DEMOGRAFIE

-SUPORT DE CURS SI TESTE DE AUTOEVALUARE-

ALBA IULIA, 2017

 CUPRINS

1. TERMINOLOGIA DEMOGRAFICĂ 5
2. MORTALITATEA 12
3. FERTILITATEA 25
4. NUPTIALITATEA SI DIVORTIALITATEA 29
5. MIGRATIA 31
TESTE DE AUTOEVALUARE 34
BIBLIOGRAFIE 43

4
 1. TERMINOLOGIA DEMOGRAFICĂ

 Demografia
1. Demografia ar putea fi înţeleasă ca fiind disciplina studiată de demografi, iar pentru a nu şoca
folosind asemenea formulări, conţinutul ei se poate explicita prin înşiruirea problemelor regăsite
până la limita aceluia din cercurile la care decidem să ne oprim.
2. Demografia studiază populaţiile umane. Tot aşa de evident este că populaţiile sunt studiate de
diferite discipline – practic de toate ştiinţele sociale. Demografia este o ştiinţă socială care are
ca obiect studiul populaţiilor umane, privite din perspectiva dimensiunii lor numerice şi a
schimbărilor de volum.

 Dacă şi demografia şi alte discipline socio-umane studiază populaţiile umane, care este specificul
demografiei?
...................................................................................................................................................................................................................................................
...........................................................

 Sociologie demografică sau demografie socială ?

Demografia are suficiente caracteristici ale unei ştiinţe nomotetice ea fiind capabilă de
producerea unor cunoştinţe de mare consistenţă şi de predicţii cu grad ridicat de realizare pe termen
scurt şi mediu.
Componenta demografică nu este izolată, ea suportă influenţa altor componente ale câmpului
social de ansamblu, aşa cum, la rându-i, generează consecinţe economice, politice, culturale, sociale
etc. Ieşirea spre o demografie lărgită înseamnă deci adăugarea unui palier superior analizei
demografice, componenta în cauză, suplimentară, purtând cel mai adesea denumirea de “demografie
socială”. Ea poate tot atât de bine să se numească “sociologie demografică”, întrucât statutul său este
similar celui al altor sociologii de ramură, precum: sociologia juridică, sociologia economică,
sociologia educaţiei etc., adică al acelor sociologii ce dublează diverse ştiinţe sociale particulare,
fiecare dintre acestea din urmă având un câmp specific de cercetare, pe care depăşindu-l, prin
aspiraţia de racordare la socialul de ansamblu, se neagă pe ele însele ca discipline şi se transformă în
sociologia domeniului respectiv.
În majoritatea ţărilor europene, demografia are poziţii instituţionale mai puternice decât
sociologia, fiind direct implicată, alături de economie, în producţia de date sociale, prin institute
statistice de profil, ceea ce-i conferă un statut privilegiat, fapt pentru care, probabil, pare mai
respectabilă o “demografie socială” decât o “sociologie demografică”, mai ales dacă această
disciplină este construită dinspre demografie, de către demografi, şi nu este lăsată pe seama
sociologilor, ale căror competenţe pot fi mai uşor puse la îndoială. În Statele Unite însă, întreg
câmpul demografic aparţine, prin tradiţie, sociologiei şi prin urmare problema se pune cu totul altfel,
lucru vizibil şi din denumirea de “population studies” ce se păstrează încă chiar şi pentru aspecte de
demografie formală.
Problema devine şi mai complicată dacă se are în vedere că schimbarea în volumul şi
structura populaţiei se produce continuu în cadre istorice mereu schimbătoare, cu care aspectele
demografice interacţionează profund, ceea ce impune nu doar o sociologie demografică, ci şi o
“istorie a populaţiei”, disciplină care, oricâte competenţe i-am acorda demografului, nu poate să nu
intre sub jurisdicţia istoriografiei, cel puţin în măsura în care se are în vedere componenta de
descriere şi cea de scoatere la lumină a informaţiilor demografice despre trecut. Problemele
reconstituirii populaţiilor trecute şi cele ale fenomenelor şi proceselor demografice din alte epoci au
făcut necesară apariţia şi consolidarea unei “demografii istorice”, al cărei moment de glorie a venit
atunci când istoricii s-au hotărât să depăşească tratarea narativă a evenimentelor – în speţă politice şi
militare – din viaţa omenirii şi să abordeze aspectele de viaţă profunde, aspecte ce nu pot face
abstracţie tocmai de înmulţirea populaţiilor.
5
 Demografia este, în consecinţă, o ştiinţă socială autonomă, în măsura în care se limitează la
un câmp destul de bine circumscris de fenomene, adică la ceea ce se numeşte analiză demografică.
Dincolo de asta nu poate exista decât sociologie demografică şi istorie a populaţiilor, aşa cum se
întâmplă lucrurile şi în cadrul altor discipline. Amestecul care se practică frecvent între demografie şi
sociologia populaţiei nu face decât să încurce lucrurile inducând în eroare cititorul prin transferarea
prestigiului rigorii de la prima componentă spre cea de a doua.
Dincolo şi independent de discuţia anterioară ce a implicat sociologia demografică, este clar
că demografia se leagă cel mai strâns de acele ştiinţe sociale care descriu condiţiile de bază ale vieţii
sociale, având o influenţă decisivă asupra reproducţiei populaţiei, precum ştiinţele economice, cele
juridice sau politice, respectivele fenomene fiind, în acelaşi timp, nu numai cauze dar şi consecinţe
ale dimensiunii demografice. Nu este mai puţin adevărat că explicarea comportamentelor
demografice reclamă un serios şi constant apel la laturile psihosociologice şi culturale ale vieţii
indivizilor umani, fără cunoaşterea cărora multe date despre populaţii rămân insuficient sau greşit
înţelese.

 Evoluţia volumului populaţiei (sau, pe scurt, evoluţia demografică)

E vorba, de problema centrală a demografiei şi anume cea care se centrează pe schimbarea
volumului de indivizi din populaţie şi care priveşte şi modificarea diverselor componente şi aspecte
structurale ale populaţiei. Acestea pot fi studiate fie separat, ca procese demografice în sine, fie ca
părţi componente ale întregului. Evoluţia demografică are, ca orice altă mişcare în timp, o zonă a
retrospectivului, care se referă la trecut, şi una a prospectivului, privind viitorul. Trecutul trebuie
reconstituit şi explicat; viitorul trebuie construit, în diferite variante, sub diferite ipoteze şi analizat
prin prisma consecinţelor sale posibile.

 Populaţia
Nu orice colecţie de indivizi umani formează o populaţie în sensul demografic al termenului.
Aceasta trebuie să îmbrace forma unei comunităţi, fiind deci vorba de totalitatea persoanelor care
convieţuiesc pe un anumit teritoriu şi care formează o entitate supraindividuală definită prin relaţiile
dintre indivizi şi normele care reglementează aceste relaţii. O populaţie în sens demografic poate fi
formată din locuitorii unei aşezări, ai unei zone administrative a unei ţări, ai ţării în întregime, ai unor
comunităţi supranaţionale şi, la limită, din toţi locuitorii planetei noastre. Se va observa că în acest
din urmă caz expresia “la limită” a fost folosită nu numai pentru a sugera că mai sus nu avem unde
merge, ci pentru că acest concept de “populaţie mondială” este destul de puţin relevant pentru
demografie, dată fiind, cel puţin deocamdată, precaritatea aspectelor care să confere unitate acestei
colecţii de indivizi, dincolo de graniţele fizice (de altfel perfecte) prin care este ea delimitată.
Populaţiile cu care are de a face demografia sunt întotdeauna “populaţii mari”, conţinând
un număr de indivizi suficient de ridicat pentru a putea stabili regularităţi statistice. Rareori
demograful abordează populaţii de ordinul zecilor de mii sau mai mici, căci este nevoie ca în
interiorul acestora să se producă suficiente evenimente care să poată fi abordate ca “masă de
evenimente” şi nu drept cazuri singulare. Cu alte cuvinte, din accentul pe care demograful îl pune pe
modificarea cantitativă a efectivului populaţiei rezultă că instrumentul principal cu care se lucrează
în demografie este cel statistic, statistica fiind o disciplină de tip metodologic ce ne învaţă cum să
operăm cu informaţii obţinute pe bază de numărare.
 Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o mulţime oarecare de indivizi pentru a fi
socotită populaţie de către demograf ?
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------
 Fenomene demografice
Plecând de la cele patru evenimente demografice fundamentale, prin agregarea acestora la nivelul
populaţiei, în cursul unei perioade de timp, se constituie fenomenele demografice corespunzătoare.
Corespondenţa e simplă şi bine cunoscută: naşterilor le corespunde fertilitatea, respectiv, natalitatea,
deceselor le corespunde mortalitatea, imigrărilor le corespunde imigraţia, iar emigrărilor – emigraţia.
6
 Două precizări se impun imediat. Fertilitatea şi natalitatea nu sunt două fenomene demografice diferite, ci unul singur, care se referă la naşteri.
Cei doi termeni se folosesc pentru a desemna forme diferite de exprimare a acestui fenomen. Se vorbeşte de natalitate atunci când naşterile sunt
privite în contextul întregului efectiv al populaţiei, reprezentând deci ceea ce produce pe acest plan populaţia ca întreg, câtă vreme fertilitatea se
referă la aspectele reproducerii unei părţi din populaţie implicată în acest proces (cuplurile sau, mai simplu, femeile între anumite vârste)

Distincţia terminologică ce apare la ultimele două cazuri (imigrare/imigraţie, respectiv,

emigrare/emigraţie) este, o mică inovaţie, posibilă în limba română, unde putem crea aceste perechi
de cuvinte şi ea a fost introdusă doar pentru simetrie şi precizie. În multe cazuri se adoptă o schemă
simplificatoare, vorbindu-se doar de un singur fenomen: migraţia.
Celor patru fenomene demografice pomenite, se obişnuieşte a li se adăuga încă două, care s-ar
putea denumi secundare sau, dacă vrem să fim foarte exacţi, fenomene cu acţiune demografică
indirectă (sau mediată). Ele vizează constituirea şi disoluţia familiilor. Există, evident, o raţiune ca
aceste fenomene să fie abordate de demografie, cel puţin pentru motivul că, până recent, naşterile se
produceau aproape în totalitate în cadrul familiei sau, dacă se doreşte, una dintre funcţiile de bază ale
familiei este cea reproductivă. Se contabilizează astfel, alături de cele patru menţionate mai sus, încă
două evenimente demografice, căsătoriile şi divorţurile, din care se constituie fenomenele
demografice corespunzătoare: nupţialitatea şi divorţialitatea.
Prin urmare, sintetizând, se va spune că la baza studiului de tip demografic stau următoarele
fenomene, fiecare derivat dintr-un eveniment specific:

Evenimente demografice Fenomene demografice

Naşteri Fertilitate/Natalitate
Decese Mortalitate
Imigrări Imigraţie
Emigrări Emigraţie
Căsătorii Nupţialitate
Divorţuri Divorţialitate

 Cum se constituie fenomenele demografice?

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
Care este natura raportul dintre fertilitate şi natalitate ?
 ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 Procesele demografice
Reprezintă modificarea indicatorilor populaţiei în funcţie de timp, conturându-se astfel tendinţe
ale schimbării care afectează volumul populaţiei. Unele sunt mai simple, altele mai complexe,
unele se urmăresc pe termen mai lung altele pe perioade mai scurte. Dintre cele mai cunoscute
procese amintim două: “îmbătrânirea demografică” şi “tranziţia demografică”.
 Structura populaţiei
Distribuţia indivizilor la un moment dat după o variabilă apare ca o structură a populaţiei. În
principal, se amintesc ca structuri demografice cele pe sexe, vârste şi, eventual, stare civilă.
Sexul este o variabilă biologică cu mare încărcătură socială, care distinge calitativ două
categorii de indivizi în populaţie. Bărbaţii şi femeile au roluri biologice diferite în înmulţirea speciei
şi, în ciuda, rolurilor lor sociale schimbătoare, pentru analiza demografică distincţia de sex rămâne
hotărâtoare. De altfel, aşa cum se va vedea, pentru simplificarea calculelor, demografii lucrează
pentru creionarea fertilităţii aproape numai cu persoanele de sex feminin. Deosebiri între sexe există
şi în raport cu celelalte fenomene primare: mortalitatea (cu bază atât biologică cât şi socială) şi
migraţia (pe baze exclusiv sociale).
Vârsta oamenilor este şi ea un dat biologic, pe care se grefează o serie de aspecte culturale.
Spre deosebire de sex, avem de a face cu o variabilă cantitativă, vârsta exprimându-se în formă
numerică, fiind un dat măsurabil. Toate fenomenele demografice fundamentale se produc diferenţiat
pe vârste, fie din raţiuni biologie evidente, fie din raţiuni sociale. Vârsta este, în demografie, prin
7
excelenţă acea “variabilă independentă”, în raport cu care se încearcă explicitarea tuturor
parametrilor demografici. Dacă sexul distinge două categorii, fie pentru a le analiza separat, fie
pentru a le pune în legătură una cu alta, vârsta este clar, aşa cum se va vedea mai departe, o variabilă
de descriere, de detaliere.

 Analiză demografică
Cele trei categorii de probleme, legate de fenomene, procese si structuri demografice, reprezintă nucleul dur al demografiei ca ştiinţă,
mai exact al părţii acesteia care poartă, cel puţin în literatura franceză, denumirea de analiză demografică.

 Surse informaţionale ale demografiei

Spre deosebire de majoritatea ştiinţelor sociale, care lucrează cu informaţii culese chiar de
către cercetătorii înşişi, demografia este, în foarte mare măsură, tributară surselor oficiale de date.
Altfel spus, demograful lucrează preponderent cu date prelevate de către organisme ale statului, care
nu întotdeauna au ori au avut grija unor înregistrări care să folosească şi cercetătorului ştiinţific sau
cercetătorului ştiinţific de un anumit profil, în cazul de faţă demografului. Mai mult, organismele
statistice existente în statele moderne, cele care au ca atribuţie culegerea şi prelucrarea – cel puţin
până la un anumit nivel – a informaţiei demografice, deţin un monopol al acestui gen de informaţii şi
chiar şi în cele mai democratice societăţi accesul la date, sub forma de prezentare a acestora pe care o
doreşte cercetătorul, este îngreunat, dacă nu imposibil (şi nu totdeauna pentru motivul că astfel de
informaţii n-ar exista în forma cerută, ci pentru raţiuni de comoditate sau din interes de a rămâne sub
controlul unui număr cât mai redus de persoane, care să le poată ele însele utiliza la nevoie).
În ceea ce priveşte natura datelor demografice, acestea pot fi grupate în două mari categorii.
Pe de o parte, sunt înregistrări care vizează starea populaţiei la un moment dat; ele ne dau fie
volumul demografic, fie o serie de elemente structurale ale populaţiei, fie o descriere a universului
atitudinal al oamenilor vizavi de comportamentul demografic trecut sau viitor. Pe de altă parte, sunt
înregistrări care contabilizează evenimentele demografice care se petrec într-o anumită perioadă,
într-o populaţie dată, evenimente care, finalmente conduc la schimbarea volumului şi structurii
populaţiei.
O clasificare a surselor informaţionale ale demografiei ne va convinge de locul important pe
care-l ocupă înregistrările oficiale în rândul informaţiei cu care se lucrează în demografie. Cel mai
des, autorii de manuale invocă patru surse principale de date, dintre care primele două sunt
indispensabile iar celelalte, în măsura în care sunt utilizate, aduc un plus de calitate a informaţiei.
Acestea sunt:
1. Recensămintele populaţiei
2. Statistica stării civile şi a migraţiilor
3. Registrele de populaţie
4. Anchetele demografice

 Variabile demografice
Sunt acele caracteristici ale populaţiei care intervin în mod diferenţiat în producerea
evenimentelor demografice: sexul şi vârsta. La acestea se adaugă anumite variabile secundare, dintre
care poate doar starea civilă îşi merită denumirea de variabilă demografică; altele, precum nivelul de
şcolaritate, ocupaţia, mediul de rezidenţă, etnia etc. – menţionate ca atare în unele tratate de
demografie – sunt evident variabile sociale, cu o influenţă mai mică sau mai mare asupra
comportamentului demografic, ele fiind doar câteva dintr-o listă ce s-ar putea lungi foarte mult.

 Mişcarea populaţiei
 mişcarea naturală a populaţiei= naşterile şi decesele
 mişcării migratorii (teritoriale)= imigrările şi emigrările
Altfel privite, cele patru evenimente demografice fundamentale pot fi clasificate două ca fiind
“intrări” în populaţie (naşterile şi imigrările), iar celelalte două (decesele şi emigrările) ca
reprezentând “ieşiri”. Orice alt eveniment petrecut în cadrul populaţiei poate avea doar o acţiune
indirectă asupra efectivului acesteia.
8
 Cohortă demografică
Indivizii umani care participă la realizarea unui eveniment demografic într-un asemenea
interval de timp (relativ scurt) formează ceea ce se numeşte, cu un termen generic (adică valabil
indiferent de tipul evenimentului în cauză) o cohortă. În cazul căsătoriilor, termenul se
particularizează în promoţie1 (promoţia de căsătoriţi sau de căsătorii – şi în sensul de cupluri) iar în
cazul naşterilor – mai exact, al născuţilor – cohorta devine generaţie. Vom vorbi deci de "generaţia
1900" în sensul de totalitate a indivizilor născuţi într-o populaţie între 1 ianuarie şi 31 decembrie,
anul 1900. Acesta este înţelesul de bază, cel mai frecvent sub care se întâlneşte termenul de generaţie
în demografie. Conceptul de cohortă este esenţial pentru precizarea şi circumscrierea unui fenomen
demografic. De pildă, pentru analiza divorţialităţii se poate porni de la o cohortă de căsătorii (cei
căsătoriţi în, să zicem, 1950 sau în intervalul cincinal 1951-1955) şi să urmărim în timp ce s-a
întâmplat cu aceste căsătorii; câte au rămas întregi după fiecare an, respectiv când au intervenit
divorţurile şi, după un anume timp câte au fost afectate de divorţialitate. În acest fel putem descrie
desfăşurarea fenomenului de divorţialitate pe traiectoria acestei promoţii. Metoda ne permite să
facem comparaţii în timp, luând din aceeaşi populaţie promoţii anterioare sau posterioare acesteia,
sau în spaţiu, luând promoţii de căsătorii similare din alte populaţii. La fel putem proceda cu alte
fenomene. De exemplu, se poate urmări manifestarea mortalităţii pe o generaţie. O asemenea
modalitate de a trata manifestarea unui fenomen se numeşte analiză din perspectivă longitudinală.
perspectiva transversală este preferabilă atunci când manifestările unui fenomen
sunt dependente mai mult de condiţiile prezente, de moment, iar cea longitudinală
este mai grăitoare atunci când evenimentele demografice posibil a se produce ori care
se produc efectiv într-o populaţie, în fiecare clipă, depind de ceea ce s-a întâmplat
anterior pe acea linie.

Dacă, de pildă, într-o generaţie căsătoriile s-au produs în mare număr până la o anumită vârstă (să
zicem 25 de ani), atunci în perioadele în care respectiva generaţie trece de 25 de ani aportul său la
nupţialitatea de moment va fi mai redus, ceteris paribus1. Aşadar, nupţialitatea la un moment dat
poate fi influenţată puternic de nupţialitatea la momentele anterioare – cel mai cunoscut exemplu
fiind cel al recuperării în anii postbelici a căsătoriilor neefectuate în anii de război – în vreme ce la
mortalitate nu se manifestă puternic astfel de efecte întârziate.

 Indice, indicator.
În demografie, cei doi termeni nu sunt clar departajaţi. În genere, ei exprimă starea unui
fenomen demografic sub o formă cantitativă, care, în cele mai multe cazuri, dar nu exclusiv, se
prezintă ca o mărime relativă, adică un raport capabil să exprime un fenomen, înlăturând
particularităţile acestuia legate de efectivul populaţiei studiate. Această calitate a indicatorilor
demografici de a elimina efectul volumului populaţiei este necesară pentru că numai astfel se pot
compara fenomene şi procese petrecute în populaţii de mărimi foarte diferite. Pentru exemplificarea
diversităţii tipurilor de astfel de valori, să observăm că un indicator demografic este şi vârsta medie a
mamelor la naştere, într-un an calendaristic (deci un indice statistic de poziţie), şi proporţia fetelor în
rândul născuţilor vii (deci o frecvenţă relativă) şi procentul de creştere a populaţiei într-un an (deci
un index number) etc. Se înţelege că fiecare indice se defineşte într-un context problematic dat şi de
aici derivă şi semnificaţia lui.
Totuşi două tipuri de indicatori cu care lucrează demografia necesită o atenţie specială, din
cauza aplicabilităţii lor foarte extinse precum şi datorită faptului că e vorba de indici specifici
demografiei. Ei nefiind preluaţi din arsenalul statistic general, cu e cazul mediei, spre exemplu, va
trebui de la început lămurită semnificaţia şi utilitatea lor, chiar şi numai în principiu. E vorba de rate
şi probabilităţi.

1
Sintagma "promoţie de căsătoriţi" este utilizată mai ales de demografii francezi.
1
Ceteris paribus este o expresie latinească ce poate fi tradusă astfel: "în condiţii identice" sau "toţi ceilalţi factori fiind
identici".
9
 Indicatori de intensitate şi indicatori de calendar
Despre intensitatea fenomenelor demografice am vorbit deja în rândurile precedente,
presupunând că oricine înţelege despre ce e vorba. Populaţii diferite pot să se deosebească net prin
valori precum rata brută de natalitate sau de divorţialitate, înţelegându-se de la sine că aceşti
indicatori s-au calculat tocmai pentru a exprima cifric intensitatea natalităţii, respectiv a
divorţialităţii, în populaţii. Pentru analiza dintr-o aceeaşi perspectivă (transversală sau longitudinală),
pot exista mai mulţi indicatori de intensitate ai unui fenomen, aşa cum se va vedea la momentul
potrivit. Asta înseamnă că există mai multe forme de a exprima intensitatea, fiecare având o
particularitate anume. Pe de altă parte, intensitatea unui fenomen poate viza populaţia în ansamblul ei
sau numai anumite fragmente ale sale; putem calcula astfel intensitatea nupţialităţii în populaţia de
19-20 de ani, în cea de 25-29 ani (adică pe diferite categorii de vârstă), dar şi în populaţia
feminină/masculină, în cea rurală/urbană etc.
Expresia “indicatori de calendar” poate că trebuie mai clar explicitată. Vorbind de calendarul
unui fenomen demografic avem în vedere dispunerea evenimentelor pe intervale temporale, care nu
sunt neapărat marcate de date calendaristice. De exemplu, o analiză a calendarului este cea care
vizează determinarea numărului de născuţi, de către femeile dintr-o generaţie, între două vârste
consecutive: 15-16 ani, 16-17 ani, etc. sau cea care contabilizează divorţurile după durata căsătoriei:
în primul an de căsătorie, în al doilea an etc. Aşadar, în genere, “calendarul”, în accepţia de aici,
vizează o distribuţie statistică (frecvenţe) de evenimente, după o variabilă legată de timp: vârstă,
durată, timp calendaristic, cu precizarea că pentru variabila în cauză se construiesc intervale de
valori. Dacă lucrurile stau aşa, atunci indicatorii de calendar nu sunt altceva decât indicatorii statistici
obişnuiţi care se folosesc pentru a descrie distribuţiile de frecvenţe: în primul rând sunt indicatorii de
poziţie sau centralitate (media, mediana, valoarea modală), dar şi cei de dispersie sau cei care
caracterizează forma distribuţiei.

 Care sunt factorii demografici cu acţiune indirectă asupra efectivului populaţiei?

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------

 Probabilitate (probability, în engleză; quotient, în franceză)

Are o semnificaţie aparent apropiată de cea a ratei, dar între ele există diferenţe foarte clare.
Probabilitatea, aşa cum o arată numele, arată ce şanse există ca pe un interval de timp (care poate
însemna nu numai un interval între două date calendaristice, ci şi între două aniversări de vârstă ori
de durată a căsătoriei etc.) să se petreacă într-o populaţie un eveniment demografic. Noţiunea se
exprimă printr-un raport, fiind vorba de un sens empiric al termenului de probabilitate, raport în care
numărătorul conţine tot numărul evenimentelor petrecute (ca şi la rată), în vreme ce la numitor apare
populaţia, la începutul intervalului, cea din care sunt recrutaţi indivizii participanţi în evenimentele
de la numărător.
Referitor la probabilitate condiţiile de îndeplinit sunt: (i) populaţia este clar definită la
începutul intervalului; (ii) pe parcursul perioadei respective nu există intrări în sau ieşiri din
populaţie, cu excepţia celor contabilizate la numărător; (iii) toate evenimentele de la numărător
implică indivizi existenţi în populaţie la începutul intervalului; (iv) toţi indivizii de la momentul
iniţial sunt supuşi riscului la evenimentul demografic respectiv.
În genere, o probabilitate se defineşte ca raport între un număr de indivizi participanţi
la un eveniment demografic şi populaţia iniţială din care aceştia se recrutează.
Datorită valorilor foarte mici pe care le înregistrează atât ratele cât şi probabilităţile (acestea
fiind mărimi subunitare cu multe zerouri după virgula zecimală), demografii obişnuiesc să le
înmulţească cu 1000, exprimându-se astfel intensitatea sau şansa la mia de indivizi (de tipul celor ce
formează numitorul). În limbajul statistic acest mod de prezentare se numeşte în promile şi se
marchează cu semnul: ‰.
10
 Rata (rate, în engleză; taux, în franceză)
Este un indice ce exprimă intensitatea cu care se manifestă un fenomen demografic în cursul
unei perioade de timp calendaristic sau de-a lungul unei durate în desfăşurarea fenomenului în
perspectivă longitudinală.
Formula standard de calculare a ratei este un raport, în care, la numărător, se află
numărul evenimentelor demografice petrecute în intervalul considerat iar, la
numitor, populaţia medie pe acest interval.
Cele mai cunoscute asemenea mărimi sunt rata de natalitate şi cea de mortalitate. Ele se obţin,
prin raportarea numărului de născuţi (respectiv decedaţi) – evenimente petrecute în cursul unui an
calendaristic – la populaţia medie a anului respectiv. Esenţialul în definirea acestor mărimi este
numitorul, care conţine un efectiv mediu de populaţie, valoare ce poate fi exact definită în mai multe
feluri. Important este că aici intervine ideea că unui volum de populaţie îi corespunde un volum de
evenimente demografice iar prin raportarea ultimei cifre la prima se obţine un indice, în sens de
mărime relativă, cu rol de a exprima intensitatea fenomenului în populaţie. E nevoie de o valoare
medie, la numitor, pentru că de-a lungul intervalului de timp populaţia nu rămâne constantă, ea
modificându-se în fiecare clipă prin cele două categorii de intrări (naşteri şi imigrări) şi cele două
categorii de ieşiri (decese şi emigrări). Cum pentru evenimente existenţa intervalului e
indispensabilă, rămâne faptul că la numitor se va recurge la o valoare definită oarecum convenţional:
media poate fi chiar o valoare efectiv prelevată (la 1 iulie a anului calendaristic) sau una calculată
(media aritmetică a efectivelor la 1 ianuarie şi 31 decembrie).
Se va mai observa aici că populaţia aflată la numitorul ratelor poate fi definită şi delimitată în
mod independent de fenomenul cercetat, asta însemnând, printre altele, că nu e nevoie ca toţi
indivizii ce sunt incluşi la un moment dat în populaţia a cărei medie apare la numitor să fie supuşi
riscului la evenimentul demografic în cauză. Spre exemplu, rata de nupţialitate a unei ţări se obţine
calculând raportul dintre numărul căsătoriilor efectuate într-un an calendaristic şi o medie a întregii
populaţii a ţării, populaţie în care intră şi persoane minore şi persoane căsătorite de-a lungul
întregului an, deci oameni care nu sunt expuşi riscului la căsătorie.

 Risc
Termenul se foloseşte pentru a se desemna care parte dintr-o populaţie poate fi afectată de
producerea unui anume eveniment demografic, ştiindu-se că incidenţa fenomenelor demografice
asupra unor categorii de populaţie poate fi nulă. Expresia în care cuvântul risc apare în acest sens
este cea de "populaţie expusă riscului la ...", unde spaţiul punctat poate fi completat cu numele unui
eveniment demografic. De exemplu, populaţia expusă riscului la căsătorie este formată de
.................................................(celibatari, văduvi, divorţaţi) şi care au atins vârsta minimă legală de
căsătorie; într-o anumită perioadă de timp fixată, doar aceste persoane participă la producerea
evenimentelor căsătorie şi, în analiza demografică, apare necesitatea despărţirii acesteia de întreaga
populaţie sau, mai exact, de acea parte a întregii populaţii care nu este nici măcar teoretic implicată
în fenomenul de nupţialitate.

 Care fenomen demografic are baze exclusiv sociale?

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 Care sunt variabilele demografice care produc structuri marcante în populaţie?
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
11
 MORTALITATEA1
Există multiple motive pentru a începe tratarea fenomenelor demografice cu mortalitatea..
Argumentele în sensul afirmaţiei mai sus sunt sintetizate de T. Rotariu (2000) astfel:
(i) Cel dintâi aspect invocabil este chiar constatarea, sugerată mai sus, că, în fapt, decesul
este primul eveniment demografic care poate afecta o fiinţă umană.
(ii) Toate persoanele dintr-o populaţie sunt supuse riscului la deces. Pentru analiza
mortalităţii nu sunt, din acest punct de vedere, necesare delimitări prealabile în
populaţie, aşa cum se procedează la fertilitate, nupţialitate şi divorţialitate.
(iii) Evenimentul de deces este ineluctabil în viaţa fiecărei persoane. Altfel spus,
intensitatea mortalităţii într-o generaţie este întotdeauna egală cu unitatea, fapt ce
facilitează şi el analiza.
(iv) Evenimentul de deces priveşte o singură persoană şi nu două, cum se întâmplă în
cazul altor evenimente demografice precum căsătoria, divorţul şi chiar naşterea.
(v) Evenimentul este nerepetabil. O femeie poate naşte de două, trei sau de treizeci de ori;
o persoană se poate căsători, divorţa sau migra de mai multe ori. Se moare însă o
singură dată şi asta din nou favorizează analiza demografică, căci individul decedat nu
mai poate reintra în rândul celor care sunt supuşi riscului la acelaşi eveniment.
(vi) Mortalitatea este influenţată cel mai puţin de celelalte fenomene demografice. Fireşte
că sunt detectabile unele mici diferenţe de mortalitate între persoane căsătorite şi
necăsătorite, între femeile care au născut şi cele care nu au născut etc., dar ele sunt atât
de slabe încât cu greu se poate atribui o influenţă a respectivului fenomen asupra
mortalităţii.

ASPECTELE TEHNICE ALE ANALIZEI MORTALITĂŢII

Precizări:
 analiza mortalităţii în cadrul unei generaţii apare ca cea mai naturală cale de studiere a
fenomenului sau, în orice caz, ca cea mai intuitivă
 o astfel de cercetare trebuie să îmbrace un caracter retrospectiv, adică să se reconstituie
parcursul unor generaţii deja stinse
 fiecare generaţie sau grup de generaţii are o traiectorie specifică, trecând prin nenumărate
evenimente conjuncturale
 mortalitatea este fenomenul demografic în analiza căruia se potriveşte cel mai bine
perspectiva transversală de analiză
 cu toate aceastea, din punct de vedere metodologic, este neapărat nevoie să pornim de la
analiza longitudinală – ea ne oferă cheia înţelegerii modalităţilor de abordare a mortalităţii
în optică de moment

Diagrama Lexis

Diagrama Lexis este instrument ce are o aplicabilitate generală în demografie, indiferent

despre care fenomen demografic e vorba.
Ideea construcţiei diagramei este relativ simplă şi se bazează pe faptul evident că, pe măsura
trecerii timpului, oamenii înaintează în vârstă şi că, prin scurgerea unui anume interval de timp (de
pildă, un an calendaristic), la vârsta unei persoane se adaugă aceeaşi valoare ca şi la variabila timp
(un an de vârstă, în cazul din exemplul nostru). Atunci, dacă se construieşte o reţea de pătrăţele, pe
două axe perpendiculare – cea orizontală fiind destinată reprezentării timpului, iar cea verticală

1
Traian Rotariu, Demografie, note de curs ID, Alba Iulia, 2000
12
vârstei – axe dotate cu aceeaşi unitate de măsură, procesul de scurgere a vieţii unui individ poate fi
marcat de o linie oblică, numită linia vieţii persoanei respective. Aceasta este paralelă cu bisectoarea
unghiului drept format de axe şi porneşte, de pe axa absciselor, dintr-un punct ce corespunde datei de
naştere a celui în cauză.
Pentru concretizarea ideilor, prezentăm figura 1, în care unitatea de măsură este anul
(calendaristic pentru axa timpului şi cel de vârstă pentru axa ordonatelor).

Vârsta
A’ C’ B’
4

I
2
D*

A C B D
0

1980 1981 1982 1983 1984 Timpul

Figura 1. Diagrama Lexis

În graficul din figura 1, linia vieţii unei persoane născută la 1 iulie 1980 va porni din punctul
C şi va avea direcţia CC’. Se observă că această linie intersectează, de exemplu, orizontala care
marchează vârsta de 2 ani într-un punct I a cărui proiecţie pe axa timpului corespunde datei de 1 iulie
1982 ş.a.m.d. Deci orice punct de pe linia CC’ realizează o corespondenţă între un moment temporal
şi o anumită vârstă, pentru individul care s-a născut în punctul C, de origine al acestei linii, punct
care, la rându-i, se poate afla oriunde pe axa absciselor. Persoanelor născute la 1 ianuarie 1980, ora
zero şi, respectiv, la 31 decembrie 1980, ora 24, le corespund punctele A şi B şi liniile AA’ şi BB’;
orice altă persoană născută în cursul anului 1980 va avea o linie a vieţii cuprinsă în banda oblică
delimitată de AA’ şi BB’.
Prin urmare, benzile oblice determinate prin dreptele ce trec prin nodurile reţelei conţin liniile
vieţii tuturor indivizilor născuţi în acelaşi an, marcând deci scurgerea vieţii persoanelor ce
formează o generaţie.
Se înţelege deci că utilizarea graficului lui Lexis într-o analiză concretă nu reclamă
reprezentarea geometrică a tuturor liniilor şi punctelor; singurele elemente grafice care, eventual, se
trasează – în afară de caroiajul ce marchează anii calendaristici şi vârstele – sunt liniile oblice duse
prin nodurile reţelei, în scopul delimitării generaţiilor. În fond, nici nu este nevoie să avem imaginea
situaţiei fiecărui individ (linia vieţii sau punctul mortuar), căci, aşa cum am mai spus-o, analiza
demografică este una de tip statistic, bazată pe colectivităţi de indivizi şi mulţimi de evenimente
demografice. De aceea, e nevoie de o perioadă de timp pentru a colecta astfel de evenimente şi, cum
iarăşi am mai spus, perioada standard folosită în acest scop de demografi este anul, care, pe graficul
lui Lexis este marcat în cele trei ipostaze în care apare: (i) an calendaristic, (ii) an de vârstă şi (iii) an
de delimitare a unei generaţii.
Consecinţa acestei opţiuni privind intervalul minim temporal va fi aceea că toţi indivizii proveniţi
din aceeaşi generaţie şi care decedează într-un acelaşi an calendaristic şi la aceeaşi vârstă (măsurată
în ani împliniţi) vor fi consideraţi identici (indistincţi) în analiza demografică. Ei formează cea mai
simplă colectivitate (sau masă) de decedaţi cu care se lucrează în demografie.

13
 Pe graficul lui Lexis, unei astfel de colectivităţi de decedaţi îi corespunde o mulţime de
puncte mortuare situate pe suprafaţa unui triunghi. De pildă, triunghiul ABD, din figura 2, conţine
imaginile indivizilor din generaţia 1980, decedaţi în anul 1982 la vârsta de 2 ani (2 ani împliniţi,
adică între 2 şi 3 ani). Trecând într-un triunghi alăturat, de exemplu BCD, se observă că, faţă de
triunghiul precedent, am depăşit segmentul vertical BD, aflat pe linia ce separă anul 1982 de 1983 şi,
prin urmare, acesta va conţine decedaţi tot din generaţia 1980, tot la vârsta de 2 ani, dar cu
evenimente ce s-au petrecut în 1983. Analog, trecerea, în jos sau în sus, peste o linie orizontală
înseamnă schimbarea categoriei de vârstă iar deplasarea peste o linie oblică semnifică luarea în
consideraţie a unei generaţii învecinate.
Aşadar, prin convenţie, o astfel de colectivitate elementară de decedaţi – reprezentată pe
suprafaţa unui triunghi, indiferent de poziţia lui pe grafic – este caracterizată de trei “coordonate”:
generaţia, vârsta şi anul calendaristic. Or, acestea sunt cele trei elemente sau variabile fundamentale
care, alături de sex, intervin în demersurile pe care analiza demografică le face atunci când urmăreşte
descrierea mortalităţii. În ceea ce priveşte sexul, acesta nu apare propriu-zis reprezentat pe diagramă;
fiind o variabilă dihotomică, populaţia se împarte după cele două categorii, bărbaţi şi femei, fiecăreia
dintre ele fiindu-i construită câte o diagramă Lexis. Mai simplu spus, atât pentru mortalitate cât şi
pentru alte fenomene demografice, analiza se face, de regulă, separat pentru cele două sexe.
Vârsta

3 B C G

2 A D E H

1 F

1980 1981 1982 1983 1984 Timpul

Figura 2. Colectivităţi de decedaţi

Revenim la cele trei dimensiuni care sunt marcate pe graficul lui Lexis. Se ajunge, astfel, la
următoarele trei tipuri de colectivităţi de decedaţi, cele care sunt curent folosite în analize:
a) Colectivităţi formate din indivizi proveniţi din aceeaşi generaţie şi decedaţi la aceeaşi
vârstă, numite şi colectivităţi de gradul I. În figura 2, o asemenea colectivitate este reprezentată de
paralelogramul ABCD, care se formează intersectând banda oblică a generaţiei 1980 cu banda
orizontală corespunzătoare vârstei de 2 ani împliniţi.
b) Colectivităţi formate din indivizi proveniţi din aceeaşi generaţie şi decedaţi în acelaşi an
calendaristic, numite şi colectivităţi de gradul II: paralelogramul DCEF, din aceeaşi figură 2.
c) Colectivităţi formate din indivizi decedaţi la aceeaşi vârstă şi în acelaşi an calendaristic,
numite şi colectivităţi de gradul III. De data asta, figura geometrică ce delimitează masa respectivă
de decedaţi nu mai este un paralelogram, ci un pătrat: de exemplu, CGHE, în figura 2.

Diagrama Lexis poate avea şi alte forme (simplificate) aşa cum este ilustrat în figura
următoare:

14
 G. 1928

53
E G. 1929

52 B G. 1930
C

51 A D

50
1980 1981

Figura 3. Marcarea generaţiilor pe diagrama Lexis

Rate şi probabilităţi de deces

Delimitarea diferitelor tipuri de colectivităţi de decedaţi se face, fireşte, în scopul detalierii

analizei fenomenului de mortalitate.

36

35 60.094
E G. 1966
147
59.587
60.241

138 133
34 60.379 59.720 G. 1967
B C
114
60.500

121
59.834

99.654

87 182
33 59.921 99.836
A D F
60.000

79 164
100.000

32
1999 2000

Figura 4. Plasarea cifrelor de decedaţi şi supravieţuitori pe graficul lui Lexis

Pentru colectivităţile de gradul I. Vom alege spre exemplificare decedaţii din generaţia
1966 la vârsta de 33 de ani, cuprinşi în paralelogramul ABCD din figura 4. Aceştia sunt în număr de
201 (87 în anul 1999 şi 114 în anul 2000). Efectivul generaţiei între 33 şi 34 de ani variază între
59.921 şi 59.720, prin diminuarea cu 201 persoane, valoarea medie a acestuia fiind:
(59921+59720)/2 = 59820,5. Valoarea medie se mai poate obţine, într-un caz ca acesta, împărţind la
2 numărul decedaţilor (201:2 = 100,5) şi adăugând această valoare la efectivul cel mai mic (cel de la
finele intervalului) sau scăzând-o din efectivul cel mai mare (de la începutul intervalului).
Rata de deces, pentru colectivitatea de decedaţi de gradul I, formată din indivizi din
generaţia 1966, decedaţi la vârsta de 33 de ani, este: m = 201:59820,5 = 0,00336 sau, prin
înmulţirea cu 1000: m = 3,36‰. Interpretarea acestei valori este evident aceea că, între vârsta de 33
şi 34 de ani, în populaţia respectivă se petrec, în medie, 3,36 decese la 1000 de persoane.
Probabilitatea de deces pentru aceeaşi colectivitate se obţine împărţind numărul decedaţilor
la populaţia iniţială, adică la supravieţuitorii la 33 de ani: q = 201: 59921 = 0,00335 sau q = 3,35‰
15
Se vede că diferenţa între cele două valori este extrem de mică, ea manifestându-se doar la a cincea
zecimală. În schimb, interpretarea mărimii este cu totul diferită. Există 3,35 şanse la 1000 ca un
individ care era în viaţă la 33 de ani să moară înainte de a împlini vârsta de 34 de ani. Sau, altfel spus
şi eliminând virgula zecimală, din 100.000 de indivizi care împlinesc 33 de ani, 335 nu ajung la
aniversarea următoare.
Prin urmare, exemplul de faţă ne arată două chestiuni de mare generalitate în calculul
indicatorilor demografici:
(i) Diferenţa de semnificaţie dintre rate şi probabilităţi, primele arătând câte evenimente revin
la mia de persoane care constituie efectivul mediu al colectivităţii (aici al generaţiei între două
vârste), iar probabilităţile ce şanse sunt să se petreacă evenimentul demografic între momentul iniţial
şi cel final (aici între două aniversări).
(ii) Valorile în general mici ale indicilor demografici, de unde necesitatea de a-i exprima în
promile.

Pentru colectivităţile de gradul II. Se calculează, şi aici, în mod similar, rate şi probabilităţi.
De data asta, “populaţia iniţială” este efectivul cu care o generaţie păşeşte într-un an calendaristic, iar
cea finală efectivul cu care ea iese din acel an, diferenţa dintre ele fiind decedaţii, în cursul anului
respectiv, proveniţi din generaţia în cauză.
Astfel, referindu-ne tot la datele din figura 4, dacă luăm în considerare generaţia 1966 şi anul
2000 (paralelogramul DBEC), avem:
- populaţia de 34 ani (supravieţuitori) la începutul anului = 59.834
- populaţia de 35 ani (supravieţuitori) la sfârşitul anului = 59.587
- decedaţi în cursul anului 2000 = 247 (114+133 sau 59.834-59.587)
- populaţia medie = 59.710,5
- rata de deces, în 2000 a celor din generaţia 1966 sau, altfel spus, a celor care împlinesc, în
cursul anului 2000, 34 de ani este, în promile:
247
m34   1000  4,14
59710,5
- probabilitatea de deces, pentru aceeaşi colectivitate, va fi:
247
q34   1000  4,13
59834
Formulele generale de calcul sunt similare celor din cazul precedent, cu deosebirea că în loc
de supravieţuitori la o anumită vârstă vom avea supravieţuitori la începutul şi la finele anilor
calendaristici. Valorile ratelor şi probabilităţilor de gradul IIpot fi folosite atât pentru a descrie
variaţia intensităţii deceselor într-o generaţie, în funcţie de anii calendaristicii pe care acea generaţie
i-a parcurs, fie de a vedea, la un moment dat (adică într-un an) cum decedează indivizii proveniţi din
generaţii diferite.
Pentru colectivităţile de gradul III. Cum s-a văzut, aceste colectivităţi au ca imagine pe
diagrama Lexis un pătrat. Să luăm, spre exemplificare, o situaţie marcată în figura 4, să zicem cea a
deceselor la vârsta de 33 de ani în anul 2000, care se plasează în pătratul DBCF. Vom avea un total
de 296 decedaţi, proveniţi din două generaţii: 114 din generaţia 1966 şi 182 din generaţia 1967.
Această dublă provenienţă generaţională introduce unele dificultăţi de interpretare. În primul rând,
strict vorbind, pentru o astfel de colectivitate nu este posibil calculul unei probabilităţi de deces,
pentru simplul motiv că nu există o “populaţie iniţială” din care să se recruteze toate decesele. Dacă
se descompune suma deceselor pe generaţii, este posibil, prin diverse artificii de calcul, să se
introducă şi un indicator cu semnificaţie apropiată de cea a probabilităţii.
În general, pentru astfel de colectivităţi se calculează doar ratele.

Analiza mortalităţii în perspectivă longitudinală

În figura 5 sunt plasate pe graficul lui Lexis cifrele decedaţilor (în interiorul triunghiurilor),
ale supravieţuitorilor la finele anilor calendaristici (pe segmentele verticale), ale supravieţuitorilor la
16
diferite aniversări (pe segmentele orizontale), precum şi ale născuţilor în fiecare an (pe segmentele
axei absciselor). După cum se observă, nu s-a completat decât o mică parte din datele posibil de
înregistrat pe acest interval; a fost urmărită integral o singură generaţie (1980) şi situaţia din doi ani
calendaristici (1989 şi 1990).

Vârsta
11

0
10
2

3
8
10
9 10 13

34 23

44

36

40
49 43
80 85 83
8
65 61

150

144

142
76 70
230 220 212
7
0
10 98

320

310

310
60 55
6 360 370 365

60

430

410

420
45
55 40
440 465 460
5
35 30

500

490

495
40 32
4 500 530 527

30 28
560

555

565
24 30
3 550 579 595

21
25
600

620

618
20 19
2 590 640 637

44
43
684

680

682
147 45 46
650 725 728
1
7 2
133 10 10
832

830

835

5 5
1000 20 20
0 1035 1040

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Fig.5. Mortalitatea în perspectivă longitudinală şi transversală. Cifre fictive pentru o populaţie ce nu
depăşeşte vârsta de 10 ani

Tabela de mortalitate, în perspectivă longitudinală

Tabela de mortalitate este instrumentul fundamental în analiza mortalităţii. În esenţă, ea

permite evidenţierea, în detaliu, a modului în care se stinge o generaţie, în sensul că oferă informaţia
despre intensitatea mortalităţii la fiecare vârstă ca şi datele necesare pentru caracterizarea de
ansamblu a calendarului fenomenului. Logica construcţiei tabelei se sprijină pe caracterul ireversibil
al decesului, o persoană decedată constituind o ieşire din efectivul iniţial al generaţiei, efectiv care se
diminuează odată cu înaintarea în vârstă până când acesta devine zero. În tabelă, acest proces este
evidenţiat în coloana “supravieţuitori”, ale cărei cifre sunt descrescătoare pe măsură ce se trece de la
o vârstă la alta şi se încheie cu zero. Dar mai bine să privim datele din tabelul 1, care conţine tabela
de mortalitate a generaţiei 1990, din figura 5.
Semnificaţia coloanelor tabelei
Prima coloană nu ridică nici o problemă, ea marcând vârsta în ani împliniţi.
Coloana supravieţuitorilor (notaţi aceştia cu S x , sau uneori cu lx ) începe cu o cifră rotundă,
numită rădăcina tabelei, care aici este valoarea 1000, dar în tabelele reale, unde vârsta se întinde
până la 100 de ani, cifra utilizată este 100.000, pentru a permite toate calculele necesare.
A treia coloană cuprinde numărul decedaţilor între două vârste. Ei se pot nota simplu cu
d x sau, sub o formă mai explicită cu d(x,x+1), evidenţiindu-se faptul că e vorba de numărul de
decese între vârsta x (pe linia căreia e trecută cifra) şi x+1. Este evident că această coloană se deduce
din prima prin diferenţe succesive de genul:
17
 d x  S x  S x 1

Tabelul 1. Tabela de mortalitate a generaţiei 1990, din figura 5

Vârsta Supravi Decedaţi Probab Probabili Număr de ani trăiţi: Speranţa
eţuitori ilitate tate de între x cumulat de viaţă
de supravieţ şi x+1
deces uire
dx
X Sx px  1  qx Lx Tx ex
qx
(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8)
0 1000 350 0,350 0,650 825 3910 3,91
1 650 60 0,092 0908 620 3085 4,75
2 590 40 0,068 0,932 570 2465 4,18
3 550 50 0,091 0,909 525 1895 3,45
4 500 60 0,120 0,880 470 1370 2,74
5 440 80 0,182 0,818 400 900 2,05
6 360 130 0,361 0,639 295 500 1,39
7 230 150 0,652 0,348 155 205 0,89
8 80 70 0,875 0,125 45 50 0,65
9 10 10 1,000 0,000 5 5 0,50
10 - - - - - - -

A patra coloană arată probabilităţile de deces între două vârste; cu alte cuvinte, valorile q x ne
arată ce şanse sunt ca un individ care era în viaţă la vârsta x să nu mai fie viu la vârsta x+1. Formula
de calcul pentru aceste valori va fi deci:
d
qx  x
Sx
Cea de a cincea coloană este direct deductibilă din a patra, întrucât sunt evidenţiate aici
probabilităţile de supravieţuire între două vârste, acestea fiind complementare la unitate faţă de cele
de deces:
px  1  qx
Ele exprimă şansele ca un individ care era în viaţă la vârsta x să fie în viaţă şi la vârsta x+1. De pildă,
în tabela noastră, pentru vârsta de 5 ani, avem:
q5  0,182
şi
p5  0,828
ceea ce vrea să spună că, din 1000 de persoane ce împlinesc 5 ani, 182 nu vor ajunge la vârsta de 6
ani iar 828 vor atinge această vârstă.
Cifrele de pe coloana a şasea se obţin ca simple medii aritmetice ale efectivelor de
supravieţuitori la două vârste consecutive (x şi x+1) sau ca număr mediu de supravieţuitori între două
vârste:
S  S x 1
Lx  x (6)
2
Ele pot fi interpretate ca număr de ani de viaţă trăiţi de indivizii generaţiei noastre pe intervalul de
vârstă (x,x+1).În adevăr, dacă pe intervalul respectiv n-ar deceda nici un individ, atunci S x persoane
ar traversa un an de vârstă şi deci ar trăi împreună pe acest interval S x ani de viaţă; cum o parte mor
înainte de împlinirea vârstei următoare, numărul anilor de viaţă se diminuează. Întrucât pe intervalul
respectiv mor d x persoane, înseamnă că numai

18
 S x 1  S x  d x
parcurg tot intervalul, restul de d x , oprindu-se pe parcurs şi contribuind fiecare cu mai puţin de un an
la totalul anilor de viaţă. Presupunând că decesele se distribuie uniform între cele două vârste, vom
putea acorda, în medie, unui individ dintre cei decedaţi o jumătate de an de viată, pe acest interval.
Atunci, contribuţia celor d x decedaţi va fi: 0,5 d x ani. În total deci, numărul anilor de viaţă, pe
intervalul (x,x+1), este:
S x 1  0,5d x
Dar cum
d x  S x  S x 1
acest număr devine
S  S x 1
S x 1  0,5( S x  S x 1 )  x  Lx
2
Coloana a şaptea se obţine din precedenta realizând o cumulare de jos în sus a cifrelor Lx .
Sau, în formă matematică:

Tx   Li (7)
x

Interpretarea valorilor Tx va fi deci următoarea: cele S x persoane care ajung la vârsta x vor trăi
împreună, până la stingerea generaţiei, Tx ani de viaţă.
Cu valorile Tx se operează pentru a construi ultima coloană menţionată. Dacă ştim că, punând
cap la cap anii pe care-i mai au de trăit supravieţuitorii la o vârstă x, se obţine valoarea Tx , atunci
vom putea calcula uşor şi cât îi mai revine de trăit, în medie, unui individ dintre aceşti
supravieţuitori. Se obţin astfel valorile e x , prin simplă împărţire:
T
ex  x (8)
Sx
Mărimea e x se numeşte speranţă de viaţă la vârsta x şi arată cât mai are de trăit o persoană, din
generaţia studiată, care a împlinit deja vârsta x. Dintre mărimile de pe ultima coloană, cea mai
importantă este prima, întrucât ea condensează informaţia despre mortalitatea întregii generaţii.
Valoarea e0 se numeşte speranţa de viaţă la naştere sau durata medie a vieţii şi reprezintă
numărul mediu de ani de viaţă ce revine unui membru al generaţiei studiate.
Conform formulei de mai sus, vom avea:
T
e0  0 (9)
S0
Sau, ţinând seama că T0 este suma tuturor valorilor Lx , vom avea:
L  L1  ...
e0  0 (10)
S0
şi, datorită faptului că
S  S x 1
Lx  x , x = 0,1,2,...
2
valoarea speranţei de viaţă la naştere devine, după un calcul algebric simplu:
S  S2  ...
e0  0,5  1 , (11)
S0
formulă care se poate aplica pentru calculul speranţei de viaţă la orice vârstă:
S  S x  2  ...
e0  0,5  x 1 (12)
Sx

19
În concluzie:
Speranţa de viaţă la naştere este cel mai important element al tabelei de mortalitate, jucând
rolul de indicator sintetic de mortalitate al generaţiei respective. Ea este, strict vorbind, un indicator
de calendar de vreme ce ne arată vârsta medie la care indivizii mor.

Analiza mortalităţii în perspectivă transversală

În figura 5 nu vom urmări o generaţie, ci anul calendaristic 2000.

Din felul în care sunt aşezate datele pe diagrama Lexis, se văd mult mai multe aspecte decât
distribuţia deceselor pe vârste sau generaţii în anul respectiv. Aşa de exemplu, desfăşurarea integrală
a informaţiei – motiv pentru care am şi ales o astfel de populaţie cu durată de viaţă scurtă – permite
să ilustrăm modalitatea de constituire şi de structurare pe vârste a populaţiei la un moment dat.
Astfel, dacă luăm ca punct de referinţă începutul anului 2000, efectivele la diferite vârste vor
coincide cu efectivele supravieţuitorilor din diferite generaţii:
- efectivul la 0 ani, 830 persoane, coincide cu supravieţuitorii generaţiei 1999;
- efectivul la 1 an, 680 persoane, coincide cu supravieţuitorii generaţiei 1998;
etc.
În final, dacă se adună toate aceste persoane, va rezulta efectivul total al populaţiei la 1 ianuarie
2000, care atinge cifra de 4077 indivizi. Similar, se calculează populaţia la finele anului 2000 şi se
găseşte un volum egal cu 4110. Media aritmetică a celor două valori – 4093,5 – este privită ca
populaţie medie a anului 2000. Este evident că la aceeaşi valoare puteam ajunge făcând mediile la
fiecare vârstă:
830  835
- populaţia medie de 0 ani   832,5
2
680  682
- populaţia medie de 1 an   681
2
etc.,
urmând a însuma aceste populaţii medii de diferite vârste.
În general, vom avea:
P  P0  P1  P2  ...
P  P0  P1 P2  ...
P  P
P
2
unde Px şi Px sunt populaţiile de vârstă x la începutul şi la finele anului, P şi P populaţiile totale
în aceleaşi momente, iar P populaţia medie totală. Mergând pe vârste, vom avea ca populaţii medii
la 0 ani, 1 an etc:
P  P0
P0  0
2
P  P
P1  1 1
2

etc.
P  P0  P1  P2  ...
Revenind la mortalitate, va trebui să urmărim decedaţii la diferite vârste, în cursul aceluiaşi
an, făcând abstracţie de generaţie, obţinând astfel cifrele din interiorul fiecărui pătrat (colectivitate de
gradul III) prin însumarea celor două triunghiuri componente:
- decedaţi la 0 ani: 205+102 = 307
- decedaţi la 1 an: 46+43 = 89
20
 - etc.
Suma deceselor la fiecare vârstă ne va da tocmai numărul total de decedaţi în populaţia noastră în
anul respectiv: M 0  M1  M 2 ...  M
unde valorile cu indici arată decesele pe vârste iar M numărul total de decese.
Cu datele anuale privitoare la decese şi supravieţuitori se pot calcula ratele de mortalitate.
Avem, pe de o parte, ratele specifice de mortalitate, pe vârste, obţinute prin raportarea numărului de
persoane decedate la o numită vârstă la populaţia medie a anului de vârstă respectivă:
M
mx  x , x  0,1,2,... , (17)
Px
şi, pe de altă parte, rata brută de mortalitate, implicând în calcul întreaga populaţie şi toate decesele:
M
m (18)
P
Valorile ratelor date de formulele (17) şi (18) se înmulţesc cu 1000 sau, altfel spus, se exprimă în
promile. Interpretarea indicatorilor este, aparent, simplă: ratele arată câte decese survin într-un an la
mia de persoane de o anumită vârstă sau mia de persoane din toată populaţia. Ratele ne dau deci
indicaţii asupra intensităţii cu care se moare într-o populaţie într-un an calendaristic.
Cu datele din figura 5 se pot calcula ratele specifice şi rata brută a populaţiei fictive, în anul
2000. De pildă, primele rate specifice vor fi:
307
m0   0,369
832,5
89
m1   0,131
681
etc.
adică 369‰, 131‰ etc. Pentru calculul ratei brute, contabilizăm mai întâi toate decesele din 2000, al
căror număr este 1007, şi facem raportul faţă de populaţia medie, care, cum s-a văzut este 4093,9. Se
obţine o rată brută de 246‰.
Valoarea ratei brute, care este adesea excesiv folosită în exprimarea mortalităţii, ascunde o
serie de capcane în care se poate cădea foarte uşor. Spre a lămuri măcar parţial lucrurile să exprimăm
această mărime în funcţie de ratele specifice. Vom avea:
M M 0  M 1  M 2  ... M 0 M 1 M 2
m      ...
P P P P P
Înmulţind şi împărţind fiecare fracţie cu populaţia medie de vârstă respectivă avem:
M P M P M P
m  0  0  1  1  2  2  ...
P0 P P1 P P2 P
Fiecare termen, în formula de mai sus, conţine doi factori, dintre care primul este tocmai rata
specifică de mortalitate la vârsta indicată de indicele comun numărătorului şi numitorului (0,1,2,...),
în vreme ce al doilea factor este raportul dintre populaţia medie de vârstă respectivă şi populaţia
totală, adică ponderea populaţiei de o anumită vârstă în populaţia totală. Să notăm aceste rapoarte:
P
px  x , x  0,1,2,...
P

Atunci, vom putea scrie prescurtat: m   mx px (19)
x 0
Formula (19) ne arată limpede că valoarea ratei brute de mortalitate se formează prin acţiunea
a două serii de elemente: valorile mx şi p x , în sensul că rata brută este o medie a ratelor specifice,
ponderată cu proporţia cu care vârsta respectivă e reprezentată în populaţie. Prima serie conţine deci
indicatorii care arată intensitatea deceselor pe vârste (adică efectiv indicatori de mortalitate), în
vreme ce a doua serie nu are nimic de a face cu mortalitatea, fiind vorba doar de un dat structural. Or,
cum ratele specifice de mortalitate variază puternic în funcţie de vârstă, valoarea finală a sumei
depinde serios de fracţiunea pe care fiecare vârstă o ocupă în populaţie. Dacă mortalitatea ar fi

21
aceeaşi la toate vârstele, atunci ea ar fi exact rata brută şi n-ar mai conta dacă o vârstă deţine o
pondere mai mare sau mai mică. Cum însă nu se întâmplă aşa, e clar că putem avea situaţii în care
diferenţe mari în structura pe vârste să inducă diferenţe în rata brută de mortalitate. Mai mult, se
poate întâmpla ca o populaţie să aibă toate ratele specifice mai mici decât alta, dar să aibă o rată
brută mai mare. Pentru a înţelege mai bine amploarea implicaţiilor factorilor structurali asupra ratei
brute de mortalitate să luăm următorul exemplu: fie două populaţii A şi B, al căror efectiv total este
redus la 100, şi trei grupe de vârstă I, II şi III, pentru care se calculează în fiecare populaţie ratele
specifice de mortalitate. Datele sunt următoarele:
Vârsta Populaţia A Populaţia B
Structura Rate de mortalitate Structura Rate de mortalitate
populaţiei (‰) populaţiei (‰)
I 50 5 20 4
II 45 10 50 7
III 5 20 30 18
Total 100 8,0 100 9,7

Rata brută de mortalitate a populaţiei A este 8,0‰, obţinută ca medie ponderată a celor trei
5  50  10  45  20  5 800
rate specifice (5, 10 şi 20‰): mA    8,0
100 100
iar cea a populaţiei B va fi 9,7‰, rezultând ca medie aratelor pe vârste (4, 7 şi 18‰):
4  20  7  50  18  30 970
mB    9,7
100 100
Chiar dacă populaţia B are o mortalitate mai redusă la fiecare grupă de vârstă, comparativ cu A, pe
ansamblu ea are o rată superioară (9,7‰ faţă de 8,0‰), deoarece posedă o structură pe vârste
îmbătrânită, iar la vârstele înalte intensitatea deceselor este mare, oricâte măsuri preventive s-ar lua.
Din cele spuse, nu trebuie să se înţeleagă că rata brută de mortalitate este un indicator fără
nici o valoare. Dimpotrivă, ea este o mărime ce exprimă pierderile relative suferite de populaţie prin
decese; astfel, cu toată mortalitatea sa mai redusă, populaţia B pierde prin decese aproape 10 oameni
dintr-o mie, pe când A pierde numai 8. Aspectul acesta devine esenţial pentru dinamica populaţiei. În
al doilea rând, rata brută poate fi utilizată şi ca indicator de mortalitate, în condiţiile în care se
elimină efectul structurii pe vârste.

Mortalitatea infantilă

Mortalitatea la zero ani, numită mortalitate infantilă, ani este net mai însemnată decât cea
întâlnită la vârstele imediat următoare, situaţie care se menţine şi în zilele actuale. Faptul se
datorează desigur fragilităţii fiinţei noului născut în faţa agresiunilor mediului înconjurător, dar şi
riscurilor la care acesta e supus în perioada sarcinii şi în timpul naşterii, influenţe care se
repercutează imediat după venirea pe lume a fătului.
Problema mortalităţii infantile poate fi abordată tot aşa de simplu în perspectivă longitudinală
sau transversală, întrucât fiind vorba doar de un an de vârstă, nu se pune problema urmăririi unei
generaţii vreme îndelungată.
Să pornim în analiză de la datele preluate din Vl. Trebici (1979, p.124), şi care redă situaţia
deceselor masculine sub un an, în România, în 1972 şi 1973:
Anul naşterii: Anul decesului:
1972 1973
1971 2.058 -
1972 6.671 1.844
1973 - 6.114
Ţinând seama că efectivul iniţial al generaţiei 1972 a fost de 199.892 persoane iar cel al generaţiei
1973 de 195.212, avem toate informaţiile necesare, care se pot percepe şi mai simplu dacă le punem
pe o diagramă Lexis (figura 9).

22
 1
B C
2058 1.844

6.671 6.114

0 A 199.892 D 195.212 E
1972 1973
Figura 9. Decesele sub 1 an în România în 1972 şi 1973, pe generaţii
Vom construi astfel rata (sau indicele) mortalităţii infantile. Valoarea sa, notată mi , se
obţine împărţind decesele sub un an ( M 0 ), produse în cursul unui an calendaristic, la numărul
M
născuţilor vii (N) în acel an: mi  0 (24)
N
De exemplu, pentru anul 1973, avem 195.212 născuţi vii de sex masculin şi 7.958
(1.844+6.114) decedaţi, de unde rezultă un indice de 40,8‰. Această valoare se interpretează ca şi
probabilitatea obţinută pe generaţie (circa 41 de copii dintr-o mie mor până la vârsta de un an), deşi
se vede că această exprimare este relativ incorectă, întrucât cei 7.958 de decedaţi la 0 ani în 1973 nu
provin toţi din cei născuţi în acel an, ci numai 6.114, care reprezintă mai puţin de 77%.
Forma cea mai obişnuită în care apar datele despre mortalitatea infantilă este cea pe ani
calendaristici şi nu pe generaţii. Adică, se obişnuieşte a se prezenta clasificarea decedaţilor sub un
an, în cursul unui an calendaristic, după vârsta (exprimată în zile, săptămâni sau luni) la deces. Iată o
asemenea clasificare (cifre preluate din Anuarul demografic 1996, p.225), pentru doi ani
calendaristici, 1973 şi 1995:
Anul Grupa de vârstă Total
Sub 7 7-13 14-29 1 2 luni 3-4 5-6 7-8 9-11
zile zile zile lună luni luni luni luni
1973 3114 763 1190 1845 1794 2856 1352 786 744 14444
1995 1491 288 458 718 576 722 356 223 195 5027

Datele de mai sus ilustrează mai multe aspecte ale mortalităţii infantile. Să amintim, mai întâi,
fenomenul ce poartă numele de mortalitate neonatală, şi care cuprinde decesele produse în prima
lună de viaţă (uneori, primele 4 săptămâni, adică 28 zile), deosebindu-se de mortalitatea
postneonatală, ce include decesele din celelalte 11 luni. Dintre decedaţii în prima lună, se
evidenţiază separat decesele din prima săptămână de viaţă, care formează mortalitatea neonatală
precoce. Fiecare dintre aceste efective de decedaţi se poate raporta la numărul născuţilor vii în anul
respectiv, obţinându-se o rată de deces corespunzătoare. Luând în considerare copiii născuţi morţi, se
introduc încă două noţiuni:
Masa născuţilor morţi formează ceea ce se numeşte mortinatalitate. Rata de mortinatalitate
se obţine împărţind numărul născuţilor morţi la totalul născuţilor (vii plus morţi).
Cumulând mortinatalitatea şi mortalitatea neonatală, se obţine ceeea ce se numeşte
mortalitate perinatală. Rata de mortalitate perinatală se calculează raportând numărul născuţilor
morţi şi al decedaţilor în prima lună la totalul născuilor (vii plus morţi).
Raţiunea acestor distincţii se întemeiază, în esenţă, pe cauzalitatea medicală specifică
diverselor forme de deces care intervin înaintea naşterii fătului sau în primul an de viaţă. Anticipând
puţin discuţia generală privind cauzele medicale ale deceselor, să precizăm că, în situaţia aici
analizată, se obişnuieşte a se face o distincţie între mortalitatea endogenă şi cea exogenă.

23
 Mai corect spus, este vorba de decese de origine endogenă sau exogenă. Primele sunt provocate
de împrejurările în care se produce naşterea şi de constituţia nou-născutului, pe când celelalte se
datorează unor factori exteriori, în principal bolilor infecţioase şi accidentelor.
Este clar că aceste din urmă cauze nu pot acţiona decât asupra celor deja născuţi vii. Factorii
endogeni provoacă mortinatalitatea precum şi o serie de decese ale născuţilor vii, dar care se
concentrează în prima lună de viaţă. Aşadar, dacă ne referim doar la născuţii vii, decesele în prima
lună (mortalitatea neonatală) sunt generate atât de cauze endogene cât şi exogene, pe când cele din
lunile următoare (mortalitatea postneonatală) se datorează în întregime cauzalităţii exogene.

24
 FERTILITATEA 2
Precizări introductive:
 Naşterea poate fi: simplă, dublă, triplă
 Regulă: o naştere dublă din 100 de naşteri şi o naştere triplă la 10.000 de evenimente
 în 1999, s-au născut în lume circa 2,8 milioane de gemeni
 DIFERENTE la gemeni:
 În Africa 20 la 1000
 În Asia 7 la 1000
 În Europa şi America 12 la 1000
 Regulă: Se iau în calcul numai născuţii vii
 Noţiune: Rang al naşteri sau rang al născutului
 În cadrul căsătoriilor avem:
 interval protogenezic
 interval intergenezic
Noţiuni cheie:
 Vârsta fertilă (de reproducere): 15-49 de ani sau 15-44 de ani
 Fecunditate: capacitatea femeii, a cuplului sau, mai general, a speciei umane de a se înmulţi.
 fecunditatea populaţiilor
 fertilitatea populaţiilor nemalthusiene
 fertilitatea populaţiilor malthusiene
 Fecundabilitate: o probabilitate, p, determinabilă, de obicei, pe cale empirică, arătând riscul
ca o femeie, care are raporturi sexuale regulate, să rămână însărcinată în cursul unui ciclu
menstrual
 Fertilitatea căsătoriilor (fertilitatea legitimă)
 Reproducerea populaţiei: întregul proces prin care o populaţie se reînoieşte, incluzând
evenimentele: naşteri+decese+migraţie

Fertilitatea este un fenomen ce se constituie pe baza evenimentelor demografice de naştere.

Când naşterile se raportează la întreaga populaţie, se vorbeşte de natalitate, a cărei intensitate se
măsoară prin rata brută de natalitate (n) ca raport între numărul de născuţi vii într-o perioadă (an
calendaristic) şi populaţia medie a perioadei. Dat fiind că nu toată populaţia contribuie la producerea
naşterilor, se foloseşte termenul de fertilitate pentru a desemna fenomenul ce apare ca rezultat al
comportamentului acelui fragment al populaţiei apt de a procrea, în speţă, femeile între 15 şi 49 de
ani. Ca indicator al intensităţii fertilităţii unei populaţii Ia un moment dat se foloseşte un indice
sintetic (f), care arată numărul mediu de copii născuţi de o femeie, dintr-o generaţie ipotetică,
generaţie în care, la fiecare vârstă, s-ar naşte, la mia de femei, tot atâţia copii câţi se nasc în populaţia
reală, în momentul analizei.
Fenomenul la care ne referim aici se deosebeşte de cel precedent, printre altele, şi prin faptul că
determinarea sa socială este mult mai profundă şi mai complexă. Într-adevăr, latura biologică a
fertilităţii se rezumă Ia necesitatea satisfacerii instinctului sexual şi la capacitatea biologică a femeii
sau a cuplului de a procrea. Fireşte că aceste elemente sunt variabile de la individ la individ, dar este
greu de spus că ele ar putea genera diferenţe de fertilitate la nivel de populaţii aflate în condiţii de
viaţă similare. Factorii sociali sunt cei care, în ultimă instanţă, determină un anumit nivel de
fertilitate, de vreme ce nici una dintre populaţiile umane cunoscute nu a atins limita maximă a
posibilităţilor de reproducere. Mai mult, între populaţii sau subpopulaţii se constată diferenţe foarte
mari de fertilitate, fie că se e vorba de comparaţii de-a lungul timpului, fie la un moment dat.

2
Rotariu, Ilut (1995), Sociologie, Mesagerul, Cluj-Napoca
25
 Explicarea acestor diferenţe se complică aici deoarece, spre deosebire de mortalitate, unde există
o stare (sau, mai exact, o tendinţă) dezirabilă - aceea de prelungire a duratei vieţii - în cazul fertilităţii
nu avem de a face cu un astfel de reper absolut. Un anumit nivel de fertilitate poate fi judecat într-un
fel de familie, în alt fel de comunitatea naţională şi în alt fel privind lucrurile la scară planetară, ca să
nu mai spunem că acelaşi nivel poate fi judecat foarte diferit chiar la aceeaşi scară de referinţă, în
funcţie de condiţiile concrete date, dar şi de cunoştinţele şi interesele celui care emite judecata.
În plus, dacă omul moare fără să-şi dorească şi fără să-şi planifice acest moment, naşterea copiilor
este un eveniment ce poate fi complet controlat, în sensul că există mijloace de a se evita orice
naştere nedorită. Acest din urmă aspect este capital în explicarea nivelului de fertilitate al unei
populaţii, pentru că el implică necesitatea de a lua în calcul deciziile unor actori ce pot acţiona liber,
fireşte în limitele impuse de cadrele sociale în care trăiesc. Cu alte cuvinte, dacă se constată că un
factor macrosocial influenţează într-un sens fertilitatea (de pildă, urbanizarea determină o scădere a
fertilităţii) e nevoie să se explice cum îi incită (în mod direct sau indirect) acest factor pe oameni să-
şi modifice comportamentul procreativ. Uneori reacţia actorului la condiţiile macrosociale este uşor
previzibilă şi nu este nevoie să se detalieze prea mult analiza condiţiilor microsociale de existenţă
pentru explicarea comportamentul său. Alteori însă, sunt necesare analize fine pentru a înţelege acest
comportament.
Cele afirmate mai sus pot fi sprijinite cu numeroase detalii factuale referitoare la evoluţia
fertilităţii diferitelor populaţii, informaţii care ne arată că, deşi se poate şi aici vorbi de o tendinţă de
scădere, pe termen lung, în paralel cu modernizarea societăţilor, lucrurile sunt mult mai complicate
decât în cazul mortalităţii, în sensul că reacţiile la schimbarea unor condiţii macrosociale nu sunt
uniforme şi deci nici previzibile întotdeauna. Aşa de pildă, natalitatea a început să scadă cam cu un
secol mai devreme în Franţa (de pe la mijlocul veacului al VIII-lea) decât în Anglia, deşi, din punctul
de vedere al evoluţiei pe calea modernizării, poziţiile celor două ţări sunt inverse. De asemenea, se
observă diferenţe sensibile, nu numai între momentele de timp la care fertilitatea începe să scadă -
secolul al XIX-lea pentru majoritatea ţărilor occidentale, prima jumătate a secolului al XX-lea pentru
cele est-europene, a doua jumătate pentru cele din lumea a treia, în rândul cărora găsim unele intrate
în acest proces abia în ultimii ani sau chiar aflate înaintea declanşării sale - dar şi între nivelurile de
la care porneşte scăderea. Câteva cifre ilustrative în acest sens sunt prezentate în tabelul următor:
Ţări occidentale (1850) Ţări est-europene (1900)
Anglia .... 33,4 Bulgaria .... 42,3
Germania ... 37,2 Ungaria ... 39,4
Belgia .... 30,0 România .... 38,8
Danemarca ...31,4 Rusia ... 49,3
Franţa .... 26,8 Serbia .... 42,4
Ţări latino-americane (1960) Ţări africane (1965-70)
Mexic 44,2 Ethiopia .... 50,0
Costa Rica ....47,4 Kenya .‚. 52,2
Jamaica .... 42,0 Zambia .... 49,8
Venezuela ....46,0 Libia .... 51,0
Panama .... 39,9 Ghana .... 50,0
Rata brută de natalitate (%.)‚ în câteva grupuri de ţări, la momente de timp diferite

Aşadar, este limpede că în ţările Europei de Vest, nivelurile de fertilitate au fost, chiar cu câteva
secole în urmă, mai mici decât cele ale ţărilor din partea central-estică a continentului, la începutul
secolului al XX-lea, care la rândul lor au fost depăşite de multe ţări de pe alte continente. Mai mult,
nu puţine ţări, dintre acestea din urmă, au şi în zilele noastre valori extrem de înalte al ratei de
natalitate, în vreme ce în zonele dezvoltate se întâlnesc, în genere, valori ale natalităţii sub 15%; sau,
traduse lucrurile în termenii indicilor de fertilitate, decalajul este de la 1,5 - 2 copii pe o femeie, cam
peste tot în Europa, la 6-7 copii în anumite ţări africane, în vreme ce alte ţări ocupă poziţii
intermediare.
Cercetările demo-sociologice au încercat să găsească explicaţii satisfăcătoare pentru elementele
evidenţiate mai sus (niveluri diferite de fertilitate între ţări, evoluţii diferite ale ritmurilor de scădere
26
a fertilităţii, momente diferite la care procesul de scădere este amorsat), dar şi pentru altele cum ar ft,
de pildă, fertilitatea diferenţială, în cadrul aceleiaşi populaţii, în funcţie de categoriile socio-
profesionale, mediul de rezidenţă, nivelul de şcolaritate etc. În fapt, însăşi evidenţierea unor astfel de
diferenţe constituie un prim pas pe calea decelării mecanismelor care reglează fertilitatea populaţiilor
umane. Se pot regăsi şi aici cele două tipuri de paradigme explicative concurente în domeniul
cunoaşterii socialului: cea holistă şi cea individualistă, în diferitele forme şi variante ale lor.
Nu numai cauzele, dar şi implicaţiile sociale ale fenomenului demografic discutat aici sunt extrem
de complexe. Referindu-ne exclusiv la intensitatea fertilităţii - renunţând, de pildă, la analiza
schimbărilor de calendar - şi simplificând la maximum lucrurile, în sensul că vom privi doar linia
evolutivă ce marchează o tendinţă descendentă, vom găsi că efectele acesteia sunt numeroase.
Principalele consecinţe sociale ale modificărilor nivelului de natalitate sunt de natură indirectă,
realizându-se prin intermediul altor factori demografici. Este vorba, în esenţă, de efectele asupra
volumului populaţiei şi asupra structurii pe vârste a acesteia. Referitor la acest din urmă aspect să
menţionăm, continuând o idee începută mai sus, şi anume că, într-adevăr, creşterea ponderii
populaţiei vârstnice s-a realizat, în cea mai mare parte a populaţiilor lumii, până la ora de faţă, prin
scăderea ponderii grupei de vârstă tânără, şi aceasta ca rezultat direct al scăderii fertilităţii.
Schimbarea comportamentului procreativ generează profunde modificări şi în structura familiilor, în
stabilitatea acestei instituţii, în relaţiile dintre soţi, dintre părinţi şi copii etc. De asemenea, controlul
naşterilor - devenit mult mai eficient de pe la mijlocul anilor 60, odată cu răspândirea pilulelor
anticoncepţionale - este invocat ca fiind factorul cel mai important, care a indus modificări radicale
în comportamentul marita1 al populaţiilor din anumite societăţi; e vorba, în principal, de tendinţa de
înlocuire a familiei cu aşa-numitele uniuni consensuale (coabitare).
O altă chestiune, generatoare de vii dezbateri în deceniile trecute, dar care astăzi şi—a pierdut - se
pare - din interes, a fost ridicată odată cu constatarea existenţei, pe de o parte, a unei corelaţii
negative între indicele mediu de inteligenţă al copiilor născuţi într-o familie şi numărul mediu de
copii, pe de altă parte, a unei corelaţii pozitive a nivelului de inteligenţă cu rangul poziţiei sociale a
familiei şi, în fine, a unei corelaţii negative între statusul social al părinţilor şi numărul de copii. De
aici s-a tras concluzia că societatea se îndreaptă spre un soi de degenerare: dat fiind că familiile de pe
treptele inferioare ale scalei sociale sunt cele mai fertile şi deci contribuie, proporţional, în mai mare
măsură Ia reproducerea populaţiei şi dat fiind că descendenţii acestor părinţi sunt mai puţin dotaţi
intelectual, este de aşteptat ca nivelul mediu de inteligenţă a populaţiei să tindă să scadă. Previziunea
nu a fost confirmată empiric şi există argumente de natură analitică ce pun sub semnul întrebării
concluzia raţionamentului precedent, în sensul că setul de premise este incomplet.

Indicatori ai natalităţii şi fertilităţii:

• D50 –descendenţa la 50 de ani-descendenta finală - indicatorul care exprimă

intensitatea fertilităţii unei generaţii
• indicele brut de reproducere: R  0,488 D50
• primul pas decisiv pe calea ameliorării calităţii expresive a indicatorilor este calculul
ratelor de fertilitate specifice, pe vârste sau pe grupe de vârstă. Pe vârste, formula
care dă valoarea acestor rate este: N
f x  Fx (1.000)
Px
• rate ca cele de mai sus se calculează frecvent şi pe grupe de vârstă, îndeosebi pe grupe
cincinale de vârstă. În acest caz, vom avea:
N1519 N N
f1519  F
, f 2024  20F 24 ,..., f 4549  45F 49
P1519 P2024 P4549
• rata totală de fertilitate (RTF) sau indicele sintetic (ori conjunctural) de fertilitate
se interpretează ca număr mediu de copii ce revine unei femei din generaţia fictivă ce
reproduce la fiecare vârstă fertilitatea specifică vârstei respectiv în populaţia actuală.
49 49
Nx
RTF   f27
x   F
x 15 x 15 Px
rata totală de fertilitate mai poate fi interpretată şi ca un raport între numărul total de născuţi
în cursul unui an şi un efectiv mediu al diferitelor generaţii de femei ce contribuie la aceste
naşteri, fiecare generaţie fiind reprezentată în valoarea acestei medii în mod proporţional cu
contribuţie ei la numărul de naşteri
• Indiele brut de reproducere (de moment): R =0,488xRTF
De exemplu, pentru cei 1,30 copii pe femeie, născuţi în ţara noastră în 1999, vom avea:
R = 0,488x1,30 = 0,634
Deci, dacă o generaţie preia fertilitatea pe vârste a anului 1999, atunci 1.000 de femei din
acea generaţie vor aduce pe lume 634 de fete, dacă nici una dintre ele nu moare până la vârsta
de 50 de ani.
Ţinând seama că în condiţiile actuale ale mortalităţii de moment din România, până la 25-26
de ani unde se plasează vârsta medie a mamelor la naştere se pierd dintr-o generaţie cam 4-
5% dintre femei, înseamnă că indicele net de fertilitate al anului 1999 se va situa undeva în
jurul lui 0,600 fete/femeie, fiind deci foarte departe de valoarea de înlocuire a generaţiilor

28
 NUPŢIALITATEA ŞI DIVORŢILITATEA 3
Cele două fenomene tratate în capitolul de faţă se referă la constituirea şi disoluţia familiei –
una dintre instituţiile cele mai importante şi cu cea mai mare răspândire în viaţa societăţilor umane.
Schimbările intervenite în ultimele decenii în comportamentul procreativ al cuplurilor includ şi o
creştere neobişnuită a numărului de naşteri extrafamiliale, cel puţin pentru anumite zone ale lumii,
unde ponderea acestor evenimente se apropie de sau chiar depăşeşte jumătate din numărul total al
naşterilor.

Fenomenele demografice vizate: nupţialitatea şi divorţialitatea.

Evenimentele demografice corespunzătoare: căsătoria şi, respectiv, divorţul.
Variabila demografică specifică, ce intervine în realizarea acestor evenimente, alături de sex şi
vârstă, este starea civilă, după care orice individ este plasat în una şi numai una din cele patru
categorii specifice: necăsătorit (celibatar), căsătorit, văduv, divorţat.

Nupţialitatea se constituie ca fenomen demografic, prin masa de evenimente de căsătorie, iar

divorţialitatea este fenomenul ce rezultă din agregarea evenimentelor de divorţ. Şi într-un caz şi în
celălalt, fenomenele se raportează la populaţia în ansamblul ei, la un moment dat, sau la o generaţie
de persoane, respectiv, o promoţie (cohortă) de căsătorii, vizavi de care se are în vedere intensitatea
şi calendarul căsătoriilor, respectiv, divorţurilor.

Populaţia expusă riscului la căsătorie (populaţia nupţiabilă) este populaţia care a depăşit
vârsta minimă legală de căsătorie şi are starea civilă alta decât cea de "căsătorit".
Populaţia expusă riscului la divorţ este populaţia căsătorită.

Întrucât pentru analiza fenomenelor demografice studiate în acest capitol este esenţială distribuţia
populaţiei după starea civilă, este bine să fie precizat de la bun început felul cum se modifică această
structură, prin intermediul evenimentelor demografice, adică felul cum se schimbă, de la un moment
t la un alt moment de timp t+1, stocul celibatarilor, căsătoriţilor, văduvilor şi divorţaţilor. Să luăm pe
rând fiecare din cele patru categorii. Efectivul la momentul t+1 se va obţine din efectivul la
momentul t la care se adaugă sau se scad persoanele ce suferă anumite evenimente pe acest interval
de timp. Iată care sunt evenimentele ce sporesc sau diminuează fiecare categorie:
Categoria Evenimente care măresc Evenimente care diminuează
stocul stocul
Celibatari Naşteri Decese ale celibatarilor
Căsătorii ale celibatarilor
Căsătoriţi Căsătorii ale persoanelor Decese ale persoanelor căsătorite
celibatare, văduve sau Decese ale partenerilor
divorţate Divorţuri
Văduvi Decese ale partenerilor Decese ale văduvilor
Căsătorii ale văduvilor
Divorţaţi Divorţuri Decese ale divorţaţilor
Căsătorii ale divorţaţilor
Se observă că o serie de „ieşiri” dintr-o categorie sunt „intrări” în altele şi invers. Astfel,
căsătoriile celibatarilor, văduvilor şi divorţaţilor sunt intrări la categoria căsătoriţi şi ieşiri din
celelalte trei. Apoi, apar evenimente care afectează stocul celuilalt sex. De pildă, decesul unei femei
căsătorite induce o „intrare” la văduvi bărbaţi (în genere, decesul unuia dintre parteneri îi scoate pe
ambii din categoria de căsătoriţi).
3
Rotariu (2000), Demografie, note de curs ID, Alba Iulia, 2000
29
INDICATORII:
1. Pentru exprimarea intensităţii nupţialităţii se folosesc, mai frecvent, următorii indicatori:
• - rata brută de nupţialitate (pentru toate căsătoriile)
• - proporţia căsătoriţilor din tabela de nupţialitate a celibatarilor (pentru
primele căsătorii);
• -indicele sintetic de nupţialitate, întâlnit şi sub denumirea de rată totală de
nupţialitate sau suma căsătoriilor reduse (fie numai pentru primele căsătorii, fie pentru
toate).
2. Pentru exprimarea divorţialităţii se folosesc, de regulă, următorii indicatori:
• Rata de divorţialitate a populaţiei căsătorite: D
dc 
Pc

• Raportul dintre numărul divorţurilor la numărul căsătoriilor din anul

respectiv.

• Indicatori specifici Dx
dx 
Px
• rată totală de divorţialitate (RTD), fiind dată de:
 
Dx
RTD  
x 15,18
dx  
x 15,18 Px

30
 MIGRATIA4
La nivelul celor două medii(rural şi urban) sporul natural şi cel migratoriu au evoluat diferit
în perioada de după 1990. Dacă în anul 1990 sporul natural era pozitiv în ambele medii (+57,6 mii în
urban şi + 10, 0 mii în rural), iar cel migratoriu negativ numai în rural (-555, 7 mii în rural şi +469, O
mii în urban), după 1999 contribuţia lor la creşterea populaţiei s-a schimbat.
Începând cu anul 1997, fluxul urban-rural a depăşit ponderea celorlalte fluxuri migratorii,
paralel cu o scădere spectaculoasă a ponderii fluxului rural-urban.
Sporul natural a devenit negativ în ambele medii, însă cu o valoare de peste zece ori mai
mare în rural.
Sporul natural negativ a evoluat diferit şi pentru cele două sexe: la bărbaţi a apărut încă din
1992, iar la femei 2 ani mai târziu însă cu valori mai mici. In anul 2000 sporul natural negativ a fost
de două ori mai mare pentru populaţia masculină decât pentru cea feminină, datorită, mai ales,
supramortalităţii masculine.
Schimbările petrecute după 1989 în sistemul politico-social din România au determinat
apariţia unor reglementări legislative care au asigurat libera circulaţie a persoanelor. Acestea au făcut
ca în anul 1990 migratia internă să fie de patru ori mai mare decât în anii anteriori. Flotanţii, care
deja lucrau în oraşe, au profitat de liberalizarea legislativă produsă, reglementându-şi definitiv
domiciliul. Începând cu anul 1991 însă volumul mobilităţii teritoriale a scăzut considerabil la 12 - 13
schimbări de domiciliu la 1000 locuitori (comparativ cu 33,9‰ în 1990).

Tabelul 1. Principalii indicatori ai migraţiei interne, în anii 1990, 1998 şi 1999

1990 1998 1999
Schimbări de domiciliu (la 1000 loc.) 33,9 12,3 12,3
Ponderea fluxurilor de migraţie (%)
rural-urban 69, 8 22, 0 21, 0
rural-rural 8,5 23,6 21,8
urban-rural 3,5 28,4 30,7
urban-urban 18,2 26,0 26,5

În 1990, trei sferturi din volumul migraţiei interne a revenit fluxului rural-urban. În anii
următori valorile au scăzut considerabil, ajungându-se în 1999 la o pondere de 21, 0%. Creşterea
şomajului urban şi restituirea terenurilor agricole prin legea 18/1991 au fost principalii factori care au
favorizat apariţia tendinţelor actuale de creştere a ponderii celor plecaţi din mediul urban în rural.
Din 1997, fluxul urban-rural depăşeşte ponderea celorlalte fluxuri migratorii, paralel cu o
scădere spectaculoasă a ponderii fluxului rural-urban.
Populaţia care pleacă din urban în rural are, în general, un nivel de instruire superior şi o
structură de vârstă mai bună, influenţând implicit dezvoltarea satului.

Tabelul 2. Structura populaţiei rurale pe grupe de vârstă şi a populaţiei care migrează din
urban în rural, în anul 1999
-%- Populaţia din mediul rural Migranţii din urban în rural
0-l4 ani 19,8 23,2
15-59 ani 56,0 71, 6
60 ani şi peste 24,2 5,2

Această structură are efecte demografice pozitive, asupra unei populaţii care a cunoscut un
proces accelerat de îmbătrânire prin migrarea tineretului spre oraşe. Tinerii între 20-29 ani au fost în

4
CNS, 2000
31
1999 cei mai mobili (2,42% pentru grupa 20-24 ani şi 2,35% pentru grupa 25-29 ani). După vârsta de
35 ani nivelul schimbărilor de domiciliu este mult mai redus, cu tendinţă de scădere semnificativă la
persoanele vârstnice (60 ani şi peste). Femeile au reprezentat 56, 0% din totalul persoanelor care şi-
au schimbat domiciliul (13,5 persoane la 1000 locuitori), iar bărbaţii 44% (11,0 persoane la 1000
locuitori).
In anul 1999, problemele familiale au rămas principalul motiv invocat de persoanele care au
solicitat schimbarea domiciliului (60,5% din cazuri), în scădere faţă de 1998 (61,8%). Motivele
legate de „problemele de muncă”, datorită situaţiei existente pe piaţa muncii şi a tendinţei de creştere
a ratei şomajului în urban, au înregistrat o scădere de la 10,6 în 1998 la 9,4% în 1999. Migraţia
datorată altor situaţii (căsătoriile, pensionările etc.) înregistrează o creştere faţă de anul anterior (de la
28,2% în 1998 la 30, 1% în 1999).
Fluxurile migraţiei interne joacă un rol important în configuraţia tipologiilor demografice
regionale. Atât migraţia intrajudeţeană cât şi cea interjudeţeană sunt influenţate de nivelul general al
dezvoltării economice şi de prezenţa marilor centre urbane. Reducerea migraţiei pe distanţe lungi în
favoarea celei pe distanţe scurte, în continuă creştere, duce la apariţia unor zone cu o forţă mai mare
de reţinere a populaţiei născute pe teritoriile lor. Începând cu anul 1992, migratia intrajudeteană
„este în creştere, depăşind semnificativ“ migratia interjudeteană. În anul 1999 numărul persoanelor
care şi-au schimbat domiciliul în cadrul aceluiaşi judeţ (inclusiv între sectoarele municipiului
Bucureşti) a reprezentat 60, 0% din totalul schimbărilor de domiciliu.

Migratia externa
Transformările profunde în sistemul politico-social din România după 1989, care au
determinat apariţia unor reglementări ce favorizează libera circulaţie a persoanelor între ţări, au
constituit premisele creşterii nivelului migraţiei internaţionale în anul 1990, dar cu tendinţă de
reducere evidentă în anii următori.
Tabelul 3. Principalii indicatori ai migraţiei externe, în perioada 1992-1999
Soldul migraţiei externe 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
- număr (mii) -29,4 -17,2 -6,3 -1,2 -9,5 -3,3 -5,6 -2,5
- la 1000 locuitori 1,29 0,75 0,72 0,94 0,86 0,59 0,24 0,11
Masculin(la 1000 locuit.) 1,34 0,72 0,66 0,80 0,79 0,50 0,19 0,06
Feminin(la 1000 locuit.) 1,24 0,79 0,77 1,07 0,93 0,68 0,30 0,16
Emigranţi
- număr(mii) 31,2 18,4 17,1 25,7 21,3 19,9 17,5 12,6
- la 1000 locuitori 1.37 0.81 0.75 1.13 0.95 0.88 0.78 0.56

Faţă de un număr de 96,9 mii persoane (în 1990), nivelul emigranţilor legali a înregistrat o
scădere continuă între anii 1992-1999, cu unele fluctuaţii, ca rezultat al politicilor restrictive ale ţărilor de
destinaţie, ajungând în 1999 la 12,6 mii persoane (respectiv 0,56 emigrări la 1000 locuitori).
Ţinând seama de numărul imigranţilor care au primit dreptul de domiciliu în România (din care
unii au fost repatriaţi sau au primit cetăţenie română) se constată o scădere a soldului migraţiei
(de la 1,29‰ în 1992 la 0,11‰ în 1999).
În ceea ce priveşte structura etnică a emigranţilor, începând din 1992 numărul emigranţilor
de naţionalitate română l-a depăşit pe cel al emigranţilor de altă naţionalitate ajungând în 1999 la
aproximativ 90% din totalul emigranţilor, comparativ cu 3,1% pentru cei de naţionalitate germană şi
5,5% pentru cei de naţionalitate maghiară. În structura pe sexe a emigranţilor se remarcă o uşoară
creştere a ponderii femeilor (53%) în 1999 faţă de 1998 (52%). De asemenea, a crescut ponderea
emigranţilor cu vârsta între 20 - 34 ani în defavoarea celor având mai mult de 50 ani.
Majoritatea emigranţilor legali au avut un nivel ridicat de instruire şi calificare, demonstrând
caracterul selectiv al politicilor de imigrare din ţările de destinaţie.

32
Anexa 1
Mişcarea populaţiei, în perioada 1990-1999

Spor natural Spor migrator Creşterea totală

Mii La 1000 Mii La 1000 Mii La 1000
persoane locuitori persoane locuitori persoane locuitori
1 990 67,6 3 ‚0 -86,8 -3 ‚7 -19,2 -0,7
1 991 23,5 1 ‚0 -23,9 - 1 ‚0 -0,4 -0,02
1 992 -3 ‚5 -0,2 -29,4 - 1 ‚3 -32,9 - 1 ‚5
1 993 -13,3 -0,6 -17,2 -0,7 -30,5 - 1 ‚4
1 994 - 1 9,4 -0,8 -16,3 -0,7 -35,7 - 1 ‚5
1 995 -35,0 - 1 ‚6 -21,2 -0,9 -56,2 -2,5
1 996 -54,8 -2,5 - 1 9,5 -0,9 -74,3 -3,4
1 997 -42,4 - 1 ‚9 - 1 3,3 -0,6 -55,7 -2,5
1 998 -3 1 ‚9 - 1 ‚5 -5,6 -0,2 -37,5 - 1 ‚7
1 999 -30,6 - 1 ‚4 -2,5 -0, 1 -33,1 - 1 ‚5

33
 Examen Demografie

Partea I-a
1. Fertilitatea este d.p.d.v. demografic:
a. un eveniment din viaţa unei societăţi
b. un fenomen
c. un indicator
d. o problemă îngrijorătoare

2. Rata de deces reprezintă:

a. un indicator al sănătăţii populaţiei
b. şansa pe care o are o persoană de a fi afectată de evenimentul deces într-o anumită
conjunctură
c. un indicator al mortalitatii

3. Care este primul eveniment demografic care poate afecta viaţa unui om:
a. naşterea
b. căsătoria
c. moartea
d. divorţul

4. Care din variabilele următoare sunt luate în calcul obligatoriu într-o diagramă Lexis:
a. vârsta persoanei
b. vârsta fenomenului
c. generaţia
d. anul calendaristic

5. Speranţa de viaţă la naştere este:

a. un indicator de sănătate a unei populaţii în ansamblul său
b. un indicator de calendar al fenomenului mortalitate
c. un indicator sintetic de mortalitate a unei generaţii

6. Pentru care colectivitate de deces nu se calculează direct probabilitatea de deces:

a. pentru colectivitatea de gradul I
b. pentru colectivitatea de gradul II
c. pentru colectivitatea de gradul III

a. triunghi
b. pătrat
c. paralelogram

11. ABCD din figura 2, reprezintă o colectivitate de deces:

a. de gradul 1
b. de gradul 2
34
 c. de gradul 3
12. DCEF din figura 2, reprezintă o colectivitate de deces:
a. de gradul 1
b. de gradul 2
c. de gradul 3
13. BDCE din figura 2, reprezintă o colectivitate de deces
a. de gradul 1
b. de gradul 2
c. de gradul 3
Vârsta

3 B C G

2 A D E H

1 F

1980 1981 1982 1983 1984 Timpul

Figura 2. Colectivităţi de decedaţi

14. Banda oblică marcată cu G.1929 în figura 3 reprezintă generaţia celor născuţi
a. în 1930
b. în 1929
c. în 1928

G. 1928

53
E G. 1929

52 B G. 1930
C

51 A D

50
1980 1981 35

Figura 3. Marcarea generaţiilor pe diagrama Lexis

 15. Numărul. de decese în diagrama Lexis se trece:
a. pe segmentele orizontale
b. pe segmentele verticale
c. în interiorul triunghiurilor
d. în interiorul pătratelor
16. Numărul de supravieţuitori în diagrama Lexis se trece:
a. pe segmentele orizontale
b. pe segmentele verticale
c. în interiorul triunghiurilor
d. în interiorul pătratelor
e. şi pe segmentele orizontale şi pe cele verticale

36

35 60.094
E G. 1966
147
59.587
60.241

138 133
34 60.379 59.720 G. 1967
B C
114
60.500

121
59.834

99.654

87 182
33 59.921 99.836
A D F
60.000

79 164
100.000

32
1999 2000

Figura 4. Plasarea cifrelor de decedaţi şi supravieţuitori pe graficul lui Lexis

17. Pentru figura 4 calculaţi rata de deces pentru colectivitatea de decedaţi de gradul I,
formată din indivizi din generaţia 1966, decedaţi la vârsta de 33 de ani:
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
..........................................
18. Pentru figura 4 calculaţi probabilitatea de deces pentru colectivitatea de decedaţi de
gradul I, formată din indivizi din generaţia 1966, decedaţi la vârsta de 33 de ani:
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
...........................................................................
19. Pentru figura 4 calculaţi rata de deces a celor care împlinesc, în cursul anului 2000, 34 de
ani :
............................................................................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................................................................
......................................................................................................................

36
 20. Pentru figura 4 calculaţi probabilitatea de deces a celor care împlinesc, în cursul anului
2000, 34 de ani :
............................................................................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................................................................
......................................................................................................................

21. Pentru figura 4 calculaţi rata de deces a colectivităţii deleimitată de pătratul DBCF:
............................................................................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................................................................
......................................................................................................................

22. Calculaţi pentru figura 5 ratele şi probabilităţile pentru colectivităţile de decedaţi de

gradul 1 (10 rate şi 10 probabilităţi pe care le introduceţi în tabelul corespunzător):

Vârsta
11

0
10
2

3
8
10
9 10 13

34 23

44

36

40
49 43
80 85 83
8
65 61

150

144

142
76 70
230 220 212
7
0
10 98
320

310

310
60 55
6 360 370 365

60
430

410

420
45
55 40
440 465 460
5
35 30
500

490

495

40 32
4 500 530 527

30 28
560

555

565

24 30
3 550 579 595

21
25
600

620

618

20 19
2 590 640 637

44
43
684

680

682

147 45 46
650 725 728
1
7 2
133 10 10
832

830

835

5 5
1000 20 20
0 1035 1040

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Fig.5. Mortalitatea în perspectivă longitudinală şi transversală. Cifre fictive pentru o populaţie ce nu
depăşeşte vârsta de 10 ani

Nr. Nr. Nr. mediu Nr. de dece- Rata de de- Probabilita-

crt. supravieţui- de supravie- daţi ces tea de deces
tori la înce- ţuitori col4/col3 col.4/col2
putul anului
1 2 3 4 5 6

37
 23. Explicitaţi semnificaţia fiecărei coloane a tabelei de mortalitate în perspectivă
transversală(cu modul de calcul):

Număr de ani trăiţi:

ex
x Sx dx qx px  1  qx Lx Tx

(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8)

Termenul Semnificaţia

38
 24. Calculaţi pentru figura 5 ratele şi probabilităţile pentru colectivităţile de decedaţi de
gradul 3-analiză transversală (10 rate şi 10 probabilităţi pe care le introduceţi în tabelul
corespunzător):
Vârsta
11

0
10
2
2

8
10
9 10 13

34 23
44

36

40

49 43
80 85 83
8
65 61
150

144

142

76 70
230 220 212
7
0
10 98
320

310

310

60 55
6 360 370 365

60
430

410

420

45
55 40
440 465 460
5
35 30
500

490

495

40 32
4 500 530 527

30 28
560

555

565

24 30
3 550 579 595

21
25
600

620

618

20 19
2 590 640 637

44
43
684

680

682

147 45 46
650 725 728
1
7 2
133 10 10
832

830

835

5 5
1000 20 20
0 1035 1040

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

39
 Nr. Nr. Nr. mediu Nr. de dece- Rata de de- Probabilita-
crt. supravieţui- de supravie- daţi ces tea de deces
tori la înce- ţuitori pe col4/col3 (2*col5)/
putul vârste 2+col5
perioadei de
vârstă
1 2 3 4 5 6

25. Cu datele din figura 5 calculaţi ratele specifice şi rata brută a populaţiei fictive, în anul
2000.

rate specifice pe vârste(din tabelul rata brută pe anul 2000

precedent)

40
 26. Completaţi digrama Lexis de mai jos plecând de la decesele masculine sub un an, în
România, în 1972 şi 1973 (efectivul iniţial al generaţiei 1972 a fost de 199.892 persoane iar
cel al generaţiei 1973 de 195.212):
Anul naşterii: Anul decesului:
1972 1973
1971 2.058 -
1972 6.671 1.844
1973 - 6.114

1 B C

0 A D E
1972 1973
Figura 9. Decesele sub 1 an în România în 1972 şi 1973, pe generaţii

27. Completaţi în tabelul de mai jos cu datele din tabelul de la exerciţiul anterior

Rata de deces la 0 ani

Probabilitatea de deces
la 0 ani

28. Calculaţi pentru anul 1993 şi 1994 (cifre fictive) ratele de mortalitate infantilă din tabelul
de mai jos:

Anul Grupa de vârstă

Sub 7 7-13 14-29 1 2 luni 3-4 5-6 7-8 9-11
zile zile zile lună luni luni luni luni
1993 3125 800 1200 1500 1800 2800 1350 800 752
1994 1485 288 450 718 576 825 356 268 195

1993 1994
Rata de mortalitate infantilă:

Rata de mortalitate neonatală

precoce:
Rata de mortalitate neonatală
41
Rata de mortalitate
postneonatală
Rata de mortalitate perinatală

30. Pentru constituirea fenomenului fertilitate se obişnuieşte a se utiliza aproape întotdeauna:

a. numai efectivul născuţilor vii
b. şi născuţii vii şi cei morţi.

31. Intervalul protogenezic este:

a. intervalul dintre două naşteri consecutive ale unei femei (în speţă, căsătorită)
b. intervalul dintre momentul încheierii căsătoriei şi prima naştere a cuplului
c. intervalul dintre prima naştere în afara căsătoriei şi prima naştere din cadrul
căsătoriei
32. Există populaţii umane în care fertilitatea să coincidă cu fecunditatea:
a. Da
b. Nu

34. În ceea ce priveşte raportul dintre fertilitate şi fecunditate:

a. fertilitatea este întotdeauna inferioară fecundităţii
b. fecunditatea este întotdeauna inferioară fertilităţii
c. nu se poate stabili practic un raport între cele două, raportul variind de la populaţie
la populaţie

35. Analiza longitudinală a fertilităţii se efectuează

a. fie după vârsta mamei, fie după vârsta căsătoriei
b. doar pe generaţii de femei
c. doar pe promoţii de căsătorii

1. Precizati ce este descendenta finala bruta, dar descendenta finala neta

2. Ce puteti spune despre indicele brut de reproducere de moment (in absenta
mortalitatii), dar despre indicele net de reproducere – in cazul României
3. Ce este indicele sintetic de nuptialitate

Răspunsuri:
1)b; 2)b; 3)c 4) 33)a;

Subiecte de sinteză:
1. Prezentaţi fenomenul mortalitate, evidenţiind sintetic principalii indicatori utilizaţi şi
caracteristicile sale generale
2. Prezentaţi fenomenul fertilitate, evidenţiind sintetic principalii indicatori utilizaţi şi
caracteristicile sale generale
3. Tabela de mortalitate în perspectivă longitudinală. Construcţie şi semnificaţia capetelor de tabel
4. Prezentaţi sintetic evoluţia fenomenelor demografice în România în perioada 1990-2000

Bibliografie:
42
1. Malthus, Th. R., (1992), Eseu asupra principiului populaţiei, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică

2. Marina, L. (2001), Demografie. Manualul studentului, Alba Iulia, Centrul I.D.

3. Pressat, R., (1971), Demographie sociale, Paris, P.U.F.

4. Rotariu, T., (2001), Demografie, Alba Iulia, Centrul I.D

5. Rotariu, T., (2003), Demografie şi sociologia populaţiei. Fenomene demografice, Ed. Polirom,
Iaşi

6. Trebici, V., (1975), Mică enciclopedie de demografie, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică

7. Trebici, V., (1979), Demografia, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică

43