Sunteți pe pagina 1din 9

Proiect de activitate extradidactică

Data: 24 octombrie 2017;


Denumirea activității: ”Alexei Mateevici – 100 de ani de la trecerea în
eternitate”
Loc de desfășurare: Sala de festivități a liceului;
Resurse:
 timp: 45 minute
 umane: elevii clasei a VII-a ”B”
 materiale: expoziție de carte, planșe, postere despre viața și
activitatea poetului, desene inspirate din opera scriitorului.
Scop: Familiarizarea elevilor cu opera poetului national Alexei Mateevici;
Obiective:
 Să cunoască viața și opera poetului Alexei Mateevici;
 Să recite poezii din opera poetului;
 Sa manifeste discernământ față de mesajul patriotic al poeziilor
mateeviciene;
Desfășurarea activității:
Serbarea debutează cu intonarea imnului de stat al RM. Se amintește că versurile
aparțin poetului basarabean Alexei Mateevici.
Cuvânt introductiv: Onarată asistență, gazde și oaspeți ai liceului nostru!
Ziua de 24 octombrie 2017 va deveni memorabilă pentru toți acei care poartă cu
demnitate numele de elevi și dascăli ai Liceului Teoretic ”Alexei Mateevici” .
Jertfa de sine, ecumenismul și patriotismul luminat, sunt virtuți ce l-au caracterizat
pe marele înaintaș al cărui nume ne învrednicim să purtăm.
În această zi, îi aducem un omagiu poetului și preotului Mateevici prin
inaugurarea și sfințirea bustului realizat cu contribuția deosebită a unor oameni de
bună credință și neobosiți susținători ai educației de calitate.
Ne bucurăm să îi avem alături de noi ca oaspeți de onoare pe:
Cuvânt i se oferă primarului or. Cricova, dlui Valentin Guțan.
Cuvânt i se oferă dorictorului liceului, dnei Liliana Bolocan.
Pentru oficierea slujbei de sfințire a bustului, oferim cuvântul parohului bisericii
”Sf. Ierarh Nicolae”, preotul Nicolae Andrieș.

1
I. La 17 august 2017, s-au împlinit 100 de ani de când tânărul poet și preot
Alexe Mateevici și-a început călătoria către tărâmurile celeste.

II. Deşi a reușit să aştearnă pe hârtie doar vreo 40 de poezii, acolo în Cer,
părintele Alexe Mateevici nu conteneşte să stihuiască înălțătoare rime,
fiind pentru noi toţi pildă de dăruire şi jertfă pentru tot ce este sfânt şi
românesc.
III. Liceul nostru poartă cu înaltă prețuire numele preotului tînăr și voinic, cu
o blîndă față ca a sfinților din icoanele de odinioară, purtat prin vreme de
un singur gând: acela de a găsi cărți, de a cunoaște pe cărturari, de a vorbi
cu dânșii despre scrisul românesc, de a îngâna cu ei baladele străbune.
IV. La Căușeni, Zaim și Căinari
Cad fulgi ca psalmii în biserici
Și vin frumoși și blânzi, și mari,
Apostoli de la sfântul Mateevici.
Și bat în noi ca un verset cu tâlc
Ca ”Limba noastră” când ne crește firea
Și graiul ne-nflorește ca un crâng,
Și ne adună verbul nemurirea.
V. Născut în toate satele Moldovei,
Ca toți acei căror le zicem mari,
În orice casă e la Sine –acasă,
În orice casă, în acest colț de rai.
Ca-n respirarea mamei ori a tatei,
În cartea Sa ne întîlnim ca frații
Și n-o putem citi pînă la capăt
Numai cu ochii unei generații.

VI. Și dacă avem o țară, Poetul Alexei Mateevici


Și dacă avem o casă, Se-așează cu noi la masă –
Și dacă avem prieteni Părintele limbii noastre
Și-i întîlnim în prag, Și geniul acestui neam.

2
VII. Cântă și astăzi poetul
Și cântecul lui înfioară
Frunza cea verde din codru,
Ochiul, înaltul de stea,
Ca și cum o pasăre
Bolnavă de primăvară,
Viața cea fără de moarte ar cânta.

VIII. E cântecul graiului nostru


Crescut luminos din vocale.
E cântecul neamului nostru,
Crescut din străbune dureri;
Ca și cum o apă ar curge imensă la vale,
Printre două maluri de piatră
Împădurită de palmieri.
IX. Săraci am trăi fără dânsul,
Chiar dacă-am avea de toate,
Chiar dacă s-ar pune masa
De vinuri și de belșug.
Poetul e cinstea noastră
Și partea de eternitate
Pec acre ne-a hărăzit-o
Marele Demiurg.

X. Părinte-al istui grai împovărat


de doruri, de cântări şi de litanii-
în pragul casei Sale, luminat,
şi vremurile au foşnet de Cazanii
Rămâne-va ca frunza-n ramuri
Veșnic și viu, precum cuvântul.
3
Mult prețuit de neam și neamuri
Cât va fi cerul și pământul.

Cântecul ”Prefață la Mateevici”


Copile, -ţi las drept moştenire
Această limbă fără moarte
şi plină de dumnezeire —
să-i duci lumina mai departe.

Tu limba ta s-o îndrăgeşti —


găseasc-o unii cioturoasă —
pe mama ta cum o iubeşti
nu de atâta că-i frumoasă.

De-atât că ce e maică-i sfânt:


ea ţi-a dat viaţă şi temei,
că e doar una pe pământ,
că e a ta, că eşti al ei.

Iar tu — mergând cu ea alături —


te rușinezi de limba ta
şi o îngâni, privind în lături,
de parcă ai furat ceva.

Dar ştii câţi au căzut sub coasă


şi limba-n gură li s-a fript,
pentru ca tu s-o ai frumoasă
şi s-o vorbeşti nestingherit?!

Când sabia sărea din teacă


4
sau când cu sânge-n două-a nins —
ei graiul au ştiut să-l tacă,
însă de el nu s-au dezis.

Poezia ”Țara” Munti si dealuri-nalte, Igor Pelin verde, iarb-


vii, amara,
Departari largi, albastrii. Maiculita, scumpa tara,
Carolina Frunza verde Mandra esti tu si
grau de vara, frumoasa;
Ce-i frumoasa a mea Vlada Primavara — Mandra esti tu la vedere,
tara! numai floare Of ! Dar nu esti
Tara mea nemarginita În campii mirositoare. norocoasa,
Cu verdeata-mpodobita. Vara — aur tot turnat Zaci in vecinica durere;
Cat cu ochii-n zari Pana-n zare revarsat, ’N lacrimi tu te scalzi si
cuprinzi, Aur viu de paine coapta jale,
Taruleano, te intinzi, — Pan’in varfurile tale, —
Stralucind in ape-oglinzi; Munca taranimii dreapta. Lacrimile fiilor,
Cat cu ochii dai si vezi Trece vantul prin ogoare, Necazul copiilor.
— Da pamantului racoare Cat esti, maica, tu de
Tot campii, paduri, Si se duce pan’in zari mare,
livezi, Si razbate-n departari. Gemi tot in nevoi amare,
Sesuri, vai frumoase, Pasari canta-n ceruri sus, Cat esti de nemarginita,
sate, Tot zburand inspre apus. Tot atat si necajita.
Paini in brazde
semanate,

Poezia ”Eu cînt”

Daniel Eu cânt pe-acei ce-n jug şi chin


Pe-a lor spinare ţara ţin,
Sergiu Din plug pe toţi ei îi hrănesc,
Cari în robie şi necaz
Vărsând pâraie de sudori,
Voinici, puternici au rămas!
Dar tot puterile le cresc;
Pe-aceşti puternici muncitori
Vânjoşi, înalţi, ca fierul tari,
Eu cu mândrie-i cânt!...
De soare arşi, bătuţi de vânt,
Brăzdează harnicii plugari
Eu cânt pe-acei ce pân' acum,
Al ţării lor mănos pământ.
Fără cărare, fără drum,

5
În noapte rătăciţi au stat,
Nădejdea însă n-au lăsat;
Dan Eu cânt, căci văd că ele vin
Acele zile de senin;
Eu cânt, căci văd de-acum că piere
Dumitru Pe-acei ce tare, neclintiţi,
A ţării veşnică durere;
Oftând amar din când în când,
Întreaga lume-au sprijinit,
Eu cânt, căci văd necazul frânt,
În urma plugului mergând;
Ş-aud plugari în zori cântând,
Nu doine de amar, de dor, --
Cari focul vieţii nu l-au stins
Înviorarea ţării lor...
În pieptul lor de fier făcut,
Şi cât de mult n-am plâns,
Şi glasul vieţii ascultând,
Tot alte zile-au prevăzut,
Venirea zorilor eu cânt!...
Pe-aceştia eu îi cânt!...

Poezia ”În zarea anilor”


Iana
În zarea anilor trecuţi În umbra crengilor cu flori
Eu văd în flăcări asfinţituri, Visam eu visuri de noroc...
Eu văd albastre amurgituri Dar anii ceia sunt pierduţi
În zarea anilor trecuţi. În zarea anilor trecuţi.

E primăvară. Sunt în floare Ca şi atunci, văd şi acum


Salcâmii. Stau pe gânduri puşi. Lucirea zorilor pe drum,
Şi o căldură-mbătătoare Salcâmi în floare, gânditori...
Şi o miroznă-ameţitoare Dar unde-s visele cu flori?
Mă duce lin departe-n zare, Aceia ani, acelea zori
În zarea anilor apuşi. Trecuţi de-acuma sunt şi duşi
În zarea anilor apuşi.

Rostislav Ş-atunci salcâmii gânditori


Stau înfloriţi în zori de foc;

Sceneta ”Muncitorul”

Un biet creştin, ce ziua toată, Tăind la piatră dintr-o stâncă,


Ba uneori şi noaptea încă, Odată, ostenit de muncă,
Muncea ca să-şi câştige pâine, A lepădat ciocanul jos

6
Ş-a îndreptat spre cer privirea El umblă prin supuşii săi
Ş-un lung oftat din piept a scos: Într-o trăsură de-aur, trasă
De patru cai ca nişte zmei,
* C-un rând de călăreţi 'nainte,
Şi-avea şi-n urmă călăreţi...
,,O, Dumnezeule Preasfinte, Dar iată soarele răsare
De ce Tu oare m-ai lăsat 'Nălţându-se pe cer măreţ.
Să duc atâta greu pe lume?
De ce nu sunt şi eu bogat, *
Să am slugi multe, casă largă,
De toate câte-mi trebuiesc, Ş-a lui lumină —foc ce arde,
Şi-n loc de-a mă trudi cu munca, Îi pentru tot ce-i pământesc,
Să stau şi să mă hodinesc?"... De sete iarba se usucă
De sus din cer atunci un înger Şi florile se veştezesc.
S-a coborât la dânsul: ,,Fie, Sărmanul crai! El nu mai poate
Precum doreşti..." Şi muncitorul De năduşală arzătoare.
Din cea mai neagră sărăcie —,,Oh, Doamne! se gândeşte-n sine,
S-a pomenit ca-n vis deodată Ce mult aş vrea să fiu eu soare!"
Bogat, având tot ce dorea,
Şi-n loc de-a se trudi cu munca, *
El tot şedea, se hodinea...
—,,Prea bine", îngerul grăieşte,
* Spre el din nou venind în zbor...
Şi craiul într-o clipă iată-l
Dar într-o zi a mers pe acolo Schimbat în soare lucitor.
Stăpânul ţării, -ncununat, Şi de pe cer cu câtă fală
Cum umblă craii: în trăsură Îşi arunca a sa privire
De patru cai frumoşi purtat, În jos spre lumea fermecată
C-un rând de călăreţi 'nainte De-a lui frumoasă strălucire!
Şi călăreţi având în urmă.
Bogatul de departe-l vede *
Şi fericirea i se curmă:
—,,Ce strălucire! Câtă fală! Un nour iată dar se 'nalţă
Aşa viaţă-aş înţelege! Pe cer şi tot se mai lăţeşte;
Eu nici pe-un sfert nu sunt ca dânsul. Să scalde-n raze-acum pământul
Pe mine crai de m-ar alege!" Degeaba soarele voieşte:
—,,Să fie iar pe-a ta dorinţă", L-a învelit în umbră norul...
Îi zice iar cel înger blând —,,Vai! se plânge soarele cu foc:
Cu aripi albe, lucitoare, Un nouraş mă biruieşte,
Spre el din ceruri coborând. În ceruri prinde al meu loc!

* *

Şi iată-l crai de-acu bogatul, De ce, Stăpânule al lumii,

7
Aşa un nor nu sunt şi eu?" Izbeşte cu cazmaua-n stâncă
Cel înger se coboară iarăşi: Şi stânca-ncepe-a se sfărma.
—,,Să se-mplinească dorul tău!" --
În nor pe soare şi-l preface. *
Şi norul varsă mări de apă
Potop îngrozitor, de care —,,Vai mie! Muncitoru-acesta
Întreg nimica nu mai scapă. Mă prăpădeşte! Mă doboară!...
De ce nu-s muncitor ca dânsul?"
* Şi iar cel înger se coboară...
—,,Prea bine, cu blândeţe-i zice,
Flori, grâuri, case, oameni, turme Va fi precum ai cuvântat..."
Se pleacă-n apă, pier de-a rândul: Şi bietul om din stâncă iată-l
O stâncă nu mai stă tăreaţă În muncitor din nou schimbat.
În faţă nourul privindu-l.
—,,Poftim!... Of, Doamne!... Stânca asta *
Mai tare este decât mine.
De ce, de ce nu sunt eu stâncă?" Fusese-avut şi crai puternic,
Şi bunul înger iarăşi vine Iar astăzi? Taie ostenit
Şi noru-n stâncă şi-l preschimbă... La piatră, cum tăia 'nainte
Iar stânca arsă îi de soare, Şi traiul nu i-a mai ticnit.
De ploi, de vânturi îi bătută; De soartă dar nu se mai plânge,
Dar stă pe loc nepăsătoare. Căci a-ncercat pe lume toate:
Deodată dar un om soseşte Şi trai făr' de necaz el ştie
Având pe umăr o cazma, Că-n lumea asta nu se poate.

Poezia ”Un sfat”


Iulian Sa fugi de fapta rea, crestine , RubenAtunci — plug, secera si sapa
Asculta-al Domnului cuvant, Vor fi usoare-n mana ta,
Si faptuieste numai bine Si langa un ulcior de apa
Din leagan pana la mor mant. Tu vecinic vesel vei canta.
Atunci c-un zambet fericit Iar cand muri-vei, cu mult dor,
Vei trece prin aceasta viata, Straini si neamuri te-or jeli,
Si chiar si moar tea, linistit, Si flori din lacrimile lor
Putea-vei s-o privesti in fata. Pe-al tau mormant vor rasari.

Cintecul ”Spălă-mă în râul dragostei”

Nicolae
Am fost la Dumneata în ospeție

8
Însă nu erai acasă
Și doar nu era tîrzie
Vreme, și nici toi de coasă.
Era primăvară- albastră
Și veneau din sud cocorii
Și parcă în limba noastră
Ne citeau de sus ogorul.
Și copiii strînși în casă,
Cîntînd al tăuimn –credință
În a noastră limbă – aleasă
Ca să ne zidim ființa.
Poetul a plecat la ceruri
Să lumineze altă lume
Și ne-a lăsat drept moștenire
Un grai, o carte și un nume.
E cel ce-a semănat cu slova
Iubire-n inimile noastre
Si luminează - n veci Moldova
Ca soarele din bolți albastre.

Cântecul ”Iarba verde de acasă”