Acest volum a fost realizat în cadrul proiectului ArheGIS, finanțat de

către AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

Traducere engleză/ English translation: Maria-Magdalena Ștefan
Ilustrație și grafică/ Illustration & Graphics: Maria-Magdalena Ștefan, Dan Ștefan,
Cătălin Dinulescu
Copertă/ Covers: Maria-Magdalena Ștefan

Coperta/Cover I-IV: Situl arheologic/archaeological site Adamclisi-Tropaeum Traiani

Coperta/Cover IV: principiul proiecţiei stereografice oblice şi construcţia reţelei
cartografice/the principle of oblique stereographic projection and the development of the
cartographic network (Năstase, Osaci-Costache 2005, p. 180, fig. 13.9).

@ Maria-Magdalena Ștefan, Dan Ștefan, Valeriu Cavruc, 2012

Editura Istros a Muzeului Brăilei

MULȚUMIRI / AKNOWLEDGEMENTS
Autorii doresc să mulțumească tuturor colegilor, arheologi sau topografi,
care au ajutat în teren la achiziționarea datelor, în parte exemplificate în acest
volum, ori care au contribuit la formarea experienței autorilor în domeniul
aplicațiilor interdisciplinare în arheologie: / The authors would like to thank to
all those colleagues, archaeologists or surveyors, who helped during the field
surveys, some of which were presented in this volume, or who helped the
authors gain their experience in the field of interdisciplinary applications for
archaeology:
Dana Dumitrașcu, Valeriu Sîrbu, Eugen S. Teodor, Cătălin Constantin, Constantin
Ștefan, Monica Constantin, Alexandra Teodor, Mihai Ștefan Florea.
 Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni – Sfântu Gheorghe
Centrul de Pregătire Profesională în Cultură
Universitatea de Stat din Republica Moldova

Maria-Magdalena Ștefan Dan Ștefan Valeriu Cavruc

Manual teoretic și exemple de aplicare

------------------------------

Theoretical Handbook and Practical Examples

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

ȘTEFAN MARIA-MAGDALENA
ArheGIS : arheologie digitală și spațială : manual teoretic și exemple
de aplicare / Maria-Magdalena Ștefan. Dan Ștefan, Valeriu Cavruc. –
Brăila : Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2012
ISBN 978-606-654-031-5

I. Ștefan, Dan
II. Cavruc, Valeriu

004:902
 Acest volum este destinat însușirii unor concepte tehnice complexe de către
specialiștii din domeniul științelor umaniste. Este recomandabil, de aceea, ca
materialele ce se regăsesc în paginile următoare să fie utilizate exclusiv în scop
didactic.
Lucrarea se sprijină pe o sinteză originală de noțiuni teoretice și principii
practice de aplicare a topografiei și sistemelor GIS în studiul siturilor
arheologice. Studiile de caz prezentate analizează seturi de date topografice și
cartografice înregistrate și prelucrate de către autori sau de către colective
conduse de autori. Anumite părți din acest manual fac parte din rapoarte și
articole anterioare, în timp ce altele sunt componente ale unor studii încă
nepublicate.
Selecția și succesiunea acestor materiale în cuprinsul prezentului manual a
fost realizată astfel încât procesul de familiarizare a cititorului cu aplicațiile
topografiei și sistemelor GIS în arheologie să fie cât mai simplu și intuitiv.
Unele dintre noțiuni au fost prezentate simplificat pentru a spori inteligibilitatea
textului.
 This volume was projected as a handbook meant to be used in the process of
acquiring complex technical concepts by specialists trained in the field of
humanities. It is therefore advisable not to use the materials and information to
be found in the following pages other than in educational purpose.
The text is grounded on original syntheses of theoretical concepts and
practical principles of employing surveying and GIS in the study of
archaeological sites. The following case studies present topographical data sets
obtained by the authors or by teams of specialists headed by the authors. Some
parts of this handbook contain elements or make reference to previous scientific
reports and articles, while others contain still unpublished materials.
The materials selection and sequence in the current handbook was done with
the purpose of familiarizing the reader with the surveying and GIS applications
in archaeology in a simple and intuitive manner. Some concepts were
intentionally presented in a simplified way in order to increase the text
readability.
ARGUMENTE ÎN FAVOAREA UNEI ARHEOLOGII SPAȚIALE .................................... 166

CARTOGRAFIA ...................................................................................................... 19
GEODEZIA ............................................................................................................. 22
TOPOGRAFIA ......................................................................................................... 22
FOTOGRAMMETRIA ............................................................................................... 22
TELEDETECŢIA...................................................................................................... 24
CADASTRUL .......................................................................................................... 25
LECTURI RECOMANDATE ...................................................................................... 26

TEOREMA LUI PITAGORA ...................................................................................... 29

DESENUL ARHEOLOGIC ......................................................................................... 31
LECTURI RECOMANDATE ...................................................................................... 34

FORMA PĂMÂNTULUI ........................................................................................... 35

DATUM ................................................................................................................. 38
SISTEME DE COORDONATE .................................................................................... 39
Sistem de coordonate geografic
Sistem de coordonate cartezian sau rectangular
Sistem de coordonate proiectat
PROIECŢII CARTOGRAFICE .................................................................................... 40
UTM
Proiecţia Stereografică 1970
TMM
LECTURI RECOMANDATE ...................................................................................... 48

METODE DE RIDICARE ÎN PLAN A UNOR SUPRAFEȚE .............................................. 52

APLICAŢII ALE STAŢIEI TOTALE ÎN ARHEOLOGIE ................................................... 53
PRACTICI ÎN TEREN ............................................................................................... 56
TEHNICI DE MĂSURARE A RELIEFULUI ÎN SITURI ARHEOLOGICE ............................ 59
Înregistrarea poziţiei secţiunilor şi conturului complexelor arheologice
LECTURI RECOMANDATE ...................................................................................... 62

CUM FUNCŢIONEAZĂ UN GPS? ............................................................................. 64

APLICAŢII ALE TEHNOLOGIEI GPS ÎN ARHEOLOGIE ............................................... 66
EXEMPLE DE APLICAŢII GPS ÎN ARHEOLOGIE: ...................................................... 66
SURSE DE EROARE ÎN RECEPTAREA SEMNALULUI SATELITAR................................ 70
DIFERENŢE ÎNTRE RECEPTOARELE GPS ................................................................ 72
GPS pentru navigaţie
GPS pentru lucrări geodezice
Staţiile GNSS fixe
LIMITĂRI GPS: ..................................................................................................... 79
LECTURI RECOMANDATE ...................................................................................... 80

DEM, DTM, DSM ............................................................................................... 83

DEM şi raster
MODALITĂŢI DE OBŢINERE A MODELELOR DIGITALE ALE TERENULUI .................. 85
Teledetecţie
Interpolarea curbelor de nivelment
METODE DE INTERPOLARE A PUNCTELOR DE ELEVAŢIE ........................................ 86
TIN
Kriging
Natural Neighborhood
LECTURI RECOMANDATE ...................................................................................... 91

CARACTERISTICILE UNUI GIS ............................................................................... 95

APLICAŢII GIS ÎN ARHEOLOGIE:.......................................................................... 100
RASTER ŞI VECTOR ............................................................................................. 100
Shapefiles
Georeferenţierea
SURSE DE DATE RASTER ...................................................................................... 103
Hărți vechi
Imagini din satelit
Ortofotoplanuri
IMPEDIMENTE ÎN APLICAREA CONCEPTELOR GIS ÎN ARHEOLOGIE ...................... 106
APLICAŢII SOFTWARE ......................................................................................... 106
LECTURI RECOMANDATE .................................................................................... 108

APM ................................................................................................................... 109

ANALIZA VIZIBILITĂŢII (LINE OF SIGHT - LOS) ................................................... 111
ANALIZA PANTELOR ........................................................................................... 114
LEAST COST SURFACE ANALYSIS ........................................................................... 116
LECTURI RECOMANDATE .................................................................................... 117
ARGUMENT FOR A SPATIAL ARCHAEOLOGY .......................................................... 16

CARTOGRAPHY ..................................................................................................... 19
GEODESY .............................................................................................................. 22
TOPOGRAPHY ....................................................................................................... 22
PHOTOGRAMMETRY.............................................................................................. 22
REMOTE SENSING ................................................................................................. 24
CADASTER ............................................................................................................ 25
FURTHER READING ............................................................................................... 26

PITAGORAS’ THEOREM ........................................................................................ 29

ARCHAEOLOGICAL DRAWING ............................................................................... 31
FURTHER READING ............................................................................................... 34

THE EARTH’S SHAPE ............................................................................................ 35

DATUM ................................................................................................................. 38
COORDINATES SYSTEMS ....................................................................................... 39
Geographic System
Cartesian/Rectangular System
Projected System
CARTOGRAPHIC PROJECTIONS .............................................................................. 40
UTM
Stereographic Projection 1970
TMM
FURTHER READING ............................................................................................... 48

METHODS IN TOPOGRAPHIC SURVEY.................................................................... 52

TOTAL STATION APPLICATIONS IN ARCHAEOLOGY .............................................. 53
FIELD PRACTICES.................................................................................................. 56
EXAMPLES OF MEASURING TERRAIN‟S FEATURES IN ARCHAEOLOGICAL SITES 59
Recording Excavations and Archaeological Sites
FURTHER READING ............................................................................................... 62

HOW DOES A GPS WORK? .................................................................................... 64

GPS APPLICATIONS IN ARCHAEOLOGY ................................................................ 66
GPS APPLICATIONS IN ARCHAEOLOGY - EXAMPLES: ........................................... 66
ERROR SOURCES IN RECEIVING THE SATELLITES’ SIGNAL ................................... 70
DIFERENCES BETWEEN GPS RECEIVERS ............................................................... 72
Navigation GPS
Geodesic GPS
GNSS Reference Network
GPS LIMITATIONS ................................................................................................ 79
FURTHER READING ............................................................................................... 80

DEM, DTM, DSM ............................................................................................... 83

DEM & Raster
METHODS OF OBTAINING DIGITAL TERRAIN MODELS .......................................... 85
Remote Sensing
Terrain Contours Interpolation
METHODS OF INTERPOLATING ELEVATION POINTS............................................... 86
TIN
Kriging
Natural Neighborhood
FURTHER READING ............................................................................................... 91

GIS MAIN FEATURES ............................................................................................ 95

GIS APPLICATIONS IN ARCHAEOLOGY ............................................................... 100
RASTER & VECTOR ............................................................................................. 100
Shapefiles
Georeferencing
RASTER DATA SOURCES ..................................................................................... 103
Old Maps
Satellite Images
Orthophotoplans
DIFFICULTIES IN APPLYING GIS IN ARCHAEOLOGY ............................................ 106
SOFTWARE APPLICATIONS .................................................................................. 106
FURTHER READING ............................................................................................. 108

APM ................................................................................................................... 109

VISIBILITY ANALYSIS (LINE OF SIGHT - LOS) .................................................... 111
SLOPE ANALYSIS ................................................................................................ 114
LEAST COST SURFACE ANALYSIS ....................................................................... 116
FURTHER READING ............................................................................................. 117
 Spaţiul şi timpul sunt cele două coordonate majore în funcţie de care
disciplina arheologiei îşi orientează obiectivele şi metodele. Aproape că nu
putem concepe informaţia arheologică fără să o integrăm spaţial fie că este vorba
de un sit arheologic, de un context, de o simplă descoperire întâmplătoare ori de
un fenomen cultural în ansamblu. Stratigrafia şi chorologia se numără, de altfel,
printre cele mai vechi metode ale arheologiei, cu ajutorul cărora artefactele şi
structurile sunt integrate într-un sistem de relații spațiale (într-un sondaj
arheologic, într-un sit ori chiar la scară continentală), relații ce pun la rândul lor
în evidență aspecte cronologice, cultural-economice ori istorice. Problemele
localizării descoperirilor arheologice şi analiza distribuţiei lor în spaţiu pot fi
considerate fundamentale în economia disciplinei.
Stăpânirea componentei spaţiale a datelor arheologice ar trebui să facă parte
din setul de cunoștințe elementare ale oricărui specialist implicat în cercetarea
ori managementul patrimoniului arheologic şi istoric. Această condiție nu poate
fi însă îndeplinită decât printr-o depăşire interdisciplinară a metodelor
tradiţionale de înregistrare şi analiză şi prin apel la tehnici, instrumente şi
concepte dezvoltate pentru alte domenii de activitate şi cercetare, în mod
tradiţional topografia şi cartografia. Astfel, fie că este vorba de realizarea unei
hărţi a descoperirilor arheologice dintr-o anumită epocă, de simpla gestiune a
dezvoltării în timp a săpăturilor pe un şantier arheologic, ori doar de realizarea
unui desen de situaţie, va trebui permanent să facem referire la coordonatele

13
spaţiale ale culturii materiale. Recunoaştem, în acest fel, în chiar natura
informaţiei arheologice, primul argument ce motivează intenţia noastră de a
individualiza o specializare distinctă în domeniul arheologiei: este desigur vorba
despre arheologia digitală și spaţială. Dorim să facem precizarea că varietatea
aplicațiilor și dezvoltărilor conectate cu gestiunea, analiza și valorificarea
componentei spațiale a datelor arheologice, mai ales cele ce țin de mediul
informatic, s-a dovedit dificil de însumat și rezumat printr-un singur termen,
chiar la nivel internațional, unde tradiția în topografie arheologică, GIS,
arheologia peisajului, geostatistică, fotogrammetrie, teledetecție, LIDAR,
scanare digitală 3D ori digitalizare pentru arheologie (ca să enumerăm doar
câteva subdomenii) adună deja câteva decenii. Deși termenul spațial poate fi pus
aparent în legătură cu aplicațiile realizate de NASA de identificare a siturilor
arheologice prin teledetecția satelitară (Space Archaeology), relativ recent,
pionieri și totodată figuri centrale ale domeniului pe plan internațional, precum
Gary Lock sau Marcos Llobera, s-au reunit la Santander (Spania) în 2012 într-o
conferință de referință - Debating Spatial Archaeology. International Workshop
on Landscape and Spatial Analysis in Archaeology, consacrând astfel termenul
de arheologie spațială drept cel mai potrivit pentru a acoperi direcțiile
metodologice și conceptuale menționate anterior.
Disponibilitatea în ultimele două decenii a unor tehnologii avansate de
achiziție a datelor cu componentă spațială și în domeniul arheologiei (stații
totale, GPS, camere foto multi-senzor cu rezoluție mare, scanner 3D, LIDAR,
fotografie de detaliu cu ajutorul sateliților) a condus la formularea unui nou set
de practici arheologice, la apariția și apoi creșterea unui grup distinct de
specialiști cu abilități și experiență în domeniu, schimbând în esență modul în
care comunitatea arheologică internațională se așteaptă să fie documentate și
prezentate datele arheologice.
Oarecum în paralel, în unele aspecte cu o tradiție mai veche, în altele mai
recente - ca o consecință directă a dezvoltărilor tehnice, conceptualizarea
spațiului ca semnificant pentru arheologie și istorie a suferit evoluții importante
ce au condus la identificarea unor noi teme de investigație arheologică, centrate
în particular pe evaluarea relaţiei comunităţilor din trecut cu mediul ambiant.
Înţelegerea caracteristicilor reliefului în care se află amplasat un sit arheologic
poate pune în evidență amploarea şi caracterul descoperirilor, organizarea
funcţională a spaţiului amenajat în trecut ori aspectele ce au determinat
comunitatea să se stabilească în locul respectiv.
Nu în ultimul rând, legislația și etica profesională au fost ajustate în
consecință. Începând cu 1992, arheologia europeană a căpătat un statut
profesional distinct, recunoscut prin Convenţia de la Malta (La Valetta). Astfel,
în scopul „protejării patrimoniului arheologic ca sursă a memoriei europene
colective şi ca instrument al studiului istoric” (articolul 1) arheologia a început
să joace un rol important în activităţile de planificare teritorială. Urmând aceste
directive, proiectele de dezvoltare urbană şi infrastructură ar trebui să ia în
considerare informaţiile privind localizarea siturilor arheologice pentru a evita
14
distrugerea patrimoniului şi pentru a stabili strategiile optime de ocupare a
teritoriului. Pentru a putea asigura o gestiune eficientă și corectă a siturilor
arheologice în relația lor cu societatea contemporană, aflată în continuă
extindere în mediul natural prin proiecte de dezvoltarea urbană, industrială și de
amenajare a teritoriului, cunoaşterea cu precizie a localizării şi întinderii siturilor
arheologice se impune ca o condiție cu totul obligatorie. În plus, această
informaţie trebuie să fie accesibilă şi utilizabilă forurilor interesate. Simplele
descrieri geografico-topografice păstrate în literatura tradiţională, ce stabileau
amplasamentul unei descoperiri în funcţie de alte elemente din teren, cum ar fi,
de exemplu, drumuri ori biserici, nu sunt în acest caz suficiente. Sunt necesare,
în schimb, date geografice precise obţinute prin metode eficiente şi repetabile.
Anticipând detalierile ce vor urma pe parcursul acestui ghid teoretic și set de
bune practici, putem spune că arheologia spaţială se referă la acele metode,
tehnici, instrumente şi principii care pot asigura, pe de o parte, documentarea şi
gestiunea procesului de cercetare arheologică, iar pe de altă parte analiza datelor
arheologice şi a fenomenelor complexe dezvăluite de acestea.
În era dezvoltării informaţionale, disponibilitatea şi avansul tehnologiilor
inovative au avut impact şi asupra metodelor de abordare spaţială a datelor
arheologice. Tehnologia GPS a devenit aproape la fel de comună ca telefonul
mobil ori televiziunea, în timp ce aplicațiile software gratuite precum Google
Earth pun deja la dispoziția oricărui utilizator de internet hărți detaliate ale
oricărui colț de lume, facilitând, de exemplu, identificarea de noi situri
arheologice prin studiul imaginilor din satelit de înaltă rezoluție. Această
transformare, precipitată practic în ultimele două decenii, solicită comunității
arheologice reevaluarea și actualizarea metodelor de cercetare, precum și a
opțiunilor de interpretare.
Prin acest ghid teoretic și ansamblu de bune practici autorii nu-și propun să
rezolve problemele generale ale unor discipline complexe, cu statut bine definit,
de tradiţie, precum topografia, geodezia şi cartografia. Informaţiile cuprinse în
paginile ce urmează se doresc a fi repere tehnice selectate și explicate accesibil,
în virtutea relevanței lor pentru rezolvarea unor probleme specifice cercetării
arheologice, în special din România și Republica Moldova. Acestea pot fi
aplicate direct de către arheologi ori doar înțelese și folosite ca bază de
comunicare cu specialiști din domeniile topografiei, geodeziei, geostatisticii sau
al bazelor de date. Scopul nostru nu este de a transforma arheologii în topografi
sau operatori GIS, ci în arheologi mai buni, cu o înțelegere reală a conceptelor și
instrumentelor de gestiune și analiză spațială a descoperirilor arheologice.

15
 1. Stabilirea şi înregistrarea cu precizie a poziţiei geografice a unui sit
arheologic sunt necesare în scopul:
 consemnării ştiinţifice corecte, respectiv identificării sale precise şi
repetabile;
 protejării vestigiilor arheologice;
 punerii în valoare.
2. Studierea mediului natural în care se află un sit arheologic contribuie la
relevarea unor aspecte importante ale fenomenelor şi proceselor din trecut,
contribuind la o mai bună cunoaştere a comunităţilor umane ce au lăsat în urmă
vestigii arheologice.
Abordări specifice arheologiei spațiale ridică întrebări precum:
 Care au fost resursele naturale administrate și exploatate de o
comunitate umană din trecut?
 Care este aria de cuprindere vizuală asociată unui sistem de fortificare?
 Care este cel mai probabil drum ce pune în legătură două sau mai multe
situri contemporane?
3. Cercetarea arheologică este o activitate profesionalizată care trebuie să se
desfăşoare în mod standardizat. Gestiunea excavaţiei și documentarea procesului
de cercetare în teren sunt obligaţii a căror respectare reflectă responsabilitatea
celui implicat în analiza patrimoniului arheologic. Prin săpătură arheologică,
vestigiile – obiect al cercetării, sunt de cele mai multe ori distruse în timpul
cercetării. Este de aceea obligatorie documentarea precisă a operațiunilor din
teren, inclusiv amplasamentul și distribuţia spațială, dimensiunile și alte
caracteristici morfologice.

***

Această lucrare se dorește a fi un suport de curs, așadar se recomandă

însoțirea ei de către prelegeri adecvate și exerciții practice.
Un grupaj bibliografic esențial este prezentat la finele fiecărui capitol,
bibliografia generală fiind asamblată la sfârșitul ghidului.
Deoarece lucrarea face numeroase trimiteri în text la adrese de web, fie că
este vorba de surse de date (open-source), software sau aplicații GIS/MapServer,
s-a decis ca proiectul educativ ArheGIS să fie însoțit de o versiune online,
actualizată și completată permanent. Aceasta poate fi consultată la adresa:
www.digital.net4u.ro sau, mai simplu, la digital.net4u.ro. Tot aici, cei interesați
de arheologia spațială vor găsi date spațiale disponibile pentru descărcare și
legături către resurse utile, bibliografie și baze de date.

16
Fig. 1. Imagine din timpul săpăturilor de pe șantierul Cârlomănești - Cetățuie,
sector Terasa 1, jud. Buzău.

17
18
 Fig. 2. Capidava. Model tridimensional al terenului combinat, printr-un filtru
Multiply, cu harta topografică a regiunii realizată la scara 1:25.000 (raster
scanat și georeferențiat).

din l. greacă: khartes = hârtie și graphein = a scrie

Cartografia este arta și ansamblul de tehnici prin care se elaborează şi se

folosesc hărţile. Obiectul de studiu al cartografiei îl constituie, pe de o parte,
19
reprezentarea suprafeţei curbe a Pământului pe o suprafaţă plană (harta), iar pe
de altă parte, modalităţile de utilizare a hărţilor în diferite scopuri (militare,
ştiinţifice, practice).
O hartă este o reprezentare grafică bidimensională, redusă la scară, a unei
realități din spațiul fizic. Gradul înalt de conceptualizare și simbolizare pe care îl
presupune realizarea unei hărți, precum și necesitatea asumării unei viziuni
asupra lumii în care trăim (limite, formă, întindere) au condus de multe ori, de-a
lungul timpului, la echivalarea hărților cu declarații filosofice, politice ori
religioase. Nicio hartă nu reușește să redea toate elementele fizice, culturale,
economice (ori altfel organizate tematic), nici măcar pentru suprafețe restrânse
de teren. Hărțile sunt selecții, generalizări, simplificări, estimări și interpretări
ale lumii reale, ce folosesc un sistem simbolic de clasificare a elementelor
reprezentate.

Fig. 3. Detaliu al unei hărți a Islandei realizate de Abraham Ortelius în 1585.

Realizarea și interpretarea corectă a hărților presupune includerea în

documentul digital ori tipărit a informațiilor referitoare la tematica hărții,
sistemul de coordonate, sistemul de proiecție, direcții cardinale, scara de
reprezentare și legenda simbolurilor grafice utilizate.

20
 În arheologie, hărțile au o dublă însemnătate. Ele reprezintă un instrument
esențial de analiză și prezentare a datelor arheologice; în același timp, hărțile
vechi pot fi ele însele surse de informație referitoare la organizarea locuirii
umane ori de înțelegere a caracteristicilor geografice ale mediului ambiant din
trecut, într-o formă inaccesibilă nouă astăzi, datorită transformărilor produse din
cauze naturale sau antropice.

Cea mai importantă lucrare cartografică a antichității este

probabil cea datorată lui Claudius Ptolemeus (90-168). Acesta a
realizat un tratat de cartografie – Geographike Hyphegesis, format
din două părți. În prima parte sunt prezentate metodele de lucru,
cea de-a doua fiind un atlas cu 28 de hărți bazate pe proiecții
cartografice și puncte de sprijin cu coordonate geografice
cunoscute. Hărțile originale nu s-au păstrat. Acestea au fost
reconstituite în perioadă medievală pe baza coordonatelor
geografice cuprinse în text. Cele mai timpurii manuscrise păstrate
ce refac hărțile datează din secolul XIII. Lucrarea conține liste
(tabulae) cu aproape 10000 de locații cu coordonate (latitudine,
longitudine).

 Un exemplar în latină, tipărit în 1540, poate fi consultat online la

http://amshistorica.unibo.it/187
 Un grup de studiu al materialelor cartografice realizate de
Ptolemeu există din anii 1980 la Universitatea Aristotel din
Salonic.
 Angeliki Tsorlini, Spatial distribution of Ptolemy’s Geographia
coordinate differences in North Mediterranean eliminating
systematic effects, e-Perimetron, Vol. 4, nr. 4, 2009, p. 247-266.

Tabula Peutingeriana este numele unei hărți a drumurilor și

orașelor din Imperiul Roman, realizată în secolul XIII de un
călugăr din Colmar, pe un pergament lung de aproape 7 m, despre
care se presupune că ar reproduce o hartă romană din vremea lui
Augustus, cea a lui Marcus Vipsanius Agrippa. Pergamentul
medieval cuprinde 11 secțiuni (o posibilă a XII-a fiind pierdută) și
redă lumea cunoscută de romani din Britania și până în India.
Publicarea sa inițială în 1591 este legată de numele umanistului
german Konrad Peutinger, în familia căruia a și rămas ca
document original până în 1714. Versiunea digitală online a hărții,
completată cu informație organizată pe baza unui MapServer
poate fi consultată aici:
http://peutinger.atlantides.org/map-a

21
 din l. greacă: geodaisia= împărțirea Pământului

Geodezia, se ocupă cu studiul, măsurarea şi determinarea formei şi

dimensiunilor Pământului sau a unor părţi întinse din suprafaţa acestuia, precum
şi cu determinarea poziţiei precise a unor puncte fixe de pe teren, ce formează
reţeaua geodezică de sprijin pentru măsurătorile topografice. În cadrul
măsurătorilor geodezice, care se execută pe suprafeţe mari, se ţine seama de
efectul de curbură al Pământului.

din l. greacă: topos = loc; graphein = descriere

Topografia este ştiinţa care se ocupă cu studierea instrumentelor şi
metodelor utilizate în ridicările topografice, cu scopul întocmirii planurilor
topografice.
Planurile topografice sunt reprezentări bidimensionale, în proiecție
orizontală, la scară, ale unor suprafețe restrânse de teren. Punctele de pe
suprafaţa terestră sunt redate pe planul topografic prin puncte cu coordonate X și
Y, la care se adaugă elevația H. Acestea descriu planimetria şi altimetria
terestră.
Ridicarea topografică este complexul de operaţiuni realizate în teren şi apoi
în birou, prin care se determină poziţia în plan şi în spaţiu a unor puncte de pe
suprafaţa topografică în scopul obţinerii unui plan topografic. Ridicările
topografice pot fi: numerice, fotogrammetrice şi mixte.
Trasarea topografică: Ansamblu de metode topografice prin care se
realizează transpunerea în teren a elementelor geometrice de legătură (distanţe,
unghiuri, coordonate) stabilite printr-un proiect de execuție.
din l. greacă: photos = lumină; gramma = scriere, metron
= măsură
Fotogrammetria se ocupă cu înregistrarea, măsurarea şi reprezentarea
obiectelor sau fenomenelor în spaţiu şi timp, cu ajutorul imaginilor fotografice
ale acestora, ce poartă denumirea de fotograme. Ridicările fotogrammetrice ale
terenului ori elementelor reprezentate pe hărți și planuri topografice au o largă
utilizare în prezent datorită randamentului superior al procesului de culegere şi
prelucrare a datelor, precum şi a metodelor rapide de întocmire a documentației
cartografice sub formă analogică şi, mai recent, sub formă digitală.
În arheologie, fotogrammetria este aplicată în special la scara complexelor
ori situațiilor arheologice atât pentru a înlocui desenul arheologic, cât și pentru a
permite reconstituirea tridimensională a unor vestigii care, prin săpătură, sunt
îndepărtate pentru totdeauna din contextul original (close range
photogrammetry). Modelele tridimensionale digitale cu texturi fotografice
realiste permit, ulterior săpăturii, vizualizarea oricăror detalii și realizarea de
măsurători precise. Fotogrammetria se aplică cu succes inclusiv în reprezentarea
grafică a elementelor arhitectonice. Pentru a putea determina corect forma și
dimensiunile elementelor arheologice, fotografiile suferă un proces de rectificare

22
prin care sunt corectate distorsiunile geometrice cauzate de lentile ori de unghiul
de fotografiere, dar și un proces de referențiere prin care pixelii imaginilor sunt
corelați cu informație spațială.

Fig. 4. Exemplu de aplicare a tehnicior fotogrammetrice pentru obținerea

desfășuratei reprezentărilor rupestre din epoca bronzului din grota Fundu
Peșterii, jud. Buzău: a. profilul peretelui nordic; b. – fotografia originală; c. –
fotografie corectată geometric cu ajutorul reperelor grafice (buline roșii de
hârtie); d. - corecție pe baza datelor din alte fotografii rectificate; e. - colaj
fotogrammetric și detaliu desen.
23
Există mai multe metode de referențiere spațială a imaginilor, în general bazate
pe identificarea în fotografii diferite a unor puncte comune. Dacă punctele au
coordonate cunoscute într-un sistem metric de referință, aplicații software
specializate permit rectificarea geometrică a fotografiilor și realizarea de
măsurători precise pe baza lor.

Fig. 5. Exemplu de deformare geometrică produsă de lentile foto (distorsiune

sferică specifică).

Fig. 6. Exemplu de deformare geometrică produse de lentile și de unghiul de

fotografiere (erori de perspectivă).

Teledetecția cuprinde ansamblul de tehnici și tehnologii prin care se obțin

informații despre obiecte sau fenomene ce au loc pe pământ, în ocean sau în
atmosfera planetei, fără a avea un contact direct, fizic, cu acestea. Tehnologiile
folosite se bazează pe emiterea de semnal și sunt, de regulă, aeropurtate cu
ajutorul sateliților artificiali ori aeronavelor. Senzorii pasivi (în spectrul vizibil
24
sau în alte benzi spectrale) înregistrează radiațiile naturale (de exemplu lumina)
emise sau reflectate de obiecte. Alte echipamente emit ele însele radiații și
înregistrează răspunsul. În această categorie sunt incluse tehnologiile RADAR și
LIDAR.

LIDAR (Light Detection And Ranging) este o tehnologie, ale cărei

aplicații în arheologie au înregistrat în ultima vreme un real
succes, inclusiv în România. Se bazează pe emiterea de semnal
laser către suprafața terestră și are ca principal rezultat
modelarea tridimensională a acesteia sub formă de modele
digitale de elevație a terenului de mare rezoluție. Este utilă în
evidențierea micro-topografiei ascunse de vegetație sau aflate sub
apă.

Fig. 7. Exemplu de filtrare a vegetației și de evidențiere a unor deformații fine

ale reliefului, în acest caz de natură antropică – o fortificație de pământ de la
Arbour Hill, Petworth Park, Sussex.

Cadastrul se referă la includerea pe hărți și planuri topografice a

informațiilor despre proprietatea terenurilor și bunurilor (numele proprietarului,
categoria de folosință a terenului ori imobilului, suprafața, limitele de proprietate
etc.) precum și a altor date cantitative și calitative ce descriu diferitele categorii
de resurse din cadastrele de specialitate. Planurile cadastrele conțin informații

25
legate de reperele topografice sau de altă natură ce pot fi folosite pentru
orientarea în spațiu.

Categorii cadastrale de specialitate: cadastrul fondului agricol, cadastrul

fondului viticol, cadastrul fondului forestier, cadastrul apelor, cadastrul
imobiliar, cadastrul minier, cadastrul drumurilor și căilor ferate.

Primul sistem cadastral modern din Europa a fost implementat de

principatul de Milano în anul 1720 sub conducerea
matematicianului inginer Johan Jacobus Marinoni. În România,
cadastrul și cărțile funciare datează în Transilvania, Banat și
Nordul Bucovinei, din 1794, când respectivele teritorii se aflau
sub jurisdicție austro-ungară. În Muntenia, cadastrul apare în
1831, sub domnia lui Alexandru Dimitrie Ghica, prin „Proiectul
atingător de măsurători cadastrale în tot cuprinsul principatului”,
iar în Moldova, din 1832, sub domnia lui Mihai Grigore Sturdza,
prin „Proiectul atingător de pravile obşteşti şi hotărnicii”.

Arheologie spațială în România: cartografie, cadastru: englez român,

Micle, D., Cântar, A., Măruia, L.,
2011. Elemente de topografie și
cartografie arheologică. Timișoara:
Excelsior Art.
Fodorean, F., Fodorean, I., 2010.
Topography, digital cartography and
GIS in archaeology. Debates on
research methods and perspectives. În
Transylvanian Review XIX, Suppl. 5,
p. 81-88.
Ștefan, D., Duțescu, M., 2005 –
Abordări teoretice și cercetări
interdisciplinare. În Sîrbu, V., Matei,
S., Dupoi, V., Incinta dacică fortificată
Pietroasa Mică - Gruiu Dării (II), p.
119-138. Buzău: Alpha.
Morintz, A., Schuster, C. 2004.
Aplicatii ale topografiei și cartografiei
în cercetarea arheologică. Târgoviște:
Cetatea de Scaun.
Discipline conexe în România:
Zegheru N., Albota M.G., 2008.
Dicționar de geodezie, topografie,
fotogrammetrie, teledetecție,
26
român-englez. București: Nemira.
Năstase, A., Vișan, Gh., 2005.
Topografie, cartografie. București: Ed.
Universității București.
Dragomir, V., Anghel, I., Tibru, I.,
1970. Topografie militară. București:
Editura Militară.
Arheologie spațială ( internațional):
Howard, P., 2007. Archaeological
Surveying and Mapping: Recording
and Depicting the Landscape (eBook).
Routledge.
Crutchley, S., 2010. The Light
Fantastic: Using Airborne Lidar in
Archaeological Survey. Swindon:
English Heritage.
Wiseman, J., El-Baz, F., 2007. Remote
sensing in archaeology (eBook).
Springer.
Thrower, N.J.W., 2008. Maps &
civilization: cartography in culture and
society. Chicago: Univ. of Chicago
Press.
 Una dintre situațiile cele mai frecvente în care un arheolog este nevoit să
stăpânească componenta spațială a culturii materiale și să pună în practică
tehnici de măsurare și trasare specifice topografiei este chiar săpătura într-un sit
arheologic. Nevoia elementară de înregistrare și documentare, într-un sistem
organizat și riguros, a vestigiilor și artefactelor arheologice, a condus, încă de la
începutul practicării disciplinei, la dezvoltareaa unui set tradițional de tehnici ce
exploatează principii elementare ale trigonometriei. Un arheolog trasează în
teren unități rectangulare de săpătură, secțiuni paralele între ele ori
perpendiculare, trasează caroiaje și realizează desene proiectate, la scară, ale
situațiilor din teren, folosind, în mod tradițional, doar instrumente elementare
(busola, ruleta, firul cu plumb).
Cunoașterea unor elemente simple de trigonometrie este esențială, indiferent
dacă beneficiem sau nu de tehnologii și echipamente moderne de determinare și
înregistrare a poziției în spațiu, și indiferent dacă încercăm să rezolvăm o
problemă arheologică într-o suprafață restrânsă la câțiva metri pătrați, ori pe un
sit întins pe mai multe hectare.
Un sit arheologic nu poate fi excavat decât o singură dată. Astfel, prin
săpătură, vestigiile și artefactele sunt îndepărtate din contextul lor original.
Pentru a putea reface întregul mozaic al descoperirilor, poziția fiecărui element
arheologic trebuie să fie înregistrată meticulos într-un sistem de referință.
Excavarea în forme regulate, precum dreptunghiurile sau pătratele, îi ajută pe
arheologi să poziționeze mai ușor pe planul sitului unitățile de săpătură și,
implicit, descoperirile din interior. Tăieturile drepte reprezintă totodată secțiuni
stratigrafice verticale sau orizontale ale contextelor cercetate ce oferă, ca
principal avantaj, poziționarea în același plan spațial a unui set de vestigii. În
absența echipamentelor de măsură performante de tip stație totală și GPS
geodezic, mulți arheologi au preferat și preferă în continuare să-și organizeze
unitățile de săpătură sub forma unui caroiaj, cu celule de formă regulată, tocmai
pentru a putea recompune mai ușor planul sitului. Un astfel de grid este în
general orientat fie cu laturile către direcțiile cardinale, fie perpendicular pe
27
panta reliefului local și este bazat pe existența a cel puțin două puncte de
referință, materializate în teren, ce definesc latura unei celule din grid, dar de
regulă este vorba de un întreg sistem de puncte fixe. De exemplu, șantierele
arheologice de la Cârlomănești (Buzău), Adamclisi-Tropaeum Traiani și
Capidava (Constanța) beneficiază de o astfel de rețea de borne. Practic, având la
dispoziție doar un sistem de rulete și folosind perechi de borne, arheologii pot
stabili în teren poziția diferitelor elemente arheologice, inclusiv a unor noi
săpături. Alte echipe de cercetare folosesc un singur punct de referință care are
strict rolul de a asigura corelarea tuturor adâncimilor de săpătură înregistrate,
prin raportare la un punct care reprezintă convențional cota de elevație zero,
raportarea la nivelul vegetal actual nefiind relevantă sau posibilă în toate
situațiile arheologice.

Fig. 8. Exemplu de caroiaj de săpătură (20 x10 m) folosit în situl arheologic

Cârlomănești - Cetățuie, jud. Buzău de colectivul condus de Mircea Babeș.
Gridul este marcat în teren prin două axe perpendiculare cu ajutorul unor borne
fixate la interval de 20 m. Sistemul de numerotare utilizează 4 indicatori:
coloane – litere mici, rânduri – cifre arabe; pentru toate carourile aflate la vest
de axa verticală - W și E pentru carourile aflate la est de aceasta. La rândul lui,
fiecare carou de 20 x 10 m este împărțit în alte două suprafețe de 10 x 10 m ce
primesc un al patrulea indicativ (N – nord sau S –sud).

28
 Principala problemă pe care o avem în teren atunci când încercăm să trasăm
secțiuni rectangulare este aceea de a stabili unghiuri drepte, respectiv laturi
perpendiculare una pe cealaltă. Metoda folosită de arheologi se bazează pe
relația matematică stabilită prin Teorema lui Pitagora - relație cunoscută și
exploatată și de arhitecții ori meșterii constructori din vechime. Trasarea
manuală a gridurilor cu unghiuri drepte este utilă și în timpul cercetărilor de
suprafață ori realizărilor planurilor de situație cu metode tradiționale.

În orice triunghi dreptunghic, pătratul ipotenuzei este egal cu suma

pătratelor catetelor.
Dacă se notează cu a și cu b lungimile catetelor unui triunghi dreptunghic
iar cu c lungimea ipotenuzei acestuia, atunci teorema lui Pitagora afirmă că:
a2+b2=c2
Reciproca este adevărată: oricare ar fi trei numere pozitive a, b și c astfel
încât a2 + b2 = c2 , există un triunghi cu laturi de lungimi a, b și c, iar unghiul
dintre laturile de lungimi a și b va fi drept.
Aria
pătratului
c
ipotenuzei
c = c x c=c2

Aria pătratului
catetei = a x a=a2
a 25 pătrate 1x1
9 pătrate 1x1
a a c c

b
a

b b

16 pătrate 1x1 Aria pătratului catetei

= b x b=b2

b
Fig. 9. Demonstrarea Teoremei lui Pitagora
Forma cea mai simplă de aplicare a principiilor Teoremei lui Pitagora nu se
bazează pe cunoașterea efectivă a teoremei și demonstrației acesteia, ci pe
cunoașterea unor triplete de numere întregi ce definesc laturile unui triunghi
dreptunghic (triplete pitagoreice), de exemplu 3, 4 și 5, ca în figura de mai sus.
29
În această formă, trasarea unghiurilor drepte era cunoscută oamenilor din
antichitate cu mult înainte de Pitagora (sec VI a. Chr.).
Prin simularea laturilor unui triunghi din rulete ori sfori cu dimensiuni
cunoscute, fie triplete de numere pitagoreice, fie calculate cu Teorema lui
Pitagora, se pot stabili unghiuri drepte. O secțiune arheologică rectangulară
poate fi împărțită în două triunghiuri dreptunghice. Astfel, diagonala viitoarei
secțiuni va fi ipotenuza triunghiurilor dreptunghice ale căror catete vor fi egale
ca valoare cu laturile secțiunii de trasat. Astfel, dacă extragem rădăcina pătrată
din suma pătratelor laturilor secțiunii de trasat, vom afla valoarea diagonalei sale
– ipotenuza.
De exemplu, pentru a putea trasa o secțiune de 2 x 4 m, trebuie să folosim 3
rulete: una întinsă la 2 m, alta la 4 m și alta la 4.47 m. În mod asemănător, dacă
dorim să trasăm un pătrat cu latura de 10 m, va trebui să fixăm o ruletă la 10 m,
a doua tot la 10 m, iar a treia – diagonala – la 14.14 m.

Exemplu de trasare a unei secțiuni arheologice

Etapa 1 – stabilirea unei laturi de referință a secțiunii prin

marcarea acesteia în teren cu ajutorul a doi țăruși din lemn.
Etapa 2 – reunirea sub formă de triunghi a două rulete cu două
puncte fixate pe țărușii anterior bătuți și un al treilea capăt liber.
În momentul în care ruletele restricționate la valorile
reprezentative pentru un triunghi dreptunghic vor fi perfect întinse,
va fi identificat și cel de-al treilea punct al dreptunghiului, pe o
latură perpendiculară pe cea anterior fixată.
Etapa 3 – Se vor repeta operațiunile, mutându-se ruleta pe
următorii doi țăruși, dintre care unul va fi fixat în cel de-al treilea
punct găsit în etapa anterioară.

Punct Punct Punct

Determinat Cunoscut Determinat
P4 P4 P3

Punct Punct Punct

Cunoscut Cunoscut Cunoscut
P1 P2 P1

30
 Un alt principiu din trigonometrie, fundamental pentru practica arheologică
și pentru documentarea componentei spațiale a datelor arheologice, este acela al
diferenței între distanța înclinată și distanța orizontală. Acesta, împreună cu
înțelegerea faptului că desenele și planurile de șantier reprezintă proiecții într-un
plan ale unor contexte spațiale tridimensionale, explică faptul că dimensiunile
măsurate în teren sunt diferite de cele măsurate pe reprezentările grafice, atunci
când contextele arheologice sunt caracterizate de diferențe semnificative de
nivel. De aceea, se recomandă, de exemplu, ca profilele stratigrafice să fie cât
mai drepte, mai ales când săpătura ajunge la adâncimi mari, ori profilele sunt
foarte lungi. Nu în ultimul rând, se evidențiază necesitatea utilizării corecte,
sistematice, a metodei tradiționale, manuale, de documentare grafică a
săpăturilor arheologice, cel mai adesea tratată ca o rețetă căreia nu îi este
înțeleasă baza geometrică.

distanța orizontală

Fig. 10. Relația geometrică între distanța înclinată și distanța orizontală

exemplificată pe o secțiune printr-un relief în pantă.

Atunci când situațiile din teren sunt transpuse sistematic pe hârtie, la scară,
alegem să proiectăm elemente tridimensionale într-un plan, adică în doar două
dimensiuni. Desenul arheologic de șantier al secțiunilor stratigrafice verticale ori
orizontale, realizat la scara 1/10, 1/20 ori 1/50, reprezintă cea mai des folosită
metodă de documentare a vestigiilor arheologice. Desenul arheologic executat
manual nu a fost încă egalat ca rapiditate și aspect de alte metode automatizate.
Utilizarea fotogrammetriei ori a desenului cu stația totală, deși foarte precise, au
dezavantajul unui cost suplimentar de timp necesar prelucrării datelor – etapă ce
are loc, de cele mai multe ori, departe de contextul arheologic propriu-zis. Este
adevărat și că metodele digitale permit conservarea informației tridimensionale
și asigură integrabilitatea datelor în sisteme complexe, oferind accesul la un nou
tip de analize spațiale și reprezentări grafice. Practica arată însă că, în lipsa unor
resurse de timp, financiare și umane adecvate, documentarea digitală a
vestigiilor este rezervată doar situațiilor speciale. Ideal ar fi ca cele două metode
să fie aplicate în paralel, pentru a beneficia de toate avantajele.
Scopul acestui capitol nu este de a descrie în detaliu metodele de realizare a
desenului arheologic, ci de a atrage atenția, că, indiferent de tehnicile alese,

31
tradiționale ori automatizate/digitale, există un fundament matematic, simplu, de
a cărui înțelegere depinde corectitudinea documentației.
O metodă tradițională de execuție a desenelor arheologice de șantier
(secțiuni orizontale) se bazează pe utilizarea unui sistem de referință format din
două axe perpendiculare și a unui fir cu plumb, care asigură proiectarea
punctelor din teren în planul de referință. Desenul executat de trei persoane,
dintre care doi operatori sunt responsabili de măsurătorile în teren, are șanse mai
mari să dea rezultate corecte, decât desenul în doi, ori chiar unul!

Ruletă mobilă
orizontalizată cu capătul
fix pe firul cu plumb
Axa Y

Fir cu plumb

Fig. 11. Două axe de desen perpendiculare definesc planul de referință.

Acestea sunt marcate în teren prin două rulete, una fixată pe doi țăruși cu
ajutorul unei nivele, și a doua, mobilă, purtată de doi operatori, la capătul ei
fiind atașat firul cu plumb. Cei doi operatori responsabili cu măsurătorile
asigură perpendicularitatea celor două rulete și minimizează rotația planului
de referință cu ajutorul unei nivele portabile. Desenatorul, aflat la distanță,
poate să contribuie și el la corectarea poziției celor două rulete referință prin
observații și îndrumări.

Erorile de perspectivă și de paralaxă, precum și lipsa perpendicularității

axelor și a firului cu plumb pot conduce la obținerea unor rezultate cu precizie
32
scăzută. Problemele pot apărea în momentul în care se dorește reunirea și
interpretarea în ansamblu a unor planuri, executate în ani consecutivi, la scări
variabile. Controlul corectitudinii înregistrării manuale a situațiilor din teren se
poate face cu ajutorul unei stații totale. O metodă simplificată constă în
măsurarea cu ajutorul stației totale doar a axei principale de măsură (ruleta fixată
pe țăruși/jaloane) ce apare figurată și pe desenul manual.

Fig. 12. a. Exemplu de echipă formată din trei persoane ce înregistrează prin
metode tradiționale (rulete, nivelă de mână și fir cu plumb, poziția în spațiu a
descoperirilor arheologice, într-o secțiune orizontală (grund). b. Exemplu de
înregistrare a unei secțiuni stratigrafice verticale (profil) cu ajutorul stației
totale ce măsoară fără ajutorul reflectorului (reflectoress).
33
Tehnici de săpătură și documentare în
teren (internațional):
Hester, T.N., Shafer, H.J., Feder,
K.L., 2009. Field Methods in
Archaeology (7th edition). Mountain
View: Mayfield.
Drewet, P.L., 1999. Field archaeology:
an introduction. Routledge.
Roskams, S., 2001. Excavation.
Cambridge: Cambridge University
Press.
*** Archaeological Site Manual,
Museum of London Archaeology
Service, (3rd edition), 1994. London:
Museum of London.
Tehnici de săpătură și documentare în
teren (România):
Angelescu, M., 2005. Standarde și
proceduri în arheologie (versiune
electronică) - în special Anexa 11.
http://www.cimec.ro/Arheologie/arh-
standarde/standarde.htm
Documentarea digitală a monumentelor
de arhitectură și descoperirilor
arheologice:
Fiorini, A. Urcia, Archetti, V., 2011.
The Digital 3D Survey as Standard
Documentation of the Archaeological
34
Stratigraphy. În Dellepiane, M.,
Niccolucci, F., Pena Serna, S.,
Rushmeier H., Van Gool, L. (ed.),
VAST 2011. The 12th International
Symposium on Virtual Reality,
Archaeologyand Cultural Heritage
(Prato, Italy, October 18-21, 2011), p.
145-152. Eurographics Association.
Documentarea fotogrammetrică a
contextelor arheologice – exemple de
bună practică din România:
Ştefan, M., Ştefan, D., 2012.
Documentarea digitală a monumentului
rupestru de la „Fundu Peşterii”. O
provocare. În Sîrbu, V., Matei, S. (ed.),
Un monument din Carpaţii Orientali cu
reprezentări din Preistorie şi Evul
Mediu – Nucu-“Fundu Peşterii”,
Judeţul Buzău, p. 19-43. Brăila -
Buzău: Istros.
http://www.academia.edu/2333584/
Teodor, A., Teodor, E.S., Florea,
M.S., Popescu, A., 2011. Noviodunum
Roman fortress. A survey on a city wall
section. În Int. Arch. Photogramm.
Remote Sens. Spatial Inf. Sci.,
XXXVIII-5/W16, p. 499-505,
doi:10.5194/isprsarchives-XXXVIII-5-
W16-499-2011
 Folosirea sistemelor cartografice de referință asigură stabilirea locaţiei, unic
determinate, a unui sit arheologic pe suprafaţa Pământului, precum și integrarea
datelor obținute din surse multiple (desene de șantier, hărți scanate,
aerofotograme, date de elevație obținute din satelit, măsurători GPS) într-un
singur proiect.

Atunci când creați date spațiale, asigurați-vă că le asociați și un

sistem de referință!

Primul pas în inițierea unui proiect GIS, de exemplu, îl presupune

stabilirea sistemului de referință în care se va lucra.

Pentru a defini un sistem de referinţă este necesar să stabilim:

 forma Pământului (modelul matematic al acestuia) pe care se

prelucrează datele topografice;
 sistemul de proiecţie prin care respectiva formă a Pământului este
transpusă într-o hartă;
 sistemul de coordonate în care se defineşte locaţia (unităţi de măsură şi
originea sistemului de coordonate).

Are Pământul mai multe forme? În realitate nu, în cartografie da! De ce se

întâmplă acest lucru? Definirea exactă a formei a Pământului nu este un proces
atât de simplu pe cât pare la prima vedere. De altfel, rezolvarea acestei probleme
a constituit o preocupare permanentă a filosofilor, matematicienilor,
astronomilor şi cartografilor, încă din antichitate. În era sateliţilor s-a descoperit,
de exemplu, că Polul Nord este mai aproape de Ecuator decât Polul Sud. În
35
realitate, forma Pământului este prea complexă și neregulată pentru a putea fi
descrisă geometric altfel decât în mod simplificat. Ea a fost echivalată însă,
pentru a face posibile calcularea dimensiunilor globului pământesc şi
măsurătorile cartografice, cu o sferă sau cu un elipsoid.

Elipsoidul este o sferă turtită la poli şi bombată la ecuator.

Fig. 13. Comparație între Pământul echivalat cu un Sferoid ori Elipsoid.

O definire matematică mai complexă a Pământului, denumită geoid, a fost

propusă în 1873 de astronomul britanic I. B. Listing. Geoidul înglobează unele
neregularităţi ale scoarţei terestre cum ar fi înălţările sau adânciturile faţă de
nivelul Oceanului Planetar (doar cele care se încadrează în diferenţa de maxim
11 km).
Forma Pământului ca geoid a fost echivalată cu suprafaţa liniştită a
oceanelor şi mărilor neafectate de maree, prelungită pe sub continente şi
perpendiculară în orice punct al ei pe direcţia verticalei locului, ceea ce
înseamnă că forma geoidului poate fi considerată suprafața unui ocean planetar
influențată de gravitație.

Fig. 14. Relația existentă între geoid și elipsoidul de referință

36
 Măsurătorile topografice se execută pe suprafaţa terenului, fiind însă
proiectate pe suprafaţa matematică idealizată a sferoidului sau elipsoidului de
referință. Elevaţiile (altimetria) se calculează având ca referinţă suprafaţa
geoidului – reprezentată de Oceanul Planetar.
În a doua jumătate a secolului XX, cu ajutorul tehnologiei de măsurare
satelitară a fost calculată o altă formă a Pământului, denumită telluroid (terroid
sau geoid pară).
Recent, în 2011, Agenția Spațială Europeană a făcut publică cea mai precisă
determinare a geiodului terestru realizată cu ajutorul satelitului GOCE, care
colectează informații privind gravitația terestră. În figura de mai jos este
reprezentat acest model (diferențele sunt exagerate). Cu roșu sunt reprezentate
zonele ridicate față de nivelul oceanului planetar, iar cu albastru cele coborâte.

Fig. 15. Pământul ca terroid.

37
 Datum reprezintă orice mărime sau cantitate folosită drept referință pentru
alte mărimi/cantități. Un datum este, așadar, un set de convenții ce se referă la
relația dintre forma Pământului și setul de coordonate folosit pentru a exprima
poziția. Atunci când se încearcă o potrivire matematică cât mai bună a
sferoidului sau elipsoidului la forma neregulată a Pământului, în punctul în care
se execută măsurătoarea, se folosește un datum local. Există şi modele de datum
geocentric care încearcă o potrivire generală a sferoidului/elipsoidului la geoid.
În funcţie de această referință, coordonatele aceluiaşi punct de pe suprafața
Pământului pot avea valori diferite. Se face, de asemenea, diferenţa între un
datum orizontal pentru coordonate în plan şi un datum vertical pentru calculul
altimetric.

Datumul nu este o proiecţie! Proiecţia se execută pe un elipsoid

orientat în punctul de datum.

Acest parametru apare adesea in aplicațiile software din

receptoarele GPS ori din cele de prelucrare a datelor geodezice.

Fig. 16. Datum local pentru punctul A.

38
 Sistemul de coordonate permite reprezentarea punctelor într-un spațiu
convențional. De exemplu, în spațiul euclidian tridimensional, poziția unic
determinată a unui punct față de o origine dată poate fi exprimată prin trei valori
numerice, valori pe care le numim coordonate.

Sistem geografic

Fig. 17. Sistem geografic Sistem proiectat

Sistem de coordonate geografic

Sistemul de coordonate geografic defineşte poziţiile pe un model
sferoidal/elipsoidal al pământului, prin perechi de valori, coordonatele fiind
exprimate în unităţi angulare (grade).
Liniile de referinţă
 Ecuatorul
 Meridianul central
 Paralelele
 Meridianele
Suprafaţa Pământului a fost împărţită în mod imaginar în linii de referinţă
convenţionale care permit definirea poziţiei oricărui punct printr-o pereche de
unghiuri (desemnate ca latitudine şi longitudine). Cercul imaginar, aflat la
mijlocul distanței dintre cei doi poli, al cărui centru coincide cu centrul
sferoidului, se numeşte Ecuator. Paralelele sunt cercurile care înconjoară
Pământul, dispuse paralel cu Ecuatorul. Cercurile paralelelor se micşorează
treptat spre poli. Meridianele sunt cercuri care trec prin cei doi poli, având un al
treilea punct pe scoarţa terestră.
Latitudinea (desemnată prin litera grecească λ) este unghiul dintre normala
unui punct şi planul ecuatorial, indicând distanța către nord sau către sud față de
Ecuator. Toate punctele situate de-a lungul unei paralele au aceeaşi latitudine.
Ecuatorul are latitudinea 0 grade.
Longitudinea (desemnată prin litera grecească φ) măsoară unghiul dintre
meridianul punctului respectiv şi meridianul central, având ca referinţă centrul
Pământului. Longitudinea indică distanța unghiulară către est sau către vest față
39
de meridianul central care are longitudinea 0. Meridianul central este, începând
cu 1884, cel care trece prin localitatea britanică Greenwich. Toate punctele aflate
în lungul unui meridian au aceeaşi longitudine.

Fig. 18. Exprimarea poziției unui punct de pe suprafața terestră în unghiuri

calculate de la centrul sferoidului.

Sistem de coordonate cartezian sau rectangular

Defineşte poziţia unui punct în spaţiul euclidian tridimensional faţă de o
origine 0, 0, 0, formată din intersecţia a trei axe perpendiculare două câte două.

Sistem de coordonate proiectat

Defineşte poziţiile pe un model plat al Pământului (pe o hartă), coordonatele
fiind exprimate în unităţi de distanţă (metri).

Pentru a crea hărţi, suprafaţa neregulată (geoid) sau sferică a Pământului

(elipsoid) trebuie să fie proiectată pe suprafaţa bidimensională a hârtiei.
Deoarece fiecare proiecţie se produce cu deformări ale caracteristicilor spaţiale
40
(formă, distanţă, arie, suprafaţă, scara, direcţie), ele sunt utilizate diferenţiat în
funcţie de segmentul de glob pământesc pe care trebuie sa îl reprezinte. De
aceea, în prezent, fiecare ţară foloseşte cel mai potrivit sistem de proiecţie pentru
a descrie forma şi dimensiunile teritoriului naţional. De exemplu, nu există nicio
proiecţie care să asigure simultan nedeformarea ariilor şi a unghiurilor.

Denumim proiecții conforme acele proiecții care asigură

corectitudinea unghiurilor și proiecții echivalente acele proiecții
care asigură corectitudinea ariilor.

Proiecţiile se realizează prin intersectarea sau atingerea tangențială a

sferoidului/elipsoidului cu o suprafaţă de proiecţie. Deformările cele mai mici
sunt înregistrate în imediata apropiere a punctului, liniei sau suprafeței de
contact.
Există trei tipuri de suprafață de proiecţie:

 plană,
 cilindrică
 conică.

Fig. 19. Proiecția cartografică plană. Variante.

41
 Proiecţiile plan(ar)e sau azimutale nu deformează distanţele. Acestea
reprezintă meridianele desfăşurate în formă de evantai cu centrul în mijlocul
proiecţiei, iar paralele ca cercuri concentrice. Cele mai mici distorsiuni sunt
observate în imediata apropiere a centrului proiecţiei.
În funcţie de locul de unde este privită proiecţia planară există următoarele
proiecții: stereografică (privită de pe sferoid), gnomică (privită din centrul
sferoidului), ortografică (perpendicular pe planul de proiecţie la infinit).

Fig. 20. Proiecția cartografică cilindrică. Variante.

Proiecţiile cilindrice sunt utilizate de obicei pentru realizarea unor hărţi ale
întregii lumi ori ale regiunilor din apropierea ecuatorului. Liniile de referinţă
sunt perpendiculare unele pe celelalte.

Una din cele mai faimoase hărţi realizate după o proiecţie

cilindrică este cea a geografului olandez Gerardus Mercator, în
anul 1569.

Faima sa se datorează utilizării timp de secole ca principal reper

geografic în navigaţia pe mări.

42
 Fig. 21. Proiecția cartografică conică. Variante.

Proiecţiile conice sunt utilizate pentru hărţi regionale/naţionale ale regiunilor

din zonele de latitudine centrală. Acest tip de proiecţie reprezintă corect
suprafeţele. De obicei, meridianele sunt reprezentate depărtându-se treptat unul
de celălalt, ca într-un evantai.

UTM
UTM (Universal Transverse Mercator) este un sistem de proiecţii (nu o
proiecţie) cu aplicabilitate internațională, des răspândit. A fost introdus de
armata SUA în 1949. Scopul acestui sistem nu este de a reprezenta întreaga lume
deodată, ci de a produce un set de hărţi zonale sub forma unui grid, având la
bază proiecţia cilindrică. Cilindrul secant este transversal, cu axa în planul
ecuatorial. Este asociat cu elipsoidul WGS 1984 şi cu un sistem de coordonate
rectangulare.
Prin acest sistem, suprafaţa Pământului este împărţită într-un grid format din
60 de zone înguste (de câte 6 grade longitudine fiecare), fiecare dintre ele
centrată pe câte un meridian. Aceste zone sunt identificate prin numere
consecutive ce cresc de la vest spre est. Prima zonă este cea aflată imediat la est
de meridianul de 180 de grade. Fiecare dintr aceste zone este proiectată diferit pe
o variantă potrivită de proiecție Mercator transversală, și este împărţită la rândul
ei prin paralele, în 20 de pătrate identificate prin literele alfabetului, de la C la X
(fără I şi O). România este acoperită de zonele 34T şi 35T, iar Moldova de 35T
şi 35U.
Sistemul de coordonate măsoară în metri distanţele de la centrul de origine
reprezentat de intersecţia Ecuatorului cu meridianul pe care este centrată zona
respectivă din gridul UTM. Coordonatele sunt descrise prin northing (distanţa de
43
la Ecuator) şi easting (distanţa de la meridianul de referință). Pentru a nu obţine
valori negative, fiecărui meridian central al unei zone i se adaugă pe easting
valoarea de 500.000 m. Pentru măsurătorile în emisfera nordică, northing are
valoarea 0 la Ecuator, dar pentru cele efectuate în emisfera sudică li se adaugă
valoarea de 10.000.000 m.

Proiecţia Stereografică 1970

Proiecţia oficială a României este o proiecţie planară secantă oblică.
Planul de proiecţie intersectează suprafaţa Pământului într-un cerc cu raza de
202 km, poziţionat cu centrul la nord de oraşul Făgăraş, într-un punct fictiv cu
coordonatele geografice 45 grade latitudine nordică şi 26 grade longitudine
estică. Această proiecţie deformează ariile, dar nu deformează unghiurile,
respectiv forma unei suprafețe de teren. Cele mai mari deformări apar în
regiunea Dobrogei (vezi figura 22 – zonele reprezentate cu albastru). Această
proiecție a fost considerată a fi cea mai potrivită pentru forma aproape rotundă a
teritoriului României, ce poate fi inclus într-un singur plan de proiecţie.
În România, sistemul de referinţă aplică această proiecţie punctelor
poziţionate pe elipsoidul Krasovski 1940, cu datumul fixat la Pulkovo (Rusia).
Acest sistem de referinţă se numeşte S-42. Sistemul de coordonate folosit are
centrul de origine localizat în Serbia. El a fost deplasat spre sud şi vest față de
centrul planului de referință, pentru a nu produce valori negative ale
măsurătorilor. Originea sa este definită printr-un nord fals şi un est fals. Unitatea
de măsură în care sunt redate coordonatele este metrul.

Deoarece măsurătorile executate în proiecție Stereo 1970 se fac pe

un model al Pământului diferit de cel pe care se execută
măsurătorile cu ajutorul sateliților (WGS84) ori de elipsoidul
standard pentru măsurători în Europa (GRS80), transcalculul
coordonatelor dintr-un sistem de coordonate în altul nu se
realizează în mod uniform. Diferențe majore apar, de asemenea, la
modul de calcul al elevațiilor. În România, Agenția Națională de
Cadastru și Publicitate Imobiliară a pus la punct o aplicație
software gratuită – TransDat – aflată în permanentă evoluție, în
care au fost înglobate capacități de transformare din diferite
sisteme de proiecție în Stereo 70, inclusiv din UTM și ETRS 89.

Coordonatele redate în sistem de proiecție Stereo 1970 sunt

adesea prezentate sub forma: Y (nord), X (est), invers decât
practica aplicațiilor de tip CAD.

Există un sistem de proiecție Stereo 70 București.

44
Fig. 22. Harta deformațiilor liniare relative pe teritoriul României în proiecția
Stereo 1970.
45
 Fig. 23. Harta județelor României în sistem de coordonate geografic.

Fig. 24. Harta județelor României în sistem de coordonate proiectat (proiecție

Stereo 1970).

46
TMM
În Republica Moldova se utilizează proiecţia transversală Mercator TMM, o
proiecţie cilindrică transversală tangentă în meridianul cu longitudinea 28 de
grade şi 24 de minute pe elipsoidul GRS80. Coordonatele sunt rectangulare
(metri). Sistemul de referinţă de tip ETRS 89 care înglobează proiecţia TMM pe
elipsoidul GRS80 se numeşte MOLDREF99.

ITRS (International Terrestrial Reference System) – este sistemul

de referință internațional ce înglobează compensări ale poziției
continentelor aflate în continuă deplasare. Parametrii săi
geodezici sunt recalculați o dată la câțiva ani.

ETRS 1989 – este bazat pe ITRS din anul 1989, adică nu ține cont
de deplasarea continentelor. A fost adoptat ca standard geodezic
european. Sistemul de coordonate folosit este unul geografic,
elipsoidul de referință fiind GRS80.

Alte proiecții folosite pentru a reprezenta teritoriul României în

hărțile mai vechi:

 Cassini
 Bonne
 Lambert-Cholesky
 Gauss-Kruger

47
Breazu, M., 2009. Aplicații ale Hatzopoulos, J.N., 2008. Topographic
topografiei arheologice și ale Mapping: Covering the Wider Field of
sistemelor informatice geografice (GIS) Geospatial Information Science &
pentru cercetarea și protecția Technology (GIS & T). Boca Raton:
patrimoniului imobil din situl Alba Iulia Universal-Publishers.
(teză de doctorat). Alba Iulia: Iliffe, J.C., 2000. Datums and Map
Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Projections: For Remote Sensing, GIS,
Iulia. and Surveying. Caithness: Whittles
Moroșanu, B., 2007. Deformațiile Publishing.
liniare relative în sistemele de proiecție Bugayevsky, L.M. Snyder, J.P., 1995.
Stereografic 1970, Gauss-Krüger, UTM Map Projections: A Reference Manual.
și comparații între acestea. London: Taylor & Francis.
http://earth.unibuc.ro/articole/deformati
i-liniare-in-sistemele-proiectie
Năstase, A., 1993. Cartografie:
proiectii cartografice. București: Ed.
Universității București.

***

48
 Determinarea poziției punctelor din teren (planimetria și altimetria) se
realizează prin calcul trigonometric, pe baza unor măsurători de unghiuri și
distanțe. Desigur, aceste măsurători pot fi realizate cu instrumente simple
(busola, ruleta și firul cu plumb) sau cu instrumente optice de precizie. Cele din
urmă pot fi la rândul lor manuale sau automate, cu sau fără memorie internă,
integrate sau nu cu un dispozitiv electronic de măsurare directă a distanțelor
(EDM).
Instrumentele optice de măsură cu cea mai mare utilizare în arheologie sunt
nivela, teodolitul și stația totală. Ele se folosesc împreună cu un set de
accesorii: trepied, miră ori reflector și pot fi găsite într-o gamă largă de modele,
mai mult sau mai puțin automatizate. Aceste instrumente permit vizarea printr-
un sistem optic de lentile a punctelor din spațiu ce urmează a fi măsurate. Pentru
a fi corect utilizate, toate aceste echipamente trebuie să fie inițial așezate în stație
deasupra unui punct cunoscut, orizontalizate (calate) și precis orientate către o
direcție cunoscută. Un instrument mai special, folosit de arhitecții ce activau în
urmă cu 20 de ani pe șantierele arheologice din România, este alidada.

Fig. 25. a. Nivelă cu miră; b. teodolit Zeiss cu vernier; c. stație totală Leica.
49
 Nivela măsoară diferențele de nivel față de un punct de referință.
Constructiv, nivela este compusă dintr-o lunetă fixată într-o montură ce permite
rotirea într-un singur plan. De aceea, cu nivela, corect așezată în stație, se pot
viza puncte doar în plan orizontal, nefiind posibilă rotirea lunetei și în plan
vertical. Vizarea este realizată, la nivel, către o miră gradată (sau stadie),
amplasată deasupra punctului ce urmează a fi măsurat. Diferența maximă de
nivel între două puncte ce poate fi determinată direct cu nivela, este limitată de
înălțimea mirei. Atunci când diferențele de nivel sunt mari, sunt executate o
serie de măsurători intermediare (drumuire de nivelment).
Nivela este adeseori utilizată pentru lucrări de nivelment pe șantierele de
construcție ori în cadrul lucrărilor de terasamente, drumuri, căi ferate etc. În
arheologie, nivela este folosită, de exemplu, pentru determinarea cotelor de nivel
la suprafața sitului, a adâncimilor nivelelor stratigrafice etc.

! Funcția principală a nivelei este aceea de a măsura

diferențele de nivel, fiind de aceea principalul instrument
recomandat în lucrările de nivelment. Cu toate acestea, cu nivela
mai pot fi măsurate și distanțe (indirect, vezi mai departe
tahimetrul) și unghiuri orizontale, fiind astfel posibilă
determinarea coordonatelor punctelor, însă precizia obținută este
relativ redusă.

Fig. 26. Schiță a modului de calcul al nivelmentului cu ajutorul unei nivele și a

unei mire.
50
 Teodolitul este un instrument de precizie care măsoară unghiuri atât în plan
orizontal, cât și vertical. Constructiv, teodolitul este compus dintr-o lunetă fixată
într-o montură ce permite rotirea în două planuri perpendiculare: în plan
orizontal și, respectiv, vertical (atunci când instrumentul este corect pus în
stație). Atunci când luneta este orientată către un punct țintă, rotația în cele două
planuri poate fi măsurată cu mare precizie printr-un sistem de scale prevăzute cu
vernier. Sistemul constructiv al teodolitului permite măsurarea unghiurilor cu o
precizie mai bună de 10 secunde de grad, instrumentele cele mai performante
având o precizie de până la o secundă de grad.
Teodolitul este utilizat în lucrările de determinare a reţelelor geodezice de
triangulaţie, de îndesire a acestor reţele, în trasarea pe teren a proiectelor şi la
urmărirea comportării construcţiilor, adică în cadrul ridicărilor geodezice şi ale
topografiei inginereşti.

Teodolitul măsoară atât unghiuri orizontale, cât și verticale,

poziția în spațiu a punctelor măsurate fiind apoi determinată prin
calcul trigonometric (care se face separat de către operator, nu de
către instrument). Suplimentar, cu teodolitul pot fi executate
măsurători de nivelment precum și măsurători ale distanțelor
(indirect, vezi mai departe tahimetrul).

Fig. 27. Axele de măsură ale unui teodolit.

51
 Tahimetrul este un instrument ce permite măsurarea indirectă a distanţelor.
Funcția tahimetrică este de obicei inclusă în nivelă și în teodolit, atunci când
luneta acestor instrumente este prevăzută cu fire stadiale, pe lângă firele
reticulare normale utilizate în procesul de colimare. Firele stadiale sunt
percepute de către operator în timpul vizării prin lunetă (colimare) ca două
marcaje orizontale, decalate pe verticală. Prin suprapunerea celor două marcaje
stadiale cu gradațiile mirei (sau stadiei) poate fi calculată distanța dintre
instrument și miră.
Instrumentele moderne sunt prevăzute cu un modul activ de măsurare a
distanţelor (EDM - electromagnetic distance measurement) bazat pe emisia unui
fascicul de lumină în spectru vizibil sau infraroşu. O parte din fascicolul luminos
este reflectată de ţintă (prevăzută sau nu cu reflector), acesta fiind recepționat de
către instrument. Determinarea distanţei între instrument şi ţintă este realizată
prin măsurarea timpului necesar parcurgerii, dus-întors, a respectivei distanţe de
către semnalul luminos şi raportarea acestui timp la o viteză cunoscută.
Teodolitele-tahimetre cu EDM, afişaj electronic şi înregistrare automată internă
a datelor se numesc staţii totale.

Metodele folosite în topografia tradițională sunt: intersecția, triangulația, și

drumuirea, folosite și la îndesirea rețelelor de puncte de sprijin, precum și
radierea și echerarea, folosite pentru calcularea unor puncte de detaliu. În
practica topografiei arheologice, este suficientă cunoașterea și utilizarea corectă
a drumuirii și a radierii.

Fig. 28. Exemplu de drumuire. Compensarea unghiurilor prin închiderea

măsurătorilor în același punct.

52
 Fig. 29. Exemplu de puncte radiate

În arheologie, staţia totală este un instrument extrem de util, ale cărei funcţii
şi principii de bază, odată înţelese, pot avea multiple aplicaţii pe parcursul
desfăşurării cercetării arheologice de teren. Precizia măsurătorilor este
milimetrică, variind de la instrument la instrument, dar în general este mai mult
decât suficientă pentru nevoile specifice arheologiei. Precizia unui instrument
este redată în unităţi de măsură a unghiului (secunde).

1. Cu ajutorul acestui instrument se poate înregistra, campanie de campanie,

evoluţia cercetărilor într-un şantier arheologic, fie că este vorba de suprafeţe
cercetate, de nivelment sau de structuri şi complexe descoperite. Folosirea
unui sistem local de puncte de referinţă, materializate în teren – borne, va
asigura implicit continuitatea, repetabilitatea măsurătorilor şi integrarea lor
într-un plan unic, fără erori.
2. În cazul şantierelor de salvare sau în situaţii relativ simple, staţia totală poate
înlocui cu succes desenul clasic arheologic. În cazul şantierelor sistematice
şi mai ales în situaţiile în care contextul de descoperire este complicat,
prezentând multe detalii, înregistrările cu staţia totală vor dubla desenul
arheologic tradiţional, fără să îl înlocuiască. Avantajul desenării cu staţia
totală a contururilor de suprafeţe şi structuri este că acestea vor fi înregistrate
direct în mediul digital, sub formă de coordonate tridimensionale, organizate
tematic şi posibil a fi diferențiat reprezentate (culoare, grosime de linie etc.),
permiţând, de la început, asamblarea informaţiei de pe suprafeţe întinse într-
un proiect unitar, organizat tematic.

53
 Fig. 30. Pietroasa Mică Gruiu Dării, jud. Buzău: a. complexul C86 desenat cu
stația totală în 2005; b. C86 desenat manual în teren în 2004 apoi digitizat.

În plus, ele au avantajul înregistrării directe a informaţiei de adâncime, respectiv

elevaţie, oferind perspectiva vizualizării contextelor arheologice în mod
tridimensional. Cu toate acestea, fineţea redării detaliilor obiectelor depinde de
răbdarea operatorului şi de timpul investit în munca de teren. Desenul arheologic
realizat cu staţia totală va avea un aspect geometrizat, mai puţin artistic și va
presupune un cost suplimentar de timp necesar prelucrării datelor.

Pentru publicarea monografică a rezultatelor vor fi realizate și

desene arheologice manuale, în timp ce planurile realizate cu
ajutorul stației totale vor fi redesenate pentru a obține o
reprezentare grafică îmbunătățită.

3. Cu ajutorul staţiei totale se pot realiza ridicări topografice de precizie ale

microreliefului siturilor arheologice, permiţând nu doar descrierea mediului
ambiant şi corelarea acestuia cu structurile arheologice, dar şi identificarea
elementelor de amenajare antică a teritoriului ce sunt acum aplatizate ori
colmatate.
4. Stația totală oferă un important suport în realizarea releveelor arhitectonice.
5. Punctele de referinţă pentru aplicaţiile fotogrammetrice vor fi înregistrate fie
cu GPS, fie cu stația totală (pentru precizie mare, pe suprafețe medii și mici).
6. Stația totală oferă posibilitatea trasării de secţiuni noi, direct în teren,
plecând de la referințe cunoscute.
7. Cu ajutorul stației totale sunt proiectate griduri și caroiaje de referinţă
folosite, de exemplu, în studii geofizice sau în cercetarea arheologică
sistematică de suprafață.

54
Fig. 31. Medieș – Cioncaș, jud. Satu Mare. Măsurătorile de detaliu ale
reliefului au pus în evidență existența unui șanț de fortificație colmatat,
interpretare ce a fost confirmată de rezultatele investigațiilor
magnetometrice. Curbele de nivel au fost generate la un interval de 50 cm.
Cercetarea a fost publicată în Marta, Ștefan 2011.

55
 Puncte de referinţă. Utilizarea staţiei totale este condiţionată de existenţa a
două puncte materializate în teren prin ţăruşi sau borne, denumite puncte de
referinţă. Aceste puncte pot avea coordonate cunoscute (oferite de oficiul de
cadastru, cunoscute din calcule anterioare etc.) ori pot fi create de operator
înainte de începerea operaţiunilor de măsurare, în intenţia de a le calcula apoi
coordonatele absolute cu ajutorul unui sistem GPS. În această situaţie, este
recomandat ca operatorul să creeze de la început trei puncte fixe intervizibile, la
distanţe suficient de mari, pentru a încadra cât mai din larg arealul de măsură.
Cele trei puncte fixe vor fi măsurate cu receptoare GPS.

La alegerea punctelor de referinţă se va respecta principiul

vizibilităţii. Punctele de referinţă se vor amplasa în poziţii
topografice dominante, pe teren stabil, cu rază cât mai extinsă de
acţiune, pentru a minimiza nevoia radierilor, a eficientiza
activitatea de teren şi a scădea propagarea erorilor.

Calarea instrumentului. Înainte de începerea sesiunii de măsurători,

instrumentul de măsură trebuie să fie perfect calat (orizontalizat).

Fig. 32. Orizontalizare (calare) în două planuri realizată cu nivelă digitală.

Exemplu pe un instrument Leica TCR 705.

Înălţimea staţiei. Înălţimea faţă de punctul de referinţă la care a fost aşezată

staţia trebuie să fie măsurată şi înregistrată.

56
 Înălțimea
instrumentului

Înălțimea
prismei

Fig. 33. Ilustrarea importanței înălțimii prismei și instrumentului de măsură în

determinarea poziției și înălțimii punctelor măsurate.

Staţie – orientare. În aplicaţia software disponibilă în instrumentul de

măsură trebuie introduse, ca date de pornire, poziția în care se află instrumentul
(exprimată printr-un set de coordonate) şi direcţia de la care vor măsura
unghiurile orizontale.

Fig. 34. Schema orientării stației totale și sensul măsurării unghiurilor față de o
direcție de referință.

Această direcţie (stabilită prin procedeul denumit orientare) poate fi

determinată prin:
 selectarea unui punct cu coordonate cunoscute, ca punct de orientare;
 specificarea unui unghi către punct;
 stabilirea arbitrară a unghiului orizontal de 00 către un punct fix.

57
 În acest ultim caz, sistemul de coordonate este unul local. Unul dintre
punctele de referinţă primeşte coordonate x, y, h de tipul 1000, 1000, 100 (metri)
– această origine asigură măsurarea coordonatelor cu valori pozitive într-un cerc
cu raza de 1 km şi cu diferenţe de nivelment ce nu depăşesc 100 m. Punctul de
referinţă corespondent va constitui orientarea către unghiul de 00. După
orientare, el va putea fi măsurat şi va căpăta coordonate în sistemul local folosit,
coordonata de pe axa x fiind tot 1000. Ulterior, cele două puncte vor fi măsurate
cu un receptor GPS şi coordonatele vor putea fi înlocuite, în faza de prelucrare a
datelor. În cazul măsurătorilor realizate în coordonate locale, nordul va fi
reprezentat de punctul de 0 ales arbitrar.

Orientare

Stație
a.

Orientare

Stație
b.

Fig. 35. a. Aspectul unui plan în coordonate reale, absolute; b. aspectul unui
plan cu coordonate locale, orientat într-un punct arbitrar ales.

Atunci când staţia este mutată într-un nou punct de referinţă, este obligatoriu
ca punctul de orientare să fie măsurat (chiar în mod repetat) pentru a asigura
posibilitatea detectării/compensării erorilor. Se recomandă ca, dacă există
58
posibilitatea vizării mai multor puncte cu coordonate cunoscute (chiar din
măsurători anterioare) din aceeași stație, acestea să fie măsurate/remăsurate
pentru a contribui la mai buna orientare a instrumentului.
Toate operațiunile importante trebuie notate în caietul de teren, iar fluxul de
lucru descris în mod cât mai detaliat, mai ales dacă operatorul este începător.
Înregistrările din caietul de teren sunt esențiale ulterior, în partea de prelucrare şi
eventuala corecţie a seturilor de date.
Codurile pentru punctele măsurate sunt și ele esențiale, dar folosirea
acestora trebuie să fie judicioasă. Semnificaţia abrevierilor trebuie notată în
caietul de teren. Stațiile totale permit înregistrarea codificată a măsurătorilor
individuale. Acest lucru este util în automatizarea procesului de grupare a
măsurătorilor. De exemplu, toate punctele înregistrate cu codul DR vor fi
grupate, ele reprezentând conturul drumurilor. Există aplicații software de
prelucrare a măsurătorilor topografice care permit unirea automată printr-un
contur a punctelor ce poartă același cod ori alocarea lor unor straturi GIS
tematice (layere).
Este recomandată împărțirea sesiunilor mari de măsurători în mai multe
proiecte (job-uri = seturi de salvare a datelor). Prin utilizarea mai multor
fişiere mici, bine organizate, se evită timpii mari de descărcare a datelor. Există
și posibilitatea, în cazul anumitor instrumente, ca o memorie prea încărcată să
lungească timpul efectiv de stocare a înregistrării, îngreunând și munca de teren.
În cadrul unui proiect mai lung, măsurătorile se descarcă la finalul fiecărei
zile şi se verifică corectitudinea înregistrărilor.

În zonele relativ plate ori neaccidentate, cea mai facilă metodă de acoperire
sistematică a reliefului presupune parcurgerea suprafeţelor sub forma unor
aliniamente, alternative, aproximativ paralele. Cotele de nivelment rezultate,
prin care se va descrie terenul, vor fi organizate sub forma unui caroiaj. Pentru
măsurătorile de detaliu ale nivelmentului (microrelief) se recomandă ca
intervalul dintre aliniamente să nu depăşească 7 m.
Și în cazul măsurării unui relief accidentat, parcurgerea terenului sub forma
unor aliniamente paralele succesive asigură maximul de eficienţă. De data
aceasta se recomandă, însă, ca aliniamentele să fie dispuse în lungul curbelor de
nivel pentru a minimiza eforturile operatorului topograf care deplasează
reflectorul.
În cazul unui relief complex, specific multor situri arheologice, pe lângă
măsurătorile efectuate pe aliniamente şi pe curbe de nivel, se vor înregistra cote
de elevație în punctele de inflexiune ale terenului, acolo unde se schimbă
concavitatea pantei. O astfel de metodă necesită însă o anumită experienţă de
teren din partea operatorilor topografi. Fundul unei văi sau al unui şanţ trebuie
surprins prin cel puţin trei puncte, pentru a reda lăţimea completă în care terenul

59
este mai plat. Suprafeţele trebuie acoperite în mod uniform cu înregistrări pentru
a evita interpolările abrupte.

Fig. 36. Exemplu de colectare a cotelor de nivel într-un teren plan.

Fig. 37. Exemplu de colectare a cotelor de nivel pe o pantă.

60
 Ne putem imagina că suportul reflectorului pe care îl deplasăm în teren
reprezintă un creion cu care trasăm tuşele directoare ale unui peisaj. Este bine ca
formele clare de microrelief observabile în teren cu ochiul liber să fie măsurate
unitar, iar înregistrările corespunzătoare să primească un cod distinct, pentru a le
putea prelucra ulterior suplimentar. Utilizarea codurilor permite unirea
automatizată a punctelor printr-o linie cu geometrie tridimensională. Astfel de
linii pot fi utilizate de algoritmii de prelucrare folosiţi de diferitele aplicaţii
software în modelarea locală a reliefului – breaklines.
Dacă există dificultăţi în observarea şi aprecierea iniţială a caracteristicilor
reliefului ori, mai ales, dacă se aşteaptă ca ridicarea topografică să pună în
evidenţă forme aplatizate ori alte anomalii cu posibilă semnificație arheologică,
cea mai sigură metodă rămâne cea a caroiajului, cu aliniamente foarte apropiate
şi înregistrări sistematice, chiar dacă această abordare necesită mai multă muncă
în teren.

Fig. 38. Exemplu de colectare a datelor de nivel pentru un relief complex.

61
Înregistrarea poziţiei secţiunilor şi conturului complexelor
arheologice
Staţia totală oferă posibilitatea asocierii fiecărui punct de măsură înregistrat
cu un cod specific de identificare (format din litere şi cifre, într-o combinaţie la
alegere) care va fi util în momentul prelucrării datelor. Toate punctele care vor
împărtăși acelaşi cod vor fi unite în mod automat de aplicaţiile de prelucrare a
datelor, printr-un contur. În acest fel se poate practic „desena” în spaţiul
tridimensional cu ajutorul staţiei totale şi al reflectorului. Pentru a reda un contur
în mod corect, punctele se măsoară în ordinea în care vor fi unite. Orice altă
combinaţie nu va reflecta corect conturul măsurat, rezultând în final un element
de relief sau obiect incorect sau chiar neidentificabil.

Fig. 39. Sus - sensul corect de parcurgere cu reflectorul al conturului unei

secțiuni pentru a obține în mod automat un poligon, prin procesarea codurilor
punctelor înregistrate; jos – rezultatul unui desen automatizat pe baza
codurilor, în cazul unei parcurgerii în zigzag.

Bedford, J., Pearson, T., Thomason, historic buildings (2nd edition).

B., 2011. Traversing the Past: the total
station theodolite in archaeological
landscape survey. Swindon: English
Heritage Press.
Andrews D., Bedford J., Blake B.,
Bryan P., Cromwell T., Lea R., 2009.
Measured and Drawn. Techniques and
practice for the metric survey of
62
Swindon: English Heritage Press.
Hatzopoulos, J.N., 2008. Topographic
Mapping: Covering the Wider Field of
Geospatial Information Science &
Technology (GIS & T). Boca Raton:
Universal-Publishers.
.
 GPS este acronimul în limba engleză pentru Global Positioning System, o
prescurtare de la NAVSTAR GPS (NAVigation Satellite Timing and Ranging
Global Positioning System) – sistem implementat de Departamentul Apărării
Statelor Unite ale Americii, folosit în scopul determinării cu ajutorul sateliţilor a
poziţiei geografice pe Pământ.
Tehnologia a fost dezvoltată în timpul Războiului Rece, având cu precădere
aplicabilitate în ghidarea submarinelor şi rachetelor de război. Odată cu
finalizarea marelui conflict, tehnologia pusă la punct de americani a devenit
disponibilă publicului larg, iniţial cu anumite limitări intenţionate în ceea ce
priveşte acurateţea determinărilor spaţiale.
GPS este, aşadar, o tehnologie formată din trei subsisteme: 1. o constelaţie
de 32 sateliţi americani, ce orbitează în
jurul Pământului la interval de 12 ore, la
o depărtare de peste 20.000 de km de
scoarţa terestră; 2. sisteme de control
deţinute de guvernul american şi 3.
milioane de receptoare individuale
folosite de utilizatorii obişnuiţi. Cu
ajutorul acestor echipamente individuale,
denumite în mod curent receptoare GPS,
se recepționează semnalul radio transmis
de sateliţii vizibili deasupra zonei
geografice unde se efectuează
măsurătoarea.
Emisia şi recepţia semnalului sunt
Fig. 40. Orbitele sateliților gratuite şi permanente şi nu necesită
geostaționari în jurul Pământului. achiziţionarea unui abonament. Sistemul
NAVSTAR GPS măsoară pe elipsoidul
WGS 1984.
63
 Sistemul GPS este, la rândul lui, un sistem GNSS – Global
Navigation Satellite System. Alte sisteme GNSS sunt GLONASS
(rusesc) şi Galileo (european).

Rusia implementează sistemul GLONASS – GLObalnaya

NAvigatsionnaya Sputnikovaya Sistema, format din 24 sateliţi,
dintre care funcţionează pentru moment doar 22. Sistemul de
referinţă în care GLONASS determină coordonate este PZ90.

Europa are în plan realizarea sistemului Galilei, ce va fi format

din 30 de sateliţi. Determinarea coordonatelor se va face în
sistemul de referinţă TRS. Tot europenii au suplimentat sistemul
american GPS cu o reţea formată din trei sateliţi geostaționari şi
mai multe staţii fixe la sol. Sistemul a fost denumit EGNOS, iar
scopul acestuia a constat în creşterea poziţiei determinărilor
spaţiale pe continentul european.

Uneori se preferă utilizarea generică a termenului de receptor GNSS decât

de receptor GPS, pentru a nu implica în mod automat doar referinţa la sistemul
american de sateliţi. Noi vom folosi mai departe GPS pentru a ne referi la
receptoarele GNSS în general, acesta fiind termenul cu care marea majoritate a
publicului român este familiarizat.

Fiecare satelit emite un semnal format din două unde purtătore în banda L
(radio), care călătoreşte cu viteza luminii. Fiecare semnal radio emis de sateliţi
conţine poziţia precisă pe orbită a acestuia (denumită efemeridă), data și timpul
la care a fost emis semnalul, precum şi unele informaţii generale privind starea
sistemului de sateliţi şi orbitele lor la acel moment (almanac). Receptorul GPS
primeşte acest semnal, înregistrează data și timpul la care a primit semnalul şi
calculează distanţa străbătută de semnal cu viteza luminii, în intervalul de timp
scurs între momentele emisiei şi recepţiei, prin relaţia Distanţă = Viteză (a
luminii) x Timp. Apoi, prin trilateraţie, folosind datele de la întreaga constelație
de sateliți vizibili, determină poziţia în spaţiu a receptorului.
Pentru a putea calcula această poziţie în sistem tridimensional (latitudine,
longitudine, înălţime), receptorul trebuie să primească semnal de la cel puţin 4
sateliţi (pentru a minimiza erorile de calcul al timpului şi de sincronizare a
ceasurilor interne ale sateliţilor şi receptoarelor).

64
A. Dacă se cunoaşte distanţa
către un singur satelit, receptorul
GPS îşi va determina poziţia
oriunde pe o sferă.
C. Dacă se cunoaşte distanţa
către trei sateliţi, receptorul
GPS îşi va determina poziţia
la intersecţia celor trei sfere
sub forma a două puncte.
Fig. 41. Modalitatea de determinare a
poziției în spațiu, pe baza semnalului
primit de la sateliți de către un receptor
GNSS.
65
B. Dacă se cunoaşte distanţa către
doi sateliţi, receptorul GPS îşi va
determina poziţia oriunde pe un
cerc.
D. Dacă se cunoaşte distanţa către
patru sateliţi, receptorul GPS îşi
va determina poziţia la intersecţia
a patru sfere, deci va avea o
poziţie unic determinată – un
singur punct localizat pe
suprafaţa Pământului, punct cu
coordonate tridimensionale.
 1. Navigaţie/orientare în teren
a. orientare generală pe o hartă încărcată în receptorul GPS;
b. regăsirea unor puncte măsurate anterior ori preîncărcate în sistem;
c. urmărirea unui traseu liniar prestabilit;
d. calculul unei distanţe între diferite puncte de pe hartă, ori între poziţia
curentă şi o destinaţie;
e. stabilirea unui traseu format din mai multe puncte intermediare;
f. calculul celui mai scurt traseu între anumite destinaţii.

2. Măsurători geodezice
a. înregistrarea poziţiei unor puncte din teren identificate prin coordonate
geografice şi etichetă explicativă;
b. înregistrarea unor suprafeţe de teren (arii), de exemplu, suprafaţa
ocupată de un sit arheologic;
c. înregistrarea traseului unui element din teren ce se doreşte a fi marcat pe
hartă (element de relief, reţea hidrografică, element cadastral – drum,
gard etc.)
d. înregistrarea unui profil altimetric de evaluare generală a reliefului la
scară largă;
e. calculul şi proiecţia de noi puncte în teren, plecând de la puncte cu
coordonate cunoscute;
f. determinarea coordonatelor pentru punctele unei rețele de sprijin
(determinarea coordonatelor unor puncte de referinţă folosite ca bază în
măsurătorile cu staţia totală).

În cadrul cercetărilor de suprafaţă, evaluărilor de teren, activităţilor de

reperare de noi situri arheologice ori de marcare a suprafeţei ocupate de acestea,
GPS-ul este cel mai util, comod şi eficient instrument geodezic. Dacă alte
echipamente topografice sunt opţionale, mai ales datorită costurilor,
dimensiunilor şi cunoştinţelor de utilizare pe care le implică, un receptor GPS
este obligatoriu a fi inclus în dotarea oricărui colectiv de cercetare arheologică.

1. Context: O echipă de arheologi trebuie să evalueze potenţialul arheologic

al terenului pe traseul unei viitoare autostrăzi. Aceasta străbate un traseu
predefinit cu o lăţime variabilă. Arheologii trebuie să stabilească dacă şi unde pe
acest traseu se găsesc situri arheologice şi în ce procent interacţionează acestea
cu proiectul constructorilor. În consecință, arheologii trebuie să urmărească în
teren traseul proiectat al autostrăzii, fără abateri foarte mari şi să înregistreze
poziţia descoperirilor arheologice.

66
 Fig. 42. Vedere tridimensională a unui segment din traseul Autostrăzii
Transilvania (în etapa de proiect din 2004), suprapus peste relieful zonei. Sunt
evidențiate siturile arheologice intersectate de Autostradă. Siturile au fost
identificate în teren de către arheologii Muzeului din Oradea împreună cu cei de
la Muzeul Național de Istorie din București.

Fig. 43. Proiectul șoselei rapide din marginea orașului Satu Mare și siturile
intersectate sau aflate în apropierea acesteia. Siturile au fost identificate în
teren de către arheologii de la Muzeul din Satu Mare.
67
 Soluţie: se încarcă în GPS harta traseului proiectat al viitoarei autostrăzi
pentru a i se urmări în teren parcursul exact, prin apelarea funcţiilor generale de
navigaţie; într-o primă etapă, descoperirile arheologice de pe acest traseu sunt
măsurate cu ajutorul GPS-ului, sub formă de puncte izolate; în zilele următoare,
când se doreşte revenirea la aceste puncte pentru cercetări mai amănunţite,
zonele de interes pot fi regăsite în teren tot cu ajutorul funcţiilor de navigaţie ale
receptorului GPS.
Cu ajutorul funcţiilor de trasare, sunt proiectate şi stabilite în teren griduri de
periegheză, de exemplu, track-uri/trasee paralele aflate la distanţe egale, ce vor
fi parcurse de participanţii la cercetarea sistematică de suprafaţă; evident, poziţia
în spaţiu a suprafeţei investigate va fi înregistrată cu ajutorul GPS-ului; odată
identificat arealul ocupat de materiale arheologice, perimetrul acestuia se poate
înregistra cu ajutorul receptorului GPS.

Fig. 44. Segment din traseul Autostrăzii Transilvania (în faza de proiect din
2005). Sunt evidențiate siturile arheologice intersectate de Autostradă. Siturile
au fost identificate în teren de arheologi ai Institutului de Arheologie și Istoria
Artei Cluj-Napoca.

Dacă este cazul, se vor înregistra contururile diferitelor elemente (pădure,

localitate, baltă, teren arat) ori trasee de drumuri, ape, limite de proprietate aflate
în relaţie cu descoperirile arheologice, pentru a schiţa prime hărţi, necesare
rapoartelor arheologice de evaluare. Toate datele înregistrate vor fi descărcate
sub formă de hărţi ce vor fi suprapuse peste planurile proiectantului. În acest caz,
precizia de calcul a coordonatelor asigurată de GPS-ul de navigaţie (de la -/+10
m la -/+3m – în funcţie de tipul de receptor) este suficientă.

68
 2. Context: într-un proiect de cercetare individuală, un potenţial sit
arheologic a fost identificat în urma studierii unor imagini din satelit,
disponibile în aplicaţia Google Earth. Se doreşte verificarea acestei ipoteze în
teren.
Soluţie: se încarcă în receptorul GPS coordonatele potenţialului sit
arheologic extrase din Google Earth şi, folosind funcţiile de navigaţie ale
receptorului GPS, se încearcă regăsirea punctului/arealului vizat în teren.

3. Context: Departamentul local de protecţie a patrimoniului arheologico-

istoric trebuie să întocmească un repertoriu al siturilor arheologice şi
monumentelor istorice din teritoriu, pentru a putea determina zonele de protecţie
din jurul acestor monumente, garantate prin lege. În cazul iniţierii unui proiect
de construcţie este necesară aprecierea suprapunerii proiectului respectiv peste
situl arheologic ori zona sa de protecţie, care este calculată diferit în funcţie de
regimul de folosinţă al terenului.

Fig. 45. Harta amplasării siturilor arheologice și monumentelor istorice din

comuna Pârscov, județul Buzău. Evidențierea relației spațiale între intravilanul
localităților și zonele de protecție a siturilor.

Soluţie: În acest caz este utilă capacitatea tehnologiei GPS de a înregistra

atât perimetre/arii cât şi puncte individuale. În cazul siturilor arheologice situate
în extravilan, un receptor GPS de navigație este suficient. În schimb, în cazul
monumentelor istorice (troiţe, biserici, fântâni, clădiri) ori al siturilor
arheologice situate în intravilan, se vor folosi receptoare GPS cu capacităţi de
69
postprocesare a datelor care pot sigura precizie de măsură a coordonatelor sub-
metrică. Acest lucru este necesar pentru a nu împiedica inutil ori încărca cu
costuri suplimentare proiectele de construcţie care afectează, de regulă,
proprietăţi individuale, pe suprafeţe mici, de câteva sute de metri pătraţi. Cu
toate acestea, din experienţă, cunoaştem că în interiorul zonelor urbane
aglomerate, pentru precizie şi rapiditate, este mai eficientă utilizarea staţiei totale
şi a planurilor urbanistice existente.

Iniţial, în anii 1990, când Departamentul Apărării Statelor Unite a liberalizat

accesul la rețeaua de sateliţi GPS, au fost introduse în mod special anumite
degradări ale semnalului recepţionat de utilizatorii civili. Această limitare a fost
însă înlăturată începând cu anul 2000.

Întârzieri apărute la trecerea semnalului prin ionosferă

Ionosfera este stratul superior al atmosferei, aflat între 50 şi 100 km distanţă
de Pământ şi format în special din particule puternic ionizate, care
interacţionează cu semnalul GPS. Deoarece densitatea ionosferei este afectată
de soare, influenţa acesteia asupra semnalului GPS este mai redusă pe timpul
nopţii. Se cunoaşte, totodată, manifestarea unui ciclu cu durata de 11 ani de
maximă şi, respectiv, minimă influenţă al ionosferei asupra semnalului GPS.
Anul 2004 a fost un an de minim, iar anul 2015 va fi unul de maxim. Tot datorită
caracteristicilor ionosferei, semnalul transmis de sateliţii aflaţi în unghi de
incidenţă mic faţă de orizont (15 grade) va călători mai lent şi într-un mediu mai
zgomotos.

Erori ale ceasului integrat receptorului GPS ori satelitului

După cum am văzut, principala relaţie pe care se bazează calculul distanţei
între satelit şi receptor este dată de intervalul de timp scurs între data emiterii şi
data recepţionării semnalului ce călătoreşte cu viteza luminii. Datorită valorii
foarte mari a vitezei luminii, orice mică eroare de timp poate genera abateri de
distanţă semnificative. Deşi sunt permanent verificate, ceasurile sateliţilor pot
suferi mici desincronizări. Pe de altă parte, receptoarele obişnuite nu sunt
prevăzute cu sisteme sofisticate de calcul şi control al timpului.

Reflectări ale semnalului radio transmis de sateliţi în obiectele aflate în

apropierea receptorului
Receptorul poate detecta un semnal radio transmis în mod eronat în urma
reflectării sale în elementele aflate în apropiere – lacuri, clădiri înalte, pereţi
stâncoşi.

Geometria dispunerii sateliților la momentul efectuării măsurătorilor

Deoarece calculul poziţiei receptorului se face prin trilateraţie, configuraţia
spaţială a sateliţilor al căror semnal este luat în calcul la un anumit moment dat
70
este foarte importantă. Cu cât unghiul dintre sateliţi şi receptor este mai mare cu
atât precizia de determinare a poziţiei receptorului va fi mai bună. Echivalent,
dacă sateliţii vor fi strâns grupaţi deasupra receptorului ori dispuşi pe o linie,
precizia determinărilor va fi slabă. Aprecierea erorii induse în calculul
coordonatelor de aspectul geometric al configuraţiei satelitare se face prin
GDOP (Geometric Dilution of Precision). Această caracteristică se referă la
PDOP (Position Dilution of Precision - 3D), HDOP (Horizontal Dilution of
Precision – latitudine, longitudine), VDOP (Vertical Dilution of Precision -
elevaţie), TDOP (Time Dilution of Precision - timp). În cazul receptoarelor
DGPS, este afişat în mod constant valoarea PDOP.

Este de preferat ca determinările să fie făcute doar în condiţiile în

care această valoare este mai mică de 3.

Fig. 46.
GDOP

Geometrie satelitară favorabilă Geometrie satelitară nefavorabilă

Din cele trei exemple redate anterior, rezultă că un simplu

receptor GPS nu este suficient pentru a desfăşura aplicaţii de
topografie arheologică. Receptorul GPS trebuie să fie însoţit de un
software (instalat pe un computer) prin care se pot încărca şi
descărca date din receptorul folosit în teren. Uneori, la achiziţia
unui receptor GPS, furnizorul oferă automat acest software,
asigurând, totodată, modalitatea de transfer a datelor (de exemplu,
un cablu prin care GPS-ul se conectează la computer).

Un software GPS gratuit, disponibil online, este GPS TrackMaker

http://www.gpstm.com/

De asemenea, putem reţine existenţa mai multor tipuri de

receptoare GPS (de navigaţie, cu corecţie diferențială) care
determină şi înregistrează poziţia în spaţiu cu precizie variabilă.

71
 Principala caracteristică care diferenţiază clasele de receptoare GPS este
legată de precizia de determinare a poziţiei în spaţiu şi de capacitatea de a
elimina erorile de semnal. Îmbunătăţirea preciziei a fost, în mod evident,
însoţită de o creştere în complexitate a software-ului asociat, a cunoştinţelor
necesare utilizării unui GPS şi, desigur, a costurilor de achiziţie. În cazul
aplicaţiilor GPS din domeniul arheologiei, este obligatorie înţelegerea nivelului
de precizie a determinărilor spaţiale necesare fiecărei situaţii în parte, pentru a
utiliza corect şi adecvat echipamentele de măsurare.

GPS pentru navigaţie

Fig. 47. Exemplu de GPS
de navigație ce obține
precizie la staționare de 1
m - Garmin SMap60.
Majoritatea receptoarelor GPS comercializate în
prezent, fie că este vorba de cele pentru maşină
ori de echipamente hand-held, sunt receptoare
axate pe funcţii de navigaţie şi orientare în teren,
a căror precizie în determinarea poziţiei în spaţiu
şi înregistrării acestei poziţii variază în intervalul
-/+15 m -/+3 m pe x și y. În ultima vreme această
tehnologie a devenit extrem de disponibilă, iar
eficienţa şi precizia sa a sporit în mod
impresionant.
Receptoarele GPS pentru navigație sunt
relativ ieftine şi dispun de numeroase funcţii
prietenoase care înlesnesc orientarea în teren şi
vizualizarea hărţilor; de exemplu, permit calculul
vitezei de deplasare, temperaturii ambientale,
apropiindu-se tot mai mult de conceptul de
gadget. Aceste instrumente pot îndeplini cu
succes toate aplicaţiile menţionate anterior la
punctul 1 (navigaţie, orientare în teren) şi, cu
excepţia subpunctului 2f (determinarea
coordonatelor unor puncte de referinţă folosite ca
bază în măsurătorile cu staţia totală), toate
aplicaţiile de la subpunctele 2a-e.

Unele receptoare GPS pentru navigație au capacitatea de mediere

a valorilor măsurate de-a lungul unui interval mai mic sau mai
mare de timp. În acest caz este posibilă atingerea unei precizii sub-
metrice pe x și y (la o staționare de cel puțin 30 de minute).

72
 GPS pentru lucrări geodezice
O clasă separată de receptoare GPS
este caracterizată prin capacităţi de
corecţie a datelor prin calcul
diferenţial. Aceste instrumente oferă o
precizie de determinare a poziţiei în
plan sub-metrică, centimetrică sau
chiar milimetrică. Funcționează, de
regulă, în pereche, iar costul de
achiziţie al acestora poate fi de până la
100 de ori mai mare față de
receptoarele de navigație. Aceste
echipamente sofisticate au dimensiuni
mai mari şi sunt însoţite de accesorii
suplimentare (antene, trepied), unele
dintre acestea fiind prevăzute cu
software ce implementează direct
capacităţi GIS, adică permit, de la
început, înregistrarea diferitelor
măsurători în clase şi categorii
Fig. 48. Exemplu de GPS geodezic
predefinite de elemente, într-o bază de
cu capacități de post procesare a
date referenţiată spaţial.
datelor Thales Promark 3.

Fig. 49. Exemplu de corecție diferențială.

73
Cu aceste receptoare GPS se asigură, în principiu, aplicaţiile de la punctul 2 –
măsurări geodezice - şi sunt mai puţin prietenoase/flexibile/precise în
îndeplinirea funcţiilor de navigaţie şi orientare generală.
Principiul pe care îl pun în practică aceste receptoare este următorul: cel
puţin două receptoare înregistrează simultan poziţia aceloraşi (cel puţin) 4
sateliţi. Dintre receptoare, cel puțin unul, este aşezat într-un punct cu coordonate
cunoscute. Astfel, diferenţa de valoare între coordonatele cunoscute ale
punctului şi cele calculate de receptor este compensată şi din determinările de
coordonate ale receptorului aflat în poziţie nouă, necunoscută. Precizia
determinărilor este astfel, mult îmbunătăţită (vezi exemplul simplificat din figura
de mai jos). Prelucrarea datelor și calculul coordonatelor pot fi realizate, așa cum
vom detalia mai departe, în timp real, în interiorul receptorului GPS, sau într-o
etapă ulterioară, offline (postprocesare).

Utilizarea receptoarelor GPS aşezate în poziţii cunoscute se poate face în

două feluri:

 accesând reţelele naţionale ori particulare de staţii GNSS fixe la sol;

 utilizând unul dintre cele două receptoare disponibile (receptoarele
GPS geodezice sunt comercializate, de regulă, în pereche) ca bază
fixă, pe un punct cu coordonate cunoscute (un punct din reţeaua
geodezică naţională, bornă militară, un punct ale cărui coordonate
au fost determinate în prealabil cu GPS-ul etc.) şi celălalt ca receptor
în poziţiile ce trebuie determinate.

Pentru ambele situaţii amintite mai sus există două modalităţi prin care se
realizează compensarea diferențelor:

 în timp real, adică chiar în timpul efectuării măsurătorii, prin

transmiterea diferenţelor rezultate prin conexiune radio (Bluetooth),
comunicaţii mobile (GSM, GPRS) sau prin internet, direct între cele
două receptoare; tehnologia este numită DGPS – Differential GPS
sau RTK – Real Time Kinematic. Corecţii în timp real pot fi primite
suplimentar de receptoarele GPS geodezice, de la sisteme de
poziţionare ce includ atât sateliţi geostaţionari, cât şi date de la
staţii fixe la sol care sunt disponibile gratuit. Cele mai cunoscute
sunt WAAS (Wide Area Augmentation System) şi EGNOS
(European Geostationary Navigation Overlay Service).
 post-procesarea datelor se face ulterior activităţii de teren cu ajutorul
unei aplicaţii software, printr-o comparaţie complexă a seturilor de
măsurători realizate în mod simultan cu cele două receptoare.

Distanţa între cele două receptoare ce înregistrează simultan influenţează

timpul de staţionare al receptorului GPS-ului aflat în poziţie necunoscută. Astfel,
74
dacă receptorul localizat în punctul cu coordonate cunoscute este foarte aproape,
este suficient ca celălalt receptor GPS să staţiononeze doar câteva zeci de
secunde în punctul cu coordonate necunoscute, devenind practic un receptor
mobil!

Fig. 50. Exemplu de măsurători ale poziției, realizate într-un interval

de timp mai lung, de către un receptor GNSS/GPS staţionar într-un
punct fix.

Staţiile GNSS fixe

Staţiile fixe sunt receptoare GNSS fixate permanent în puncte cu
coordonate cunoscute (numite staţii fixe la sol), care efectuează, pe tot
parcursul existenţei lor, înregistrări ale poziţiei de amplasare. Comparând
variaţia poziţiei lor în spaţiu, calculată în diferite momente din zi, sub diferite
constelaţii satelitare, cu valoarea cunoscută a punctului în care ele sunt fixate, se
evidențiază erorile de semnal local şi creşte precizia măsurătorilor efectuate cu
alte receptoare în acelaşi areal şi în acelaşi interval din timp.
Aceste staţii formează o reţea mai mult sau mai puţin densă care acoperă
întreg teritoriul internaţional. Ele aparţin după caz, fie statelor, fie companiilor
private. Unele dintre aceste staţii oferă acces gratuit la seturile lor de înregistrări
pe care le fac disponibile pe internet, a doua zi după sesiunea de măsurători.
Accesul la datele lor se face direct prin download via ftp ori prin conexiune
realizată automat de aplicaţia software de procesare folosită pe computerul
personal.

Reţele de staţii fixe GNSS

EUREF–EPN (European Reference Frame-European Permanent Network)
este o reţea supranaţională formată din 245 de staţii GNSS fixe, distribuite în 32
75
de state europene care colectează permanent date de la sateliţii GPS şi
GLONASS. Măsurătorile acestor staţii sunt disponibile online.
România participă la această reţea cu cinci staţii:
 Bucureşti – BUCU,
 Bacău – BACA,
 Baia Mare – BAIA,
 Constanţa – COST,
 Deva – DEVA
Republica Moldova deține în rețea staţia de la Chişinău – IGEO.

Acestea îşi fac publice datele (înregistrate la interval de 30 s) la adresa:

http://www.epncb.oma.be/_trackingnetwork/stationlist.php.

IGSS (International Global Satellite System) este o reţea internaţională

alcătuită din 437 de staţii GNSS fixe, care foloseşte inclusiv staţii din reţeaua
EUREF-EPN. Datele furnizate gratuit online de staţiile din această reţea sunt
verificate şi sunt de cea mai bună calitate. România participă în această reţea
doar cu staţia de la Bucureşti–BUCU (măsurători la 30 secunde). Datele de la
aceste staţii pot fi obţinute direct de la http://igs.bkg.bund.de/file/rinexsearch

Fig. 51. Rețeaua de stații GPS permanente EUREF.

76
 Fig. 52. Rețeaua de stații GPS permanente IGS.

Fig. 53. Staţiile GPS permanente din reţeaua ROMPOS.

77
 Coordonatele staţiilor din reţeaua Leica România sunt următoarele:

Ref Latitude Longitudine Ell_Height

TGBV (Braşov) 45 39 26.208290 N 25 35 55. 514390 E 627.5435
TGGC (Câmpina) 45 07 27.448330 N 25 44 26. 216801 E 474.4377
TGGT (Odorheiu 46 18 24. 343994 25 17 15. 476944 521.8926
Secuiesc) N E
TGRT (Botoşani) 47 44 34. 195091 N 26 39 59. 434247 210.0386
TGTS (Moineşti) 46 28 29. 430063 N 26 29 23. 016927 E 521.3284
TGWA (Suceava) 47 38 15.349333 N 26 14 14.23022 E 427.1142
T520 (Bucureşti) 44 26 51. 710721 N 26 07 29. 575633 E 131.4292

Alte staţii oferă conexiune în timp real la măsurătorile lor (RTK, DGNSS) prin
conexiune radio, Internet sau telecomunicaţii mobile, dar pe baza unui
abonament achiziţionat contra cost. Acestea sunt, de exemplu, staţiile din reţeaua
românească de stat ROMPOS (60 de staţii), ori cele ale reprezentanţei Leica în
România (8 staţii). Staţiile din reţeaua ROMPOS oferă date înregistrate la
interval de 1, 5 sau 30 de secunde.
Pentru a putea folosi în mod corect datele înregistrate de aceste staţii este
necesară cunoaşterea cu precizie a coordonatelor punctelor fixe. În cazul staţiilor
din reţeaua ROMPOS, coordonatele sunt disponibile la cerere la
http://gnss.rompos.ro/spiderweb/frmIndex.aspx.

Coordonatele staţiilor româneşti din reţeaua EUREF sunt, de asemenea,

disponibile la cerere la www.ancpi.ro.

Reprezentanţa Leica România pune la dispoziţie gratuit măsurătorile din

reţeaua sa, pe care le furnizează în format RINEX, la interval de 30 de secunde,
la adresa ftp://89.136.207.45/, iar contracost oferă acces în timp real.

Receptoarele GNSS/GPS din clasa geodezică pot fi folosite în următoarele

configuraţii:
1. Măsurători statice
Se folosesc pentru determinările de precizie ale coordonatelor punctelor de
referinţă, de exemplu cele care vor fi materializate în teren ca borne într-un sit
arheologic sau şantier de construcție, ori puncte folosite în corecţiile
fotogrammetrice. Precizia garantată este milimetrică. Receptoarele sunt utilizate
sub forma unor colectoare de date care înregistrează serii succesive de
măsurători pentru punctul în care staţionează. Cu cât staţionează mai mult pe
punct, cu atât precizia de determinare este mai mare. Pentru o distanţă între
punctul cunoscut şi cel nou de 15-20 km, se recomandă un interval de staţionare
între 30 de minute şi 2 ore în funcţie de configuraţia satelitară şi de indicele
GDOP.
78
 Fig. 54. Rețeaua de stații GPS permanente Leica România

2. Măsurători cinematice
Se folosesc două receptoare aşezate în două puncte cunoscute aflate la o
distanţă de maxim 10 km. După faza de iniţializare, unul dintre receptoare
devine mobil (rover). Celălalt va rămâne fixat permanent pe un trepied într-unul
dintre punctele cu coordonate cunoscute. Receptorul mobil - rover-ul - va fi
utilizat în mod dinami,c pentru măsurători rapide într-un areal de până la 10 km
în jurul staţiei fixe. Rover-ul va înregistra cu precizie centimetrică puncte după
un interval de staţionare de la 30 de secunde la 2 minute, în funcţie de distanţa
faţă de punctul fix. Această metodă este cunoscută sub numele: Stop and Go.
În arheologie, o astfel de metodă este utilă, de exemplu, în înregistrarea cu
precizie foarte bună a amplasamentului unor şanţuri de control realizate pe
traseul unui drum, oferind avantajul faţă de staţia totală a lucrului în mod
continuu şi a eliminării dificultăţilor de vizare şi schimbare a staţiilor la fiecare
kilometru ori chiar mai des, în funcţie de situaţie. Metoda poate fi aplicată şi în
cazul înregistrării rezultatelor unei cercetări sistematice de suprafaţă realizată pe
track-uri sau pe bază de grid, ori a suprafeţelor investigate geofizic în zone
izolate, greu accesibile. Este totuşi preferabilă utilizarea acestei metode doar
pentru cazurile în care nivelmentul de precizie nu este necesar.

Cu un receptor GPS low cost, cu funcţii de navigaţie, ce asigură o precizie în

plan de maxim -/+3 m, nu se poate înregistra poziţia secţiunilor arheologice ori
79
complexelor dintr-un şantier arheologic sistematic, situaţii pentru care este
nevoie de o precizie de măsură centimetrică şi de repetabilitate. De asemenea,
indiferent de tipul receptorului GPS şi de precizia de măsură garantată,
tehnologia nu poate asigura calculul sistematic al elevaţiilor; prin urmare,
problemele de nivelment şi ridicările topografice ale reliefului nu se recomandă
a se face în tehnologie GPS, mai ales în raport cu disponibilitatea datelor de tip
SRTM.
Un GPS, oricât de performant, nu va furniza rezultate foarte bune în zone
împădurite ori în zonele în care semnalul este ecranat – la marginea unei păduri,
în apropierea unui versant stâncos înalt, într-un canion, în zone urbane
aglomerate, cu clădiri înalte.

: Ce
instrument/tehnologie este mai potrivit(ă) pentru arheologie, stația totală sau
GPS?

Candrea, B., 2008. Procurarea și Journal of Geodesy, 83, p. 191–198,

folosirea înregistrărilor GPS (format
RINEX) disponibile gratuit la unele
stații de referință din România
http://earth.unibuc.ro/tutoriale/corectii-
statii-referinta-gps
Broșura ROMPOS (ed. Agenția
Națională de Cadastru și Publicitate
Imobiliară) 2008.
http://www.rompos.ro/images/Brosura_
ROMPOS.pdf
***
Dow, J.M., Neilan, R. E., and Rizos,
C., 2009. The International GNSS
Service in a changing landscape of
Global Navigation Satellite Systems. În
DOI: 10.1007/s00190-008-0300-3
White, G.G., King, T.F., 2007. The
archaeological survey manual. Walnut
Cree: Left Coast Press.
Ainsworth S., Thomason, B., Riley,
H., Propbert, S., 2003. Where on
Earth are We? The Global Positioning
System (GPS) in archaeological field
survey. Swindon: English Heritage
Press.
Thurston, J., Moore, J.P., Poiker,
T.K., 2003. Integrated geospatial
technologies: a guide to GPS, GIS, and
data logging. Hoboke: John Wiley &
Sons.

80
 Modelele digitale ale terenului reprezintă fişiere de date care descriu
topografia unui teritoriu, printr-un set de puncte cu coordonate tridimensionale.
În urma interpolării, aceste reţele de puncte pot fi vizualizate sub forma unor
modele tridimensionale ale reliefului ori sub forma unor imagini (raster).

Fig. 55. Seturi de date de elevaţie prelucrate sub forma unui model digital al
terenului 3D (Dealul Istrița, jud. Buzău).

Cu cât relieful este descris prin mai multe puncte, iar distanţa dintre acestea
este mai mică, cu atât aspectul terenului va fi reprezentat mai corect şi va conţine
mai multe detalii.
81
Fig. 56. Model digital al terenului obținut din prelucrarea datelor SRTM (zona
Dealul Istrița, jud. Buzău).

Fig. 57. Model digital al terenului peste care s-a suprapus harta topografică
1:25.000 (în regiunea cetăţii romano-bizantine de la Capidava, jud. Constanţa).

În arheologie, modelele digitale ale terenului oferă imensul avantaj al

perspectivei în studiul peisajului arheologic, evidenţiind, prin modelări specifice,
82
eventualele intervenţii antropice asupra terenului: fortificaţii de pământ, tumuli,
tell-uri etc. Adeseori, modele digitale ale terenului sunt folosite ca bază peste
care sunt suprapuse, prin transparență, alte planuri şi hărţi locale, care devin mult
mai grăitoare printr-o integrare tridimensională.
Modelele digitale sunt, aşadar, sugestive vizual. În plus, deoarece au la bază
date concrete, reale, cuantificabile, pot fi exploatate și în cadrul unor analize
geomorfologice, hidrologice etc. specifice (de exemplu, calculul pantelor, al
debitelor văilor, stabilirea punctului de acumulare a apelor, evidenţierea zonelor
plate, calculul celui mai scurt traseu de deplasare într-un teren în funcţie de
caracteristicile pantelor etc.).

În limbajul anglo-saxon de specialitate se utilizează termenul DEM (Digital

Elevation Model - Modelul Digital al Elevaţiilor). Acesta reprezintă seturi de
puncte cu coordonate tridimensionale, distribuite la un interval regulat, sub
formă de grid. Deşi se fac adesea confuzii, se acceptă că un DEM descrie
topografia suprafeţei globului pământesc, ca şi DTM (Digital Terrain Model –
reprezentările tridimensionale ale unui DEM), pe când DSM (Digital Surface
Model) desemnează seturile de date tridimensionale ce descriu suprafața
pământului cu tot cu copaci, clădiri şi alte elemente ce nu aparţin strict formelor
de relief. Acest tip de model digital a apărut ca rezultat firesc al utilizării cu
predilecţie, în obţinerea modelelor digitale ale terenului, a metodei teledetecţiei
aerospaţiale, respectiv scanarea cu mijloace radar, laser sau fotogrammetrice a
suprafeţei terestre. Din DSM se pot obţine, de exemplu, modele digitale
tridimensionale ale oraşelor!

Fig. 58. Puncte de elevaţie distribuite la interval neregulat, obţinute din

măsurători în teren, realizate în scopul surprinderii cât mai eficiente a
caracteristicilor reliefului.
83
DEM şi raster
Datorită distribuţiei regulate a punctelor ce intră în componenţa unui DEM
sau DSM (date cu aspect continuu), acestea pot fi reprezentate des prin imagini
digitale (raster). Aceste imagini sunt, de fapt, matrici de pătrate, corespunzătoare
celulelor caroiajului din fişierul de puncte, cărora le sunt atribuite în mod
individual o valoare numerică, în cazul acesta – valoarea elevaţiei. Pătratele din
matricea imaginii sunt apoi reprezentate gradat, conform schemei de culori
alese, în funcţie de elevaţia corespunzătoare. Se mai spune, aşadar, că DEM au o
structură a datelor de tip raster.

Fig. 59. Reprezentarea unui set de puncte de tip DEM ca raster.

84
 Există mai multe modalităţi prin care se pot obţine modele digitale ale
terenului:

Teledetecţie
Seturi de date de elevație pot fi obținute din misiuni satelitare, diverse
zboruri aeriene, prin utilizarea radarului, laserului, ori prin fotogrammetria
imaginilor aeriene. Rezultatul acestei metode se concretizează în seturi de
puncte, distribuite la intervale regulate, sub formă de grid (unele sunt de tip
DEM, altele DSM – adică semnalul a fost reflectat de copaci, nu de suprafaţa
terenului).

La nivelul întregului glob sunt disponibile gratuit următoarele seturi de date:

- seturile de date GTOPO30 conţin puncte de elevaţie spaţiate la interval

regulat de 1 km. Astfel de date sunt utile pentru generarea modelelor digitale la
scări mici, la nivelul mai multor ţări ori chiar la nivel continental.
Adresa web de download a datelor este:
http://eros.usgs.gov/#/Find_Data/Products_and_Data_Available/gtopo30_info

- seturile de date SRTM 3 arcsec (Shuttle Radar Topography Mission) în

care punctele cu coordonate tridimensionale sunt dispuse pe un grid regulat cu
celule spaţiate la 90 m (30 m pentru SUA). Această rezoluţie (3arcsec) nu
permite identificarea detaliilor reliefului local şi nu este suficientă pentru
descrierea topografică a unui sit arheologic de dimensiuni normale, dar este
extrem de utilă în aprecierea caracteristicilor topografiei microregiunii în care se
încadrează situl arheologic studiat, fiind o sursă de date topografice de bază în
orice proiect de cercetare arheologică. Astfel de date sunt, de asemenea, utile în
aprecierea teritoriilor izolate ori greu accesibile. Elevaţiile conţinute de fişierele
SRTM descriu primele suprafeţe întâlnite de semnalul radar aeropurtat, astfel
încât, în zonele împădurite, ele corespund vârfurilor copacilor, nu cotelor
terenului. Din acest motiv datele SRTM sunt de tip DSM. Datele SRTM sunt
disponibile pentru download sub forma unor griduri de puncte ce acoperă zone
de câte un grad latitudine şi un grad longitudine. Adresa web de download a
datelor SRTM este: http://srtm.csi.cgiar.org/SELECTION/inputCoord.asp

- seturile de date ASTER 1.5 arcsec (puncte de elevaţie la interval de 30 m)

au o acoperire superioară a globului pământesc (99%) faţă de SRTM (80%) şi,
teoretic, o rezoluţie mai bună. Din mediul utilizatorilor au fost însă manifestate
nemulţumiri asupra rezoluţiei reale a datelor, mulţi considerând că datele SRTM
sunt totuși de preferat. Adresa web de download a datelor ASTER, disponibile
pe bază de înregistrare, este: http://asterweb.jpl.nasa.gov/gdem-wist.asp
85
Interpolarea curbelor de nivelment
Curbele de nivelment pot fi obţinute prin digitizarea hărţilor topografice,
măsurători realizate cu GPS ori cu staţia totală.

Important! În această situaţie vor rezulta puncte de elevaţie

distribuite neregulat pe suprafaţa terenului. Prin urmare, acestea
nu vor reprezenta un DEM, dar se vor putea constitui într-un
model digital al terenului.

Există posibilitatea ca în urma realizării modelului digital al terenului prin

interpolare, să se extragă ulterior puncte de elevaţie pe baza unui grid, la fel ca
într-un fişier de tip DEM. Diferenţa o constituie faptul că pentru zonele unde nu
există puncte iniţiale reale (digitizate ori măsurate), software-ul folosit va crea
puncte false, pe baza unor valori medii obţinute în urma interpolării. Astfel de
DEM-uri obţinute prin interpolare sunt disponibile pentru România la Agenţia
Naţională de Cadastru şi Publicitate, contra cost. Ele au fost obţinute prin
digitizarea planurilor topografice realizate la scara 1:5000.

TIN
Un alt concept important de înţeles în cadrul capitolului dedicat modelelor
digitale ale terenului este desemnat de acronimul TIN (Triangulated Irregular
Network). Un TIN reprezintă reţeaua tridimensională de conexiuni (noduri şi
linii dispuse sub formă de triunghiuri) realizate prin triangulaţie între punctele
folosite în generarea unei suprafeţe. Aceste puncte pot fi distribuite pe un grid, la
interval regulat sau pot fi cote de elevaţie colectate în teren în punctele de
inflexiune ale reliefului, ori puncte rezultate din interpolarea curbelor de
nivelment. Cu cât triunghiurile rezultate sunt mai mari (adică punctele mai
depărtate) cu atât aspectul suprafeţei va fi mai grosier, mai colţuros şi mai
nenatural.
Un TIN poate deveni mai fin prin aplicarea unor algoritmi de interpolare de
tip Kriging sau Natural Neighbourhood (vezi mai departe). Un TIN poate fi
vizualizat în diferite perspective 3D, oferind inclusiv posibilitatea transformării
reţelei de puncte şi muchii într-o suprafaţă continuă, netransparentă.

86
 Fig. 60. O vizualizare tip perspectivă a unei reţele neregulate de puncte de tip
TIN pentru un sit arheologic. Se poate observa densitatea diferită a punctelor şi
triunghiurilor în funcţie de semnificația regiunii reprezentate şi de nivelul de
detaliu necesar.

Fig. 61. Puncte de elevaţie măsurate în

teren cu staţia totală în zona tell-ului de
la Păuleni, Harghita.

Fig. 612. Extinderea

setului de date de
elevaţie cu măsurători
GPS, pe un areal
lărgit, la o rezoluţie
mai slabă.

87
 Fig. 62. Interpolarea punctelor într-o reţea TIN.

Fig. 63. Îndesirea punctelor după un algoritm de interpolare, pentru a obţine un

model 3D mai realist. Punctele albastre sunt puncte noi, nemăsurate, iar cele
roşii sunt puncte măsurate.

88
Kriging
Este o metodă de regresie folosită în geostatistică, denumită după
inventatorul ei, inginerul de mine sud african D. G. Krige. Acesta a aplicat-o în
încercarea de a prezice poziţia rezervelor de minereuri, pornind de la un eşantion
de date cunoscute.

Algoritmul statistic tratează date cu conţinut spaţial (cu una, două sau trei
dimensiuni) distribuite neregulat şi propune date suplimentare, în poziţii
necunoscute, în conformitate cu modelul de variaţie al datelor iniţiale.
Algoritmul se bazează pe presupunerea că parametrul care se interpolează (în
cazul nostru, elevaţia) poate fi tratat ca o variabilă cu caracter regional. O
variabilă regionalizată se află undeva la mijloc între o variabilă random şi una
complet determinabilă, variind în mod continuu de la un capăt la altul al regiunii,
astfel încât punctele apropiate sunt caracterizate de un grad sporit de corelare
spaţială şi au o pondere mai mare în model, pe când punctele îndepărtate sunt
considerate independente din punct de vedere statistic.

Distribuţia spaţială a punctelor din eşantionul iniţial este considerată

semnificativă (distanţă, direcţie). Algoritmul, pornind de la un set de valori
iniţiale (considerate o regiune), apreciază modelul lor de variaţie şi aplică o
funcţie care reprezintă cel mai bine regiunea respectivă (pe care o tratează ca
suprafaţă). În acest fel, algoritmul poate completa un eşantion de date disparate
(spaţiate neregulat) cu date noi, creând un set de date cu caracter continuu. În
cazul elevaţiilor, un set de date cu caracter continuu are avantajul generării unui
model digital tridimensional al terenului cu un aspect mai natural, cu mai multe
rotunjimi, trecerile de la o formă la alta a reliefului fiind mai puţin abrupte. În
același timp, datele cu caracter continuu sunt mai potrivite ca bază în analizele
geostatistice.

În aplicarea acestui algoritm este important de înţeles dacă eşantionul iniţial,

pe baza căruia se stabileşte funcţia de variaţie, este semnificativ şi precis pentru
regiunea pentru care se vor crea datele continue. Metoda Kriging utilizează cinci
funcţii pe baza cărora calculează regiunile sau vecinătăţile (mijlocul regiunii este
punctul necunoscut estimat pe baza tuturor punctelor conţinute în vecinătatea
considerată şi care au pondere diferită în modelul de variaţie): exponenţială,
gaussiană, monomială, sferică şi liniară.

: De ce ar trebui un arheolog să înțeleagă conceptul de interpolare?

89
Natural Neighborhood
Vecinătatea naturală este o metodă de interpolare prin care se estimează
elevaţia unui punct într-o poziţie arbitrară (p), pe baza unui set de puncte cu
elevaţii cunoscute aflate în apropiere (p1, p2,
p3, p4). Numărul de puncte (vecini) ale căror
elevații vor constitui baza deducerii elevației
noului punct p, depinde de triangulaţiile în
care noul punct va fi inclus în cadrul
suprafeţei. Şi această metodă creează date cu
caracter continuu din date disparate în scopul
modelării mai fine şi mai precise a reliefului.
Spre deosebire de Kriging, în cazul
acestei metode nu este nevoie de precizarea
unui eşantion iniţial de date, ci doar se indică
locul în care se vor adăuga puncte noi.

Fig. 64. Modul de adăugare a Rezultatele sale vor avea efect doar în
punctului P pe baza a 4 puncte interiorul unei suprafeţe existente, pe când în
cunoscute aflate în vecinătate. cazul metodei Kriging, pot apărea puncte noi
şi în exteriorul datelor iniţiale.

Fig. 65. Modelul digital al terenului în situl de la Păuleni Ciuc, jud. Harghita
reprezentat realist în urma utilizării unor algoritmi de interpolare.

90
Exemple de bune practici în România:
Ştefan, D., Ştefan, M., Constantin, C.,
2010. Studiul geomagnetic al
fortificațiilor din epoca bronzului de la
Păuleni Ciuc - Ciomortan ”Dâmbul
Cetății”, jud. Harghita. În Angustia 14,
Arheometrie, p. 427-36.
Ștefan, D., Duțescu M., 2005 –
Abordări teoretice și cercetări
interdisciplinare. În Sîrbu, V., Matei,
S., Dupoi, V., Incinta dacică fortificată
Pietroasa Mică - Gruiu Dării (II), p.
119-138. Buzău: Alpha.
Ştefan, D., Duţescu, M., 2006.
Topografie arheologică şi modele de
analiză spaţială. În Costea, F., Augustin
– Tipia Ormenişului. Monografie
arheologică, p. 253–7. Braşov:
C2Design.
91
Exemple de bune practici internațional:
Brouwer Burg, M., 2012. Hunter-
Gatherers in Dynamic Landscapes:
Modeling Land Use Strategies in the
Central River Valley of the
Netherlands. În eTopoi. Journal for
Ancient Studies, 3, p. 25–29.
Beex, W., 2004. Use and abuse of
digital terrain/elevation models. În
Ausserer, K., Borner, W., Goriany, M.,
Karlhuber-Vockl, L. (ed). Enter the
past: Proceedings of the 30th CAA
Conference, p. 240-242. Oxford: BAR
S1227.
Lock, G.R., 2000. Beyond the Map:
Archaeology and Spatial Technologies.
IOS Press.
92
 Sistemele GIS (Geographical Information Systems) au avut un impact major
asupra dezvoltării arheologiei teoretice şi practice pe plan mondial din ultimii 30
de ani. În mod realist, nu se poate discuta astăzi despre metode şi instrumente
specifice arheologiei (şi nu ne referim aici doar la arheologia computerizată),
fără a dedica o atenţie specială sistemelor informatice geografice GIS (sau SIG
în limba română). Acest instrument a revoluţionat ştiinţa arheologiei în aceeaşi
măsură în care, de exemplu, metoda datării absolute cu izotopul Carbon 14 a
revoluționat studiul preistoriei.

Fig. 66. Ecran exemplificator dintr-o aplicație GIS în care este reprezentată
legătura dintre o înregistrare într-o bază de date și un element grafic dintr-o
hartă. În acest caz este vorba de comunele județului Buzău. Proiectul a fost
realizat în QGIS.
93
 Foarte pe scurt, GIS reprezintă orice sistem informatic de gestiune şi analiză
a datelor cu componentă spaţială organizate în baze de date. Orice element
reprezentat în harta digitală este definit printr-un set de coordonate spaţiale şi are
corespondenţă într-o bază de date şi, invers, orice element din baza de date poate
fi regăsit pe hartă printr-o simplă interogare. Interconectarea bazelor de date cu
hărţile digitale a condus la dezvoltarea unui număr impresionant de aplicaţii
GIS, în cele mai diverse domenii: planificare teritorială, aplicații militare,
administraţie publică şi locală, reţele utilitare, demografie, hidrografie,
silvicultură, agricultură, cadastru, urbanism etc., practic în orice domeniu de
activitate care are nevoie să estimeze relația dintre diferite elemente de interes
(obiecte, indivizi, structuri, produse) și spaţiul în care acestea sunt distribuite.
În arheologie, principalele evoluţii teoretice ce au decurs din dezvoltarea
aplicaţiilor GIS se referă la schimbarea scării la care sunt privite şi înţelese
siturile arheologice. Cercetarea unui sit arheologic nu se mai rezumă la limitele
unor suprafețe de câteva sute de metri pătraţi ori, eventual, la cele câteva hectare
pe care s-au făcut excavaţii. Perspectiva a fost mult lărgită, iar siturile sunt
integrate tot mai des la nivel microregional, în relaţii de anvergură cu alte situri
contemporane, dar mai ales cu mediul ambiant. Această dezvoltare a contribuit
la evoluția domeniului topografiei arheologice. Nu în ultimul rând, odată cu GIS,
arheologii au devenit mai conştienţi de natura interdisciplinară a meseriei lor şi
de importanţa mediului ambiant în aprecierea fenomenelor istorico-arheologice.
Arheologia îşi defineşte obiectul de studiu şi metodele prin raportare la două
variabile fundamentale: spaţiu şi timp. Chorologia, ca instrument clasic de
investigaţie, este completată recent de explorarea dimensiunii antropologice a
spaţiului prin landscape archaeology, tot ca o consecinţă a dezvoltării
aplicaţiilor GIS.

GIS nu este o aplicaţie software specifică, ci este un set de

principii implementat de diverse platforme informatice.

Landscape archaeology sau arheologia peisajului este un domeniu

de cercetare arheologică teoretică, care investighează impactul
antropic din trecut asupra mediului, dar şi determinările
geografice ale fenomenelor istorice. Principalele analize specifice
sunt derivate din analizele geostatistice de tip GIS.

94
1. Integrează orice tip de informaţie cu componentă spaţială

 hărţi şi planuri scanate (hărţi tematice, planuri topografice,

cadastrale, planuri de situaţie, desene de şantier);
 măsurători topografice şi cadastrale realizate cu diverse instrumente
geodezice: staţie totală, GPS, alte instrumente optice;
 ortofotoplanuri, diverse fotografii aeriene, imagini din satelit,
diagrame geofizice;
 date DEM.

Datele spaţiale pot fi folosite la orice scară şi în orice sistem de

referinţă cu condiţia ca acestea să fie cunoscute. Majoritatea
aplicaţiilor GIS permit scalarea imaginilor scanate şi
transcalculul între diferite sisteme de coordonate.
Formatul în care sunt acceptate datele spaţiale variază însă de la
o aplicaţie la alta.

Fig. 67. Reprezentarea etapelor de realizare a unui GIS, a proceselor și

rezultatelor obținute.

95
 2. Datele spaţiale au corespondent individual în înregistrări şi tabele
organizate în baze de date
De exemplu: baza de date a râurilor din România conţine informaţii pentru
fiecare curs de apă în parte: denumirea, debitul, ordinul de mărime ori bazinul
hidrografic de care aparţine; în acelaşi timp, râurile sunt reprezentate pe hartă în
poziţii specifice, definite prin seturi de coordonate, ca elemente cu o anumită
formă, lungime şi cu un anumit traseu, toţi aceşti parametrii fiind cuantificabili
în termeni geografici.
Baza de date va conţine, aşadar, informaţii completate de utilizator, dar şi
altele, obţinute în mod automat din reprezentarea grafică a cursului de apă în
poziţia corespunzătoare (lungime totală, factor de sinuozitate, coordonate
geografice). La un simplu click pe hartă pe traseul reprezentat al unui râu (de
exemplu, cu linie albastră), vom putea avea acces la toată informaţia din baza de
date existentă pentru elementul grafic selectat de noi. Invers, cercetând separat
tabelul cu toate înregistrările apelor din România, putem avea curiozitatea de a
stabili unde anume pe hartă se găseşte un anumit curs de apă ale cărui
caracteristici ne-au atras atenţia.

Fig. 68. Exemplu de aplicație GIS realizată în QGIS, în care o bază de date este
conectată cu o hartă a râurilor.

3. Implementează principiul straturilor tematice – layere

Un GIS poate să organizeze informaţia digitală cu componentă spaţială tematic,
oferind posibilitatea vizualizării simultane ori selective, în funcţie de necesităţi,
doar a anumitor categorii de date. Suprapunerile de date cu componentă spaţială
pot fi extrem de utile în arheologie.
96
 Cadastru

Ape

Străzi

Geologie

Fig. 69. Layere GIS.

De exemplu:
- un plan urbanistic este suprapus peste harta distribuţiei siturilor
arheologice din respectiva regiune (fig. 70); un astfel de produs vizual poate
indica priorităţile în cercetarea şi protecţia patrimoniului local, prin evidenţierea
clară a siturilor ameninţate de interacţiunea cu proiectele de dezvoltare zonală;

Fig. 70. Planul urbanistic al orașului Buzău pe care au fost conturate

monumentele istorice și zonele protejate

- un ortofotoplan este combinat cu o diagramă obţinută prin investigaţii

geofizice realizate într-un sit arheologic, dar şi cu ridicarea topografică şi
planurile de şantier (fig. 71); se poate pune, astfel, în evidenţă continuarea unor

97
structuri arheologice identificate prin săpătură (de exemplu, un şanţ de
fortificaţie) în zonele încă neexcavate din apropiere.

Fig. 71. Situl de la Păuleni-Ciuc Ciomortan, jud. Harghita. Suprapunerea

curbelor de nivel și a rezultatelor investigațiilor magnetice peste ortofotoplanul
sitului. Șantierul este cercetat de un colectiv de la Muzeul Național al Carpaților
Răsăriteni, sub conducerea lui Valeriu Cavruc.

4. Permite exploatarea datelor arheologice integrate geografic în analize

geostatistice complexe
Aplicaţiile care implementează principiile GIS pot răspunde unor întrebări de
genul:

 La ce distanţă de malul Dunării existent în anii 1950, înainte de desecarea

sistematică a mlaştinilor şi bălţilor, se află necropola din epoca fierului de la
Zimnicea, jud. Teleorman?
 Câte situri arheologice se află în judeţul Argeş?
 Câte şi care sunt siturile arheologice aflate la depărtare de maxim 1 km de
albia unui râu major (cel puţin categoria 5), care au suprafaţa mai mare de 1
ha?
 Unde sunt distribuite şi în ce epocă se datează majoritatea siturilor aflate în
zone cu factor ridicat de eroziune a reliefului?
 Există o corelare spaţială validabilă statistic în distribuţia siturilor
arheologice dintr-un anumit teritoriu?
 Cum sunt distribuite pe harta peninsulei Balcanice mormintele tumulare din
secolul V a. Chr., în care au fost cercetate structuri funerare din zidărie şi

98
 inventare militar,e în comparaţie cu mormintele din secolele IV-III a. Chr.,
în care defuncţii au fost însoţiţi de sacrificii de cai?

Sistemele GIS pot răspunde la serii interconectate de astfel de întrebări,

oferind mediul virtual, perfect organizat, de testare a diferitelor scenarii istorico-
arheologice ori administrative. Răspunsurile furnizate de aplicaţii iau forma
tabelelor, hărţilor, graficelor, imaginilor, coeficienţilor, informaţiei numerice etc.
Complexitatea până la care se poate avansa cu aceste interogări depinde de
aplicaţia informatică utilizată.

5. Hărţile gestionate printr-un sistem GIS sunt dinamice

Acestea evoluează în funcţie de necesităţile şi preocupările utilizatorului
oferind informaţii în mod treptat şi organizat. Cu toate că poate să producă hărţi,
un GIS nu este doar un instrument de realizare a hărţilor, ci unul de analiză, în
care hărţile reprezintă fie interfaţa grafică a unor baze de date fie rezultatul unei
interogări complexe a datelor înregistrate.

6. Scară variabilă
Datele sunt unice şi relaţionează în cadrul hărţii digitale la scara spaţială
reală. Ele pot fi însă vizualizate şi prezentate într-o multitudine de feluri: de
exemplu, pentru a crea trei hărţi diferite - harta României scara 1:3.000.000,
harta siturilor arheologice din judeţul Buzău şi planul topografic al sitului
arheologic de la Pietroasa Mică Gruiu Dării, jud. Buzău – putem interoga
aceleaşi baze de date, dar după criterii diferite, schimbând scara vizualizării,
combinaţia de layere şi modalitatea de simbolizare a acestora.
Se recomandă ca la scări de vizualizare mici, harta să prezinte mai puține
elemente, cu o geometrie simplificată. Această operațiune afectează acuratețea
datelor.

Scara hărții este fracția dintr-o distanță reprezentată pe hartă și

corespondentul său real din teren. Scara mică se regăsește în
hărțile naționale, continentale sau globale, de exemplu
1:2.000.000 ori 1:50.000.000. Scara mare este folosită pentru
planuri de detaliu, planuri topografice, de exemplu 1:5.000.
Acuratețea este procentul în care informația dintr-o hartă sau
dintr-o bază de date se potrivește cu valorile reale sau acceptate
conform standardelor.
Precizia se referă la exactitatea măsurătorilor ori a descrierilor
din baza de date.

Într-o aplicație GIS, acuratețea datelor diferă în funcție de scara

de vizualizare. Cunoscând scara și acuratețea impuse într-un
proiect se poate ajusta, și precizia măsurătorilor.

99
1. Gestiunea datelor arheologice în context geografic;
2. Analiza datelor arheologice în relaţie cu mediul ambiant;
3. Vizualizarea datelor arheologice integrate geografic (producţie de hărţi şi
planuri în format raster ori digital, implementarea sistemelor GIS disponibile
online cu funcţii prietenoase pentru publicul larg).

Principalul avantaj al sistemelor GIS constă în uşurinţa cu care gestionează

şi produc date spaţiale, dar şi în flexibilitatea cu care manipulează eşantioane
uriaşe de date arheologice. Managementul datelor cu caracter spaţial, inclusiv
cele arheologice, este o primă aplicaţie a sistemelor GIS. Combinarea datelor
arheologice cu variabile de mediu cuantificabile (ecologice, geologice,
topografice, hidrologice etc.) a deschis însă noi oportunităţi, oferind
arheologilor, nu doar un nou instrument de cercetare şi analiză, dar şi un posibil
instrument eficient de planificare teritorială.

În domeniul topografiei arheologice va reveni adeseori discuţia despre

sursele de date folosite şi rezoluţia lor. O diferenţiere de bază care se face în
cazul prelucrării informatizate a datelor cartografice, topografiei digitale în
general şi, implicit, aplicaţiilor GIS, este cea între datele de tip raster şi cele
vector.
Aşa cum am amintit anterior, în capitolul dedicat modelelor digitale ale
terenului, datele raster sunt practic imagini (rezultate în urma interpolării unui
fişier DEM, scanării digitale unui plan disponibil în format analogic ori, mai
simplu, o imagine satelitară/aeriană) formate dintr-o reţea de celule pătrate
(pixeli), cărora le este asociată o valoare numerică.
Dacă în cazul unui DEM reprezentat ca raster este vorba de elevaţie, în cazul
imaginilor scanate informaţia numerică reprezintă pur şi simplu biţii de culoare.
Un raster nu poate fi mărit pentru vizualizare dincolo de limita rezoluţiei
pixelilor conţinuţi. Aceste celule sunt aranjate într-un număr fix de rânduri şi
coloane şi, prin integrarea într-un sistem de cartografie digitală, primesc o
dimensiune cu corespondent în lumea reală (de exemplu, 90 x 90 m în cazul
datelor SRTM).

Fig. 72. Tipuri de geometrie a unui element vector: puncte, linie și poligon.

100
 Datele de tip vector sunt elemente de grafică digitală care pot fi mărite la
infinit. Ele pot fi puncte, linii sau poligoane (linii închise). Caracteristica lor
fundamentală este că sunt permanent definite printr-un set de coordonate
geografice sau carteziene şi ocupă o poziţie clară în spaţiu. Ele sunt practic o
formă de reprezentare a unei locaţii printr-un set de coordonate. Un punct este
caracterizat printr-o pereche unică de coordonate şi eventual o elevaţie; o linie
conține o infinitate de puncte, dar este definită prin coordonatele punctelor de
inflexiune şi are o lungime; un poligon este o linie închisă şi are o arie şi un
perimetru. Pe baza acestor trei elemente primare sunt realizate toate hărţile
digitale într-un GIS.

Shapefiles
Formatul de date cel mai des utilizat pentru GIS (nativ ESRI, comun și în
QGIS) este denumit shapefile. Este de tip vector şi este recunoscut de
majoritatea aplicaţiilor GIS . De fapt, definiția acestui format presupune
utilizarea unei colecții formată din mai multe fișiere:

 .shp. – înglobează geometria elementului spaţial definită prin puncte cu

coordonate;
 .dbf – baza de date de atribute ale elementului respectiv;
 .shx – fişierul index al bazei de date;
 uneori apare şi un fişier de tip .prj care conţine informaţii privind
sistemul de proiecţie.

Feature Class - este un termen specific aplicaţiei GIS ESRI ce

desemnează o colecţie de elemente geografice cu aceeaşi
geometrie (puncte, linii sau poligoane), ce au aceleaşi atribute şi
acelaşi sistem de referinţă. Un Feature Class poate grupa mai
multe shapefiles dacă îndeplinesc condiţiile de mai sus. Mai multe
feature classes sunt grupate într-un Geodatabase.

Georeferenţierea
Dacă datele de tip vector conţin ca informaţie implicită un set de coordonate
şi pot fi concret amplasate în spaţiul hărţii, un raster (cu excepţia fişierelor
DEM) nu conţine în mod implicit referinţe geografice. Procedeul prin care se
stabileşte poziţia unui raster în spaţiu, se integrează într-un sistem de coordonate
geografic sau proiectat şi se aduce la scara corespunzătoare, din lumea reală pe
care o reprezintă, se numeşte georeferenţiere. Pentru a georeferenţia date raster
se utilizează puncte de control: se corelează puncte din raster cu seturi cunoscute
de coordonate ori cu alte elemente de tip vector deja reprezentate în proiectul de
bază şi care pot fi recunoscute şi corelate cu cele din raster.

101
 În cazul hărţilor scanate aveţi grijă la identificarea corectă a
sistemului de proiecţie în care au fost executate iniţial. Planurile
realizate în diferite sisteme de referinţă suferă deformări
particulare şi, uneori, suprafeţele şi distanţele pot să nu coincidă,
deşi descriu aceleaşi elemente spaţiale reale. De asemenea, în
cazul integrării în GIS a fotografiilor oblice este necesară în
prealabil corectarea lor fotogrammetrică, prin proiectarea lor pe
suprafaţa terenului. Numărul punctelor de control folosite şi
algoritmul de corecţie geometrică (scalare, rotaţie, coliniaritate,
translaţie) diferă de la caz la caz.

Majoritatea aplicaţiilor software de tip GIS oferă posibilitatea ca ulterior

georeferenţierii să se poată salva/exporta rasterul însoţit de informaţia spaţială
asociată, astfel încât, la o utilizare ulterioară, noul tip de raster să fie
deschis/importat direct la locul potrivit. Imaginile georeferenţiate se salvează
adesea în format GeoTiff sau ecw.

Fig. 73. Exemplu de georeferențiere din 4 puncte: planul castrului de la Brețcu

(Gudea 1980, p. 341, fig. 92) este raportat la un raster cu referință spațială
(ortofotoplan).

102
Hărți vechi
Pentru România sunt disponibile mai multe materiale cartografice de interes
pentru cercetarea arheologică. Acestea au fost, la origine, create în format
analogic, fiind în ultimii ani scanate și georeferențiate în diferite proiecte private
sau de stat. O parte dintre acestea sunt acum disponibile pentru vizualizare
online ori chiar pentru descărcare gratuită.

Mai multe materiale cartografice vechi au fost prelucrate și puse

la dispoziția publicului prin proiectul geo-spatial.org: hărți
sovietice (1:50.000 și 1:100.000), planurile directoare de tragere
(1:20.000), hărți austriece 1910 (1:200.000), atlasul geologic al
României (1:200.000), atlasul căilor de comunicații din 1897
(1:200.000).
Detalii privind conținutul hărților, copyrightul datelor, proiecțiile
originale și procesul de reproiectare în Stereo 70 se găsesc pe site-
ul proiectului http://earth.unibuc.ro.

Materiale cartografice din toată lumea, inclusiv relevante pentru

teritoriul României, mai pot fi achiziționate de la http://poehali.org
sau pot fi vizualizate la http://www.oldmapsonline.org.

Imagini din satelit

Landsat
Sateliții din programul american Landsat au furnizat neîntrerupt, din 1972,
imagini multi-spectrale (cu rezoluții cuprinse între 120 și 30 m), din spațiu, ale
suprafeței Pământului, conturului țărmurilor și recifelor marine, rezultatul
concretizându-se în cea mai îndelungată observație a schimbărilor produse de
om asupra mediului Terrei. Programul este o iniţiativă comună a NASA şi U.S.
Geological Survey (USGS), imaginile obținute fiind folosite atât în SUA, cât și
peste tot în lume în cele mai diverse domenii: monitorizarea agriculturii,
pădurilor, incendiilor, inundațiilor, apelor, în scop militar, pentru identificarea
resurselor ori în realizarea hărților. Momentan, orbitează în jurul planetei, pe o
orbită nord-sud, doi sateliți - Landsat 5 și 7. Aceștia revin în aceeași poziție la 16
zile. Landsat 8 va fi lansat în februarie 2013.
Începând cu luna mai 2003, imaginile furnizate de Landsat 7 suferă unele
pierderi de date, dar în general calitatea lor este considerată acceptabilă de
utilizatorii programului. Au fost furnizate și metode de umplere a golurilor din
imagini.
Imaginile Landsat pot fi descărcate de la http://landsatlook.usgs.gov/

103
 Fig. 74. Imagine Landsat 7 multi-spectrală din 27 Octombrie 2011 a văii
Buzăului, la ieșirea din Dealurile Subcarpatice.

Caracteristicile imaginilor multi-spectrale Landsat 1, 2, 3, 4 si 5 (diferite

lungimi de undă) - senzor MSS:
 Spectrul verde – evidențiază apele încărcate de sediment și delimitează
zonele de apă puțin adâncă (rezoluție 80 m);
 Spectrul roșu – evidențiază elemente culturale (rezoluție 80 m);
 Spectrul infraroșu apropiat (NIR) – evidențiază limitele zonelor de
vegetație și formele de relief, precum și limitele între apă și pământ
(rezoluție 80 m).
Caracteristicile imaginilor multi-spectrale Landsat 7 (diferite lungimi de
undă) – senzori TM și ETM+:
 Spectrul albastru-verde - util în cartarea adâncimilor; evidențiază solul
de zonele cu vegetație și distinge între foioase și conifere (30 m
rezoluție);
 Spectrul verde - evidențiază vârfurile de vegetație (30 m rezoluție);
 Spectrul roșu – evidențiază pantele cu vegetație (30 m rezoluție);
 Spectrul – infraroșu apropiat (NIR) – evidențiază conținutul de biomasă
și țărmurile (30 m rezoluție);
 Spectrul –infraroșu apropiat unde scurte (SWIR sau Pseudo Natural
Color) - discriminează conținutul de umiditate din sol și vegetație;
penetrează norii subțiri (30 m rezoluție);

104
  Spectrul infraroșu termal - util pentru estimarea umidității solului (60 m
rezoluție);
 Spectrul – infraroșu unde medii (MID) – util în cartarea rocilor alterate
hidro-termal asociate cu depozite de minerale (30 m rezoluție);
 Spectrul pancromatic – util în clarificarea imaginilor multi-spectrale (15
m rezoluție).

Google Earth
Este o aplicație software (cu o variantă gratuită) de vizualizare a unui glob
terestru tridimensional. Implementează funcțiile de bază, dar simplificate ale
unui GIS. Este o aplicație tipică de mush-up, care reunește mai multe servicii
online cum ar fi Wikipedia, Panoramio sau Google Sketch-Up. Inițial dezvoltată
de CIA, aparține acum companiei Google, iar imaginile prezentate sunt subiect
de copyright. Folosește imagini satelitare de înaltă rezoluție, preluate din mai
multe surse, cum ar fi IKONOS, GeoEye sau SPOT. Rezoluția imaginilor
variază în funcție de loc, dar poate ajunge și la 0.3 m. De asemenea, permite
vizualizarea în 3D a imaginilor satelitare în funcție de relief, folosind ca sursă
datele SRTM). Conține foarte multă informație adițională organizată tematic și
referențiată spațial. http://www.google.com/earth/index.html

Ortofotoplanuri
Ortofotoplanuri pentru România realizate până în 2005, sunt disponibile
online pentru vizualizare la http://195.138.192.4/kortalromanien/index.asp și
contracost la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la cerere.
Acestea, dar și alte ortofotoplanuri, din 2008 și 2009, pot fi accesate într-o
aplicație de tip MapServer la http://geoportal.ancpi.ro/ (tot într-un proiect
ANCPI).
Ortofotoplanuri pentru Moldova sunt disponibile pentru vizualizare în
aplicația de tip MapServer la: http://geoportal.md/.

WMS (WEB Map Service) este un protocol standard – o interfață

http - prin care o aplicație GIS se conectează prin internet la un
server de imagini georeferențiate. Imaginile sunt servite în timp
real aplicației desktop, sursa lor de stocare fiind un server web. A
fost prima dată publicat în 1999 de Open Geospatial Consortium.

Map Server este o platformă Open Source de publicare a datelor

spațiale și realizare/vizualizare/ interogare a hărților digitale prin
web. Poate fi descărcat și adaptat nevoilor fiecărei aplicații
publicată pe web cu ajutorul său. Nu este un GIS, dar
implementează câteva din principiile sale. Inițial a fost dezvoltat în
anii 1990 de cercetători de la Universitatea din Minnesota.
http://mapserver.org/

105
  lipsa datelor spaţiale digitale de calitate prin care se caracterizează
mediul ambiant: hărţi geomorfologice, hărţi şi probe de soluri, reţea
hidrografică, topografie, aerofotograme, hărţi de risc natural, planuri
urbanistice actualizate;
 lipsa repertoriilor arheologice şi a datelor reale referitoare la localizarea
precisă a siturilor;
 dificultăţile estimării întinderii reale a unui sit, în special în zonele
inundabile ori supuse eroziunii;
 dificultatea estimării rezoluţiei necesare şi obţinerii acesteia în funcţie de
problematica abordată;
 timpul, efortul şi costurile necesare realizării librăriilor de date:
colectării măsurătorilor din teren, digitizării informaţiei, asamblării
bazelor de date și verificării informaţiei preluate;
 dificultatea înțelegerii și aplicării corecte a algoritmilor și conceptelor
(interpolare, georeferențiere, geostatistică).

Aplicaţiile software ce implementează principiile GIS au devenit tot mai

disponibile, într-o gamă diversă, de la cele comerciale la cele open-source,
necesitând, după caz, o pregătire mai mult sau mai puţin specializată în utilizarea
lor şi implicând costuri diferite de achiziţie şi instruire.

Cel mai cunoscut, utilizat şi, totodată, unul dintre cele mai
scumpe pachete comerciale de aplicaţii de tip GIS este ArcGIS
oferit de compania americană ESRI, ajuns în acest moment la
versiunea 10.
http://www.esriro.ro/
Concurentul comercial al aplicațiilor ESRI este pachetul de soluţii
informatice de la Autodesk. Aceştia propun pe filieră CAD o suită
de aplicaţii de design şi proiectare inginerească, arhitecturală sau
grafică cartografică, dezvoltându-şi propriile module pentru gestiune
şi analiză a datelor geografice de tip GIS – Autodesk Map 3D
integrat in Autodesk Civil 3D.
http://romania.autodesk.com/

CAD – Computer Aided Design se referă la grafica digitală,

desenul asistat de computer, bazat pe vectori cu coordonate
carteziene ori chiar geografice. Diferenţa dintre CAD şi GIS
constă în faptul că doar cel de-al doilea conectează elementele
grafice dintr-o hartă cu baze de date.

106
 Aplicaţiile ESRI (ArcGIS) sunt extrem de complexe, oferă posibilitatea unui
număr impresionant de analize geoastatistice şi pot produce hărţi aspectuoase. În
plus, oferă acces la seturi de date spaţiale proprii. Desenul digital propriu-zis şi
editarea acestuia sunt însă dificil de realizat, deoarece fiecare modificare a
geometriei unui element grafic se reflectă în baza de date. Aplicaţiile Autodesk
oferă, în schimb, o mare flexibilitate în editarea graficii digitale şi în proiectare,
dar modulele GIS sunt mai greoaie.
În arheologie, în funcţie de problema care trebuie să fie gestionată, fiecare
dintre cele două abordări software pot fi utile. ArcGIS este potrivit pentru
gestiunea siturilor în ansamblu şi analiza complexă a acestora în relaţie cu
mediul ambiant ori alte elemente spaţiale. Aplicațiile Autodesk sunt mai
potrivite atunci când se doreşte digitizarea planurilor de şantier ori integrarea
măsurătorilor cu staţia totală folosite ca desen arheologic într-un sit particular.
De asemenea, este important de stabilit dacă se doreşte pur şi simplu realizarea
unui plan arheologic (fie și complex) ori dacă este nevoie de un sistem eficient
de management şi analiză a unor eşantioane mari de date arheologice.
Majoritatea aplicaţiilor software de tip CAD destinate topografiei permit
integrarea datelor spaţiale din surse diverse, georeferenţierea datelor raster,
organizarea pe layere şi realizarea hărţilor. Doar aplicaţiile GIS asigură însă
analiza datelor şi integrarea informaţiei din baze de date.
Alte aplicaţii GIS comerciale sunt și MapInfo și Global Mapper.
Software open-source destinat operaţiilor de tip GIS: Quantum GIS,
MapServer, Google Earth, SAGA GIS, GRASS.

Quantum GIS
Este o aplicaţie software open-source ce implementează
principiile GIS, dezvoltată începând din 2002. Unele exemple de
aplicații GIS din acest manual au fost realizate în QGIS.

Proiectul România Digitală 3D a creat aplicația comercială

Atlasul Digital al României – o hartă a drumurilor cu suport
topografic, ce poate fi încărcată în GPS (rulează doar pe
tehnologie Garmin). Harta este actualizată periodic. Cuprinde
referințe spațiale și chiar modele 3D pentru un număr consistent
de obiective de patrimoniu ori situri arheologice.
www.romaniadigitala.ro

geo-spatial.org (earth-unibuc.ro) este un grup de inițiativă,

comunitate și librărie de resurse totodată, în domeniul datelor și
aplicațiilor geospațiale open-source.

107
Chapman, H., 2006. Landscape
archaeology and GIS. Tempus.
Wheatley, D.W., Gillings, M., 2002.
Spatial technology and archaeology: a
guide to the archaeological
applications of GIS. London: Taylor &
Francis.
Lock, G. (ed.)., 2000. Beyond the map:
archaeology and spatial technologies.
Amsterdam: IOS Press.
Tilley, C., 1994. A phenomenology of
landscape. Oxford: Berg.
108
Kvamme, K., 1992. Geographic
Information Systems and archaeology.
În Lock G., Moffett J. (ed). Computer
Applications and Quantitative Methods
in Archaeology 1991, p. 77-84. Oxford:
BAR S577.
Allen, K.M.S., Green, S.W., Zubrow,
E.B.W., (ed). 1990. Interpreting space:
GIS and archaeology. New York:
Taylor & Francis
Hodder, I., Orton, C., 1976. Spatial
Analysis in Archaeology. Cambridge:
Cambridge University Press.
 Dacă în prima parte a discuţiei despre GIS am rezumat în ansamblu unele
dintre caracteristicile esenţiale ale sistemului, vom dedica acest capitol unei
introduceri în geostatistică. Vom examina, totodată, utilizarea conceptelor
specifice acestui domeniu în scopul cuantificării relaţiei dintre mediul natural şi
comunitățile umane din trecut.
În acest moment este disponibilă în aplicațiile GIS o largă paletă de analize
geostatistice. Le vom prezenta aici doar pe acelea care au condus la obţinerea
unor rezultate teoretice și practice relevante pentru cercetarea arheologică.

Archaeological Predictive Models - modelarea predictivă aplicată în

arheologie - este o metodă de analiză complexă, care înglobează toate avantajele
unui sistem GIS (management de date, integrare, analiză, vizualizare, verificarea
scenariilor ipotetice). Corelaţiile dintre distribuţia, densitatea și tipul siturilor
arheologice descoperite într-o regiune geografică dată, pe de o parte, şi condițiile
de mediu ce caracterizează amplasamentul siturilor, pe de altă parte,
fundamentează aplicarea principiilor predictive în arheologie. Pe baza acestor
corelaţii se formulează predicţii caracterizate de un anumit indice de
probabilitate asupra locaţiilor unor posibile situri, prin identificarea unor condiţii
de mediu apropiate de cele în care deja au fost documentate situri arheologice.
Acest tip de model se numeşte inductiv sau corelativ.
Mai există un alt tip de model predictiv, denumit deductiv, prin care se
verifică anumite ipoteze asupra comportamentului uman, testând datele
cunoscute. Şi această abordare este bazată pe aceeaşi presupunere că
amplasamentul siturilor este determinat în mare măsură de condiţiile de mediu.
În felul acesta, APM poate evidenţia zonele cele mai expuse riscurilor antropice
și naturale care interferează cu posibile monumente arheologice încă
neidentificate şi poate prioritiza şi direcţiona cercetarea arheologică propriu-zisă,
109
economisind timp şi fonduri. Toate aceste predicţii se fac pe baza rulării unor
algoritmi statistici.
Parametrii prin care se poate caracteriza mediul ambiant al siturilor
arheologice pot fi diverşi: elevaţie, înclinaţia pantelor, apropierea de ape,
tranziția între forme de relief, varietatea peisajului, apropierea resurselor de sare
ori minereuri, prezenţa zonelor mlăştinoase, calitatea solurilor, prezenţa
drumurilor etc.
Metoda a fost dezvoltată şi aplicată iniţial în Statele Unite ale Americii, fiind
potrivită pentru explorarea statistică a unor teritorii vaste, dificil de parcurs
efectiv în teren. Deşi controversate, metodele predictive sunt în prezent folosite
în mod sistematic în managementul oficial al patrimoniului cultural din Olanda
și SUA.

Avantaje pentru arheologie:

 oferă autorităţilor locale şi guvernamentale un mecanism complex şi

puternic, cu rezultate cuantificabile, de realizare a politicilor de evaluare
şi management a patrimoniului arheologic;
 este un instrument analitic de ultimă generaţie de testare a scenariilor
ocupaţionale din trecut;
 este o sinteză a capabilităţilor GIS şi a algoritmilor geostatistici, ce poate
îngloba toate rezultatele analizelor GIS derulate prin alte metode.

Dificultăţi:

 calitatea precară şi/sau indisponibilitatea datelor arheologice şi de

mediu;
 probleme în localizarea geografică precisă a siturilor arheologice;
adeseori este dificil de stabilit care este întinderea exactă a unui sit;
 dificultăţi în includerea în calculele statistice a siturilor arheologice
pentru care comunităţile din trecut au modificat ele însele relieful şi
mediul ambiant prin mari lucrări de amenajare, terasări, nivelări etc.
 parametrii geostatistici se aplică cel mai bine pe date spaţiale cu caracter
continuu – de exemplu fişierele DEM, dar disponibilitatea acestor date
este limitată, iar aplicarea interpolării generează modele digitale ale
terenului cu aspect diferit în funcție de parametrii de interpolare utilizați;
 înglobarea în analiza predictivă a variabilității temporale a aspectului
mediului natural; de exemplu, desecarea mlaştinilor, eroziunea,
schimbarea cursului râurilor, inundaţiile istorice, ridicarea nivelului
apelor, tăierea pădurilor etc.

110
 Pornind de la informaţia cuprinsă în fişierele DEM ori de alte date de
elevaţie care descriu terenul în mod continuu, se poate derula o analiză
interesantă şi relativ simplă – calculul vizibilităţii. Calculele de elevaţie elimină
din raza vizuală, în concepţie binară, regiunile obstrucţionate de forme de relief
mai înalte, aflate pe direcţia privirii. Rezultatul este o hartă în care se reprezintă
grafic teritoriul adiacent punctului de calcul, controlabil cu ochiul liber.
Intervizibilitatea dintre puncte devine automat evidentă. Se pot realiza mai multe
analize LOS simultan, din locaţii diferite, pentru a aprecia raza de control vizual
a unui sit în ansamblu (de exemplu, pentru o fortificaţie se pot testa toate
laturile/colţurile/turnurile de veghe). A fost considerată cea mai influentă analiză
de tip GIS cu rezultate remarcabile pentru studiul în domeniul arheologiei.

Avantaje pentru arheologie

Elementele spaţiale vizibile, naturale sau antropice, mobilează un univers

uman cu semnificaţii şi logică internă, aflate într-o relaţie directă sau indirectă,
unele cu altele. Pe de o parte, analiza LOS investighează impactul vizual al
siturilor în zona adiacentă lor, iar pe de altă parte, pune în evidenţă arealul aflat
sub directa supraveghere a comunităţii locale.
Ce vedea un soldat care supraveghea un teritoriu de pe meterezele
fortificaţiei sale, până la ce distanţă putea comunica vizual prin semnale
luminoase sau fum cu vecinii săi? În cazul structurilor militare romane de tip
limes, de exemplu, importanţa intervizibilităţii este crucială pentru ca sistemul să
funcţioneze. Aplicarea unor astfel de calcule poate conduce la identificarea
posibilelor sisteme de structuri defensive asociate (turnuri de supraveghere,
castre, castella).
Multe situri arheologice, în special din sfera funcţionalităţii militare, sunt
localizate în zone greu accesibile şi ne apar în zilele noastre ca fiind izolate.
Cetăţile dacilor din Carpaţii Răsăriteni, de exemplu, sunt ascunse pe platouri
abrupte în zone împădurite. Reţeaua de drumuri folosite de noi în prezent se
concentrează pe văi şi în zone plate, de aceea percepţia modernă asupra
exploatării în trecut a terenurilor montane poate să fie mult alterată. Ne este
foarte greu să apreciem acum teritoriul pe care o astfel de comunitate de
războinici îl controla vizual. Analizele de tip Line of Sight pot completa această
perspectivă.
Din punct de vedere teoretic, LOS a stat la baza unor studii de antropologie a
peisajului, evaluând percepţia personală a comunităţilor din trecut asupra
spaţiului înconjurător - scara percepută a universului cotidian. Ce înseamnă
faptul că mai multe aşezări contemporane se vedeau unele pe altele de la distanţă
şi împărţeau acelaşi peisaj semnificativ? În cazul locurilor considerate cu
relevanţă sacră pentru o comunitate (sanctuare, morminte, temple, biserici) cum

111
 evaluăm impactul
vizual al
monumentelor
construite ori
naturale care
inspiră sentimente
religioase sau
sacre?

Fig. 75. O analiză

a vizibilităţii
realizată pentru
două cetăţi dacice
parțial
contemporane,
aflate în judeţul
Braşov, în defileul
Oltului. Analizele
pun în relaţie
completarea razei
vizuale între cele
două, în funcţie de
necesităţi
strategice.

112
 Dificultăţi:

 Relieful care stă la baza acestor calcule geostatistice este cel actual,
adesea obţinut din interpolarea unor date de elevaţie cu rezoluţie slabă;
 Nu se iau în considerare pădurile (evident, cele existente în trecut) şi
parametrii atmosferici care influenţează vizibilitatea locală.

Aplicaţia software Global Mapper oferă un modul facil de calcul al

vizibilităţii, pe baza unui model digital de elevaţie. Permite selectarea unui punct
de observaţie, stabilirea înălţimea privitorului, înălţimea ţintei, a unghiului de
incidență, raza maximă a vizibilităţii, includerea informaţiei despre curbura
Pământului etc. Rezultatul analizei se numeşte viewshed.

Fig. 76. Modulul ViewShed Analysis din aplicația software Global Mapper
v.13.
113
Posibilitatea de a schimba înălţimea privitorului şi a ţintei permite ajustarea
informaţiei altimetrice cu date obţinute din săpătură referitoare, de exemplu, la
înălţimea zidurilor de fortificare.

O analiză LOS celebră este cea realizată în 1996 de Madry şi Rakos (vezi
bibliografia) în regiunea văii râului Arroux în Burgundia, Franţa. Cei doi au
studiat relaţia dintre fortificaţiile celtice din zonă şi traseul drumurilor
contemporane acestor fortificaţii. Utilizând LOS au stabilit o ierarhie a
fortificaţiilor celtice pe baza întinderii teritoriului supravegheat şi a
posibilităţilor de control strategic asupra arterelor de comunicaţie. Calculând
cumulativ rezultatul unor LOS multiple, realizate pentru fiecare sit militar în
parte, au observat că drumurile nu se abăteau din arealul ce putea fi controlat
vizual, chiar dacă aceasta determina rute mai lungi şi ocolitoare. Folosind GIS ca
motor predictiv deductiv, autorii au testat această ipoteză în scopul identificării
unor trasee, necunoscute încă, de drumuri preistorice.

Modelele de reprezentare a reliefului în care sunt analizate posibilele trasee

de acces între diverse puncte din relief, folosesc un alt tip particular de analiză
denumit generic analiza pantelor (Slope Analysis). Zonele cu o declivitate mai
puţin pronunţată, văi sau culmi, sunt reprezentate în raport cu pantele abrupte în
mod diferit, într-o grilă de culori convenţională.

De ce este acest lucru important?

Înainte de perioada proiectării sistematice a drumurilor şi a întreţinerii lor

regulate, caracteristicile peisajului natural au determinat cele mai bune căi de
utilizare pentru transport şi circulaţie. Chiar și în cazul romanilor ce s-au
evidențiat prin construcția avansată de drumuri, uneori în condiții dificile,
vechile drumuri preistorice și caracteristicile reliefului au fost determinante în
alegeerea majorității traseelor. Culmile şi terasele înalte de râuri ofereau o cale
bună de străbatere a reliefului, mizând pe minimizarea efortului. Acestea erau
mai puţin abrupte, fiind accesibile unor transporturi masive de trupe, mărfuri ori
caravane. Beneficiau, totodată, de avantajul unei facile orientări în ţinuturi
împădurite şi erau practicabile chiar şi în perioadele în care luncile râurilor erau
inundate. Chiar dacă pot fi mai lungi decât alte căi de comunicaţie, drumurile de
culme implică un efort de transport minim deoarece exclud pantele şi alternările
bruşte de relief.

114
 Fig. 77. Reprezentarea pantelor cu modulul de vizualizare Slope Shader din
aplicaţia Global Mapper pe baza unui DEM SRTM. Scala de culori indică de la
alb la negru înclinația crescândă a pantelor.

Fig. 78. Reprezentarea pantelor cu modulul de vizualizare Slope Direction

Shader din aplicaţia Global Mapper pe baza unui DEM SRTM. Scala de culori
indică orientarea pantelor față de punctele cardinale.
115
 În relaţia dintre om şi mediul natural se stabilesc condiţionări intime datorate
variaţiei şi dinamicii acestuia din urmă. Schimbările de altitudine, prezenţa
obstacolelor naturale, cursurile de apă şi încă multe alte elemente, impun
comunităţilor umane o adaptare comportamentală permanentă, pentru a beneficia
de avantajele mediului natural sau pentru a atenua dificultăţile impuse de acesta.
Însăşi deplasarea între două puncte, într-un mediu geografic real, va fi
influenţată astfel încât efortul depus să fie minimizat.
Cuantificarea efortului depus pentru deplasarea în spaţiu devine, de aceea,
importantă pentru a putea reconstitui rutele de comunicaţie, pentru a stabili care
dintre resursele naturale, de la mai mică sau mai mare distanţă, puteau fi cu
adevărat utilizate şi în ce fel oamenii din trecut puteau comunica şi schimba
bunuri şi valori.
LCSA este o analiză a pantelor mai complexă, ce ia în considerare aspecte
suplimentare legate de caracteristicile geomorfologice ale terenului, de
vizibilitatea spre situri aflate în apropiere, drumuri abandonate, dar reprezentate
în hărţile vechi, rute turistice pentru teritorii izolate cu relief accidentat etc.
Acest tip de analiză asociază diverselor forme de relief ori trasee de străbatere a
terenului, o pondere specifică, în funcţie de efortul uman necesar deplasării în
respectivul mediu.
Asemenea informaţii pot
avea relevanţă în stabilirea
celor mai probabile rute
de circulaţie a oamenilor
şi bunurilor în teritoriu,
precum şi în evidenţierea
funcțiilor teritoriilor
adiacente siturilor.
Corect utilizată, LCSA
poate constitui
instrumentul ideal pentru
investigarea unor
importante teme de
cercetare: care este
teritoriul de colectare a
resurselor primare pentru
Fig. 79. Microregiunea adiacentă sitului o comunitate studiată?
Pietroasa-Mică Gruiu Dării, jud, Buzău - analiza Care este teritoriul de
eforturilor de deplasare. Intervalul dintre isocurbe vânătoare al acestei
marchează teritoriul ce poate fi parcurs într-un comunități? etc.
interval de 3 ore în raport cu situl pentru care s-a
operat analiza.

116
APM
Graves, D., 2011. The use of predictive
modelling to target Neolithic settlement
and occupation activity in mainland
Scotland. În Journal of Archaeological
Science, 38(3), p. 633–656.
Ştefan, D., Sîrbu, V., 2010. Statistical
Tools in Landscape Archaeology. În
Archeologia e Calcolatori, 21, p. 333-
50.
Verhagen, P., (ed.) 2007. Case studies
in archaeological predictive modelling.
Leiden: Leiden University Press.
Ebert, D., 2000. The state of the art in
“inductive” predictive modeling: Seven
big mistakes (and lots of smaller ones).
În Wescott, K. L., Brandon, R. J. (ed.),
Practical applications of GIS for
archaeologists: A predictive modeling
kit, p. 129–134. London: Taylor &
Francis.
Kohler, T. A., Parker, S.C., 1986.
Predictive Models for Archaeological
Resource Location. În Advances in
Archaeological Method and Theory, 9,
p. 397-452.
117
LOS & LCSA
Zamora, M., 2007. Total and
cumulative viewshed: an application in
the Genil river valley. În Figueiredo,
A., Leite Velho, G. (ed). The world is in
your eyes. Proceedings of the XXXIII
CAA Conference: Tomar March 2005.
Tomar: CAA Portugal.
van Leusen, P.M., 2004. Visibility and
the Landscape: an exploration of GIS
modelling techniques. În Ausserer, K.,
Borner, W., Goriany, M., Karlhuber-
Vockl, L. (ed). Enter the past:
proceedings of the 30th CAA
Conference. Oxford: BAR S1227.
Madry, S.L.H., Rakos, L., 1996. Line-
of-sight and cost-surface techniques for
regional research in the Arroux River
Valley. În Maschner, H. D. G. (ed.),
New Methods, Old Problems: GIS in
Modern Archaeological Research, p. 1-
23. Carbondale: Center for
Archaeological Investigations.
118
Fig. 1. Imagine din timpul săpăturilor de pe șantierul Cârlomănești - Cetățuie,
sector Terasa 1, jud. Buzău. ............................................................................... 17
Fig. 2. Capidava. Model tridimensional al terenului combinat, printr-un filtru
Multiply, cu harta topografică a regiunii realizată la scara 1:25.000 (raster
scanat și georeferențiat). .................................................................................... 19
Fig. 3. Detaliu al unei hărți a Islandei realizate de Abraham Ortelius în 1585. 20
Fig. 4. Exemplu de aplicare a tehnicior fotogrammetrice pentru obținerea
desfășuratei reprezentărilor rupestre din epoca bronzului din grota Fundu
Peșterii, jud. Buzău: a. profilul peretelui nordic; b. – fotografia originală; c. –
fotografie corectată geometric cu ajutorul reperelor grafice (buline roșii de
hârtie); d. - corecție pe baza datelor din alte fotografii rectificate; e. - colaj
fotogrammetric și detaliu desen. (Ștefan, Ștefan 2012, p. 40, fig.9)................... 23
Fig. 5. Exemplu de deformare geometrică produsă de lentile foto (distorsiune
sferică) (Ștefan, Ștefan 2012, p. 39, fig. 8b) ....................................................... 24
Fig. 6. Exemplu de deformare geometrică produse de lentile și de unghiul de
fotografiere (erori de perspectivă) (Ștefan, Ștefan 2012, p. 39, fig. 8c)............. 24
Fig. 7. Exemplu de filtrare a vegetației și de evidențiere a unor deformații fine
ale reliefului, în acest caz de natură antropică – o fortificație de pământ de la
Arbour Hill, Petworth Park, Sussex.
Sursa foto http://petworthhouse.blogspot.com ................................................... 25
Fig. 8. Exemplu de caroiaj de săpătură (20 x10 m) folosit în situl arheologic
Cârlomănești - Cetățuie, jud. Buzău de colectivul condus de Mircea Babeș.
Gridul este marcat în teren prin două axe perpendiculare cu ajutorul unor borne
fixate la interval de 20 m. Sistemul de numerotare utilizează 4 indicatori:
coloane – litere mici, rânduri – cifre arabe; pentru toate carourile aflate la vest
de axa verticală - W și E pentru carourile aflate la est de aceasta. La rândul lui,
fiecare carou de 20 x 10 m este împărțit în alte două suprafețe de 10 x 10 m ce
primesc un al patrulea indicativ (N – nord sau S –sud).. ................................... 28
Fig. 9. Demonstrarea Teoremei lui Pitagora..................................................... 29
Fig. 10. Relația geometrică între distanța înclinată și distanța orizontală ....... 31
Fig. 11. Două axe de desen perpendiculare definesc planul de referință.
Acestea sunt marcate în teren prin două rulete, una fixată pe doi țăruși cu
ajutorul unei nivele, și a doua, mobilă, purtată de doi operatori, la capătul ei
fiind atașat firul cu plumb. Cei doi operatori responsabili cu măsurătorile
asigură perpendicularitatea celor două rulete și minimizează rotația planului de
referință cu ajutorul unei nivele portabile. Desenatorul, aflat la distanță, poate
să contribuie și el la corectarea poziției celor două rulete referință prin
observații și îndrumări. ...................................................................................... 32
Fig. 12. a. Exemplu de echipă formată din trei persoane ce înregistrează prin
metode tradiționale (rulete, nivelă de mână și fir cu plumb, poziția în spațiu a
descoperirilor arheologice, într-o secțiune orizontală – grund. b. Exemplu de
119
înregistrare a unei secțiuni stratigrafice verticale (profil) cu ajutorul stației
totale ce măsoară fără ajutorul reflectorului (reflectoress)............................... 33
Fig. 13. Comparație între Pământul echivalat cu un Sferoid ori Elipsoid ........ 36
Fig. 14. Relația existentă între geoid și elipsoidul de referință ......................... 36
Fig. 15. Pământul ca terroid. Sursa foto: www.esa.int ...................................... 37
Fig. 16. Datum local pentru punctul A. ............................................................. 38
Fig. 17. Sistem geografic - sistem proiectat .................................................. 39
Fig. 18. Exprimarea poziției unui punct de pe suprafața terestră în unghiuri
calculate de la centrul sferoidului. ..................................................................... 40
Fig. 19. Proiecția cartografică plană. Variante. ............................................... 41
Fig. 20. Proiecția cartografică cilindrică. Variante. ......................................... 42
Fig. 21. Proiecția cartografică conică. Variante. .............................................. 43
Fig. 22. Harta deformațiilor liniare relative pe teritoriul României în proiecția
Stereo 1970. Sursa imaginii: http://earth.unibuc.ro/images/812.jpg ................. 45
Fig. 23. Harta județelor României în sistem de coordonate geografic. ............. 46
Fig. 24. Harta județelor României în sistem de coordonate proiectat (proiecție
Stereo 1970). ...................................................................................................... 46
Fig. 25. a. Nivelă cu miră; b. teodolit Zeiss cu vernier; c. stație totală Leica. .. 49
Fig. 26. Schiță a modului de calcul a nivelmentului cu ajutorul unei nivele și a
unei mire............................................................................................................. 50
Fig. 27. Axele de măsură ale unui teodolit. ....................................................... 51
Fig. 28. Exemplu de drumuire. Compensarea unghiurilor prin închiderea
măsurătorilor în același punct. .......................................................................... 52
Fig. 29. Exemplu de puncte radiate .................................................................. 53
Fig. 30. Pietroasa Mică Gruiu Dării, jud. Buzău: a. Complexul C86 desenat cu
stația totală în 2005; b. C86 desenat manual în teren în 2004, apoi digitizat.
(Sîrbu, Matei, Dupoi 2005, fig. 42) .................................................................... 54
Fig. 31. Medieș – Cioncaș, jud. Satu Mare. Investigații geofizice și ridicare
topografică realizate de un colectiv condus de Dan Ștefan. Măsurătorile de
detaliu ale reliefului au pus în evidență existența unui șanț de fortificație
colmatat, interpretare ce a fost confirmată de rezultatele investigațiilor
magnetometrice. Curbele de nivel au fost generate la un interval de 50 cm.
Cercetarea a fost publicată în Marta, Ștefan 2011. ........................................... 55
Fig. 32. Orizontalizare (calare) în două planuri realizată cu nivelă digitală.
Exemplu pe un instrument Leica TCR 705.. ....................................................... 56
Fig. 33. Ilustrarea importanței înălțimii prismei și instrumentului de măsură în
determinarea poziției și înălțimii punctelor măsurate. ...................................... 57
Fig. 34. Schema orientării stației totale și sensul măsurării unghiurilor față de o
direcție de referință. Sursa imaginii: User Manual TC605/TC805/TC905/L
Electronic Total Station 2006, p.45.................................................................... 57
Fig. 35. a. Aspectul unui plan în coordonate reale, absolute; b. aspectul unui
plan cu coordonate locale, orientat într-un punct arbitrar ales ........................ 58
Fig. 36. Exemplu de colectare a cotelor de nivel într-un teren plan. ................ 60
Fig. 37. Exemplu de colectare a cotelor de nivel pe o pantă. ............................ 60
120
Fig. 38. Exemplu de colectare a datelor de nivel pentru un relief complex. ..... 61
Fig. 39. Sus - sensul corect de parcurgere cu reflectorul al conturului unei
secțiuni pentru a obține în mod automat un poligon, prin procesarea codurilor
punctelor înregistrate; jos – rezultatul unui desen automatizat pe baza
codurilor, în cazul unei parcurgerii în zigzag. ................................................... 62
Fig. 40. Orbitele sateliților geostaționari în jurul Pământului.......................... 63
Fig. 41. Modalitatea de determinare a poziției în spațiu pe baza semnalului
primit de la sateliți de un receptor GNSS........................................................... 65
Fig. 42. Vedere tridimensională a unui segment din traseul Autostrăzii
Transilvania (în etapa de proiect din 2004) suprapus peste relieful zonei. Sunt
evidențiate siturile arheologice intersectate de Autostradă. Siturile au fost
identificate în teren de către arheologii Muzeului din Oradea împreună cu cei de
la Muzeul Național de Istorie din București....................................................... 67
Fig. 43. Proiectul șoselei rapide din marginea orașului Satu Mare și siturile
intersectate sau aflate în apropierea acesteia. Siturile au fost identificate în
teren de către arheologii de la Muzeul din Satu Mare. ...................................... 67
Fig. 44. Segment din traseul Autostrăzii Transilvania (în faza de proiect din
2005). Sunt evidențiate siturile arheologice intersectate de Autostradă. Siturile
au fost identificate în teren de către arheologi ai Institutului de Arheologie și
Istoria Artei Cluj-Napoca................................................................................... 68
Fig. 45. Harta amplasării siturilor arheologice și monumentelor istorice din
comuna Pârscov, județul Buzău. Evidențierea relației spațiale între intravilanul
localităților și zonele de protecție a siturilor. .................................................... 69
Fig. 46. GDOP ................................................................................................... 71
Fig. 47. Exemplu de GPS de navigație ce obține precizie la staționare de 1 m -
Garmin SMap60. ................................................................................................ 72
Fig. 48. Exemplu de GPS geodezic cu capacități de post procesare a datelor
Thales Promark 3. .............................................................................................. 73
Fig. 49. Exemplu de corecție diferențială. ......................................................... 73
Fig. 50. Exemplu de măsurători ale poziției realizate într-un interval de timp
mai lung de un receptor GNSS/GPS staţionar într-un punct fix. ....................... 75
Fig. 51. Rețeaua de stații GPS permanente EUREF. Sursa imagine:
www.epncb.oma.be ............................................................................................. 76
Fig. 52. Rețeaua de stații GPS permanente IGS. Sursa imaginii:
http://igscb.jpl.nasa.gov/network/netindex.html................................................. 77
Fig. 53. Staţiile GPS permanente din reţeaua ROMPOS (Sursa www.rompos.ro)
............................................................................................................................ 77
Fig. 54. Rețeaua de stații GPS permanente Leica România .............................. 79
Fig. 55. Seturi de date de elevaţie prelucrate sub forma unui model digital al
terenului 3D (Dealul Istrița, jud. Buzău) .......................................................... 81
Fig. 56. Model digital al terenului obținut din prelucrarea datelor SRTM (zona
Dealul Istrița, jud. Buzău) .................................................................................. 82

121
Fig. 57. Model digital al terenului peste care s-a suprapus harta topografică
1:25.000 (în regiunea cetăţii romano-bizantine de la Capidava, jud. Constanţa)
............................................................................................................................ 82
Fig. 58. Puncte de elevaţie distribuite la interval neregulat, obţinute din
măsurători în teren, realizate în scopul surprinderii cât mai eficiente a
caracteristicilor reliefului. ................................................................................. 83
Fig. 59. Reprezentarea unui set de puncte de tip DEM ca raster ...................... 84
Fig. 60. O vizualizare tip perspectivă a unei reţele neregulate de puncte de tip
TIN, pentru un sit arheologic. Se poate observa densitatea diferită a punctelor şi
triunghiurilor în funcţie de semnificația regiunii reprezentate şi de nivelul de
detaliu necesar. .................................................................................................. 87
Fig. 61. Puncte de elevaţie măsurate în teren cu staţia totală în zona tell-ului de
la Păuleni-Ciuc, jud Harghita ............................................................................ 87
Fig. 62. Extinderea setului de date de elevaţie cu măsurători GPS, pe un areal
lărgit, la o rezoluţie mai slabă ........................................................................... 87
Fig. 63. Interpolarea punctelor într-o reţea TIN ............................................... 88
Fig. 64. Îndesirea punctelor după un algoritm de interpolare pentru a obţine un
model 3D mai realist. Punctele albastre sunt puncte noi nemăsurate, iar cele
roşii sunt puncte măsurate. ................................................................................ 88
Fig. 65. Modul de adăugare a punctului P pe baza a 4 puncte cunoscute aflate
în vecinătate. ...................................................................................................... 90
Fig. 66. Modelul digital al terenului în situl de la Păuleni Ciuc, jud. Harghita
reprezentat realist în urma utilizării unor algoritmi de interpolare. ................. 90
Fig. 67. Ecran exemplificator dintr-o aplicație GIS în care este reprezentată
legătura dintre o înregistrare într-o bază de date și un element grafic dintr-o
hartă. În acest caz este vorba de comunele județului Buzău. Proiectul a fost
realizat în QGIS. ................................................................................................ 93
Fig. 68. Reprezentarea etapelor de realizare a unui GIS, a proceselor și
rezultatelor obținute. (Ștefan, Duțescu 2005, p. 120, diagrama I). .................... 95
Fig. 69. Exemplu de aplicație GIS realizată în QGIS, în care o bază de date este
conectată cu o hartă a râurilor .......................................................................... 96
Fig. 70. Layere GIS (Tennant 2005, p. 76, fig. 4-2) .......................................... 97
Fig. 71. Planul urbanistic al orașului Buzău pe care au fost conturate
monumentele istorice și zonele protejate ........................................................... 97
Fig. 72. Situl de la Păuleni-Ciuc Ciomortan, jud. Harghita. Suprapunerea
curbelor de nivel și a rezultatelor investigațiilor magnetice peste ortofotoplanul
sitului. Șantierul este cercetat de un colectiv de la Muzeul Național al Carpaților
Răsăriteni, sub conducerea lui Valeriu Cavruc. ................................................ 98
Fig. 73. Tipuri de geometrie a unui element vector: puncte, linie și poligon. . 100
Fig. 74. Exemplu de georeferențiere din 4 puncte: planul castrului de la Brețcu
(Gudea 1980, p. 341, fig. 92) este raportat la un raster cu referință spațială
(ortofotoplan). .................................................................................................. 102
Fig. 75. Imagine Landsat 7 multi-spectrală din 27 Octombrie 2011 a văii
Buzăului, la ieșirea din Dealurile Subcarpatice. ............................................. 104
122
Fig. 76. O analiză a vizibilităţii realizată pentru două cetăţi dacice, parțial
contemporane, aflate în judeţul Braşov, în defileul Oltului. Analizele pun în
relaţie completarea razei vizuale între cele două în funcţie de necesităţi
strategice (Ştefan, Duţescu 2006) .................................................................... 112
Fig. 77. Modulul ViewShed Analysis din aplicația software Global Mapper v.13
.......................................................................................................................... 113
Fig. 78. Reprezentarea pantelor cu modulul de vizualizare Slope Shader din
aplicaţia Global Mapper pe baza unui DEM SRTM. Scala de culori indică de la
alb la negru înclinația crescândă a pantelor. .................................................. 115
Fig. 79. Reprezentarea pantelor cu modulul de vizualizare Slope Direction
Shader din aplicaţia Global Mapper pe baza unui DEM SRTM. Scala de culori
indică orientarea pantelor față de punctele cardinale. .................................... 115
Fig. 80. Microregiunea adiacentă sitului Pietroasa-Mică Gruiu Dării, jud,
Buzău. Analiza eforturilor de deplasare. Intervalul dintre isocurbe marchează
teritoriul ce poate fi parcurs într-un interval de 3 ore, în raport cu situl pentru
care s-a operat analiza (Ștefan, Duțescu 2005, p. 129, fig. VI.3) .................... 116

123
124
 Introduction
Space and time represent the two leading guides of archaeology, according
to which its methods and objectives have been organized. We practically cannot
imagine archaeological data without spatial integration, no matter if it is the
case of an archaeological site, an archaeological context, a simple chance find
or an entire cultural phenomenon. Stratigraphy and chorology have been among
the first methods to be employed by archaeologists to spatially relate, at a
continental scale or just in a small trench, the artefacts and discovered vestiges,
with chronological, cultural-economical or historical consequences. The
problem of locating archaeological discoveries and moreover of their
distribution in space appears as fundamental.
The expertise in handling the spatial component of archaeological data is
mandatory to be attained by any archaeologist involved in the archaeological
and historical heritage management and research. This may become possible
only by an interdisciplinary overcoming of traditional recording and analysis
methods, by employing techniques, instruments and concepts developed for other
fields and disciplines, like civil topographic surveying and cartography.
Consequently, no matter if it is the case of making a map showing the
distribution of archaeological artefacts from a certain time or the management
of an evolving excavation, or only of assembling a contextual archaeological
drawing, the archaeologists will always need to make reference to the material
culture‟s coordinates. We recognize therefore, in the nature of the
archaeological information itself, the first argument sustaining our intent to
individualize a special direction in the larger field, that of the spatial
archaeology.
Moreover, beginning with 1992, European archaeology has gained a
specific professionalized status, recognized by the Malta Convention (La
Valetta). Thus, with the purpose of “protecting the archaeological heritage as a
source of European collective memory and as an instrument of the historic
study” (Article 1), archaeology has begun to play a significant role in the
territorial planning activities.
The urban and infrastructure development projects have been taking lately
more often in consideration the information regarding the location of
archaeological sites in order to avoid heritage destruction and establish the best
strategies for land occupation. Regarding the protection of an archaeological
site against modern builders, investors and intensive agriculture, or even
against natural disaster, like flooding and erosion, it is necessary to know
precisely its location and area. In addition this information has to be accessible
and usable for the interested parties. The simple geographic-topographic
description traditionally used in the specialized literature to relate the
125
researched site to other elements in the field, like roads and churches, is not
adequate in this case. Precise geographical data must be obtained by efficient
and repeatable methods.
We have mentioned as well the significance of the relation between past
communities and their environment. Understanding the landscape in which an
archaeological site is located may be fundamental to reveal the scale and type of
vestiges, the functionality of space or the reasons that made people to use that
particular place in the past.
The term of spatial archaeology applies to those methods, techniques,
instruments and principles that allow, on one hand, the documentation and
management of the archaeological research process, and on the other hand, the
analysis of the archaeological data and complex phenomena revealed by them.
In the age of informational development, the availability and advance of
innovative technologies had a significant impact on the methods of approaching
the spatial component of archaeological data. GPS technology has become as
common as mobile phones or cable TV and the existence of free software like
Google Earth allows any internet user to access detailed maps of any place in
the world, enahncing, for example, the identification of new archaeological sites
by observing high-resolution satellite images. This rather hastened
transformation during the last two decades has been forcing the archaeological
community to reevaluate and update its methods and interpretations. In certain
environments like the Anglo-Saxon one, this technological evolution has resulted
in the establishment of interdisciplinary formation areas in universities,
especially dedicated to this border field – landscape archaeology and GIS
applications for the humanities.
Argument for landscape archaeology and GIS applications
1. The precise recording of the archaeological sites‟ location is necessary
for heritage‟s:
 protection;
 valorisation;
 truthful scientific documentation as a repeatable identification
procedure.
2. The understanding of the natural environment surrounding an
archaeological site may reveal significant aspects regarding phenomena and
processes from the past, contributing to a better insight of those past
communities who left behind the archaeological remains.
Landscape archaeology addresses questions like:
 Which were the natural resources managed and exploited by a
community living in a particular archaeological site?
 How large was the visibility area supervised by an ancient
fortification?
 What was the most probable route to connect two or more
contemporaneous sites?

126
 3. Archaeology is a professionalized activity based on a standard
methodology. The management of the excavation and the documentation of the
research process are the duties of all those responsible with the archaeological
heritage investigation. By excavation, the vestiges are being destroyed along
their examination process. Their exact documentation, including the recording
of their precise location and spatial distribution, dimensions or morphological
features are therefore mandatory.
By this handbook, the authors do not aim to solve general issues of complex,
traditional disciplines, with a clearly established status, like surveying, geodesy
and cartography. They attempt, instead, to address the particularities of the
archaeological study and aid the archaeologists or experts in heritage
management to solve actual interdisciplinary issues by making use of modern
accessible technologies and instruments. The information to be found in the
handbook‟s pages were selected and presented in a manner to become relevant
technical references for the archaeological investigation, with a strong focus on
the Romanian and Moldavian realities. These references may be directly
employed by archaeologist or just understood and used as a common language
with those collaborators actually trained in surveying, geodesy, GIS or data
bases.

The handbook was organized into 8 chapters designed as individual lectures

on subjects - concepts, instruments, software, data sources or examples of actual
applications – regarding archaeological surveying, landscape archaeology and
GIS for humanities.
The first chapter - Introductory Elements – resumes the definitions of
several disciplines from which methods and principles were borrowed by the
interdisciplinary field of spatial archaeology (landscape archaeology & GIS for
humanities & surveying for archaeology). These are cartography,
topography/surveying, geodesy, photogrammetry, remote-sensing and cadastre.
Some details concerning famous ancient cartographic works like Geographike
Hyphegesis and Tabula Peutingeriana are given, as well as some facts regarding
LIDAR technology.
The second chapter – Some Trigonometry – discusses two simple field
applications of geometry that are frequently employed by archaeologists, either
working traditionally or with modern technologies, offering the basic concepts
and methods of handling an archaeological site‟s specific space related
problems: laying down square angles and drawing scaled, projected,
representation of 3D archaeological features. In this context, the authors discuss
the Pythagorean Triplets, the Pythagoras‟ Theorem and the relation between
slope and horizontal distance, arguing for a more accurate and responsible
practice of taking measurements in the field for hand-made drawings.
The third chapter details the composing elements of Reference Systems:
systems of coordinates, datum, projections, the Earth‟s shape, stressing their
significance in developing accurate GIS applications for archaeology. A special
127
attention is given to discussing the technical features of the reference systems
and projections officially used in Romania and Moldavia, but also of the most
used projections worldwide.
The fourth chapter presents the key applications of the Total Station in
archaeology, offering a guide of best practices in the field. In the beginning, the
authors describe the instrument, focussing on differentiating between the main
features and field applications of the level, theodolite and total station. This
chapter present, as well, several methods of measuring terrain‟s features in
archaeological sites.
The fifth chapter describes the GPS - Global Positioning System. The
authors answered the question “How Does a GPS Work?” attempting to give
examples of actual GPS applications in archaeology. Differences between
various types of GPS receivers and their significance for the archaeological
practice are being put forward, as well as details about permanent GPS stations
and sources of data. In the end, a discussion about limitations of the technology
draws attention about the necessity to adjust the efficiency and equipment to the
project‟s resources and imposed accuracy standards.
After two chapters dedicated to instruments used to acquire spatial data
from the field, the sixth chapter – Digital Elevations Models – focuses on
working with digital spatial data, anticipating some of the GIS specific concepts.
Thus, attention is given to differences between DEM, DTM and DSM, between
regularly gridded spatial data and survey points, between raster and DEM, as to
the explanation of the basics of interpolation of elevation points.
The discussion about GIS, divided between the final two chapters of the
handbook, represents a synthesis of the previous presented concepts and
technical details. As a result, chapter seven refers to GIS basics as main features
and GIS applications in archaeology, detailing aspects related to digital maps,
data bases, data scale, accuracy and precision or differences between raster and
vector data. A list of various raster type online resources, relevant especially for
Romanian archaeology, is given. Short and simple explanations describe some
major resources and concepts related to GIS like shapefiles or georeferencing.
The chapter lists the main software applications, either open source or company
owned, advancing as well a necessary debate about difficulties encountered in
GIS applications. The eighth and final chapter presents the four major
geostatistical analyses derived from GIS concepts and their applications in
archaeology: Archaeological Predictive Modelling, Slope Analysis, Visibility
Analysis and Least Cost Surface Analysis.
For those wishing to read further, a list of relevant bibliography was
assembled in the end of each chapter, as well as a larger one at the end of the
handbook, comprising both older and famous papers as newer trends, relevant
for both the international and Romanian state of art.

128
Fig. 1. Photo from the archaeological excavations in Cârlomănești-Cetățuie,
Terasa 1 sector, Buzău County.. ......................................................................... 17
Fig. 2. Capidava. 3D Model of the terrain combined by a Multiply filter with a
topographic map of the region (scaled at 1:25.000), scanned and georeferenced.
............................................................................................................................ 19
Fig. 3. Detail of a Map of Island made by Abraham Ortelius in 1585.. ............ 20
Fig. 4. Example of employing photogrammetry with the purpose of obtaining the
plan of the parietal representations dated in the Bronze and Middle Ages, found
in the Fundu Peșterii Cave, jud. Buzău: a. northern wall section; b. original
photograph; c. geometrically corrected photograph by use of graphic markers
(red paper dots); d. corrected photograph by use of other rectified neighbouring
images; e. photogrammetric collage (Ștefan, Ștefan 2012, p. 40, fig.9). .......... 23
Fig. 5. Example of geometrical distortion caused by photographic lenses
(spherical distortion) .......................................................................................... 24
Fig. 6. Example of geometrical distortion caused by lenses and shooting angle
(perspective errors) (Ștefan, Ștefan 2012, p. 39, fig. 8c).................................... 24
Fig. 7. Example of filtering out vegetation and evidencing high resolution details
of the relief shape, in this case generated by an earth fortification from Arbour
Hill, Petworth Park, Sussex. Photo source: http://petworthhouse.blogspot.com25
Fig. 8. Example of an excavation grid (20 x10 m) used in the archaeological site
Cârlomănești - Cetățuie, Buzău county, by the research team headed by Mircea
Babeș. The excavation grid is marked in the field by two perpendicular axes of
reference points, fixed at 20 m interval. The labeling system is based on 4
indicators: small letters on columns; Arab digits for rows; all the grid cells
located to the West from the major North-South axis use W and the opposite
ones, E. Every 20 x 10 m grid cell is divided in two smaller, 10 x 10 m surfaces,
each receiving the forth label, N (north) or S (South), according to their location
in relation with the major East-West axis of the site.. ........................................ 28
Fig. 9. The demonstration of the Pythagoras‟ Theorem .................................... 29
Fig. 10. The geometric relations between slope and horizontal distance .......... 31
Fig. 11. Two drawing axes, perpendicular on each other, define a reference
plan. These axes are represented in the field by two tapes, one fixed on two pegs
with a hand-level and the second, mobile, carried by two operators, having at
one end a plumb. The two operators have to ensure the perpendicularity of tapes
and minimize the obliquity of the reference plan with the help of a second level.
The draughtsman, being located at some distance, may have a better view and
contribute in correcting the position of the mobile tape by observations and
guiding................................................................................................................ 32
129
Fig. 12. a. Example of a drawing team recording the position of archaeological
discoveries in a horizontal section by traditional techniques (tapes, hand level,
plumb); b. Example of recording a vertical stratigraphic section with the help of
a reflectoress total station. ................................................................................. 33
Fig. 13. Comparison between Earth as a spheroid and Earth as an ellipsoid .. 36
Fig. 14. The relation between geoid and reference ellipsoid ............................. 36
Fig. 15. Earth as a terroid. Photo: www.esa.int ................................................ 37
Fig. 16. Local datum for point A. ....................................................................... 38
Fig. 17. Geographic System - Projected System .............................................. 39
Fig. 18. Expressing the position on the terrestrial surface in angles calculated
from the spheroid center..................................................................................... 40
Fig. 19. The planar cartographic projection. Versions.. ................................... 41
Fig. 20. The cylindrical cartographic projection. Versions. .............................. 42
Fig. 21. The conical cartographic projection. Versions.. .................................. 43
Fig. 22. Map of the relative linear deformations appearing on the territory of
Romania in the Stereographic 1970 projection. Image source:
http://earth.unibuc.ro/images/812.jpg ................................................................ 45
Fig. 23. Map of the administrative units in Romania in a geographical
coordinates system. ............................................................................................ 46
Fig. 24. The map of the administrative units in Romania in the Stereographic
1970 projection. ................................................................................................. 46
Fig. 25. a. Level and rod; b. Zeiss vernier theodolite; c. Leica total station.. ... 49
Fig. 26. Calculating leveling by optical level and rod.. ..................................... 50
Fig. 27. Measuring axes of a theodolite. ............................................................ 51
Fig. 28. Example of a traverse. Angle compensation by closing the measurement
session in its starting point. ................................................................................ 52
Fig. 29. Example of radiated points ................................................................... 53
Fig. 30. Pietroasa Mică Gruiu Dării, Buzău county: a. archaeological feature
C86 drawn by total station – situation 2005; b. C86 drawn manually in the field
and afterwards digitized – situation 2004. (Sîrbu, Matei, Dupoi 2005, fig. 42) 54
Fig. 31. Medieș – Cioncaș, Satu Mare county. Detailed topographic
measurements have revealed the presence of a cogged up prehistoric
fortification ditch, interpretation confirmed by subsequent magnetic
investigations. Elevation contours were spaced at 50 cm. The research was
published in Marta, Ștefan 2011. ....................................................................... 55
Fig. 32. Leveling in two reference plans with a digital level. ............................ 56
Fig. 33. The significance of taking in consideration the height of the instrument
and reflector when calculating points‟ planar position and elevation.. ............. 57
Fig. 34. The total station orientation procedure and the angles calculus from a
reference direction. Image source: User Manual TC605/TC805/TC905/L
Electronic Total Station 2006, p.45.................................................................... 57
Fig. 35. a. Plan in real coordinates (absolute) with the geographic North up; b.
plan in local coordinates, oriented in an arbitrary chosen direction. ............... 58
Fig. 36. Example of recording elevation data in a flat terrain. ......................... 60
130
Fig. 37. Example of recording elevation data on a slope.. ................................ 60
Fig. 38. Example of recording elevation data in a complex terrain. ................. 61
Fig. 39. Up – the correct direction of recording measurements on a contour in
order to automatically obtain lines connecting the measured points; down – the
result of connecting zigzag taken measurements................................................ 62
Fig. 40. The geostationary satellites‟ orbits around Earth.. .............................. 63
Fig. 41. Method of calculating position based on the signal received by a GPS
from satellites. .................................................................................................... 65
Fig. 42. 3D View of Transylvania Highway (during its projection phase in
2004) overlaid on top of the local relief. The archaeological sites identified in
the field by archaeologists were highlighted. Field survey and excavations were
done by archaeologists from Oradea Museum and National Museum of History
Bucharest............................................................................................................ 67
Fig. 43. The project of the fast road neighboring the city of Satu Mare and the
archaeological sites intersected by it or located nearby. Archaeological field
surveys were carried out by archaeologists from the Satu Mare county Museum.
............................................................................................................................ 67
Fig. 44. Segment of the Transylvania Highway route (during its projection phase
in 2005). The archaeological sites located on its route were highlighted in the
map. The archaeological field surveys were carried out by archaeologists from
the Institute of Archaeology and Art History Cluj-Napoca. ............................... 68
Fig. 45. The map depicting the location of archaeological sites and historic
monuments in the municipality of Pârscov, Buzău county, evidencing the spatial
relation between the residential areas and protection buffers generated around
known sites.. ....................................................................................................... 69
Fig. 46. GDOP ................................................................................................... 71
Fig. 47. Example of navigation GPS receiver able to calculate position with 1 m
precision - Garmin SMap60. ............................................................................. 72
Fig. 48. Example of geodetic GPS, with post-processing capacities Thales
Promark 3........................................................................................................... 73
Fig. 49. Example of differential correction. ....................................................... 73
Fig. 50. Example of measurements of the position done in a given time-interval
performed by a stationary GPS/GNSS receiver.. ............................................... 75
Fig. 51. EUREF permanent network. Image source: www.epncb.oma.be......... 76
Fig. 52. IGS permanent network. Image source:
http://igscb.jpl.nasa.gov/network/netindex.html................................................. 77
Fig. 53. Permanent GPS stations in ROMPOS network. (Source
www.rompos.ro) ................................................................................................. 77
Fig. 54. Permanent GPS stations in Leica România network. Image source:
http://www.topgeocart.ro/statii_referinta .......................................................... 79
Fig. 55. Elevations data processed as a 3D digital terrain model (Istrița Hill,
Buzău county) ..................................................................................................... 81
Fig. 56. Digital elevation model using SRTM data sets (Istrița Hill, Buzău
county) ................................................................................................................ 82
131
Fig. 57. Digital elevation model overlaid by the topographic map 1:25.000 (in
the area of the Roman-Byzantine fortress Capidava, Constanţa county) .......... 82
Fig. 58. Elevation points distributed at irregular interval, representing
measurements in the field, done with the purpose of representing, as accurate as
possible, the main features of the relief. ............................................................. 83
Fig. 59. The representation of a set of elevation points in a DEM as raster. .... 84
Fig. 60. A perspective type view of an irregular TIN calculated for an
archaeological site. The difference in points density and triangle surface may be
observed, as an indication of the level of accuracy required by the region type
and scale............................................................................................................. 87
Fig. 61. Elevation points measured in the field with the total station in the tell
from Păuleni-Ciuc, Harghita county.. ................................................................ 87
Fig. 62. Extension of the elevation data set by including GPS measurements, on
a larger area, but with a poorer resolution........................................................ 87
Fig. 63. Interpolating elevation data in a TIN ................................................... 88
Fig. 64. Smoothing the elevation data set based on an interpolation algorithm
with the purpose of obtaining a more realistic 3D model. With blue were
depicted the calculated points and with red, the actual field measurements. .... 88
Fig. 65. The manner of adding the extra-point P in the elevation data set, on the
basis of 4 known neighbouring points. .............................................................. 90
Fig. 66. Digital elevation model for the Păuleni Ciuc site, in Harghita county,
represented in a realistic manner, after the employment of interpolation
algorithms........................................................................................................... 90
Fig. 67. Example print screen from a GIS application exhibiting the relation
between a database record and a digital graphic element on a map. In this case
the database of Buzău county‟s municipalities is shown. The GIS project was
done in QGIS. ..................................................................................................... 93
Fig. 68. Layout depicting the various phases, processes and expected results, in
the development process of a GIS application. (Ștefan, Duțescu 2005, p. 120,
diagram I). .......................................................................................................... 95
Fig. 69. Example of a GIS application developed in QGIS, in which a database
is related with a digital map of rivers. ............................................................... 96
Fig. 70. GIS layers (Tennant 2005, p. 76, fig. 4-2) ........................................... 97
Fig. 71. The urban design of Buzău on top of which historic monuments and
protected heritage areas were highlighted ......................................................... 97
Fig. 72. The site from Păuleni-Ciuc Ciomortan, Harghita county. Elevation
contours and results of the geophysical investigations were overlaid on top of
the site‟s orthophotoplan. The excavation is done by a research team from the
National Museum of the Eastern Carpathians, under the direction of Valeriu
Cavruc. ............................................................................................................... 98
Fig. 73. Types of typical vector geometry: points, line and polygon. .............. 100
Fig. 74. Example of georeferencing in 4 points: the scanned plan of Brețcu
Roman camp (Gudea 1980, p. 341, fig. 92) related to a georeferenced raster
(ortophotoplan). ............................................................................................... 102
132
Fig. 75. A multi-spectral Landsat image dated 27th October 201, showing the
Buzău river valley exiting the Subcarpathian Hills. ........................................ 104
Fig. 76. A combined LOS analysis performed for two partially contemporaneous
Dacian sites located in the county of Braşov, in the river Olt Gorge. The
analysis reveals the complementarity between the visibility areas of the two sites
(Ştefan, Duţescu 2006) ..................................................................................... 112
Fig. 77. The ViewShed Analysis module included in the software application
Global Mapper v.13 ......................................................................................... 113
Fig. 78. Representation of slopes with the Slope Shader module in Global
Mapper software application, using a DEM obtained from SRTM elevation data
sets. Color scale describes, from white to black, the increasing inclination of
terrain slopes. ................................................................................................... 115
Fig. 79. Representation of slopes with the Slope Direction Shader module in
Global Mapper software application, using a DEM obtained from SRTM
elevation data sets. Color scale describes the orientation of slopes in relation
with the geographic directions ......................................................................... 115
Fig. 80. The microregion surrounding the archaeological site Pietroasa-Mică
Gruiu Dării, Buzău county. The analysis of travelling efforts. The interval
between contours stands for a 3 hours journey, in relation with the site (Ștefan,
Duțescu 2005, p. 129, fig. VI.3)........................................................................ 116

133
134
 *** Archaeological Site Manual, Museum of London Archaeology Service
(3rd edition), 1994. London: Museum of London.
*** Broșura ROMPOS (ed. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate
Imobiliară) 2008. http://www.rompos.ro/images/Brosura_ROMPOS.pdf
*** User Manual TC605/TC805/TC905/L Electronic Total Station 2006.
Heerbrurgg: Leica
http://www.leicaus.com/support/TPS1200/TPS_Legacy_TC_05Manuals.cfm

Ainsworth S., Thomason, B., Riley, H., Propbert, S., 2003. Where on
Earth are We? The Global Positioning System (GPS) in archaeological field
survey. Swindon: English Heritage Press.
Aldenderfer, M., Maschner, H.D.G., (ed). 1996. Anthropology, space and
Geographical Information Systems. New York: OUP.
Allen, K.M.S., Green, S.W., Zubrow, E.B.W., (ed). 1990. Interpreting
space: GIS and archaeology. New York: Taylor and Francis.
Andrews D., Bedford J., Blake B., Bryan P., Cromwell T., Lea R., 2009.
Measured and Drawn. Techniques and practice for the metric survey of historic
buildings (2nd edition). Swindon: English Heritage Press.
Andresen, J., Madsen, T., Scollar, I., (ed) 1993. Computing the Past.
Computer Applications and Quantitative Methods in Archaeology. Aarhus:
Aarhus University Press.
Angelescu, M., 2005. Standarde și proceduri în arheologie (versiune
electronică) - în special Anexa 11. http://www.cimec.ro/Arheologie/arh-
standarde/standarde.htm
Bailey, D. W., Andreescu, R., Thiessen, L., Howard, A., Macklin, M.,
Haită, C., Mills, S., 2000. Landscape archaeology of Neolithic southcentral
Romania: aims, methods and preliminary results of the Southern Romania
Archaeological Project. În SCIVA, 51 (3-4), p. 131-151.
Bedford, J., Pearson, T., Thomason, B., 2011. Traversing the Past: the
total station theodolite in archaeological landscape survey. Swindon: English
Heritage Press.
Beex, W., 2004. Use and abuse of digital terrain/elevation models. În
Ausserer, K., Borner, W., Goriany, M., Karlhuber-Vockl, L., (ed). Enter the
past: proceedings of the 30th CAA Conference. Oxford: BAR S1227.
Bender, B., 1993. Landscape – Meaning and Action. În Bender, B., (ed.),
Landscape – Politics and Perspectives, p. 1-17. Provedance: Berg.

135
 Blake, E., 2001. Spatiality, Past and Present. În Journal of Social
Archaeology, 1-2 (2), p.139-158.
Breazu, M., 2009. Aplicații ale topografiei arheologice și ale sistemelor
informatice geografice (GIS) pentru cercetarea și protecția patrimoniului imobil
din situl Alba Iulia (teză de doctorat). Alba Iulia: Universitatea “1 Decembrie
1918” Alba Iulia.
Brouwer Burg, M., 2012. Hunter-Gatherers in Dynamic Landscapes:
Modeling Land Use Strategies in the Central River Valley of the Netherlands. În
eTopoi. Journal for Ancient Studies, 3, p. 25–29.
Bugayevsky, L.M. Snyder, J.P., 1995. Map Projections: A Reference
Manual. London: Taylor & Francis.
Candrea, B., 2008. Procurarea și folosirea înregistrărilor GPS (format
RINEX) disponibile gratuit la unele stații de referință din România
http://earth.unibuc.ro/tutoriale/corectii-statii-referinta-gps
Chapman, H., 2006. Landscape archaeology and GIS. Tempus.
Cox, C., 1992. Satellite imagery, aerial photography and wetland
archaeology. În World Archaeology, 24 (2), p. 249-67.
Crandell, O., Bălos, A., 2008. Palaeotopography - the use of GIS software
with data derived from resistivity surveys and stratigraphic profiles to
reconstruct sites and past terrains. În Posluschny, A., Lambers, K., Herzog, I.,
(ed). Layers of Perception. Proceedings of the 35th International Conference on
Computer Applications and Quantitative Methods in Archaeology (CAA), Berlin,
Germany, April 2–6, 2007. Kolloquien zur Vor- und Frühgeschichte, Vol. 10.
Bonn: Dr. Rudolf Habelt GmbH.
http://bioge.ubbcluj.ro/~otis.crandell/download/Crandell-Balos_2007_CAA-
Palaeotopography.pdf
Conolly, J., Lake, M., 2006. Geographical Information Systems in
archaeology. Cambridge: Cambridge University Press.
Crutchley, S., 2010. The Light Fantastic: Using Airborne Lidar in
Archaeological Survey. Swindon: English Heritage.
De Silva, M., Pizziolo, G., 2004. GIS analysis of historical cadastral maps
as a contribution in landscape archaeology. În Ausserer, K., Borner, W.,
Goriany, M., Karlhuber-Vockl, L. (ed). Enter the past: Proceedings of the 30th
CAA Conference, p. 294-298. Oxford: BAR S1227.
Dimitriu, G., 2001. Sisteme informatice geografice. Cluj-Napoca: Ed.
Albastră.
Dow, J.M., Neilan, R. E., and Rizos, C., 2009. The International GNSS
Service in a changing landscape of Global Navigation Satellite Systems. În
Journal of Geodesy, 83, p. 191–198, DOI: 10.1007/s00190-008-0300-3
Dragomir, V., Anghel, I., Tibru, I., 1970. Topografie militară. București:
Editura Militară.
Drewet, P.L., 1999. Field archaeology: an introduction. Routledge.
Ebert, D., 2000. The state of the art in “inductive” predictive modeling:
Seven big mistakes (and lots of smaller ones). În Wescott, K.L., Brandon, R.J.,
136
(ed.), Practical applications of GIS for archaeologists: A predictive modeling
kit, p. 129–134. London: Taylor & Francis.
Fiorini, A. Urcia, Archetti, V., 2011. The Digital 3D Survey as Standard
Documentation of the Archaeological Stratigraphy. În Dellepiane, M.,
Niccolucci, F., Pena Serna, S., Rushmeier H., Van Gool, L., (ed.), VAST 2011.
The 12th International Symposium on Virtual Reality, Archaeologyand Cultural
Heritage (Prato, Italy, October 18-21, 2011), p. 145-152. Eurographics
Association.
Fodorean, F., Fodorean, I., 2010. Topography, digital cartography and GIS
in archaeology. Debates on research methods and perspectives. În Transylvanian
Review XIX, Suppl. 5, p. 81-88.
Forte, M., 1995. Scientific visualization and archaeological landscape: the
case-study of a Terramarra, Italy. În Lock G., Stančič, Z., (ed). Archaeology and
Geographic Information Systems: a European perspective, p. 231-238. New
York: Taylor & Francis.
Fleming, A., 2006. Post-processual landscape archaeology: A critique. În
Cambridge Archaeological Journal, 16 (3), p. 267–280.
Gaffney, V., Stančič, Z., 1991. GIS approaches to regional analysis: a case
study of the island of Hvar. Oxford: Oxbow.
Gaffney, V., Stancic, Z., Watson, H., 1995. The impact of GIS on
archaeology: a personal perspective. În Lock, G.R., Stancic, Z., (ed.),
Archaeology and GIS: A European Perspective, p. 211-229. London: Taylor &
Francis.
Gillings, M., Mattingly, D., van Dalen, J., (ed.). 1999. Geographical
information systems and landscape archaeology. Oxford: Oxbow.
Graves, D., 2011. The use of predictive modelling to target Neolithic
settlement and occupation activity in mainland Scotland. În Journal of
Archaeological Science, 38(3), p. 633–656.
Gudea, N., 1980. Castrul roman de la Breţcu (Încercare de monografie). În
Acta Mus. Porolissensis 4, p. 255–352.
Harmon, J. M., Leone, M. P., Prince, S.D., Snyder, M., 2006. LiDAR for
Archaeological Landscape Analysis: A Case Study of Two Eighteenth-Century
Maryland Plantation Sites. În American Antiquity 71(4), p. 649-670.
Harris, T., Lock, G., 1995. Toward an evaluation of GIS in European
archaeology: the past, present and future of theory and applications. În Lock, G.
Stančič, Z., (ed.) Archaeology and Geographic Information Systems: a
European perspective, p. 349-366. New York: Taylor & Francis.
Hatzopoulos, J.N., 2008. Topographic Mapping: Covering the Wider Field
of Geospatial Information Science & Technology (GIS & T). Boca Raton:
Universal-Publishers.
Hester, T.N., Shafer, H.J., Feder, K.L., 2009. Field Methods in
Archaeology (7th edition). Mountain View: Mayfield.
Hodder, I., Orton, C., 1976. Spatial Analysis in Archaeology. Cambridge:
Cambridge University Press.
137
 Hodder, I., 1978 (ed.). The Spatial Organization of Culture. Pittsburgh:
Duckworth.
Howard, P., 2007. Archaeological Surveying and Mapping: Recording and
Depicting the Landscape (eBook). Routledge.
Iliffe, J.C., 2000. Datums and Map Projections: For Remote Sensing, GIS,
and Surveying. Caithness: Whittles Publishing.
Kohler, T.A., Parker, S.C., 1986. Predictive Models for Archaeological
Resource Location. În Advances in Archaeological Method and Theory, 9, p.
397-452.
Kvamme, K., 1990. The fundamental principles and practice of predictive
archaeological modeling. În Voorrips, A., (ed.), Studies in modern archaeology,
vol. 3, p. 257–295. Bonn: Holos-Verlag.
Kvamme, K., 1992. Geographic Information Systems and archaeology. În
Lock , G., Moffett, J., (ed). Computer Applications and Quantitative Methods in
Archaeology, p. 77-84. Oxford: BAR S577,
Kvamme, K., 1995. A view from across the water: the North American
experience in archaeological GIS. În Lock , G., Stančič, Z., (ed.). Archaeology
and Geographic Information Systems: a European perspective, p. 1-14. New
York: Taylor & Francis.
Kvamme, K., 1999. Recent directions and developments in Geographical
Information Systems. În Journal of Archaeological Research, 7(2), p. 153-201.
Kvamme, K., 2000. Geographical Information Systems. În Ellis, L., (ed.).
Archaeological method and theory: an encyclopaedia, p. 244-251. New York:
Garland Publishing.
Kvamme, K.L., Kohler, T.A., 1988. Geographical Information Systems:
technical aids for data collection, analysis and display. În Judge, J.W., Sebastian
L., (ed.) Quantifying the present and predicting the past: Theory, Method and
Application of Archaeological Predictive Modelling, p. 493-547. U.S
Government Printing Office: Washington.
Lazarovici, Gh., Micle, D., 2001. Introducere în arheologia informatizată,
Timişoara: Bhaut.
Llobera, M. 1996. Exploring the topography of mind: GIS, social space and
archaeology. În Antiquity, 70, p. 612–622.
Llobera, M. 2011. Archaeological visualization: Towards an archaeological
information science (AISc). În Journal of Archaeological Method and Theory,
18(3), p. 193–223.
Lock, G., (ed.). 2000. Beyond the map: archaeology and spatial
technologies. Amsterdam: IOS Press.
Lock, G., Stančič, Z., (ed.). 1995. Archaeology and Geographic
Information Systems: a European perspective. London: Taylor & Francis.
Lock, G., 2003. Using computers in archaeology. London: Routledge.
Mathiesen, H., Salomonsen, E., Sørensen, B., 2004. The Use of
Radiography and GIS to Assess the Deterioration of Archaeological Iron Objects

138
from a Water Logged Environment. În Journal of Archaeological Science, 31, p.
1451-1461.
Madry, S.L.H., Rakos, L., 1996. Line-of-sight and cost-surface techniques
for regional research in the Arroux River Valley. În. Maschner, H.D.G.,(ed.),
New Methods, Old Problems: GIS in Modern Archaeological Research, p. 1-23.
Carbondale: Center for Archaeological Investigations.
Marta, L., Ștefan, D., 2011. Geophysical survey in the Bronze Age
Settlement from Medieșu Aurit-”Ciuncaș”, Satu Mare County. În Gugiu, D.,
Matei, S., Măndescu, D., (ed.), Archaeology: Making of and Practice. Studies in
Honor of Mircea Babeş at His 70 Anniversary, p. 363–372. Piteşti: Ordessos.
Micle, D., Cântar, A., Măruia, L., 2011. Elemente de topografie și
cartografie arheologică. Timișoara: Excelsior Art.
Micle, D., 2001. Sistemele geo-informaţionale GIS cu aplicabilitate în
arheologie. În SIB, 23-24-25/1999-2001, p. 289-303
Morintz, A., Schuster, C., 2004. Aplicatii ale topografiei și cartografiei în
cercetarea arheologică. Târgovişte: Editura Cetatea de Scaun.
Moroșanu, B., 2007, Deformațiile liniare relative în sistemele de proiecție
Stereografic 1970, Gauss-Krüger, UTM și comparații între acestea.
http://earth.unibuc.ro/articole/deformatii-liniare-in-sistemele-proiectie.
Năstase, A., 1993. Cartografie: proiectii cartografice. București: Ed.
Universității București.
Năstase, A., Osaci-Costache, G., 2005. Topografie, Cartografie, Ed. a 2-a,
rev. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine.
Năstase, A., Vișan, Gh., 2005. Topografie, cartografie. București: Ed.
Universității București.
Neamţu, M., Taub, M., 1979. Topografie. București: Institutul de
Construcţii.
Peterson, J., (ed.) 1998. The Use of Geographic Information Systems in the
Study of Ancient Landscapes and Feature related to Ancient Land Use.
roceedings of a Workshop, Ljubljana, 27 April 1996. Luxembourg: European
Commission.
Pouncett, J., 2007. Network analysis and landscape stratigraphy. În
Figueiredo, A., Leite Velho, G., (ed). The world is in your eyes. Proceedings of
the 33th CAA Conference: Tomar March 2005, p. 397-402. Tomar: CAA
Portugal.
Pouncett, J., Lock, G., 2007. A vector-based approach to the integration of
geophysical and test-pitting data: phasing the South Cadbury Environs Project.
În Clark, J.T., Hagemeister, E.M., (ed). Digital Discovery. Exploring New
Frontiers in Human Heritage, p. Budapest: Archaeolingua.
Roskams, S., 2001. Excavation. Cambridge: Cambridge University Press.
Rua, H., 2009. Geographic information systems in archaeological analysis:
A predictive model in the detection of rural Roman villae. În Journal of
Archaeological Science, 36, p. 224–235

139
 Rusu A., 1994. Topografie şi elemente de geodezie şi fotogrammetrie.
București: Editura Ceres.
Schuurman, N., 2004. GIS: A Short Introduction. Wiley
Sîrbu, V., Ștefan, D., Duțescu, M., 2008. Telita - Celic Dere. Landscape
Studies. În Sîrbu, V., Ștefănescu, R., Funerary Practices in Central and Eastern
Balkans (10th c. BC-3th c. AD). Proceedings volume of the 10th International
Colloquium of Funerary Archaeology, Tulcea, 10th – 12th October 2008, p. 201-
214. Brăila-Brașov: Istros.
Sîrbu V., Ștefan D., Duțescu M., 2006. Sacred Dacian Landscapes (2nd
century BC – 1st century AD). Searching for a theoretical model. În Sîrbu, V.,
Ştefănescu, R., (ed.), Iron Age Sanctuaries and Cult Places in the Thracian
World. Proceedings of the International Colloquium of Funerary Archaeology,
Braşov, 19th – 21st October 2006, p. 183-211. Braşov: Editura C2 Design.
Spikins, P., 2000. GIS Models of Past Vegetation: An Example from
Northern England, 10,000 - 5000 BP. În Journal of Archaeological Science
27, p. 219-234.
Snyder, J.P., 1987. Map Projections - A Working Manual. USGS
Professional Paper 1395.
Ștefan, D., Duțescu, M., 2008. Analiza topografică a aşezării fortificate din
prima epocă a fierului de la Jijila. În Sîrbu, V., Ailincăi, S., Simion, G., Aşezarea
fortificată din prima epocă a fierului de la Jijila. Monografie arheologică, p. 11-
17. Brăila: Editura Istros.
Ştefan D., Duţescu, M., 2006. Topografie arheologică şi modele de analiză
spaţială. În Costea, F., Augustin Tipia Ormenişului, p. 253-257. Braşov: Editura
C2 Design.
Ştefan D., Duţescu, M., 2005. Abordări teoretice şi cercetări
interdisciplinare. În Sîrbu, V., Matei, S., Dupoi, V.I., (ed.) Incinta dacică
fortificată Pietroasa Mică - Gruiu Dării (II), p. 119-138. Buzău: Editura Alpha.
Ştefan, D., Sîrbu, V., 2010. Statistical Tools in Landscape Archaeology. În
Archeologia e Calcolatori, 21, p. 333-350.
Ştefan, M., Ştefan, D., 2012. Documentarea digitală a monumentului
rupestru de la “Fundu Peşterii”. O provocare. În Sîrbu, V., Matei, S., (ed.), Un
monument din Carpaţii Orientali cu reprezentări din Preistorie şi Evul Mediu –
Nucu-“Fundu Peşterii”, Judeţul Buzău, p. 19-43. Brăila - Buzău: Istros.
http://www.academia.edu/2333584/
Ştefan, D., Ştefan, M., Constantin, C., 2010. Studiul geomagnetic al
fortificațiilor din epoca bronzului de la Păuleni Ciuc - Ciomortan ”Dâmbul
Cetății”, jud. Harghita. În Angustia, 14, Arheometrie, p. 427-36.
Ștefan, M., 2009. Exploring Iron Age Landscape. Zimnicea Necropolis,
Teleorman County. În Sîrbu, V., Ciobanu, D., (ed.), The Necropolises and the
Environment (1st mil. BC). Proceedings of the 11th Colloquium of Funerary
Archaeology Buzău-Romania, 22nd -24th October 2009. Mousaios XIV, p. 187-
206. Buzau – Braila: Muzeul Județean Buzău.

140
 Teodor, A., Teodor, E.S., Florea, M.S., Popescu, A., 2011. Noviodunum
Roman fortress. A survey on a city wall section. În Int. Arch. Photogramm.
Remote Sens. Spatial Inf. Sci., XXXVIII-5/W16, p. 499-505,
doi:10.5194/isprsarchives-XXXVIII-5-W16-499-2011
Tennant, E.W., 2005. Using ArcGis to create „living documents‟ with
archaeological data: a case study from Svalbard, Norway, Master Thesis.
Michigan: Michigan Technology University.
http://gis.little-yeti.com/thesis/pdfs/Complete%20Document.pdf
Thomas, J., 1993. The politics of vision and the archaeologies of landscape.
În Bender, B., (ed.), Landscape: politics and perspectives, p. 19–48. Providence:
Berg.
Thrower, N.J.W., 2008. Maps & civilization: cartography in culture and
society. Chicago: Univ. of Chicago Press.
Thurston, J., Moore, J.P., Poiker, T.K., 2003. Integrated geospatial
technologies: a guide to GPS, GIS, and data logging. Hoboke: John Wiley &
Sons.
Tilley, C., 1994. A phenomenology of landscape. Oxford: Berg.
Tsorlini, A., 2009. Spatial distribution of Ptolemy’s Geographia coordinate
differences in North Mediterranean eliminating systematic effects. În e-
Perimetron, 4 (4), p. 247-266.
van Leusen, M., 1996. Unbiasing the archaeological record. În
Archaeologia e Calcolatori, 7, p. 129-135.
van Leusen, P.M., 2004. Visibility and the Landscape: an exploration of
GIS modelling techniques. În Ausserer, K., Borner, W., Goriany, M., Karlhuber-
Vockl, L. (ed). Enter the past. Proceedings of the 30th CAA Conference (doar pe
CD). Oxford: BAR S1227.
Verhagen, P., (ed.) 2007. Case studies in archaeological predictive
modelling. Leiden: Leiden University Press.
Vita-Finzi, C., Higgs, E. S., 1970. Prehistoric Economy in the Mount
Carmel Area of Palestine: Site Catchment Analysis. În Proceedings of the
Prehistoric Society, 36, p.1-37.
Viti, S., 2004. Between reconstruction and reproduction. The role of virtual
models in archaeological research. În Ausserer, K., Borner, W., Goriany, M.,
Karlhuber-Vockl, L., (ed). Enter the past: Proceedings of the 30th CAA
Conference, p. 525-528. Oxford: BAR S1227.
Wheatley, D.W., Gillings, M., 2002. Spatial technology and archaeology: a
guide to the archaeological applications of GIS. London: Taylor & Francis.
Wheatley, D., Gillings, M., 2000. Vision, perception and GIS: developing
enriched approaches to the study of archaeological visibility. În Lock, G., (ed.).
Beyond the map: archaeology and spatial technologies, p. 1-27. Amsterdam:
IOS Press.
Wheatley, D., 2000. Spatial technology and archaeological theory revisited.
În Lockyear, K., Sly, T., Bîrliba, V.M. (eds). Proceedings of the 24th CAA held

141
at the Institute of Archaeology and the Al.I.Cuza University, Iasi, Romania, from
25-27th March 1996, p. 123-132. Oxford: BAR S845.
Wheatley, D., Gillings, M., 2000. Vision, perception and GIS: developing
enriched approaches to the study of archaeological visibiliy. În Lock, G., (ed.),
Beyond the map: Archaeology and Spatial Technologies, p.1-27. Amsterdam:
IOS Press.
White, A.M., 2002. Archaeological Predictive Modeling of Site Location
through Time: An Example from the Tucson Basin, Arizona. Graduate Thesis.
Alberta: University of Calgary.
http://dspace.ucalgary.ca/jspui/handle/1880/39550
White, G.G., King, T.F., 2007. The archaeological survey manual. Walnut
Cree: Left Coast Press.
Wirshing, J R., Wirshing, R.H., 1985. Introductory Surveying. New York:
McGraw-Hill Publishers.
Wiseman, J., El-Baz, F., 2007. Remote sensing in archaeology (eBook).
Springer.
Zegheru N., Albota M.G., 2008. Dicționar de geodezie, topografie,
fotogrammetrie, teledetecție, cartografie, cadastru: englez roman, roman-
englez. București: Nemira.
Zamora, M., 2007. Total and cumulative viewshed: an application in the
Genil river valley. În Figueiredo, A., Leite Velho, G., (ed). The world is in your
eyes. Proceedings of the XXXIII CAA Conference: Tomar March 2005. Tomar:
CAA Portugal.
Zubrow, E., 1990. Contemplating space: a commentary on theory. În Allen,
K., Green, S., Zubrow, E. (ed). Interpreting space: GIS and archaeology, p. 67-
72. New York: Taylor & Francis.
Zubrow, E.B.W., 1994. Knowledge representation and archaeology: a
cognitive example using GIS. În Renfrew, C., Zubrow, E.B.W. (ed), The Ancient
Mind: Elements of Cognitive Archaeology, p. 107-118. Cambridge: CUP.

142
 Cârlomănești, 17, 28, 129
Claudius Ptolemeus, 21
Constanța, 28, 76, 82
acuratețe, 63, 99 Convenţia de la Malta, 14
Adamclisi-Tropaeum Traiani, 28
Agenţia Naţională de Cadastru şi
Publicitate, 86, 105
ANCPI, 78, 105 datum, 38
Agenția Spațială Europeană, 37 DEM, 83, 84, 85, 86, 95, 100, 101,
Alexandru Dimitrie Ghica, 26 110, 111, 115, 128
alidada, 49 desen arheologic, 13, 22, 27, 31, 32,
almanac, 64 33, 35, 53, 54, 62, 95, 107, 119,
Archaeological Predictive Models 120, 121
APM, 109 DGPS, 71, 74
ASTER, 85 digitizare, 86, 107
Autodesk, 106, 107 digitizat, 54, 86, 120
distanța înclinată, 31
distanța orizontală, 31
drumuire, 52
baze de date, 16, 73, 93, 94, 96, 99, DSM, 83, 84, 85, 128
101, 106, 107 DTM, 83, 128
BUCU, 76
Buzău, 17, 28, 54, 69, 81, 82, 93,
97, 99, 129, 140
echerarea, 52
ecw, 102
EDM, 49, 52
CAD, 106, 107 elipsoid, 36, 38, 40
cadastru, 25, 26, 86, 105 ESRI, 101, 106, 107
caiet de teren, 59 EUREF–EPN, 75
calare, 56
Capidava, 19, 28, 82, 129
cartezian, 40
cartografie, 19, 21, 26, 35, 48, 100, Feature Class, 101
139, 142 fotogrammetrie, 14, 22, 83, 85, 140
cartografic, 21, 22, 35, 36, 40, fotogrammetric, 22, 23, 34, 54,
41, 42, 43, 48, 100, 103, 106, 78, 83, 102, 119
120, 139
143
GDOP, 71, 78 Landsat, 103, 104
geodatabase, 101 landscape archaeology, 94, 126,
geodezie, 22, 26 127, 136, 137
geodezic, 22, 27, 38, 47, 51, 66, latitudine, 21, 39, 43, 44, 64, 71, 85
73, 74, 78, 95, 121, 140, 142 layer, 59, 96, 97, 99, 107, 122, 132
geoid, 36, 37, 38, 40 Leica, 49, 56, 78, 79
georeferențiat, 103, 105 LIDAR, 25, 127
georeferenţiere, 101 longitudine, 21, 39, 40, 43, 44, 47,
GeoTiff, 102 64, 71, 78, 85
Gerardus Mercator, 42
GIS, 5, 7, 35, 59, 73, 93, 94, 95, 96,
97, 98, 99, 100, 101, 102, 105,
106, 107, 108, 109, 110, 111, MapInfo, 107
114, 117, 126, 127, 128, 135, MapServer, 21, 105, 107
136, 137, 138, 139, 140, 141, 142 măsurători cinematice, 79
Global Mapper, 107, 113, 115 măsurători statice, 78
GLONASS, 64, 76 Mihai Grigore Sturdza, 26
GNSS, 64, 74, 75, 76, 78 miră, 49, 50, 52
Google Earth, 15, 69, 105, 107, 126 mode digitale ale terenului, 81, 82,
GPS, 15, 27, 35, 38, 54, 56, 58, 63, 83, 85, 86, 89, 110, 113, 121, 122
64, 66, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, MOLDREF99, 47
75, 76, 77, 78, 79, 80, 86, 95,
126, 128
NAVSTAR GPS, 63
GRS80, 47 Natural Neighbourhood, 86, 90
GTOPO30, 85 nivelă, 33, 49, 50, 52, 56, 119, 120
NIR, 104

IGSS, 76
imagini din satelit, 95 ortofotoplan, 95, 97, 98, 102, 105,
122, 132

Johan Jacobus Marinoni, 26

PDOP, 71
Pietroasa Mică–Gruiu Dării, 81, 82
plan urbanistic, 97
Krasovski, 44 precizie, 50, 68, 71, 72, 75, 78, 80,
Kriging, 86, 89, 90 99
proiecţia stereografică, 44
proiecţii cilindrice, 42

144
proiecții conforme, 41 stație totală, 27, 31, 33, 49, 53, 54,
proiecţii planare, 42 66, 72, 79, 86, 95, 107
Pseudo Natural Color, 104 Stop & Go, 79
Pulkovo, 44 SWIR, 104
puncte de referinţă, 56

Tabula Peutingeriana, 21, 127

QGIS, 93, 96, 101, 107 tahimetru, 52
teledetecție, 24, 85
telluroid, 37
teodolit, 49, 51, 52
radierea, 52 Teorema lui Pitagora, 29, 30
raster, 19, 81, 84, 100, 101, 102, terroid, 37
103, 107, 128 TIN, 86, 87, 88
rectificare, 24 TMM, 47
rezoluţie, 85, 100, 106 topografic, 19, 22, 61, 82, 85, 97,
RINEX, 78 140
ROMPOS, 78 track, 68, 79
rover, 79 triangulație, 51, 86
RTK, 74, 78 trigonometrie, 27, 31
triplete pitagoreice, 29

S-42, 44
scară, 19, 20, 22, 31, 41, 86, 99, UTM, 43
101, 111
semnal ecranat, 80
shapefile, 101
sistem de coordonate, 20, 35, 58 vector, 100, 101, 128, 139
sistem de coordonate geografic, 39
sistem de proiecție, 20, 35, 101
sistem de referinţă, 27, 32, 35, 44,
95, 101 WMS, 105
spaţiu euclidian, 39, 40
SRTM, 80, 85, 100, 105, 115

145