Titania – Visul unei nopții de vară

William Shakespeare

Pentru o persoană care a trăit cu 400 de ani în urmă, un număr destul de mare de detalii

se știe despre viața lui Shakespeare. Putem afirma într-adevăr că avem mai multe detalii despre

viața sa decât despre oricare alt scriitor din acea perioadă. Acesta a scris majoritatea operelor

sale în timpul domniei reginei Elizabeta I, care a condus Anglia din anul 1558 până în 1603, dar

creația sa a continuat și în timpul primilor ani de domnie ai varului Elizabetei, James VI al

Scotiei, care a preluat tronul Angliei după moartea reginei în anul 1603.

Celebritatea și reputația lui Shakespeare în zilele noastre, se bazează fără doar și poate pe

cele 38 de piese pe care le-a scris. Primele mențiuni ale pieselor sale încep să apară prin anul

1594, când teatrele se redeschiseseră odată cu trecerea ciumei. În decembrie 1594 piesa lui,

Comedia Erorilor s-a jucat la Londra. În luna martie din anul următor încă două piese de-ale
sale au fost jucate la curtea Elizabetei I de către compania lui Shakespeare Oamenii Lordului
Șambelan.

Shakespeare și-a scris toate piesele sale între anii 1590 și 1611. O serie de piese istorice

și comedii vesele au apărut pe parcursul decadei 1590-1600, încheindu-se cu A douăsprezecea

noapte și Cum vă place. În timp ce scria comediile, el a scris de asemenea și nouă piese istorice
în care tratează domniile regilor din Anglia medievală și explorează puterea într-un mod relevant
chiar și astăzi. Marile tragedii – incluzând Hamlet, Othello, Macbeth și Regele Lear- au fost

scrise în primul deceniu al anilor 1600. Toate se bazează pe un erou care își aduce propria

decădere printr-o caracteristică tragică. În primii săi ani în Londra, Shakespeare a fost ocupat

scriind primele sale comedii. Aceste comedii reflectă tonul vivace și încrezător al națiunii

engleze după anul 1588, anul în care Anglia a înfrânt armada spaniolă. Piesele scrise în această

perioadă includ: Comedia Erorilor, Cei doi tineri din Verona, Îmblânzirea scorpiei,
Zadarnicele chinuri ale dragostei.
Piesele scrise pe la mijlocul anilor 1590 ne arată măiestria în creștere a lui Shakespeare și
dorința sa de a explora diferite posibilități dramatice. Cele două piese din această perioadă sunt

Visul unei nopți de vară și Neguțătorul din Veneția.

Comediile romantice Mult zgomot pentru nimic, Cum vă place, Nevestele vesele din
Windsor și A douăsprezecea noapte scrise în jurul anilor 1599-1600 reprezintă triumful lui
Shakespeare în domeniul comediei. Aceste piese pot fi categorisite ca și comediile mature ale lui

Shakespeare. Comedii unice în dramaturgia engleză, piesele prezintă un contrast față de

comediile satirice care erau la modă în acele timpuri.

Trei piese- Totu-i bine când se termină cu bine, Troilus și Cressida și Măsură pentru

măsură - scrise la puțin timp după comediile mature considerate de critici piese de probleme.
Acestea ating teme destul de complexe și neplăcute și au personaje cu probleme morale față de
cele din comediile mai vesele. Foarte puțin din umorul vesel și sfârșiturile fericite al comediilor

timpurii apar în aceste piese.

Piesele istorice, cunoscute și ca cronici erau o latură populară a dramaturgiei în timpul lui

Shakespeare. Acestea nu numai că distrau populația dar aveau și rolul de a informa oamenii în

privința trecutului națiunii.

Shakespeare a scris 10 piese cunoscute ca și istorice diferențiindu-se de celelate două
categorii ale comediilor și tragediilor prin faptul ca își au originile în istoria Angliei . Opt dintre
cele zece piese istorice recreează perioada din 1399 când regele Henry IV a cucerit tronul după
ce l-a detronat pe regele Richard II până la înfrângerea lui Richard III în anul 1485. Henry IV a

fost primul rege englez din casa Lancaster. Piesele istorice acoperă și conflictul dintre casele

Lancaster și York. Conflictul poartă numele de Războiul Rozelor. Evenimentul final acoperit în

piese este victoria regelui Henry VII asupra lui Richard III în anul 1485, sfârșind astfel dinastia

York și începând dinastia Tudorilor. Cele opt piese devotate acestei perioade în ordinea

cronologică a regilor sunt: Richard II (1597), Henric IV părțile I și II (1597), Henric V

(1598), Henric VI părțile I, II și III (1590-1592) și Richard III (1592-1593). După cum se
observă, Shakespeare nu a scris piesele în ordine cronologică. A scris prima dată a doua parte a

poveștii după care s-a reîntors pentru a scrie evenimentele care au declanșat problemele politice.

Cele două piese rămase sunt Regele Ioan (1596) și Henry VIII (1613). Regele Ioan

este aparent rescrisă după o piesă mai veche anonimă scrisă pe același subiect. Henry VIII se

crede că a fost scrisă de către Shakespeare împreună cu John Fletcher.

Principalele surse pentru evenimentele din piesele istorice pe care Shakespeare le-a
folosit sunt Cronicile Angliei, Scoției și Irlandei de Raphael Holinshed și cronicile lui Edward

Hall.
Tema principală a pieselor istorice este importanța unei ierarhii politice stabile dar și
prețul emoțional și moral care trebuie plătit pentru acest lucru. De asemenea mai sunt explorate

și presiunile unei vieți publice, conflictele morale cu care se întâlnesc conducătorii și potențiala

tragedie a monarhiei.
Tragediile lui William Shakespeare sunt printre cele mai puternice studii ale naturii
umane din toată literatura și sunt considerate pe bună dreptate ca și cele mai mari realizări ale
carierei sale dramatice. Atenția cade fără doar și poate pe memorabilele personaje tragice precum

Romeo și Julieta, Hamlet, Othello sau Lear dar piesele explorează și natura tragediei în sine

arătându-ne o structură care derivă tocmai din refuzul de a oferi consolare.

Tragediile scrise de Shakespeare după anul 1600 sunt considerate cele mai profunde și
constituie stâlpii pe care se sprijină reputația sa literară. Unii shakespearologi au făcut o legătură
între întunecimea imaginației sale dramatice din această perioadă și moartea fiului său în anul
1601. Dar în lipsa informațiilor biografice acest lucru rămâne doar o speculație. Dintre acestea

amintin: Regele Lear, Hamlet, Othello, Macbeth, Antoniu și Cleopatra, Coriolanus și

Timon din Atena. În jurul anului 1605, Shakespeare scrie opera Regele Lear, tragedia fiind

considerată apogeul creației sale.

Înspre finalul carierei sale, Shakespeare a scris câteva piese experimentale care au ajuns

să fie cunoscute ca și tragicomedii. Aceste piese diferă considerabil de primele comedii, fiind

mai radicale. Totuși ca și comediile, tragicomediile au un final fericit cu reuniuni și reîntâlniri.

Piesele din această perioadă sunt Pericle, prinț al Tironului, Cymbeline, Poveste de iarnă și
Furtuna.

Furtuna, cea mai cunoscută dintre tragicomedii a fost scrisă în anul 1611. Furtuna are

fără îndoială un ton care te face să reflectezi asupra vieții, iertării, pierderea și limitarea puterii și

nevoia de reconciliere cu trecutul, prezentul și viitorul.

Shakespeare s-a retras cu câțiva ani înainte de moartea sa înapoi la Stratford. William

Shakespeare a murit pe data de 23 aprilie 1616 la vârsta de 52 de ani. A murit la o lună dupa ce

semnase testamentul, un document care începea cu descrierea sa ca și persoană perfect

sănătoasă. Din păcate nu avem nici o sursă care să ne spună care este motivul morții sale.

Shakespeare nu a mai avut moștenitori din păcate. Una dintre fetele sale, Susanna s-a
măritat de două ori dar nu a avut copii iar Judith a avut trei copii dintre care unul a murit la o
vârstă fragedă iar ceilalți doi nu s-au mai casatorit.

Visul unei nopți de vară este unică în toată creația lui Shakespeare. Este plină de

romantism și poezie, umor și frumusețe, este o călătorie într-o lume magică. Există trei fire
narative puternice ce se întrepătrund, creând astfel efectul unic si comic al piesei lui Shakepeare.
În prim plan se află Titania și Oberon, craiul și crăiasa zânelor, deci a lumii nevăzute,
necunoscute. Din cauza conflictului dintre ei și a geloziilor continue, lumea nu își mai găsește
echilibrul. Oberon, pentru a se răzbuna pe Titania, o vrăjește făcând-o astfel să se îndrăgostească
de Fundulea, un muritor preschimbat în măgar. Celălat fir îi urmărește pe cei patru îndrăgostiți,
care vrăjiți de Puck, se îndrăgostesc de persoanele greșite. Cel de-al treilea fir urmărește lumea
muritorilor, ultimii în ierarhie, și anume a meșteșugarilor ce pregătesc un spectacol pentru nunta
lui Tezeu cu Hipolita.

Titania, crăiasa zânelor este un personaj magic, ireal. Aceasta nu face parte din lumea
văzută de noi ceilalți. Este zeița ce controlează destinele muritorilor și a naturii, însă nu poate să
aducă lumea pe un făgaș normal fără soțul ei, Oberon.

Monologul Titaniei este puternic și descrie o situație actuală. Lumea este haos, natura se
răzbună pe muritori, anotimpurile nu mai există, luna este înfuriată. Imaginile din monolog sunt
extrem de crude. O lume a leșurilor, lipsa jocurilor, a bucuriei, a serbărilor, totul este searbăd,
oamenii muncesc în zadar, animalele mor.

Cu toate că Titania este un personaj ireal, magic, lucrurile pe care i le spune lui Oberon,
dar și gelozia acesteia arăta ca defapt are o natură extrem de umană. Este ca o mamă, iar copilul
ei este lumea, căreia trebuie să-i poarte de grijă. De aceea, mi s-a părut un exercițiu extrem de
bun să îmi creez momentul într-un alt context decât cel prezentat în piesă. Am încercat să o aduc
pe Titania printre muritori, ca o femeie simpă de la țară, gospodăria fiind metafora întregii lumi.
Astfel conflictul cu Oberon nu mai este unul de neînțeles, dintr-o altă lume, ci foarte concret.
Titania, femeia simplă de la țară are nevoie de soțul ei pentru ca lucrurile să fie din nou cum
obișnuia să fie.

Am început prin a-mi pune o serie de întrebări, și astfel am creat spațiul – curtea
gospodăriei Titaniei și a lui Oberon. Am folosit un singur cub, ce reprezintă o băncuță din curte.
În timp ce Titania gătește și se ocupă de gospodărie, apare Oberon. Apariția soțului reprezintă
momentul ce declanșează întregul monolog.

Discutând cu profesorul coordonator, am ajuns la concluzia că Titania trece de la

nebunie, la sensibilitate, îi reproșează lui Oberon că este complet nepăsător ca mai apoi să se
întoarcă la o atitudine mai docilă, încercând să-l convingă ca toată lumea lor se destramă.

Împreună cu profesorul coordonator, am creat un traseu, o mișcare, și inteții clare în jurul

cărora am putut improviza și creea propria mea Titania. Am încercat să trecem prin cât mai
multe registre vocale, de la șoaptă, plâns, disperare și forță. Mișcarea pe care am creat-o m-a
ajutat, potențând intențiile și facându-le clare. De asemenea am descoperit împreună și replica
cheie a personajului Titania: „Întregul crug al vremii se destramă”.

În concluzie, cred că acest examen a fost un exercițiu foarte bun în sensul că am

descoperit lucruri pe care nu le știam despre vocea mea, și am reușit să dau o formă unui
monolog extrem de descriptiv cu multe imagini grotești ce descriu apocalipsa.