2018

CUNOŞTINŢE ECONOMICE
FUNDAMENTALE
ŞI DE SPECIALITATE PENTRU
a EXAMENUL DE LICENŢĂ
- Teste grilă -
b
c
d

Editura BURG
 UNIVERSITATEA ROMÂNO-GERMANĂ DIN SIBIU
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

CUNOŞTINŢE ECONOMICE FUNDAMENTALE

ŞI DE SPECIALITATE PENTRU

EXAMENUL DE LICENŢĂ

- teste grilă -

Editura Burg
Sibiu, 2018
Coordonator:
Conf.univ.dr. George Bălan

Autori:
Domeniul Economie
 Microeconomie, Macroeconomie, Economia serviciilor,
Economia turismului, Economie comercială – Conf.univ.dr. George Bălan
Domeniul Management
 Management general – Prof.univ.dr. Hortensia Gorski
 Logistică, Managementul producției – Conf.univ.dr. Elena Sima
 Managementul calităţii – Lect.univ.dr. Marcu Liana
 Managementul resurselor umane – Prof.univ.dr. Ioan Petca
 Management strategic – Prof.univ.dr. Ioan Petca, Lect.univ.dr. Lucian Grigorescu
Domeniul Marketing
 Marketing general, Marketing turistic, Marketing direct,
Marketing internațional, Cercetări de marketing – Prof.univ.dr. Constantin Teleșpan
 Comportamentul consumatorului – Prof.univ.dr.d.c. Iacob Cătoiu,
Asist.univ.drd. Mircea Fuciu
Domeniul Contabilitate
 Bazele contabilităţii, Contabilitate financiară 1,
Contabilitate financiară 2 – Conf.univ.dr. Alina Ciuhureanu
 Contabilitate de gestiune – Lect.univ.dr. Daniela Popa
 Sisteme informatice de gestiune – Conf.univ.dr. Alexandru Hampu, Asist.univ.drd.
Lucian Luncean
 Contabilitate aprofundată – Lect.univ.dr. Daniela Popa
Domeniul Finanțe
 Finanțe – Lect.univ.dr. Daniela Popa

Tehnoredactare, procesare computerizată și coperta:

Asist.univ.drd. Lucian Luncean

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Cunoştinţe economice fundamentale şi de specialitate pentru examenul de licenţă
George Bălan (coord.), Hortensia Gorski, Elena Sima, …
Sibiu,BURG, 2012
Bibliogr.
ISBN 978-973-7998-75-0
Bălan, George
Gorski, Hortensia
Sima, Elena
33(075.8)
 CUPRINS

CUVÂNT INAINTE .........................................................................................................................5

METODOLOGIE ..............................................................................................................................7
PRECIZĂRI.................................................................................................................................... 15
CAPITOLUL I - ECONOMIE....................................................................................................... 17
I.1. MICROECONOMIE ................................................................................................. 17
I.2. MACROECONOMIE ................................................................................................ 24
I.3. ECONOMIA SERVICIILOR........................................................................................ 31
I.4. ECONOMIA TURISMULUI ....................................................................................... 39
I.5. ECONOMIE COMERCIALĂ ...................................................................................... 45
CAPITOLUL II - MANAGEMENT ............................................................................................. 52
II.1. MANAGEMENT GENERAL ..................................................................................... 52
II.2. LOGISTICĂ ............................................................................................................. 66
II.3. MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI ............................................................................ 70
II.4. MANAGEMENTUL CALITĂŢII ................................................................................ 74
II.5. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE ............................................................. 79
II.6. MANAGEMENT STRATEGIC .................................................................................. 83
CAPITOLUL III - MARKETING ................................................................................................ 90
III.1. MARKETING GENERAL ......................................................................................... 90
III.2. COMPORTAMENTULUI CONSUMATORULUI ..................................................... 101
III.3. CERCETĂRI DE MARKETING ............................................................................... 106
III.4. MARKETING TURISTIC ....................................................................................... 111
III.5. MARKETING DIRECT .......................................................................................... 116
III.6. MARKETING INTERNAȚIONAL ........................................................................... 121
CAPITOLUL IV - CONTABILITATE ..................................................................................... 126
IV.1. BAZELE CONTABILITĂȚII .................................................................................... 126
IV.2. CONTABILITATE FINANCIARĂ 1 ......................................................................... 140
IV.3. CONTABILITATE FINANCIARĂ 2 ......................................................................... 146
IV.4. CONTABILITATE DE GESTIUNE........................................................................... 153
IV.5. SISTEME INFORMATICE DE GESTIUNE .............................................................. 162
IV.6. CONTABILITATE APROFUNDATĂ ....................................................................... 168
CAPITOLUL V - FINANȚE ...................................................................................................... 178
V.1. FINANŢE ............................................................................................................. 178
RĂSPUNSURI ............................................................................................................................ 186
 CUVÂNT INAINTE

Examenul de licenţă se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011

– Legea educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului
ministrului educaţiei și cercetării științifice nr. 3179/2015 şi ale Metodologiei privind
organizarea și desfășurarea examenului de finalizare a studiilor universitare de licență,
aprobată de Senatul Universităţii Româno-Germane din Sibiu.
Studiile la specializările acreditate din cadrul Universităţii Româno-Germane din Sibiu se
încheie cu examenul de licenţă.
Universitatea Româno-Germană din Sibiu, instituţie de învăţământ superior acreditată,
este instituţia organizatoare a examenului de licenţă pentru absolvenţii proprii ai
specializărilor acreditate şi pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior de stat
sau particulare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, în condiţiile legii.
Pe baza prevederilor mai sus menţionate, Facultatea de Ştiinţe Economice organizează
evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate. Proba de cunoştinţe
fundamentale şi de specialitate se desfăşoară prin examinare scrisă, în baza unui test
grilă. În acest sens colectivul de cadre didactice al Facultății de Ştiinţe Economice a
elaborat prezenta carte.
Cartea cuprinde seturi de întrebări din disciplinele stabilite de consiliile facultăților pentru
examen şi este structurată pe următoarele domenii: Economie, Management, Marketing,
Contabilitate şi Finanţe.
La începutul cărții sunt prezentate atât metodologia privind organizarea şi desfăşurarea
examenului de finalizare a studiilor universitare de licenţă cât şi anumite precizări privind
desfăşurarea examenului de finalizare a studiilor universitare de licenţă.
Studiind tematica pe baza bibliografiei şi rezolvând grilele puse la dispoziţie, suntem siguri
că toţi studenţii vor reuşi.

Autorii

5
 METODOLOGIE

privind organizarea şi desfăşurarea examenului de finalizare

a studiilor universitare de licenţă

I. Dispoziţii generale
Art. 1. – Examenul de licenţă se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor Legii nr.
1/2011 – Legea educaţiei naţionale, Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării
ştiinţifice nr. 6125/2016, cu modificările ulterioare şi ale prezentei Metodologii, aprobată
de Senatul Universităţii Româno-Germane din Sibiu.
Art. 2. – Studiile la specializările acreditate din cadrul Universităţii Româno-Germane din
Sibiu se încheie cu examenul de licenţă.
Art. 3. – Universitatea Româno-Germană din Sibiu, instituţie de învăţământ superior
acreditată, este instituţie organizatoare a examenului de licenţă pentru absolvenţii proprii
ai specializărilor acreditate, în condiţiile legii.
II. Organizarea şi conţinutul examenului de licenţă
Art. 4. – Examenul de licenţă constă din două probe:
a). proba 1: Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate;
b). proba 2: Prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă.
Art. 5. – (1) Proba de evaluare a cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate se
desfăşoară pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de consiliile profesorale
ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, în
concordanţă cu planurile de învăţământ şi cu programele analitice ale disciplinelor după
care au studiat absolvenţii.
(2) Proba de cunoştinţe fundamentale şi de specialitate are ca obiectiv evaluarea
capacităţii absolvenţilor de a sintetiza, de a restructura şi de a integra în contexte
aplicative cunoştinţele dobândite pe parcursul studiilor.
(3) Tematica pentru această probă reprezintă un ansamblu coerent de cunoştinţe, reunite
în jurul competenţelor de bază pe care absolventul trebuie să le probeze.
(4) Proba de cunoştinţe fundamentale şi de specialitate se desfăşoară prin examinare
scrisă, în baza unui test grilă. În acest scop departamentele vor elabora seturi de întrebări

7
din disciplinele stabilite de consiliile facultăților pentru examen și le vor pune la dispoziția
studenților, până la 31 martie 2018.
(5) Studenţii examinaţi vor marca răspunsurile corecte cu „X” în căsuţa corespunzătoare.
(6) În situaţia în care există întrebări a căror răspuns corect implică marcarea a două sau
mai multe variante de răspuns, acestea se vor puncta doar dacă sunt bifate în totalitate
variantele de răspuns corecte, conform baremurilor de corectură. De asemenea, nu vor fi
punctate întrebările la care studenţii examinaţi bifează mai multe variante de răspuns
decât cele stabilite ca fiind corecte prin baremul de corectură.

Art. 6. – (1) Proba de prezentare şi susţinere a lucrării de licenţă vizează evaluarea

capacităţii absolvenţilor de a elabora şi de a susţine public o lucrare coerentă cu caracter
aplicativ sau/şi de cercetare ştiinţifică, pe o temă importantă din domeniul specializării pe
care au absolvit-o.
(2) Proba de prezentare şi de susţinere a lucrării de licenţă constă dintr-o prezentare
sintetică a temei, obiectivelor şi structurii lucrării, urmată de susţinerea și clarificarea
unor probleme solicitate de către comisia de examen. Se evaluează calitatea demersurilor
teoretice şi practice folosite de absolvent în elaborarea lucrării, precum şi capacitatea
acestuia de a-şi susţine, în mod argumentat, punctele de vedere, enunţurile şi concluziile
formulate în lucrare.
(3) Elaborarea lucrării de licenţă se realizează sub îndrumarea unui conducător ştiinţific,
cadru didactic de specialitate, titular de curs.
(4) Lista nominală a conducătorilor ştiinţifici, domeniul de competență al acestora şi
temele pentru lucrarea de licenţă se aprobă de către consiliile facultăţilor la propunerea
departamentelor de specialitate, până cel mai târziu la începutul anului final de studii.
Studenţii pot propune şi alte teme pentru lucrarea de licenţă, din specializarea la care
susţin examenul, pe bază de cerere, cu acordul conducătorului ştiinţific şi avizul
decanatului. Aceeaşi temă nu poate fi propusă într-un interval mai mic de trei ani.
(5) După definitivarea temelor fiecare student primeşte un document cu antetul
universităţii, semnat de decan şi conducătorul ştiinţific, care precizează tema lucrării,
precum şi menţiunea că “prezentul înscris este un act oficial pe baza căruia studentul
poate solicita accesul în instituţii pentru documentare, cercetare sau activităţi practice”.
(6) Conducătorul ştiinţific are îndatorirea de a depune toate diligenţele în vederea
asigurării originalităţii conţinutului lucrării îndrumate.
(7) Conducătorul ştiinţific întocmeşte, cu cel puţin 10 zile înaintea începerii examenelor,
pentru fiecare lucrare îndrumată, pe un formular tipizat, un referat care cuprinde
evaluarea sintetică a calităţii lucrării. Referatul se încheie cu concluzia de
acceptare/neacceptare a lucrării pentru susţinere, precum şi cu nota propusă.
(8) Conducătorul ştiinţific are obligaţia de a participa la proba de prezentare şi susţinere a
lucrării de licenţă la toţi absolvenţii pe care i-a îndrumat.

8
Art. 7. – (1) Notele acordate de membrii comisiilor în cadrul probelor de examen sunt
numere întregi de la 1 la 10. În cazul probei de evaluare a cunoştinţelor fundamentale şi
de specialitate al cărei format este testul grilă, membrii comisiilor vor acorda notele
întregi prin rotunjire, după cum urmează:
a). dacă zecimalele sunt sub 50, nota întreagă va fi aceea din faţa zecimalelor;
b). dacă zecimalele sunt 50 sau mai mari, nota acordată va fi rotunjită în favoarea
studentului, acordându-i-se un punct în plus.
Exemple: 6,01-6,49  nota 6,00 (şase)
6,50-6,99  nota 7,00 (şapte)
(2) Media de promovare a fiecărei probe este de cel puţin 5,00 (cinci), iar media de
promovare a examenului este cel puţin 6,00 (şase).
(3) Media la proba de evaluare a cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate se
calculează ca medie aritmetică a notelor membrilor comisiei de examen cu două
zecimale, fără rotunjire.
(4) Media la proba de prezentare şi susţinere a lucrării de licenţă se calculează ca medie
aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor propuse de către fiecare dintre
membrii comisiei.
(5) Media examenului de licenţă se stabileşte ca medie aritmetică a notelor obţinute de
absolvent la probele 1 şi 2 ale examenului de licenţă, cu două zecimale, fără rotunjire.
(6) Rezultatele se comunică prin afişare la sediul Universităţii Româno-Germane din Sibiu
şi pe pagina proprie de web, în termen de cel mult 48 de ore de la data susţinerii acesteia.
(7) Eventualele contestaţii privind rezultatele probei scrise se depun la secretariatul
facultăţii, în termen de 24 de ore de la comunicarea/afişarea rezultatelor şi se rezolvă în
termen de 48 de ore de la data încheierii depunerii contestaţiilor de către Comisia de
analiză a contestaţiilor. Membrii comisiei de analiză şi soluţionare a contestaţiilor nu se
pot afla, cu cei examinaţi sau între ei, în relaţie de soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea
inclusiv. Contestaţiile se rezolvă exclusiv la nivelul Universităţii Româno-Germane din
Sibiu şi sunt definitive.
(8) Pentru rezultatele obţinute de absolvenţi în cadrul prezentării şi susţinerii lucrării de
licenţă nu se pot depune contestaţii.
(9) Deliberarea comisiilor cu privire la stabilirea rezultatelor examenelor de finalizare a
studiilor nu este publică.
Art. 8. – (1) Examenul de licenţă se organizează în trei sesiuni: două sesiuni în anul
universitar curent (iulie şi septembrie) şi o sesiune în luna februarie a anului universitar
următor, în perioadele stabilite de Senatul universitar.
(2) Studenţii care au absolvit facultatea în urma parcurgerii unei perioade de prelungire a
şcolarizării sunt consideraţi din promoţia anului în care au obţinut calitatea de absolvent
şi dreptul de a se prezenta la examenul de licenţă.

9
(3) Absolvenţii care nu au promovat sau nu s-au prezentat la prima sesiune, se pot
prezenta în cadrul oricărei din celelalte două sesiuni, cu condiţia achitării taxelor aferente
examenelor respective.
(4) Absolvenţii promoţiilor anterioare, care nu au promovat sau nu s-au prezentat la
examene cu promoţiile respective, se pot prezenta la oricare dintre cele trei sesiuni ale
examenelor de licenţă, în condițiile stabilite de prezenta metodologie.
(5) Datele de susţinere a probelor în cele trei sesiuni se stabilesc de către Consiliul
facultăţii, în perioadele stabilite de Senatul universitar.
(6) Universitatea Româno-Germană din Sibiu, prin intermediul secretariatelor facultăţilor
organizatoare a examenului de licenţă, va informa candidaţii despre perioadele de
susţinere, condiţiile şi perioadele de înscriere, tematica, bibliografia, modul de redactare
a lucrărilor etc., prin afişare la sediu şi pe pagina proprie de web.
III. Înscrierea şi participarea absolvenţilor la examen
Art. 9. – (1) Se pot înscrie şi participa la examenul de licenţă absolvenţii de la specializările
acreditate din cadrul Universităţii Româno-Germane din Sibiu şi absolvenţii instituţiilor de
învăţământ superior de stat sau particulare acreditate sau autorizate să funcţioneze
provizoriu, în condiţiile legii.
(2) Absolvenţii specializărilor acreditate din cadrul Universităţii Româno-Germane din
Sibiu se pot înscrie şi pot susţine, la cerere, examenul de licenţă la o altă instituţie
organizatoare, cu aprobarea şi în condiţiile stabilite Senatul Universităţii Româno-
Germane din Sibiu şi al instituţiei organizatoare.
Art. 10. – (1) Înscrierea candidaţilor pentru examenul de licenţă se face cu cel puţin 5 zile
înainte de începerea examenului, pe bază de cerere scrisă, tipizată, prezentată de fiecare
absolvent la secretariatul facultăţii.
(2) Cererea de înscriere la examenul de licenţă trebuie să fie însoţită de:
- lucrarea de licenţă;
- referatul de evaluare a lucrării de licenţă întocmit de către conducătorul
ştiinţific;
- declarația de onoare contra plagiatului;
- certificatul de naştere, în copie legalizată/certificată;
- certificatul de căsătorie, dacă este cazul, în copie legalizată/certificată;
- actul de identitate (C.I. sau B.I.), în copie;
- diploma de bacalaureat sau echivalentă acesteia, în dublu exemplar (original
şi copie legalizată/certificată);
- adeverinţă care conţine funcţia, numele şi semnătura persoanelor
responsabile din cadrul instituţiei de învăţământ superior din care provine
candidatul şi următoarele informaţii:
a) domeniul de studii universitare;
b) programul de studii / specializarea;
c) perioada de studii;
d) media de finalizare a studiilor;

10
 e) statutul de acreditare / autorizare provizorie, forma de învăţământ,
limba de predare, locaţia geografică, numărul de credite şi actul
normativ care le stabileşte (hotărâre a Guvernului sau ordin al
ministrului, după caz);
f) numărul de credite alocat examenului de licenţă, conform planului de
învăţământ;
- foaia matricolă sau suplimentul la diplomă, în dublu exemplar, eliberată de
facultatea absolvită, din care să rezulte, pentru fiecare semestru şi an de
studii, disciplinele promovate, numărul de ore şi de activităţi didactice la
fiecare disciplină (curs, seminar, laborator, practică), forma de evaluarea
(examen, colocviu ş.a.), numărul de credite, precum şi notele obţinute de
absolvent;
- 3 fotografii color, format ¾;
- 1 plic timbrat autoadresat;
- chitanţa (sau documentul echivalent) de plată a taxei de înscriere/examen
stabilită potrivit prevederilor prezentei Metodologii.
(3) Candidaţii la examenul de licenţă trebuie să prezinte, la înscriere, un certificat de
competenţă lingvistică într-o limbă de largă circulaţie internaţională. Pentru absolvenţii
proprii, acesta se eliberează de Universitatea Româno-Germană din Sibiu.
(4) Certificatele de competenţă lingvistică eliberate de către alte instituţii specializate
sunt valabile numai dacă sunt recunoscute de către Universitatea Româno-Germană din
Sibiu şi nu pot avea o vechime mai mare de 2 ani.
(5) La cerere şi cu plata taxei aferente, Universitatea Româno-Germană din Sibiu poate
elibera absolvenţilor altor instituţii de învăţământ care îndeplinesc condiţiile de înscriere
la examenul de finalizare a studiilor universitare de licenţă, certificate de competenţă
lingvistică prin recunoaşterea examenului la limba străină promovat în cadrul studiilor
universitare.
IV. Comisia de examen
Art. 11. – (1) Comisiile de examen se stabilesc, pe specializări, înainte de începerea
examenelor, prin decizie a rectorului, la propunerea consiliilor de facultate şi cu
aprobarea Senatului universitar. Comisiile se fac publice pe site-ul web al universităţii.
(2) Fiecare comisie este formată din preşedinte, minimum 2 membri şi un secretar.
Preşedintele comisiei de examen de finalizare a studiilor trebuie să aibă gradul didactic de
profesor universitar sau conferenţiar universitar. Membrii comisiei trebuie să aibă titlul
ştiinţific de doctor şi gradul didactic de lector universitar, conferenţiar universitar sau
profesor universitar. Secretarul comisiei de examen de finalizare a studiilor trebuie să
aibă cel puţin gradul de asistent universitar şi are numai atribuţii de administrare a
documentelor.
(3) Membrii şi secretarul comisiei de examen de finalizare a studiilor şi membrii comisiei
pentru analiza şi soluţionarea contestaţiilor nu se pot afla, cu cei examinaţi sau între ei, în
relaţie de soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea inclusiv.

11
(4) Componența comisiilor pentru examenele de licență/diplomă și disertație și a
comisiilor pentru soluționarea contestațiilor, precum și numărul membrilor acestora nu
se modifică pe durata examenelor de finalizare a studiilor.
Art. 12. – (1) Comisia de examen are următoarele atribuţii:
a). stabileşte orarul probei de examen, conform calendarului aprobat la nivelul
universității şi, după caz, gruparea candidaţilor pe serii, în funcţie de temele şi
conducătorii lucrărilor şi celelalte criterii necesare bunei organizări a examenului;
b). verifică dosarele candidaţilor înscrişi la examene;
c). verifică referatele întocmite de conducătorii ştiinţifici pentru lucrările de licenţă şi
studiază lucrările respective;
d). asigură desfăşurarea în bune condiţii a examenului, în concordanţă cu prevederile
prezentei Metodologii şi cu celelalte cerinţe pedagogice şi deontologice privind
desfăşurarea examenelor;
e). completează şi semnează cataloagele de examen şi verifică corectitudinea acestora;
f). respectă şi aplică Procedura privind circuitul documentelor aferente examenelor de
finalizare a studiilor de licenţă şi masterat.
V. Organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor universitare de
licenţă / diplomă pentru absolvenţii altor instituţii de învăţământ superior
Art. 13. – Universitatea Româno-Germană din Sibiu, instituţie de învăţământ superior
acreditată, este instituţie organizatoare a examenului de licenţă pentru absolvenţii
instituţiilor de învăţământ superior de stat sau particulare acreditate sau autorizate să
funcţioneze provizoriu, în condiţiile legii.
Art. 14. – (1) Se pot înscrie la examenul de licenţă / diplomă absolvenţii programelor de
studii / specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu şi, după caz,
absolvenţii care au promovat examenul de selecţie în cadrul U.R.G.S.
(2) Înscrierea la examen se poate face doar dacă există încheiat un protocol în acest sens
între U.R.G.S. şi instituţia de la care provin absolvenţii sau există o aprobare individuală a
Senatului U.R.G.S. şi a Senatului universitar din instituţia de la care provine absolventul.
(3) Înscrierea se realizează de către instituţia de învăţământ superior în cadrul căreia
absolvenţii au finalizat studiile, în baza protocolului încheiat cu aprobarea Senatelor
universitare.
Art. 15. – (1) Universitatea Româno-Germană din Sibiu, ca instituţie organizatoare a
examenului de licenţă / diplomă, nu face niciun fel de discriminare între absolvenţii
proprii şi absolvenţii altor instituţii de învăţământ superior, prevederile prezentei
metodologii aplicându-se în egală măsură tuturor celor înscrişi la examenul de licenţă /
diplomă, inclusiv cele privitoare la taxa de înscriere şi participare la examen.
(2) Detaliile de ordin tehnic sunt stabilite în protocolul bilateral încheiat între U.R.G.S., pe
de o parte şi instituţia de învăţământ superior beneficiară, pe de altă parte, cu aprobarea
ambelor Senate universitare.

12
VI. Dispoziţii finale
Art. 16. – (1) Taxa pentru înscrierea şi participarea la examenul pentru finalizarea studiilor
universitare de licenţă în sesiunea iulie 2017 şi în sesiunile ulterioare este de 1.000 lei şi
va fi comunicată studenţilor prin afişare şi pe pagina web.
(2) Taxa pentru eliberarea certificatului de competenţă lingvistică este în cuantum de 50
lei şi se aplică numai pentru absolvenţii care provin din alte instituţii de învăţământ
superior în cazul în care nu se recunosc certificatele obţinute de aceştia.
(3) Absolvenţii proprii achită taxele în numerar la casieria Universităţii Româno-Germane
din Sibiu înainte de înscrierea propriu-zisă. Pentru absolvenţii altor instituţii de
învăţământ superior, costurile aferente organizării examenelor de finalizare a studiilor şi
modalitatea de plată se vor consemna în acordurile scrise încheiate cu instituţiile de la
care provin absolvenţii.
Art. 17. – (1) Frauda şi tentativa de fraudă se sancţionează cu excluderea din examen. Se
consideră tentativă de fraudă şi prezentarea, în cadrul examenului, a unor lucrări de
licenţă plagiate (fără citarea surselor), copiate ori procurate prin cumpărare sau pe alte
căi.
(2) Frauda sau tentativa de fraudă se constată printr-un proces-verbal semnat de cel puţin
doi membri ai comisiei de examen, însoţit de probe care să ateste realitatea faptei.
Art. 18. – (1) Diploma de licenţă, pentru absolvenţii care au promovat examenul de
licenţă, se eliberează de către Universitatea Româno-Germană din Sibiu.
(2) Absolvenţilor care au promovat examenul de licenţă li eliberează, la cerere, până la
primirea diplomelor, o adeverinţă din care să rezulte calitatea de absolvent cu examen de
licenţă, precum şi precizarea că adeverinţa respectivă este valabilă până la eliberarea
diplomei de licenţă.
(3) Adeverinţa de absolvire conferă titularului aceleaşi drepturi legale ca şi diploma şi
trebuie să conţină funcţia, numele şi semnătura persoanelor responsabile din instituţia de
învăţământ superior şi informaţiile următoare:
a) domeniul de studii universitare;
b) programul de studii/specializarea;
c) perioada de studii;
d) media de finalizare a studiilor;
e) statutul de acreditare/autorizare provizorie, forma de învăţământ, limba de predare,
locaţia geografică, numărul de credite şi actul normativ care le stabileşte (hotărâre a
Guvernului, ordin al ministrului, după caz).
(4) În caz de pierdere sau de distrugere, eliberarea unei noi adeverinţe urmează
procedurile legale privind eliberarea duplicatelor actelor de studii.
(5) Absolvenţilor care nu au promovat examenul de licenţă li se poate elibera, la cerere,
un certificat de absolvire a studiilor universitare care cuprinde informaţii privind forma de

13
învăţământ la care s-a organizat şcolarizarea, perioada de studii, mediile de promovare a
anilor de studii.
Art. 19. – Normele de redactare a lucrărilor de licenţă se elaborează şi se aprobă în cadrul
consiliilor facultăţilor şi se aduc la cunoştinţa absolvenţilor prin afişare la sediu şi pe
pagina proprie de web.
Art. 20. – (1) Prevederile prezentei Metodologii se aplică începând cu sesiunea de vară a
promoţiei 2017, inclusiv pentru absolvenţii promoţiilor anterioare, care nu au susţinut sau
nu au promovat examenul de licenţă.
(2) Pe data aprobării prezentei Metodologii, se abrogă Metodologia privind organizarea şi
desfăşurarea examenului de licenţă aprobată prin Hotărârea Senatului Universităţii
Româno-Germane din Sibiu nr. 1 din 31 ianuarie 2017.
_________________________________

Prezenta Metodologie a fost aprobată prin Hotărârea Senatului Universităţii

Româno-Germane din Sibiu nr. 3 din 30 ianuarie 2018

14
 PRECIZĂRI
- privind desfăşurarea examenului de finalizare a studiilor universitare de licenţă -
Examenul de licență constă în două probe:
- Proba 1. Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate;
- Proba 2. Prezentarea și susținerea lucrării de licență.
Consiliul Facultății de Științe Economice a hotărât ca, în sesiunile iulie, septembrie 2018 și
februarie 2019, proba 1 să se desfășoare sub forma unui test grilă iar pentru pregătirea
acesteia a fost elaborată prezenta lucrare. Pentru a fi utilă celor interesați se fac
următoarele precizări:
 în cadrul lucrării sunt cuprinse integral întrebările care vor fi utilizate la alcătuirea
testelor grilă;
 întrebările acoperă disciplinele economice fundamentale și de specialitate din
pachetul stabilit pentru examenul de licență;
 formularea întrebărilor are la bază tematica și bibliografia indicată pentru fiecare
disciplină din prezenta lucrare;
 pentru fiecare întrebare s-au formulat 4 (patru) variante de răspuns dintre care
doar 1 (una) este corectă;
 lucrarea cuprinde 5 domenii astfel: Domeniul Economie, Domeniul Management,
Domeniul Marketing, Domeniul Contabilitate, Domeniul Finanțe;
 studenții de la specializarea Management vor avea testul grilă alcătuit din
întrebări de la următoarele discipline: Microeconomie, Macroeconomie,
Management general, Logistică, Managementul producției, Managementul
calității, Managementul resurselor umane, Management strategic, Marketing
general, Bazele contabilității, Finanțe;
 studenții de la specializarea Contabilitate și informatică de gestiune vor avea
testul grilă alcătuit din întrebări de la următoarele discipline: Microeconomie,
Macroeconomie, Management general, Marketing general, Bazele contabilității,
Contabilitate financiară 1, Contabilitate financiară 2, Contabilitate de gestiune,
Sisteme informatice de gestiune, Contabilitate aprofundată, Finanțe;
 studenții de la specializarea Economia comerțului, turismului, serviciilor și
managementul calității vor avea testul grilă alcătuit din întrebări de la
următoarele discipline: Microeconomie, Macroeconomie, Management general,
Marketing general, Bazele contabilității, Economia comerțului, Economia
Serviciilor, Economia Turismului, Managementul calității, Comportamentul
consumatorului, Finanțe;
Testul grilă va conține 45 de întrebări.

15
16
 CAPITOLUL I - ECONOMIE

I.1. MICROECONOMIE
1. Din dublul caracter al activităţii umane, individuală şi socială, rezultă
responsabilităţi ale activităţii umane, cum ar fi:
a) Responsabilitate individuală;
b) Responsabilitate socială;
c) Responsabilitate existenţială;
d) Responsabilitate individuală şi responsabilitate socială.
2. În sens economic nevoile umane reprezintă:
a) Trebuinţele sau cerinţele oamenilor de a avea şi de a folosi bunuri
materiale şi servicii;
b) Structuri motivaţionale ale personalităţii care exprimă tendinţele
de reechilibrare ale organismului în forma unor impulsuri specifice;
c) Sunt cerinţe obiective ale existenţei purtătorilor lor, care pot fi
indivizi, grupuri sociale, naţiuni, colectivităţi internaţionale sau
colectivitatea mondială în ansamblul ei;
d) Ceea ce oamenii resimt direct sau indirect ca fiindu-le necesar
pentru existenţă, pentru formarea şi manifestarea personalităţii
lor.
3. Resursele unei firme, după natura lor, se împart în:
a) Resurse materiale, resurse umane,resurse financiare şi resurse
periodice;
b) Resurse materiale, resurse umane, resurse financiare şi resurse
informaţionale;
c) Resurse materiale, resurse umane, resurse financiare, resurse
informaţionale şi resurse proprii;
d) Resurse proprii şi resurse externe.
4. Caracteristica esenţială a resurselor este:
a) Raritatea;
b) Periodicitatea;

17
 c) Regenerabile;
d) Nelimitate.
5. Activitatea economică la scara unei colectivităţi, poate fi segmentată în:
a) Producţia propriu-zisă de bunuri, repartiţia (distribuţia) veniturilor,
schimbul acestora, consumaţia;
b) Producţia propriu-zisă de bunuri, repartiţia (distribuţia) veniturilor
şi piaţa;
c) Producţia propriu-zisă de bunuri, repartiţia (distribuţia) veniturilor,
schimbul acestora;
d) Cerere şi ofertă.
6. Indicatorii întreprinderilor în expresie monetară sunt:
a) Cifra de afaceri, profitul brut, valoarea adăugată, produsul intern
brut;
b) Cifra de afaceri, valoarea adăugată,profitul brut;
c) Cifra de afaceri, profitul brut, valoarea adăugată, profitul net;
d) Cifra de afaceri, profitul brut, valoarea adăugată, profitul net,
venitul net.
7. Elementele care definesc circuitul economic sunt:
a) Activităţile economice, subiecţii economici, veniturile acestora;
b) Activităţile economice, subiecţii economici, tranzacţiile, obiectul
acestora;
c) Activităţile economice, subiecţii economici, tranzacţiile, obiectul
acestora, conjunctura economică;
d) Activităţile economice, subiecţii economici, tranzacţiile, veniturile
acestora.
8. Economia naturală reprezintă:
a) Acel mod de organizare a economiei în care fiecare comunitate îşi
satisface necesităţile de consum din producţie proprie şi vânzarea
acestora pe piaţa liberă;
b) Prima formă de organizare a economiei cunoscută de societatea
omenească şi a fost predominantă în: comuna primitivă,
sclavagism şi feudalism;
c) Modul de organizare a economiei în care fiecare comunitate îşi
satisface necesităţile de consum din producţie proprie;
d) Modul de organizare a economiei în care fiecare comunitate îşi
satisface necesităţile de consum din produse naturale.

18
9. Economia de schimb reprezintă:
a) Forma de organizare a economiei de piaţă care are ca scop crearea
de bunuri destinate schimbului prin vânzare-cumpărare;
b) Forma de organizare a economiei de piaţă care are ca scop crearea
de bunuri destinate schimbului prin vânzare-cumpărare, inclusiv
pentru consumul propriu;
c) Organizare a economiei de piaţă care are ca scop crearea de
bunuri destinate schimbului;
d) Modul de organizare a economiei în care fiecare comunitate îşi
satisface necesităţile de consum prin vânzare-cumpărare.
10. Trăsături generale ale economiei de piaţă sunt:
a) Manifestarea autonomiei şi răspunderii decizionale a agenţilor
economici, dominaţia proprietăţii private în economie, piaţa este
centrul vital al economiei;
b) Concurenţa, preţul, expresia monetară a valorii unui bun, o
economie monetară, manifestarea autonomiei şi răspunderii
decizionale a agenţilor economici, dominaţia proprietăţii private în
economie, piaţa este centrul vital al economiei,existenta unui
cadru instituţional, mobilul întregii activităţi îl reprezintă
profitul,rolul statului se manifestă indirect şi global, bunurile
îmbracă forma economică de marfă;
c) Concurenţa, preţul, expresia monetară a valorii unui bun, o
economie monetară, manifestarea autonomiei şi răspunderii
decizionale a agenţilor economici, dominaţia proprietăţii private în
economie, piaţa este centrul vital al economiei,existenta unui
cadru instituţional, mobilul întregii activităţi îl reprezintă profitul,
piaţa este liberă fără constrângeri ale statului;
d) Dominaţia proprietăţii private în economie, piaţa este centrul vital
al economiei, mobilul întregii activităţi îl reprezintă profitul, rolul
statului se manifestă indirect şi global, bunurile îmbracă forma
economică de marfă.
11. Capitalul fix reprezintă:
a) Totalitatea bunurilor economice acumulate prin muncă a căror
utilizare face posibilă, prin reîntoarcerea lor în producţie, sporirea
randamentului sau măcar uşurarea muncii;
b) Acel capital cu valoare de sine stătătoare concretizat în mijloace de
producţie şi care funcţionează în activitatea economică;

19
 c) Acea parte a capitalului tehnic care participă la un singur ciclu de
producţie, este consumat sau profund transformat trebuind să fie
înlocuit cu fiecare nou ciclu de producţie;
d) Acea parte a capitalului tehnic format din bunuri cu folosinţă
îndelungată care servesc muncii în mai multe cicluri de producţie,
se consumă treptat şi se înlocuiesc după mai multe cicluri de
utilizare.
12. Eficienţa economică reprezintă:
a) Forma concretă cu cea mai largă sferă de acţiune pe care o
îmbracă raţionalitatea economică;
b) Cerinţa fundamentală care se impune în toate activităţile
economice;
c) Balanţa eforturilor (cheltuielile) cu veniturile (rezultatele) agentului
economic;
d) Maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine
la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi
consumaţi.
13. Ce înţelegeţi prin cerere de mărfuri?
a) Puterea de cumpărare a oamenilor exprimată prin cantitatea de
bunuri şi servicii cerute;
b) Reprezintă nevoile (trebuinţele) de bunuri şi servicii care se satisfac
prin intermediul pieţei, adică prin vânzare-cumpărare;
c) O relaţie directă între evoluţia veniturilor şi puterea de cumpărare
a consumatorilor;
d) O relaţie directă dintre preţul bunurilor şi serviciilor şi putere de
cumpărare a consumatorilor.
14. Ce înţelegeţi prin ofertă?
a) Reprezintă relaţia dintre inovaţie - structura producţiei - structura
cererii - structura pieţei;
b) Adaptarea ofertanţilor la cerinţele pieţei;
c) Reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii destinate vânzării, pe
piaţă, la un moment dat;
d) Cantitatea dintr-un produs sau serviciu din partea unui producător
sau unei unităţi economice.

20
15. Preţul reprezintă:
a) Expresia monetară a valorii de schimb a mărfurilor, sau cantitatea
de bani ce trebuie plătită în schimbul unei mărfi în cadrul
tranzacţiilor comerciale;
b) Rezultanta confruntării (negocierii) dintre cerere şi ofertă, ca un
efect al raportului ofertă/cerere, format în mod liber şi exprimat
pe piaţă;
c) Formarea, cel puţin sub raport cantitativ, a cererii şi ofertei;
d) Reflectarea condiţiilor interne de producţie şi desfacere, iar
mărimea lui se ajustează în raport de condiţiile pieţei, generând
venituri atunci când depăşeşte nivelul costurilor private.
16. Prin costul de producţie înţelegem:
a) Efortului pe care producătorul îl face pentru producţia sau serviciul
pe care le oferă, în funcţie de acest efort el va şti cum să se
orienteze pentru ca activitatea lui să fie cât mai eficientă;
b) Elementele de cost determinate de consumul de materii prime,
materiale, de combustibil, energie şi apă şi cheltuielile care
reprezintă amortizarea capitalului fix (a maşinilor, utilajelor,
clădirilor etc.);
c) Ansamblul de cheltuieli necesare pentru obţinerea unui volum de
producţie dat sau volum de servicii efectuat;
d) Acele cheltuieli formate din cheltuieli materiale, cheltuieli cu
munca, cheltuieli generale.
17. În teoria şi practica economică se operează cu următoarele tipuri de cost:
a) Cheltuieli cu producţia, cu aprovizionarea, cu desfacerea şi
cheltuieli cu cercetarea;
b) Cost global, cost marginal, cost mediu;
c) Costul de producţie este un indiciu al efortului pe care
producătorul îl face pentru producţia sau serviciul pe care le oferă;
d) Cost global, cost marginal, cost mediu, cost fix, cost variabil.
18. Într-o exprimare sintetică piaţa reprezintă:
a) Sistemul de relaţii si tranzacţii de vânzare-cumpărare care se
desfăşoară într-un spaţiu şi într-un timp determinat;
b) Loc, real sau imaginar, de întâlnire a cererii cu oferta;
c) Raporturile dintre oraş şi ţinuturile agrare, pe baza diviziunii muncii
dintre oraş şi sat, odată cu dezvoltarea meşteşugurilor;

21
 d) Ansamblul de relaţii de vânzare-cumpărare ce se statornicesc între
agenţii economici ofertanţi şi solicitanţii de mărfuri, pe baza legii
cererii şi ofertei.
19. Piaţa joacă un rol esenţial şi îndeplineşte funcţii importante în economia
unei ţări. Care sunt acestea?
a) Are rolul de a adapta şi aduce în stare de compatibilitate a
intereselor şi pretenţiilor cumpărătorilor şi vânzătorilor,mijloceşte
vânzarea mărfurilor şi deci recuperarea cheltuielilor şi obţinerea
profitului de către vânzător,îndeplineşte rolul de sistem de
comunicaţie a informaţiilor necesare agenţilor economici, în
calitatea lor de producători şi consumatori,creează posibilitatea,
pentru fiecare individ, de a alege căile de satisfacere a
trebuinţelor, constituindu-se într-un factor al democraţiei, reglează
întregul sistem economic şi orientează evoluţia tuturor activităţilor
şi agenţilor economici;
b) Îndeplineşte rolul de sistem de comunicaţie a informaţiilor
necesare agenţilor economici, în calitatea lor de producători şi
consumatori,creează posibilitatea, pentru fiecare individ, de a
alege căile de satisfacere a trebuinţelor, constituindu-se într-un
factor al democraţiei, reglează întregul sistem economic şi
orientează evoluţia tuturor activităţilor şi agenţilor economici;
c) Are rolul de a adapta şi aduce în stare de compatibilitate a
intereselor şi pretenţiilor cumpărătorilor şi vânzătorilor,mijloceşte
vânzarea mărfurilor şi deci recuperarea cheltuielilor şi obţinerea
profitului de către vânzător,îndeplineşte rolul de sistem de
comunicaţie a informaţiilor necesare agenţilor economici, în
calitatea lor de producători şi consumatori,creează posibilitatea,
pentru fiecare individ, de a alege căile de satisfacere a
trebuinţelor, constituindu-se într-un factor al democraţiei;
d) Desemnează spaţiul şi cadrul economico-social în care se stabilesc
relaţiile între agenţii economici în procesul producerii şi schimbului
bunurilor economice care îmbracă forma economică de marfă.
20. În condiţiile în care se desfăşoară în mod deschis, loial şi este
supravegheată de puterea publică, concurenţa îndeplineşte anumite
funcţii:
a) Stimulează progresul general,îndeplineşte rolul de mecanism
motor al economiei de piaţă,prin sporirea dimensiunilor
capitalului, contribuie la realizarea progresului tehnico-economic,
împiedică unele întreprinderi să deţină poziţia de monopol şi să
câştige profituri de monopol;

22
 b) Stimulează progresul general,îndeplineşte rolul de mecanism
motor al economiei de piaţă, acționează ca o lege economică
importantă,este o confruntare dintre agenţii economici;
c) Contribuie la realizarea progresului tehnico-economic, împiedică
unele întreprinderi să deţină poziţia de monopol şi să câştige
profituri de monopol, este o confruntare dintre agenţii economici;
d) Se desfăşoară prin intermediul unor modalităţi specifice, cu
ajutorul unor instrumente de natură economică si extraeconomică.
Bibliografie
Bălan George - Microeconomie - suport de curs în format electronic;
Bălan George, Vasiu Diana - Microeconomie. Note de seminar. Editura Burg, 2010;
Bălan George - Microeconomie, Editura Burg, 2009;
Cozmescu I. - Microeconomie. Suport de curs, biblioteca universităţii;
Bălan G. - Macroeconomie. Suport de curs în format electronic 2008;
Bacescu-Cărbunaru A. - Dicționar de macroeconomie. Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
Bentoiu Claudia - Macroeconomie. Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007;
Bentoiu Claudia - Macroeconomie. Aplicaţii. Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007;
Bacescu Marius - Politici macroeconomice de integrare a României în Uniunea Europeană.
Editura Economică, Bucureşti, 2008.

23
 I.2. MACROECONOMIE
1. Macroeconomia se ocupă cu:
a) Studiul structurii, funcţionalităţii și comportamentului de ansamblu
al sistemului economiei naţionale, în strânsă conexiune cu sistemul
economiei mondiale și cu mediul înconjurător, în scopul
determinării volumului total de bunuri şi servicii şi a tuturor
variabilelor care-l influenţează;
b) Analiza calitativă a mecanismului de funcţionare al economiei
naţionale;
c) Delimitarea principalelor agregate si fluxuri naţionale care să
permită cunoaşterea activităţii economice de ansamblu;
d) Asigurarea condiţiilor pentru alocarea eficientă a resurselor şi
corectarea externalităţilor negative asupra mediului.
2. Sistemul conturilor naţionale (S.C.N.) se bazează pe următoarele grupe
de instrumente:
a) Agenţii economici, operaţiunile, conturile;
b) Agenţii economici, producţie, consum acumulare, restul lumii;
c) Sursele de finanţare a investiţiilor şi creşterii stocurilor;
d) Sumele folosite pentru achiziţii imobiliare sau mobiliare,
transferurile de capital și consumul de capital fix.
3. Principalii indicatori sintetici care caracterizează o economie naţională
sunt:
a) Produsul global brut (P.G.B.), produsul intern brut (P.I.B.), produsul
naţional brut (P.N.B.), produsul naţional net (P.N.N.), venitul
naţional (V.N.), PNB real;
b) Produsul global brut (P.G.B.), produsul intern brut (P.I.B.), produsul
naţional brut (P.N.B.), produsul naţional net (P.N.N.), venitul
naţional (V.N.);
c) Produsul global brut (P.G.B.), produsul intern brut (P.I.B.), produsul
naţional brut (P.N.B.), produsul naţional net (P.N.N.), venitul
naţional (V.N.), PNB real, rata de creştere a PNB;
d) Produsul intern brut (P.I.B.), produsul naţional brut (P.N.B.),
produsul naţional net (P.N.N.), venitul naţional (V.N.), PNB real,
rata de creştere a PNB.
4. Intervenţia statului în economie se face prin:
a) Realizarea unei balanţe de plăţi externe echilibrate prin controlul
cotei deficitului acesteia în raport cu PIB-ul;

24
 b) Politici structurale, politici de ajustare, politici de mediu;
c) Protejarea mediului înconjurător prin controlul gradului de
poluarea solului, apei, aerului şi conservarea biodiversităţii;
d) Garantarea dreptului de proprietate şi aplică politicile
macroeconomice.
5. Cererea agregată cuprinde următoarele:
a) Cheltuieli pentru efectuarea de către firme, sub formă de investiţii
pentru formarea brută a capitalului;
b) Cerinţele solvabile de bunuri şi servicii care au acoperire în venituri
disponibile, şi nu include rezultatul nedorit pe care firmele îl
produc dar nu-l pot vinde;
c) Cheltuielile agenţilor economici străini pentru a importa dintr-o
anumită ţară respectiv pentru a plăti exporturile acelei ţări;
d) Cheltuieli pentru achiziţionarea de bunuri făcute de către
populaţie.
6. Oferta agregată exprimă:
a) Oferta de produse pentru achiziţionarea de către firme, sub formă
de investiţii pentru formarea brută a capitalului;
b) Valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse într-o economie
într-un anumit interval de timp;
c) Efectul bogăţiei - care arată că dacă preţurile cresc, ca urmare
valoarea bogăţiei acumulate de populaţie se reduce, ca urmare se
micşorează cererea din partea menajelor, ceea ce duce la
micşorarea cererii agregate;
d) Oferta de produse pentru achiziţionarea de către firme, sub formă
de investiţii pentru formarea brută a capitalului şi pentru nevoile
menajelor.
7. Creşterea economică poate fi definită ca:
a) Situaţia în care rezultatele economice si populaţia totală sporesc în
acelaşi ritm, iar nivelul rezultatelor pe locuitor rămâne constant;
b) Situaţia în care rezultatele macroeconomice pe locuitor au o
tendinţă de scădere, menţinându-se sub control o serie de corelaţii
fundamentale de echilibru, cu compromisuri acceptabile pe planul
eficienţei economice şi al nivelului de trai;
c) Reprezentând procesul de sporire a dimensiunilor rezultatelor
economice, determinate de combinarea şi folosirea factorilor de
producţie şi reliefate prin indicatorii macroeconomici - produsul

25
 intern brut, produsul naţional brut şi venitul naţional în termeni
reali, atât pe total, cât şi pe locuitor;
d) Mărimea sau nivelul output-ului prezent faţă de perioada
anterioară şi se măsoară cu ajutorul ratelor de creştere.
8. Ce înţelegem prin inflaţie?
a) Inflaţia este un fenomen monetaro-material, deoarece creşterea
generalizată a preţurilor şi diminuarea puterii de cumpărare a
banilor;
b) Inflaţia caracterizează situaţia în care, pe termen lung, cererea de
bunuri şi servicii este mai mare decât oferta, fapt ce antrenează
după sine, deplasarea în sus a ansamblului preţurilor;
c) Inflaţia reprezintă acea stare de dezechilibru economic în care
masa monetară existentă în economie depăşeşte necesarul real de
monedă, ducând la creşterea generalizată a preţurilor şi la
scăderea puterii de cumpărare a banilor;
d) Inflaţia caracterizează situaţia în care producţia stagnează, fără ca
masa monetară să se micşoreze, accentuându-se, astfel
dezechilibrul dintre cerere şi ofertă şi fenomenul inflaţiei.
9. Apariţiei inflaţiei este determinată de mai multe cauze. Care sunt
acestea?
a) Inflaţia este un fenomen complex care este determinat de mai
multe cauze nu numai economice ci şi social-politice;
b) Emisiune excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri şi
servicii;excedentul de cerere agregată peste oferta agregată;
creşterea costurilor de producţie independent de cererea
agregată;
c) Anticipaţiile raţionale cu privire la dinamica preţurilor;evaluarea
unor oportunităţi secvenţiale;cauze social politice;
d) Cauze obiective şi cauze subiective.
10. Efectele inflaţiei, de natura costurilor, sunt:
a) Scăderea puterii de cumpărare a deţinătorilor de
obligaţiuni;scăderea puterii de cumpărare a veniturilor nominale
din salarii sau alte venituri fixe;scăderea valorii creditelor acordate;
b) Scăderea puterii de cumpărare a veniturilor nominale din salarii
sau alte venituri fixe;scăderea valorii creditelor acordate;câştiguri
ale celor ce obţin venituri variabile, adică indexate la rata inflaţiei;

26
 c) Scăderea puterii de cumpărare a deţinătorilor de
obligaţiuni;câştiguri ale celor ce obţin venituri variabile, adică
indexate la rata inflaţiei;
d) Condiţiile sporirii preţurilor, aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii
de consum (coş de bunuri) costă mai mult, scăzând puterea de
cumpărare a salariului şi, în consecinţă, având loc creşterea
costului vieţii.
11. Efectele inflaţiei, de natura beneficiilor, sunt:
a) Câştiguri ale debitorilor; câştiguri ale celor ce obţin venituri
variabile, adică indexate la rata inflaţiei;proprietari de orice
fel;salariaţi care solicită indexări ale salariilor peste rata inflaţiei;
b) Condiţiile sporirii preţurilor, aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii
de consum (coş de bunuri) costă mai mult, scăzând puterea de
cumpărare a salariului şi, în consecinţă, având loc creşterea
costului vieţii;
c) Scăderea puterii de cumpărare a veniturilor nominale din salarii
sau alte venituri fixe; scăderea valorii creditelor acordate;
proprietari de orice fel; salariaţi care solicită indexări ale salariilor
peste rata inflaţiei;
d) Se diminuează înclinaţia spre economisire;se extinde creditul de
consum;are loc creşterea salariilor neînsoţită de sporirea
rezultatelor muncii.
12. Ce înţelegeţi prin şomaj?
a) Populaţia care dispune de capacităţi fizice şi intelectuale pentru a
desfăşura o activitate utilă şi nu are loc de muncă;
b) Este o stare normală într-o economie de piaţă;
c) Este o stare economică datorită conjuncturii economice naţionale
şi internaţionale;
d) Este o stare de dezechilibru pe piaţa muncii în cadrul căreia există
un excedent de ofertă de muncă faţă de cererea de muncă.
13. Apariţia şomajului este determinată de o multitudine de cauze obiective
cât şi subiective. Acestea sunt:
a) Conjunctura economică naţională şi internaţională; progresul
tehnic;starea de dezechilibru pe piaţa muncii;
b) Ritmul de creştere economică în condiţiile unei productivităţi a
muncii ridicate;

27
 c) Progresul tehnic;starea de dezechilibru pe piaţa muncii; ritmul de
creştere economică în condiţiile unei productivităţi a muncii
ridicate;
d) Ritmul de creştere economică în condiţiile unei productivităţi a
muncii ridicate;progresul tehnic; criza economică; modificări de
structură a ramurilor şi sectoarelor economice;imigrarea -
emigrarea;conjunctura economică şi politică internaţională
nefavorabilă.
14. Politici active de combatere a şomajului se referă la:
a) Dezvoltarea serviciilor publice;extinderea ocupării
atipice;acordarea de facilităţi care să stimuleze mobilitatea forţei
de muncă;venitul asigurat şomerului;
b) Măsuri şi acţiuni care să asigure şomerilor involuntari un anumit
venit pentru un trai decent sau de subzistenţă;
c) Organizarea de cursuri de calificare;stimularea agenţilor
economici; încurajarea investiţiilor;acordarea de facilităţi agenţilor
economici care angajează şomeri de lungă durată precum şi
tineri;încurajarea efectuării unor lucrări de utilitate
publică;dezvoltarea serviciilor publice;extinderea ocupării atipice;
d) Responsabilitatea guvernelor de a elabora politici al căror obiectiv
îl constituie reducerea proporţiilor acestuia, asigurarea protecţiei
sociale.
15. Moneda constituie unul din instrumentele majore ale economiei de
piaţă. Ea este definită astfel:
a) Ea este considerată un activ lichid ale cărei forme se modifică în
funcţie de structurile economice şi sociale;
b) Moneda constituie ansamblul mijloacelor de plată imediat
utilizabile pentru efectuarea de reglementări şi acceptate într-o
anumită comunitate;
c) Moneda reprezintă doar piesele metalice;
d) Permite desfăşurarea procesului de circulaţie a mărfurilor,
schimbul de bunuri şi servicii.
16. Când vorbim de funcţiile clasice ale monedei, ne referim la:
a) Depozitele la vedere ale populaţiei şi agenţilor economici, păstrate
în băncile comerciale;
b) Descrierea componenţa masei monetare prin indicatori statistici cu
o autonomie relativă;efectuarea plăţilor către clienţii băncilor, atât
prin resursele în numerar, cât şi prin banii de cont;

28
 c) Etalon al valorii sau unitate de cont; mijlocitor al
schimbului,funcţia de rezervă;
d) Emisiunea de bilete împreună cu moneda divizionară alcătuiesc
numerarul aflat în circulaţie; prin totalitatea formelor de monedă,
a principiilor şi normelor juridice, economice, care reglementează
circulaţia monetară în interiorul unei ţări formează sistemul
monetar.
17. Componentele masei monetare sunt:
a) Lichiditatea şi agregatul monetar;
b) Numerarul;depozitele băncilor comerciale plasate la Banca
Centrală ca rezerve minime obligatorii;depozitele la vedere ale
populaţiei şi agenţilor economici, păstrate în băncile
comerciale;depozitele la termen ale populaţiei şi firmelor;
c) Banii primari;banii secundari; Lichiditatea şi agregatul monetar;
d) Sistemul monetar;suma mijloacelor băneşti existente în conturile
bancare ale clienţilor, plus monetarul aflat în circulaţie.
18. Subiecţii principali ai pieţei monetare sunt:
a) Obiectul pieţei monetare, structura pieţei monetare, procesul
confruntării cererii de monedă cu oferta de monedă, finanţarea şi
refinanţarea;
b) Cererea de împrumuturi din partea agenţilor economici şi a
statului cu oferta de resurse monetare venită de la instituții
financiare, persoane individuale şi agenţi economici;
c) Piaţa monetară circumscrie ansamblul relaţiilor, instituţiilor şi
pârghiilor prin care disponibilităţile monetare sunt transferate în
domeniile deficitare de monedă;
d) Statul, Banca Naţională, sistemul bancar, casa de economii,
societăţile financiare, Trezoreria, agenţii economici, populaţia.
19. Forme de manifestare a rolului statului în economie se prezintă astfel:
a) Intervenţia statului în economie o constituie asigurarea stabilităţii
în funcţionarea economiei, relansarea şi creşterea economică,
înlăturarea stărilor de depresiune, diminuarea şomajului şi inflaţiei,
mărirea puterii de cumpărare;
b) Afirmarea statului ca producător şi consumator;asigurarea
echilibrului monetar;
c) Afirmarea statului ca producător şi consumator;prin instrumente
de politică economică;politica de control, direct sau/şi indirect,
asupra preţurilor şi veniturilor;în domeniul protecţiei

29
 sociale;politica de protejare a concurenţei;elaborarea de programe
sau planuri de dezvoltare economică;importante sarcini în cadrul
relaţiilor economice externe;
d) Politica de control, direct sau/şi indirect, asupra preţurilor şi
veniturilor; afirmarea statului ca producător şi
consumator;asigurarea echilibrului monetar.
20. Politica bugetară se concretizează prin bugetul de stat. Acesta poate fi
definit astfel:
a) Este un document de sinteză, elaborat şi administrat de către
Guvern şi autorizat prin vot de către Parlament, ce reflectă marile
categorii de resurse şi sarcini ale statului, constituind forma
principală de manifestare a politicii sale financiare;
b) Bugetul de stat constituie principala componentă a bugetului
public naţional alături de bugetele locale;
c) Se prezintă sub forma unei balanţe economice în care sunt
prevăzute şi autorizate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului;
d) Bugetul de stat este principalul instrument financiar al statului.

Bibliografie
Bălan George - Microeconomie-suport de curs în format electronic;
Bălan George, Vasiu Diana - Microeconomie. Note de seminar. Editura Burg,2010;
Bălan George - Microeconomie,Editura Burg, 2009;
Cozmescu I. - Microeconomie. Suport de curs, biblioteca universităţii;
BălanG. - Macroeconomie. Suport de curs în format electronic 2008;
Bacescu-Cărbunaru A.- Dicționar de macroeconomie. Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
Bentoiu Claudia - Macroeconomie. Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007;
Bentoiu Claudia - Macroeconomie. Aplicaţii. Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007;
Bacescu Marius - Politici macroeconomice de integrare a României în Uniunea Europeană.
Editura Economică, Bucureşti, 2008.

30
 I.3. ECONOMIA SERVICIILOR
1. În „Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi
vocabular” (SR EN ISO 9000:2001), produsul este definit ca fiind:
a) Orice lucru care poate fi oferit pe piaţă în scopul captării
interesului, al achiziţionării, al utilizării sau al consumului şi care
poate satisface o dorinţă sau o nevoie;
b) Un rezultat al unui proces, adică al unui ansamblu de activităţi
corelate sau în interacţiune, care transformă intrările în ieşiri;
c) Bunul material a rezultat în urma unui proces de muncă;
d) Totalitatea obiectelor sau a bunurilor a fost obţinută în procesul de
fabricaţie.
2. Conceptul de serviciu, conform Academiei de Studii Economice,
reprezintă:
a) O activitate umană, cu un conţinut specializat, având ca rezultat
efecte utile, imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei
nevoi sociale;
b) Un ansamblu de „meserii” (contabili, secretare, vânzători etc.) care
se exercită în societăţi de servicii (bănci, companii de transport
etc.) sau în întreprinderile industriale sau agricole;
c) Activităţi economice care nu sunt nici producţie industrială, nici
minerit, nici agricultură;
d) Orice lucru care poate fi oferit pe piaţă în scopul captării
interesului, al achiziţionării, al utilizării sau al consumului şi care
poate satisface o dorinţă sau o nevoie.
3. Principalele caracteristici, care descriu natura unică a serviciilor, sunt:
a) Imaterialitatea şi intangibilitatea, nestocabilitatea, simultaneitatea
producţiei şi consumului, non-durabilitatea, lipsa proprietăţii,
eterogenitatea, inseparabilitatea serviciilor de persoana
prestatorului, precum şi de a utilizatorului, perisabilitatea;
b) Imaterialitatea şi intangibilitatea, nestocabilitatea, simultaneitatea
producţiei şi consumului, non-durabilitatea, lipsa proprietăţii,
eterogenitatea,, inseparabilitatea serviciilor de persoana
prestatorului, precum şi de a utilizatorului;
c) Imaterialitatea şi intangibilitatea, nestocabilitatea, simultaneitatea
producţiei şi consumului, non-durabilitatea, lipsa proprietăţii,
eterogenitatea;
d) Nestocabilitatea, simultaneitatea producţiei şi consumului, non-
durabilitatea, lipsa proprietăţii, eterogenitatea, inseparabilitatea

31
 serviciilor de persoana prestatorului, precum şi de a utilizatorului,
perisabilitatea.
4. Sistemului economic global cuprinde următoarele sectoare economice:
a) Sectorul primar, sectorul secundar, sectorul financiar, sectorul
productiv;
b) Sectorul primar, sectorul secundar, sectorul terțiar;
c) Sectorul primar, sectorul secundar, sectorul productive;
d) Sectorul primar, sectorul financiar și non-financiar, sectorul terțiar.
5. Principalele opinii împotriva globalizării:
a) Globalizarea se hrăneşte dintr-un capitalism putred, ultimul act al
unei opere de 2000 de ani de concentrare a puterii şi bogăţiei,
creşterea numărului de războaie, creşterea violenţei, degradarea
ireversibilă a mediului, o nouă formă a colonialismului corporatist,
care afectează ţările sărace şi pe săracii din ţările bogate;
b) Globalizarea este consecinţa Ia scară mondială a unui mileniu de
colonialism proslăvit, creşterea numărului de războaie, creşterea
violenţei, degradarea ireversibilă a mediului, un fenomen ale cărui
efecte negative depăşesc cu mult beneficiile;
c) Globalizarea este considerată un proces neutru, cu unele elemente
negative nefericite, dar datorate mai ales administrării
defectuoase a unei noi realităţi, este o realitate crudă, nu ai ce să
faci, întotdeauna vor fi învinşi;
d) Creşterea numărului de războaie, creşterea violenţei, degradarea
ireversibilă a mediului, o nouă formă a colonialismului corporatist,
care afectează ţările sărace şi pe săracii din ţările bogate.
6. Globalizarea înseamnă, însă, şi multe oportunităţi:
a) Economia globală se caracterizează prin cel mai ridicat grad de
integrare a activităţilor economice, liberalizarea comerţului şi a
fluxurilor de capital, precum şi reducerea costurilor de transport
au dinamizat viteza de integrare a pieţelor;
b) Taxele vamale au cunoscut o reducere continuă în ultimii ani,
scăderea costurilor de producţie, ceea ce permite reducerea
preţurilor bunurilor şi serviciilor;
c) Mobilitatea capitalurilor, internaţionalizarea producţiei, libera
circulaţie a mărfurilor, sporirea concurenţei;
d) Economia globală se caracterizează prin cel mai ridicat grad de
integrare a activităţilor economice, liberalizarea comerţului şi a
fluxurilor de capital, scăderea costurilor de producţiei.

32
7. Printre particularităţile pieţei serviciilor rezultate din modul de
manifestare a concurenţei enumerăm:
a) Neomogenitatea majorităţii serviciilor, afectarea atomicităţii,
existenţa unor bariere la pătrunderea (lansarea) pe piaţă, limitarea
transparenţei;
b) Inseparabilitatea unor servicii de persoana prestatorului şi
respectiv a utilizatorului, imaterialitatea serviciilor;
c) Piaţa serviciilor este o piaţă imperfectă din punct de vedere al
modului de manifestare a concurenţei, acelaşi serviciu este specific
fiecărui prestator;
d) Neomogenitatea majorităţii serviciilor, afectarea atomicităţii,
acelaşi serviciu este specific fiecărui prestator.
8. Cererea de servicii este determinată de condiţii esenţiale de existenţă:
a) Se satisface partea principală a nevoii de consum, existenţa pe
piaţă a serviciului şi capacitatea cumpărătorului de a plăti pentru
serviciul respectiv;
b) Disponibilitatea de a cumpăra serviciul respectiv, existenţa dorinţei
clientului de a consuma într-o anumită cantitate un serviciu,
posibilitatea de a achiziţiona serviciul respectiv, determinată în
principal de solvabilitatea consumatorului;
c) Însumarea tuturor cererilor individuale, existenţa pe piaţă a
serviciului şi capacitatea cumpărătorului de a plăti pentru serviciul
respectiv;
d) Disponibilitatea de a cumpăra serviciul respectiv, existenţa pe
piaţă a serviciului şi capacitatea cumpărătorului de a plăti pentru
serviciul respectiv.
9. Factorii de influenţă ai cererii de servicii se pot grupa în următoarele
categorii:
a) Tarifele practicate, veniturile consumatorului, tarifele serviciilor
substituibile;
b) Factorii demografici, factorii socio-culturali, raportul timp liber-
venituri;
c) Factori specifici cererii de servicii internaţionale, factori specifici
cererii de servicii pentru întreprinderi;
d) Factori generali şi factori specifici.
10. Metodele utilizate în studierea cererii de servicii sunt:
a) Metode care se bazează pe un instrumentar matematic, pe tehnici
de simulare, pe norme de consum;
33
 b) Metode descriptive, funcționale și inductive;
c) Metode analitice, metode statistice, metode normative;
d) Metode analitice, metode statistice, metode descriptive,
funcționale și inductive.
11. Factori specifici de influenţă ai cererii de servicii sunt grupați astfel:
a) Tarifele practicate, veniturile consumatorului, tarifele serviciilor
substituibile şi complementare, preferinţele consumatorului şi
factorul timp;
b) Servicii prestate în special pentru populaţie, servicii prestate în
special pentru întreprinderi, servicii internaţionale;
c) Factorii demografici, factorii socio-culturali, raportul timp liber-
venituri;
d) Factori ai mediului intern și mediului extern, cu cele două
componente, micro-mediul şi macro-mediul.
12. Particularităţile ofertei de servicii ce se regăsesc la majoritatea
serviciilor, sunt:
a) Producerea unor servicii personalizate, ceea ce poate crea
dificultăţi pentru prestator, un sistem aparte de relaţii stabilite
între prestator şi consumator, cu consecinţe benefice pentru
ambele părţi.
b) Oferta de servicii poate fi oferta individuală de servicii şi oferta
agregată;
c) Netransferabilitatea ofertei, dificultatea protecţiei juridice a
serviciului, implicarea consumatorului în producerea serviciului,
oferta de servicii este o ofertă potenţială;
d) Netransferabilitatea ofertei, dificultatea protecţiei juridice a
serviciului, oferta de servicii poate fi oferta individuală de servicii şi
oferta agregată.
13. Categoriile de oferte ale serviciilor sunt:
a) Oferta individuală de servicii şi oferta agregată;
b) Oferta de servicii la nivelul unui singur agent economic și
cantităţile dintr-un serviciu pe care un agent economic le pune la
dispoziţia clienţilor spre vânzare;
c) Cantităţile totale de servicii puse la dispoziţia consumatorilor finali
sau utilizatorilor la un moment dat și ofertele individuale ale
tuturor întreprinderilor prestatoare;

34
 d) Oferta de servicii la nivelul unui singur agent economic și ofertele
individuale ale tuturor întreprinderilor prestatoare.
14. Cei mai importanți factori de influenţă ai ofertei de servicii sunt:
a) Orientarea investitorilor, cererea nesatisfăcută, volumul şi
structura cererii, tarifele percepute de prestatorii de servicii, lipsa
mijloacelor financiare, raportul preţ-calitate, calitatea serviciilor,
preţurile şi cantităţile de servicii complementare;
b) Orientarea investitorilor, tarifele percepute de prestatorii de
servicii, raportul preţ-calitate, calitatea serviciilor, informarea
permanentă a consumatorilor privind oferta de servicii, preţurile şi
cantităţile de servicii complementare, factorul timp;
c) Costurile de producţie, cererea nesatisfăcută, orientarea
investitorilor, tarifele percepute de prestatorii de servicii,
informarea permanentă a consumatorilor privind oferta de servicii,
taxele, impozitele şi subvenţiile;
d) Volumul şi structura cererii, cererea nesatisfăcută, manifestarea
cererii efective, cererea potenţială, costurile de producţie, tariful
de piaţă al serviciului, tariful şi cantitatea serviciilor substituibile,
preţurile şi cantităţile de servicii complementare, taxele,
impozitele şi subvenţiile, numărul prestatorilor de servicii, factorul
timp.
15. În literatura de specialitate sunt recunoscute mai multe metode
cantitative de stabilire a tarifelor serviciilor pe pieţe cu concurenţă
imperfectă. Acestea sunt:
a) Metoda marjei de profit adăugată la costuri, metoda pragului de
rentabilitate, metoda costului marginal egal cu venitul marginal;
b) Metoda marjei de profit adăugată la costuri, determinarea
producţiei minime, determinarea tarifului minim;
c) Metoda pragului de rentabilitate, metoda costului marginal egal cu
venitul marginal, determinarea producţiei minime, determinarea
tarifului minim;
d) Metoda pragului de rentabilitate, metoda costului marginal egal cu
venitul marginal.
16. Pentru ca o întreprindere prestatoare de servicii să-şi formeze o ofertă de
servicii, trebuie îndeplinite mai multe condiţii:
a) Cunoaşterea atât cantitativă şi structurală, cât şi a localizării în
timp şi spaţiu a cererii nesatisfăcute, să dispună de mijloacele
financiare necesare;

35
 b) Disponibilitatea producerii unui anumit serviciu, capabilitatea
întreprinderii de a produce un anumit serviciu, management
performant care să asigure recuperarea costurilor necesitate de
producerea şi comercializarea serviciului;
c) Disponibilitatea producerii unui anumit serviciu, cunoaşterea atât
cantitativă şi structurală, cât şi a localizării în timp şi spaţiu a cererii
nesatisfăcute, să dispună de mijloacele financiare necesare;
d) Cunoaşterea atât cantitativă şi structurală, cât şi a localizării în
timp şi spaţiu a cererii nesatisfăcute, să dispună de mijloacele
financiare necesare, management performant care să asigure
recuperarea costurilor necesitate de producerea şi comercializarea
serviciului.
17. Activităţile de servicii de piaţă cuprind:
a) Tranzacţii imobiliare, închirierea maşinilor şi echipamentelor fără
operator, activităţi de informatică;
b) Hoteluri şi restaurante, agenţii de voiaj, închirierea bunurilor
personale, activităţi fotografice, activităţi recreative, alte activităţi
de servicii personale;
c) Servicii de piaţă prestate în principal pentru populaţie, servicii de
piaţă prestate în principal pentru operatorii economici, servicii de
transporturi, depozitare şi comunicaţii;
d) Servicii de piaţă prestate în principal pentru populaţie, alte
activităţi de servicii personale.
18. După criteriul situării în timp faţă de derularea procesului de producţie
propriu-zis, serviciile pentru agenţii economici, se subdivid în
următoarele grupe:
a) Servicii comerciale prestate agenţilor economici, transporturile,
serviciile în domeniul comunicaţiilor;
b) Servicii situate în amonte de producţie, servicii prestate în timpul
producţiei, servicii desfăşurate în paralel cu producţia, servicii
situate în aval de producţie;
c) Serviciile în domeniul comunicaţiilor, Serviciile de intermediere
financiară, “Noile servicii”
d) Servicii pentru prelucrarea datelor, dezvoltarea de programe,
întreţinerea calculatoarelor, servicii de consultanţă şi inginerie
informatică (conceperea şi instalarea de sisteme) şi câteva servicii
tehnice specializate ca securitatea informaţiilor şi asigurarea
condiţiilor exterioare de funcţionare a computerelor.

36
 19. Principalii factori care determină eterogenitatea ocupaţiilor şi a
sistemelor de ocupare a forţei de muncă în domeniul terţiar sunt:
a) Eterogenitatea tehnică, concentrarea economică, formele de
organizare, interesele economice şi instituţionale;
b) Utilizarea cu prioritate a rezultatelor progresului ştiinţific şi tehnic,
practicarea unui management modern, perfecţionarea relaţiilor cu
clienţii;
c) Gradul de satisfacere a cererii de servicii, gradul de flexibilitate
(promptitudine) cu care se răspunde la situaţii de urgenţă, gradul
de eficienţă în rezolvarea problemelor privind serviciul;
d) Gradul de anticipare a nevoilor clientului, gradul de precizie în
definirea conţinutului serviciului, concentrarea economică.
20. Principalele căi de creştere a productivităţii muncii în sistemul serviciilor
sunt:
a) Rentabilitatea, nivelul costurilor, eficienţa utilării factorilor de
producţie, eficienţa investiţiilor, eficienţa socială;
b) Cunoașterea: gradului de anticipare a nevoilor clientului, gradului
de precizie în definirea conţinutului serviciului, gradului de
satisfacere a cererii de servicii, gradului de flexibilitate
(promptitudine) cu care se răspunde la situaţii de urgenţă;
c) Cunoașterea: gradului de anticipare a nevoilor clientului, gradului
de precizie în definirea conţinutului serviciului, gradului de
satisfacere a cererii de servicii, gradului de flexibilitate
(promptitudine) cu care se răspunde la situaţii de urgenţă, gradului
de eficienţă în rezolvarea problemelor privind serviciul;
d) Perfecţionarea formării şi calificării forţei de muncă, îmbunătăţirea
metodelor de motivare a angajaţilor, utilizarea cu prioritate a
rezultatelor progresului ştiinţific şi tehnic, practicarea unui
management modern,perfecţionarea relaţiilor cu clienţii.

Bibliografie
Bălan, G. - Economia serviciilor. Suport de curs in format electronic;
Cosmescu, I. - Economia serviciilor. Editura Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, 1999;
Ratiu, Monica Paula - Economia serviciilor. Editura Universităţii Carol Davila, Bucureşti,
2007;
Ratiu, Monica Paula - Eficienta serviciilor din perspectiva consumatorului modern. Editura
ProUniversitaria, Bucureşti, 2006;

37
Ioncica Maria - Economia serviciilor. Abordări teoretice şi implicaţii practice, Ed. Uranus,
București, 2006;
Zaharia Marian (coordonator) - Economia serviciilor, Universitara, București, 2005;
Cosmescu Ioan - Economia serviciilor; sinteze pentru examenul de licenţă, Editura
Universităţii "Lucian Blaga", Sibiu, 1999;
Dumitrescu Luigi - Marketingul serviciilor, Editura IMAGO, Sibiu, 1998;
Dumitrescu Luigi, Gheorghe Bichicean - Marketingul serviciilor publice, Editura Burg, Sibiu,
2001, 1970.

38
 I.4. ECONOMIA TURISMULUI
1. Prin turism, conform Dicţionarul Enciclopedic Român (1966, vol. IV),
înțelegem:
a) teoria şi practica din sfera călătoriilor; călătoria fiind de plăcere;
b) ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi
sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul
şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o
activitate lucrativă oarecare;
c) Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din
parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor
distanţe, pentru vizitarea regiunilor pitoreşti, a localităţilor, a
obiectivelor culturale, economice, istorice etc.;
d) este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi
sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul
şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o
activitate lucrativă oarecare.
2. Conform Organizaţiei Mondiale a Turismului, turistul este :
a) orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara
reşedinţei obişnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni şi ale
cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea
unei activităţi remunerate în locul vizitat;
b) teoria şi practica din sfera călătoriilor; călătoria fiind de plăcere;
c) cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face
aceasta pentru recreere; cel care călătoreşte de plăcere sau pentru
motive culturale, vizitând diverse locuri pentru obiectivele
interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare;
d) toate persoanele care satisfac cel puţin două condiţii, şi anume
sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depăşeşte un an
şi cheltuiesc bani în acele locuri fără ca să-i câştige.
3. În practica turismului mondial sunt identificate următoarele forme ale
activităţii turistice:
a) Turismul balnear maritime,turismul montan şi de sporturi de iarnă,
turismul de cură balneară, turismul cultural, turismul comercial
expoziţional, turismul festivalier turismul sportive, turismul de
vânătoare;
b) Turismul balnear maritime,turismul montan şi de sporturi de iarnă,
turismul de cură balneară, turismul cultural, turismul comercial

39
 expoziţional, turismul festivalier turismul sportive, turismul de
vânătoare, safari;
c) Turismul balnear maritime,turismul montan şi de sporturi de iarnă,
turismul de cură balneară, turismul cultural, turismul comercial
expoziţional, turismul festivalier turismul sportive, turismul de
vânătoare, safari, turism educațional;
d) Toate formele din sfera călătoriilor; călătoria fiind de plăcere.
4. Diferitele accepţiuni utilizate pe plan internaţional şi în ţara noasta relevă
următoarele unităţi ce pot fi luate în consideraţie în activitatea turistică:
a) Regiunea turistică, zona turistică, centre turistice, puncte turistice
amenajate;
b) Regiunea turistică, zona turistică, centre turistice, puncte turistice
amenajate, agenție de turism;
c) Regiunea turistică, zona turistică, centre turistice, puncte turistice
amenajate, agenție de turism, ghidul turistic;
d) Regiunea turistică, zona turistică, centre turistice, puncte turistice
amenajate, agenție de turism, strategia de dezvoltare turistică.
5. În cercetarea ştiinţifică turistică, diferitele niveluri ale piramidei
motivaţiilor umane propuse de A. Maslow (1970) se regăsesc astfel:
a) Motivaţia de repaos şi de reconfortare, motivaţia estetică,
motivaţia socială, motivația existențială;
b) Motivaţia de repaos şi de reconfortare, motivaţia estetică,
motivaţia socială, motivaţia cognitivă, motivaţia de concordanţa
între cunoaștere, simţire şi acţiune;
c) Motivaţia de repaos şi de reconfortare, motivaţia estetică,
motivaţia socială, motivaţia cognitivă, motivația existențială;
d) Motivaţia de recuperare, motivaţia de evadare, motivaţia socială,
motivaţia cognitivă, motivația existențială.
6. Principalii factori ai dinamicii pieţei turistice sunt:
a) Volumul structura și calitatea resurselor turistice, gradul de
amenajare turistică, nivelul de dezvoltare a infrastructurii, puterea
de cumpărare a cetățenilor, inclinația spre consum a turiștilor;
b) Volumul structura și calitatea resurselor turistice, gradul de
amenajare turistică, nivelul de dezvoltare a infrastructurii;
c) Volumul structura și calitatea resurselor turistice, gradul de
amenajare turistică, nivelul de dezvoltare a infrastructurii, puterea
de cumpărare și gradul de acumulare a cetățenilor;

40
 d) Volumul structura și calitatea resurselor turistice, gradul de
amenajare turistică, politica guvernului în domeniul turismului.
7. Factori economico-sociali ai cererii turistice sunt:
a) Volumul structura și calitatea resurselor turistice, gradul de
urbanizare, venitul;
b) Gradul de urbanizare, venitul, timpul liber și factorul demografic;
c) Gradul de amenajare turistică, politica guvernului în domeniul
turismului, venitul, timpul liber și factorul demografic;
d) Puterea de cumpărare a cetățenilor, inclinația spre consum a
turiștilor, timpul liber și factorul demografic.
8. În cadrul planificării de marketing în turism sunt importante cunoaşterea
şi evaluarea diferitelor forme de manifestare a cererii turistice şi anume:
a) Cererea psihocentrică, cererea alocentrică, cerere potențială,
cerere latentă;
b) Cerere potențială, cerere latentă, cerere viitoare;
c) Cerere potențială, cerere efectivă, cerere suprimată;
d) Cerere latentă, cerere viitoare, cererea alocentrică.
9. Oferta turistică este formată din următoarele grupuri de elemente:
a) Elemente antropice, elemente naturale, tradiții meșteșuguri,
expoziții;
b) Elemente de atractivitate, elemente funcţionale;
c) Forţă de muncă specializată în activităţi specifice, infrastructură
turistică şi condiţiile de comercializare;
d) Puterea de cumpărare a cetățenilor, inclinația spre consum a
turiștilor, timpul liber și factorul demografic.
10. Principalii determinanţi ai ofertei turistice sunt:
a) Elemente naturale, elemente antropice, industria turistică;
b) Patrimoniul cultural-istoric, condiţii demografice, activitatea de
transport, activitatea de cazare şi restaurare;
c) Teritoriul, sectorul terţiar, baza tehnico-materială;
d) Elemente naturale, sectorul terţiar, baza tehnico-materială.
11. Efectul multiplicator al turismului se manifestă prin:
a) Efect economic, efect social, efect indus;
b) Efect economic, efect social, efect indus, efect colateral;
c) Efect direct, efectul indirect, efect indus;

41
 d) Efect direct, efectul indirect, efect social.
12. Agenţiile de voiaj îndeplinesc, indiferent de formele lor de proprietate şi
de volumul lor de activitate, următoarele funcţii de coordonare a
activităţii turistice:
a) De creaţie, de promovare, de informare, de distribuire, de
realizare;
b) Comerciale de intermediere, de informare-promovare a acţiunilor
turistice;
c) Pentru a oferi şi derula o gamă diversificată de aranjamente
turistice, care includ deplasarea, sejurul şi agrementul acestora în
cadrul călătoriilor întreprinse;
d) Comerciale de intermediere, de informare-promovare a acţiunilor
turistice, sejurul şi agrementul acestora.
13. Într-o întreprindere turistică, procesul de creativitate nu se desfăşoară
linear; de regulă, acesta se concretizează în etape succesive, şi anume:
a) Căutarea instinctivă, intuiţia, inovarea, concretizarea;
b) Căutarea instinctivă, intuiţia, inovarea, concretizarea și lansarea
produsului;
c) Căutarea instinctivă, intuiţia, inovarea, transformarea lor în
procese operaţionale;
d) Căutarea instinctivă, intuiţia, concretizarea, definirea logică a ideii
noi.
14. Printre cele mai cunoscute tehnici de stimulare a creativității sunt:
a) Tabloul de bord, interviul, brainstormingul;
b) Autoevaluarea, tablou de bord, interviul;
c) Dezbateri de grup, interviul, metoda Delphi;
d) Brainstormingul şi sinectica.
15. Analiza macro-mediului, aferent activităţii turistice, face referiri la
următoarele medii:
a) Mediul economic, mediul socio-cultural, mediul politic, mediul
tehnologic, mediul ecologic;
b) Mediul economic, mediul socio-cultural, mediul politic, mediul
tehnologic, mediul demografic;
c) Mediul socio-cultural, mediul politic, mediul tehnologic, mediul
demografic;
d) Mediul socio-cultural, mediul politic, mediul tehnologic, mediul
demografic, societatea civilă.
42
16. Resursele turistice sunt:
a) Câmpiile, munții, Delta Dunării, Marea Neagră, mânăstirile,
muzeele;
b) Câmpiile, munții, Delta Dunării, Marea Neagră, mânăstirile,
muzeele, parteneriatul cu băncile;
c) Cadrul natural vestigiile antichității;
d) Capitalul natural, capitalul antropic.
17. Consumul turistic este:
a) Expresia ansamblului persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se
deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte
motive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de
destinaţie.
b) O expresie a cererii solvabile a populaţiei pentru serviciile turistice,
care îşi găseşte echivalent în oferta turistică, în timp şi spaţiu și
este format din cheltuielile efectuate de purtătorii cererii turistice
pentru achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia
turistică;
c) Gama de servicii pe care un turist le poate solicita în timpul unei
călătorii turistice, în decursul unui sejur de vacanţă sau în cadrul
unei forme specifice de turism;
d) O expresie a cererii solvabile a populaţiei pentru serviciile turistice,
care îşi găseşte echivalent în oferta turistică.
18. Principiile majore ale dezvoltării durabile sunt:
a) Durabilitatea ecologică, durabilitatea socială, durabilitatea
economică;
b) Durabilitatea ecologică, durabilitatea socială și culturală,
durabilitatea economică;
c) Păstrarea calităţii mediului ambiant, element esenţial pentru
vizitatori şi gazde, ameliorarea calităţii vieţii în aşezările umane
care primesc turişti;
d) Durabilitatea socială și culturală, durabilitatea economică,
păstrarea calităţii mediului ambiant.
19. Ca urmare a dezvoltării ştiinţei, tehnicii și conexiunile acestora cu
industria turistică, au condus la delimitarea următoarelor tipuri-
capacitate de suport pentru turism:
a) Capacitatea ecologică, capacitatea fizică, capacitatea social-
receptivă,capacitate de cazare;

43
 b) Capacitatea ecologică, capacitatea fizică, capacitatea social-
receptivă, capacitatea economică, capacitatea psihologică;
c) Capacitatea ecologică, capacitatea fizică, capacitatea social-
receptivă,capacitate de cazare, capacitate politică;
d) Capacitatea ecologică, capacitatea fizică, capacitatea social-
receptivă,capacitate de cazare, capacitate politică,calitatea
activităţii manageriale.
20. Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în:
a) Tendința de a deveni una din formele principale de legătură dintre
oameni situaţi pe continente diferite;
b) Nu doar la satisfacerea nevoilor materiale, ci şi la satisfacerea
nevoilor spirituale ale oamenilor;
c) Rolul său reconfortant, în calitatea sa de a contribui la regenerarea
capacităţii de muncă a populaţiei, atât prin formele de odihnă, cât
şi prin formele de tratamente balneo-medicale. Totodată, turismul
reprezintă un mijloc de educaţie, de ridicare a nivelului de
instruire, de cultură şi civilizaţie a oamenilor.
d) Favorizarea comunicării, schimbului de idei, de informaţii,
stimulând lărgirea orizontului cultural cu efect asupra formării
intelectuale.

Bibliografie

Bălan, G. - Economia turismului. Suport de curs. Editura Burg, Sibiu,2009;

Rodica Minciu - Economia turismului, Ediţia a III-a revăzută și adăugită, Editura Uranus,
București, 2005;
Rodica Minciu, Gabriela Tigu, - Economia turismului. Caiet de probleme, proiecte,
referate, Lito ASE, București, 1997;
NicolaeNeac Andreea Cernescu - Economia turismului. Studii de caz. Editura Uranus,
Bucuresti, 2002;
Gabriela Tigu, - Turismul montan. Editura Uranus, București, 2000;
N. Neacşu, A. Băltăreţu, M. Neacşu - Economia turismului. Studii de caz - statistici -
legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008;
N. Neacşu şi colectiv, - Economia Turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006;
Vlad Dorel - Piaţa turistică, Editura Sylvi, Bucureşti, 2006.

44
 I.5. ECONOMIE COMERCIALĂ
1. Definirea comerțului:
a) Comerţul defineşte profesiunea unui corp de agenţi economici
care acţionează în cadrul pieţei, asigurând actele de schimb;
b) Din punct de vedere juridic, noţiunea de comerţ defineşte
transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau
serviciilor, precum şi prestaţiile de servicii realizate între diferitele
stadii ale producţiei sau între producător şi consumator, care, de
asemenea, se consideră că reprezintă acte de comerţ;
c) Noţiunea de comerţ determină o funcţie economică ce constă în
oferta unor mărfuri, în schimbul unor mijloace de plată sau alte
mărfuri de schimb;
d) Comerţului îi revin sarcini multiple, adăugând produsului, pe lângă
unităţile sale intrinseci şi proximităţile date de spaţiu şi timp, de
condiţii ambientale privind realizarea actului de vânzare-
cumpărare.
2. Funcțiile comerțului sunt:
a) Cumpărarea mărfurilor de la producători, stocarea mărfurilor,
fracţionarea cantităţilor de mărfuri, asigurarea de produse
naturale sau fabricate la dispoziţia celor ce au nevoie de asemenea
bunuri sau servicii;
b) Transferul mărfurilor către zonele şi punctele de
desfacere,crearea condiţiilor de realizare efectivă a actului de
vânzare-cumpărare, asigurarea promovării produselor, cercetarea
dorinţelor consumatorilor, cumpărarea mărfurilor de la
producători, stocarea mărfurilor, fracţionarea cantităţilor de
mărfuri;
c) Asigurarea promovării produselor, cercetarea dorinţelor
consumatorilor, cumpărarea mărfurilor de la producători, stocarea
mărfurilor, fracţionarea cantităţilor de mărfuri, asigurarea
intermedierii între producători și cumpărători;
d) Dezvoltarea schimburilor de mărfuri, căutând în permanenţă noi
debuşee, cumpărarea mărfurilor de la producători, stocarea
mărfurilor, fracţionarea cantităţilor de mărfuri, asigurarea de
produse naturale sau fabricate la dispoziţia celor ce au nevoie de
asemenea bunuri sau servicii.

45
3. Condiţiile minime necesare funcționării mecanismului de piață:
a) Piaţa este un mecanism de alocare a resurselor. Pe o piaţă liberă
consumatorii, producătorii şi proprietarii factorilor de producţie
interacţionează, fiecare dintre aceştia căutând maximizarea
satisfacţiei;
b) Diviziune muncii şi cooperarea între producători, existenţa unui
sistem bănesc şi financiar funcţional, proprietatea privată şi
manifestarea liberă a iniţiativei producătorilor şi a posibilităţi de
alegere între producători;
c) Existența pe piață a trei actori:consumatori, producători,
proprietari de factori de producție;
d) Consumatorul trebuie să cunoască în orice moment, ansamblul
ofertei sub toate aspectele sale, producătorul să poată folosi
totalitatea tehnicilor de producţie, Asigurarea unor schimburi de
valori libere.
4. În funcționarea sa, mecanismul de piață trebuie să respecte anumite legi
economice. Acestea sunt:
a) Legea producţiei, legea diviziunii muncii, legea deciziilor
individuale, legea echilibrului financiar;
b) Legea cererii și ofertei, legea rarității;
c) Legea producţiei, legea diviziunii muncii, legea rarității;
d) Legea producţiei, legea diviziunii muncii, legea deciziilor
individuale, legea cererii și ofertei.
5. Cele mai importante metode de intervenţie a statului în materie de preţ,
sunt:
a) Controlul concurenţei, protecția consumatorului, respectarea
proprietății;
b) Fiscalitatea, taxarea unor preţuri, controlul concurenţei, protecția
consumatorului, respectarea proprietății;
c) Informarea corectă a consumatorilor, fiscalitatea, taxarea unor
preţuri, controlul concurenţei;
d) Fiscalitatea, taxarea unor preţuri, susţinerea unor preţuri, controlul
preţurilor, blocajul preţurilor.
6. Agenţii economici care acţionează pe piaţă sunt grupați în următoarele
categorii:
a) Societăți comerciale, instituții financiare, instituții nefinanciare,
organizații neguvernamentale;

46
 b) Societăți comerciale cu capital privat, societăți comerciale cu
capital de stat, instituții financiare;
c) Întreprinderile şi firmele producătoare, gospodăriile sau menajele,
administraţia publică, instituţiile financiare, grupa agenţilor
externi;
d) Întreprinderile şi firmele producătoare, gospodăriile sau menajele,
societăți comerciale, instituții financiare.
7. Consumul reprezintă:
a) Cadrul ce cuprinde satisfacerea necesităţilor societăţii de
ansamblu, ale firmelor şi întreprinderilor, precum şi ale fiecărui
individ în parte.
b) Elementul de declanşare şi stimulare a producţiei, de reglare a
acesteia fiind cea care generează atât determinările cantitative, cât
şi sensul şi intensitatea ritmurilor în care aceasta se desfăşoară şi
se reia în mod ciclic;
c) O expresie a condiţiilor sociale, materiale şi spirituale, obiectiv
necesare, ale vieţii oamenilor, corespunzător nivelului de
dezvoltare a societăţii;
d) Ansamblul trebuinţelor ce dau conţinut categoriei de nevoie, apare
şi se formează în cadrul general, creat de producţia socială.
8. În funcţie de locul consumului în asigurarea evoluţiei societăţii distingem
următoarele forme:
a) Produse alimentare, produse nealimentare, energie, servicii;
b) Bunuri durabile, bunuri semi-durabile, grupa serviciilor;
c) Produse alimentare, produse nealimentare, energie, consumuri
intermediare;
d) Consumul intermediar, consumul final.
9. Cererea de piaţă a unui produs poate fi definită ca fiind:
a) Cantitatea de bunuri şi servicii care este solicitată la un moment
dat fie de către utilizatori, fie de către consumatorii finali (pot sau
nu să fie cunoscuţi), la un anumit moment dat şi la un anumit nivel
al preţurilor;
b) Volumul total care va fi cumpărat de către o categorie de clientelă
dată, într-un sector geografic dat, în cursul unei perioade date, în
anumite condiţii de mediu şi ca rezultat a unui program de
marketing bune definit;

47
 c) Cantitatea de bunuri şi servicii care este solicitată la un moment
dat fie de către utilizatori, fie de către consumatorii finali, în cursul
unei perioade date;
d) Volumul total care va fi cumpărat de către o categorie de clientelă
dată, la un anumit moment dat şi la un anumit nivel al preţurilor.
10. În funcţie de modul de manifestare în timp a cererii de mărfuri deosebim:
a) Cererea curentă, cererea rară, cererea fermă, cererea spontană;
b) Cererea constantă, cererea crescândă, cererea rară, cererea fermă;
c) Cererea curentă, cererea rară, cererea periodică;
d) Cererea constantă, cererea crescândă, cerere descrescândă.
11. Cele mai importante fenomene care acţionează asupra cererii de mărfuri
sunt:
a) Oferta de mărfuri, factorii socio-culturali, factorii psiho-sociali;
b) Oferta de mărfuri, veniturile curente şi avuţia, preţurile, elemente
demografice, fenomene sociale,fenomenele de sezonalitate;
c) Factorii socio-culturali, factorii psiho-sociali, fenomene sociale,
fenomenele de sezonalitate;
d) Factorii socio-culturali, factorii personali, preţurile, elemente
demografice.
12. În profil macroeconomic, oferta cuprinde:
a) Toate produsele destinate satisfacerii consumului prin intermediul
circulaţiei, atât bunuri şi servicii destinate consumului intermediar
sau formării brute a capitalului fix cât şi bunuri şi servicii care
asigură consumul final al populaţiei;
b) Forma socială pe care o îmbracă produsele destinate schimbului
prin intermediul relaţiilor de piaţă.
c) Fondurile de mărfuri atribuite reţelei de distribuţie în cursul unei
perioade spre a fi realizate și stocurile de mărfuri existente în
diferite verigi ale circuitului economic (oferta pasivă).
d) Cantităţile de produse pe destinaţii, în funcţie de natura
consumului final, intermediar sau stoc de capital.
13. Comerţul cu ridicata reprezintă:
a) Achiziţionarea de mărfuri în părți mari şi desfacerea acestora în
părți mai mici către comerţul cu amănuntul şi, în unele cazuri,
către unităţi care cumpără diferite produse în vederea prelucrării
lor ulterioare;

48
 b) Un stadiu al circulaţiei mărfurilor, în cadrul căruia au loc operaţiuni
de vânzare-cumpărare a mărfurilor, în scopul revânzărilor
ulterioare;
c) Actele de vânzare-cumpărare care au loc în întreprinderi
economice – atât cumpărătorul cât şi consumatorul sunt
întreprinderi sau firme economico-sociale;
d) Activitatea de comerţ din circuitul economic al mărfurilor care
mijloceşte doar legătura dintre producţie şi veriga comercială cu
amănuntul.
14. Urbanismul comercial se definește astfel:
a) Urbanismul comercial îşi propune să ofere o bună cunoaştere a
fenomenului de urbanism general, să cerceteze acele fenomene
capabile să-i permită definirea unei strategii de amenajare
comercială.
b) Oferă o nouă viziune cu privire la crearea ansamblurilor ordonate,
în care omul să-şi găsească reasamblate toate mijloacele ce îi pot
asigura desfăşurarea unei vieţi armonioase;
c) Urbanismul comercial reprezintă un ansamblu de relaţii care are
drept scop asigurarea coerenţei organice între dotările şi echipările
care asigură funcţia comercială, pe de o parte, şi celelalte
elemente de echilibru ale structurilor urbane (locuinţe, circulaţia
stradală, proiecţia peisagistică, caracterul atractiv al oraşului), pe
de altă parte;
d) Oferă o nouă viziune cu privire la crearea ansamblurilor ordonate,
în care omul să-şi găsească reasamblate toate mijloacele ce îi pot
asigura desfăşurarea unei vieţi armonioase.
15. Comerțul cu amănuntul reprezintă:
a) O formă a circulaţiei mărfurilor a cărei funcţie constă în a cumpăra
mărfuri pentru a le revinde consumatorilor finali, în cantităţi mici şi
în stare de a fi întrebuinţate;
b) Alături de vânzarea cu amănuntul acest tip de comerţ se preocupă
şi de realizarea unor servicii care să ducă la îmbunătăţirea
satisfacerii nevoilor consumatorilor;
c) Vânzările de mărfuri alimentare, nealimentare, alimentaţie
publică, realizate prin reţeaua comercială, cu plata în numerar sau
pe credit și vânzările de tipărituri;
d) Comerţul cu amănuntul, cuprinde funcţia de cumpărare a
mărfurilor pe care apoi le revinde în cantităţi mici,funcţia de
asigurare a prezenţei unităţilor sale în toate zonele, localităţile şi
49
 punctele populate, funcţia de asigurare a unui sortiment foarte
larg şi extrem de complex de mărfuri.
16. Pentru a construi un sistem de e-Commerce, din punct de vedere
arhitectural este nevoie de următoarele elemente:
a) Client, echipamente electronice, comerciant;
b) Client, comerciant, sistemul tranzacţional, dispecer plăți;
c) Client, comerciant, sistemul tranzacţional, dispecer plăți, sistem de
monitorizare;
d) Pagina de internet, sistemul tranzacţional, dispecer plăți, sistem de
monitorizare.
17. Asociaţia Americană de Marketing defineşte serviciul comercial ca:
a) Toate activităţile neproductive care constituie sectorul terţiar al
economiei în cadrul căreia principalele branşe sunt comerţul,
comunicaţiile şi transporturile;
b) Un ansamblu de avantaje sau de satisfacţii procurate fie direct
printr-o persoană fizică sau morală, fie prin folosirea unui bun a
cărei posesie a fost adjudecată de beneficiarul produsului
respectiv, prin cumpărarea sau închirierea dreptului de utilizare;
c) O activitate oferită cu ocazia actului de vânzare, care asigură
avantaje şi satisfacţii cumpărătorului fără a antrena un schimb fizic
sub forma unui bun;
d) Suma satisfacţiilor sau utilităţilor pe care le oferă un magazin
clientelei sale.
18. Literatura de specialitate grupează activitatea comerţului cu amănuntul
astfel:
a) Se asigură funcţia de cumpărare a mărfurilor pe care apoi le
revinde în cantităţi mici, funcţia de asigurare a prezenţei unităţilor
sale în toate zonele, localităţile şi punctele populate, funcţia de
asigurare a unui sortiment foarte larg şi extrem de complex de
mărfuri.
b) Mărfurile care se vând prin comerţul cu amănuntul sunt destinate
în cea mai mare parte consumului individual, vânzarea-
cumpărarea are loc prin intermediul relaţiilor băneşti, mărfurile se
desfac în părții mici, corespunzător consumului unei persoane sau
familii, într-o anumită perioadă de timp;
c) Comerțul alimentar, alimentația publică, comerţul cu mărfuri
nealimentare;

50
 d) Existenţa unei reţele de mari unităţi care să comercializeze întregul
univers de mărfuri alimentare, desfacerea unor mărfuri
complementare produselor alimentare.
19. Noţiunea de agent economic se referă la:
a) Orice persoană fizică sau juridică care joacă un anumit rol în
economia unei ţări;
b) Întreprinderile şi firmele producătoare care au ca principală funcţie
realizarea bunurilor şi serviciilor în scop lucrativ;
c) Întreprinderile şi firmele producătoare, gospodăriile sau menajele,
grupa agenţilor externi;
d) Întreprinderile şi firmele producătoare care au ca principală funcţie
realizarea bunurilor şi serviciilor în scop lucrativ, instituţiile
financiare.
20. În funcţie de destinaţia produselor în consum oferta poate fi:
a) Ofertă de bunuri durabile, ofertă de bunuri nedurabile;
b) Ofertă de produse destinate consumului final, ofertă de produse
destinate consumului intermediar, oferta de produse de
echipament;
c) Oferta produselor alimentare, oferta produselor nealimentare;
d) Oferta bunurilor primare de consum, oferta bunurilor de
necesitate medie, oferta bunurilor de bunuri de lux.

Bibliografie
Patriche D., Stănescu I., Grigorescu M., Lucic C. - Bazele comerţului, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1995
Patriche D. - Economia comerțului, Editura Economică, București, 2002
Teleșpan Constantin, Bălan George - Economia Comerțului. Editura Tiparg, Piteşti, 2011
Teleşpan Constantin - Tratat de comerț, Editura Psihomedia, Sibiu, 2007
Tudor M., Bălan G. - Comerţ şi comercianţi. Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2007,

51
 CAPITOLUL II - MANAGEMENT

II.1. MANAGEMENT GENERAL

1. Esenţa ştiinţei managementului o reprezintă studiul:
a) Obiectivelor şi rezultatelor obţinute;
b) Relaţiilor şi proceselor de management;
c) Implicării personalului în realizarea obiectivelor stabilite;
d) Modului în care sunt cheltuite resursele pentru a obţine
bunuri/servicii.
2. În funcţie de nivelul ierarhic, în organizaţii există mai multe categorii de
manageri:
a) Manageri de top, manageri strategici şi manageri operaţionali;
b) Manageri de top, manageri strategici şi manageri tactici;
c) Manageri de top, manageri tactici şi manageri operaţionali,
manageri de echipă şi manageri generali;
d) Manageri de top, manageri tactici şi manageri operaţionali.
3. Dimensiunea orizontală a managementului se referă la tipurile de
manageri în funcţie de:
a) Ariile aferente diferitelor activităţi ale organizaţiei;
b) Obiectul de activitate al firmei;
c) Dimensiunea firmei;
d) Obiectul de activitate şi dimensiunea firmei.
4. Stabiliţi care dintre funcţiile managementului presupune „Stabilirea
obiectivelor de performanţă şi determinarea acţiunilor ce trebuie
întreprinse pentru a le realiza”:
a) Previziunea;
b) Organizarea;
c) Antrenarea;
d) Control-evaluarea.
5. Stabiliţi care dintre următorii specialişti au identificat (delimitat), pentru
prima dată, funcţiile manageriale de bază (denumite atribute): planning,
organizing, commanding, coordinating, controlling:
a) Max Weber;

52
 b) Frederick Taylor;
c) Henri Fayol;
d) Henry Gantt.
6. Cine a elaborat Teoria X şi Teoria Y?
a) Abraham Maslow;
b) Douglas McGregor;
c) Elton Mayo;
d) Marry Parker Follet.
7. Henri Fayol este un reprezentant al:
a) Managementului ştiinţific;
b) Managementului birocratic;
c) Managementului administrativ;
d) Abordării behavioriste.
8. Teoria lui Maslow susţine existenţa unei ierarhii a nevoilor:
1. fiziologice;
2. de apartenenţă la grup;
3. de autorealizare;
4. de stimă;
5. de siguranţă.
Care este ierarhia corectă a nevoilor?
a) (1-4-2-5-3);
b) (1-3-2-4-5);
c) (1-5-2-4-3);
d) (5-1-2-4-3).
9. Funcţiile managementului, în literatura din România sunt:
a) Previziune, organizare, coordonare, motivare, control-evaluare;
b) Previziune, organizare, comunicare, antrenare, control-evaluare;
c) Previziune, organizare, coordonare, antrenare, control-evaluare;
d) Previziune, organizare, inovare, antrenare, control-evaluare.
10. Determinarea principalelor obiective ale firmei constituie un element de
conţinut al funcţiei de:
a) Previziune;
b) Organizare;

53
 c) Coordonare;
d) Antrenare.
11. Care dintre următoarele afirmaţii ce vizează organizarea este falsă?
a) Organizarea este, de fapt, procesul de atribuire a sarcinilor, de
alocare a resurselor, de aranjare şi coordonare a activităţilor
indivizilor şi grupurilor pentru implementarea planurilor;
b) Prin intermediul organizării managerii transformă planurile în
acţiuni prin definirea posturilor de lucru, stabilirea angajaţilor pe
fiecare post de lucru şi susţinerea acestora cu tehnologie şi alte
resurse;
c) Organizarea poate fi privită atât ca funcţie a managementului (caz
în care sunt implicaţi managerii), cât şi ca activitate de sine
stătătoare (caz în care sunt implicaţi specialiştii în domeniul
organizării);
d) Pentru ca firma să fie eficace şi eficientă nu este absolut necesar ca
organizarea acesteia să fie subordonată nemijlocit atingerii
obiectivelor previzionate – fundamentale, derivate de gradul I şi II,
specifice şi individuale.
12. Stabiliţi care dintre următoarele afirmaţii, legate de canalele de
comunicare, sunt adevărate:
a) În organizaţie pot fi identificate canale formale şi canale informale
de comunicare, prin care mesajele ajung de la emiţător la
receptor;
b) Canalele de comunicare informale configurează traseele oficiale,
formalizate, pe care fluxurile informaţionale le străbat într-o
organizaţie;
c) Canalele de comunicare informale sunt legate de ierarhia de
autoritate a organizaţiei;
d) Comunicaţiile informale nu pot sări peste niveluri ierarhice pentru
a scurta lanţurile verticale de comandă şi pentru a face legătura
între diferite persoane, compartimente, departamente din cadrul
organizaţiei.
13. Stabiliţi care dintre următoarele afirmaţii legate de funcţia de antrenare a
personalului este adevărată:
a) Antrenarea personalului are ca suport controlul;
b) Antrenarea personalului reprezintă numitorul comun al funcţie de
coordonare şi motivare;

54
 c) Antrenarea personalului în realizarea eficientă a scopurilor şi
obiectivelor organizaţiei nu se poate obţine decât prin motivarea
materială;
d) Antrenarea personalului în realizarea eficientă a scopurilor şi
obiectivelor organizaţiei se obţine, atât prin motivarea materială,
cât şi prin cea moral-spirituală.
14. Comunicarea constituie suportul:
a) Sistemului decizional şi informaţional;
b) Funcţiei de coordonare şi funcţiei de antrenare;
c) Funcţiunii de resurse umane şi funcţiunii comerciale;
d) Funcţiei de coordonare şi funcţiunii resurse umane.
15. Dacă organizaţia este gândită ca un sistem cibernetic deschis, atunci
apare necesitatea monitorizării şi ajustării deviaţiilor faţă de standarde,
utilizând trei tipuri de control:
a) Post-operativ, concurent, feedback;
b) Feed-back, concurent, operativ;
c) Feed-back, concurent şi feedforward;
d) Post-operativ, operativ, concurent.
16. În ceea ce priveşte atractivitatea industriei, organizaţiile se pot confrunta
cu: industrii neatractive şi industrii atractive. Industriile atractive sunt
caracterizate prin:
a) Concurenţă mare, putere redusă de negociere a clienţilor şi
furnizorilor, bariere de intrare ridicate, puţine produse şi servicii de
substituţie;
b) Concurenţă redusă sau medie, putere redusă de negociere a
clienţilor şi furnizorilor, bariere de intrare ridicate, puţine produse
şi servicii de substituţie;
c) Concurenţă redusă sau medie, putere mare de negociere a
clienţilor şi furnizorilor, bariere de intrare ridicate, puţine produse
şi servicii de substituţie;
d) Concurenţă redusă sau medie, putere redusă de negociere a
clienţilor şi furnizorilor, bariere de intrare scăzute, puţine produse
şi servicii de substituţie.
17. Pentru organizaţiile care vor să pătrundă într-o anumită industrie şi să
înceapă să concureze cu cele existente, economiile de scară,
reglementările guvernamentale, capitalul necesar, diferenţierea
produselor/serviciilor oferite şi consacrarea mărcilor, loialitatea

55
 clienţilor, accesul la canalele de distribuţie, costurile de transfer,
avantajele de care se bucură organizaţiile existente constituie:
a) Bariere de intrare;
b) Bariere de operare;
c) Factori de stopare;
d) Bariere exogene.
18. Analiza mediului intern vizează:
1. resursele financiare, resursele umane, resursele materiale sau fizice şi
resursele informaţionale;
2. imaginea, renumele, reputaţia organizaţiei;
3. clienţii şi furnizorii;
4. concurenţa;
5. legislaţia în vigoare şi partidele politice aflate la putere;
6. politica bugetară, monetară şi valutară;
7. patentele, brevetele, mărcile, drepturile de proprietate intelectuală;
8. cultura organizaţională şi climatul organizaţional.
Care dintre următoarele grupe cuprind doar elemente ce pot fi luate în considerare în
analiza mediului intern:
a) 1-3-5-7;
b) 3-6-7-8;
c) 1-2-7-8;
d) 5-6-7-8.
19. Conducerea organizaţiei trebuie să fie preocupată, în permanenţă, de
punerea la punct a unei analize complete a poziţiei actuale a organizaţiei
şi a direcţiilor viitoare posibile. Una dintre cele mai utilizate analize, în
acest scop, este analiza SWOT, care presupune:
a) Analiza mediului extern pentru a stabili punctele forte şi punctele
slabe şi analiza mediului intern pentru a stabili oportunităţile şi
pericolele;
b) Analiza cauzelor şi efectelor generate de punctele slabe;
c) Stabilirea recomandărilor rezultate din analiza cauză-efect;
d) Analiza mediului intern pentru a stabili punctele forte şi punctele
slabe şi analiza mediului extern pentru a stabili oportunităţile şi
pericolele.
20. Ansamblul etapelor prin care se pregăteşte, se adoptă, se aplică şi se
evaluează decizia reprezintă:
a) Actul decizional;

56
 b) Procedura decizională;
c) Procesul decizional;
d) Procesul managerial.
21. Celulele matricei BCG poziţionează afaceri cu diferite denumiri generice
(diferite etichete). Stabiliţi care dintre ele nu este corectă:
a) „Stele” sau „vedete” („stars”);
b) „Vaci de muls” sau „vaci de lapte” („cash cows”);
c) „Lei” sau „tigrii” („lions”);
d) „Câini” sau „pietre de moară” („dogs”).
22. Considerăm cazul unei decizii unicriteriale (timpul). Trei mecanici de
întreţinere (Popescu, Vasilescu şi Georgescu) trebuie repartizaţi să repare
trei utilaje (X, Y, Z), astfel încât timpul afectat reparaţiilor să fie minim.
Timpii necesari pentru fiecare mecanic şi fiecare utilaj sunt prezentaţi în
tabelul următor.
Utilaj
Mecanic X Y Z

Popescu 3 7 4
Vasilescu 4 7 6
Georgescu 4 8 6
Pe baza tabelului anterior construiţi tabelul rezultatelor corespunzătoare tuturor
alternativelor posibile. Comparând timpul total de reparaţie pentru toate posibilităţile,
stabiliţi care este cea mai bună alternativă.
a) Popescu-X, Vasilescu-Y, Gerogescu-Z
b) Popescu-X, Vasilescu-Z, Gerogescu-Y
c) Popescu-Y, Vasilescu-X, Gerogescu-Z
d) Popescu-Z, Vasilescu-Y, Gerogescu-X
23. Să luăm în considerare un hotel, al cărui management trebuie să ia
decizia de construire a unei noi aripi de clădire. Managementul trebuie să
evalueze posibilitatea de a adăuga 30, 40 sau 50 de camere
(alternativele). Succesul extinderii depinde de aspecte ce ţin de legislaţia
locală şi de concurenţă. Presupunem, că se pot manifesta, pe piaţa
respectivă, patru stări ale naturii prezentate în tabelul următor.

57
 Matricea rezultatelor
- % din valoarea investiţiei -
Stări de natură
S1 S2 S3 S4
Acţiunea Legislaţie Legislaţie Legislaţie Legislaţie
(alternativa) favorabilă şi favorabilă şi nefavorabilă nefavorabilă
concurenţă concurenţă şi concurenţă şi concurenţă
scăzută puternică scăzută puternică
A1 – 30 camere 10 5 4 -2
A2 – 40 camere 17 10 1 -10
A3 – 50 camere 24 15 -3 -20
Să se aplice criteriul maxi-min (criteriul pesimist) şi în baza acestui criteriu să se
stabilească care dintre următoarele variante ar trebui alese de către decident:
a) Acţiunea A1 şi se va manifesta starea S4;
b) Acţiunea A2 şi se va manifesta starea S4;
c) Acţiunea A3 şi se va manifesta starea S3;
d) Acţiunea A3 şi se va manifesta starea S4.
24. În cazul analizei punctului critic stabiliţi care dintre următoarele afirmaţii
este corectă:
a) Permite managerilor să examineze relaţia dintre nivelul veniturilor
şi nivelul profitului;
b) Punctul critic este punctul în care veniturile totale egalează
costurile totale;
c) În punctul critic firma obţine profit;
d) În punctul critic firma înregistrează pierderi.
25. O firmă produce ciorapi bărbăteşti pe care îi comercializează cu preţul de
1 euro/pereche. Costurile fixe sunt de 20.000 euro, iar costurile variabile
sunt de 0,60 euro/pereche. Care este punctul critic al vânzărilor?
a) QCR =20.000 bucăţi;
b) QCR =40.000 bucăţi;
c) QCR = 50.000 bucăţi;
d) QCR = 90.000 bucăţi.
26. Stabiliţi în care dintre metodele de creştere a creativităţii participanţii
trebuie să se abţină de la critici:
a) Tehnica Delphi;
b) Tehnica „avocatul diavolului”;

58
 c) Brainstorming;
d) Tehnica „interogării dialectice”.
27. Componentele organizării formale abordată procesual sunt:
a) Funcţiuni, activităţi, atribuţii, sarcini;
b) Funcţiuni, compartimente, activităţi, atribuţii;
c) Funcţii, activităţi, atribuţii, posturi;
d) Posturi, funcţii, ponderi ierarhice, compartimente, niveluri
ierarhice, relaţii organizatorice.
28. Componentele organizării formale abordată structural sunt:
a) Posturi, funcţii, ponderi ierarhice, compartimente, niveluri
ierarhice, relaţii organizatorice;
b) Posturi, funcţii, ponderi ierarhice, activităţi, niveluri ierarhice,
relaţii organizatorice;
c) Posturi, funcţii, ponderi ierarhice, compartimente, niveluri
ierarhice, sarcini;
d) Nici o afirmaţie nu este corectă.
29. Stabiliţi care dintre următoarele categorii cuprind funcţiunile firmei:
a) Cercetare-dezvoltare, fabricaţie, comercială, financiar-contabilă şi
resurse umane (personal);
b) Cercetare-dezvoltare, producţie, marketing, financiar-contabilă şi
resurse umane (personal);
c) Cercetare-dezvoltare, producţie, comercială, financiar-contabilă şi
resurse umane (personal);
d) Producţie, marketing, vânzări, financiar-contabilă şi resurse umane
(personal).
30. În figura următoare este reprezentat „triunghiul de aur” al organizării
Stabiliţi care sunt cele trei elementele care lipsesc de pe laturile
triunghiului:
a) Obiective specifice, competenţe, sarcini;
b) Competenţe, sarcini, responsabilităţi;
c) Competenţe, sarcini, lucrări; Obiective
d) Competenţe, sarcini, atribuţii. individuale

31. În cazul structurii organizatorice divizionale, care dintre elementele

următoare nu reprezintă bază pentru compartimentarea divizională:
a) Produsul;
b) Aria geografică;
59
 c) Clientul (consumatorul);
d) Funcţiunea.
32. Stabiliţi care dintre următoarele tipuri de structuri organizatorice încalcă
principiul unităţii de decizie şi acţiune şi introduce dualitatea ca element
caracteristic esenţial:
a) Structura ierarhică;
b) Structura matricială;
c) Structura funcţională;
d) Structura divizională.
33. Delegarea trebuie privită ca un triunghi construit pe cele trei elemente:
1. Avizare (obţinerea avizului pentru delegare de la şeful ierarhic);
2. Însărcinare (atribuirea sarcinii);
3. Responsabilitate (stabilirea responsabilităţii);
4. Optimizare (stabilirea raportului dintre încredere şi control);
5. Comunicare (stabilită între cel care deleagă şi cel căruia i se deleagă);
6. Autoritate (garantarea autorităţii);
7. Controlul (dezvoltarea unui mecanism de control – feedback).
Stabiliţi care dintre variantele următoare cuprind doar componente ale delegării:
a) 2-6-6;
b) 2-6-7;
c) 2-3-6;
d) 1-5-7.
34. Sistemul informaţional este alcătuit din mai multe componente
interdependente:
1. Data şi informaţia;
2. Circuitul şi fluxul informaţional;
3. Procedurile informaţionale;
4. Instrumentele informaţionale;
5. Mijloacele de tratare a informaţiilor;
6. Calculatoarele electronice.
Pentru variantele prezentate anterior selectaţi varianta corectă, care cuprinde doar
componente ale sistemului informaţional:

60
 a) (1, 2, 3, 4);
b) (1, 2, 3, 5);
c) (1, 2, 3, 6);
d) (1, 2, 4, 6).
35. Stabiliţi care dintre următoarele afirmaţii este falsă pentru conceptele de
dată şi informaţie:
a) Datele sunt puncte de plecare în furnizarea informaţiei, iar
informaţia este produsul procesării cu înţeles a datelor;
b) Data reprezintă descrierea cifrică sau letrică a unor acţiuni,
procese, fapte, fenomene;
c) Prin informaţie desemnăm acele date care aduc adresantului un
spor de cunoaştere privind direct sau indirect organizaţia
respectivă;
d) Datele vin din informaţii care au fost procesate pentru a le face
utile în procesul decizional.
36. Stabiliţi care dintre următoarele afirmaţii este corectă. Circuitul
informaţional reprezintă:
a) Cantitatea de informaţii vehiculată între emiţător şi beneficiar
(destinatar);
b) Traiectul parcurs de o dată sau o categorie de date pentru a ajunge
la stadiul de informaţie;
c) Traiectul parcurs de o informaţie sau o categorie de informaţii de
la emiţător până la beneficiar (destinatar);
d) Atât traiectul parcurs de o informaţie sau o categorie de informaţii
de la emiţător până la beneficiar, cât şi cantitatea de informaţii
vehiculată.
37. Stabiliţi care dintre următoarele afirmaţii este falsă. Prin procedurile
informaţionale se stabilesc:
a) Suporţii informaţionali utilizaţi;
b) Succesiunea tratării informaţiilor;
c) Metodele de transformare a datelor în informaţii;
d) Operaţiile care se aplică informaţiilor, modelele şi formulele de
calcul utilizate.
38. Supraîncărcarea informaţională este generată de:
a) Redundanţă și Nerespectarea caracterului piramidal al sistemului
informaţional;

61
 b) Distorsiune;
c) Filtraj;
d) Scurtcircuitare.
39. Interesul specialiştilor pentru cultura organizaţională s-a concretizat în
numeroase încercări de a defini şi delimita acest concept. Stabiliţi care
dintre următoarele afirmaţii constituie definiţii corecte ale culturii
organizaţionale:
a) Cultura organizaţională este ansamblul unor produse artificiale,
obiective, valori şi concepţii fundamentale, formate în decursul
unei perioade scurte şi care caracterizează atitudinea şi
comportamentul membrilor organizaţiei faţă de diferite aspecte
legate de activitatea acesteia;
b) Cultura organizaţională se referă la o stare de spirit a personalului,
care se manifestă la un moment;
c) Cultura organizaţională rezidă în ansamblul valorilor, credinţelor,
aspiraţiilor, aşteptărilor şi comportamentelor conturate în decursul
timpului în fiecare organizaţie, care predomină în cadrul său şi-i
condiţionează direct şi indirect funcţionalitatea şi performanţele;
d) Cultura organizaţională se referă la metodele şi tehnicile utilizate
de membrii unei organizaţii ca rezultat al valorilor, aşteptărilor şi
normelor de comportament existente.
40. Stabiliţi care dintre următoarele afirmaţii, legate de climatul
organizaţional, este adevărată:
a) Se referă la o stare de spirit a personalului, care se manifestă la un
moment dat şi este determinată atât de cultura organizaţională,
cât şi de sistemul organizatoric;
b) Se referă la o stare de spirit a personalului, care se manifestă la un
moment dat şi este determinată atât de cultura organizaţională,
cât şi de evoluţiile recente ale organizaţiei, cu precădere cele de
natură economică şi financiară;
c) Se referă la o stare de spirit a personalului, care se manifestă pe
termen lung şi este determinată atât de cultura organizaţională,
cât şi de faza din ciclul de viaţă al organizaţiei;
d) Se referă la un ansamblu de valori, care se manifestă la un
moment dat şi este determinat atât de situaţia economico-
financiară, cât şi de faza din ciclul de viaţă al organizaţiei.

62
41. Specialiştii susţin că, în funcţie de sfera de cuprindere, la nivelul unei
naţiuni se pot delimita mai multe categorii de culturi:
a) Cultura naţională, cultura economică, cultura pe ramuri de
activitate, cultura organizaţională;
b) Cultura naţională, cultura economică, cultura profesională, cultura
organizaţională;
c) Cultura internaţională, cultura naţională, cultura economică,
cultura profesională, cultura organizaţională;
d) Cultura naţională, cultura economică, cultura politică, cultura
profesională.
42. G. Hofstede a identificat şi analizat patru dimensiuni primare ale culturii
naţionale, la care a adăugat ulterior şi a cincea dimensiune. Care dintre
următoarele nu sunt dimensiuni identificate de Hofstende:
a) Distanţa ierarhică mare / Distanţa ierarhică mică;
b) Control intens / redus al incertitudinii;
c) Individualism / Colectivism;
d) Orientare spre oameni / Orientare spre sarcini.
43. Stabiliţi care dintre următoarele afirmaţii legate de socializarea
organizaţională este falsă:
a) Presupune transmiterea culturii organizaţionale de la vechii
angajaţi la noii angajaţi;
b) Este un proces continuu care are la bază interacţiunea noilor
angajaţi cu ceilalţi salariaţi din organizaţie;
c) Presupune transmiterea culturii organizaţionale de la noii angajaţi
la vechii angajaţi;
d) Urmăreşte furnizarea şi dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor
necesare pentru îndeplinirea cu succes a rolurilor şi sarcinilor din
cadrul grupului/organizaţiei din care fac parte.
44. Stabiliţi care dintre următoarele enumerări surprinde cel mai bine
componentele culturii organizaţionale (formele de manifestare a culturii
organizaţionale sunt):
a) Sloganurile, normele comportamentale, ritualurile şi ceremoniile,
istorioarele şi miturile, statuturile şi rolurile;
b) Simbolurile, regulamentul de organizare şi funcţionare, ritualurile
şi ceremoniile, istorioarele şi miturile, statuturile şi rolurile;
c) Simbolurile, normele comportamentale, ritualurile şi ceremoniile,
istorioarele şi miturile, eroii culturali;

63
 d) Simbolurile, normele comportamentale, ritualurile şi ceremoniile,
istorioarele şi miturile, statuturile şi rolurile.
45. Teoria comportamentală susţine că există două orientări fundamentale
ale leadershipului:
a) Orientarea spre oameni şi orientarea spre sarcini;
b) Orientare spre oameni şi orientarea spre relaţii;
c) Orientarea spre sarcini şi orientarea spre obiective;
d) Orientarea spre motivare şi orientarea spre control.
46. Stabiliţi care dintre următoarele teorii susţin că stilul de leadership
trebuie adaptat la situaţia concretă cu care se confruntă:
a) Teoria comportamentală (behavioral approach);
b) Teoria contextuală/contingenţială (contingency approach);
c) Teoria genetică (genetic approach);
d) Teoria carismatică (charismatic approach).
47. În cadrul cărei teorii (model) stilul de leadership este măsurat pe „Scala
celui mai puţin preferat (indezirabil) coleg” (Least-Preferred Coworker
Scale – LPC Scale):
a) Modelul lui Fiedler;
b) Modelul lui Hersey şi Blanchard;
c) Modelul lui Vroom-Yetton-Jago;
d) Grila lui Blake şi Mouton.
48. Stabiliţi care dintre următoarele categorii cuprind doar modele
contingenţiale (contextuale):
a) modelul lui Fiedler, modelul lui Hersey şi Blanchard, grila lui Blake
şi Mouton, modelul „cale-scop” a lui House, modelul lui
Tannenbaum-Schmidt;
b) modelul lui Fiedler, modelul lui Hersey şi Blanchard, modelul lui
Vroom-Yetton-Jago, modelul „cale-scop” a lui House, modelul lui
Tannenbaum-Schmidt;
c) modelul lui Fiedler, modelul lui Hersey şi Blanchard, modelul lui
Vroom-Yetton-Jago, modelul CEMMAT, modelul lui Tannenbaum-
Schmidt;
d) modelul lui Fiedler, modelul lui Hersey şi Blanchard, modelul lui
Vroom-Yetton-Jago, modelul „cale-scop” a lui House, modelul lui
M. Weber.

64
 49. Care dintre teorii (modele) sugerează că, pentru a face faţă unei anumite
situaţii, liderii de succes trebuie să fie adaptabili şi să îşi ajusteze stilul în
funcţie de „maturitatea” subordonaţilor (maturitatea este bazată pe cât
de capabili, doritori şi încrezători în forţele proprii sunt subordonaţii
pentru a realiza o anumită sarcină)?
a) Modelul lui Fiedler;
b) Modelul lui Hersey şi Blanchard;
c) Teoria „cale-scop” a lui House;
d) Modelul lui Tannenbaum-Schmidt.
50. Care dintre teorii pleacă de la premisa că angajaţii se pot implica în luarea
deciziilor, dar gradul de participare nu este fix, ci există un continuum cu
două extreme – conducerea autoritară şi conducerea democrată – şi cinci
comportamente intermediare (poziţii intermediare) bazate pe diferite
combinaţii între gradul de autoritate utilizat de manager şi gradul de
libertate acordat subordonaţilor.
a) Modelul lui Fiedler;
b) Modelul lui Tannenbaum-Schmidt;
c) Modelul lui Hersey şi Blanchard;
d) Grila lui Blake şi Mouton.

Bibliografie
Gorski Hortensia - Management, Volumul I+II, Ed. Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu,
Sibiu, 2008
Bogdan Ioan - Managementul afacerilor economice, Ed. Universităţii „Lucian Blaga” din
Sibiu, Sibiu, 2007
Ovidiu Nicolescu (coordonator) - Abordări moderne privind economia, organizaţia şi
managementul bazate pe cunoştinţe, Bucureşti, Editura Economică, 2007
Ovidiu Nicolescu - Management, Editura Economică, Bucureşti, 1999
Gavrilă Tatiana - Managementul general al firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2004
Gavrilă Tatiana - Managementul general al firmei. Teste, Editura Economică, Bucureşti,
2004
Istocescu Amedeo - Managementul organizației prin studii de caz, Editura ASE, București,
2007
Zaharia Valentina - Management – Aplicaţii practice, Ed. Universitară, Bucureşti, 2010
Zaharia Valentina - Management – Sinteze, Ed. Universitară, Bucureşti, 2010

65
 II.2. LOGISTICĂ
1. Conceptul de logistică este aplicabil pentru întreprinderile:
a) producătoare;
b) detailiste;
c) producătoare şi angrosiste;
d) producătoare, angrosiste şi detailiste.
2. Managementul aprovizionării este componentă a funcţiunii:
a) de producţie;
b) comerciale;
c) financiar – contabilă;
d) de cercetare – dezvoltare.
3. Sunt componente ale costurilor datorate rupturilor de stoc:
a) cost vânzare pierdută, costul pierderii loialităţii clienţilor, costul
unei noi comenzi;
b) de depozitare;
c) de asigurare;
d) de deteriorare şi uzură.
4. Elaborarea unei strategii eficiente pentru desfacerea şi comercializarea
produselor are în vedere:
a) aprovizionarea;
b) stocarea;
c) depozitarea;
d) factorii interni şi situaţiile de pe piaţă.
5. Pe plan intern compartimentul de desfacere stabileşte relaţii cu:
a) compartimentul tehnic şi compartimentul de control tehnic;
b) clienţi;
c) unităţi specializate de comerţ;
d) unităţi bancare.
6. Salariaţii trebuie să manifeste în raport cu strategiile de servire:
a) simpatie;
b) dezacord;
c) empatie;
d) frustrare.

66
7. Rolul subsistemului de aprovizionare materială în faza de integrare
presupune că:
a) activitatea de aprovizionare materială este subordonată
subsistemului producţie;
b) aprovizionarea materială îşi elaborează strategii de optimizare la
nivelul subsistemului propriu;
c) participă, prin punerea la dispoziţie a informaţiilor, datelor şi
analizelor necesare, la elaborarea strategiilor generale de
dezvoltare a întreprinderii;
d) participă activ la fundamentarea strategiei de dezvoltare a
întreprinderii.
8. Planul de aprovizionare materială cuprinde:
a) necesarul de consum şi resursele pentru acoperirea acestuia;
b) norma de consum şi coeficienţii de recuperare, recondiţionare şi
refolosire a resurselor materiale şi pieselor reutilizabile;
c) nomenclatorul de produse finite şi pierderile tehnologice;
d) nomenclatorul de echipamente tehnice.
9. Reprezintă exemplu de activitate de susţinere:
a) asigurarea standardelor de servicii pentru clienţi;
b) cumpărarea;
c) transportul;
d) ambalarea.
10. Logistica în plus faţă de distribuţia fizică presupune:
a) considerarea informaţiilor ca o componentă a fluxurilor logistice;
b) planificarea fluxului fizic al materialelor şi produselor finite;
c) realizarea fluxului fizic al materialelor şi produselor finite;
d) controlul fluxului fizic al materialelor şi produselor finite.
11. Distribuţia fizică:
a) include logistica;
b) este parte a logisticii;
c) include aprovizionarea;
d) este inclusă în aprovizionare.
12. Conceptul actual privind cumpărarea vizează:
a) accentul pe centralizare, pentru obţinerea economiilor de scară;
b) decizii operaţionale şi tactice pe termen scurt;

67
 c) decizii strategice pe termen lung;
d) considerarea furnizorului ca adversar.
13. Reprezintă avantaj al cumpărării de pe o zi pe alta:
a) flexibilitatea necesară pentru a proiecta schimbări în privinţa
caracteristicilor produsului sau gamei de produse oferite clienţilor;
b) sporeşte riscul producerii unor rupturi de stoc;
c) măreşte costurile de transport datorită numărului mare de
transporturi şi lipsei posibilităţilor de consolidare;
d) nu permite valorificarea discount-urilor oferite de furnizori în cazul
comandării unor cantităţi mari de produse.
14. Reprezintă componente a costurilor de achiziţionare:
a) costul deteriorării şi uzurii mărfurilor;
b) costurile de depozitare;
c) costurile de asigurare;
d) costurile de recepţie şi de manipulare a materialelor la punctul de
primire a produselor.
15. Constituie o modalitate de protecţie contra incertitudinii datorate
performanţei furnizorului:
a) stocul mediu;
b) stocul în tranzit;
c) stocul de siguranţă;
d) stocul de bază.
16. Sunt metode ce au constituit obiectul atenţiei specialiştilor în controlul
stocurilor:
a) JIT, MRP, DRP;
b) JIT;
c) MRP;
d) DRP.
17. Funcţia depozitelor de păstrare a mărfurilor vizează:
a) depozitare pe termen lung;
b) consolidarea livrărilor;
c) divizarea lotului;
d) crearea unei structuri sortimentale.

68
 18. Stocul curent asigură:
a) alimentarea cererilor de consum pe timpul condiţionării
materialelor;
b) alimentarea cererilor de consum pe timpul deplasării materialelor
de la furnizor la consumator;
c) alimentarea cererilor de consum pe timpul deplasării resurselor de
la depozitul central la subunităţile de consum ale întreprinderii;
d) alimentarea cererilor de consum pe intervalul dintre două
aprovizionări succesive.
19. Este un dezavantaj al cumpărării din sursă unică pe termen lung:
a) costuri şi preţuri mai mici datorită economiilor de scară;
b) pierderea potenţială a accesului la informaţii privind tendinţele
pieţei;
c) posibilitatea de a îmbunătăţii relaţiile cu furnizorul;
d) creşterea certitudinii în privinţa volumului tranzacţiilor pentru
furnizor.
20. Reprezintă metode de amplasare a depozitelor:
a) amplasarea în funcţie de piaţă, amplasarea în funcţie de producţie;
b) amplasare în funcţie de clientul principal;
c) amplasare în funcţie de furnizorul principal;
d) amplasare în funcţie de clientul principal, amplasare în funcţie de
furnizorul principal.

Bibliografie
Bălan C. - Logistică, Editura Uranus, ediţia a III-a revizuită, Bucureşti, 2006
Bălan C. - Logistica mărfurilor, Editura ASE, Bucureşti, 2000
Băşanu Gh. - Managementul aprovizionării şi desfacerii. Aplicaţii practice. Teste grilă,
Editura Economică, Bucureşti, 1999
Băşanu Gh. - Managementul aprovizionării şi desfacerii. Curs, Editura Economică,
Bucureşti, 1999
Caraiani Gh. - Logistica transporturilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2008
Sima E. - Logistică, Editura Burg, Sibiu, 2011

69
 II.3. MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI
1. Părintele managementului producţiei este considerat:
a) Engels;
b) Fayol;
c) Taylor;
d) Juran.
2. Într-un sistem de fabricaţie, stabilirea dimensiunii şi tipologiei stocurilor
trebuie să asigure:
a) estimarea termenelor de livrare a produselor către clienţi;
b) crearea unei baze de date;
c) utilizarea tehnologiei informaţiei în planificarea producţiei;
d) aprovizionarea ritmică a procesului de producţie.
3. Pentru lansarea în execuţie a fabricaţiei, trebuie cunoscute următoarele:
a) operaţiile de prelucrare prin care se va realiza piesa;
b) cerinţele clienţilor privind performanţele tehnice ale pieselor;
c) datele tehnice ale pieselor ce se vor produce;
d) documentele referitoare la: manoperă, salarii, materiale, utilităţi.
4. Activitatea depusă pentru restabilirea capacităţii de bună funcţionare a
unui produs sau a unui sistem tehnic defectat poartă denumirea de:
a) disponibilitate;
b) fiabilitate;
c) mentenabilitate;
d) mentenanţă.
5. Sunt mărimi de intrare ale unui proces de producţie:
a) materiile prime, maşinile unelte;
b) produsele;
c) lucrările;
d) serviciile.
6. Procesul de producţie, din punct de vedere cibernetic, cuprinde:
a) intrări, ieşiri, produse;
b) intrări, realizarea procesului de producţie, ieşiri;
c) intrări, ieşiri, servicii;
d) intrări, ieşiri, lucrări.

70
7. Desfăşurarea fără întreruperi a procesului de producţie în toate fazele
sau stadiile sale reprezintă:
a) principiul continuităţii;
b) principiul paralelismului;
c) principiul liniei drepte;
d) principiul ritmicităţii.
8. Planificarea necesarului de resurse materiale se bazează pe:
a) normarea muncii;
b) numărul de maşini unelte;
c) numărul muncitorilor;
d) proiectul tehnologic de fabricaţie.
9. Planul de operaţii este specific pentru:
a) producţia individuală;
b) producţia de serie mijlocie, de serie mare şi de masă;
c) producţia de serie mică;
d) producţia de masă.
10. Verificarea stării accesoriilor utilajelor se realizează:
a) periodic;
b) când este nevoie;
c) niciodată;
d) când au cedat.
11. Pentru întreprinderile cu producţie în serie mare fluxurile de transport
sunt:
a) neregulate;
b) constante;
c) variabile;
d) supradimensionate.
12. Unul din principiile care stă la baza funcţionării unui sistem de tip JIT
(JUST IN TIME) este:
a) 0 (zero) stocuri;
b) dezvoltarea tehnologică;
c) rată de rentabilitate maximă;
d) viteza de rotaţie a stocurilor minimă.
13. Fişa tehnologică se pretează a fi utilizată pentru producţia:

71
 a) de masă;
b) de serie;
c) de unicate, serie mică;
d) de serie mijlocie şi masă.
14. Prin fabricaţia pentru stocare se realizează:
a) prototipuri;
b) produse personalizate;
c) produse modulate;
d) produse imediat disponibile la preţul de catalog.
15. Bonul de lucru este:
a) un document referitor la necesarul de manoperă;
b) un document referitor la necesarul de materiale;
c) o fişă de însoţire a produsului;
d) un grafic de urmărire a fabricaţiei.
16. Totalitatea activităţilor care au ca rezultat transformarea materiilor
prime şi a semifabricatelor în produse finite reprezintă:
a) un lot de fabricaţie;
b) un ciclu de fabricaţie;
c) un proces de producţie;
d) o procedură.
17. Procesele de transport intern din cadrul unei întreprinderi industriale fac
parte din categoria:
a) procese de producţie de bază;
b) procese de producţie de servire;
c) procese de producţie anexe;
d) procese de producţie directe.
18. Există următoarele tipuri de structuri de producţie:
a) de tip pregătitor;
b) de tip atelier;
c) de tip tehnologic şi orientat pe obiect/produs;
d) de tip flexibil.
19. Principalele tipuri de producţie sunt:
a) specializate şi universale;
b) unice şi multiple;

72
 c) în flux, funcţională şi pe proiecte;
d) de masă, de serie şi individuală.
20. Tipul de producţie se stabileşte în funcţie de:
a) nomenclatorul producţiei fabricate, volumul producţiei şi gradul de
specializare al întreprinderii;
b) structura fondului de timp, metoda de organizare a producţiei,
calificarea forţei de muncă;
c) metodele de gestiune, evidenţă şi control ale producţiei;
d) metodele de management, tehnicile de management,
instrumentele de management.

Bibliografie
Badea F. - Managementul producţiei industriale, Editura ALL, Bucureşti, 1998
Badea F. - Managementul producţiei industriale,, Studii de caz, Editura ALL Beck,
Bucureşti, 1998
Bărbulescu C. - Managementul producţiei industriale, vol. 1 şi 2, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 2001, 2002
Dima C. - Management industrial, Editura Naţional, Bucureşti, 2000
Dima C. - Managementul producţiei, Editura economică, Bucureşti, 2006
Militaru G. - Managementul producţiei şi al operaţiunilor, Editura ALL, Bucureşti, 2008
Sima E. - Managementul producţiei, Editura Academiei Forţelor terestre „Nicolae
Bălcescu”, Sibiu, 2010

73
 II.4. MANAGEMENTUL CALITĂŢII
1. Care dintre afirmaţiile următoare figurează printre elementele ce
trebuie luate în considerare pentru a începe dezvoltarea unui sistem
de management al calităţii într-o organizaţie:
a) satisfacerea cererii clienţilor în orice condiţie;
b) oferirea produselor/serviciilor în orice condiţie;
c) satisfacerea cererii prin oferirea de produse/servicii care să
îndeplinească aşteptările consumatorilor, în limita bugetului
acestora;
d) oferirea produselor/serviciilor superioare calitativ de către
concurenţii direcţi.
2. Cea mai importantă problemă în satisfacerea clienţilor este:
a) capacitatea de a vedea produsul din perspectiva consumatorului;
b) livrarea unui produs care corespunde în întregime cerinţelor;
c) asigurarea unei bune relaţii cu clienţii;
d) garantarea creşterii productivităţii;
3. Când reprezintă „eliminarea deficienţelor”, calitatea:
a) când este orientată spre costuri;
b) când este orientată spre venituri;
c) când are ca scop eliminarea specificaţiilor;
d) când nu costă mai puţin.
4. Privită din punctul de vedere al producătorului, calitatea este orientată
către:
a) piaţă;
b) proces de producţie;
c) concurenţă;
d) produsele similare.
5. Care dintre următoarele caracteristici ale calităţii reprezintă „siguranţă în
exploatare”?
a) fiabilitatea;
b) mentenabilitatea;
c) durabilitatea;
d) conformitatea cu prototipul.
6. Care dintre următoarele NU este considerat un cost al neconformităţii cu
cerinţele de calitate?

74
 a) cheltuieli din rebuturi;
b) cheltuieli cu reluarea activităţii;
c) cheltuieli cu controlul şi livrarea/achiziţionarea produsului;
d) cheltuieli cu controlul proceselor.
7. Costurile calităţii includ:
a) costurile generate de realizarea unui produs sau serviciu conform
cu cerinţele;
b) costurile generate de pregătirea angajaţilor;
c) costurile generate de neconformitatea cu cerinţele;
d) toate costurile de la punctele a, b si c.
8. Seria de standarde ISO 9000 este:
a) un set de instrucţiuni pentru crearea diagramelor de control;
b) un set de linii directoare pentru calitate;
c) linii orientative ale creării planului de control al calităţii;
d) un set de forme şi proceduri pentru asigurarea calităţii.
9. Un sinonim al unui document ISO 9000 este:
a) plan calitate;
b) procedură operaţională a standardului;
c) set de înregistrări;
d) grafic de control al calităţii.
10. Identificaţi definiţia corectă a SMQ (sistemul de management al calităţii)
dintre următoarele variante:
a) concept ce defineşte măsurile luate de manager pentru realizarea
calităţii;
b) concept ce defineşte măsurile luate de beneficiar pentru
monitorizarea calităţii;
c) concept ce defineşte ansamblul de structuri, reguli, proceduri,
resurse care să facă posibilă planificarea, monitorizarea şi
îmbunătăţirea continuă a calităţii;
d) concept ce defineşte ansamblul de măsuri ce trebuie luate de
manager pentru adaptarea operativă a calităţii la cerinţele pieţii.
11. Identificaţi afirmaţia falsă dintre următoarele acţiuni ale
managementului în aplicarea principiului orientării spre client:
a) stăpânirea relaţiei cu clienţii;

75
 b) înţelegerea aşteptărilor clienţilor pentru produse, preţuri,
fiabilitate, mentenabilitate;
c) lămurirea clientului prin acţiuni de marketing bine conduse asupra
calităţii produselor oferite;
d) realizarea unui echilibru între cerinţele clientului şi ale altor părţi
interesante.
12. În ce domeniu a apărut mişcarea de standardizare în managementul
calităţii:
a) industria textilă;
b) industria extractivă;
c) industria de echipamente militare;
d) industria de automobile.
13. Standardul ISO9001/2000, prevede existenţa unor proceduri
documentate care să răspundă unor anumite cerinţe. Printre cerinţele
enumerate mai jos s-a strecurat o greşeală. Identificaţi-o!
a) controlul documentelor;
b) controlul înregistrărilor;
c) controlul produsului neconform;
d) controlul absentismului angajaţilor CTC;
14. Conform standardului ISO9001/2000 procesul de instruire a personalului
trebuie să cuprindă următoarele etape obligatorii. Care din afirmaţiile de
mai sus este greşită?
a) identificarea necesităţilor de instruire;
b) planificarea instruirii personalului;
c) alocarea resurselor financiare şi materiale;
d) obţinerea aprobării forului tutelar pentru cheltuirea resurselor.
15. Noţiunea de „proces” operează cu mai mulţi factori. Identificaţi
elementul greşit:
a) cerinţele referitoare la proces;
b) intrări;
c) ieşiri;
d) personalul angajat.
16. Satisfacţia clientului se evaluează după o serie de criterii, dintre care unul
este eronat:
a) caracteristicile şi performanţele produselor;

76
 b) respectarea termenelor de livrare;
c) preţul şi facilităţi acordate;
d) promptitudinea şi negarantarea serviciilor.
17. Procedura obligatorie privind acţiunile preventive defineşte cerinţe
pentru: (depistaţi acţiunea greşită!)
a) analiza neconformităţilor potenţiale;
b) determinarea cauzelor neconformităţilor potenţiale;
c) evaluarea necesităţii de a întreprinde acţiuni de corectare a
neconformităţilor;
d) evaluarea necesităţii de a întreprinde acţiuni de prevenire a
neconformităţilor.
18. Standardul ISO 9001/2000 cere ca analiza datelor necesare desfăşurării
acţiunilor corective şi preventive să furnizeze informaţii despre:
(identificaţi informaţia greşită):
a) satisfacţia clienţilor;
b) conformitatea cu cerinţele referitoare la produs;
c) numărul concurenţilor;
d) situaţia calităţii la furnizori
19. Recunoaşteţi definiţia greşită a managementului calităţii totale:
a) reprezintă un model de management centrat pe calitate, bazat pe
aportul tuturor membrilor organizaţiei care vizează un succes pe
termen lung prin satisfacerea clientului şi aducerea de avantaje
pentru toţi membrii organizaţiei şi pentru societate;
b) reprezintă managementul orientat spre calitate care asigur
atingerea calităţi totale, precum şi menţinerea prin acţiuni
planificate şi sistematice;
c) reprezintă managementul în care atributul „total” asociat calităţii
se referă atât la aspectul sferei de cuprindere cât şi al obiectivelor
urmărite;
d) reprezintă un sector al excelenţei industriale.
20. Cine a definit calitatea ca „o ţintă în mişcare”?
a) W.E. Deming;
b) J.M. Juran;
c) V. Feigenbaum;
d) V. Ishikawa;

77
Bibliografie

JURAN J.M. - Planificarea calităţii, Editura Teora, 2000;

JURAN J. M., trad. de Dan Bălănescu: - Supremaţia prin calitate: Manualul directorului de
firmă, Bucureşti, Teora, 2002. (III 177330);
MARCU L. – Managementul Calităţii, Note De Curs, Biblioteca URGS, 2011;
Constantin OPREAN, Claudiu Vasile KIFOR, Octavian SUCIU - Managementul integrat al
calităţii, Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2005, 547 p.- ISBN 973-739-
034-2 : (T3 18516);
Olaru M. - Managementul calităţii, ediția a II-a, Ed. Economica, Bucureşti, 1999;
Olaru M. ( coord.) - Tehnici şi instrumente utilizate în managementul calităţii, Editura
Economică, Bucureşti, 2000
Sîrbu R. - Auditarea, certificarea şi gestiunea costurilor calităţii, Editura ASE, 2004
SR EN ISO 9001/2008

78
 II.5. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE
1. Indiferent de mărimea organizaţiei, tipul acesteia şi modul său de
organizare,activitatea domeniului resurselor umane urmăreşte
îndeplinirea următoarelor obiective:
a) individuale;
b) colective;
c) operaţionale;
d) speciale.
2. Activitatea de organizare în domeniul resurselor umane presupune:
a) realizarea unor structuri organizaţionale capabile să asigure
activităţile necesare;
b) corelarea recompenselor nefinanciare cu rezultatele obţinute;
c) gestionarea performanţei potrivit obiectivelor obţinute;
d) crearea unui climat de neîncredere.
3. Funcţiunea de resurse umane contribuie decisiv la realizarea unui mediu
organizaţional în care angajaţii îşi valorifică la maxim capacităţile prin:
a) introducerea sistemelor de automatizare a plăţii salariilor;
b) elaborarea unor strategii participative în relaţiile cu angajaţii;
c) elaborarea unui stil de gestiune adaptat structurii;
d) furnizarea instrumentelor de gestionare a schimbărilor.
4. Activitatea de asigurare cu resurse umane presupune:
a) realizarea unor sisteme de salarizare echitabile şi netransparente;
b) îmbunătăţirea performanţelor angajaţilor;
c) recrutarea şi selecţia resurselor umane de care are nevoie
organizaţia;
d) implicarea angajaţilor în problemele de interes personal.
5. Stabilirea necesarului de resurse umane într-o structură organizaţională
solicită activităţi de natura:
a) identificării metodelor de promovare;
b) dimensionării grupurilor de muncă;
c) evaluării acţiunilor de formare profesională;
d) conceperii unor stimulente financiare.
6. Conceptul de politică privind resursele umane defineşte:
a) relaţia dintre organizaţie şi mediul exterior, în general, şi gradul în
care aceasta îşi atribuie responsabilităţi sociale, în special;

79
 b) cunoaşterea practicilor de management de care este nevoie la un
moment dat;
c) tendinţa de creştere a gradului de socializare a organizaţiilor;
d) modificările unor standarde internaţionale în domeniul strategiei
resurselor umane.
7. Definirea posturilor de muncă are ca scop stabilirea:
a) motivaţiei;
b) echităţii;
c) calităţii vieţii profesionale;
d) responsabilităţilor.
8. Obiectivele unui post de muncă se pot clasifica după aria de acoperire în:
a) tactice;
b) permanente;
c) individuale;
d) limitate.
9. În proiectarea unui post de muncă trebuie luate în considerare:
a) efectuarea testelor medicale;
b) variabilele mediului exterior organizaţiei;
c) verificarea cazierului candidaţilor;
d) evaluarea dosarului de concurs.
10. Criteriile care stau la baza recrutării resurselor umane sunt de natura:
a) activităţilor şi procedurilor postului;
b) poziţiei ierarhice;
c) relaţiilor de subordonare, colaborare şi control;
d) gradului de angajare şi dorinţei de reuşită individuală.
11. Recrutarea se poate realiza din:
a) populaţia activă;
b) populaţia urbană şi rurală;
c) populaţia cu un grad deosebit de şcolarizare;
d) populaţia calificată şi cu experienţă.
12. Printre avantajele recrutării interne se pot identifica:
a) determină favoritisme potenţialilor doritori;
b) este rapidă şi presupune costuri relativ mici;
c) aduce idei şi puncte de vedere noi;

80
 d) persoanele necesită o pregătire suplimentară.
13. Recrutarea externă se realizează prin metoda:
a) cunoaşterii;
b) reputaţiei organizaţiei;
c) descrierii postului;
d) formală.
14. În timpul interviului, solicitantul postului trebuie să facă dovada:
a) cazierului;
b) gradului de şcolarizare;
c) maturităţii comportamentului;
d) metodelor de promovare.
15. Integrarea noilor angajaţi în cadrul organizaţiei urmăreşte:
a) cunoaşterea „cărţii de vizită” a organizaţiei;
b) rezolvarea testelor privind profesia;
c) verificarea documentelor prezentate de candidaţi;
d) cunoaşterea opiniilor privind evaluarea profesională.
16. Loialitatea, ca şi caracteristică a performanţei individuale, se cultivă prin:
a) cunoaşterea profundă a organizaţiei;
b) prezentarea postului şi a fişei aferente lui;
c) asigurarea echităţii în relaţiile de muncă;
d) evaluarea individului potrivit unor metodologii proprii.
17. Obiectivele evaluării performanţelor profesionale se clasifică în:
a) funcţionale;
b) strategice;
c) personale;
d) organizaţionale, de dezvoltare, procedurale şi psihologice.
18. Printre criteriile utilizate în evaluarea performanţei profesionale se pot
identifica:
a) cunoaşterea analizei diagnostic;
b) adaptabilitatea pe postul de muncă;
c) asigurarea echităţii în politica de salarizare;
d) realizarea satisfacţiei în muncă.
19. Standardele de performanţă se pot exprima prin indicatori de forma:
a) duratei în care au fost realizate produsele şi serviciile;
81
 b) calităţilor personale;
c) timpului de aprovizionare cu materii prime, materiale, combustibil
şi energie;
d) timpului neproductiv.
20. Potenţialele surse de erori în evaluarea performanţelor profesionale sunt
de natură:
a) strategică;
b) a standardelor de performanţă clare;
c) a standardelor de performanţă neclare;
d) a standardelor organizaţionale.

Bibliografie
Petca I.C. - Managementul resurselor umane, Sibiu, Editura Universităţii „Lucian Blaga“,
2004;
Petca L., Petca A. Petca I.C. - Managementul resurselor umane, Sibiu, Editura Burg, 2010;
Lefter V. - Managementul resurselor umane, Bucureşti, Editura Economică, 2008;
Manolescu A. - Managementul resurselor umane, Bucureşti, Editura Economică, 2007;
Purdea D. - Managementul resurselor umane, Cluj-Napoca, Editura „George Bariţiu“,
2008.

82
 II.6. MANAGEMENT STRATEGIC
1. Elementele care alcătuiesc mediul de manifestare al managementului
strategic, sunt de natură diferită, fapt ce permite identificarea diferitelor
laturi ale mediului. Alegeţi varianta corectă.
a) latura socială, latura economică, latura politică, latura ecologică şi
latura legislativ-normativă;
b) latura socială, latura economică, latura tehnologică, latura
ecologică şi latura legislativ-normativă;
c) latura economică, latura tehnologică, latura politică, latura
ecologică şi latura legislativ-normativă;
d) latura socială, latura tehnologică, latura politică, latura ecologică şi
latura legislativ-normativă.
2. Definirea strategiei se găseşte sub incidenţa unor factori determinanţi,
care pot influenţa deciziilor luate de către manageri. Principalii factori
determinanţi ai strategiei sunt:
a) oportunitatea pieţei şi situaţia industriei de profil, capabilităţile
organizaţiei, ameninţările potenţiale, viziunea strategică a
managerilor, realităţile mediului organizaţiei şi cultura acesteia;
b) oportunitatea pieţei şi situaţia industriei de profil, resursele
organizaţiei, ameninţările potenţiale, viziunea strategică a
managerilor, realităţile mediului organizaţiei şi cultura acesteia;
c) oportunitatea economică, capabilităţile organizaţiei, ameninţările
potenţiale, viziunea strategică a managerilor, realităţile mediului
organizaţiei şi cultura acesteia;
d) resursele organizaţiei, ameninţările potenţiale, viziunea strategică
a managerilor, realităţile mediului organizaţiei şi cultura acesteia.
3. Barierele întâlnite la intrarea pe o piaţă, fac parte din mediul competitiv
al organizaţiei şi constau în:
a) reglementările guvernamentale, economiile întreprinzătorilor,
capitalul disponibil, diferenţierea produselor şi consacrarea
mărcilor, avantajele de cost şi potenţialul inovaţional al
organizaţiilor existente;
b) reglementările internaţionale, economiile la scară, capitalul
disponibil, diferenţierea produselor şi consacrarea mărcilor,
avantajele de cost şi potenţialul inovaţional al organizaţiilor
existente;
c) reglementările guvernamentale, economiile la scară, capitalul
disponibil, diferenţierea produselor şi consacrarea mărcilor,

83
 avantajele de cost şi potenţialul inovaţional al organizaţiilor
existente;
d) reglementările guvernamentale, diferenţierea produselor şi
consacrarea mărcilor, avantajele de cost şi potenţialul inovaţional
al organizaţiilor existente.
4. Rivalitatea dintre organizaţii este una dintre forţele competitive de pe
piaţă şi este accentuată de faptul că:
a) există o relaţie de proporţionalitate directă între intensitatea
competiţiei manifestată în cadrul unei pieţe şi dependenţa de
produsele realizate în cadrul unui sector de activitate;
b) există o relaţie de proporţionalitate inversă între intensitatea
competiţiei manifestată în cadrul unei pieţe şi gradul de
diferenţiere al produselor sau serviciilor oferite;
c) există o relaţie de proporţionalitate inversă între intensitatea
competiţiei manifestată în cadrul unei pieţe şi dificultatea de acces
la circuitele de distribuţie;
d) există o relaţie de proporţionalitate directă între intensitatea
competiţiei manifestată în cadrul unei pieţe şi economiile la scară.
5. Analiza industriei şi atractivităţii ei reprezintă un instrument utilizat
pentru diagnosticarea situaţiei actuale a organizaţiei. Problemele asupra
cărora se concentrează analiza de profil sunt:
a) industria, furnizorii, distribuitorii, cumpărătorii, produsele de
substituţie şi potenţiali noi intraţi pe piaţă;
b) structura industriei, forţele conducătoare, mecanismele
caracteristice industriei respective produsele de substituţie şi
potenţiali noi intraţi pe piaţă;
c) industria, furnizorii, distribuitorii, factorii determinanţi de succes,
problemele cu care se confruntă şi perspectivele de evoluţie ale
industriei;
d) structura industriei, forţele conducătoare, mecanismele
caracteristice industriei respective, factorii determinanţi de succes,
problemele cu care se confruntă şi perspectivele de evoluţie ale
industriei.
6. Reorganizarea este măsura pe care o poate lua o organizaţie care se
confruntă cu:
a) ameninţări şi punte forte;
b) ameninţări şi punte slabe;
c) oportunităţi şi puncte forte;

84
 d) oportunităţi şi puncte slabe.
7. Conturarea strategiei presupune găsirea celor mai bune soluţii la
problemele strategice pe care le ridică activitatea de ansamblu a unei
organizaţii şi prezenţa ei pe piaţă şi se referă la:
a) creşterea volumului vânzărilor şi a portofoliului, supravieţuirea
organizaţiei prin reducerea costurilor şi eliminarea pierderilor;
b) combinarea diferitelor tipuri de strategii, creşterea volumului
vânzărilor şi consolidarea poziţiei competitive a organizaţiei pe
piaţă;
c) diversificarea portofoliului de afaceri ale organizaţiei, realizarea
echilibrului centralizare-descentralizare în materie de planificare
strategică în cadrul acesteia şi alocarea pe domenii de afaceri şi pe
activităţi specifice a resurselor de care dispune aceasta;
d) diversificarea portofoliului de afaceri ale organizaţiei, creşterea
volumului vânzărilor şi profitului, acoperirea unui segment
crescând al pieţei şi realizarea echilibrului centralizare-
descentralizare în materie de planificare strategică în cadrul
organizaţional.
8. Caracteristicile strategiei de creştere organizaţională:
a) prevăd sporuri ale obiectivelor fixate, orientează deciziile
strategice ale managementului de vârf spre sporirea
performanţelor acesteia, asigură satisfacerea cererilor pieţei în
aceeaşi sferă de produse şi pot prevede adăugarea la oferta
organizaţională a noi sfere;
b) determină claritatea direcţiei de urmat de către întregul personal
al organizaţiei, crearea unei noi unităţi de afaceri profilată pe
industria vizată, achiziţionarea unei organizaţii în domeniul afacerii
vizate;
c) focalizează întreaga prestaţie managerială asupra aceluiaşi
domeniu de activitate, creează premise favorabile pentru
impunerea organizaţională în poziţia de lider;
d) prevăd sporuri ale obiectivelor fixate, crearea unei noi unităţi de
afaceri profilată pe industria vizată, focalizează întreaga prestaţie
managerială asupra aceluiaşi domeniu de activitate.
9. Strategia de concentrare este focalizată pe un singur produs sau serviciu,
pe o gamă restrânsă de produse sau servicii, strâns legate între ele, pe o
piaţă, sau care urmăreşte integrarea în cadrul organizaţional a unor
activităţi identice şi se poate aplica în următoarele variante:

85
 a) creşterea volumului vânzărilor, dezvoltarea de noi capacităţi de
producţie şi creşterea lichidităţilor organizaţionale;
b) creşterea afacerilor organizaţionale, dobândirea de abilităţi
superioare în realizarea produselor sau serviciilor, dezvoltarea
produselor şi creşterea ratei profitului;
c) creşterea volumului vânzărilor, creşterea ratei profitului şi
dezvoltarea de noi capacităţi de producţie;
d) dezvoltarea pieţei, dezvoltarea produsului şi integrarea sa pe
orizontală prin adăugarea de noi afaceri care produc bunuri şi
servicii similare cu cele organizaţionale.
10. Extinderea sferei de cuprindere a activităţii desfăşurate de organizaţie, în
arii diferite de cele ale afacerilor curente sunt specifice strategiei de:
a) integrare pe verticală;
b) integrare pe orizontală;
c) de concentrare;
d) de diversificare.
11. Strategia de diversificare concentrică organizaţională permite acesteia:
a) să identifice un regim strict de economii în toate structurile
organizaţional, să reconsidere portofoliul de afaceri al organizaţiei
şi să introducă noi descoperiri ale activităţilor de cercetare-
dezvoltare;
b) să reducă dependenţa de evoluţia actuală şi de perspectivă a
industriei de profil, identificarea de noi oportunităţi în alte domenii
de afaceri, echilibrarea fluctuaţiilor sezoniere sau ciclice şi
provocarea pe care o reprezintă alte domenii de activitate pentru
organizaţie;
c) să reconsidere portofoliul de afaceri al organizaţiei, să identifice un
regim strict de economii în toate structurile acesteia, să stabilească
noi pieţe de desfacere pentru produsele şi serviciile realizate şi să
identifice potenţiali noi intraţi pe piaţă în vederea constituirii de
bariere în calea acestora;
d) să stabilească noi pieţe de desfacere pentru produsele şi serviciile
realizate, să identifice potenţiali noi intraţi pe piaţă în vederea
constituirii de bariere în calea acestora şi să identifice un regim
strict de economii în toate structurile organizaţionale.
12. Crearea în interiorul organizaţiei a unei noi structuri de afaceri este
specifică:
a) strategiei pentru intrarea în noi domenii de activitate;

86
 b) strategiei de inversare;
c) strategiei de diversificare concentrică;
d) strategiei de restructurare a portofoliului.
13. Factorii care, în opinia lui W. Glueck, determină alegerea strategiei unei
organizaţii sunt:
a) profitabilitatea scăzută sau nulă a unor structuri strategice de
afaceri, reconsiderarea portofoliului de afaceri, atitudinea
managerilor cu privire la asumarea riscurilor şi cunoaşterea
strategiilor trecute ale organizaţiei;
b) percepţia managerială cu privire la dependenţa externă a
organizaţiei şi afacerilor acesteia, atitudinea managerilor cu privire
la asumarea riscurilor, cunoaşterea strategiilor trecute, a relaţiilor
de putere şi structura organizaţională;
c) percepţia managerială cu privire la dependenţa externă a
organizaţiei şi afacerilor acesteia, atitudinea managerilor cu privire
la asumarea riscurilor, profitabilitatea scăzută sau nulă a unor
structuri strategice de afaceri şi reconsiderarea portofoliului de
afaceri;
d) atitudinea managerilor cu privire la asumarea riscurilor şi
cunoaşterea managerială a strategiilor organizaţionale,
cunoaşterea strategiilor trecute, a relaţiilor de putere şi structura
organizaţională.
14. Structura de afaceri strategică capabilă să producă şi să furnizeze bunuri
şi servicii la un cost mai scăzut decât concurenţa, este specifică:
a) strategiei de lider în domeniul costurilor;
b) strategiei de focalizare;
c) strategiei de diferenţiere;
d) strategiei organizaţiilor aflate în situaţii staţionare sau în declin.
15. Modalităţile prin care se obţin avantaje competitive prin aplicarea
strategiei de focalizare, sunt:
a) posedarea unei capacităţi tehnologice superioare, oferirea de
produse sau servicii cu nivel calitativ ridicat, asigurarea de servicii
pentru clienţi prompte şi de calitate şi diferenţierea produselor şi
serviciilor;
b) asigurarea unor beneficii globale cât mai mari pentru clienţi,
realizarea de costuri mai scăzute ale produselor şi serviciilor oferite
şi concomitent prin diferenţierea produselor şi serviciilor şi
reducerea costurilor acestora;

87
 c) diferenţierea produselor şi serviciilor, realizarea de costuri mai
scăzute ale produselor şi serviciilor oferite şi concomitent prin
diferenţierea produselor şi serviciilor şi reducerea costurilor
acestora;
d) oferirea de produse sau servicii cu nivel calitativ ridicat, asigurarea
de servicii pentru clienţi prompte şi de calitate şi diferenţierea
produselor şi serviciilor şi asigurarea unor beneficii globale cât mai
mari pentru clienţi.
16. Angajarea campaniilor agresive de restrângere a prezenţei altor
organizaţii în diferitele zone de activitate şi de reducere a forţelor
competitive, sunt specifice:
a) strategiei organizaţiilor cu poziţie de lider sau dominantă;
b) strategiei organizaţiilor „apucă şi menţine”;
c) strategiei de hărţuire concurenţială;
d) strategiei de diferenţiere.
17. Atacul punctelor forte ale organizaţiilor concurente este strategia al cărui
succes depinde de intensitatea angajării organizaţiei iniţiatoare, de forţa
ei competitivă, precum şi de forţa de răspuns a organizaţiilor concurente,
este acţiunea specifică în vederea creării şi menţinerii avantajului
competitiv prin:
a) strategii de focalizare;
b) strategii ofensive;
c) strategii de realizare a produselor la cele mai scăzute costuri;
d) strategii de diferenţiere.
18. Nivelul strategic la care se stabilesc planurile de acţiune pentru
coordonarea activităţilor funcţionale care se desfăşoară în cadrul
organizaţional, este specific:
a) nivelului strategic al organizaţiei;
b) nivelului strategic al structurii de afaceri strategice;
c) nivelului strategic operaţional;
d) nivelului strategic funcţional.
19. Înţelegerile care ghidează gândirea şi acţiunea în luarea deciziilor,
reprezintă:
a) obiectivele strategice;
b) politicile;
c) misiunea organizaţiei;

88
 d) strategia organizaţiei.
20. Care dintre elementele următoare fac parte din funcţiunea de producţie:
a) definirea politicilor privind stocurile de producţie;
b) alegerea canalelor de distribuţie pentru produsele şi serviciile
organizaţionale;
c) planurile privind activitatea de cercetare-dezvoltare;
d) evaluarea oportunităţilor de investiţii.

Bibliografie
Băcanu, B. - Management strategic, Editura Teora, Bucureşti, 1999;
Constantinescu, D. - Management strategic, Editura Naţionala, Bucureşti, 2000;
Dima, I., C., - Management strategic, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2003;
Dumitrescu, M., - Strategii şi management strategic, Editura Economică, Bucureşti,
2008;
Florea, R., - Management strategic, Editura Tehnopres, Bucureşti, 2007;
Grigorescu, L., Management strategic, Editura Burg, Sibiu, 2012;
Nicolescu, O.,(coordonator) - Strategii manageriale de firmă, Editura Economică,
Bucureşti, 1998;
Petca, I., C., Management strategic, Editura Burg, Sibiu, 2014;

89
 CAPITOLUL III - MARKETING

III.1. MARKETING GENERAL

1. Elementul central de referinţă al marketingului este reprezentat de:
a) consumator;
b) societate în ansamblul său;
c) salariatul întreprinderii;
d) produsul sau serviciul oferit de întreprindere.
2. Marketingul relaţional semnifică preocuparea întreprinderii de a delimita
foarte bine:
a) zona de piaţă pe care acționează în vederea consolidării poziţiei
deţinute;
b) clientela fidelă şi de a stabili, pe termen lung, relaţii foarte bune cu
aceasta;
c) propriile produse sau servicii de cele ale concurenţei;
d) imaginea întreprinderii de cea a concurenţilor.
3. Care din următoarele elemente nu reprezintă o componentă a micro-
mediului întreprinderii?
a) furnizorii de mărfuri;
b) prestatorii de servicii;
c) concurenţii;
d) partidele politice.
4. Cererea consumatorilor individuali, în calitatea lor de persoane fizice,
este cunoscută sub denumirea de:
a) piaţa întreprinderii;
b) piaţa afacerilor;
c) piaţa de consum;
d) piaţa liberă.
5. Cererea alcătuită din totalitatea firmelor sau organizaţiilor care cumpără
bunuri şi servicii în scopul prelucrării este cunoscută sub denumirea de:
a) piaţa întreprinderii;
b) piaţa afacerilor;
c) piaţa de referinţă;

90
 d) piaţa de consum.
6. Piaţa potenţială poate fi definită ca:
a) dimensiunea maximală a pieţei;
b) dimensiunea pieţei atinse la un moment dat;
c) dimensiunea probabilă a pieţei;
d) dimensiunea fizică a pieţei.
7. Suma tranzacţiilor efectuate atât în interiorul, cât şi în exteriorul
graniţelor naţionale defineşte:
a) piaţa urbană;
b) piaţa naţională;
c) piaţa comercială;
d) piaţa mondială.
8. Volumul vânzărilor este un indicator de caracterizare a:
a) ariei pieţei;
b) structurii pieţei;
c) capacităţii pieţei;
d) dinamicii pieţei.
9. Cota de piaţă reprezintă:
a) un indicator de caracterizare a dinamicii pieţei;
b) ponderea deţinută de o întreprindere sau produs în cadrul unei
pieţe de referinţă;
c) ponderea deţinută de cifra de afaceri a unei întreprinderi în
volumul total al cererii;
d) ponderea deţinută de volumul total al ofertei în volumul total al
cererii.
10. Apariţia unei noi pieţe este marcată de:
a) creşterea vânzărilor la un produs nou;
b) existenţa, în cadrul mediului, a unei nevoi nesatisfăcute şi
satisfacerea acesteia printr-o nouă ofertă;
c) existenţa unui segment de consumatori dificil de identificat;
d) apariţia în cadrul mediului, a unei noi întreprinderi.
11. Înţelegerile privind împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de
aprovizionare cu ceilalţi concurenţi constituie o:
a) practică admisă de legea concurenţei;

91
 b) strategie ofensivă care are ca obiectiv maximizarea profiturilor
întreprinderii;
c) practică sancţionată de legea concurenţei;
d) decizie normală, de protejare a activităţii întreprinderilor, într-o
economie cu nivel ridicat al concurenţei.
12. Denigrarea concurenţilor constă în:
a) punerea în circulaţie a unor afirmaţii inexacte despre activitatea
acestora;
b) încălcarea legilor fiscale în vederea practicării unor preţuri mai mici
comparativ cu cele ale întreprinderilor concurente;
c) obţinerea de avantaje ca urmare a confuziei ce poate fi creată între
activitatea proprie şi cea a concurenţilor;
d) practicarea unor preţuri joase, cu sacrificarea propriului profit.
13. Conjunctura pieţei exprimă:
a) fluctuaţiile înregistrate de cerere şi ofertă într-o anumită perioadă
de timp, raporturile dintre acestea şi efectele pe care le generează;
b) dimensiunea evoluţiei ciclice a pieţei şi a mediului extern al
întreprinderii;
c) apariţia unui segment de piaţă caracterizat printr-o nevoie ce
poate fi satisfăcută în condiţii de eficienţă economică;
d) o stare de echilibru macroeconomic, menţinută pe termen lung, pe
o anumită piaţă.
14. Punctul central al programării de marketing la nivelul oricărei
întreprinderi este reprezentat de:
a) definirea politicii de produs;
b) formularea strategiei de piaţă;
c) alcătuirea mixului de marketing;
d) definirea politicii de distribuţie.
15. În situaţia când pe piaţă se înregistrează o cerere lentă, rolul
marketingului este de:
a) creare a cererii;
b) dezvoltare a cererii;
c) menţinere a cererii;
d) regularizare a cererii.

92
16. În situaţia când pe piaţă se înregistrează o cerere fluctuantă, rolul
marketingului este de:
a) creare a cererii;
b) dezvoltare a cererii;
c) menţinere a cererii;
d) regularizare a cererii.
17. În componenţa mixului de marketing intră o serie de variabile, ce pot fi
manevrate de la nivelul întreprinderii. Numai una din grupările de mai jos
cuprinde, în totalitate, componentele mixului de marketing:
a) produs, preţ, concurenţi, publicitate;
b) produs, preţ, intermediari, publicitate;
c) produs, preţ, concurenţi, promovare;
d) produs, preţ, distribuţie, promovare.
18. La nivel de întreprindere, politicii de produs i se pot atribui trei sarcini
principale:
a) introducerea de noi reglementări privind producţia, modernizarea
produselor, eliminarea produselor „îmbătrânite”;
b) introducerea produselor noi, modernizarea tehnologiei de
producere, eliminarea produselor „îmbătrânite”;
c) introducerea de noi reglementări privind producţia, modernizarea
tehnologiei de producere, eliminarea produselor „îmbătrânite”;
d) introducerea produselor noi, modernizarea produselor, eliminarea
produselor „îmbătrânite”.
19. Marca produsului reprezintă o:
a) componentă a politicii promoţionale;
b) componentă acorporală a produsului;
c) componentă corporală a produsului;
d) componentă a sistemului de management al calităţii.
20. Dezvoltarea unei game de produse creează întreprinderii avantajul:
a) concentrării eforturilor;
b) unei mai bune organizări a activităţii de service;
c) acoperirii unei zone mai mari din piaţă;
d) unei urmăriri mai uşoare a produsului în utilizare sau la
consumator.

93
21. Dezvoltarea unei game înguste şi puţin profunde de produse creează
întreprinderii avantajul:
a) concentrării eforturilor;
b) unei elasticităţi sporite în utilizarea resurselor;
c) acoperirii unei zone mai mari din piaţă;
d) dezvoltării unor produse cu rol de„vârf de atac” în penetrarea pe
piaţă.
22. Dobândirea unei poziţii mai bune pe piaţă, prin câştigarea unei cote mai
mari de piaţă se poate realiza apelând, în primul rând, la strategia:
a) adaptării nivelului calitativ al produselor;
b) asimilării de noi produse;
c) diferenţierii nivelului calitativ al produselor;
d) creşterii dimensiunilor gamei de produse.
23. Problema optimizării calităţii produselor oferite pe piaţă în raport cu
nivelele diferite de exigenţă ale principalelor segmente de consumatori
(utilizatori) se realizează, de obicei, prin aplicarea strategiei:
a) menţinerii nivelului calitativ al produselor;
b) asimilării de noi produse;
c) diferenţierii nivelului calitativ al produselor;
d) creşterii dimensiunilor gamei de produse.
24. Atunci când statul nu intervine în nici un sens în procesul de stabilire a
preţurilor (evaluare) se poate afirma că preţurile practicate se încadrează
în categoria:
a) preţuri libere;
b) preţuri concurenţiale;
c) preţuri echilibrate;
d) preţuri impuse.
25. Pragul rentabilităţii reprezintă:
a) situaţia în care veniturile realizate sunt egale cu cheltuielile
efectuate;
b) o metodă de analiză contabilă;
c) situaţia în care veniturile realizate au depășit cu 1% cheltuielile
efectuate;
d) situaţia în care cheltuielile efectuate sunt mai mari cu 1% decât
veniturile realizate.

94
26. Scăderea preţului pentru un anumit produs sau serviciu poate fi
practicată în situaţia în care:
a) se doreşte punerea în evidenţă a caracterului distinct al acestora;
b) apare pe piaţă un nou concurent foarte puternic;
c) cererea are un caracter rigid;
d) întreprinderea măreşte investiţiile în publicitate.
27. Strategia preţului înalt se practică atunci când:
a) se vizează pătrunderea rapidă în cadrul segmentelor ţintă;
b) cererea prezintă o mare sensibilitate în funcţie de preţ;
c) capacitatea de absorbţie a pieţei este redusă;
d) se valorifică raritatea prezenţei pe piaţă sau chiar unicitatea unor
produse sau servicii.
28. Strategia preţului de penetrare pe piaţă se practică atunci când:
a) se valorifică caracterul distinct şi exclusiv al unor produse sau
servicii;
b) cererea prezintă o sensibilitate foarte redusă în funcție de preţ;
c) capacitatea de absorbţie este foarte redusă;
d) se valorifică raritatea prezenţei pe piaţă sau chiar unicitatea unor
produse sau servicii.
29. Decizia de a adopta, în mod expres, una dintre cele două alternative
opuse privind strategia de preţ - strategia preţului înalt ori strategia de
penetrare pe piaţă depinde în mod esenţial de:
a) caracterul distinct şi exclusiv al unor produse sau servicii;
b) caracterul elastic sau inelastic al cererii în funcţie de preţ;
c) capacitatea de absorbţie a pieţei;
d) raritatea unor produse sau servicii.
30. Preţul impar, de tipul preţurilor cu terminația 9, face parte din categoria:
a) preţurilor psihologice;
b) preţurilor cu rabat acordat pentru dezvoltarea unor activităţi
promoţionale;
c) preţurilor variabile;
d) preţurilor de livrare zonale.
31. Practicarea unui nivel de preţ peste cel al concurenţei se impune când:
a) produsele au un caracter distinct şi exclusiv;

95
 b) volumul vânzărilor este foarte ridicat, iar marjele de adaos
comercial sunt relativ scăzute;
c) se înregistrează un nivel ridicat al ratei inflaţiei;
d) se urmăreşte mărirea cantităţilor de produse vândute.
32. Noţiunea de canal de marketing se referă la:
a) ansamblul operaţiunilor de vânzare-cumpărare aferente unui
anumit produs;
b) ansamblul proceselor operative la care sunt supuse produsele în
traseul lor până la consumator;
c) traseul pe care îl parcurg produsele până la consumator, inclusiv
totalitatea acţiunilor promoţionale desfășurate de membrii reţelei
cu scopul stimulării cererii;
d) aparatul tehnic (reţea de unităţi, dotare tehnică, personal) necesar
realizării distribuţiei produselor.
33. Utilizarea canalelor lungi de distribuţie este specifică:
a) pieţei bunurilor de utilizare productivă;
b) pieţei prestărilor de servicii turistice;
c) pieţei bunurilor de consum;
d) pieţei serviciilor financiar-bancare.
34. Lungimea canalului de marketing se diminuează prin:
a) micşorarea distanţei geografice dintre producător şi consumator;
b) renunţarea la unul dintre distribuitori;
c) renunţarea la un anumit nivel din canalul de marketing;
d) concentrarea distribuţiei pe o anumită zonă geografică.
35. Difuzarea largă a produselor, utilizând cele mai diverse tipuri de
intermediari, se încadrează în strategia distribuţiei:
a) selective;
b) extensive;
c) exclusive;
d) directe.
36. Strategia distribuţiei selective presupune:
a) difuzare largă a produselor pe piaţă utilizând cele mai diverse
tipuri de intermediari;
b) utilizarea unui număr redus de intermediari, de regulă, specializaţi
în distribuţia anumitor produse;

96
 c) utilizarea unui număr redus de intermediari care distribuie o gamă
cât mai largă de produse;
d) recurgerea la un singur intermediar, care dobândeşte exclusivitate,
în diverse variante, în privinţa distribuirii produselor.
37. Publicitatea este o variabilă:
a) calitativă, de natură psihologică, cu acţiune pe termen lung, în
general greu măsurabilă cantitativ în privinţa efectelor;
b) cantitativă, cu acţiune pe termen scurt, care aduce consumatorului
avantaje economice imediate, uşor măsurabile cantitativ;
c) ce grupează o serie de tehnici cu efecte în plan psihologic şi
acţiune pe termen lung, de regulă, greu măsurabilă cantitativ în
privinţa efectelor;
d) deopotrivă calitativă şi cantitativă, cu acţiune şi efecte economice
imediate, dar şi pe termen lung.
38. Promovarea vânzărilor este o variabilă:
a) calitativă, de natură psihologică, cu acţiune pe termen lung, în
general greu măsurabilă cantitativ în privinţa efectelor;
b) cantitativă cu acţiune pe termen scurt, care aduce consumatorului
avantaje economice imediate, ușor măsurabile cantitativ;
c) ce grupează o serie de tehnici cu efecte în plan psihologic şi
acţiune pe termen lung, de regulă, greu măsurabilă cantitativ în
privinţa efectelor;
d) deopotrivă calitativă şi cantitativă, cu acţiune şi efecte economice
imediate, dar şi pe termen lung.
39. Relaţiile publice sunt o variabilă:
a) calitativă, de natura psihologică, cu acţiune pe termen lung, în
general imposibil măsurabilă cantitativ în privinţa efectelor;
b) cantitativă, cu acţiune pe termen scurt, care aduce consumatorului
avantaje economice imediate, uşor măsurabile cantitativ;
c) ce grupează o serie de tehnici cu efecte în plan psihologic şi
acţiune pe termen lung, de regulă, greu măsurabilă cantitativ în
privinţa efectelor;
d) deopotrivă calitativă şi cantitativă, cu acţiune şi efecte economice
imediate, dar şi pe termen lung.
40. Care dintre următoarele tehnici nu fac parte din categoria acţiunilor de
promovare a vânzărilor:
a) reducerea preţurilor;

97
 b) vânzările grupate;
c) publicitatea la locul vânzării;
d) oferirea de agende şi calendare.
41. O decizie reprezintă:
a) un obiectiv ce trebuie realizat;
b) o metodă de obţinere a unei informaţii;
c) cursul de acţiune ales pentru atingerea unui obiectiv;
d) o tehnică de obţinere a unei informaţii.
42. Care dintre următoarele afirmaţii referitoare la analiza SWOT nu este
adevărată?
a) este prima componentă a planului de marketing;
b) prezintă şi evaluează punctele forte şi slăbiciunile întreprinderii,
oportunităţile şi ameninţările din mediul extern;
c) reprezintă sinteza programului de audit;
d) se caracterizează prin specificitate, indicând situaţia întreprinderii
pentru care se realizează şi raporturile acesteia cu mediul extern.
43. Care dintre următoarele afirmații referitoare la definirea noțiunii de
client nu este adevărată:
a) cea mai importantă persoană, indiferent dacă este prezent
personal, ne scrie sau ne cheamă;
b) nu ne deranjează munca, el ne-o asigură;
c) nu este o statistică lipsită de înțeles, ci o ființă umană, cu părți
bune și cu părți rele;
d) nu noi depindem de el, el însă depinde de noi.
44. Care dintre următoarele condiții ale schimbului nu este adevărată:
a) rezultatul raportului în care se găsesc diversele produse pe piață în
comparație cu cantitatea de monedă care se găsește în circulație;
b) să existe cel puțin două părți;
c) o parte să dețină ceva care are valoare pentru cealaltă parte;
d) fiecare parte să fie capabilă să comunice și să pună la dispoziție
produsul.
45. Care dintre funcțiile marketingului ca mijloc specializat, nu este
adevărată în enumerarea de mai jos:
a) de a crea;
b) de a conserva;

98
 c) de a alimenta;
d) de a dezvolta propriile piețe.
46. Variabilele matricei înțelepciunii de marketing sunt:
a) teoria de marketing și cercetarea pieței;
b) teoria de marketing și practica de marketing;
c) cercetarea de piață și practica de marketing;
d) cercetarea de piață și rata de creștere a pieței.
47. Care din următoarele funcții ale concurenței nu este adevărată:
a) de stimulare a producției;
b) de scădere a prețurilor în anumite condiții;
c) de creștere a profiturilor;
d) de egalizare a profiturilor peste medie.
48. Pe o piață s-au vândut telefoane mobile în valoare de 517.000 RON într-
un an de zile calendaristic. Volumul vânzărilor firmei x în decursul
aceluiași an a fost de 86.000 RON. Cota de piață relativă a firmei x este
de:
a) 27,32%;
b) 16,63%;
c) 19,87%;
d) 21,12%.
49. Care dintre următoarele cauze ale pierderii unui client nu este adevărată:
a) teama de a primi produse de slabă calitate;
b) insatisfacție în urma consumului;
c) satisfacții sporite oferite de concurență;
d) redistribuirea nevoilor în funcție de importanță și urgență.
50. Între stadiile pe care le parcurge un produs în funcție de rata de creștere
a pieței și cota de piață nu se regăsește în enumerarea de mai jos:
a) stea;
b) vacă de muls;
c) produs strategic;
d) piatră de moară.

99
Bibliografie
Balaure V. (coord.) - Marketing, Editura Uranus, Ed. a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti,
2003;
Diaconescu M. - Marketing, Editura Universitară, Bucureşti, 2005;
Kotler P., Line-Keller K. - Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 2008;
Kotler P., Armstrong G. - Principiile marketingului, Editura Teora, Ed. a IV-a, Bucureşti,
2008;
Teleşpan C. - Marketing, Editura Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, Sibiu, 2004;
Teleşpan C. - Managementul marketingului, Editura BURG, Sibiu, 2009.

100
 III.2. COMPORTAMENTULUI CONSUMATORULUI
1. Comportamentul consumatorului este:
a) Dispoziţia favorabilă sau nefavorabilă faţă de un anumit obiect
social;
b) Un sistem, care nu poate fi redus la nici una din componentele
sale;
c) „Suma” rezultată ca urmare a considerării izolate a proceselor
elementare constitutive;
d) Un ansamblu de imbolduri constituite într-un sistem de impulsuri
şi stări tensionale de natură să justifice achiziţionarea sau
respingerea unui anumit produs sau serviciu.
2. Care din următoarele deprinderi nu reprezintă o direcţie principală a
deprinderilor de cumpărare:
a) Deprinderi temporale;
b) Deprinderi spaţiale;
c) Deprinderi modale;
d) Deprinderi conative.
3. Intenţiile de cumpărare reprezintă:
a) Estimări probabilistice ale comportamentului viitor;
b) Forme de manifestare a comportamentului consumatorului de
achiziţionare a mărfurilor care au dobândit caracter de
repetabilitate;
c) Rezultatul unor procese afective şi de cunoaştere, ce creează
predispoziţia de a acţiona pe baza unor convingeri;
d) Modalităţi ce au dobândit constanţă în privinţa unor mărfuri sau
servicii.
4. Metoda lui Marshall examinează efectul modificării unei singure variabile
asupra comportamentului consumatorului, variabila fiind:
a) Produsul;
b) Preţul;
c) Promovarea;
d) Distribuţia.
5. Modelul pavlovian al comportamentului consumatorului sugerează
studierea unor aspecte ale acestui proces cum sunt:
a) Percepţia;
b) Subconştientul;

101
 c) Reacţia;
d) Influenţa între persoane.
6. Modelul veblenian al comportamentului consumatorului se bazează pe:
a) Teoria convorbirii;
b) Teoria consumului ostentativ;
c) Teoria atitudinilor;
d) Cercetarea motivaţională.
7. Clasele sociale şi grupurile de referinţă sunt concepte, printre altele, cu
care operează:
a) Modelul marshallian;
b) Modelul freudian;
c) Modelul veblenian;
d) Modelul hobbesian.
8. Un rol deosebit în cadrul grupurilor de apartenenţă revine:
a) Veniturilor;
b) Grupei de vârste;
c) Prietenilor;
d) Familiei (gospodăriei).
9. Regula conjunctivă de decizie presupune stabilirea de către consumator a
unor standarde:
a) Minime pentru fiecare atribut folosit în evaluarea şi compararea
setului alternativelor evocate;
b) Minime pentru câteva atribute folosite în evaluarea şi compararea
setului alternativelor evocate;
c) Maxime pentru câteva atribute dominante;
d) Maxime pentru toate atributele luate în considerare.
10. Care din următoarele reprezintă o caracteristică a deciziilor programate:
a) Se referă la situaţii noi;
b) Au un caracter repetitiv;
c) Sunt nestructurate;
d) Nu dispune de o rutină anume.
11. În categoria influenţelor de natură endogenă nu se include:
a) Clasa socială;
b) Percepţia;

102
 c) Motivaţia;
d) Atitudinea.
12. Factorii specifici mix-ului de marketing influenţează comportamentul
consumatorului, ei făcând parte din categoria influenţelor:
a) De natură exogenă;
b) De natură endogenă;
c) Direct observabile;
d) Economice.
13. Mobilurile emoţionale domină, în general, deciziile pentru produse şi
servicii:
a) De uz curent;
b) La care nu s-a apelat niciodată;
c) De lux;
d) Nici una dintre variante.
14. Predispoziţiile învăţate de a reacţiona cu consecvenţă faţă de un obiect
sau o clasă de obiecte într-un mod favorabil sau nefavorabil reprezintă:
a) Percepţia;
b) Motivaţia;
c) Învăţarea;
d) Atitudinea.
15. Printre aspectele calitative care ţin de politica de preţ, abordarea
instrumentală a studierii comportamentului consumatorului are în
vedere cunoaşterea, printre altele, a:
a) Gradului de penetrare pe piaţă a mărcilor;
b) Cantităţilor cumpărate;
c) Frecvenţei cumpărate;
d) Relevanţei pentru consumatori a conceptului preţ/calitate.
16. Dimensiunile stilului de viaţă au fost grupate în jurul a trei dimensiuni
fundamentale:
a) Atitudini, interese, opinii;
b) Activităţi, interese, opinii;
c) Atitudini, motivaţii, opinii;
d) Atitudini, motivaţii, percepţii.

103
 17. În conformitate cu teoria comportamentului consumatorului, prima fază
a procesului decizional de cumpărare, o reprezintă:
a) Evaluarea post-cumpărare;
b) Căutarea de informaţii şi identificarea alternativelor;
c) Apariţia unei nevoi nesatisfăcute;
d) Evaluarea mentală a alternativelor.
18. Familia este un factor, care influenţează comportamentul
consumatorului, şi este:
a) De natură exogenă;
b) De natură endogenă;
c) Direct observabil;
d) Nici una din variante.
19. Care din următorii factori reprezintă un factor situaţional?
a) Preţurile produselor/serviciilor;
b) Componentele fizice ale mediului;
c) Mediul de domiciliu al consumatorului;
d) Subcultura.
20. În cadrul procesului decizional de cumpărare cea de a doua fază se referă
la:
a) Căutarea de informaţii şi identificarea alternativelor;
b) Formularea intenţiei de cumpărare;
c) Evaluarea mentală a alternativelor considerate;
d) Luarea deciziei de cumpărare.

Bibliografie
Balaure V. (coord.) - Marketing, Editura Uranus, Ed. a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti,
2003;
Balaure V. (coord.) - Marketing – teste grilă, Editura Uranus, Ediţia a IV-a revăzută şi
adăugită, Bucureşti, 2003;
Cătoiu I., Teodorescu N. - Comportamentul consumatorului, Editura Uranus, Ed. a II-a,
revăzută şi adăugită, Bucureşti, 2004;
Cătoiu I., Teodorescu N. - Comportamentul consumatorului – abordare instrumentală,
Editura Uranus, Bucureşti, 2001;
Kotler P., Line-Keller K. - Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 2008;

104
Kotler P., Armstrong G. - Principiile marketingului, Editura Teora, Ed. a IV-a, Bucureşti,
2008;
Purcărea T., Raţiu M. - Comportamentul consumatorului – o abordare de marketing,
Editura Universitară Carol Davila, Bucureşti, 2007.

105
 III.3. CERCETĂRI DE MARKETING
1. Cercetarea de marketing reprezintă activitatea prin care se realizează:
a) Specificarea, culegerea şi măsurarea informaţiilor de marketing;
b) Specificarea, măsurarea, culegerea, analiza şi interpretarea
obiectivă a informaţiilor de marketing;
c) Analiza sistematică a oportunităţilor şi alternativelor de marketing;
d) O acţiune ce trebuie să prezinte obiectivitate maximă.
2. În funcţie de tipul de informaţie obţinut, cercetările de marketing se
împart în:
a) Cercetări permanente şi periodice;
b) Cercetări de birou şi de teren;
c) Cercetări calitative şi cantitative;
d) Cercetări fundamentate.
3. Cercetările instrumentale au drept scop:
a) Descrierea detaliată a unui fenomen de marketing;
b) Identificarea coordonatelor fenomenului cercetat;
c) Testarea şi validarea unor instrumente de cercetat;
d) Realizarea experimentelor de laborator sau de teren;
4. Cercetarea de birou presupune obţinerea informaţiilor:
a) Din surse de date statistice;
b) Prin contactul direct cu fenomenul studiat;
c) În secţiune transversală;
d) Prin cercetarea pieţei.
5. Sondajele la domiciliu fac parte din grupa sondajelor:
a) Personale;
b) Asistate de calculator;
c) On-line;
d) În rândul organizaţiilor.
6. Interviul în profunzime nedirijat face parte din cadrul metodelor:
a) De studiere a motivaţiilor;
b) Proiective;
c) De creativitate;
d) De analiză semiotică.

106
 7. În cercetarea de marketing măsurarea reprezintă:
a) Procesul de stabilire a variabilelor cercetării;
b) Procesul de estimare a valorii informaţiilor;
c) Procesul de prelucrare a informaţiilor;
d) Procesul de exprimare simbolică, numerică sau nenumerică a
gradului în care un fenomen posedă o anumită proprietate.
8. În cercetarea de marketing, scala reprezintă:
a) Procesul de construire a scalelor;
b) Instrumentul cu ajutorul căruia se realizează măsurarea;
c) Procesul de comensurare a informaţiilor;
d) Procesul de comparaţii simultane a două sau mai multe
caracteristici sau proprietăţi.
9. Scala preferată de respondenţi este:
a) Scala nominală;
b) Scala ordinală;
c) Scala interval;
d) Scala proporţională.
10. Scalele care permit ordonări sunt următoarele:
1) scalele nominale; 2) scalele ordinale; 3) scalele neparametrice; 4) scalele
nemetrice; 5) scalele interval; 6) scalele unidimensionale; 7) scalele
multidimensionale; 8) scalele proporţionale.
a) 2,5,8;
b) 1,2,5;
c) 1,2,8;
d) 3,6,7.
11. Care dintre următoarele instrumente de analiză statistică a informaţiilor
corespund scalei ordinale:
1) testul χ2; 2) mediana; 3) testul Fisher; 4) testul u; 5) coeficientul de
contingenţă; 6) coeficientul de corelaţie a rangurilor; 7) media armonica; 8)
grupul modal.
a) 1,5,6;
b) 2,4,6;
c) 5,6,8;
d) 1,3,7.

107
 12. O scală de tipul următor: acord total, acord, indiferent, dezacord,
dezacord total este denumită:
a) Scala lui Stapel;
b) Scala cu sumă constantă;
c) Diferenţiala semantică;
d) Scala lui Likert.
13. Aplicarea metodei comparaţiilor perechi, pentru un număr de n stimuli,
presupune realizarea următorului număr de comparaţii:
a) (n2-n)/2;
b) N(n+1)/2;
c) (n-1)(n+1)/2;
d) 2n (n-1).
14. În cazul unei cercetări selective efectuate pe un eşantion de 1500
persoane, opinia utilizatorilor unui anumit produs privind preţul acestuia
a fost măsurată cu ajutorul diferenţialei semantice cu cinci trepte.
Distribuţia opiniilor a fost următoarea:
Opinia F favorabilă Favorabilă Nici – nici Nefavorabilă F. nefavorabilă
Nr.
150 200 380 450 320
Persoane
Care este scorul mediu exprimând opinia eşantionului despre preţul produsului
respectiv?
a) -0,39;
b) 3,01;
c) 2,61;
d) 0,39.
15. Cu ocazia lansării pe piaţă a produsului „A”, s-a efectuat un sondaj în
rândul consumatorilor, pe un eşantion de 1200 de persoane. În urma
centralizării rezultatelor s-a stabilit următoarea repartizare a subiecţilor
investigaţi, pe grupe de vârstă, în funcţie de apreciere a noului produs
supus investigării:
Grupa de vârstă
Aprecieri
Pana la 25 ani 25 – 60 ani Peste 60 ani
TOTAL
Favorabile 193 232 139
Nefavorbile 230 241 165
TOTAL 1200
Pentru evaluarea semnificaţiei diferenţei între subgrupele eşantionului s-a folosit
testul χ2.

108
Care este valoarea calculată a lui χ2?
a) 2,503;
b) 1,457;
c) 1,402;
d) -1,403.
16. Mărimea finală a eşantionului, în cazul unui sondaj exhaustiv (n f) este
stabilită în funcţie de efectivul populaţiei statistice cercetate (N) şi
mărimea eşantionului în cazul unui sondaj neexhaustiv (ne) pe baza
următoarei formule:
a) nf= (N * ne) / (N +ne);
b) nf= (N +ne) / (N * ne);
c) nf= (N +ne) / N;
d) nf= 1 / (N +ne).
17. În formula matematică utilizată pentru determinarea mărimii
eşantionului, t reprezintă:
a) Coeficientul care corespunde probabilităţii cu care se garantează
rezultatele;
b) Perioada de timp dintre două cercetări succesive;
c) Eroarea limită acceptabilă;
d) Proporţia componentelor din eşantion care posedă caracteristica
cercetată.
18. Înregistrarea comportamentului efectiv, nu a celui declarat este posibilă
cu ajutorul metodei:
a) Cercetare prin poştă;
b) Observare;
c) Cercetare directă;
d) Investigarea surselor secundare.
19. Care este dimensiunea eşantionului ce va fi utilizat într-o cercetare
directă exhaustivă, desfăşurată în rândul salariaţilor unei societăţi
comerciale ce are ca obiect de activitate producţia de confecţii. Numărul
salariaţilor este de 5000 persoane, probabilitatea de garantare a
rezultatelor este de 0.95, coeficientul corespunzător acestei probabilităţi
este de 1,96, eroarea limită acceptabilă este de 3%, proporţia
componentelor care posedă caracteristica cercetată este 0,5:
a) 1067;
b) 820;

109
 c) 879;
d) 1200.
20. Care dintre următoarele tipuri de sondaje nu face parte din categoria
sondajelor clasice:
a) Sondajul telefonic;
b) Sondajul prin poștă;
c) Sondajul telefonic asistat;
d) Sondaje personale.

Bibliografie
Balaure V. (coord.) - Marketing, Editura Uranus, Ed. a II-a revăzută şi adăugită,
Bucureşti, 2003;
Balaure V. (coord.) - Marketing – teste grilă, Editura Uranus, Ediţia a IV-a revăzută
şi adăugită, Bucureşti, 2003;
CătoiuI. (coord.) - Cercetări de marketing - Tratat, Editura Uranus, Bucureşti, 2009;
Cătoiu I. (coord.) - Cercetări de marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2002;
Cătoiu I. (coord.) - Metode şi tehnici utilizate în cercetările de marketing. Aplicaţii,
Editura Uranus, Bucureşti, 1999;
Kotler P., Line-Keller K. - Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti,
2008;
Kotler P., Armstrong G. - Principiile marketingului, Editura Teora, Ed. a IV-a,
Bucureşti, 2008;
Teleșpan C., Cercetări de marketing. Studiul pieței, Editura Universității Lucian
Blaga, Sibiu, 2007.

110
 III.4. MARKETING TURISTIC
1. Cea mai importantă componentă a micro-mediului întreprinderii de
turism o constituie:
a) Furnizorii de bunuri materiale, servicii și forță de muncă;
b) Clientela turistică;
c) Concurența unor întreprinderi cu o ofertă și forță de muncă;
d) Prestatorii de servicii.
2. Între particularitățile produsului turistic se pot menționa:
a) Produsul turistic, este, în majoritatea cazurilor, rezultatul acțiunii
conjugate a mai multor prestatori de servicii;
b) Caracterul nestocabil al majorității componentelor produsului
turistic;
c) Produsul turistic este legat direct de factorul timp, de un anumit
sezon;
d) Toate variantele menționate mai sus.
3. Evoluția de ansamblu a pieței turistice este determinată de:
a) Potențialul turistic al unei zone, exprimat prin volumul, structura și
calitatea resurselor turistice;
b) Gradul de amenajare turistică a unui spațiu geografic;
c) Nivelul de dezvoltare a infrastructurii unui spațiu geografic;
d) Toate cele de mai sus.
4. Potențialul turistic al unei zone sau teritoriu geografic este exprimat prin:
a) Volumul, structura și calitatea resurselor turistice;
b) Volumul lucrărilor de amenajare turistică;
c) Nivelul de dezvoltare al infrastructurii;
d) Diversitatea căilor de acces în zonă.
5. În funcție de caracteristicile elementelor de atractivitate ce motivează
consumul turistic, piața turistică include în structura sa:
a) Piaţa turismului de sejur;
b) Piaţa turismului montan;
c) Piaţa turismului de circulație;
d) Piaţa turismului social.
6. Piaţa întreprinderii de turism balnear se particularizează prin:
a) O pronunțată concentrare sezonieră;
b) O accentuată vocație socială;
111
 c) Segmentul de turiști căruia se adresează;
d) O sezonalitate mult mai atenuată.
7. În rândul indicatorilor de sezon derivați care pot fi utilizați pentru
cuantificarea pieței întreprinderii de turism nu se înscriu:
a) Numărul mediu de vizitatori;
b) Durata medie a sejurului;
c) Gradul de utilizare a capacității de cazare;
d) Volumul încasărilor pentru serviciile prestate de întreprindere.
8. În turismul internațional, calea extensivă de dezvoltare a pieței
presupune:
a) Abordarea unor noi zone geografice, emițătoare sau receptoare de
fluxuri turistice;
b) Creșterea duratei sejurului turistic;
c) Creșterea încasărilor pentru serviciile turistice suplimentare oferite
turiștilor străini;
d) Sporirea încasărilor medii obținute de la un turist străin.
9. Între componentele acorporale ale produsului turistic se include:
a) Echipamentul turistic;
b) Serviciile turistice;
c) Ambianța, luxul și animația;
d) Ansamblul informațiilor transmise publicului de ofertantul
pachetului de servicii turistice.
10. Rolul coordonării produselor turistice tip entitate geografică este asumat
de:
a) Oficiile naționale de turism;
b) Majoritatea agențiilor de turism private;
c) Guvernele diferitelor țări receptoare de fluxuri turistice;
d) Reprezentanți ai oficiilor de promovare turistică în străinătate.
11. Produsele turistice tip eveniment au drept caracteristici:
a) Un ciclu de viață relativ însemnat;
b) Absența oricărui risc pentru ofertanți;
c) Costuri de organizare și promovare relativ scăzute;
d) Un ciclu de viață foarte scăzut și dificultatea adaptării lor pentru a
răspunde și altor motivații ale clientelei turistice.

112
12. Între simbolurile capabile să transmită imaginea unui produs sau
destinații turistice, se înscrie:
a) Unicitatea resurselor turistice (frumusețea peisajului, vestigii
istorice);
b) Unități hoteliere și restaurante de lux;
c) Bucătăria națională și ambianța în care are loc consumul
produsului în unitățile turistice;
d) Toate acestea.
13. Strategia de diversificare a produsului turistic urmărește:
a) Flexibilitate în adaptarea ofertei la cerințele și exigențele turiștilor;
b) Desfășurarea unei politici promoționale ofensive;
c) Nuanțarea modalităților de satisfacere a cerințelor clientelei
turistice;
d) Adaptarea calității produsului turistic în raport cu exigențele
fiecărui segment de consumatori.
14. Între ofertele turistice a căror cerere este puțin sensibilă la modificările
de preț se înscrie:
a) Oferta de produse și servicii adresată oamenilor de afaceri;
b) Produsele turistice tip sejur;
c) Ofertele turistice destinate persoanelor cu venituri reduse;
d) Toate răspunsurile sunt incorecte.
15. Fixarea prețului produselor (serviciilor) turistice în funcție de costuri are
în vedere:
a) Evoluția și tendințele cererii turistice;
b) Cheltuielile totale de prestații de servicii, de distribuție și
recuperare integrală a costurilor prin reflectarea lor în prețul de
vânzare a produselor (serviciilor);
c) Existența pe piață a produselor concurente;
d) Prețul pieței.
16. În procesul de vânzare a ofertei unui hotel pot fi utilizate diferite canale
de distribuție, între care:
a) Prin intermediul unei centrale de rezervare;
b) Prin agențiile de voiaj;
c) Prin intermediul unui oficiu de turism;
d) Toate răspunsurile sunt corecte.

113
 17. Cunoașterea evoluției nevoilor, cerințelor, exigențelor și
comportamentului de cumpărare și consum al clientelei turistice
constituie un obiectiv al:
a) Politicii de marketing;
b) Cercetărilor de marketing;
c) Strategiei de piață;
d) Toate răspunsurile sunt corecte.
18. Etapa lansării unui nou produs turistic se caracterizează prin:
a) Obținerea unor profituri importante în procesul de conștientizare a
noului produs;
b) Confruntarea noului produs cu un mare număr de produse
concurente;
c) Absența oricărui risc în procesul de comercializare a noului produs;
d) Eforturi de marketing importante pentru dezvoltarea cererii
primare.
19. În etapa de maturitate din ciclul de viață al unui produs turistic:
a) Volumul vânzărilor înregistrează o evoluție negativă;
b) Se constată o restrângere a segmentelor de piață care preferă
produsul turistic;
c) Produsul este acceptat și solicitat de cea mai mare parte a
consumatorilor potențiali;
d) Întreprinderea are posibilitatea observării caracteristicilor pieței
căreia se adresează noul produs.
20. În majoritatea cazurilor suma de bani necesară pentru satisfacerea
integrală a nevoilor, preferințelor, etc. turiștilor la locul de destinație
este:
a) Inferioară prețului la care a fost achiziționat un produs, sejur,
excursie etc.;
b) Este egală cu prețul la care a fost achiziționat produsul;
c) Este superioară prețului de cumpărare, sejurului, excursiei etc.;
d) Toate răspunsurile sunt corecte.

Bibliografie
Balaure V., Cătoiu I., Vegheş C. - Marketing turistic, Editura Uranus, Bucureşti, 2005;
Balaure V. (coord.) - Marketing, Editura Uranus, Ed. a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti,
2003;

114
Bucur-Sabo, M. - Marketing turistic, Editura IRECSON, Bucureşti, 2006;
Garcia B. - Marketing în turism rural, Editura IRECSON, Bucureşti, 2004;
Gherasim T., Gherasim, D. - Marketing turistic, Editura Economică, Bucureşti, 2009;
Kotler P., Line-Keller K. - Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 2008;
Kotler P., Armstrong G. - Principiile marketingului, Editura Teora, Ed. a IV-a, Bucureşti,
2008;
Săncioiu A.F. - Strategii de marketing în turism, Editura Economică, Bucureşti, 2000;
Teleșpan C., - Marketing turistic- note de curs, Editura Burg, Sibiu, 2013.

115
 III.5. MARKETING DIRECT
1. Din punct de vedere al comunicației de marketing a organizației,
activitățile de marketing direct au ca suport conceptual una din formele
acesteia și anume:
a) Comunicația instituțională;
b) Publicitatea directă;
c) Comunicarea personalizată;
d) Comunicația directă.
2. Caracteristicile esențiale ale comunicației directe se referă la:
a) Interactivitatea, caracterul personal și stimularea unei reacții
imediate a consumatorului;
b) Caracterul de comunicație de masă, impersonalitatea acesteia și
stimularea interesului pe termen mediu a consumatorului pentru
produs;
c) Directivitatea, interactivitatea și utilizarea unor baze de date cu un
înalt nivel de structurare;
d) Caracterul personal, implicarea consumatorului în desfășurarea
tranzacției cu produsul promovat și neutilizarea bazelor de date.
3. Obiectivele esențiale urmărite de către organizație prin proiectarea și
desfășurarea unei campanii de marketing direct au în vedere:
a) Promovarea vânzărilor produsului, îmbunătățirea imaginii
organizației, generarea unor comenzi directe;
b) Creșterea gradului de notorietate a organizației, crearea de trafic
la punctele de vânzare, creșterea cotei de piață a organizației;
c) Generarea de comenzi directe, pregătirea vânzărilor și crearea de
trafic la punctele de vânzare;
d) Pregătirea vânzărilor, creșterea vânzărilor și menținerea la un nivel
ridicat a fidelității consumatorilor organizației.
4. Suportul operațional al campaniilor de marketing direct este reprezentat
de:
a) Dezvoltarea unor oferte de produs și serviciu atractive pentru
consumatorii potențiali;
b) Stimularea unui răspuns direct și imediat din partea
consumatorului;
c) Dezvoltarea unei relații profitabile, pe termen lung, între
organizație și consumator;
d) Crearea, gestiunea și utilizarea bazelor de date.
116
5. Obiectivul urmărit prin intermediul tuturor acțiunilor comunicaționale cu
răspuns direct, indiferent de mediul de comunicare utilizat, proiectate în
mod special pentru a facilita sau a finaliza o tranzacție este aceea de a:
a) Pregăti vânzarea unui produs sau serviciu;
b) Genera comenzi directe pentru un produs sau serviciu;
c) Crea trafic la punctele de vânzare ale produsului sau serviciului;
d) Comunica direct, personalizat și interactiv cu consumatorul.
6. Ansamblul acțiunilor comunicaționale cu răspuns direct realizate prin
intermediul poștei sau al altor servicii similare de expediere realizate,
folosind materiale promoționale specifice tipărite sau înregistrate pe
suport magnetic sau electronic formează conținutul campaniilor de:
a) Publicitatea directă;
b) Publicitate interactivă;
c) Vânzare prin corespondență;
d) Direct-mail.
7. Una din probleme cele mai sensibile asociate dezvoltării recente a
marketingului direct este reprezentată de:
a) Găsirea unor noi modalități de personalizare a mesajelor
comerciale;
b) Perfecționarea tehnicilor de gestiune informatizată a informațiilor;
c) Dezvoltarea fără precedent a utilizării internetului în marketing;
d) Protecția datelor cu caracter personal referitoare la consumatorii
efectivi sau potențiali ai organizației.
8. În opinia specialiștilor în domeniu, rata de răspuns generată în mod
obișnuit în urma campaniilor de marketing direct-mail este de circa:
a) 16-20%;
b) 8-12%;
c) 1-3%;
d) Sub 1%.
9. Conținutul standard al unui pachet expediat consumatorilor efectivi sau
potențiali ai organizației include:
a) Scrisoarea personalizată, materialul de prezentare al produsului,
cuponul răspuns, plicul pentru răspuns și plicul purtător;
b) Scrisoarea personalizată, catalogul de prestigiu al organizației,
cuponul-răspuns, plicul pentru răspuns și cartea de vizită a
managerului organizației;

117
 c) O scrisoare nepersonalizată, cuponul de comandă, plicul purtător
și broșura promoțională referitoare la oferta organizației;
d) Un catalog de prezentare a ofertei organizației, un formular fax-
răspuns și un plic purtător al acestora.
10. Activitatea de identificare și eliminare din baza de date a organizației a
elementelor informaționale cu caracter repetitiv referitoare la clienții
efectivi sau potențiali ai organizației se numește:
a) Formatarea bazei de date;
b) Compilarea bazei de date;
c) Deduplicarea bazei de date;
d) Restructurarea bazei de date.
11. Acronimul rfm folosit pentru a descrie una dintre metodele cele mai
utilizate în analiza bazelor de date utilizate în marketingul direct are în
vedere următoarea semnificație:
a) Relație - frecvență - mesaj;
b) Recență - frecvență - valoare monetară;
c) Realism – fermitate - mândrie;
d) Remarketing - marketing de fuziune - micromarketing.
12. Instrumentul folosit în mod curent în promovarea produselor și serviciilor
unei organizații care desfășoară campanii de vânzare prin corespondență
se numește:
a) Pliant cu răspuns direct;
b) Broșură interactivă;
c) Catalog;
d) Chioșc interactiv.
13. Comunicarea directă are ca suport implementarea principiului publicitar
AIDA. Conform acestuia, clientul potențial vizat prin intermediul
campaniei de marketing direct parcurge următoarele stadii:
a) Atenție – interes – dorință – acțiune;
b) Atracție – interes – documentare – atenție;
c) Acțiune – informare – dorință – atenție;
d) Atenție – informare – documentare – achiziție.
14. Regula de aur a celor trei c, referitoare la calitatea unui mesaj specific
comunicației directe, impune ca acesta să fie caracterizat prin:
a) Claritate, concizie, credibilitate;
b) Certitudine, concizie, cost minim;
118
 c) Credibilitate, comunicativitate și culoare;
d) Claritate, concizie, calitate.
15. În realizarea scrisorilor care compun pachetele specifice utilizate în
campaniile de direct-mail, atragerea atenției clientului potențial către
conținutul scrisorii este realizată prin intermediul conținutului:
a) Antetului;
b) Plicului purtător;
c) Post scriptum-ului;
d) Cuponului răspuns.
16. Materialul promoțional tipărit expediat clienților organizației, care
include atât informații despre oferta de produse și servicii cât și
instrucțiuni de răspuns sau o componentă detașabilă utilizabilă ca
instrument de răspuns, este denumit în literatura de specialitate:
a) Mix de marketing;
b) Self – mailer;
c) Mailing;
d) Cupon interactiv.
17. Din punct de vedere al selectivității, în comunicarea directă, mediile cele
mai eficiente sunt:
a) Telefonul și serviciile poștale;
b) Telefonul și presa specializată;
c) Serviciile poștale și presa nespecializată;
d) Presa cotidiană și televiziunea.
18. Din punct de vedere al evaluării eficienței campaniilor specifice, cel mai
important avantaj asociat marketingului direct îl constituie:
a) Utilizarea unor medii de comunicare generale;
b) Caracterul său total măsurabil;
c) Ratele de răspuns generate, de peste 20-30%;
d) Posibilitatea de a crea mesaje cu caracter afectiv.
19. Trei componente ale campaniei de marketing direct fac obiectul testării
preliminare a acesteia sunt:
a) Oferta, formatul și creația;
b) Oferta, prețul și rata de răspuns;
c) Actualitatea bazei de date, rata de răspuns netă și cota de piață;
d) Produsul, ținta campaniei și cota relativă de piață.

119
 20. Evaluarea eficienței acțiunilor de marketing on-line ale organizației
presupun considerarea unuia dintre următorii indicatori:
a) Bugetul pentru cercetare-dezvoltare al organizației;
b) Rata de răspuns generată în urma fiecărei acțiuni de marketing on-
line;
c) Frecvența cumpărării produselor organizației;
d) Bugetul de marketing al organizației.

Bibliografie:
Balaure V. (coord.) - Marketing, Editura Uranus, Ed. a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti,
2003;
Kotler P., Line-Keller K. - Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 2008;
Kotler P., Armstrong, G. - Principiile marketingului, Editura Teora, Ed. a IV-a, Bucureşti,
2008;
Le Men Y. - Marketing direct – curs practic, Editură Teora, Bucureşti, 2000;
Teleșpan C. - Marketing direct - note de curs, Editura Burg, Sibiu, 2013;
Zaiţ A. - Elemente de marketing direct, Editura Economică, Bucureşti, 2000.

120
 III.6. MARKETING INTERNAȚIONAL
1. O definiţie corespunzătoare a conceptului de internaţionalizare a
afacerilor unei organizaţii reprezintă:
a) Ansamblul modalităţilor de intrare a unei întreprinderi pe o piaţă
externă;
b) Totalitatea raporturilor manageriale dintre societatea mamă de pe
o piaţă domestică şi societăţile fizice din străinătate;
c) Multitudinea de activităţi economice derulate de întreprindere în
afara graniţelor sale naţionale;
d) Ansamblul de metode, tehnice şi instrumente puse în slujba
demersului strategic al întreprinderii de a activa în străinătate.
2. În rândul strategiilor ofensive practicate de întreprindere în marketingul
internaţional, a căror denumire face analogie cu termenii din strategia
militară se înscriu:
a) Strategia războiului de uzură, strategia atacului de guerilă,
strategia contra-atacului;
b) Strategia apărării mobile, strategia războiului de uzură, strategia
atacului în flanc;
c) Strategia atacului frontal, strategia războiului de uzură, strategia
atacului în flanc;
d) Strategia apărării mobile, strategia atacului de guerilă, strategia
contra-atacului.
3. Unul dintre următoarele elemente nu se înscrie în rândul caracteristicilor
esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de o companie
(întreprindere) multinaţională:
a) Grad înalt de standardizare;
b) Preţ unic în toate ţările în care sunt comercializate;
c) Una sau mai multe mărci înregistrate pe toate pieţele unde
întreprinderea produce şi/sau comercializează mărfurile sale;
d) Coordonare profesională din partea societăţii mamă în procesul de
fabricaţie şi/sau comercializare.
4. Principala distincţie din punct de vedere al marketingului într-o companie
transnaţională şi una multinaţională se referă la faptul că în situaţia celei
dintâi:
a) Ea acţionează în toate ţările lumii;
b) Ea foloseşte pe plan local personal de conducere numai din ţara de
origine;

121
 c) Pieţele naţionale pe care acţionează sunt conectate între ele,
asigurându-se o înlănţuire a acestora pe deasupra graniţelor
naţionale;
d) Pieţele naţionale pe care acţionează trebuie să se afle pe
continente diferite.
5. Unul dintre elementele următoare nu slujesc sublinierii specificităţii
marketingului internaţional în raport cu marketingul domestic:
a) Un coeficient mai mare de nesiguranţă în luarea deciziilor,
deoarece forţele centrifuge sunt mai puternice pe pieţele externe;
b) Riscuri sporite, directe şi complementare pe care şi le asumă
întreprinderea pentru confruntarea cu un mediu de piaţă mult mai
divers;
c) O nevoie mai redusă de coordonare în toate compartimentele
întreprinderii;
d) Costuri mult mai ridicate de transpunere în practică a deciziilor
luate.
6. În rândul obiectivelor marketingului internaţional nu poate fi încadrat:
a) Conceperea unui sistem informaţional destinat studierii pieţei
interne;
b) Selectarea pieţelor externe ţintă pe baza rezultatelor cercetării de
marketing internaţional;
c) Determinarea alternativelor de pătrundere a întreprinderii pe
piaţa internaţională;
d) Dezvoltarea unei oferte specifice cerinţelor clientelei externe.
7. Evoluţia cronologică a etapelor dezvoltării marketingului internaţional a
fost:
a) Marketing global, marketing multinaţional, marketing
internaţional, marketingul de import-export;
b) Marketing internaţional propriu-zis, marketingul de export-import;
marketing global, marketing multinaţional;
c) Marketing de export-import, marketing internaţional propriu-zis,
marketing multinaţional, marketing global;
d) Marketing multinaţional, marketing de export-import, marketing
global, marketing internaţional, propriu-zis.
8. Unul dintre elementele care urmează nu se încadrează în rândul
caracteristicilor definitorii ale competitivităţii internaţionale:
a) Dinamismul mediului concurenţial;

122
 b) Omogenitatea socio-economică a consumatorilor;
c) Intensitatea concurenţei;
d) Stadiul ciclului de viaţă al pieţei de referinţă.
9. Dacă coeficientul de concentrare spaţială a exporturilor româneşti în
Rusia (coeficientul de concentrare gini) ia valorile: c gini 1998 = 0,3137 şi
respectiv, cgini 2002 = 0,2983 se poate aprecia că se constată:
a) O concentrare a exporturilor;
b) O dispersare a exporturilor;
c) O concentrare a importurilor;
d) Nici una dintre variante.
10. Cercetările de marketing internaţional se clasifică în studii de evaluare
(măsurare), studii de medii, studii de competitivitate şi studii de eficienţă
după criteriul:
a) Costurilor cercetărilor;
b) Localizării cercetării;
c) Obiectului cercetării;
d) Duratei cercetării.
11. În cadrul unei tipologii a strategiilor de marketing internaţional
următoarele alternative strategice: strategia standardizată, strategia
diferenţiată, strategia nediferenţiată, strategia concentrată, se bazează
pe:
a) Nivelul concurenţei pe respectiva piaţă ţintă;
b) Comportamentul întreprinderii faţă de mobilitatea pieţelor
externe;
c) Poziţia întreprinderii faţă de structurile pieţelor externe;
d) Aria pieţei pe care o acoperă.

12. În rândul criteriilor de selecţie a modalităţii de pătrundere a

întreprinderii pe piaţa internaţională nu se include:
a) Gradul de control asupra implementării externe;
b) Implicare investiţională;
c) Eficienţa demersului de penetrare a pieţei externe;
d) Gradul de saturare al pieţelor domestice.

123
13. Din rândul alternativelor intrării prin asociere cu un partener local şi cu
un terţ drept modalitate de pătrundere a întreprinderii pe o piaţă externă
face parte:
a) Intrarea directă pe piaţa cu investiţii;
b) Intrarea directă pe piaţa fără investiţii;
c) Intrarea directă pe piaţa externă;
d) Nici una dintre alternativele enumerate la punctele a-c nu face
parte.
14. Determinarea relaţiei produs-piaţă asupra cărora întreprinderea îşi
concentrează activitatea reprezintă o componentă a strategiei de
marketing internaţional care se fundamentează pe baza:
a) Strategiei funcţionale;
b) Strategiei operaţionale;
c) Strategiei unităţilor de afaceri;
d) Strategiei întreprinderii.
15. În condiţiile în care mediul internaţional este ostil şi întreprinderea
dispune de o serie de puncte forte, în cadrul analizei SWOT, este
recomandabilă o strategie:
a) Agresivă;
b) De diversificare;
c) Reorientare;
d) Defensivă.
16. În funcţie de lungimea canalului, corespunzător strategiilor de distribuţie
avem:
a) Distribuţie directă, distribuţie prin canale scurte şi prin canale
lungi;
b) Distribuţie extensivă, selectivă, intensivă şi exclusivă;
c) Integrată şi independentă;
d) Logistică proprie, logistică a altor firme sau logistică mixtă.
17. În rândul factorilor care încurajează adaptarea (diferenţierea) produsului
în marketingul internaţional, în raport cu exigenţele diferitelor pieţe
ţintă, nu se include:
a) Diferenţierea condiţiilor de utilizare;
b) Influenţele reglementărilor juridice din diferite ţări;
c) Diferenţierea comportamentului consumatorului;
d) Globalizarea pieţei internaţionale.

124
 18. Stimularea cumpărării prin oferirea de mostre gratuite consumatorilor
din Republica Moldova de către grupul P&G constituie o modalitate de
promovare internaţională care face parte din:
a) Comunicare directă;
b) Utilizarea forţelor de vânzare;
c) Relaţii publice internaţionale;
d) Promovarea vânzărilor.
19. Prezentarea gratuită a autoturismelor Renault participante la un târg
internaţional de către un post naţional de televiziune din România
constituie o componentă a:
a) Publicităţii internaţionale;
b) Relaţiilor publice internaţionale;
c) Promovării vânzărilor;
d) Comunicării directe de marketing.
20. O întreprindere care îşi concentrează activitatea asupra pieţei interne, de
unde obţine cea mai mare parte a cifrei de afaceri, piaţa externă fiind
abordată accidental şi pasager, după criteriul amploarea angajamentului
pe piaţa internaţională se numeşte:
a) Întreprindere naţională;
b) Întreprindere multinaţională;
c) Întreprinderea internaţională;
d) Întreprinderea transnaţională.
Bibliografie
Balaure V. (coord.) - Marketing, Editura Uranus, Ed. a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti,
2003;
Balaure V. (coord.) - Marketing – teste grilă, Editura Uranus, Ediţia a IV-a revăzută şi
adăugită, Bucureşti, 2003;
Danciu V. - Marketing internaţional – provocări şi tendinţe la începutul mileniului trei,
Editura Economică, 2009;
Kotler P., Line-Keller K. - Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 2008;
Kotler P., Armstrong G. - Principiile marketingului, Editura Teora, Ed. a IV-a, Bucureşti,
2008;
Pop N.Al.,Dumitru I. - Marketing internaţional, Editura Uranus, Bucureşti, 2001;
SasuC. - Marketing internaţional, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
Teleșpan C., - Marketing internațional – note de curs, Editura Burg, Sibiu, 2013.

125
 CAPITOLUL IV - CONTABILITATE

IV.1. BAZELE CONTABILITĂȚII

1. Un activ reprezintă:
a) Resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente
prezente, de la care se aşteaptă să genereze în prezent beneficii
economice pentru entitate;
b) O resursă controlată de entitate ca rezultat al unor evenimente
prezente, de la care să aşteaptă să genereze beneficii economice
viitoare pentru entitate;
c) O resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor
evenimente trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii
economice viitoare pentru entitate;
d) O resursă controlată de entitate ca rezultat al unor evenimente
trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice
prezente pentru entitate.
2. Din categoria activelor circulante fac parte:
a) Producţia în curs de execuţie, semifabricatele, mărcile de fabrică,
mărfurile;
b) Mărfurile, creanțele clienți, materialele de natura obiectelor de
inventar, disponibilităţile în valută;
c) Materia primă, disponibilităţile în valută, producţia în curs de
execuţie, creanțele imobilizate;
d) Mărfurile, creanțele imobilizate, semifabricatele, produsele finite.
3. Din categoria imobilizărilor fac parte:
a) Amenajări de terenuri, cheltuieli de constituire, materiale de
natura obiectelor de inventar, acțiuni deținute la entitățile afiliate;
b) Mijloace de transport, produse finite, construcţii, terenuri;
c) Amenajări de terenuri, mărfuri, cheltuieli de constituire,
construcţii;
d) Construcţii, cheltuielile de constituire, terenuri, acțiuni deținute la
entitățile afiliate.

126
4. În evaluarea bunurilor procurate cu titlu oneros, costul de achiziţie este
format din:
a) Preţul de cumpărare + cheltuieli de transport-manipulare +
cheltuieli de recepţie şi punere în funcţiune – taxe nerecuperabile
– eventuale reduceri ale costului de achiziție;
b) Preţul de cumpărare + taxe nerecuperabile + cheltuieli de
transport și manipulare + alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct
achiziției bunurilor respective – eventuale reduceri ale costului de
achiziție;
c) Preţul de cumpărare + taxele nedeductibile + cheltuieli de recepţie
şi punere în funcţiune – cheltuieli de transport și manipulare
d) Preţul de cumpărare + taxe nedeductibile + cheltuieli de transport
și manipulare – alte cheltuieli necesare pentru punerea în stare de
utilitate a bunului;
5. Conturile de activ:
a) Încep să funcţioneze prin debitare şi se debitează cu soldul iniţial
plus toate majorările de elemente de activ; se creditează cu toate
micşorările de elemente de activ; soldul final este debitor;
b) Încep să funcţioneze prin debitare şi se debitează cu soldul iniţial
plus toate micşorările de elemente de activ; se creditează cu
majorările de elemente de activ; soldul final este debitor;
c) Încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu soldul iniţial
plus toate majorările de elemente de activ; se debitează cu toate
micşorările de elemente de activ; soldul final este debitor;
d) Încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu soldul iniţial
plus toate micşorările de elemente de activ; se debitează cu toate
majorările de elemente de activ; soldul final este creditor.
6. Datoriile curente au termenul de exigibilitate:
a) În cursul ciclului normal de exploatare sau în termen mai mare de
12 luni de la data bilanţului;
b) În cursul ciclului normal de exploatare sau în termen mai mic de 12
luni de la data bilanţului;
c) În cursul ciclului normal de exploatare sau în termen mai mare de
6 luni de la data bilanţului;
d) În cursul ciclului normal de exploatare sau în termen mai mic de 6
luni de la data bilanţului.
7. Creanţele unei entităţi reprezintă:

127
 a) Sumele pe care aceasta le are în curs de achitare către o altă
societate;
b) Drepturile de primit sau de încasat de la alte persoane fizice sau
juridice;
c) Drepturile de dat sau de plătit către alte persoane fizice sau
juridice;
d) Obligaţiile de dat sau de încasat de la alte persoane fizice sau
juridice.
8. Conform prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991 republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, una din afirmaţiile de mai jos este
corectă:
a) „Contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi
aleatoare, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu
privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte
informaţii referitoare la activitatea desfăşurată ...”;
b) „Contabilitatea trebuie să asigure doar înregistrarea sistematică,
obţinerea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia
financiară, performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la
activitatea desfăşurată ...”;
c) „Contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi
sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu
privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte
informaţii referitoare la activitatea desfăşurată ...”;
d) „Contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi
sistematică, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la
poziţia financiară, evaluarea financiară şi alte informaţii referitoare
la activitatea desfăşurată ...”;
9. Una din afirmaţiile de mai jos privind evaluarea la data intrării în entitate
este corectă:
a) Bunurile reprezentând aport la capitalul social sunt evaluate la
costul de achiziție;
b) Bunurile obţinute cu titlu gratuit sunt evaluate la costul de
producție;
c) Bunurile achiziționate sunt evaluate la valoarea de aport;
d) Bunurile produse în cadrul entității sunt evaluate la costul de
producţie.
10. În cadrul entităților private cu capital integral românesc, rezervele legale
se constituie până când acestea ating:

128
 a) 10% din capitalul social;
b) 20% din capitalul social;
c) 15% din capitalul social;
d) 25% din capitalul social.
11. Conturile de pasiv:
a) Încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu soldul iniţial
plus toate majorările de elemente de pasiv; se debitează cu toate
micşorările de elemente de pasiv; soldul final este creditor;
b) Încep să funcţioneze prin debitare şi se debitează cu soldul iniţial
plus toate micşorările de elemente de pasiv; se creditează cu
majorările de elemente de pasiv; soldul final este debitor;
c) Încep să funcţioneze prin debitare şi se debitează cu soldul iniţial
plus toate majorările de elemente de pasiv; se creditează cu toate
micşorările de elemente de pasiv; soldul final este creditor;
d) Încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu soldul iniţial
plus toate micşorările de elemente de pasiv; se debitează cu toate
majorările de elemente de pasiv; soldul final este creditor.
12. Procesul contabil de constituire a unei entități economice presupune, din
perspectiva capitalului social, următoarele etape:
a) Subscrierea capitalului social;
b) Aportarea capitalului social subscris;
c) Trecerea capitalului social subscris nevărsat la capital social
subscris vărsat;
d) (A, B şi C).
13. Vânzarea unor imobilizări corporale de către entitate este tratată, din
punct de vedere contabil, ca o operaţie:
a) Extraordinară, deoarece este rară şi nu poate fi controlată de
entitate, prin deciziile de gestiune;
b) De natură financiară, deoarece implică o încasare.
c) De natură extraordinară, deoarece se realizează în foarte puține
cazuri;
d) De natură ordinară (aferentă activităţii de exploatare), efectuată
cu titlu auxiliar;
14. Se dau următoarele elemente:
1) Cheltuieli de constituire;
2) Utilaje;

129
 3) Creanţe – clienţi;
4) Acțiuni deținute pe termen scurt;
5) Acțiuni deținute la entități afiliate;
6) Numerar.
Activele curente sunt:
a) 1+2+4+5;
b) 3+4+6;
c) 1+2+5;
d) 3+6.
15. Se dau următoarele elemente:
1) Brevete;
2) Terenuri;
3) Creanţe – clienţi;
4) Produse finite;
5) Creanţe imobilizate;
6) Numerar.
Activele imobilizate sunt:
a) 1+2+4+5;
b) 3+4+6;
c) 1+2+5;
d) 3+6.
16. În cazul intrării prin achiziţie a unui mijloc fix, pe baza facturii comisia de
recepția întocmește următoarele documente:
a) Proces verbal de recepţie şi proces verbal de punere în funcţiune;
b) Proces verbal de transfer;
c) Proces verbal de punere în funcţiune;
d) Notă de intrare recepţie.
17. Conform prevederilor Legii 227/2015 – Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare, care din următoarele active nu reprezintă active
amortizabile:
a) Cheltuielile de constituire;
b) Terenurile;
c) Mijloacele de transport

130
 d) Amenajările de terenuri.
18. Societatea “ALFA” S.A. practică comerţul cu amănuntul. Se achiziţionează
mărfuri de la un furnizor, conform facturii, în valoare totală (inclusiv TVA
20%) de 7.500 lei. Societatea practică un adaos comercial de 22%.
Valoarea TVA neexigibilă înscrisă în nota de intrare-recepție este:
a) 1.800 lei;
b) 1.709,46 lei;
c) 1.770,96 lei;
d) 1525 lei.
19. Societatea “ALFA” S.A. achiziționează mărfuri, conform facturii, la un cost
de achiziţie de 3.500 lei la care se adaugă TVA 20%. La recepţie se
stabileşte un adaos comercial de 18%. Preţul de vânzare cu amănuntul
(inclusiv TVA) va fi:
a) 5.161 lei;
b) 5.212 lei;
c) 5.251 lei;
d) 4.956 lei.
20. Preţul de vânzare cu amănuntul (PAM) al mărfurilor se determină astfel:
a) PAM = cost de achiziţie + adaos comercial + TVA neexigibilă;
b) PAM = preţ evaluare + comision + TVA neexigibilă;
c) PAM = preţ cu ridicata + adaos comercial;
d) PAM = costul producătorului + adaos comercial + TVA deductibilă.

21. Care din poziţiile de venituri enumerate în continuare se include în

totalitate în cifra de afaceri a entității:
a) Venituri din vânzarea produselor finite, venituri din vânzarea
mărfurilor, venituri din servicii prestate;
b) Venituri din vânzarea mărfurilor, venituri din vânzarea produselor
finite, venituri din producţia de imobilizări;
c) Venituri din vânzarea mărfurilor, venituri din producţia de
imobilizări, venituri din vânzarea semifabricatelor, venituri din
creanțe reactivate și debitori diverși;
d) Venituri aferente costurilor lucrărilor şi serviciilor în curs de
execuţie, venituri din vânzarea mărfurilor, venituri din diferențe de
curs valutar.

131
22. Care din formulele de calcul ale capitalurilor proprii este corectă:
a) Capital social vărsat + Rezerve legale + Rezultatul exerciţiului +
Rezultatul reportat – Rezerve statutare;
b) Capital social + Rezerve + Rezultatul exerciţiului + Rezultatul
reportat + Subvenţii pentru investiţii;
c) Active – Datorii;
d) Capital social vărsat + Rezerve + Rezultatul exerciţiului + Rezultatul
reportat + Subvenţii pentru investiţii.
23. Se fac următoarele afirmaţii în legătură cu contabilitatea financiară (CF) şi
contabilitatea de gestiune (CG). Care dintre afirmaţii nu este corectă?
a) Informaţiile CF sunt publice, cele ale CG sunt confidenţiale;
b) CF asigură informaţiile necesare întocmirii situaţiilor financiare; CG
asigură informaţiile necesare fundamentării deciziilor interne
privind gestiunea întreprinderii;
c) Scopul CF este de a determina periodic situaţia patrimoniului,
precum şi rezultatul global al exerciţiului; scopul CG îl constituie
determinarea şi cunoaşterea rezultatelor analitice necesare
conducerii;
d) Organizarea și conducerea CF este obligatorie; Organizarea și
conducerea CG nu este obligatorie.

24. Dispuneţi de următoarele informaţii: capital social vărsat 500 lei, capital
social nevărsat 100 lei, rezerve legale 50 lei, furnizori 300 lei, profit 400
lei, personal – salarii datorate 100 lei, avansuri de la clienţi 110 lei,
repartizarea profitului 200 lei, prime de emisiune 40 lei. Suma
capitalurilor proprii este:
a) 590;
b) 850;
c) 890;
d) 650.
25. În contabilitatea din ţara noastră, în cadrul principiilor reglementate se
regăsesc următoarele:
a) Permanenţei metodelor, prudenţei, costului istoric, obiectivităţii;
b) Continuităţii activităţii, obiectivităţii, pragului de semnificaţie,
intangibilităţii;

132
 c) Necompensării, permanenţei metodelor, pragului de semnificaţie,
creșterii economice.
d) Prudenţei, permanenței metodelor, necompensării, pragului de
semnificație;
26. În cadrul procedeelor generale utilizate în ştiinţele economice, deci şi în
metoda contabilităţii, se includ următoarele:
a) Verificarea, observarea, analiza, evaluarea;
b) Analiza, observarea, clasificarea, inventarierea;
c) Comparaţia, raţionamentul, analiza, sinteza;
d) Verificarea, clasificarea, inventarierea, evaluarea.
27. Nu reprezintă componentă a situaţiilor financiare:
a) Situaţia fluxurilor de trezorerie;
b) Bilanţul;
c) Contul de profit şi pierdere;
d) Raportul administratorilor.
28. Informaţiile privind performanţa financiară a entităţii sunt oferite de:
a) Bilanţ;
b) Situaţia modificărilor capitalurilor proprii;
c) Contul de profit şi pierdere;
d) Situaţia fluxurilor de trezorerie.
29. Informaţiile privind poziţia financiară a entităţii sunt oferite de:
a) Bilanţ;
b) Situaţia modificărilor capitalurilor proprii;
c) Contul de profit şi pierdere;
d) Situaţia fluxurilor de trezorerie.
30. Principiul prudenţei prevede neadmiterea:
a) Subevaluării activelor;
b) Supraevaluării cheltuielilor;
c) Supraevaluării datoriilor;
d) Supraevaluării veniturilor.
31. Principiul contabilității de angajamente presupune:
a) Luarea în considerare a tuturor veniturilor şi cheltuielilor
corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face
raportarea, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a
efectuării plăţilor.
133
 b) Luarea în considerare a tuturor activelor şi datoriilor
corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face
raportarea, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a
efectuării plăţilor.
c) Luarea în considerare a tuturor încasărilor şi plăţilor
corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face
raportarea, fără a se ţine seama de data achiziționării bunurilor.
d) Luarea în considerare a tuturor veniturilor şi cheltuielilor
corespunzătoare exerciţiului financiar anterior raportării şi a se
ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor.
32. În cadrul principiilor nereglementate regăsite şi utilizate în organizarea şi
conducerea contabilităţii din ţara noastră nu se include:
a) Principiul costului istoric;
b) Principiul obiectivităţii;
c) Principiul permanenței metodelor;
d) Principiul conectării veniturilor cu cheltuielile.
33. Una din trăsăturile sistemului informaţional contabil realizat prin
intermediul contabilităţii financiare nu este adevărată:
a) Situațiile financiare anuale se elaborează și raportează în orice
moment, respectiv atunci când sunt necesare sau solicitate;
b) Informaţiile sunt destinate și utilizatorilor aflaţi în exteriorul
entității (investitori, bănci, furnizori, instituţii ale statului etc.),
rezultând astfel caracterul public al acestora;
c) Este agregată, centralizată, la nivel de entitate;
d) Are un grad ridicat de obiectivitate deoarece informaţiile vizează
doar trecutul.
34. Codul etic naţional al profesioniştilor contabili din România prevede ca
principii fundamentale ale activităţii acestora:
a) Respectarea principiilor contabilităţii;
b) Exprimarea opiniei fără reţinere;
c) Confidențialitatea;
d) Neadmiterea influenţei administratorilor.

35. În conformitatea cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, registrele contabile obligatorii
cuprind:
a) Registrul jurnal, registrul de casă, registrul inventar;
134
 b) Registrul jurnal, registrul carte mare, registrul inventar;
c) Registrul de casă, registrul de încasări şi plăţi, registrul inventar;
d) Registrul de casă, registrul jurnal, registrul carte mare.
36. Amortizările evidenţiază:
a) Diminuările ireversibile de valoare a activelor imobilizate;
b) Diminuările reversibile de valoare a activelor imobilizate;
c) Diminuările ireversibile de valoare a tuturor activelor;
d) Diminuările reversibile de valoare a tuturor activelor.
37. Simbolizarea conturilor sintetice de gradul I si II se realizează:
a) Prin trei cifre, şi respectiv, patru cifre, primele trei fiind comune;
b) În funcţie de conţinutul economic şi utilizarea acestora;
c) Prin trei cifre, şi respectiv, patru cifre, ultimele trei fiind comune;
d) În concordanţă cu simbolurile conturilor analitice ale acestora.
38. Documentele de evidenţă financiar-contabilă se predau la arhiva entităţii,
unde vor avea următoarele termene de păstrare:
a) Timp de 5 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului în cursul
căruia au fost întocmite, pentru registrele şi documentele
justificative şi contabile;
b) Timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului în
cursul căruia au fost întocmite, pentru registrele, documentele
justificative şi contabile, statele de salarii;
c) Timp de 10 ani, cu începere de la data înregistrării în contabilitate,
pentru registrele şi documentele justificative şi contabile, statele
de salarii;
d) Timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului în
cursul căruia au fost întocmite, pentru registrele şi documentele
justificative şi contabile.
39. Verificarea de fond a documentelor de evidenţă financiar-contabile are în
vedere:
a) Folosirea documentului corespunzător naturii operaţiunii
financiare şi economice consemnate;
b) Preluarea exactă a cantităţilor, preţurilor şi corectitudinea
calculelor efectuate;
c) Necesitatea, oportunitatea, realitatea, legalitatea şi
economicitatea operaţiunilor economice consemnate în
documente;

135
 d) Sistemul de registre, formulare şi documente contabile, corelate
între ele, care servesc la înregistrarea cronologică şi sistematică în
contabilitate a operaţiilor economice şi financiare.
40. Caracteristic conturilor analitice este faptul că:
a) Se stabilesc fie în virtutea unei prevederi legale, fie pe baza unor
opţiuni ale entităţii;
b) Au o denumire unică şi obligatorie stabilită de către organismele
de reglementare;
c) Pentru efectuarea înregistrărilor se utilizează numai etalonul
valoric;
d) Sunt obligatorii în cazul tuturor conturilor bifuncţionale.
41. În cazul formulei contabile simple:
a) Contul creditor se înscrie în stânga semnului "=";
b) Sunt implicate întotdeauna mai mult de două conturi;
c) Contul debitor se înscrie în stânga semnului "=";
d) Întotdeauna, din punct de vedere valoric, debitul formulei trebuie
sa fie mai mare decât creditul acesteia.
42. Dubla înregistrare bazată pe modificarea bilanţieră de volum în sensul
scăderii simbolizată prin ecuaţia A - x = P - x, presupune:
a) Creditarea unui cont de pasiv si debitarea unui cont de activ;
b) Debitarea unui cont de activ si creditarea altui cont de activ;
c) Creditarea unui cont de activ si debitarea mai multor conturi de
pasiv;
d) Debitarea unui cont de pasiv si creditarea unuia sau mai multor
conturi de activ.
43. Contul 401 „Furnizori" prezintă la începutul lunii iunie un sold iniţial de
2.000 lei. În cursul lunii iunie se înregistrează două achiziţii de mărfuri în
valoare de 1.600 lei şi 700 lei şi trei plăţi în contul furnizorilor în valoare
de 900 lei, 1.800 lei şi 700 lei. Soldul final al contului 401 „Furnizori" este:
a) Debitor 900 lei;
b) Creditor 900 lei;
c) Debitor 1100;
d) Creditor 1.100 lei.
44. Contul 301 „Materii prime" prezintă următoarea situaţie: achiziţii de
materii prime în cursul lunii în valoare de 200 lei, 400 lei şi 500 lei;

136
 consumuri în cursul lunii în valoare de 100 lei şi 300 lei; sold final 1.000
lei. Soldul iniţial al contului la începutul perioadei de gestiune era de:
a) 1.100 lei;
b) 300 lei;
c) 400 lei;
d) 700 lei.
45. Primirea unui credit bancar pe termen scurt determină:
a) Creşterea concomitentă a două elemente patrimoniale (unul de
activ şi altul de pasiv), precum şi o modificare bilanţieră de tipul: A-
X=P-X;
b) Creşterea concomitentă a doua elemente patrimoniale (unul de
activ şi altul de pasiv), precum şi o modificare bilanţieră de tipul:
A+X=P+X;
c) Creşterea unui element patrimonial de activ şi scăderea
concomitentă a unui element patrimonial de pasiv, precum şi o
modificare bilanţieră de tipul: A+X=P-X;
d) Creşterea unui bun economic şi a unei surse de provenienţă,
precum şi o modificare bilanţiera de tipul: A+X=P+X.
46. Capitalurile proprii ale entităţii reprezintă:
a) dreptul acţionarilor în activele societăţii după ce, din totalul
activelor nete au fost deduse toate cheltuielile;
b) dreptul acţionarilor în datoriile societăţii după ce, din activele sale
au fost deduse toate datoriile;
c) dreptul acţionarilor asupra activelor societăţii după ce, din activele
sale au fost deduse toate datoriile;
d) dreptul acţionarilor în activele societăţii după ce, din datoriile sale
nete au fost deduse toate activele.
47. În structura tabloului fluxurilor de trezorerie, încasarea valorii unui teren
vândut de societate afectează:
a) Fluxul de trezorerie din activităţi de exploatare cu semnul „+”;
b) Fluxul de trezorerie din activităţi de finanţare cu semnul „+”;
c) Fluxul de trezorerie din activităţi de investiţie cu semnul „+”;
d) Fluxul de trezorerie din activităţi de exploatare cu semnul „-”.
48. Prin valoare justă se înţelege:

137
 a) Suma la care se tranzacţionează un activ sau este decontată o
datorie, de bunăvoie, între părţi, în cadrul unei tranzacţii în care
preţul este determinat obiectiv;
b) Suma la care se tranzacţionează un activ sau este decontată o
datorie, de bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în
cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv.
c) Suma la care se tranzacţionează un activ sau este decontată o
datorie, între părţi, aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei
tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv;
d) Suma la care se tranzacţionează un activ sau este decontată o
datorie de bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în
cadrul unei tranzacţii în care preţul este estimat a se obţine.
49. Plata din disponibilul de la bancă a unei obligaţii comerciale provenite din
aprovizionarea cu mărfuri determină:
a) Scăderea disponibilului din contul de la bancă, scăderea obligaţiilor
entităţii şi o modificare de structură în activ;
b) Scăderea disponibilului din contul de la bancă, scăderea obligaţiilor
entităţii şi o modificare de volum în sensul diminuării;
c) Scăderea disponibilului din contul de la bancă şi a creanţei faţă de
furnizor şi o modificare de structură în activ;
d) Scăderea unui bun economic, scăderea unei surse de provenienţă
şi o modificare de structură în activ.
50. Sumele încasate ca avans de la clienţi pentru livrări ulterioare de bunuri
reprezintă:
a) Creanţe;
b) Datorii;
c) Capitaluri;
d) Venituri.

Bibliografie
Balteş Nicolae, Ciuhureanu Alina Teodora - Bazele contabilităţii - fundamente teoretice şi
practice, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010;
Ciuhureanu Alina Teodora, Balteş Nicolae - Contabilitate – fundamente teoretice şi
practice, Ed. Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2009;
Caraiani Chiraţa, Dumitrana Mihaela - Bazele contabilităţii, Ediţia a 4-a, Ed. Universitară,
Bucureşti, 2010;

138
*** Legea nr. 82/1991 – Legea contabilităţii, republicată, M.Of. nr. 454/2008, cu
modificările şi completările ulterioare;
*** OMFP nr. 1082/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile
financiare anuale individuale și a situațiilor financiare anuale consolidate, M. Of.
963/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
*** OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea
inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, M. Of.
704/2009;
*** OMFP nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 910/2015;
*** Legea nr. 227/ 2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

139
 IV.2. CONTABILITATE FINANCIARĂ 1
1. Alegeţi nota contabilă corectă privind evidenţierea dobânzilor datorate
de firmă, în sumă de 1.000 lei, aferente creditelor bancare pe termen
lung:
a) 666 = 1682 1.000;
b) 168 = 666 1.000;
c) 5121 = 1682 1.000;
d) 1682 = 5121 1.000.
2. Se achiziţionează un mijloc de transport, cost de achiziţie de 15.000 lei,
TVA 20%, durata normală de funcţionare 4 ani, data punerii în funcţiune
fiind 12 martie anul N. Care este suma amortizării înregistrate pe
cheltuieli la finele anului N în conformitate cu metoda accelerată?
a) 7.500 lei;
b) 5.625 lei;
c) 6.250 lei;
d) 6.800 lei.
3. Ce reprezintă nota contabilă?
1012 = 456 1.000
a) Aportarea capitalului social subscris;
b) Subscrierea capitalului social;
c) Diminuarea capitalului social, urmare a retragerii unor acţionari
sau asociaţi;
d) Nici un răspuns nu e corect.
4. Care este semnificaţia notei contabile?
2133 = 4753 15.000
a) Mijloc de transport primit cu titlu gratuit;
b) Mijloc de transport găsit plus la inventar;
c) Mijloc de transport primit prin subvenţie.
d) Mijloc de transport donat de firmă unei terţe persoane;
5. Care este semnificaţia următoarei note contabile?
231 = 722 10.000
a) Obţinerea de imobilizări corporale din producţia proprie;
b) Primirea prin donaţie de imobilizări în curs;

140
 c) Imobilizări în curs nefinalizate până la sfârşitul exerciţiului
financiar;
d) Imobilizări în curs puse în funcţiune la sfârşitul exerciţiului.
6. În cursul lunii sunt recepţionate semifabricate din producţie proprie, la
preţ prestabilit de 8.500 lei, TVA 20%. Înregistrarea contabilă va fi
următoarea:
a) 348 = 711 8.500;
b) 341 = 711 8.500;
c) 711 = 341 8.500;
d) 341 = 711 10.115.
7. Ce semnificaţie are nota contabilă:
456 = % 55.000
1011 50.000
1041 5.000
a) Aportarea capitalului social;
b) Subscriere capital social cu primă de aport;
c) Emisiune de acţiuni cu primă de emisiune;
d) Retragerea unui acţionar din societate.
8. Ce semnificaţie are nota contabilă:
% = 161 60.000
461 50.000
1691 10.000
a) Împrumuturi din emisiune de obligațiuni contractate de firmă la
valoarea de rambursare a obligaţiunilor;
b) Împrumuturi acordate de firmă terţilor;
c) Împrumuturi obţinute de firmă la valoarea de emisiune a
obligaţiunilor;
d) Emisiune de acţiuni cu primă.
9. Care este nota contabilă privind înregistrarea diferenţelor nefavorabile
de curs valutar aferent creditelor pe termen lung în devize, datorate de
firmă la finele exerciţiului, în valoare de 2000 lei?
a) 6651 = 1621 2000;
b) 1621 = 5124 2000;
c) 1621 = 6651 2000;

141
 d) 6651 = 5124 2000.
10. Precizaţi semnificaţia contabilă a următoarei înregistrări:
% = 109 31.000
1012 30.000
1491 1.000
a) Răscumpărarea acţiunilor proprii la un preţ de achiziţie inferior
celui de cesiune;
b) Anulare împrumut obligator;
c) Anulare acţiuni proprii răscumpărate la un preţ de răscumpărare
superior celui de vânzare;
d) Nici un răspuns nu este corect.
11. Cu ocazia inventarierii utilajelor se constată un plus la inventar în sumă
de 13.000 lei. Care este nota contabilă de înregistrare în contabilitate a
plusului la inventar?
a) 2131 = 7582 13.000;
b) 2131 = 4754 13.000;
c) 2131 = 404 13.000;
d) 7582 = 2131 13.000.
12. Situaţiile financiare ale societăţii pentru anul N sunt aprobate de AGA la
data de 20 februarie anul N+1 și prevede repartizarea profitului net în
sumă de 5.000 de lei pentru acordarea dividendelor. Care este nota
contabilă de repartizare a profitului net?
a) 129 = 457 5.000;
b) 129 = 1171 5.000.
c) 1171 = 457 5.000;
d) 121 = 457 5.000;
13. Completaţi nota contabilă reprezentând amortizarea primelor privind
rambursarea obligaţiunilor, în sumă de 20.000 lei.
a = 1691 20.000
a) a = 6868;
b) a = 6583;
c) a = 6811;
d) a = 161.

142
14. Ce semnifică următoarea notă contabilă:
212 = 105 120.000
a) Achiziţia unei construcţii din diferenţe rezultate din reevaluare;
b) Diminuarea valorii de intrare a construcţiei, cu suma rezultată din
reevaluarea efectuată de specialişti;
c) Majorarea valorii de intrare a construcţiei, cu diferenţa rezultată
din reevaluarea efectuată de specialişti;
d) Recepţia unei construcţii după reevaluarea patrimoniului.
15. Vânzarea unei imobilizări corporale de către entitatea economică
reprezintă:
a) O operaţiune extraordinară, deoarece este rară şi nu poate fi
controlată prin deciziile de gestiune;
b) O operaţiune ce modifică activele circulante ale entității;
c) O operaţiune de natură ordinară efectuată cu titlu auxiliar.
d) O operaţiune ce modifică datoriile entității către terți;
16. „Activarea” unei activităţi de dezvoltare efectuată cu forţe proprii, se
înregistrează prin nota contabilă:
a) % = 404 119.000
203 100.000
4426 19.000;
b) 203 = 721 100.000;
c) 203 = 205 100.000;
d) 2803 = 203 100.000.
17. Ce semnificaţie are următoarea notă contabilă:
280 = % 363.000
201 3.000
203 30.000
205 50.000
207 200.000
208 80.000
a) Amortizarea lunară a imobilizărilor necorporale;
b) Achiziţionarea de imobilizări necorporale;
c) Vânzarea de imobilizări necorporale;

143
 d) Scoaterea din evidenţă a imobilizărilor necorporale complet
amortizate.
18. Societatea “ALFA” S.A. a achiziţionat şi pus în funcţiune la 15 decembrie
anul N o instalaţie de lucru în valoare de 200.000 lei, amortizabilă în 4
ani, finanţată 25% din resurse proprii şi 75% din subvenţie
guvernamentală. În condiţiile aplicării metodei de amortizare degresivă,
care vor fi sumele şi operaţiile contabile înregistrate în conturi la finele
anului N+1?
a) 6811 = 2813 112.500
4751 = 7584 75.000;
b) 6811 = 2813 46.875
4751 = 7584 37.500;
c) 6811 = 2813 112.500
4751 = 7584 56.250;
d) 6811 = 2813 112.500
4751 = 7584 84.375.
19. La 20.09. anul N, societatea a achiziţionat un utilaj la un cost de 70.000
lei, amortizat degresiv pe o perioadă de 5 ani. Prima anuitate de
amortizare pentru anul N este:
a) 3.500 lei;
b) 5.250 lei;
c) 3.600 lei;
d) 10.500 lei.
20. Cu ocazia inventarului aferent exerciţiului N, se dispune prevederea unei
cheltuieli probabile privind activitatea de exploatare de 10.000 lei pentru un
litigiu cu unul din colaboratori. În cursul exerciţiului N+1, în urma deciziei
judecătoreşti, se plăteşte colaboratorului suma de 7.000 lei. Înregistrările
contabile legate de rezolvarea litigiului în cursul exerciţiului N+1 sunt:
a) 621 = 512 7.000
1511 = 7812 3.000;
b) 658 = 512 7.000
1511 = 7588 10.000;
c) 621 = 512 7.000
1511 = 7812 7.000;
d) 621 = 512 7.000
1511 = 7812 10.000.

144
Bibliografie
Balteş Nicolae, Ciuhureanu Alina Teodora - Contabilitate financiară, Ed. Universităţii
„Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2015;
Balteş Nicolae, Ciuhureanu Alina Teodora - Contabilitate financiară, Ed. Universităţii
„Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2014;
Vasiu Diana - Contabilitate financiară – caiet de seminar, Sibiu, 2010;
*** Legea nr. 82/1991 – Legea contabilităţii, republicată, M.Of. nr. 454/2008, cu
modificările şi completările ulterioare;
*** OMFP nr. 1082/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile
financiare anuale individuale și a situațiilor financiare anuale consolidate, M. Of.
963/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
*** OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea
inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, M. Of.
704/2009;
*** OMFP nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 910/2015;
*** Legea nr. 227/ 2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

145
 IV.3. CONTABILITATE FINANCIARĂ 2
1. Pentru o entitate ce aplică sistemul de TVA la încasare dispuneţi de
următoarele informaţii pentru luna decembrie: total vânzări încasate
8.000 lei (TVA 20% inclus), total achiziţii plătite 4.000, TVA 20%. TVA de
plată din lunile octombrie şi noiembrie 400 lei. Decontul de TVA se
depune trimestrial. Suma de TVA de plată/recuperat către/de la bugetul
statului este:
a) TVA de plată 400 lei.
b) TVA de plată 933 lei;
c) TVA de recuperat 1.160 lei;
d) TVA de plată 1.160 lei;
2. Entitatea trimite la o terţă persoană juridică ambalaje în valoare de 1.000
lei pentru imprimare. Înregistrarea contabilă va fi următoarea:
a) 3023 = 358 1.000;
b) 608 = 358 1.000;
c) 6583 = 3023 1.000;
d) 358 = 3023 1.000.
3. Se dau următoarele informaţii în conturi (solduri finale) la sfârşitul anului
N: 161 - 1.000 lei rambursabil pe data de 01.07. an N+1; 169 - 400 lei;
1621 - 450 lei, din care 50 lei rambursabil pe data de 1.08. an N+1; 419 -
200 lei; 401 - 600 lei; 409 - 300 lei; 456 (sold debitor) - 60 lei. Care este
suma care se va înscrie în bilanţ la postul „Datorii ce trebuie plătite într-o
perioadă mai mică de 1 an”.
a) 1.850 lei;
b) 1.450 lei;
c) 2.250 lei;
d) 2.050 lei.
4. Indicaţi înregistrările contabile privind cedarea către un terţ a unei
construcţii incomplet amortizată, în valoare de 500.000 lei, TVA 20%.
Valoarea de intrare a construcţiei este de 300.000 lei iar suma amortizării
la data cedării este de 200.000 lei.
a) 411 = % 600.000
701 500.000
4427 100.000
6583 = 212 500.000;
b) 461 = % 600.000

146
 7583 500.000
4427 100.000
% = 212 300.000
2811 200.000
6583 100.000;
c) 411 = % 600.000
7583 500.000
4427 100.000
% = 212 300.000
2811 200.000
671 100.000;
d) 461 = % 600.000
701 500.000
4427 100.000
% = 212 300.000
2813 200.000
6583 100.000.
5. Se acordă de către entitate administratorului un avans de trezorerie în
sumă de 2.000 lei. Ulterior se decontează din aceştia 400 lei pentru
transportul colectiv de personal şi 500 lei pentru acţiuni de protocol.
Suma necheltuită se depune la casierie. Completaţi nota contabilă privind
decontarea avansului de trezorerie:
% = b 2.000
624 = 400
623 = 500
a = 1.100

a) a = 5121; b = 542;
b) a = 581; b = 5311;
c) a = 5311; b = 542;
d) a = 542; b = 5311.
6. În cursul exerciţiului financiar curent N, entitatea X constată că a omis
înregistrarea unor cheltuieli cu prestările de servicii furnizate de terți în
valoare de 10.000 lei aferente exercițiului financiar N-1. Dacă entitatea ar
fi înregistrat la timp aceste cheltuieli, suma totală a cheltuielilor din N-1

147
 ar fi fost mai mari cu această sumă, respectiv impozitul pe profit ar fi fost
mai mic cu 1.600 lei. Cum înregistraţi corecția erorii fundamentale:
a) 1174 = 401 10.000
4411 = 1174 1.600
b) 628 = 401 10.000
4411 = 691 1.600
c) % = 401 10.000
8.400 121
1.600 4411;
d) 10.000 1174 = 401 10.000.
7. Societatea “ALFA” S.A. a dat în consum pentru producţie materii prime în
valoare de 1.000 lei și materiale auxiliare aferente producției în valoare
de 100 lei. Înregistrarea contabilă privind obţinerea de produse finite va
fi următoarea:
a) 711 = 345 1.100;
b) 345 = 711 1.100;
c) 601 = 301 1.000;
d) % = 711 1.100
345 1.000
348 100.

8. O entitate care are ca obiect fabricarea de autocamioane dispune ca, din

stocul de produse finite de autocamioane, să fie reţinut un autocamion
pentru nevoile proprii ale entității. Costul de producţie al unui
autocamion se ridică la 35.000 lei. Care sunt înregistrările contabile care
se impun în această situaţie:
a) 2133 = 722 35.000;
b) 2133 = 345 35.000;
c) 2133 = 711 35.000;
d) 711 = 345 35.000
2133 = 722 35.000.
9. Entitatea constituie ajustări pentru deprecierea materiilor prime în
valoare de 5.000 lei. Să se completeze nota contabilă:
6814 = a 5.000
a) a = 301;

148
 b) a = 391;
c) a = 308;
d) a = 7814.
10. Din activitatea de producţie, sunt înregistrate semifabricate în valoare de
5.000 lei. Aceste semifabricate sunt trimise la terți pentru prelucrare.
Completaţi nota contabilă privind trimiterea către terți:
a = 341 5.000
a) a = 346;
b) a = 703;
c) a = 354;
d) a = 322.
11. Se constată la inventariere un plus de produse finite la preţ de
înregistrare de 4.000 lei. Completaţi nota contabilă:
345 = a 4.000
a) a = 701;
b) a = 348;
c) a = 607;
d) a = 711.
12. Societatea achiziţionează echipament de lucru, la un cost de achiziţie de
300 lei (inclusiv TVA 20%). Completaţi nota contabilă:
% = a 300
b c
4426 d
a) a = 404; b = 2131; c = 241,94; d = 58,06;
b) a = 401; b = 303; c = 240; d = 60;
c) a = 401; b = 303; c = 250; d = 50;
d) a = 401; b = 2131; c = 241,94; d = 58,06.

13. Entitatea comercializează mărfuri în sistem „en gros”, evidenţa contabilă

a mărfurilor fiind ţinută cantitativ-valoric la cost de achiziţie. Se vând
mărfuri, preţ de vânzare 12.500 lei, cost de achiziţie 10.000 lei.
Descărcarea gestiunii se înregistrează în contabilitate, astfel:
a) 607 = 371 10.000;
b) 371 = 607 10.000;

149
 c) 707 = 371 10.000;
d) 607 = 371 12.500.
14. Entitatea economică achiziţionează mărfuri de la furnizori, preţ de
facturare 4.000 lei, cheltuieli de transport-aprovizionare 300 lei, TVA
20%. Să se completeze formula contabilă privind înregistrarea achiziţiei
de materii prime în condiţiile utilizării inventarului permanent.
% = 401 b
a c
4426 d
a) a = 371; b = 5.160; c = 4.300; d = 860;
b) a = 371; b = 4.860; c = 4.000; d = 860;
c) a = 607; b = 5.332; c = 4.300; d = 1032;
d) a = 607; b = 4.860; c = 4.000; d = 860;
15. La finele lunii, entitatea evaluează la cost de producţie, sporul în greutate
vie a animalelor, în valoare de 4.000 lei. Completaţi formula contabilă:
a = b 4.000
a) a = 711; b = 361;
b) a = 361; b = 711;
c) a = 361; b = 606;
d) a = 368; b = 711.
16. Entitatea achiziţionează materii prime de la un furnizor în valoare de
25.000 lei (inclusiv TVA 20%). Datorită parcursului de transport, materiile
prime vor fi recepționate la trei zile de la data facturii. Completaţi nota
contabilă privind înregistrarea facturii de achiziție în evidența
cumpărătorului:
% = 401 25.000
a b
4426 c
a) a = 351; b = 20.833,33; c = 4.166,67;
b) a = 321; b = 20.833,33; c = 4.166,67;
c) a = 301; b = 20.833,33; c = 4.166,67;
d) a = 301; b = 20.000; c = 5.000.
17. Se vând produse finite unui client, conform facturii, la preţ de vânzare
12.000 lei, TVA 20%. Clientul subscrie un bilet la ordin. Completaţi nota

150
 contabilă de încasare la scadenţă a biletului la ordin şi de stingere a
creanţei generată de acesta.
5121 = a b
a) a = 413; b = 14.400;
b) a = 403; b = 14.400;
c) a = 5113; b = 14.400;
d) a = 403; b = 14.400.
18. Ce semnifică următoarea notă contabilă:
403 = 5121 5.000
a) Încasarea la scadenţă a biletului la ordin şi stingerea creanţei
generată de acesta;
b) Stingerea obligaţiei de plată reprezentată de biletul la ordin
subscris, prin plata acestuia la scadenţă;
c) Reflectarea creanţei pe seama băncii pentru biletul la ordin emis
acestuia spre încasare;
d) Nici un răspuns nu este corect.

19. Care este semnificaţia următoarei formule contabile:

581 = 5311 5.000
a) Ridicarea de numerar din casierie;
b) Depunere de numerar în casierie;
c) Decontarea unui avans prin casierie;
d) Încasare de numerar în urma retragerii din contul bancar.
20. A fost luată în evidenţă o datorie de 13.000 USD faţă de un furnizor
extern, la cursul de 3 lei/USD. Datoria a fost plătită ulterior la cursul de
3,5 lei/USD. Nota contabilă privind reflectarea plăţii este:
a) % = 7651 45.500
401 39.000
5124 6.500;
b) % = 6651 45.500
401 39.000
5124 6.500;
c) % = 5124 45.500
401 39.000
6651 6.500;

151
 d) nici un răspuns nu este corect.

Bibliografie
Balteş Nicolae, Ciuhureanu Alina Teodora - Contabilitate financiară, Ed. Universităţii
„Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2015;
Balteş Nicolae, Ciuhureanu Alina Teodora - Contabilitate financiară, Ed. Universităţii
„Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2014;
Vasiu Diana - Contabilitate financiară – caiet de seminar, Sibiu, 2010;
*** Legea nr. 82/1991 – Legea contabilităţii, republicată, M.Of. nr. 454/2008, cu
modificările şi completările ulterioare;
*** OMFP nr. 1082/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile
financiare anuale individuale și a situațiilor financiare anuale consolidate, M. Of.
963/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
*** OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea
inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, M. Of.
704/2009;
*** OMFP nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 910/2015;
*** Legea nr. 227/ 2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

152
 IV.4. CONTABILITATE DE GESTIUNE
1. Dispuneți de următoarele informații: costuri directe de producție 800.000
lei; costuri indirecte de producție 500.000 lei, din care costuri fixe
300.000 lei; gradul de utilizare al capacității de producție 80%; producția
neterminată la finele perioadei de gestiune 150.000 lei. Cantitatea de
produse obținute din procesul de producție și predate depozitului 10.000
buc. Precizați costul unitar de producție?
a) 115.000 lei;
b) 130.000 lei;
c) 100.000 lei;
d) 109.000 lei.
2. O întreprindere produce și vinde două produse A și B pentru care se
cunosc următoarele elemente:
Produs A Produs B
- Cantitate 10 buc. 20 buc.
- Preț de vânzare 200 lei 500 lei
- Costul variabil unitar 150 lei 400 lei
- Costurile fixe ale întreprinderii: 2000 lei
Precizați nivelul fizic și valoric al vânzărilor celor două produse, pentru
acoperirea integrală a costurilor?
A B
a) 6 buc.; 1200 lei 8 buc.; 4000 lei;
b) 8 buc.; 1600 lei 6 buc.; 3000 lei;
c) 10 buc.; 2.000 lei 10 buc.; 5000 lei;
d) 8 buc.; 1600 lei 16 buc.; 8000 lei.
3. Costurile fixe ale întreprinderii sunt de 60.000 lei. Care trebuie să fie
vânzările suplimentare, peste punctul critic, pentru a obține un profit de
15.000 lei, la un factor de acoperire de 25%.
a) 240.000 lei;
b) 45.000 lei;
c) 60.000 lei;
d) d) 120.000 lei.

153
4. Dispuneți de următoarele date: costuri directe de producție pentru
produsul A 1000 lei; produsul B 800 lei. Costurile indirecte de producție
2160 lei; repartizarea pe producția de bază se realizează în funcție de
ponderea costurilor directe. Producția neterminată la începutul perioadei
este de 250 lei la produsul A; producția neterminată la finele perioadei
este de 360 lei la produsul B. Care este costul efectiv de producție al
produselor finite A și B și cum se înregistrează decontarea acesteia?
a) 931 = 902 A-2200 B-1760;
b) 901 = 931 A-2200 B-1760;
c) 902 = 921 A-2450 B-1400;
d) 902 = 921 A-2200 B-1760.
5. Dispuneți de următoarele date: indicele de siguranță dinamic 50%; cifra
de afaceri 1.000.000 lei; factorul de acoperire 60%. Care este nivelul
cheltuielilor variabile?
a) 300.000 lei;
b) 400.000 lei;
c) 100.000 lei;
d) 600.000 lei.
6. Pentru un sector productiv, activitatea programată a fi desfășurată în
condiții normale, presupune 1000 buc.; activitatea reală măsoară 800
buc., din care s-au vândut, în cursul perioadei 700 buc., la un preț de
vânzare de 10 lei/buc. Costurile fixe de producție 4000 lei, costul unitar
variabil 3,5 lei. Precizați rezultatul perioadei, în cazul determinării
costului complet, fără imputarea rațională a costurilor fixe și în cazul
determinării costului complet cu imputarea rațională a costurilor fixe.
a) 1050 lei 950 lei;
b) 200 lei 1000 lei;
c) 1050 lei 1750 lei;
d) 850 lei 1750 lei.
7. Înregistrați contribuțiile aferente fondului de salarii pentru personalul
auxiliar si administrativ:
a) 921 = 901;

b) % = 902
921
924;
154
 c) 923 = 901;
d) % = 901
923
924;
8. Se presupune că într-o unitate, cheltuielile generale de obţinerea
următoarelor cantităţi de produse sunt: A = 70000 buc.; B = 140000 buc.;
C = 175000 buc. în sumă de 17640000 lei. Parametrul utilizat pentru
calculul indicilor de echivalenţă este lungimea produselor, care în cazul
produsului A = 16 cm; B = 20 cm; C = 28 cm. Care este costul pe unitatea
de produs.
a) 16,40,56;
b) 32,80,56;
c) 32,40,56;
d) 16,40,20.
9. O societate dispune de două secţii de bază S1 şi S2, două secţii auxiliare,
centrală electrică CE, centrală de apă CA şi un sector administrativ. În
cadrul secţiei de bază se fabrică un produs care nu necesită cheltuieli de
desfacere. Să se înregistreze în contabilitatea de gestiune colectarea
cheltuielilor cu consumul de materii prime şi materiale
a) % = 901
921
922
923
924;
b) 901 = 921;
c) % = 901
912
922
923
924;
d) 921 = 901.

10. O societate dispune de două secţii de baza S1 şi S2, două secţii auxiliare,
centrala electrică CE, centrala de apă CA şi un sector administrativ. În
cadrul secţiei de bază se fabrică un produs care nu necesită cheltuieli de
desfacere. Să se înregistreze diferenţele dintre costul standard şi costul
efectiv al producţiei finite.
a) 903 = 902;

155
 b) 902 = 903;
c) 921 = 903;
d) 903 = 921.
11. O unitate cu activitate industrială fabrică trei produse A, B, C. În perioada
de gestiune exemplificată, obţinerea produselor a generat cheltuieli
indirecte de producţie în suma de 4320 lei. Se alege pentru repartizarea
lor pe obiecte de calculaţie, o bază ale cărei valori sunt: la produsul A
2040 lei; la produsul B 1200 lei; la produsul C 1560 lei. Se cere să se
repartizeze cheltuielile indirecte de producţie, folosind procedeul cifrelor
relative de structură.
a) 0,425, 0,25, 0,325;
b) 425, 25, 325;
c) 1.425, 125, 1.325;
d) 1.836, 1.080, 1.404.
12. O unitate înregistrează următoarele cheltuieli indirecte de producţie şi
volumul producţiei:
Cheltuieli indirecte de
Nr. crt. Luna Volumul producţiei (buc.)
producţie (lei)
1 Iulie 18600 82500
2 August 18400 81500
3 Septembrie 21800 90000
4 Octombrie 26000 100500
5 Noiembrie 29800 110000
6 Decembrie 31600 114500
Cunoscând că volumul producţiei pentru luna ianuarie este de 195.000 bucăţi, care sunt
cheltuielile indirecte de producţie standard, utilizând procedeul punctelor de maxim şi
de minim.
a) 35.500;
b) 523.000;
c) 31.600;
d) 114.500.
13. Care este costul unitar al producţiei de fabricaţie interdependentă, prin
procedeul algebric în cazul unei întreprinderi în care funcţionează
următoarele secţii auxiliare: secţia de transformatoare ST; centrala
termică CT; staţia de captare apă SCA. Situaţia cheltuielilor de producţie
şi destinaţia acestora se prezintă astfel:

156
 Secţii Secţii consumatoare
Cheltuieli
auxiliare Producţia
de Alte
producătoa obţinută ST CT SCA
producţie secţii
re
ST 1800000 240000 KW - 43200 24000 172800
CT 1200000 1200 GC 48 - 108 1044
SCA 480000 192000 m3 9600 153600 - 28800
a) 80 lei/KW, 1800 lei/GC, 5 lei/m3;
b) 18 lei/KW, 1850 lei/GC, 5 lei/m3;
c) 8 lei/KW, 1900 lei/GC, 5,5 lei/m3;
d) 8 lei/KW, 1872 lei/GC, 4,5 lei/m3.
14. La o unitate economică cu obiect de activitate producţia de încălţăminte,
volumul producţiei şi cheltuielile de producţie au avut evoluţia
următoare:
Trimestrul Volumul producţiei Cheltuieli de producţie
(perechi) (lei)
I 4500 62000
II 5000 65000
III 5200 67000
IV 4900 66000
Total 19600 260000

Costul pe unitatea de produs este:

a) 14;
b) 13,2;
c) 6;
d) 11,5.
15. În cadrul societăţii se obţin trei tipuri de produse, astfel: A = 2000
bucăţi;B = 1500 bucăţi; C = 1600 bucăţi. În urma controlului tehnic de
calitate 10% din lotul de produs C este respins, iar la produsul A intervin
pierderi de 5%, datorate condiţiilor de depozitare. Cunoscând suma
cheltuielilor de producţie de 117300 lei, să se determine costul unitar.
a) 24,23,26;
b) 10,11,12;
c) 23,24,25;
d) 0,24; 0,23; 0,26.

157
16. O societate dispune de două secţii de baza S1 şi S2, două secţii auxiliare,
centrala electrică CE, centrala de apă CA şi un sector administrativ. În
cadrul secţiei de bază se fabrică un produs care nu necesită cheltuieli de
desfacere. Să se înregistreze costul efectiv al producţiei finite.
a) 902 = 921;
b) 901 = 921;
c) 902 = 933;
d) 933 = 921.
17. O unitate cu activitate industrială fabrică trei produse A, B, C. În perioada
de gestiune exemplificată, obţinerea produselor a generat cheltuieli
indirecte de producţie în suma de 4320 lei. Se alege pentru repartizarea
lor pe obiecte de calculaţie, o bază ale cărei valori sunt: la produsul A
2040 lei; la produsul B 1200 lei; la produsul C 1560 lei. Să se determine
coeficientul de suplimentare.
a) 0,9;
b) 1,0;
c) 0,6;
d) 1,6.
18. Într-o unitate cantităţile fabricate sunt: A: 70000 bucăţi; B: 140000
bucăţi; C: 175000 bucăţi, iar cheltuielile de producţie sunt de 17.640.000
lei. Parametrul utilizat este lungimea produselor, care pentru A = 16 cm;
B = 20 cm; C = 28 cm. Care este costul unitar?
a) 32, 28, 56;
b) 32, 40, 28;
c) 32, 40, 56;
d) 16, 20, 28.
19. O sondă petrolieră produce 100.000 t ţiţei şi 6.000.000 m3 gaze.
Cheltuielile ocazionate de obţinerea ambelor produse sunt în sumă de
80710 lei. Producţia de gaze este considerată producţie secundară şi se
echivalează cu produsul principal, prin relaţia: 1000 m3 gaze = 1 t ţiţei. Să
se calculeze costul unitar al ţiţeiului.
a) 0,69;
b) 0,67;
c) 0,96;
d) 0,76.

158
20. Întreprinderea produce şi vinde în cursul unei perioade de gestiune
cantitatea de 60.000 bucăţi de produse, la preţul de vânzare de 10
lei/bucata. Cheltuielile unitare sunt de 6 lei/bucata, iar cheltuielile fixe
ale perioadei sunt de 90.000 lei. Care este punctul de echilibru?
a) 22.600;
b) 22.000;
c) 22.500;
d) 90.000.
21. O societate comercială produce şi vinde produse finite pentru care
cheltuielile variabile pe unitate sunt de 600 lei/bucată, preţul unitar de
vânzare 1000 lei/bucată, iar cheltuielile fixe ale perioadei se ridica la
2.500.000 lei. Ce cantitate de produse trebuie fabricată pentru a realiza
un profit de 700.000 lei?
a) 6.000;
b) 16.000;
c) 12.000;
d) 8.000;
22. O societate comercială a produs şi vândut 10.000 bucăţi produse la un
preţ de vânzare de 600 lei/bucată şi un cost de producţie variabil unitar
de 500 lei/bucată. Cheltuielile fixe se ridică la 600.000 lei şi profitul total
la 400.000 lei. Pentru produsele ei, societatea poate obţine un preţ de
vânzare maxim de 650 lei/bucată. Cu cât trebuie mărită cantitatea de
produse fabricată şi vândută la acest preţ, pentru asigurarea unui profit total
de 1.000.000 lei?
a) 667;
b) 10667;
c) 10000;
d) 1667;
23. O societate dispune de două secţii de baza S1 şi S2, două secţii auxiliare,
centrala electrică CE, centrala de apă CA şi un sector administrativ. În
cadrul secţiei de bază se fabrică un produs care nu necesită cheltuieli de
desfacere. Să se înregistreze în contabilitatea de gestiune colectarea
cheltuielilor cu salariile şi contribuţiile aferente.
a) % = 901
922
923
924;

159
 b) 921 = %
922
923
924;
c) % = 902
921
922
923
924;
d) % = 901
921
922
923
924.
24. O societate dispune de două secţii de baza S1 şi S2, două secţii auxiliare,
centrala electrică CE, centrala de apă CA şi un sector administrativ. În
cadrul secţiei de bază se fabrică un produs care nu necesită cheltuieli de
desfacere. Să se înregistreze în contabilitatea de gestiune repartizarea
cheltuielilor de administraţie.
a) 921 = 924;
b) 901 = 924;
c) 924 = 901;
d) 924 = 921.

25. O societate dispune de două secţii de baza S1 şi S2, două secţii auxiliare,
centrala electrică CE, centrala de apă CA şi un sector administrativ. În
cadrul secţiei de bază se fabrică un produs care nu necesită cheltuieli de
desfacere. Să se înregistreze costul efectiv al producţiei în curs de
execuţie,.
a) 933 = 901;
b) 901 = 933;
c) 921 = 933;
d) 933 = 921.

Bibliografie
Braga V.F. - Contabilitate managerială, Ed. fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 2009;
Căpuşneanu S. - Elemente de management al costurilor, Ed. Economică, Bucureşti, 2008;

160
Căpușneanu S. - Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor, Editura Economică,
Bucureşti, 2003;
Diaconu P., Epuran M., Băbăiţă V. - Contabilitate managerială aprofundată, Editura
Economică, Bucureşti, 2003;
Dumitrana M., Chiraţa Caraiani - Contabilitate de gestiune şi control de gestiune, Ed.
Universitară, Bucureşti, 2008;
Dumitru M., Calu D. A. - Contabilitate de gestiune şi calculaţi costurilor, Ed. Contaplus,
Bucureşti, 2008;
Man Mariana - Contabilitate de gestiune şi calculaţia costurilor, Editura Scrisul Romanesc,
Craiova, 1998;
Man M., Isac C., Ivănuş L. - Contabilitate – aplicaţii practice, întrebări deschise, teste grilă,
Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2001.
Popa Daniela – Contabilitatea de gestiune – suport de curs şi aplicaţii de seminar, Editura
Burg, Sibiu, 2011.

161
 IV.5. SISTEME INFORMATICE DE GESTIUNE
1. În funcție de frecvența de generare, ieșirile sistemului informatic cuprind:
a) rapoarte conținând rapoarte de stare;
b) rapoarte de uz intern;
c) rapoarte anuale;
d) rapoarte statistice.
2. În funcție de gradul de agregare a datelor, ieșirile sistemului informatic
cuprind:
a) rapoarte trimestriale;
b) rapoarte analitice;
c) rapoarte previzionale;
d) rapoarte de uz general.
3. În funcție de natura activităților susținute sistemul informatic global al
unei organizații cuprinde:
a) sisteme suport de decizie;
b) sisteme de producție;
c) sisteme interorganizaționale;
d) sisteme comerciale.
4. Sistemele expert reprezintă:
a) sisteme informatice gândite să ofere: acces rapid și selectiv la date
interne și externe firmei, informații referitoarele la factorii critici
de succes determinați în realizarea obiectivelor strategice, facilități
de calcul și reprezentări grafice deosebite;
b) sisteme informatice care se caracterizează prin stocarea
experienței și cunoștințelor expertului uman, referitoare la un
anumit domeniu (problemă), într-o bază de cunoștințe care va fi
utilizată în deducerea unor concluzii, prin derularea unor
raționamente automate utilizând fapte descriind problema
concretă de rezolvat;
c) sisteme informatice destinate în principal de persoane implicate în
procesul prelucrării datelor (funcționari, secretari, contabili etc.)
dar și managerilor, rolul lor fiind de a colecta, procesa, stoca și
transmite informație utilizând mijloace IT;
d) promovarea noilor soluții IT în rândul persoanelor plasate
geografic în locații diferite și participarea acestora cu soluții în
cadrul proiectului în momente de timp diferite.

162
5. Tranzacțiile interne, ca și componentă a intrărilor unui sistem informatic,
sunt:
a) carduri cu bandă magnetică;
b) datele referitoare la aprovizionările cu materii prime;
c) smart carduri;
d) datele provenind de la alte sisteme informatice operaționale în
cadrul aceleiași firme.
6. Activitățile din cadrul unui sistem informatic includ:
a) procesarea datelor pentru obținerea de informații;
b) exprimarea liberă și anonimă a datelor;
c) lucrul creativ în cadrul grupului;
d) cunoașterea riscurilor.
7. Informațiile rezultate în urma prelucrării trebuie să îndeplinească
anumite condiții de calitate ce se referă în general la:
a) feedback monitorizat;
b) gradul statistic;
c) timp – viteza cu care informația ajunge la utilizator;
d) reorganizarea bazei de date.
8. Controlul performanțelor unui sisteme informatic reprezintă:
a) editarea de înregistrări;
b) producerea feedbackului despre intrări, proces și ieșiri,
monitorizarea și evaluarea performanțelor acestuia, utilizarea lui
pentru a efectua ajustări și corecții de deficiențe;
c) depozitarea datelor și informațiilor într-un mod organizat în
vederea unei utilizări ulterioare;
d) organizarea, analizarea și manipularea datelor în scopul convertirii
acestora pentru utilizatori.
9. Activitatea de prelucrarea datelor din cadrul unui sistem informatic
reprezintă:
a) editarea de înregistrări;
b) producerea feedbackului despre intrări, proces și ieșiri,
monitorizarea și evaluarea performanțelor acestuia, utilizarea lui
pentru a efectua ajustări și corecții de deficiențe;
c) depozitarea datelor și informațiilor într-un mod organizat în
vederea unei utilizări ulterioare;

163
 d) organizarea, analizarea și manipularea datelor în scopul convertirii
acestora pentru utilizatori.
10. Sistemele destinate conducerii (MSS) au rolul de a oferii informații cu
scopul susținerii și asistării managerilor în luarea deciziilor și cuprind:
a) DSS – Decision Support Systems;
b) OAS – Office Automation Systems;
c) TPS – Transaction Processing Systems;
d) CAD – Computer Aided Design.
11. Sistemele informatice destinate nivelului operațional cuprind:
a) DSS – Decision Support Systems;
b) CAD – Computer Aided Design;
c) TPS – Transaction Processing Systems;
d) EIS – Executive Information Systems.
12. Sistemele informatice integrate reprezintă:
a) sisteme informatice cu rolul de a oferi managerilor informații
necesare monitorizării și controlului proceselor afacerii precum și
anticipării unor performanțe viitoare;
b) tranzacțiile externe care redau dinamica operațiilor și proceselor
economice și financiare din cadrul firmei;
c) depozitarea datelor și informațiilor într-un mod organizat în
vederea unei utilizări ulterioare;
d) sisteme complete, cu procese de afaceri, practici manageriale,
interacțiuni organizaționale, transformări structurale și
management al cunoștințelor.
13. Unul din principalele avantaje pe care o suită de aplicații integrate
trebuie să le ofere beneficiarilor este reprezentat de:
a) returnarea rapidă a investițiilor IT;
b) utilizarea Internetului la nivelul organizațional local sau global;
c) utilizarea corectă a resurselor de date ale organizației;
d) desfășurarea proceselor comerciale.
14. Una din principalele cerințe la care trebuie să răspundă o aplicație Front
Office este:
a) stocarea centralizată pe un singur server;
b) tratarea „în bloc” a datelor;
c) gestiunea agenților de vânzări;

164
 d) centralizarea pe un număr redus de servere pe care rulează
sisteme de operare dedicate.
15. Un sistem ERP reprezintă:
a) procesarea tranzacțiilor generate de serviciile la distanță;
b) o infrastructură software, multi-modulară ce oferă suport de
gestiune și coordonare a diferitelor structuri și procese din
companie, în vederea realizării obiectivelor de afaceri;
c) coordonarea și gestiunea proiectelor care blochează accesul
neautorizat din interior sau din exterior;
d) zona de Back Office prezentă în cadrul fiecărei agenții sau centre
de vânzări.
16. Una din platformele de baze de date folosite în general de sistemele ERP
este:
a) CRM – Customer Relationship Management;
b) DSS – Decision Support Systems;
c) EDI – Electronic Data Interchange;
d) Oracle.
17. Elementele de bază ale unui sistem ERP sunt:
a) Baze de date, programe;
b) Baze de date, programe, culegere de date, prelucrare;
c) Baze de date, programe, culegere de date, prelucrare, comunicare;
d) Baze de date, programe, culegere de date, prelucrare, stocare,
actualizare;
18. Ciclul de viață al unui sistem informatic de gestiune:
a) se materializează activ prin perioada de concepere, realizare și
implementare a sistemului informatic;
b) se materializează activ prin perioada de concepere, realizare și
implementare a sistemului informatic prin intermediul
magistralelor de intrare-ieșire;
c) se derulează pe două perioade distincte: perioada de concepere,
realizare și implementare a sistemului informatic; perioada de
exploatare, întreținere și dezvoltare a sistemului informatic;
d) se derulează pe două perioade distincte: perioada de concepere,
dezvoltare-realizare și implementare a sistemului informatic;
perioada de modernizare exploatare a sistemului informatic de
gestiune a datelor distribuite.

165
 19. Sistemul informatic de gestiune prelucrează:
a) automat datele de evidență și control vehiculate în cadrul oricărui
tip de organism economic sau compartiment specializat al
acestuia, ținând cont de particularitățile specifice fiecăruia și de
legislația în vigoare;
b) controlează permanent datele de evidență vehiculate în cadrul
oricărui circuit de înregistrare specifică ținând cont de
particularitățile specifice fiecăruia și de legislația în vigoare;
c) și dezvoltă ușor masive de baze de date virtuale printr-o corectă
exploatare și întreținere realizată de ansamblul proiectant-
beneficiar;
d) date cu o structură flexibilă, deschisă, modulară, care să permită
integrarea ulterioară de noi componente și adaptarea ușoară la noi
cerințe ale utilizatorului.
20. Intrările unui sistem informatic de gestiune:
a) sunt: externe - consemnate în documente primare de evidență și
control compartimentului specializat din cadrul acestuia supus
informatizării; interne - provin din interiorul sistemului
informațional general de gestiune: date intermediare, obținute
prin prelucrări în interiorul sistemului informatic de gestiune;
b) sunt: externe - totalitatea datelor care provin din exteriorul
sistemului informatic de gestiune; interne-totalitatea datelor care
provin din interiorul sistemului informatic de gestiune: date
intermediare, obținute prin prelucrări în interiorul sistemului
informatic de gestiune;
c) sunt: externe - consemnate în documente primare de evidență și
control compartimentului specializat din cadrul acestuia supus
informatizării; interne - provin din interiorul sistemului
informațional general de gestiune: date intermediare, obținute
prin preluări din afara sistemului informatic de gestiune;
d) reprezentate prin bazele de date orientate obiect sunt generate cu
procesoare de tabele care permit operația de export/import
pentru preluarea formatelor acceptate de alte sisteme informatice
de gestiune.

Bibliografie
Roşca I., Zaharie D. - Proiectarea sistemelor informatice de gestiune LITO ASE 2002;
Zaharie D., Roșca I. - Proiectarea obiectuală a sistemelor informatice, Ed. DualTech, 2002;

166
V. Florescu ş.a. - Baze de date - Fundamente teoretice şi practice, Ed. Infomega, Bucureşti
2002;
Gh. Popescu - Programarea calculatoarelor în limbajul Visual Basic, Ed. Gestiunea,
Bucureşti 2002
Gherasim Z., FusaruD., Andronie M. - Sisteme informatice pentru asistarea deciziei
economice, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008;
Fusaru D., Cocianu C.L., Gherasim Z., Andronie M. - Sisteme expert si Sisteme informatice
pentru asistarea deciziei, Teste grilă, Editura Fundației România de Mâine, București,
2006;
Zaharie D., Albescu F., Bojan F., Ivancenco V., Vasilescu C. - Sisteme informatice pentru
asistarea deciziei, Editura Dual Tech, București, 2001.
Filip F.G. - Sisteme suport pentru decizii, Editura Tehnică, București, 2004.
Oancea M. - Sisteme informatice pentru asistarea deciziei bancare, Editura ASE, București,
2005.
Hampu A. - Sisteme informatice decizionale, Note de curs, Sibiu, 2008
Hampu A. - Sisteme informatice de gestiune, Note de curs, Sibiu, 2014

167
 IV.6. CONTABILITATE APROFUNDATĂ
1. Despre societăţile X şi Y se cunosc următoarele informaţii, în contextul
operaţiilor de fuziune:
Elemente Societatea X (um) Societatea Y (um)
Imobilizări corporale 11.000.000 1.000.000
Stocuri 1.875.000 9.000.000
Conturi la bănci în lei - 4.000.000
Furnizori 2.875.000 2.000.000
Credite bancare pe termen lung 1.000.000 2.000.000
Valoarea nominală a unei acţiuni 50 80
Număr de acţiuni 100.000 100.000
De asemenea, se cunoaşte faptul că, la cele două societăţi, capitalurile proprii, înainte de
fuziune, sunt alcătuite din capital subscris şi vărsat şi rezerve constituite din rezultatul
net.
Care este înregistrarea contabilă de majorare a capitalurilor proprii la societatea Y, dacă
această societate absoarbe societatea X?
a) 456 = 1012 9.000.000;
b) 456 = % 9.000.000
1012 7.200.000
1042 1.800.000;
c) 456 = % 9.000.000
1012 1.800.000
1042 7.200.000;
d) 1012 = 456 9.000.000.
2. Societatea X (absorbant) fuzionează cu societatea Y (absorbit). În urma
inventarierii şi evaluării activelor şi datoriilor societăţii X, se cunosc
următoarele informaţii: imobilizări corporale 100.000 um, stocuri 10.000
um, disponibilități băneşti şi la bancă 20.000 um, furnizori 20.000 um,
credite bancare pe termen scurt 10.000 um. Care este valoarea activului
net contabil al societăţii X?
a) 130.000 um;
b) 100.000 um;
c) 110.000 um;
d) 120.000 u.m.

168
 3. Societatea X (absorbant) fuzionează cu societatea Y (absorbit). În urma
inventarierii şi evaluării activelor şi datoriilor societăţii Y, se cunosc
următoarele informaţii: terenuri 90.000 um, furnizori-debitori 20.000 um,
clienţi 10.000 um, debitori diverşi 20.000, disponibilităţi în casierie 5.000
um, credite bancare pe termen scurt 15.000 um, furnizori 10.000 um,
clienţi-creditori 20.000 um. Care este valoarea activului net contabil al
societăţii Y?
a) 130.000 um;
b) 120.000 um;
c) 100.000 um;
d) 110.000 u.m.
4. Despre societăţile X şi Y se cunosc următoarele informaţii, în contextul
operaţiilor de fuziune:
Elemente Societatea X (um) Societatea Y (um)
Imobilizări corporale 11.000.000 1.000.000
Stocuri 1.875.000 9.000.000
Conturi la bănci în lei - 4.000.000
Furnizori 2.875.000 2.000.000
Credite bancare pe termen lung 1.000.000 2.000.000
Număr de acţiuni 100.000 100.000
Care este raportul de schimb (paritate), dacă societatea X absoarbe societatea Y?
a) 1 acţiune X pentru 1 acţiune Y;
b) 10 acţiuni X pentru 9 acţiuni Y;
c) 9 acţiuni X pentru 10 acţiuni Y;
d) 11 acţiuni X pentru 10 acţiuni Y.
5. Două societăţi comerciale X (societatea absorbantă) şi Y (societatea
absorbită) fuzionează. Înainte de operaţia de fuziune, se cunosc
următoarele informaţii despre cele două societăţi:
Societatea X Societatea Y
Active 100.000 um 70.000 um
Capital subscris şi vărsat 50.000 um 30.000 um
(10.000 acţiuni x 5 (10.000 acţiuni x 3 um/
um/acţiune) acţiune)
Alte rezerve 10.000 um 18.000 um
(constituite din rezultatul net)
Datorii 40.000 um 22.000 um
Cum se înregistrează creşterea capitalurilor proprii la societatea absorbantă?
a) 456 = % 80.000
1012 40.000

169
 1042 40.000;
b) 456 = % 80.000
1012 30.000
1042 18.000
401 32.000;
c) 456 = % 80.000
1012 30.000
1042 18.000
401 32.000;
d) 456 = % 48.000
1012 40.000
1042 8.000.
6. Societatea comercială X are trei asociaţi care au participat egal la
capitalul subscris şi vărsat în valoare de 15.000 um. Unul dintre asociaţi
se retrage din societatea comercială. În contractul de partaj, s-a prevăzut
ca asociatul care se retrage să cesioneze unui alt asociat aportul la
capital. Activul net al societăţii, înainte de retragerea asociatului, este
următorul:
Capital subscris şi vărsat 15.000 um
Alte rezerve (constituite din rezultatul net) 15.000 um
Rezultatul exerciţiului (profit) 4.500 um
Total capitaluri proprii (activ net contabil) 34.500 um
Care este înregistrarea de partaj al activului net contabil?
a) % = 456 11.500
1012 5.000
1068 5.000
121 1.500;
b) % = 456 6.500
1068 5.000
121 1.500;
c) 1012 = 456 5.000;
d) 456 = 1012 5000.

7. Societatea X (societatea absorbantă) fuzionează cu societatea Y

(societatea absorbită). Aportul net al societăţii Y este de 10.000 um.
Pentru a remunera aportul net al societăţii Y, societatea X emite 8.000 de
acţiuni cu o valoare nominala de 1 um/acţiune. Cum se înregistrează
majorarea capitalului şi prima de fuziune la societatea A?

170
 a) 456 = % 10.000
1011 2.000
1041 8.000;
b) 456 = % 10.000
1012 8.000
1042 2.000;
c) 456 = % 8.000
1012 6.000
1042 2.000;
d) 456 = % 12.000
1011 2.000
1041 10.000.
8. Despre societăţile X (societate absorbantă) şi Y (societate absorbită) se
cunosc următoarele informaţii, înainte de evaluarea activelor în vederea
fuziunii:
Societatea X Societatea Y
Capitaluri proprii 4.875 um 2.400 um
Datorii 3.875 um 1.225 um
Imobilizările corporale ale celor doua societăţi au fost evaluate astfel:
- la societatea X, 8.500 um faţă de valoarea contabilă netă de 5.375 um;
- la societatea Y, la 2.500 um faţă de valoarea contabilă netă de 1.150 um.
Care este aportul net al societăţilor X şi Y în cadrul operaţiei de fuziune?
a) 8.000 um (soc. X) / 3.750 um (soc. Y);
b) 4.125 um (soc. X) / 2.525 um (soc. Y);
c) 1.000 um (soc. X) / 1.175 um (soc. Y);
d) 3.750 um (soc.X)/ 8.000 um (soc. Y).
9. Societatea X fuzionează prin contopire cu societatea Y, în urma fuziunii
celor doua societăţi rezultând societatea Z. Situaţia celor două societăţi
înainte de operaţia de fuziune este următoarea:
Societatea X Societatea Y
Capital subscris vărsat 10.000 um 16.000 um
Rezerve din reevaluare 3.250 um 4.750 um
Alte rezerve 5.000 um 4.500 um

171
(constituite din rezultatul net)
Rezultat reportat (pierdere) (1.250) um (250) um
Furnizori 4.500 um 4.500 um
Care este mărimea capitalurilor proprii ale societăţii Z, după operaţia de fuziune?
a) 26.000 um;
b) 44.000 um;
c) 43.500 um;
d) 42.000 um.
10. Două societăţi comerciale X (societatea absorbantă) şi Y (societatea
absorbită) fuzionează. Activul net contabil al societăţii X este de 500.000
um, iar numărul de acţiuni care formează capitalul este de 100.000,
valoarea nominală a unei acţiuni fiind de 3,5 um. De asemenea,
societatea Y are un activ net contabil de 550.000 um, iar în vederea
fuziunii societatea X emite acţiuni cu o valoare nominală egală cu cea a
acţiunilor existente înainte de fuziune. Care valoarea primei de fuziune ce
se înregistrează la societatea X, în urma fuziunii?
a) 165.000 um;
b) 55.000 um;
c) 50.000 um;
d) 45.000 um.
11. Societatea X absoarbe societatea Y. În bilanţul de fuziune al societăţii X se
regăsesc următoarele informaţii: Capital subscris vărsat (10.000 acţiuni)
10.000 um; alte rezerve (constituite din rezultatul net) 15.000 um;
Rezerve din reevaluare 10.000 um; Imobilizări corporale 45.000 um. Care
este valoarea contabilă a unei acţiuni a societăţii X?
a) 1 um;
b) 2,5 um;
c) 3,5 um;
d) 1,25 um.
12. Societatea X (societatea absorbantă) fuzionează cu societatea Y
(societatea absorbită). Aportul net al societăţii Y este de 100.000 um.
Pentru a remunera aportul net al societăţii Y, societatea X emite 8.000 de
acţiuni cu o valoare nominală de 10 um pe acţiune. Cum se înregistrează
majorarea capitalului şi prima de fuziune la societatea X?
a) 456 = 1012 100.000;
b) 456 = 1011 80.000;

172
 c) 456 = % 100.000
1012 80.000
1042 20.000;
d) 1012 = 456 80.000;
13. Societatea X (absorbant) fuzionează cu societatea Y (absorbit). În urma
inventarierii şi evaluării activelor şi datoriilor societăţii Y, se cunosc
următoarele informaţii: imobilizări corporale 100.000 um, mărfuri 10.000
um, produse finite 10.000, disponibilități în casierie 10.000 um, creditori
diverşi 10.000 um, împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni 30.000 um.
Care este valoarea datoriilor societăţii Y?
a) 40.000 um;
b) 90.000 um;
c) 30.000 um;
d) 10.000 u.m.
14. Dispuneți de următoarele informaţii despre societatea comerciala X
(societatea absorbantă) şi societatea comerciala Y (societate absorbită):
Societatea X: capital subscris vărsat 100.000 de acţiuni x 1 um/acţiune,
activ net contabil 300.000 um; Societatea Y: capital subscris vărsat 50.000
de acţiuni x 2 um/acţiune, activ net contabil 150.000 um. Care este
raportul de schimb al acţiunilor celor două societăţi?
a) 1 acţiune X pentru 2 acţiuni Y;
b) 2 acţiuni X pentru 1 acţiune Y;
c) 1 acţiune X pentru 1 acţiune Y;
d) 2 acţiuni X pentru 2 acţiuni Y.

15. Bilanţurile societăţilor X (societatea absorbantă) şi Y (societatea

absorbită), înainte de operaţia de fuziune, prezintă următoarelor
informaţii:
Elemente Societatea X (um) Societatea Y (um)
Concesiuni, brevete, licenţe, mărci 34000 2500
Imobilizări corporale 80000 11000
Active circulante 106000 16500
Capital subscris şi vărsat 120000 18000
(20.000 de acţiuni) (6.000 de acţiuni)
Alte rezerve (constituite din rezultatul net) 15000 2250
Datorii 85000 9750
Care este valoarea primei de fuziune la societatea X?

173
 a) 2.000 um;
b) 2.500 um;
c) 3.000 um;
d) 2.250 um.
16. Societatea X absoarbe societatea Y. Înainte de operaţia de fuziune, se
cunosc următoarele informaţii despre cele două societăţi:
Societatea X (um) Societatea Y (um)
Total activ 120.000 70.000
Datorii 70.000 30.000
Număr de acţiuni 10.000 20.000
Valoarea nominală a unei acţiuni 4 1,5
Care este numărul de acţiuni pe care trebuie să le emită societatea X?
a) 8.000 acţiuni;
b) 2.667 acţiuni;
c) 2.000 acţiuni;
d) 4.000 acţiuni.
17. Înainte de operaţia de fuziune, se cunosc următoarele informaţii despre
societăţile X (societate absorbantă) şi Y (societate absorbită):
Elemente Societatea X (um) Societatea Y (um)
Concesiuni, brevete, licenţe, mărci 34000 2500
Imobilizări corporale 80000 11000
Active circulante 106000 16500
Capital subscris şi vărsat 120000 18000
(20.000 de acţiuni) (6.000 de acţiuni)
Alte rezerve 15000 2250
(constituite din rezultatul net)
Datorii 85000 9750
Cu cât creşte capitalul subscris şi vărsat al societăţii X, dacă se emit acţiuni cu o valoare
nominală egală cu cea a acţiunilor deja existente?
a) 15.000 um;
b) 20.250 um;
c) 18.000 um;
d) 20.000 um.

174
 18. Societăţile X (societate absorbant) şi Y (societate absorbit) fuzionează.
Înainte de opera ia de fuziune, se cunosc următoarele:
Elemente Societatea X (um) Societatea Y (um)
Imobilizări (valori contabile nete) 60000 15000
Stocuri 15000 7000
Clienţi 7500 8000
Conturi la bănci în lei 5000 6250
Capital subscris vărsat 20000 12500
Alte rezerve 28750 11500
(constituite din rezultatul net)
Furnizori 38750 12250
De asemenea, capitalul societăţii X este format din 20.000 de acţiuni, iar capitalul
societăţii Y este format din 12.500 de acţiuni. La societatea X, valoarea fiscală a
imobilizărilor este egală cu valoarea contabilă netă, iar, de asemenea, la societatea Y,
valoarea fiscală a imobilizărilor este egală tot cu valoarea contabilă netă. În vederea
fuziunii, imobilizările societăţii X sunt evaluate la 91.250 um, iar cele ale societăţii Y la
28.500 um.
Care este valoarea fiscală a imobilizărilor preluate de societatea X de la societatea Y,
după operaţia de fuziune?
a) 15.000 um;
b) 91.250 um;
c) 28.500 um;
d) 30.000 um.
19. Societăţile X (absorbant) şi Y (absorbit) fuzionează. Societatea Y deţine
acţiuni ale societăţii X. Bilanţurile celor două societăţi, înainte de
operaţia de fuziune prezintă următoarele informaţii:

Societatea Y
Structuri bilanţiere Societatea X (um)
(um)
Active diverse 4160000 2770000
Acţiuni (8.000 acţiuni X x 20 um/ acţiune) 160000
Datorii 2160000 2030000
Capital subscris şi vărsat 1360000 600000
Numărul de acţiuni 80000 acţiuni 50000 acţiuni
Care este mărimea rezultatului reportat al celor două societăţi?
a) 640.000 um la societatea X şi 740.000 um la societatea Y;
b) 640.000 um la societatea X şi 300.000 um la societatea Y;
c) 1.360.000 um la societatea X şi 900.000 um la societatea Y;
d) 300.000 um la societatea X şi 640.000 um la societatea Y.

175
 20. Societatea comerciala X aflată în lichidare are 3 asociaţi ( A, B, C ),
asociaţi care au adus în mod egal aport în numerar la capitalul, respectiv
10.000 um fiecare. Toate datoriile societăţii au fost plătite, iar impozitului
pe profit este de 16%. Cum se înregistrează restituirea capitalului, în
condiţiile în care societatea comercială are disponibilităţile necesare?
a) 1012 = 456 30.000
456 = 5121 30.000;
b) 1012 = 456 30.000
456 = 441 4.800
441 = 5121 4.800
456 = 5121 25.200;
c) 1012 = 456 30.000
456 = 4427 5.700
4427 = 5121 5.700
456 = 5121 24.300;
d) 1012 = 456 A 10.000
1012 = 456 B 10.000
1012 = 456 C 10.000
456 A = 5121 10.000
456 B = 5121 10.000
456 C = 5121 10.000.

Bibliografie
Chebac N. - Contabilitate financiară aprofundată, Editura Fundaţiei Academice
„Danubius”, Galaţi, 2006;
Feleagă N., Ionaşcu, I. - Tratat de contabilitate, vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1998
şi vol II, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
Feleagă Liliana, Feleagă N. - Contabilitate financiară. O abordare europeană şi
internaţională, vol. I, ediţia a Ii-a, Editura Economică, Bucureşti, 2007;
Malciu L. - Contabilitate aprofundată, Editura Economică, Bucureşti, 2000;
Popa Daniela - Contabilitate aprofundată. Suport de curs şi aplicaţii de seminar, Editura
Burg, Sibiu, 2011;
Ristea M., Dumitru C.G. - Contabilitate aprofundată, Editura Universitară, Bucureşti, 2003;
Ristea M., Dumitru Corina Graziella - Contabilitate aprofundată, Editura Universitară,
Bucureşti, 2005;

176
*** Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicata, M.Of. 265 /1991;
*** Ordinul 1376/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea în
contabilitate a principalelor operaţiuni de fuziune, dizolvare şi lichidare a societăţilor
comerciale, precum şi retragerea sau excluderea unor asociaţi din cadrul societăţilor
comerciale şi tratamentul fiscal al acestora, publicat în M. Of. Partea I, nr. 1012 /
03.11.2004;
*** Ordin 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene (M.Of. 766 + M.Of. 766 bis).

177
 CAPITOLUL V - FINANȚE

V.1. FINANŢE
1. Despre firma Alpha SA se cunosc următoarele elemente bilanţiere:
(RON)
Activ Pasiv
Active corporale 2000 Capital propriu 2400
Active necorporale 100 Datorii curente 1700
Stocuri 1900 Datorii pe termen lung 900
Clienţi 850
Numerar 150
Presupunând că profitul net obţinut reprezintă 20% din capitalul sau propriu, rata
impozitului pe profit este de 16%, că pentru datoriile curente plăteşte o dobândă de 10%
pe an, iar datoriile au fost angajate pe întregul an la suma arătată, că pentru datoriile pe
termen lung rata dobânzii este de 12% pe an, iar nivelul angajat al acestora pe tot anul
este cel arătat, să se determine profitul din exploatare.
a) 202;
b) 1202;
c) 310;
d) 480.
2. Se dau următorii indicatori: Indicele datoriei = 0.6; Perioada medie de
încasare clienţi = 20 zile; Numărul de rotaţii al stocurilor = 20; Valoarea
medie a stocurilor = 200000 RON; Gradul de acoperire al dobânzii = 5;
Valoarea clienţi neîncasaţi = 250000 RON; Numărul de rotaţii al activului
total = 2,25; Rata impozitului pe profit = 16%. Determinaţi rata
rentabilităţii financiare.
a) 12%;
b) 26%;
c) 28%;
d) 24%.
3. Se dau următorii indicatori: Indicele datoriei = 0.6; Perioada medie de
încasare clienţi = 20 zile; Numărul de rotaţii al stocurilor = 20; Valoarea
medie a stocurilor = 200.000 RON; Gradul de acoperire al dobânzii = 5;
Valoarea clienţi neîncasaţi = 250.000 RON; Numărul de rotaţii al activului

178
 total = 2,25; Rata impozitului pe profit = 16% Determinaţi rata
rentabilităţii economice.
a) 46%;
b) 42%;
c) 31%;
d) 48%.
4. Dispunem de următoarele date: încasări clienţi 200.000 lei; plăţi furnizori
15.000 lei; plăţi angajaţi 2500 lei; dobânzi legate de activitatea de
exploatare 100; impozit pe profit plătit 6000; achiziţie terenuri plătite
100.000 lei; instalaţii achiziţionate plătite 40.000 lei; încasări vânzări
echipamente 50.000 lei; dividende încasate 120.000 lei; venituri din
emisiuni de capital încasate 7.000 lei; încasări din împrumuturi pe termen
lung 1.500 lei. Determinaţi fluxul de trezorerie din activitatea de
exploatare.
a) 176.000;
b) 8500;
c) 176.400;
d) 30.000.
5. Dispunem de următoarele date: încasări clienţi 200.000 lei; plăţi furnizori
15.000 lei; plăţi angajaţi 2.500 lei; dobânzi legate de activitatea de
exploatare 100; impozit pe profit plătit 6.000; achiziţie terenuri plătite
100.000 lei; instalaţii achiziţionate plătite 40.000 lei; încasări vânzări
echipamente 50.000 lei; dividende încasate 120.000 lei; venituri din
emisiuni de capital încasate 7.000 lei; încasări din împrumuturi pe termen
lung 1.500 lei. Determinaţi fluxul de trezorerie din activitatea de
finanţare.
a) 176.000;
b) 8500;
c) 176.400;
d) 30.000.
6. Dispunem de următoarele date: încasări clienţi 200.000 lei; plăţi furnizori
15.000 lei; plăţi angajaţi 2.500 lei; dobânzi legate de activitatea de
exploatare 100; impozit pe profit plătit 6.000; achiziţie terenuri plătite
100.000 lei; instalaţii achiziţionate plătite 40.000 lei; încasări vânzări
echipamente 50.000 lei; dividende încasate 120.000 lei; venituri din
emisiuni de capital încasate 7.000 lei; încasări din împrumuturi pe termen
lung 1.500 lei. Determinaţi fluxul de trezorerie din activitatea de
investiţii.

179
 a) 176.000;
b) 8500;
c) 176.400;
d) 30.000.
7. Se dă următorul bilanţ simplificat al exerciţiului:
Bilanţ contabil simplificat la 31.12. N
Imobilizări necorporale 185500 Capital social 321000
Imobilizări corporale 95000 Rezerve 160500
Stocuri 320000 Împrumuturi pe termen lung 25000
Creanţe 200000 Datorii pe termen scurt, din care: 304000
Disponibilităţi băneşti 10000 Credite bancare 121500
Determinaţi fondul de rulment.
a) 226.000;
b) 337.500;
c) 227.000;
d) 520.000.
8. Se dă următorul bilanţ simplificat al exerciţiului:
Imobilizări necorporale 185500 Capital social 321000
Imobilizări corporale 95000 Rezerve 160500
Stocuri 320000 Împrumuturi pe termen lung 25000
Creanţe 200000 Datorii pe termen scurt, din care: 304000
Disponibilităţi băneşti 10000 Credite bancare 121500
Determinaţi necesarul de fond de rulment.
a) 226.000;
b) 337.500;
c) 227.000;
d) 520.000.
9. Bilanţul societăţii prezintă următoarele poziţii:
Active imobilizate 300000 Capital propriu 230000
Stocuri + creanţe 170000 Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 90000
Disponibil la bănci 30000 Furnizori 180000
Determinaţi fondul de rulment.
a) 20.000;
b) -20.000;
c) -10.000;

180
 d) 30.000.
10. Bilanţul societăţii prezintă următoarele poziţii:
Active imobilizate 300000 Capital propriu 230000
Stocuri + creanţe 170000 Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 90000
Disponibil la bănci 30000 Furnizori 180000
Determinaţi necesarul de fond de rulment.
a) 20.000;
b) -20.000;
c) -10.000;
d) 30.000.
11. Bilanţul societăţii prezintă următoarele poziţii:
Active imobilizate 300000 Capital propriu 230000
Stocuri + creanţe 170000 Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 90000
Disponibil la bănci 30000 Furnizori 180000
Determinaţi trezoreria netă.
a) 20.000;
b) -20.000;
c) -10.000;
d) 30.000.
12. O firmă apelează la o bancă pentru obţinerea unui credit. Ea furnizează
băncii următorul bilanţ:
(RON)
Activ Pasiv
Active imobilizate 675 Capital propriu 825
Stocuri 210 Datorii curente 75
Clienți 120 Datorii pe termen lung 225
Numerar 120
şi următoarele date: vânzări (Cifra de afaceri) 1170 RON; Profit net 180 RON; Dividend
pe acţiune 0.25 RON; Preţul de piaţă al unei acţiuni 4,5 RON; Valoarea nominală a unei
acţiuni 2,5 RON. Determinaţi indicele lichidităţii curente.
a) 8%;
b) 2%;
c) 6%;
d) 4%.

181
 13. O firmă apelează la o bancă pentru obţinerea unui credit. Ea furnizează
băncii următorul bilanţ:
(RON)
Activ Pasiv
Active imobilizate 675 Capital propriu 825
Stocuri 210 Datorii curente 75
Clienți 120 Datorii pe termen lung 225
Numerar 120
şi următoarele date: vânzări (Cifra de afaceri) 1170 RON; Profit net 180 RON; Dividend pe
acţiune 0.25 RON; Preţul de piaţă al unei acţiuni 4,5 RON; Valoarea nominală a unei
acţiuni 2,5 RON. Determinaţi indicele lichidităţii rapide.
a) 6,2%;
b) 5,2%;
c) 3,2%;
d) 4,2%.
14. O firmă are într-un an un volum de vânzări de 300000 buc. cu preţul
unitar de vânzare de 10 lei. Costurile fixe sunt de 200000 lei, costul unitar
variabil este de 8 lei/ buc. Determinaţi gradul levierului exploatării.
a) 1,5;
b) 1,0;
c) 2,5;
d) 2.
15. O firmă produce ciorapi de damă, pe care-i vinde la preţul de 0,25
lei/pereche. Costurile fixe sunt de 10000 lei pentru o producţie de până la
300000 perechi. Costurile variabile sunt de 0,15 lei/pereche. Care este
profitul sau pierderea pentru un volum de vânzări de 80000 perechi?
a) -2000;
b) 2000;
c) 2500;
d) -2500.
16. O firmă produce şosete, pe care-i vinde la preţul de 0,25 lei/pereche.
Costurile fixe sunt de 10000 lei pentru o producţie de până la 300000
perechi. Costurile variabile sunt de 0,15 lei/pereche. Care este profitul
sau pierderea pentru un volum de vânzări de 180000 perechi?
a) -2000;
b) 2000;
c) 8000;

182
 d) -8000.
17. Pentru firmă, cifra de afaceri este de 5.000.000 lei. Soldul contului stocuri
este de 274.000 lei. Care este perioada de conversie a stocurilor?
a) 20 zile;
b) 10 zile;
c) 8 zile;
d) 30 zile.
18. Pentru firmă, cifra de afaceri este de 5.000.000 lei. Soldul contului clienţi
este de 205.000 lei. Care este perioada de conversie a clienţilor?
a) 10 zile;
b) 15 zile;
c) 20 zile;
d) 25 zile.
19. O firma are nevoie să ştie câţi bani va economisi prin controlarea plăţilor.
Plăţile medii zilnice sunt de 200.000 lei, dar întârziind plăţile cu două zile,
surplusul de numerar poate fi investit cu o rată a dobânzii de 13% anual.
Considerând anul de 365 de zile, şi o rată a impozitului pe profit de 16%,
care va fi valoarea beneficiilor obţinute de firmă?
a) 21.840;
b) 4160;
c) 26.000;
d) 30.160.
20. Un certificat de trezorerie cu valoare nominală de 160 lei şi termen până
la scadenţă de 30 zile, are un randament anual de 12%. Care este preţul
curent de piaţă?
a) 158,40;
b) 160;
c) 260,40;
d) 160,40.
21. Ministerul Finanţelor vinde certificate de depozit cu scadenţă de 91 zile
cu valoarea nominală de 100 lei la un preţ de 96,5 lei. Calculaţi
randamentul anual al acestor certificate, dacă un investitor păstrează
certificatele până la scadenţă.
a) 13,8%;
b) 16%;
c) 14,8%;
183
 d) 16,8%.
22. Dându-se rata spot pentru USD=2,97 lei şi ratele inflaţiei în SUA =4% şi
România = 9%, care este rata spot aşteptată pentru USD peste 1 an?
a) 3,112 lei/USD;
b) 3,222 lei/USD;
c) 2,970 lei/USD;
d) 3,112 USD/leu.
23. Dacă dividendul pe acţiune rămâne 0,24 lei, iar rata de actualizare este
de 10% pe an, care este valoarea prezentă (preţul) unei acţiuni?
a) 24;
b) 12;
c) 1,2;
d) 2,4.
24. Pentru firma Alpha SA avem următoarele date: cantitatea bunurilor
vândute 10000 buc.; preţ unitar de vânzare 2 lei; cost variabil unitar 1 leu;
costuri fixe totale 5000 lei; rata impozitului pe profit 16%. Să se
determine gradul levierului exploatării.
a) 1,5;
b) 1,0;
c) 2,5;
d) 2.
25. Acţiune preferenţială asigurând o plată anuală de dividend de 0,4 lei, este
vândută cu 5 lei. Să se determine rata venitului solicitat de investitor.
a) 8%;
b) 4%;
c) 10,5%;
d) 20%.

Bibliografie
Ana Gheorghe I. - Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor, Editura Economică,
Bucureşti, 2001;
Bistriceanu Gheorghe - Capitalurile firmei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1995;
Mosle Roland, Nastovivi Luminiţa - Evaluarea investiţiilor, Editura Lux Libris, Braşov, 1998;
Niculescu Maria - Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997;

184
Onofrei Mihaela - Finanţele întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2004;
Popa Daniela - Gestiune financiară. Note de curs, Editura Burg, Sibiu, 2009;
Popa Daniela - Gestiune financiară. Note de seminar, Editura Burg, Sibiu, 2009;
Stancu Ion - Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 2002;
Stancu Ion - Gestiunea financiară a agenţilor economici, Editura Economică, Bucureşti,
1994;
Stancu Ion - Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderilor. Analiza şi
gestiunea financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2002;
Toma Mihai, Alexandru Felicia - Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura
Economică, Bucureşti, 1998;
Troacă Victor - Management financiar bancar, Editura Academică Brâncuşi, Tg.Jiu, 2002;
Vasilescu Ion, Românu Ion, Cicea Claudiu - Investiţii, Editura Economică, Bucureşti, 2000.

185
 RĂSPUNSURI

Microeconomie
1. d 6. c 11. d 16. c
2. a 7. b 12. d 17. b
3. b 8. c 13. b 18. d
4. a 9. a 14. c 19. c
5. a 10. b 15. a 20. a
Macroeconomie
1. a 6. b 11. a 16. c
2. a 7. c 12. d 17. b
3. b 8. c 13. d 18. d
4. a 9. b 14. c 19. c
5. b 10. a 15. b 20. a
Economia serviciilor
1. b 6. c 11. b 16. b
2. a 7. a 12. c 17. c
3. b 8. b 13. a 18. b
4. b 9. d 14. d 19. a
5. a 10. c 15. a 20. d
Economia turismului
1. c 6. b 11. c 16. d
2. a 7. b 12. a 17. b
3. a 8. c 13. d 18. b
4. a 9. b 14. d 19. b
5. b 10. c 15. a 20. c
Economie comercială
1. c 6. c 11. b 16. b
2. b 7. a 12. a 17. c
3. b 8. d 13. b 18. c
4. a 9. b 14. c 19. a
5. d 10. c 15. a 20. b
Management general
1. b 14. b 27. a 40. b
2. d 15. c 28. a 41. a
3. a 16. b 29. c 42. d
4. a 17. a 30. b 43. c
5. c 18. c 31. d 44. d
6. b 19. d 32. b 45. a
7. c 20. c 33. c 46. b
8. c 21. c 34. b 47. a
9. c 22. d 35. d 48. b
10. a 23. d 36. c 49. b
11. d 24. b 37. c 50. b
12. a 25. c 38. a
13. d 26. c 39. c

186
Logistică
1. d 6. c 11. b 16. a
2. b 7. d 12. c 17. a
3. a 8. a 13. a 18. d
4. d 9. d 14. d 19. b
5. a 10. a 15. c 20. a
Managementul producției
1. c 6. b 11. b 16. c
2. d 7. a 12. a 17. b
3. d 8. d 13. c 18. c
4. d 9. b 14. d 19. d
5. a 10. a 15. a 20. a

187
Managementul calităţii
1. c 6. c 11. c 16. d
2. b 7. d 12. c 17. a
3. a 8. c 13. d 18. d
4. b 9. d 14. d 19. c
5. a 10. c 15. d 20. b
Managementul resurselor umane
1. c 6. a 11. a 16. c
2. a 7. d 12. b 17. d
3. b 8. d 13. d 18. b
4. c 9. b 14. c 19. a
5. b 10. d 15. a 20. c
Management strategic
1. b 6. a 11. b 16. c
2. a 7. c 12. a 17. b
3. c 8. a 13. b 18. d
4. b 9. d 14. a 19. b
5. d 10. d 15. c 20. a
Marketing general
1. a 14. b 27 d 40. d
2. b 15. b 28. c 41. c
3. d 16. c 29. b 42. a
4. c 17. d 30. a 43. d
5. d 18. d 31. a 44. a
6. a 19. b 32. c 45. c
7. d 20. c 33. c 46. b
8. c 21. a 34. c 47. c
9. b 22. d 35. b 48. b
10. b 23. c 36. b 49. a
11. c 24. a 37. a 50. c
12. a 25. a 38. b
13. a 26. b 39. c
Comportamentului consumatorului
1. b 6. b 11. a 16. b
2. d 7. c 12. c 17. c
3. a 8. d 13. c 18. a
4. b 9. a 14. d 19. b
5. b 10. b 15. d 20. a
Cercetări de marketing
1. b 6. b 11. b 16. a
2. c 7. d 12. d 17. a
3. c 8. b 13. a 18. b
4. a 9. a 14. c 19. a
5. a 10. a 15. c 20. c

188
Marketing turistic
1. b 6. d 11. d 16. d
2. d 7. d 12. d 17. b
3. d 8. c 13. c 18. d
4. a 9. a 14. a 19. c
5. c 10. a 15. b 20. c
Marketing direct
1. d 6. d 11. b 16. b
2. a 7. d 12. c 17. a
3. c 8. c 13. a 18. b
4. d 9. a 14. a 19. a
5. b 10. c 15. a 20. b
Marketing internațional
1. d 6. a 11. c 16. a
2. c 7. c 12. d 17. b
3. b 8. b 13. d 18. d
4. c 9. b 14. a 19. b
5. c 10. c 15. b 20. a
Bazele contabilității
1. c 14. b 27. d 40. a
2. b 15. c 28. c 41. c
3. d 16. a 29. a 42. d
4. b 17. b 30. d 43. b
5. a 18. d 31. a 44. b
6. b 19. d 32. c 45. b
7. b 20. a 33. a 46. c
8. c 21. a 34. c 47. c
9. d 22. c 35. b 48. b
10. b 23. d 36. a 49. b
11. a 24. c 37. a 50. b
12. d 25. d 38. d
13. d 26. c 39. a
Contabilitate financiară 1
1. a 6. b 11. b 16. b
2. b 7. c 12. c 17. d
3. c 8. a 13. a 18. d
4. a 9. a 14. c 19. b
5. c 10. c 15. c 20. d
Contabilitate financiară 2
1. b 6. a 11. d 16. b
2. d 7. b 12. c 17. c
3. a 8. d 13. a 18. b
4. b 9. b 14. a 19. a
5. c 10. c 15. b 20. c

189
Contabilitate de gestiune
1 d 8 c 15 a 22 a
2 d 9 a 16 a 23 d
3 c 10 a 17 a 24 a
4 c 11 d 18 c 25 d
5 b 12 b 19 d
6 a 13 d 20 c
7 d 14 b 21 d
Sisteme informatice de gestiune
1. c 6. a 11. c 16. d
2. b 7. c 12. d 17. c
3. a 8. b 13. a 18. d
4. b 9. d 14. c 19. a
5. d 10. a 15. b 20. b
Contabilitate aprofundată
1. c 6. b 11. c 16. a
2. b 7. b 12. c 17. c
3. c 8. b 13. a 18. a
4. b 9. d 14. c 19. b
5. d 10. a 15. d 20. d
Finanţe
1. a 8. b 14. a 20. a
2. c 9. a 15. a 21. a
3. a 10. c 16. c 22. a
4. c 11. d 17. a 23. d
5. b 12. c 18. b 24. d
6. d 13. c 19. a 25. a
7. a

190
193
 ISBN 978-973-7998-75-0

Editura BURG
Piața Aurel Vlaciu nr. 11, Sibiu, România