Reclamantul Bogdan-Mihai Bărubulescu a sesizat la data de 15 decembrie 2008 cu o cerere

Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acesta a susținut că decizia angajatorului său de a termina
contractul de muncă s-a bazat pe o încălcare a acestuia a dreptului la viață privată și la violarea
secretului corespondenței, pe care instanțele naționale au eșuat a-l proteja.

Circumstanțele cauzei
Din 1 august 2004 până la 6 august 2007, reclamantul a fost angajat al unei societăți private
în calitate de inginer care se ocupa de vânzări. La cererea angajatorului său, reclamantul și-a creat
un cont de Yahoo Messenger cu scopul de a răspunde solicitărilor clienților.

Dl. Barbulescu a folosit contul de yahoo messenger, atat pentru conversatii profesionale, cat
si private.

Cand angajatorul său a avut indicii că Dl. Barbulescu utilizează yahoo messenger
preponderent in scopuri personale, in detrimentul activitatii sale profesionale, angajatorul a dispus
monitorizarea contului de yahoo messenger si a obtinut transcripturi de pe conversatiile
desfasurate de Dl. Barbulescu pe o perioada de aproximativ 5-6 zile. La data de 13 iulie,
angajatorul a informat reclamantul în legătură cu comunicațiile sale pe Yahoo Messenger și i-a
adus la cunosțiință faptul că acestea au fost monitorizate din 5 iulie pana pe 13 iulie și că
înregistrările au arătat că acesta a folosit internetul în scopuri personale, contrar regulamentului
intern.

Când i-a fost prezentată o transcriere de 45 pagini a comunicațiilor sale de pe Yahoo

Messenger, reclamantul și-a notificat angajatorul că, prin faptul că i-a violat corespondența, era
vinovat sub imperiul Codului Penal. Cele 45 de pagini conțineau transcrierea tuturor mesajelor pe
care reclamantul le-a schimbat cu logodnica și fratele său în perioada în care comunicațiile au fost
monitorizate; acestea făceau referire la probleme personale care îl vizau pe reclamant.
 Inainte de acest incident, în societate circulase o nota internă atenționând angajatii despre
folosirea in interes personal a resurselor companiei, impotriva Regulamentului Intern, care
interzicea in mod complet o astfel de folosire, specificand ca o altă angajată a fost concediată in
urma unui astfel de incident. Dl. Barbulescu luase la cunostinta atat Regulamentul Intern, cat si
nota internă.

Cand, pe baza monitorizării, angajatorul l-a confruntat pe Dl. Barbulescu in privinta unei
utilizari a internetului semnificativ mai ridicate față de utilizarea colegilor, Dl. Barbulescu a
susținut că toate comunicările sale au un caracter profesional si a negat ca ar folosi resursele
companiei in interes personal.

La acest moment, societatea l-a confruntat pe Dl. Barbulescu cu transcriptul conversatiilor

de pe yahoo messenger si a procedat la concedierea angajatului pe motive disciplinare.

Dl. Barbulescu a atacat decizia de concediere la instantele nationale competente, reclamând

incalcarea de către societate a secretului corespondentei si a dreptului la viata private garantată de
legislația națională prin Constituție, Codul Penal, Codul Muncii și legea 677/2001.

. Instanțele naționale au constatat ca informatiile ce constituiau continutul corespondentei

monitorizare nu au stat la baza concedierii de către angajator, că angajatul a fost informat despre
interdicția de a folosi resursele companiei in scopuri personale, despre posibilele consecinte, dar
si despre faptul ca este monitorizat, iar acesta a negat in continuare folosirea internetului in interes
personal.

Astfel, prin hotărârea din 7 decembrie 2007, Tribunalul a respins plângerea reclamantului,
pe motivul că angajatorul a respectat procedura de concediere prevăzută de Codul Muncii și a
reținut că reclamantul a fost pe deplin informat față de regulile angajatorului și interzicerea
utilizării resurselor societății în scopuri personale.

Reclamantul a făcut apel împotriva acestei hotărâri. Acesta a susținut că email-urile erau
protejate și de Articolul 8 al Convenției cu privire la ”viața private” și ”corespondență”. De
asemenea, a susținut că Tribunalul nu l-a lăsat să propună martori pentru a demonstra că
angajatorul nu a suferit niciun prejudiciu ca urmare a acțiunilor sale.
 . În decizia finală din 17 iunie 2008, Curtea de Apel București a respins apelul și a menținut
hotărârea dată de Tribunal. Sprijinindu-se pe dispozițiile Directivei UE 95/46/EC, Curtea de Apel
a reținut că comportamentul angajatorului a fost rezonabil și că monitorizarea comunicațiilor
reclamantului a fost singura metodă pentru a stabili dacă a existat o abatere disciplinară. În ceea
ce privește drepturile sale procedurale, Curtea de Apel a respins argumentele reclamantului,
reținând că probele deja administrate erau suficiente..

Bazându-se în special pe articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie, domiciliul

și corespondența) al Convenției Europene a Drepturilor Omului, domnul Bărbulescu s-a plâns că
decizia angajatorului său de a-și rezilia contractul după ce a monitorizat comunicările sale
electronice și a accesat conținutul acestora constituie o încălcare a vieții private și că instanțele
naționale nu i-au protejat dreptul la respectarea vieții private și a corespondenței.

Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 15 decembrie 2008.

În hotărârea Camerei din 12 ianuarie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, cu
șase voturi pentru unul, că nu a avut loc o violare a articolului 8 al Convenției, constatând că
instanțele naționale au realizat un echilibru corect între dreptul domnului Bărbulescu de a i se
respecte viața sa personală și corespondența în temeiul articolului 8 și interesele angajatorului
său. Curtea a remarcat în special că viața privată și corespondența domnului Bărbulescu fusesera
monitorizate. Cu toate acestea, monitorizarea de către angajator a comunicărilor sale a fost
rezonabilă în cadrul procedurilor disciplinare.

La 6 iunie 2016, cauza a fost trimisă Marii Camere la solicitarea dlui Bărbulescu.

Guvernul Franței și Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) au fost autorizate să intervină în

procedurile scrise în calitate de terți.

Decizia Curții - Articolul 8

Curtea a confirmat că articolul 8 era aplicabil în cazul domnului Bărbulescu, concluzionând că

comunicările sale la locul de muncă erau acoperite de noțiunile de “viață privată” și
“corespondență”. Aceasta a subliniat în special că, deși era discutabil dacă domnul Bărbulescu ar
fi putut avea o așteptare rezonabilă de confidențialitate, având în vedere regulamentele restrictive
ale angajatorului privind utilizarea pe internet, despre care fusese informat, instrucțiunile unui
angajator nu au putut reduce viața socială privată la zero la locul de muncă. Dreptul la respectarea
vieții private și la viața privată a corespondenței au continuat să existe, chiar dacă acestea ar putea
fi restricționate în măsura în care este necesar.

În timp ce măsura contestată, și anume monitorizarea comunicărilor domnului Bărbulescu care au

dus la concedierea sa, fusese luată de o societate privată, ea a fost acceptată de instanțele
naționale. Prin urmare, Curtea a considerat că plângerea urma să fie examinată din punctul de
vedere al obligațiilor pozitive ale statului. Autoritățile naționale au fost obligate să efectueze un
exercițiu de echilibrare între interesele concurente în cauză, și anume dreptul domnului Bărbulescu
la respectarea vieții private, pe de o parte, și dreptul angajatorului său de a lua măsuri pentru a
asigura buna funcționare a companiei, pe de altă parte.

În ceea ce privește chestiunea care rezultă din întrebarea dacă autoritățile naționale au realizat un
echilibru corect între aceste interese, Curtea a remarcat mai întâi că instanțele naționale au făcut
referire expresă la dreptul domnului Bărbulescu la respectarea vieții private și la principiile legale
aplicabile. În special, Curtea de Apel a făcut referire la Directiva Uniunii Europene si la principiile
stabilite în ea, și anume necesitatea, scopul, transparență, legitimitatea, proporționalitatea și
securitatea. Instanțele naționale au examinat, de asemenea, dacă procedura disciplinară a fost
desfășurată în mod contradictoriu și dacă domnului Bărbulescu i s-a oferit posibilitatea de a-și
prezenta argumentele.

Cu toate acestea, instanțele naționale au omis să determine dacă domnul Bărbulescu fusese
notificat în prealabil cu privire la posibilitatea ca angajatorul său să introducă măsuri de
monitorizare, precum și natura acestor măsuri. Curtea de Justiție a observat pur și simplu că atenția
angajaților a fost atrasăasupra faptului că, la puțin timp înainte de sancțiunea disciplinară a
domnului Bărbulescu, un alt angajat a fost concediat pentru folosirea internetului, a telefonului și
a fotocopiatorului în scopuri personale. Curtea de Apel a constatat că a fost avertizat că nu ar trebui
să utilizeze resursele companiei în scopuri personale.

Curtea a considerat, conform standardelor internaționale și europene , că pentru a se califica ca o

notificare prealabilă, avertizarea de la un angajator trebuia să fie administrata înainte de a
fost inițiată monitorizarea, în special în cazul în care acesta implica accesarea conținutului
comunicațiilor angajaților. Curtea a concluzionat, din dosar că domnul Bărbulescu nu a fost
informat în prealabil cu privire la amploarea și natura monitorizării angajatorului sau la
posibilitatea ca angajatorul să aibă acces la conținutul real al mesajelor sale.

În ceea ce privește domeniul de aplicare al monitorizării și gradul de pătrundere în viața privată a

domnului Bărbulescu, această întrebare nu a fost examinată de nici una dintre instanțele naționale,
chiar dacă angajatorul a înregistrat toate comunicările domnului Bărbulescu în timpul perioadei de
monitorizare în timp real și a imprimat conținutul lor.

Nici instanțele naționale nu au efectuat o evaluare suficientă a faptului dacă au existat motive
întemeiate pentru a justifica monitorizarea comunicărilor domnului Bărbulescu. Tribunalul
Județean s-a referit, în special, la necesitatea de a evita deteriorarea sau răspunderea sistemelor
informatice ale societății în cazul unei activități ilegale online. Cu toate acestea, aceste exemple ar
putea fi văzute doar ca fiind teoretice, deoarece nu exista nicio sugestie că domnul Bărbulescu ar
fi expus societatea la oricare dintre aceste riscuri.

În plus, niciuna dintre instanțele naționale nu a examinat suficient dacă obiectivul urmărit
de angajator ar fi putut fi obținut prin metode mai puțin invazive decât accesarea
conținutului comunicărilor lui Bărbulescu. Mai mult, nici instanța nu a luat în considerare
seriozitatea consecințelor monitorizării și procedurii disciplinare ulterioare, și anume faptul că –
fiind concediat – a primit cea mai severă sancțiune disciplinară. În cele din urmă, instanțele nu au
stabilit la ce punct în timpul procedurii disciplinare angajatorul a accesat conținutul relevant, în
special dacă a accesat conținutul în momentul în care l-a convocat pe domnul Bărbulescu să explice
utilizarea resurselor companiei.

Având în vedere aceste considerații, Curtea a concluzionat că autoritățile naționale nu au protejat

în mod adecvat dreptul domnului Bărbulescu la respectarea vieții private și corespondenței sale
și că, în consecință, nu au reușit să realizeze un echilibru corect între interesele în cauză. Prin
urmare, a existat o încălcare a articolului 8.