Sunteți pe pagina 1din 3

O SCRISOARE PIERDUTĂ – PARTICULARITĂȚILE COMEDIE/ TEMĂ ȘI VIZIUNE DESPRE LUME

ION LUCA CARAGIALE COMEDIA O SCRISOARE PIERDUTĂ

Tema și Viziunea asupra lumii sau Weltanschauung este reprezentarea lumii în plan artistic, proprie
viziunea fiecărui creator. Pentru a-și transmite adevărul său despre existență, fiecare scriitor alege
anumite genuri, specii și formule estetice, își construiește subiectul și personajele sau își alege
temele potrivite concepțiilor și sensibilității sale.
Teoria Observator lucid al viciilor și imposturii, după cum însuși mărturisește („simt enorm și văd
speciei monstruos”), I. L. Caragiale realizează, în cele patru comedii, o radiografie a societății românești
(încadrarea la sfârșit de secol al XIX-lea. Având o viziune realistă și critică asupra lumii, dramaturgul
într-o conturează o lume a valorilor inversate. Astfel, „O scrisoare pierdută” este o comedie de
tipologie) moravuri, care satirizează mecanismul viciat al vieții politice, dar și imoralitatea în viața de
familie. Dimensiunea realistă a piesei este dată de atenta observare a moravurilor, veridicitatea
situațiilor și a tipurilor umane, autenticitatea limbajului. De clasicism ține echilibrul
compozițional, respectarea regulii celor trei unități (de timp, de loc si de acțiune), precum și
actualitatea aspectelor prezentate.
Fiind o comedie, piesa caragialiană prezintă situații, personaje, moravuri, într-o manieră care
stârneşte râsul, are un final fericit si sens moralizator. Alte trăsături tipice comediei sunt: lipsa de
profunzime a conflictului și crearea unor tipuri umane, reduse la câteva trăsături îngroşate până
la caricatural, mediocritatea acestora din punct de vedere social, intelectual si moral. De
asemenea, comicul este declanșat de contrastul dintre aparență și esență, pretenții și realitate,
așteptări și rezultate, având diverse surse: situațiile, caracterele, numele și limbajul.

Ilustrarea “O scrisoare pierdută ” are ca temă satirizarea imoralităţii din viaţa politică si in viaţa
temei de familie. Imoralitatea în viața politică este ilustrată prin șantajul electoral: lupta pentru putere
nu se ține la scenă deschisă, transparent, ci în culise, bazându-se pe șantajul cu o scrisoare de
amor. De altfel, titlul piesei denumește chiar instrumentul șantajului, iar articolul nehotărât
sugerează atât banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei. Nu numai Nae Cațavencu vrea
să recurgă la un asemenea mijloc pentru a-și asigura ascensiunea politică. Agamemnon
Dandanache folosește aceeași armă de șantaj, o scrisoare pierdută de o persoană însemnată,
dar spre deosebire de biletul pierdut de Zoe, ea nu se mai întoarce la destinatar, deși găsitorul
a obținut ce a dorit, să fie ales deputat „în unanimitate” .
În viața de familie imoralitatea este ilustrată prin eternul triunghi conjugal ce îi presupune
ca personaje ridicole pe soțul bătrân și încornorat, Zaharia Trahanache, pe soția tânără,
adulterină, a acestuia, Zoe, și pe junele prim, prefectul Stefan Tipatescu. Zaharia deplânge
mereu soarta societății „fără moral și fără prințipuri”, dar propune ca soluție „diplomația” și
practică frauda, falsificând listele de alegeri.
Prezentarea Din punct de vedere compoziţional, opera cuprinde patru acte divizate în scene:
a patru primele două acte au ca fundal salonul lui Tipătescu, actul al III-lea este plasat in decorul
elemente primăriei, iar ultimul act in grădina lui Trahanache. Ca in orice operă dramatică autorul nu
ale textului intervine direct decât prin didascalii, indicaţiile scenice prin care sunt prezentate detaliile de
dramatic decor, vestimentaţie, mimica, gestica sau mişcarea scenică. Chiar din lista de nume care
1.Compoziția distribuie rolurile, aflăm de existenta a doua tabere, dintre care una deţine puterea (Trahanache
este prezidentul tuturor comitetelor si comiţiilor existente in judeţ, Tipătescu este prefect), in
vreme ce in tabăra adversă, Caţavencu este preşedinte doar la propriile fundaţii: un ziar –
“Răcnetul Carpaţilor” si o societate cu un nume lung si ridicol.
2. Relaţii Acţiunea piesei este plasată în “capitala unui judeţ de munte, in zilele noastre”, in preajma
spatio- alegerilor pentru funcţia de deputat. Efectul urmărit de Caragiale prin neprecizarea timpului si a
temporale spaţiului este generalizarea, argument in favoarea actualităţii comediei care vizează satirizarea
unor aspecte sociale si etice valabile oricând si oriunde.
„Scrisoarea pierdută”, cu valoare de suprapersonaj, întrucât declanşează conflictele şi decide
alianţe sau rupturi, joacă rolul determinant în construcţia dramatică a piesei. Subiectul
urmăreşte, de fapt, călătoria scrisorii de la un personaj la altul, înscriind un traseu circular care
porneşte de la Zoe, trece de două ori prin mâinile Cetăţeanului turmentat şi ale lui Caţavencu şi
3. ajunge, în final, tot la Zoe, fapt care conferă textului o dispunere circulară.
Momentele Încă din prima scenă a piesei (expozițiunea), Pristanda îi relatează prefectului Tipătescu o
subiectului. întâmplare petrecută în casa lui Nae Caţavencu, adversarul lor politic lăudându-se că deţine o
scrisoare care îi va asigura postul de deputat. În replicile lui Pristanda sunt incluse două
naraţiuni: povestea cu steagurile, prin care se trasează o adevărată hartă a oraşului de
provincie, şi întâmplarea din casa avocatului, veritabilă scenă de teatru în teatru, în care
poliţaiul este spectator până când cineva trage obloanele – substitut al cortinei.
Intriga este dezvăluită treptat şi recompusă din istorisirile poliţaiului, ale Zoei şi ale
Cetăţeanului turmentat, şi constă în pierderea de către Zoe a unui banal bilet de la prefect cu
care avea o relaţie amoroasă. Găsită de Cetăţeanul turmentat şi furată de Caţavencu, scrisoarea
este transformată în obiect de şantaj politic. Astfel se declanşează conflictul dramatic între
reprezentanţii partidului aflat la putere (Trahanache, Tipătescu, Zoe, Farfuridi, Brânzovenescu)
şi gruparea din opoziţie condusă de Caţavencu. Prin tehnica bulgărelui de zăpadă, conflictul se
amplifică treptat antrenând, pe rând, toate personajele.
Desfăşurarea acţiunii urmăreşte încercările tuturor de a recupera scrisoarea, fie pentru a
şantaja, fie pentru a se salva. Zaharia caută să-l şantajeze pe Caţavencu şi numeşte scrisoarea
4. Conflictul o „plastografie”, Tipătescu şi Zoe, după lungi negocieri, sunt gata să-l susţină pe avocat, Farfuridi
dramatic şi Brânzovenescu se tem de trădare şi trimit o curajoasă telegramă „anonimă” la centru pentru
a anunţa violarea intereselor partidului.
Punctul culminant (actul III) constă în anunţarea numelui lui Agamemnon Dandanache,
candidatul trimis „de la centru”, spre disperarea ambelor tabere care izbucnesc într-o păruială
generală în timpul căreia Caţavencu pierde scrisoarea.
În deznodământ îşi fac apariţia Dandanache, cu propria sa istorie despre o scrisoare de
amor care i-a asigurat ascensiunea politică, şi Cetăţeanul turmentat care înapoiază scrisoarea
„adrisantului”. Apoi, Caţavencu, având promisiunea lui Zoe că îl va susţine la următoarele
alegeri, conduce alaiul alegătorilor veseli spre a celebra alegerea lui „Gagamiţă” şi se
îmbrăţişează cu foştii adversari.
Personajele Prin modul de construire a personajelor, I.L. Caragiale a fost considerat „cel mai mare creator
de viaţă din literatura română”(Garabet Ibrăileanu). Personajele comediei sunt indivizi mediocri,
lipsiți de complexitate, reduși la câte o trăsătură dominantă de caracter, care le încadrează în
diferite tipuri clasice: încornoratul (Trahanache), primul-amorez (Tipătescu), femeia adulterină
(Zoe), demagogul (Caţavencu), cetăţeanul (Cetăţeanul turmentat), funcţionarul servil
(Pristanda).

Exprimarea În opinia mea, „O scrisoare pierdută” este o comedie totală, deoarece valorifică toate sursele
opiniei comicului, ce servesc intenției autorului de a satiriza defectele omenești.
Comicul de Comicul de caracter este generat de contrastul între ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară
caracter personajele. De exemplu, Zoe îşi mobilizează întreaga energie pentru a-şi salva reputaţia, dar
încalcă legile căsniciei prin relaţia extraconjugală cu prefectul, Trahanache este tipul
încornoratului bătrân şi ramolit, dar toate faptele sale dezvăluie abilitatea, spiritul său diplomatic.
Comicul de Comicul de situaţie se realizează prin crearea unor evenimente neaşteptate, răsturnări de
situaţie situaţie , confuzii, apariţia unor personaje-surpriză. Comicul de situaţie este bine individualizat
în triunghiul conjugal alcătuit din cei doi prieteni şi Zoe. Un exemplu în acest sens îl constituie
dialogul din Actul I, scena IV, în care Trahanache îi reproduce prefectului conţinutul scrisorii.
Situaţia dată ar trebui să declanşeze un conflict între cei doi şi să modifice raporturile dintre ei,
dar Trahanache îl linişteşte pe Tipătescu şi ignoră ceea ce este evident (sau cel puţin se
preface). Finalul discuţiei este comic: „Diseară eu mă duc la întrunire. Trebuie să stai cu Joiţica,
i-e urât singură”.
Evoluţia inversă şi motivul păcălitorului păcălit îl au în prim-plan pe Caţavencu, care
din stăpân al situaţiei, câtă vreme deţinuse scrisoarea, devine umilul şi entuziastul susţinător al
taberei adverse.
Comicul este generat şi de apariţia unor elemente-surpriză: Agamemnon Dandanache
devine unul dintre personajele-cheie ale piesei, fiind cel prin care se rezolvă conflictul printr-o
soluţie de compromis.
Comicul de Limbajul este o sursă a comicului, sugerând lipsa de instruire şi gradul de cultură a
limbaj oamenilor politici ai vremii care rostesc discursuri sterile, stârnind râsul prin stereotipii, ticuri
verbale, lipsa de proprietate a termenilor, nonsensuri, incompatibilităţi semantice.
Comicul de O altă sursă a comicului o reprezintă numele personajelor, prin care I. L. Caragiale
nume surprinde trăsătura lor dominantă de caracter. Trahanache îşi trage numele de la o cocă moale,
uşor de modelat, arătând că poate fi manipulat de cei de la centru şi, mai ales, de Zoe, iar
Zaharia sugerează moliciunea, ramolismentul. Cațavencu poartă numele unui demagog lătrător
(cațaveică – haină cu două fețe), Dandanache creează confuzii penibile, numele venindu-i de la
„dandana„(încurcătură, boacănă), Pristanda poartă un nume demn de un individ slugarnic,
pristandaua fiind un dans în care se joacă după cum dicteză un conducător.
Încheiere În concluzie, comicul de situaţie/caracter/limbaj prezent pe tot parcursul operei este una
dintre modalităţile de satirizare a moravurilor şi a caracterelor, prin care comedia îşi împlineşte
sensul moralizator, căci, aşa cum spune dictonul latin, „ridendo castigat mores” (prin râs
îndreptăm moravurile).