1.

Cum afectează sistemul de recutare a functionarilor publici principiul separării

administratiei fata de puterea politica?
Administratia publica isi desfasoara activitatea si sarcinile care ii cerevin printr-un personal
construit eterogen, unde functionarii alcatuiesc cea mai importanta parte.
Functionarul public reprezinta persoana numita in conformitate cu legea, intr-o functie publica.
Totalitatea functionarilor publici din cadrul autoritatilor si institutiilor publice din
administratia publica central si locala, alaturi de autoritatile administrative autonome, alcatuiesc
corpul functionarilor publici. Statutul functionarilor publici din Romania prevede execitarea
functiei publice numai pe baza unor principia legale, precum: principiul legalitatii, impartialitatii
si obiectivitatii, transparentei si eficacitatii, responsabilitatii, orientarii catre cetateni si
subordonarii ierarhice.
Conform statutului functionarilor publici, acestora le este interzis sa ocupe functii de executare
in structurile sau organelle de conducere, in structurile sau organelle de conducere, alese sau
numite ale partidelor politice, ale fundatiilor sau asociatiilor care functioneaza pe langa partied
politice. Acelasi regim este aplicabil si in cazul inaltilor functionari publici.
Obligatia functionarului public este ca, in exercitarea atributiilor de serviciu sa se abtina de la
exprimarea sau manifestarea politica a convingerilor si orientarilor lor politice, sa nu favorizeze
vreun partid politic sau vreo organizatie careia ii este aplicabil acelasi regim juridic ca partidelor
politice.
In ceea ce priveste accesul la functia publica, potrivit dispozitiilor din Constitutie, este acesta
este deschis in mod egal tuturor cetatenilor care au domiciliul in tara, fara privlegii si fara
discriminari.
Recrutarea functionarilor publici se face prin concurs. Acest mod de recutare, prezinta mai
multe avantaje. Astfel, prin publicitatea sa, antreneaza participarea mai numeroasa a celor
interesati de ocuparea functiilor din administratia publica. In cariera, functionarul public poate
promova de la un post la altul.
Concluzionand, sarcinile si activitatiile indepinite de administratia publica necesita o gama
larga de prestatii, prestatii ce se pot realiza prin intermediul serviciilor publice. De asemenea,
este necesar un personal cu o buna pregatire profesionala care sa duca la realizarea acestor
servicii. In centrul preocuparilor administratie publice trebuie sa se afla satisfacerea nevoilor
colectivitatii si a indivizilor.

2. In ce masura tezele noului management public care a inspirit reformele administrative

incepang cu anii ’80 al secolului trecut sunt compatibile cu principiul subordonarii
administratie publice fata de politica?
Notiunea de “noul management public” a fost folosita pentr prima data de catre Christopher
Hood in anul 1990. Ideea de “reinventare guvernamentala” s-a manifestat atat in Sua, Canada,
Noua Zeelenda, cat si in Europa. Noile abordari in materie de management pblic sunt descries ca
o “modernizare” a organizatiei publice. Din punctual acesta de vedere, se poate vorbi despre
 descoperirea unui nou model in ceea ce priveste sectorul public, model ce se distinge de
administratia birocratica traditionala.
Principalele component ale noii tendinte sunt:
- Libertatea managerilor de a coordona, actiona si garanta rezolvarea problemelor;
- Punerea in practica a criteriilor si masurilor de performanta explicite;
- Importanta acordata pentru control si rezultate;
- Intensitatea concurentei datorita contractelor pe durata determinate si a proceslor publice de
ofertare;
- Adaptarea stilului de management din sectorul privat;
- Introducerea disciplinei si controlului in utilizarea resurselor.

Din perspectiva administratiei publice din Romania, exista doua abordari principale. In primul
rand, pe temeiul “unicitatii statului”, si situatiei societatii romanesti, se justifica un
conservatorism excesiv care se manifesta prin lipsa curajului si pregatirii necesare initierii unor
schimburi pe baza unor principia modern ce raspund nevoilor actuale din societatea
romaneasca.
In al doilea rand, exista alternative intelegerii unui fenome, nu numai vizibil ci si inevitabil, in
orice democratie care doreste sa isi eficientizeze sistemul administrative, sa raspunda noului tip
de asteptari ale cetatenilor si nevoilor realitatii ale unei societati globale, informatizate.
Aceasta abordare nu poate fi conceputa in afara promovarii unui model de management public
modern, distinct de modelul birocratic traditional, si integrat intr-un nou tip de cultura axata pe
rezultate, intr-un sector public mai putin centralizat.
Centralizarea in directia reformelor manageriale in administratia publica determina o serie de
schimbari fundamentale in directiile urmatoare:
- Limitarea dimensiunilor sectorului public;
- Deconcntrarea in interiorul serviciilor publice guvernamentale;
- Cresterea responsabilitatii manageriale;
- Promovarea mecanismelor de piata;
- Noi roluri pt autoritatile guvernamentale;
- Competente decizionale mai mari la nivel operational;
- Descentralizarea si autonomie financiara la nivel local;
- Limitarea influentelor politice asupra managementului public;
- Accentuarea rolului managementului performantei, managementul resurselor umane,
managementul tehnologiei informatiei si comunicatiilor;
- Imbunatatirea relatiei cu cetatenii si a serviciilor in interesul lor.
In abordarea schimbarilor in administratia publica sunt avute in vedere mai multe coordinate
fundamentale.
- Separarea functiilor politice de cele administrative;
- Subsidiaritatea;
- Autonomia decizionala, administrative si financiara;
- Transparenta in procesul politiclor publice;
- Simplificarea procedurilor si legislatiei;
- Respectful fata de cetateni si preocupai fata de problemele comunitatii.
Din perspectiva noului management public, procesul schimbarilor in administratia publica din
Romania este unul complex si de durata care necesita un management public executat de
profesionisti orientate spre obtinerea de rezultate, motivate sa analizeze, proiecteze sis a
implementeze valorile si principiile de baza ale acestuia.

1. Care este semnificatia termenului politica?

In primul rind, termenul „politica” are mai multe sensuri. Unul dintre ele desemenaza lupta
pentru putere, concurenta dintre fortele politice (partide, grupuri de interes), lupta pentru
exercitarea influentei si ocuparea functiilor de autoritate in sinul unei comunitati, al unei tari, pe
piata electorala sau in procesul de decizie. In engleza acest sens corespunde termenului
„politics”.
O alta semnificatie a termenului „politica” este cea care corespunde in engleza cuvintului
„policy” si se refera la cadrul de orientare pentru actiune, la un program sau o perspectiva de
activitate. Astfel, spunem ca un guvern are o politica economica, sau industriala, sau culturala,
adica el opereaza un ansamblu de interventii, alege (decide) sa faca sau sa nu faca anumite
alegeri intr-un domeniu specific, in aceste cazuri in domeniile economic, industrial sau cultural.
In acest sens, vorbim de politici publice, adica de acte angajate de autoritatea publica pentru a
rezolva o problema sau intr-un sector care tine de resortul ei. Politicile publice sint produsul
activitatii autoritatii publice. Deci, fenomenul politic are doua dimensiuni: a) lupta pentru putere,
concurenta intre fortele politice, aceasta dimensiune se deruleaza in cadrul sistemului politic; b)
actiune publica.
Sistemul politic este o parte a sistemului social care se intinde dincolo de Stat. El cuprinde
nu numai Statul, partidele politice, grupurile de interes, dar si alte structuri de mediere a
intereselor (sindicate) in masura in care aceste institutii influenteaza procesul politic si contribuie
la reglarea sociala. Statul este in centrul sistemului politic.

2. Care sunt particularitatile si sursele legitimitatii birocratice?

a) absenta de legitimitatea democratica
• In modelul clasic bazat pe separatia puterilor, functionarii nu dispun decit de o
legitimitatea mediata.
• Astfel, in tarile democratice, in virtutea principiului separarii puterilor, functionarii nu
sint nici alesi nici responsabili, ei nu dispun de o legitimitate proprie.
• Ei sint total subordonati alesilor politici, singurii reprezentanti directi ai societatii,
singurii care pot sa decida. Autoritatea functionarilor se bazeaza pe autoritatea alesilor.
• In virtutea autonomiei lor in raport cu politicul, ei nu au o legitimitatea directa.
b) legitimitatea birocratica
In ciuda faptului ca in teorie administratia nu dispune de legitimitate democratica, in practica
ea si-a dezvoltata propria legitimitate – birocratica – contra puterii politice. Altfel spus, ea
dispune de alte surse de legitimitate.
Dependenta ei fata de puterea politica este cea care a permis functiei publice sa beneficieze
de legitimitate democratica dar neasumindu-si nici o responsabilitate directa.
Cu toate acestea, profitind de autonomia ei relativa in raport cu alesii, in virtutea garantiilor
statutare conferite, functia publica si-a intarit progresiv coeziunea interna. Ea a dezvoltat un
spirit de corp care i-a permis sa-si creasca influenta in raport cu mediul politic instabil si
diversificat. Astfel, chiar daca aceasta putere nu ii permite sa se substituie alesilor, nici sa
exercite o influenta determinanta asupra alegerilor colective si asupra deciziilor politice, puterea
birocratiei nu este mai putin reala.
Aceasta putere care ii confera autoritate si care este fundamentul legitimitatii birocratice se
bazeaza pe :
a) apolitismul (absenta de aliniere politica) functiei publice
In virtutea apolitismului lor, functionarii se considera aparatorii interesului general, alesii
nereprezentind decit interese partizane, particulare.
Autonomia in raport cu politicul le permite sa fie arbitrii intre interesele diverse si interesele
generale ale societatii. Identificindu-se Statului, functionarii pot fi considerati adevaratii
reprezentanti ai acestuia.
Viziunea birocratica a raportului Stat / societate fiind o viziune care valorizeaza Statul si
devalorizeaza politicul, aceasta este o viziun „anti-democratica”.
b) permanenta
Deoarece statutul lor ii doteaza cu permanenta si stabilitate, functionarii considera ca ei
incarneaza continuitatea indispensabila bunei functionari a afacerilor publice. Pentru ca
interesele urmarite de catre alesi sint egoiste, imediate, sub presiunea jocului electoral si al
cererilor electoratului, guvernantii sint supusi compromisului. Spre deosebire de acestia,
functionarii sint adevaratii profesionisti ai treburilor publice.
c) competenta
Functionarii poseda arta de a administra, de a gestiona. Profesionalismul le intareste pozitia
in raport cu alesii. Competenta tehnica, specializata, este baza legitimitatii birocratice care se
opune legitimitatii democratice.
d) reprezentativitatea
Punind accentul pe apolitism, pe permanenta, pe competenta, functionarii si-au dobindit o
legitimitate diferita si chiar antagonica legitimitatii politicienilor. In acelasi timp ei s-au dotat de
o dimensiune reprezentativa, deoarece administratia intretine legaturi cu mediul social asupra
caruia actioneaza.
Administratia nu este un bloc monolitic, omogen, ci un ansamblu structurat si stratificat care
dispune, intr-un domeniu particular, de competente particulare. Fiecare segment dezvolta legaturi
privilegiate cu mediul social pe care il incadreaza si il controleaza. De asemenea, fiecare segment
 interiorizeaza valorile grupurilor plasate sub controlul ei. Ea devine purtatoarea lor de cuvint.
Astfel, aceste segmente birocratice asigura o functie de reprezentare. Agentii se transforma
reprezentind mediul lor social, intarindu-si astfel pozitia in raport cu alesii. Altfel spus, birocratia
se doteaza de o legitimitate de ordin politic in ciuda faptului ca viziunea si discursul ei oficial
sint bazate pe principiul subordonarii birocratiei fata de politic.
e) apararea valorilor specifice
Subordonarea nu exclude existenta valorilor proprii, specifice. Aceste valori sint :
• apararea interesului general (al binelui comun) - nu se reduce la suma intereselor
particulare – al carui garant este Statul. Functionarii, ca agenti (servitori) ai Statului sint astfel
aparatorii (gardieni) ai binelui colectiv.
• Neutralitatea sociala (impartialitatea): functia publica se plaseaza deasupra clivajelor
sociale, al antagonismelor de clasa. Astfel, administratia are rolul de arbitru, de a echilibra
interesele particulare de grup. In acelasi timp, neutralitate conduce la conservatism: functia
publica apara ordinea existenta,a sigura stabilitatea sociala, raportul de forte sociale existent.
Aceasta ideologie a neutralitatii care este marca mediului administrativ constituie baza puterii
administrative.
In concluzie, autoritatea birocratiei, puterea ei, sint legate de autonomia ei in raport cu
politicul. Principiul separarii permite functionarilor sa-si dezvolte propriul sistem de legitimare.

3. Care sunt cele 2 conceptii ale functiei publice din punct de vedere al raporturilor cu
politica?
Cele doua perspective opuse sint conceptia neutralitatii si cea a politizarii functiei
publice.
A) Neutralitatea reprezinta conceptia conform careia functia publica este recrutata pentru
competenta si este independenta de luptele politice. Ea este mai degraba o exceptie.
In democratiile liberale, aceasta conceptie isi are originea in dezvoltarea, de-a lungul secolului al
XIXlea, a doua elemente cheie : statutul si concursul. Cele doua elemente asigura functionarului
o anumita independenta in raport cu omul politic. Concursul, in special, reduce sau elimina jocul
de influente politice in momentul numirii. Prima care a inovat in aceste domenii a fost Prusia. In
1794, ea a procedat la adoptarea statutului general al functiei sale publice, care a fost adopata de
Germania in momentul crearii sale in 1870. In Franta, practica concursului a fost generalizata
intre 1868-1890, unul din momentele importante fiind creare, in 1872, a Scolii libere de stiinte
politice, predecesoarea
Scolii nationale de administratie creata in 1945. In Marea Britanie, sistemul de recrutare a
functionarilor prin examen a fost introdus in doua etape, in 1850 si 1870, iar in SUA, legea din
1883 a fost aplicata gradual in cursul a 50 de ani.
Meritul
Ca principiu de selectie a functionarilor, regimul de merit a fost mult timp doctrina pentru a
contracara influentele partizane. De mai multi ani, aceasta doctrina este in proces de revizuire
pentru motive de eficacitate si de justitie (discriminare pozitiva). In principiu,regimul de merit
 implica recrutarea prin concurs. Concursul este norma unei recrutari in functie de merit. Aceasta
norma cere ca un candidat sa fie clasat intr-o ordine in functie de notele obtinute in timpul
evaluarilor. Regimul de merit semnifica un sistem de examene
competitive conduse de un organism autonom. In acest sistem, in principiu, toti candidatii pentru
un post sint egali, competenta lor fiind singura baza a discriminarii. Cu toate acestea, in realitate,
concursul functioneaza in avantajul anumitor grupuri in detrimentul altora.
Notiunea de merit este strict individuala, ea nu tine cont de principiul reprezentativitatii.

4. Ce este tipul de stat, ce este forma de stat, ce este forma de regim politic?
Tipul de stat se refera la natura statului, adica la fundamentele puterii etatice. Acesta trimite la
sistemul de valori care stau la baza legitimitatii. Exista state democratice, de drept si state
totalitare.
Forma de stat se refera la distributia teritoriala a puterii. Astfel, exista 2 tipuri de forme de stat-
stat unitary si stat federal, carora li se mai adauga o forma hibrida, statul regional.
Regimul politic reprezinta o parte a sistemului politic si reprezinta amenajarea functionala a
aparatului de stat. El este amenajarea constitutionala a puterii si raporturilor dintre institutii.
Astfel spus, regimul politic reprezinta maniera de a partaja diferitele functii etatice: executive,
legislative, juridical de a defini atributiile institutiilor politice ( presedinte, prim-ministru,
parlament) si a raporturilor dintre ele. Asa cum exista state democratice si totalitare, asa exista si
regimuri democratice, autoritare sau totalitare, in functie de aspectul institutional al accesului la
putere si exercitarea ei.

5. Care sunt principalele functii politice din Romania, la nivel central si local?
Principalele functii politice la nicel central:
- Presedintele;
- Primul-ministru;
- Viceprim-ministru;
- Ministrii de stat,simplu, delegate;
- Secretary de stat;
- Secretary de stat-organe subordinate ministerelor;
- Directorii- oganisme, agentii
Local:- presedintele consiliului local ales, consilieri judeteni;
- Consilieri locali;
-primarul.

6. Care sunt principalele functii politice( inalta functie politica din Romania, la nicel
central si local)?
Central(guvern):
- Secretarul general al Guvernului;
- Secretar general adjunct;
 - Inspectorii guvernamentali;
- Ministere- secretari generali, secretari adjuncti, directori (plini, executivi), director
adjunct.
Local: -prefectul;
- Subprefectul;
- Secretarul unitatii teritoarial administrative
- Directori, sef serviciu, sef birou.

7.Care este diferenta dintre grupuri de interes si partied politice ca structure de

reprezentare a intereselor?
Partidele sint structuri de agregare si articulare a intereselor, de recrutare a leaderilor
politici, de educare si socializare a publicului in materie de politici publice, care cauta sa
cistige puterea. In timp ce rolul partidelor scade, grupurile de interes sint in continua crestere,
ca numar si influenta. Se pare ca tind sa inlocuiasca partidele ca veriga principala de
comunicare intre cetateni si guvern. Dar ele, spre deosebire de partide, nu vizeaza cucerirea
puterii si exercitarea ei, nu urmaresc sa controleze total procesul politic, ci numai sa
influenteze anumite decizii ale guvernului. In timp ce partidele au rol de a agrega interese
largi ale societatii, grupurile reprezinta interese specifice ale unor segmente particulare,
intersul public cerind ca anumite grupuri (grupuri de femei, consumatori, etc) sa nu fie
excluse din procesul politic. Global, grupurile de interes au diminuat rolul partidelor ca
structuri intermediare intre cetateni si Stat. Aceasta tendinta este o reactie la declinul rolului
partidelor in sistemul politic si exprima criza participarii si reprezentarii politice. Cauza crizei
partidelor este alta decit proliferarea si cresterea influentei grupurilor de interese.
Membrii partidelor (deci parlamentarii) exercita o mai mica putere in sistemul politic in
raport cu cabinetele si functionarii superiori. La aceasta se adauga (sau contribuie) si faptul ca
lobbistii sint mai competenti decit parlamentarii in domeniul tehnic. Este firesc astfel ca
cetatenii sa utilizeze canalele de comunicare cele mai capabile sa influenteze politicile publice
pentru a-si realiza interesele.

8.Care este conceptia lui Wilson referitoare la administratie si a raportului ei cu politica si

care a fost semnificatia acesteia pentru studiul administratiei si practica administrativa?
Conceptia wilsoniana asupra functiei publice
O a doua etapa a procesului de reforma are loc in 1887. Aceasta data este un moment
important pentru evolutia fucntiei publice americane. Este anul aparitiei lucrarii „Studiul
administratiei”, un articol scris de Woodrow Wilson, in acel moment profesor universitar si care
va fi ales presedinetele SUA in 1913.
Acest text este considerat prima reflectie teoretica americana asupra stiintei administrative.
In aceasta analiza, Wilson a elaborat in mod stiintific trasaturile esentiale si principiile directoare
ale viitoarei stiinte administrative. Scopul acestei lucrari a fost sa demonstreze ca reforma in curs
a functiei publice este o conditie, sau un mijloc, pentru ameliorarea organizarii adminsitratiei si
a metodelor sale.
Originalitatea analizei consta in faptul ca a subliniat necesitatea ueni stiinte administrative
pragmatica. Al doilea obiectiv viza mijloacele prin care guvernul isi poate realiza scopurile in
modul cel mai eficace posibil si cu cel mai mic cost posibil, atit financiar cit si de energie.
Aceasta stiinta, considera Wilson, este cu atit mai necesara cu cit functia publica era in
expansiune. Aceasta tendinta cerea o noua conceptie asupra rolului Statului, care trebuia sa-si
intareasca controlul asupra activitatii firmelor celor mai importante, cum erau de exemplu
companiile de comunicatii si feroviare.
Viziunea lui Wilson este de fapt o viziune a practicii administrative dupa modelul european
pe care el a incercat sa-l adapteze caracterului federal al Statului american si democratiei
americane. Wilson a fost influentat in intreprinderea sa de realizarile stiintei europene, dar a fost
constient de necesitatea „americanizarii” acestei stiinte, care trebuia sa devina independenta de
originile ei franco-germane.
Dupa Wilson, pentru ca functiile adminsitratiei sa fie utile si eficace, ea trebuie sa fie
structurata in acelasi fel, independent de regimul politic. Se enunta astfel principiul autonomiei
adminsitratiei fata de politic, care va deveni dihotomia clasica adminstratie / politica.
Teza centrala a reflectiei lui Wilson – administratia trebuie sa ramina in afara politicului –
comporta ideea unei colaborari intre cele doua sfere, pentru ca ele sa nu-si prejudicieze mutual
actiunile. Aceasta teza comporta in acelasi timp o condamnare a patronajului.
Prin principiul autonomiei functiei publice fata de politic, nu sint repuse in cauza institutiile
democratice. Autonomia da adminsitratiei o dimensiune instrumentala. O administratie
autonoma este cel mai bun mijloc pentru ca aceasta sa-si indeplineasca sarcinile pe care
dezvoltarea industriala le impun. Astfel, obiectivul lui Wilson nu s-a limitat la moralizarea
politica.
In acelasi timp, dupa Wilson, trebuie puse in valoare legaturile de partenariat dintre
administratia publica si gestiunea afacerilor, ceea ce va deveni o trasatura particulara a gindirii
administrative americane.
Dar inainte de toate, analiza diferentierii nete dintre administratie si politica propusa de
Wilson va influenta urmatoarele generatii de practicieeni si teoreticieni din domeniul
administratiei si politicului.
Rezumind importanta lui Wilson in domeniul reformei administrative, retinem ca influenta
lui a fost considerabila, dar mai ales indirecta. Studiile sale au marcat etapa autonomizarii
administratiei, aceasta conceptie fiind dominanta pina in perioada interbelica. Reforma introdusa
de New Deal a marcat o cotitura doctrinala in viziunea functiei publice: ea a diminuat dominatia
conceptiei dualiste prin recunoasterea necesitatii unei anumite participari a administratiei in
procesul de policy-making.

9.Identificati/specificati si definiti principiile modelului theoretic classic a raporturilor

politica-administratie.
Modelul clasic al raporturilor dintre administratie si politica se caracterizeaza prin
urmatoarele principii :
1) seraparea neta intre birocratie si mediul politic ;
2) subordonarea birocratiei fata de alesi ;
3) principiul neutralitatii birocratice.
Deci, modelul clasic se bazeaza pe principiul distinctiei ce trebuie facuta intre
administratie si politica, ale caror sarcini si functii, de natura diferita, sint executate de doua
tipuri de actori (functionari si respectiv reprezentanti alesi) care sint inserati in doua tipuri de
organizatii : sistemul birocratic si sistemul reprezentativ.
Foarte pe scurt, acest model se caracterizeaza prin :
a) prin esenta sa, birocratia este neutra si este legata de profesionisti care dispun de
continuitate, de permanenta si de competenta necesara ;
b) in perspectiva modelului clasic bazat pe teoria separarii puterilor, fucntionarii au o
pozitie dependenta in raport cu alesii si nu dispun de legitimitate proprie ;
c) rezulta ca administratia este subordonata decidentului politic al carui instrument este ;
d) puterea politica raspunde de decizii, admnistratia este responsabila pentru executarea
fidela dind in acelasi timp avize obiective (expertiza);
e) alesii evita sa poliotizeze administratia si, in schimb, aceasta se limiteaza la rolul ei de
executant fidel. Administratia este subordonata puterii politice dar distincta de aceasta.
Altfel spus, administratia este neutra in raport cu politicul.

10. Care este diferenta dintre definitia juridical si definitia sociologica a statului?
Definitia juridica a Statului modern
Aceasta prima definitie se articuleaza in jurul urmatoarelor componente, conditii ale
existentei statului modern.
a. Existenta unui teritoriu clar delimitat este prima conditie. Acest criteriu implica ideea
de frontiere stabile. Pentru ca un stat modern sa existe, trebuie ca puterea politica sa se
exercite pe un spatiu delimitat pe care il controleaza prin intermediul administratiei si fortei
armate. Aceasta conditie nu este indeplinita nici de imperii nici de micro-societati.
b. Al doilea criteriu este cel al populatiei. Teritoriul etatic este populat de grupuri umane
care partajeaza un sentiment de apartenenta care ii leaga si care ii distinge de alte grupuri care
traiesc pe alte teritorii. In acest sens in antichitate grecii faceau diferenta dintre ei si altii,
calificati ca barbari. Cind populatia care locuieste pe un teritoriul unui stat partajeaza aceiasi
identitate nationala vorbim de Stat-natiune. In alte cazuri (Canada, Belgia, Malaiezia, tari
africane contemporane) cind statele sint compuse din mai multe etnii, vorbim de Stat national
sau multinational.
c. Al treilea criteriu care defineste Statul modern este existenta unei puteri politice
diferentiate, un spatiu politic autonom, clar delimitat de alte institutii sociale, religioase sau
economice. Acest criteriu introduce o diferentiere calitativa decisiva a Statului de alte forme
(entitati) infraetatice, acefale sau dotate de puteri ad hoc (adica instituite de maniera
intermitenta). In Statul modern exista o distinctie de principiu intre puterea politica si cea
religioasa, intre institutiile guvernamentale si structurile firmelor sau intreprinderilor, intre
sectorul public si cel privat. Astfel, revenirea la religios in anumite State – prin adoptarea de
institutii politice fondate pe religie – ridica problema indeplinirii acestui criteriu care este un
pilon al definitiei Statului modern d. A patra conditie se refera la recunoasterea internationala
adica consacrarea de catre dreptul international. Un Stat nu exista decit daca este recunoscut de
alte state si acest process se produce formal prin admiterea la ONU. Astazi 190 de state sint
recunoscute si membre ale ONU. Fara acest criteriu, orice grup armat, orice firma multinationala
puternica poate sa-si creeze un teritoriu si sa exercite dominatia asupra unei populatii. De
exempli, provincia ex iugoslava Kosovo si-a creat institutiile caracteristice unui Stat modern, dar
nu este inca recunoscuta de toate statele si nici de ONU. La fel, chiar daca intr-o entitate toate
institutiile s-au descompus (Somalia in 1990), dar ea este in continuare recunoscuta international,
are inca statut de membru ONU, deci este un Stat.
Aceasta definitie juridica a Statului are un istoric. Ea traduce tutela indelungata exersata
de drept asupra stiintelor politice. Ea are limite, atunci cind exista un ecart intre recunoasterea
formala si realitatea unor State cu institutii descompuse, golite de esenta.
Definitia sociologica a Statului
Definitia weberiana nu exclude definitia juridica, dar ea implica o mai mare exigenta in
atribuirea etichetei de „Stat”. In plus de definitia juridica, definitia lui Weber comporta doua
consecinte. Prima se refera la natura organizatiei : Statul este o intreprindere in sensul ca are o
activitate continua ca finalitate si aceasta intreprindere are un caracter institutional pentru ca
se bazeaza pe reguli stabilite in mod rational si deci pe un aparat administrativ impersonal. In
acest sens, Statul este diferit de alte intreprinderi care pot sa existe pe un teritoriu. A doua
consecinta se refera la faptul ca Weber face din monopolul constringerii legitime, adica din
utilizarea fortei armate, a politiei, a inchisorii, un element distinctif esential. Prin deposedarea
altor grupuri (seniori feudali, sefi traditionali) de utilizarea fortei pentru a face din forta un
atribut al detinatorilor puterii politice care actioneaza in numele Statului face ca acesta sa aiba
o existenta veritabila.
Sa ne amintim definitia lui Weber : „Intelegem prin Stat o intreprindere politica cu
caracter institutional atunci cind directia ei administrativa revendica cu succes in aplicarea
regulamentelor monopolul violentei fizice legitime. Violenta nu este in mod natural nici
unicul mijloc administrativ nici chiar singurul mijloc normal al unui grup politic.... Dar
aplicarea violentei este mijlocul specific si peste tot ea este, in cazul absentei altor mijloace,
ultima ratiune”
Conform acestei definitii, care este mai restrictiva, Somalia sau Liberia de exemplu, nu au
calitatea de Stat. Dupa definitia lui Weber exista mai putine state care merita aceasta
denumire. O revolutie, o revolta, pot face ca un stat sa-si piarda aceast statut. Chiar
mondializarea aduce pe scena o serie de actori (firme multinationale, ONG) care pun sub
semnul intrebarii capacitatea de control al Statelor. Alte dinamici, de exemplu fenomenul de
fragmentarea a Statelor sau miscarile nationaliste sau secesioniste care mineaza Statele din
interior (Bosnia, Ruanda) repun in cauza preponderenta Statului ca actor predominant al
scenei internationale. Cu toate acestea, definitia lui Weber este remarcabila, ea se aplica chiar
in aceste conditii: un Stat, detinind puterea ultima a constringerii, poate declara starea de
urgenta, masuri speciale, pentru a supravietui.

11.Ce intelegem prin sintagma “triunghiul puterii” si cum afecteaza acesta raportul
politica-administratie?
„triunghiul puterii”, format din trei sfere, politica, administratie si
afaceri, unde se iau deciziile capitale. Asistam la o imbricare a intereselor si institutiilor
politice, economice, administrative. Politica este un accelerator de cariera, ea deschide usa
posturilor importante in lumea afacerilor. In aceste conditii se pot depista semnele unui sistem
de patronaj à la française (conceptul de Stat confiscat).
Functionarizarea politicului este fenomenul de intrare masiva a functionarilor in politica.
Asocierea, participarea, integrarea functionarilor, in special al inaltilor functionari, in clasa
politica, este unul din fenomenele cele mai importante ale evolutiei aparatului
politicoadministrativ
francez de dupa 1958. Din 1981, aproximativ 50% din ministrii au fost la
origine functionari.

12. Care este semnificatia principiului responsabilitatii ministeriale in modelul englez

Whitehall din punct de vedere al raportului politica-administratie?
Exista doua principii de baza care rezuma rolul ministrilor: responsabilitatea individuala
si responsabilitatea colectiva. Din aceste doua principii rezulta o a treia caracteristica:
centralitatea stilului parlamentar.
1) Responsabilitatea individuala
Conform modelului de Whitehall, ministrii (si secretarii) sint responsabili pentru
politicile si actiunile departamentului lor. Este doctrina responsabilitatii ministeriale.
Ministrul aproba si andoseaza toate actiunile ministerului sau. Departamentele sint
reprezentate de ministrii in cele mai importante negocieri de politici publice.
2) Responsabilitatea colectiva (adica centralizarea deciziei colective)
Este cel mai important principiu de organizare a rolului politicului. Procesul decizional
este colectiv. Politicile sint colective. Acest principiu face parte din gindirea constitutionala
britanica.
Principiul responsabilitatii colective este o doctrina care regleaza organizarea,
functionarea si practicile guvernului britanic. Aceasta doctrina contrasteaza cu practica
americana si modelul european continental si el reflecta exigenta conform careia guvernul
trebuie sa fie unit in sinul parlamentului ca o conditie pentru supravietuirea sa. De asemenea,
acest principiu reflecta ideea conform careia, pentru ca guvernul sa lucreze efectiv si sa fie
eficient, departamentele trebuie sa colaboreze si sa lucreze impreuna. Politicile trebuie sa fie
rezultatul efortului colectiv, ceea ce impune necesitatea coordonarii. Pe scurt, aceasta doctrina
are la baza credinta ca o buna decizie este o decizie colectiva.
Relatiile dintre Primul ministru si membrii guvernului
Conform modelului de Whitehall si principiului responsabilitatii colective, ideea de baza
care regleaza aceste relatiile dintre Primul ministru si membrii guvernului este ca guvernul
este condus in mod colectiv de ministrii si nu de Primul ministru.
Astfel, in sistemul britanic, exista limitari importante ale puterii Primului ministru in
conducerea guvernului. In ciuda faptului ca acesta este mai mult decit primul intre egali
(primus inter pares), constringerile si limitele puterii sale sint importante si suficiente pentru a
asigura un leadership colectiv.
3) Centralitatea stilului parlamentar
In acest model, leaderii politici implicati in procesul de decizie colectiva sint cei care au
servit mult timp in Parlament, sau in guvern, si care au fost activi in viata publica devenind
apoi nume de referinta. Ei nu sint selectionati ca in SUA de catre Presedinte sau staff-ul de la
Casa Alba.Experienta ministrilor este acumulata in Camera comunelor. Ministrii au deja o
experienta parlamentara. Cu toate acestea, chiar daca ei au o astfel de experienta
parlamentara, experienta lor executiva este redusa. Pentru a-si realiza misiunea, ei se sprijina
pe birocratia permanenta.

13.Care sunt principalele trasaturi ale organizatiei de tip birocratic in viziunea lui Weber?
Ca principiu, birocratia reprezinta respectarea stricta a reglementarilor formale, adica scrise,
prestabilite, care trebuie sa fie aplicate asa cum au fost prescrise. Modelul clasic al organizatiei
birocratice a fost elaborat de Max Weber, dar si de alti autori. Weber a prevazut ca organizatiile
birocratice sint eficace tocmai datorita reglementarilor formale impersonale si rigide.
Organizatia rationala ideala (birocratia in viziunea weberiana) prezinta caracteristicile
urmatoare : formalizarea regulilor, specializarea si ierarhizarea. Weber a adaugat acestor
principii alte trei trasaturi : cariera, codificarea raporturilor cu exteriorul si distinctia stricta intre
administratie si politica (in cazul organizatiilor sectorului public).
a) Formalizarea regulilor
Acesta este primul criteriu. Organizatia birocratica presupune un ansamblu de reguli scrise,
impersonale si clar definite care se refera la toate aspectele : definirea sarcinilor, raporturile de
autoritate, planuri de cariera, modalitatea de sanctionare. Toate aceste aspect sint codificate in :
regulamente sau legi in conformitate cu principiul suprematiei dreptului. Aceste reguli trebuie sa
fie formale, stabilite in avans (si nu informale sau improvizate in functie de circumstante). Pentru
fiecare eveniment susceptibil sa se produca, exista instructiuni specifice.
O buna birocratie trebuie sa prevada totul, ceea ce implica clasificarea problemelor si cazurilor
individuale in functie de criteriile definite. Trebuie sa notam importanta procedurilor scrise : acte
administrative, decizii, avize, totul trebuie inregistrat in scris. Scrisul este, in caz de contestatie,
cea mai buna protectie. El este intr-un fel memoria organizatiei birocratice. Fara proceduri scrise
organizatia nu poate functiona. Aceste proceduri coonstituie baza rutinei birocratice.
b) Specializarea
O definire minutioasa a sarcinilor, a competentelor precise trebuie facuta : aceasta definire
trebuie sa specifice cind, cum, de catre cine (ce categorie de angajati) trebuie realizata o sarcina,
sau ceea ce nu trebuie facut. Cu cit o organizatie pune accentul pe specializarea sarcinilor, cu atit
ea beneficiaza de bune calificari ale expertilor si cu atit isi creste eficacitatea.
c) Ierarhia
Aceasta caracteristica consta in dependenta nivelurilor (esaloanelor) inferioare fata de cele
superioare. Informatia si directivele coboara nivelurile ierarhiei in asa fel incit fiecare angajat isi
exercita competenta (specializarea) fara sa interfereze cu cea a celorlalti executanti. Ierarhia este
supusa legalitatii. Toate nivelurile (titulare ale posturilor – superioare si inferioare) trebuie sa
respecte drepturile care le sint recunoscute prin regulamente sau legi. Se evita astfel arbitrariul.
Relatiile intre palierele organizatiei sint realtii de autoritate prestabilite de tip legal. Fiecare isi
exercita specializarea in limitele atributiilor sale.

Principiul ierarhiei are doua avantaje :

- el permite sa se controleze ansamblul activitatilor, fiecare trebuind sa-si respecte
campul de competenta recunoscut
- permite sa se evite arbitrariul in relatiile de autoritate.
d) Cariera
Birocratia este o organizatie in care recrutarea, promovarea si sanctiunea sint determinate
exclusiv pe baza de merit. Altfel spus, sint dependente de criteriile meritocratice si impersonale.
Orice fel de gestiune a personalului (adica recrutarea, remunerarea, derularea carierei) care se
bazeaza pe acest principiu poate fi calificata ca fiind birocratica. Deci,gestionarea personalului se
bazeaza pe regului impersonale. In contrapartida acestor garantii, birocratia cere salariatilor
obligatii legate de posturile ocupate. Daca aceste obligatii, clar definite, nu sint indeplinite,
atunci organizatia procede la sanctiuni. Aceastea sint de asemenea conforme cu regulile
prestabilite, cu proceduri fixate prin regulament sau lege. In conformitate cu acest principiu al
carierei, salariatul birocratiei(birocratul) nu este proprietarul postului ocupat nici al
instrumentelor muncii (local, furniture etc.). Postul este o ocupatie profesionala. In acelasi timp,
birocratul nu este supus autoritatii organizatiei decit pentru realizarea functiunilor sale
profesionale. Cariera ofera garantii care asigura si maximizeaza securitatea profesionala:
securitatea locului de munca, promovarea, securitatea salariului.

Retinem ca principale avantaje ale acestui principiu :

• elimina arbirariul, favoritismul, in evaluarea muncii salariatilor ;

• permite organizatiei sa atraga cei mai buni (calificati) candidati ;

• securitatea permite participantilor sa se consacre muncii lor ;

• stabilizeaza personalul, permite continuitatea in actiune si dezvoltarea spiritului de

solidaritate si de fidelitate. Salariatii se identifica cu organizatia si interiorizeaza

normele si valorile legate de post.

e) Codificarea relatiilor cu exteriorul

Relatiile birocratiei cu exteriorul sint reglate de aceleasi norme de impersonalitate care
prevaleaza in sinul organizatiei. Organizatia (birocratii) ii trateaza pe clienti intr-o maniera
neutra, fara parti pris. In relatiile cu publicul, singurul criteriu care trebuie respectat este cel
prestabilit in regulamente.

Avantajele acestui principiu sint :

• Echitatea in tratamentul persoanelor. Cererile sint examinate numai din punct de

vedere al regulilor formale recunoscute. Nimeni nu trebuie sa se bucure de un

tratament de favoare si nici sa fie supus unor discriminari ilegale ;

• Onestitatea. Relatiile birocratului cu publicul fiind reglementate, acesta este protejat

contra tractatiilor si presiunilor exterioare care ar putea sa il corupa.

• Continuitatea. Regulile, normele, sint independente in raport cu birocratii care le

aplica si nu sint influentate de schimbarea personalului.

• Eficacitatea. Clasificarea in functie de criterii abstracte favorizeaza luarea in

consideratie a unui mare numar de situatii diferite si permite sa se evite situatiile care

se repeta sa fie tratate ca fiind cazuri particulare.