Sunteți pe pagina 1din 6

URINĂ – BIOCHIMIE

Informatii generale
Urina este un lichid biologic de excretie, cu o compozitie chimica complexa, care poate suferi modificari in
anumite stari patologice. Analiza completa de urina include determinarea caracterelor fizice (culoare, aspect,
greutate specifica), chimice (pH, proteine, glucoza, corpi cetonici, hematii, bilirubina, urobilinogen, leucocite,
nitriti) si examenul microscopic al sedimentului1.
Biochimia urinei se determina printr-o metoda semicantitativa, cel mai adesea pe un analizor automat, folosind
stripuri de urina. Acest tip de test este rapid si masoara elementele din urina care sunt semnificative pentru
disfunctii renale, urinare, hepatice si metabolice. In eventualitatea unei modificari patologice, se produce o
schimbare de culoare in zona testului respectiv, care se compara cu o scala de culori predefinita. Intensitatea
culorii permite o evaluare semicantitativa a rezultatului7.
Densitatea urinei (greutatea specifica)
Masoara capacitatea rinichiului de a concentra urina. Testul compara densitatea urinei fata de densitatea apei
distilate, care are greutatea specifica 1.0002.
Testul detecteaza concentratia de ioni din urina; in prezenta cationilor protonii sunt eliberati de un agent complex
si produc o schimbare a culorii pe strip.
Densitatea urinara este dependenta de cantitatea de fluide ingerata de pacient, dar poate fi influentata si de alti
factori cum ar fi: transpiratii abundente, efectul temperaturilor scazute, agenti diuretici activi (cafea si alte
substante), astfel ca se pot intalni variatii foarte mari ale densitatii urinare (1.000-1.040) chiar si la persoanele
sanatoase4.
In general, densitatea variaza invers proportional cu cantitatea de urina excretata; in anumite conditii aceasta
relatie nu este valabila: diabet (volum si densitate urinara crescute), hipertensiune (volum normal, densitate
scazuta), boala renala cronica incipienta (volum crescut, densitate scazuta)2.
Conditiile patologice in care se modifica densitatea sunt asociate cu alterarea capacitatii rinichiului de a dilua sau
concentra urina:
• Densitate >1.022 (hiperstenurie): proteinurie, nefroze, diabet, pierderi excesive de apa (transpiratii abundente,
stari febrile, varsaturi, diaree), stres chirurgical (secretie crescuta de ADH), insuficienta cardiaca congestiva,
toxemie de sarcina1;2;7.
• Densitate <1.015 (hipostenurie): aport excesiv de apa, diabet insipid, glomerulonefrite (densitatea poate fi
scazuta, cu volum de urina scazut), pielonefrite cronice (alterarea tubulara afecteaza capacitatea rinichiului de a
concentra urina)1;2;7.
• Rinichiul sclerotic elimina o urina cu densitate aproape constanta (1.009-1.011) – izostenurie1;7.
pH
pH-ul indica, capacitatea tubilor renali de a mentine echilibrul acido-bazic al plasmei si lichidului extracelular,
care se realizeaza prin reabsorbtia sodiului si secretia tubulara de hidrogen si ioni amoniu2.
Testul de detectare a pH-ului urinar se bazeaza pe o combinatie de 3 indicatori: rosu-metil, albastru bromtimol si
fenolftaleina. La un nivel al pH-ului de 5-9 se obtine o gradare a culorii de la potocaliu la galben-verzui si
albastru4.
Urina proaspata provenita de la subiecti sanatosi prezinta un pH de 5-6. pH-ul urinar este influentat de factori
fiziologici si patologici:
• Valori ale pH-ului ≥8 (urina alcalina) se intalnesc postprandial (raspunsul normal la secretia de acid clorhidric
in sucul gastric), dieta vegetariana (in particular citrice si legume), infectii ale cailor urinare (in special cu germeni
producatori de ureaza, Proteus si Pseudomonas, care spliteaza ureea in ioni amoniu), varsaturi abundente (alcaloza
metabolica), alcaloza respiratorie cu hiperventilatie, depletie de potasiu1;2;7.
• Valori scazute ale pH-ului (urina acida) apar in urmatoarele situatii: mediu cald si uscat (urina foarte concentrata
si puternic acida), in timpul somnului (acidoza respiratorie prin reducerea ventilatiei), dieta bogata in carne si
proteine, diuretice clorotiazide, cetoacidoza diabetica, acidoza respiratorie, acidoza metabolica, diaree, inanitie,
insuficienta renala decompensata cu uremie, pirexie, infectii urinare produse de Escherichia coli, tuberculoza
renala, afectiuni reumatismale cronice1;2;7.
Importanta pH-ului urinar consta in primul rand in determinarea existentei unei afectiuni acido-bazice sistemice
de origine metabolica sau respiratorie si management-ul conditiilor urinare care necesita mentinerea urinei la un
pH specific, cum ar fi calculii renali (se urmareste prin dieta si tratament modificarea pH-ului urinar, astfel incat
sa previna formarea calculilor), alcalinizarea urinei in tratament cu sulfonamide (prevenirea formarii cristalelor),
intoxicatie cu salicilati (cresterea excretiei), in timpul transfuziilor; urina trebuie mentinuta acida in timpul
tratamentului infectiilor de tract urinar2.
NOTA: pH-ul urinar nu ajunge niciodata la 9; in acest caz trebuie repetata testarea pe un alt specimen proaspat2.
Leucocite
Leucocitele excretate in urina sunt reprezentate aproape in exclusivitate de granulocite, a caror activitate
esterazica este detectata prin reactia pe care se bazeaza testul inclus in strip (determinand aparitia unei coloratii
purpurii). Testul detecteaza leucocite intacte, lizate si cilindri leucocitari. Testul nu este conceput pentru
masurarea cantitatii de leucocite2.
Leucocituria este un indicator important pentru afectiuni inflamatorii ale tractului urinar: infectii bacteriene
(cistita, uretrita, pielonefrita acuta sau cronica), infectii virale sau fungice, infestari parazitare (shistosomiaza),
glomerulopatii, nefropatie indusa de analgezice, intoxicatii, tulburari in evacuarea urinii. Apare mult mai frecvent
la femei decat la barbati. In cazul unei inflamatii cronice sau vindecate, se obtine de multe ori o reactie leucocitara
pozitiva in absenta bacteriuriei – leucociturie “abacteriana”. In intervalul dintre puseele acute ale unei pielonefrite
cronice leucocituria reprezinta adesea singurul semn al bolii. Leucocituria “abacteriana” poate sa apara de
asemenea in caz de tumori sau tuberculoza4. Urinile cu un rezultat pozitiv pentru leucocite trebuie examinate
microscopic pentru leucocite si bacterii2.
Nitriti
Testul se bazeaza pe conversia bacteriana a nitratului in nitrit (si aparitia culorii roz pe zona aferenta de pe strip)
si este specific pentru prezenta bacteriuriei. Prezenta leucocitelor in cantitate mare si a nitritilor in urina
semnalizeaza o infectie urinara produsa de bacterii ca Escherichia coli, Enterobacter, Klebsiella, Citrobacter etc.
Un singur rezultat negativ nu exclude infectia urinara, deoarece numarul de bacterii si continutul in nitrat al urinei
pot varia foarte mult. Pe de alta parte, rezultate repetat negative mai pot sa apara in prezenta unui microorganism
patogen care nu formeaza nitriti (unii enterococi, stafilococi sau Pseudomonas)4.
O proba de urina pozitiva atat pentru leucocite, cat si pentru nitriti impune cultivarea pentru bacterii patogene2.
Proteine
Zona de testare a proteinelor de pe strip contine un amestec tampon si un indicator, care in prezenta proteinuriei
isi modifica culoarea de la galben la verde, chiar in conditiile in care pH-ul se mentine constant. Testul prezinta
o sensibilitate particulara fata de albumina secretata in unele disfunctii renale; fata de celelalte tipuri de proteine
(γ-globuline, Bence-Jones, peptone, mucoproteine) sensibilitatea este mult mai redusa.
In conditii patologice, proteinele apar in urina in cantitati variabile4.
Proteinuria poate fi tranzitorie (fara leziune renala) in stari infectioase, stari febrile, insuficienta cardiaca, edem
acut pulmonar; intermitenta (proteinurie usoara care dispare spontan in timpul noptii si se manifesta in conditii
de efort sau oboseala, digestie, postura – proteinuria ortostatica) sau permanenta (asociata cu leziune renala) in
glomerulonefrite, sindrom nefrotic, afectiuni localizate ale rinichiului, tumori, litiaza, tuberculoza.
O proteinurie usoara poate sa apara si la alcoolici, insa dispare o data cu dezintoxicarea alcoolica1.
Prezenta proteinelor in urina este cel mai important indicator de boala renala. Detectia repetata de proteine in
urina necesita determinarea cantitativa a proteinelor in urina de 24 ore2.
Glucoza
Testul se bazeaza pe o reactie specifica in care D-glucoza este oxidata enzimatic de glucozoxidaza in prezenta
oxigenului atmosferic in δ-D-gluconolactona. Peroxidul de hidrogen format oxideaza indicatorul TMB in
prezenta peroxidazei, formand un compus colorat care determina o schimbare de culoare a zonei de pe strip, de
la galben la verde4.
Glicozuria apare in mod specific in diabetul zaharat; alte conditii asociate cu glicozurie sunt: hipertiroidism,
acromegalie, boala Cushing, boli hepatice si pancreatice, boli SNC (traumatisme cerebrale, AVC), alterarea
reabsorbtiei tubulare a glucozei (sindromul Toni-Debre-Fanconi, boli tubulare renale avansate), sarcina cu posibil
diabet latent (diabet gestational). Prezenta glucozei in urina cand concentratia glucozei sangvine este in limite
normale indica un defect tubular in reabsorbtia glucozei, care se exprima prin scaderea pragului renal de eliminare
a glucozei si este caracteristica diabetului renal (glicozurie renala)1;2;7.
Valori de alerta clinica – >1000 mg/dL (trebuie testata glucoza serica)2.
Corpi cetonici
Detectia se bazeaza pe principiul testului Legal: acidul acetoacetic si acetona reactioneaza cu nitroprusiatul de
sodiu si glicina, formand un compus colorat in violet. Reactia este specifica numai pentru cei 2 corpi cetonici,
acidul β-hidroxibutiric nefiind detectat4.
Corpii cetonici apar in urina in conditii asociate cu alterarea metabolismului carbohidratilor, cand este
metabolizata o cantitate crescuta de grasimi, atunci cand aportul de carbohidrati este restrictionat sau in diete
bogate in grasimi, stari de acidoza asociate cu afectiuni care fie stimuleaza cetogeneza hepatica: inanitie, anorexie,
regim alimentar bogat in lipide, proteine si sarac in glucide, diabet zaharat (acidoza diabetica), stari dispeptice
(varsaturi, diaree prelungite, in special la copii), eclampsie, glicozurie renala, glicogenoze (boala von Gierke),
hipertiroidism, febra, sarcina, lactatie1;2;7. La persoanele non-diabetice cetonuria apare frecvent in bolile acute,
stres sever, efort fizic intens. Cetonuria apare dupa anestezie cu eter sau cloroform2.
Prezenta corpilor cetonici in urina unui pacient diabetic sugereaza ca diabetul nu este bine controlat. Cetonuria la
un copil <2 ani constituie un semnal de alerta2.
Bilirubina si urobilinogenul
Pigmentii biliari – bilirubina si biliverdina – sunt absenti in urina normala, iar urobilinogenul si urobilina apar in
cantitati mici.
In conditii patologice numai bilirubina conjugata apare in urina. Bilirubina urinara este un semn precoce de boala
hepatocelulara sau obstructie biliara intra- sau extrahepatica (apare in urina inaintea altor semne de disfunctie
hepatica). De asemenea, prezenta sau absenta sa din urina este utilizata in diagnosticul diferential al icterului2.
Urobilinogenul este crescut in conditiile asociate cu icter hemolitic si insuficienta hepatica. In cazul obstructiei
complete a cailor biliare, urobilinogenul este absent in urina, deoarece bilirubina este impiedicata sa ajunga in
intestin pentru a-l forma. Astfel, prezenta bilirubinei in urina in absenta urobilinogenului sugereaza icter
obstructiv1.
In anumite stari patologice in urina pot sa apara pigmentii sanguini, reprezentati de hemoglobina
libera (hemoglobinurie) si cea continuta in eritrocite (hematurie).
Detectia sangelui in urina se bazeaza pe actiunea peroxidativa a hemoglobinei sau mioglobinei, care catalizeaza
oxidarea indicatorului TMB, rezultand un compus colorat care determina schimbarea in verde a zonei aferente de
pe strip.
Hematuria poate fi microscopica sau macroscopica (in cazul prezentei >0.5 mL sange/litru de urina) si se
intalneste in numeroase afectiuni ale rinichilor si tractului urogenital: litiaza, glomerulonefrita, tumori renale,
ureterale sau vezicale, cistita, pielonefrite, adenom de prostata, necroza papilara, infarct renal, traumatisme,
rinichi polichistic, hematuria benigna familiala sau recidivanta etc. Mai rar, hematuria poate fi un semn de diateza
hemoragica: hemofilie, trombocitopenii, tratament anticoagulant.
Hemoglobinuria survine in hemolize intravasculare severe cand este depasita capacitatea sistemului
reticuloendotelial de a metaboliza hemoglobina libera si aceasta este filtrata glomerular. Hemoglobinuria poate
aparea si ca urmare a lizei hematiilor in tractul urinar2.
Cand sedimentul urinar este pozitiv pentru prezenta sangelui, dar nu se evidentiaza eritrocite la examenul
microscopic, este banuita mioglobinuria, care se asociaza cu arsuri severe, infectii grave, intoxicatii (monoxid de
carbon, barbiturice), efort fizic intens, soc electric, convulsii, hipertermia maligna, infarctul miocardic, miozite,
distrofii musculare, traumatisme musculare, mioglobinuria ereditara (sindromul McArdle) etc.2;3;4. Mioglobina
poate fi diferentiata de hemoglobina prin teste chimice2. De asemenea enzimele musculare sunt crescute, iar serul
nu este limpede3.
Orice test pozitiv pentru prezenta sangelui in urina trebuie verificat pe un nou specimen si, daca se mentine,
pacientul trebuie evaluat mai departe2.
Recomandari pentru determinarea biochimiei urinei – testul are valoare semnificativa in identificarea unor
disfunctii renale, urinare, hepatice si metabolice1;6;7.
Pregatire pacient – recoltarea pentru examenul de urina se face din prima urina de dimineata (sau o proba de
urina spontana), jetul mijlociu, dupa o prealabila toaleta locala5. Prima urina de dimineata are avantajul ca este
mai concentrata si nu este influentata de dieta si activitatea fizica2.
Specimen recoltat – urina5.
Cauze de respingere a probei – cantitate insuficienta de urina; recoltare si pastrare necorespunzatoare4.
Recipient de recoltare – recipient pentru sumarul de urina5.
Cantitate recoltata – 10 ml5.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se imerseaza stripul in urina timp de o secunda, dupa care se introduce in
analizor; rezultatele apar in 60-120 secunde5.
Stabilitate proba – dupa recoltare, probele se pastreaza la temperatura camerei (18-25°C) si vor fi aduse la
laborator in cel mult 2 ore. In situatia in care transportul catre laborator nu se poate efectua in doua ore, proba isi
mentine stabilitatea refrigerata (4°C) pentru maxim 24 ore.
Metoda – fotometrica5.
Valori de referinta5
Parametru Valori de referinta

Densitate 1.015-1.022

pH 4.8-7.4

Leucocite Negativ

Nitriti Negativ

Proteine <10mg/dL

Glucoza Nedetectabila

Corpi cetonici Negativ

Urobilinogen Negativ

Bilirubina Negativ

Eritrocite Negativ

Limite si interferente2;3;8
Parametru Stabilitate in urina Factori de Factori de
masurat influenta interferenta
-20°C 4-8°C 20-25°C
Densitate – – – Ingestie de lichide, pH >7: ↓;
diuretice;
resturi de detergenti din recipientul de
precipitarea
colectare: ↑;
sarurilor modifica
densitatea. medicamente – diuretice, antibiotice,
substante radiologice de contrast (1.040-
1.050), manitol, dextran: ↑

pH Instabil Instabil Instabil Dieta (carnata: ↓, Clorura de amoniu, acid mandelic:↓;


vegetariana: ↑);
bicarbonat de sodiu, citrat de potasiu,
creste in cazul
acetazolamida: ↑
formarii
amoniacului.

Leucocite – 1-4ore 1-4 ore Secretii vaginale; Culoarea intensa a urinei (bilirubina,
Efort fizic intens: nitrofurantoin): ↑;
↑;
valori crescute ale glucozei si proteinelor
liza rapida la urinare: ↓;
densitate sub
unele antibiotice (imipenem, meropenem,
1.010 si pH >7.
acid clavulanic): ↑ sau↓.

Proteine 6 luni 1 luna 1 luna Exercitii fizice, Hemoglobina (hematuria), infectii, secretii
(albumina) convulsii, stres vaginale, menstra, mucus, ejaculare; pH
emotional sever, alcalin, urina foarte concentrata,
expunerea la contaminare cu antiseptice (clorhexidina):
temperaturi foarte fals ↑;
scazute,
adsorbtia pe peretii recipientelor de
premenstrual,
colectare; urina foarte diluata: fals ↓;
sarcina, imediat
postpartum: ↑. medicamente: fals ↑ (fenazopiridine) sau ↓.

Parametru Stabilitate in urina Factori de Factori de


masurat influenta interferenta
-20°C 4-8°C 20-25°C

Nitriti – 8 ore 4 ore Antibioticele Culoarea intensa a urinei ↑ (bilirubina,


inhiba formarea metaboliti ai colorantilor azo): ↑;
nitritilor, densitate
Acid ascorbic ↓.
crescuta: ↓

Glucoza 2 zile Peste 2 2 ore Sarcina, testare Pastrarea la temperatura camerei timp
ore dupa o masa indelungat: ↓ (glicoliza), bacteriile, acidul
bogata, varsta,
febra, stres, infarct ascorbic, corpii cetonici (in cantitate
miocardic, testare mare): ↓;
dupa
peroxidul, agentii oxidanti puternici:↑.
administrarea de
glucoza i.v.;
densitate urinara
crescuta (↓),
scazuta (↑).

Corpi – 6ore 2ore Inanitie, febra: ↑. Urina pastrata timp indelungat: ↓


(volatilizare).
cetonici
Fenilcetonele, ftaleinele, compusii
sulfhidrilici, levodopa, fenotiazine, eter,
metformin, penicilamina, fenazopiridina,
captopril: ↑.

Eritrocite – 1-4ore 1-4 ore Menstruatie, Medicamente (rifampicina, bromuri,


exercitii fizice ioduri, agenti oxidanti), hipocloriti folositi
intense, mari pentru dezinfectarea recipientelor: ↑;
fumatori, infectii
bacteriurie (tulpini secretoare de catalaza
prostatice: ↑; liza
cu actiune similara peroxidazei Hb): ↑;
rapida la densitate
sub 1.010 si pH alimente (sfecla, mure, rubarba), pigmenti
>7. (porfirie): ↑;
doze mari de acid ascorbic: ↓.

Bilirubina – – 2 ore – Expunerea la lumina, acidul ascorbic,


nitratul ↓; fenazopiridina ↑.

Urobilinogenul
– – 2 ore antibioticoterapia Expunerea la lumina: ↓;
inhiba flora
culoarea intensa a urinei ↑;
intestinala: ↓;
fenazopiridina ↑;
variatii diurne
(varf la ora 4.00 pH intens alcalin: ↑,
p.m.).
pH intens acid: ↓