Sunteți pe pagina 1din 23

RETEHNOLOGIZAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU APĂ

Dezvoltarea durabilă a sistemelor de alimentare cu apă

Principii ale dezvoltării durabile în UE

Conceptul dezvoltării durabile poate fi definit ca o preocupare a generaţiei actuale de a ajunge


la un nivel de viaţa acceptabil şi de a lăsa în urmă resurse suficiente şi un mediu sănătos
generaţiilor viitoare.
Strategia europeană de dezvoltare durabilă îşi are fundamentarea juridică în articolul 2 al
Tratatului de la Maastricht din 1992 conform căruia ţările membre îşi propun ca obiective
comune „promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în
ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi non-inflaţionistă respectând mediul, un grad
ridicat de convergenţă a performanţelor economice, un nivel ridicat de ocupare şi de protecţie
socială, creşterea nivelului şi a calităţii vieţii, coeziunea economico-sociala şi solidaritatea
între statele membre”.
Rădăcinile teoriei dezvoltării durabile se găsesc în economia bunăstării şi în economia socială
de piaţă. Societatea contemporană este caracterizată de un model de producţie şi de consum
non-durabil, determinat pe principiul eficienţei şi având ca rezultate primare utilizarea
excesivă a resurselor naturale precum şi creşterea decalajului de dezvoltare între naţiuni.
Efectele externe negative produse de acte de consum sau de producţie, cum ar fi poluarea,
sărăcia, inechitatea, epuizarea resurselor, decalajele de dezvoltare, au condus la mărirea
costurilor sociale pe plan intern şi internaţional, punând în pericol bunăstarea socială a
generaţiilor viitoare.
Conştientizarea acestor riscuri a condus la o amplă mişcare de cooperare la nivel european
privind integrarea principiului durabilităţii în politicile economice.
Corelarea mediului cu dinamica economică şi coeziunea socială într-o viziune pe termen lung
în politicile europene şi-a făcut loc treptat, momentul principal fiind reprezentat de Tratatul de
la Amsterdam. Aplicarea principiului nu a fost însă consecventă până la adoptarea în 2001 de
către Consiliul European de la Göteborg a Strategiei UE pentru dezvoltare durabilă.
Această strategie pune accent pe necesitatea corelării între obiectivele economice, sociale şi
de mediu şi pe importanţa unor acţiuni mai eficiente de integrare a mediului în politicile
sectoriale.
In continuare cele mai importante momente ce au urmat în direcţia aplicării obiectivelor de
mediu au fost:
-introducerea unui sistem unificat pentru analiza de impact [COM (2002)276
final];
-adoptarea la consiliul European de la Laeken (2002) a principalilor indicatori
de mediu [COM (2002)524];
- adoptarea la Consiliul European de la Barcelona (2002) a planului de acţiune
pentru promovarea tehnologiilor de mediu şi adăugarea dimensiunii externe la strategia
europeană de dezvoltare durabilă [COM (2002)82/2002” vers un parteneriat mondial
pour un development durable”];
- intrarea în vigoare a celui de al şaselea program de acţiune pentru mediu
[decizia 1600/2002/Ce a Parlamentului european si a consiliului privind stabilirea celui
de al şaselea program de acţiune comunitară pentru mediu, JO L 242/10.09.02];
- includerea, prin Consiliul european de la Bruxelles, de noi sectoare
complementare în strategia de integrare: sănătate, educaţie, cercetare, politica privind
protecţia consumatorilor, politica de ocupare şi politica socială;
- adoptarea în 2003 a strategiei europene de mediu şi sănătate, care stabileşte
legătura între mediu si sănătate;
- elaborarea în 2003 a unor strategii de dezvoltare integrând principiile
dezvoltării durabile în unele ţări membre;
-adoptarea planului de Acţiune pentru Eco-Tehnologii în 2004 [COM
(2004)38 final
-adoptarea în 2005 a unei declaraţii privind principiile dezvoltării durabile
[COM (2005)218 final];
-publicarea listei indicatorilor de evaluare a dezvoltării durabile în 2005; aceşti
indicatori sunt grupaţi pe 3 niveluri, în funcţie de obiective, şi structuraţi pe 10 teme prioritate,
conform:
- dezvoltare economică, sănătate publică, sărăcie şi excludere socială,
îmbătrânirea populaţiei, energie schimburi climatice, modele de producţie şi de consum,
gestiunea resurselor naturale, transport, bună guvernare, parteneriat global.
Toate aceste documente pun accent pe necesitatea aplicării principiului integrării în toate
politicile şi la toate nivelurile, urmărindu- se consecvent o corelare eficientă atât pe verticală,
între nivelurile de decizie, cât şi pe orizontală, între politici.
Dezvoltarea durabilă în cadrul continentului european trebuie integrată la nivel regional,
naţional si internaţional. Pe termen lung se impune realizarea unui echilibru între cele patru
dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, socială, culturală şi de mediu.
Astfel se vizează o participare activă a tuturor comunităţilor locale şi regiunilor din Europa la
procesul de integrare şi democratizare, formând un cadru flexibil orientat către viitor în
serviciul cooperării care se adresează organelor politice si sociale.
Dezvoltarea durabilă a devenit în ultima perioadă un concept prioritar în România, guvernul
asumându-şi obligaţia de a armoniza legislaţia românească cu legislaţia europeana în domeniul
apei şi protecţiei mediului.
Serviciile de alimentare cu apa sunt influenţate de calitatea resurselor naturale de apă iar
serviciile de canalizare au un impact deosebit asupra resurselor.
Reducerea gradului de poluare se poate obţine prin colectarea şi epurarea eficienta a apelor
uzate. Dezvoltarea durabila a acestui sector presupune:
- îmbunătăţirea stării tehnice a infrastructurii prin refacerea sistemelor în
corelaţie cu cea mai buna tehnologie existentă pe plan mondial;
- dezvoltarea unor servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare eficiente,
gestionate în spiritul unei culturi a calităţii si performanţei;
- utilizarea eficientă a fondurilor UE pentru cofinanţarea programelor care
cuprind măsuri de dezvoltare a infrastructurii serviciilor de apă şi canalizare;
- dezvoltarea unor programe comune cu tarile din bazinul Dunării în vederea
protejării mediului din aceasta zona a Europei.
Conform Capitolului III din Acordul de Aderare, România trebuie să-şi asume obligativitatea
transpunerii în legislaţia româneasca a legislaţiei Uniunii Europene în domeniul apei (17
directive plus Directiva Cadru).
Directiva Cadru 2000/60/Ec stabileşte cadrul de acţiune în domeniul politicii apei şi are ca
scop general atingerea unei „stări bune” a tuturor corpurilor de apă din Europa, ceea ce asigură
condiţii de viaţă similare din punct de vedere al apei pentru toţi cetăţenii Europei.
Directiva aduce o serie de elemente noi:
- definirea „stării bune” a apelor
- caracterizarea stării apelor în cinci categorii de calitate
- gospodărirea apelor la nivel de bazin hidrografic
- definirea stării de referinţă pentru apele de suprafaţă
- definirea categoriei de ape puternic modificat antropic, pentru care obiectivul este
obţinerea potenţialului ecologic bun
- clarificarea conceptului de reabilitare a râurilor
Sectorul serviciilor de alimentare cu apa şi canalizare trece printr- o perioadă de schimbări
majore în întreaga Europă, conştientizându-se tot mai mult dimensiunea socială pe care îl au
acestea şi impactul asupra coeziunii sociale.

Starea actuală a sistemelor de alimentare cu apa

Alimentarea cu apă a localităţilor

Deoarece în cadrul activităţilor specifice de gospodărie comunală şi locativă nu au fost


asigurate întotdeauna fonduri de investiţii necesare dezvoltării unor capacităţi corelate
cu creşterea activităţilor, dezvoltarea s-a făcut în mod eterogen.
De asemenea, repartizarea neuniformă a resurselor de apă pe teritoriul ţării, poluarea
semnificativă a unor râuri interioare face ca zone importante sa nu dispună de suficiente
surse de alimentare cu apă în cursul anului.
Din punct de vedere administrativ România are 42 de judeţe,268 municipii si oraşe,2686
comune (cca. 15700 localităţi rurale).
In prezent dispun de sisteme centralizate de distribuţie a apei potabile 2915 localităţi, din care:
- 100% municipii si oraşe;
- cca 17% localităţi rurale (sistem centralizat prin cişmele publice);
Reţelele de distribuţie a apei potabile au o lungime totală de 40267km, asigurând o echipare
in mediul urban de 71% din lungimea totala a străzilor.
In cazul centrelor populate întâlnim o capacitate de 120 mc/s a sistemelor de alimentare cu
apa, din care:
-48 mc/s sunt furnizaţi de sursele subterane
-72 mc/s sunt furnizaţi de sursele de suprafaţă, inclusiv din Dunăre;
In România există un număr de 1398 de staţii de tratare a apei, din care 797 produc apă pentru
comunităţi între 50 şi 5000 locuitori.
Sistemele de apă din zonele rurale din România sunt de două tipuri:

- Sisteme „centralizate” care asigură alimentarea cu apă la cişmele publice sau la robinete în
interiorul casei sau curţii. Acestea necesită fonduri mai ridicate, de obicei se percepe o taxă
pentru utilizarea apei, dar asigură o calitate mai ridicată a serviciilor;
- Sisteme individuale care cuprind numai fântâni publice sau private care nu intră sub
incidenţa Legii 458/2002, utilizarea lor fiind gratuită; acestea sunt supuse riscului de
contaminare şi de pierdere a apei în perioadele de secetă;
Conform Manualului Băncii Mondiale Nivelurile de servicii prestate de diferite
sisteme de alimentare cu apă sunt:

Nivel de Sistemul de alimentare


Servicii
Insuficient Surse de apă nesigure şi necorespunzătoare aflate la o
distanţă care necesită mai mult de 30 de minute pentru
un drum dus-
intors de acasă la sursa de apă
Minim Puţuri,pompe manuale,puţuri acoperite, cişmele
stadale, izvoare captate sau alte surse de apă sugure
şi suficiente,
aflate la o distanţă care necesită mai puţin de 30 de
minute pentru un drum dus – intors de acasă la sursa
de apă
Corespunzător Puţuri în curte (în gospodărie), de obicei cu apometre,
care
asigură apă de calitate în cantităţi suficiente
Ridicat Posibilitatea de conectare în interiorul casei, de obicei
cu apometre, care asigură apă de calitate în mod
continuu, la o
presiune corespunzătoare

Folosind criteriile Băncii Mondiale, nivelul de servicii atins în domeniul alimentării cu apă în
mediul rural din România poate fi clasificat ca Insuficient/Minim.
In ultimii 25 de ani s-a realizat o creştere a numărului de utilizatori racordaţi la reţele de apă
curentă de la 29% la 68% din populaţia ţarii,nivelul de echipare cu sisteme centralizate de
alimentare cu apă potabilă fiind net defavorabilă mediului rural.
Folosind criteriile Băncii Mondiale, nivelul de servicii atins în domeniul alimentării cu apă în
mediul rural din România poate fi clasificat ca Insuficient/Minim.
In ultimii 25 de ani s-a realizat o creştere a numărului de utilizatori racordaţi la reţele de apă
curentă de la 29% la 68% din populaţia ţarii,nivelul de echipare cu sisteme centralizate de
alimentare cu apă potabilă fiind net defavorabilă mediului rural.
Calitatea apei potabile

Calitatea apei distribuite prin sisteme publice este permanent controlată prin prelevarea de
probe.
Conform datelor din raportul Naţional privind monitorizarea calităţii apei de băut in mediul
urban, în anul 2000 au fost analizate un număr de 103353 probe, recoltate din zone
reprezentative ale reţelei de distribuţie.
Din punct de vedere microbiologic apa distribuită populaţiei a fost sigură. Din totalul de probe
analizate:
- pentru indicatorul Coliformi Totali, 3% probe necorespunzătoare ;
- pentru indicatorul Coliformi Fecali, 1% probe necorespunzătoare;
Calitatea chimică a apei a putut fi caracterizată doar prin indicatori generali de potabilitate. Au
fost efectuate analize pentru:
- determinarea substanţelor toxice din apă (4% având valori peste
concentraţiile admise)
- a consumului chimic de oxigen (5% având valori peste concentraţii admise)
- a amoniacului (5 % rezultate necorespunzătoare)
- a azotaţilor (3 % rezultate necorespunzătoare)
In mediul rural apa bruta pentru alimentarea cu apa provine în principal din puţuri şiforaje de
mică adâncime care sunt frecvent poluate. Din sistemele care alimentează cu apă între 50 şi
5000 de locuitori, 25% nu sunt conforme cu limitele Directivei CE pentru parametri
bacteriologici, turbiditate, amoniu, nitraţi şi fier. Pentru sistemele care alimentează peste 5000
de locuitori,10% dintre acestea depăşesc limitele pentru CBO, turbiditate, amoniu, nitraţi, fier,
gust şi miros. Calitatea apei potabile în localităţi rurale cu mai puţin de 5000 de locuitori este
monitorizată pentru parametrii chimici la numai 5% din staţiile de tratare.
Trebuie specificat că se constată rămâneri în urmă la nivelul activităţii laboratoarelor din
staţiile de tratare a apei prin:
- dotările cu echipamente
- nivelul profesional
- managementul asigurării calităţii datelor de laborator Exigenţele
manifestate în prezent impun o serie de activităţi necesare pentru îmbunătaţirea activităţii
laboratoarelor:
- dotare corespunzătoare
- instruirea personalului în funcţie de competenţe
- certificarea si acreditarea
- introducerea sistemului de asigurare si control
- implementarea la nivel naţional a unui sistem de monitorizare si intercalibrare
a laboratoarelor de proces.
In 2004, în cadrul proiectului Phare „Intărirea capacităţii instituţionale şi administrative a
Ministerului Sănătăţii şi structurilor sale din subordine în vederea implementării prevederilor
Directivei” a început înfiinţarea unui sistem de monitorizare, cu un laborator de referinţă şi
patru laboratoare regionale pentru analiza probelor de apa în conformitate cu Directiva CE.
Implementarea directivelor europene in domeniul apei

România, în plin proces de aderare la Uniunea europeana, are ca ţintă armonizarea legislaţiei
româneşti cu legislaţia europeană.
In acţiunea de reglementare coerentă a problemelor privind serviciile publice de interes general
se disting următoarele categorii si grupe principale de acte normative:

Legislaţie cadru

- Legea nr.107/1996 a apelor


- Legea nr.137/1995 a protecţiei mediului
- Legea nr.326/2002 privind serviciile publice de gospodărire comunală
- Legea nr.215 privind administraţia publică locală

Legislaţie specific

- Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile


- Regulamentul cadru si contractul cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de
alimentare cu apa se de canalizare
- Ordonanţa Guvernului nr.32/2002 privind organizarea si funcţionarea serviciilor
publice de alimentare cu apa si de canalizare, aprobata prin Legea nr.634/2002, modificata si
completata prin O.G.nr.35/2003
- Ordinul nr.140/2003 al ministrului administraţiei publice pentru aprobarea
Regulamentului privind acordarea licenţelor si a autorizaţiilor în sectorul serviciilor publice de
gospodărie comunală, condiţiile de suspendare, de retragere sau modificare a acestora

Legislaţie europeana.

Politica europeana in domeniul apelor a parcurs trei etape importante:


I –Perioada 1970 – 1980 – protecţia folosinţelor de apă;
II – Perioada 1981 – 2000 –reducerea poluării la sursă;
III – Perioada după anul 2000 – gospodărirea durabilă a apelor;
In tabelul următor se prezintă transpunerea în legislaţia românească a
directivelor europene în domeniul apelor:

Nr. Transpunere in
Denumire Directiva Legisl.
romanească
Data limita a
implementarii
1 Directiva 91 / 676 / EEC, privind protectia HG 964 / 2000
apelor 1.01.2014
impotriva poluarii cu nitrati proveniti din Mof.nr.187/20.03.2002
surse agricole
2. Directive 80 / 923 / EEC, amendata de Legea
Directive 458/2002
98 /83/EC, privind calitatea apei destinate 1.01.2022
consumului uman Mof.nr.552/29.07.2002
3. Directive 75 /440/EECprivind calitatea HG. 100 / 2002
apelor de suprafata destinate prelevarii de
apa potabila, Decizia 77 / 795 / EEC, 1.01.2007
privind procedura comuna pentru Mof.nr.130/19.02.2002
schimbul de informatii asupra
calitatii apelor dulci suprafata (*)
4. Directiva 79/ 869/ EEC, privind metodele HG. 100/2002
de prelevare si analiza a apelor de
suprafata destinate producerii apei 1.01.2007
potabile Mof.nr.130/19.02.2002
5. Directiva 76 /464/EEC, privind HG 118/2002
descarcarea substantelor periculoase (**)
si 7 directive fiice: 1.01.2015
- D. 82/176 si D. 84/56 – mercur Mof.nr.132/20.02.2002
- D. 83/513 –
cadmiu si D.
84/491 - HCH
- D. 86/280 – tetraclorura de carbon, DDT,
PCP
- D. 88/347 – drinuri,HCB, HCBD,
chloroform
- D. 90/415 – EDC, TRI, PER, TCB
6. Directiva 80 /68 /EEC, asupra protectiei HG 118/2002
apei subterane impotriva poluarii cauzate
de anumite substante periculoase (*) 1.01.2007
Mof.nr.132/20.02.2002
7. Directive 91 /271/EEC, privind epurarea HG 188/2002 1.01.2022
apelor uzate urbane si decizia 93 /481 Mof.nr.187/20.03.2002
/EEC

8. Directiva 79 /923 /EEC asupra calitatii HG 201/2002 1.01.2007


apelor pentru moluste (*) Mof.nr.196/22.03.2002

9. Directiva 78 /659 /EEC asupra calitatii HG 202/2002 1.01.2007


apelor Mof.nr.196/22.03.2002
dulci ce necesita protectie sau
imbunatatire pentru a sustine viata
pestilor (*)

10. Directiva 76 /160/ EEC privind calitatea HG 459/2002 1.01.2007


apei de imbaiere Mof.nr.350/27.05.2002

11. Directiva Cadru privind apa 2000 / 60 / Armonizarea Legii


EC 107/1996 1.01.2015
MOf.nr.244/08.10.1996

* Prevederile acestor directive sunt incluse in Directiva Cadru 2000/60


** standardele de calitate a apei sunt incluse in Directiva Cadru 2000/ 6

Principalele obiective si priorităţi

In cadrul dezvoltării durabile, procesul de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi


canalizare începe să se accelereze în următorii ani ca urmare a sprijinului comunitar şi a
eforturilor financiare făcute de autorităţile publice locale.
Conform strategiei de dezvoltare durabile a serviciilor de alimentare cu apa si canalizare s-au
stabilit:

1. Descentralizarea serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare


In acest scop sunt necesare masuri de îmbunătăţire a
performantelor agenţilor prestatori în vederea creşterii siguranţei si calităţii serviciilor oferite
populaţiei prin;
- elaborarea unei legislaţii speciale de reglementare a consiliilor de administraţie
si a responsabilităţii acestora în cadrul societăţilor comerciale care prestează servicii publice
de alimentare cu apa si canalizare
- simplificarea legislaţiei în vederea obţinerii aprobărilor şi avizelor necesare
operării
- stabilirea clară a atribuţiilor autorităţii de reglementare si a autorităţilor locale

2. Extinderea sistemelor centralizate de alimentare cu apă si canalizare


Acest aspect poate fi realizat prin:
- promovarea unor programe naţionale de investiţii cu finanţare internaţională
- accelerarea implementării programelor de dezvoltare a
infrastructurii rurale
- promovarea unor proiecte de dezvoltare regionala
- promovarea unei legislaţii fiscale care să acorde înlesniri pentru investitorii în
infrastructura sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare

3. Promovarea principiilor de piaţă


Deoarece serviciile de alimentare cu apă şi canalizare au caracter de monopol, se vor asigura
măsuri de punere în competiţie a operatorilor de servicii, a capitalurilor şi a managementului.

4. Atragerea capitalului privat

Se vor promova măsuri de atragere a capitalului privat prin realizarea de parteneriate


de lunga durată,necesarul de investiţii pentru modernizare, retehnologizare şi
dezvoltarea infrastructurii sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare fiind estimate
la cca 620 mil.E/an in perioada 2004 – 2007.

5. Promovarea masurilor de dezvoltare durabilă si protecţia mediului

Măsurile de dezvoltare durabila presupun:


- modernizarea,retehnologizarea şi dezvoltarea sistemelor de
alimentare cu apă şi canalizare
- utilizarea eficientă a fondurilor UE
- dezvoltarea unor programe comune cu ţarile din bazinul Dunării în
vederea protejării mediului în această zonă a Europei
- dezvoltarea gestionarii acestor servicii în spiritul calităţii si
performanţei

6. Promovarea parteneriatului social

Serviciile de alimentare cu apă şi canalizare au un rol esenţial in creşterea calităţii vieţii,


de aceea rolul profesioniştilor,ONG-urilor si operatorilor este esenţial în asigurarea unei
calităţi ridicate.

7. Pregatire profesionala continua

Implementarea celor 11 directive europene vor determina, prin exigenţa şi rigurozitatea


aplicării, un necesar de acţiuni de pregătire profesională pentru toate categoriile de
personal.

Obiective strategice pe termen lung(2007-2025):


- satisfacerea deplina a cerinţelor de apă
- corelarea instituţională şi legislativă cu Uniunea Europeană, facilitarea
schimburilor de idei, soluţii,etc.
- dezvoltarea cercetării ştiinţifice în vederea unui management integrat al
sectorului, a introducerii programului tehnic şi asigurarea protecţiei
mediului
- asigurarea calităţii apei potabile şi încadrarea în cerinţele impuse de
Directiva Ce 98/83 Ec
- realizarea epurării apelor uzate urbane în concordanţă cu prevederile
directivei 91/271/EEc
- accesul la informaţie, educarea şi sensibilizarea populaţiei asupra necesităţii
economisirii apei
- monitorizarea continuă a performanţelor în sistemele de alimentare cu apă şi
canalizare, asigurarea calităţii serviciilor prestate
- realizarea unor programe de formare si perfecţionare continuă
- consultarea publicului şi antrenarea lui la definirea politicilor şi strategiilor în
domeniul alimentării cu apă şi canalizării.
- cooperare regională în domeniul serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare;
organizarea unui centru regional al Europei Centrale şi de Est în România
- deschiderea controlată a pieţei serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare şi
stimularea mediului concurenţial în acest domeniu
- protecţia mediului pentru o dezvoltare durabilă
In concluzie,strategia naţională în acest domeniu va fi elaborată şi monitorizată la nivel central
cu participarea tuturor factorilor interesaţi.
Activitatea de investiţii trebuie să ţină cont de dubla dimensiune a apei :calitate si cantitate.
In lucrările de modernizare –retehnologizare-dezvoltare trebuie promovate soluţii tehnice
corelate cu cele mai noi evoluţii pe plan mondial.
Societatea civilă reprezentată prin patronat si sindicate, asociaţii profesionale sau ale
consumatorilor trebuie să reprezinte o prezenţă activă alături de autorităţile publice centrale şi
locale în efortul de implementare a strategiei de dezvoltare durabilă a acestui sector.

Fonduri structurale şi de coeziune ale UE

Incepând cu ianuarie 2007 România, ca membră a UE, devine eligibilă pentru Instrumentele
Structurale . La sumele alocate ca Fonduri Structurale şi de Coeziune (FSC) se adaugă şi o
cofinanţare naţională (publică şi privată). In perioada 2007-2013 o treime din bugetul UE
(aproximativ 840 miliarde euro) va fi alocat politicii de coeziune care va fi finanţată prin trei
instrumente financiare:

Fondul European de dezvoltare Regională (FEDR)


Destinat reducerii dezechilibrelor între diferitele regiuni ale UE. Este cel mai important
fond structural în termeni de resurse, acordând ajutoare financiare zonelor defavorizate,
fiind astfel un important instrument de corecţie a dezechilibrelor regionale. În acest
sens, FEDR va susţine priorităţile Comunităţii, în special întărirea competitivităţii si
inovării, crearea de locuri de muncă pe termen lung şi asigurarea dezvoltării durabile.

Principalele domenii de finanţare ale FEDR:


Mediu, inclusiv investiţii legate de furnizarea de apă şi managementul
deşeurilor, tratamentul apelor reziduale, calitatea aerului, prevenirea,
controlul şi lupta împotriva secetei, prevenţia şi controlul integrat al poluării.
Cercetare şi dezvoltare tehnologică, inovare, antreprenoriat, inclusiv întărirea
capacităţilor de cercetare şi dezvoltare tehnologică şi integrarea acestora în Zona
Europeană de cercetare.
Societatea informaţională inclusiv dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii electronice,
îmbunătăţirea accesului şi dezvoltarea serviciilor publice on-line.
Prevenirea riscurilor, inclusiv dezvoltarea şi implementarea planurilor pentru prevenirea
şi lupta cu riscurile naturale şi tehnologice,
Activităţi turistice, inclusiv promovarea valorilor naturale ca potenţial pentru dezvoltarea
unui turism durabil.
Investiţii în cultură, inclusiv protecţia, promovarea şi prezervarea moştenirii culturale.
Investiţii în transport. Investiţii în energie.
Investiţii în educaţie inclusiv training vocaţional. Investiţii în infrastructură de sănătate şi
socială.

Fondul Social European (FSE) - principalul instrument al politicii sociale a Uniunii Europene.
Prin intermediul său se acordă susţinere financiară acţiunilor de formare si reconversie
profesională ca si celor vizând crearea de noi locuri de muncă. Acesta va trebui să sprijine
politicile naţionale pentru obţinerea unei ocupări depline a forţei de muncă, asigurarea calităţii
si productivitatea muncii si promovarea incluziunii sociale, prin asigurarea accesului la piaţa
muncii a categoriilor dezavantajate si reducerea disparităţilor regionale si
naţionale.

Principalele domenii de finantare ale FSE :

Întărirea capacităţii instituţionale şi eficienţei administraţiilor publice şi a


serviciilor publice la nivel naţional, regional şi local şi acolo unde este cazul, a
partenerilor sociali şi a ONG-urilor pentru promovarea bunei guvernări şi a unei mai
bune reglementări.
Accesul la angajare şi incluziune sustenabilă pe piaţa muncii a persoanelor
inactive, prevenirea şomajului, în special a celui pe termen lung şi în rândul tinerilor,
încurajarea îmbătrânirii active şi prelungirea duratei de activitate.
Incluziunea sociala a categoriilor dezavantajate în vederea integrării durabile
a acestora pe piaţa muncii şi combaterea tuturor formelor de discriminare pe piaţa
muncii.
Reforme ale sistemelor de educaţie şi training pentru dezvoltarea angajării.
Crearea de reţele informative între instituţiile de învăţământ superior, centre
de cercetare-dezvoltare şi întreprinderi.
Efectuarea de reforme în domeniul angajării şi incluziunii, în special prin
promovarea start-up-urilor şi implementarea parteneriatelor şi a iniţiativelor prin
crearea de reţele între principalii actori implicaţi cum sunt partenerii sociali, ONG-uri
la nivel naţional, regional şi transnaţional.

Fondul de Coeziune (FC) –care trebuie sa contribuie la întărirea coeziunii economice si


sociale a Comunităţii, în vederea dezvoltării durabile.
Principalele domenii de finantare ale FC :

Proiecte de mediu conform priorităţilor identificate de politica de protecţie a


mediului comunitară şi în planul de acţiune pentru mediu. FC poate fi de asemenea folosit
în domenii legate de dezvoltarea durabilă care prezintă în mod evident beneficii pentru mediu,
respectiv energie regenerabilă iar în domeniul transporturilor sisteme de transport
intermodale,
management rutier şi al traficului aerian şi maritim, transport public şi urban curat.
Reţele transeuropene de transport, în special proiecte prioritare de interes european
identificate în Decizia nr. 1692/96/EC,

Elaborarea documentaţiilor tehnico-economice

Procesul de proiectare în ţara noastră include un Studiu de Fezabilitate, Proiectul tehnic şi


elaborarea Specificaţiilor Tehnice şi a Contractelor pentru licitaţiile de lucrări şi supervizare.
Un studiu de Fezabilitate include în principal aspecte tehnice conform OG 1013/2001.
In vederea accesării Fondurilor Structurale şi fondurilor de Coeziune, MTCT a emis un
nou Ordin nr.913/2005 care conţine noi cerinţe pentru Studiile de Fezabilitate, inclusiv
analize financiare şi economice precum şi strategia de achiziţie.
Un studiu de fezabilitate are nevoie de aprobarea autorităţii locale (consiliul Comunal sau
Local – cu sprijinul Consiliului judeţean sau al unei companii de apă).
Dacă schema de finanţare este de mici dimensiuni, fiind finanţată de la bugetul local,
supervizorul este un expert local (pentru valori mai mici de 2000Euro se poate face angajare
directă).
Dacă schema de finanţare este de dimensiuni mari, Autoritatea de gestiune poate numi un
supervizor pentru mai multe scheme,aplicând regulile de achiziţii publice ale agenţiei
finanţatoare.
In toate cazurile competenţa supervizorului trebuie să fie certificată de către MTCT.

Conţinutul cadru al Studiului de Fezabilitate conform ORD.913/2005:


A. Părţi scrise

1. Date generale :
- Denumirea obiectului de investiţii
- Elaborator
- Ordonatorul principal de credite
- Autoritatea contractantă
- Amplasamentul (ţara,regiunea,judeţul,localitatea)
- Tema cu fundamentarea necesităţii şi oportunităţii avute în vedere la aprobarea
studiului de prefezabilitate (dacă este cazul)
- Descrierea investiţiei (descriere generală,stare actuală,
preconizări)
2. Date tehnice ale investiţiei:
- Date generale ( zona şi amplasamentul,situaţia juridică şi suprafaţa terenului
care urmează să fie ocupat, caracteristicile geofizice ale terenului, studiu
geotehnic,studiu topografic, date climatice);
- Situaţia existentă a utilităţilor si analiza acesteia;
- Obiectivele studiului de fezabilitate, priorităţi;
- Analiza şi selecţia alternativelor optime;
- Ipoteze de lucru şi evaluarea alternativelor optime selectate pe baza analizei
multicriteriale (aspecte relevante privind parametri tehnici, economici, de
mediu,legalitate, riscuri);
3. Durata de realizare şi etape principale
4. Costul estimativ al investiţiei
- Componente majore ale proiectului
- Asistenţa tehnică şi supervizarea
- Publicitate
5. Analiza economico-financiară
- Investiţia de capital
- Strategia de contractare
- Ipoteze în evaluarea alternativelor
- Evoluţia prezumată a tarifelor (dacă este cazul)
- Evoluţia prezumată a costurilor de operare (servicii existente,
personal,energie,operarea noilor investiţii,întreţinerea de rutină şi reparaţii)
- Evoluţia prezumată a veniturilor (dacă e cazul)
- Analiza cost beneficiu
- Riscuri asumate (tehnice, financiare, instituţionale,legale)

Conţinutul cadru al Studiului de Fezabilitate conform ORD.913/2005:


B. Părţi scrise

1. Date generale :
- Denumirea obiectului de investiţii
- Elaborator
- Ordonatorul principal de credite
- Autoritatea contractantă
- Amplasamentul (ţara,regiunea,judeţul,localitatea)
- Tema cu fundamentarea necesităţii şi oportunităţii avute în vedere la aprobarea
studiului de prefezabilitate (dacă este cazul)
- Descrierea investiţiei (descriere generală,stare actuală,
preconizări)
2. Date tehnice ale investiţiei:
- Date generale ( zona şi amplasamentul,situaţia juridică şi suprafaţa terenului care
urmează să fie ocupat, caracteristicile geofizice ale terenului, studiu geotehnic,studiu
topografic, date climatice);
- Situaţia existentă a utilităţilor si analiza acesteia;
- Obiectivele studiului de fezabilitate, priorităţi;
- Analiza şi selecţia alternativelor optime;
- Ipoteze de lucru şi evaluarea alternativelor optime selectate pe baza analizei
multicriteriale (aspecte relevante privind parametri tehnici, economici, de
mediu,legalitate, riscuri);
3. Durata de realizare şi etape principale
4. Costul estimativ al investiţiei
- Componente majore ale proiectului
- Asistenţa tehnică şi supervizarea
- Publicitate
5. Analiza economico-financiară
- Investiţia de capital
- Strategia de contractare
- Ipoteze în evaluarea alternativelor
- Evoluţia prezumată a tarifelor (dacă este cazul)
- Evoluţia prezumată a costurilor de operare (servicii existente,
personal,energie,operarea noilor investiţii,întreţinerea de rutină şi reparaţii)
- Evoluţia prezumată a veniturilor (dacă e cazul)
- Analiza cost beneficiu
- Riscuri asumate (tehnice, financiare, instituţionale,legale)
- Analiza de sensitivitate
- Indicatori calitativi
- Indicatori cantitativi
6. Finanţarea investiţiei
Din valoarea totală a investiţiei:
- sume nerambursabile provenite de la Comisia Europeană
- împrumuturi
- buget de stat
- buget local
7. Estimări privind forţa de muncă ocupată prin realizarea investiţiilor
- Nr. de locuri de muncă create în faza de execuţie
- Nr. de locuri de muncă create în faza de operare

8. Avize şi acorduri
- Avizul ordonatorului principal de credite privind necesitatea şi oportunitatea
realizării investiţiei
- Certificatul de urbanism, cu încadrarea amplasamentului în planul urbanistic, avizat
şi aprobat potrivit legii
- Avizele privind asigurarea utilităţilor (energia termică,electrică,gaz
metan, apă, canal,telecomunicaţii,etc.)
- avize pentru consumul de combustibil
- acordurile şi avizele pentru protecţia mediului şi a apelor alte avize de specialitate
stabilite potrivit legii

C. Părţi desenate
- Plan de amplasament în zonă (Sc.1:25000 – 1:5000)
- Plan general (1:5000 – 1:500)

Proiectul tehnic şi caietele de sarcini


Aceste documentaţii fac parte din documentele de licitaţie, pe baza cărora se
întocmeşte oferta.
Proiectul tehnic se elaborează pe baza studiului de fezabilitate aprobat, etapă în
care s-a stabilit soluţia şi elementele principale ale lucrării şi au fost obţinute toate
avizele. Acest proiect este verificat de specialişti atestaţi şi se avizează şi se aprobă de
beneficiar conform legislaţiei în vigoare.

Proiectul tehnic trebuie să conţină:

Părţile scrise
- Descrierea generală a lucrării:
- Memorii tehnice pe specialităţi
- Breviare de calcul pentru dimensionarea elementelor
componente ale investiţiei
- Caiete de sarcini pe specialităţi : tehnologii de execuţie, condiţii de recepţie
, standarde, normative şi prescripţii tehnice necesare, etc.
- Liste cu cantităţile de lucrări şi utilajele necesare Graficul de
realizare al investiţiei
Părţi desenate
- Planuri de situaţie, Sc1:500 – 1:1000
- Profile longitudinale şi transversale pentru reţele Planuri pentru
obiecte de construcţii
- Scheme principale şi de montare pentru instalaţii secţiuni, vederi şi
detalii principale
- Detalii tehnice de execuţie
- Detaliile de execuţie se elaborează cu respectarea strictă a prevederilor proiectului
tehnic, fără a depăşi costul stabilit în faza de ofertă

Automatizarea şi informatizarea sistemelor de alimentare cu apă

Sisteme informatice de management integrat


În perspectiva fenomenului de informatizare a economiei apare necesitatea unei abordări
globale din punct de vedere organizaţional şi tehnologic,asigurându-se astfel corelarea tuturor
resurselor implicate şi minimizarea riscurilor potenţiale.
Un sistem informatic integrat performant este caracterizat printr-o serie de elemente, ca de
exemplu:
- arhitectură flexibilă care permite dezvoltări ulterioare ;
- integrarea cu alte produse informatice şi aplicaţii de calcul;
- transparenţa soluţiilor informatice pentru a asigura o operare facila îndreptat spre
următoarele direcţii:
- asigurarea de aplicaţii clasice de gestiune;
- asigurarea de aplicaţii de gestiune elaborată ;
- asigurarea aplicaţiilor de informatică decizională ;
În cadrul unui sistem informatic integrat pentru o regie de apă un loc important îl reprezintă
Sistemul de management tehnic integrat al apei ce conţine trei subsisteme
- controlul sursei de apă ;
- controlul proceselor de tratare ;
- controlul distribuţiei apei ;
O conducere corectă în cazul procesului de tratare care să conducă la o optimizare a acestuia
,trebuie să conţină:
- supravegherea calităţii apei în punctele critice
- -bilanţul debitelor
- -bilanţul energiei
- -bilanţul substanţelor utilizate
Subsistemul pentru controlul distributiei apei are ca obiectiv folosirea aparatului informatic
pentru gestionarea activităţii de conducere în timp real a întregului proces de producţie şi
distribuţie a apei potabile.
Complexitatea funcţională a unui model informatic de acest gen este ridicată, decurgând atât
din particularităţile activităţilor specifice cât şi din necesitatea satisfacerii cerinţelor ce decurg
din interacţiunea cu alte activităţi incluse în organizaţie.
Elementele omponente ale sistemului se bazează pe un software comun de tip GIS [68] şi au
următoarele funcţii :
- Cartografia infrastructurii ; aceasta realizează legături între subsisteme şi trama stradală cu
toate elementele de infrastructură asociate şi îşi actualizează datele în funcţie de
înregistrările efectuate ;
- Baza de date de reparaţii/intervenţii ;are ca suport trama stradală cu toate elementele de
infrastructură asociate şi gestionează elementele de intervenţie într-o bază de date ; este
actualizată permanent ;
- Consumurile de apă şi energie facturate-reprezintă o componentă a compartimentului
financiar oferind date despre consumatorul de apă şi furnizorul de energie (valori medii) ;
- Modelare hidraulică (cantitativ şi calitativ) ; datele de intrare sunt furnizate de subsistemul
1 corelat cu subsistemul 3.
- Validarea datelor este realizată prin datele furnizate de subsistemul 5 ;
- Sistem de monitorizare ; în vederea supravegherii stării unei retele de distribuţie a apei
este necesar să se cunoască mărimile în punctele de interes,respectiv presiunile şi debitele. La
ora actuală se utilizează sisteme electronice de achiziţie şi de transmisie a datelor cu ajutorul
cărora, de la o staţie dispecer, operatorul poate urmări toate valorile măsurate, poate fi rapid
avertizat de apariţia unei avarii si, poate stabili un regim de pompare optim. Toate sistemele
beneficiază de pachete software de tip SCADA (Supervisory Control and Date Aquisition) care
gestionează datele colectoare fără să realizeze calcule complicate.
Sisteme GIS

Un sistem GIS (Geographical Information System) reprezintă un sistem de gestiune a


unei baze de date ce prezintă utilizatorului datele într-un mod interactiv grafic ce poate
fi analizat şi interogat. Acest sistem este un ansamblu constituit din echipamente de
calcul, programe, metode şi norme ce permit procesarea de date şi exploatarea de hărţi
geo- topografice. GIS este considerat un sistem ce înmagazinează cunoştinţe specifice
diferitelor domenii, culese din diverse surse.
Dintre produsele GIS existente, produsele FM (Facilities Management) sunt produse
Expert GIS sau Desktop GIS speciale realizate pentru managementul reţelelor edilitare.
Un astfel de produs va uşura administrarea, deoarece dispune de diverse funcţii
specializate.
Avantajele utilizării unui astfel de sistem sunt :
- uşurează actualizarea datelor ;
- datele sunt bine organizate ;
- analizele şi statisticile sunt uşor de realizat;
- are o eficienţă ridicată;
Ca dezavantaje:
- costuri ridicate şi complexitate;
- dificultăţi în formare de personal;
- nu poate rula într-o retea de scenarii “what if”; alte aplicaţii dezvoltate
pot să folosească baze de date GIS;
Achiziţia de date se poate realiza cu:
-Radarul subpământean – detectează reţelele subterane evitând
săpăturile. Aparatul foloseşte unde de înaltă frecvenţă şi funcţionează pe
principiul sondării pe bază de ecou. La atingerea de către unde a obiectului
cercetat se produc reflexii marcate pe ecranul aparatului prin distorsiuni ale
undei emise şi recepţionate de către o antenă. Şirul de reflexii dă posibilitatea
de a construi o imagine ce se poate reda la faţa locului pe un monitor iar datele
se pot memora pe un laptop.Detectarea reţelelor subterane se face prin studiul
unor secţiuni transversale pe toată lăţimea străzii cu marcaje din 0,5 în 0,5 m.
-Sateliţi ;cele mai mari colecţii de date geografice sunt reprezentate de
imagini satelitare care sunt imagini raster care pot fi scanate şi transformate în
imagini vectoriale cu ajutorul unor programe de conversie. Există mai mulţi
sateliţi care acoperă teritoriul României, cum ar fi satelitul Eutelsat II F-4 care
a fost lansat în 1992 şi este localizat la 7 E.
- Sistemul de poziţionare globală (GPS) care este alcătuit din
următoarele segmente :
- segmentul spaţial ; acesta este format dintr-o constelaţie de 24
de sateliţi care se rotesc în jurul pământului de două ori pe zi, la o altitudine de
20.000 km,fiind dispuşi într-unul din cele 6 plane orbitale ;
- segmentul de control (United States Department of
Defence) ;
- segmentul utilizator ; Receptorul GPS determină poziţia
pe baza semnalelor radio primite de la mai mulţi sateliţi (calculează distanţa fată
de fiecare satelit pe baza timpului făcut de semnalul radio şi a vitezei
semnalului,apoi foloseşte aceste distanţe pentru a-şi calcula poziţia pe Pământ).
Receptoarele GPS emit cu o singură frecvenţa sau cu două, cele din urmă
oferind un important avantaj pentru aplicaţiile în timp real.

Utilizarea bazelor de date spaţiale pentru managementul sistemelor de utilităţi publice


în vederea alinierii la standardele Uniunii Europene reprezintă în prezent una dintre
cele mai puternice pârghii atât în asigurarea procesul decizional, pe parcursul activităţii
cât şi pentru asigurarea calităţii.

Controlul optimizat al sistemelor de alimentare cu apă


Împreună cu alte utilităţi publice, managementul sistemelor de alimentare cu apă are ca scop
realizarea unei funcţionări eficiente a sistemelor cu orice grad de complexitate şi cu costuri
ridicate.
În acest context, construirea unor sisteme de automatizare complexă, integrată, folosind
calculatoarele, având structură ierarhizată (luarea unor decizii pe diverse nivele) şi funcţionând
în timp real (timpul de răspuns este suficient de redus pentru a influenţa în mod semnificativ
evoluţia obiectului condus), constituie un domeniu de cercetare necesar şi cu perspective
deosebite.
Structura sistemelor de distribuţie a apei poate fi reprezentată sub forma unei configuraţii
compuse din subsisteme interconectate în principal prin intermediul rezervoarelor şi a staţiilor
de pompare. Pentru astfel de sisteme, prin conducere operativă şi dispecerizare se realizează
supravegherea şi coordonarea funcţionării subsistemelor de producţie astfel încât acestea să
lucreze cât mai aproape de regimurile nominale (optime tehnologic), în condiţiile păstrării
nivelurilor rezervoarelor în vecinătatea unor valuri dorite, atât din punct de vedere tehnologic,
cât şi economic, precum şi al respectării termenelor de livrare a apei. Coordonarea proceselor
poate fi considerată ca o optimizare globală şi ca un nivel distinct de conducere, situat în ierarhie
deasupra nivelurilor de urmărire, reglare şi optimizare a proceselor unitare.
Scopul principal al majorităţii sistemelor informatice constă în sprijinirea activităţilor legate de
luarea unor decizii (alegerea unor căi optime din mai multe alternative):
- observarea stării sistemului condus;
- analiza privind culegerea datelor şi efectul deciziilor şi prognozelor;
- identificarea şi evaluarea alternativelor;
- alegerea şi implementarea acţiunilor;
La nivelul unei analize conceptuale se poate observa că, în diferite etape de maturizare şi
dezvoltare istorică, sistemele informatice au realizat automatizarea diferenţiată a diverselor
activităţi din procesul decizional [40].
Acţiunea de conducere poate fi văzută ca desfăşurându – se în două etape:
- etapa off – line, de pregătire sau planificare şi programare a acţiunilor;
- etapa on – line, etapă de execuţie, funcţionare şi corecţie.
Modelul cel mai simplist de sistem informatic realizează automatizarea
informaţiei: datele sunt culese cu ajutorul unui sistem perfecţionat on – line şi
sunt depuse în fişiere (eventual o bază de date condusă de un sistem de gestiune
a bazei de date), în scopul furnizării către utilizatori a unor date la cerere.
În al doilea stadiu de maturitate se plasează sistemele care includ modele
matematice ce permit automatizarea procesului de analiză a situaţiei şi evaluare
a consecinţelor deciziilor utilizatorului.
Următorul stadiu de maturitate este acela în care sistemul de calcul permite recomandarea
acţiunilor, eventual, printr-o procedură de optimizare.
Ultimul stadiu de maturitate include automatizarea tuturor etapelor şi activităţilor procesului
decizional. În realitate însă, un sistem informatic concret poate cuprinde elemente din unul
sau din mai multe modele de sistem de forma celor prezentate mai sus.
Conducerea asistată de calculator (Computes Aided Management) reprezintă conducerea
exploatării unei instalaţii complexe cu ajutorul unui calculator. Pentru aceasta se folosesc
diferite trepte ale inteligenţei artificiale, începând cu calcule off – line până la utilizarea
sistemelor expert care pot înlocui expertul uman în proporţie de 100%. În evaluarea unui
sistem expert [8] de către un utilizator, hardware – ul şi software-ul necesar joacă un rol
important.
Software –ul utilizat poate fi de două feluri: limbaje de programare şi mijloace ale inteligenţei
artificiale (inteligenţa care se atribuie unui dispozitiv prin care se încearcă reproducerea
inteligenţei umane pentru a realiza o gândire de asemenea artificială: reţele neuronale, fuzzy,
algoritmi genetici, sisteme expert).
În domeniul transportului şi distributiei apei, controlul poate fi implementat în diverse moduri
şi la diverse niveluri de sofisticare [37]. În continuare sunt ilustrate configuraţiile de control
diferite de automatizare.
În Fig. 7.1 se reprezintă un sistem convenţional în buclă deschisă care utilizează un calculator
pentru înmagazinarea datelor asigurând rapoarte grafice sau numerice ale stării sistemului
pentru controlul la distanţă a diverselor echipamente din reţea şi procesarea comenzilor.

Structură convenţională de control

Pe lângă structura prezentată, în figura de mai sus se oferă şi posibilitatea accesului la


recomandări de strategii de comandă înmagazinate în memoria calculatorului şi care au la
bază proceduri standard de funcţionare adoptate în instalaţia respectivă.
Structură de control asistată de calculator

Structură de control asistat de calculator cu prognoza consumului

Structura de control în buclă deschisă din prima figura merge cu un pas mai departe (în raport
cu asistarea de calculator) si prevede un scenariu al cererii de apă pentru următorul interval de
timp, permiţând operatorului să simuleze alegerea unor strategii de control (figura de mai sus).
Folosind rezultatele numerice date de calculator la fiecare simulare de strategie, operatorul
poate efectua alegerea strategiei optime pe care trebuie să o urmeze.
În următoarea structură de control (ultima figura), care este de data aceasta în buclă închisă,
calculatorul oferă scenarii ale cererii ca în şi infigura de mai sus, considerând totodată starea
sistemului şi restricţiile acestuia împreună cu datele referitoare la costuri.
Toate acestea au ca scop selectarea strategiei optime de control. Pe această bază calculatorul
indică execuţia acestei strategii pentru următorul interval de timp. Un astfel de sistem trebuie
să permită şi controlul de către operator în orice moment.
Controlul asistat de calculator şi operaţiile implicate necesită dezvoltarea softului şi a
sistemului de testare şi alegere pentru instalaţiile de control (hard). Implementarea începe pe
etape, cu cele mai simple structuri de control, compatibilitatea între hard şi soft fiind foarte
importantă.
Controlul centralizat are ca obiectiv adunarea în acelaşi loc a informaţiilor culese de pe teren,
cum ar fi nivele rezervor, stările pompei, debite, presiuni, calitatea apei, avarii, etc., precum
şi realizarea
telecomenzii organelor hidraulice importante: pompe, vane, puncte de consum locale.
Sistemele de control se bazează pe un singur centru unde datele primite de la staţiile de
telecomandă sunt procesate, clasificate şi înmagazinate pentru uz. Centrul de dispecerizare
foloseşte două seturi de echipament computerizat. Primul este controlorul principal care
stăpâneşte toate comunicaţiile, procesarea centrală a datelor şi controlul display – ului. Al
doilea va fi pentru funcţionarea sistemului de suport decizional şi de modelare pentru
prognoza cererii de consum, programarea pompelor, simularea reţelei, analiza şi procesarea
datelor.
Scopul regiei de apă este de a reduce nivelul pierderilor şi a costurilor din cadrul sistemului.
Staţiile telemetrice de măsură regională vor oferi următoarele date:
- înregistrarea pierderilor şi presiunilor şi înmagazinarea acestei informaţii;
- datele pierderilor sunt procesate pe teren pentru a asigura cererea minimă, mijlocie
şi maximă;
- pierderile din timpul zilei se vor compara cu valorile prestabilite şi se va trage un
semnal de alarmă dacă ele sunt foarte diferite.
Toate acestea au ca scop optimizarea cheltuielilor directe de exploatare printr-o utilizare mai
bună a resurselor şi prin minimizarea consumurilor de energie.
Beneficii mai mari pot proveni din planul de informaţii cerute pentru a asigura viitoarea
operaţie de planificare, asigurând date pentru modelarea hidraulică optimă a sistemului, pentru
planificarea pompelor şi simularea reţelelor de distribuţie a apei.
Sistemul de suport decizional (modelare)
Acest sistem este planificat să suplimenteze sistemul de telecontrol prin asigurarea
informaţiilor potrivite necesare la sporirea eficienţei controlului şi a monitorizării. În plus
acesta va asigura suportul managerial pentru planificarea şi trasarea strategiilor optimale.
În schema studiată sistemul de modelare trebuie să încorporeze următoarele trei probleme de
bază :
- simularea reţelei şi analiza datelor;
- prognoza consumurilor pe termen scurt;
planificarea pompelor pentru realizarea de economii energetice. Acest sistem suport va avea
(figura de mai jos) bază proprie de date, va interconecta consumatorii şi sistemele telemetrice
şi va supraveghea
reţeaua soft pentru a controla activ.
Dat fiind volumul mare de apă, obţinerea unor ameliorări în funcţionarea sistemului va
conduce la efecte economice mari.
În prezent în ţara noastră suntem în faza de început a unui sistem informaţional când se
realizează monitorizarea funcţionării reţelelor de distribuţie a apei. Aceasta se poate realiza
prin implementarea unui sistem informaţional pe trei nivele ierarhice [56]:
- nivelul 1 – implementarea de senzori şi traductori în reţele;
- nivelul 2 – aparatura de achiziţie şi transmisie de date;
- nivelul 3 – dispecer pentru monitorizarea reţelei de alimentare cu apă.

Schemă de control optimizat pentru un sistem de alimentare cu apă

Dacă un sistem de alimentare cu apă dispune de un calculator local, un


program de analiză hidraulică, fişiere de date conţinând informaţii asupra
consumului şi caracteristicilor conductelor precum şi un model de
prognoză a consumului, toate acestea corelate cu un sistem GIS (Sistem
Informatic Geografic) se poate realiza o planificare a lui oferind multiple
avantaje si şi un pas important în informatizarea activităţii Regiilor de apă.