ACTUALITATEA TEORIEI REALISTE DESPRE RELAȚIILE

INTERNAȚIONALE

CUPRINS
1.INTRODUCERE........................................................................................................3
1
2. PRINCIPALELE TEORII ALE REALISMULUI..........................................................4

2.1 Realismul
clasic.................................................................................................4

2.2
Neorealismul......................................................................................................5

2.3 Realismul ofensiv..............................................................................................7

2.4 Realismul post-

clasic.........................................................................................7

3.ECHILIBRUL
PUTERILOR........................................................................................8

4.NIVELUL DE
ANALIZĂ..............................................................................................9

4.1 Nivelul individual de analiză............................................................................10

4.2 Nivelul statal de

analiză...................................................................................10

4.3 Nivelul sistematic de analiză...........................................................................10

5. GLOBALIZAREA ȘI TERORISMUL......................................................................10

5.1 Atacuri teroriste în anul

2016...........................................................................12

6.Concluzii..................................................................................................................14

BIBLEOGRAFIE.........................................................................................................15

2
1. INTRODUCERE

Realismul este un curent de gândire dominant și cel mai veci în domeniul relațiilor
internaționale,având la origine operele unor ”părinți fondatori„ precum Tucidide 1,
Hobbes2 sau Machiavelli3

Realismul,ca teorie a relațiilor internaționale ne arată un mod de gândire rațional

și pornește de la premisa că un stat caută în permaneță să își mențină și să
sporească puterea și securitatea față de alte state.Acesta este un concept central al
domeniului relaţiilor internaţionale, structurând înţelegerea evenimentelor,
desfăşurarea și conceperea politicii externe, configurarea conflictelor internaţionale.

Suntem martorii unei epoci de violență extremă,gândindu-ne că secolul XX a adus

cu el cel mai mare număr de victime ale unor acțiuni create și puse în practică de
către om prin cele două Războaie Mondiale și Războiul Rece,iar în secolul XXI
avem parte de bombe care explodează în stații de metrou,în aeroport sau pe
stadion.Știm că sunt indivizi gata să ucidă oameni nevinovați sau chiar să se
sinucidă aducând și moartea altora.

Realismul conține o mare varietate de teorii ale relațiilor internaționale.Acestea

pornesc de la premisa că statele sunt motivate în acțiunile lor de interese de putere
și securitate.Conform teoriei realiste,statele nu pot să acționeze decât
rațional,judecând la rece situația și acționând pentru a-și spori puterea,respectiv
securitatea.

1
Tucidide-un istoric grec,care a scris Istoria Războiului peloponesiac,care este citat ca un strămoș
intelectual de Realpolitic.
2
Thomas Hobbes- un filosof englez care a scris Leviathanul în care a declarat că starea naturală este
predispusă la un "război al tuturor împotriva tuturor„
3
Niccolo Machiavelli- un filosof politic italian, care a scris Il Principe ( Prințul ), în care acesta a
considerat că unicul scop al unui prinț (politician) a fost să caute putere, indiferent de considerente
religioase sau etice.

3
2.PRINCIPALELE TEORII ALE REALISMULUI

Realismul,ca teorie a Relaţiilor Internaţionale, are mai multe ramuri. Una dintre
ele este realismul clasic (tradiţional),alături de acesta există şi neorealismul
(realismul structuralist), realismul ofensiv și realismul post-clasic.

2.1 Realismul clasic

Ca și fondator al relismului clasic este marele filozof Hobbs care aduce în

discuție în cartea sa Leviathanul depre acestă teorie,iar în capitolul al 13-lea
susținea că statul este costituit datorită interesului omului. Din punct de vedere al
relațiilor dintre state,T.Hobbs consideră că războiul nu ar fi necesar dar se poate
realiza. După terminarea Războiului de Treizeci de ani (1618-1648),a avut loc Pacea
de la Westfalia, care era foarte importantă în relațiile internaționale și s-a adus pentru
prima dată în discuție teoria egalității între state și regula ca nici un stat să nu
intervină în problemele interne ale altui stat. Pentru a-și asigura securitatea
externa,statele au următoarele opțiuni: să formeze alianțe,să se înarmeze și să
negocieze acorduri de control al armelor și de dezarmare,pentru a reduce potențialul
de amenințare al adversarilor.

După al doilea Război Mondial,realismul devine noul simț al realității pe scena

politică internațională,iar printre ideile centrale se află lupta pentru putere a statelor.

Printre marile idei ale acestei gandirii amintim: statele suverane sunt principalii
actori ai jocului de putere,nu ar exista o putere mult superioara si astfel sistemul este
unul anarhic (anarhia reprezinta opusul ierarhiei),aceasta lupta pentru putere a
statelor,actiunile statelor au la baza natura umana,natura umana este egoista si nu
poate fi schimbata,lupta pentru supravetuire face ca relatiile externe sa fie de o
importanta capitala si securitatea sa fie principala prioritate.

Premisa de la care pornesc realiștii clasici,este aceea că mediul relațiilor

internaționale este vechi,cât timp nu funcționează un guvern mondial.În mod
formal,se vorbește despre egalitatea drepturilor și obligațiilor statelor,însă cele mai

4
puternice state reușesc întotdeauna să-și impună mai mult interesele față de cele
mai slabe.

2.2 Neorealismul

Teoriile neorealiste se bazează pe un paradox fundamental: ele insistă pe

centralitatea absolută a statului autonom în politica internaționala și totuși, ele neagă
posibilitatea existenței unei teorii a statului în context internațional.

După principiile neorealismului,se păstrează principiile realismulu clasic,însă

relațiile internaționale nu mai sunt gândite pe fundamentul statului în relațiile cu un alt
stat,ci se vorbește despre un sistem de state,unde resursele de putere nu sunt
distribuite uniform,ceea ce determină statele să se preocupe de interesul lor
fundamental și anume de propria lor supraviețuire și securitate.

În acest context începe să se dezvolte o altă teorie a echilibrului care explică

formarea de alianțe și este numită teoria echilibrului amenințător.Pentru a se
echilibra,statele se aliază cu cele care se opun principalei surse de pericol sau se
aliniază alătură principalei surse de pericol,echilibrarea reprezentând alinierea cu
partea mai slabă a unei posibile confruntări.Comportamentul de echilibrare determină
un grad mai mare de securitate al statelor deoarece agresorul se confruntă cu forţa
combinată a tuturor statelor aliate, pe când cel de aliniere presupune o scădere
considerabilă a gradului de securitate a tuturor statelor deoarece agresiunea sau
confruntarea sunt răsplătite.

Cel mai important teoretician este Kenneth Waltz care schițează principiile
neorealiste în lucrarea sa4. Acesta preia si adaptează ideile lui Morgenthau
,adăugând elemente din științe precum sociologie,economie,filozofie. Waltz susține
că structura internațională pune presiune asupra statelor,acestea fiind preocupate de
potențialul lor economic și militar în fața celorlalte state din sistem. Acest fapt face ca
lupta pentru putere a actorilor să fie inevitabilă în cadrul sistemului internațional, iar
astfel conflictul devine un lucru firesc,cooperarea fiind elementul problematic.

În Teoria politicii internaționale sunt prezentate cele mai importante caracteristici:

interesul național determină acțiunile statului, analizarea acestei necesități poate
determina crearea politicilor ce vor servi cel mai bine interesul național, testul definitiv
4
Kenneth Waltz -Teoria politicii internaționale (1979)

5
al politicilor adoptate este succesul,prin succes înțelegându-se conservarea și
întărirea statului, interesul național determină acțiunile statului.

Neorealismul a dezvoltat o inspecție aplicată în dinamica denumită cooperarea

internațională. Frica este un coagulant al capacităților și poziționărilor statelor în
sistemul internațional, ca state care dețin arme de distrugere în masă. Unele
elemente ale relațiilor dintre state nu sunt la vedere, iar statele care înșeală sunt
denumite state brigante.

Strategia cea mai sigură, dar şi cel mai des întâlnită, este aceea de echilibrare,
de alăturare la partea cea mai slabă a unui conflict astfel încât să se evite situaţia în
care statul vizat ar putea fi dominat de un altul mult mai puternic. Aceasta deoarece
alăturarea la partea cea mai slabă creşte influenţa noului membru, dat fiind că
această parte are mai multă nevoie de asistenţă, spre deosebire de situaţia opusă, în
care alăturarea la partea mai puternică va reduce influenţa noului venit şi îl va
supune capriciilor partenerilor săi. O variantă a nerorealismului este atât realismul
ofensiv cât și cel defensiv,cel din urmă susținând că într-un sistem internațional
pluripolar (bipolar sau multipolar), în rândul statelor apare o dilemă a securității.
Statele sunt puse în situația de a alege cărui stat dominant se va alătura pentru a
consolida echilibrul de putere. Reactia la acest tip de realism este realismul ofensiv.

Acest nivel de amenințare are la bază patru factori mari:

-puterea
-proximitatea
-capacitatea de ofensivă
-intenția de ofensivă

Excluzând o asemenea teorie nu am cunoaște situațiile politice sau neopolitice,

ori s-ar produce un haos în domeniul politic. Să admitem că un politician se folosește
de putere,pornind de la această ipoteză,putem prevesti ceea ce un politician va
decide dacă ne reflectăm din punct de vedere al puterii. Dacă actorul de pe scena
politică pornește da la noțiunea de putere, va avea capacitatea să perceapă teoriile
politice. Pentru a înțelege relațiile internaționale ,decidentul nu trebuie sâ caute
particularitați oferind o cale eronata. Chiar dacă planurile actorului politic sunt
pozitive nu trebuie să concludem că urmarile vor avea succes. Pentru a înțelege
calitațile politice și morale ale faptelor sale,trebuie să distingem acțiunile de motivele

6
politicianului. Din aceasta cauză, în domeniul relațiilor internaționale este importantă
calitatea actorului politic de îndemânare ca să înteleaga teoriile fundamentale ale
politicii externe și să aibă inscusința de a le pune în practică.

Teoria realistă distinge intenția omului politic care dorește să folosească puterea
pentru națiunea sau pentru propriul interes. În general decidenții folosesc prezumții
filosofice pentru a-și atrage electoratul.

2.3 Realismul ofensiv

Conform realismului ofensiv,marile puteri sunt actorii principali în politica

internațională. Tensiunea legată de securitatea dintre marile puteri se datorează
sistemului internațional anarhic și nu naturii umane, după cum afirmă Mearsheimer
în lucarea sa5 în care sisținea ca pentru a obține autoritatea,trebuie sa obțină
hegemonia. John Mearsheimer atribuie realismului cinci ipoteze generale:
-sistemul internațional este anarhic;
-statele dețin dotari militare,ceea ce le dă posibilitatea să atace și chiar să distrugă
alte state;
-obiectivul principal al statelor este supraviețuirea;
-statele sunt actori naționali;
-nici un stat nu poate fi sigur că un alt stat nu îsi va folosi mijloacele militare împotriva
sa;

John Mearsheimer susține că intențiile altor state sunt aproape imposibil de

anticipat,iar pentru a supraviețui în sistemul internațional cea mai bună metodă este
obținerea unei puteri cât mai mari și fiecare stat să încerce să încline balanța puterii
în favoarea sa.

2.4 Realismul post-clasic

Acest tip de realism a fost elaborat începând cu a doua jumătate a anilor 1990 de
către autori precum Stephen Brooks și Charles Glaser.În această teorie principalele
prezumții sunt:
-trebuie luată în considerare posibilitatea,ci nu probabilitatea izbucnirii unui conflict;
-interesul pentru dezvoltarea economică trebuie să câștige în fața dezvoltării

5
John Mearsheimer-Tragedia politicii marilor puteri

7
capacității militare;
-politica unui stat trebuie să fie calculată pentru a obține beneficii pe un termen lung;

3.ECHILIBRUL PUTERILOR

Când statele sunt obligate să aibă de-a face unele cu altele sunt posibile două
situații:ori unul din aceste state să devină atât de putermic încât să le domine pe
celelalte,ori nici unul din acestea nu este atât de puternic pentru a ajunge în această
poziție și în acest caz intervine echilibrul puterilor.

Echilibrul puterilor,în opinia realiștilor susține obligația unei entități de a-și

asigura buna funcționare prin menținerea unei influențe de pe poziții relativ egale cu
celelalte.

Puterea folosește rațiunea pentru a cunoaște politica națională și internațională

și situațiile care trebuiesc sesizate. Scopul teoriei realiste este de a deține puterea.
Adepții sunt de părere că interesul posedării politiciii este de a avea în stăpânire
puterea.

Puterea este un concept fundamental în relațiile internaționale,iar realiștii au ales

să sublinieze importanța atributelor cuantificabile ale unui stat,precum
geografia,resursele naturale, pregătirea militară,capacitatea industrială,caracterul
național,populația,calitatea diplomației,calitatea guvernării și moralul național.În
termeni realiști,puterea este dată de capacitatea unui stat de a influența și de a
controla un alt stat,respectiv capacitatea celuilalt stat de a se opune și de a rezista
controlului.

Reprezentanți ai realismului clasic ne vorbesc despre echilibrul de putere,care în

opinia lor are rolul de a reglementa relațiile dintre state,pentru care principala
caracteristică este suveranitatea.Existența unui echilibru de putere nu este aceeași
cu faptul că puterea este distribuită uniform între state,ci,dimpotrivă,o putem asocia
cu un instinct de autoapărare al statelor,aceasta având un caracter schimbător,
capacitățile de putere ale statelor evoluând continuu.

Conform teoriei realiste,echilibrul de putere arată că statele vor căuta mereu să

își maximizeze puterea în raport cu celelalte,ceea ce implică un risc inerent,deoarece

8
statele nu vor căuta doar echilibrul în cazul existenței unei puteri revizioniste,întrucât
vor încerca să schimbe echilibrul de putere în propriu interes.

4.NIVELUL DE ANALIZĂ

În disciplina Relațiilor Internaționale, o discuție structurală privind nivelurile de

analiză a fost inaugurată in 1959, odată cu publicarea de către Kenneth N. Waltz a
cărții sale6. Termenul „niveluri” a fost menționat explicit,însă tangențial și izolat de
către Waltz, care i-a preferat o altă etichetă,pentru a semnifica diferitele categorii de
factori care determină războiul: factorii depinzând de state,de oameni și de sistemul
intrenațional. Sintagma explicită „nivel de analiză” a fost consacrată în anul 1961 într-
un articol publicat de David J. Singer care ne explica că diferitele concluzii asupra
războiului se nasc de fapt din distincții analitice necesare între explicațiile
evenimentelor internaționale cât și al sistemului în ansamblu lor.

Analiza independentă a indivizilor pornește de la identificarea liderilor relevanți

ocupând poziții de autoritate și continuă prin căutarea acțiunilor și evenimentelor
intrenaționale în trăsături psihice, contextul deliberativ,biografia.

Demn de remarcat este faptul că indivizii supuși analizei nu sunt exclusiv lideri
de stat, ci pot fi lideri ai unor organizații intrenaționale,de exemplu ar fi secretarul
general ONU7, ai unor companii multinaționale (ex:președinții unor concernuri
petroliere a căror influență o poate egala sau chiar depăși regional pe cea a liderilor
statelor fornizoare), lideri ai unor organizații de eliberare sau ai unor organizații
teroriste, fondatori și chiar ideologi. Ca și exemple ar fi: intervenția militară din 2003
în Irak s-ar explica prin preferințele, valori și convingerile președintelui american
George W. Bush și ale secretarului Apărării Donald Rumsfeld, prin acțiunile și
deciziile fostului președinte Saddam Husein, prin personalitatea secretarului general
al ONU, Kofl Annan, pregătirea profesională,convingerile și personalitatea
inspectorilor ONU si AIEA8 din Irak.

6
Kenneth N. Waltz- Omul,statul și războiul
7
Organizația Națiunilor Unite-cea mai importantă organizație internațională din lume
8
Agenția Internațională pentru Energia Atomică- organizație internațională creată în 1957,sub
egida ONU

9
4.1 Nivelul individual de analiză

Nivelul individual de analiză explică evenimentele internaționale,făcând apel la

natura umană a indivizilor-la particularitățile și caracteristicile comune aleindivizilor.

Pentru realiști natura umană a rămas aceeași dintotdeauna-slabă, egoistă,

conflictuală,failibilă,dominată de dorința de putere,iar posibilitatea ameliorării ei este
o utopie,istoria nefiind altceva decât o demonstrație a aceste afirmații.

4.2 Nivelul statal de analiză

Nivelul statal de analiză explică evenimentele internaționale prin natura statului și

a societății.Principalele variabile luate în considerare în acest nivel sunt:tipul de
regim,structura și activitățile economice,pipulația,tipul de producție internă,resursele
și caracteristicile societății.

4.3 Nivelul sistematic de analiză

Nivelul sistematic de analiză vizează sistemul internațional în ansamblul său,iar

principalele variabile luate în considerare sunt:structura,dinamica și instituționalizarea
sistemului.

5. GLOBALIZAREA ȘI TERORISMUL

Globalizarea vine cu o imensă forţă, şi nu lasă prea multe şanse de dezvoltare

statelor de a trai izolate în faţa acestor schimbări. Pe de o parte, populaţiile lor resimt
nevoia de a fi reprezentate şi conduse pe arena internaţională, iar pe de altă parte,
evoluţiile dintr-o zonă a lumii au un impact rapid, surprinzător de rapid asupra alteia.

Sistemul global schimbă din mers regulile ştiute de organizare, estompează

graniţele dintre problemele interne şi afacerile externe ale statelor, dintre economie şi
securitate naţională, şi nu mai tratează suveranitatea statelor ca o chestiune tabu.

Efectele globalizării sunt multiple, ceea ce poate conduce pentru unele state la o
integrare şi asimilare deplină, sau la o anumită reticenţă, dacă nu chiar adversitate,
pentru alte state să le spunem mai conservatoare.

10
 Procesul care generează aceste multiple efecte poate uni sau dezbina populaţiile
prinse indiscutabil în acest val al globalizării, iar efectele pot avea valenţe pozitive şi
negative deopotrivă. Mecanismul de înţelegere şi aplicare a acestor aspecte este
importanţa pentru că interacţiunea dintre ele poate fi constructivă sau distructivă,
poate accelera ritmul şi complexitatea transformărilor la nivel global sau, dimpotrivă,
le poate reduce.

Deşi omenirea se poate lăuda cu performanţe extraordinare în domeniul ştiinţei şi

tehnicii, menite să contribuie la rezolvarea marilor probleme care pulsează încă
dureros în trupul tinerei umanităţi, pentru a putea face planeta mai liberă şi prosperă,
mai bună şi mai sigură, o nouă de dilemă de securitate, apărută din ură şi intoleranţă,
îşi cere jertfa de sânge – dilema teroristă.

După cum bine se ştie, o definiţie este în esenţă o ecuaţie care redă exact
sensurile unui cuvânt. În cazul conceptului de terorism, situaţia este puţin diferită din
cauza naturii sale emoţionale, a conotaţiei negative a termenului şi discursului politic
pe care îl presupune, deoarece toate acestea contribuie la mărirea complexităţii
surprinderii sale în totalitatea componentelor ce-l caracterizează.

Acțiunile teroriștilor se bazează pe teroare,frică provocată inteționat prin

amenințări sau alte mijloace de intimidare.

Terorismul modern, dacă facem apel la cele mai recente acţiuni din deceniul
trecut, putem afirma că a început la 11 septembrie 2001 pe teritoriul SUA, cu cele trei
atacuri asupra celor două clădiri emblematice ale SUA – World Trade Center din New
York şi asupra unui edificiu ce reprezintă puterea militară, Pentagonului din
Washington.

Astfel, acest atac a continuat cu lovirea celui de-al doilea turn, la o jumătate de
oră după primul, timp considerat îndeajuns de către terorişti pentru ca mass-media
să-şi îndrepte camerele de filmat şi să transmită în direct tragedia. Este pentru prima
oară când teroriştii îşi mediatizează în direct şi la scară planetară acţiunile, cu scopul
instalării unei terori cât mai mari.

Din păcate,au avut loc și alte nenorociri concretizate în atntatele din Madrid,
Londra și Bali,demonstrând că amenințările teroriste sunt reale,iar inamicul numărul

11
1,Osama Bin Laden a fost prins și ucis abia în 2 mai 2011 după o supraveghere
secretă ce a durat luni întregi.

5.1 Atacuri teroriste în anul 2016

În anul 2016 au avut loc numeroase atacuri teroriste după cum urmează:

12 ianuarie 2016 — Turcia: Un atac a avut loc în zona istorică Sultanahmet din
Istanbul, soldat cu 10 morți și 15 răniți.

17 februarie 2016 — Turcia: Un atac terorist cu mașină-capcană a avut loc în Turcia,

soldat cu 28 de morți și 61 de răniți.

3 martie 2016 — Turcia: Un atac a fost comis în cartierul Bayrampașa, Istanbul,

soldat cu 29 de morți, contra unui autobuz al poliției, autoarele fiind două femei care
au fost lichidate de forțele de intervenție speciale turce.

13 martie 2016 — Turcia: Un atentat cu o mașină-capcană propulsată într-un

autobuz municipal într-un cartier extrem de frecventat, Kizilay, unde se află
numeroase magazine și un important nod al transportului în comun din capitala turcă,
Ankara, s-a soldat cu 37 de morți și peste 125 de răniți.

19 martie 2016 — Turcia: Un atac sinucigaș s-a produs în centrul Istanbulului,

provocând moartea a cel puțin patru persoane, între care trei israelieni și un iranian
și rănirea altor 36.

22 martie 2016 — Belgia: 35 persoane au murit și peste 300 au fost rănite, în

atentatele teroriste care au avut loc la Bruxelles, pe aeroportul internațional
Zaventem și în stația de metrou Malbeek, aflată la câțiva zeci de metri de instituțiile
europene. 31 persoane și-au pierdut viața în exploziile de la aeroportul internațional
Zaventem și din stația de metrou Maelbeek, iar 4 au decedat la spital, în urma rănilor
suferite. În atentate, au fost răniți și 4 cetățeni români, între care un minor.

7 iunie 2016 — Turcia: 11 persoane (7 polițiști și 4 civili) au fost ucise și 36 rănite, în

atentatul cu bombă care a avut loc în cartierul istoric și foarte populat Vezneciler din
Istanbul. Atentatul, comis cu vehicul-capcană, a vizat un autobuz al poliției, la o oră
de vârf, în cursul dimineții.

12
28 iunie 2016 — Turcia: Trei atacatori sinucigași au atacat zona de sosiri a
aeroportului internațional Atatürk din Istanbul. 47 de persoane au murit și alte 239 au
fost rănite.

14 iulie 2016 — Franța: Un tunisian de 31 de ani, aflat la volanul unui camion, a lovit
în mulțimea adunată la Nisa pentru focurile de artificii de pe Promenada englezilor,
cu ocazia Zilei Naționale a Franței, la orele 22.30 (23.30, ora României). Atentatul,
soldat cu 86 de morți și sute de răniți, a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat
Islamic (SI).

22 iulie 2016 — Germania: Un atac armat care a avut loc la Munchen, în Germania,
s-a soldat cu moartea a cel puțin 9 persoane și cu rănirea altor 21 de persoane,
dintre care 3 în stare foarte gravă.

10 decembrie 2016 — Turcia: Un dublul atentat cu bombă, de la Istanbul, s-a soldat

cu cel puțin 29 de morți, majoritatea polițiști, și 166 de răniți. Cele două explozii s-au
produs în fața stadionului echipei de fotbal Beșiktaș și într-un parc vecin, în partea
europeană a Istanbului.

19 decembrie 2016 --- un camion a intrat în mulțime, la un târg de Crăciun din centrul
Berlinului, rezultând cel puțin 9 morți și 50 de răniți.

1 ianuarie 2017 --- Turcia: un atac armat a avut loc în clubul de noapte Reina din
districtul Beşiktaş al Istambulului în primele ore ale dimineții.Sute de oameni
sărbătoreau trecerea în noul an,iar un atacator deghizat în Moș Crăciun si-a făcut
apariția.Cel puțin 39 de oameni au fost împușcați mortal,iar alți 65 au fost răniți în
ploaia de gloanțe.

13
6.Concluzii

După părerea mea modul realist de înțelegere a relațiilor internaționale este cel
mai potrivit pentru lumea actuală, fiind o paradigmă nouă cocretizată print-o formă
evoluată a teoriei.

Fiecare teorie a realismului privește altfel funcționarea sistemului internaționa,iar

fiecare teoretician aduce cu el noi idei și perspective.Se poate spune despre realism
că aduce cu el o gândire realistă,rațională și pragmatică.

Tradiţia realismului în studiul relaţiilor internaţionale a fost mai totdeauna foarte

puternică şi este corect să afirmăm că ea a ocupat constant poziţia principală în
teoriilor formulate privind relaţiile internaţionale.

Teoriile în relaţiilor internaţionale mai degrabă trenează în urma realităţii empirice

decât să generează preziceri asupra viitorul acestor realităţi.

Terorismul a determinat mutaţii în strategia de securitate a statelor şi organizaţiilor

de tip militar (NATO).

Terorismul a determinat o schimbare a concepţiei privind poziţia şi rolul instituţiei

militare faţă de acest fenomen cu grad mare de risc şi pericol social,considerat ca
formă actuală de continuare politică a ducerii războiului cu alte mijloace, terorismul a
impus regândirea structurilor şi înzestrărilor forţelor militare, înfiinţarea unor unităţi
mobile, de tip comando, dotate cu armament sofisticat şi aparatură de comunicaţii de
ultimă oră, capabile să desfăşoare independent acţiuni de anihilare a grupurilor
teroriste în orice punct al globului.

Procesul de globalizare pe de o parte amplifică mobilitatea şi posibilităţile de

manifestare a terorismului, pe de altă parte, acest fenomen creează o motivaţie nouă
a solidarizării la scară mondială a statelor democratice în procesul de combatere a
acestui flagel.

14
BIBLEOGRAFIE

1.Arădăvoaice Gheorghe, Iliescu Dumitru,Niță Laurențiu Dan-Terorism,antiterorism și

contraterorism,Antet,2002

2. Ashley K. Richard- Political Realism and the Human Interests,International Studies

Quarterly,1981

3.Berenskoetter,Felix,Williams,Michael J.-Power in World Politics,New Yorl,2007

4.Burchill Scott,Linklater Andrew,Donnelly Jack,Paterson Matthew,Reus-Smit

Christian,True Jacqui-Teorii ale Relațiilor Internaționale,Institutul Europen,2008

5.Crawford,Robert M. A.-Idealism and Realism in International Relations,Beyond the

Discipline ,2000

6.Donnelly Jack-Realism and International Relations, Cambridge University

Press,2000

7.Evans Graham,Newnham, Jeffrey-Dicționar de relații internaționale, Universal

Dalsi, 2001

8.Golstein,Joshua S.,Pevehouse,Jon C.-Relații Intenaționale,Polirom,2008

9.Goodib E. Robert- The Oxford Handbook of International Relations,Oxford,2010

10.Gruzzini Stefano-Realism și relații internaționale,Institutul European,2000

11.Heymann B.Philip -Terrorism in America,London,2000

12.Jackson, Robert & Sorensen, Georg-Introduction to International Relations,

Oxford University Press,1999

13.Kemmeth N. Waltz-Omul,statul și războiul,Institutul European,2001

14.Mearsheimer J. John.-Tragedia politicii în forță,Antet,2010

15.Miroiu Andrei,Radu-Sebastian Ungureanu-Manual de Relații

Internaționale,Polirom ,2006

15
16.Pascu I.M- Teoria relatiilor internationale / note de curs,Universitatea Dimitrie
Cantemir,2001

17.Pușcaș Vasile-Relații Internaționale/Transnaționale,Eikon,2007

18.Stanciu Dan.Gavrilă Carmen-Cum a transformat Bin Laden Coranul în armă

ideologică,Evenimentul Zilei,23.05.2011

19.Stiglitz E. Joseph,traducător Andriescu Miruna- Mecanismele globalizării, Polirom,

2008

20.Williams C. Michael- The Realist Tradition and the Limits of International

Relations, Cambridge University Press, 2005

16