Denumirea cursului:

Sistemul comercial internaţional

Coordonator:
Conferenţiar univ. dr.
Dobre Claudia

Nota finală

20% - referate

80% - grile

+1 punct – aplicaţii

Ce este scris cu albastru închis nu intră la grile!

Bibliografie

- Suportul de curs în format electronic

- Dobre I. Claudia, Comerţ internaţional, ediţie revizuită, Ed. Universitaria,

Craiova şi Ed. Prouniversitaria Bucureşti, 2013

- Dumitru Miron, Valentin Cojanu (coordonatori), Comert internaţional. Volumul

I – Specializarea ţărilor şi sistemul comercial multilateral, 2013

Referat:
 1. Viitorul Organizaţiei Mondiale a Comerţului

2. Rolul ţărilor în curs de dezvoltare în cadrul negocierilor comerciale multilaterale

3. OMC şi ţările sărace – o realitate tristă

4. OMC şi dezvoltarea durabilă

5. Principalele provocări cu care se confruntă OMC în prezent

6. Implicaţiile sistemului comercial multilateral asupra mediului de afaceri

7. Implicaţiile acordurilor regionale de comerţ

8. Reconfigurarea puterilor comerciale în viitorul apropiat

9. Aspecte specifice ale protecţionismului comercial contemporan

10. Implicaţiile crizei globale asupra protectionismului ţărilor dezvoltate

11. Dumping şi antidumping la nivel mondial

12. Cazuri analizate de OMC în prezent

Introducere

Tendinţa către sistemul comercial multilateral este determinată de evoluţia adâncirii

proceselor economice internaţionale, a interdependenţelor în producţia şi circulaţia
mărfurilor, în cadrul diviziunii internaţionale a muncii, sub incidenţa şi impactul
progresului tehno-ştiinţific. Primul mare efort de adoptare a regulilor care să guverneze
relaţiile comerciale internaţionale a fost făcut de unele ţări imediat după cel de-al doilea
război mondial, când a apărut necesitatea creării unui organism care să vegheze, să
controleze şi să se implice direct în desfăşurarea comerţului internaţional.

Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT)

Din însărcinarea ECOSOC, o comisie pregătitoare – formată din reprezentanţii a 23

de state – a început, în anul 1945, să elaboreze Carta viitoarei Organizaţii Internaţionale a
Comerţului. Rezultatele acestor negocieri comerciale au fost încorporate într-un acord
multilateral denumit Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), semnat în 1947 la
Geneva şi care a intrat în vigoare în 1948.
Definiţie: GATT a fost un acord comercial multilateral prin care ţările semnatare s-au
angajat să respecte reguli, principii şi discipline, menite să elimine, pe bază de
reciprocitate, obstacolele comerciale din calea comerţului cu mărfuri.
Obiectivul general al funcţionării sistemului GATT a fost să liberalizeze comerţul
internaţional cu bunuri, să-l aşeze pe baze solide şi, în acest mod, să contribuie la
creşterea economică şi a nivelului de trai.
 Obiective parţiale:
- protejarea concesiilor tarifare convenite în cadrul diverselor runde de negocieri
comerciale împotriva anulării acestora, prin utilizarea de bariere netarifare (inclusiv
paratarifare);
- adoptarea unor coduri de conduită în domeniul comerţului internaţional, prin care să
se frâneze practica părţilor contractante, în general nejustificată, de a utiliza instrumente
de politică comercială cu caracter protecţionsit şi chiar discriminatoriu;
- instituirea unor proceduri de consultare şi de acţiune concertate, prin care să se
urmărească aplicarea corectă în practică a prevederilor înscrise în textul Acordului etc.
Textul Acordului a fost semnat de cele 23 de ţări fondatoare, care l-au negociat. De
la semnarea sa şi până la deschiderea rundei Uruguay, numărul statelor participante la
GATT ajunsese la 91. Exista şi un număr de 31 de ţări pe ale căror teritorii s-au aplicat
prevederile Acordului şi care, ca state independente, menţineau aplicarea de facto a GATT,
urmând să decidă asupra politicii lor comerciale.

 Procedurile de retragere. Orice parte contractantă avea dreptul să se retragă din

Acord, înaintând o notificare Secretariatului, atunci când dorea acest lucru. Cererea de
retragere intra în vigoare la trecerea a şase luni de la depunerea sa.
 Accesiunea. Acordul GATT era deschis oricărei ţări din lume. Pentru accesiune,
textul Acordului a prevăzut două proceduri:
- accesiunea ordinară - a fost calea obişnuită de aderare pentru orice ţară
independentă, care dorea să devină membră cu drepturi depline. Noii veniţi erau obligaţi sã
intre în negocieri tarifare cu părţile contractante existente pentru stabilirea condiţiilor de
aderare la GATT care erau înscrise într-un protocol de accesiune. Fiecare nou venit
beneficia automat şi de reducerile tarifare negociate în rundele anterioare;
- accesiunea la prezentare - putea fi folosită numai de către membrii de facto – ţări în
curs de dezvoltare, foste colonii, care doreau să devină membri cu drepturi depline ;
Neaplicarea Acordului între anumite părţi contractante. Acordul nu se va aplica
între două părţi contractante care nu au intrat în negocieri tarifare una cu cealaltă în
situaţia în care ele nu consimt o asemenea aplicare.
Adoptarea părţii a IV-a GATT. Obiectivele prevăzute de aceasta pentru dezvoltarea
ţărilor în curs de dezvoltare erau: asigurarea unor condiţii de acces favorabile pe piaţa
mondială pentru produsele de export ale ţãrilor în curs de dezvoltare; diversificarea
structurii economiei acestor ţări pentru a reduce dependenţa lor de export; creşterea
asistenţei financiare destinată ţărilor în curs de dezvoltare pentru accelerarea expansiunii
lor economice.
 Adoptarea deciziilor şi votarea. Deciziile puteau fi luate numai de părţile
contractante, în general, prin consens, care era consemnat de preşedintele sesiunilor
părţilor contractante. În situaţia în care nu exista consens deplin, se proceda la adoptarea
deciziilor prin vot, fiecare parte contractantă având dreptul la un vot, iar votul putea avea
loc şi prin corespondenţă. Excepţiile, care necesitau unanimitate, reprezentau schimbările
sau modificările aduse articolelor referitoare la clauza naţiunii celei mai favorizate, listele
de concesii şi amendamente. Cererile de admitere necesitau votul favorabil a 2/3 din total.
 Derogările. Acordul a prevăzut că, ţările care se confruntau cu probleme
excepţionale, care necesitau un tratament special, puteau beneficia de anumite proceduri
de derogare a obligaţiilor impuse de Acord, pe perioade limitate.

Regulile fundamentale ale GATT

 desfăşurarea schimburilor comerciale pe baza principiului nediscriminării

partenerilor comerciali. Această dispoziţie înseamnă că părţile contractante trebuiau să-şi
acorde reciproc - clauza naţiunii celei mai favorizate (CNF), ca regulă, în forma ei
necondiţionată şi – clauza tratamentului naţional (CTN) în materie de impozite şi
reglementări interne, pentru a elimina posibilitatea limitării importurilor prin alte mijloace
decât taxele vamale.
 interzicerea, restricţiilor cantitative sau a altor măsuri cu efecte similare la
importul şi exportul de mărfuri;
 aplicarea restricţiilor cantitative pe o bază nediscriminatorie;
 eliminarea sau limitarea subvenţiilor la export;
 protejarea economiilor naţionale de concurenţa străină să se facă, în principiu,
numai cu tarifele vamale care nu trebuiau să fie, însă, prohibitive;
 folosirea de către părţile contractante a consultărilor ca metodă fundamentală,
pentru a evita prejudicierea intereselor părţilor contractante, şi obligaţia de a răspunde
acestor consultări pentru a rezolva, pe cale amiabilă, diferendele comerciale dintre ele;
 adoptarea deciziilor prin consens general şi supunerea acestora la vot numai în
situaţiile în care, fie nu se realiza consensul, fie la cererea uneia dintre părţile contractante
(fiecare parte dispunând de un singur vot).

Derogări şi excepţii de la regulile fundamentale

Derogările:
- recunoaşterea sistemului preferinţelor vamale în vigoare la data semnării
Acordului General, cu condiţia ca limitele acestor preferinţe în vigoare să nu fie extinse
ulterior de către părţile contractante;
- admiterea creării de zone de comerţ liber şi de uniuni vamale, la care să
participe două sau mai multe părţi contractante, cu condiţia de a nu se institui noi bariere
(tarifare şi netarifare) faţă de celelalte părţi contractante;

- negocierea de protocoale preferenţiale între ţările în curs de dezvoltare, părţi

contractante la GATT;
- autorizarea ţărilor în curs de dezvoltare de a promova măsuri de politică
comercială cu caracter protecţionist pentru apărarea economiei lor şi, în special, a
industriei, de puternica concurenţă a ţărilor dezvoltate;
- admiterea temporară de restricţii cantitative sau de alte măsuri netarifare cu
efecte similare în relaţiile comerciale dintre părţile contractante, la importul sau exportul
unor produse care ar crea o situaţie critică pe piaţa internă sau ar prejudicia producţia
internă sau în scopul de a contribui la echilibrarea balanţei de plăţi;
Excepţiile:
- excepţii generale – legate de suveranitatea naţională, etica şi morala publică,
sănătatea publică, protejarea patrimoniului naţional şi a resurselor naturale etc.;
- excepţii privind securitatea – clauză a securităţii, conform căreia nici o parte
contractantă nu putea fi obligată să furnizeze informaţii sau să întreprindă acţiuni care ar
fi prejudiciat interesele securităţii sale sau ar fi împiedicat îndeplinirea angajamentelor
sale.

Mecanismul negocierilor comerciale

în cadrul GATT

Negocierile comerciale iniţiate de GATT s-au desfăşurat în cadrul unor conferinţe,

numite runde de negocieri sau tratative. În desfăşurarea negocierilor tarifare şi netarifare
s-au respectat câteva principii, şi anume:
 fiecare parte contractantă avea dreptul să decidă dacă participă sau nu la negocierile
comerciale;
 nici o parte contractantă nu putea fi obligată să facă concesii unilaterale, şi între părţile
contractante facilităţile acordate trebuiau să fie de valoare egală (principiul reciprocităţii
concesiilor);
 orice parte contractantă beneficia automat de toate concesiile şi facilităţile convenite cu
ocazia negocierilor tarifare, în virtutea aplicării reciproce a clauzei naţiunii celei mai
favorizate (exceptând derogările), indiferent dacă participau sau nu la negocieri; dacă
rezultatele negocierilor în cadrul GATT se concretizau în acorduri privind barierele
netarifare sau cadrul juridic, prevederile acestora nu se extindeau asupra părţilor
contractante, decât dacă aderau la ele;
 concesiile acordate pe cale multilaterală nu puteau fi retrase pe cale unilaterală, decât
numai cu condiţia acordării altor concesii de valoare egală. De la acest principiu a
intervenit o derogare, legiferată printr-un acord negociat la runda Tokio, în favoarea
 ţărilor în curs de dezvoltare – “Măsuri de salvgardare în scopul dezvoltării”, prin care
aceste ţări au posibilitatea de a retrage unilateral anumite concesii acordate în cadru
multilateral.
Concesiile tarifare negociate în cadrul GATT - au fost sub forma unor angajamente
pentru:
 eliminarea totală a taxelor vamale la anumite produse sau grupe de produse;
 reducerea directă a taxelor vamale cu anumite procente sau după anumite
formule, la anumite produse sau grupe de produse;
 consolidarea taxelor vamale în vigoare, la nivelul existent pentru o perioadă de
timp determinată.

Principalele rezultate ale activităţii GATT

 Runda de la Geneva (aprilie – octombrie 1947) – Această rundă a condus la crearea

Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), semnat de 23 de ţări, şi la
negocierea a cca. 45.000 de concesii tarifare, ce au vizat aproape 50% din
valoarea comerţului mondial, în acea perioadă. În cadrul negocierilor comerciale s-
a inaugurat tehnica de negociere numită “ţară cu ţară” şi “produs cu produs”.
 Runda de la Annecy – Franţa (1949) – In această rundă, negocierile au condus la
fixarea condiţiilor de aderare la GATT a altor 11 ţări şi la unele reduceri de taxe
vamale. Rezultatele acestei runde au fost modeste (cca. 5.000 de concesii tarifare)
din cauza existenţei şi a menţinerii disparităţilor tarifare, în special între SUA şi ţările
europene.
 Runda de la Torquay – Anglia (1950 – 1951) – A fost organizată cu prilejul aderării
R.F. Germania la GATT. Numărul concesiilor tarifare negociate a fost de 8.700,
iar reducerea medie a taxelor vamale a fost de 25%, faţă de nivelul aplicat în
1948.
 Runda de la Geneva (1955 – 1956) – S-a soldat cu rezultate mai modeste: 4.300 de
concesii tarifare alcătuite, în special, din consolidări de taxe vamale. Este marcată
de aderarea Japoniei la GATT.
 Runda Dillon – Geneva (1960 – 1962) – A însemnat un pas înainte faţă de rundele
anterioare, deoarece, la negocierile tarifare, s-a folosit tehnica reducerii liniare şi
reciproce a taxelor vamale cu un anumit procent convenit. Rezultatele au fost, însă,
considerate modeste - doar 4.400 de concesii tarifare.
 Runda Kennedy – Geneva (1964 – 1967) – La această rundă, pentru prima oară, au
fost abordate negocierile privind obstacolele netarifare, liberalizarea comerţului
cu produse agricole şi luarea în considerare a situaţiei ţărilor în curs de
dezvoltare.

 Runda Tokyo (1973-1979). Spre deosebire de rundele anterioare, pe ordinea de zi a

rundei Tokio au fost înscrise numeroase probleme de mare importanţă pentru părţile
contractante, fiind invitate să participe la negocieri şi ţări nemembre. Rezultatele rundei
Tokio au fost însemnate:
- Domeniul tarifar – Concesiile tarifare convenite au fost: reducerea taxelor vamale în
medie cu până la 35%, la importul de produse industriale şi cu până la 41%, la importul de
produse agricole, în ţările dezvoltate; concesiile tarifare negociate de ţările dezvoltate au
redus, într-o anumită măsură, marja preferenţială în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare
beneficiare de S.G.P.; ţările în curs de dezvoltare participante la negocieri s-au angajat să
facă concesii tarifare, sub forma consolidărilor sau a reducerilor de taxe vamale la un
număr limitat de produse;
- Domeniul netarifar – În urma negocierilor purtate s-a convenit asupra unor
acorduri şi crearea unor comitete pentru administrarea acestora, precum şi asupra unor
mecanisme de consultare şi reglementare a diferendelor între părţile contractante şi un
tratament special şi diferenţiat pentru ţările în curs de dezvoltare;
- Domeniul comerţului cu produse agricole – În cadrul acestei runde, pentru prima
oară, au fost negociate două aranjamente internaţionale: privind carnea de vită şi animalele
vii şi privind produsele lactate, care aveau ca scop promovarea expansiunii, liberalizării şi
stabilizării comerţului internaţional cu aceste produse;
- Comerţul internaţional cu produse tropicale – În urma negocierilor s-a convenit o
reducere medie a taxelor vamale cu 12%, pentru produsele tropicale, şi anumite concesii
în domeniul obstacolelor netarifare;
- Cadrul juridic al comerţului internaţional – Negocierile au avut în vedere
îmbunătăţirea şi completarea unor prevederi fundamentale GATT.

- Runda Uruguay. Domeniile de negociere şi obiectivele prevăzute:

- taxele vamale – folosirea unor metode adecvate şi eficiente pentru reducerea progresivă
şi, după caz, eliminarea taxelor vamale, în special a celor ridicate; concesiile tarifare
convenite se vor aplica tuturor participanţilor;
- măsurile netarifare – reducerea sau eliminarea barierelor netarifare, în special a
restricţiilor cantitative;
- comerţul cu produse tropicale - liberalizarea cât mai completă a comerţului cu
produse tropicale, vizând toate tipurile de obstacole;
- comerţul cu produse realizate prin folosirea unor resurse naturale – liberalizarea
comerţului cu produse ce provin din resurse naturale, inclusiv comerţul cu produse
semifinite sau finite rezultate din prelucrarea acestora;
- comerţul cu textile şi îmbrăcăminte – reintegrarea acestui sector în conduita GATT
şi renunţarea la Acordul multifibre încheiat anterior;
- comerţul cu produse agricole – întărirea conduitei în domeniu, urmărindu-se
liberalizarea comerţului, prin îmbunătăţirea accesului la pieţe, întărirea concurenţei
corecte, eliminarea efectelor negative ale subvenţionării şi obstacolelor tehnice, precum şi
crearea posibilităţii de evaluare a comerţului mondial cu produse agricole;
- aspectele comerciale ale proceselor investiţionale;
- comerţul cu servicii - stabilirea cadrului multilateral de principii şi reguli şi să
elaborarea unor discipline pentru sectoare individuale - de servicii specifice, în scopul
susţineriii dezvoltării comerţului cu servicii în condiţii de transparenţă şi transformarea lui
într-un mijloc de promovare a creşterii economice;
- aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală - promovarea
unei protecţii efective şi adecvate a drepturilor de proprietate intelectuală şi
limitarea/eliminarea comerţului cu mărfuri contrafăcute şi mărfuri pirat, în aşa fel încât
măsurile şi procedurile de exercitare a acestor drepturi să nu se constituie în noi bariere în
calea comerţului cu drepturi de proprietate intelectuală şi să nu prejudicieze alte iniţiative
complementare în cadrul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale.
Rezultatele Rundei Uruguay, prezentate sintetic, au început să fie puse în aplicare
treptat, din anul 1995, şi au constat în:
- liberalizarea în creştere a comerţului internaţional prin:
- reducerea în medie cu 40% a taxelor vamale de import, pentru produsele
industriale şi agricole; s-a convenit ca majoritatea reducerilor convenite să fie puse în
practică, treptat, în 5 tranşe egale, eşalonate pe 4 ani;
- reducerea progresivă a sprijinului intern acordat agriculturii, în medie cu 20% în
ţările industrializate într-o perioadă de 6 ani şi cu 13,3% pentru ţările în curs de
dezvoltare, în 10 ani;
- reducerea progresivă a cuantumului subvenţiilor de export pentru produsele
agricole, în ţările industrializate cu 36% şi cu 21% a cantităţilor de exporturi
subvenţionate, într-o perioadă eşalonată pe 6 ani; pentru ţările în curs de
dezvoltare subvenţiile de export vor fi reduse cu 24% pentru produsele agricole şi cu 14% a
cantităţilor de exporturi subvenţionate, într-o perioadă eşalonată pe 10 ani;
- liberalizarea totală a exportului de produse textile pe parcursul unei perioade de
10 ani, prin creşterea progresivă a nivelului cotelor de acces practicate, în prezent, de o
serie de ţări industrializate, precum şi reducerea, în prealabil, a taxelor vamale de import la
aceste produse, astfel încât 51% din produse să fie integrate în GATT până la 1 ianuarie
2002, iar restul nu mai târziu de 1 ianuarie 2005.

Principalele instrumente juridice ale sistemului comercial internaţional rezultate în

Runda Uruguay

A. Acordul privind înfiinţarea Organizaţiei Mondiale de Comerţ

B. Acorduri multilaterale privind comerţul cu mărfuri, comerţul cu servicii şi
comerţul cu drepturile de proprietate intelectuală
1. Comerţul cu mărfuri
- Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT-1994)
Acorduri conexe:
- Acordul privind evaluarea vamală;
- Acordul privind inspecţia înainte de expediere;
- Acordul cu privire la obstacolele tehnice în calea comerţului;
- Acordul cu privire la măsurile sanitare şi fitosanitare;
- Acordul privind procedurile în materie de licenţe de import;
- Acordul privind regulile de origine;
- Acordul antidumping;
- Acordul cu privire la subvenţiile de export şi taxele compensatorii;
- Acordul privind salvgardarea;
- Acordul privind agricultura;
- Acordul privind textilele şi îmbrăcămintea;
- Acordul privind investiţiile legate de comerţ.
2. Comerţul cu servicii
- Acordul General privind Comerţul cu Servicii (GATS)
3. Drepturile de proprietate intelectuală
- Acordul cu privire la aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală
(TRIPS)
C. Acorduri plurilaterale de comerţ
- Acordul privind achiziţiile publice;
- Acordurile privind comerţul cu aeronave civile, produsele lactate şi carnea de bovină.
- Alte înţelegeri şi decizii

Acordul privind evaluarea vamală (AEV)

Principala regulă a acordului este ca “valoarea în vamă a mărfurilor importate să se

bazeze pe preţul real plătit sau de plătit pentru marfa de export destinată unei ţări de
import”. În general, valoarea în vamă este egală cu valoarea de tranzacţie reprezentată prin
preţul de facturare.
Reguli de evaluare:
1. valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice vândute pentru export în Comunitate şi
exportate în acelaşi sau aproximativ acelaşi moment cu mărfurile care se evaluează;
2. valoarea de tranzacţie a mărfurilor similare;
3. valoarea bazată pe preţul unitar care corespunde vânzărilor în Comunitate de mărfuri
importate sau de mărfuri identice sau similare importate totalizând cantitatea cea mai
mare, către persoane care nu au legătură cu vânzătorii;
4. valoarea calculată egală cu suma: costul + profit + cheltuieli de transport şi asigurare.
În cazul operaţiunilor de import, la intrarea mărfurilor străine pe teritoriul vamal al
României, pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor în vederea stabilirii taxelor
vamale aplicabile, pe lângă declaraţia vamală, importatorul va completa şi va depune la
biroul vamal şi Declaraţia pentru valoarea în vamă.
În Uniunea Europeană, procedura vamală se bazează pe un nomenclator de 12 cifre
şi o literă.
Toate produsele trebuie să fie încadrate într-o poziţie tarifară din totalul celor 15.500
de poziţii, cuprinse în Nomenclatorul de vămuire a produselor (NDP). În cazul în care nu se
poate determina poziţia tarifară a produselor ce urmează a fi vămuite, declarantul vamal
are două variante: fie apelează la formula telefonului, cerând în acest fel ajutorul autorităţii
vamale, fie va adresa o cerere scrisă biroului vamal din raza teritorială de care aparţine
firma, prin care solicită ajutorul acestuia.
Ex. de poziţii tarifare:
Pentru un scaun cu ramă din metal, există două poziţii posibile:
- Pozitia 73.26.90.91- „Alte articole din fier sau din oţel forjat" - poziţie cu un conţinut
general;
- Pozitia 94.01.79.00 – „Alte scaune cu rame din metal"

Acordul privind inspecţia înainte de expediere (IIE)

 Definiţie IIE - totalitatea activităţilor legate de verificarea calităţii, cantităţii,

preţului, inclusiv a cursului de schimb, pentru mărfurile ce vor fi exportate.
 Scopul de bază al acordului a fost să stabilească un set de principii şi reguli
necesare pentru ţările care utilizează serviciile de pre-inspecţie şi pentru ţările
exportatoare, astfel încât aceste activităţi să nu devină bariere în calea comerţului
internaţional.
Prevederi principale:
 Obligaţiile ţărilor importatoare
- respectarea principiului nediscriminării;
- aplicarea principiului tratamentului naţional;
- locul inspecţiei trebuie să fie în ţara exportatoare;
- respectarea standardelor convenite în contractul de vânzare-cumpărare, iar în lipsa
acestora, a unor standarde internaţionale relevante;
- transparenţa procedurilor;
- confidenţialitatea informaţiilor dobândite în timpul inspecţiilor;
- evitarea întârzierilor nejustificate din cauza inspecţiilor;
 Obligaţiile ţărilor exportatoare:
- respectarea principiului nediscriminării;
- transparenţa legilor şi reglementărilor naţionale aplicabile în materie;
- acordarea de asistenţă tehnică ţărilor utilizatoare.
Termenul de „reglementări tehnice” se utilizează atunci când se referă la standarde a
căror respectare este obligatorie şi termenul „standard” când se au în vedere standardele
„voluntare”. Ambii termeni se referă la:
- caracteristicile produselor;
- procedeele şi metodele de producţie numai dacă au efecte asupra calităţii sau a altor
caracteristici ale produselor;
- terminologie şi simboluri;
- prevederile în materie de ambalare şi etichetare care se aplică unui produs;
- dispoziţiile administrative aplicabile a căror respectare este obligatorie.

Acordul privind barierele tehnice în calea comerţului (BTC)

 Definiţie Acord BTC: Acordul şi-a propus să creeze premizele ca reglementările

tehnice, standardele şi procedurile de evaluare a conformităţii să nu fie aplicate cu scopul de
a crea obstacole inutile în derularea schimburilor comerciale.
Prevederi principale:
 Nici o ţară nu va fi împiedicată să adopte măsurile pe care le consideră necesare şi
adecvate pentru protejarea vieţii şi sănătăţii oamenilor, animalelor, protejarea plantelor, a
mediului ambiant şi pentru a răspunde intereselor consumatorilor, dar că acestea trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii: să respecte principiul nediscriminării; să nu creeze
obstacole inutile în calea comerţului internaţional prin modul de elaborare, adoptare sau
aplicare; să se bazeze pe date şi dovezi ştiinţifice.
 Statele membre sunt încurajate să utilizeze standardele convenite la nivel
internaţional
 Este instituit un Cod de bună practică pe care toate organismele naţionale de
standardizare trebuie să-l respecte în elaborarea, adoptarea şi punerea în aplicare a
standardelor tehnice de către autorităţile vamale.
 Pentru produsele cărora li se aplică standarde obligatorii, acordul prevede că
autorităţile responsabile pot să ceară ca produsele importate să fie vândute numai dacă
producătorul sau exportatorul obţin, de la o instituţie recunoscută sau un laborator abilitat
din ţara importatoare, un certificat de asigurare pozitivă pentru conformitatea produselor cu
standardele, stabilind condiţii precise pentru a împiedica defavorizarea furnizorilor străini
în obţinerea acesteia.

Acordul privind aplicarea

măsurilor sanitare şi fitosanitare (MSF)

 Definiţie MSF: vizează produsele destinate consumului oamenilor, animalelor şi

protejării plantelor - precum şi a celor specifice agriculturii
 Acordul şi-a propus să creeze cadrul multilateral de reguli şi discipline necesar
pentru adoptarea şi aplicarea măsurilor sanitare şi fitosanitare, cu condiţia, însă, ca aceste
măsuri să nu devină un mijloc de discriminare nejustificată, să nu afecteze comerţul
internaţional.
Prevederi principale:
 Acordul privind măsurile sanitare şi fitosanitare cere membrilor săi:
- să-şi fundamenteze reglementările pe standarde internaţionale;
- să participe la activitatea organizaţiilor internaţionale şi să procedeze la consultări cu
acestea;
- să acorde posibilitatea părţilor interesate din alte ţări să facă observaţii asupra
proiectelor de standarde;
 Este prevăzută o mai mare flexibilitate pentru ţările care se abat de la standardele
internaţionale, stipulându-se că o ţară poate introduce sau menţine o măsură sanitară sau
fitosanitară, care asigură un nivel mai ridicat de protecţie decât cel care ar fi fost obţinut
prin măsuri bazate pe standarde internaţionale, dacă există o justificare ştiinţifică sau dacă
ţara membră apreciază că este necesar acest nivel de protecţie mai ridicat.
 Acordul privind procedurile în
materie de licenţe de import

 Definiţie: Licenţele de import sunt autorizaţii pe care le acordă autorităţile

publice abilitate importatorilor pentru a efectua importul unui anumit produs sau unei
grupe de produse, pe o perioadă rezonabilă de timp.
Prevederi principale:
 Acordul precizează că autorităţile naţionale însărcinate cu licenţierea trebuie să
urmărească ca procedurile de licenţiere:
- să fie simple şi administrate în aşa fel încât să nu producă efecte de restricţionare a
importurilor, luând în considerare scopul pentru care au fost utilizate;
- să fie transparente şi previzibile;
- să protejeze interesele importatorilor şi furnizorilor străini pentru a preveni efectele
restrictive pe care le-ar putea avea asupra comerţului internaţional.
 Acordul prevede următoarele obligaţii pentru ţările membre:
- să publice toate informaţiile privind procedurile în materie de licenţe de import;
- să protejeze interesele importatorilor şi să faciliteze eliberarea rapidă şi promptă a
licenţelor;
- să publice toate informaţiile relevante privind contingentele administrate pe bază
de licenţe, într-un termen stabilit prin acord;
- să garanteze, prin legislaţia naţională, oricărui importator refuzat, dreptul de a
cunoaşte motivul respingerii solicitării sale, dreptul de apel sau recurs în cazul neacordării
licenţei;
- să analizeze solicitările de licenţă în termenele stabilite;
- să acorde licenţele pentru o perioadă de valabilitate rezonabilă.

Acordul privind regulile de origine

 Definiţie: totalitatea legilor, reglementărilor şi hotărârilor administrative, cu

aplicare generală sau specifică diferitelor regimuri preferenţiale, puse în practică de
membrii OMC în vederea stabilirii criteriilor pentru determinarea ţării de origine a
mărfurilor.
 Originea mărfurilor este importantă:
- pentru stabilirea nivelului taxelor vamale;
- pentru aplicarea unor măsuri de politică comercială (ex.: antidumping,
salvgardare);
- pentru a stabili dacă produsele importate beneficiază sau nu de tratamentul
clauzei naţiunii celei mai favorizate sau de un regim vamal preferenţial;
- pentru aplicarea prevederilor privind etichetarea şi marcarea;
 - pentru realizarea de statistici.
Un bun/o marfă îşi are şi îşi conservă originea proprie indiferent unde ajunge,
chiar şi când provine drintr-o ţară terţă. Originea se dovedeşte prin certificatul de
origine.
 În condiţiile de azi, în care tot mai multe bunuri sunt produse/asamblate din
părţi sau piese fabricate în toată lumea, procedura de a conferi originea unui bun este tot
mai dificilă, astfel încât se tinde la armonizarea regulilor de origine după criteriile:
- ţara de origine este aceea în care produsul a fost “obţinut în întregime”;
- dacă mai multe ţări concură la fabricarea unui produs, originea este dată de ţara
unde a avut loc “transformarea substanţială” (cumulativ sau alternativ).
O firmă franceză importă, din Argentina, piei de oaie netratate. Ea le reexportă, după
tratare, în Spania, unde aceste piei vor fi folosite la confecţionarea de articole de
îmbrăcăminte.Întrebarea care se pune este: ce origine vor avea produsele finite?
Pentru a răspunde la întrebare, vom căuta poziţia tarifară atribuită produselor înainte
şi după transformare:
Pieile de oaie brute au următoarea poziţie tarifară: 410210
Pieile de oaie tratate au următoarea poziţie tarifară: 410229 Consultarea RPO indică
următoarele: „prelucrarea sau transformarea conferă caracterul originar: tratarea pieilor de
oaie". După cum rezultă din RPO, tratarea pieilor reprezintă o operaţiune de transformare,
ducând la modificarea originii produselor.
Acordul antidumping (ADP)

 Definiţie: Noţiunea de dumping desemnează ansamblul de practici şi măsuri

menite să reducă preţurile produselor exportate, pentru a concura, în mod eficient, celelalte
produse, de acelaşi tip, oferite pe una sau mai multe pieţe externe.
Prevederi principale:
 taxele antidumping aplicate importurilor ce fac obiectul unui dumping pot fi
percepute numai dacă se face dovada unui prejudiciu adus unui anumit sector economic.
Acest lucru se va stabili pe baza unor investigaţii minuţioase, în urma cărora se vor
determina următoarele elemente:
- existenţa unui dumping - un produs exportat poate fi considerat că face obiectul
unui dumping, dacă preţul său la export este inferior preţului comparabil, practicat în
cursul unor operaţiuni comerciale normale, al unui produs similar vândut pentru consum
în ţara exportatoare. Determinarea existenţei dumpingului trebuie să se facă pe baza
comparaţiei dintre preţul la export şi valoarea normală, dacă valoarea vânzărilor pe această
piaţă reprezintă 5% (test de reprezentativitate) sau mai mult din vânzările în ţara
exportatoare.
- marja de dumping - aceasta este rezultatul determinării şi comparării celor două
mărimi: valoarea normală şi preţul la export, nivelul acesteia reprezentând taxele de
dumping.
- existenţa unui prejudiciu – a avut loc o creştere importantă a importurilor ce fac
obiectul unui dumping, fie în cantitate absolută, fie în raport cu producţia sau consumul
intern; - preţurile acestor importuri au suferit o reducere semnificativă în raport cu preţul
unui produs similar de origine naţională sau că aceste importuri au avut ca efect scăderea
preţului produsului similar sau au împiedicat creşterea preţului; - şi/sau, în consecinţă,
au produs sau ameninţă să producă un prejudiciu ramurii de producţie naţională a ţării
importatoare.
 La încheierea investigaţiilor, autorităţile competente pot recurge la două tipuri de
măsuri: - introducerea de taxe antidumping; - asumarea unor angajamente de preţ minim
la export, prin care i se oferă exportatorului posibilitatea să repare prejudiciul ce ar fi fost
creat în ţara importatoare.
 Acordul privind subvenţiile şi măsurile compensatorii (SMC)

 Definiţie: Subvenţiile sunt utilizate ca instrumente pentru a susţine realizarea

anumitor obiective economice, sub forma subvenţiilor normale (scutiri de taxe, finanţări cu
dobânzi reduse, credite pentru export sau pentru finanţarea unor programe de investiţii).
 Definiţie Acord SMC: Acordul conţine o definire şi o clasificare mai explicită a
subvenţiilor, oferă norme de conduită privind utilizarea subvenţiilor şi măsurile pe care le
pot lua statele ca răspuns la aceste practici – considerate ca anticoncurenţiale, stabileşte
procedurile de investigare pentru evaluarea prejudiciilor, a regimului taxelor compensatorii.
Prevederi principale:
 taxele compensatorii pentru importurile subvenţionate pot fi percepute numai
dacă s-a stabilit că acestea produc un prejudiciu „important” acelei ramuri.
 Se consideră că o ramură de producţie industrială a primit o subvenţie dacă, prin
aceasta, i s-a oferit un avantaj sub forma: - transferului direct de fonduri publice; -
renunţarea de către guvern la taxele ce i se cuvin; - furnizarea sau achiziţionarea de către
guvern, la preţuri avantajoase, a unor bunuri şi servicii
 Acordul împarte subvenţiile în subvenţii permise şi interzise:
- subvenţiile permise - sunt împărţite, la rândul lor, în două categorii, acţionabile şi
neacţionabile.
- subvenţiile interzise (categoria roşie) - includ toate subvenţiile specifice care au ca
scop să stimuleze, în mod direct, producţia de export sau producţia destinată pieţei interne
în detrimentul mărfurilor similare importate, fiind interzise deoarece prejudiciază interesele
altor ţări membre şi distorsionează comerţul internaţional. Subvenţiile interzise sunt: -
subvenţiile la export; - subvenţiile care favorizează utilizarea produselor interne în
detrimentul celor din import.
 Măsurile compensatorii sunt folosite pentru a contracara efectele subvenţiilor
acţionabile şi interzise - atunci când importurile de produse subvenţionate afectează o
ramură de producţie a ţării importatoare, pentru a neutraliza sporul de competitivitate ce
s-ar obţine prin folosirea subvenţiilor.

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC)

A luat naştere OMC, la 1 ianuarie 1995, ca rezultat al rundei de negocieri comerciale

multilaterale Uruguay (1986-1994). Ĩnsă, spre deosebire de GATT, OMC are o structură
instituţională substanţială.
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este singurul organism internaţional care se
ocupă de normele şi regulile globale ce dirijează comerţul între ţări, supervizând un număr
mare de acorduri care definesc aceste reguli comerciale dintre statele membre.
Nucleul sistemului OMC, cunoscut şi ca sistemul de comerţ multilateral, este
constituit din acordurile sale, care au fost negociate şi semnate, conform procedurilor
interne specifice, de majoritatea ţărilor ce au participat la comerţul mondial.
La înfiintare, OMC cuprindea 76 de ţări membre, iar în prezent numărul membrilor
atinge cifra de 163.

Repartiţia membrilor OMC la nivel global

 Obiectivele:
 ridicarea standardelor de viaţă şi a veniturilor;
 utilizarea deplină a forţei de muncă;
 expansiunea producţiei şi a comerţului;
 utilizarea optimă a resurselor mondiale.
Funcţiile:
 facilitarea implementării, administrării şi aplicării instrumentelor juridice ale Rundei
Uruguay şi ale oricăror noi acorduri ce vor fi negociate în viitor;
 soluţionarea diferendelor comerciale;
 examinarea politicilor comerciale naţionale;
 cooperarea cu alte instituţii internaţionale în formularea politicilor economice la
scară mondială;
 asistenţă tehnică şi pregătire pentru ţările în curs de dezvoltare.
 Rezultatele negocierilor comerciale din cadrul GATT / OMC
asupra liberalizării comerţului

 Scăderea drastică a taxelor vamale la import

  Creşterea numărului de ţări care aplică taxe vamale la export

Dintre ţările membre OMC, 93 aplică taxe vamale la export; cele mai taxate produse la
export sunt produsele industriei extractive, produsele manufacturate şi produsele
agricole.
Ţările in curs de dezvoltare sunt cele care aplică cel mai adesea taxele la export
invocând argumente ce ţin de mediul înconjurător, de necesitatea creşterii economice,
de politica fiscală sau de securitatea hranei.

Ţările care aplică taxe vamale la export

 Numărul produselor la care se aplică Media taxei la export %
taxe vamale
Produse agricole 3813 24,0 %
Produse manufacturate 8822 17,9 %
Produse ale industriei 9905 13,6%
extarctive
 Condiţiile de livrare (Incoterms 2010)

EXW (EX WORKS)

Descriere: Produsul si riscurile se transfera cumparatorului, incusiv plata transportului si
costul asigurarii de la poarta fabricii vanzatorului. Este conditia de livrare cea mai comoda
pentru vanzator care trebuie sa puna marfa ambalata la dispozitia cumparatorului, care
este obligat sa o incarce pe cheltuiala si riscul sau.
FCA (Free Carrier)
Franco caraus inseamna ca vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in
care a predat marfa vamuita pentru export, in grija carausului desemnat de cumparator la
locul sau punctul convenit. In cazul in care cumparatorul nu indica un punct precis,
vanzatorul poate sa aleaga punctul de la locul sau raza teritoriala mentionata unde
carausul urmeaza sa preia marfa in custodia sa. In cazul in care potrivit practicii
comerciale este necesar sprijinul vanzatorului pentru incheierea contractului cu carausul
(cum este cazul in transportul CFR sau aerian). Vanzatorul actioneaza pe riscul si
cheltuiala cumparatorului.
CPT (Carriage Paid To)
Vanzatorul plateste pentru transportul marfii la destinatia convenita. Riscurile de pierdere
sau de deteriorare a marfii, precum si orice alte cheltuieli suplimentare cauzate de
evenimente care au avut loc dupa ce marfa a fost predata carausului trec de la vanzator la
cumparator in momentul in care marfa a fost predata carausului. In cazul in care pentru
transportul marfii se folosesc carausi succesivi, riscurile trec de la vanzator la cumparator
in momentul in care marfa a fost predata primului caraus. Termenul CPT implica obligatia
vanzatorului de vamuire a marfii pentru export Acest termen poate fi folosit pentru toate
modurile de transport, inclusiv pentru transportul multimodal.
CIP (Carriage and Insurance Paid)
Vanzatorul are aceleasi obligatii ca la termenul CPT dar suplimentar el trebuie sa efectueze
si asigurarea pentru acoperirea riscului de pierdere sau deteriorare a marfii pe timpul
transportului. Vanzatorul incheie contractul si plateste prima de asigurare. Cumparatorul
trebuie sa ia nota ca in cazul CIP vanzatorul este obligat sa obtina prima de asigurarea
pentru acoperire minima. Termenul CIP implica obligatia vanzatorului de vamuire a marfii
pentru export Acest termen poate fi folosit pentru toate modurile de transport, inclusiv
pentru transportul multimodal.
DAT (Delivered at Terminal)
Vanzatorul livreaza si descarca din mijlocul de transport la terminalul (din portul sau locul)
stabilit cu cumparatorul. Terminal inseamna orice loc, cum ar fi: chei; depozit; strada;
cargo terminal; terminal CFR. Vanzatorul acopera toate costurile pentru livrarea si
descarcarea marfurilor la terminalul stabilit. Este recomandat ca notiunea de Terminal sa
fie foarte bine precizata. DAT acopera formalitatile de vamuire la export dar NU include
costul formalitatilor de vamuire la import.
DAP (Delivered at Place)
Vanzatorul livreaza marfurile in mijloacele de transport adecvate la locul stabilit cu
cumparatorul. Vanzatorul acopera toate costurile pentru livrarea si descarcarea marfurilor
la terminalul stabilit. Este recomandat ca notiunea de Terminal sa fie foarte bine precizata.
In cazul in care vanzatorul suporta costuri legate de descarcarea bunurilor la destinatie,
acesta Nu are dreptul sa refactureze aceste costuri cumparatorului. Este recomandat ca
notiunea de LOC sa fie foarte bine precizata. DAP acopera formalitatile de vamuire la export
dar NU include costul formalitatilor de vamuire la import.
DDP (Delivered Duty Paid)
Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la
dispozitia cumparatorului, la locul convenit din tara importatoare. Vanzatorul trebuie sa
suporte toate cheltuielile si riscurile legate de aducerea marfii in acest loc inclusiv a taxelor
vamale, a altor taxe si speze oficiale care se platesc la import, precum si a costurilor si
riscurilor de indeplinire a formalitatilor vamale. Acest termen poate fi folosit indiferent de
modalitatea de transport.

FAS (Free Alongside Ship)

Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa de-a
lungul vasului, pe chei sau pe slepuri, barje sau pe bac, in portul de incarcare convenit.
Aceasta inseamna ca toate costurile si riscurile de pierdere sau deteriorare a marfii sunt
suportate din acel moment de cumparator. Termenul FAS implica obligatia cumparatorului
de vamuire a marfii pentru export si nu trebuie folosita in cazul in care cumparatorul nu
poate sa indeplineasca direct sau indirect formalitatile de export Acest termen poate fi
folosit numai pentru transportul maritim sau pe apele interioare.
FOB (Free On Board)
Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a trecut
balustrada vasului, in portul de incarcare convenit .Costurile si riscurile de pierdere si
deteriorare a marfii sunt suportate din acel moment de cumparator. Termenul FOB implica
obligatia vanzatorului de vamuire a marfii pentru export. Acest termen poate fi folosit
numai pentru transportul maritim sau pe apele interioare. In cazul in care balustrada
vasului nu prezinta relevanta, cum ar fi in cazul traficului roll-on/roll-off sau containerizat
este mai potrivit sa se foloseasca termenul FCA.
CFR (Cost & Freight)
Vanzatorul trebuie sa plateasca navlu-ul si costurile necesare pentru aducerea marfii in
portul de destinatie convenit, dar riscul de pierdere sau deteriorare a marfii, precum si
orice costuri suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc dupa ce marfa a fost
livrata la bordul navei se transfera de la vanzator la cumparator in momentul in care marfa
trece de balustrada vasului in portul de incarcare. Termenul C.F.R implica obligatia
vanzatorului de vamuire a marfii pentru export In cazul in care balustrada vasului nu
prezinta relevanta cum ar fi in cazul traficului roll-on/roll-off sau containerizat este mai
potrivit sa se foloseasca termenul CPT.
CIF (Cost, Insurance and Freight)
Vanzatorul are aceleasi obligatii ca in cazul termenului CFR dar suplimentar, el trebuie sa
efectueze asigurarea maritima care sa acopere riscul cumparatorului de pirdere sau
deteriorare a marfii in timpul transportului maritim. Vanzatorul incheie si plateste
contractele de asigurare si plateste prima de asigurare. Cumparatorul ia nota ca in cazul
termenului CIF, vanzatorul este obligat sa obtina asigurarea pentru acoperirea minima.
Termenul CIF implica obligatia vanzatorului de vamuire a marfii pentru export In cazul in
care balustrada vasului nu prezinta relevanta cum ar fi in cazul traficului roll-on/roll-off
sau containerizat este mai potrivit sa se foloseasca termenul CIP.
 Structura insituţională a OMC

Conferinţa Ministerială – este autoritatea supremă responsabilă pentru luarea

deciziilor în scopul îndeplinirii obiectivelor şi funcţiilor OMC, la care participă reprezentanţi
ai tuturor statelor membre, la nivelul miniştrilor comerţului, care se reuneşte în sesiuni
ordinare la fiecare doi ani.
Consiliul General – este organul executiv al OMC, la care participă oficiali ai ţărilor
membre. Consiliul General se întruneşte în reuniuni lunare. Consiliul General este sprijinit
de:
Consilii permanente: Consiliul pentru comerţul cu bunuri, Consiliul pentru
comerţul cu servicii, Consiliul pentru aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate
intelectuală, Comitetul pentru Comerţ şi Dezvoltare;;
Comitete permanente - alcătuite din reprezentanţi ai statelor membre şi au în
responsabilitate diverse probleme: comerţ şi dezvoltare; comerţ şi mediul înconjurător;
comerţ şi investiţii; aranjamente comerciale regionale; buget, finanţe şi administraţie;
restricţii comerciale pe motive de dificultăţi în balanţa de plăţi etc;
Secretariatul – asigură suportul tehnic al organizaţiei şi este condus de un Director
General.
Procedurile de reglementare a diferendelor comerciale
 Stadiul 1: Consultarea şi medierea. Ţările membre OMC trebuie să încerce
soluţionarea conflictului prin consultări bilaterale şi numai după ce au eşuat toate
încercările de rezolvare pe această cale, să solicite folosirea, în scopul concilierii, a unor
mediatori.
Stadiul 2: Cererea de constituire a unui panel de experţi. Partea vătămată, în
termen de 60 de zile, va cere OMC-ului declanşarea formală a mecanismului de
reglementare a diferendelor şi constituirea unui panel de experţi, care să examineze
plângerea. În mod normal, un panel este format din trei persoane propuse de Secretariatul
OMC şi care provin din ţări ale căror guverne nu sunt implicate în diferend.
Stadiul 3: Activitatea propriu-zisă a panelului. Panelul trebuie să examineze
faptele şi argumentele; să organizeze reuniuni de lucru cu părţile implicate; să trimită
rapoartele în prima formulare părţilor implicate/interesate, care pot cere, la rândul lor, de
asemenea, o discuţie cu panelul; să elaboreze concluziile şi recomandările lor; să înainteze
raportul părţilor implicate.
Stadiul 4: Adoptarea deciziilor şi apelul. Dacă nu se ajunge la un consens sau
dacă părţile direct implicate nu respectă anumite recomandări, în termen de 60 de zile,
oricare din acestea poate face apel. Organul de apel este format din şapte persoane cu
autoritate notorie, cu practică în domeniul comerţului internaţional, care sunt
independente de orice guvern. Acesta va întocmi un raport - în care vor fi prezentate
aspectele legale din cauză, precum şi interpretarea legală dată - ce va fi supus analizei ORD
pentru a formula recomandări, decizii şi reglementări corespunzătoare.
Stadiul 5: Implementarea:
 conformarea – partea în culpă trebuie să se conformeze, imediat, cu recomandările
panelului sau ale organului de apel;
 compensarea – partea care a invocat procedura de reglementare a diferendului va cere
compensaţii până la aplicarea deplină a soluţiei şi, de asemenea, partea în culpă poate
oferi plata compensaţiei;
 autorizarea măsurilor pentru retaliere –partea care a câştigat diferendul poate cere la
ORD autorizarea pentru a lua mãsuri de retaliere – prin suspendarea unor concesii
echivalente pe care le-a acordat sau alte obligaţii pe care şi le-au asumat prin acorduri.

DS474 European Union — Cost Adjustment Methodologies Consultations

and Certain Anti-Dumping Measures on Imports requested: 23 December 2013
from Russia (Complainant: Russian Federation) Current status: In consultations
DS473 European Union — Anti-Dumping Measures on Consultations
Biodiesel from Argentina (Complainant: Argentina) requested: 19 December 2013
Current status: In consultations
DS472 Brazil — Certain Measures Concerning Taxation Consultations
and Charges (Complainant: European Union) requested: 19 December 2013
Current status: In consultations
DS471 United States — Certain Methodologies and their Consultations
Application to Anti-Dumping Proceedings requested: 3 December 2013
Involving China (Complainant: China) Current status: Panel
established, but not yet
composed
DS470 Pakistan — Anti-Dumping and Countervailing Duty Consultations
Investigations on Certain Paper Products from requested: 27 November 2013
Indonesia (Complainant: Indonesia) Current status: In consultations
DS469 European Union — Measures on Atlanto-Scandian Consultations
Herring (Complainant: Denmark) requested: 4 November 2013
 Current status: Panel composed
DS468 Ukraine — Definitive Safeguard Measures on Consultations
Certain Passenger Cars (Complainant: Japan) requested: 30 October 2013
Current status: Panel
established, but not yet
composed
DS467 Australia — Certain Measures Concerning Consultations
Trademarks, Geographical Indications and Other requested: 20 September 2013
Plain Packaging Requirements Applicable to Current status: Panel
Tobacco Products and Packaging (Complainant: established, but not yet
Indonesia) composed
DS466 Indonesia — Importation of Horticultural Consultations
Products, Animals and Animal Products requested: 30 August 2013
(Complainant: New Zealand) Current status: In consultations
DS465 Indonesia — Importation of Horticultural Consultations
Products, Animals and Animal Products requested: 30 August 2013
(Complainant: USA) Current status: In consultations
DS464 United States — Anti-dumping and Countervailing Consultations
Measures on large residential washers from Korea requested: 29 August 2013
(Complainant: Korea, Republic of) Current status: Panel
established, but not yet
composed
DS463 Russian Federation — Recycling Fee on Motor Consultations
Vehicles (Complainant: Japan) requested: 24 July 2013
Current status: In consultations
DS462 Russian Federation — Recycling Fee on Motor Consultations
Vehicles (Complainant: European Union) requested: 9 July 2013
Current status: Panel established

1. On 30 May 2000, the US requested consultations with Romania in respect of Romania’s

use of minimum import prices for customs valuation purposes. The measures at issue were
the Customs Code of 1997 (L141/1997), the Ministry of Finance General Customs Directive
(Ordinance No. 5, 4 August 1998), and other related statutes and regulations. The United
States asserted that, pursuant to these measures, Romania has established arbitrary
minimum and maximum import prices for such products as meat, eggs, fruits and
vegetables, clothing, footwear, and certain distilled spirits. The United States further
asserted that Romania has instituted burdensome procedures for investigating import
prices when the c.i.f. value falls below the minimum import price. The United States
considered that Romania’s measures are inconsistent with its obligations under Articles 1
through 7, and 12 of the Customs Valuation Agreement; general notes 1, 2 and 4 of Annex
1 of the Customs Valuation Agreement; Articles II, X, and XI of the GATT 1994; Article 4.2
of the Agreement on Agriculture; and Articles 2 and 7 of the Agreement on Textiles and
Clothing.
Mutually agreed solution
On 26 September 2001, the US and Romania informed the DSB that they had reached a
mutually satisfactory solution pursuant to Article 3.6 of the DSU.

2. On 18 October 2001, Hungary requested consultations with Romania concerning

Romania’s Joint Decree of the Ministry of Agriculture, Food Industry and Forestry No.
119069 (16.07.2001), Ministry of Family and Health No. 495 (18.07.2001) and the National
Consumer Protection Authority No. 1/3687 (19.07.2001) prohibiting the import of wheat
and wheat flour which does not meet certain quality standards.
In particular, Hungary claimed that:
 the import prohibition has been imposed in a manner inconsistent with Romania’s
obligations under Article XI:1 of the GATT 1994;
 the introduction of the abovementioned quality requirements is in breach of Article
III:4 of the GATT 1994 because domestically produced products are not subject to the
same quality requirements.
On 30 October 2001, Hungary requested consultations with Romania according to the
urgency procedure provided in Article 4.8 of the DSU. On 27 November 2001, Hungary
requested the establishment of a panel. At its meeting on 10 December 2001, the DSB
deferred the establishment of the panel. On 10 December 2001, Hungary requested the
holding of a special meeting of the DSB in order to establish a panel.

Withdrawal/termination
On 20 December 2001, further to the abrogation by Romania of its legislation regarding the
quality requirements for imported wheat and wheat flour, Hungary withdrew its request.

Mecanismul de examinare a politicilor comerciale

OMC urmăreşte două obiective:

 determinarea gradului în care ţările membre respectă regulile, disciplinele şi
angajamentele comerciale asumate în cadrul acordurilor multilaterale sau
plurilaterale;
 realizarea unei transparenţe şi a unui grad de flexibilitate mai mare în
cunoaşterea şi înţelegerea politicilor şi practicilor comerciale ale ţărilor
membre, prin furnizarea de rapoarte şi informări, îmbunătăţind comunicarea
în sistemul comercial internaţional.
Examinările se desfăşoară în cadrul Consiliului General al OMC, care acţionează şi
ca “Organ de examinare a politicilor comerciale” (OEPC).
Examinarea se realizează prin rotaţie, iar periodicitatea examinărilor depinde de
ponderea pe care fiecare ţară o deţine în comerţul mondial. Astfel, cele mai mari puteri
comerciale, Uniunea Europeană, SUA, Canada şi Japonia, vor face obiectul examinării la
fiecare doi ani, următoarele 16 ţări vor fi supuse examinării la patru ani, iar restul ţărilor
din şase în şase ani, cu excepţia ţărilor cu cel mai redus nivel de dezvoltare, pentru care se
pot stabili intervale de timp mai lungi. Procesul de examinare se bazează pe:
  un raport privind politica comercială, pregătit de autoritatea abilitată din ţara
aflată în proces de examinare;
 raportul pregătit de Secretariatul OMC – Divizia pentru revizuirea politicilor
comerciale, cu luarea în considerare a informaţiilor furnizate de cel examinat,
precum şi a altor informaţii.

Runda Doha

Debutul oficial a avut loc la Doha, în Quatar, în noiembrie 2001. Lansată într-un
spirit de „solidaritate globală”, la două luni după atacurile teroriste de la 11 septembrie
din SUA, runda se dorea a fi mai mult decât una pur comercială, motiv pentru care ea a
fost numită „Agenda dezvoltării de la Doha”.
Scopul Rundei:
 liberalizarea comerţului cu produse agro-alimentare, care va conduce la o
ieftinire generalizată a alimentelor pe glob
 un control sporit al OMC asupra politicilor naţionale în domeniul investiţiilor
 instituirea controlului OMC asupra politicilor naţionale în domeniul
concurenţei
 expunerea achiziţiilor guvernamentale într-o mai mare măsură competiţiei
internaţionale
O trăsătură distinctă a Rundei Doha, cel puţin în prima sa parte (2001-2003), au
constituit-o divergenţele dintre grupul ţărilor industrializate şi cel al ţărilor în curs
de dezvoltare. Acestea din urmă au abordat lucrările noii runde într-o manieră mai
degrabă pesimistă, manifestând, pe de o parte, rezerve (şi chiar opoziţie) faţă de noile
teme (menţionate mai sus) pe care ţările dezvoltate doreau să le introducă pe agenda
discuţiilor iar pe de altă parte, o vădită suspiciune vis-a-vis de capacitatea ţărilor
dezvoltate în a-şi duce la îndeplinire angajamentele. Nemulţumirile ţărilor în curs de
dezvolatare vizau îndeosebi angajamentele ţărilor dezvolatate (asumate cu ocazia Rundei
Uruguay) de a-şi deschide într-o mai mare măsură pieţele pentru exporturile provenind
din ţările în curs de dezvoltare.

Reuniunea de la Cancún (2003)

 Poziţia critică a ţărilor în curs de dezvoltare în cadrul Rudei Doha a fost exprimată în
termeni categorici, cu ocazia reuniunii de la Cancún (Mexic) din 2003. În ciuda eşecului
general al dezbaterilor, recunoscut de majoritatea naţiunilor participante, reuniunea de la
Cancún a marcat totuşi o realizare importantă: afirmarea Grupului celor douăzeci şi unu
(G21). Este vorba de iniţiativa a douăzeci şi una de state, având în frunte naţiuni cu
pondere relativ mare în comerţul mondial ca Brazilia, India şi China de a exprima, în
cadrul negocierilor, un punct de vedere comun pentru toate ţările în curs de dezvolatare.
G21 devine astfel vocea puternică şi unică a tuturor acestor ţări.

Reuniunea de la Geneva (2004)

Dacă reuniunea de la Cancún a fost un eşec, cea de la Geneva din iulie 2004 s-a
desfăşurat într-un registru mai optimist, mai constructiv, reînviind speranţele
participanţilor în posibilitatea încheierii unui acord care să rezolve, fie şi numai parţial,
câteva din problemele comerţului internaţional contemporan. Trei dintre ele au dobândit
prioritate absolută pe agenda discuţiilor:
- eliminarea subvenţiilor de export la produsele agricole şi ajutoarelor acordate
producătorilor agricoli din ţările industrializate;
- reducerea taxelor vamale la importurile tuturor categoriilor de bunuri;
- eliminarea barierelor din comerţul cu servicii.
În urma unor discuţii aprinse şi prelungite, reprezentanţii celor 147 de ţări membre
ale OMC (la acea dată) au reuşit, pe data de 1 august 2004, să ajungă la un acord:
(1) În privinţa subvenţiilor şi ajutoarelor pentru agricultură, Uniunea Europeană
(considerată campioană absolută în acest domeniu) a fost de acord, în mod neechivoc, să
elimine subvenţiile de export (totalizând peste 3 miliarde dolari anual), care făcuseră
obiectul unor contestări vehemente. SUA au fost de acord cu reducerea, în proporţie de 20
la sută, a unora din subvenţiile (în valoare de circa 19 miliarde dolari) acordate
producătorilor de porumb, grâu, orez şi soia şi de asemenea, să reducă creditele de export
(tot o formă de subvenţie).
(2) În domeniul taxelor vamale, s-a convenit asupra unei noi formule de diminuare
a acestora, implicând operarea celor mai mari reduceri la produsele cu nivelul cel mai înalt
de taxare.
(3) În domeniul comerţului cu servicii, acordul a dat un impuls negocierilor în
vederea diminuării obstacolelor din calea acestui tip de comerţ, deşi el deţine o pondere
relativ scăzută (circa o cincime) din volumul total al comerţului mondial.
(4) În domeniul procedurilor de export-import, acordul preconizează fluidizarea
acestora, în unele ţări în curs de dezvoltare.

Reuniunea de la Hong Kong (2005)

Un prim semnal a fost ecoul foarte slab pe care l-a avut propunerea SUA, avansată
pe data de 10 octombrie 2005, ca taxele vamale cele mai ridicate aplicate produselor
agricole să fie reduse cu 90 la sută iar subvenţiile cu efectul cel mai distorsionant asupra
comerţului să fie reduse cu 60 la sută. Răspunsurile partenerilor din cadrul Triadei au fost
mult sub aşteptări: UE s-a arătat dispusă să elimine o parte din subvenţiile interne dar nu
s-a angajat la nimic concret în privinţa reducerii taxelor vamale. Japonia nu a dat nici un
răspuns. Totuşi, pe 28 octombrie, Peter Mendelson, negociatorul-şef al UE a făcut o
contraofertă prin care a propus: reducerea taxelor vamale, având nivelul cel mai înalt, cu
60 la sută; plafonarea oricărei taxe vamale la nivelul de 100 la sută; reducerea nivelului
mediu al taxelor cu 46 la sută. Acest plan este însă mult mai puţin ambiţios decât cel
propus de americani şi de asemenea, mai puţin ambiţios decât cel propus de G21. (Acesta
din urmă cere ţărilor industrializate să-şi reduce taxele vamale cele mai înalte cu 75 la
sută.) În plus, propunerea UE conţine o serie de clauze restrictive ca de pildă, aceea de a
avea dreptul ca 8 la sută din toate produsele agricole să poată fi clasificate ca „sensibile”.
 Acordul cuprinde, în linii mari, următoarele prevederi:
A. În domeniul comerţului cu produse agricole, negocierile s-au purtat în jurul a 4
chestiuni mai importante:
(1) În chestiunea subvenţiilor de export, s-a convenit eliminarea completă a
acestora până în anul 2013, o parte apreciabilă dintre ele urmând a fi eliminată până în
2011.
(2) În chestiunea subvenţiilor interne, s-a convenit ca ţările membre OMC să fie
clasificate, din acest punct de vedere, în trei categorii: prima, cuprinzând ţările cu nivelul
cel mai înalt al subvenţiilor are drept lider necontestat Uniunea Europeană; a doua, ce
include ţările cu un nivel mediu al subvenţiilor este reprezentată de Statele Unite şi
Japonia; a treia cuprinde toate celelalte ţări (considerate a avea un nivel relativ redus al
subvenţiilor).
(3) În chestiunea taxelor vamale, s-a ajuns la un acord în patru trepte (cu diferenţe
între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare), care conţine un mecanism ce permite
ţărilor sărace să ridice din nou taxele vamale în cazul unei creşteri prea puternice a
importurilor. Cuantumul reducerilor precum şi numărul şi modalităţile de tratate a
produselor „sensibile” şi/sau „speciale” au rămas să fie stabilite ulterior.
(4) În chestiunea subvenţiilor acordate producătorilor de bumbac, s-a convenit ca
subvenţiile de export în acest sector să fie eliminate până în 2006 iar în ce priveşte
subvenţiile interne, ţările dezvoltate (în special Statele Unite) s-au angajat să asigure
accesul nerestricţionat pe pieţele lor pentru exporturile de bumbac provenind din ţările
Africii de vest şi din alte ţări sărace.
B. În domeniul comerţului cu produse industriale, la reuniunea de la Geneva
părţile contractante conveniseră deja asupra unei formule privind reducerea taxelor vamale
la aceste produse, formulă ce prevedea reducerea în cuantum mai mare a taxelor celor mai
înalte, cu reduceri mai mici de partea ţărilor în curs de dezvoltare. Reuniunea de la Hong
Kong a preluat această formulă, adăugându-i un amendament: reducerea taxelor vamale la
produsele industriale nu va fi mai mică decât la produsele agricole; prin aceasta, ţările
dezvoltate s-aua asigurat că nu vor primi mai puţin decât vor oferi. Aspectele concrete
privind modul de aplicare a formulei (cuantumul reducerilor, eventuale flexibilităţi pentru
ţările în curs de dezvoltare, rolul negocierilor sectoriale etc.) au rămas să fie hotărâte
ulterior.
C. În domeniul comerţului cu servicii, s-a convenit asupra unor principii şi linii
directoare care să guverneze viitoarele negocieri privind comerţul invizibil, ofertele revizuite
ale părţilor contractante urmând a fi înaintate până la 31 iulie, 2006. Uniunea Europeană
şi-a intensificat presiunile în direcţia liberalizării comerţului cu invizibile dar multe din
obiectivele propuse au întâmpinat opoziţia ţărilor în curs de dezvoltare. În schimb, acestea
din urmă si-au exprimat dorinţa ca ţările dezvoltate să accepte un număr mai mare de
muncitori temporari în sectorul serviciilor.
D. În domeniul dezvoltării, miniştrii reuniţi la Hong Kong au continuat pe linia
discuţiilor purtate la reuniunile anterioare, când s-a convenit ca termenul până la care
ţările în curs de dezvoltare trebuie să se conformeze prevederilor TRIPS să fie prelungit iar
anumite reguli prevăzute în TRIPS să fie modificate pentru a permite acestor ţări să se
conformeze acordului general în domeniu.
Concret, ţările dezvoltate au fost de acord să elimine majoritatea barierelor din calea
exporturilor ţărilor sărace. În acest scop, s-a decis ca „Tratamentul fără taxe vamale şi fără
contingente” (DFQFT) să fie extins la 97 la sută din poziţiile tarifare acoperite de exporturile
ţărilor celor mai slab dezvoltate (în număr de 50), până în anul 2008. Acordul prevede şi
excepţii: de pildă, Statele Unite au refuzat să elimine taxele vamale la importurile de
produse textile provenind din Bangladesh şi Cambogia, susţinând că acestea sunt „mult
prea competitive”.
 O realizare remarcabilă a reuniunii de la Hong Kong este decizia ţărilor dezvoltate
(membrii Triadei) de a spori ajutorul acordat ţărilor în curs de dezvoltare, pentru ca acestea
din urmă să poată concura în comerţul internaţional. Ajutorul financiar acordat ţărilor
sărace este destinat dezvoltării sectoarelor de export ale acestor ţări.

Conferinţa Ministerială de la Geneva (2009)

Această reuninea s-a caracterizat prin:
 dorinţa membrilor de a închide Runda Doha în anul 2010;
 importanţa dimensiunii dezvoltării;
 preocuparea privind proliferarea acordurilor comerciale bilaterale şi regionale;
 necesitatea de a facilita accesul de noi membri, în special din grupul ţărilor
slab dezvoltate;
 importanţa ajutorului pentru dezvoltare;
 afirmarea necesităţii ca Secretariatul să-şi continuie activitatea de monitorizare
şi de analiză, să-şi îmbunătăţească transparenţa şi reacţia la noile provocări.
În timpul conferinţei, 22 de miniştrii din ţări în curs de dezvoltare au căzut de acord
cu privire la modalităţile unor reduceri viitoare de taxe şi de alte bariere din calea
comerţului reciproc. Acest pas important ilustrează dorinţa ţărilor în curs de dezvoltare de
a continua deschiderea pieţelor şi de a facilita schimburile între ele.

Conferinţa de la Geneva 2011

A avut ca şi rezultate o derie de decizii cu privire la:
- proprietatea intelcuală;
- comerţul electronic;
- economiile ţărilor mai puţin dezvoltate;
- reglementări noi cu privire la politicile comerciale.

Conferinţa de la Bali 2013

Măsurile convenite în cadrul acestei conferinţe urmăresc:
- să simplifice tranzacţiile comerciale în scopul reducerii costurilor acestora;
- să înlesnească ţărilor în dezvoltare mai multe opţiuni privind asigurarea securităţii
alimentare;
- să stimuleze comerţul ţărilor cel mai puţin dezvoltate;
- să susţină procesul dezvoltării economice.
Primul pilon al pachetului de la Bali este Acordul privind facilitarea comerţului,
care constituie şi cea mai semnificativă componentă a pachetului sub aspectul impactului
asupra comerţului mondial:
- simplificarea procedurilor vamale şi accelerarea vitezei de derulare a acestora;
- reducerea costurilor tranzacţiilor comerciale;
- asigurarea eficienţei şi transparenţei în domeniul procedurilor vamale;
- reducerea birocraţiei şi a corupţiei;
- utilizarea progresului tehnologic
Acordul va dispune de capacitatea de a genera până la 21 milioane de locuri de
muncă la nivel global. Potrivit aceloraşi estimări, punerea în aplicare a Acordului privind
facilitarea comerţului va induce o majorare a exporturilor ţărilor în dezvoltare cu până la
10%, iar în cazul ţărilor dezvoltate – cu 4,5%.
Cel de-al doilea pilon al pachetului de la Bali este agricultura:
- reducerea taxelor vamale şi limitarea subvenţiilor, cu intenţia de a sprijini ţările în
dezvoltare în comerţul lor cu produse agricole în relaţiile cu ţările dezvoltate
- ţările dezvoltate ar urma să elimine contingentele dure de import impuse
produselor agricole provenind din ţările în dezvoltare, fiind permisă doar
 perceperea de taxe vamale asupra acelor importuri de produse agricole care
depăşesc limitele specificate

- reducerea măsurilor de sprijin care distorsionează comerţul cu bumbac – o

problemă foarte importantă pentru țările africane producătoare de bumbac

- protecţie temporară pentru programele de securitate alimentară în cazul ţărilor în

dezvoltare, permiţând acestora stocarea cerealelor în vederea distribuirii ulterioare
către populaţia săracă.
Cel de-al treilea pilon al pachetului de la Bali este dezvoltarea. În acest context,
un mecanism de monitorizare urmează să asigure revizuirea şi consolidarea dispoziţiilor
privind tratamentul special și diferenţiat acordat ţărilor în dezvoltare, conţinute în toate
acordurile multilaterale ale OMC.
Totodată, pachetul conţine o serie de măsuri specifice pentru sprijinirea ţărilor cel mai
puţin dezvoltate. Acestea includ, de exemplu, reforme care permit furnizorilor de servicii din
aceste ţări să beneficieze de noi oportunităţi de export pe pieţele ţărilor dezvoltate.
Totodată, sunt prevăzute măsuri pentru simplificarea regulilor de origine, precum şi măsuri
de îmbunătăţire a acordurilor comerciale preferenţiale, care extind scutirile de taxe vamale
şi contingente în cazul exporturilor celor mai puţin dezvoltate ţări.

Acordurile comerciale regionale

Definiţie: acordurile comerciale regionale (ACR) sunt acorduri interguvernamentale,

între două sau mai multe ţări, prin care părţile semnatare cad de acord asupra unor
condiţii avantajoase în cazul schimburilor comerciale reciproce, altele decât cele aplicate cu
restul ţărilor membre OMC.
Se consideră că ACR sunt complementare sistemului comercial multilateral, în ciuda
faptului că natura lor este discriminatorie, de vreme ce ele reprezintă o derogare de la
principiul CNCMF. În acelaşi timp, efectele lor asupra liberalizării schimburilor comerciale
şi a creşterii economice nu sunt foarte clare, opiniile experţilor asupra impactul economic
al acestora fiind deseori contradictorii.
De remarcat creşterea explozivă a acestor acorduri începând cu anii ’90. Aproape 300
de acorduri comerciale preferenţiale (notificate sau neneotificate) existau în anul 2010.
În mod particular, la toate aceste evoluţii, sunt vulnerabile statele cu nivel mediu sau
scăzut de dezvoltare şi asta datorită dimensiunii reduse a pieţei interne şi nevoii vitale de
pieţe de desfacere externe. De regulă, statele în dezvoltare încheie ACR-uri între ele,
numărul acestora reprezentând în prezent circa 30-40% din ACR-urile în vigoare. Cu toate
acestea, în ultimul timp se poate observa o creştere a numărului de acorduri încheiate între
statele dezvoltate şi cele în dezvoltare, un exemplu reprezentându-l de pildă Acordurile
Euro-mediteraneene, dintre Europa şi ţările din Nordul Africii, care înlocuiesc acordurile
mai vechi de nereciprocitate, semnate în ’70. Acordurile Cotonou, între UE şi ţările ACP
(Africa-Caraibe-Pacific) se negociază pe baza reciprocităţii privind pieţele.
Tipologia acordurilor comerciale preferenţiale regionale
În ordinea crescătoare a gradului de integrare dintre economiile participante, ACR pot
lua următoarele forme:
 acord comercial preferenţial (legalitate discutabilă în GATT)
 zona de liber schimb
 uniune vamala
 piaţă comună
 uniune economică şi monetară

Cel mai frecvent tip de ACR notificat la OMC este acordul de liber schimb, care
reprezintă aproape 90% din ACR aflate în curs de negociere. Acordurile preferenţiale
parţiale reprezentau alte 19% din notificări, iar uniunile vamale - doar 9%.
Din punctul de vedere al participantilor la ACR, marea majoritate sunt acorduri
bilaterale, între două ţări. Numărul acordurilor la care una din părţi este un ACR a crescut
în ultima vreme şi reprezintă la ora actuală în jur de 20% din totalul ACR. În fine, o a treia
categorie ar fi reprezentată de acorurile în care ambele părţi sunt, la rândul lor, un ACR.
Deşi în curs de negociere de mai mult timp (UE-Mercosur, CARICOM-CACM), nici un
asemenea acord nu fusese încheiat până la finele anului 2003, ceea ce sugerează că aceste
construcţii sunt complexe şi dificil de negociat.
În fine, din punct de vedere geografic, putem distinge între acorduri intervenite între
ţări aparţinând aceleiaşi zone geografice şi acorduri trans-regionale. Până către sfârşitul
anilor ’90, cu o singură excepţie (nesemnificativă, acordul de liber schimb SUA-Israel) ACR
erau încheiate între ţări din aceeaşi zonă. In ultimii ani, au proliferat însă acordurile dintre
ţări aflate la mari distanţe geografice, din continente diferite (EU – Africa de Sud, SUA –
Australia, Chile – Coreea de Sud etc).
 Principalele acorduri de integrare regională

AFTA ASEAN Free Trade Area Brunei Darussalam, Cambogia, Indonezia,

Zona de Liber Schimb a Laos, Malaezia, Myanmar, Filipine,
Asociaţiei Naţiunilor Singapore, Thailanda, Vietnam
din Sudul şi Estul Asiei
ASEAN Association of South East Brunei Darussalam, Cambogia, Indonezia,
Asian Nations Laos, Malaezia, Myanmar, Filipine,
Asociaţia Naţiunilor Singapore, Thailanda, Vietnam
din Sudul şi Estul Asiei
BANGKOK Bangkok Agreement Bangladesh, India, Korea, Sri Lanka,
Acordul de la Bangkok Cambogia, Thailanda, Filipine
CAN Andean Community Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru
Comunitatea Andină
CARICOM Caribbean Community Antigua & Barbuda, Bahamas, Barbados,
and Common Market Belize, Dominica, Grenada, Guyana, Haiti,
Comunitatea şi Piaţa Jamaica, Monserrat, Trinidad & Tobago,
Comună a Caraibilor St. Kitts & Nevis, St. Lucia, St. Vincent &
the Grenadines, Surinam
SICA Central American Belize, Costa Rica, El Salvador,
Integration System Guatemala, Honduras, Nicaragua,
Sistemul de Integrare Panama
Central-American
CEFTA Central European Free Croaţia, Macedonia, Bosnia & Herţegovina,
Trade Agreement Moldova, Serbia, Muntenegru, Albania,
Acordul de Liber Kosovo
Schimb Central
European
CEMAC Economic and Monetary Camerun, Republica Central-Africană,
Community of Central Tchad, Congo, Guineea Ecuatorială,
Africa Gabon
Comunitatea
Economică şi Monetară
a Africii Centrale
CER Closer Economic Australia Noua, Zealandă
Relations Agreement
Acordul privind
relaţiile economice
CIS Commonwealth of Azerbaijan, Armenia, Belarus, Georgia,
Independent States Moldova, Kazakhstan, Rusia, Ucraina,
Comunitatea Statelor Uzbekistan, Tajikistan, Kyrgyzstan,
Independente Turkmenistan
COMESA Common Market for Burundi, Comoros, Congo, Djibouti, Egipt,
Eastern and Southern Eritrea, Etiopia, Kenia, Libia, Madagascar,
Africa Malawi, Mauritius, Rwanda, Seychelles,
Piaţa Comună a Africii Sudan, Swaziland, Uganda, Zambia,
de Est şi Sud Zimbabwe
EAC East African Community Kenya, Tanzania, Uganda, Burundi,
Comunitatea Africii de Rwanda
Est
EAEC Eurasian Economic Belarus, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Rusia,
Community Tajikistan
Comunitatea
Economică Eurasiatică
ECO Economic Cooperation Afghanistan, Azerbaijan, Iran, Kazakhstan,
Organization Kyrgyzstan, Pakistan, Tajikistan, Turcia,
Organizaţia pentru Turkmenistan, Uzbekistan
Cooperare Economică
EEA European Economic Area Islanda, Liechtenstein, Norvegia + 28 state
Spaţiul Economic membre
European
EFTA European Free Trade Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveţia
Association
Acordul European de
Liber Schimb
GCC Gulf Cooperation Council Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia
Consiliul de Cooperare Saudita, Emiratele Arabe Unite
din Zona Golfului
LAIA Latin American Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile,
Integration Association Columbia, Cuba, Ecuador, Mexic,
Asociaţia de Integrare Paraguay, Peru, Uruguay, Venezuela
din America Latină
MERCOSU Southern Common Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay
R Market
Piaţa Comună a
Conului de Sud
NAFTA North American Free Canada, Mexic, Statele Unite ale Americii
Trade Agreement
Acordul de Liber
Schimb din America de
Nord
SADC Southern African Angola, Botswana, Congo, Lesotho,
Development Community Madagascar, Malawi, Mauritius,
Comunitatea pentru Mozambic, Namibia, Africa de Sud,
Dezvoltarea Africii de Swaziland, Tanzania, Zambia, Zimbabwe
Sud
UEMOA West African Economic Benin, Burkina Faso, Côte d'Ivoire, Guinea
and Monetary Union Bissau, Mali, Niger, Senegal, Togo
Uniunea Economică şi
Monetară a Africii de
Vest
E. U. European Union Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia,
Uniunea Europeană Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda,
Franţa, Germania, Grecia, Ungaria,
Irlanda, Italia, Letonia, Lituania,
Luxembourg, Malta, Olanda, Polonia,
Portugalia, România, Slovacia, Slovenia,
Spania, Suedia, Marea Britanie
Acordurile comerciale preferenţiale ale Uniunii Europene
 Uniune economică şi monetară (CSME/EC$, EU/€)
Uniune economică (CSME, EU)
Uniune vamală şi monetară (CEMAC/franc, UEMOA/franc)
Piaţă comună (EEA, EFTA, CES)
Uniuni vamale (CAN, CUBKR, EAC, EUCU, MERCOSUR, SACU)
Zone de liber schimb (AFTA, CEFTA, CISFTA, COMESA, GAFTA, GCC,
NAFTA, SAFTA, SICA, RCEP, TPP)