Proprietatile fizice ale Terrei

Caracteristicile Terrei:

1. Forma de baza a Pamantului este de sfera, forma aproximativa a Pamantului este de

elipsoid de rotatie.

2. Dimensiuni : suprafata 510 milioane de km patrati. Uscatul – 134 milioane de kilometri

patrati. Volumul – 1.083 miliarde de kilometri cubi. Lungimea ecuatorului – 40075 km.
Lungimea meridianului – 40008 km.

3. Proprietatile chimice : Pamantul este alcatuit din 90 de elemente dintre care 8 sunt
predominante: O2 , Si , Al, Ca, Mg, K, Na, Fe).

Proprietatile chimice : gravitatia – proprietatea corpurilor de a se atrage reciproc.

Magnetismul terestru –magnetosfera este campul magnetic din jurul Pamantului.
Inclinarea axei polilor cu 66o33' fata de planul orbitei. Caldura interna a Pamantului –
temperatura creste cu 1ola fiecare 33 de metri (treapta geotermica).

4. Structura interna a Terrei : anterosfera reprezinta partea superioara a mantalei pe care

plutesc placile tectonice. Zonele de separatii dintre scoarta, manta si nucleu se numesc
zone de discontinuitate si poarta numele de Moho si Gutenberg.

5. Miscarile Terrei :

a. Miscarea de rotatie – miscarea Terrei in jurul axei proprii in timp de 23 ore 56 minute si
4 secunde. Miscarea se efectueaza de la vest la est. Viteza este de 465 metri pe secunda la
ecuator. Consecintele miscarii de rotatie: succesiunea zilelor si a noptilor; datorita fortei
Coriolis corpurile aflate in miscare se abat spre dreapta in emisfera nordica, iar cele din
emisfera sudica spre stanga; modificarea temperaturii in 24 de ore; modificarea orei pe
glob, Pamantul este impartit in 24 de fuse orare, fiecare fus orar avand cate 15o. Ora pe
glob se modifica astfel: la est primul meridian se adauga cate o ora pentru fiecare fus orar
strabatut; datorita fortei centrifuge Pamantul este turtit la poli si bombat la ecuator.

b. Miscarea de revolutie – miscarea pe care o efectueaza Pamantul in jurul Soarelui in timp

de 356 de zile 6 ore 9 minute 9 secunde. Din 4 in 4 ani apare an bisect.

Perioada in care Pamantul se apropie cel mai mult de Soare se numeste periheliu, iar
perioada in care se departeaza se numeste afeliu. Consecinte:

- aparitia celor 4 momente importante – 21 martie echinoctiu de primavara (razele cad

perpendicular pe ecuator, ziua este egala cu noaptea), 22 iunie solstitiu de vara (razele cad
perpendiculare pe tropicul de nord – racului – luminand mai mult emisfera nordica), 23
septembrie echinoctiu de toamna, 22 decembrie solstitiu de iarna - razele cad
perpendiculare pe tropicul de sud – capricornului-).

- Formarea si alternarea anotimpurilor.

- Incalzirea inegala a suprafetei scoartei terestre datorita razelor solare care au unghiuri de
incidenta diferite.

- Formarea zonelor de caldura.

Inca din antichitatea greaca au fost intuite unele probleme in mod just, privind forma
planetei noastre. Astfel, Thales din Milet (625 – 550 i.e.n) a emis cel dintai parerea despre
forma sferica a Pamantului, opinie pe care a imbratisat-o si Pitagora (580 – 500 i.e.n.). Mai
tarziu, Eratostene (275 – 195 i.e.n.) a reusit sa si demonstreze sfericitatea Pamantului iar
ulterior Ptolemeu, astronom si fizician al secolului II i.e.n. a sustinut si el si demonstrat
sfericitatea Terrei.

In Evul mediu expeditia pe ocean in jurul globului efectuata de Magelan (1519 – 1521), pe
langa rezultatele practice imediate, a demonstrat si ca Pamantul este sferic. Mai tarziu,
celebrul fizician Isac Newton (1643 – 1727) a aratat ca planeta noastra este supusa legii
gravitatiei universale, ceea ce face ca ea sa aiba o forma de sferoid (elipsoid de rotatie)
aplatizat la poli.

Ulterior, masuratorile geodezice au aratat ca forma reala a Pamantului nu coincide cu

suprafata unui elipsoid de rotatie din cauza neuniformitatii in repartitia maselor
continentale si marine. Forma reala si specifica numai Pamantului, reprezentata prin
suprafata linistita a marilor si oceanelor prelungita si sub continente a primit numele de
geoid (Fig. 1). Fata de aceasta suprafata se masoara adancimile reliefului fundului oceanic,
ca si inaltimile muntilor, dealurilor si campiilor.

Satelitii si navele cosmice au adus precizari si in ceea ce priveste forma geoidului. Se stie
astfel ca geoidul are o forma apropiata de cea a unei pere, geoid piriform cu partea inaltata
spre polul nord iar cea turtita spre polul sud. Astfel, raza ecuatoriala (6.378.160 m) este
mai mare ca cea polara (6.356.778 m). Diferenta dintre ele este de 21.382 m.

Sunt în legatura cu structura sa interna si cu starea fizica a

materiei (agregarea, densitatea). Ele pot fi, totodata, influentate de relatiile cosmice. Toate
au ca
efect evolutia geodinamica în timp si spatiu a Globului.
Gravitatia
Gravitatia este o forta universala identificata de Isaak Newton. El a rationat ca Pamântul nu
se
deplaseaza de pe orbita sa, deoarece el are o gravitatie; aceasta îl tine sa nu se
dezintegreze. Newton
a formulat legea atractiei universale astfel:
F = m•M/r2•G,
unde: G = constanta gravitatiei; m, M = mase în atractie; r = distanta dintre corpuri.
Gravitatia reprezinta forta de atractie exercitata de Pamânt asupra materiei de la suprafata
si din
apropierea sa. Gravitatia se manifesta sub forma de acceleratie, pe care aceasta forta o
exercita
asupra caderii corpurilor. Acceleratia gravitatei la suprafata este: g = 980 cm/sec2
si se masoara cu
gravimetre. Prin forma particulara a Globului, diferita de o sfera, acceleratia gravitatiei
variaza cu
latitudinea si altitudinea (distanta de centrul Pamântului), diferenta de densitate în crusta.
Anomaliile gravimetrice evidentiaza un inechilibru (daca Pamântul ar fi omogen, în
nerotatie,
atunci gravitatia la suprafata ar fi aceeasi peste tot).
Presiunea litostatica si orientata
Presiunea litostatica sau presiunea de încarcare se manifesta spre adâncimi de pâna la 10
km. Ea
determina ridicarea punctului de topire, cresterea plasticitatii rocilor. Spre adâncime mai
mare, apar
schimbari de faza. Aceasta presiune variaza în timp geologic prin încarcarea unor unitati
litosferice
cu sedimente. Pe de alta parte, ea determina efecte importante în compensarile izostatice,
în
metamorfismul iztostatic.
Presiunea orientata este de origine tectonica. Ea actioneaza în scoarta, pe orice directie, dar
prezinta diferentieri spatiale. Presiunea orientata produce deformari ale rocilor plastice,
sub forma
cutelor, si deformari rupturale: falii.
Caldura interna
Caldura interna este generata de procesele proprii planetei. Aproape 2•1020 calorii sau
1028 ergi
reprezinta energia ajunsa astfel la suprafata, într-un an. Cantitatea de caldura înregistreaza
1,5
mcal/cm2/sec. Emisia de caldura depinde de structura geologica, de conductivitatea rocilor
din
sectorul analizat. Ea se înscrie într-o medie de 2•10-6 cal/cm2•sec. Gradientul geotermic
exprima
cresterea de temperatura pentru fiecare metru adâncime în scoarta. El variaza între 10C si
40C pe
100 m (masuratorile în foraje sau mine adânci), iar în apropierea focarului magmatic sau a
intruziunilor de roci magmatice se modifica si depaseste 5–60C/100 m.
Radioactivitatea
Actualele surse radioactive se gasesc în crusta terestra; ele sunt reprezentate prin minerale
de U, Th, si
mai putin Ra. Totalul ajunge la aproximativ 3•10-12 g Ra echiv./g roca.
Proprietatile electrice
Câmpul electric al Pamântului are diferente de potential de zeci de milivolti. Sursa
electricitatii
este acceptata ca fiind de natura interna, comuna cu cea a magnetismului, si are originea în
nucleul
extern sau în interiorul scoartei.
Magnetismul terestru
Pamântul este comparat cu un magnet gigant, care determina ca acul busolei sa se
orienteze pe
directia si în sensul liniilor sale de forta. Câmpul magnetic se manifesta ca o banda de
particule de la
1 000 km si se extinde pâna la cca 60 000 km distanta de suprafata terestra, formând
magnetosfera. Aici
sunt radiatii foarte puternice de nuclee ale atomilor, în special de hidrogen, foarte ionizati.
Axa magnetica a Terrei este comparata cu o ipotetica bara magnetica situata în zona
centrala a
Pamântului. Directia pe care se stabilizeaza acul busolei reprezinta alinierea la directia
magnetica
nord – sud. Aceasta nu coincide cu directia geografica nord – sud (cu axa de rotatie a
Globului) si
nici cu respectivii poli imaginari. Axa magnetica face un unghi de 11,50 cu axa de rotatie si
nu trece
prin centrul geometric al Pamântului.
Polii magnetici reprezinta intersectia axei magnetice cu suprafata Pamântului. Polul Nord
magnetic este situat în zona nordica a insulei Prince of Wales, la cca 78,50 N si 690 W, iar
Polul Sud
magnetic se localizeaza lânga tarmul Antarcticii, la 78,50 S si 1110 E. La jumatatea distantei
între
cei doi poli, se traseaza Ecuatorul magnetic.