TRANSMITEREA DREPTURIOR DE PROPRIETATE

INTELECTUALĂ

TRANSFER OF INTELLECTUAL PROPERTY RIGHTS

ALICE MIHAELA POSTĂVARU

Bursier cercetător postdoctorand
Institutul de Cercetări Juridice “Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române
Calea 13 Septembrie nr. 13, Sectorul 5, Bucureşti, 50731
ROMÂNIA
alice.postavaru@yahoo.com

Rezumat: Lucrarea se referă la drepturile de proprietate intelectuală în legătură cu modul

acestora de transmitere. Transmiterea drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă o
modalitate recunoscută de lege ca mod de dobândire a unor astfel de drepturi prin contracte
de cesiune sau licenţă, sau prin succesiune. Pentru a putea avea o viziune completă şi clară
asupra transferului drepturilor de proprietate intelectuală este necesară şi utilă o analiza a
drepturilor dobândite, precizarea modului de dobândire a drepturilor de proprietate
intelectuală, a limitării acestor drepturi (excepţiile de la drepturile conferite) precum şi a
modalităţilor de încetare a drepturilor. Totodată vor fi prezentate si persoanele ce deţin sau
dobândesc drepturi de proprietate intelectuală printr-una dintre modalităţile recunoscute de
lege.

Cuvinte-cheie: drepturi de proprietate intelectuală, transmiterea drepturilor, succesiune,

cesiune, licenţă, înscriere în registru, opozabilitatea faţă de terţi, limitarea drepturilor,
drepturi conferite, sucesor în drepturi, încetarea drepturilor

Abstract: This presentation treats about intellectual property rights in relation of ways of
transfer of these rights. The transfer of intellectual property rights represents the modality
recognized by the law as way of acquired rights and this may be made by assignment or license
agreements or by succession. In order to have a complete and clear view of the transfer of
intellectual property rights it is necessary and useful to analyze the acquired rights, specifying
how the acquisition of rights, limiting of these rights (exceptions of conferred rights), and the
way of termination of the rights. Also will be presented persons holding and acquiring the
intellectual property rights by one of the way recognized by the law.

Key-Words: intellectual property rights, transfer of rights, succession, assignment, license,

entered in the register, effects vis-à-vis third parties, limitation of rights, conferred rights,
successor in title, termination of rights

177
1. Introducere. Categorii de drepturi conferite
Drepturile de proprietate intelectuală care includ drepturile de proprietate industrială şi
drepturile de autor, precum şi drepturile conexe, datorită naturii lor complexe, se împart în
drepturi patrimoniale şi drepturi nepatrimoniale.
Creaţia intelectuală are o existenţă abstractă fiind rezultatul unei activităţi creative,
având o valoare şi ca orice bun aparţine celui care a creat-o. Se spune despre aceste drepturi că
sunt intangibile. Totuşi, prin modul de valorificare a acestor drepturi devin evaluabile în bani.
Totodată, trebuie menţionat faptul că drepturile decurgând din creaţiile intelectuale sunt legate
de personalitatea creatorului, fiind denumite drepturi morale, nepatrimoniale.
Specificul proprietăţii intelectuale constă în aceea că drepturile de proprietate
intelectuală sunt temporare, fiind limitate în timp.
Caracterul complex al dreptului de autor este consacrat în Convenţia de la Berna. Legat
de natura complexă a dreptului de autor, au fost formulate două teorii, şi anume: teoria monistă,
conform căreia între personalitatea autorului şi creaţia sa există o strânsă legătură, ce nu permite
disocierea drepturilor morale de cele patrimoniale.
Sistemul monist permite transmiterea dreptului de autor în întregul său, moştenitorilor
sau persoanelor indicate de autor, în persoana succesorilor drepturilor morale având acelaşi
caracter absolut şi discreţionar ca şi în persoana autorului.
Al doilea sistem, cel dualist, în care se consideră că drepturile morale şi drepturile
patrimoniale au o existenţă şi un regim distinct, aspectul dominant al dreptului de autor fiind
dreptul moral.
Soluţia dreptului de autor ca drept dualist este soluţia adoptată aproape în toate ţările
Uniunii Europene, inclusiv în ţara noastră178.
Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi ce decurg din protecţia unui drept de
proprietate intectuală şi ne referim aici la:
- dreptul de a depune o cerere de înregistrare pentru un obiect de proprietate industrială
(brevet de invenţie, desen sau a model industrial, model de utilitate, pe cale naţională,
comunitară sau internaţională), drepturile de autor născându-se în momentul aducerii la
cunoştinţă publică a creaţiei,
- drepturile ce decurg din cererea de înregistrare a unui obiect de proprietate industrială,
- dreptul de prioritate unionistă sau de expunere,
- dreptul de protecţie provizorie,
- dreptul la eliberarea titlului de protecţie,
- drepturile născute din titlul de protecţie,
- dreptul de folosinţă exclusivă şi dreptul titularului de a se opune oricărei folosiri sau
atingeri aduse creaţiei sale fără drept, inclusiv dreptul de a uza de mijloacele de apărarea a
drepturilor prevăzute de lege,
- drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract cu persoanele care expoatează
obiectele de proprietate intelectuală.

Ioan Macovei, Tratat de drept al proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, ISBN 978-973-
178

115-711-5, pag. 444, 445

178
 Toate aceste drepturi sunt transmisibile în tot sau în parte, prin cesiune, licenţă şi prin
succesiune legală şi testamentară.
Datorită dublei naturi a drepturilor de proprietate intelectuală, drepturile decurgând din
înregistrarea unui obiect de proprietate intelectuală pot fi şi nepatrimoniale, şi anume:
- dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică
(dreptul la paternitatea operei de proprietate intelectuală),
- dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei,
- dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei,
- dreptul de a retracta opera179.
Acestea din urmă sunt drepturi netransmisibile, imprescriptibile, opozabile erga omnes.
Vom vedea totuşi în cele ce urmează că există unele excepţii.
În scopul stabilirii modului de transmitere trebuie să analizăm mai întâi modurile de
obţinere a acestor drepturi.

2. Modurile de dobândire a drepturilor de proprietate intelectuală

În funcţie de momentul dobândirii drepturilor, interesează natura şi întinderea acestor
drepturi.
În cazul în care drepturile sunt dobândite anterior obţinerii protecţiei, suntem în prezenţa
unor drepturi viitoare, incerte. Transmiterea este posibilă, însă cesionarul nu are un drept cert
şi determinat. Ca urmare, cesionarul le preia pe răspunderea sa, cedentul neputând garanta
obţinerea protecţiei, cel puţin în cazul creaţiilor ce presupun ca protecţia să fie acordată pentru
îndeplinirea condiţiei de noutate a creaţiei, care se stabileşte în urma realizării unei cercetări
documentare în bazele de date specializate. Aceeaşi este situaţia dobândirii drepturilor la
momentul depunerii cererii pentru obţinerea protecţiei asupra obiectului de proprietate
intelectuală la administraţia naţională.
Referitor la obţinerea drepturilor după depunerea cererii de înregistrare a obiectului de
proprietate industrială, dreptul este de asemenea incert, dar de la data aducerii la cunoştinţă
publică a creaţiei (momentul publicării pentru opozabilitate în Buletinele Oficiale de Proprietate
Industrială) solicitantul, cât şi succesorii săi în drepturi beneficiază de drepturi provizorii, adică
de aceleaşi drepturi conferite unui titular cu drepturi depline, cu condiţia ca cererea să
beneficieze ulterior de acordarea protecţiei.
Situaţia în care transmiterea drepturilor intervine asupra unor drepturi certe este aceea
ce urmează acordării protecţiei obiectului de proprietate intelectuală, când titularul în cadrul
prerogativelor sale, poate transmite drepturile sale în baza unor titluri de protecţie.

3. Modalităţi de transmitere a drepturilor de proprietatea intelectuală

Operele de creaţie intelectuală se pot valorifica direct sau prin contract.
Valorificarea directă se realizează de către autor, prin propriile sale mijloace.

Viorel Roş, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Global Lex, Bucureşti, 2001, ISBN 973-99745-3-8, pag.
179

520, 521
179
 Valorificarea prin contract presupune ca autorul recurge la serviciile unor intermediari.
În concretizarea modalităţii de exploatare a creaţiei intelectuale, intermediarii dispun de
mijloace materiale necesare pentru comunicarea şi distribuirea operei create.
În sistemul legii române, Legea nr. 8/1996 ce reglementează dreptul de autor şi
drepturile conexe, reglementarea transmiterii contractuale a drepturilor de autor cuprinde reguli
privind cesiunea drepturilor patrimoniale de autor şi reguli speciale pentru unele contracte de
valorificare a drepturilor.
Cesiunea
Cesiunea reprezintă convenţia prin care autorul sau titularul dreptului de autor transmite
altor persoane numai drepturile patrimoniale în schimbul unei remuneraţii (de ex. art. 39 din
Legea nr. 8/1996).
Legislaţia română specială prevede că drepturile decurgând din titlul de protecţie pot fi
transmise prin cesiune. În lipsa unor dispoziţii speciale, se consideră că cesiunea este o formă
de vânzare, aplicându-se regulile dreptului comun în materie de vânzare.
Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale este bilateral, consensual, intuitu
personae, cu titlu oneros şi comutativ.
Prin cesiune exclusivă, titularul dreptului nu mai poate utiliza creaţia, în modalităţile,
pe termenul şi pentru teritoriul convenite cu cesionarul şi nici nu mai poate transmite dreptul
altei persoane. Cesiunea exclusivă nu se prezumă, fiind necesar ca tipul cesiunii să fie menţionat
în contract.
Prin cesiune neexclusivă, titularul dreptului poate să utiliza el însuşi creaţia şi poate
transmite dreptul neexclusiv şi altor persoane. La rândul său, cesionarul neexclusiv nu poate
ceda dreptul său unei alte persoane decât cu consimţământul expres al cedentului.
Cesiunea poate fi definitivă sau temporară. Dacă cesiunea este limitată în timp, cedentul
îşi rezervă dreptul, după o anumită perioadă de timp de a relua titlul de protecţie.
Cesiunea este totală dacă se referă la totalitatea drepturilor conferite de titlul de
protecţie. Cesionarul va dobândi toate drepturile titularului certificatului/brevetului, pe
teritoriul pentru care este asigurată protecţia.
Cesiunea parţială se referă numai la o parte dintre drepturile conferite prin titlul de
înregistrare. Limitarea poate privi întinderea în spaţiu sau conţinutul drepturilor transmise.
Cesiunea parţială determină un regim de coproprietate.
Efectele contractului de cesiune între părţi se produc din momentul realizării acordului
de voinţă însă înregistrarea transmiterii reprezintă o condiţie de opozabilitate faţă de terţi şi nu
de valabilitate. Ulterior înregistrării transmiterii, aceasta este publicată pentru opozabilitate în
Buletinele Oficiale de Proprietate Industrială.
Cesionarul dobândeşte dreptul asupra creaţiei, în tot sau în parte, după sfera de
cuprindere a cesiunii. Pentru actele ulterioare cesiunii, contractul transferă cesionarului şi
dreptul la exercitarea acţiunii în contrafacere.
Cedentul are dreptul la plata preţului convenit. Dacă cesiunea este parţială, cedentul îşi
menţine dreptul de a exploata creaţia. Principala obligaţie a cedentului este de a preda obiectul
contractului. Obiectul cesiunii fiind un bun incorporal, predarea se face prin remiterea titlului
180
de protecţie. Obligaţia de predare presupune tolerarea actelor de exploatare a cesionarului.
Predarea obiectului cesiunii poate presupune şi acordarea de asistenţă tehnică. Potrivit art. 1325
C.civ., obligaţia de a preda lucrul cuprinde şi accesoriile sale şi tot ce a fost destinat uzului său
perpetuu. Deci, în măsura în care este necesară acordarea de asistenţă tehnică cesionarului,
cedentul va fi ţinut să acorde această asistenţă tehnică.
Tot cedentul are obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse şi pentru evicţiune. În
conformitate cu dispoziţiile dreptului comun, clauza de negaranţie sau de limitare a răspunderii
este valabilă. O astfel de clauză este valabilă şi în contractul de cesiune. Clauza poate fi
formulată în favoarea unui profesionist. Sub condiţia de a fi stipulată expres, se acceptă şi clauza
de cesiune pe riscul şi pericolul cesionarului.
Cedentul trebuie să garanteze şi pentru evicţiune, provenită din fapta unui terţ sau din
fapta proprie. Fapta unui terţ poate prezenta forma unei acţiuni în contrafacere ori a unei acţiuni
în anularea titlului de protecţie.
Existenţa unei cauze de negaranţie pentru evicţiune exonerează pe cedent de plata
daunelor-interese, nu şi de restituirea preţului.
Cesionarul are obligaţia de a plăti preţul cesiunii. Contractul de cesiune încetează prin
ajungerea la termenul stipulat la expirarea duratei de valabilitate a titlului de protecţie.
Licenţa
Legislaţia română specială prevede că drepturile de proprietate intelectuală decurgând
din titlurile de protecţie pot fi transmise şi prin licenţă. În lipsa unor dispoziţii speciale,
contractual de licenţă este supus reglementării dreptului comun. Prin analogie, se vor aplica
prevederile Codului civil în materie de locaţiune.
Licenţa este un contract consensual, cu titlu oneros, care se încheie intuitu personae.
Beneficiarul nu poate transmite dreptul dobândit, fără consimţământul titularului titlului de
protecţie.
Contractul de licenţă se înregistrează la OSIM pentru opozabilitate.
Obiectul contractului de licenţă îl constituie drepturile ce rezultă din titlul de protecţie.
Titularul transmite doar dreptul de folosinţă a creaţiei.
Ţinând seama de întinderea drepturilor ce se atribuie prin contract, licenţele sunt
exclusive şi neexclusive.
Licenţa este exclusivă când licenţiatorul se obligă să nu transmită drepturile cu privire
la exploatarea creaţiei şi altor persoane, licenţiatul având un drept exclusiv de utilizare a
creaţiei. Forma licenţei exclusive va fi diferită în funcţie după cum licenţiatorul renunţă sau nu
şi la folosirea obiectului contractului.
Prin licenţa neexclusivă, licenţiatorul îşi conservă un drept de exploatare a creaţiei.
Acesta poate acorda licenţe şi altor persoane.
Având în vederea caracterul lor, licenţele pot fi totale sau parţiale. Licenţa totală se
referă la totalitatea drepturilor conferite prin titlul de protecţie. Licenţiatul beneficiază de
exclusivitate pe toată durata de valabilitate a protecţiei. Licenţa parţială se referă numai la o
parte dintre drepturile conferite de titlul de protecţie.

181
 Cu toate că este exclusiv, dreptul de folosire a creaţiei prezintă totuşi unele îngrădiri.
Acestea pot privi teritoriul, durata exploatării sau natura drepturilor transmise.
Licenţiatorul are obligaţia de a remite obiectul contractului şi obligaţia de garanţie.
Obligaţia de remitere implică punerea la dispoziţia licenţiatului a folosinţei dreptului de
exploatare a creaţiei.
Obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse priveşte existenţa dreptului transmis, care
poate fi afectat de anumite cauze de nulitate. Deşi nu există o obligaţie de garanţie a noutăţii
creaţiei, licenţiatul are posibilitatea, în cazul anulării titlului de protecţie de a cere rezoluţiunea
contractului.
Licenţiatorul nu garantează pentru rentabilitatea exploatării sau valoarea comercială a
licenţei. Cu toate acestea, licenţiatorul este ţinut de a garanta pentru fapta terţilor, prin intentarea
acţiunii în contrafacere împotriva terţilor care tulbură exploatarea licenţei. Dacă licenţa este
exclusivă, acţiunea în contrafacere poate fi exercitată de către beneficiarul licenţei.
Garanţia de evicţiune pentru fapta proprie presupune obligaţia licenţiatorului de a nu
tulbura exploatarea obiectului creaţiei. În cadrul acestei obligaţii, licenţiatorul este ţinut de a
menţine în vigoare titlul de protecţie şi de a se abţine de la orice acte de concurenţă.
Licenţiatul are obligaţia de plată a preţului stabilit prin contractual de licenţă.
Contractul de licenţă încetează la expirarea perioadei de valabilitate a titlului de
protecţie sau prin ajungerea la termenul stabilit de părţi prin contract. Contractul de licenţă
poate înceta şi înainte de termen în cazul anulării titlului de protecţie ori a decăderii din drepturi
a titularului.
Transmiterea succesorală a drepturilor
Dreptul la eliberarea titlului de protecţie, drepturile ce decurg din cererea de înregistrare,
precum şi drepturile născute din înregistrare pot fi transmise, în tot sau în parte, şi pe cale
succesorală.
Transmiterea prin succesiune legală sau testamentară a drepturilor asupra obiectelor
proprietăţii intelectuale este supusă regulilor de drept comun iar durata drepturilor şi limitele
lor teritoriale sunt prevăzute însă de legile speciale în domeniu.
Cu referire la dreptul de autor, reputatul profesor Yolanda Eminescu afirmă că în cadrul
prerogativelor ce alcătuiesc dreptul de autor, se găsesc două categorii având un regim juridic
diferit: prerogativele de ordin personal nepatrimonial şi cele de ordin patrimonial. În teoria
generală a drepturilor subiective, doctrina aşează dreptul moral de autor alături de drepturile
legate de existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei şi de drepturile privind identitatea
acesteia, în categoria drepturilor personale nepatrimoniale, caracterizate prin
intransmisibilitate, precum şi prin imprescriptibilitate.
Toate prerogativele cu caracter personal nepatrimonial care alcătuiesc dreptul de autor,
sunt prin natura lor intransmisibile şi deci nu ar fi prin natura lor susceptibile de a fi transmise
prin moştenire180.

180
Yolanda Eminescu, Dreptul de autor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997, ISBN 973-9186-96-3, pag. 246
182
 Drepturile de proprietate intelectuală cu caracter patrimonial sunt transmisibile, prin
mijloacele reglementate de legile în vigoare ce reglementează domeniul.
Astfel, atât Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cât şi Legea
nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi
indicaţiile geografice, Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, Legea nr. 350/2007
privind modelele de utilitate prevăd ca modalităţi de transmitere a drepturilor decurgând din
creaţiile de proprietate intelectuală, cesiunea, licenţa şi succesiunea legală şi testamentară.
Conform art. 953 C. civ., moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane
fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă.
În cadrul dreptului civil noţiunea de succesiune se menţionează într-un sens mai larg,
desemnând orice transmisiune de drepturi, între vii sau pentru cauză de moarte, transmisiune
ce poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu particular. În acest sens, de exemplu
cesionarul este succesorul cu titlu particular al cedentului. Prin urmare, noţiunea de succesiune
numai în sensul restrâns al cuvântului – transmisiune pentru cauză de moarte – este echivalent
al noţiunii de moştenire.
Trebuie menţionat că în primul rând este corectă utilizarea termenului de moştenire în
favoarea celui de succesiune deoarece succesiunea are o accepţiune mai largă. Legat de noţiuni,
se poate observa în literatura de specialitate, utilizarea mai multor termeni cum ar fi: moştenire,
succesiune, transmisiune succesorală.
Legat de transmisiunea succesorală ne punem întrebarea dacă sunt influenţate
caracterele juridice ale acesteia de prezenţa în masa succesorală a drepturilor de creaţie
intelectuală?
În mod sigur este vizat de această întrebare caracterul unitar al transmisiunii
succesorale. În literatură juridică, se discută, neexistând o unitate de opinii dacă drepturile de
creaţie intelectuală reprezintă o excepţie de la caracterul unitar al acestei transmisiuni.
Plecând de la reglementarea moştenirii acestor drepturi în legile speciale de proprietate
intelectuală, într-o opinie, se poate considera că orice abatere, chiar nesemnificativă, reprezintă
o excepţie sau că fie numai diferenţele notabile de regim juridic pot fi reţinute ca asemenea
excepţii181.
Într-o altă opinie, în cazul acestor drepturi nu ne aflăm în prezenţa unei excepţii de la
caracterul unitar al transmisiunii moştenirii deoarece normele de transmitere succesorală sunt
cele din dreptul comun, legea specială prevăzând unele reguli speciale numai în privinţa
caracterului temporar al drepturilor patrimoniale de autor dobândit prin moştenire, inclusiv
moştenirea testamentară cu consecinţa imposibilităţii retransmiterii prin succesiune sau în orice
mod după expirarea termenului prevăzut de lege, imposibilitate datorată stingerii a însuşi
dreptului, iar nu pentru că am fi în prezenţa unei derogări de la caracterul unitar al moştenirii.
Ca regulă generală, la moartea autorului, drepturile patrimoniale de autor se transmit
prin moştenire potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, începând cu data de 1
ianuarie a anului următor morţii autorului sau aducerii la cunoştinţă publică a creaţiei, după caz,

181
Bogdan Pătraşcu, Ilioara Ghenoiu, Despre moştenire şi liberalităţi în Noul Cod civil. Studiişicomentarii, vol.
II, EdituraUniversulJuridic, Bucureşti, 2013, 978-606-673-222-2, pag. 593
183
legea stabilind anumite termene şi reguli pentru colaborare, opere colective, opere de artă
aplicată, programe de calculator.
În toate cazurile, în privinţa devoluţiunii legale sau testamentare a moştenirii, din care
fac parte aceste drepturi, inclusiv stabilirea cotelor succesorale sau a rezervelor moştenitorilor
rezervatari ori a vocaţiei succesorale se aplică dreptul comun. Tot dreptul comun se aplică şi în
privinţa regulilor transmisiunii succesorale şi a împărţelii moştenirii din care fac parte drepturile
patrimoniale de autor.
După cum s-a observat în literatura de specialitate, în privinţa duratei pentru care
moştenitorii dobândesc aceste drepturi, se aplică regulile special prevăzute de lege, drepturile
patrimoniale de autor putând fi recunoscute fără limitare în timp.
Drepturile din domeniul proprietăţii industriale se transmit prin moştenire legală sau
testamentară, potrivit dreptului comun fără vreo limitare specială în timp în persoana
moştenitorilor, faţă de drepturile recunoscute defunctului. Transmiterea prin moştenire a
acestor drepturi produce însă efecte faţă de terţi începând cu data publicării în Buletinul Oficial
de Proprietate Industrială a menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM, ca şi în materia
transmiterii între vii.
Totuşi, trebuie menţionat că dreptul de folosire a invenţiei, de exemplu, de către terţi în
anumite situaţii speciale poate fi transmis numai odată cu patrimoniul sau o fracţiune din
patrimoniul terţului titular al dreptului iar în caz de deces numai prin moştenire legală sau prin
legat universal ori cu titlu universal, nu şi prin legat cu titlu particular.
Legea nr. 8 /1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe stabileşte însă o limitare
în timp indiferent de persoana moştenitorului, astfel că se poate spune că nu suntem în prezenţa
unei excepţii de la principiul unitar al moştenirii, întrucât este vorba numai de o limitare în timp
a dreptului însuşi transmis de către autorul operei moştenitorilor săi, la expirarea termenului
prevăzut de lege stingându-se drepturile patrimoniale de autor, iar drepturile nu mai fac parte
din masa succesorală subsecventă, în mod asemănător altor drepturi afectate de termen
extinctiv182.
Împărtăşim opinia că în cazul transmiterii prin succesiune a drepturilor de proprietate
intelectuală nu suntem în prezenţa unei veritabile excepţii de la caracterul unitar al moştenirii
în pofida faptului că sediul materiei este stabilit în legile speciale de proprietate intelectuală dar
realizarea succesiunii se face după regulile dreptului comun.
O adevărată excepţie de la caracterul unitar al moştenirii presupune aplicarea unor reguli
deosebite cu privire la stabilirea vocaţiei succesorale sau a cotelor-părţi cuvenite moştenitorilor,
ceea ce nu este aplicabil în privinţa dobândirii prin moştenire a drepturilor patrimoniale de
autor.
Trebuie precizat că moştenirea implică atât activul cât şi pasivul succesoral, adică prin
moştenire se transmit atât drepturile cât şi obligaţiile decurgând din înregistrarea unui obiect al
proprietăţii intelectuale. Legat de caracterul temporar al drepturilor patrimoniale de proprietate
industrială, odată cu preluarea acestor drepturi, moştenitorul preia totodată, şi obligaţia de a

FranciskDeak, Romeo Popescu, Tratat de dreptsuccesoral, vol I, Moştenirealegală, Ediţia a III-a

182

actualizatăşicompletată, EdituraUniversulJuridic, Bucureşti, 2013, 978-606-673-2013-0, pag. 46 - 49

184
plăti taxele de menţinere în vigoare a titlului de protecţie din care decurg drepturile de
proprietate industrială, de exemplu. Aceste obligaţii se nasc în persoana moştenitorului, la
deschiderea moştenirii sau ulterior, independent de voinţa defunctului.
Fără îndeplinirea unei astfel de obligaţii, drepturile s-ar stinge iar titularul drepturilor în
persoana moştenitorilor nu şi-ar mai putea exercita prerogativele exclusive ale acestor drepturi.
Trebuie menţionat faptul că prerogativele nepatrimoniale pe care, ca excepţie de la
esenţa patrimoniului le pot exercita şi moştenitorii ţin de esenţa dreptului de autor.
Întregul drept de autor este axat, în această concepţie, pe dreptul moral, lucru care se
explică prin specificul operei de a fi emanaţia personalităţii autorului. Aşa se explică caracterul
perpetuu, inalienabil şi imprescristibil al dreptului moral. Prin derogare de la dreptul comun, el
este considerat transmisibil mortis causa, în anumite limite: dreptul moral are un conţinut
pozitiv, şi anume dreptul de divulgare şi unul negativ, dreptul de a paternitatea operei şi la
inviolabilitatea ei, care se exercită prin reacţie de apărare.
Această distincţie serveşte în general doctrinei ca bază în analiza transmisiunii
succesorale a dreptului de autor. Ea este admisă, în principiu, în limitele determinate de funcţia
acestui drept. Ca urmare, unele prerogative vor dispărea. Printre cele pozitive, singura care
supravieţuieşte este dreptul de divulgare. Succesorii însă vor exercita această prerogativă în
unicul scop de a exercita voinţă postumă a autorului. Transmisiunea succesorală operează ca o
metamorfoză a dreptului moral.
Dacă autorii sunt de acord în a admite că în privinţa dreptului de divulgare, succesorii
vor trebui să respecte voinţa autorului de a comunica sau nu opera, divergenţele apar atunci
când se pune problema de a şti cum se va proceda în cazul când autorul nu şi-a manifestat voinţa
în nici un fel. Unii autori admit că autorizarea de publicare este prezumată.
Spre deosebire de sistemul dualist francez, în care dreptul moral este net separat de
drepturile patrimoniale, sistemul german este un sistem monist, în sensul că dreptul moral este
un element al dreptului de autor cu acelaşi titlu ca şi dreptul patrimonial, cu care are o durată
egală şi anume cea stabilită pentru dreptul de autor în ansamblul prerogativelor sale. Consecinţa
acestei concepţii este admisibilitatea transmisiunii dreptului de autor moştenitorilor autorului
sau persoanelor indicate de acesta, cu precizarea că, în persoana succesorului, dreptul moral
rămâne acelaşi drept absolut şi discreţionar ca în persoana autorului. Toate aceste drepturi se
caracterizează prin faptul că sunt inaccesibile în timpul vieţii autorului, netransmisibile
moştenitorilor şi imprescriptibile.
Conform documentelor comunitare şi aici ne referim la directivele în domeniu, se
consacră aceleaşi moduri de transmitere a drepturilor de proprietate intelectuală: cesiunea,
acordarea de licenţe şi succesiunea.
Prin directivele menţionate au fost prevăzute proceduri de simplificare a înregistrării
transmiterilor din punct de vedere a îndeplinirii condiţiilor formale, cum ar fi faptul că printr-o
singură cerere se poate solicita înregistrarea transmiterii drepturilor asupra mai multor mărci
sau desene şi modele.
Apreciem, că prin modul de reglementare legislaţia noastră naţională este aliniată la
prevederile comunitare în ceea ce priveşte transmiterile drepturilor de proprietate intelectuală.
185
 Transmiterile de drepturi prezintă importanţă juridică şi economică în cazul în care este
necesară stabilirea deţinătorului dreptului (solicitant, titular, cesionar, licenţiat) în cazul unor
litigii vizând eventuale încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală.

4. Limitele exercitării drepturilor de proprietate intelectuală

Referitor la exercitarea drepturilor exclusive trebuie menţionat că legile speciale de
proprietate intelectuală reglementează anumite limitări şi excepţii de la drepturile conferite.
Limitele generale ale drepturilor conferite se referă la timp şi spaţiu, iar excepţiile sunt
expres prevăzute de legile ce reglementează fiecare obiect al proprietăţii intelectuale.
În timp, dreptul exclusiv de exploatare este limitat la durata de valabilitate a titlului de
protecţie. Durata de protecţie oferită începe odată cu constituirea depozitului reglementar şi se
termină după perioada reglementată de lege (20 de ani în cazul brevetelor de invenţie, 25 de ani
în cazul desenelor şi modelelor sau 10 ani în cazul modelelor de utilitate).
După expirarea duratei de protecţie, creaţia trece în domeniul public şi poate fi folosită
de către orice persoană interesat.
Dreptul exclusiv de exploatare este limitat la teritoriul statului care acordă titlul de
protecţie.
Limitele speciale sau excepţiile sunt prevăzute în legile speciale şi se referă la folosirea
unor numite categorii de creaţii în construcţia şi funcţionarea vehiculelor terestre, aeriene şi
navale sau pentru repararea acestora şi redarea aspectului lor iniţial când acestea se află în
spaţiul statului care acordă protecţia.
O altă limită specială este folosirea creaţiei în scop personal, fără caracter comercial sau
folosirea creaţiei în scopuri experimentale ori didactice, de învăţare, sau de citare.
Tot o limitare specială este considerată epuizarea drepturilor asupra creaţiei respective
în spaţiul comunitar. Această limitare îşi găseşte originea în Acordul privind aspectele
comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS) din 1994. Ulterior, a fost preluată
în conţinutul directivelor europene ce reglementează domeniul proprietăţii intelectuale şi
transpuse şi în legislaţiile naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Potrivit acestei prevederi, nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a
creaţiei comercializarea sau oferirea spre vânzare pe teritoriul Uniunii Europene a acelor
exemplare de produs, obiect al creaţiei respective, care au fost vândute anterior de titularul
titlului de protecţie asupra creaţiei sau cu acordul său expres.
Totodată, dreptul de posesiune anterioară şi personală este prevăzut ca o excepţie de la
drepturile conferite. În cazul în care o persoană a exploatat obiectul creaţiei înainte de crearea
unui depozit reglementar dar a luat măsuri efective şi serioase în vederea producerii sau folosirii
cu bună credinţă a produsului creat, poate folosii obiectul creaţiei şi după data publicării
depozitului în volumul existent la data de depozit sau a priorităţii recunoscute iar dreptul de
folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracţiune din patrimoniul
afectat exploatării creaţiei.
O situaţie similară o întâlnim şi în cazul posesiunii ulterioare şi personale, cu precizarea
că exploatarea obiectului creaţiei are loc pe durata dintre decăderea din drepturi a titularului şi
186
revalidarea titlului de protecţie asupra creaţiei. Această limită reprezintă o variantă a posesiunii
anterioare şi personale. Reglementarea posesiunii ulterioare este în favoarea terţilor, permiţând
exploatarea creaţiei, care într-o anumită perioadă se găseşte în domeniul public.

5. Încetarea drepturilor de proprietate intelectuală

Modurile de încetare a drepturilor influenţează producerea efectelor transmiterilor
drepturilor de proprietate intelectuală.
Plecând de la limitarea în timp a acestor drepturi, prin încetarea perioadei de protecţie,
încetează şi efectele contractelor încheiate, cu alte cuvinte, transmiterea de drepturi se poate
face pe durata de valabilitate a dreptului de proprietate intelectuală.
Modurile de încetare a drepturilor sunt reglementate de legile speciale şi sunt
următoarele:
- Renunţarea la protecţie, ce implică pe cale de consecinţă şi renunţarea la drepturile
obţinute în baza protecţiei dreptului de proprietate intelectuală.
Legile speciale prevăd că nu constituie încălcarea dreptului exclusiv de exploatare de
către terţi a unei creaţii, la a cărei protecţie s-a renunţat. Obiectul de proprietate intelectuală la
care s-a renunţat poate fi liber exploatat de către terţi.
- Decăderea din drepturi a titularului pentru neîndeplinirea obligaţiilor (neplata taxelor
de menţinere în vigoare a obiectului de proprietate intelectuală, cu privire la care au fost
transmise drepturile). Acest mod de încetare acţionează ca o renunţare tacită a titularului
intervenind în momentul în care acesta nu îţi mai îndeplineşte obligaţia de a face, şi anume
aceea de achita taxele legale de menţinere în vigoare a titlului obţinut asupra creaţiei.
- Anularea titlului de protecţie de către instanţa judecătorească. În cazul în care o
persoană interesată deţine probe pertinente asupra faptului că acea creaţie nu îndeplinea
cerinţele legale pentru acordarea protecţiei la data depunerii cererii de obţinere a protecţiei, se
poate adresa instanţei judecătoreşti competente cu o cerere de anulare a titlului de protecţie
asupra creaţiei respective.
- O altă modalitate de încetare a drepturilor de proprietate intelectuală este expirarea
duratei de protecţie.
Pentru fiecare obiect de proprietate intelectuală, legiuitorul a prevăzut expres anumite
perioade de protecţie, în acord cu prevederile tratatelor şi convenţiilor internaţionale în
domeniu.
Aşadar, protecţia obiectelor proprietăţii intelectuale este limitată în timp. La expirarea
perioadei de valabilitate a titlului de protecţie, dreptul exclusiv de exploatare al titularului
încetează.
După împlinirea perioadei de protecţie, creaţia trece în domeniul public şi poate fi
utilizată de orice persoană, fără a fi necesar acordul titularului.
Trebuie menţionat faptul că atât transmiterea drepturilor cât şi problemele legate de
drepturile de proprietate intelectuală sunt preluate ca atare din tratatele sau convenţiile
internaţionale încheiate în domeniu, la care şi România este parte chiar de la încheierea acestora.

187
 Având în vedere că dreptul comunitar este un drept mai nou, cel puţin în domeniul
protecţiei proprietăţii intelectuale, directivele europene ce reglementează domeniul au preluat
în conţinutul lor principiile generale conţinute în tratatele internaţionale care au o lungă
existenţă, de exemplu Convenţia de la Berna privind protecţia operelor literar-artistice a fot
încheiată în 1886 iar Convenţia de la Paris în anul 1883.
Ca urmare, transpunerea prevederilor din dreptul comunitar a fost o problemă de
simplificare a procedurilor în legislaţia naţională vizând mai puţin aspectele de fond ale
domeniului.

6. Concluzii
Reglementarea modurilor de transmitere a drepturilor de proprietate intelectuală sunt
reglementate atât în convenţiile internaţionale în domeniu, în documentele comunitare şi în
legislaţia naţională specială.
Este bine cunoscut în literatura de specialitate aprecierea de către unii autori a
contractului de cesiune ca o variantă a contractului de vânzare-cumpărare, diferenţa constând
în faptul că drepturile cedate sunt temporare. Totodată contractul de licenţă este similar şi
îmbracă aceleaşi caractere cu contractul de locaţiune.
În ceea ce priveşte transmiterea drepturilor prin moştenire putem reţine faptul că
niciunul dintre documentele menţionate mai sus nu fac referire la regulile după care se face
acest transfer.
Dacă în cazul cesiunii şi licenţei se aplică regulile vânzării, respectiv al locaţiunii, în
cazul transmiterii prin moştenire a drepturilor d proprietate intelectuală neavând reglementate
în legislaţia specială astfel de reguli se poate trage concluzia că o astfel de transmitere se
realizează în baza dreptului comun, respectiv a Cărţii a IV-a - „Despre moştenire şi liberalităţi”
din Codul Civil.
De lege ferenda, este necesar ca în legile speciale de proprietate intelectuală să se
menţioneze faptul că transmiterea prin moştenire a unor astfel de drepturi se realizează în baza
prevederilor din dreptul comun.

188
Bibliografie
1. Macovei I., Tratat de drept al proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010
2. Roş V., Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Global Lex, Bucureşti, 2001
3. Pătraşcu B., Ghenoiu I., Despre moştenire şi liberalităţi în Noul Cod civil. Studii şi comentarii, vol.
II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013
4. Deak Fr., Popescu R.,Tratat de drept succesoral, vol I, Moştenirea legală, Ediţia a III-a actualizată şi
completată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013
5. Decretul nr. 1777/din 28.12.1968 pentru ratificarea Conveniei de la Paris pentru protecţia
proprietăţii industriale, în forma revizuita de la Stockholm la 14.07.1967, publicat în B.Of. nr.
1/06.01.1969
6.Legea nr. 77/08.04.1998 privind ratificarea Convenţiei de la Berna privind protecţia operelor literar
artistice din 9.09.1886, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în M.Of. nr. 156/17.04.1998
7. Legea nr. 133/1994 privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului – Anexa 1C – Acordul
TRIPS
8.Legea nr. 129/1992 privind protecia desenelor i modelelor, republicat în M.Of. nr.
242/04.04.2014
9.Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată în M.Of. nr. 350/27.05.2010
10.Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicată în M.Of. nr. 541/8.08.2007
11.Legea nr. 83/2014 privind invenţiile de serviciu, publicată în M.Of.nr. 471/2014
12.Legea nr. 350/03.12.2007 privind modelele de utilitate, publicată în M.Of. nr. 851/12.12.2007
13.Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, republicată în M.Of. nr. 430/1010
14.Directiva CE 98/71 privind protecia juridic a desenelor şi modelelor (31998L0071)
15.Regulamentul CE 6/2002 privind desenele şi modelele comunitare (3200R0006)
16.Directiva CE 2008/95 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci
17.Regulamentul CE 207/2009 privind marca comunitară

Acknowledgements
Această lucrare a fost realizată cu sprijinul finanţării obţinute în cadrul proiectului de
studii doctorale şi postdoctorale: ,,Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020:
promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în
cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească” Contract
POSDRU/159/1.5/S/140106.

189