Proiect de activitate extradidactică

Data: 24 octombrie 2017;

Denumirea activității: ”Alexei Mateevici – 100 de ani de la trecerea în
eternitate”
Loc de desfășurare: Sala de festivități a liceului;
Resurse:
 timp: 45 minute
 umane: elevii clasei a VII-a ”B”
 materiale: expoziție de carte, planșe, postere despre viața și
activitatea poetului, desene inspirate din opera scriitorului.
Scop: Familiarizarea elevilor cu opera poetului national Alexei Mateevici;
Obiective:
 Să cunoască viața și opera poetului Alexei Mateevici;
 Să recite poezii din opera poetului;
 Sa manifeste discernământ față de mesajul patriotic al poeziilor
mateeviciene;
Desfășurarea activității:
Serbarea debutează cu intonarea imnului de stat al RM. Se amintește că versurile
aparțin poetului basarabean Alexei Mateevici.
Cuvânt introductiv: Onarată asistență, gazde și oaspeți ai liceului nostru!
Ziua de 24 octombrie 2017 va deveni memorabilă pentru toți acei care poartă cu
demnitate numele de elevi și dascăli ai Liceului Teoretic ”Alexei Mateevici” .
Jertfa de sine, ecumenismul și patriotismul luminat, sunt virtuți ce l-au caracterizat
pe marele înaintaș al cărui nume ne învrednicim să purtăm.
În această zi, îi aducem un omagiu poetului și preotului Mateevici prin
inaugurarea și sfințirea bustului realizat cu contribuția deosebită a unor oameni de
bună credință și neobosiți susținători ai educației de calitate.
Ne bucurăm să îi avem alături de noi ca oaspeți de onoare pe:
Cuvânt i se oferă primarului or. Cricova, dlui Valentin Guțan.
Cuvânt i se oferă dorictorului liceului, dnei Liliana Bolocan.
Pentru oficierea slujbei de sfințire a bustului, oferim cuvântul parohului bisericii
”Sf. Ierarh Nicolae”, preotul Nicolae Andrieș.

1
 I. La 17 august 2017, s-au împlinit 100 de ani de când tânărul poet și preot
Alexe Mateevici și-a început călătoria către tărâmurile celeste.

II. Deşi a reușit să aştearnă pe hârtie doar vreo 40 de poezii, acolo în Cer,
părintele Alexe Mateevici nu conteneşte să stihuiască înălțătoare rime,
fiind pentru noi toţi pildă de dăruire şi jertfă pentru tot ce este sfânt şi
românesc.
III. Liceul nostru poartă cu înaltă prețuire numele preotului tînăr și voinic, cu
o blîndă față ca a sfinților din icoanele de odinioară, purtat prin vreme de
un singur gând: acela de a găsi cărți, de a cunoaște pe cărturari, de a vorbi
cu dânșii despre scrisul românesc, de a îngâna cu ei baladele străbune.
IV. La Căușeni, Zaim și Căinari
Cad fulgi ca psalmii în biserici
Și vin frumoși și blânzi, și mari,
Apostoli de la sfântul Mateevici.
Și bat în noi ca un verset cu tâlc
Ca ”Limba noastră” când ne crește firea
Și graiul ne-nflorește ca un crâng,
Și ne adună verbul nemurirea.
V. Născut în toate satele Moldovei,
Ca toți acei căror le zicem mari,
În orice casă e la Sine –acasă,
În orice casă, în acest colț de rai.
Ca-n respirarea mamei ori a tatei,
În cartea Sa ne întîlnim ca frații
Și n-o putem citi pînă la capăt
Numai cu ochii unei generații.

VI. Și dacă avem o țară, Poetul Alexei Mateevici

Și dacă avem o casă, Se-așează cu noi la masă –
Și dacă avem prieteni Părintele limbii noastre
Și-i întîlnim în prag, Și geniul acestui neam.

2
 VII. Cântă și astăzi poetul
Și cântecul lui înfioară
Frunza cea verde din codru,
Ochiul, înaltul de stea,
Ca și cum o pasăre
Bolnavă de primăvară,
Viața cea fără de moarte ar cânta.

VIII. E cântecul graiului nostru

Crescut luminos din vocale.
E cântecul neamului nostru,
Crescut din străbune dureri;
Ca și cum o apă ar curge imensă la vale,
Printre două maluri de piatră
Împădurită de palmieri.
IX. Săraci am trăi fără dânsul,
Chiar dacă-am avea de toate,
Chiar dacă s-ar pune masa
De vinuri și de belșug.
Poetul e cinstea noastră
Și partea de eternitate
Pec acre ne-a hărăzit-o
Marele Demiurg.

X. Părinte-al istui grai împovărat

de doruri, de cântări şi de litanii-
în pragul casei Sale, luminat,
şi vremurile au foşnet de Cazanii
Rămâne-va ca frunza-n ramuri
Veșnic și viu, precum cuvântul.
3
 Mult prețuit de neam și neamuri
Cât va fi cerul și pământul.

Cântecul ”Prefață la Mateevici”

Copile, -ţi las drept moştenire
Această limbă fără moarte
şi plină de dumnezeire —
să-i duci lumina mai departe.

Tu limba ta s-o îndrăgeşti —

găseasc-o unii cioturoasă —
pe mama ta cum o iubeşti
nu de atâta că-i frumoasă.

De-atât că ce e maică-i sfânt:

ea ţi-a dat viaţă şi temei,
că e doar una pe pământ,
că e a ta, că eşti al ei.

Iar tu — mergând cu ea alături —

te rușinezi de limba ta
şi o îngâni, privind în lături,
de parcă ai furat ceva.

Dar ştii câţi au căzut sub coasă

şi limba-n gură li s-a fript,
pentru ca tu s-o ai frumoasă
şi s-o vorbeşti nestingherit?!

Când sabia sărea din teacă

4
sau când cu sânge-n două-a nins —
ei graiul au ştiut să-l tacă,
însă de el nu s-au dezis.

Poezia ”Țara” Munti si dealuri-nalte, Igor Pelin verde, iarb-

Carolina Frunza verde
grau de vara,
Ce-i frumoasa a mea
tara!
Tara mea nemarginita
Cu verdeata-mpodobita.
Cat cu ochii-n zari
cuprinzi,
Taruleano, te intinzi,
Stralucind in ape-oglinzi;
Cat cu ochii dai si vezi
— Da pamantului racoare
Tot campii, paduri,
livezi,
Sesuri, vai frumoase,
sate,
Paini in brazde
semanate,
vii,
Departari largi, albastrii.
Vlada Primavara —
numai floare
În campii mirositoare.
Vara — aur tot turnat
Pana-n zare revarsat,
Aur viu de paine coapta
— Pan’in varfurile tale, —
Munca taranimii dreapta.
Trece vantul prin ogoare,
Si se duce pan’in zari
Si razbate-n departari.
Pasari canta-n ceruri sus,
Tot zburand inspre apus.
amara,
Maiculita, scumpa tara,
Mandra esti tu si
frumoasa;
Mandra esti tu la vedere,
Of ! Dar nu esti
norocoasa,
Zaci in vecinica durere;
’N lacrimi tu te scalzi si
jale,
Lacrimile fiilor,
Necazul copiilor.
Cat esti, maica, tu de
mare,
Gemi tot in nevoi amare,
Cat esti de nemarginita,
Tot atat si necajita.

Poezia ”Eu cînt”

Daniel Eu cânt pe-acei ce-n jug şi chin

Pe-a lor spinare ţara ţin,
Sergiu Din plug pe toţi ei îi hrănesc,
Cari în robie şi necaz
Vărsând pâraie de sudori,
Voinici, puternici au rămas!
Dar tot puterile le cresc;
Pe-aceşti puternici muncitori
Vânjoşi, înalţi, ca fierul tari,
Eu cu mândrie-i cânt!...
De soare arşi, bătuţi de vânt,
Brăzdează harnicii plugari
Eu cânt pe-acei ce pân' acum,
Al ţării lor mănos pământ.
Fără cărare, fără drum,

5
În noapte rătăciţi au stat,
Nădejdea însă n-au lăsat;
Dan Eu cânt, căci văd că ele vin
Acele zile de senin;
Eu cânt, căci văd de-acum că piere
Dumitru Pe-acei ce tare, neclintiţi,
A ţării veşnică durere;
Oftând amar din când în când,
Întreaga lume-au sprijinit,
Eu cânt, căci văd necazul frânt,
În urma plugului mergând;
Ş-aud plugari în zori cântând,
Nu doine de amar, de dor, --
Cari focul vieţii nu l-au stins
Înviorarea ţării lor...
În pieptul lor de fier făcut,
Şi cât de mult n-am plâns,
Şi glasul vieţii ascultând,
Tot alte zile-au prevăzut,
Venirea zorilor eu cânt!...
Pe-aceştia eu îi cânt!...

Poezia ”În zarea anilor”

Iana
În zarea anilor trecuţi
Eu văd în flăcări asfinţituri,
Eu văd albastre amurgituri
În zarea anilor trecuţi.
În umbra crengilor cu flori
Visam eu visuri de noroc...
Dar anii ceia sunt pierduţi
În zarea anilor trecuţi.

E primăvară. Sunt în floare Ca şi atunci, văd şi acum

Salcâmii. Stau pe gânduri puşi.
Şi o căldură-mbătătoare
Şi o miroznă-ameţitoare
Mă duce lin departe-n zare,
În zarea anilor apuşi.
Lucirea zorilor pe drum,
Salcâmi în floare, gânditori...
Dar unde-s visele cu flori?
Aceia ani, acelea zori
Trecuţi de-acuma sunt şi duşi
În zarea anilor apuşi.

Rostislav Ş-atunci salcâmii gânditori

Stau înfloriţi în zori de foc;

Sceneta ”Muncitorul”

Un biet creştin, ce ziua toată, Tăind la piatră dintr-o stâncă,

Ba uneori şi noaptea încă, Odată, ostenit de muncă,
Muncea ca să-şi câştige pâine, A lepădat ciocanul jos

6
Ş-a îndreptat spre cer privirea
Ş-un lung oftat din piept a scos:
* C-un rând de călăreţi 'nainte,
,,O, Dumnezeule Preasfinte,
De ce Tu oare m-ai lăsat
Să duc atâta greu pe lume?
De ce nu sunt şi eu bogat,
Să am slugi multe, casă largă,
De toate câte-mi trebuiesc,
Şi-n loc de-a mă trudi cu munca,
Să stau şi să mă hodinesc?"...
De sus din cer atunci un înger
S-a coborât la dânsul: ,,Fie,
Precum doreşti..." Şi muncitorul
Din cea mai neagră sărăcie
S-a pomenit ca-n vis deodată
Bogat, având tot ce dorea,
Şi-n loc de-a se trudi cu munca,
El tot şedea, se hodinea...
* Spre el din nou venind în zbor...
Dar într-o zi a mers pe acolo
Stăpânul ţării, -ncununat,
Cum umblă craii: în trăsură
De patru cai frumoşi purtat,
C-un rând de călăreţi 'nainte
Şi călăreţi având în urmă.
Bogatul de departe-l vede
Şi fericirea i se curmă:
—,,Ce strălucire! Câtă fală!
Aşa viaţă-aş înţelege!
Eu nici pe-un sfert nu sunt ca dânsul.
Pe mine crai de m-ar alege!"
—,,Să fie iar pe-a ta dorinţă",
Îi zice iar cel înger blând
Cu aripi albe, lucitoare,
Spre el din ceruri coborând.
* *
Şi iată-l crai de-acu bogatul,
7
El umblă prin supuşii săi
Într-o trăsură de-aur, trasă
De patru cai ca nişte zmei,
Şi-avea şi-n urmă călăreţi...
Dar iată soarele răsare
'Nălţându-se pe cer măreţ.
*
Ş-a lui lumină —foc ce arde,
Îi pentru tot ce-i pământesc,
De sete iarba se usucă
Şi florile se veştezesc.
Sărmanul crai! El nu mai poate
De năduşală arzătoare.
—,,Oh, Doamne! se gândeşte-n sine,
Ce mult aş vrea să fiu eu soare!"
*
—,,Prea bine", îngerul grăieşte,
Şi craiul într-o clipă iată-l
Schimbat în soare lucitor.
Şi de pe cer cu câtă fală
Îşi arunca a sa privire
În jos spre lumea fermecată
De-a lui frumoasă strălucire!
*
Un nour iată dar se 'nalţă
Pe cer şi tot se mai lăţeşte;
Să scalde-n raze-acum pământul
Degeaba soarele voieşte:
L-a învelit în umbră norul...
—,,Vai! se plânge soarele cu foc:
Un nouraş mă biruieşte,
În ceruri prinde al meu loc!
De ce, Stăpânule al lumii,
Aşa un nor nu sunt şi eu?"
Cel înger se coboară iarăşi:
—,,Să se-mplinească dorul tău!" --
În nor pe soare şi-l preface.
Şi norul varsă mări de apă
Potop îngrozitor, de care
Întreg nimica nu mai scapă.
* Şi iar cel înger se coboară...
Flori, grâuri, case, oameni, turme
Se pleacă-n apă, pier de-a rândul:
O stâncă nu mai stă tăreaţă
În faţă nourul privindu-l.
—,,Poftim!... Of, Doamne!... Stânca asta
Mai tare este decât mine.
De ce, de ce nu sunt eu stâncă?"
Şi bunul înger iarăşi vine
Şi noru-n stâncă şi-l preschimbă...
Iar stânca arsă îi de soare,
De ploi, de vânturi îi bătută;
Dar stă pe loc nepăsătoare.
Deodată dar un om soseşte
Având pe umăr o cazma,
Poezia ”Un sfat”
Iulian Sa fugi de fapta rea, crestine ,
Asculta-al Domnului cuvant,
Si faptuieste numai bine
Din leagan pana la mor mant.
Atunci c-un zambet fericit
Vei trece prin aceasta viata,
Si chiar si moar tea, linistit,
Putea-vei s-o privesti in fata.
Cintecul ”Spălă-mă în râul dragostei”
Nicolae
Am fost la Dumneata în ospeție
8
Izbeşte cu cazmaua-n stâncă
Şi stânca-ncepe-a se sfărma.
*
—,,Vai mie! Muncitoru-acesta
Mă prăpădeşte! Mă doboară!...
De ce nu-s muncitor ca dânsul?"
—,,Prea bine, cu blândeţe-i zice,
Va fi precum ai cuvântat..."
Şi bietul om din stâncă iată-l
În muncitor din nou schimbat.
*
Fusese-avut şi crai puternic,
Iar astăzi? Taie ostenit
La piatră, cum tăia 'nainte
Şi traiul nu i-a mai ticnit.
De soartă dar nu se mai plânge,
Căci a-ncercat pe lume toate:
Şi trai făr' de necaz el ştie
Că-n lumea asta nu se poate.
RubenAtunci — plug, secera si sapa
Vor fi usoare-n mana ta,
Si langa un ulcior de apa
Tu vecinic vesel vei canta.
Iar cand muri-vei, cu mult dor,
Straini si neamuri te-or jeli,
Si flori din lacrimile lor
Pe-al tau mormant vor rasari.
Însă nu erai acasă
Și doar nu era tîrzie
Vreme, și nici toi de coasă.
Era primăvară- albastră
Și veneau din sud cocorii
Și parcă în limba noastră
Ne citeau de sus ogorul.
Și copiii strînși în casă,
Cîntînd al tăuimn –credință
În a noastră limbă – aleasă
Ca să ne zidim ființa.
Poetul a plecat la ceruri
Să lumineze altă lume
Și ne-a lăsat drept moștenire
Un grai, o carte și un nume.
E cel ce-a semănat cu slova
Iubire-n inimile noastre
Si luminează - n veci Moldova
Ca soarele din bolți albastre.

Cântecul ”Iarba verde de acasă”