CAPITOLUL I

COSTURILE

1.1 Clasificarea cheltuielilor

Într-un mediu de tip economic în care exista concurenta cheltuielile

reprezinta un rol foarte important în fundamentarea deciziilor manageriale,
constituind un instrument care conditioneaza administrarea afacerii.

În contabilitatea financiara cheltuielile unei firme sunt grupate în trei

categorii si anume: cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare si cheltuieli
extraordinare.

În contabilitatea de gestiune, în vederea calcularii costului

produselor, se utilizeaza cheltuielile de exploatare, nu se iau în considerare
cheltuielile financiare ( exceptie facând cheltuielile cu dobânzile aferente
împrumuturilor, la firmele cu ciclu lung de fabricatie) si nici cheltuielile
extraordinare. Aceste cheltuieli (financiare si exraordinare) sunt denumite
cheltuieli neîncorporabile, alaturi de aceasta fiind încadrate cheltuielile de
administratie si cheltuielile de desfacere.

Clasificarea cheltuielilor se realizeaza în functie de mai multe criterii,

dupa cum ar fi: locul lor de efectuare, natura lor economica, legatura lor cu
procesul de productie, modul de includere, costul de productie, structura
costurilor de productie, comportamentul cheltuielilor fata de evolutia
volumului fizic al productiei.

Clasificarea cheltuielilor dupa locul lor de efectuare, se face în:

cheltuieli ale activitatii de baza, cheltuieli ale activitatii auxiliare, cheltuieli de
desfacere si cheltuieli generale de administratie.

Dupa natura lor economica, cheltuielile se clasifica în: cheltuieli cu munca vie

( salariile, asigurarile si protectia sociala) si cheltuieli cu munca

materializata(cheltuieli materiale, cheltuieli cu lucrarile si serviciile executate
de terti, impozite, taxe si varsaminte asimilate, amortizarile si provizioanele
privind activitatea de exploatare, alte cheltuieli de exploatare).

Clasificarea cheltuielilor dupa legatura lor cu procesul de productie se

face în: cheltuieli tehnologice si cheltuieli de regie. Cheltuielile tehnologice
depind de procesul de productie, atât ca structura cât si ca volum. În aceasta
categorie se include: consumurile de materii prime, materiale directe,
combustibil, energie, apa, salariile personalului direct productiv, etc.

Cheltuielile de regie cuprind acele cheltuieli care nu sunt dependente

direct de procesul de productie, ele fiind ocazionate de administrarea,
organizarea si conducerea procesului de productie.
 În general, cheltuielile tehnologice sunt cheltuieli directe si variabile,
în timp ce cheltuielile de regie sunt indirecte, unele dintre ele fiind cheltuieli
fixe iar altele variabile.

Dupa modul de includere în costul de productie cheltuielile pot fi:

cheltuieli directe si cheltuieli indirecte.

Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se pot identifica pe

produse fabricate, în momentul efectuarii lor, ele putând fi regasite ca pozitii
distincte în structura costurilor produselor respective. Aceste cheltuieli se mai
numesc si cheltuieli specifice sau individuale.

Cheltuielile indirecte sunt cheltuielile care nu se pot identifica si

repartiza direct pe produs, ele având un caracter comun mai multor produse,
servicii sau activitati. Cheltuielile indirecte se delimiteaza pe produs
sau activitate printr-un calcul intermediar de repartizare

În functie de necesitatile asigurarii structurii costurilor de productie,

cheltuielile se clasifica în: cheltuieli pe elemente primare si cheltuieli pe
articole de calculatie. Clasificarea pe elemente primare grupeaza cheltuielile,
în structura costurilor, în functie de natura lor economica. În practica se
utilizeaza urmatoarea grupare pe elemente primare: materii prime si
materiale; combustibil, energie si apa; amortizarea imobilizarilor; lucrari si
servicii executate de terti; salarii; asigurari si protectia sociala; cheltuieli
anticipate; alte cheltuieli. Clasificarea pe elemente primare evidentiaza
mijloacele consumate de firma pentru realizarea productiei sale, dar nu poate
evidentia scopul pentru care s-au efectuat consumurile si nici nu poate
determina costul unitar.

Clasificarea cheltuielilor dupa comportamentul lor fata de evolutia volumului

fizic al productiei, se face în: cheltuieli variabile si cheltuieli fixe( conventional
constante).

Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli care îsi modifica volumul în

mod corespunzator si în acelasi sens cu modificarea volumului fizic al
productiei. Ele pot fi: cheltuieli cu materii prime, materiale, energie electrica,
apa, salariile muncitorilor direct productivi, etc.

Cheltuielile fixe sunt cheltuielile a caror marime ramâne relativ

neschimbata sau se modifica în proportii nesemnificative, în cazul cresterii
sau micsorarii volumului productiei.În aceasta categorie sunt incluse:
cheltuieli cu amortizarea imobilizarilor, chiriile, salariile personalului platit în
regie, cheltuielile postale si cu telefonul, cheltuielile cu abonamente, reviste,
cheltuieli cu primele de asigurare, etc.

Analizând cheltuielile variabile pe baza variabilitatii se pot distinge:

cheltuieli variabile proportionale, cheltuieli variabile progresive, cheltuieli
variabile degresive, cheltuieli variabile regresive si cheltuieli variabile flexibile.

Cheltuielile variabile proportionale cuprind acele cheltuieli de exploatare

care se modifica proportional cu volumul fizic al productiei. În cazul lor
indicile de variabilitate este egal cu 1. Din aceasta categorie fac parte:
cheltuielile cu materiile prime, salariile muncitorilor platiti în acord, etc.

Cheltuielile variabile progresive sunt cheltuieli al caror ritm de crestere este

superior ritmului de crestere al volumului fizic al productiei Aparitia acestor
cheltuieli se datoreaza scaderii productiei muncii, micsorarii randamentului
unor utilaje, etc. În cazul lor indicile de variabilitate va fi supraunitar.

Cheltuielile variabile degresive sunt acele cheltuieli care cresc odata cu

cresterea volumului productiei, dar într-o proportie ceva mai mica( exemplu,
cheltuielile de întretinere a spatiului de productie, consumurile de materiale
auxiliare, etc).

Cheltuielile variabile regresive sunt cheltuielile care, într-o perioada data

de timp, scad semnificativ, în conditiile în care se considera ca procesul de
productie se desfasoara în conditii normale iar volumul fizic al productiei este
relativ constant. Acest tip de cheltuiala este specifica furnalelor, unde
consumul de combustibil tehnologic este mare la pornirea agregatelor si se
micsoreaza considerabil dupa încalzirea acestora.

Cheltuielile variabile flexibile sunt acele cheltuieli care au în timp o

evolutie alternativa, o perioada evolueaza proportional cu volumul productiei
iar în alta perioada evolueaza degresiv(exemplu, în centralele termoelectrice,
consumului specific de combustibil pe agregate, în functie de gradul de
folosire a agregatelor).

Cheltuielile fixe, având un indice de variabilitate zero, se pot grupa în

doua categorii, si anume: cheltuieli fixe propriu-zise si cheltuieli relativ fixe.

Cheltuielile fixe propriu-zise sunt acele cheltuieli a caror marime ramâne

constanta daca volumul productiei se modifica, iar cheltuielile relativ fixe sunt
formate din acele cheltuieli de exploatare care manifesta o anumita
sensibilitate, fata de modificarea volumului productiei.

În cazul cheltuielilor fixe sporirea volumului fizic al productiei,

diminueaza costul pe unitate de produs, ducând la cresterea profitului unitar
si total.

1.2 Definitia costurilor. Tipurile de costuri

Costul este definit ca totalitatea cheltuielilor de productie efectuate

de o firma, într-o anumita perioada de timp, în vederea realizarii produselor
finite, a lucrarilor sau prestarii serviciilor, potrivit obiectului de activitate al
firmei. Analiza costurilor presupune, în primul rând, determinarea costului
global, a costului unitar si a costului marginal.

Costul global este format din cheltuieli totale ocazionate de un anumit

volum al productiei. Costul unitar se determina ca un raport între costul
global si volumul fizic, aferent acestuia. Costul marginal se poate defini sub
forma sporului de cheltuieli totale(Ct), obtinut ca urmare a cresterii
consumului de factori de productie( materiali si umani) pentru a spori cu o
unitate productia(Q).
 Formula de calcul a costului marginal(Cm) este urmatoarea:
Cm=Ct/Q.

Costurile de productie se pot clasifica dupa mai multe criterii. Dupa

momentul calcularii lor, distingem:

- Costuri prestabilite(antecalculate), cum sunt costurile standard sau

normate, costurile de deviz, etc.

- Costuri efective, determinate dupa efectuarea cheltuielilor

respective( costuri

postcalculate)

- Cost total( full costing) care cuprinde toate cheltuielile(directe si indirecte)

ocazionate de obtinerea produsului

- Cost variabil( direct costing) format numai din cheltuieli variabile

- Cost rational, calculat prin scaderea din costul total a costului

subactivitatii.

Contabilitatea colectarii cheltuielilor de productie începe cu

identificarea cheltuielilor aferente productiei si continua cu gruparea lor pe
locuri de cheltuieli sau zone(sectoare) de cheltuieli(atelier, sectie, centre de
productie, sector administrativ, sector comercial, etc), pe obiecte de
calculatie( produs, lucrare, serviciu, operatie tehnologica, etc), pe articole de
caculatie( materii prime si materiale directe, salarii directe, cheltuieli specifice
de fabricatie, cheltuieli cu întretinerea si functionarea utilajelor etc)precum si
pe perioade de gestiune.

Zonele sau sectoarele de cheltuieli reprezinta subdiviziuni tehnico-

productive, organizatorice si administrative ale unei firmei, în raport cu care
se organizeaza bugetarea, urmarirea si controlul activitatii zonei sau
sectorului de cheltuiala. Zonele sau sectoarele de cheltuieli pot fi definite ca
reuniuni ale mai multor locuri de munca sau de productie.

Obiectul de calculatie se poate identifica cu un anumit produs, lucrare,

serviciu, comanda, loturi de produse, operatie tehnologica, faza tehnologica,
grup de masini, etc. În masura în care obiectul de calculatie nu se identifica
cu produsul, el constituie o treapta intermediara necesara gruparii costurilor
în scopul delimitarii pe feluri de purtatori de valoare. Purtatorul de cost este
reprezentat de produsele fabricate, lucrarile executate si serviciile prestate în
calitate de rezultat material, concret al procesului de productie.

Masurarea si exprimarea obiectului de calculatie se realizeaza cu ajutorul

unei unitati de masura omogene, denumita unitate de calculatie. Unitatile de
calculatie pot fi: unitati fizice(kg, bucati, perechi, m.p., etc) si unitati
conventionale(tona de lapte cu un anume procent de grasime, numar
tractoare de 30 cai putere, numar de vagoane de marfa cu doua osii, etc).
 Articolul de calculatie reprezinta un element sau mai multe
elemente de cheltuieli cu aceasi destinatie economica sau functie în gestiune
interna a firmei. Se delimiteaza, astfel, articole de calculatie privind functiile
de productie, comerciale, administrativa, financiara si de cercetare-dezvoltare
a firmei.

În literatura de specialitate, se întâlneste urmatoarea nomenclatura

de referinta, privind articolele de calculatie:

- Costul productiei în curs de executie( productie neterminata);

- Cheltuieli întregistrate în avans( cheltuieli întregistrate în avans preluate

la inceputul perioadei, respectiv cheltuielile întregistrate în avans
transferate perioadei);

- Cheltuieli directe de productie:

- materii prime si materiale

- salarii directe

- cheltuieli specifice de fabricatie

- Cheltuieli indirecte de productie:

- cheltuieli cu întretinerea si functionarea utilajelor

- cheltuieli generale ale sectiei

- Cheltuieli financiare:

- cheltuieli cu dobânzile

- cheltuieli complementare dobânzilor

- Cheltuieli generale de administratie;

- Cheltuieli de desfacere;

- Cheltuieli de cercetare si dezvoltare.

La articolele de calculatie "materii prime si materiale directe" sunt

incluse

consumurile de materii prime si materiale care intra în structura produselor,

diverse materiale folosite pentru fabricarea produselor sau cele destinate sa
asigure desfasurarea procesului tehnologic.

Articolul de calculatie "salarii directe" cuprinde salariile

muncitorilor direct productivi, în acord sau regie, calculate pentru munca
prestata în productie, care pot fi identificate pe repere, produse, lucrari,
servicii. Sunt cosiderate salarii indirecte acele salarii care nu se pot identifica
pe repere, produse, lucrari si servicii( premii, sporuri de vechime, etc).
Salariile indirecte, inclusiv indemnizatiile pentru concediu de odihna se
include în articolul de calculatie "cheltuieli generale ale sectiei".

Articolul de calculatie " cheltuieli specifice de fabricatie" cuprind

cheltuieli specifice fiecarei ramuri de activitate, cum ar fi: cheltuieli cu
reparatiile capitale, amortizari specifice si cheltuieli cu decopertari si pregatiri
minere - în industria extractiva; cheltuieli cu întretinerea si functionarea
utilajelor, amortizarea si chiriile aferente acestora - în îndustria de constructii
- montaj, etc.

La articolul de calculatie " cheltuieli cu întretinerea si

functionarea utilajului" se cuprind: reparatiile la utilajele si mijloacele de
transport ale sectiei; amortizarea si chiria utilajelor si mijloacelor de transport
ale sectiei; uzura si reparatia sculelor, dispozitivelor si verificatoarelor cu
destinatie speciala; cheltuieli cu energia si combustibilul; alte cheltuieli de
întretinere si functionarea ale utilajelor.

Articolul de calculatie " cheltuieli generale ale sectiei" cuprind:

salariile sectiei platite în regie, contributia la asigurarile sociale, la fondul de
somaj, la fondul pentru accidente si boli profesionale, comisionul
Inspectoratului Teritorial de Munca, pentru personalul sectiei; amortizarea si
chiria mijloacelor fixe ale sectiei( altele decât utilajele si mijloacele de
transport); energia, combustibil si alte consumuri similare; cheltuieli
administrativ gospodaresti ale sectiei; alte cheltuieli generale ale sectiei.

Cheltuielile financiare cuprind: cheltuielile cu dobânzile si

cheltuielile complementare dobânzilor( amortismentul primelor de emisiune
sau de rambursare a titlurilor de împrumut, servicii si comisioane bancare,
diferentele nefavorabile de curs valutar privind fondurile împrumutate).

Din categoria cheltuielilor financiare se include în costul

produsului numai cheltuielile cu dobânzile aferente împrumuturilor, la firmele
cu ciclu lung de fabricatie care pot fi repartizate asupra costurilor de
productie ale produselor respective. În cadrul articolului de calculatie "
cheltuieli generale de administratie" sunt cuprinse: salariile personalului de
administratie; amortizarea si chiriile de interes general de administratie;
reparatii ale mijloacelor fixe de interes general de administratie; energie,
combustibil si alte consumuri similare; cheltuieli administrativ gospodaresti;
alte cheltuieli generale de administratie. Articolul de calculatie " cheltuieli de
desfacere" cuprinde: cheltuieli de desfacere la

intern( cheltuielile de transport si manipulare, cheltuieli de ambalare,

cheltuieli cu reclama sau publicitatea, alte cheltuieli de desfacere) si cheltuieli
la export

( cheltuieli de transport, manipulare, depozitare, sortare, vamuire si alte

cheltuieli de desfacere la export).

Cheltuielile cu întretinerea si functionarea utilajelor precum si

cheltuielile de desfacere sunt cheltuieli variabile, pe când cheltuielile generale
ale sectiei si cheltuielile generale de administratie sunt cheltuieli fixe.
1.3 Structura costurilor

Recunoasterea si evaluarea initiala a bunurilor, lucrarilor,

serviciilor în contabilitatea financiara se efectueaza la cost de achizitie sau
cost de productie, dupa caz.

În scopul determinarii costurilor unitare, astfel încât bunurile,

lucrarile, serviciile sa poata fi stabilite si verificate, precum si pentru analiza
costurilor si a eficientei activitatii, în contabilitate de gestiune cheltuielilor se
clasifica în:

1. costuri de achizitie;

2. costuri de productie;

3. costuri de prelucrare;

4. cheltuieli ale perioadei.

Costul stocurilor trebuie sa cuprinda toate costurile aferente

achizitie, productiei, prelucrarii, precum si alte costuri suportate pentru a
aduce bunurile, lucrarile, serviciile în forma si în locul în care se gasesc în
prezent.

Costul de achizitie al bunurilor cuprinde pretul de cumparare, taxele

de import si alte taxe( cu exceptia acelora pe care firma le poate recupera de
la autoritatile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare si alte cheltuieli
care pot fi atribuibile direct achizitiei bunurilor respective.Reducerile
comerciale, rabaturile si alte elemente similare nu se include în costul de
achizitie.

Costul de productie cuprinde cheltuielile directe aferente productiei,

si anume:

- materiale directe;

- energie consumata în scopuri tehnologice;

- manopera directa;

- alte cheltuieli directe de productie;

- cota cheltuielilor indirecte de productie, alocata în mod rational ca fiind

legata de fabricatia acestora.

Costul de prelucrare cuprinde manopera si alte cheltuieli legate de

personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul
însarcinat cu supravegherea, precum si cheltuielile indirecte
corespunzatoare(regiile).

Alte cheltuieli care pot fi incluse în anumite conditii specifice în costul

bunurilor, lucrarilor, serviciilor sunt:

- costurile îndatorarii, care pot fi incluse în costul bunurilor, lucrarilor,

serviciilor numai în masura în care sunt direct atribuibile achizitie,
constructiei sau procedurii unui activ cu ciclu lung de fabricatie, în
conformitate cu reglementarile contabile. Costurile îndatorarii cuprind
dobânzile si alte cheltuieli suportate de persoana juridica, în legatura cu
împrumutul de fonduri.

Un activ cu ciclu lung de fabricatie este un activ care solicita în mod

necesar o perioada substantiala de timp pentru a fi gata în vederea utilizarii
sale prestabilite sau pentru vânzare.

- cheltuielile generale de administratie pot fi incluse în costul bunurilor în

masura în care reprezinta cheltuieli suportate pentru a aduce bunurile în
forma si în locul în care se gasesc în prezent si se justifica luarea lor în
considerare, în anumite conditii specifice de exploatare.

Cheltuielile perioadei sunt acele cheltuieli reprezentate de

consumurile de bunuri si servicii aferente perioadei curente, care nu se
pot identifica pe obiecte de calculatie stabilite, deoarece nu participa
efectiv la obtinerea stocurilor fiind necesare la realizarea activitatii în
ansamblul ei. În costul bunurilor, lucrarilor, serviciilor nu trebuie incluse
urmatoarele elemente care se recunosc drept cheltuieli ale perioadei în
care au survenit:
- pierderi de materiale, manopera sau alte costuri de productie înregistrate
peste limitele normale admise;

- cheltuielile de depozitare, cu exceptia cazurilor în care astfel de costuri

sunt necesare în procesul de productie, anterior trecerii într-o noua faza
de fabricatie;

- Regiile generale de administratie care nu participa la aducerea stocurilor;

- Costurile de desfacere;

- Cheltuielile fixe(regie fixa) nealocate costului(costul subactivitatii)

Pentru calculul costurilor bunurilor, lucrarilor, serviciilor si al costurilor

perioadei, cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiara, dupa natura lor,
se grupeaza în contabilitatea de gestiune astfel:

a) cheltuieli directe;

b) cheltuieli indirecte;
c) cheltuieli de desfacere

d) cheltuieli generale de administratie.

Calculul costului unitar se realizeaza cu ajutorul structurii cheltuielilor pe

articole de calculatie, astfel:

a. cheltuieli directe:

- materii prime si materiale directe;

- salarii directe;

- contributia privind asigurarea si protectia sociala(aferente salariilor

directe).

b. cheltuieli indirecte de productie( cheltuieli comune ale sectiei):

- cheltuieli cu întretinerea si functionarea utilajelor(CIFU)

- cheltuieli generale ale sectiei(CGS)

c. costul de productie

d. cheltuieli de desfacere

e.cheltuieli generale de
administratie

Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identifica pe un anumit

obiect de calculatie( produs, serviciu, lucrare, comanda, faza, activitate, centru
de profit, centru de cheltuieli, etc) înca din momentul efectuarii lor si ca atare se
include direct în costul obiectelor de calculatie respectiva.

Cheltuielile directe cuprind:

- costul de achizitie al materiilor prime si materialelor directe

consumate;

- energia consumata în scopuri tehnologice;

- manopera directa ( salarii, asigurari si protectia sociala);

- alte cheltuieli directe.

Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli care nu se pot identifica si atribui

direct pe un anumit obiect de calculatie, ci privesc întreaga productie a unei sectii
sau a firmei în ansamblul ei.

Cheltuielile indirecte cuprind:

 - regia fixa de productie, formata din cheltuieli indirecte de
productie, care ramân relativ constante indiferent de volumul productiei, cum
ar fi: amortizarea utilajelor si echipamentelor, întretinerea sectiilor si
utilajelor, precum si cheltuielile cu conducerea si administratia sectiilor.

- regia variabila de productie, care consta în cheltuieli indirecte de

productie, care variaza în raport cu volumul productiei, cum ar fi: cheltuieli
indirecte cu consumul de materiale si forta de munca.

Alocarea sau repartizarea cheltuielilor fixe(regie fixa) asupra costurilor

se face pe baza capacitatii normale de productie.

Capacitatea normala de productie reprezinta productia estimata a fi

obtinuta, în medie, de-a lungul unui anumit numar de perioade, în conditii
normale, având în vedere si pierderea de capacitate rezultata din întretinerea
planificata a echipamentului.

Nivelul real al activitatii este reprezentat de productia obtinuta, iar

nivelul normal al activitatii este reprezentat de capacitatea normala de
productie.

Cheltuielile fixe nealocate costului sunt recunoscute drept cheltuieli în

contul de profit si pierdere.

Atunci când costurile de productie, de prelucrare nu se pot identifica

distinct pentru fiecare produs în parte, acestea se aloca pe baza unor
procedee rationale, aplicate cu consecventa( procedeul diviziunii simple,
procedeul cantitativ, procedeul indicilor de echivalenta, procedeul echivalarii
cantitative a produsului secundar cu produsul principal, procedeul deducerii
valorii produselor secundare, etc).

Calculatia costurilor poate fi efectuata dupa una din metodele

urmatoare: metoda costului standard, metoda pe comenzi, metoda pe faze,
metoda globala, metoda direct costing, sau alte metode adoptate de catre
firma în functie de modul de organizare a productiei, specific activitatii,
particularitatile procesului tehnologic si de necesitatile proprii.

1.4 - Definirea costurilor

Într-o acceptiune generala, costul reprezinta în expresie monetara

consumuri de resurse ocazionate de activitatile întreprinderii. Într-o perspectiva
metodologica, un cost poate fi tratat ca un mod de grupare sau regrupare, în
functie de anumite criterii, a cheltuielilor, combinarile fiind tot atât de numeroase
ca într-un joc de constructie.Criteriile de ventilare, implicit
combinarea cheltuielilor, sunt resurse utilizate, locul de activitate, produsele si
perioada de gestiune. Deci, costul reprezinta o cheltuiala sau o suma de
cheltuieli asociate si recunoscute de o resursa consumata, un loc de activitate,
un produs realizat sau o perioada de gestiune.

Caracteristicile notiunii de cost sunt: consumul de resurse(de valori),

legatura cu realizarile si evaluarea în expresie baneasca. Consumul de
resurse: în aceasta calitate, costurile se identifica, dupa caz, cu consumul
factorilor de productie, respectiv materii prime si materiale, forta de munca,
mijloace de productie, prestatii externe primite si alte consumuri, inclusiv
impozitele si taxele ca sume de bani platibile pentru obligatiile fiscale aparute
în desfasurarea normala a activitatii.

Legatura cu realizarile. Realizarile întreprinderii se identifica cu

produsele obtinute si serviciile prestate, ca purtatori de costuri, destinate,
dupa caz, desfacerii sau consumului intern(imobilizarile din productia proprie
si consumurile intermediare - transport intern, energie din productia proprie,
reparatii în regie, etc).

Evaluarea în expresie baneasca. Atât consumurile de resurse cât si

realizarile sunt evaluate în unitati monetare. Aceasta nu înseamna ca, pentru
a deveni cost, o cheltuiala trebuie platita, respectiv o realizare trebuie
încasata pentru a deveni venit. Dimensionate în timp, costurile, în calitatea
lor de cheltuieli, pot fi precedate de plati, urmate de plati sau pot fi
congruente în timp cu platile.

De asemenea, dimensionate în timp, realizarile se pot regasi sub forma

de productie obtinuta, productie vânduta si productie încasata.

În expresie baneasca, costul reprezinta numarul de unitati monetare

necesare înlocuirii resurselor consumate încorporate valoric în substanta
bunurilor si serviciilor obtinute ca realizari ale activitatii producatoare a
întreprinderii. Baza de evaluare se diferentiaza în functie de scopul
urmarit:costul istoric, daca se urmareste mentinerea valorii nominale a
capitalului, sau costul de înlocuire, daca scopul îl reprezinta mentinerea valorii
substantiale a capitalului.

Cea mai obisnuita si des utilizata definitie a rezultatului este cea privind
diferenta dintre venitul total al întreprinderii si costul total. Este o definitie
generala, care se nuanteaza si structureaza în functie de categoriile de venituri si
cheltuieli, respectiv de functiile delimitate ca segment comparabile la nivelul
carora se asociaza venitul cu costul corespondent.

Relatia venituri totale - costuri totale are o determinare structurala si,

în consecinta, ea trebuie diferentiata si analizata prin prisma activitatilor
consumatoare de resurse si producatoare de rezultate. Astfel, rezultatul unui
exercitiu, este generat de operatiuni ale activitatii curente si normale a
întreprinderii, clasificate, la rândul lor, în operatiuni de exploatare si
operatiuni financiare, operatiuni exceptionale(extraordinare) care nu fac parte
direct din activitatea normala, precum si elemente favorabile si nefavorabile
de origine anterioara care conduc la corectarea rezultatului.

Sau, în cazul în care se apeleaza la functiile întreprinderii, rezultatul

unui exercitiu este generat implicit, diferentiat în raport cu functia de
productie, functia de desfacere, functia administrativa, functia financiara si
operatiile extraordinare.

Analiza de detaliu cost-rezultat are în vedere locurile de activitate

consumatoare de resurse si producatoare de rezultate, precum si purtatorii de
costuri. În principiu, locurile de activitate, denumite si centre de gestiune,
reprezinta simultan locuri de costuri si de rezultate.

Ele se identifica cu structurile întreprinderii carora li se încredinteaza o

functie, o activitate, un proces, o lucrare, un proiect, un obiect, etc. si pentru
care se poate delimita relatia asociata cheltuieli-venituri.

De regula, pentru fiecare activitate organizatorica(sectie, laborator, uzina,

fabrica, exploatare, servicii, proiect etc) se poate crea un centru intern de
gestiune. În acelasi timp, nu este exclusa situatia delimitarii unor centre care sa
nu corespunda unor reguli organizatorice ale întreprinderii. Aceste centre vor
avea un caracter predominant functional, fiind sectiuni calculatorii sau de control
bugetar. Instrumentul de planificare si control al centrelor de gestiune îl
reprezinta, de regula, bugetul de venituri si cheltuieli.

Purtatorii de costuri reprezinta produsele, lucrarile si serviciile delimitate

ca realizari ale întreprinderii, circumscrise obiectului sau de activitate. Prin
compararea costurilor cu preturile de vânzare sau cu preturile interne de
cesiune, în cazul consumurilor intermediare, se determina rezultatul analitic pe
purtatori de costuri.

Între cele doua structuri folosite în calculatia analitica a rezultatelor exista

un schimb de informatii. Astfel, centrele de gestiune reprezinta o treapta
intermediara în delimitarea si decontarea cheltuielilor pe purtatori de costuri,
dupa cum costurile si preturile purtatorilor de valoare reprezinta un suport
informational în evaluarea cheltuielilor si veniturilor dimensionate prin buget.

1.5 Definirea calculatiei costurilor

Asa cum s-a demonstrat, orice cheltuiala devine cost în cazul în care este
asociata urmatoarelor elemente: resursa consumata, perioada de timp, loc de
consum, activitate si produs sau serviciu. În acest scop, cheltuielile trebuie sa fie
supuse unui proces de evaluare, masurare, clasificare, calcul si ventilare în
raport cu structurile de mai sus. Acest proces de selectare si agregare este
denumit calculatia costurilor.Ea reprezinta, deci, un ansamblu de operatii
matematice, mai mult sau mai putin complexe, prin care se realizeaza
identificarea, evaluarea, gruparea, divizarea si agregarea elementelor si
structurilor de cheltuieli. În urma calculatiei, se obtine costul resursei utilizate,
costul locului de activitate, costul activitatii sau procesului, iar, în final, costul
produsului si costul perioadei. Prin calculatie, costul se delimiteaza ca o marime
agregata si în unitati monetare a tuturor consumurilor de resurse încorporate,
printr-o succesiune de procedee tehnice, într-un bun material sau o prestatie de
servicii realizate în cadrul unei întreprinderi.

Semnificatia calculatiei costurilor se dezvaluie în masura în care se au în

vederea: obiectul, domeniile, sarcinile si pozitia calculatiei costurilor în
întreprindere.

Obiectul calculatiei costurilor îl constituie colectarea si ventilarea

cheltuielilor si veniturilor în vederea determinarii costurilor si rezultatelor
analitice ale întreprinderii. Sau, într-o alta perspectiva, calculatia costurilor
reprezinta procesul de adunare si sortare a informatiilor privind costurile istorice,
în vederea evaluarii stocurilor si masurarii profitului.

În sens largit, calculatia costurilor se ocupa si de analiza costurilor si

rezultatelor viitoare pentru a sprijini conducerea în privinta planificarii, luarii
deciziilor si controlului.

Determinativul analitic în calculatia costului vizeaza urmatoarele structuri:

felurile de costuri, felurile de produse si servicii ca purtatori de costuri, locurile
de activitate sau procese ca locuri de costuri; activitatile sau procesele
desfasurate; perioadele de timp si realizarile globale ale întreprinderii(productia
exercitiului, productia vânduta, productia vânduta si încasata, productia de
imobilizari, productia stocata). În toate cazurile în care la niveul structurii
analitice nu se pot evalua veniturile obtinute, obiectul calculatiei se circumscrie
numai la calcularea costurilor.

Astfel, în functie de nivelul la care se urmaresc costurile, se disting

purtatori la nivelul întregii productii globale, cu diferentierea acesteia în productia
vânduta, productia stocata si productia de imobilizari si la nivelul produselor si
serviciilor individuale.

Calculatia costurilor se delimiteaza simultan ca instrument informational si

ca intrument de gestiune vizând îmbunatatirea performantei întreprinderii.

Ca instrument informational, calculatia produce si ofera informatia privind

costurile si profitul, iar ca instrument de gestiune reprezinta o tehnica de decizie
privind maximizarea rentabilitatii.

În mod concret, rolul calculatiei costurilor în întreprindere se traduce prin

urmatoarele obiective:

 calcularea postfaptica si previzionala a costurilor pe produse, prestari de

servicii, activitati si functii;

 determinarea rezultatelor analitice prin compararea costului delimitat pe una

dintre structurile de mai sus cu pretul de vânzare;

 previzionarea cheltuielilor si veniturilor prin înlocuirea retelei interne de bugete;

 controlul costurilor si bugetelor prin intermediul abaterilor.

Domeniile calculatiei costurilor se împart în doua domenii: calculatia pentru

decontarea costurilor pe întreprindere si calculatia costurilor pentru controlling si
elaborarea deciziilor.

Calculatia pentru decontarea pe întreprindere este o calculatie pe

perioade si purtatori de costuri, efectuata în mod curent, care are ca obiect
evaluarea productiei vândute, a productiei de stocuri si de imobilizari, precum si
masurarea profitului. Ea postcalculeaza si/sau prestabileste costurile activitatilor,
proiectelor, produselor sau activitatii pe departamente, calculeaza si analizeaza
abaterile si profitabilitatea întreprinderii.
1.6 - Organizarea postcalculului de documente privind cheltuielile
de productie si productia obtinuta

1.6.1. Necesitatea organizarii postcalculului

Urmarirea cheltuielilor de productie pe locurile de cheltuieli si pe obiecte de

calculatie care le-au ocazionat în vederea calcularii costului efectiv al productiei
obtinute si determinarii abaterilor cheltuielilor efective de la cele
prestabilite(standard, normate, planificate, bugetate etc) constituie un obiectiv
principal al contabilitatii de gestiune si calculatiei costurilor, ce se realizeaza în
cadrul unui compartiment special constituit, cunoscut sub denumirea de
postcalcul.

Iata de ce dupa antecalculul cheltuielilor de productie pe obiecte de

calculatie, pe sectii de productie si pe întreprinderi pentru întreaga productie
fabricata, se ridica necesitatea organizarii postcalculului.

În principiu, antecalculatia( standard, normata, de plan, de buget etc) ar

trebui sa fie suficienta întrucât prin ea se determina cheltuielile care sunt
ocazionate în mod normal de desfasurare procesului de productie si se bazeaza
pe standarde de cheltuieli fundamentate stiintific, ce reflecta conditiile concrete
si posibilitatile reale ale întreprinderi producatoare si prestatoare de servicii. Deci
privita din acest punct de vedere, antecalculatia ar putea sa înlocuiasca calculatia
efectiva(contabila) sau postcalculatia.

Cu toate acestea însa, procesul de productie este supus în continuu actiunii

perturbatorii a unor factori cu caracter obiectiv, iar de cele mai multe ori cu
caracter subiectiv.

Necesitatea postcalului este determinata, totodata, si de cerintele de

control preventiv si operativ-curent al cheltuielilor de productie, întrucât nu
trebuie omis ca pentru soarta unei întreprinderi sunt hotarâtoare nu cheltuielile
antecalculate( prestabilite, standard, bugetate etc) care se cer a fi atinse, ci
cheltuielile efective. Astfel, întreprinderea dispune de posibilitati pretioase de
comparatie pentru stabilirea abaterilor, iar analiza acestora scoate la iveala
cauzele care le-au determinat pe locuri(centre) de costuri, sectii, sectoare,
obiecte de calculatie( produse, comenzi etc) etc.

În favoarea organizarii postcalulului pledeaza si necesitatea întaririi

responsabilitatii factorilor de decizie si a celorlalti lucratori pe centre de
responsabilitate, precum si cea a cunoasterii rentabilitatii pe fiecare produs în
vederea adoptarii deciziilor în perioada urmatoare, de largire sau restrângere a
fabricatiei la produsul respectiv sau de generalizare a factorilor cu actiune
pozitiva asupra reducerii costurilor de productie ori de eliminare a celor cu
actiune negativa.
 Rezulta ca, în orice situatie , conducerea întreprinderii, pentru a putea sa
obtina rezultate optime, trebuie sa cunoasca cât mai exact, real, complet si la
timp, nivelul cheltuielilor de productie care o ajuta sa orienteze prin decizii
corespunzatoare, procesul de fabricatie. Iata de ce este necesara existenta unui
sistem eficient de calcul, urmarie si control al costurilor de productie. În cadrul
sistemului respectiv, antecalculatia oricât ar fi ea de apropiata de realitate,
întrucat se bazeaza pe standarde fundamentate stiintific, pentru faptul ca
cheltuielile se prevad înainte de fabricarea productiei, este foarte dificil si
aproape imposibil sa se prevada cu exactitate, ea este de fapt o calculatie
aproximativa sau o calculatie a probabilitatilor.

Pentru ca postcalculul sa-si atinga însa obiectivul sau cu adevarat, aceasta

trebuie sa se realizeze cât se poate de operativ dupa încheierea perioadei de
gestiune, iar cheltuielile înregistrate sa se deconteze pe parcurusl perioadei
respective de gestiune, nu numai la sfârsitul ei. Rezulta prin urmare ca în orice
întreprindere este necesar sa se organizeze atât antecalculul cât si postcalculul
costurilor de productie, activitati care se împletesc si se completeaza reciproc.

1.6.2 Modalitati de organizare a postcalcului

Înfaptuirea cu succes a calculatiei costurilor efective ale productiei obtinute

nu se poate efectua decât printr-o buna organizare a contabilitatii de gestiune si
a calculatiei costurilor, adica a postcalculului.

Organizarea contabilitatii de gestiune si a calculatiei costului productiei

obtinute de întreprinderile productive si prestatoare de servicii necesita o serie
de premise care sa fie particularizate în raport de conditiile tehnico-
organizatorice si economice din întreprinderea respectiva. Între aceste premise
se pot enumera urmatoarele: sectorizarea precisa a procesului de productie pe
sectii, ateliere, locuri de activitate etc., care pot functiona ca locuri sau centre de
costuri, organizarea rationala a fluxului documentelor primare ca purtatori
primari de informatii cu privire la costurile de productie si productie obtinuta,
organizarea corespunzatoare a controlului preventiv si a celui curent si
postoperativ al costurilor de productie, precum si aplicarea corespunzatoare a
principiilor teoretice si metodologice care stau la baza organizarii contabilitatii de
gestiune si a calculatiei costurilor.

De asemenea, pentru organizarea judicioasa a contabilitatii de gestiune si

în special a contabilitatii analitice a cheltuielilor de productie si pentru calculul cât
mai exact al costurilor de productie, întreprinderea trebuie sa aplice cea mai
corespunzatoare metoda de calculatie, în concordanta cu particularitatile
tehnologice si organizarii productiei, precum si cu cerintele unei conduceri
eficiente.

O deosebita importanta pentru organizarea corespunzatoare a

postcalculului o are elaborarea unui sistem de documente primare care sa
reflecte întocmai cheltuielile de productie pe fiecare loc de cheltuieli din cadrul
întreprinderii si pe fiecare obiect final de calculatie.

Asigurarea reflectarii corecte a procesului de productie, precum si calculul

cu exactitate al costului efectiv si stabilirea cu operativitate a abaterilor
cheltuielilor efective de la cele prestabilite, depinde în cea mai mare parte de
organizarea unui flux rational al documentelor primare, ca purtatori de
informatii, între toate verigile organizatorice ale întreprinderii.

În ceea ce priveste organizarea corespunzatoare a controlului preventiv al

costurilor de productie, aceasta prezinta o mare importanta pentru stabilirea si
identificarea abaterilor cheltuielilor efective de la cele prestabilite înca din
momentul efectuarii lor. Efectuarea controlului preventiv are ca scop angajarea
raspunderii pe linia cheltuirii oportune si economicoase a mijloacelor materiale si
banesti implicate de procesul de productie, odata cu acordarea de catre organele
cu atributii în acest domeniu a vizei pe documentele primare prin care se
angajeaza efectuarea cheltuielilor de productie, din punct de vedere al legalitatii,
oportunitatii si eficientei economice a cheltuielilor respective, în raport cu
prevederile din buget, astfel sa se evite operatiunile nelegale, neeconomicoase si
nereale.

Referitor la organizarea corespunzatoare a controlului operativ-curent si a

celui postoperativ, aceasta prezinta o deosebita importanta pentru analiza cu
operativitate a cheltuielilor efective de la cele prestabilite pe locuri de cheltuieli,
pe feluri si cauze pentru a putea interveni eficient pe linia înlaturarii efectelor
negative.

În functie de metoda de contabilitate de gestiune si de calculatie a

costurilor, precum si de alti factori, cum ar fi: marimea întreprinderii, numarul si
dispersarea sectiilor de productie, tehnologia si organizarea productiei, volumul
lucrarilor de evidenta si calcul, posibilitatile de prelucrare automata a datelor si
informatiilor privind contabilitatea si calculatia costurilor etc., postcalculul se
poate organiza fie în forma centralizata, fie în forma descentralizata.

Organizarea în forma centralizata a postcalculului se face, de regula, în

cazul întreprinderilor mici, cu un numar redus de sectii de productie, cu proces
de productie simplu, care ocazioneaza un numar redus de documente primare
privind cheltuielile de productie si productia obtinuta si deci un volum, în general,
mic de lucrari.

În aceasta forma de organizare a postcalculului, toate documentele privind

cheltuielile de productie si productia obtinuta se prelucreaza si înregistreaza în
contabilitatea de gestiune în mod centralizat, la nivelul întreprinderii, unde se
executa si lucrari de calcul a costurilor pe produse, lucrari, comenzi etc.

1.7 Etapele metodologice privind contabilitatea de gestiune si

calculatia costurilor potrivit metodelor de tip total si lucrarilor
implicate de acestea

Ţinând seama de legaturile care exista între cheltuielile de productie si

diferitele locuri sau produse pentru care s-au efectuat repectiv de posibilitatile de
identificare si de delimitare a cheltuielilor pe locurile sau produsele respective, de
gradul de finisare al productiei, de rolul care îl au diferitele sectii în procesul de
productie, adica de destinatia productiei lor si ordinea în care aceasta se
consuma productiv în întreprindere, lucrarile de contabilitate de gestiune si
calculatie a costului efectiv se desfasoara într-o anumita succesiune logica, strict
determinata, ale carei etape se prezinta în continuare:
a. Astfel, prima etapa o reprezinta colectarea cheltuielilor de productie. În
aceasta etapa are loc colectarea cheltuielilor directe pe purtatorii de
costuri(produse, lucrari, servicii, comenzi etc) si a cheltuielilor indirecte pe
sectii si sectoare de activitate în functie de posibilitatile de identificare si
localizare a lor pe destinatii.

Acesta operatie se realizeaza cu ajutorul conturilor de calculatie prin

prelucrarea cheltuielilor de exploatare din contabilitatea financiara si ordonarea
lor dupa destinatie în contabilitatea de gestiune, debitându-se conturile de
calculatie pe analitice corespunzatoare fiecarui cont în parte si creditându-se
contul 901 "Decontari interne privind cheltuielile".

b. Se incepe apoi calculatia costului efectiv cu decontarea livrarilor reciproce de

produse, lucrari si servicii între activitatile auxiliare pentru nevoile lor de
productie. Efectuarea decontarii livrarilor reciproce dintre sectiile auxiliare
necesita cunoasterea costului efectiv al productiei care face obiectul livrarilor
respective, dar pentru calculul acestuia este necesara decontarea livrarilor
reciproce.

În astfel de situatii, întrucât costul efectiv al prestatiilor reciproce dintre sectiile

auxiliare este greu de stabilit, acestea se deconteaza fie la costul efectiv al
perioadei precedente, fie la un cost prestabilit al perioadei curente, fie prin
folosirea altor procedee. Reflectarea în contabilitate a decontarilor reciproce
dintre sectiile auxiliare se face cu ajutorul conturilor analitice ale contului sintetic
922 "Cheltuielile activitatilor auxiliare", care corespund fiecarei sectii auxiliare în
parte. Astfel, se debiteaza conturile analitice care reprezinta sectiile auxiliare
consumatoare de produse, lucrari si servicii si se crediteaza conturile analitice
corespunzatoare sectiilor auxiliare furnizoare ale productiei respective, fara ca
prin aceasta sa se altereze rulajul contului analitic.

c. Dupa efectuarea decontarilor reciproce dintre activitatile auxiliare, se trece la

calculul costului efectiv al productiei auxiliare si repartizarea cheltuielilor aferente
productiei respective consumata pentru nevoile activitatii de baza si ale celorlalte
sectoare de activitate din cadrul întreprinderii. Aceasta operatie de repartizare a
cheltuielilor activitatilor auxiliare se reflecta în contabilitate prin debitarea
conturilor de calulatie corespunzatoare locurilor de activitate(cheltuieli)
consumatoare si creditarea contului 922 "Cheltuielile activitatilor auxiliare".

d. O alta etapa a calculatiei costului o constituie repartizarea cheltuielilor

indirecte de productie asupra costului produselor fabricate în cadrul activitatii de
baza. Aceasta operatie se face, asa cum s-a mai aratat, proportional cu o
anumita baza sau criteriu convetional de repartizare, care exprima cel mai bine
legatura de cauzalitate dintre cheltuielile de repartizat si baza de repartizare
aleasa. Deci, proportia în care se face repartizarea trebuie astfel stabilita, încât
costul fiecarui produs sa fie afectat cu o cota-parte din cheltuielile indirecte de
productie, care sa corespunda cât mai exact consumului real ocazionat de
produsul respectiv.

Cota respectiva de cheltuieli indirecte de productie se adauga la cheltuielile

directe ale produsului respectiv, ce se gasesc deja înregistrate în debitul contului
921 "Cheltuielile activitatii de baza" si se obtine costul de productie al acestuia.
Reflectarea în contabilitate a operatiei de repartizare a cheltuielilor indirecte de
productie în costul efectiv al produselor fabricate în cadrul sectiilor respective se
face prin debitarea
contului 921 "Cheltuielile activitatii de baza" si creditarea contului 923 "Cheltuieli
indirecte de productie", care, în urma acestei operatii, se soldeaza.În situatia în
care conditiile generale de exploatare justifica luarea în considerare la calculul
efectiv al productiei si a cheltuielilor generale de administratie, precum si a
cheltuielilor de desfacere etapele calculatiei trebuie completate cu repartizarea
acestor cheltuieli.

e. Repartizarea cheltuielilor generale de administratie asupra costului

produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate de întreprindere
constituie o alta etapa de calculatie a costului efectiv.

Spre deosebire de repartizarea cheltuielilor indirecte de productie care

se face, în general, pe baza de coeficienti diferentiati pe sectii si categorii de
cheltuieli( cheltuieli cu întretinerea si functionarea utilajelor si cheltuieli generale
ale sectiei), repartizarea cheltuielilor generale de administratie se face pe baza
de coeficient unic sau global, calculat dupa aceasi metodologie.

Reflectarea în contabilitate a operatiei de repartizare a cheltuielilor generale

de administratie în costul efectiv al produselor fabricate de întreprindere se face
prin debitarea contului 921 "Cheltuielile activitatii de baza" si a contului 922
"Cheltuielile activitatilor auxiliare", daca productia auxiliara este destinata
vânzarii la terti sau sectorului propriu de investitii si deci are caracterul de
productie marfa si creditarea contului 924 "Cheltuielile generale de administratie"
care în urma acestei operatii se soldeaza.

f. Repartizarea cheltuielilor de desfacere asupra costului produselor fabricate

reprezinta, de asemenea, o etapa necesara în anumite conditii de exploatare.
Aceasta etapa presupune adaugarea la costul de productie al produselor, a
cheltuielilor de desfacere pe care le-au ocazionat, iar în cazul în care identificarea
lor pe produs nu este posibila, ele pot fi repartizate asupra costului produselor
respective, proportional cu greutatea sau volumul produselor livrate sau în
functie de alte criterii.

Reflectarea în contabilitate a operatiei de repartizare a cheltuielilor de

desfacere în costul efectiv al produselor fabricate de întreprindere se face prin
debitarea contului 921 "Cheltuielile activitatii de baza" si a contului 922
"Cheltuielile activitatilor auxiliare" numai pentru productia marfa rezultata de la
aceste activitati si creditarea contului 923 "Cheltuieli de desfacere", care în urma
acestei operatii se soldeaza.

Astfel, prin adaugarea la costul de productie si a cotelor de cheltuieli generale de

administratie si, respectiv, de cheltuieli de desfacere, se obtine costul complet al
productiei.

Dupa repartizarea cheltuielilor indirecte de productie si a cheltuielilor generale

de administratie, în debitul contului 921 "Cheltuielile activitatii de baza" sunt
colectate la sfârsitul lunii toate cheltuielile ocazionate de fabricarea productiei.
Aceste cheltuieli reprezinta costul efectiv total al productiei întreprinderii si sunt
încorporate o parte în costul efectiv al productiei finite, iar o alta parte în costul
efectiv al productiei în curs de executie existente în sectii la sfârsitul lunii.

g. Urmatoarea etapa implicata de calculatia costului efectiv al productiei finite o

reprezinta determinarea cantitativa si valorica a productiei în curs de executie.
 Sub aspect cantitativ, productia în curs de executie se stabileste pe calea
inventarierii la locurile de munca, de control, de depozitare special amenajate
etc., iar sub aspect valoric, prin evaluare, operatia care se face, de regula, la
costul efectiv, tinând seama de gradul de finisare tehnica, adica de numarul
fazelor de fabricatie parcurse si stadiu de prelucrare în care se afla. Odata stabilit
costul productiei în curs de executie, acesta se reflecta în contabilitatea de
gestiune prin debitarea contului 933 "Cheltuielile activitatii de baza", daca rezulta
din activitatea de baza si respectiv, a contului 922 "Cheltuielile activitatilor
auxiliare", daca rezulta din activitatile auxiliare.

Prin scaderea cheltuielilor aferente productiei în curs de executie astfel

stabilita, prin totalul cheltuielilor de productie aflate în debitul contului 921
"Cheltuielile activitatii de baza" si respectiv 922 "Cheltuielile activitatilor
auxiliare" se obtine suma cheltuielilor efective aferente productiei finite,
respectiv costul efectiv al acestei productii.

CAPITOLUL II

CALCULAŢIA COSTURILOR LA S.C DENIS PROD SRL

2.1 Prezentarea generala a S.C. DENIS PROD S.R.L

S.C. DENIS PROD are sediul în Bucuresti, strada Decebal, nr 14,

judetul Bucuresti.

Numarul si data înregistrarii la Registrul Comertului: J40/284/2000

Cod fiscal : R 37442590

Ca forma juridica, SC DENIS PROD este o societate cu raspundere

limitata, cu capital integral privat.

Capital social detinut de asociati (1 asociat): 30.000Lei

Tipul activitatii principale este reprezentat de fabricarea produselor din

carne.

Obiectivele societatii pentru anul 2017 au fost:

- îmbunatatirea calitatii

- diversificarea produselor

- retehnologizare (achizitionarea de instalatii noi specifice pentru

fluxurile tehnologice).
 Suprafata totala aflata în proprietatea SC Denis Prod SRL este de 400
mp, din care 250 mp o reprezinta suprafata destinata productiei, iar 150 mp
sunt reprezentati de suprafete de depozitare.

2.1.2 Obiectul de activitate si structura gamei de produse

Societatea Denis Prod SRL are ca obiect principal de activitate

colectarea, procesarea si comercializarea carnii si a produselor din carne.

Produsele sunt comercializate sub marca "Denis-produse romanesti"

si sunt recunoscute pe piata ca având un bun raport calitate - pret.

Societatea produce numai pentru piata din România, totalitatea

productiei fiind vânduta pe piata locala.

Structura gamei de produse:

- produse proaspete :

. carne din porc si vita

- preparate din carne:

. Salam de vara si taranesc

. Cârnaciori picanti

. Crenvusti

. Salam picant

. sunca Praga

2.1.3 Clientii si concurenta firmei

Societatea are un portofoliu de clienti permanenti la nivel local.

CLIENŢII

Clientii S.C. Ardeleana SRL la nivel local sunt:

. Gaj Com SRL

. Restaurant Rosario
 . Zovi Maxim

CONCURENŢA

Principalii concurenti ai SC Denis Prod SRL sunt:

. Maracarn SRL

. Ferma Zootehnica

. Cetina

2.1.4 Analiza SWOT

În urma analizei mediului intern si a mediului extern al firmei, sunt

identificate punctele tari, punctele slabe, oportunitatile si riscurile la care este
supusa firma.

Punctele tari:

■ dispune de un personal calificat si cu experienta în industria carnii;

■ posibilitatea unei distributii rapide, eficiente;

Punctele slabe:

■ utilizarea insuficienta a capacitatii de productie;

■ firma nu este de notorietate la nivel national.

Oportunitati:

■ diversificarea continua a gamei de produse;

Riscuri:

■ perceperea zonei în care se afla SC Denis Prod srl ca o zona poluata,

poate avea repercursiuni asupra vânzarilor de produse la nivel national;

■ scaderea consumului de produse din carne;

■ cresterea importurilor de produse din carne;

2.2 Organizarea calculatiei costurilor la S.C. DENIS PROD

Organizarea lucrarilor privind calculatia costurilor la S.C. Denis Prod srl

depinde de o serie de factori, cum ar fi:
. marimea firmei;

. structura organizatorica a acesteia;

. tipul si modul de organizare a productiei;

. tehnologia de fabricatie;

. gradul de integrare a productiei;

S.C. Denis Prod srl organizeaza calculatia costurilor pe sectii si pe

purtatori de cost finali, adica pe produsele din carne.

Costul de productie este unul din cei mai importanti indicatori sintetici ce
caracterizeaza întreaga activitate economica a unitatii, un element de baza al
eficientei economice la nivel de societate economica.

Calcularea costurilor de productie consta în utilizarea cât mai eficienta a

fondurilor de productie, a fortei de munca, analiza critica si sistematica a
consumului de munca.

Principalele obiective urmarite de S.C. DENIS PROD SRL sunt:

▪ reducerea cheltuielilor materiale

▪ cresterea productivitatii muncii

▪ folosirea eficienta si deplina a utilajelor si instalatiilor

▪ perfectionarea procesului tehnologic

Pentru deducerea cheltuielilor indirecte din costul preparatelor din carne

s-au folosit procedee de calculatie a costurilor, respectiv procedee de
repartizare a cheltuielilor indirecte.

Repartizarea cheltuielilor indirecte pe zone de cheltuieli si pe purtatori

de cost s-a realizat prin procedeul suplimentarii si anume forma coeficientului
unic.

2.2.1 Calculul costului unitar la produsele: parizer

traditional, salam de vara si sunca Praga

Costul unitar se determina ca raport între costul global si volumul

fizic, aferent acestuia.

Pentru calculul bunurilor, lucrarilor, serviciilor si al costurilor perioadei,

cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiara, dupa natura lor, se
grupeaza în contabilitatea de gestiune astfel:

a) cheltuieli directe
 b) cheltuieli indirecte

c) cheltuieli de desfacere

d) cheltuieli generale de administratie

Calculul costului unitar se realizeaza cu ajutorul structurii cheltuielilor pe

articole de calculatie, astfel:

a) cheltuieli directe:

- materii prime si materiale directe;

- salarii directe;

- contributia privind asigurarea si protectia sociala (aferente

salariilor directe)

b) cheltuieli indirecte de productie (cheltuieli comune ale sectiei);

- cheltuieli cu întretinerea si functionarea utilajelor (CIFU);

- cheltuieli generale ale sectiei (CGS);

¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯

c) costul de productie (a+b)

d) cheltuieli de desfacere

e) cheltuieli generale de administratie

¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯

Costul complet (c+d+e)

FIsA TEHNICĂ

PRODUS: Salam picant

Materii prime:

Carne vita - refrigerata ( +2 / +4 oC ) -90kg,

Slanina - refrigerata ( +2 / +4 oC ) -20kg,

Emulsie soric - refrigerata ( +2 / +4 oC ) -20kg

Gheata-15kg

Condimente si aditivi:

Mixuri de Condimente, polifosfati, antioxidanti, coloranti -2kg,

Amestec de arome pe suport de dextroza 3kg,

Usturoi granulat -2kg,

Izolat proteic de soia -0.5kg

Amidon – 0,5kg ;

Amestec de sarare cu nitrit-0,5kg

Membrana: Poliamidica, HUKKI 70 - 120 mm diametru.

Mod de preparare:

1. Igienizare utilaje : Masinile si utilajele se vor igieniza înainte de a fi

utilizate.

2. Preparare pasta :Se toaca la wolf ( masina de tocat ) separat

materiile prime refrigerate, carnea de vita si apoi slanina . Se poate utiliza o
sita cu gauri cu diametru cuprins între 4 - 6 mm.

3. Se introduce prima data in cuter carnea de vita. Se începe

cuterizarea, primele 2 ture complete fara a adauga nimic.

4. Se adauga apoi circa 1/3 din cantitatea de gheata. Se cuterizeaza 3 -

6 ture complete.

5. Se adauga condimentele si aditivii de cuterizare ( polifosfati,

antioxidanti, coloranti ). Se cuterizeaza din nou 3 - 6 ture pâna la înglobarea
completa.

6. Se adauga înca o parte din gheata cca 1/3 din cantitatea totala.

7. Se adauga slanina tocata si emulsia de soric. Cuterizare pâna la

omogenizare completa.

8. Se adauga amidonul. Cuterizare pâna la înglobarea completa.

9. Se adauga ultima parte de gheata. Cuterizare

10. Se adauga amestecul de sarare cu nitrit.

11. Cuterizare finala pentru obtinerea unei paste cu granulatia cât mai
fina. Se urmareste ca temperatura finala de cuterizare sa nu depaseasca 12 -
14oC.
 12. Umplere pasta în membrane si clipsare: Se introduce pasta în
masina de umplut si se umplu batoanele la dimensiunea stabilita.

13. Batoanele se clipseaza si se ataseaza slinguri la capete.

14. Se atârna batoanele pe bete si apoi pe rame la o distanta variabila

in functie de produs si diagrama ( cuprinsa intre ½ din diametrul produsului
pâna la 11/2diametrul produsului).

15. Pregatirea ramei pt tratamentul termic: Rama cu produs este

introdusa în celula pentru efectuarea tratamentului termic.

16.Tratament termic: Tratamentul termic este stabilit în functie de

compozitia produsului, diametru, tipul membranei etc.

17. Preîncalzire celula.

18. Zvântare produse.

19. Aprindere generator fum si generare fum.

20. Afumare produse.

21. Evacuare fum din celula.

22. Fierbere - pasteurizare produse.

23. Evacuare abur.

FIsA TEHNICĂ

PRODUS: Salam de vara

Materii prime:

Carne porc - refrigerata ( +2 / +4 oC )- 60kg,

Gheata-7kg,

Slanina - refrigerata ( +2 / +4 oC )-10kg,

Carne vita- refrigerata ( +2 / +4 oC)-20kg,

Condimente si aditivi :

Mixuri de Condimente, polifosfati, antioxidanti, coloranti-1.5kg,

Amestec de arome pe suport de dextroza-1kg,

Usturoi granulat-0,5kg,

Izolat proteic de soia-0,5kg,

Amidon-0,5kg,

Amestec de sarare cu nitrit-0,5kg,

Membrana: Colagenica 40 - 50 mm diametru.

Aceasta reteta are doua componente : bradt ( pasta fina de legatura ) si srot
( materii prime tocate la o anumita granulatie pentru a constitui structura
produsului ).

Mod de preparare

1. Se selecteaza materiile prime conform specificatiilor de productie. Se

cântaresc materiile prime si materialele auxiliare necesare.

2. Se toaca la wolf carnea de vita, porc si slanina utilizând o sita cu gauri cu

diametru cuprins intre 4 - 6 mm.

3. La cuter, se prepara bradt-ul, utilizând carnea de vita, condimentele si

aditivii de cuterizare, proteina vegetala, amidonul si gheata.

4. Se adauga apoi carnea de porc si slanina tocata si se omogenizeaza

compozitia prin malaxare.

5. Se introduce pasta in masina de umplut si se umplu batoanele la

dimensiunea stabilita.

6. Batoanele se clipseaza si se ataseaza slinguri la capete.

7. Se aseaza batoanele pe rama si se introduce rama la tratament termic.

8. Tratament termic : zvântare, afumare, fierbere.

9. Conditionare

10. Depozitare la temperatura de refrigerare

11. Comercializare

FIsA TEHNICĂ

PRODUS: salam taranesc

Materii prime:

Carne porc - refrigerata ( +2 / +4 oC )- 35kg,

Gheata-5kg,

Slanina - refrigerata ( +2 / +4 oC )-17kg,

Conservanti si aditivi:

Mixuri de Condimente, polifosfati, antioxidanti, coloranti-0.5kg

Amestec de arome pe suport de dextroza-0.5kg,

Usturoi granulat-1kg

Izolat proteic de soia-0.5kg

Amestec de sarare cu nitrit-0.5kg

Membrana: Celofan si forme

Mod de preparare:

1. Se selecteaza materiile prime conform specificatiilor de productie.

2. Se cântaresc materiile prime si materialele auxiliare necesare.

3. Se prepara saramura din apa, gheata si materiile auxiliare.

4. Se transeaza si se fasoneaza bucatile de carne.

5. Se introduce saramura în bazinul de alimentare al masinii de injectare.

6. Se injecteaza bucatile de carne cu saramura.

7. Se introduc bucatile de carne injectate în tumbler si se porneste programul

de masare.

8. Se scot bucatile de carne din tumbler si se lasa în pauza de developare a

culorii si componentelor de gust.

9. Se introduc bucatile de carne în celofan si apoi în forme metalice.

10. Se pasteurizeaza formele.

11. Se scot bucatile de sunca fiarta din forme.

12. Racire lenta la temperatura camerei.

13. Depozitare la temperatura de refrigerare.

14. Comercializare.

2.2.5 SISTEMUL INFORMATIC AL INTREPRINDERII

În cadul sistemului informational economic al întreprinderii, majoritatea

covârsitoare a informatiilor sunt colectate prelucrate si vehiculate pe suporti
purtatori de informatii care formeaza sistemul de evidenta al întreprinderii,
sistem divizat în trei componente si anume: sistemul de evidenta operativa,
sistemul contabil si sistemul statistic.

Administratorii întreprinderilor vad în contabilitate instrumentul de

gestiune previzionala si curenta; actionarii, investitorii prezenti si potentiali
vor sa cunoasca daca îsi pot mentine încrederea în plasamentele lor, bancile
vor sa aprecieze riscurile probabile legate de creditele acordate, autoritatile
fiscale determina suma eventualelor impozite si taxe pe care unitatea le
datoreaza, furnizorii vor sa stie daca solvabilitatea unitatii permite
continuarea

fara riscuri a livrarilor, organizatiile sindicale urmaresc capacitatea

întreprinderii de a plati forta de munca angajata si eventualele riscuri
viitoare. Contabilitatea de gestiune, prin obiectul sau de studiu, procedeaza la
cunoasterea costurilor, studiul lor continuu, analiza si estimarea evolutiei
acestora, oferind astfel informatiile utile pentru diagnostic, luarea deciziilor si
previziunea viitorului. Astfel, la nivelul contabilitatii de gestiune, organizarea
evidentei cheltuielilor presupune un ansamblu de activitati desfasurate de o
întreprindere în vederea realizarii unui sistem informational eficient privind
calculul costurilor, analiza eficientei activitatii desfasurate, elaborarea,
urmarirea si controlul bugetelor de cheltuieli, la toate nivelurile structurilor
organizatorice.

SC DENIS PROD SRL foloseste pentru evidenta contabila programul

denumit INDECO. Prin el se urmareste evidenta zilnica a incasarilor de la
clienti si a platilor catre furnizori.

CAP III - CONCLUZII SI PROPUNERI

Calculatia costurilor presupune ansamblul lucrarilor efectuate, într-o

forma organizata, cu scopul de a obtine informatii privind costul bunurilor,
lucrarilor, serviciilor, activitatilor sau altor obiecte de calculatie.

Pe tot parcursul activitatii sale, firma a realizat diverse produse,

cum ar fi: parizer traditional, sunca Praga, salam de vara, cabanos, kaizer,
cârnati trandafir, cârnaciori picanti, file de porc.

Societatea produce numai pentru piata din România, totalitatea

productiei fiind vânduta pe piata locala.

În prezent societatea urmareste atingerea de noi obiective si anume:

- îmbunatatirea calitatii;
- folosirea eficienta si deplina a utilajelor si instalatiilor;

- reducerea cheltuielilor materiale;

- diversificarea produselor;

- cresterea productivitatii muncii;

- retehnologizare ( achizitionarea de instalatii noi specifice pentru fluxurile

tehnologice).

Se poate observa deci o crestere a cifrei de afaceri în fiecare an ceea ce

denota un management aplicat corect în ciuda aparitiei unei concurente
acerbe.

Organizarea lucrarilor privind calculatia costurilor la S.C. DENIS PROD SRL

depinde de o serie de factori, cum ar fi: marimea firmei; structura
organizatorica a acesteia; tipul si modul de organizare a productiei;
tehnologia de fabricatie; gradul de integrare a productiei.

Costul de productie este unul din cei mai importanti indicatori sintetici
ce caracterizeaza întreaga activitate economica a unitatii, un element de baza
al eficientei economice la nivel de societate economica. S.C. Ardeleana SRL
urmareste evolutia acestor costuri, abaterea costurilor si identificarea
factorilor de influenta asupra costurilor de productie.

În subcapitolul 4.3. "Calculul costului unitar la produsele: parizer

traditional, salam de vara, sunca Praga" am efectuat calculul costului unitar
pe fiecare produs, colectarea cheltuielilor facându-se pe urmatoarele grupe:
cheltuieli directe, cheltuieli indirecte, cheltuieli generale de administratie,
cheltuieli de desfacere.

Pentru deducerea cheltuielilor indirecte din costul preparatelor din carne

am folosit procedee de calculatie a costurilor, respectiv procedee de
repartizare a cheltuielilor indirecte. Repartizarea cheltuielilor indirecte pe
zone de cheltuieli si pe purtatori de cost am realizat-o prin procedeul
suplimentarii - forma coeficientului unic.

Ca modalitati de reducere a costurilor S.C. DENIS PROD SRL propune

urmatoarele:

- reducerea cheltuielilor materiale;

- înlocuirea utilajelor uzate sau depasite din punct de vedere tehnic cu utilaje
de noua generatie, cu consumuri mai mici si cu cheltuieli de întretinere mai
avantajoase;

- selectarea furnizorilor cu cel mai bun pret pentru materiile prime;

- încasarea mai rapida a avansurilor de la clienti, pentru demararea lucrarilor;

- aprovizionarea cât mai rapida, pentru a nu exista întârzieri care sa implice
costuri suplimentare sau penalitati.

În ceea ce priveste planurile de viitor ale S.C. DENIS PROD

SRL, aceasta doreste ca în decursul acestui an sa efectueze lucrari de
extindere a societatii.

Astfel firma doreste sa-si mareasca capacitatea de productie,

totodata diversificându-si si gama de produse. Cu aceasta ocazie va creste si
numarul salariatilor, prin angajarea de personal calificat si recalificat,
productia va creste, se va mari portofoliul de clienti pentru o capacitate mai
mare de productie.

Studiu de caz:

Societatea Denis Prod srl avand doua sectii de productie,(transare-

preparare,fierbere-racire -ambalare),doua sectii auxiliare(control sii
calitate,intretinere si reparatii) ,un sector de desfacere si un sector
administrativ.Cheltuielile aferente sectiilor auxiliare se repartizeaza
procentual (%) doar la sectii de productie astfel: 75% la sectia de transare-
preparare si 25% la sectia de fierbere-racire -ambalare . Produce in luna
octombrie : salam de vara -100kg,salam picant -150kg si salam taranesc
-50kg si efectueaza pentru producerea acestora urmatoarele cheltuieli:

1. cheltuieli cu materia prima : carne de porc,carne vita,slanina,soricii

7.500 lei:(salam picant-3.000 lei,salam de vara-2.500 lei,salam taranesc-
2.000 lei)

2.cheltuieli cu materiale consumabile :4.500 lei,

- utilizate pentru activitatea de productie 1.000-salam picant ,900-

salam vara,salam taranesc-500 lei),

-utilizate pentru sectiile auxiliare:1.000lei:sectia calitate-control

-500,sectia intretinere -500

- utilizate im sectorul desfacere : 850 lei,

-utilizate in sectorul administrativ : 250 lei.

3.cheltuielili cu chiria(cost fix) in valoare de 3.500 care se va repartiza in

functie de suprafata sectiilor:

- sectia tansare-preparare -100 mp

-sectia fierbere –racire-ambalare -80 mp,

- sectia control –calitate -15 mp,

-sectia intretinere-reparatii-15mp,
 -sectia desfacere- 25 mp,

-sector administrativ -20mp.

4.cheltuiala cu energia(cost variabil) se va repartiza in functie de

consumumurile specifice ale echipamentelor in valoare de : masina de tocat,
-500 lei,cazanele de fierbere 250 lei,camera de racire-250 lei,masinile de
ambalare-150 lei,calculatoare -200lei,desfacere(cantare)-200 lei,sectia
control –calitate -150 lei,sectia intretinere-100 lei.

5. cheltuieli cu salariile: 36.000,din care:

- salariile muncitorilor direct productivi 24.000 lei,(salam picant-

10.000,salam taranesc-8.500salam vara-5.500),

- salarii din sectiile auxiliare : 7.000lei,(55%-sectia calitate si 45%

sectia-intretinere)

- salarii le personalului care livreaza produsele finite : 3.000 lei,

- salariile sectorului administrativ : 2.000 lei.

6.cheltuielile cu amortizare sunt repartizare in functie de utilizarea

echipamentelor:

- amortizarea - camera de racire– 800 lei,

-amortizare -cazane de fierbere – 500 lei,

-amortizare – masini de tocat -700 lei,

-amortizarea aparateleor de masura si control -320lei,

-amortizarea aparaturii din sectia de intretinere-280lei.

7.cheltuielile cu taxele aferente salariilo 35% din fondul de salarii,

8.cheltuieli cu apa-1.000 lei –repartizare procentuala (estimare)

La sfarsirul luni exista productie in curs de executie: 500lei de salam

picant si 300 lei de salam de vara.

Se cere: -determinati costul de productie sai costul total pentru fiecare

produs finit.

- inregistrati in contabilitatea financiara si contabilitatea de

gestiune toate tranzactiile implicate in derularea procesului de
productie si de vanzarea produselor,
- separati toate cheltuielile inregistrate in exercitiul financiar in
fixe si variabile.
Cheltuielile fixe in acesata societate sunt:cheltuieli cu amortizarea,salariile indirecte,chirii etc.

Cheltuielile varialbile sunt:salarii,materii prime,apa,energie etc.