Sunteți pe pagina 1din 3

ROMANUL PSIHOLOGIC, SUBIECTIV , Romanul experienței

CAMIL PETRESCU
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

Introducere C. Petrescu aduce o contribuţie decisivă la modernizarea romanului românesc


Teoria speciei prin renunțarea la omnisciență și la stilul “frumos”, elaborat, resimţit ca artificial,
inautentic, prin perspectiva subiectivă şi prin naraţiunea la persoana I, autorul însuşi
afirmând: “Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I”.

„Ultima noapte de dragoste, întâia Construit ca roman subiectiv, psihologic,


noapte de război” este un roman „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte
subiectiv, modern, psihologic ce de război” poate fi interpretat și ca roman al
adoptă modelul scriitorului francez experienței, deoarece C. Petrescu adoptă
Marcel Proust, definit prin formula estetică a autenticității, trăirea
subiectivitate, sinceritate absolută, intensă de către personaj a unor experiențe
interes pentru faptele banale, definitorii, mai ales în plan spiritual și erotic.
renuntarea la cronologia liniară în Autenticitatea este susținută și de
favoarea acroniei, structura confesiunea la persoana I, de autoanaliza
fragmentată, luciditatea analizei, fluxul lucidă și de introspecție. În plus, romanul
conștiinței, introspecție. are legătură cu realitatea, folosind elemente
autobiografice, jurnalul de campanie al
scriitorului.
Tema Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului
Conflictele principal, Stefan Gheorghidiu, care narează o unică experienţă, cea a propriei
conştiinţe care se confrunta cu o serie de experiente transformatoare: iubirea, razboiul,
lumea mondena, scrisul. Procesul de autocunoaştere prin care trece personajul se
datorează unor conflicte între el şi lume, dar mai ales încercării lui de a căuta
certitudini în propria lume lăuntrică. Accentul cade asupra conflictului interior născut din
diferenta între idealul spre care tinde şi realitate. Pe parcursul romanului, alte conflicte
cu societatea, cu mediul politic şi militar, dezvăluie repulsia protagonistului faţă de
mediocritate, de imbecilitate, de platitudinea ideilor, de lipsa de profunzime spirituală.
Structura Titlul indică structurarea operei în două părţi: prima este radiografia unui
sentiment, cea de-a doua relatează experienţa contactului cu moartea pe front – o
subtilă corelaţie între eros si thanatos. Dacă prima parte este în întregime ficţională, in
a doua sunt inserate articole si documente din epocă, precum si paginile din jurnalul
de front ţinut de autor şi atribuite personajului din ficţiune, ceea ce conferă autenticitate
naraţiunii.
Incipitul Incipitul romanului este construit in maniera moderna. Acţiunea primului capitol,
“La Piatra Craiului în munte”, este posterioară întâmplărilor relatate în restul Cărţii I.
Capitolul pune în evidenţă cele două planuri temporale din discursul narativ: timpul
narării – timpul cronologic, prezentul frontului şi timpul narat – psihologic (trecutul
poveştii de iubire). “Istoria” crizei fără soluţie a cuplului este rememorată de Ştefan
Gheorghidiu într-o după-amiază de august la popota ofiţerilor din Piatra Craiului. După
încheierea mesei, ofiţerii discută procesul unui soţ care-şi ucisese soţia infidelă.
Stefan izbucneşte si le reproseaza camarazilor superficialitatea opiniilor asupra
unui subiect atât de grav. Discuţia declanşează memoria afectivă a protagonistului,
trezindu-i amintirile legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela.
Aşadar, întocmai ca la Proust, un eveniment exterior declanşează rememorare
unor întâmplări sau stări trăite intr-un “timp pierdut”, pe care personajul-narator le
interpretează si le analizează lucid pentru a le înţelege.
Finalul romanului coincide cu finalul poveştii de iubire, încercările Elei de
Finalul împăcare nemaiavând sorţi de izbândă. Titlul capitolului este sugestiv, Comunicat
apocrif sugerând devenirea personajului, eliberarea de gelozie, pierderea iubirii pentru
Ela, ca urmare a transformării perspectivei asupra vieţii.
Construcţia Definind romanul ca “întâmplare cu oameni excepţionali”, C. Petrescu introduce
personajului. în literatura română un nou tip de personaj: intelectualul hipersensibil si orgolios, însetat
Condiţia de absolut, structurat diferit faţă de omul comun, inadaptatmla lumea reală.
intelectualului Student la filosofie, Ştefan Gheorghidiu este un intelectual superior ce trece prin filtrul
a.tipologia raţiunii tot ce se întâmplă, refuzând să trăiască altfel decât conştient dramele cotidiene.
Personajul analizează lucid eşecul în iubire şi, mai apoi, realitatea crudă a războiului,
prin introspecție și monolog interior, prin notarea stărilor fiziologice și a senzațiilor
organice.
b. statutul Statutul initial este prezentat in incipitul romanului, in scena petrecuta la popota
initial ofiterilor, cand Stefan isi dovedeste superioritatea intelectuala si isi dezvaluie conceptia
asupra iubirii.:“acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt”,
“orice iubire e ca un monoideism voluntar la început, patologic pe urmă” .El se revoltă
împotriva tiparelor de gândire pe care le oferă viaţa şi literatura şi pe care ceilalţi le
adoptă.
c. evolutia În ordine cronologică, prima experienţă trăită de Ştefan cu tentaţia atingerii
prin scene absolutului este iubirea. Personajul îşi proiectează iluziile asupra propriei soţii
semnificative îndrăgostindu-se, ca Pigmalion, de propria creaţie. Măcinat de îndoieli , personajul
Experienţa narator rememorează istoria cuplului în toate fazele ei, de la naşterea sentimentului
iubirii. până la manifestările geloziei şi la despărţire (Cartea I – cap II - VI, Cartea a II-a –
Relaţia dintre ultimul capitol).
două Iubirea pentru Ela se naşte în anii de facultate din orgoliu, una dintre trăsăturile
personaje. lui fundamentale, după cum mărturiseşte personajul: “orgoliul a fost baza viitoarei mele
Tema iubirii iubiri”. Ştefan se lasă iubit de insistenta studentă la Litere şi se simte flatat că tulbură o
într-un text femeie “atât de frumoasă, dorită de toţi”. Apoi, căsătoria arată că sentimentul este trăit
narativ ca dăruire totală. Începutul relaţiei este considerat de Stefan “vremea cea mai
studiat frumoasa”, iar Ela, în acele clipe, o întruchipare a idealului de feminitate. Copilăroasă,
sensibilă, alintată, femeia îşi urmează soţul la cursuri, deşi nu are înclinaţii pentru
speculaţiile intelectuale (aspect vădit într-o antologică lecţie de filosofie ce se
desfăşoară în patul conjugal). Menajul studenţesc boem se dovedeşte plin de farmec,
Ştefan fiind extrem de apreciat pentru pasiunea studiului şi invidiat pentru frumoasa lui
soţie.
Viaţa cuplului se schimbă însă graţie unei moşteniri primite în urma decesului
unui unchi bogat – Tache, spre disperarea rudelor care-i urmăreau averea. Ştefan
înregistrează cu dispreţ îndârjirea mamei, a surorilor şi a avocatului Nae Gheorghidiu,
dar mai ales este şocat de implicarea Elei în această dispută. Situaţia cuplului se
modifică prin schimbarea mediului în care trăieşte şi după hotărârea lui Stefan de a
experimenta domeniul afacerilor. Aventura eroului în acest mediu alături de Nae se
încheie repede prin retragerea sa: nu poate accepta dispreţul faţă de adevăr, lipsa de
scrupule, vânarea oportunităţilor în ciuda oricăror principii morale. Daca pentru Stefan,
excursiile, seratele, mesele la restaurant vor deveni adevărate prilejuri de tortură:
“sufeream ca supus unui tratament dureros”, in schimb Ela învaţă repede regulile
snobismului. El nu se poate adapta noii lumi şi este uimit de uşurinţa cu care Ela
acceptă schimbarea. De aceea, în ochii săi, imaginea ei se transformă, devenind o
fiinţă subjugată de interesul pentru bani şi lux.
Conflictul interior al personajului se declanşează în excursia la Odobeşti, când
Ela acordă o atenţie exagerată unui anume domn G, care în opinia lui, îi va deveni mai
târziu amant. De aici înainte, va vedea în toate gesturile soţiei dovezi ale infidelităţii.
Incertitudinea, orgoliul rănit, gelozia îi provoacă retragerea în sine şi o suferinţă
cumplită. După o scurtă perioadă de despărţire, într-o întâlnire întâmplătoare,
Gheoghidiu retrăieşte clipele de împlinire a iubirii şi se hotărăşte să mai acorde o şansă
cuplului.
Despărţirea definitivă are loc când Stefan, întors pe neaşteptate acasă, nu o
găseşte pe Ela, care se întoarce abia dimineaţa. Intre cei doi se instalează o distanţă
din ce în ce mai accentuată, aşa încât eroul nu mai crede în împăcare şi hotărăşte
divorţul. In sufletul bărbatului se declanşează o adevărata boală care îl face să nu se
mai poată adapta lumii reale: “pe stradă umblam aproape automat”. Un bilet care părea
a dovedi nevinovăţia Elei îi redă speranţa si Gheorghidiu pleacă intr-o permisie la
Câmpulung pentru a o reîntâlni pe Ela.
Capitolul “Ultima noapte de dragoste” prezintă cele două scene ale întâlnirii:
plimbarea prin oraş, în care bărbatul are din nou senzaţia comunicării depline (nu exista
pentru mine decât femeia cu rochie de culoarea caisei”) şi timpul petrecut în cameră,
când Ela îşi dezvăluie iar “chipul vulgar şi străin:, cerându-i o sumă de bani care să-i
asigure existenţa în eventualitatea morţii lui pe front. Discuţia spulberă liniştea lui
Stefan şi prezenţa în oraş a lui Grigoriade face din această permisie – pentru care
fusese pe punctul de a dezerta – un scenariu umilitor pus la cale de cei doi amanţi
pentru a obţine bani. Abia acum eroul consideră că şi-a recăpătat luciditatea şi are
certitudinea trădării.
Experienţa Cea dea-a doua experienţă trăită de personaj, războiul, este considerată de
războiului Stefan Gheorghidiu o etapă obligatorie: “n-aş vrea să existe pe lume o experienţă […]
de la care să lipsesc, […] care să lipsească ea din întregul meu sufletesc”.
Întreg jurnalul de pe front reprezintă o confesiune ce demitizează războiul. Stefan se
înrolează din orgoliu, crezând că va ajunge în paginile de istorie, dar experienţa de pe
front, în apropierea permanentă a morţii îi revelează adevărul: dezorganizarea,
absurdul luptei, instinctul de supravieţuire, frica soldaţilor, mizeria. Astfel în conştiinţa
personajului, drama colectivă a războiului capătă accente mult mai dramatice decât
cea personala, a iubirii.
d.statutul După experienţa războiului, Gheorghidiu se simte vindecat de rănile provocate de
final eşecul în dragoste. Înregistrează fără emoţie toate notele false ale comportamentului
soţiei, îi observă indiferent “trupul ameninţat de îmbătrânire”. Obosit să mai caute
certitudini şi să se mai îndoiască, îi lasă totul, “de la obiecte personale, la amintiri…
Adică, tot trecutul.”
opinia Aşadar, între discuţia de la popotă, care constituie incipitul romanului, şi despărţirea
de Ela şi de tot trecutul se desfăşoară o profundă analiză în conştiinţă care va duce la
schimbarea personajului: din idealistul care credea în puterea iubirii, Ştefan devine un
bărbat dezamăgit, rece şi indiferent. Între cele două nopţi, de dragoste şi de război,
personajul traversează un drum al autocunoaşterii la sfârşitul căruia se regăseşte pe
concluzia sine.
In concluzie, Ultima noapte este o capodoperă a romanului interbelic prin noutatea
viziunii asupra lumii și prin noutatea tehnicilor narative.