac parte din această categorie sunt:
• -grânele: grâu, orz, porumb, orez, ovăz,
• -plantele uleioase: soia, rapiţa, palmierul, inul, făina integrală, îngrăşăminte,
• -animalele: bovine vii, carne de vită, porcine vii, burţi de porc congelate, produse
lactate, creveţi
• -textile: lână, bumbac, mătase.
• Cotaţiile grânelor sunt realizate şi ca preţuri unice sau directe sau drept cotaţii de bază.
Baza este diferenţa dintre preţul cotat pentru o anumită cotaţie şi preţul de pe piaţa
centrală sau preţul la termen.
• Alţi factori ce pot influenţa preţurile grânelor sunt: vremea, costurile de transport,
subvenţii ale programelor guvernamentale.

Graul

• Grâul este clasificat în funcţie de sezonul de creştere şi de conţinutul proteic, ce

reprezintă factorul predominant în determinarea valorii grâului. Conţinutul proteic se
măsoară în funcţie de conţinutul de gluten, cu cât acesta e mai mare, cu atât este mai
bună calitativ şi mai rezistentă făina obţinută prin măcinarea grâului. Astfel avem: grâu
de primăvară, iarnă, roşu, alb, durum, moale, dur. (ultimele două categorii sunt în
funcţie de conţinutul de gluten).

• Varietăţile de grâu dur sunt cultivate în zone uscate, în timp ce soiurile de grâu moale se
dezvoltă cel mai bine în zone umede. Soiurile de făină obţinute din grâul moale şi cel dur
sunt folosite pentru produsele de patiserie şi panificaţie, în timp de făina obţinută din
durum este folosită pentru paste făinoase. În procesul de măcinare, aproximativ 72% din
grâu este recuperat sub formă de făină. Restul este cunoscut ca tărâţe sau produse
intermediare.

Pietele la vedere

• Majoritatea tranzacţiilor cu aceste mărfuri se desfăşoară pe pieţele la vedere şi este

dificilă obţinerea unui preţ concret deoarece contractele se încheie direct între vânzător
şi cumpărător. Tranzacţiile la vedere (spot) sunt cele care se desfăşoară imediat. Sunt
tranzacţii OTC frecvent folosite pe pieţele de mărfuri, deşi, în unele cazuri tranzacţiile au
loc la o licitaţie. O tranzacţie imediată are loc într-un timp foarte scurt. Ambele părţi cad
 de acord în ceea ce priveşte cantitatea, preţul, locul livrării, data, iar achitarea are loc
între o zi şi o lună de la data tranzacţionării. În momentul achitării vânzătorul primeşte
plata, iar cumpărătorul devine proprietarul bunurilor.

Burse de marfuri

• Aceste mărfuri sunt tranzacţionate la bursele de tip futures, cum ar fi:

• -Bursa Financiară Internaţională de Futures şi Options din Londra (LIFFE)

• -Bursa Comercială din Chicago (CME)

• -Bursa de Mărfuri din Chicago (CBOT)

• -Bursa de Cereale din Tokio (TGE)

• -Bursa Futures din Sidney (SFE).

Pietele de energie
Petrolul

Gazele naturale

Electricitatea

Introducere

• Produsele energetice sunt esenţiale atât pentru nevoile umane de bază, cât şi pentru
furnizarea curentului electric.De la începutul secolului al XX-lea importanţa petrolului a
crescut, ajungând să fie cea mai mare sursă de energie. De curând, gazele naturale au
afectat semnificativ furnizarea şi folosirea energiei electrice.

• Pieţele de produse energetice sunt:

• petrolul

• gazele naturale

• electricitatea.

Petrolul
• Cuvântul din limba engleză petroleum derivă de la cuvintele latine pentru piatră şi ulei –
petra şi oleum. Din scoarţa Pământului se extrage petrolul neprelucrat, care este un
lichid maroniu sau negru.

• Petrolul s-a format prin comprimarea plantelor acvatice moarte şi a animalelor în

combinaţie cu noroi şi nisip în straturi ce s-au depozitat pe o perioadă de milioane de
ani. Treptat, noroiul şi nisipul au format roci sedimentare, iar materia organică a format
petrolul în structurile de piatră.

• Petrolul brut variază mult în compoziţie, vâscozitate (grosime), greutate specifică

(densitate) şi culoare. În general, petrolul brut poartă denumirea după terenul unde
afost produs, de exemplu Brent şi West Texas Intermediate (WTI).

• Există şapte regiuni majore producătoare de petrol:

• Rusia şi China

• Orientul Mijlociu

• Nordul Americii (SUA şi Canada)

• Africa

• Marea Nordului

• Orientul Îndepărtat.

• Tipuri de petrol brut (ţiţei)

• Principala întrebuinţare a ţiţeiului este aceea că poate fi distilat parţial sau rafinat
pentru obţinerea unor produse cum sunt benzina şi petrolul.

• Petrolul brut este împărţit în mai multe categorii pe baza densităţii. Densitatea lichidului
este o măsură a greutăţii volumului unui lichid în comparaţie cu acelaşi volum de apă.
Apa este notată cu 10 şi petrolul brut uşor arab este notat 34, ceea ce înseamnă că acest
tip de petrol este mai uşor decât apa.

• Conţinutul de sulf al ţiţeiului este de asemenea important:

• - Petrolul brut dulce are un conţinut de sulf relativ scăzut, o greutate specifică ridicată şi
poate fi rafinat în produse mai uşoare, cum este benzina.
• - Petrolul brut acru are un conţinut de sulf relativ ridicat, o greutate specifică scăzută şi
produce o mare parte din păcura grea şi din smoală prin rafinare. Există două tipuri de
petrol neprelucrat care sunt importante pentru contractele futures.

• Brent

• Petrolul neprelucrat Brent acţionează ca o cotă de nivel faţă de care se stabileşte preţul
altor tipuri de petrol neprelucrat, cum sunt cele din Marea Nordului, Africa de Vest şi
terenurile mediteraneene. Acest tip de petrol este un amestec de petrol neprelucrat
din sistemele Brent şi Ninian, care este transportat prin intermediul conductelor la
terminalul de petrol Sullom Voe. Petrolul Brent este un tip de petrol uşor dulce, care a
depăşit cotele de producţie de până acum. Petrolul brut reprezintă materia primă
pentru produsele ce pot fi folosite de consumatori, de exemplu benzina şi kerosenul.
Procesul de conversie se numeşte rafinare.

• West Texas Intermediate WTI

• WTI descrie o varietate de tipuri de petrol neprelucrat. Punctul de livrare principal al

WTI este Cushing, Oklahoma, unde este livrat prin intermediul conductelor. Legea SUA
interzice exportul de WTI. Contractele la termen cu petrol neprelucrat uşor şi dulce
NYMEX cunoscut sub denumirea de WTI reprezintă cel mai mare contract la termen cu
produse energetice. WTI este folosit ca o cotă de nivel pentru alte tipuri de petrol din
America de Nord.

• Petrolul este în prezent cea mai mare sursă de energie pe plan mondial. Preţul
petrolului este influenţat de:

• - evenimentele din Golf (60% din rezervele mondiale),

• - dezastre

• - disputele relaţiilor industriale între ţările producătoare/ de rafinare a petrolului

• - concluziile OPEC-ului rezultate din întâlnirile regulate

• - nivelurile absolute ale preţului

• - factorii sezonieri datorită cărora rafinăriile produc mai multă benzină la sfârşitul iernii.

• Pieţele tranzacţiilor la vedere

• Deşi petrolul neprelucrat este o marfă internaţională cu pieţe spot bine dezvoltate, o
mare cantitate de petrolul neprelucrat este distribuită de la producători la rafinori prin
 intermediul ofertelor de livrare bazate pe preţuri oficiale sau afişate. Acestea tind să fie
scrise de la o lună la un an, cu reînnoirea prevederilor. Companiile producătoare de
petrol nu pot prezice întotdeauna cerinţele exacte legate de convenţiile de livrare.
Pieţele tranzacţiilor la vedere se întâlnesc atunci când capacitatea de producţie a
companiilor de petrol echilibrază cerinţele.

• Preţul oficial de vânzare (Official Selling Price)

• În multe ţări producătoare de petrol, o companie petrolieră naţională este responsabilă

pentru vânzarea petrolului neprelucrat. Cumpărătorii încheie contracte pentru a
achiziţiona o anumită cantitate de petrol neprelucrat pe o perioadă bine stabilită, la un
preţ determinat prin intermediul unei formule standard. Această formulă stabileşte
preţul oficial de vânzare. Formula poate avea la bază o normare tipică, cum ar fi Dated
Brend, sau o medie a normărilor, căreia i se aplică un diferenţial.

• Partea din contract pe care cumpărătorii trebuie să o aibă în vedere este aceea
referitoare la data de stabilire a preţului încărcăturii. Această dată poate fi data de
încărcare, un anumit număr de zile după încărcare sau chiar data descărcării. Deoarece
modificarea preţului între aceste zile poate fi semnificativă, este atât în interesul
vânzătorului, cât şi al cumpărătorului ca data în care se stabileşte preţul încărcăturii să
fie cunoscută şi convenită.

• Pieţele la termen

• Majoritatea producţiei lunare de petrol a companiei Brent Blend este alocată

acţionarilor. Se folosesc încărcături sau loturi de 500000 de barili pe zi pe o perioadă de
trei zile de încărcare. Contractele standard folosite pentru tranzacţiile Brent la termen
precizează că vânzătorul trebuie să dea cumpărătorului un preaviz de 15 zile pentru o
încărcare de 3 zile. Încărcăturile ce sunt făcute în aceste 15 zile sunt numite Dated
Brent, iar încărcăturile la termen, Brent în 15 zile.

• Piaţa la termen este o piaţă fizică OTC, în care contractele sunt negociate individual între
două părţi ce stabilesc preţul unei furnizări de petrol la termen.

• Bursa de Mărfuri din New York (NYMEX) a fost prima bursă unde au început
tranzacţionările la termen în anul 1978. Astăzi este cea mai mare bursă a contractelor
futures şi options pe contracte futures.

• Bursa Internaţională a Petrolului (IPE) este a doua mare bursă ce oferă contracte la
termen pentru petrolul neprelucrat şi benzina brent- ea este echivalentul petrolului
folosit pentr încălzire în NYMEX.
 Gazele natural

• Gazul natural este un amestec de gaze hidrocarbonate- gaze ce conţin doar elementele
carbon şi hidrogen- şi cantităţi minore de alte gaze, cum ar fi dioxidul de carbon, azotul,
etan, propan, butan. Pricipalul component al gazului natural este metanul (CH4), dar
ponderea sa vaziază între 70 şi 90% în funcţie de locul de unde a fost extras.

• Gazul natural extras are denumirea de gaz umed deoarece pentru a putea fi transportat
trebuie rafinat pentru a produce gazul natural uscat. În procesul de rafinare,
hidrocarburile mai puţin volatile (propanul şi butanul) sunt îndepărtate. Gazul uscat ce
rămâne este metanul aproape pur, iar acesta este transportat cu ajutorul unor conducte
sau este lichefiat la temperaturi joase şi apoi transportat sub formă de gaz natural
lichefiat.

• În ultimele decenii, importanţa gazului natural ca sursă de energie a crescut ca urmare a

următoarelor motive:

• - este o sursă de energie mai curată decât petrolul,

• - disponibilitatea fluctuantă a ofertei de petrol neprelucrat,

• - liberalizarea industriei generatoare de energie (SUA, Marea Britanie),

• - introducerea Directivei gazelor în UE.

Electricitatea

• Începând cu anii ’80 au avut loc schimbări majore ce au afectat industriile de

aprovizionare cu electricitate din multe ţări. Astfel au fost înfiinţate pieţele de
electricitate angrosiste, care s-au dezvoltat în funcţie de următorii factori:

• 1) Liberalizarea. În prezent există multe regiuni din Europa şi SUA în care consumatorii
industriali şi cei casnici îşi pot alege distribuitorul de energie.

• 2) Competiţia preţului. Preţul acestui produs depinde de combustibilul sau de sursa de

energie necesară gererării de electricitate (petrol, gaze naturale, cărbune, surse
nucleare, panouri solare, surse geotermate şi eoliene). Preţul este influenţat de
asemenea de caracterul sezonier al cererilor de aprovizionare.

• 3) Progresul tehnologic legat de generarea şi distribuţia de energie.

• Contractele de tip futures şi opţiuni sunt acum tranzacţionate la mai multe burse
internaţionale, printre care:
• Bursa de Mărfuri din New York (NYMEX),

• Bursa de Mărfuri din Chicago (CBOT),

• Bursa de Futures şi Opţiuni din Noua Zeelandă (NZFOE),

• Bursa de Futures din Sydney (SFE),

• Scandinavian NordPool.

• Diferite burse folosesc contracte de mărimi diferite. De exemplu, contractele NYMEX

sunt pentru 736 megawaţioră (Mwh) de energie distribuită pe o perioadă de o lună, iar
CBOT sunt pentru 1680 Mwh.

• Contractele originare futures la NYMEX se bazau pe activitatea pieţei cash US West

Coast, de 2 Mwh putere pentru o oră de vârf. Pentru furnizorii de energie o zi de lucru
are 16 ore de vârf, iar numărul maxim de zile lucrătoare într-o lună este de 23. De aceea
contractele futures la NYMEX stabileau să livreze pănă la: 2*16*23 = 736Mwh.

• Electricitatea este cunoscută ca un produs sub formă de flux, deoarece nu poate fi

oprită, în sensul convenţional. Datorită acestui fapt, electricităţii nu i se poate stabili
uşor preţul, deoarece variabilele care sunt implicate sunt numeroase şi pot fi cu totul
neprevăzute.

• Unele dintre cele mai importante variabile (la care este supus preţul electricităţii) sunt:

• - cererea, care este determinată de timpul de folosire,

• - localizarea geografică a producerii energiei,

• - sursa de energie – petrol, cărbune, nucleară, hidroelectrică...,

• - creşterile şi scăderile neprevăzute ale preţurilor,

• - cererile sezoniere de energie,

• - dependenţa de facilităţile disponibile de transport al energiei,

• - condiţiile vremii.

Alte surse

• Cărbunele a fost sursa de energie în secolul al XIX-lea.

• O schimbare importantă pe pieţele energie este Programul de tranzacţii pentru emisiuni
de dioxid de carbon, propus pentru tranzacţionarea contractelor la termen. Rezultatul
nivelului ridicat de dioxid de carbon şi alte gaze poluante din atmosferă constă în
încălzirea climei (efectul de seră). Programul este o modalitate de a preveni accentuarea
acestui efect.

• Astfel, producătorii de dioxid de carbon vor avea nevoie de permise privind cantitatea
de dioxid de carbon eliminată. Dacă un producător de dioxid de carbon poate reduce în
vreun fel emisiunile de carbon prin implementarea unor tehnologii de prelucrare mai
avansate, atunci partea neutilizată a permisului său poate fi vândută sau închiriată altor
producători ce au depăşit nivelul permis. Programul propune o piaţă de schimb
secundară în tranzacţionarea contractelor la termen valabile pentru o lună, ce va ajuta
la controlarea emisiunilor de dioxid de carbon.