1.1.

Performanța firmei – istoric privind conceptul de performanță

Conceptul de performanță este luat în considerare în fiecare zi de toți angajații unei

companii, nu numai de către conducere, dar și de angajații primei linii. Companiile care
doresc să-și continue activitatea într-un mediu de afaceri instabil trebuie să facă tot ce pot
pentru a obține performanțe.
De multe ori managerii fac greșeala de a acorda prea multă atenție la ceea ce face
concurența, în loc să își verifice activitatea. Este necesar ca un manager de succes să ia în
considerare nu numai informațiile financiare, ci și informațiile nefinanciare. Atunci când
vorbim despre aspecte nefinanciare trebuie să reamintim importanța angajaților, trebuie să
fie tratați corect, deoarece clienții de cele mai multe ori identifică angajații cu compania și
numai un angajat mulțumit va face un client fericit.
Clienții ar trebui să fie cele mai importante aspecte luate în considerare de companii
atunci când livrează produse sau servicii. Cheia satisfacerii clienților este furnizarea de
produse și servicii de calitate, care vor asigura performanța pe termen lung a companiei.
Obiectivul principal al managementului financiar la nivelul entităților economice
este reprezentat de maximizarea valorii lor, indiferent de mărimea acestora (pentru
societățile mari listate pe piața de valori, se recomandă maximizarea cursului de schimb, în
cazul din întreprinderile mici și mijlocii sau cele necotate, este necesar să se asigure
stabilitatea financiară, capacitatea de plată, solvabilitatea și rentabilitatea activității
desfășurate). Din acest punct de vedere, urmărirea eficienței dezvoltată în companii necesită
o monitorizare constantă a performanței financiare.
Deși este o chestiune de interes major pentru orice entitate, conceptul de performanță
a fost cercetat empiric în ultimele decenii. O descriere a literaturii în ceea ce privește
structura și conținutul spectacolului apare la Campbell, care a considerat-o drept "un deșert
virtual. Același autor crede că "performanța este ceea ce organizația se angajează să facă și
să o facă bine.
Performanța nu trebuie văzută ca un factor determinant al succesului unei entități, ci
ca o modalitate de a promova mai ușor în cadrul acesteia indivizii cu performanțe ridicate,
comparativ cu cei care au înregistrat niveluri mai scăzute. Alții consideră că schimbările
actuale ale naturii muncii, concentrarea pe învățarea continuă și orientarea spre rezultate,

1
dezvoltarea muncii în echipă, îmbunătățirea tehnologiei și tendințele către globalizare au un
impact asupra conceptului de performanță și asupra viitoarele cercetări privind performanța.
Dezvoltarea activității economice într-un mediu foarte complex și într-o dinamică
accentuată, datorită înregistrării diferențelor semnificative în ceea ce privește condițiile
reale, a generat necesitatea conceptului de performanță ca măsură a rezultatelor obținute,
care corespunde obiectivelor stabilite. Cu alte cuvinte, nu puteți redimensiona un indicator
care să permită măsurarea rezultatelor entităților, fiind necesară o abordare
multidimensională, în conformitate cu obiectivele urmărite.
În plus, conceptul de performanță se explică prin trei caracteristici fundamentale:
economia (resursele de cumpărare la cel mai mic cost), eficiența (maximizarea rezultatelor
obținute dintr-o anumită cantitate de resurse sau minimizarea resurselor pentru un rezultat
predeterminat) și eficacitatea rezultatele sunt mai mari sau cel puțin egale cu rezultatele
furnizate).
Analizând numeroasele semnificații ale conceptului de performanță, avem trei
categorii importante: analiza performanței în funcție de gradul de realizare a obiectivelor
stabilite de strategia aprobată, care proiectează liniile de acțiune ale lucrării; identificarea
performanței corelată cu capacitatea de a crea corelație de valoare și performanță cu nivelul
de productivitate și eficiență obținut.
Una dintre prioritățile cercetării economice a fost și rămâne reevaluarea noțiunii de
performanță și, în special, explorarea și găsirea unor indicatori care ar reflecta cât mai exact
posibilitățile subtile ale entității economice.
Scopul principal al acestei lucrări este evidențierea principalelor metode de măsurare
a performanțelor companiei și de raportare. Performanța este un concept care ridică
numeroase semne de întrebare cu privire la cea mai exactă sau cea mai bună metodă de
raportare a performanței la nivel de companie. Dacă se consideră că indicatorii de măsurare
a performanței financiare oferă o imagine exactă a situației companiei, abordarea modernă
prin intermediul indicatorilor non-financiari oferă o nouă perspectivă asupra măsurării
performanței, care se bazează pe simplitate.
După studiul teoretic, am observat că metodele de măsurare, raportare și interpretare
a performanțelor sunt diverse, opiniile privind cele mai bune metode de măsurare a
performanței sunt contradictorii și companiile preferă să recurgă la indicatori financiari care

2
încă mai joacă un rol mai important în consolidarea măsurării performanței companiei decât
indicatorii non-financiari.
Performanța va rămâne întotdeauna un concept controversat, în continuă evoluție.
Conceptul de performanță poate fi restrâns printr-un număr aproape nelimitat de definiții,
multe dintre ele referindu-se la contexte specifice sau perspective funcționale. Realizarea
unui consens privind definirea performanței este dificilă la nivelul unei entități, deoarece
trebuie să ținem seama de tipul de activități pe care o anumită entitate este specializată și de
interesele diferite ale celui implicat1.
De cele mai multe ori obiectivele entităților tind să fie vagi, în mod constant
schimbătoare, controversate și uneori contradictorii. În aceste condiții, performanța este un
fenomen subiectiv și multidimensionat. În ceea ce privește entitatea economică, multe
acțiuni pot influența sau pot fi influențate de activitățile furnizate de entitatea respectivă și
tocmai de aceea există perspective divergente privind performanța pe scară largă. Literatura
de specialitate nu oferă o perspectivă unitară asupra conceptului de performanță, fie oferă
definiții particularizate care cuprind anumite fațete, fie definiții generale greu de cuantificat2:
- M. Porter consideră că performanța companiei depinde de capacitatea sa de a crea valoare
pentru clienții săi;
- A. Buirguignon definește performanța ca reflectând îndeplinirea obiectivelor
organizaționale;
- Eli Cohen asociază performanța cu eficiență, analizând rezultatele obținute de companie în
comparație cu resursele utilizate;
Philippe Lorino afirmă că, pentru o companie, performanța reprezintă ceea ce contribuie la
optimizarea cuplului cost-valoare și nu numai ceea ce contribuie la diminuarea costului sau
la creșterea valorii;
- C. Marmuse consideră că performanța este elementul care, pe termen lung, menține
competiția la distanță printr-o motivație puternică (bazată pe sisteme de recompense) a
tuturor membrilor organizației.

1 Siminic , Marian. Diagnosticul financiar al firmei. Craiova: Editura Universitar , 2008, p.

34.
2 Helfert, Erich. Tehnici de analiz financiar . Bucureúti: BMT Publishing House, 2006, p. 26.

3
Definirea de performanță a lui Bourguignon, bazată pe trinomul de acțiune-rezultat-succes,
este foarte folosită în literatura de specialitate. Esența acestei abordări constă în definirea
celor trei dimensiuni după cum urmează3:
- performanța acțiunii: performanța este un proces și nu un rezultat care apare la un anumit
punct;
- performanța rezultatului (rezultatul acțiunii): măsurarea performanței este înțeleasă ca o
evaluare a rezultatelor obținute ca urmare a unei activități (proces). Acest înțeles se referă
numai la valoare: măsurarea performanței este considerată o evaluare ex-post a rezultatelor
obținute.
- performanță de succes: performanța nu există independent, dar depinde de reprezentarea
companiei de succes obținută de diferite categorii de utilizatori de informații contabile.
Performanța poate fi definită ca o stare de competitivitate a entității economice, atinsă printr-
un nivel de eficiență și productivitate, care asigură durabilitatea ei pe piață4.
Profesorii C. B rbulescu și C. Bâgu au afirmat că performanța reprezintă nivelul celor mai
bune rezultate obținute. Ei consideră că măsurarea corelativă a performanțelor implică
concepte de competitivitate și avantaj concurențial5.
Cu toate acestea, este inevitabil ca noțiunea de performanță să fie eficiente și eficace
și că indicatorii de expresie dobândesc o diversitate deosebită. Atingerea unei performanțe
la nivel de companie implică o reevaluare directă sau indirectă a competitivității, a
avantajelor concurenței, a eficienței și a eficienței.

1.2.Abordări privind performanțele (economico-financiari etc.)

Măsurarea performanței rămâne o problemă de mare interes pentru manageri și

cercetători. Acest lucru este destul de dificil, deoarece există multe probleme care trebuie
clarificate. În literatura de specialitate apare opinia că "măsurarea performanței este un
subiect care este adesea discutat, dar rar definit".

3 Ibidem.
4
Niculescu, Maria. Diagnosticul global strategic, Vol.II – Diagnostic financiar. Bucureúti: Editura
Economic , 2005, p. 30.
5
ùtef nescu, Aurelia. Performan a financiar î ntre realitate úi creativitate. Bucureúti: Editura
Economic , 2005, p. 40.

4
 Pentru a măsura performanța, în raport cu elementul de comparație, folosim
indicatorii cantitativi (suma profitului, veniturilor și cheltuielilor, valoarea adăugată sau
valoarea creată, productivitatea etc.) și indicatorii calitativi (nivelul satisfacției clienților
pentru produsele livrate, serviciile sau munca efectuată, motivarea angajaților etc.).
La evaluarea performanței generale putem folosi diferite forme, dar, rezumând
explicațiile anterioare, cred că există două posibilități majore: o comparație între rezultatele
obținute și cele proiectate sau cele înregistrate într-o perioadă anterioară, instrumentele
folosite fiind indicatorii progresului la diferitele criterii luate în considerare în acest proces
și o comparație între rezultatele obținute de companie și cele înregistrate de cel mai puternic
concurent (în acest caz, puteți utiliza diferiți indicatori economici sau financiari).
2.1 Cartela de punctaj echilibrată
Scorecard-ul echilibrat este un instrument propus de economiștii Robert Kaplan și
David Norton, ca o consecință a dezavantajelor care rezultă din utilizarea instrumentelor
tradiționale pentru evaluarea performanței operaționale care nu permite o gestionare
eficientă. Cele două au pornit de la considerația că este necesară o analiză a valorii financiare
și operaționale cu patru seturi de parametri.
Acest model este legat de:
Axa clientului
Axa financiară
Învățare și creștere
Trebuie să ținem seama de faptul că cele patru axe necesită aceeași atenție, nici una
dintre ele nu necesită o atenție deosebită în comparație cu altele. Astfel, pe baza ideii că
fiecare client trebuie să fie mulțumit de bunurile sau serviciile furnizate, managerul trebuie
să identifice în mod corespunzător potențialii clienți corespunzători segmentelor de piață
vizate și să cuantifice performanța, calitatea și costurile care creează valoare din perspectiva
clientului.
De asemenea, managerii trebuie să analizeze fluxul de numerar, creșterea trimestrială
a cifrei de afaceri, creșterea cotei de piață și rentabilitatea capitalului propriu, deoarece
acționarii sunt interesați de remunerarea capitalurilor proprii puse la dispoziția entității.
O altă problemă importantă este identificarea proceselor și a competențelor care oferă
cele mai bune rezultate, cu un impact major asupra nivelurilor de satisfacție a clienților și
asupra acționarilor. În cele din urmă, este necesar să se determine capacitatea companiei de

5
a-și îmbunătăți afacerea, de a crea valoare și de a se dezvolta în conformitate cu inovațiile
tehnice și tehnologice. Practic, un astfel de instrument permite managerilor să facă o analiză
pertinentă a evoluției sau involuției zonelor în detrimentul alteia.
O importanță deosebită se acordă indicatorilor care pot fi utilizați în dimensionarea
performanței și evaluarea acesteia în conformitate cu caracteristicile înregistrate la nivelul
fiecărui operator economic sau persoană interesată de acest aspect.
Pe parcursul timpului, performanța a fost măsurată fie prin mărimea companiei, fie
prin productivitatea și profitul acesteia. Conducătorii de contabilitate managerială au
conștientizat faptul că performanțele la nivel organizațional nu pot fi cuantificate numai prin
indicatori contabili sau financiari. Mai ales că în noile organizații de vârstă organizațiile nu
își pot crește competitivitatea doar pentru dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii reprezentate
de acțiuni fizice sau printr-o gestionare excelentă a acțiunilor și a datoriilor financiare.
În literatura de specialitate, indicatorii financiari referitori la performanța companiei
sunt prezentați în trei mari categorii:
- Rezultatul contabilității și indicatorii derivați. Rezultatul contabil este, de fapt, rezultatul
din situația financiară. Este un indicator fundamental care poate fi explicat printr-o analiză
structurală a contului de profit și pierdere, și anume o analiză a soldurilor intermediare de
administrare.
Indicatorii contabili prezintă performanța companiei în valori absolute. Utilizarea
indicatorilor de rată este recomandată pentru diferite comparații: balanța cheltuielilor de
personal în cifra de afaceri, rata productivității, soldul marjei comerciale în cifra de afaceri
etc. Aceste indicatori oferă o imagine cu privire la productivitate;
- Indicatori tradiționali de productivitate. Acești indicatori oferă informații privind
productivitatea, și anume, raportarea se face la valoarea activelor investite. Cel mai cunoscut
indicator este rentabilitatea investiției (ROI), determinată ca raport între valorile rezultate și
cele investite. Un indicator tradițional de productivitate este raportul Productivitatea
financiară determinat ca raport între rezultatul net și capitalurile proprii ale societății
(cunoscut ca rentabilitatea capitalului propriu în literatura de specialitate).

6
 Raportul privind productivitatea financiară oferă informații care permit companiilor
să facă comparații cu privire la productivitatea așteptată de acționari și, prin urmare, să
evalueze atractivitatea financiară a companiei6.
Un alt indicator utilizat pentru a evalua productivitatea economică este rentabilitatea
capitalului angajat (se iau în considerare toate metodele de finanțare folosite) determinate ca
rație între rezultatul operațional și capitalul utilizat;
- Noua categorie de indicatori financiari. Un indicator reprezentativ este EVA (valoarea
adăugată economică), a cărui valoare pozitivă sugerează că societatea a reușit să creeze
valoare din punct de vedere strict financiar după plata tuturor contribuțiilor de capital și mai
ales după plata acționarilor de capital. Valoarea adăugată economică este determinată pe
baza relației7:
Rezultatul operațional = rezultatul operațional - (costul mediu ponderat al capitalului
x capital ajustat ajustat) (1)
EVA este un indicator care este mai bine legat de fluxul bursier decât alte măsuri
financiare. Din perspectiva performanței locale, acest indicator este utilizat pentru evaluarea
performanțelor diviziunilor la nivel de grup.
Indicatorii financiari oferă o perspectivă pe termen scurt asupra performanței, care
reprezintă una dintre limitele cele mai frecvent formulate. Informațiile oferite de aceștia nu
permit o reactivitate bună în numele managerilor. O altă limită este reprezentată de faptul că
indicatorii financiari sunt indicatori ai rezultatului și nu al procesului, sunt efectul deciziilor
de origini diferite și, prin raportarea la timp, de diferite durate.
Informațiile oferite de acești indicatori sunt adesea dificil de înțeles de către
manageri. Indicatorii financiari sunt adesea rezultatul unor calcule complexe și chiar
discutabile, care necesită cunoștințe economice și financiare complexe.
În general, informațiile furnizate factorilor decizionali trebuie să fie obținuți rapid și
trebuie să fie inteligibili pentru a facilita luarea rapidă a deciziilor. Domeniile de interes
privind conducerea, investitorii și creditorii sunt prezentate în tabelul următor, împreună cu
metodele cele mai utilizate de măsurare a performanțelor8.

6 Jensen, Michael and Meckling, William. Specific and General Knowledge and
Organizational Structure. 1992, p. 35.
7 Ibidem.
8 B rbulescu, Constantin and Bâgu, Constantin. Managementul produc iei. Vol.II – Politici

manageriale de produc ie. Bucureúti: Tribuna Economic , 200, p. 33.

7
 Din variația indicatorilor prezentați, testul esențial pentru afaceri este productivitatea
capitalului investit și efectul acestuia asupra activelor deținute de acționari. Acești indicatori
sunt cei mai buni interpreți atunci când sunt abordați ca un sistem de corelații, sensibili la
deciziile manageriale, care pot fi influențați de evoluția vectorilor care creează valoare
specifică.
Mulți indicatori individuali sunt, prin natura lor, doar elemente statice și nu pot fi
interpretate cu exactitate în contextul dinamicii de activitate. Dezavantajele sunt legate de
limitele principiilor contabile tradiționale. Astfel, necesitatea ca managerii să adopte o
perspectivă economică, bazată pe fluxurile de numerar, pentru a consolida activitatea de
luare a deciziilor, care, pe termen lung, va determina și o performanță bazată pe informații
contabile9.
Indicatori non-financiari - o metodă modernă de măsurare a performanței
Noua tendință de măsurare a performanței financiare care utilizează indicatori
nefinanciari a provocat critici severe față de indicatorii financiari, inclusiv critica față de
forma lor agregată, prea lentă oferind informații utile care ar ajuta managerii să înțeleagă
cauzele profunde ale problemelor sau că i-ar ajuta să inițieze măsuri corective rapide.
În ultimii ani, un număr din ce în ce mai mare de companii au început să pună
accentul pe măsurarea anumitor aspecte nefinanciare care au un impact financiar, care încă
nu a stârnit interesul managerilor, cum ar fi loialitatea clienților, satisfacția gradul de
angajare sau alte aspecte privind îmbunătățirea performanței, dar care nu sunt financiare și
au un impact ulterior asupra productivității10.
Poincelot & Wegmann le prezintă în contradicție cu indicatorii financiari: sunt
considerați nefinanciari deoarece nu transmit obiectivul financiar al unei companii în mod
direct ca indicatorii de productivitate bazați pe rezultat sau pe cifra de afaceri și pot fi
indicatori calitativi sau cantitativi, uneori exprimați în valoare monetară (de exemplu,
cheltuielile pentru programele de formare a clienților, cheltuielile de marketing ale
clienților), după cum subliniază autorii.
Având în vedere natura indicatorilor non-financiari, acestea nu pot conduce la o
evaluare globală a creării valorii companiei în termeni aritmetici. Pentru evaluarea și

9 Ibidem.
10
Ristea, Mihai, Jianu Iulia and Lungu, Camelia, op. cit., p. 38.

8
îndrumarea performanței, Poincelot & Wegmann are termen generic criteriile nefinanciare
pentru indicatorii non-financiari.
În ceea ce privește abordarea contractuală, cei doi autori prezintă avantajele
introducerii unor criterii nefinanciare în sistemele de măsurare a performanțelor:11
- criteriile de evaluare nefinanciară facilitează coerența dintre strategie și atribuirea
drepturilor decizionale, fie prin rolul unui mecanism de stimulare, fie ca o componentă
esențială a sistemului de control sau prin cele două roluri menționate mai sus simultan sau
ca un bun modalitatea de evaluare a performanței realizate (prin urmare ele reprezintă un
mecanism care determină, controlează și evaluează performanța, deoarece acestea sunt mult
mai adaptate decât criteriile financiare). Poincelot & Wegmann au observat că aceste criterii
nefinanciare predomină atunci când funcția decizională este descentralizată.
- utilizarea unor criterii nefinanciare poate favoriza coerența internă a arhitecturii
organizaționale. După studierea diferitelor lucrări de cercetare reprezentative, autorul a ajuns
la concluzia că în literatura contractuală relațiile dintre arhitectura organizatorică și criteriile
nefinanciare nu au fost clar stabilite12.
- prezentarea indicatorilor nefinanciari directorilor in acordurile de stimulare (acorduri cu
bonus) ca mijloc de reducere a conflictului (conflicte intre directori si actionari, conflicte
intre directori si angajati). Pentru Ittner, Larcker & Rajan, acordurile de stimulare
managerială bazate exclusiv pe dimensiuni financiare nu sunt cele mai eficiente mijloace de
a motiva directorii să acționeze în conformitate cu interesele acționarilor.
Astfel, cei trei autori sugerează utilizarea unor indicatori nefinanciari, care oferă
rapid acționarilor informații cu privire la efortul depus de directori în crearea de valoare la
nivelul organizației (prin urmare, prezența indicatorilor nefinanciari reprezintă un mijloc de
reducere a conflictului dintre directori și acționari la nivelul organizației)13.

11 Ibidem.
12 ù tef nescu, Aurelia. Performan a financiar i ̂ntre realitate úi creativitate. Bucureúti:
Editura Economic , 2005, p. 39.
13 Ibidem.

9
 Indicatorii non-financiari pentru măsurarea performanțelor unei companii pot unifica
informațiile oferite de indicatorii financiari, dar faptul că procesul de creare a unui set de
indicatori care sunt relevanți pentru activitatea desfășurată de fiecare companie este dificil,
folosit. Dificultatea de aplicare și de analiză a acestor indicatori este determinată nu numai
de complexitatea procesului de selectare a informațiilor care sunt cele mai relevante pentru
compania respectivă, ci și de costurile ridicate cerute de etapele necesare pentru crearea unui
set de activități specifice indicatori.
Necesitatea introducerii indicatorilor non-financiari pentru a ghida și evalua
performanța unei companii a fost susținută de Kaplan și Norton, de exemplu: "indicatorii
financiari nu pot reflecta performanța globală a unei companii".
Orice sistem de măsurare a performanței include și o parte subiectivă. Prin urmare, se
recomandă utilizarea diverselor indicatori evaluați de diferite părți interesate (parteneri),
astfel beneficiind de diferite puncte de vedere la nivelul performanței.
Performanța unei companii implică îmbinarea diferitelor tipuri de abilități care
caracterizează activitatea companiei, cum ar fi: productivitatea, rentabilitatea sau
competitivitatea. Din punct de vedere cronologic, se poate observa că literatura de
specialitate, precum și exercițiul, au evidențiat măsurarea performanțelor companiei prin
intermediul indicatorilor financiari tradiționali.
În ultimul deceniu, a apărut și sa dezvoltat o nouă metodologie de evaluare a
performanței la nivel microeconomic, pe baza capacității companiei de a crea valoare în
activitatea de producție și vânzări efectuate. Acești indicatori care măsoară valoarea internă
și externă a companiei (EVA, MVA) s-au dezvoltat ca o consecință a cerințelor mai ridicate
ale acționarilor și ale pieței. Întrucât firmele își desfășoară activitatea într-un mediu din ce
în ce mai dinamic, analiștii sunt mai deschisi față de aspectele nefinanciare atunci când vine
vorba de obținerea unor concluzii privind performanța companiei.
Prin urmare, pentru a măsura performanța unei companii, este necesar să se apeleze
nu numai la rezultatele financiare, ci la o viziune globală asupra interdependențelor dintre
parametrii interni și externi, cantitativi și calitativi, tehnici și umani, fizici și financiari ai
conducerea companiei.
Chiar dacă tot mai mulți analiști confirmă importanța analizării indicatorilor non-
financiari, indicatorii financiari vor păstra supremația în consolidarea măsurării performanței
companiei datorită ușurinței cu care pot fi analizate și interpretate rezultatele.

10
 În acest context, se poate afirma că nu există o soluție ușoară care poate fi adoptată
de fiecare companie atunci când se dorește măsurarea performanței. Fiecare organizație care
caracterizează cel mai bine activitatea și situația sa specifică14.
Analiza financiară a consacrat o serie de indicatori financiari care permit aprecierea
performanței fie sub forma lichidității, datoriilor, eficienței utilizării capitalului, a ratelor
profitabilității investițiilor, fie sub forma unor elemente care permit identificarea noilor
valoarea adăugată pe care o are acționarii (valoarea adăugată economică, valoarea adăugată
de piață, rentabilitatea lichidă a investițiilor etc.) Această ultimă categorie a apărut ca urmare
a interesului tot mai mare al acționarilor în ceea ce privește capitalul propriu prin utilizarea
valorii adăugate create .
În acest fel, metodele de gestiune financiară și economică utilizate la nivelul agenților
economici sunt "orientate spre crearea valorii pentru acționari. Indiferent de tipurile de
indicatori financiari utilizați pentru măsurarea performanțelor și anise, în literatura de
specialitate găsim numeroși critici în ceea ce privește utilizarea lor în stabilirea deciziilor și
calitatea utilizării informațiilor pentru determinarea lor. Robert Kaplan afirmă că "în cazul
în care managerii acordă prea mult accent pe gestionarea numerelor, viabilitatea pe termen
lung a organizației poate fi amenințată15.
Practic, utilizarea exclusivă a unor indicatori financiari poate determina adoptarea
unor decizii incorecte, având ca bază numărul insuficient de metode privind orientarea și
controlul.
În același timp, luând în considerare acești critici, s-au propus noi indicatori de natură
nefinanciară care să permită o apreciere mai realistă a performanțelor unei companii,
deoarece acestea acordă importanță unei serii de aspecte cu un impact important asupra
performanței. În această categorie sunt incluse o serie de criterii, corelate cu practicile
guvernanței corporative, care pot fi structurate după cum urmează16.

14
Sonnentag, S., Frese M. - Performance concepts and performance theory, Psychological Management of
Individual Performance. Edited by Sabine Sonnentag. C 2002 John Wiley & Sons, Ltd., 2001, p. 45.

15
16

11
 Se poate observa că indicatorii nefinanciari pun accent pe partea operațională și nu
pe cea financiară (din acest punct de vedere, în categoria instrumentelor nefinanciare găsim
metoda echilibrată a tabloului de bord).
Mediul de afaceri este caracterizat de riscuri și incertitudini în aceste zile, astfel încât
este necesar ca managerii să utilizeze toate resursele disponibile pentru a menține
profitabilitatea companiilor lor. Se pare că sfârșitul crizei financiare este departe și că firmele
trebuie să ia toate măsurile potrivite dacă doresc să-și continue activitatea.
Desigur, rapoartele nefinanciare fac obiectul criticilor, fiind considerați că anumiți
indicatori nu prezintă relevanță sau că nu asigură continuitatea de la un an la altul, ceea ce
determină imposibilitatea de a prezice anumite riscuri sau evenimente cu consecințe negative
cu privire la activitatea viitoare17.
În ultimii ani, criza economică a influențat activitatea economică și financiară a
majorității companiilor din întreaga lume. Un procent important din aceste companii nu au
reușit să își continue activitatea și au trecut prin faliment.
Măsurarea performanței economice și financiare este un subiect care a început să
primească o importanță și mai mare decât înainte. Managerii care sunt interesați de eficiența
companiilor lor și care aplică un management bazat pe obiective trebuie să măsoare constant
performanța pentru a detecta problemele, a le rezolva și a crește cifra de afaceri.
În zilele noastre, companiile nu utilizează numai indicatori financiari și economici
pentru a măsura performanța unei companii, ci și indicatori non-financiari. Managementul
ar trebui să creeze strategii care să combine indicatorii economico-financiari cu indicatorii
non-financiari. Companiile nu sunt la fel, astfel încât fiecare manager trebuie să țină seama
de activitatea companiei sale atunci când decide ce indicatori ar trebui să aibă cea mai mare
importanță.

1.3.Sisteme de indicatori ai performanței economico-financiari ai firmei

Contul de profit și pierdere - imagine a performanței

17Vâlceanu Gh., Robu, V., Georgescu. N. - Analiză economico- financiară, Editura

Economică, București, 2005, p. 64.

12
 Contextul informațional complex al situațiilor financiare a condus la recunoașterea
acestora, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, ca instrumente fundamentale ale
managerului la toate nivelurile organizaționale18.
Referindu-se la importanța lor, P.A. Samuelson, câștigătorul premiului Nobel pentru
economie, afirmă: este necesar ca omul modern să obțină cel puțin unele cunoștințe în
elementele contabile. Toată lumea care lucrează în economie trebuie să poată înțelege cele
două caracteristici esențiale de cartografiere, bilanțul și contul de profit și pierdere19.
Pe lângă celelalte componente ale situațiilor financiare, contul de profit și pierdere
oferă informații privind performanța companiei, obiectivul fiecărei companii și misiunea
fiecăru i investitor. În timp, contul de profit și pierdere a reprezentat un subiect de îngrijorare
pentru specialiști și normalizatori.
Ca un prim model de reflecție a performanței, contul de profit și pierdere a fost
evidențiat în 1494 de Luca Pacioli, care a considerat că scopul fiecărui comerciant este de a
obține un profit legal și competent pentru susținerea lui20.
Contul de profit și pierdere reprezintă efectul deciziilor operaționale ale conducerii
asupra performanței societății, asupra profitului și asupra pierderii pentru acționari pentru o
anumită perioadă, respectiv. Profitul și pierderea calculat în cadrul acestui document crește
sau reduce nivelul de acțiuni al acționarilor din bilanț. Prin urmare, situația rezultatelor
obținute este o prelungire necesară a soldului, pentru a obține o precizie cu privire la unele
componente importante ale modificărilor capitalului acționarilor și pentru a oferi informații
detaliate necesare pentru măsurarea performanțelor unei întreprinderi21.
Informațiile referitoare la performanța companiei și mai ales la productivitatea
acesteia, reflectate în contul de profit și pierdere, sunt utilizate pentru:
- evaluarea potențialelor modificări ale resurselor economice ale companiei astfel încât
acestea să poată fi controlate în viitor. Informațiile privind variabilitatea performanțelor sunt,
prin urmare, extrem de importante.
- anticiparea capacității companiei de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente.
- formularea de declarații privind eficiența companiei în utilizarea noilor resurse.

18 Vâlceanu Gh., Robu, V., Georgescu. N., op. cit. p. 64.

19 Ibidem.
20 Niculescu, Maria, op. cit., p. 50
21Ibidem.

13
Metoda de prezentare a contului de profit și pierdere variază de la o țară la alta, în funcție de
conținutul informațional și de forma prezentării. Impactul punerii în aplicare a celei de-a
patra orientări de către statele membre ale Uniunii Europene a generat o serie de modele de
cont de profit și pierdere. În țări precum Belgia, Franța, Italia, Portugalia și Spania, este
ilegal ca societățile comerciale să-și publice conturile de profit și pierdere cu clasificarea
conform funcțiilor.
Dezvoltarea piețelor financiare și a cerințelor de comunicare financiară privind
anticiparea performanțelor viitoare, impuse de investitori, necesită o măsurare dinamică a
performanței. Pentru a realiza acest lucru, doi curenți luptă pentru supremație în lumea
contabilă: "conceptul actual de operare" și "conceptul all inclusive", referindu-se la
operațiunile incluse în determinarea rezultatului.
Conform "conceptului corect de exploatare", în contul de profit și pierdere trebuie să
fie incluse numai consecințele tranzacțiilor operaționale normale din anul fiscal curent, iar
cele care nu se referă la operațiuni trebuie să fie raportate asupra rezervelor. În această
versiune, numai tranzacțiile operaționale permit o pre-vizualizare a performanțelor viitoare
ale companiilor.
Utilizatorii acestui concept elimină toate elementele care nu sunt semnificative
pentru evidențierea performanței soldului din contul de profit și pierdere. Conceptul "all
inclusive" implică includerea în elementele de profit și pierdere a elementelor care implică
creșterea sau scăderea actiunilor în anul fiscal, cu excepția distribuției dividendelor sau a
diminuării capitalului datorată distribuției de către acționari, respectiv a contribuțiilor
acționarilor.
Această abordare duală asupra rezultatelor oferă utilizatorilor un răspuns pentru două
categorii de necesități: măsurarea performanței activităților (conceptul actual de operare) și
cea a măsurării îmbogățirii (conceptul all inclusive).
În ultimii ani, tendința de a prezenta performanța companiei într-o singură declarație
financiară, mai degrabă decât în două sau mai multe, a fost observată. Această situație
corespunde rezultatului global, un indicator care proiectează noi dimensiuni în analiza
performanțelor economico-financiare.
Măsurarea rezultatului global determină dimensiunea performanței companiei. Se
referă la fluctuația acțiunilor societății, ca urmare a unor surse diferite, cu excepția celor
generate de operațiunile cu proprietarii.

14
 Este un indicator mai cuprinzător decât rezultatul evidențiat de contul de profit și
pierdere, deoarece include și elemente determinate în acțiuni, dar care nu tranzitează
conturile de venituri și cheltuieli. Analiza sa evidențiază contribuția tuturor factorilor de
producție la formarea rezultatului, forma sa economică.
Cunoașterea cea mai complexă a conceptului de rezultat global este oferită de IFRS
Din acest punct de vedere, limitele rezultatelor contabile sunt depășite și "diferențele
de conversie, venitul sau pierderea latentă din instrumentul financiar, veniturile și pierderile
actuariale asociate la provizii, la efectul modificărilor în metodele contabile și la corectarea
erorilor fundamentale22.

22
Ristea, Mihai, Jianu Iulia and Lungu, Camelia. Ghid pentru î n elegerea li aplicarea
Standardelor Interna ionale de Contabilitate – IAS 1 Prezentarea situa iilor financiare. Bucureúti:
Editura CECCAR, 2004, p. 38.

15