,,Competiție sau cooperare?

Care dintre cele două concepte reprezintă cheia

succesului în cadrul activităților de învățare?” Iată întrebările la care voi încerca
să răspund în cadrul acestui eseu. Astfel, o să vorbesc despre fiecare concept în
parte, despre modul în care cooperarea și competiția duc la un eventual succes
sau insucces școlar, cât și despre posibilitatea de a îmbina cele două concepte în
așa fel încât rezultatul obținut să vizeze succesul școlar.

Putem afirma fără teama de a greși că prin competiție înțelegem motivația de a fi mai bun, o
stimulare a individului de a-și depăși propriile limite, o modalitate de a promova cele mai înalte
aspirații și de a te afirma în mod individual, de a te face remarcat din rândul celorlalți. Însă, după
părerea mea, o strategie care se aplică, în permanență, în mod individual nu are prea multe șanse
de reușită în cadrul unui colectiv. Drept urmare, competiția nu se poate realiza decât între elevii
cu un nivel apropiat de pregătire, ecluzându-i pe cei care nu au dovedit competențe deosebite.
Competiția reprezintă, practic, un mod de autodepășire de sine, și nu o metodă de cooperare la
nivelul clasei.

În cadrul relațiilor competitive se vor remarca întotdeauna elevii buni, cu performanțe ridicate,
ceilalți fiind lăsați în urmă. În unele cazuri, consecințele acestui fapt pot afecta anumiți copii pe
termen lung (există copii mai puțin dotați, care se vor considera mult inferiori și care cu timpul
își vor pierde din ce în ce mai mult încrederea în forțele proprii). Profesorii care sunt preocupați
doar de stimularea relațiilor competitive la nivelul clasei de cele mai multe ori ajung să neglijeze
copiii care necesită un ajutor suplimentar. Pe scurt, competiția vizează succesul școlar individual,
în plan colectiv putând genera, în mod indirect, chiar și eșecuri.

Cooperarea însă desemnează interacțiune, bună înțelegere și armonie la nivelul unui colectiv,
posibilitatea de a comunica cu ceilalți, de a dobândi stimă de sine și încredere în forțele proprii.
În cadrul cooperării, profesorul joacă un rol de mediator, de consultant, încurajând fiecare
membru al grupului să-și ducă responsabilitățile la bun sfârșit. În cadrul colectivului, elevii
interacționează unii cu ceilalți, ajungând să dobândească o receptivitate mai mare în acumularea
cunoștințelor.

Totuși trebuie să menționăm faptul că succesul în învățare este determinat de munca în echipă,
aceasta însemnând atât cooperare, cât și competiție, fiind practic o îmbinare armonioasă a celor
două concepte.

Munca în echipă este cea care stimulează învățarea prin cooperare, producând totodată
competiția între echipele aflate la același nivel. Cu toate că într-o echipă este favorizată
interacțiunea și comunicarea tuturor membrilor, se pune bază și pe aportul individual al
fiecăruia, fiecare membru dorind să-și ducă la bun sfârșit sarcina care i-a fost dată.

Pentru a trage o concluzie, putem spune că învățarea eficientă și productivă este dată de munca
în echipă, de colaborare, de interacțiune, de ajutor reciproc, de comunicare. Totuși clasa ca întreg
coerent și bine organizat reprezintă rezultatul unei îmbinări între cooperare și metodele
competitive, între munca în echipă și cea individuală.

Prof. drd. Raluca COVACI, Școala Gimnazială Anghel Saligny, Banloc

Colaborare şi competiţie la şcoală

În mod tradiţional, mediul şcolar s-a constituit ca un mediu competitiv, resimţit în acest
fel de elevi. Deşi opinia potrivit căreia climatul afectiv pozitiv din colectivele de elevi are
o contribuţie hotărâtoare la obţinerea unor performanţe superioare este larg răspândită,
mediul şcolar păstrează încă o organizare competitivă. Multe cadre didactice consideră
că numai relaţiile competitive dau naştere unei motivaţii puternice.
Pe de altă parte, trebuie luată în considerare eficienţa deosebită a grupurilor de elevi
care îndeplinesc o sarcină de învăţare comună, ceea ce ne orientează spre importanţa
funcţionării unor grupuri cooperative.

Care sunt avantajele şi dezavantajele pe care le oferă cele două practici educative:
competiţia şi cooperarea?

Studiu de caz : Relaţii de competiţie instituite de profesor

Profesorul notează prestaţia unor elevi prin raportare la grup, face ierarhizări ale
elevilor, favorizează anumiţi elevi („X este cel mai bun/a lucrat cel mai bine din toată
clasa”, „X este primul din clasă”, „primii trei vor merge la olimpiadă”, „în primul rând de
bănci vor sta cei care vor obţine cele mai bune note” ).

În această clasă se înregistrează situaţii conflictuale, elevii se comportă mai agresiv,

încearcă să-şi obstrucţioneze colegii ori de câte ori au ocazia, să-i împiedice să obţină
performanţa dorită. Interacţionează destul de puţin unii cu alţii, se gândesc mai mult la
ei înşişi şi foarte rar la ceilalţi, nu au o comunicare bună, nu au încredere unii în ceilalţi.
S-au creat rivalităţi între elevii care obţin rezultate foarte bune, pornind de la
convingerea că vor obţine note bune/o poziţie bună în ochii profesorului, numai dacă
ceilalţi colegi vor obţine note proaste.

Totodată, elevii care au realmente şanse să obţină rezultate deosebite sunt mai
implicaţi, mai motivaţi, mai concentraţi asupra sarcinilor, depun eforturi susţinute
pentru atingerea scopului. În schimb, elevii care obţin repetat rezultate slabe îşi pierd
motivaţia pentru învăţare, se obişnuiesc cu locul pe care în au în clasă şi devin
interiorizaţi, lipsiţi de încredere în forţele proprii, au o stimă de sine scăzută.

Studiu de caz: Efectele stimulării relaţiilor de cooperare în cadrul grupului

Profesorul a utilizat frecvent metode de învăţare bazate pe cooperare (de exemplu:

„Mozaic”, „Turul galeriei”, „Gândiţi-Lucraţi în perechi/grup-Comunicaţi”), încurajează
interacţiunea elev-elev, adoptă rol de facilitator, de consultant în cadrul lecţiei, propune
elevilor sarcini comune, stabileşte scopuri comune.

În cadrul acestei clase se manifestă relaţii de cooperare, benefice în planul interacţiunii

între elevi, generatoare de simpatie, de acceptare, de bună înţelegere. Elevii înţeleg că
au nevoie unii de alţii pentru a realiza sarcina, depind într-un mod pozitiv unii de alţii,
iar această interdependenţă pozitivă îi conduce la devotament faţă de grup. Iau parte la
îndeplinirea unei sarcini de grup şi de aceea trebuie să-i încurajeze şi să-i susţină pe
ceilalţi membri, să-şi asume responsabilitatea atât pentru rezultatele proprii, cât şi
pentru cele ale colegilor.

Elevii devin din “singuratici care învaţă”, “colegi care învaţă împreună”, atingând niveluri
superioare ale competenţei. Ajung să aibă rezultate bune în condiţiile în care ceilalţi
membri ai grupului au aceleaşi rezultate. În această clasă în care iniţial elevii aveau
performanţe şcolare mai scăzute şi cei de etnie rromă au fost mai bine integraţi decât în
alte clase.

Tendinţa de instituire a unor ierarhii este diminuată deoarece, prin utilizarea unor
metode de învăţare prin cooperare, elevii cu status înalt şi cu abilităţi deosebite învaţă
de la ceilalţi în aceeaşi măsură în care ei îşi ajută colegii să-şi însuşească o temă.

Copiii dovedesc o stimă de sine ridicată, încredere în forţele proprii, manifestă atitudini
pozitive faţă de învăţare şi de profesor.
Iată un instrument simplu pe care l-am aplicat la clasă în vederea identificării stimei de
sine a elevilor ca membri ai clasei din care fac parte, intitulat „Blazonul clasei”. Sarcina
elevilor este să completeze cele cinci cadrane conform indicaţiilor:

Cadranul I: notează trei elemente care diferenţiază clasa ta de celelalte clase din şcoală;
Cadranul II: notează trei aspecte care ar constitui exemplu pentru alte clase;
Cadranul III: notează trei cuvinte/expresii care ţi-ar plăcea să fie spuse despre clasa ta;
Cadranul IV: noteaza trei aspecte care te fac să te simţi mândru de clasa ta;
Cadranul V: notează un motto pentru clasa ta.

Deşi s-ar crede că, spre deosebire de relaţiile de competiţie, relaţiile de cooperare nu
stimulează motivaţia elevilor, cercetările au demonstrat că promovarea metodelor de
învăţare prin cooperare conduce la ameliorarea motivaţiei, stimularea interesului
copiilor pentru succesul grupului din care fac parte.

Avantajele unei forme de interacţiune în raport cu cealaltă trebuie apreciate prin

raportare la situaţiile de învăţare, natura conţinutului, tipul sarcinii, obiectivele urmărite.
Competiţia, de exemplu, poate fi benefică atunci când elevii cooperează în grupuri mari
aflate în concurenţă cu alte grupuri; în aceste cazuri componenţa grupurilor trebuie să
fie de fiecare dată alta, pentru a nu se scinda clasa în grupuri rivale.

Făcând o comparaţie între activităţile care au presupus colaborarea şi cele care s-au
bazat pe competiţie, am constatat o mai mare eficienţă a activităţilor atunci când elevii
au cooperat (tehnica SINELG, ştiu-vreau să ştiu-am învăţat, citirea cu predicţii, metoda
mozaicului, metoda cubului, ciochinele, turul galeriei, braistorming-ul, metoda
pălăriilor gânditoare), faţă de situaţia când s-a făcut apel la metode şi procedee
tradiţionale, care au presupus competiţia. Elevii au lucrat mai eficient, au asimilat mai
uşor noile cunoştinţe, au cooperat mai mult şi au fost mai comunicativi. Au fost
implicaţi toţi elevii, chiar şi cei mai timizi. Folosind doar metode tradiţionale, nu toţi
elevii s-au implicat în activitate, doar unii dintre ei au reuşit să realizeze obiectivele la
nivel de Bine şi Foarte bine.

Consider că metodele tradiţionale, care presupun competiţia nu pot fi excluse în

totalitate, ci trebuie îmbinate cu cele moderne, care presupun cooperarea, astfel încât
să-i ajute pe elevi să gândească eficient, critic, creativ şi constructiv.
Experimentul derulat a pus în evidenţă următorul aspect: dacă se aplică metode de
învăţare prin cooperare/colaborare, în cadrul unor activităţi de grup, atunci elevii vor
obţine rezultate superioare celor obţinute în situaţia utilizării metodelor şi procedeelor
tradiţionale, în condiţiile organizării activităţii preponderant frontal.

Profesor pentru învăţământ primar Badea Clara Adriana

Şcoala Gimnazială „Matei Basarab” Târgovişte, judeţul Dâmboviţa

Bibliografie:

1. Cucoş, Constantin. 2002. Pedagogie. Iaşi: Polirom. p. 48

2. Iucu, Romiţă. 2000. Managementul şi gestionarea clasei de elevi . Iaşi:
Polirom. p. 76
3. Mihăescu, Mirela, Dan, Ioana, Opera, Camelia. 2010. Metode activ-
participative aplicate in invatamantul primar. Bucureşti: Didactica Publishing
House. p.37
4. Ulrich, Cătălina. 2011. Sociologia educaţiei, Manual elaborat în cadrul
"Proiectului pentru Învăţământul Rural", proiect co-finanţat de către Banca
Mondială, Guvernul României şi comunităţile locale. p. 23-25

Cooperare si competitie in clasa scolara

Angajarea elevilor in rezolvarea sarcinilor de invatare se poate face in contextul unei
interactiuni bazate fie pe relatii de competitie, fie pe relatii de cooperare. Fiecare dintre cele
doua tipuri de interactiune - cooperarea si competitia - se soldeaza cu efecte diferite in planul
atitudinilor reciproce ale elevilor, in planul motivatiilor, al gradului de participare la
indeplinirea sarcinilor si al performantelor individuale. O serie de cercetari efectuate in
aceasta directie (G. Mead, M. Deutsch) scot in evidenta avantajele si dezavantajele acestor
mecanisme psihosociale, masura si maniera in care trebuie utilizate intr-o situatie scolara sau
alta.

Competitia reprezinta rivalitatea mutuala sau o „lupta' intre doua sau mai multe persoane
pentru atingerea unui scop indivizibil (Golu, 1974, p. 158). Competitia este o forma
motivationala a afirmarii de sine, in care individul rivalizeaza cu ceilalti pentru dobandirea
unei situatii sociale sau a superioritatii, iar cooperarea este o activitate orientata social, in
cadrul careia individul colaboreaza cu ceilalti pentru atingerea unui tel comun (Ausubel,
Robinson, 1981, p. 491).

Studii recente arata ca mediul scolar cunoaste, in general, o organizare competitiva si ca elevii
lucreaza in conditii de cooperare numai 4,6% din timpul pe care il petrec in clasa. Optiunea
profesorului pentru structurarea competitiva a activitatii de invatare poate fi explicata prin
modalitatea de notare practicata, o notare prin raportare la grup, avand drept urmare stimularea
competitiei intre elevi (Neculau, Boncu, 1998, p. 241). Nu poate fi neglijat nici faptul ca activitatea in
conditii de cooperare necesita o pregatire speciala si o modificare de rol, atat in ceea ce-l priveste pe
profesor, cat si pe elevi. Profesorul trebuie sa renunte la rolul traditional de transmitator de
cunostinte, de diriguitor al activitatii din clasa, pentru a si-l asuma
organizare competitiva si ca elevii lucreaza in conditii de cooperare numai 4,6% din timpul pe care il
petrec in clasa. Optiunea profesorului pentru structurarea competitiva a activitatii de invatare poate
fi explicata prin modalitatea de notare practicata, o notare prin raportare la grup, avand drept
urmare stimularea competitiei intre elevi (Neculau, Boncu, 1998, p. 241). Nu poate fi neglijat nici
faptul ca activitatea in conditii de cooperare necesita o pregatire speciala si o modificare de rol, atat
in ceea ce-l priveste pe profesor, cat si pe elevi. Profesorul trebuie sa renunte la rolul traditional de
transmitator de cunostinte, de diriguitor al activitatii din clasa, pentru a si-l asuma

pe acela de colaborator, consultant si facilitator al activitatii de invatare. In ceea ce-i priveste

pe elevi, ei trebuie sa invete sa-si asume responsabilitati, sa participe la luarea deciziilor, sa
ofere si sa primeasca sugestii.

O cercetare interesanta asupra efectelor sistemelor de notare in situatii de cooperare si in

situatii competitive a fost realizata de Morton Deutsch (1949). Asa cum explica psihologul
american, specialist in dinamica grupurilor, cand o situatie presupune competitie, succesul
oricarui membru al grupului inseamna esecul altuia, si el numeste aceasta forma de
interactiune „interdependenta potrivnica'. Prin opozitie, atunci cand succesul oricaruia dintre
membrii grupului mareste sansele de succes ale celorlalti, avem de-a face cu interdependenta
numita cooperare sau „interdependenta motrice'. Pentru a observa impactul acestor tipuri de
interdependenta, Deutsch a organizat un experiment in care doua grupuri de elevi au fost
evaluate in mod diferit. in grupul de competitie, li s-a spus elevilor ca acela care va avea cea
mai buna prestatie va primi cel mai inalt calificativ, iar ceilalti vor fi notati, in ordine
descrescatoare, in functie de calitatea activitatii realizate. in grupul cooperativ, li s-a spus ca
performanta grupului va determina calificativul individual. Astfel, membrii grupului
cooperativ au urmarit scopuri realizabile in mod interdependent, iar cei din grupul de
competitie au urmarit scopuri potrivnic interdependente.

Rezultatele acestui experiment si ale altor cercetari similare (Haines, Coleman) au aratat ca
aceste doua moduri de structurare a activitatii - cooperarea si competitia -au efecte diferite
asupra comportamentului din clasa. Astfel, competitia are efecte, in primul rand, in plan
motivational. Subiectii depun eforturi mai mari, lucreaza cu mai multa tragere de inima, isi
fixeaza aspiratii mai inalte, sunt invatati sa lupte, sa persevereze pentru atingerea scopurilor si
sa fie pregatiti pentru a face fata conditiilor unei societati organizate pe principiile
competitiei. De asemenea, competitia face mai atractive sarcinile scolare, elevii isi pot
aprecia mai realist propriile capacitati comparandu-le cu ale altora si isi dezvolta spiritul
critic si autocritic.

in acelasi timp, competitia are insa si o serie de efecte negative, care nu sunt deloc
neglijabile. in grupurile competitive s-a constatat o crestere a numarului comportamentelor
agresive, ostile, a conflictelor si a atitudinilor de opozitie si suspiciune. Competitia exagerata
genereaza frustrare, anxietate, sentimente de nesiguranta si de neputinta la copiii mai putin
dotati, care sunt tentati sa abandoneze lucrul. De aceea, este mai recomandabila competitia
intre copiii cu niveluri cognitive relativ apropiate. Procesul competitiv se caracterizeaza
printr-o slaba interactiune intre colegi, prin lipsa de comunicare sau prin comunicarea unor
informatii false, prin lipsa increderii reciproce, fapt care conduce la scaderea coeziunii
grupului. Doban-direa prestigiului, demonstrarea superioritatii personale, obtinerea
rezultatului cu orice pret sunt dominantele activitatii competitive, care pot marca profund
personali-l tatea elevului.
in privinta cooperarii, s-a constatat ca ea inseamna un castig in planul interactiunii dintre
elevi, al comunicarii, al atitudinilor reciproce si al coeziunii grupului. Procesul de cooperare
se caracterizeaza prin comunicarea onesta si deschisa intre parteneri,

fiecare fiind interesat sa transmita informatiile semnificative si pe cele mai relevante.

Relatiile de cooperare dezvolta sentimente mutuale de simpatie si prietenie, de incredere, de
disponibilitate la solicitarile celuilalt. Cooperarea da nastere unui climat mai destins, lipsit de
tensiuni, in care fiecare poate sa lucreze potrivit propriilor capacitati. Chiar si elevii slabi au
posibilitatea sa contribuie la obtinerea unor rezultate bune de catre grup. Acest fapt genereaza
cresterea stimei de sine, a increderii in fortele proprii, dar si a valorizarii competentelor
celorlalti. Apartenenta la grupurile „cooperative' ofera membrilor satisfactie, echilibru si
conditii optime de dezvoltare a personalitatii. Ceea ce s-a reprosat insa structurarii
cooperatiste a grupurilor este posibilitatea pierderii motivatiei individuale si a reducerii
efortului in

1 conditiile indeplinirii de catre grup a unei sarcini colective.

Efectele divergente ale cooperarii si competitiei sunt redate sintetic in tabelul

urmator (Johnson, 1980, apud Forsyth, 2001, p. 195):

Caracteristica Clasa cooperativa Clasa competitiva

Interactiune Ridicata Scazuta
Comunicare Eficace Minima, amagitoare
sau sub forma de
amenintari
Sustinerea si Ajutor, sprijin si orientare Lipsa ajutorului, lipsa
influenta semenilor sustinerii si orientarea
spre competitie
Managementul Integrativ, egalitarist Ineficace, orientat catre
conflictului a castiga/a pierde
Rezultatele De ordin inalt, conceptuale Efective, necreative
invatamantului

Atmosfera Prietenoasa Ostila

Angajamentul de a Ridicat Scazut
invata
Utilizarea resurselor Eficienta, impartita Ineficienta,
individualista
Frica de esec. Redusa Crescuta

Analizele efectuate pledeaza in favoarea utilizarii cu prioritate a metodelor bazate

pe cooperare in activitatea scolara. Trebuie spus totusi ca avantajele unei forme de

interactiune in raport cu cealalta nu pot fi evaluate abstract. Situatiile de invatare, natura

continutului, tipul sarcinii, obiectivele urmarite sunt factori foarte importanti, care
trebuie luati in consideratie in alegerea unui tip de interactiune. Competitia, de exemplu,

poate fi benefica atunci cand elevii coopereaza in grupuri mici impotriva altor grupuri.

Alte cercetari, cum sunt cele ale lui D.W. Jamieson si K.W. Thomas (1974), s-au

orientat catre aprofundarea naturii celor doua procese, cooperarea si competitia, si

interrelatiilor dintre acestea. Astfel, cei doi autori au ajuns la concluzia ca

reprezentarea dihotomica a cooperarii si competitiei nu surprinde, de fapt, situatiile

reale din viata grupului. Activitatea desfasurata in cadrul grupului pentru rezolvarea

unor probleme comune presupune integrarea a doua dimensiuni: pe de o parte,

competitia, exprimata prin increderea fiecarui membru al grupului in fortele proprii

si dorinta de afirmare a propriilor capacitati, iar pe de alta parte, dimensiunea acomodarii la

ceilalti, a respectului fata de acestia si a recunoasterii valorii fiecarui membru al grupului. in
opinia lui Jamieson si a lui Thomas, competitia (desigur, o competitie moderata) reprezinta o
dimensiune a cooperarii, intrucat un ansamblu de persoane care nu cred in fortele proprii si
nu se simt competente nu formeaza un grup apt sa rezolve in comun diferite probleme.

Pentru a eficientiza activitatile de grup, este important sa luam in consideratie si stilul

interpersonal al membrilor ce interactioneaza. Cercetatorii au facut o distinctie
intre cooperanti si competitori (vezi in acest sens D.R. Forsyth, 2001, p. 201). Cooperantii
tind sa fie mai flexibili, atenti in relatiile interpersonale si preocupati ca toti cei din grup sa
obtina beneficii. Un competitor, dimpotriva, va dori sa se afirme, sa-si impuna ideile in fata
celorlalti si va fi prea putin interesat de mentinerea unor relatii interpersonale agreabile. Asa
cum e de asteptat, cand indivizi cu orientari interpersonale diferite se intalnesc in cadrul unui
grup, rezultatul il reprezinta, in cele mai multe cazuri, conflictul. Competitorii ii coplesesc
adesea pe cooperanti, care, uneori, riposteaza, devenind la randul lor competitori. De aceea,
profesorii trebuie sa cunoasca bine elevii si sa constituie grupurile de lucru tinand cont
de I eventualele incompatibilitati. Buna functionare a grupului de lucru presupune inclinatia
spre colaborare cu altii, in timp ce tendintele egocentrice si dorinta personala de a excela in
cadrul activitatii colective greveaza asupra succesului grupului.

K.M. Evans (1966) enumera o serie de conditii care trebuie respectate atunci I cand este
structurata o activitate de grup:

• luarea in consideratie a perioadei necesare dezvoltarii unui spirit de grup;

• impartirea sarcinilor intre membrii grupului dupa ce grupul s-a constituit;

• marimea grupului trebuie adaptata volumului sarcinii;

• caracterul sarcinii trebuie sa se preteze la indeplinirea ei prin cooperare si sa fie j adaptata

varstei subiectilor;
• este necesara prezenta in grup a unor membri care sa-si poata asuma rolul de conducator.