Sunteți pe pagina 1din 8

5.1.2.1.7.

Increngătura ARTHROPODA
Corpul în cazul artropodelor este alcătuit din segmente articulate mobil, prevăzute în mod
primitiv cu câte o pereche de apendici ambulatori, alcătuiţi dintr-un număr variabil de articule.Corpul este
protejat la exterior de un exoschelet rigid, chitinos. La zonele de articulaţie, cuticula chitinoasă este foarte
subţire, realizându-se astfel o îmbinare elastică între segmentele corpului sau între articulele apendicelor.
Chitina nu este extensibilă. Direct legat de această caracteristică, creşterea taliei nu poate avea loc la
artropode decât după ce stratul de protecţie a fost îndepărtat printr-un proces numit năpârlire. Deci,
creşterea în cazul acestor animale are loc prin năpârliri succesive.
Dorsal, fiecare segment al corpului este protejat de un scut puternic chitinizat, denumit tergum
sau tergit; ventral, există o piesă mai slab chitinizată comparativ cu tergitul, numită sternum sau sternit;
legătura între sternite şi tergite se realizează pe părţile laterale ale corpului prin intermediul a 2 piese slab
chitinizate numite pleurite.
Din punct de vedere sistematic, artropodele actuale se împart în: Subîncrengătura Chelicerata
(caracterizate prin absenta antenelor si prezenta chelicerelor) şi Subîncrengătura Mandibulata (forme
caracterizate prin prezenţa mandibulelor şi a antenelor).

5.1.2.1.7.1. Subîncrengatura Chelicerata


Sunt considerate cele mai vechi artropode, deoarece morfologia lor externă păstrează mai multe
caractere arhaice în comparaţie cu mandibulatele. Apărute de timpuriu, cheliceratele sunt răspândite în
prezent mai ales în mediul terestru. Actualele forme marine de cheliceate sunt fie forme primitive, ca
xifosurele şi pantopodele, fie forme care s-au readaptat la mediul marin, dar care provin din forme terestre
– acarienii.

5.1.2.1.7.1.1. Clasa Merostomata


Constituie un grup primitiv de chelicerate, marine aflate în prezent într-un accentuat declin. În
fauna actuală acest grup este reprezentat printr-un singur ordin - Xiphosura - reprezentat doar prin cateva
specii considerate fosile vii.
Ordinul Xiphosura
Xifosurele sunt vieţuitoare bentale întâlnite în zonele litorale. Hrana lor este reprezentată de mici
moluşte şi viermi. În prezent sunt cunoscute doar 5 specii, aparţinând acestui ordin.

5.1.2.1.7.1.2. Clasa Arachnida


Arahnidele reprezintă cel de-al doilea mare grup de artropode terestre după insecte, fiind
răspândite în toate tipurile de habitate. Speciile acvatice s-au adaptat secundar la acest mediu.
Au corpul alcătuit din două zone - prosoma şi opistosoma. Nu prezintă antene.

Ordinul Scorpiones
Scorpionii sunt animale lucifige, nocturne. Ziua stau ascunşi pe sub pietre, în crăpăturile stâncilor
sau în galerii subterane. Prada lor este reprezentata de o gama larga de insecte si larve ale acestora sau de
alte tipuri de chelicerate. La randul lor, scorpionii sunt consumati de un numar relativ mare de vertebrate
si chiar de nevertebrate.
Reprezintă cel mai primitiv grup actual de arahnide, întâlnite cu precădere în zonele calde ale globului. In
zonele temperate numarul de specii este foarte redus.

Ordinul Aranea
Araneele (păianjenii) sunt cel mai numeros grup taxonomic de chelicerate.
Corpul araneelor este alcătuit din prosoma şi opistosoma, legate între ele printr-o formaţiune
îngustă - peţiolul - apărută prin modificarea primului segment abdominal. Prosoma are forma aproximativ
ovală, purtând anterior mai multe perechi de ochi. Apendicele sunt reprezentate de chelicere, pedipalpi si
de cele patru perechi de apendice ambulatoare. Chelicerele sunt formate din doua articole, cel distal fiind

1
ascuţit şi recurbat ca o ghiară. In vârful lui se deschide canalul glandei cu venin - rezultată prin
modificarea unei glande salivare, canal ce strabate şi articolul bazal. Pedipalpii au functie tactilă, fiind
alcătuiţi doar din şase articule, lipsind bazitarsul. Masculii prezintă la nivelul tarsului un organ de
copulaţie cu totul particular, reprezentat de un bulb genital, prevăzut cu o prelungire numită stil. În
interior, se află un tub seminifer ce se continuă cu un canal ejaculator deschis la vârful stilului. Apendicele
ambulatoare - picioarele - sunt alcatuite din sapte articole, prezentand diverse particularitati in functie de
modul de viata.
Opistosoma este de regulă voluminoasă, tegumentul ei fiind slab chitinizat. Posterior, pe partea
ventrală se deschide la exterior orificiul anal, în faţa căruia se găsesc organele filiere în legătură cu
glandele sericigene abdominale care produc firul de matase. În partea anterioară a opistosomei, median,
se deschide orificiul genital, protejat la femelă de o placă cuticulară numită placă epigină. Lateral faţă de
orificiul genital se află 2 stigme respiratorii. Organele filiere sunt specifice păianjenilor şi reprezintă
resturi ale fostelor apendice ale opiostosomei de pe segmentele terminale (ultimele patru).

5.1.2.1.7.1.3. Clasa Pantopoda


Pantopodele reprezintă un grup de chelicerate exclusiv marine, de talie mică, cu aspect bizar.
Astfel, corpul lor are forma unei baghete înguste, de care se prind de la 7 până la 9 perechi de apendice
ambulatoare extrem de lungi, formate din mai mult de 7 articole. Corpul pantopodelor este împărţit în
prosomă şi opistosomă. Prosoma este mare, cuprinzând aproape tot corpul animalului, iar opistosoma se
reduce la un simplu apendice nesegmentat situat posterior.

5.1.2.1.7.1.4. Paleontologia si filogenia cheliceratelor

In opinia specialiştilor, cheliceratele derivă dintr-un strămoş comun cu trilobiţii, cele două grupe
mari de artropode evoluând divergent (în prezent nu mai este acceptată teoria conform căreia cheliceratele
s-ar fi desprins din trilobiţi). In orice caz, grupul de origine al cheliceratelor era un grup de artropode
precambriene acvatice, trăind în zone puţin adânci, deja dotat cu chelicere.
Pantopodele reprezintă un grup de chelicerate extrem de specializat, desprins probabil foarte
devreme din trunchiul comun. Fosile care pot fi încadrate în acest grup sunt cunoscute din devonianul
inferior. Prezenţa unei larve ce aminteşte de naupliusul crustaceelor reprezintă un caracter de primitivitate
al pantopodelor, care nu face decât să demonstreze vechimea mare a acestui grup.
Arahnidele reprezintă cel de-al treilea grup mare de chelicerate. Relaţiile filogenetice din cadrul
grupului mare al arahnidelor nu sunt încă suficient de clare; totuşi, ţinând cont atât de aspecte de
morfologie externă cât şi de date legate de organizaţia internă, se consideră că arahnidele sunt cel mai
apropiate de gigantostracee. In cadrul arahnidelor, cele mai primitive forme ar fi reprezentate de
scorpioni, care practic nu s-au mai modificat din paleozoic; în plus, structura cuticulei chitinoase la
scorpionii actuali şi la gigantostraceele fosile este foarte asemănătoare. De scorpioni, se apropie cel mai
mult ambilpigienii şi araneele. Solifugii şi pseudoscorpionii formează un al doilea grup de forme înrudite,
în vreme ce palpigradele, opilionidele şi ricinuleidele sunt grupe izolate.
Acarienii, cu toate că mulţi specialişti îi consideră ca făcând încă parte din arahnide, sunt după
toate probabilitaţile cel mai dinamic grup de chelicerate, reuşind să populeze un mare număr de biotopuri
terestre şi acvatice. Specialiştii opiniază că acarienii ar forma o clasa separată, apropiată filogenetic de
ricinulei.

5.1.2.1.7.2. Subîncrengătura Mandibulata


Cuprinde artropode la care în constituţia aparatului bucal pot fi remarcate 1 pereche de mandibule
şi 2 perechi de maxile. Intre organele de simţ cefalice pot fi remarcate antenele (o pereche în cazul
insectelor şi al miriapodelor şi 2 perechi în cazul crustaceelor).

5.1.2.1.7.2.1. Clasa Crustacea

2
Corpul crustaceelor este protejat la exterior de o cuticulă chitinoasă impregnată cu săruri de calciu
şi de magneziu - fapt ce determină duritatea cuticulei, transformată în cazul acestui grup într-o crustă.
Corpul crustaceelor este format dintr-un număr variabil de segmente, în cazul grupelor inferioare, sau din
19 segmente în cazul celor evoluate. Aceste segmente sunt grupate pe tagme în cap, torace şi abdomen. În
cazul grupelor evoluate, capul se contopeşte cu toracele, rezultând o tagmă mai mare numită cefalo-
torace.
Capul prezintă doua perechi de antene - antenula sau antena 1 şi antena propriu-zisă sau antena 2.
Apendicele din zona cefalică au rol în masticaţie, devenind mandibule şi maxile. Funcţii masticatoare au
la formele evoluate şi primele trei perechi de apendici toracici, transformaţi în maxilipede. Apendicele
sunt in mod primar biramate.

Subclasa Branchiopoda
Cuprinde numeroase specii, majoritatea dulcicole. Apendicile toracice sunt biramate, foliacee,
utilizate atât în deplasare cât şi în respiraţie. Abdomenul lipsit de apendici se continuă cu o furcă caudală
foarte bine dezvoltată.
Ordinul Notostraca
Cuprinde specii de talie mare comparativ cu alte tipuri de crustacee primitive. Partea dorsală este
protejată de un pliu al părţii posterioare a capului care nu concreşte cu peretele dorsal al toracelui. Dorsal,
în zona cefalică sunt prezenţi doi ochi compuşi între care median se găseşte un grup de oceli. Antenulele
si antenele sunt reduse, prima pereche de apendice preluând rolul acestor formatiuni prin trei endite
filiforme. Numarul de segmente toracice este mare – peste 40 – iar apendicile sunt şi mai numeroase,
datorită faptului că pe unele segmente sunt prezente mai multe perechi (la unele specii, numarul
perechilor de apendici poate atinge 70). Abdomenul se termina cu o furca lunga uneori intre cele doua
filamente ale furcii exista o lama codala.

Subclasa Copepoda
Au corpul de talie mica, în medie 2-3 mm lungime. Carapacea lipseşte, iar corpul este segmentat. Primele
cinci segmente formeaza capul, urmatoarele şase toracele, iar abdomenul este alcătuit la rândul lui din
cinci segmente, telsonul prezentând furca codala. La multe specii, primele două segmente toracice
fuzionează cu cele cefalice, apărând astfel cefalotoracele.

Subclasa Branchiura
Cuprinde forme ectoparazite la peşti şi alte animale acvatice. Au dimensiuni de câţiva mm, corpul
aplatizat dorso-ventral, alcătuit din cefalotorace (capul + primele 2 segmente toracice), 3 segmente
toracice libere şi abdomen mic, nesegmentat, bilobat. Organele de simţ reprezentate printr-o pereche de
ochi compuşi mari şi un ocel median. Antenulele şi antenele transformate în cârlige, iar prima pereche de
maxile e transformată în ventuze. Mandibulele formează un aparat bucal pentru înţepat şi supt.
Deplasarea se realizează cu ajutorul a 4 perechi de apendici toracici biramaţi. Tubul digestiv prezintă
numeroase diverticule.

Subclasa Cirripedia
Acest grup include specii caracterizate fie prin faptul că duc o viaţă fixată de substrat, fie prin
faptul că sunt endoparazite, iar endoparazitismul lor atinge un nivel rar intalnit in regnul animal. Sunt
specii exclusiv marine, microfage – formele libere – cele parazite dezvoltandu-se pe crustacee. Ciripedele
au apendicele toracice bine dezvoltate, prevăzute cu ciri; abdomenul este atrofiat, terminat cu furca
codală.

Subclasa Malacostraca
Grupează crustacee evoluate, raspândite atât în mediul acvatic, cât şi în mediul terestru.
Ordinul Stomatopoda

3
Sunt caracterizate printr-o carapace subţire, slab calcificată, care nu acoperă ultimele patru
segmente toracice. Antenulele sunt terminate cu trei flageli. Primele 5 perechi de apendici toracici sunt
transformaţi în maxilipede. Cea de-a doua maxilipedă terminată cu o subchelă asemanatoare cu cea de la
unele specii de insecte (călugăriţe).
Abdomenul este lung, mai lat decat cefalotoracele şi prevăzut cu o musculatura puternică şi o
înotătoare codală bine dezvoltată. Apendicele abdominale, lăţite, servesc la înot.
Ordinul Decapoda
Include specii, marine, dulcicole, salmastre şi uneori marine. Carapacea lor este puternic
calcificată, acoperind cefalotoracele şi sudată cu partea dorsală de toate toracomerele. Lateral, carapacea
prezintă două expansiuni laterale - branhiostegitele - care delimiteaza o pereche de camere branhiale.
Branhiile sunt plasate pe articolele bazale ale toracopodelor, în zonele de articulaţie sau pe pleurite.
Primele trei perechi de apendici toracici se transformă în maxilipede. Perechea a patra de apendici toracici
se transforma la cea mai mare parte a speciilor în chelă. Pereiopodele (apendicile toracice) perechilor 5 -
8 servesc la deplasare. Pleonul (abdomenul) este bine dezvoltat la majoritatea formelor, uropodele
împreună cu telsonul formând o înotătoare codală.
Ordinul Amphipoda
Grupează crustacee răspândite în apele dulci, salmastre şi marine. Corpul lor este aplatizat lateral
(motiv pentru care se deplasează de regulă pe una din laturile corpului), lipsit de o carapace de protectie.
La cap este sudat primul şi uneori şi cel de-al doilea segment toracic. Segmentele toracice şi cele
abdominale prezintă lateral nişte expansiuni numite epimerite care protejeaza picioarele. Denumirea
grupului vine de la faptul că apendicele ambulatoare sunt diferit conformate, adaptate la diferite tipuri de
locomotie. Astfel, primele perechi de pereiopode au aspectul unor cangi prehensile, servind la căţărat, în
timp ce ultimile perechi sunt lungi şi îndreptate lateral; cu aceste picioare amfipodele se deplaseaza pe
una din laturi. Primele perechi de pleopode sunt lăţite, servind la înot, iar ultimele perechi de pleopode
sunt alungite, îndreptate posterior şi servesc la sărit. Telsonul este scurt.
Ordinul Isopoda
Isopodele au picioarele toracice identic conformate.Corpul isopodelor este uşor turtit dorso-
ventral, carapacea lipsind ca şi la amfipode. La speciile terestre, antenulele sunt atrofiate.
5.1.2.1.7.2.2.Clasa M i r i a p o d a
Caracterul distinctiv al miriapodelor este corpul care nu este împărţit în tagme, capsula cefalică
fiind urmată de un număr variabil de segmente, fiecare purtând câte o pereche sau două de apendice
ambulatoare. Stigmele respiratorii sunt situate pe laturile segmentelor trunchiului.
Subclase Diplopoda: grupează specii la care corpul are formă cilindrică, fiind alcătuit din 25 –
100 segmente, la nivelul fiecărui segment (cu excepţia primelor 4) fiind prezente 2 perehi de apendici.
Maxilele din perechea a 2-a se contopesc pe linie mediană, alcătuind buza inferioară numită din acest
motiv şi gnathochilarium. Prima pereche de maxile a dispărut.
Subclasa Chilopoda: cuprinde specii prădătoare, foarte mobile, ce au corpul alungit, aplatizat
dorso-ventral şi divizat în cap şi trunchi. Capul este bine dezvoltat datorită adaptării la prădătorism a
aparatului bucal. Trunchiul este format dintr-un număr variabil de segmente (între 15 - 181), la nivelul
fiecărui segment găsindu-se câte o pereche de apendici. Apendicii primului segment al trunchiului se
transformă în maxilipede. Acestea sunt foarte bine dezvoltate, denumite şi forcipule sau podochilarium,
fiind terminate cu gheare în vârful cărora se deschid glande veninoase.

5.1.2.1.7.2.3. Clasa Insecta


Constituie cel mai numeros grup de animale, reprezentând 4/5 din numărul speciilor Regnului
Animal. Ocupă toate mediile de viaţă. Sunt singurele nevertebrate capabile de zbor. Segmentele corpului
sunt grupote în 3 tagme: cap, torace şi abdomen. La nivelul capului se găsesc: o pereche de ochi compuşi,
până la 3 oceli, o perece de antene, o perece de mandibule şi 2 perechi de maxile. Toracele este alcătuit
din 3 segmente: pro-, mezo- şi metatorace, la nivelul său găsindu-se 2 perechi de aripi şi 3 perechi de
picioare. Abdomenul este lipsit de apendici la adulţii formelor superioare.

4
Ordinul Ephemeroptera
Grupează specii la care adulţii trăiesc între câteva ore până la câteva zile. Larvele sunt
acvatice, trăind între 1 până la 3 ani. Aripile sunt membranoase, cele posterioare mult mai mici
decât cele anterioare, prevăzute cu o nervaţiune foarte bogată. Adulţii nu se hrănesc. Ex:
Ephemera vulgata.
Ordinul Plecoptera
Cuprinde specii ce se aseamănă cu efemeropterele. Aripile posterioare sunt mai late decât cele
anterioare. Ex.: Perla maxima.
Ordinul Odonata
Popular numite libelule. Sunt foarte bune zburătoare, prădătoare. Aripile anterioare nu se
cuplează în zbor cu cele posterioare, astfel încât aripile bat în mod independent aerul, iar libelula poate
zbura în toate direcţiile, chiar şi înapoi. Ex: Libellula depressa.
Ordinul Orthoptera
Cuprinde specii de mărimi mijlocii şi mari. Aparat bucal pentru rupt şi mestecat. Picioarele
posterioare adaptate la sărit, ordinul fiind cunoscut şi sub denumirea de Saltatoria.
Ex: Gryllus campestris – greierele de câmp; Gryllotalpa gryllotalpa – coropişniţa.
Ordinul Balttaria
Popular – gândaci de bucătărie. Corpul este puternic aplatizat dorso-ventral, protoracele în formă
de disc, acoperă dorsal capul. Ex: Baltta orientalis – gândacul negru de bucătărie.
Ordinul Heteroptera
Popular – ploşniţe. Au corpul aplatizat dorso-ventral şi aparat bucal pentru înţepat şi supt.
Nepa cinerea – scorpionul de apă; Eurygaster maura – ploşniţa cerealelor.
Ordinul Hymenoptera
Popular albine, furnici, viespi, bondari etc. Aripile sunt membranoase. Aparatul bucal adaptat la
rupt şi mestecat sau la rupt, supt şi lins. Dezvoltarea este completă (ou, larvă, pupă, adult). Ex.: Formica
rufa – furnica roşie de pădure; Apis mellifica – albina; Bombus terrestris – bondarul.
Ordinul Coleoptera
Popular – gândaci. Se caracterizează prin prima perece de aripi foarte puternic chitinizate,
transformate în elitre. Ex: Coccinella 7-punctata – buburuza; Melolontha melolontha – cărăbuşul;
Leptinotarsa decemlineata – gândacul de Colorado.
Ordinul Lepidoptera
Popular – fluturi. Se caracterizează prin aripi membranoase, acoperite cu solzi. Aparatul bucal
este conformat pentru supt. Ex.: Vanesa io – fluturele ochi de păun de zi; Pieris brassicae – fluturele de
varză.
Ordinul Diptera
Popular muşte, ţânţari. Se caracterizează prin faptul că prezintă doar perechea anterioară de aripi
membranoase, aripile posterioare reducându-se la nişte formaţiuni numite haltere sau balansiere ce au rol
în menţinerea echilibrului.
Musca domnestica – musca de casă; Culex pipiens – ţânţarul.

5.1.2.1.7.2.4. Evolutia si filogenia artropodelor


Grupul dominant al lumii vii actuale, artropodele se dovedesc a fi un grup destul de uşor de
urmărit în decursul timpului. Exoscheletul chitinizat sau calcificat s-a păstrat în bune condiţii atât pentru
formele acvatice cât şi pentru cele terestre, şi din motive lesne de înţeles, paleontologii care au studiat
artropodele fosile nu au avut de înfruntat problemele pe care le pune studiul vertebratelor, la care
scheletul este intern.
Studiile de anatomie comparată, de embriologie şi de paleontologie au fost confirmate şi de
cercetările moderne de biologie moleculară, care, chiar dacă nu validează ipoteza că precursorii
artropodelor au fost anelide, indică faptul că anelidele şi artropodele au avut strămoşi comuni. Una dintre
cele mai interesante dovezi în acest sens este descoperirea faptului că toate structurile care “proemină” în

5
afara corpului, şi care de regulă servesc la deplasare – parapodele anelidelor, “picioarele” tardigradelor şi
onicoforelor, apendicele articulate ale artropodelor, membrele tetrapodelor, ampulele ascidiilor, chiar şi
picioarele ambulacrare ale echinodermelor – se dezvoltă în ontogeneză ca urmare a acţiunii unor gene de
acelaşi tip. In plus, gene de tip similar se întâlnesc la nematode – grup care nu prezintă expansiuni
tegumentare, ceea ce sugerează că aparatul genetic care în prezent controlează dezvoltarea unei întregi
panoplii de apendici este mult mai vechi decât apariţia apendicilor în sine.
Strămoşul artropodelor actuale a evoluat în mările precambriene, şi este foarte probabil că avea
un corp vermiform, format din mai multe segmente identice (totuşi, numărul acestora nu era prea mare,
avansându-se cifra de 11 segmente), prevăzute cu expansiuni laterale care serveau la deplasare. Numărul
mic de segmente al corpului al acestor precursori sugerează ideea că grupele de artropode care au mai
multe segmente s-au diferenţiat prin “accidente genetice” care au determinat multiplicarea unui număr
iniţial mic de structuri repetitive în lungul axei longitudinale. Această ipoteză este aprobată de exemplu de
datele care indică pentru miriapode un precursor cu un număr mic de segmente corporale, formele cu
segmente numeroase fiind derivate şi nu ancestrale. Aceleaşi observaţii s-ar putea face şi pentru alte grupe
de artropode cu segmente numeroase – unele trilobitomorfe şi unele crustacee.
De asemenea, s-a sugerat ideea că apendicele articulate care au apărut primele au fost antenele şi
structurile codale de tipul cercilor – deci expansiuni cu rol senzorial, iar această ipoteză este practic
confirmată de datele paleontologice recente sau mai vechi. In lumina acestei ipoteze, apendicele articulate
de pe segmentele corpului ar fi rezultatul acţiunii în fiecare segment al corpului al aceluiaşi program
genetic care iniţial a dus la formarea structurilor senzoriale. De fapt, ipoteza aceasta a fost la rândul său
probată de datele de biologie moleculara menţionate anterior.
O altă problemă pe care o pune studierea artropodelor este prezenţa apendicilor biramate la
trilobitomorfe şi crustacee pe de-o parte şi a aripilor de la insecte. După ultimile cercetări de biologie
moleculară, apendicele uniramate şi cele biramate au originea în aceleaşi grupe de celule iniţiale, doar că
în cazul apendicelor biramate apar mai multe zone de creştere activă şi în partea dorso-ventrală a marginii
distale a expansiunii care va genera apendicele.
Aripile insectelor, pe de alta parte, sunt considerate în concepţia clasică drept expansiuni laterale ale
notumului; cercetări recente efectuate cu markeri moleculari sugerează însă că aripile ar fi rezultatul
evoluţiei din exopoditul unui apendice iniţial biramat. La această concluzie destul de interesantă s-a ajuns
după ce s-a constatat că două gene care determina dezvoltarea aripilor la Drosophila sunt implicate în
dezvoltarea structurilor superioare ale apendicelor biramate complexe de la crustaceele anostracee din
genul Artemia.
Evolutia mandibulelor insectelor, miriapodelor şi crustaceelor a fost elucidată de asemenea de
către specialişti care au folosit metode ale biologiei moleculare. Concepţia clasică privind structura
mandibulelor propunea originea diferenţiată a acestora la insecte şi miriapode pe de-o parte şi la crustacee
pe de alta. Astfel, se considera ca mandibulele insectelor şi miriapodelor derivă dintr-un întreg apendice
articulat în vreme ce mandibulele crustaceelor rezultă de fapt doar din modificarea părţilor bazale ale unui
astfel de apendice. Or, studii recente au relevat că la nivelul mandibulei de la miriapode şi insecte nu apar
structurile genetice care ar trebui să existe dacă mandibula ar fi evoluat dintr-un întreg apendice.
In ce priveşte grupul cheliceratelor, opinia clasică opunea acest grup mandibulatelor, principalele
diferenţe fiind lipsa mandibulelor, a antenelor şi în consecinţă a deuterocerebronului – structura care
inervează antenele. Ori, şi în acest caz cercetări datând din 1998-2000 duc la modificarea concepţiei
clasice. Utilizarea unor tehnici de biologie moleculară care permit marcarea şi observarea directă a unor
gene a demonstrat că de fapt cheliceratele nu sunt lipside de deutocerebron, acesta fiind de fapt înglobat -
in structurile cerebrale ale cheliceratelor. Astfel, în urma acestor studii, practic se poate trasa o omologie
între segmentele anterioare ale corpului de la chelicerate pe de-o parte şi insecte pe de alta. Segmentul
care poarta ochii este primul, urmează cel ce poarta antenele insectelor şi respectiv chelicerele, ulterior în
ordine segmentele cu antene II a crustaceelor (segmentul inrtercalar de la insecte si miriapode, care nu
prezintă această antena) şi respectiv pedipalpii, cu mandibulele şi respectiv primul picior toracic, maxilele
şi toracopodul doi, labium şi toracopodul trei, piciorul toracic unu al insectelor şi crustaceelor şi respectiv

6
piciorul toracic patru al cheliceratelor. La aceasta situaţie s-a ajuns datorită faptului că procesul de
cefalizare la cheliceratele actuale este mult mai avansat comparativ cu insectele sau cu crustaceele.
Privind toate aceste date, schiţarea unui arbore filogenetic al artropodelor devine o sarcină relativ
uşoară. Astfel, crustaceele, insectele şi miriapodele apar ca un grup monofiletic, care a evoluat în paralel
cu cheliceratele.
Intre formele mandibulate, crustaceele sunt un grup separat, iar miriapodele şi insectele altul, în
interiorul căruia datele de anatomie comparată indică o apropiere mai mare între pauropode şi simfile pe
de-o parte şi între chilopode şi insecte pe de alta; diplopodele apar ca un grup specializat, care a evoluat
oarecum independent, şi ai cărui precursori s-au desprins mai devreme din trunchiul comun.
In ce priveste cheliceratele, acestea sunt înrudite cu trilobitomorfele, fără a deriva din acestea.
Tilobiţii reprezintă o ramură foarte specializată, care s-a stins fără să lase urmaşi direcţi, ca şi alte tipuri
de artropode paleozoice, mai dificil de încadrat.

5.1.2.2. Diviziunea Deuterostomieni


Cuprinde specii la care blastoporul gastrulei fie se închide, fie se transformă în anus, iar gura este
o neoformaţie. Mezodermul se formează pe cale enterocelică.

5.1.2.2.1. Increngătura ECHINODERMATA


Cuprinde specii cunoscute sub diverse denumiri populare: crin de mare; stele de mare; arici de
mare; castraveţi de mare etc.
Sunt animale marine, bentonice, cu simetrie pentaradiară. Prezintă un schelet dermis, calcaros, de
origine mezenchimatoasă, sub formă de plăci şi spini. Organizarea lor internă se caracterizează prin
apariţia aparatului ambulacrar.

5.1.2.2.1.1. Clasa Crinoidea – cuprinde crinii de mare. Duc o viaţă sedentară trăind fixaţi de
substrat prin intermediul unui peduncul. Corpul este alcătuit dintr-un disc central numit caliciu, de pe
marginea căruia pleacă 5 braţe radiare. Gura se află pe aceeaşi faţă cu orificiul anal, opusă polului de
fixare. Ex: Pentacrinus caputmedusae.

5.1.2.2.1.2. Clasa Asteroidea – cuprinde stelele de mare. Sunt specii marine, bentonice ce se
târăsc pe substrat cu ajutorul picioarelor ambulacrare. Corpul este format dintr-un disc central şi din 5
braţe, care se ating la bază între ele. Ex: Asterias rubens – steaua de mare.

5.1.2.2.1.3. Clasa Ophiuroidea – cuprinde specii denumite popular “cozi de şarpe de mare”. Se
aseamănă cu stelele de mare, dar braţele lor sunt clar delimitate de discul central. Braţele, uneori foarte
lungi, ramificate şi cilindrice, pot realiza mişcări serpentiforme. Ex: Ophioderma lacertosum.

5.1.2.2.1.4. Clasa Echinoidea – popular arici de mare. Corpul este glóbulos, rigid, acoperit de
ţepi lungi, tari, mobili, ceea ce-i aseamănă cu aricii. Un posedă braţe. Aparatul bucal este reprezentat
printr-un complex de piese calcaroase ce alcătuiesc “lanterna lui Aristotel”. Ex: Echinus melo.

5.1.2.2.1.5. Clasa Holothurioidea – popular castraveţi de mare. Corpul puternic alungit. Braţele
lipsesc. Alungirea corpului a dus la diferenţierea unei părţi dorsale numite bivium şi a unei părţi ventrale
numite trivium. Ex: Cucumaria cucumis.

5.1.2.2.1.6. Filogenia si evolutia echinodermelor


Grup vechi, echinodermele prezintă o serie de trăsături care le diferenţiază de celelalte grupe de
deuterostomieni. Dacă relaţiile filogenetice în cadrul grupului pot fi stabilite cu destul de multă precizie,
graţie numărului mare de forme fosile cunoscute, nu acelaşi lucru se poate spune despre relaţiile
echinodermelor cu celelalte grupe de deuterostomieni.

7
Stramoşul echinodermelor a fost probabil un animal pelagic cu simetrie bilaterală (după cum o
dovedeşte larva pelagică dipleurula comună tuturor echinodermelor actuale), sau un animal bental care
posedă un stadiu larvar pelagic de tipul dipleurulei. Acest strămoş prezenta un tub digestiv complet, cu
orificiul anal derivat din blastopor, cu două şiruri de ciliatură - una pe faţa ventrală a corpului şi alta pe
faţa dorsală şi cu trei perechi de vezicule celomice conectate şi comunicând cu exteriorul printr-un por
acvifer.
Trecerea la viaţa fixată, bentală, s-a facut probabil în urma unei modificări metabolice, care a
determinat depunerea în derm de structuri calcaroase. Acest stadiu ar putea fi atestat de forme fosile de
tipul macheridelor, care prezintă atât simetrie bilaterală cât şi sisteme de placi calcaroase dermale.
Devenind bentale, presiunea masei de apă a favorizat dezvoltarea unor structuri cu simetrie radiară, care
se suprapune astfel pe simetria bilaterală preexistentă. Ca urmare a acestor adaptări, apar sistemele de
organe care dau astăzi unicitate grupului.
Crinoideele cunosc un prim maxim evolutiv în devonian şi carbonifer, pentru a suferi ulterior o
severă extincţie în permian. In triasic, încep să se diferenţieze din nou pentru a atinge un al doilea maxim
în timpul cretacicului. In prezent, grupul este în regres evolutiv.
Asteridele au un maxim evolutiv în devonian, cunoscând ulterior un declin lent marcat de o
severă extincţie permiană. Incepând cu sfârşitul triasicului, grupul cunoaşte o nouă dezvoltare, atingând la
sfârşitul cretacicului nivelul actual. Spre deosebire de alte tipuri de organisme marine sau terestre,
glaciaţiunile quaternare nu au afectat prea mult acest grup taxonomic.
Ofiuridele cunosc o dezvoltare mai mult sau mai puţin rectilinie, ca şi holoturidele. Dezvoltarea
acestora din urmă este mai puţin cunoscută, datorita faptului că scheletul acestora este reprezentat doar de
sclerite.
Echinidele ating de asemenea un prim maxim evolutiv în devonian. Ulterior, grupul intră în
declin lent spre sfârşitul carboniferului, o extincţie severă înregistrându-se ca şi în cazul celorlalte grupe
în permian. In jurasic grupul începe să se dezvolte din nou, acum diferenţiindu-se cele două linii mari
actuale - Regularia si Irregularia - primele prezentând o dezvoltare înfloritoare până în prezent.