Sunteți pe pagina 1din 29

Economie mondială

(anul I universitar)

1. Precizări şi recomandări privind desfăşurarea


activităţilor la disciplina: Economie mondială
Codul cursului – ZRIF-RISE2010009

Denumirea cursului – Economie mondială

Tip curs – obligatoriu

Durata cursului/Nr. credite – 42 ore (28 curs +14 seminar) /4


credite

Manualul de curs recomandat – Moisuc C., Pistol L., Gurgu E.,


Economie internaţională. Probleme globale ale economiei
mondiale, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006

Caietul de aplicaţii şi studii de caz recomandat: Moisuc C.,


Pistol L., Gurgu E., Economie internaţională. Probleme globale
ale economiei mondiale, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2006
Obiectivul principal al cursului – Disciplina Economie
mondială are un rol de „interfaţă” între disciplinele teoretice
Economie Politică, Curente de gândire economică etc. şi
disciplinele de specialitate din domeniul marketingului şi tehnicilor
tranzacţiilor comerciale ( Marketing internaţional, Relaţii valutare,
Comerţ internaţional, Negocieri comerciale, Tehnici de
comercializare, de expediţie şi transport etc.).
Menirea cursului de Economie mondială, care se predă în anul I,
constă în studierea problemelor globale ale economiei mondiale,
pregătind disciplinele de Marketing şi Tehnica tranzacţiilor
comerciale.

Modul de stabilire a notei finale - Însuşirea de către studenţi a


cunoştinţelor presupune consultaţii pe Internet, la TVRM, în
revista Opinia Naţională şi un complex de alte mijloace precum
studiul individual, dezbateri, referate, studii de caz, recenzii etc..
Promovarea evaluărilor pe parcurs. Subiectele de examen vor fi
sub formă de test grilă care va conţine aproximativ 20 de
întrebari şi vor fi alcătuite din manual şi din caietul de aplicaţii
şi studii de caz.

Consultaţii pentru studenţi cu titularul cursului, cadrul


didactic, – în fiecare săptămână în ziua de marţi între orele
13,00-21,00

Adresa de e-mail pentru contactul cu studenţii:

Lect. univ. dr. Miltiade Stanciu – e-mail :


miltiade_stanciu@yahoo.com, adresa la facultate – Splaiul
Independentei nr. 313, telefon Facultatea de Marketing si AEI :
316.97.85/88/89, interior 151
2
2. Conţinutul tematic al cursului

Tema nr. 1. Economia mondială ca ştiinţă economică


- Teoria mondoeconomică: concepte, legităţi şi categorii
- Probleme metodologice ale studierii economiei internaţionale
- Tendinţe fundamentale în economia internaţională
contemporană
Tema nr. 2 Economia naţională şi economia internaţională.
Tipologia economiilor naţionale
- Economia naţională – celula de bază a economiei internaţionale
- Necesitatea obiectivă a încadrării economiilor naţionale în
circuitul economic mondial
- Criterii de analiză comparată a economiilor naţionale
- Tipologia economiilor naţionale în economia internaţională
contemporană
Tema nr. 3 Ordinea economică internaţională şi problemele
subdezvoltării economice în lumea contemporană
- Conceptul şi coordonatele ordinii economice internaţionale
- Direcţiile de acţiune pentru instaurarea unei noi ordini
economice internaţionale
- Subdezvoltarea economică şi dimensiunile ei calitative şi
cantitative
- Condiţii şi factori ai reducerii decalajelor şi lichidării
subdezvoltării economice
- Strategii naţionale şi internaţionale ale dezvoltării economice
Tema nr. 4. Problemele globale ale economiei mondiale
actuale şi crizele economice internaţionale
- Principalele probleme globale şi trăsăturile lor de bază
- Teorii şi modele de abordare globală (mondială) a economiei
internaţionale
- Criza economică internaţională contemporană: dimensiuni şi
3
geneză
- Tipologia crizelor economice internaţionale sectoriale
Tema 5. Populaţia mondială şi problemele dezvoltării
economice
- Principalele tendinţe în evoluţia populaţiei mondiale
- Mutaţii în evoluţia structurii populaţiei mondiale
- Raportul populaţie – resurse – dezvoltare
- Criza demo-economică
Tema 6. Agricultura mondială şi alimentaţia în lume
- Funcţiile agriculturii în lumea contemporană
- Structura producţiei agricole mondiale
- Căi şi factori de sporire a producţiei agricole
- Starea alimentaţiei în lume
- Criza agroalimentară mondială
- Gradul de securitate alimentară mondială
- Comerţul mondial cu produse agroalimentare
- Organisme economice internaţionale în domeniul agriculturii
Tema 7. Resursele naturale mondiale – forţe motrice şi limite
ale dezvoltării
- Resursele naturale mondiale şi criteriile evaluării lor
- Resursele naturale şi creşterea economică
- Criza de materii prime şi resurse energetice
Tema 8. Industria mondială şi strategii de dezvoltare
- Locul industriei în cadrul economiilor naţionale şi în economia
internaţională contemporană
- Modificări structurale în industria mondială
- Decalaje industriale şi strategii de industrializare
Tema 9. Echilibrul ecologic naţional şi mondial
- Echilibrul ecologic şi criza acestuia
- Economie şi ecologie. Ecodezvoltarea
- Politici ecologice naţionale şi efectele lor asupra relaţiilor
economice internaţionale
4
- Colaborarea internaţională pentru protecţia mediului
înconjurător
- Convenţii şi organisme
Tema 10. Organizaţii şi instituţii internaţionale
- Raportul dintre bilateralism şi multilateralism în colaborarea
economică internaţională
- Multiplicarea şi diversificarea organizaţiilor economice
internaţionale
- Tipologia organizaţiilor internaţionale
- Contribuţia organizaţiilor economice internaţionale la
dezvoltarea colaborării economice dintre state
Tema 11. Transnaţionalizarea vieţii economice. Societăţile
transnaţionale (STN) şi efectelor contradictorii asupra
relaţiilor economice internaţionale
- Tendinţe în procesul transnaţionalizării vieţii economice
- Conceptul de societate transnaţională
- Factorii şi forţele de dezvoltare a societăţilor transnaţionale
- Societăţile transnaţionale – principalul vehicul al investiţiilor
internaţionale
- Indicele de transnaţionalizare
- Rolul şi efectele activităţii societăţilor transnaţionale
Tema 12. Integrarea economică inter-statală
- Concepţii şi tendinţe ale procesului de mondializare
(globalizare) a activităţii economice
- Premisele obiective ale procesului de mondializare economică
- Integrarea economică internaţională: teorii, tipuri, forme
- Uniunea Europeană
- România şi Uniunea Europeană. Asocierea şi aderarea
României: prezent şi perspective
- Integrarea economică nord-americană (NAFTA)
- Integrarea economică în spaţiul ţărilor în curs de dezvoltare din
America Latină şi Africa
- Integrarea economică în Zona Pacificului (APEC)
5
3.Bibliografie minima obligatorie
Moisuc C., Pistol Economie internaţională. Probleme
L., Gurgu E. globale ale economiei mondiale, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2005.
Bal A. (coord). Economie Mondială, Editura ASE,
Bucureşti, 2006.
Bari I. Globalizare şi probleme globale, Editura
Economică, Bucureşti, 2002.
Bondrea A. Globalizarea: mit şi realitate, Editura
Aurelian, Economică, Bucureşti, 2004.
Popescu A. Ion,
Constantinescu I.
Mădălina

4.Bibliografie facultativa
I. Bari Probleme globale contemporane, Editura
Economica, Bucureşti, 2003.
Miron D. Integrarea economică regională, Editura
Sylvi, Bucureşti, 2000.

Mazilu A. Transnaţionalele şi competitivitatea – o


perspectivă est-europeană, Editura
Economică, Bucureşti, 1999

6
5.Prezentarea lecţiilor (capitolelor)

Introducere în tema tratată

Economia mondială este o categorie economică ce reflectă o


realitate istorică a evoluţiei unor probleme globale ale societăţii
umane pe plan atât naţional, cât şi planetar, dar şi a
interdependenţelor comerciale, financiare, tehnologice şi de altă
natură ce iau naştere şi se dezvoltă între ţările lumii, în cadrul
unor mecanisme şi structuri instituţionale şi funcţionale
internaţionale.

Concepte cheie
economie internaţională,
economie mondială
relaţii economice internaţionale
mondializare
avantaj comparativ absolut
avantaj comparativ relativ
ordinea economică internaţională
subdezvoltarea economică
decalaje economice
globalizare
criză globală,
crize economice internaţionale
7
demografie
politici demo-economice
factori extensivi si intensivi de dezvoltare a agriculturii
criza agro-alimentara
creştere economică
criza resurselor naturale
politici de gestionare a resurselor naturale
dinamica şi structura industriei mondiale
raportul industrie-dezvoltare
strategii de dezvoltare economică şi industrială
ţări industriale
ecodezvoltare
politici ecologice
bilateralism
multilateralism
instituţie internaţională,
organizaţie internaţională
Sistemul Naţiunilor Unite
societăţi transnaţionale
structuri transnaţionale
managementul societăţilor transnaţionale
relaţiile societăţilor internaţionale
integrare economica inter-statală
Uniunea Europeana
aderare
instituţiile Uniunii Europene
spaţiul economic european
Acordul de Comerţ Liber Nord American
Zona de Comerţ Liber a Americilor
Cooperarea Economică Asia Pacific

I. ECONOMIA MONDIALĂ CA ŞTIINŢĂ ECONOMICĂ


Concept, În obiectul de studiu al Economiei
legităţi Internaţionale se includ: economiile naţionale,
şi categorii diviziunea mondială a muncii, mecanismele
mondo- fundamentale şi instituţiile corespunzătoare acestora;
8
economice problemele globale care apar în diferite sfere ale
vieţii economice; incidenţele problemelor globale
asupra economiei internaţionale şi a ansamblului
economiei mondiale.
Economia mondială este expresia unui sistem
de interdependenţe. Economiei mondiale îi este
proprie concurenţa.
În diferitele zone ale economiei mondiale se
remarcă o alternare a fazelor de expansiune şi a
celor de recesiune. Economia mondială este
eterogenă.
Premisele Dintre premisele formării şi dezvoltării
şi procesul economiei internaţionale menţionăm: dezvoltarea
formării şi factorilor de producţie; apariţia pieţei mondiale;
dezvoltării economia deschisă orientată către piaţă; saltul de la
economiei nivelul microeconomic la cel macroeconomic şi la
interna- cel mondoeconomic.
ţionale Stadiile mondializării economiei:
mondializarea prin comerţul exterior; tendinţa de
echilibrare a balanţelor comerciale;
transnaţionalizarea; puternica integrare a activităţii
economice la scară planetară; tendinţa de
Compo- globalizare a economiei.
nentele de Economia internaţională este un sistem alcătuit
bază ale din componente fundamentale – economiile
economiei naţionale, societăţile transnaţionale, organizaţiile
internaţio- economice inter-statale – şi elemente derivate, de
nale ca conexiune: diviziunea internaţională a muncii,
sistem relaţiile economice internaţionale, ordinea economică
internaţională, problemele
mondial Determinate de primele, acestea globale şi soluţionarea lor.
din urmă, la rândul
lor, le influenţează dezvoltarea.
Metodolo- Cercetarea economiei internaţionale necesită
gia econo- urmărirea evoluţiei istorice reale a fenomenelor şi
miei inter- reflectarea lor adecvată.
naţionale Cercetarea se face pe baza analizei şi sintezei.
ca ştiinţă. Pe baza analizei, părţile constitutive ale economiei
internaţionale sunt, mai întâi, descompuse în
elemente componente, ceea ce permite separarea
esenţialului de neesenţial, pentru ca, în cele din urmă,
9
prin sinteză, unitatea întregului să fie refăcută
Un rol deosebit în evaluarea economiei
internaţionale îl au studiile de conjunctură
economică internaţională şi comparaţiile
internaţionale.
Comparaţiile internaţionale stabilesc măsura
dezvoltării, permit fiecărei ţări să se edifice asupra
locului pe care-l ocupă în economia mondială, să-şi
elaboreze o ordine de priorităţi, o strategie adecvată
de dezvoltare.
Principalele tendinţe şi caracteristici ale
economiei internaţionale:
• ţările dezvoltate trec din era geopolitică în
era geoeconomică;
• intensificarea competiţiei pentru tehnologiile
de vârf;
• competenta ecologică;
• transnaţionalitatea;
• concentrarea atenţiei asupra producţiei
flexibile;
• modificarea priorităţilor politicii economice.

II. ECONOMIA NAŢIONALĂ ŞI ECONOMIA


INTERNAŢIONALĂ
Necesitatea Economia naţională este o entitate rezultată
obiectivă a din dezvoltarea schimbului reciproc de activităţi
partici- între membrii unei comunităţi umane, pe ansamblul
pării teritoriului unui stat.
statelor la Performanţa unei economii naţionale este
schimburile condiţionată într-o măsură însemnată de participarea
economice sa la circuitul economic mondial, la afacerile
inter- internaţionale. Retragerea, prin absurd, a unora
naţionale dintre economiile naţionale din circuitul economic
mondial ar însemna o întoarcere la primitivism.
Criterii şi indicatori de analiză comparată a
economiilor naţionale:
- indicatori de dinamică;
- indicatori de nivel economic;
- indicatori de structură;
- indicatori ai potenţialului economic absolut;
10
- indicatori ai potenţialului economic relativ;
- indicatori tehnico-calitativi şi de eficienţă.
Pentru o justă comparare internaţională a
statelor lumii nu este recomandată folosirea unui
singur indicator, oricât de important ar fi el,
deoarece s-ar putea ajunge la o imagine neconformă
Tipologia cu realitatea.
economiilor Printre cele mai frecvente criterii de grupare a
economiilor naţionale sunt:
- gruparea după potenţialul economic;
- gruparea după nivelul de dezvoltare
economică;
- gruparea după mecanismul economiei
naţionale;
- gruparea după nivelul calităţii vieţii;
- gruparea după criteriul financiar.
Avantajul comparativ este un principiu, o
teorie cu privire la rolul comerţului exterior în
Avantajul dezvoltarea ţărilor partenere la schimburile
comparativ internaţionale.
Avantajul comparativ absolut presupune că
spe-cializarea internaţională a unor ţări are ca efect
obţi-nerea acelor bunuri reţinute spre a fi produse de
ea cu costuri mai mici. Exportul acestor mărfuri
poate să asigure aducerea în ţară a altor bunuri, care,
dacă ar fi produse de întreprinderi autohtone, ar
avea costuri mai mari. Principiul este cunoscut şi ca
teorie a costurilor comparative absolute (A. Smith).
Avantajul comparativ relativ presupune că
fiecare ţară se specializează în producerea şi exportul
acelor bunuri pe care le produce cu costuri relativ
mai scăzute, cu sacrificarea unor şanse mai puţine şi
a căror eficienţă este relativ mai mare, comparativ cu
aceea a altor ţări. Invers, fiecare ţară va căuta să
importe acele bunuri pe care le produce la costuri
mai mari, a căror eficienţă este relativ mică,
comparativ cu aceea a altor ţări (David Ricardo).

11
III. ORDINEA ECONOMICĂ INTERNAŢIONALĂ
ŞI PROBLEMELE SUBDEZVOLTĂRII ECONOMICE
ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ
Caracterul Ordinea economică internaţională reflectă:
multidi- structurile de bază ale economiei mondiale, tipurile de
mensional specializare economică internaţionala, mecanismele
al ordinii comerciale, mecanismul preţurilor, mecanismul
economice monetar şi financiar internaţional, raportul de forţe
internaţi- social-politic internaţional, caracterizând starea
onale calitativă a economiei mondiale în raport cu
elementele pe care le reflectă.
Subdezvoltarea economică şi dimensiunile ei
cantitative şi calitative:
- nivel de trai şi de viaţă scăzut, concretizat în
sărăcie absolută;
- stare precară de sănătate a populaţiei;
- grad redus de asigurare a educaţiei, a servi-
ciilor sociale în general;
- limitarea libertăţilor individuale şi colective;
- neputinţa populaţiei de a-şi decide şi
controla propriul destin.
Subdezvoltarea este una din problemele
globale ale economiei mondiale.
Decalajele Decalajele economice sunt discrepanţele
economice cantitative şi calitative între nivelurile de dezvoltare
şi tipologia economică a ţărilor, măsurate prin compararea unor
lor indicatori macroeconomici ca: PIB, PNB/loc.,
structura de ramură a economiei, ponderea
diferitelor ramuri în formarea PIB, producţia şi
consumul/loc., structura comerţului exterior.
Tipologia decalajelor economice:
- decalaje cantitative – valori absolute, între
di-feriţi indicatori comparaţi;
- decalaje calitative – reliefate prin comparaţii
structurale;
- decalaje absolute – caracterizate prin
diferenţa în mărime absolută între indicatorii de
nivel;
12
- decalaje relative – manifestate prin deosebiri
comparabile în privinţa ponderii şi ritmurilor
Strategii şi înregistrate de indicatorii macroeconomici utilizaţi.
programe Strategii naţionale de depăşire a
internaţi- subdezvoltării economice:
onale de - dezvoltarea agriculturii în corelaţie cu
colaborare promo-varea unor politici de industrializare a
pentru produselor agricole;
dezvoltarea - promovarea în întreaga economie naţională a
economii- progresului tehnico-ştiinţific, a investiţiilor şi inova-
lor sub- ţiilor ;
dezvoltate - formarea cadrelor calificate şi înalt speciali-
zate în concordanţă cu nevoile economiei şi cu ten-
dinţele de perspectivă din ştiinţă şi tehnică;
- formarea capitalului şi realizarea de
investiţii.
Lichidarea subdezvoltării implică: investiţiile
străine directe de capital ale societăţilor
transnaţionale (STN); realizarea transferului de
tehnologie, de experienţă de management, producţii
mai mari de export etc.

IV. GLOBALIZAREA ECONOMIEI INTERNAŢIONALE


CONTEMPORANE
Factorii Globalizarea poate fi definită ca procesul deo-
determi- sebit de dinamic al creşterii interdependenţelor
nanţi ai dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii şi
procesului adâncirii legăturilor transnaţionale în sferele vieţii
de globali- economice, politice, sociale şi culturale, având drept
zare implicaţie faptul că problemele devin mai curând
globale decât naţionale, cerând la rândul lor o
soluţionare globală.
Factori determinanţi ai globalizării: evoluţiile
rapide în domeniul tehnologiilor, extinderea
cooperării la nivel de corporaţii, expansiunea
turismului interna-ţional, tendinţele de liberalizare
în numeroase domenii.
Probleme În contextul adâncirii interdependenţelor state-
13
globale şi lor, au apărut probleme noi cu caracter global, cu
modele efecte negative asupra tuturor ţărilor lumii. Printre
mondiale de aceste probleme menţionăm: materiile prime,
abordare şi resursele energetice, populaţia, alimentaţia,
soluţionare echilibrul ecologic, subdezvoltarea, decalajele
a lor dintre state, dezarmarea şi securitatea internaţionala.
Pentru soluţionarea acestor probleme este
necesar să fie promovat modele de dezvoltare
raţionale şi realiste, care să pornească de la
utilizarea raţională a resurselor, eliminând risipa,
consumurile parazitare, efectele negative ale
Dimensi- acţiunii omului asupra mediului ambiant, să asigure
unile crizei eliminarea treptată a marilor decalaje actuale,
globale a dezvoltarea echilibrată a fiecărei ţări şi a economiei
economiei mondiale în ansamblu.
mondiale Economia mondială cunoaşte o criză
profundă, care cuprinde toate laturile vieţii sociale
şi se manifestă la scara întregii planete, afectând
situaţia economică a tuturor statelor. Este o criză
de sistem, care
nu-şi poate găsi soluţii în cadrul actualelor relaţii
economice şi politice internaţionale; se impun
soluţii radicale, care să modifice ordinea economică
internaţională.
Între cauzele crizei globale, cea principală
constă în accentuarea decalajelor între ţările
dezvoltate şi ţările subdezvoltate şi în curs de
dezvoltare. Criza globală are la bază cauze interne,
specifice diferitelor ţări şi grupe de ţări, şi cauze
mondoeconomice.
Tipologia crizelor economice internaţionale
sectoriale şi interdependenţa lor. Distingem:
– crize cu caracter ciclic;
– crize neciclice: conjuncturale şi structurale.
Crizele structurale se grupează după
următoarele criterii:
– criteriul aparatului de producţie;
– criteriul diviziunii muncii şi mecanismelor
14
economice internaţionale;
– principiile ordinii economice internaţionale.

V. POPULAŢIA MONDIALĂ ŞI PROBLEMELE


DEZVOLTĂRII ECONOMICE
Principalele Principalele tendinţe în evoluţia şi structura
tendinţe în populaţiei mondiale:
evoluţia şi – ritmul creşterii populaţiei mondiale s-a
structura accele-rat de la o perioadă la alta;
populaţiei – repartizarea pe glob a populaţiei este
mondiale inegală;
– marea majoritate a populaţiei este
concentrată în regiunile rămase în urmă din punct
de vedere economic;
– ritmuri mai rapide de creştere se
înregistrează în Africa şi America Latină;
– mai mult de jumătate din populaţia mondială
revine Asiei;
– ponderea populaţiei ţărilor dezvoltate este în
scădere;
– cel mai scăzut ritm de creştere al populaţiei
Raportul pe glob îl înregistrează Europa;
populaţie – Evoluţia demografică este influenţată de
dezvoltare urbanizare, învăţământ, calorii şi proteine/loc.,
populaţia activă în agricultură, industrie, construcţii,
locuinţe/familie, ocrotirea sănătăţii ş.a.
Se constată o reducere a ratei mortalităţii pe
plan mondial, urmare a perfecţionării forţelor de
producţie, însoţită de creşterea productivităţii
muncii şi reducerea preţurilor.
Interdependenţa populaţie-forţă de muncă –
resursele dezvoltării
– Raportul dintre populaţie şi forţa de muncă
este guvernat de factorii demografici, resursele
natu-rale, alimentaţia şi mediul ambiant.
– Nivelul de dezvoltare al fiecărei economii
naţionale, forţa sa productivă şi condiţiile generale
de trai sunt puternic influenţate de efectivul,
15
calitatea şi distribuirea forţei de muncă pe ramuri de
activitate.
– Efectivul forţei de muncă depinde atât de
structura populaţiei, cât şi de asigurarea unui
echilibru stabil şi de durată între oferta şi cererea de
muncă.
– Calitatea forţei de muncă se află în relaţie de
dependenţă cu nivelul de instruire profesională.
Fenomene – Distribuirea resurselor de muncă pe ramuri,
şi politici sectoare şi în profil teritorial exprimă amplitudinea
demo-eco- procesului dezvoltării economice.
nomice Fenomene şi politici demo-economice. Avem
în vedere:
– promovarea activităţilor prevăzute prin
strate-giile internaţionale în materie de populaţie;
– acordarea de asistenţă în domeniul activită-
ţilor referitoare la populaţie;
– crearea condiţiilor pentru ca ţările în curs de
dezvoltare să devină capabile să facă faţă
problemelor proprii;
– acordarea unei atenţii particulare grupelor de
populaţie care sunt cele mai dezavantajate.

VI. AGRICULTURA MONDIALĂ ŞI ALIMENTAŢIA ÎN


LUME
Raportul Alimentaţia în lume este asigurată în proporţie
agricultură- de 90% de către agricultură.
dezvoltare- Agricultura creează locuri de muncă pentru
alimentaţie populaţie, resurse de materii prime pentru industria
prelucrătoare, resurse valutare rezultate din exportul
de produse agroalimentare sau din economisirea
valu-tei prin înlocuirea importurilor.
Agricultura menţine şi asigură mediul
ambiant. Creşterea şi dezvoltarea ei impun
soluţionarea unor probleme majore, printre care:
– dotarea cu factori de producţie;
– chimizarea;
– irigaţiile;
16
– mecanizarea;
– forţă de muncă calificată.
Tendinţe şi programe în dezvoltarea
producţiei agricole şi alimentare:
– înfăptuirea reformelor agrare;
– diversificarea producţiei agricole;
– cooperarea sub diverse forme;
– armonizarea intereselor naţionale cu cele
comunitare.
Caracterul global al problemei alimentaţiei a
făcut să sporească preocuparea statelor lumii pentru
găsirea, în afara schimburilor şi cooperării
bilaterale, a unor modalităţi şi căi de intensificare a
Starea colaborării multilaterale, de instituţionalizare a
alimentaţiei acestei cooperări.
în lume. În pofida unor progrese înregistrate în ultimii
20 de ani, a reducerii numărului absolut al
persoanelor care au acces insuficient la hrană, totuşi
Criza agro- acest număr rămâne ridicat: aproximativ o persoană
alimentară din cinci nu se hrăneşte suficient. Circa 2/3 din
populaţia globului, în majoritate din ţările sărace,
cunoaşte fenomene de foamete şi subalimentaţie, în
timp ce o minoritate, situată mai ales în ţările
industrializate, consumă peste normele raţionale.
Cauzele crizei agroalimentare: factorii
naturali, creşterea demografică, starea înapoiată a
agriculturii în ţările în curs de dezvoltare,
interdependenţa cu alte probleme globale, sporirea
preţurilor la petrol, reformele proprietăţii,
liberalizarea economiei ş.a.
Soluţii şi căi de depăşire a crizei
agroalimentare: dezvoltarea unei infrastructuri
agricole în ţările în curs de dezvoltare, schimbări
radicale în sistemul de dis-tribuire a alimentelor,
reorientarea politicilor agrare, formarea şi
dezvoltarea unor deprinderi corecte de consum,
existenţa mijloacelor financiare necesare în vederea
asigurării hranei.
17
VII. RESURSELE NATURALE MONDIALE
Resursele Creşterea economică este necesară pentru că
naturale şi ea dă posibilitatea comunităţii să consume mai
creşterea multe bunuri şi servicii, ducând astfel la
economică îmbunătăţirea reală a standardelor de viaţă. Cu toate
acestea, o creştere economică accelerată poate duce
la epuizarea resur-selor naturale şi la agravarea
problemelor legate de poluarea mediului.
Resursele naturale sunt bunurile şi forţele
naturii utilizate ca: mijloace de muncă, surse de
energie, ma-terii prime şi materiale, obiecte de
consum.
Dinamica Resursele naturale ocupă un loc important în
resurselor, reproducţia socială, toate activităţile economice
producţiei, având ca punct de pornire resursele naturale.
comerţului Problematica resurselor naturale este deosebit de
şi utilizării complexă, ridicând o serie de aspecte majore, printre
resurselor care:
naturale • Concentrarea resurselor în anumite ţări
presu-pune numai în unele cazuri şi supremaţia
aceloraşi ţări în producţia mondială.
• Repartizarea inegală între ţări a resurselor şi
consumului de materii prime provoacă dezechilibre,
tensiuni în viaţa economică şi politică
internaţională.
• Pentru majoritatea ţărilor în curs de dezvol-
tare, materiile prime reprezintă principalele produse
de export.
• Producţia şi comercializarea unor importante
resurse sunt controlate de câteva monopoluri care
îşi impun condiţiile.
• Majoritatea ţărilor dezvoltate sunt
Criza de dependente de importul de materii prime.
resurse Cauze ale crizei resurselor naturale: risipa de
naturale: resurse pe care o presupune cursa înarmărilor,
cauze, stagnarea sau restrângerea activităţilor economice în
forme de ţările dezvoltate, diminuarea cererii de produse
18
manifestare industriale a ţărilor în curs de dezvoltare, noile
şi căi de bariere protecţioniste ale comerţului mondial ş.a.
depăşire Forme de manifestare: relativa insuficienţă a
materiilor prime minerale şi organice în raport cu
modul tehnic de producţie; dezechilibre între
sectorul primar şi cel secundar ale economiei;
dezechilibre structurale specifice pe ţări şi grupe de
ţări; politicile monopoliste.
Căi de depăşire a crizei: conlucrarea tuturor
ţărilor în descoperirea de resurse naturale; strategii
de folosire raţională şi de economisire; asigurarea
comercializării materiilor prime la preţuri
remuneratorii pentru producători şi echitabile pentru
consumatori.
Politici de gestionare a resurselor naturale:
– economisirea resurselor prin promovarea
pro-gresului tehnic, prin perfecţionarea
tehnologiilor de prelucrare;
– intensificarea eforturilor în domeniul
cercetă-rilor geologice;
– dezvoltarea tehnologiei extracţiei şi
înnobilării mineralelor;
– îmbunătăţirea proprietăţilor unor înlocuitori
a căror producere solicită o cantitate mai mică de
energie;
– extinderea activităţilor de reciclare a
materialelor;
– măsuri economice şi legislative care să
stimuleze prelungirea vieţii utile a bunurilor şi
materialelor.

VIII. INDUSTRIA MONDIALĂ ŞI STRATEGII


DE DEZVOLTARE
Tendinţe în Tendinţe în dinamica şi structura industriei
dinamica şi mon-diale:
structura – tendinţa de reducere a ponderii unor
19
industriei subramuri în totalul valorii adăugate în industria
mondiale. prelucrătoare (siderurgia, derivate din petrol, hârtie
Raportul şi produse din hârtie, produse metalice, textile) şi de
industrie- creştere a ponderii altor subramuri (maşini electrice,
dezvoltare produse chimice, produse de plastic etc.);
– tendinţa de reducere a ponderii ţărilor
dezvoltate în producţia mondială şi de creştere a
ponderii ţărilor în curs de dezvoltare în producţia
mondială;
– tendinţa de delocalizare a unor industrii din
ţările dezvoltate în ţările în curs de dezvoltare.
Industrializarea rapidă rămâne motorul creşterii
economice în ţările dezvoltate (termenii de ţări
dezvoltate şi ţări industriale sunt sinonimi), o soluţie
incontestabilă şi o cale strategică pentru dezvoltarea
economică pe termen lung a ţărilor în dezvoltare
(emancipare econo-mică = industrializare)
Strategii Strategii de dezvoltare economică şi
naţionale industrială a ţărilor în curs de dezvoltare:
şi interna- – dezvoltarea economico-industrială bazată pe
ţionale de substituirea importurilor;
industriali- – dezvoltarea economico-industrială orientată
zare şi res- spre promovarea exporturilor.
tructurare Strategiile şi planurile de industrializare
a industriei
trebuie să fie elaborate pe termen lung, clar definite,
funda-mentate în primul rând pe efortul naţional
propriu.
Strategii de dezvoltare economică şi
industrială la nivel subregional şi interregional:
– promovarea comerţului direct între ţările în
curs de dezvoltare;
– constituirea unor aparate instituţionale care
să permită consultarea şi coordonarea în vederea
determi-nării unor mai bune condiţii de
achiziţionare a tehnologiilor;
– armonizarea şi coordonarea politicilor
20
economice în domeniul industrial;
– adoptarea de măsuri pentru sprijinirea proce-
selor de integrare economică;
– încheierea de acorduri pe termen lung
privind specializarea producţiei.
Cooperarea dintre ţările în curs de dezvoltare
şi ţările dezvoltate implică o serie de cerinţe, printre
care:
• consultări asupra disponibilităţilor factorilor
de producţie şi a costurilor acestora;
• consultări asupra posibilităţilor şi condiţiilor
de investiţii;
• reamplasarea unor capacităţi de producţie
din ţările dezvoltate şi crearea unor noi instalaţii
industriale în ţările în dezvoltare;
• accesul ţărilor în dezvoltare la cunoştinţele
tehnice şi tehnologice avansate.

IX. ECHILIBRUL ECOLOGIC NAŢIONAL ŞI MONDIAL


Economie Ecodezvoltarea este o relaţie complexă între
şi ecologie. dezvoltarea economică şi mediul natural, dezvoltare
Ecodezvol- bazată pe reconcilierea omului cu natura şi cu sine
tare
însuşi, adică acea dezvoltare economică bazată pe
res-pectarea cerinţelor echilibrului ecologic, pe
asigurarea dezvoltării durabile.
Ecodezvoltarea reprezintă o nouă strategie de
evoluţie a economiei mondiale, care are drept scop
îmbunătăţirea calităţii vieţii şi protejarea naturii, în
pa-ralel cu menţinerea unor ritmuri de creştere
economică relativ înalte.
Mediul înconjurător, ca problemă globală, şi
Politici mediul înconjurător, ca problemă naţională, se află
ecologice într-o strânsă interdependenţă.
naţionale şi
Problematica ecologică trebuie să se afle în
21
efectele lor prim-planul preocupărilor fiecărei naţiuni; printre
asupra aceste preocupări se înscriu:
relaţiilor • organizarea unor structuri administrative
economice
internaţi- adecvate la nivelul guvernelor, sub forma
onale ministerelor mediului, şi apariţia şi
instituţionalizarea unor organisme
neguvernamentale;
• elaborarea de norme şi standarde ecologice
ridicate, pentru a asigura produse ,,curate” sub
aspect ecologic, care să răspundă exigenţelor
consumatorilor;
• utilizarea unor instrumente economice care
să determine forţele pieţei să acţioneze în scopul
protejării şi îmbunătăţirii calităţii mediului;
• favorizarea ramurilor, subramurilor,
întreprin-derilor, produselor cu grad redus de
poluare;
• influenţarea comportamentului poluatorilor
prin măsuri şi instrumente de natură fiscală (taxe şi
impozite), prin introducerea de stimulente şi cons-
trângeri ecologice care să aibă ca efect direct
instalarea de echipamente de control şi reducere a
poluării.
Colaborarea internaţională în domeniul
protecţiei mediului ambiant şi-a găsit expresia, printre
altele, în convenţii, programe şi organisme naţionale şi
Colaborarea internaţionale, conferinţe mondiale ş.a.:
internaţi- – ONU – Conferinţa mondială de la
onală pentru Stockholm din anul 1972 – Declaraţia şi Planul
protecţia mondial de acţiune privind mediul ambiant.
mediului
înconjură- – UNEP – Programul Naţiunilor Unite pentru
tor Mediu, organism coordonator al activităţilor
desfăşu-rate în alte organisme şi instituţii
22
Convenţii, specializate ale ONU – FAO, UNESCO, ONUDI,
programe şi OIM.
organisme – Sistemul mondial de supraveghere continuă
naţionale şi a mediului (GEMS).
internaţi- – Sistemul internaţional de referinţă
onale
(INFOTERRA).
– Organizaţii internaţionale
neguvernamentale.
– UICN (Uniunea Internaţională pentru
Conser-varea Naturii), Fundaţia Mondială pentru
Natură – WWF, Greenpeace ş.a.

X. INSTITUŢIONALIZAREA INTERNAŢIONALĂ
Bilateralism Bilateralismul şi multilateralismul sunt noţiuni
şi multila- care reflectă parteneriatul într-un raport economic;
teralism în în viaţa economică se întâlnesc două genuri de
colaborarea
economică manifestare a bilateralităţii şi multilateralităţii:
interna- – unul, bazat pe realitatea obiectivă a relaţiilor
ţională economice;
– celălalt, bazat pe existenţa obiectivă a politi-
cilor economice ale statelor.
Bilateralitatea şi multilateralitatea se manifestă
ca un mecanism care constă în colaborare, iar
rezultatul acesteia este un câştig economic pentru
parteneri.

Organizaţii Instituţia internaţională este un instrument


guverna- fundamental al colaborării multilaterale.
mentale şi O organizaţie internaţională este o asociaţie
neguverna- de state, constituită printr-un tratat, dotată cu o
mentale
internaţi- constituţie şi cu organe comune, având o
onale personalitate juridică distinctă de aceea a statelor
membre. Instituţionalizarea multilateralismului ia
23
forme variate: unele instituţii sunt denumite
conferinţe şi, deşi nu sunt organizaţii internaţionale,
îndeplinesc funcţii similare lor (exemplu:
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi
Dezvoltare – UNCTAD, care este un organism al
ONU). Nu întotdeauna se foloseşte denumirea de
organizaţie pentru instituţiile internaţionale; sunt
utilizate şi denumiri ca: reuniuni, agenţii, fonduri,
centre.
Pentru determinarea conţinutului şi sferei de
ac-ţiune a organizaţiilor internaţionale, trebuie să se
por-nească de la următoarele criterii:
• reprezentarea pe care o realizează;
• obiectul activităţii;
• gradul de universalitate.
Organizaţiile guvernamentale sunt create printr-
un instrument juridic care stabileşte acordul statelor
im-plicate (tratat, pact, constituţie, cartă etc.).
Organizaţiile neguvemamentale sau asociaţiile
internaţionale sunt instituţii create printr-o iniţiativă
privată sau mixtă.
Toate aceste organisme promovează o serie de
programe şi convenţii internaţionale în vederea
solu-ţionării şi atenuării problemelor globale,
îmbunătăţirii nivelului tehnic al producţiei, a
condiţiilor de parti-cipare la circuitul economic
mondial şi la diviziunea internaţională a muncii,
Sistemul promovării cooperării interna-ţionale, sprijinirii
Naţiunilor
Unite reconstrucţiei economice a ţărilor cu nivel de
dezvoltare inferior.

24
Contribuţia
organisme-
lor econo-
mice inter-
naţionale la
atenuarea şi
soluţionarea
probleme-
lor globale

25
XI. TRANSNAŢIONALIZAREA VIEŢII ECONOMICE.
SOCIETĂŢILE TRANSNAŢIONALE (STN) ŞI EFECTELE
LOR CONTRADICTORII ASUPRA RELAŢIILOR
ECONOMICE INTERNAŢIONALE
Societăţi Societăţile transnaţionale (STN) sunt
multinaţi- societăţile ale căror sedii sociale se află într-o ţară
onale şi determinată şi care-şi exercită activitatea în exterior
societăţi prin intermediul filialelor şi sucursalelor pe care le
transnaţi- controlează, bazate pe o strategie gândită la scară
ţonale. mondială.
Tipuri, În funcţie de criteriul orientării investiţiilor de
domenii capital se disting două tipuri de structuri
transnaţionale:
– structura introvertită, care presupune o
activi-tate orientată prioritar spre interior;
– structura extrovertită, care se formează în
condiţiile unui accent sporit pus pe activitatea
externă.
Domenii de activitate a STN: producerea de
calculatoare electronice, industria de software,
electronică industrială şi echipament electric,
Factorii şi industria aerospaţială şi de apărare, industria
pieţele de chimică, industria farmaceutică, industria de
dezvoltare automobile, industria petrolului, domeniul bancar.
a STN Factorii de dezvoltare, de creştere a taliei
STN:
– integrarea internaţională pe orizontală;
– integrarea internaţională pe verticală;
– conglomerarea internaţională.
STN tind să-şi lărgească continuu sfera de
dominaţie, atât în interiorul ţării de origine, cât şi pe
pieţe situate în diferite alte ţări. Orice firmă transna-
Manage- ţională îşi desfăşoară activitatea pe piaţa internă, în
mentul cazul societăţii-mamă, pe pieţe străine, în cazul
STN filiale-lor, şi pe pieţe internaţionale, când au loc
schimburi între unităţile componente şi restul lumii.
În ce priveşte managementul STN, distingem:
26
– centralizarea – tipul etnocentric de
organizare;
– descentralizarea – tipul policentric de
organizare.
STN au capacitatea de a se adapta permanent
Relaţiile la noi structuri organizatorice, la noi formule
STN cu manage-riale, specifice fie nu numai unei ramuri de
statele – activitate, ci şi unui anumit segment, dar şi fiecărei
gazdă etape în parte. Într-o epocă a inovaţiei organizate,
flexibilitatea şi ,,managementul schimbării” sunt
provocări care se ridică în faţa STN.
Relaţiile STN cu ţara lor de origine apar ca
relaţii între parteneri. Statul intervine pentru a
tempera politica economică agresivă a vreunei firme
naţionale.
Relaţiile dintre STN şi statele pe teritoriul
cărora ele îşi desfăşoară activitatea (state-gazdă)
sunt foarte complexe şi diferite, în funcţie de
apartenenţa statului-gazdă la grupul ţărilor
dezvoltate sau la acela al ţărilor în curs de
dezvoltare.

CAP. XII. INTEGRAREA ECONOMICĂ INTERSTATALĂ


Concepţii Literatura de specialitate conferă noţiunii de
şi factori integrare economică interstatală numeroase sensuri,
privind între care:
integrarea - trecerea de la microspaţii la macrospaţii,
economică „crearea unor ansambluri economice tot mai
interstatală vaste”;
- absenţa discriminărilor, sau eliminarea
progresivă a discriminărilor, în raporturile
economice dintre diferite ţări;
- stabilitatea şi eficienţa economică a
relaţiilor dintre state.

Factorii determinanţi: armonizarea şi


concentrarea politicilor comerciale şi economice;
27
creşterea economică; lichidarea subdezvoltării,
contracararea efectelor relaţiilor externe inechitabile,
liberalizarea schimburilor.
Tipuri şi Tipuri de integrare interstatală: Zona de
forme ale comerţ liber, Uniunea Vamală, Piaţa Comună şi
integrării Uniunea economică.
economice Uniunea Europeană (UE)
interstatale
- istoricul liberalizării comerciale în Europa;
- structura şi instituţiile Uniunii Europene;
- politica Uniunii Europene: Politica
Agricolă Comunitară, Politica Monetară
Europeană, Politica Comunitară în domeniul
concurenţei, Politica Socială Comunitară, Politica
externă şi de securitate comună.
- pregătirea ţărilor asociate din Europa
Centrală şi de Est pentru aderarea la Uniunea
Europeană.
România şi Uniunea Europeană. Asocierea
şi aderarea României: prezent şi perspective:
- principalele prevederi ale Acordului de
Asociere a României la Uniunea Europeană;
- relaţiile comerciale ale României cu ţările
membre ale Uniunii Europene;
- stadiul actual al pregătirii României pentru
aderarea la Uniunea Europeană;
- politicile sectoriale.
Integrarea în alte zone
- Spaţiul Economic European;
- Acordul de Comerţ Liber Nord American
– NAFTA;
- Integrarea Americii Latine – Zona de
Comerţ Liber a Americilor – FTAA, Piaţa
Comună a Americii Centrale – CACM,
Comunitatea Caraibelor – CARICOM, Zona de
28
Comerţ Liber MERCOSUR;
- Cooperarea Economică Asia Pacific –
APEC;
- Asociaţia Latino-Americană a Liberului
Schimb – ALALC;
- Comunitatea Economică din Africa de Vest –
CEAO;
- Comunitatea Economică a Statelor din
Africa Centrală – CEEAC.

29