Sunteți pe pagina 1din 13

JOCURI de CUNOAŞTERE

Sunt destinate cunoaşterii reciproce a participanţilor la o activitate. Cunoaşterea persoanelor


este unul din primii paşi în formarea unui grup. Înainte de a începe jocul, trebuie să fie asigurată
înţelegerea condiţiilor. Deoarece jocurile sunt foarte uşoare, ele facilitează crearea unei ambianţe
pozitive în grup, în special, pentru participanţii care anterior nu se cunoşteau.

CUM TE CHEAMĂ
Jocul se va desfăşura într-un ritm rapid. Participanţii se plimbă prin sală pînă cînd animatorul
strigă o cifră. Atunci ei vor forma grupuri din numărul respectiv de persoane şi îşi vor spune
prenumele în cadrul grupurilor formate. Acţiunea se repetă de mai multe ori, astfel toţi se vor
cunoaşte.

PRINDE MINGEA
Jocul va decurge rapid. Participanţii stau, formînd un cerc. Un voluntar care stă în cerc
aruncă mingea sus, spunînd un prenume, apoi intră repede în cerc. Persoana numită va prinde
mingea, înainte ca aceasta să cadă jos şi v a repeta procedura. Jocul va continua pînă cînd toţi au
prins mingea cel puţin o dată.

CUVERTURA
Participanţii formează două echipe care se aşează pe podea cu faţa una spre alta. Doi
voluntari stau în picioare ţinînd cuvertura între echipe astfel încît membrii lor să nu se vadă unii pe
alţii. În linişte, echipele trimit cîte o persoană să se apropie de mijlocul cuverturii. La comandă
cuvertura se dă jos şi cei doi pomeniţi faţă în faţă trebuie să numească cît mai repede prenumele
adversarului. Cel care reuşeşte primul să o facă, ia participantul de partea sa. După cîteva încercări,
de cuvertură se pot apropia cîte 2 sau 3 participanţi concomitent.

PREZENTAREA cu MINGEA
Aşezaţi-vă în cerc. Mingea se aruncă unei persoane, cărei îi este pusă o întrebare (numele-
oraşul- lucruri- de ce eşti aici... ): în primele cazuri răspunsul este verbal, mai apoi poate fi verbal
sau gestual.

JOCURI de COOPERARE sau de FORMARE a GRUPULUI


Sunt jocuri în care colaborarea între participanţi este un element esenţial. Se examinează
mecanismele jocurilor competitive, creînd un mediu destins şi favorabil cooperării în grup. Jocul de
cooperare nu e o experienţă stabilă şi închisă. De aceea se utilizează diferite variaţii, pentru ca jocul să
poată fi adaptat la necesităţile grupului. Jocurile de cooperare: reprezintă depăşirea relaţiilor
competitive. Grupul poate descoperi avantajele şi posibilităţile cooperării pentru atingerea unui scop
comun.
RECHINII
Se pun cîteva foi de hîrtie pe podea foi (numărul de foi depinde de numărul de participanţi).
Toţi merg liber prin încăpere. Imaginaţi-vă că foile sunt insule, iar spaţiul din jur este marea. Cînd
animatorul zice ,,richinii”, participanţii se refugiază sărind pe insule( foi). La strigătul ,,liberi” toţi
merg prin spaţiu, în timp ce participanţii merg prin spaţiu animatorul rupe din insule, este bine ca
la sfîrşitul jocului toţi participanţii să fie vii, adică să se plaseze pe insule.

SABIA DIN LEMD PARIZIAN


Un lider stă în faţa grupului şi se preface că are în mînă o sabie de lemn grea. Poate face în
aer diferite mişcări cu sabia:
 face de parcă ar vrea să taie gîtul adversarilor, adversarii din faţa lui trebuie să cadă imediat
 face la fel pentru a le tăia picioarele, iar adversarii trebuie să sară, toţi în acelaşi moment.
 să facă o lovitură precisă în dreapta(sau la stînga), şi toţi trebuie să o evite, sărind spre stînga
(sau dreapta)
 o lovitură în mijlocul grupului, una la dreapta, iar alta la stînga
 în sfîrşit înaintează cu sabia în mînă (salt) şi ceilalţi trebuie să evite lovitura, plecînd la locul
lor.

OGLINDA COLECTIVĂ
O persoană se pune în faţa întregului întregului grup. Ceilalţi trebuie să urmeze mişcările lui de
parcă ar fi în faţa unei oglinzi. Se schimbă pe rînd cu locurile, substituind prima persoană.

HIPNOZĂ
Un actor duce mîna la cîţiva centimetri de faţa altuia, care este de acum ca hipnotizat şi
trebuie să stea constant cu faţa la aceeaşi distanţă de mîna hipnotizatorului. Aceasta din urmă
începe o serie de mişcări cu mîna, de sus în jos: colegul trebuie să facă toate mişcările posibile
pentru a rămîne mereu la aceeaşi distanţă.
Mîna hipnotizatorului se poate schimba, pentru a-l obliga, spre exemplu, pe actorul
hipnotizat să treacă printre picioarele hipnotizatorului.
a. Hipnoză cu ambele mâinile: acelaşi exerciţiu, doar de data aceasta, actorul conduce doi
colegi, cîte unul cu fiecare mînă şi poate să facă orice mişcare; camarazii săi trebuie să
menţină constantă distanţa între nasurile lor şi mîinile lui.
b. Hipnoză cu mâinile şi picioarele: ca şi în exerciţiul precedent, dar cu patru actori, cîte unul
pentru fiecare picior şi mână. Cel care dirijează poate să facă orice mişcare, chiar să danseze,
să încrucişeze braţele, să se rostogolească pe jos, să sară etc.

ŢESTOASA GIGANTICĂ
Se formează echipe din 7-8. Cei 7 sau 8 participanţi din fiecare echipă se aranjează ca cele 4
labe sub un cearşaf (carapace) şi încearcă să se mişte împreună într-o singură direcţie. Se încearcă
ca ţestoasa să urce pe un munte ( de exemplu masa), sau să meargă pe un drum cu obstacole.

NODURILE
Participanţii formează un cerc, avînd ochii închişi. La un semn al animatorului ei înaintează
încet înspre centru, cu braţele ridicate. Odată ce participanţii se ciocnesc, încearcă să se apuce de
mîni. Apoi toţi deschid ochii, încercînd să descîlcească ,,nodurile”.
 Variantă: Toţi în cerc, ţinîndu-se de mînă; unul dintre actori începe să se mişte trăgîndu-i pe
ceilalţi (întotdeauna încet, lejer şi fără violenţă) şi trece pe deasupra sau pe sub mîinile
camarazilor din faţă în aşa fel încît să facă un „nod”, pînă cînd toţi fac toate nodurile posibile
şi nimeni nu mai poate să se mişte. Apoi, din nou, încet şi fără violenţă, încearcă toţi să revină
la poziţia iniţială (ceea ce se întîmplă foarte rar).

MINGEA
Participanţii se aşează în jurul unei pături cu ajutorul cărei trebuie să facă să sară o minge. În
mijlocul păturei se poate tăia o gaură, pentru a încerca ca mingea să treacă prin ea.
EXERCIŢII de DESTRUCTURIZARE

MERGEŢI MAI REPEDE, ALERGAŢI, STOP!


Toţi merg în încăpere. Trebuie de atras atenţie ca să fie folosit tot spaţiul liber. Fiecare
participant trebuie să schimbe des direcţia mişcării sale în spaţiu şi să evite să se atingă sau să se
ciocnească cu cei din jur.
Peste puţin timp animatorul spune „mai repede, mai încet, alergaţi, stop”. Dar cînd zice „stop”
fiecare trebuie să rămînă în poziţia în care se află în momentul cela. Animatorul joacă cu energia
grupului în diferite combinaţii (ex. mergeţi, mai repede, mai repede, mai repede, mai încet, mai
repede, stop, alergaţi, mai repede, alergaţi, stop, alergaţi, mergeţi).
Dacă scopul este de a energiza grupul, s-ar putea de terminat cu „alergaţi şi stop”, dacă
scopul este de a calma grupul, s-ar putea termina cu „mai încet, mai încet, stop, aşezaţi-vă”. După
puţin timp se poate de făcut iarăşi acelaşi exerciţiu cu ochii închişi, dar fără alergare.

DANSUL în OGLINDĂ
În perechi: Perechile dansează împreună în oglindă, atingîndu-se la început cu două degete,
apoi cu un deget. Apoi perechile se întîlnesc cu alte perechi şi se unesc. Apoi fiecare grup se
întîlneşte cu un alt grup şi se uneşte cu el. Toţi participanţii devin un grup unic.

SALUTURI ZBURĂTOARE
Participanţii merg în ordine alegătoare. Fiecare trebuie să-i salute pe ceilalţi în timpul
mersului. Trebuie de salutat în fiecare secundă altă persoană. Apoi este nevoie de salutat fiecare
persoană pe care o întîlneşti, strîngîndu-i mîna. Dar nu se permite să eliberezi mîna unuia fără să
strîngi mîna altuia, şi nu se poate să ai două mîini ocupate. Toate acestea trebuie făcute foarte
repede. Acest joc se poate adăuga ca variaţie a jocului „mergeţi, mai repede, alergaţi, stop”

LIPICIUL
Mergeţi prin cameră. După un timp animatorul cere participanţilor să se agaţe de cineva ca
lipiciul: merg în pereche, cu contact al corpului obraz la obraz, braţ la braţ, cap la cap, fund la fund
dar de asemenea umăr la nas, etc. Animatorul poate de asemenea sugera intenţia de a merge în
doi (ca guma, ca piatra, aerul, etc.). animatorul numeşte partea corpului care trebuie să o folosiţi
apoi va cere să mergeţi în trei, patru, cinci, etc.

DESTRUCTURIZARE
Mişcaţivă liber în încăpere începînd să scăpaţi de tensiune. Mişcaţi capul la dreapta, la
stînga, înainte, înapoi... rotiţi gîtul ridicaţi şi lăsaţi în jos umerii, rotiţii înainte, înapoi... la fel şi cu
braţele, pieptul, bazinul, gambele, călcîile, picioarele pînă este implicat întreg corpul.
JOCURI de RITM

CERCURI DE RITM şi DE MIŞCARE


Actorii formează un cerc; unul din ei merge în centru şi execută o mişcare oarecare,
acompaniată de un zgomot, pe un ritm inventat de el. Toţi ceilalţi îl urmează, încercînd să
reproducă exact mişcările şi zgomotele, să păstreze ritmul. Apoi, conducătorul desemnează pe
altcineva care merge în centrul şi schimbă încet mişcările, ritmul şi sunetul. Toţi îl urmează pe noul
conducător, care desemnează un nou lider şi în continuare.

JOC DE RITM şi DE MIŞCARE


Se formează două echipe. La un semnal, membrii primei echipe încep toţi să facă mişcări şi
zgomote ritmice care le vin în minte. Au treizeci de secunde la dispoziţie pentru a-şi uniformiza
mişcările ritmurile şi sunetele. Dacă la finalul acestor treizeci de secunde, grupul advers consideră
că sunt pe cale să facă în mod uniform, acelaşi lucru încep să-i imite.
Dacă însă consideră că gesturile lor nu sunt uniforme, semnalează aceasta arbitrul. Dacă
arbitrul este de acord, cei care fac mişcările anapoda pierd şi ies din joc. Dar dacă arbitrul nu este
de acord, cei di primul grup au dreptul de a elimina un actor, la alegerea lor, din cel de-al doilea
grup. Odată jocul întrerupt, el reîncepe în aceeaşi manieră. Dacă nu este întrerupt, al doilea grup
începe să-l imite pe primul, avînd şi ei la dispoziţie tot treizeci de secunde pentru a unifica mişcările,
sunetele şi ritmurile.

RITMURI
Toţi actorii marchiază împreună un ritm cu vocea, mînile picioarele. După cîteva minute,
schimbă uşor, pînă cînd un nou ritm se impune şi tot aşa în continuare, vreme de mai multe minute.
 variantă: fiecare actor marchiază un ritm separat pînă cînd toţi se unesc într-un singur ritm.
 variantă: la un semnal, fiecare actor face o mişcare în acord cu ritmul personal. După cîteva
minute, ei încearcă să se apropie unii de alţii după afinităţile ritmice. Cei care au afinităţi mai
mari îşi omogenează încet, încet ritmurile pănă cînd, practic, toată trupa are acelaşi ritm şi
aceeaşi mişcare. Este posibil ca acest lucru să nu se întîmlpe ; nu este grav, în măsura în care
grupurile formate au ritmuri şi mişcări bine definite.
JOCURI cu IMAGINAŢIA

STATUIE
Doi cîte doi, actorii stau faţă în faţă. Unul dirijează, celălalt este cel dirijat. Cel care dirijează
„sculptează” statuia pe care vrea să obţină din trupul celui dirijat. Asta înseamnă că face de la
distanţă mişcările necesare pentru ca trupul celuilalt să ia poziţiile pe care le doreşte. Procedează
exact ca un sculptor, cu singura diferenţă că nu atinge corpul colegului său. Cel din urmă,
dimpotrivă, trebuie să reacţioneze ca şi cum ar fi atins.

ACTORUL – fără să mişte restul corpului, care trebuie să rămînă rigid – întinde gîtul şi capul
înainte; unul dintre camarazii săi poate să-l ajute atingîndu-i nasul cu degetul pe care apoi îl retrage
imediat. Nasul trebuie să încerce să urmărească degetul cît mai departe posibil, cît mai în faţă cu
putinţă. Mişcarea trebuie să fie făcută pe aceeaşi linie orizontală.

MARIONETA
Ibidem, capul şi braţul drept. Celelalte părţi ale corpului rămîn rigide. Braţul drept şi capul
trebuie să fie complet suple, să nu se supună decît imboldurilor date de colegul său şi forţei de
gravitate.
Variaţiuni pentru marionetă. În toate aceste serii de exerciţii, actorii simulează că se ating
unii de alţii.
c. Meci de box: adversarii se bat fără să se atingă, încercînd şi exprimînd violenţa
conţinută în gesturile lor.
d. Fotbal, baschet, volei etc.: două echipe, fără să se folosească de o minge, dar făcînd
ca şi cum ar avea una, joacă o partidă – un „arbitru” trebuie să urmărească dacă
mişcarea imaginară a mingii corespunde într-adevăr cu mişcarea reală a actorilor,
eliminîndu-l pe cel care comite erori. Oricare alt sport colectiv poate fi jucat pentru
acest tip de exerciţiu: ping-pong etc.
e. Scenă de dragoste: un cuplu de persoane, dar care sunt separate una de alta, trebuie
să reacţioneze, imediat şi de la distanţă, la fiecare gest de tandreţe.
f. Actorii dansează în perechi; apoi se îndepărtează unii de alţii şi continuă să danseze
ca şi cum ar fi tot împreună. Este preferabil ca cineva să fredoneze o melodie.
EXERCIŢII cu CONTACT FIZIC

DANS de SPATE
Doi actori, spate în spate, dansează. Unul conduce, dirijează mişcările. Exerciţiul poate fi
făcut cu sau fără muzică.

CEA MAI MICĂ SUPRAFAŢĂ


Fiecare actor studiază toate poziţiile posibile în care trupul său poate să atingă cît mai puţin
solul, variind posibilităţile. Spre exemplu: picioarele şi mîinile, un picior şi o mînă, pe fund, cutia
toracică şi un picior etc. Trecerea de la o poziţie la alta trebuie să fie făcută cît mai lent cu putinţă,
pentru a stimula la maximum muşchii care intervin.
Alte poziţii: actorul se aşează pe un picior şi mimează că tocmai scrie; umăr şi cap, actorul
este în poziţia verticală de „L” etc. În mod constant, actorul trebuie să încerce să formeze figuri cu
trupul său. Pot fi utilizate toate poziţiile din yoga, dar întotdeauna schimbările trebuie făcute cît
mai lent.
Cea mai mică suprafaţă pentru doi sau mai mulţi actori
Acelaşi exerciţiu doar cu doi sau mai mulţi actori. O parte a suprafeţei (cît mai mică posibil)
trebuie să atingă trupul celuilalt şi să se sprijine de el. Se continuă în patru şi finalmente cu toată
trupa: toţi actorii se ating, atingînd solul cît mai puţin posibil. În acest exerciţiu (ca în toate exerciţiile
fizice) este complet interzis să se vorbească, să fie făcute sugestii sau să se ceară ceva; comunicarea
trebuie să fie exclusiv musculară.
A vorbi, chiar şi în şoaptă, este extrem de nefast. Nu realizarea de performanţe trebuie
încercată, ci, dimpotrivă, trebuie încercat să se exerseze la maximum. Se poate chiar încerca
realizarea unor sculpturi pe trei niveluri, luîndu-se totuşi cîteva măsuri de precauţie: să fie făcute pe
gazon sau pe nisip, lăsîndu-i pe cei mai uşori să se urce pe cei mai puternici. Repet: fără eroism.

MOBILAREA SPAŢIULUI GOL


Doi actori stau faţă în faţă. Unul se mişcă şi celălalt completează „spaţiul gol”: dacă primul
îşi trage mîna, celălalt o întinde pe a sa, dacă primul îşi umflă pieptul, celălalt şi-l retrage, dacă se
ghemuieşte celălalt se întinde etc.
JOCURI de ÎNCREDERE

Jocuri de încredere: constituirea încrederii presupune crearea unui climat favorabil în care
cunoaşterea şi afirmarea participanţilor este înlocuită de încredere. Încrederea presupune un grad
avansat al relaţiilor interpersonale între membri grupei.
Jocurile de încredere necesită o serie de condiţii minime pentru ca fiecare participant să poată
primi plăcere, să fie interesant şi să înţeleagă sensul jocului.
Jocurile de încredere se bazează pe două momente esenţiale:
 condiţiile create însăşi de ambianţa grupului. Adică reacţii, impulsuri temeri sau experienţe ce
condiţionează sentimentul de abandonare a grupului şi relaţiile bidirecţionale eu-grupul, eu-eu,
grup-grup, eu-tu.
 Schimbarea punctelor de referinţă abituale ale reacţiei noastre cu mediul. Canale informative
pe care se bazează încrederea de obicei sunt unidirecţionale
Jocurile de încredere sunt voluntare. Nimeni nu poate fi obligat Pentru ca fiecare joc să se
realizeze în condiţii favorabile, trebuie să fie linişte absolută, zgomotul, zîmbetele pot influenţa asupra
stabilirii încrederii

PESCUITUL cu MÎINELE
Cîteva persoane vor fi observatori. Restul grupului, participă la joc. Trebuie amenajat un
spaţiu liber, destul de încăpător. Fiecare participant se mişcă prin sală, în linişte cu ochii închişi. Cînd
dă de mîna altcuiva, ei continuă drumul împreună, luaţi de mînă, pentru a găsi alte persoane. Cel
care găseşte o nouă persoană, o lasă pe prima, plecînd cu a treia. Scopul rămîne acelaşi.

STICLA BEATĂ
Formaţi un cerc restrîns, o persoană în centru stînd în picioare, cu ochii închişi se lasă înainte,
înapoi, la dreapta, la stînga, susţinută şi prinsă de persoanele din cerc cînd mişcarea se dezvoltă în
direcţiile, dar care nu mai este condusă de persoana din centru ci de însăşi cercul.

ORBUL
În perechi. Unul din cei doi închide ochii şi se lasă condus de celălalt, meţinînd contact doar
cu vîrful unui deget. Ghidul trebuie să-l facă pe orb să exploreze spaţiul, fără ca să-l facă să se
ciocnească de alţii sau de perete şi poate experimenta diferite modalităţi de mişcare .
ECHILIBRUL COLECTIV
Tot grupul formează un cerc, apucîndu-se de mîni. Se face numărătoarea de la 1 la 2.
persoanele care au numărul 1 se vor apleca înainte, iar cei cu numărul 2 se vor apleca înapoi.
Exerciţiul dat trebuie efectuat foarte lent pentru ca să se obţină echilibrul în cadrul grupului. După
ce se obţine echilibrul cei cu numărul 1 se vor înclina înapoi iar cei cu numărul doi se vor înclina
înainte

DUŞUL Se formează grupe a cîte patru persoane. Una dintre ele stă în centru, în timp ce
celelalte, în jur îi fac masaj uşor cu degetele, din cap pînă la picioare.

ROSTOGOLIREA peste ALŢII


Toţi actorii se întind pe o parte, unul lîngă altul, fără a lăsa loc între ei. Apoi, primul din rînd
începe să se rostogolească pe trupurile camarazilor săi pînă ajunge la celălalt capăt. Imediat ce a
pornit, al doilea îl urmează, apoi al treilea etc.

SCAUNUL
Un actor se aşează pe un scaun, cu picioarele lipite. Se ţine cu putere de cureaua altui actor,
care se aşează pe genunchii săi şi care se ţine şi el de cureaua unui al treilea şi aşa mai departe pînă
ce toţi se vor fi aşezat unii pe genunchii celorlalţi, toţi cu picioarele lipite şi ultimul pe scaun. Încep
să spună împreună: „dreapta-stînga” şi să mişte piciorul drept şi piciorul stîng. Se ia scaunul şi
nimeni nu cade, căci sunt toţi aşezaţi şi bine ancoraţi unul de celălalt. Primul din „rînd” trebuie să
încearcă să se „insereze” sub ultimul; ei formează astfel un cerc de oameni aşezaţi şi în mişcare
totodată.
Pentru a uşura mişcarea, este bine ca actorii să se aşeze începînd cu cel mai scund, care se
aşează primul.

EXERCIŢIUL GRECESC
Un actor în centru şi mai mulţi alţii în jurul lui. El începe să se mişte şi toţi ceilalţi trebuie să-
l ajute să completeze repede această mişcare.
Spre exemplu: ridică un picior, cineva se strecoară sub acest picior ca el să poată urca
deasupra. Protagonistul face ce vrea şi ceilalţi îl ajută să se ridice, să se rostogolească, să se întindă,
să se caţere etc. Protagonistul trebuie să se mişte încet întotdeauna pentru a lăsa celorlalţi (care
trebuie să se mişte repede) timp să-i descopere intenţiile.
JOCURI de CREATIVITATE

CICLUL COPACULUI
Întinşi pe spate sau aşezaţi pe podea. Fiecare se concentrează: cu ochii închişi. Îşi imaginează că
este o sămînţă. E noapte. E frig, e umed şi în jur sunt animale stranii. Apoi soarele răsare. E lumină
şi e cald. Seminţele încolţesc, devin tot mai mari, îndreptîndu-se spre căldură şi lumină, extinzîndu-
şi şi întărindu-şi rădăcinile. Se extind pînă la maxim. Apoi cresc ramurile, frunzele şi caută apă. În
sfîrşit începe să sufle vîntul, e plăcut la început dar apoi vîntul se transformă într-o furtună, frunzele
şi fructele cad, copacul îngheaţă şi ca să petreacă o altă iarnă îşi retrage ramurile pentru a fi din nou
o sămînţă. La sfîrşit, animatorul cere fiecăruia să deschidă ochii şi să deseneze pe o foaie copacii pe
care şi i-au imaginat, în perioada preferată.
După aceasta fiecare participant trebuie să deseneze propriul copac într-o porţiune delimitată de
spaţiu copacilor vecini. Poziţia poate fi schimbată. Pînă cînd nu se crează o pădure de copaci
desenaţi. Sunt create subgrupe de persoane a căror desene sunt vecine. Fiecare povesteşte altuia
istoria copacului pe carte şi l-a imaginat.
În final fiecare grup prezintă relaţiile dintre copaci
JOCURI cu IMAGINI

IMAGINEA GRUPULUI
Fiecare actor, folosindu-se de ceilalţi, face o sculptură care reflectă opinia sa despre relaţiile
din interiorul grupului. Constanta acestor sculpturi este un fel de super-obiective.
Cînd se face acest exerciţiu, se poate alege un actor central în jurul căruia se regrupează
ceilalţi. Actorul central „se va pune în locul” fiecăruia dintre camarazii săi, respectînd poziţia lor în
fiecare dintre sculpturi. Exemplu: o actriţă avea obiceiul de a vorbi „mai tare” decît ceilalţi. Această
caracteristică a apărut în sculpturile care s-au făcut despre ea; ea a trecut atunci în locul celorlalţi
pentru a verifica impresia lor.
Variante ale sculpturii.
a. Folosindu-se de trupurile colegilor săi, actorul compune o sculptură pe o temă dată (oraşul
său, regimul politic actual, şcoala sa, fabrica sa etc.); imediat după aceea, compune
sculptura ideală despre această temă; apoi face sculptura tranziţiei posibile între prima
statuie (reală) şi cea dea doua (ideală). Toţi actorii trebuie să participe la discuţia despre
statuile de tranziţie, însă fără să vorbească: fiecare trebuie să aducă primei statui
modificările care i se par necesare pentru ca a doua să devină posibilă; trebuie să se formeze
o adevărată adunare de statui fără a se vorbi vreodată; fiecare îşi spune părerea propunînd
statui.
b. La un semnal al regizorului, fiecare membru al sculpturii este autorizat să facă un gest, dar
unul singur; aceasta va da viaţă sculpturii şi o va îndrepta înspre o prezentare ideală care nu
mai este determinată de intervenţia din exterior a unui sculptor, ci de decizia „statuilor”
însele. Complexul de conflicte evoluează astfel spre o nouă situaţie; această versiune se
numeşte statuia animată.

RAPORT între PERSONAJE


Acest exerciţiu poate fi mut sau nu. Un actor începe o acţiune. Un al doilea se apropie şi, prin
gesturi fizice vizibile, leagă o relaţie cu el, respectînd raporturile de rol alese: frate, tată, fiu, unchi
etc. Primul actor trebuie să descopere care este acest rol şi să-i răspundă. Imediat după aceea, un
al treilea intră în relaţie cu primii doi, apoi un al patrulea şi tot aşa în continuare.

OBSERVAŢIE
Un actor îşi priveşte camarazii timp de cîteva minute, apoi, cu spatele şi legat la ochi,
încearcă să-i descrie cu cît mai multe detalii cu putinţă: culoare, haine, forme caracteristice, semne
particulare etc.
IMAGINI ÎN CERC
În cerc. Animatorul propune o temă ( de exemplu: animale, fericire dragoste, şcoală ...).
Fiecare se roteşte. Animatorul numără pînă la cinci. Fiecare trebuie să se gîndească cum să
reprezinte cu corpul său o imagine, legată de tema propusă. Animatorul zice „hai” şi toţi, în acelaşi
moment, trebuie să se rotească spre centru şi să demonstreze imaginea lor. Fiecare păstrează puţin
imaginea sa ca ceilalţi să poată privi imaginile. Se poate continua în diverse moduri:
 după puţin timp animatorul va cere să fie adăugat un cuvînt la imagini;
 după puţin timp animatorul va cere persoanelor cu imagini similare să se unească şi să spună
un cuvînt pentru a vedea, dacă aceştea au vrut să spună acelaşi lucru sau nu;
 după puţin timp animatorul va cere tuturor persoanelor cu imagini similare să se unească şi
să reprezinte acele imagini împreună, realizînd o imagine finală sau un mic spectacol/
acţiune.

IMAGINE COLECTIVĂ
Un cerc. O persoană în cerc arată o imagine cu corpul legată de o anumită tematică. O altă
persoană trebuie să completeze această imagine cu o altă imagine. Cînd imaginea e completă,
prima persoană pleacă din centru şi se întoarce în cerc, a doua rămîne şi i se alătură o altă persoană
care completează această imagine, şi aşa mai departe în fiecare minut.
Animatorul poate propune o temă sau să lase persoana respectivă să o aleagă. Tema poate
fi dezvăluită grupului sau nu. Dacă nu se face acest lucru, este distractiv să se compare ultima
imagine cu prima şi să se ceară persoanelor să explice ce vor să spună prin imaginile lor, pentru a
vedea dacă există vreo legătură sau nu. De obicei există.
În final se practică acelaşi joc dar de această dată nimeni nu rămîne în centru. Fiecare, unul
după altul trebuie să completeze imaginea din centru şi în final se obţine o imagine colectivă. Poate
fi o temă aleasă de animator sau de către participanţi. Cînd imaginea este gata animatorul poate
cere fiecăruia să adauge un sunet la imagine.
EXERCIŢII de RĂCIRE

Exerciţiul „DE CE TE IUBESC?”.


Toţi aşezaţi în cerc. Se alege unul din actori şi toţi ceilalţi trebuie să spună ceva agreabil
despre cel ales: ceva despre personalitatea sa, despre fizic, despre îmbrăcăminte, despre obiceiurile
sau caracterul său. Nu are importanţă ce, dar ceva sincer şi adevărat. Este unul dintre acele exerciţii
(poate că nu ar trebui numit astfel) care uneşte şi mai mult grupul.

MASAJ COLECTIV
În cerc persoanele sunt aşezate unul după altul. O persoană începe să facă mişcări de
relaxare pe spatele persoanei din faţă, cel care simte aceste mişcări le face pe spinarea celui din
faţă, şi aşa în continuare. Pe parcurs mişcările sunt modificate: mişcări de mîngîieri, pălituri cu
pernuţele degetelor, cu palma – pe spinare, mîini, cap. La final toţi, concomitent se lasă lent pe
spinare şi închid ochii, se relaxează.

PLOAIA
În cerc, o persoană începe să pocnească degetele unei mâini, unul după altul. Ceilalţi
produc același sunet până când ritmul se extinde pe întreg cercul. Cel care a început modifică
ritmul, pocnind din ambele mâni și această schimbare se extinde pe întreg cercul. Modificările
ulterioare se fac în același mod, încep de la aceeași persoană și se extind progresiv la tot grupul.
Consecutivitatea sunetelor este următoarea:
- pocnirea degetelor unei mâini;
- pocnirea degetelor ambelor mâni;
- bătaia unui deget de palma celeilalte mâini;
- bătaia din palme într-un ritm constat;
- bătaia din palme într-un ritm mai rapid
O dată ce s-a ajuns la apogeu, se repetă aceeași consecutivitate, dar invers până la liniște
totală.

Scop: de relaxare, de concentrare, stabilirea nivelului de coeziune a grupului.