Catehizarea într-o lume în schimbare

Catehizarea are în zilele noastre un rol foarte important pentru Biserică, căci astăzi ca și
în trecut ea reprezintă principala formă de transmitere a învățăturii de credință, o învățătură de
credință autentică, care ne va conduce, care ne va îndruma viața și care ne ferește pe cât se poate
de a cădea în mreaja sectanţilor.
Importanța catehezei reiese și din aceea că acolo unde acest mijloc misionar a dispărut,
ori s-a atenuat, viața creștină suferă imens calitativ, superficializând existența creștină și
falsificând adevărul vieții.1
Epoca noastră, în care Biserica își desfăşoară activitatea este una în care nevoia de
acuratețe, de educație și de cunoștințe religioase este foarte puternică, căci trăim într-o lume a
informației, într-o societate a cunoașterii, în care lipsa de formare și de informare duce la
deformare și manipulare.2
Explicarea învățăturii de credință, a simbolisticii ritualului religios și a principalelor
principii morale sunt cheia pentru ca religiozitatea contemporană să se aprofundeze și să se
debaraseze de crescuta înțelegere greșită asupra religiei și a lui Dumnezeu.3
Societatea contemporană promovează non valori, aproximări și manipulări care nu fac
nici un serviciu credinței, omului și binelui comun. Acesta este motivul ofensivei mediatice a
Bisericii noastre care la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a creat trustul mediatic
Basilica, cu radio, televiziune, agenție de știri și flux media pe internet, dar și ziarul Lumina cu
edițiile sale regioanle, pentru a umple un gol, pentru a sprijini misiunea catehetică și pastorală a
Bisericii și pentru a contrabalansa în societatea de astăzi infleunța negativă a prea multor trusturi
de presă.4
Lumea are nevoie să creadă, iar catehizarea vine în întâmpinarea acestei nevoi deosebite
de credință și educație a semenilor noștri în contemporaneitate.

1
Pr. Asist. Drd. Vasile Creţu, ,,Pentru o cateheză a timpurilor noastre. Pastoraţia tinerilor în Biserica Ortodoxă
Română de la deziderat la realitate”, în Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, Bucureşti,
2006, p. 451.
2
Pr. Dr.Constantin Necula, Pastoraţia Bisericii în vremuri de criză, Editura Agnos, Sibiu, 2012, p. 26.
3
Pr. Prof. univ. dr. Vasile Gordon, Catehetica - curs pentru anul al III-lea de studii, Teologie Pastorală, Bucureşti,
2003, p. 51, format http://www.ftoub.ro/index.php?option=com_docman&task=cat_view&gid=97&Itemid=138, site
accesat la 25. 03. 2016, ora 17:40.
4
Ibidem, p.57.
 Lumea contemporană are numeroase lipsuri, imperfecțiuni, dar și uriașe nevoi catehetice,
fără de care rămâne într-o fatală ignoranță ce o face străină de orice progres și stabilitate, de orice
pace și armonie, de orice autentică înțelegere a realității vieții care poate fi îmbunătățită doar prin
intermediul Bisericii și a misiunii sale spirituale, în care cateheza ocupă un loc privilegiat.
Cateheza este o formă de misiune pastorală, un instrument de relaționare a Bisericii cu
sufletul omului prin intermediul fixării învățăturii de credință, al stabilizării unui nucleu de
învățături care să poată oferi corectitudine și siguranță vieții umane.
În contextul actual Biserica are un rol foarte important în viaţa credincioşilor şi a
societăţii, ea putând să o cheme la un dialog permanent, în virtutea raţiunilor care îi definesc
misiunea. Mărturisirea credinţei constituie un imperativ pentru Biserică, indiferent de orânduirea
socială în care aceasta îşi desfăşoară existenţa. Şi aceasta deoarece timpul Bisericii este un timp
al Kerygmei, al Bunei-vestiri, Biserica fiind misionară. Acelaşi imperativ îl constituie pentru
Biserică şi călăuzirea vieţii religios-morale a oamenilor, Biserica nu poate rămâne indiferentă la
problemele societăţii în cadrul căreia se află, Biserica având menirea de a se ruga pentru ea, de a
o evangheliza, de a-i predica.
Biserica Ortodoxă se foloseşte de progresul tehnicii, al ştiinţei pentru a-şi face cunoscut
mesajul şi prezenţa în societate şi nu este împotriva modernităţii. Ea este însă împotriva unui
curent ideologic, care consideră că în modernitate nu prea mai e loc de valori spirituale şi că a fi
„în pas cu vremea" ar însemna doar raportarea la beneficiile materiale ale modernităţii.
Rolul Bisericii este acela de a-i îndruma pe oameni să urmeze calea cea dreaptă, să-i
ajute să rămână în comuniune cu Hristos prin Sfânta Euharistie şi să le împărtăşească prin
celelalte Sfinte Taine harul dumnezeiesc pentru ca aceştia să fie părtaşi vieţii celei veşnice.
Pentru că omul a fost creat “după chipul lui Dumnezeu” şi pentru că el este cel care face legătura
între lumea spirituală şi cea materială, pentru că este o fiinţă dihotomică (trup şi suflet), Sfânta
Biserică îi poartă acestuia de grijă în mod deosebit. Menirea ei este de a reclădi chipul lui
Dumnezeu în om, chip ce a fost întunecat datorită păcatului strămoşesc.
Indiferența religioasă vine și ea ca maladie spirituală parte a contextului catehetic actual
și este dată fie de erorile de misiune, de limbajul ineficient sau de greșeli de pastorație, care fac
neatractiv cuvântul lui Dumnezeu, din vina exclusivă a propovăduitorului. De aceea, indiferența
religioasă își poate avea antidotul într-o cateheză adecvată, susținută, sistematică, hotărâtă și
adaptată.

2
 Activitatea învăţătorească în slujirea preotului

Ascultând de porunca Mântuitorului, apostolii aveau misiunea nu numai de a transmite

ascultătorilor învățături evanghelice, cunoştinţe teoretice şi religioase, ci, precum a dorit şi
Mântuitorul, misiunea didactică presupunea „convertirea, regenerarea sufletească, transformarea
radicală a celor ce îi ascultau”5.
Când Hristos spune ucenicilor: „învăţaţi”, este avut în vedere atât aspectul teoretic al
cuvântului, cât și aspectul practic, acela de a-i face pe ascultători să devină adevăraţi ucenici,
capabili şi deprinşi să convertească, fără rezervă, în faptă vie, învățătura ce li se transmite.
Propovăduitorul creştin „are marea misiune de a forma, nu credincioşi erudiţi, ci
credincioşi practicanți, care să trăiască, să aplice în viaţa lor învăţăturile Mântuitorului”6.
A fi preot nu înseamnă doar a sluji în Biserică în cadrul sfintelor slujbe, ci și a sluji și în
afara Bisericii. Slujba în sine este o cateheză, duhovnicia este și ea un mijloc de catehizare,
slujbele de sfințire au substrat pedagogic.
Dacă până nu demult era îndeajuns ca preotul să cunoască cărţile de cult şi slujbele
bisericeşti, ,,astăzi şi acum, se impune cu cea mai mare acuitate dezvoltarea activităţii
învăţătoreşti”7, activitate ce se face tot mai mult simţită pe zi ce trece devenind una dintre cele
mai importante cerinţe ale vieţii bisericeşti.
Slujirea cuvântului ține de caracterul apostolic al Bisericii, fiind transmisă prin hirotonie
slujitorilor bisericeşti în numele lui Hristos cu puterea Duhului Sfânt şi care au îndatorirea
preotului de a predica şi catehiza.
Pastoraţia tinerilor de azi necesită o bună pregătire spirituală din partea preotului, o viaţă
duhovnicească marcată de multă rugăciune, precum şi o cultură vastă şi solidă. Cine se îngrijeşte
astăzi de tinerii din parohia lui, se îngrijeşte de fapt de viitorul bisericii lui.

5
Pr. Prof. D. Belu, “Predica prin exemplul personal”, în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 5/1954, p. 561.
6
Ibidem, p.562.
7
Prot. Ilie Sârbu, “Catehizarea tinerilor și tineretului, obiectiv prioritar al Bisericii”, în revista Altarul Banatului, nr.
5-6/1990, p.50.

3
 Educaţia religioasă în familie. Puterea exemplului

Din punct de vedere etimologic, termenul educaţie poate fi dedus din latinescul educo-
educare (a alimenta, a îngriji, a creşte - plante sau animale). Cu înţelesuri similare întâlnim, la
francezi termenul education, din care va deriva şi cel românesc educaţie. Termenul mai poate fi
dedus şi din latinescul educe-educere, care înseamnă a duce, a conduce, a scoate. Se pare că
ambele traiecte etimologice sunt corecte, iar ramificaţiile semantice - de altfel, destul de
apropiate - concură la o decantare semiotică destul de precisă.8 Cât priveşte determinarea
realităţii acoperită de termenul în discuţie şi a conţinutului naţional, apar multiple dificultăţi,
întrucât mulţi pedagogi vor înţelege educaţia în mod diferenţiat.
A educa înseamnă a cultiva curăţenia sufletească şi buna cuviinţă a copiiilor şi a tinerilor,
a-l creşte pe copil moral şi în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa, a forma
un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia constituie
acţiunea generaţiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a forma acestora din urmă anumite
stări fizice, intelectuale şi mentale necesare vieţii sociale şi mediului special pentru care sunt
destinate.9
Educaţia religioasă la copii trebuie făcută de la o vârstă fragedă, deorece suntem tentaţi în
general să ne copiem părinţii, să le urmăm exemplele. Dacă într-o familie bătrânii nu merg la
biserică, este foarte probabil ca cei tineri să facă acelaşi lucru. Mai mult decât atât, dacă ei au
urmat nişte practici greşite, cei mici la rândul lor le urmează fără a fi siguri că este corect, fără a
se informa despre anumite probleme, fără a merge să ceară o părere specializată.
Sunt puţini părinţi care se pot lăuda astăzi că şi-au educat copiii aşa cum se cuvine. Copiii
trebuie obişnuiţi din cea mai fragedă vârstă cu binele, ,,dacă un tânăr şi-a ales drumul, el nu se va
abate de la acesta când va îmbătrâni, adică dacă omul a păşit pe calea cea dreaptă de tânăr, dacă a
îndrăgit de tânăr binele, nu se va abate de la el la bătrâneţe”.10
Copilul trebuie învăţat de mic să meargă la Biserică. Acasă trebuie să-l învăţăm să se
roage şi să se deprindă cu învăţătura religioasă. Să nu fim sceptici şi să spunem că cei tineri nu
pot să se roage. Sfântul Paisie spunea legat de acest lucru următoarele: „fiţi atenţi la nevinovăţia

8
Constantin Cucoş, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 26.
9
Emile Durkheim, Educaţie şi sociologie, Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1930, p.79
10
† P.S. Irineu, Educaţia Religioasă, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, p. 143.

4
gândurilor pe care o au copiii mici. Prin rugăciunile lor putem să facem minuni, căci Domnul
aude rugăciunile lor nevinovate.”
Lucrarea împreună dintre Biserică, Şcoală şi Familie are un impact foarte mare asupra
formării personalităţii copiiilor, pentru ca mai târziu, când vor deveni adulţi, să mărturisească şi
să le rămână întipărită, pentru totdeauna, prezenţa vie a lui Hristos în Biserică, prin preot.
O educaţie religioasă atractivă şi eficientă nu se poate face ignorând realităţile societăţii
în care oamenii trăiesc şi îşi petrec viaţa. Numai punând în relaţie Biserica şi societatea, vom
putea stabili un dialog pertinent din care să se poată culege roade, atât duhovniceşti, cât şi
materiale.
Rolul Bisericii, aşa cum am mai sus, este acela de a-i îndruma pe tineri să urmeze calea
cea dreaptă, să-i ajute să rămână în comuniune cu Hristos.
Biserica are un rol foarte important în creşterea şi dezvoltarea copiiilor. Ea Îl reprezintă
pe Hristos şi trebuie să acţioneze precum Hristos. Educaţia religioasă oferită în Biserica
împlineşte şi completează educaţia religioasă oferită de părinţi. Copilul nu trebuie privat de
această educaţie.
Iniţierea religioasă a copilului o fac părinţii, naşii şi nu în ultimul rând duhovnicul
familiei. Calea de transcendenţă către Hristos, în faza ultimă o face duhovnicul, pentru că prin el
se oferă hrana spirituală copilului.
Copilului, când este mic, trebuie să i se explice cine este Dumnezeu. Elizabeth White
îndruma părinţii să îi pună pe copii să se uite în oglindă şi acolo să-L vadă pe Dumnezeu. Ea
spune că „părinţii care imprimă acest chip în mintea copiilor de la o vârstă fragedă procedează
foarte bine [...] copiii vor avea o înţelegere autentică şi echilibrată a valorii sinelui.” 11 Ei se vor
raporta altfel la oameni, pentru că văzând că cei din jur seamănă cu el, el îi va îndrăgi şi se va
gândi mereu că şi în ei este Hristos. Făcându-l conştient pe copil că este chip al lui Dumnezeu, el
„se străduieşte să dobândească asemănarea cu El”.12 În acest fel, toată viaţa va încerca să ajungă
la asemănare, ştiind de la o vârstă fragedă scopul vieţii sale.
Educaţia morală începe în cadrul familiei, pentru că ei sunt cei care dau naştere copilului
şi îl cresc, îngrijesc încă din primele clipe. Actele de moralitate şi imoralitate sunt uşor surprinse
de copii şi sunt luate drept legi, de aceea părintele trebuie să aibă foarte mare grijă cum se

11
Elizabeth White, Cum îndrumăm copilul în viaţa duhovnicească, trad. în limba engleză de Luminiţa-Irina
Niculescu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp.17-18
12
Ibidem, p.18

5
comportă în familie şi în societate. Educaţia conştiinţei morale trebuie să fie precum sădirea unui
copac şi îngrijirea lui de-a lungul vieţii. Dacă va fi udat la timp şi tăiat să crească frumos, va da
roade bune, dacă nu, acesta va creşte cum va dori şi de multe ori va avea crengi uscate.
Asemenea şi copilul, lui trebuie să i se spună ceea ce e bine, ceea ce e moral şi să i se explice
unde a greşit şi de ce. Pentru ca el să fie o roadă bună pentru societate. Copilul „este înzestrat
doar cu virtualităţi morale”13, acest lucru înseamnă că familia are obligaţia să implementeze în
caracterul moral al acestuia însuşiri morale.
În familie copilul îşi formează matricea conştiinţei morale. La acestă matrice se mai
adaugă învăţăturile Bisericii, învăţăturile şcolii şi ale societăţii. Este foarte important ca acesta
matrice să fie bine consolidată, pentru ca influenţele răului să nu pătrundă. Copilul trebuie să
discearnă între bine şi rău, şi trebuie să păstreze relaţia cu părinţii pentru a se consulta ori de câte
ori are o nelămurire. Sfântul Vasile cel Mare spunea că sufletul unui copil „trebuie păzit cu toată
grija ca nu cumva, o dată cu plăcerea cuvintelor, să primească fără ştire ceva din cele rele”.14
Părinţii sunt pilonul principal şi de sine stătător în formarea copilului pentru cerinţele
societăţii. Ei sunt direct răspunzători de caracterul format al copilului, fiindcă un copil îşi creează
deprinderile din modelele şi valorile întruchipate de părinţi, bunici şi cei dragi. Construcţia
caracterului unui copil este o problemă accentuată de morală pentru că aşa cum este crescut, aşa
va fi şi ca adult.
Educaţia este importantă atât pentru societate cât şi mediul familial în care trăiesc copiii,
însă „educarea lor în duhul creştin este o adevărată artă, din a cărei iscusinţă, profesare, părinţii
îşi vor culege roade veşnice.”15
În mijlocul familiei contemporane, negreşit trebuie să facem apel la trecut, la exemplele
bunilor şi străbunilor noştri în ceea ce priveşte căminul familial şi atitudinea din familie. Atât de
importantă este atmosfera familială încât, aşa cum spune şi părintele Gordon pe baza spuselor
unor cercetători, se modifică celula ADN în substanţa ei la concursul „vecinilor” de zi cu zi: dacă
sunt pesimişti, mereu nemulţumiţi, urâcioşi, ne va influența negativ structura interioară şi invers,
ne va influența pozitiv o atitudine optimistă, veselia, bunătatea, bunul simţ etc.

13
Mitropolit Dr. Nicolae Mladin, Prof. Diac. Dr. Orest Bucevschi, Prof. Dr. Constantin Pavel, Pr. Diac. Dr. Ioan
Zăgrean, Teologia morală ortodoxă, vol. I, Editura I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1980, p. 172.
14
Sfântul Vasile cel Mare, Despre educarea copiilor, ediţie bilingvă, trad. din limba greacă: Conf. Dr. Ovidiu Pop,
Editura Sophia, Bucureşti, 2013, p. 91.
15
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, trad. din rusă de Florentina Cristea, Editura Egumeniţa, 2008, p.
370.

6
 Mergând mai departe, normalitatea din trecut a devenit anormalitea de azi şi astfel
asistăm la un val de răsturnare a valorilor, asistăm la un „val de ieftiniri” a modelelor în
comunitatea creştină. Scade valoarea morală, se promovează „ieftinul” în tot ceea ce priveşte
calitatea vieţii şi calitatea duhovnicească şi nu mai rămâne decât nădejdea purtării de grijă a lui
Dumnezeu pentru noi toţi.
Exemplul părinţilor este grăitor căci caracterul nu se formează numai prin vorbe şi
sfaturi, ci şi prin exemplul părinţilor şi anturajul lor. Educaţia şi creşterea copiiilor nu este
unilaterală, ci un proces bilateral16. Fiecare părinte în parte este chemat să se îngrijească de
cultivarea proprie ca astfel, „copii să fie influențați de propria lor dezvoltare şi maturizare”17.
Uimitor este şi faptul că tinerii urmează exemplul părinţilor chiar şi atunci când îşi formează
propriile familii.

Rugăciunea în familie

Rugăciunea este minimul care se cere de la o familie pentru a se putea numi „creştină. În
vremurile de altădată, membrii familiei creştine făceau împreună toate rugăciunile zilnice. Se
adunau toţi membrii familiei, la o oră rânduită, într-o anumită camera şi îşi plecau genunchii în
faţa icoanelor. Unul citea din carte aşa încât să-l audă toţi, şi ceilalţi se rugau.
Rugăciunea în familie nu trebuie să lipsească, pentru că este singura punte de legătură cu
Hristos. „Rânduiala rugăciunii comune a soţului şi a soţiei reprezintă temelia bisericii din
casă”.18Cu ajutorul ei primim pacea lăuntrică şi soluţii la rezolvarea tuturor problemelor.
„Rugăciunea are mare putere în familie”.19
Atmosfera de rugăciune din sânul familiei determină pe copii să urmeze exemplul
părinţilor. Dacă cercetările de specialitate au semnalat existenţa unei adevărate contagiuni
afective familiale20 (tensiune, bună-dispoziţie, aroganță), dacă mediul familial este „contagios”,
acest fapt merită reţinut în ideea primenirii şi înduhovnicirii vieţii de familie ca premisă a

16
Ioannis V. Kokulis, Îmbisericirea elevilor - pentru o educație religioasă liturgică, Editura Deisis, Sibiu, 2012, p.
230.
17
Idem.
18
Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, trad. din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, Bucureşti, 2006,
p. 46.
19
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, trad.din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nutescu, Editura
Evanghelismos, Bucureşti, 2012, p.163.
20
Ursula Șchiopu, Dicționar de psihologie, Editura Babel, București, 1997, p.287.

7
înduhovnicirii tânărului. Ştim că cel mai eficient este exemplul personal. Unde există preocupări
duhovniceşti familiale, şi copilul va manifesta, în mod sigur, aptitudini religioase; unde lipseşte
mediul familial religios, activarea religioasă a dispoziţiilor native pentru sacru, respectiv
formarea deprinderilor duhovniceşti la o vârstă mai înaintată, va fi extrem de dificilă dacă nu
chiar imposibilă. Cei mai mulţi tineri ajung rău în viaţă, datorită păcatelor deprinse de la părinţi.
De aceea, trebuie învăţaţi atât de familie cât şi de Biserică, frica de Dumnezeu, omenia,
smerenia, ascultarea.

De ce nu vin tinerii la biserică?

Pentru că nu îi cheamă nimeni, pentru că nu văd rostul acestui lucru, pentru că unii dintre
ei consideră că se poate trăi şi fără biserică, pentru că puterea exemplului este covârşitoare,
părinţii lor nu merg la biserică şi evident, nu i-a învăţat nimic despre acest lucru.
“Cele sfinte li se par tinerilor complicate şi inutile. Teologia Bisericii ortodoxe este una
adâncă, însă trebuie să avem şi capacitatea să o prezentăm pe înţelesul tuturor... unii tineri sunt
interesaţi de Dumnezeu şi de credinţă. Din nefericire, prima lor interacţiune cu Biserica are loc
de multe ori prin intermediul agenţilor de circulaţie din biserici: ia-o pe acolo, nu o lua pe acolo,
închină-te aşa, nu te închină aşa”.21 În asta constă oare, credinţa ortodoxă?

De ce să vină tinerii la Biserică?

Tinerii să vină la Biserică pentru a se întâlni cu Cel ce este pentru noi reperul
fundamental în viaţă: Iisus Hristos. Numai în biserică îl putem cunoaşte.

Ce aşteaptă tinerii de la preoţi?

Mai întâi trebuie să oferim tinerilor, pentru ca mai apoi să fim în măsură să le cerem
ceva. Totodată, părinţii trebuie să conştientizeze că tinerii au nevoie să fie ascultaţi fără a fi
judecaţi şi aşteaptă să fie valorizaţi. Discursului predicatorial, şablonat, la care apelează mulţi

21
Bogdan Mateciuc, “Tinerii faţă în faţă cu Biserica”, în volumul Paradoxul creştin şi cartea tinereţii, Coordonator:
Pr. Ilie Trif, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2008, pp. 215-216.

8
dintre preoţi îi face reticenţi pe tineri, de aceea este nevoie de prezenţa preotului “în stradă”,
pentru cunoaşterea realităţii cu care se confruntă tinerii, rugăciunea arzătoare pentru tineri. Este
nevoie de adaptarea limbajului prin lectură diversificată, informare media, lectură de duh şi chiar
tăcere, dacă simt că nu au nimic de spus.

Pastoraţia tinerilor în contextual unei lumi în schimbare

Aspecte importante în activitatea de pastoraţie a celor tineri:

1. Toţi membrii comunităţii eclesiale, în virtutea preoţiei lor universale, trebuie să participe
la activitatea pastoral-misionară a Bisericii;
2. Pastoraţia tinerilor nu poate fi separată de pastoraţia familiei, de aceea între familie şi
Biserică se fac asemănări de tipul: familia este Biserica mică şi Biserica este familia
mare22;
3. Fiecare tânăr dintr-o parohie trebuie implicat în viaţa Bisericii, pentru că, în pastoraţia
pentru tineri, trebuie folosiţi tinerii apropiaţi de Biserică; preotului trebuie să-i pese de
ceea ce fac tinerii, ca să le pese şi lor de ceea ce face preotul; un copil trebuie
responsabilizat doar cu responsabilitatea iubirii; uşa bisericii trebuie să fie tot timpul
deschisă; pastoraţia este astăzi adesea dictată de nevoile oamenilor, mai mult decât de
idealurile preoţilor, şi în pastoraţia tinerilor, preotul nu poate să facă totul, ci trebuie să
colaboreze cu specialiştii în pedagogie, cu şcoala şi cu autorităţile locale. În acest caz
concluzia este una foarte simplă, „în pastoraţia pentru tineri, folosiţi tinerii!”23

Activităţi pastorale dedicate tinerilor

22
Prof. Vasile Răducă, “Familia creştină şi riscul secularizării”, în Ziarul Lumina, 06 Februarie 2011, ediţie
electronică.
23
Pr. Conf. dr. Constantin Necula, „În pastoraţia pentru tineri, folosiţi tinerii!“, în Ziarul Lumina, 1 septembrie
2012, ediţie electronică.

9
 Tinerii care se află „departe” de Biserică şi care manifestă indiferență ori un
comportament străin faţă de valorile morale ar trebuie să constituie principala prioritate a
preoţilor. În pastoratia tineretului trebuie ţinut cont de problemele cu care se confruntă în această
etapă a vieţii (alcool, munca forţată, prostituţie, consum de droguri ș. a.) fapt pentru care Biserica
va lua atitudine24:
se vor organiza predici şi cateheze în care se vor dezbate teme actuale şi de mare
impact în contemporaneitate;
se va înfiinţa o bibliotecă parohială;
se vor organiza întâlniri cu personalităţi ale vieţii religioase, conferinţe, seri
duhovniceşti, vizionare de filme documentare;
se vor oganiza excursii (unele gratuite), tabere creştine şi pelerinaje;
se pot îngriji de editarea unui buletin parohial sau a unei broşuri creştine;
de asemenea, construirea şi susținerea unui site de internet al parohiei;
pot fi mobilizaţi în buna gospodărire a lăcaşului de cult și a curții bisericii;
se pot organiza competiţii sportive şi diferite concursur;
tinerii pot fi implicaţi în acţiuni filantropice;
premierea la sfârşitul anului şcolar/anului universitar a tinerilor cu rezultate bune la
învăţătură, a tinerilor care s-au remarcat în activităţile de la parohie, oferindu-le cărţi şi
icoane.

Cateheza
Printre mijloacele de cateheză, cele mai cunoscute sunt cateheza prin intermediul
dialogului personal, prin intermediul cărții, a cuvântului, a imaginii sau a undei radio, prin
intermediul unei școli sau prin intermediul mass-mediei. Apoi, avem cateheze individuale sau de
grup, ocazionale sau sitematice, în biserică şi în afara ei.
Dialogul personal este modalitatea catehetică cea mai uzitată și ea poate fi utilizată cel
mai bine în scaunul de spovedanie sau în dialogurile ocazionale sau liturgice cu credinciosul.
Această manieră catehetică are o mare aderență căci se constituie un raport interpersonal, și mai

24
Pr. Conf. dr. Gheorghe Holbea, “Pastoraţia tinerilor în contextual actual al globalizării, în Anuarul Facultăţii de
Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, Bucureşti, 2015, p. 46-48.

10
mult decât atât omul în dialog bilateral este mai sincer, mai deschis și mai dispus a acepta ceea
ce i se oferă.25
Cateheza de grup este de regulă aceea care se face într-un cadru organizat, biserica
parohială sau școala, cu teme programate și temtatică anunțată, într-un cadru solemn, care crează
atmosferă pentru o bună receptare. Ea are avantajul unei abordări sistematice, riguroase și pe
termen lung, dar și rezultatele sunt evidentee, solide și numeroase. Este o metodă preferată de
mulți preoți, mai ales că Proiectul catehetic național Hristos împărtășit copiilor presupune astfel
de ambianță.26
Ca mijloace de cateheză, cartea, manualul de cateheză este cel mai important, căci pune
la dispoziția credinciosului un instrument pe care-l poate utiliza de câte ori dorește pentru fixarea
unor elemente de credință și eliminarea nelămuririlor.
Alături de carte, computerul, telefonul și internetul pot constitui mijloace și resurse de
catheză cu condiția să nu fie utilizate haotic, ci cu discernământ, iar în cadrul catehezelor, când
sunt utilizate în acest scop, pe baza unei colaborări strânse cu îndrumătorul catehetic, în cauză cu
preotul.
A folosi aceste mijloace moderne de cateheză, înseamnă a utiliza niște mijloace pe care
oricum societatea le utilizează, este într-un fel o modalitate de creștinare a lor, de a nu lăsa
neutilizat un spațiu pentru bine și a-l condamna de la început.
Mijloacele catehetice sunt importante, dar ele depind de priceperea, măestria și experiența
catehetului, ele trebuie să fie în ton cu epoca, dar nu înseamnă că cele clasice nu mai sunt de
actualitate, ci trebuie combinate conform necesităților concrete.27

Biblioteca parohială
Astăzi când vremurile se schimbă, nu mai putem concepe catehizarea oamenilor fără o
minimă lectură din partea credincioşilor atât în mediul rural cât şi în cel urban. Spre deosebire de
sate, în oraşe sunt multe oportunităţi care vin în sprijinul celor ce vor să studieze lectura
religioasă.
Biblioteca parohială, prin preot trebuie să răspundă unei astfel de provocări, ajutându-i să

25
Pr. Asist. Drd. Vasile Creţu, op.cit., p. 459.
26
Î.P.S. Dr. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Dăruire şi dăinuire. Raze şi chipuri de lumină în istoria şi
spiritualitatea românilor, Ediţia a II-a, Editura Trinitas, Iaşi, 2005, p. 372.
27
Î.P.S. Dr. Daniel, op.cit., p. 372.

11
aibă acces la literatură ortodoxă, ca o alternativă la această presă mincinoasă, care oferă spre
citire învăţături greşite. Înfiinţarea Bibliotecii parohiale, acolo unde nu există, este un real sprijin
pentru cei care nu işi permit să cumpere cărţi ortodoxe, pentru a se evita accesul la cărţile sectare
dăunătoare sufletului. Împrumutul cărţilor ortodoxe, din Biblioteca parohială este o soluţie
pentru cei care nu au posibilităţi materiale. Amenajarea unei Biblioteci parohiale în Biserică este
un lucru necesar, pentru ca toţi credincioşii să aibă acces la carte. Cărţile creştin - ortodoxe
reprezintă un fel de misionar al credinţei celei adevărate. 28

Revista parohială și rolul ei pastoral-misionar

Prin intermediul revistei parohiale, credincioșii intră într-un contact direct cu învățături și
cuvinte de folos care au fost culese cu atenție din scrierile patristice sau cele contemporane și
care au un rol deosebit în viața duhovnicească.
Predicile rostite de preoți și publicate în revista parohială pot ajunge cu ușurință în casele
credincioșilor dar și în instituţiile publice existente în cuprinsul parohiei cum ar fi spitale, școli,
licee, etc.
Revista parohială poate fi un mijloc indirect de catehizare pentru credincioși care nu
participă la slujbele religioase.

Site-ul parohial
În fiecare zi, foarte mulţi oameni apelează la internet pentru a găsi informaţii de natură
religioasă. Internetul este folosit de oameni nu numai pentru a socializa, dar şi pentru anumite
răspunsuri de ordin spiritual. Biserica Ortodoxă nu respinge internetul, ci îl consideră util şi
necesar pentru pastoraţie şi misiune, trăgând un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl
reprezintă utilizarea lui într-un mod abuziv. Biserica Ortodoxă se raportează la internet dintr-o
dublă perspectivă: pastorală şi misionară.
În spaţiul virtual Biserica îşi prelungeşte pastoratia ţinând seama de faptul că foarte mulţi
tineri creştini care utilizează internetul au nevoie de a fi protejaţi de capcanele ascunse ale cyber-
spaţiului, iar din punct de vedere misionar, Biserica este prezentă ca o datorie de împlinire a
poruncii Mântuitorului de a propovădui adevărul mântuirii în toată lumea.

28
Pr. Dr. Vasile Gordon, Biserica și școala. Analize omiletice, catehetice și pastorale, Editura Christiana, București,
2003, pp.169-170.

12
 Blogul tinerilor din parohie
Acele articole scrise într-un mod particular, dar care sunt înnoite în permanenţă,
constituie, reprezintă jurnalul online care crează posibilitatea tuturor celor care le accesează să
intre în contact, să-şi pună întrebări, dar şi să primească răspunsuri. Scopul pentru care au fost
realizate aceste bloguri este acela că oamenii îşi pot exprima anumite puncte de vedere şi felul în
care ele sunt recepţionate de alţi participanţi la conversaţii.
În cadrul parohiei din care fac parte, tinerii îşi realizează un proiect care are un rol
pastoral şi misionar orientat în două direcţii: pe de o parte se adresează la cei care sunt deja
integraţi în viaţa parohiei, dar şi celor care sunt prezenţi în cadrul comunităţii în spaţiul virtual
decât foarte rar sau deloc.

Reţelele de socializare
„Misiunea Bisericii este nu numai aceea de a fi prezentă în cadrul societăţii în mod real,
dar şi în spaţiul virtual. Cei care accesează spaţiul virtual, sunt prezenţi şi ei printre noi în fiecare
zi în cadrul social, fiind dornici de recunoaştere, de comuniune, încercând prin intermediul
internetului să-şi alimenteze în mod artificial nevoia de socializare.
În acest sens, Bisericii îi revine o misiune extrem de elaborată şi bine structurată pentru a
răspunde acestor chemări, căutări ale oamenilor, ca un pas spre integrarea lor în viaţa reală a
Bisericii, a comunităţii din care fac parte ca o bună premiză pentru garanţia unor generaţii de
creştini autentici, crescuţi, după morala creştină.”29

“Organizarea de întâlniri săptămânale cu tinerii parohiei în cadrul cărora aceștia să-și

deschidă inima curajos, fără complexe, preotului, inițierea de pelerinaje, favorizarea alegerii
unor tineri în structura consiliilor și comitetelor parohiale, implicarea în predarea religiei în
școală, organizarea unor coruri parohiale de tineri, ajutorul acordat unor tineri cu probleme
sunt câteva din aspectele misiunii preotului în sânul generației tinere. Toate acestea implică însă
prezența unui preot responsabil, conștient de răspunsul pe care-l va da în fața dreptului Judecător
pentru fiecare suflet pierdut din parohie din cauza lipsei sale de angajament misionar sau a vieții

29
Gheorghe-Cristian Popa, Preotul misionar în areopagul mediatic, Editura Cuvântul Vieții, București, 2013, pp.
21-22.

13
sale personale derulată în contradicție cu preceptele pe care le propovăduiește.”30

Concluzii

“Resursele noilor tehnologii, mai ales în privinţa comunicării, reprezintă şanse excelente
pentru misiune, în contemporaneitate. Reţeaua Internet conţine suficiente repere privind viaţa
Bisericilor Ortodoxe, conţinuturi doctrinare, norme morale sau exemplificări cultice. De
asemenea s-au creat adevărate reţele de mass-media bisericească: agenţii de ştiri, direcţii de
presă, posturi TV şi radio. Există preoţi şi profesori de teologie cu “priză” la tineri (pr. Conf. Dr.
Gheorghe Holbea la Bucureşti, pr. Conf. Dr. Constantin Necula la Sibiu) a căror activitate
privind consilierea duhovnicească a acestora este meritorie.”31
De asemenea o serie de asociaţii şi organizaţii vin în întâmpinarea tinerilor, au fost
înfiinţate de ei, pentru ei: A.S.C.O.R. este o asociaţie cu şi pentru studenţi, ce îşi propune
păstrarea şi înţelegerea valorilor ortodoxe prin implicarea în diferite activităţi culturale sau
social-filantropice; L.T.C.O.R. urmăreşte, de asemenea, apărarea drepturilor tinerilor şi
conştientizarea îndatoririlor acestora, pe care le au faţă de Biserică, neam şi familie. Tineri care
au conștientizat importanța misionarismului și-au reunit forțele în cadrul Asociației Tineretul
Ortodox Român pentru a aduce bucurie pe chipul aproapelui și pentru a fi cu un pas sus către
împlinirea spirituală, misiunea Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși este de a oferi tinerilor
oportunităţi de dezvoltare activă și armonioasă, generatoare de schimbări pozitive, iar scopul
asociației este promovarea valorilor creştin-ortodoxe, educaţionale, morale, culturale, civice,
sociale şi ecologice în rândul tinerilor. Nepsis (gr. "trezvie") este numele generic al diferitelor
asociaţii sau grupări ale tinerilor ortodocşi din Mitropolia Ortodoxă Româna a Europei
Occidentale şi Meridionale (MOREOM), etc.
Cu toate acestea însă, trăim într-un stat laic, gata oricând să socotească religia ca o simplă
afacere particulară după cea mai bună regulă democratică şi să se simtă incomodat ori de câte ori

30
Î.P.S. Teofan, “Parohia – element esenţial al pastoraţiei tinerilor”, în vol. Tinerii şi Biserica în zilele noastre. Caiet
de lucru pentru preoţi în vederea diversificarii activităţilor de pastoraţie a tinerilor, Ediţia a II-a, Editura Mitropolia
Olteniei, Craiova, 2007, p. 7.

31
Pr. Conf. dr. David Pestroiu, “Misiunea Bisericii faţă de tineri, în postmodernitate”, în Anuarul Facultăţii de
Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, Bucureşti, 2015, p. 135.

14
religia se conturează ca forţă colectivă socială. Statul acesta laic nu vede în cultul organizat nici
măcar o formă de disciplină socială şi de solidaritate morală, ci mai mult o sarcină bugetară pe
care este gata s-o arunce în fiecare moment... tineretul stă astăzi în faţa perspectivei tragice a
şomajului intelectual ce pare iremediabil... nu este tineret sub soare mai abandonat propriei sale
sorţi ca tineretul nostru românesc”.32
În ciuda acestor vremuri, tineretul nu trebuie însă să uite că Biserica este trecutul, este
prezentul şi este viitorul.
„În vremurile noastre, societatea nu priveşte tineretul în adevărata lui lumină. Îi vede
numai aspectele negative. Dar nu părţile negative reprezintă tineretul. Tânărul nu este ceea ce
pare: zburdalnic, păcătos, neascultător, răzvrătit. În spatele acestor manifestări tinereşti există
omul de mâine, marele om, personalitatea de mâine. Aceste manifestări tinereşti trec odată cu
vârsta şi rămâne aurul curat din tânăr. Tineretul are nevoie de iubire, nu să fie judecât, nu să fie
ocărât, nu să fie condamnat. Greşeli am avut cu toţii, căci toţi am fost tineri. Tineretul are nevoie
de respectul întregii societăţi. Ceea ce a făcut tatăl fiului cel rătăcit, face şi Dumnezeu atunci
când un tânăr se întoarce, se căieşte şi îşi plânge păcatele. Tinerilor trebuie să le acordăm atenţie
şi timp. Ei trebuie căutaţi şi provocaţi la dialog.”33

32
Prof. Dr. Nichifor Crainic, “Tineretul şi crestinismul”, în volumul Tineretul şi crestinismul. Repere duhovniceşti
pentru tinerii zilelor noastre, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2008, pp. 99-100.
33
Pr. Dragoş Buta, Pastoraţia tinerilor, http://www.arhiepiscopiasucevei.ro/conferinta-semestriala-preoteasca-
pastoral-misionara-pastoratia-tinerilor/, site accesat la 25. 03. 2016, ora 18:20.

15
 Bibliografie
Izvoare patristice:
1. Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, trad. din limba greacă de Ieroschim. Ştefan
Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012.
2. Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, trad. din rusă de Florentina Cristea, Editura
Egumeniţa, 2008.
3. Sfântul Vasile cel Mare, Despre educarea copiilor, ediţie bilingvă, trad. din limba greacă:
Conf. Dr. Ovidiu Pop, Editura Sophia, Bucureşti, 2013.
Dicţionare:
4. ȘCHIOPU Ursula, Dicționar de psihologie, Editura Babel, București, 1997.
Cărţi:
5. † Î.P.S. Dr. DANIEL, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Dăruire şi dăinuire. Raze şi
chipuri de lumină în istoria şi spiritualitatea românilor, Ediţia a II-a, Editura Trinitas, Iaşi, 2005.
6. † P.S. IRINEU, Educaţia Religioasă, Editura Sophia, Bucureşti, 2002.
7. CUCOŞ, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996.
8. DURKHEIM, Emile, Educaţie şi sociologie, Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1930.
9. GORDON, Pr. Dr. Vasile, Biserica și școala. Analize omiletice, catehetice și pastorale,
Editura Christiana, București, 2003.

16
10. GORDON, Pr. Prof. univ. dr. Vasile, Catehetica - curs pentru anul al III-lea de studii,
Teologie Pastorală, Bucureşti, 2003.
11. KALEDA, Pr. Prof. Gleb, Biserica din casă, trad. din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura
Sophia, Bucureşti, 2006.
12. KOKULIS, Ioannis V., Îmbisericirea elevilor - pentru o educație religioasă liturgică,
Editura Deisis, Sibiu, 2012.
13. MLADIN, Mitropolit Dr. Nicolae, BUCEVSCHI, Prof. Diac. Dr. Orest, PAVEL, Prof. Dr.
Constantin, ZĂGREAN, Pr. Diac. Dr. Ioan, Teologia morală ortodoxă, vol. I, Editura
I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1980.
14. NECULA, Pr. Dr.Constantin, Pastoraţia Bisericii în vremuri de criză, Editura Agnos, Sibiu,
2012.
15. POPA, Gheorghe-Cristian, Preotul misionar în areopagul mediatic, Editura Cuvântul Vieții,
București, 2013.
16. WHITE, Elizabeth, Cum îndrumăm copilul în viaţa duhovnicească, trad. în limba engleză de
Luminiţa-Irina Niculescu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012.
Studii, articole, reviste:
17. †Î.P.S. TEOFAN, “Parohia – element esenţial al pastoraţiei tinerilor”, în vol. Tinerii şi
Biserica în zilele noastre. Caiet de lucru pentru preoţi în vederea diversificarii activităţilor de
pastoraţie a tinerilor, Ediţia a II-a, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007.
18. BELU, Pr. Prof. D., “Predica prin exemplul personal”, în revista Biserica Ortodoxă Română,
nr. 5/1954.
19. CRAINIC, Prof. Dr. Nichifor, “Tineretul şi crestinismul”, în volumul Tineretul şi
crestinismul. Repere duhovniceşti pentru tinerii zilelor noastre, Editura Mitropolia Olteniei,
Craiova, 2008.
20. CREŢU, Pr. Asist. Drd. Vasile, ,,Pentru o cateheză a timpurilor noastre. Pastoraţia tinerilor în
Biserica Ortodoxă Română de la deziderat la realitate”, în Anuarul Facultăţii de Teologie
Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, Bucureşti, 2006.
21. HOLBEA, Pr. Conf. dr. Gheorghe, “Pastoraţia tinerilor în contextual actual al globalizării, în
Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, Bucureşti, 2015.
22. MATECIUC, Bogdan, “Tinerii faţă în faţă cu Biserica”, în volumul Paradoxul creştin şi
cartea tinereţii, Coordonator: Pr. Ilie Trif, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2008.

17
23. NECULA, Pr. Conf. dr. Constantin, „În pastoraţia pentru tineri, folosiţi tinerii!”, în Ziarul
Lumina, 1 septembrie 2012, ediţie electronică.
24. PESTROIU, Pr. Conf. dr. David, “Misiunea Bisericii faţă de tineri, în postmodernitate”, în
Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, Bucureşti, 2015.
25. RĂDUCĂ, Prof. Vasile, “Familia creştină şi riscul secularizării”, în Ziarul Lumina, 06
Februarie 2011, ediţie electronică.
26. SÂRBU, Prot. Ilie, “Catehizarea tinerilor și tineretului, obiectiv prioritar al Bisericii”, în
revista Altarul Banatului, nr. 5-6/1990.
Internet:
27. BUTA, Pr. Dragoş, Pastoraţia tinerilor, http://www.arhiepiscopiasucevei.ro/conferinta-
semestriala-preoteasca-pastoral-misionara-pastoratia-tinerilor.

18