Sunteți pe pagina 1din 173

 

PROIECT

GHID PENTRU CALCULUL ȘI PROIECTAREA LA


ACȚIUNEA SEISMICĂ A STRUCTURILOR METALICE
DE TIP RAFTURI PENTRU PREZENTARE ȘI
DEPOZITARE ÎN SPAȚII COMERCIALE,
indicativ GP 128 - 2014
CUPRINS

1. OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE


1.1. Domeniul de aplicare
1.2. Documente de referinţă
1.3. Simboluri
1.4 Termeni şi definiţii
2. CERINŢE GENERALE DE PROIECTARE
2.1 Generalităţi
2.2 Amplasarea şi alcătuirea structurilor pentru rafturi metalice
2.3 Criterii de regularitate structurală
2.4 Reguli pentru proiectarea structurilor slab disipative
2.5 Reguli pentru proiectarea structurilor disipative
2.6 Condiţii de ancorare
2.7 Reguli suplimentare pentru elemente disipative
2.8 Reguli pentru conexiuni
2.9 Reguli de alcătuire şi proiectare pentru contravântuiri concentrice
3. ÎNCĂRCĂRI ŞI GRUPĂRI DE ÎNCĂRCĂRI
3.1 Acţiuni permanente
3.2 Acţiuni variabile
3.3 Greutatea produselor paletizate
3.4 Efectul dinamic al poziţionării produselor paletizate
3.5 Acţiuni accidentale produse prin impact
3.6 Acţiunea seismică
3.6.1 Definirea intensității acțiunii seismice. Spectrul elastic de răspuns
3.6.2 Factorul de importanţă şi de expunere la cutremur, γI,e , pentru sistemele de
rafturi
3.6.3 Spectrul de proiectare la acțiuni seismice în plan orizontal
3.6.4 Componenta verticală a acțiunii seismice
3.6.5 Parametrii de proiectare pentru efectul acțiunii seismice
3.6.6 Efectul poziției centrului de greutate al paletului
3.7 Reguli de combinare a acţiunilor şi factori parţiali de siguranţă
3.7.1 Combinarea acţiunilor la starea limită ultimă (ULS)
3.7.2 Combinarea acţiunilor la starea limită de serviciu (SLS)
4. CERINŢE PENTRU ELEMENTELE DE REZISTENŢĂ
4.1 Cerinţe de material
4.2 Excentricităţi. Abateri. Îmbinări
5. CALCULUL GLOBAL PENTRU STRUCTURI METALICE DE RAFTURI
5.1 Generalităţi
5.2 Metode de analiză
5.3 Metode de calcul la acţiunea seismică
5.3.1 Cerinţe fundamentale şi criterii de performanţă
5.3.2 Principii de modelare
5.3.3 Metoda de calcul cu forţe laterale
5.3.4 Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns
5.3.5 Metoda de calcul în domeniul deplasărilor mari
5.3.6 Combinarea răspunsurilor generate de componentele orizontale şi verticală ale
acţiunii seismice
5.3.7 Calculul deplasărilor
5.3.8 Reguli pentru proiectarea sistemelor de rafturi amplasate în zone seismice
5.3.9 Factori de comportare pentru sisteme disipative şi slab disipative
1
6. CALCULUL ŞI PROIECTAREA ELEMENTELOR ŞI PRINDERILOR
STRUCTURILOR METALICE DE RAFTURI ASISTATE DE EXPERIMENT
6.1 Introducere
6.2 Determinarea proprietăţilor secţiunii transversale
6.2.1 Efectul colţurilor rotunjite
6.2.2 Efectul perforaţiilor
6.2.3 Efectul voalării
6.2.4 Efectul distorsiunii secţiunii transversale
6.2.5 Calculul şi dimensionarea secţiunilor la voalare şi la flambajul prin distorsiune
6.3 Proiectarea elementelor diagonale
6.4 Capacitatea de rezistenţă a elementelor contravântuirilor solicitate la întindere
6.5 Capacitatea de rezistenţă a elementelor solicitate la compresiune
6.5.1 Verificarea secţiunii transversale la compresiune
6.5.2 Verificarea barelor comprimate la pierderea stabilităţii prin încovoiere
6.5.3 Verificarea barelor comprimate la pierderea stabilităţii prin răsucire şi încovoiere-
răsucire
6.6 Proiectarea grinzilor
6.6.1 Încărcări pe grinzi
6.6.2 Calculul la moment încovoietor
6.6.3 Calculul la forţă tăietoare
6.6.4 Calculul la încărcări transversale concentrate (strivirea locală a inimii)
6.6.5 Efectul combinat al forţei tăietoare cu moment încovoietor şi forţă axială
6.6.6 Efectul combinat al momentului încovoietor şi al unei forţe concentrate
6.6.7 Deformaţiile grinzilor
6.7 Proiectarea conexiunii grindă-stâlp
6.7.1 Determinarea momentului capabil al îmbinării
6.7.2 Determinarea forţei tăietoare capabile a îmbinării
6.8 Proiectarea stâlpilor
6.8.1 Stâlpi solicitaţi la forţă axială
6.8.2 Stâlpi solicitaţi la încovoiere cu forţă axială de compresiune
6.8.3 Verificarea de stabilitate a stâlpilor solicitaţi la încovoiere cu forţă axială de
compresiune fără considerarea pierderii stabilităţii prin încovoiere – răsucire
6.8.4 Verificarea de stabilitate a stâlpilor solicitaţi la încovoiere cu efort axial de
compresiune cu considerarea pierderii stabilităţii prin încovoiere – răsucire
6.8.5 Verificarea stâlpilor solicitaţi la încovoiere cu forţă axială de întindere
6.9 Proiectarea pieselor de înnădire a stâlpilor
6.10 Cerinţe pentru contravântuirile orizontale
6.11 Proiectarea plăcilor de bază şi a ancorajelor în pardoseală
6.11.1 Proiectarea plăcii de bază
6.11.2 Proiectarea ancorajelor
6.11.3 Proiectarea distanţierilor
7. CONDIȚII DE EXPLOATARE
7.1 Montajul și instalarea sistemelor de depozitare paletizate
7.2 Siguranța în exploatare
7.2.1 Încărcări din exploatare
7.2.2 Manipularea mărfurilor
7.3 Siguranța în exploatare și evaluarea avariilor la structură
7.3.1 Avarii locale
7.3.2 Avarii globale
7.4 Concluzii

2
ANEXA A (INFORMATIVĂ) METODE DE ÎNCERCARE ȘI EVALUARE A
REZULTATELOR
A.1 Determinarea proprietăților mecanice a materialului
A.1.1 Încercarea la tracțiune
A.1.2 Încercarea la îndoire
A.2 Încercări pe componente
A.2.1 Determinarea ariei eficace și a influenței perforațiilor
A.2.2 Determinarea influenței flambajului prin distorsiune asupra forței axiale capabile
a stâlpilor
A.2.3 Determinarea curbelor de flambaj
A.2.4 Încercări pentru determinarea rigidității la forfecare a unui cadru transversal
A.2.5 Încercări pentru determinarea momentului capabil al unui stâlp
A.2.6 Încercări pentru determinarea momentului capabil al unei grinzi
A.2.7 Încercări pe conexiunea grindă – stâlp – determinarea capacității și rigidității
A.2.8 Încercări pe conexiunea grindă – stâlp – determinarea slăbirii îmbinării (jocul în
îmbinare)
A.2.9 Determinarea capacității la forfecare a conectorilor și a siguranțelor
A.2.10 Încercarea prinderii de la baza stâlpului
ANEXA B (INFORMATIVĂ) EXEMPLE DE CALCUL
Exemplele 1 şi 2 – Rafturi simple şi rafturi duble amplasate în zonă seismică cu
ag=0.3g
B.1.1 Descrierea structurilor
B.1.2. Principii de calcul
B.1.3.Verificarea de rezistenţă
Anexa B2 Exemplul 3 - Rafturi duble cu tiranţi amplasate în zonă seismică cu
ag=0,35g
B.2.1 Descrierea structurii
B.2.2.Verificarea de rezistenţă
ANEXA C (INFORMATIVĂ) EXEMPLE DE CALCUL PRIVIND EVALUAREA
REZULTATELOR ÎNCERCĂRILOR EXPERIMENTALE
C.1 Încercarea la tracțiune
C.2 Determinarea ariei eficace
C.2.1 Rezultate pentru secțiunea RS125
C.2.2 Rezultate pentru secțiunea RS95
C.3 Determinarea influenței flambajului prin distorsiune
C.3.1 Rezultate pentru secțiunea RS125
C.3.2 Rezultate pentru secțiunea RS95

3
1. OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE

1.1. Domeniul de aplicare


(1) Ghidul se aplică la calculul şi proiectarea la acţiunea seismică a structurilor
metalice de tip rafturi pentru prezentare şi depozitare în spaţii comerciale, amplasate în
interiorul clădirilor. Ca urmare nu se consideră acţiunile vântului şi zăpezii, specifice
structurilor metalice de tip rafturi amplasate în exterior. De asemenea nu este cuprins efectul
sistemelor de depozitare asupra structurii de rezistenţă a clădirii în care sunt amplasate.
(2) Ghidul de proiectare conţine recomandări pentru proiectarea rafturilor amplasate
în zone neseismice şi seismice, precum şi metode de testare a elementelor componente din
structura rafturilor metalice.
(3) Ghidul tratează numai aspectele privind sistemele de rafturi a căror montanți sunt
realizați din tablă subțire îndoită la rece, cu perforații, pe toată înălțimea acestora. Îmbinările
dintre montanți și grinzile longitudinale sunt de tip flexibil. Perforațiile și modul de
îmbinare asigură o flexibilitate a poziționării nivelelor de depozitare.
(4) Ghidul tratează numai aspectele privind sistemele de rafturi ca structuri
independente, care nu sunt legate de elementele de rezistență ale structurii clădirii.
(5) Prevederile ghidului se adresează investitorilor, proiectanţilor, executanţilor de
lucrări, specialiştilor cu activitate în domeniul construcţiilor atestaţi /autorizaţi în condiţiile
legii, precum şi organismelor de verificare şi control (verificarea şi/sau expertizarea
proiectelor, verificarea, controlul şi/sau expertizarea lucrărilor).

1.2. Documente de referinţă

Reglementări tehnice:

Nr. Acte legislative Act normativ prin care se aprobă reglementarea


crt. tehnică/publicaţia
1. Cod de proiectare. Bazele Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului
proiectării construcţiilor, nr. 1530/2012, publicat în Monitorul Oficial al
indicativ CR 0 – 2012 României, Partea I bis, nr.647/11 septembrie 2012, cu
completările ulterioare
2. Cod de proiectare seismică. Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi
Partea I - Prevederi de administraţiei publice, nr.2465/2013, publicat în
proiectare pentru clădiri, Monitorul Oficial al României Partea I nr.558 şi
indicativ P 100-1/2013 nr.558 bis din 3 septembrie 2013

Standarde de referinţă:

Nr. Standarde Denumire


crt.
1. SR EN 1993-1-1:2006 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-1:
Reguli generale şi reguli pentru clădiri
2. SR EN 1993-1-1:2006/NA:2008 Eurocod 3: Proiectarea structurilor din oţel. Partea 1-
1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. Anexa
naţională
4
3. SR EN 1993-1-1:2006/AC:2009 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-1:
Reguli generale şi reguli pentru clădiri
4. SR EN 1993-1-3:2007 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-3:
Reguli generale. Reguli suplimentare pentru elemente
structurale şi table formate la rece
5. SR EN 1993-1-3:2007/NB:2008 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-3:
Reguli generale. Reguli suplimentare pentru elemente
structurale şi table formate la rece. Anexa naţională
6. SR EN 1993-1-3:2007/AC:2013 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-3:
Reguli generale. Reguli suplimentare pentru elemente
structurale şi table formate la rece
7. SR EN 1993-1-8:2006 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8:
Proiectarea îmbinărilor
8. SR EN 1993-1-8:2006/NB:2008 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8:
Proiectarea îmbinărilor. Anexă naţională
9. SR EN 1993-1-8:2006/AC:2010 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8:
Proiectarea îmbinărilor
10. SR EN 1990-1+A1:2012 Execuţia structurilor de oţel şi structurilor de
aluminiu. Partea 1: Cerinţe pentru evaluarea
conformităţii elementelor structurale
11. SR EN 1990-2+A1:2012 Execuţia structurilor de oţel şi structurilor de
aluminiu. Partea 2: Cerinţe tehnice pentru structuri de
oţel
12. SR EN ISO 6892-1:2010 Materiale metalice. Încercare la tracţiune. Partea 1:
Metodă de încercare la temperatura ambiantă
13. SR EN ISO 7438:2005 Materiale metalice. Încercarea la îndoire
14. SR EN 15512:2009 ver.eng. Sisteme statice de stocare de oţel. Sisteme de stelaje
cu palete reglabile. Principii pentru calculul structural
15. SR EN 15620:2009 ver.eng. Sisteme statice de stocare de oţel. Stelaj cu palete
reglabile. Toleranţe, deformaţii şi jocuri
16. SR EN 15635:2009 ver.eng. Sisteme statice de stocare de oţel. Utilizare şi
întreţinere a sistemului de stocare
17. SR EN 15878:2010 ver.eng. Sisteme de depozitare statice de oţel. Termeni şi
definiţii

1.3. Simboluri
A Acţiune acidentală
A Aria secţiunii transversale
Aeff Aria efectivă a secţiunii transversale
AE,d Valoarea de proiectare a acţiunii seismice pentru perioada de revenire de referinţă
Ag Aria brută a secţiunii transversale
Anet Aria netă a secţiunii transversale în zona îmbinării
Aph Încărcare orizontală accidentală din poziţionarea paleţilor
Apv Încărcare verticală accidentală din poziţionarea paleţilor
ag Acceleraţia orizontală de proiectare a terenului
5
av Acceleraţia verticală de proiectare a terenului
b Lăţimea secţiunii transversale a stâlpului (montantului)
C Factor de corecţie pentru moment
CµL, Valorile limită inferioară şi superioară ale factorilor de corecţie pentru coeficientul
CµH de frecare între palet şi grindă
de Deplasarea unui punct din sistemul structural produsă de acţiunea seismică de
proiectare, determinată prin analiza liniară bazată pe spectrul de răspuns de
proiectare
dg Deplasarea de proiectare a terenului
dr Deplasare relativă de nivel de proiectare
ds Deplasarea unui punct din sistemul structural produsă de acţiunea seismică de
proiectare
du Înălţimea secţiunii transversale a montantului
E Modul de elasticitate longitudinal
Ed Valoarea efectului produs de acţiunea de proiectare
ED1 Factor de modificare a spectrului de proiectare
ED2 Factor de modificare a greutăţii paletului
ED3 Factor de modificare a spectrului de proiectare
EE Efect al acţiunii seismice
EEd,G Efect al acţiunilor – altele decât cea seismică – incluse în combinaţia de acţiuni
pentru situaţia de proiectare seismică
EEd,E Efect al acţiunii seismice de proiectare
EEi Valoarea efectului acţiunii seismice datorită modului de vibraţie i
EEdx Efect al aplicării acţiunii seismice în direcţia axei orizontale x
EEdy Efect al aplicării acţiunii seismice în direcţia axei orizontale y
EEdz Efect al aplicării acţiunii seismice în direcţia axei verticale z
e Lăţimea efectivă de rezemare a plăcii de bază
e Excentricităţi
Fb Forţa seismică tăietoare de bază
Fi Forţa orizontală la nivelul i
fk Rezistenţa caracteristică a materialului
ft Rezistenţa la curgere observată la specimenul testat
fu Rezistenţa caracteristică ultimă
fy Rezistenţa caracteristică la curgere
fya Rezistenţa la curgere medie
fyb Rezistenţa la curgere de bază, egală cu fy
fy,act Rezistenţa reală la curgere a oţelului în zonele disipative
G Modul de elasticitate transversal
G Greutate totală pe o grindă
Gk Valoarea caracteristică a acţiunii permanente
g Acceleraţia gravitațională
h Înălţimea nivelului de depozitare
I Moment de inerţie axial al secţiunii transversale
6
IT Moment de inerţie la torsiune liberă al secţiunii transversale
I Moment de inerţie sectorial (la torsiune cu deplanare împiedicată)
i Raza de inerţie a secţiunii transversale
i0 Raza de inerţie polară a secţiunii transversale
K Factorul lungimii efective (al lungimii de flambaj)
k0 Rigiditatea conectorului grindă-stâlp
ks Coeficient corespunzător numărului de teste
L Lungimea grinzii
l Lungime efectivă sau lungime de flambaj
M Moment încovoietor
ME,tot Masa totală a raftului pentru analiza seismică
MRd Valoarea de proiectare a rezistenţei secţiunii transversale la moment încovoietor
mi , m j Mase în analiza spectrului de răspuns
N Forţă axială
Ncr Forţa critică de flambaj Euler
Ndb,Rd Capacitatea de rezistenţă la flambaj prin distorsiune
Nb,Rd Capacitatea de rezistenţă la flambaj
Nc,Rd Capacitatea de rezistenţă la compresiune
NEd Forţa axială de proiectare din acţiunea seismică
NEd,G Forţa axială din alte acţiuni decât cea seismică incluse în combinaţia de acţiuni
pentru situaţia de proiectare seismică
Npl,Rd Capacitatea de rezistenţă plastică de proiectare a secţiunii la forţă axială
Nu,Rd Capacitatea de rezistenţă de proiectare ultimă a secţiunii nete la forţă axială
NSd Forţa axială de compresiune din încărcări de proiectare
Pcr,E Forţa critică de flambaj pentru bara dublu articulată
Ptot Încărcarea gravitaţională totală la un anumit nivel în situaţia de proiectare
seismică
Rk Valoarea caracteristică a rezultatelor ajustate ale testelor
Rm Valoarea medie a rezultatelor ajustate ale testelor
n Număr de teste
nc Număr de stâlpi (montanţi) în lungul raftului
ns Număr de niveluri de depozitare pe grinzi (nu şi pe pardoseală)
Q Încărcare variabilă
Q Încărcare pe grindă pentru poziţionarea planificată a paletului
Qe Încărcare pe grindă pentru poziţionarea paletulului cu deviere maximă de la cea
planificată
Qk,i Valoarea caracteristică a acţiunii variabile
QP Încărcarea de proiectare din palet
QP,dat Încărcarea din palet specificată în contract
Qph Încărcare orizontală provenită din manipularea produselor
Qpv Încărcare verticală provenită din manipularea produselor
Qu Greutatea unităţii de încărcare
q Încărcare distribuită uniform
7
q Factor de comportare
q' Factor de comportare corectat
qd Factor de comportare pentru deplasări
si, sj Deplasările maselor mi, mj în modul fundamental de vibraţie
Rd Rezistenţa de proiectare a elementului
Rfy Capacitatea de rezistenţă plastică a elementului disipativ conectat
RF Factor de reducere asociat gradului de umplere a raftului
Se(T) Ordonata spectrului de răspuns elastic
Sd(T) Ordonata spectrului de răspuns de proiectare
Sve(T) Ordonata spectrului de răspuns elastic vertical
Svd(T) Ordonata spectrului de răspuns de proiectare vertical
T Perioada de vibraţie a unui sistem liniar cu 1 GLD
T1 Perioada fundamentală de vibraţie a unui sistem cu n GLD
TB, TC Limitele domeniului cu acceleraţii spectrale constante
TD Valoarea perioadei care defineşte începutul domeniului de deplasări spectrale
constante
Tk Perioada de vibraţie a modului k
V Forţă tăietoare
V Forţă verticală
Vcr Valoarea critică elastică a încărcării verticale
VEd Forţa tăietoare de proiectare în situaţia seismică
VEd,G Forţa tăietoare din alte acţiuni decât cea seismică incluse în combinaţia de acţiuni
pentru situaţia de proiectare seismică
VEd,E Forţa tăietoare de proiectare din acţiuni seismice
Vtot Forţa tăietoare seismică de nivel totală
W Modul de rezistenţă al secţiunii transversale
W Greutatea paletului
WE Greutatea paletului pentru analiza seismică
Wi, Wj Greutatea corespunzătoare maselor mi, mj
zi, zj Înălţimile de nivel ale maselor mi, mj
α Coeficient de dilatare termică a materialului
α Factor de corecţie pentru limita de curgere
α Factor al imperfecţiunilor
 Valoarea limită inferioară a factorului pentru spectrul de proiectare
A Coeficient al clasei de secţiune
 Factor de reducere a tensiunilor pentru flambaj (coeficient de flambaj)
 Deplasare
 Coeficient asociat imperfecţiunii din deplasare laterală
0 Coeficient asociat imperfecţiunii iniţiale din abaterea de la verticalitate
s Coeficient de slăbire a conectorului de la capătul grinzii
 Factor parţial de siguranţă
A Factor parţial de siguranță pentru încărcări accidentale

8
GA Factor parţial de siguranță pentru încărcări permanente
I Factor de importanţă
L Factor parţial de siguranţă pentru încărcări
M Factor de siguranţă pentru material
M0 Coeficient parţial de siguranţă pentru material
M2 Coeficient parţial de siguranţă pentru îmbinare
QA Factor parţial de siguranță pentru încărcări variabile
ov Factor de suprarezistenţă de proiectare
pb Coeficient al rezistenţelor reziduale post-flambaj
 Factor de corecţie al spectrului în funcţie de amortizare
 Coeficient de zvelteţe
 Coeficient de zvelteţe adimensional
 Coeficientul lui Poisson al contracţiei transversale
µS Coeficient de frecare între palet şi grindă
 Rotire
 Factor de sensibilitate pentru deplasarea relativă de nivel
p Parametrul capacităţii de rotire a zonei de aticulaţie plastică
 Densitatea materialului
 Coeficient de suprarezistenţă
 Coeficientul de amortizare vâscoasă, exprimat ca procent din amortizarea critică
2,i Coeficient parţial de reducere a încărcărilor variabile
 
1.4 Termeni şi definiţii
Abatere standard Termen al statisticii matematice reprezentând o măsură a gradului
(abatere medie de împrăștiere a elementelor unei mulțimi de valori, care se măsoară
pătratică) în aceeași unitate de măsură ca și datele inițiale și se raportează, de
regulă, împreună cu media.
Acţiune accidentală Acţiune în general de scurtă durată, dar de intensitate mare, cu
probabilitate redusă de apariţie pe durata de viaţă a unei structuri
Analiză globală Determinarea eforturilor şi deplasărilor pentru structura spaţială a
raftului solicitată de diferite acţiuni
Bulon de ancoraj Dispozitiv cu care se fixează placa de bază în pardoseală
Cadru transversal Cadru format pe direcţia scurtă a raftului de doi stâlpi (montanţi) şi
contravântuiri în diferite configuraţii
Clinometru Instrument cu care se determină înclinarea unui obiect față de
planul orizontal
Compartiment Zonă de depozitare la un anumit nivel într-un raft, delimitată de
două cadre transversale; în cazul rafturilor duble, această zonă
corespunde unei singure părţi a raftului
Conector la capetele Element sudat sau în alt mod integrat în grindă, având bolţuri sau
grinzii alte dispozitive care se introduc în perforaţiile stâlpilor
(montanţilor)

9
Contravântuiri Contravântuiri în planul vertical paralel cu direcţia lungă a raftului
verticale din spatele acestuia, unde nu se fac operaţii de manipulare a
produselor
Deschidere Distanţa dintre stâlpi măsurată în lungul raftului
Direcția Direcția de laminare a tablei metalice
longitudinală a rolei
Distanţier Componentă care face legătura şi fixează distanţa între cadrele
transversale ale rafturilor duble
Epruvetă Piesă de probă confecționată dintr-un anumit material, pentru a fi
supusă unor încercări în vederea determinării materialului respectiv
Grindă longitudinală Element structural orizontal care face legătura între doi stâlpi pe
direcţia lungă a raftului
Element rigidizat al Parte din secţiunea transversală conectată la restul secţiunii de-a
secţiunii lungul ambelor muchii longitudinale
transversale
Element nerigidizat Parte din secţiunea transversală conectată la restul secţiunii de-a
al secţiunii lungul unei singure muchii longitudinale
transversale
Încărcare de Încărcare datorată manipulării produselor la depozitarea şi scoaterea
poziţionare lor din raft
Încărcare unitară Încărcare corespunzătoare unui articol depozitat individual, cum ar
(standard) fi un palet, un container, o cutie sau un pachet, care poate fi
poziţionat sau retras din raft într-o singură operaţie
Încărcare pe Greutatea totală admisibilă pe o deschidere corespunzătoare tuturor
deschidere încărcărilor unitare, mai puţin cele depozitate direct pe pardoseală
Lot de oţel Cantitate de oţel cu aceleaşi specificaţii, produsă de un furnizor la
un anumit moment
Material de bază Foi de tablă plate sau în role din care se obţin elementele structurale
ale rafturilor prin laminare, îndoire sau presare
Montaj experimental Ansamblul realizat din echipamentele de încercare și măsurare și
elementele ce urmează a fi încercate
Palet Platformă orizontală rigidă pe care se grupează produsele care
formează o încărcare unitară; majoritatea paleţilor sunt din lemn,
dar pot fi şi din plastic sau oţel.
Pierdere de Deplasare laterală a structurii adăugată la abaterea iniţială de la
stabilitate verticalitate
Piston hidraulic Dispozitiv cu mișcare liniară, acționat hidraulic, utilizat pentru
inducerea unei forțe de excitație în cazul unei încercări
experimentale
Placă de bază Componentă structurală conectată la baza stâlpului pentru a permite
fixarea sa în pardoseală şi pentru a distribui încărcarea la pardoseală
Plăcuţă de egalizare Componentă aflată între placa de bază şi pardoseală care permite
aşezarea raftului la nivel
Raft simplu Raft accesibil pe o singură parte în lungul său
Raft dublu Raft accesibil pe ambele părţi în lungul său, alcătuit din două rafturi
simple aşezate spate în spate, legate prin distanţieri
Răsucire Tendinţa unui element format la rece de distorsionare bruscă a
(distorsiune) secţiunii transversale când este tăiat dintr-un element mai lung

10
Siguranță metalică Element metalic utilizat în vederea împiedicării desprinderii
accidentale a elementelor dintr-o îmbinare
Sistem de Sistem alcătuit din contravântuiri şi grinzi de legătură în plan
contravântuire orizontal, la fiecare nivel de depozitare, care nu preia încărcări din
orizontal produse şi care, împreună cu contravântuirile verticale, asigură
stabilitatea sistemului de rafturi
Specimen Element sau ansamblu de elemente extrase dintr-o structură în
vederea realizării de încercări experimentale.
Stâlp (montant) Element structural vertical având în lungul său numeroase perforaţii
egal distanţate între ele, pe care se fixează grinzile şi alte elemente
Traductor de Dispozitiv mecanic sau electric utilizat pentru măsurarea
deplasare deformațiilor
Traductor de forță Dispozitiv mecanic sau electric utilizat pentru măsurarea forțelor

11
2. CERINŢE GENERALE DE PROIECTARE
 
2.1 Generalităţi
Structurile metalice ale sistemelor de rafturi destinate depozitării mărfurilor în
depozite sau spaţii comerciale nu se încadrează în categoria structurilor de clădiri. Diferenţa
între cele două tipuri de structuri constă în domeniul de utilizare, natura încărcărilor,
dimensiunile structurale şi tipurile de elemente de rezistenţă. În cazul structurilor de rafturi
metalice, elementele de rezistenţă – grinzi, stâlpi, contravântuiri – sunt realizate, în general,
din tablă îndoită la rece. Pentru a se asigura flexibilitatea nivelurilor de depozitare, stâlpii
sunt perforaţi, ceea ce permite montarea grinzilor la diferite înălţimi.
Se pot încadra în categoria structurilor de clădiri acele structuri de rafturi care
formează şi structura de rezistenţă a depozitului. Pe lângă acţiunile specifice structurilor de
rafturi amplasate în clădiri, acestea sunt supuse şi la acţiunea vântului şi a zăpezii.
Structurile metalice de rafturi amplasate în interiorul clădirilor sunt rezemate pe
plăcile de planşeu ale acestora.
La proiectarea structurilor metalice de rafturi, pe lângă încărcările provenite din
greutatea lor proprie şi a mărfurilor depozitate se va considera şi efectul acţiunii seismice.
Aceasta se transmite fie direct, prin intermediul dalelor de beton rezemate direct pe teren,
fie prin oscilaţiile forţate ale plăcilor planşeelor de la diferite niveluri ale clădirii în care sunt
amplasate structurile de rafturi metalice. În primul caz, acţiunea seismică se stabileşte direct
prin intermediul spectrelor absolute ale acceleraţiilor de răspuns elastic dependente de
amplasament. În al doilea caz se vor stabili spectrele de răspuns de etaj corespunzătoare
răspunsului global al clădirii în care sunt amplasate structurile de rafturi. Principiile analizei
la acţiuni seismice sunt aceleaşi ca în cazul clădirilor amplasate în zone seismice, respectiv
cele conţinute în codul de proiectare P 100-1.
Ghidul de proiectare introduce o serie de aspecte particulare privind comportarea
structuri metalice pentru rafturi. Acestea se referă la:
- considerarea interacţiunii dintre structurile metalice de rafturi şi mărfurile
depozitate prin coeficienţii de corecţie ED1 , ED 2 şi ED 3 ;
- determinarea factorilor de comportare în funcţie de modul de alcătuire.
În ghidul de proiectare sunt prevăzute şi principiile de calcul privind gruparea
acţiunilor frecvente provenite din greutatea proprie a structurii rafturilor şi a mărfurilor
depozitate, din încărcările din manipulare şi din efectul imperfecţiunilor geometrice
structurale.
În acest ghid de proiectare, spre deosebire de codul de proiectare P 100-1, încărcările
care se combină cu acţiunea seismică se determină ţinând seama de lunecarea produselor
paletizate pe grinzi sau de răsturnarea acestora de pe grinzi în timpul oscilaţiilor forţate
induse de mişcarea terenului. Pe de altă parte, spre deosebire de clădiri, la care încărcarea
utilă reprezintă între 20 şi 50% din încărcările permanente, în cazul sistemelor metalice de
rafturi greutatea proprie reprezintă circa 5% din greutatea totală, în care este inclusă şi
greutatea mărfurilor depozitate. Ca urmare, distribuţia mărfurilor ca încărcări variabile va
afecta răspunsul structural sub acţiunea seismică. Deoarece posibilitatea căderii mărfurilor
de pe rafturi în timpul cutremurului poate afecta capacitatea de rezistenţă a acestora,
producând un colaps progresiv, mărfurile trebuie aşezate astfel încât să se prevină căderile
12
accidentale. Pentru a reduce mărimea forţelor de inerţie dezvoltate în timpul unui cutremur
sever se pot realiza structuri de rafturi izolate seismic, astfel încât căderile accidentale ale
mărfurilor să fie evitate.
Se au în vedere şi următoarele aspecte particulare de comportare în timpul unei
acţiuni seismice:
- răspunsul la acţiuni seismice este diferit în cele două direcţii principale ale
sistemelor de rafturi, longitudinală şi transversală;
- amortizarea structurii de oţel este majorată datorită mişcării produselor din paleţi,
lunecării produselor paletizate pe grinzi şi frecării din îmbinările semirigide dintre grinzi şi
stâlpi;
- solicitările ciclice specifice acţiunii seismice pot afecta comportarea şi capacitatea
de rezistenţă a îmbinărilor dintre grinzi şi stâlpi; modul în care se consideră aceste legături
influenţează decisiv comportarea structurii.

2.2 Amplasarea şi alcătuirea structurilor pentru rafturi metalice


În figura 2.1 se prezintă un exemplu de amplasare într-un depozit a sistemelor de
rafturi metalice şi termenii aferenţi.

Secţiune longitudinală

Vedere în plan
a - zonă de circulaţie; b - pasaj pentru persoane; c – deschidere (distanţa între montanţi în lungul
raftului); d - pasaj pentru persoane/utilaje; e - compartiment; f - nivel de depozitare;
g - zona de încărcare/descărcare produse; h - raft simplu; i - alee de circulaţie; j - raft dublu

Fig. 2.1. Amplasarea sistemelor de rafturi metalice în depozit

13
a - cadru transversal;
b - grindă longitudinală;
c - element transversal pe care reazemă
paleţii;
d - dorn de blocare pentru elementul de
conectare a grinzii pe montant;
e - conectorul capătului grinzii pe
montant;
f - placă de bază;
g - protecţie montant;
h - element de reazem pentru sprinklere;
i – stâlp (montant);
j - distanţier între cadrele transversale;
k - plăcuţe de egalizare;
l - bulon de ancoraj.

a. raft dublu

b. raft simplu

Fig. 2.2. Elementele componente ale sistemelor de rafturi metalice

În figura 2.2, a se pot identifica elementele de rezistenţă ale structurilor rafturilor


metalice, exemplificate pe un raft dublu. În figura 2.2, b se prezintă un raft simplu cu
contravântuiri în planul vertical longitudinal din spatele raftului şi în plan orizontal.
14
Sistemele de rafturi metalice pot fi clasificate în:
- structuri fără contravântuiri în plan vertical longitudinal şi în plan orizontal;
- structuri cu contravântuiri în plan vertical longitudinal şi în plan orizontal.
De regulă, în plan vertical transversal, structurile destinate depozitării produselor
paletizate sunt prevăzute cu contravântuiri transversale.
În figura 2.3 se prezintă un sistem de raft necontravântuit în plan vertical
longitudinal şi orizontal. Stabilitatea în plan vertical longitudinal este asigurată prin modul
de alcătuire a îmbinărilor dintre stâlpi şi grinzi, evitând formarea unor sisteme cinematice.

Vedere longitudinală Vedere transversală

Vedere în plan

1 – grinzi longitudinale, 2 - stâlpi (montanţi), 3 - legături la partea superioară,


4 - legături scurte (distanţieri) între rafturi, 5 – contravânturi

Fig. 2.3 Sistem de rafturi necontravântuite în plan vertical longitudinal şi în plan orizontal

În plan vertical transversal, în direcţia scurtă a rafturilor, sunt prevăzute


contravântuiri. De asemenea, în cazul rafturilor duble se prevăd şi legături scurte
(distanţieri) între rafturi, dispuse pe înălţime, eventual la fiecare nivel de depozitare. În
cazul rafturilor obţinute prin combinaţia unui raft simplu cu un raft dublu, cu zonă de trecere
între acestea, se prevăd legături transversale şi la partea superioară a rafturilor.
15
Dacă forţele orizontale provenite din acţiunea seismică sunt importante, se adoptă
sistemele de rafturi contravântuite în plan vertical longitudinal şi orizontal. Contravântuirile
dispuse în panouri în plan vertical longitudinal şi în plan orizontal trebuie să asigure
stabilitatea sistemelor de rafturi. Pentru evitarea apariţiei unor forme antisimetrice de
pierdere a stabilităţii, panourile contravântuite se vor plasa simetric în lungul sistemelor de
rafturi. Contravântuirile verticale din planul longitudinal sunt eficiente numai dacă sunt
prinse rigid de rafturi (fig. 2.4).

Vedere longitudinală Vedere transversală

Vedere în plan

1 - contravântuiri verticale, 2 – grinzi longitudinale, 3 - stâlpi (montanţi), 4 - contravântuiri transversale,


5 - legături scurte între sistemul de contravântuiri verticale şi raft, 6 - legături transversale superioare

Fig. 2.4 Sistem de rafturi cu contravântuiri în plan vertical longitudinal şi orizontal

În figura 2.5 se prezintă comportarea sistemelor de rafturi la deplasări laterale în


cazul legăturilor transversale flexibile, respectiv rigide.

16
a. legături flexibile b. legături rigide
Fig. 2.5. Comportarea sistemelor de rafturi la deplasări longitudinale
 
2.3 Criterii de regularitate structurală
Se recomandă realizarea de structuri regulate în plan şi în elevaţie din punct de
vedere geometric şi al dispunerii rigidităţii elementelor şi a maselor. Practic, este imposibil
de a imagina toate posibilităţile de dispunere a mărfurilor pentru orice configuraţie de
produse ambalate. Pentru configuraţii geometrice regulate se poate considera că şi
dispunerea maselor îndeplineşte condiţia de regularitate. Pentru cele două direcţii principale
ale sistemelor de rafturi este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) În direcţie transversală
- rigiditate regulată a cadrelor transversale;
- dispunerea diagonalelor contravântuirilor transversale pe toată înălţimea raftului;
- asigurarea unui raport mai mic decât 2 între distanţa dintre grinzi pe verticală şi
distanţa dintre pardoseală şi primul nivel de depozitare. Această condiţie poate să nu fie
respectată dacă primul nivel de depozitare se află la o înălţime mai mică de 1 m.
b) În direcţie longitudinală
- dispunerea contravânturilor verticale pe ambele feţe ale raftului sau realizarea de
sisteme de rafturi necontravântuite vertical în direcţie longitudinală; rafturile contravântuite
într-un singur plan vertical nu îndeplinesc condiţia de regularitate în plan;
- dispunerea grinzilor la acelaşi nivel pe toată lungimea raftului;
- asigurarea unui raport mai mic decât 2 între distanţa dintre grinzi pe verticală şi
distanţa dintre pardoseală şi primul nivel de depozitare. Se acceptă un raport mai mare ca 2
dacă primul nivel de depozitare se află la o înălţime mai mică de 1 m.
- dispunerea continuă a contravântuirilor verticale de la pardoseală la ultimul nivel
(fig. 2.6). În cazul în care contravântuirile sunt dispuse doar la câteva niveluri (fig. 2.7, fig.
2.8), structura de rafturi se consideră neregulată în elevaţie.

2.4 Reguli pentru proiectarea structurilor slab disipative


În cazul elementelor de rezistenţă care intră în alcătuirea structurilor de rezistenţă la
cutremur ale rafturilor metalice, materialele utilizate vor indeplini cerintele minime de
performanta privind caracteristicile acestora (a se vedea si cap.4 din FEM 10.2.08).
Pentru structuri slab disipative se vor respecta următoarele reguli:
- capacitatea de rezistenţă a elementelor componente şi a îmbinărilor acestora se
determină conform standardelor din seria SR EN 1993-1 şi SR EN 15512, în funcţie de
domeniul de comportare considerat – elastic sau plastic;
- piuliţele elementelor întinse trebuie să fie strânse corespunzător;

17
Fig. 2.6 Configuraţii regulate de contravântuiri în direcţia longitudinală

Fig. 2.7 Configuraţii neregulate de contravântuiri în direcţia longitudinală

a b
Fig. 2.8 a. Configuraţii neregulate de contravântuiri în plan şi în elevaţie;
b. Configuraţii regulate de contravântuiri în plan şi neregulate în elevaţie

- se va considera un factor de comportare q > 1,5 în cazul în care secţiunile


elementelor care participă la preluarea forţelor seismice sunt din clasa 1, 2 sau 3;
- se permit contravântuiri transversale în K, D, Z şi X fără bare orizontale între ele.
Barele comprimate şi îmbinările acestora se consideră solicitate în domeniul elastic de
comportare;
- în cazul îmbinărilor care lucrează prin forfecare realizate din şuruburi, capacitatea
de rezistenţă la forfecare trebuie să fie cu 20% mai mare decât capacitatea de rezistenţă la
strivire. Această cerinţă nu este obligatorie în cazul în care capacitatea de rezistenţă la
strivire este mai mare decât forţa tăietoare obţinută din gruparea seismică pentru un calcul
elastic, cu q = 1,0.

18
- capacitatea de rezistenţă a conexiunilor poate fi mai mică decât eforturile din
gruparea seismică obţinute pentru un calcul elastic, cu q = 1,0.

2.5 Reguli pentru proiectarea structurilor disipative


Se vor proiecta ca elemente disipative acele elemente de rezistenţă pentru care
intrarea în domeniul plastic, flambajul local sau incursiunile ciclice plastice nu produc
pierderea de stabilitate a structurii în ansamblu.
Capacitatea de rezistenţă a elementelor şi a mijloacelor de îmbinare din zonele
disipative se va realiza folosind regulile din standardele din seria SR EN 1993-1 şi SR EN
15512 asociate unui răspuns în domeniul elastic sau plastic.
Elementele nedisipative, cum ar fi stâlpii, şi îmbinările elementelor disipative trebuie
să posede suficientă capacitate de rezistenţă pentru a permite dezvoltarea deformaţiilor
plastice ciclice în elementele şi zonele proiectate ca disipative.

2.6 Condiţii de ancorare


Proiectantul plăcilor din beton în care se ancorează bazele stâlpilor structurilor de
rafturi trebuie să specifice rezistenţa de rupere şi la smulgere a ancorelor înglobate în beton.

2.7 Reguli suplimentare pentru elemente disipative


Proiectarea elementelor disipative trebuie să urmărească conceptele din codul de
proiectare P 100-1, inclusiv cerinţele de suprarezistenţă pentru elementele şi îmbinările
structurii care nu trebuie să urmeze incursiuni în domeniul plastic.

2.8 Reguli pentru conexiuni


Conexiunile elementelor disipative trebuie să posede suficientă suprarezistenţă
pentru a permite deformarea plastică a elementelor pe care le conectează. Pentru îmbinări cu
şuruburi sau cu cordoane de sudură, condiţia de suprarezistenţă se scrie sub forma:
Rd  1,1 ov R fy (2.1)
unde:
Rd este capacitatea de rezistenţă a îmbinării conform SR EN 1993-1-8;
Rfy este capacitatea de rezistenţă plastică a elementelor disipative conectate;
γov factorul de suprarezistenţă de proiectare al oţelului folosit (de regulă γov =1,25).
Şuruburile trebuie să fie din clasa 8.8 sau 10.9. Capacitatea de rezistenţă a
îmbinărilor cu şuruburi trebuie să fie cu 20% mai mare decât capacitatea de rezistenţă a
elementelor îmbinate.
Îmbinările proiectate astfel încât să contribuie la disiparea energiei induse de
acţiunea seismică trebuie să fie încercate experimental.

2.9 Reguli de alcătuire şi proiectare pentru contravântuiri concentrice


Criteriile următoare se aplică la proiectarea cadrelor transversale cu contravântuiri în
X (tipul a din fig. 5.2), precum şi a contravântuirilor verticale din direcţie longitudinală:
- deformaţiile plastice trebuie să se producă în diagonalele întinse înainte de a se
produce cedarea îmbinărilor şi flambajul grinzilor sau stâlpilor;

19
- elementele diagonale ale contravântuirilor trebuie să fie dispuse astfel încât
structura sistemului de rafturi să se comporte identic în orice direcţie considerată şi pentru
orice sens al acţiunii seismice.
Dacă pentru contravântuirile plasate în plan vertical longitudinal se folosesc
elemente plate sau cabluri întinse prin şuruburi de reglaj, atunci sunt necesari stâlpi care să
nu suporte direct acţiunea mărfurilor. Aceştia trebuie să formeze un plan vertical
contravântuit distinct.
În cazul contravântuirilor verticale în X se vor lua în considerare în calcule numai
diagonalele întinse, iar în cazul contravântuirilor în V se pot lua în calcul atât diagonalele
întinse cât şi cele comprimate.

20
3. ÎNCĂRCĂRI ŞI GRUPĂRI DE ÎNCĂRCĂRI

La calcul structurilor de rezistenţă ale rafturilor metalice se consideră efectele


acţiunilor permanente, variabile, accidentale din manipulări şi din seism, corespunzătoare
sistemelor de rafturi amplasate în clădiri.
În prezentul ghid nu se consideră acţiunile vântului şi zăpezii, specifice structurilor
amplasate în exterior, şi nu este cuprins efectul sistemelor de depozitare asupra structurii de
rezistenţă a clădirii în care sunt amplasate. Pentru aceste probleme se recomandă consultarea
SR EN 15512.

3.1 Acţiuni permanente


În categoria acţiunilor permanente intră greutatea proprie a structurilor de rafturi
metalice, precum şi greutatea eventualelor sisteme de ventilaţie, aer condiţionat, instalaţii de
sesizare şi stingerea incendiilor prinse de structura metalică.

3.2 Acţiuni variabile


Se consideră următoarele acţiuni variabile:
- greutatea produselor paletizate depozitate pe rafturi;
- efectul imperfecţiunilor provenite din modul de execuţie a cadrelor transversale,
contravântuirilor şi altor elemente structurale, din plasarea încărcărilor, etc.;
- impactul acţiunilor accidentale induse prin manipularea produselor care se
depozitează;
- acţiunea seismică.

3.3 Greutatea produselor paletizate


În analiza globală se consideră că toate rafturile sunt uniform încărcate. Greutatea
maximă a produselor paletizate se specifică de către beneficiarul sistemului de rafturi şi se
determină pe baza greutăţii specifice a produselor paletizate. Grinzile se vor proiecta la
încărcarea maximă estimată. Nu se vor considera depăşiri ale încărcărilor pe rafturi.
La proiectarea montanţilor se vor considera toate rafturile încărcate cu produse,
ipoteză care va conduce la cea mai mare solicitare a stâlpilor.
Efectul aşezării aleatoare a produselor pe rafturi poate fi neglijat dacă nu se produce
o depăşire mai mare de 12% a stării de eforturi în raport cu o încărcare simetrică a grinzilor.
În caz contrar, grinzile se calculează pentru o încărcare

Q'  Q (3.1)

în care Q este încărcarea pe grindă pentru poziţionarea planificată a paletului. Factorul de


multiplicare  depinde de raportul
Qe
 (3.2)
Q
în care Qe este încărcarea pe grindă pentru poziţionarea paletulului cu deviere maximă de la
cea planificată.

21
Dacă
  1,12   1,0
1,12    1,24   2   1,24 (3.3)
  1,24 

3.4 Efectul dinamic al poziţionării produselor paletizate


Dacă paleţii sunt aşezaţi pe rafturi cu mijloace mecanice, se va considera un efect
dinamic vertical suplimentar prin majorarea cu 25% a încărcării statice verticale permanente
care se poziţionează în cea mai defavorabilă poziţie. Cu această încărcare majorată se
calculează grinzile şi îmbinările acestora cu elementele adiacente.
În cazul bunurilor plasate manual, factorul de impact se consideră 2. Ca urmare,
încărcarea paletului depozitat manual în cea mai defavorabilă poziţie se majorează cu 100%.
Nu se consideră efectul dinamic produs prin manipularea paleţilor la proiectarea
stâlpilor (montanţilor) şi la calculul deplasărilor la SLS.
Operaţiile de manipulare pot induce şi forţe orizontale în sens transversal sau
longitudinal sistemelor de rafturi, Q ph . Aceste forţe orizontale suplimentare se introduc în
cea mai defavorabilă poziţie, dar nu simultan pe cele două direcţii.
Dacă bunurile sunt aşezate cu echipamente mecanice manipulate manual, se vor
introduce următoarele forţe orizontale:
- pentru rafturi până la 3,0 m înălţime, Q ph  0,5 kN, aplicată la orice înălţime;
- pentru rafturi cu H  6,0 m înălţime, Q ph  0,25 kN, aplicată la partea superioară a
rafturilor sau Q ph  0,5 kN, aplicată la orice nivel cu înălţimea mai mică de 3 m, alegând
situaţia cea mai defavorabilă;
- pentru rafturi cu înălţime intermediară 3,0 m  H  6,0 m , fie se aplică la partea
superioară o forţă orizontală care se obţine prin interpolarea liniară a valorilor de la cazurile
anterioare, fie se introduce o forţă orizontală Q ph  0,5 kN la orice înălţime de raft mai mică
de 3 m, în funcţie de situaţia cea mai defavorabilă.
În cazul poziţionării mecanizate automate a bunurilor, se va aplica o forţă orizontală
minimă Q ph  0,25 kN în cea mai defavorabilă poziţie şi la orice înălţime de raft. În cazul
aşezării manuale a bunurilor, se va considera o forţă orizontală Q ph  0,25 kN.
Pentru evitarea unor cazuri suplimentare de încărcare, efectul forţelor orizontale
concentrate din manipulare în direcţia longitudinală se înlocuieşte cu o forţă distribuită
uniform la toate nivelurile de rafturi, având rezultanta 2Q ph .
Pentru determinarea efectelor încărcărilor orizontale de manipulare în direcţia
transversală se vor considera situaţii de încărcare la partea superioară a raftului pentru a
obţine eforturi maxime în contravântuirile transversale, respectiv la mijlocul grinzilor pentru
a obţine momente încovoietoare maxime în raport cu axa de inerţie de minim.
De regulă, efectul forţelor orizontale suplimentare nu este considerat în analiza
globală a rafturilor, ci la dimensionarea elementelor componente ale sistemelor de rafturi.

22
3.5 Acţiuni accidentale produse prin impact
Acest tip de acţiuni este generat de mijloacele mecanice de manipulare a produselor
paletizate care, în cazul unor manevre greşite, pot lovi accidental montanţii la bază sau chiar
structura la nivelul rafturilor. Pentru a reduce efectul impactului orizontal, se asigură
protecţii suplimentare a elementelor verticale direct expuse. Astfel:
- se protejează stâlpii poziţionaţi lângă căile de acces cu manşoane metalice cu o
înălţime de circa 400 mm de la înălţimea pardoselii de rezemare;
- elementele de protecţie trebuie să fie capabile să absoarbă o energie de cel puţin
400 Nm în orice direcţie şi la orice înălţime între 0,10  0,40 m;
- elementele de protecţie trebuie să asigure un spaţiu liber faţă de montanţi, astfel
încât aceştia să nu fie afectaţi în cazul unui impact accidental;
- elementele structurale ale rafturilor aflate deasupra paleţilor trebuie să fie verificate
la o forţă verticală accidentală Apv pentru care factorul parţial de siguranţă este  A  1,0 . În
cazul plasării paleţilor cu mijloace mecanice manipulate manual, Apv  5,0 kN. În cazul
plasării paleţilor cu mijloace mecanice automate, 0,25 kN  0,5Qu  5 kN , în care Qu este
greutatea unităţii de încărcare;
- forţele orizontale produse de impactul cu montanţii se vor aplica la 0,40 m
deasupra pardoselii pe latura expusă în lungul rafturilor. În cazul mijloacelor mecanice
manipulate manual, acestea vor fi Aph  2,5 kN în direcţie transversală, spre interiorul
rafturilor, respectiv Aph  1,25 kN în direcţia longitudinală a sistemului de rafturi. În cazul
mijloacelor mecanice automate, Aph  0,5 kN atât în direcţie longitudinală, cât şi în direcţie
transversală. Aceste încărcări nu se aplică simultan.

3.6 Acţiunea seismică


Efectul acţiunii seismice poate fi neglijat dacă produsul  I ,e a g este mai mic decât
0,05g sau decât valoarea indicată în codul de proiectare la seism a clădirilor, P 100-1.
Acţiunea seismică se consideră conform P 100-1. Sistemele de rafturi metalice se
consideră elemente nestructurale.
Acțiunea seismică este descrisă prin spectrul elastic de răspuns, care este dependent
de amplasament. Spectrul elastic de răspuns este definit în P 100-1 în capitolul 3 şi în anexa
A.
Acțiunea seismică este descrisă prin două componente ortogonale în plan orizontal,
considerate independente şi definite prin același spectru de răspuns elastic, şi printr-o
componentă asociată mișcării în direcția verticală.

3.6.1 Definirea intensității acțiunii seismice. Spectrul elastic de răspuns


Conform codului P 100-1, acțiunea seismică corespunde unui interval mediu de
recurenţă IMR = 225 ani, respectiv unei probabilităţi de depăşire de 20% în 50 de ani.
Spectrul acceleraţiilor absolute de răspuns elastic definit conform P 100-1 cu
următoarele relaţii se consideră valabil şi pentru sistemele de rafturi metalice:

23
 T
0  T  TB   S e T   1  2,5  1  a g
 TB 
TB  T  TC   S e T   2,5a g
TC (3.4)
TC  T  TD   S e T   2,5 a g
T
TT
TD  T  5s   S e T   2,5 C 2D a g
T
în care:
S e T  reprezintă spectrul acceleraţiilor absolute de răspuns elastic
T reprezintă perioada de vibraţie elastică a sistemului cu un grad de libertate
echivalent
TB este limita inferioară a domeniului cu răspuns spectral constant în acceleraţii
TC   este limita superioară a domeniului cu răspuns spectral constant în acceleraţii
TD   este limita inferioară a domeniului în care răspunsul spectral elastic în viteze este
constant
ag este accelerația terenului pentru proiectare, în funcție de amplasament
  este factorul de corecţie a răspunsului elastic spectral în acceleraţii absolute,
dependent de fracţiunea din amortizarea critică a materialului,

10 (3.5)
  0,55
5  0
unde:
0   este fracțiunea din amortizarea critică exprimată în procente a materialului din
care este alcătuit sistemul de rafturi (de regulă, pentru rafturi din oţel cu conexiuni
10
semirigide, conform FEM 10.2.08,  0  0,03 şi    1,118 ).
53
Hazardul seismic este exprimat prin acceleraţia de vârf a terenului în amplasament
(ag), ale cărei valori sunt prezentate în capitolul 3 şi în anexa A ale codului de proiectare
seismică pentru clădiri, P 100-1. Perioadele de colţ TB , TC şi TD sunt indicate în acelaşi cod
şi în tabelul 3.1 de mai jos.
Tabelul 3.1 Perioade de colț
TC [sec] 0,7 1,0 1,6
TB [sec] 0,14 0,2 0,32
TD [sec] 3 3 2

În cazul în care sistemele de rafturi sunt aşezate la niveluri superioare cotei


terenului, se va utiliza spectrul de etaj pentru răspunsul elastic în acceleraţii absolute.
Spectrele de etaj trebuie să fie furnizate de proiectantul clădirii în care se vor amplasa
rafturile.

24
3.6.2 Factorul de importanţă şi de expunere la cutremur, γI,e , pentru sistemele de rafturi
Intervalul mediu de recurenţă poate fi modificat prin intermediul factorului de
importanţă  şi de expunere la cutremur. De regulă, pentru un interval mediu de recurenţă de
225 de ani,  I ,e  1,0 .
Dacă nu sunt cerințe speciale prin conţinutul temei de proiectare, factorul de
importanţă pentru sistemul de rafturi se alege conform tabelului 3.2 şi exemplului din fig.
3.1. Beneficiarul lucrării poate specifica atât clasa de importanţă şi de expunere, cât  şi
perioada de utilizare a sistemului de rafturi. În cazul acţiunii seismice, perioada minimă de
exploatare a sistemului de rafturi nu poate fi mai mică de 30 de ani. De regulă, factorul de
importanţă al sistemului de rafturi nu poate fi mai mare decât cel al clădirii în care este
amplasat.

Tabelul 3.2 Valori ale factorului de importanţă-expunere  I ,e  pentru sistemele de rafturi


Factor de importanţă-
Clasa de
expunere
importanţă- Descriere depozit
Perioada de exploatare
expunere
50 de ani 30 de ani (2)
Rafturi din spații comerciale și din
I 1,5 (2)
depozite accesibile publicului
Publicul nu are acces în zonele de
II 1,2 (2)
depozitare
Condiţii standard de depozitare, inclusiv
III 1,0 0,84
în zona de sortare a mărfurilor
Operaţiile de depozitare sunt
IV automatizate 0,8 0,67
Gradul de acces al publicului este redus (1)
Observaţii:
(1) - Condiţiile standard de depozitare presupun numai accesul persoanelor autorizate şi al
persoanelor care manipulează produsele depozitate;
- Spaţiul de depozitare cu un grad redus de acces este deservit de cel mult 5 lucrători
prezenţi simultan în spaţiul de depozitare;
- Aria de depozitare este fie aria închisă de pereţii perimetrali ai depozitului, dacă
aceştia există, fie aria ocupată de structurile rafturilor la care se adaugă aria
corespunzătoare unei lăţimi egale cu dublul valorii maxime a înălţimii rafturilor sau a
înălţimii la care ajung produsele depozitate, măsurată de la planşeul pe care reazemă rafturile;
- Se pot prevedea clase de importanţă şi de expunere superioare clasei I dacă riscul asociat
condiţiilor de lucru o impun.
(2) - Factorul de importanţă nu poate fi micșorat pentru sistemele de rafturi din clasele de importanţă şi
de
expunere I şi II.
(1) Zona de sortare / cu condiții standard de depozitare
2 – clasa III de importanţă-expunere
(2) Depozit cu operaţii automatizate / grad de acces redus
1 – clasa a IV-a de importanţă-expunere

Fig. 3.1. Exemplu de stabilire a valorii factorului de importanţă


25
3.6.3 Spectrul de proiectare la acțiuni seismice în plan orizontal
Interacțiunea dintre produsele paletizate, precum şi capacitatea de absorbţie a
energiei prin deformaţiile plastice ale elementelor metalice componente, dar şi natura
conexiunilor dintre acestea permit reducerea spectrului elastic de răspuns. Această reducere
se obţine prin modificarea spectrului de proiectare din P 100-1 cu factorii ED1 şi E D 3 ,
conform paragrafului 3.6.5. Spectrul de proiectare definit în P 100-1 se obţine prin
reducerea spectrului elastic de răspuns cu factorul de comportare q , care exprimă
ductilitatea şi amortizarea structurii rafturilor de depozitare.
Spectrul de proiectare S d T  pentru componentele orizontale ale mişcării seismice
se defineşte cu relaţiile:
 T  2,5 
0  T  TB   S d T    I ,e 1     1 a g
 TB  q 
2,5
TB  T  TC   S d T    I ,e a g
q
(3.6)
2,5 TC
TC  T  TD   S d T    I a g   d a g
q T
2,5 TC TD
TD  T  5s   S d T    I a g   d a g
q T2
în care:
q este factorul de comportare;
 I ,e   este factorul de importanţă şi de expunere atribuit sistemului de rafturi;
βd  este un factor care defineşte limita inferioară a valorii spectrale normalizate. Se
recomandă βd=0,2, valoare care corespunde la o forţă seismică de proiectare minimă
de cca 20% din forţa de inerţie de corp rigid asociat sistemului de rafturi cu
încărcările caracteristice corespunzătoare combinaţiei seismice.

3.6.4 Componenta verticală a acțiunii seismice


Spectrul de proiectare corespunzător componentei verticale a acțiunii seismice,
S vd T  , se exprimă cu aceleaşi relaţii ca şi spectrul de proiectare pentru componentele
orizontale ale acţiunii seismice, în care acceleraţia terenului în amplasament se înlocuieşte
cu 0,7ag ,  iar perioadele de colţ se evaluează conform P 100-1 cu relaţiile TBv  0,1TCv , 
TCv  0,45TC şi TDv  TD .   Componenta verticală a acțiunii seismice se va utiliza în mod
obligatoriu pentru elementele din fig. 3.2.

3.6.5 Parametrii de proiectare pentru efectul acțiunii seismice


Observarea comportării structurilor de rafturi la cutremure, precum şi experimentele
de laborator efectuate în SUA şi Europa, au pus în evidenţă o comportare mai bună a
structurilor de rafturi decât cea estimată prin calcule.

26
Fenomenele observate au fundamentat introducerea şi cuantificarea coeficienţilor de
modificare a efectelor acţiunii seismice, E D 1 , E D 2 şi ED3 . Aceşti coeficienţi s-au stabilit prin
încercări experimentale în laborator, observaţii in situ şi prin judecăţi inginereşti.
Spectrul de proiectare redus, utilizat pentru calculul structurilor de rezistenţă ale
rafturilor metalice, se obţine cu relaţia:

Sd ,red T   ED,1ED,3Sd T  (3.7)


în care:
Sd T este spectrul de proiectare definit în secţiunea 3.6.3;

ED,1  şi ED,3   sunt factori de reducere a spectrului de proiectare Sd T , astfel încât
ED,1ED,3  0,4 .

(a) Console
(b) Grinzi pe care reazemă stâlpi
(c) Stâlpi adiacenți elementelor de la punctele
anterioare

Fig. 3.2. Elementele principale de rezistenţă care


trebuie verificate la acţiunea seismică verticală

Factorul E D ,3 ţine seama de comportarea dinamică a structurilor de rafturi metalice


observată în timpul testelor pe mese vibrante şi ulterior unor cutremure. Valoarea acestui
factor depinde de mărimea coeficientului de echivalență între sistemul de rafturi cu mai
multe grade de libertate dinamică și sistemul cu un grad de libertate dinamică, de mărimea
fracțiunii de amortizare critică, și se consideră:
2
1,0  E D ,3  (3.8)
3
Factorul E D ,1   exprimă posibilitatea lunecării paletului pe grinzile structurii raftului
în timpul mişcării seismice şi depinde de:
- intensitatea acțiunii seismice;
- numărul de niveluri cu încărcări, masa totală şi flexibilitatea sistemelor de
rafturi exprimate prin perioada dominantă de vibrație în direcția considerată;
- forţa maximă orizontală care poate fi transmisă de palet la grinzile pe care reazemă,
exprimată în funcţie de coeficientul de frecare.
Dacă lunecarea paletului pe grinzi este împiedicată prin diferite metode, se consideră
E D ,1  1,0 . Dacă paletul poate luneca pe grinzi, factorul E D ,1  se determină cu relaţia

27
  
E D ,1  max 0,4; S g  0,2  1,0                  (3.9)
 S e T1  
în care
S este coeficientul de frecare între palet şi grindă;
T1   este perioada fundamentală de oscilaţie a structurii în direcţia de calcul;
S e T1    este ordonata spectrului elastic de răspuns pentru o amortizare de 3%.
Coeficientul de frecare depinde de materialul din care este alcătuit paletul şi de tipul
de acoperire a grinzii (vopsea, galvanizare, etc.). Nu au fost determinate experimental
diferenţe între coeficientul de frecare stabilit la acţiuni statice şi, respectiv, dinamice. În
tabelul 3.3 se prezintă valorile de referinţă ale coeficientului de frecare  S , în funcţie de
tipul de palet şi de condiţiile de depozitare.

Tabel 3.3 Valori de referinţă recomandate pentru coeficientul de frecare palet-grindă


Coeficientul de frecare
Materiale în contact Mediu ambiant
de referință  S
Grinzi metalice cu orice tip de acoperire
– Condiţii de depozit 0,37
Palet din lemn
Grinzi metalice cu orice tip de acoperire
– Condiţii de depozit 0,15
Palet din plastic sau metal
Grinzi metalice cu orice tip de acoperire
– Depozitare la rece 0,30
Palet din lemn
Grinzi metalice cu orice tip de acoperire
– Depozitare la rece 0,10
Palet din plastic sau metal
Grinzi metalice cu orice tip de acoperire Depozit frigorific
0,10
– Palet din lemn Palet umed

Posibilitatea lunecării paleţilor în plan orizontal pe grinzi trebuie evaluată


considerând accelerația la fiecare nivel şi folosind un coeficient de frecare redus,
C L  S (3.10)
în care
2
C L   0,67
3
este un factor care limitează inferior valoarea coeficientului de frecare.
Pentru verificările locale ale grinzilor longitudinale din efectul acţiunii seismice în
plan orizontal se consideră că forţa orizontală nu depăşeşte valoarea
FH  C H  SW (3.11)
în care W reprezintă greutatea paletului acceptată la proiectarea raftului, iar CH   este un 
factor care limitează superior coeficientul de frecare,

28
3 (3.12)
CH   1,5
2
Se pot folosi şi alte valori pentru  S , C L şi C H dacă acestea sunt determinate
experimental.
La proiectarea sistemului de rafturi, componenta orizontală a mişcării seismice se
determină pentru o greutate a paletului egală cu
WE  RF  E D 2  QP , dat (3.13)
în care:
RF este un factor de reducere în funcţie de gradul de umplere a raftului, precizat de
beneficiar;
ED 2   este un factor de modificare a greutăţii paletului ca efect al mişcării nesolidare a
acestuia sau a conţinutului său faţă de sistemul de rafturi (mişcarea în antifază a
mărfurilor granulare sau nelegate, efecte de rotiri în plan vertical, etc.). Valoarea
acestuia se alege din tabelul 3.4;
QP ,dat   este greutatea încărcării etalon stabilită pentru un compartiment al raftului, pentru
calculul cadrelor transversale ale sistemului de rafturi sau pentru proiectarea
globală în direcţie longitudinală (a se vedea SR EN 15512). Această valoare este
furnizată de beneficiar.
Practic, ED 2 modifică perioada de oscilaţie a structurii în plan orizontal. Pentru calculul
structurii raftului în direcţie longitudinală, RF  0,8 , iar pentru calculul în direcţie
transversală, RF  1,0 .
Tabel 3.4 Valori ale factorului de modificare a greutăţii paletului
Modul de depozitare Exemple de mărfuri depozitate ED 2
Mărfuri congelate (depozitate la rece)
Compact / Legat Produse în cutii de tablă 1
Bobine şi hârtie în role
Produse de dimensiuni mici în comparație cu dimensiunile
Slab paletului, depozitate în număr mare pe paleţi, inclusiv 0,8
produse solidarizate prin înfăşurare cu folie
Produse care se pot mişca uşor în cutii (de exemplu,
Rar / Nelegat 0,7
materiale granulare)
Lichid Recipiente umplute cu lichid 1,0

3.6.6 Efectul poziției centrului de greutate al paletului


În funcţie de direcţia considerată pentru acţiunea mişcării seismice, în calcule trebuie
să se respecte următoarele reguli:
a) Acţiune seismică în direcţie transversală
La evaluarea perioadei de vibraţie şi la calculul elementelor de rezistenţă se va ţine
seama de faptul că centrele de greutate ale maselor mărfurilor depozitate pe rafturi se află la
o înălţime e deasupra grinzilor, aşa cum se arată în figura 3.3.
Pentru simplificarea calculelor este permis ca masele să fie considerate la nivelul
grinzilor, cu condiţia introducerii unui coeficient de corecţie care să ţină seama de poziţia
excentrică a centrului de greutate al mărfurilor depozitate, la toate elementele implicate.

29
Acest coeficient se obţine pe baza unui calcul comparativ între cadrul transversal având
masele plasate în centrele de greutate şi acelaşi cadru având masele la nivelul grinzilor.
b) Acţiune seismică în direcţie longitudinală
În cazul sistemelor de rafturi care au mai puţin de 5 deschideri în direcţia lungă se va
considera poziţia excentrică a centrului de greutate al mărfurilor în raport cu nivelul
grinzilor (fig. 3.4). Dacă sistemul de rafturi are mai mult de 5 deschideri, se poate neglija
efectul poziţiei excentrice a centrelor de greutate a maselor depozitate.
Nu se va considera în calculele la acţiunea seismică efectul poziţionării excentrice a
paleţilor în condițiile respectării toleranţelor acceptabile.
Nu se consideră în gruparea seismică acţiunea simultană a efectului dinamic produs
de manipularea mărfurilor pe verticală sau în plan orizontal, efectele termice,
imperfecţiunile generale şi impactul produs de manipularea accidentală.

Gn
Gne/b
e nivel n Gn/2 Gn/2
Gn-1
Gn-1e/b
e Gn-1/2 Gn-1/2
Gn-2
e Gn-2/2 Gn-2/2 Gn-2e/b

Fig. 3.3. Efectul poziţiei centrului de greutate la determinarea


forţelor seismice static echivalente

Fig. 3.4. Considerarea poziţiei excentrice a produselor paletizate la determinarea


forţelor seismice static echivalente în direcţia longitudinală

3.7 Reguli de combinare a acţiunilor şi factori parţiali de siguranţă


Greutatea proprie a produselor depozitate şi imperfecţiunile globale ale sistemelor de
rafturi se consideră într-o acţiune, iar încărcările din poziţionarea paleţilor se consideră
separat, în altă acţiune.
Imperfecţiunile globale şi încărcările din poziţionarea paleţilor se combină simultan
într-o singură direcţie. Nu se consideră efectul celor două tipuri de acţiuni simultan în două
direcţii.

30
3.7.1 Combinarea acţiunilor la starea limită ultimă (ULS)
Cazul cel mai defavorabil de combinare se obţine din:
- considerarea celei mai defavorabile acţiuni variabile,
  G Gk   Q Qk ,1 (3.14)
- considerarea tuturor acţiunilor variabile defavorabile care pot apărea simultan,
  G Gk  0,9  Q Qk ,i
i 1
(3.15)

- proiectarea pentru acţiuni accidentale,


  GAGk    Q Qk ,i   A Ak
i 1
(3.16)

- proiectarea pentru acţiunea seismică,


  GAGk ""  QA  2, j Qk , j "" AE ,d
j 1
(3.17)

în care:
Gk  valoarea caracteristică a acţiunilor permanente
Qk ,1  valoarea caracteristică a unei încărcări variabile
Qk ,i    valori caracteristice ale încărcărilor variabile i care pot apărea simultan
AE , d    valoarea de proiectare a acţiunii seismice
Ak    valoarea caracteristică a unei încărcări accidentale
G    factor parţial de siguranţă pentru încărcări permanente
Q    factor parţial de siguranţă pentru încărcări variabile
 QA    factor parţial de siguranţă pentru acţiuni variabile (  QA  1,0 la acţiunea
seismică)
A   factor parţial de siguranţă pentru încărcări accidentale
 GA    factor parţial de siguranţă pentru încărcări permanente la acţiunea seismică
""    semnul cel mai defavorabil pentru combinaţia efectelor din acţiunea seismică
 2, j    factor parţial de reducere a acţiunilor variabile
  2,1  1,0 pentru mărfuri
  2, 2  1,0 pentru încărcări pe planşee în spaţiile de depozitare
  2,3  1,0 pentru planşee şi încărcări pe spaţiile de circulaţie

3.7.2 Combinarea acţiunilor la starea limită de serviciu (SLS)


Valorile de proiectare ale acţiunilor la care sunt supuse sistemele de rafturi în
exploatare curentă se vor considera mărimile caracteristice ale acestora. Factorii parţiali de
siguranţă din primele două relaţii de combinare aferente ULS se consideră egali cu 1.
În tabelul 3.5 se indică factorii parţiali de siguranţă pentru combinaţiile de acţiuni
aferente celor două stări limită.

31
Tabel 3.5 Factori parţiali de siguranţă 
Starea Starea limită
Acţiuni limită ultimă de serviciu
ULS SLS
Încărcări permanente;  G
 cu efect nefavorabil 1,3 1,0
 cu efect favorabil 1,0 1,0
Încărcări variabile;  Q
 încărcări paletizate 1,4 1,0
 încărcări din manipulări 1,4 1,0
 alte încărcări utile 1,5 1,0
Încărcări accidentale, inclusiv
acţiunea seismică
 A 1,0
  GA 1,0
  QA 1,0

Statistic, în cazul încărcărilor paletizate, incertitudinea privind greutatea paleţilor


este mai mică decât în cazul încărcărilor aferente clădirilor. Ca urmare, factorii parţiali de
siguranţă au valori mai mici decât cei prezenţi în CR 0, specifici clădirilor.
Cea mai mare incertitudine o reprezintă interacţiunea cu echipamentele de încărcare.
Aceste efecte produse de încărcările accidentale şi de manipularea paleţilor pe rafturi trebuie
considerate suplimentar încărcărilor gravitaţionale provenite din greutatea produselor
depozitate pe rafturi.
Se vor efectua verificări la răsturnare pentru cazul în care rafturile sunt goale şi se
produce o încărcare orizontală din manipularea paleţilor, în cea mai defavorabilă situaţie. Se
verifică ancorajele în pardoseală pentru această situaţie care poate produce smulgerea lor.
În cazul structurilor de rafturi legate de structura clădirii în care acestea sunt
amplasate, se va avea în vedere efectul reciproc de interacţionare.

32
4. CERINŢE PENTRU ELEMENTELE DE REZISTENŢĂ
 
4.1 Cerinţe de material
Valorile caracteristice ale oţelurilor folosite pentru confecţionarea sistemelor de
rafturi sunt rezistenţele nominale ale acestora. Oţelurile/tablele formate la rece utilizate
trebuie să respecte cerinţele minime din standardele de proiectare SR EN 1993-1-1, tabel
3.1, respectiv din SR EN 1993-1-3, tabel 3.1.a şi 3.1.b, precum şi din standardele de
execuţie SR EN 1090-1+A1 şi SR EN 1090-2+A1.
Oţelurile utilizate trebuie să îndeplinească cerinţele minime de performanţă şi
condiţiile din standardul de proiectare SR EN 15512 în ceea ce priveşte caracteristicile de
îndoire şi rezisţentele (valoarea raportului dintre rezistenţa caracteristică ultimă şi rezistenţa
caracteristică de curgere f u f y  1,05 ).
Valorile nominale pentru f y şi f u se determină, astfel:
f y  Reh şi f u  Rm (4.1)
unde Rm este rezistenţa medie la întindere
Reh este rezistenţa superioară de curgere.

Pentru caracteristicile mecanice elastice ale oţelului se folosesc valorile:


- E  210000 N/mm2 pentru modulul de elasticitate longitudinal;
E
- G  81000 N/mm2 pentru modulul de elasticitate transversal;
21   
-   0,3 pentru coeficientul Poisson al contracţiei transversale;
-   12 10 6 grad C 1 pentru coeficientul de dilatare termică;
-   7850 kg/m 3 pentru densitate.

Se pot folosi şi alte oţeluri ale căror caracteristici fizico-mecanice, obţinute prin
teste, satisfac cerinţele minime de performanţă prevăzute de standardele de proiectare a
structurilor de rafturi metalice. Proprietăţile mecanice se determină prin testare pe cel puţin
100 de eşantioane a căror vârstă nu trebuie să depăşească 12 luni de la data prelevării lor.
Dacă nu se specifică clasa oţelului sau dacă materialul de bază nu poate fi testat, se
vor folosi următoarele rezistenţe caracteristice la curgere f yb , minime:
- oţel laminat la cald 200 N/mm2
- alte oţeluri 140 N/mm2
Dacă este necesar, se va determina rezistenţa la curgere medie f ya pentru
elementele de rezistenţă, cu relaţiile din SR EN 1993-1-3.
Regulile de proiectare acceptate pentru structurile de rafturi metalice sunt valabile
pentru grosimi de table cuprinse între 0,5 şi 8 mm. Toleranţele dimensionale, de grosime,
lăţime şi de verticalitate sunt prevăzute în SR EN 15512.
Pentru îmbinările elementelor de rezistenţă se vor folosi şuruburi din clasa 8.8 sau
10.9.

33
4.2 Excentricităţi. Abateri. Îmbinări
La calculul sistemelor de rafturi trebuie să se ţină seama de excentricităţile provenite
din dezaxările elementelor. Acestea pot fi neglijate dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii:
b
e  , c1  2b , c 2  1,5d u
2
notaţiile fiind cele din fig. 4.1 şi 4.2. Se vor considera, de asemenea, excentricităţile între
montanţi şi grinzi. Acestea pot fi neglijate dacă e  0,25d u (fig. 4.3).

a - grinda; b - lăţimea secţiunii montantului; c - axele contravântuirilor; e - distanţa de la nodul


contravântuirii
la partea superioară sau inferioară a grinzilor sau distanţa între nodurile contravântuirilor;
c1, c2 - distanţa de la planşeu la cel mai de jos nod din sistemul de contravântuire

Fig. 4.1 Excentricităţi ale contravântuirilor din planul vertical longitudinal

e ≤ 1,5du

e ≤ du
du

c - axele elementelor; du - înălţimea secţiunii montantului; e - excentricităţi între nodurile contravântuirilor;


c2 - distanţa de la planşeu la cel mai de jos nod al sistemului de contravântuire

Fig. 4.2 Excentricităţi ale contravântuirilor cadrelor transversale

34
du

du – înălţimea secţiunii montantului; e – excentricitate pe direcţie transversală

Figura 4.3 Excentricitatea între montant şi grindă

Abaterile elementelor de rezistenţă de la axa rectilinie nu vor depăşi 1/400 din


lungimea lor. Abaterea de la verticală a montanţilor nu trebuie să depăşească 1/350 din
înălţimea lor.
Abaterile prin rotirea capetelor elementelor nu vor depăşi 1o în cazul secţiunilor
simetrice şi, respectiv, 1,5o în cazul secţiunilor nesimetrice.
Îmbinările dintre contravântuiri şi montanţi se vor realiza prin şuruburi.
Se vor lua măsuri de prevenire a desprinderii grinzilor de montanţi în cazul unor
încărcări accidentale de jos în sus, provenite din manipulări greşite ale paleţilor.

35
5. CALCULUL GLOBAL PENTRU STRUCTURI METALICE DE RAFTURI

5.1 Generalităţi
Pentru structurile spaţiale ale rafturilor din oţel destinate depozitării produselor
paletizate se parcurg următoarele etape de calcul:
‐ determinarea eforturilor;
‐ verificarea elementelor de rezistenţă componente.
Modelul şi ipotezele de calcul trebuie să reflecte comportarea structurală la stările
limită acceptate. Se vor verifica secţiunile transversale, elementele de rezistenţă, nodurile şi
reazemele. Conexiunile şi elementele de rezistenţă trebuie să îndeplinească condiţia
E d  Rd , în care:
Ed este efectul de proiectare (efort sau deplasare) obţinut din combinaţiile de încărcări;
Rd este capacitatea de rezistenţă a elementului sau îmbinării sau deplasarea admisibilă,
Rd  R  f k /  M  .

5.2 Metode de analiză


Metoda calculului modal cu spectre de răspuns este metoda de referinţă pentru
calculul efectelor acţiunii seismice. Modelul de calcul consideră o comportare elastic-liniară
pentru elementele componente. Având în vedere comportarea sistemelor de rafturi și a
produselor paletizate depozitate în acestea, se va folosi un spectru de proiectare redus
Sd,red(T) în funcție de amplasamentul clădirii pe teritoriul ţării şi, dacă este cazul, spectrul de
proiectare asociat mişcării verticale.
În cazul acţiunilor statice din încărcări permanente se vor folosi grupările de
încărcări corespunzătoare stărilor limită considerate, SLS sau ULS.

5.3 Metode de calcul la acţiunea seismică


Acţiunea seismică se determină conform P 100-1, capitolul 3 şi anexa A.

5.3.1 Cerinţe fundamentale şi criterii de performanţă


La proiectarea structurilor de rafturi metalice amplasate în zone seismice se va ţine
seama de următoarele:
- trebuie evitat colapsul general sau local al structurii de rafturi în cazul acţiunii
seismice de proiectare. Structura trebuie să îşi păstreze integritatea şi să posede suficientă
capacitate de rezistenţă după un cutremur, astfel încât să nu fie pusă în pericol siguranţa
oamenilor în spaţiile adiacente structurii de rafturi. Starea limită ultimă este asociată
convenţional colapsului. Structurile sistemelor de rafturi trebuie să fie ductile şi să aibă
suficientă capacitate de rezistenţă;
- întrucât nu sunt prevăzute cerinţe privind limitarea avariilor, după un eveniment
seismic major, beneficiarul sistemelor de rafturi trebuie să efectueze un control pentru
verificarea integrităţii acestora. Deplasarea mărfurilor depozitate nu constituie o avarie;
- eventuala deplasare a mărfurilor pe rafturi, datorată lunecării paleţilor pe grinzile
de rezemare, conduce la modificarea răspunsului structural. Această deplasare poate
produce reducerea forţelor de inerţie orizontale, dar poate provoca şi avarii globale sau
locale în urma căderii produselor paletizate de pe rafturi. Acest fenomen se controlează prin
36
intermediul celor trei factori – ED,1 şi ED,3, care modifică valorile spectrului de proiectare, şi
ED,2, care modifică masa.

5.3.2 Principii de modelare


Se acceptă reducerea structurii spaţiale a sistemelor de rafturi la o serie de
substructuri cu următoarele condiţii:
- fiecare subsistem (cadrele transversale, contravântuirile din planul vertical
longitudinal) trebuie analizat individual la acţiunea seismică aferentă;
- fiecare subsistem trebuie calculat considerând toate elementele rezistente la seism
cu masele aferente substructurii (contravântuirile verticale din planul din spatele rafturilor,
contravântuirile orizontale şi cadrele transversale conectate).
Se vor considera cele mai defavorabile poziţii ale maselor, în funcţie de situaţia de
încărcare:
- încărcarea totală a rafturilor;
- numai ultimul nivel încărcat;
- oricare altă combinaţie de dispunere a mărfurilor care conduce la eforturi maxime
în elementele structurii.
La calculul cadrelor transversale, corespunzător unei analize locale, de subsistem,
trebuie găsită cea mai defavorabilă situaţie de încărcare care solicită elementele cadrului. Ca
urmare, trebuie folosite toate variantele de încărcare.
Calculul la acţiunea seismică în direcţia longitudinală a sistemelor de rafturi este un
calcul global şi cea mai defavorabilă situaţie se întâlneşte când încărcările sunt aplicate la
toate nivelurile.
Se va stabili situaţia cea mai defavorabilă de încărcare a stâlpilor care poate produce
smulgerea bazei de rezemare a stâlpilor din ancorajele din pardoseală. Se poate considera că
stâlpii care fac parte din sistemul de contravântuiri din planul vertical longitudinal sunt
solicitaţi numai de 30% din încărcarea totală.
În capitolul 10 al codului de proiectare P 100-1 se indică următoarele situaţii de
încărcare pentru calculul masei supuse acţiunii seismice:
- greutatea proprie a rafturilor plus 2/3 din încărcarea capabilă proiectată, aplicată la
toate nivelurile de depozitare;
- greutatea proprie a rafturilor plus încărcarea capabilă proiectată aplicată la ultimul
nivel de depozitare.
Codul prevede un factor de importanţă şi de expunere egal cu 1,5 pentru sistemele de
rafturi amplasate în spaţii accesibile publicului. Specificaţiile sunt valabile pentru rafturi cu
elemente laminate din oţel cu legături rigide, plasate la nivelul terenului, la cota ±0,00 sau
mai jos.
În cazul rafturilor cu elemente de rezistenţă din tablă îndoită la rece, cu conexiuni
semirigide şi montanţi perforaţi, nu se aplică prevederile din P 100-1.
La modelarea sistemelor de rafturi metalice se vor respecta regulile de analiză
globală din SR EN 15512, coroborat cu SR EN 1993-1-1/SR EN 1090-2+A1 şi în prezentul
ghid. Rigidităţile conexiunilor grindă-stâlp şi ale legăturii de prindere în pardoseală (placa
de bază), pentru solicitare în direcţie longitudinală se vor determina prin încercări
experimentale conform SR EN 15512.

37
Factorul de corecţie a spectrului elastic de proiectare care ţine seama de amortizarea
structurală poate fi:
-   1 , pentru care se obține o forţă seismică mai mare, care va impune o rigiditate
mai mare şi va conduce la o capacitate de rezistenţă plastică mai mare;
-   1 , pentru care se obţin valori reduse ale forţei seismice şi, implicit, rigiditate şi
capacitate de rezistenţă plastică a elementelor de rezistenţă mai mici.
Pentru ambele valori ale lui η se va considera un factor de comportare q  2 .
În cazul folosirii de contravântuiri numai cu diagonale întinse de tip cablu, în
modelare trebuie considerate numai diagonalele active. Se va ţine seama de excentricităţile
de montaj dintre elemente precum şi de elementele de legătură dintre sistemul de rafturi şi
montanţii sistemului de contravântuiri verticale din spatele structurii rafturilor metalice. De
asemenea, se vor considera toate contravântuirile din cadrul transversal, precum şi efectul
produs de excentricităţile şi natura îmbinărilor dintre elemente.
Efectul de ordinul II depinde de mărimea maximă a coeficientului de sensibilitate
asociat deplasării relative de nivel, care se defineşte cu relaţia:
Ptot d r (5.1)

Vtot h
unde:
θ este coeficientul de sensibilitate al deplasării relative de nivel calculat pentru modul
fundamental (raportul dintre momentul încovoietor suplimentar produs de forţa axială de
nivel şi momentul încovoietor produs de forţa tăietoare de nivel);
Ptot este încărcarea totală gravitaţională plasată deasupra etajului considerat pentru calculul
lui θ în combinația care conţine acţiunea seismică;
dr este deplasarea relativă de nivel de proiectare, calculată ca diferenţă a deplasărilor
laterale de la partea superioară şi inferioară a nivelului de depozitare considerat obţinute
prin calcul de ordinul I sub acţiunea forţelor seismice;
h este înălţimea nivelului de depozitare;
Vtot este forţa tăietoare de nivel corespunzătoare acţiunii seismice.
Coeficientul sensibilităţii deplasării relative de nivel se poate calcula, ca alternativă,
cu relaţia:
qPtot
 (5.2)
Pcr , E
în care
Pcr,E este forţa critică de flambaj ideal elastic (poate fi aproximată conform SR EN 15512,
anexele B, C şi G);
q este raportul dintre ordonata spectrului elastic de răspuns cu  = 3% şi ordonata
spectrului de proiectare modificat,
S e (T1 ) (5.3)
q 
S d , red (T1 )
T1 este perioada în modul fundamental de oscilaţie liberă.

38
În toate situaţiile în care
 I ,e a g  0,1g (5.4)
trebuie îndeplinită următoarea condiţie:
Ptot
 0,5 (5.5)
Pcr , E
În funcție de valoarea lui  se recomandă următoarele:
- dacă   0,1, efectul de ordinul II poate fi neglijat;
- dacă 0,1    0,3 , efectul de ordinul II se aproximează prin multiplicarea
1
valorilor eforturilor şi deplasărilor obţinute printr-un calcul de ordinul I cu factorul .
1
Dacă în calculul automat se folosesc matricele geometrice ale elementelor, efectuând astfel
un calcul neliniar geometric, atunci corecţia nu mai este necesară;
- pentru   0,3 trebuie realizat un calcul explicit de ordinul II. Nu este
1
recomandată amplificarea efectelor de ordinul I cu factorul în acest caz, deoarece
1
rezultatele tind să fie exagerate. Pentru q  2 se va realiza o analiză biografică postelastică
sau un calcul bazat pe deplasări mari (analiză geometric neliniară echivalentă). Pentru
q  2 , dacă se efectuează un calcul modal cu spectre de răspuns, răspunsurile modale
trebuie amplificate datorită efectelor de ordinul II.
- dacă   0,5 şi q  2 se va realiza o analiză dinamică neliniară (time-history) cu
deplasări mari în care se va considera comportarea neliniară a materialului şi a conexiunilor
dintre elemente;
- în cazul analizelor time-history, la care răspunsul structural se obţine prin
integrarea directă a ecuaţiilor de mişcare, este necesară realizarea a minim 3 analize cu
accelerograme diferite, compatibile cu spectrul de răspuns elastic. Dacă se folosesc cel puţin
7 accelerograme, răspunsul de proiectare se obţine prin medierea valorilor obţinute pentru
fiecare accelerogramă utilizată. În caz contrar, în calculele de proiectare se vor folosi cele
mai defavorabile valori ale răspunsurilor obţinute.
Pot fi folosite şi alte metode de analiză descrise în P 100-1. În tabelul 5.1 se prezintă
metodele de calcul recomandate în funcţie de mărimea coeficientului θ.

5.3.3 Metoda de calcul cu forţe laterale


Metoda se aplică structurilor regulate care pot fi calculate prin intermediul a două
modele plane independente aflate în două direcţii ortogonale şi al căror răspuns nu este
influenţat de contribuţia modurilor superioare de vibraţie.
Perioadele fundamentale trebuie să îndeplinească condiţiile:

T1  TC (5.6)

T1  1,5 s (5.7)

39
Tabel 5.1 Metode de analiză pentru evaluarea răspunsului seismic al sistemelor de rafturi
q2 q2
θ Metoda de Metoda de
Efecte de ordinul II Efecte de ordinul II
analiză analiză
  0,1 Neglijabile Neglijabile
Metoda Pot fi incluse direct în
Pot fi incluse direct forţelor laterale calculele automate
în calculele automate sau (analiză geometric
Metoda
(analiză geometric metoda de neliniară) sau indirect
0,1    0,3 forţelor
neliniară) sau calcul modal prin amplificarea
laterale sau
indirect prin cu spectre de efectului acţiunii seismice
metoda de
amplificarea răspuns 1
calcul modal cu factorul
efectului acţiunii 1
cu spectre de
seismice cu factorul Metoda de calcul biografic conform
răspuns
0,3    0,5 1
(cu excepţia P 100-1, anexa D sau metoda de calcul cu
1 deplasări mari
cazului   0,3 ) Analiza time-history incluzând neliniarităţi
  0,5
de material şi geometrice

Forţa tăietoare de bază se calculează pentru fiecare direcţie principală cu relaţia


Fb  S d ,red (T1 ) M E ,tot (5.8)
în care:
T1 este perioada fundamentală de vibraţie pentru modul de translaţie în direcţia
considerată;
Sd,red este ordonata din spectrul redus de proiectare asociată perioadei fundamentale T1 din
planul respectiv;
ME,tot este masa totală considerată.
Perioadele de vibraţie se determină prin metode de rezolvare a ecuaţiilor de mişcare
liberă (analiză modală) şi nu pe baza expresiilor simplificate pentru calculul perioadei
fundamentale aplicate la clădiri.
W
Forţa seismică de bază se distribuie ca forţă orizontală la toate masele mi  i
g
considerate în calcul. Mărimea forţelor orizontale de la nivelul rafurilor, corespunzătoare
primului mod propriu de vibraţie, se determină cu relaţia:
sW
Fi  Fb n i i
(5.9)
 s jW j
j 1

în care:
Fi este forţa orizontală la nivelul i;
Fb este forţa seismică tăietoare de bază;
si, sj sunt componentele vectorului propriu în modul fundamental de oscilaţie liberă
asociate maselor mi, mj;
Wi, sunt greutăţile aferente maselor mi, mj.

40
Wj
O alternativă de calcul al forţelor orizontale de la nivelul rafturilor este considerarea
unei distribuţii liniare a forţei tăietoare de bază pentru prima formă de oscilaţie liberă,
conform relaţiei
zW
Fi  Fb n i i
(5.10)
 z jW j
j 1

în care
zi,zj sunt coordonatele pe verticală ale maselor mi, mj faţă de baza de rezemare a
sistemului de rafturi, care de regulă se consideră la nivelul planşeului.

5.3.4 Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns


Pentru structurile regulate în plan şi pe verticală, analiza se poate reduce la studiul a
două modele plane, câte unul pe fiecare direcţie principală. În cazul în care structurile nu
respectă criteriile de regularitate, se va utiliza un model spaţial. În această situaţie, acţiunea
seismică de proiectare se va aplica în toate direcţiile orizontale principale relevante.
Simultan, se aplică acţiunea seismică pe direcţia ortogonală direcţiei principale, efectuând-
se combinaţiile de rigoare.
În analiza modală se vor considera toate modurile de vibraţie relevante, astfel încât:
- să fie antrenată cel puţin 90% din masa totală care intervine în acţiunea seismică;
- să fie considerate toate modurile cu o masă modală efectivă mai mare de 5%
din masa totală considerată în acţiunea seismică;
- să fie inclus cel puţin un mod de răsucire în cazul structurilor neregulate în plan.
În analiza spaţială se va considera un număr minim k de moduri de vibraţie astfel
încât:
k 3 n (5.11)
Tk  0,2 s (5.12)
unde:
k este numărul de moduri de vibraţie considerate;
n este numărul de niveluri încărcate;
Tk este perioada de vibraţie a ultimului mod k considerat.
Două moduri de vibraţie i şi j pot fi considerate independente dacă perioadele
acestora îndeplinesc condiţia:
T j  0,9Ti (5.13)
Dacă modurile considerate în analiză sunt independente între ele, valoarea maxima
EE a efectului acţiunii seismice se poate determina prin regula SRSS (radical din suma
pătratelor),
EE   E Ei2 (5.14)
unde
EE este efectul acţiunii seismice (eforturi, deplasări);
EEi este valoarea efectului acţiunii seismice corespunzătoare modului i de vibraţie.

41
Dacă nu este îndeplinită condiţia (5.13), se vor aplica proceduri mai exacte de
combinare a răspunsurilor maxime, cum ar fi metoda CQC (combinare pătratică completă).
5.3.5 Metoda de calcul în domeniul deplasărilor mari
Dacă factorul de comportare şi coeficientul sensibilităţii deplasării relative de nivel
au valori q  2 şi   0,3 , atunci se aplică metoda de calcul cu deplasări mari, respectând
următoarele reguli:
- forţele orizontale se obţin prin metoda forţelor laterale. Paşii de încărcare se
incrementează folosind multiplicatorul de încărcare KL care variază de la zero la valoarea
maximă cel puţin egală cu q K L  q  ;
- forţele verticale rămân constante pe tot intervalul de analiză;
- se consideră comportarea neliniară a materialelor şi a conexiunilor;
- în cazul structurilor neregulate în plan se efectuează analizele spaţiale,
cu incrementarea simultană a încărcării de proiectare în două direcţii ortogonale. În acest
caz nu este permisă suprapunerea de efecte, ci se aplică regulile de combinare de la punctul
5.3.6.

5.3.6 Combinarea răspunsurilor generate de componentele orizontale şi verticală ale


acţiunii seismice
Componentele orizontale ale acţiunii seismice se aplică simultan în două direcţii
ortogonale. Răspunsul pentru fiecare direcţie se obţine cu relaţiile :
E Edx ""0,3E Edy (5.15)
0,3E Edx "" E Edy (5.16)
în care
“+” înseamnă „se combină cu”
EEdx este efectul acţiunii seismice aplicate pe direcţia orizontală x;
EEdy este efectul aceleiaşi acţiuni seismice aplicate pe direcţia orizontală y.
Semnele efectelor celor două componente orizontale ale acţiunii seismice se
combină astfel încât să se obţină cel mai defavorabil răspuns.
Pentru verificarea acelor elemente de rezistenţă care pot fi afectate de componenta
verticală a acţiunii seismice se vor utiliza relaţiile:
0,3E Edx ""0,3E Edy "" E Edz (5.17)
E Edx ""0,3E Edy ""0,3E Edz (5.18)
0,3E Edx "" E Edy ""0,3E Edz (5.19)
unde
EEdz este efectul componentei verticale a acţiunii seismice.

5.3.7 Calculul deplasărilor


În cazul structurilor disipative, deplasările produse de acţiunea seismică se pot
calcula simplificat folosind deplasările rezultate din analiza elastică cu forţe reduse:
d s  qd d e (5.20)
unde
ds este deplasarea inelastică produsă de acţiunea seismică;

42
de este deplasarea produsă de acţiunea seismică corespunzător unui calcul elastic liniar şi
cu spectrul de proiectare redus;
qd este factorul de comportare pentru calculul deplasărilor; se poate considera, în mod
simplificat, qd  q .

5.3.8 Reguli pentru proiectarea sistemelor de rafturi amplasate în zone seismice


Sistemele de rafturi metalice pot fi proiectate ca sisteme disipative sau slab
disipative. În tabelul 5.2 se prezintă domeniile valorilor de referinţă ale factorului de
comportare în cele două concepte de proiectare.

Tabel 5.2 Tipuri de structuri şi valorile factorilor de comportare pentru sistemele de rafturi
Domeniul valorilor de referinţă
Tip structură
pentru factorul de comportare q
Structură slab disipativă q2
Structură disipativă q2

Valoarea factorului de comportare q depinde de tipul structural folosit şi de


clasificarea secţiunilor transversale ale elementelor structurale, conform SR EN 1993-1.
La proiectarea structurilor disipative se va asigura posibilitatea dezvoltării
deformaţiilor plastice în elementele şi zonele proiectate ca disipative, înaintea altor zone
care trebuie sa rămână în domeniul elastic în timpul acţiunii seismice. Pentru aceasta,
- rezistenţa la curgere maximă efectivă a oţelului din zonele disipative trebuie să
îndeplinească condiţia
f y , max  1,1 ov f y (5.21)
unde
γov este factorul de suprarezistenţă al oţelului. Dacă nu este specificat, se acceptă
γov=1,25;
fy este rezistenţa nominală la curgere a oţelului.
- se determină rezistenţa efectivă la curgere a oţelului în zonele disipative, fy,act, pe
baza încercărilor la întindere, iar factorul de suprarezistenţă se determină cu relaţia:
f
 ov  factor y ,act (5.22)
fy
în care factor  1,0 pentru profile laminate la cald şi 1,1 pentru profile formate la rece.
În documentaţia de proiectare trebuie să se specifice rezistenţa la rupere a oţelului şi
a sudurilor, precum şi cea mai joasă temperatură de exploatare care poate fi acceptată în
cazul acţiunii seismice pentru a evita ruperile casante.

5.3.8.1 Tipuri de structuri şi factorii de comportare


Pentru sistemele de rafturi metalice se acceptă următoarele tipuri de structuri:
- cadre pure, la care forţele seismice sunt preluate prin deformaţii de încovoiere ale
elementelor de rezistenţă şi ale îmbinărilor;

43
- cadre cu contravântuiri centrice, la care forţele seismice sunt preluate de elementele
de rezistenţă solicitate axial, iar zonele disipative sunt localizate în principal în diagonalele
întinse.
Pot fi acceptate şi alte mecanisme de disipare a energiei. Capacitatea structurii de a
disipa energie este considerată prin factorul de comportare q, ale cărui valori de referinţă
sunt date în tabelul 5.3. În cazul sistemelor de rafturi care nu respectă criteriile de
regularitate în plan şi în elevaţie, factorul q trebuie redus cu 20%.
Sistemele de rafturi conectate la structura de rezistenţă a clădirii se vor proiecta
respectând prevederile din codul P 100-1.

Tabel 5.3 Reguli de proiectare a cadrelor transversale ale sistemelor de rafturi


Factor de
Valoarea de siguranţă şi/sau
Tipul de
Reguli de detaliere referinţă a reguli de
cadru Descrierea tipului de
pentru elementele factorului proiectare pentru
transversal cadru transversal
disipative de contravântuiri şi
(fig. 5.2)
comportare conexiunile
acestora
diagonale întinse
a.1 Contravântuiri cu
diagonale întinse 2,0 sau 4,0 a se vedea cap. 6
conexiunile diagonalelor
active

a.2 Contravântuiri cu
a
diagonale întinse slab disipative 2,0 1,0
active
a.3 Contravântuiri cu
diagonale întinse şi slab disipative 1,5 1,0
comprimate
Cadre cu legături transversale, care pot fi considerate disipative dacă îndeplinesc
b
condiţiile cadrelor pure; în caz contrar q=1,0
c Cadru parţial contravântuit 1,0 1,0
Cadre cu
d, e, f, g contravântuiri în Z, D, slab disipative 1 sau 1,5 1,5
K, X
Cadre cu contravântuiri excentrice cu disipare
d1 4,0
de energie în elementele orizontale
În cazul cadrelor cu diagonale întinse şi comprimate, slab disipative (a.3),
contravântuirile orizontale trebuie să fie proiectate la 50% din forţa orizontală de forfecare
din cadru.
În cazul contravântuirilor în X cu elemente diagonale întinse active se poate lua q =
4, dacă sunt respectate cerinţele de ductilitate din cap. 6. Dacă disiparea de energie se
realizează numai la baza cadrului, se poate considera q = 2, ca în cazul unui pendul inversat.
Pentru cazurile în care q = 1,5, se va aplica un factor de siguranţă egal cu 1,5 la toate
contravântuirile şi conexiunile acestora. Se vor considera efectele excentricităţilor produse
de conexiuni conform SR EN 15512.

44
Structurile de rafturi necontravântuite în plan vertical în direcţia longitudinală, se vor
contravântui în planul vertical transversal şi în plan orizontal. Pentru rafturile cu până la 5
niveluri de grinzi se va prevedea un set de contravântuiri orizontale la ultimul nivel de sus,
la fiecare cel puţin 10 deschideri. Dacă sistemul de rafturi are mai mult de 5 niveluri de
grinzi, se vor dispune la fiecare cel puţin 10 deschideri seturi de contravântuiri orizontale la
fiecare nivel de depozitare (fig. 5.1).
În figura 5.2 se prezintă diferite tipuri de cadre transversale.

a. raft simplu

b. raft dublu

Fig. 5.1 Poziţionarea contravântuirilor orizontale la sistemele de rafturi


fără contravântuiri în planul vertical longitudinal

45
Zone disipative
în elementele
orizontale

de legătură între stâlpi)


contravântuiri în X cu

elemente transversale
Cadru Vierendeel (cu
elemente orizontale

contravântuiri în D

contravântuiri în K

contravântuiri în X
contravântuiri în Z

disipative în Z
contravântuiri
contravântuit
Cadru parţial
Cadru cu

Cadru cu

Cadru cu

Cadru cu

Cadru cu

Cadru cu
a b c d e f g d1
Fig. 5.2 Dispunerea contravântuirilor în cadrele transversale

5.3.8.2 Cadre pure


În cadrele pure, se pot dezvolta articulaţii plastice în grinzi, în conexiunile grindă-
stâlp, la baza stâlpilor şi, eventual, în stâlpii de la ultimul nivel. Pentru sisteme slab
disipative, valoarea minimă a factorului de comportare este q = 1,5.
Se consideră q = 2 dacă se prevede cel puţin un şurub pentru asigurarea conexiunii
grindă-stâlp, dispus pe faţa longitudinală a stâlpului şi plasat mai sus de centrul de greutate
al grinzii.
Se consideră un factor de comportare q > 2 dacă:
- zonele disipative sunt localizate numai în elementele de rezistenţă, atunci zonele
nedisipative şi conexiunile elementelor disipative trebuie să aibă suficientă suprarezistenţă
pentru a permite dezvoltarea deformaţiilor plastice ciclice în elementele disipative.
- zonele disipative sunt localizate numai în conexiuni, atunci elementele de
rezistenţă trebuie să aibă suficientă suprarezistenţă pentru a permite dezvoltarea
deformaţiilor plastice ciclice în conexiuni.
Sunt permise îmbinări disipative semirigide şi/sau cu rezistenţă limitată dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
- îmbinările au capacitate de rotire suficientă în raport cu deformaţiile plastice
rezultate în analiza globală. Trebuie demonstrat prin teste la încărcări ciclice din încovoiere
că îmbinările au capacitatea de a disipa energie prin bucle histeretice stabile;
- efectul deformaţiilor îmbinărilor asupra driftului global este considerat prin
realizarea de analize statice sau dinamice neliniare;
- elementele de rezistenţă conectate prin aceste îmbinări sunt stabile la stările limită
ultime.

46
5.3.8.3 Contravântuirile din planul vertical longitudinal
În general se consideră contravântuiri diagonale centrice în care diagonalele întinse
sunt elemente disipative. Se pot utiliza şi alte tipuri de contravântuiri care trebuie calculate
cu metodele din P 100-1.
Contravântuirile din planul vertical longitudinal pot fi plasate într-un plan apropiat
aflat în spatele sistemului de rafturi (fig. 5.3) sau simetric în plane situate în faţa şi spatele
raftului, pentru a asigura regularitatea structurală.
Proiectarea contravântuirilor verticale şi a elementelor de rezistenţă în direcţia
longitudinală trebuie realizată pe baza factorului de comportare şi a regulilor precizate în
tabelul 5.4, considerând că încărcarea se aplică la toate nivelurile.
Cadrele transversale conectate prin contravântuiri orizontale se vor proiecta
considerând factorul de comportare şi regulile specificate în tabelul 5.3, considerând
excentricitatea maximă a poziţionării maselor în plan (raft simplu încărcat complet sau raft
dublu încărcat total doar pe o parte).
În modelare se va introduce poziţia exactă a contravântuirilor verticale din spatele
rafturilor şi a legăturilor cu stâlpii. Dacă legăturile transversale nu posedă suficientă
rigiditate pentru a prelua o parte din forţa seismică considerată, se va neglija efectul
sistemului de contravântuire verticală.
Dacă elementele de legătură nu trebuie să aibă incursiuni în domeniul plastic, atunci
acestea trebuie înzestrate cu suficientă suprarezistenţă specifică elementelor nedisipative.
Plan contravântuiri

Legături între sistemul


de rafturi şi sistemul de
verticale

contravântuiri din planul


vertical din spatele acestuia

Contravântuiri în
Contravântuire plan orizontal
verticală
Stâlp (montant) al sistemului
Contravântuiri ale de contravântuire din planul
cadrului transversal vertical din spatele raftului

Fig 5.3 Dispunerea contravântuirilor

5.3.9 Factori de comportare pentru sisteme disipative şi slab disipative

5.3.9.1 Sisteme disipative


Pentru contravântuiri la care numai diagonalele întinse sunt disipative, factorul de
comportare se consideră q = 4.
Pentru contravântuiri cu diagonale întinse şi comprimate, se consideră următorii
factori de comportare:

47
- q = 2,5 pentru secţiuni din clasele 1 şi 2;
- q = 2,0 pentru secţiuni din clasele 1, 2 şi 3.
Contravântuirile orizontale trebuie să rămână în domeniul elastic.
În cazul în care sistemul de rafturi nu posedă contravântuiri verticale în direcţie
longitudinală, contravântuirile orizontale se vor proiecta la o forţă orizontală în direcţie
longitudinală de cel puţin 0,5 kN pentru fiecare plan orizontal contravântuit.

5.3.9.2 Sisteme slab disipative


Pentru contravântuirile în X din panourile verticale din spatele rafturilor (fig. 5.3) se
vor considera factorii de comportare şi regulile de proiectare din tabelul 5.4.
Dacă se folosesc elemente plane (platbande) drept contravântuiri diagonale, acestea
se prevăd cu elemente de cuplare cu şurub şi cârlig la ambele capete, care au rolul de a
menţine întinse elementele plane, motiv pentru care trebuie controlate periodic.

Tabel 5.4 Reguli de proiectare pentru contravântuirile verticale din planul longitudinal
Configuraţie q Reguli de detaliere
Diagonale întinse active şi elemente
2,0 -
orizontale comprimate
Diagonale întinse şi comprimate cu Se consideră efectul excentricităţilor
1,5
elemente orizontale comprimate conexiunilor conform SR EN 15512

48
6. CALCULUL ŞI PROIECTAREA ELEMENTELOR ŞI PRINDERILOR
STRUCTURILOR METALICE DE RAFTURI ASISTATE DE EXPERIMENT

6.1 Introducere
Sistemele de rafturi trebuie să fie stabile la acţiunile corespunzătoare combinaţiilor
la starea limită ultimă – ULS, să nu se răstoarne, iar lunecarea lor în raport cu pardoseala să
fie împiedicată prin conectori potriviţi.
La calculul structurilor metalice de rafturi trebuie să se ţină seama de o serie de
factori care sunt foarte greu, uneori imposibil de implementat în metodele analitice folosite
pentru calculul barelor cu pereţi subţiri uzuale.
În condiţiile în care nu pot fi precizate, prin proiectare, proprietăţile elementelor
structurale şi performanţa/calitatea elementelor structurale, acestea se determină pe bază de
încercări de laborator. Rezultatele experimentale permit validarea rezultatelor analitice sau
performanţa practică a elementului, componentei sau ansamblului, în general.
Rezultatele obţinute trebuie să respecte cerinţele minime de performanţă prevăzute
în standardele de proiectare SR EN 1993-1-1, SR EN 1993-1-3 şi SR EN 1993-1-5, precum
şi standardele de execuţie SR EN 1090+A1 şi SR EN 1090-2+A1 pentru cazul specific al
structurilor metalice de rafturi.
Rafturile metalice sub formă de kit-uri utilizate vor fi însoţite de declaraţia de
performanţă/declaraţia de conformitate, precum şi de instructiunile şi informaţiile de
siguranţă potrivit legislaţiei în vigoare.
Declaraţiile emise de producător au la bază, în conformitate cu specificaţiile tehnice
de produs aplicabile (standarde, evaluări tehnice/agremente tehnice, etc.), rezultatele
înscrise în rapoartele de încercări efectuate periodic şi cele obţinute urmare controlului în
fabrică, efectuat potrivit legislaţiei în vigoare.
Capacitatea de rezistenţă a elementelor obţinută din încercări se determină pe baza
valorii medii determinate prin încercări experimentale. Pentru rafturile care nu se
comercializează sub formă de kituri însoţite de documentaţia susmenţionată emisă de către
producător, respectiv pentru rafturile care nu se realizează pe scară industrială ca produse de
serie, valoarea medie se determină pe baza încercării a cel puţin 3 (trei) specimene identice,
în condiţiile în care nu se observă o abatere mai mare de 15%. Dacă abaterea este mai mare
de 15%, numărul de specimene identice încercate trebuie să fie de minim 7 sau trebuie
crescut până la obţinerea până la scăderea acesteia cu 15%.
La montarea kiturilor/execuţia rafturilor metalice trebuie avute în vedere
instrucţiunile furnizate de producătorul produsului finit, respectiv trebuie verificate
conformitatea proprietăţilor de material/elemente componente cu specificaţiile desenelor de
execuţie.

6.2 Determinarea proprietăţilor secţiunii transversale


Dimensionarea elementelor perforate necesită efectuarea de încercări experimentale,
dar se pot aplica şi metode analitice sau numerice prin metoda elementului finit pentru
determinarea comportării elementelor cu perforaţii. În situaţiile în care o procedură adecvată
de analiză se arată a fi suficientă, aceasta poate înlocui, sau reduce, numărul de încercări
experimentale.

49
În funcţie de etapa de calcul, se folosesc următoarele caracteristici geometrice ale
secţiunilor transversale:
- caracteristicile secţiunii brute - sunt proprietăţile secţiunii transversale calculate
fără considerarea efectului perforaţiilor sau al flambajului local. Acestea se folosesc, de
obicei, în calculul global pentru determinarea eforturilor şi deplasărilor. Pentru modelare,
axa longitudinală a elementelor se va considera ca fiind linia centrelor de greutate;
- caracteristicile secţiunii nete - sunt proprietăţile secţiunii transversale obţinute prin
reducerea caracteristicilor secţiunii brute datorită efectului perforaţiilor;
- caracteristicile secţiunii eficace - sunt proprietăţile secţiunii transversale calculate
ţinând seama de efectul voalării secţiunii. Aceste proprietăţi sunt folosite în calculul de
rezistenţă şi pot fi calculate pentru elementele ce nu conţin perforaţii. Pentru elementele
perforate, proprietăţile secţiunii eficace se determină prin încercări de laborator.
În cazul în care dimensiunile, numărul şi dispunerea perforaţiilor pe montanţi produc
o slăbire majoră a momentului de inerţie, se va ţine seama de aceste caracteristici reduse şi
în analiza globală.

6.2.1 Efectul colţurilor rotunjite


Conform SR EN 1993-1-3, în cazul secţiunilor transversale cu colţuri rotunjite,
lăţimile geometrice ale pereţilor plani bp se măsoară din mijlocul axelor mediane a
elementelor de colţ adiacente peretelui, aşa cum se prezintă în figura 6.1.

Fig. 6.1 Influenţa rotunjirii colţurilor asupra lăţimilor


plane de perete, bp, ale secţiunii transversale

Se pot calcula fără a ţine seama de racordările la colţuri şi de reducerile produse de


perforaţii sau de lăţimea eficace a elementelor componente ale secţiunilor transversale
comprimate următoarele caracteristici geometrice, aferente secţiunii brute:
IT – momentul de inerţie pentru solicitarea de torsiune uniformă (liberă)
Saint-Venant;
I – momentul de inerţie sectorial
yc – coordonata centrului de forfecare (de încovoiere-răsucire) faţă de centrul de
greutate al secţiunii brute;
i y , iz – razele de inerţie în raport cu axele y şi z;
i0 – raza de inerţie polară în raport cu centrul de forfecare.
50
Celelalte proprietăţi ale secţiunilor transversale trebuie calculate ţinând seama de
influenţa colţurilor rotunjite, conform paragrafului 5.1 din SR EN 1993-1-3.
Majoritatea secţiunilor formate la rece au pereţi subţiri şi raze mici. Din acest motiv,
în practică, pentru determinarea proprietăţilor secţiunii transversale se foloseşte o secţiune
idealizată, pentru care materialul este considerat ca fiind concentrat în linia mediană a
secţiunii, iar colţurile rotunjite sunt înlocuite de intersecţii de elemente drepte.
În figura 6.2 este prezentată idealizarea unui profil ”C” format la rece.

Toate razele
interioare = t

Fig. 6.2 Secţiune ”C”

În figura 6.3 este exemplificat efectul razei interioare asupra ariei şi a momentului de
inerţie pentru un profil ”C” format la rece.

Grosimea t [mm] Grosimea t [mm]


Fig. 6.3 Efectul razei interioare asupra proprietăţilor geometrice
pentru un profil ”C” format la rece

În general, pentru a evita supraestimarea ariei şi a momentului de inerţie, influenţa


rotunjimii colţurilor se consideră conform SR EN 1993-1-3, după cum urmează:
≅ , 1 (6.1a)
≅ , 1 2 (6.1b)
≅ , 1 4 (6.1c)

0,43 90 (6.1d)

unde
– aria secţiunii transversale
, – aria secţiunii transversale idealizate (cu colţuri drepte)
, – lăţimea porţiunii drepte i, în secţiunea cu colţuri drepte (fig. 6.4)
– momentul de inerţie al secţiunii
51
, – momentul de inerţie al secţiunii cu colţuri drepte
– momentul de inerţie sectorial al secţiunii
, – momentul de inerţie sectorial al secţiunii cu colţuri drepte
– unghiul dintre două elemente plane ale secţiunii, în grade
– numărul de elemente plane al secţiunii
– numărul de elemente curbe (colţuri rotunjite) al secţiunii
– raza internă a elementului curb j.
Reducerea secţiunii dată de relaţia (6.1)  se poate aplica şi în calculul proprietăţilor
eficace ale secţiunii dacă lăţimea pereţilor plani este măsurată între punctele de intersecţie
ale liniilor lor mediane.

Secţiunea idealizată
Secţiunea reală
(cu colţuri drepte)

Fig. 6.4 Aproximarea secţiunii transversale

6.2.2 Efectul perforaţiilor


Pentru elementele supuse la compresiune, efectul perforaţiilor se va determina prin
testare în laborator. Pentru elementele întinse se va ţine seama de dispunerea perforaţiilor
după cum urmează:
- în cazul golurilor nedecalate caracteristicile secţiunii se determină pentru secţiunea
transversală netă, cu lăţimea netă ∑ şi grosimea t a tablei, unde este numărul
golurilor, iar este diametrul golurilor circulare, respectiv lăţimea dreptunghiului în care se
înscriu golurile de altă formă. Pentru exemplu prezentat în figura 6.5.a, aria netă a secţiunii
este dată de , 3 2 ;
- în cazul golurilor decalate, aria netă este valoarea minimă dintre aria secţiunii
transversale nete minime, determinată ca mai sus, şi aria minimă obţinută scăzând din aria
în cazul golurilor decalate, aria netă este valoarea minimă dintre aria secţiunii brute aria
golurilor întâlnite de orice linie frântă definită de dispunerea în zig-zag a golurilor şi
adăugând de n ori termenul /4 , unde n este numărul segmentelor înclinate pe traseul
ales, s este distanţa între două goluri în lungul elementului, iar p este distanţa între două
goluri în direcţie transversală. Distanţa dintre goluri se măsoară între centrele lor de
greutate. În exemplul din figura 6.5.b, aria netă este valoarea minimă dintre , ,

3 , , , 2 şi , , 3 2 4 ;
- în cazul golurilor înclinate, secţiunea netă corespunde secţiunii brute redusă prin
proiectarea golurilor pe secţiunea transversală, aşa cum se indică în figura 6.5.c.
52
a. goluri nedecalate
 

b. goluri decalate
 

c. goluri înclinate

Fig. 6.5 Tipuri de perforaţii

6.2.3 Efectul voalării


Elementele cu secţiune transversală deschisă solicitate la compresiune îşi pot pierde
stabilitatea prin:
- voalare;
- flambaj prin distorsiune;
- flambaj prin încovoiere-răsucire.
În cazul elementelor cu perforaţii, comportarea acestora trebuie determinată prin
teste.
Elementele cu pereţi subţiri solicitate la compresiune sunt predispuse la flambaj
local.
Caracteristicile geometrice ale unor astfel de secţiuni deschise vor corespunde
lăţimilor eficace ale elementelor individuale comprimate din clasa 4 de secţiuni.
Caracteristicile eficace se folosesc pentru calculul capacităţilor de rezistenţă şi se vor
calcula pentru elementele neperforate în acord cu SR EN 1993-1-3 sau se vor determina prin
teste pe elemente scurte de montanţi. Elementele cu perforaţii se vor proiecta pe bază de
teste.
Elementele comprimate fără perforaţii pot fi considerate total eficace dacă raportul
lăţime pe grosime se încadrează în următoarele limite, în funcţie de rezemarea pereţilor
secţiunii:

53
- 1,28 pentru elemente rezemate pe două laturi,

- 0,42 pentru elemente rezemate pe o singură latură.


Nu se va considera flambajul local pentru elementele supuse la compresiune
uniformă dacă raportul bp/t este mai mic decât valorile limită din tabelul 6.1.

6.2.4 Efectul distorsiunii secţiunii transversale


Pentru elementele de lungime intermediară, frecvent întâlnite la stâlpii sistemelor de
depozitare paletizată, flambajul prin distorsiune este critic în cele mai multe cazuri. Ca
urmare, capacitatea de rezistenţă a montanţilor cu perforaţii se va determina prin încercări
experimentale.

Tabel 6.1 Valori limită pentru raportul bp/t în funcţie de limita de curgere
fy Valori limită pentru bp/t
[N/mm2] Element rezemat pe 2 laturi Element rezemat pe o latură
220 39,5 13
235 38 12,5
250 36,5 12
275 35 11,5
280 35 11
320 32 10,5
350 31 10
355 31 10
360 30 10
400 29 9
420 28 9
460 27 9
500 26 8

În cazul elementelor comprimate fără perforaţii pot exista două situaţii de flambaj
prin distorsiune:
- distorsiune controlată de reborduri simple (fig. 6.6.a);
- distorsiunea generală a secţiunii (fig. 6.6.b).
Pentru secţiunile care au mai mult de 4 îndoituri şi pentru care flambajul prin
distorsiune nu este controlat de reborduri simple, capacitatea secţiunii trebuie determinată
prin analiză care să includă imperfecţiunile elementului sau prin teste de laborator.
Pentru aceste elemente este indicată o analiză de ordinul II care se poate realiza cu:
- elemente finite (FEM);
- fâşii finite (FSM);
- teoria grinzii generalizate (GBT).

54
 b p

t t
           
 b p

a. Distorsiune controlată de reborduri simple

b. Distorsiunea generală a secţiunii

Fig. 6.6 Tipuri de flambaj prin distorsiune

Deoarece flambajul prin distorsiune depinde în mare măsură de condiţiile de


rezemare de la capete, acestea trebuie modelate corect în analizele numerice sau realizate
conform realităţii în testele experimentale.
În figura 6.7 sunt prezentate modurile de flambaj împreună cu lungimea de semiundă
aferentă pentru un profil ”C” cu pereţi subţiri, format la rece.

Fig. 6.7 Curba de flambaj pentru un profil tip ”C”

Se poate observa că în cazul flambajului prin distorsiune, lungimea de semiundă este


mai mare decât lungimea corespunzătoare flambajului local. Ca urmare, flambajul prin
distorsiune nu poate fi identificat prin încercări pe elemente scurte de montanţi („stub-
columns” – stâlpi a căror lungime este suficient de mică pentru a nu se produce flambajul
global, dar suficient de mare pentru a avea aceleaşi tensiuni reziduale ca şi stâlpii reali). Mai
mult, dacă modul de cedare al unui specimen scurt seamănă cu cedarea datorită flambajului
55
prin distorsiune, lungimea specimenului nu este suficientă pentru determinarea forţei
minime de flambaj prin distorsiune.

6.2.5 Calculul şi dimensionarea secţiunilor la voalare şi la flambajul prin distorsiune


Standardul SR EN 1993-1-3 nu prezintă prevederi clare asupra calculului la flambaj
prin distorsiune, dar se poate dezvolta o procedură de calcul pe baza specificaţiilor
prezentate pentru elementele cu rigidizări intermediare sau marginale solicitate la
compresiune. Această procedură se bazează pe presupunerea că rigidizarea, intermediară sau
de margine, se comportă ca un element comprimat rezemat continuu pe mediu elastic.
Rezemarea are o rigiditate care depinde de condiţiile de rezemare şi de rigiditatea la
încovoiere a elementelor plane adiacente şi care se poate determina aplicând o încărcare
egală cu unu pe lungime aşa cum se prezintă în figura 6.8.
Rigiditatea la rotire, Cθ, este dată de rigiditatea la încovoiere a inimii profilului.
Rigiditatea K a rigidizării se determină cu relaţia:
/ (6.2)
unde
δ – deplasarea rigidizării sub acţiunea forţei egale cu unu, u.

Fig. 6.8 Determinarea rigidităţii K în conformitate cu prevederile SR EN 1993-1-3

Efortul unitar critic de flambaj pentru un element lung comprimat rezemat pe mediu
elastic, pentru care lungimea critică de semiundă este liberă să se dezvolte, este dat de
relaţia:
 2 EI s I
 cr   s 2 K 2
As  2
As  (6.3)
unde
şi – sunt aria şi momentul de inerţie al zonei eficace a rigidizării, în
conformitate cu prevederile SR EN 1993-1-3, exemplificate în figura 6.9;
/ – lungimea de semiundă;
– numărul de semiunde.
Lungimea critică de semiundă pentru un element lung, comprimat, este dată de
relaţia:

56

(6.4)

După substituire, tensiunea critică de flambaj pentru un element comprimat infinit de


lung este dată de relaţia:
2 ∙ ∙
(6.5)

Relația (6.5)  este dată în standardul SR EN 1993-1-3. Motivul pentru care nu se ia


în considerare lungimea efectivă a barei are ca fundament presupunerea că bara este
suficient de lungă pentru a permite dezvoltarea unui număr întreg de semiunde.

,
Fig. 6.9 Zona eficace a rigidizării de margine

Pentru rigidizări intermediare, procedura de calcul este similară, însă rigiditatea la


rotire a elementelor adiacente este neglijată, elementul de placă rigidizat fiind considerat
simplu rezemat.
Pentru elemente cu rigidizări intermediare sau de margine, calculul la flambaj prin
distorsiune se limitează în fapt la verificarea eficienţei rigidizării.
La dimensionarea unui element care trebuie să reziste la voalare şi la flambaj prin
distorsiune se vor respecta următoarele prevederi, conform SR EN1993-1-3:
- se vor considera efectele voalării şi flambajului prin distorsiune la determinarea
rezistenţei şi rigidităţii barelor formate la rece;
- efectele voalării se pot considera prin folosirea proprietăţilor eficace ale secţiunii,
calculate pe baza lăţimilor eficace ale elementelor care sunt susceptibile voalării;
- trebuie luată în considerare posibila deplasare a axei neutre a secţiunii eficace faţă
de poziţia axei neutre a secţiunii brute;
- pentru determinarea capacităţii de rezistenţă la voalare, limita de curgere, fy, se va
considera egală cu limita de curgere a materialului de bază, fyb;
- pentru determinarea capacităţii de rezistenţă a secţiunii transversale, lăţimea
eficace a elementelor comprimate trebuie determinată pe baza efortului unitar de
compresiune în elementul considerat, σcom, Ed, atunci când este atinsă forţa capabilă a
secţiunii;
- pentru un element structural, în calcul se folosesc două secţiuni: secţiunea brută şi
secţiunea eficace a elementului. Secţiunea eficace se determină în funcţie de încărcări
(compresiune, încovoiere după axa de încovoiere faţă de care momentul de inerţie este
maxim, etc.);

57
- pentru verificări la starea limită de serviciu, proprietăţile eficace ale secţiunii se
determină pe baza efortului unitar de compresiune în elementul solicitat la încărcări în starea
limită se serviciu, σcom, Ed, ser;
- flambajul prin distorsiune trebuie considerat ca mod de cedare acolo unde acesta
poate fi critic.

6.2.5.1 Elemente plane fără rigidizări


Lăţimea eficace a elementelor comprimate se obţine în conformitate cu prevederile
din SR EN 1993-1-5, pe baza tabelului 6.2 pentru elemente sprijinite pe două laturi,
respectiv tabelului 6.3 pentru elemente comprimate în consolă.
Valoarea lăţimii bp a elementului se va determina în conformitate cu specificaţiile
date la paragraful 6.2.1. Factorul de reducere, ρ, prezentat în tabelele 6.2 şi 6.3, se va
determina pe baza efortului unitar de compresiune cel mai mare în elementul considerat,
σcom, Ed, calculat pentru secţiunea eficace şi considerând posibilele efecte de ordinul II,
atunci când este atinsă forţa capabilă a secţiunii.
Dacă , / , atunci factorul de reducere ρ se va determina conform SR
EN 1993-1-5, după cum urmează:
- pentru elemente comprimate interne,
1 pentru ̅ 0,5 0,085 0,055 (6.6.a)
̅ 0,055 3
̅ pentru ̅ 0,5 0,085 0,055 (6.6b)

- pentru elemente comprimate în consolă,


1 pentru ̅ 0.748 (6.7a)
̅ 0,188
̅
pentru ̅ 0.748 (6.7b)

în care zvelteţea relativă, ̅ , este dată de relaţia


/
̅ (6.8)
28,4
unde
– coeficient de pierdere a stabilităţii corespunzător raportului de tensiuni, , şi
condiţiilor de margine. Pentru plăci lungi, este specificat în tabelul 6.2, respectiv tabelul
6.3;
– raportul 235 / , unde fyb este exprimat în N/mm2;
– raportului de tensiuni;
– grosimea elementului;
– efortul unitar critic de flambaj ;
Dacă , / atunci factorul de reducere ρ se determină în acelaşi fel,
dar zvelteţea redusă, ̅ , , se determină cu relaţia:

̅ ̅ ,
, (6.9)
/

58
Atunci când se determină forţa capabilă a elementului sau când se realizează o
analiză de ordinul II, pentru calculul , şi , zvelteţea relativă ̅ se determină pe
baza limitei de curgere, fy, sau pe baza unui efort unitar de compresiune , determinat
în urma unei analize de ordinul II.
Pentru determinarea factorului de reducere, ρ, la starea limită de serviciu, se va
folosi procedura dată anterior, cu menţiunea că zvelteţea relativă a elementului este dată de
relaţia:

̅ ̅ , ,
, (6.10)

unde , , este cel mai mare efort unitar de compresiune în elementul analizat (calculat
pentru secţiunea eficace) la starea limită de serviciu.
Pentru calcului raportului de tensiuni , folosit la determinarea factorului de
reducere ρ, prezentat în tabelele 6.2 şi 6.3, se va folosi aria eficace a tălpii comprimate şi
aria brută a inimii.

Tabel 6.2 Elemente comprimate interne


Distribuţia tensiunilor (compresiune pozitivă) Lăţimea eficace beff
 1
σ1 σ2
beff   b
be1 be2
be1  0,5beff be 2  0,5beff

1   0
σ1
σ2 beff   b
be1 be2 2
be1  beff be 2  beff  be1
5 

bc bt

 0
σ1 beff  bc   b / 1   

be1 be2 σ2 be1  0,4beff be 2  0,6beff

   2 /1 1 1   0 0 0    1 -1  1    3
Factorul de
4,0 8,2 / 1,05    7,81 7,81  6,29  9,78 2 23,9 5,98(1   ) 2
voalare kσ

59
Tabel 6.3. Elemente comprimate în consolă
Distribuţia tensiunilor (compresiune pozitivă) Lăţimea eficace beff

σ2 1   0
beff beff  c
c

bt bc
 0
σ1 beff  bc  c /(1   )

σ2 beff

   2 /1 1 0 -1 1    3
Factorul de voalare kσ 0,43 0,57 0,85 0,57  0,21  0,07 2

σ1 1   0
σ2
beff  bc
beff
c

bc bt

 0
σ1 beff  bc  c /(1   )
beff σ2

   2 /1 1 1   0 0 0    1 -1
Factorul de voalare kσ 0,43 0,578 / 0,34    1,70 1,7  5  17,1 2 23,8

6.2.5.2 Elemente plane cu rigidizări intermediare sau de margine


Calculul elementelor plane cu rigidizări intermediare sau de margine se bazează pe
presupunerea că rigidizarea se comportă ca un element comprimat cu rezemare continuă, cu
o rigiditate de tip resort care depinde de condiţiile de margine şi o rigiditate la încovoiere
care depinde de elemente plane adiacente.
Rigiditatea resortului se poate determina aplicând o forţă egală cu unu pe lungimea
elementului, u, aşa cum este prezentat în figura 6.10. Rigiditatea resortului este dată de
relaţia:
/ (6.11)
unde este deplasarea rigidizării sub acţiunea forţei egale cu unu, u, care acţionează în
centrul de greutate (b1) al părţii eficace a părţii rigidizate a secţiunii.

60
a. Sistem real

b. Sistem echivalent

compresiune încovoiere

c. Calculul deformaţiei, δ, pentru profile tip ”C”

Fig. 6.10 Determinarea rigidităţii resortului

Pentru determinarea rigidităţii resoartelor, , şi pe baza geometriei secţiunii,


trebuie să se ia în calcul efectul altor resoarte care pot exista în cadrul aceluiaşi element sau
în cadrul oricărui alt element al secţiunii transversale supus la compresiune.
Pentru o rigidizare de margine, deplasarea δ se va determina cu relaţia:

∙ 12 ∙ 1
∙ ∙ (6.12)
3 ∙
unde
(6.13)
∙ ∙
 
În cazul secţiunilor cu rigidizări marginale (secţiuni ”C”), rigiditatea trebuie
determinată folosind o încărcare egală cu unu, u, aplicată pe secţiune aşa cum se prezintă în
figura 6.10. În acest caz, rigiditatea K1 a resortului este dată de relaţia:

∙ 1
∙ (6.14)
4∙ 1 ∙ 0,5 ∙ ∙ ∙ ∙
în care
– distanţa de la punctul de intersecţie a inimii cu talpa la centrul de greutate al ariei
eficace a rigidizării de capăt, inclusiv partea eficace a tălpii 1 (fig. 6.10.a);
– distanţa de la punctul de intersecţie a inimii cu talpa la centrul de greutate al ariei
eficace a rigidizării de capăt, inclusiv partea eficace a tălpii 2 (fig. 6.10.a);
61
– înălţimea inimii;
– dacă talpa 2 este întinsă, atunci 0 (încovoiere după axa y – y)
– dacă talpa 2 este comprimată, atunci / (compresiune)
– pentru secţiuni simetrice, comprimate, 1 ;
, – aria eficace a rigidizării de capăt, inclusiv partea eficace a tălpii, , pentru talpa
1, respectiv talpa 2 (fig. 6.10.b).
Pentru o rigidizare intermediară, rigidităţile la rotire şi pot fi luate
conservativ egale cu 0, iar deplasareaa δ este obţinută cu relaţia:

∙ ∙ 12 ∙ 1
∙ ∙ (6.15)
3∙ ∙

Factorul de reducere , pentru flambajul prin distorsiune, se obţine pe baza valorii


̅ , cu ajutorul relaţiilor:
1 dacă ̅ 0,65 (6.16.a)
1,47 0,723 ̅ dacă 0,65 ̅ 1,38 (6.16.b)
0,66/ ̅ dacă ̅ 1,38 (6.16.c)
şi
̅ / , (6.16.d)
unde
, – efortul unitar critic de flambaj pentru rebord.

6.3 Proiectarea elementelor diagonale


În cazul cadrelor cu contravântuiri în X, coeficientul de zvelteţe normalizat al
diagonalelor,  , trebuie să aibă valori în domeniul elastic de flambaj:
1,3    2
unde
 A Af y 
  A (6.17)
N cr 1

E
1   – coeficientul de zvelteţe pentru limita domeniului elastic, cu
fy

– coeficientul de zvelteţe al diagonalei;


– modulul de elasticitate longitudinal al oţelului;
– limita nominală la curgere a oţelului;
– forţa critică la flambaj elastic ideal (Euler)

A – coeficientul clasei de secţiune; 1 – pentru secţiuni de clasa 1, 2 sau 3.


Limitarea superioară   2 nu se aplică la elemente diagonale întinse cu dispozitive
de reglare.

62
Pentru cadrele cu contravântuiri în V, coeficientul de zvelteţe normalizat se
limitează doar superior,   2 . Efectul postcritic al forţelor provenite din diagonalele
comprimate care au flambat, asupra grinzilor, se consideră folosind pentru elementele
comprimate o forţă redusă γpbNpl,Rd, în care Npl,Rd este capacitatea de rezistenţă plastică a
secţiunii transversale, iar γpb este coeficientul rezistenţei reziduale post-flambaj. Se
recomandă γpb=0,3.

6.4 Capacitatea de rezistenţă a elementelor contravântuirilor solicitate la întindere


Pentru secţiunea plină, neslăbită, a diagonalelor întinse, capacitatea plastică de
rezistenţă la solicitarea axială trebuie să verifice condiţia:
1 (6.18)
,
unde

, (6.19)
– aria secţiunii transversale;
M 0
– coeficientul parţial de siguranţă al rezistenţei oţelului,  M 0  1 .
În cazul elementelor întinse, capacitatea de rezistenţă ultimă a secţiunilor slăbite
trebuie să fie mai mare decât capacitatea de rezistenţă la curgere în secţiunea curentă
neslăbită. Aceasta este o condiţie de ductilitate prin care se asigură ierarhizarea capacităţilor
de rezistenţă necesară dezvoltării deformaţiilor plastice în elementele disipative (a se vedea
SR EN 1993-1-1). Aşadar,
N u ,Rd  N pl , Rd (6.20)
unde
Anet f u
N u , Rd  0,9 (6.21)
M 2

Anet – aria netă a secţiunii slăbite din îmbinare;


fu – rezistenţa ultimă la întindere a oţelului;
M 2
– coeficientul parţial de siguranţă al îmbinării; dacă nu sunt alte specificaţii,
 M 2  1,25 .
Suprarezistenţa maximă nu va depăşi cu mai mult de 25% suprarezistenţa minimă:
max i    /   0.25 (6.22)
în care  şi i  sunt definiţi la capitolul 6.10.
Ca urmare, diagonalele din sistemele contravântuite trebuie dimensionate astfel încât
capacitatea de rezistenţă plastică să se atingă simultan, pe cât posibil, în toate elementele.
Din raţiuni practice, acest lucru este realizabil pentru contravântuirile din planul vertical din
direcţia longitudinală, dar mai puţin probabil pentru contravântuirile cadrelor transversale.

6.5 Capacitatea de rezistenţă a elementelor solicitate la compresiune


Capacitatea de rezistenţă a elementelor comprimate care nu au şiruri de perforaţii pe
lungimea lor poate fi determinată fie analitic, fie pe cale experimentală.

63
În cazul elementelor comprimate care au şiruri de perforaţii pe lungimea lor,
capacitatea de rezistenţă se determină ţinând cont de prezenţa acestora, prin:
a) încercări experimentale în laborator conform procedurilor descrise în anexa A a
acestui ghid de proiectare;
b) un procedeu teoretic complet care să considere efectul perforaţiilor împreună cu
posibila producere a flambajului local, global şi prin distorsiune, precum şi efectul
imperfecţiunilor. Metoda elementului finit este potrivită unor astfel de analize complexe.
Modul în care efectul imperfecţiunilor este luat în calcule trebuie validat prin teste;
c) o metodă analitică bazată pe folosirea ariei eficace Aeff , stabilită experimental
conform anexei A, şi modificată pentru a ţine seama de flambajul prin distorsiunea secţiunii
transversale. Se procedează astfel:
- se efectuează o încercare experimentală pe un tronson de stâlp având lungimea
egală cu înălţimea unui panou contravântuit şi cât mai apropiată de 1 m, pentru a determina
capacitatea sa de rezistenţă la flambaj prin distorsiune, N db ,Rd . Rezultatele încercării servesc
la validarea rezultatelor numerice obţinute prin MEF;
- se calculează pentru acelaşi stâlp forţa capabilă de rezistenţă la flambaj fără apariţia
fenomenului de distorsiune, N b , Rd , folosind aria eficace Aeff , rezistenţa nominală de curgere
f y , grosimea t a tablei şi ţinând seama de flambajul prin încovoiere şi prin încovoiere-
răsucire. Lungimea de flambaj prin încovoiere se consideră egală cu distanţa dintre punctele
de rezemare ale stâlpului, iar lungimea pentru flambajul prin răsucire se consideră egală cu
jumătate din lungimea eşantionului format la rece;
N db , Rd
- se calculează raportul   . Dacă   1,0 , nu este necesară corectarea ariei
N b, Rd
eficace considerate. Dacă   1,0 , atunci Aeff trebuie să fie redusă la o nouă valoare pentru
care N b, Rd  N db, Rd şi   1,0 . Această nouă valoare a ariei eficace Aeff se va folosi
ulterior în calculele de rezistenţă.
Relaţiile de verificare a secţiunii transversale depind de tipul de solicitare considerat.

6.5.1 Verificarea secţiunii transversale la compresiune


În absenţa flambajului global, elementele solicitate la compresiune se verifică cu
relaţia:
N Ed  N c , Rd (6.23.a)
în care N Ed este forţa axială de compresiune stabilită din încărcările de proiectare, iar N c , Rd
este capacitatea de rezistenţă la compresiune, determinată cu relaţia
Aeff f y
N c ,Rd  (6.23.b)
M
în care:
Aeff – aria eficace (pentru secţiunile din clasa 4);
fy – rezistenţa caracteristică la curgere a materialului din care este alcătuit elementul
(rezistenţa nominală conform SR EN 1993-1-1);

64
M – coeficientul parţial de siguranţă,  M  1,0 .
Nu se ia în considerare excentricitatea dintre centrul de greutate al secţiunii barei şi
al ariei reduse.

6.5.2 Verificarea barelor comprimate la pierderea stabilităţii prin încovoiere


Dacă eforturile de calcul se determină pe baza unei analize de ordinul II în care este
considerară curbura iniţială a elementelor, nu este necesară determinarea factorului de
reducere, , valoarea acestuia putând fi luată 1.
În cazul în care nu se consideră imperfecţiunile iniţiale, elementele solicitate la
compresiune se verifică cu relaţia:
1
(6.24)
,  
în care N b , Rd este capacitatea de rezistenţă la flambaj ideal,
Aeff f y
N b,Rd   N c ,Rd
M
unde
1
 – coeficientul de flambaj, subunitar, în expresia căruia intervine
  2 2
 
coeficientul de imperfecţiune   0,5 1     0,2    2 , în care:
 – factorul de imperfecţiune, dependent de forma secţiunii;
Aeff f y 
  1 – coeficientul de zvelteţe normalizat.
N cr 1
În expresia coeficientului de zvelteţe normalizat intervin:
N cr  forţa axială critică elastică pentru flambajul lateral prin încovoiere;
l  l 
  coeficientul de zvelteţe maxim,   max   y  y ; z  l z  , unde
id  ig , y ig , z 

l  lungimea de flambaj;
ig  raza de inerţie a secţiunii brute faţă de axa perpendiculară pe planul în care are
loc pierderea stabilităţii;
E
1   este coeficientul minim de zvelteţe elastic (Euler);
fy
Aeff
1 
Ag
Ag  aria brută a secţiunii barei;
Aeff  aria eficace a secţiunii barei la compresiune uniformă.
Factorul de imperfecţiune se alege în funcţie de curba de flambaj – una din curbele
a0 , a , b şi c din SR EN 1993-1-1, conform tabelului 6.4. Curbele de flambaj exprimă
relaţia dintre tensiunea critică de proiectare şi zvelteţe şi depind de forma secţiunii şi de
planul în care are loc flambajul, conform tabelului 6.5.

65
Secţiunile compuse închise se vor verifica folosind fie:
- f yb - rezistenţa la curgere de bază a benzii de oţel din care se realizează bara prin
formare la rece, respectiv curba de flambaj b;
- f ya - rezistenţa la curgere medie a elementului după formarea la rece a tablei prin
care se produce ecruisarea sa, determinată conform specificaţiilor din SR EN 1993-
1-3, respectiv curba de flambaj c.
Dacă se efectuează teste pentru determinarea curbei de flambaj conform anexei A,
atunci în verificări se va folosi curba astfel obţinută.

6.5.2.1 Curbe de flambaj


În tabelul 6.4 se prezintă curbele de flambaj şi valorile corespunzătoare ale factorului
de imperfecţiune.

Tabel 6.4 Factorul de imperfecţiune 


Curba de flambaj a0 a b c
 - factorul de
0,13 0,21 0,34 0,49
imperfecţiune

Curba de flambaj şi factorul de imperfecţiune se aleg în funcţie de tipul secţiunii


transversale şi de planul după care se produce flambajul, pe baza specificaţiilor din tabelul
6.5.

6.5.2.2 Lungimi de flambaj


În cazul în care lungimea de flambaj nu a fost determinată printr-o analiză globală,
aceasta se stabileşte cu relaţia:
l f  kL (6.25)
în care
– lungimea barei considerată între două puncte de prindere cu alte bare;
– factor numeric, după cum urmează:
a) 1 dacă elementul considerat este articulat la ambele capete;
b) 0,9 dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos şi 1 dacă sunt
îndeplinite doar primele două condiţii pentru partea din stâlp situată în panoul
inferior din sistemul de contravântuire al cadrului transversal:
- contravânturile sunt prinse de ambele tălpi ale stâlpului,
- excentricităţile contravântuirilor îndeplinesc condiţiile din capitolul 4 al acestui
ghid de proiectare,
- stâlpul are placă de bază,
- planşeul pe care reazemă stâlpul este din beton.
În acest caz, L este distanţa de la planşeu la al doilea nod, respectiv h în fig.
6.11.a
şi 6.11.b.
c) pentru celelalte porţiuni ale stâlpului din cadrul transversal contravântuit, 1,
iar L este distanţa dintre două noduri succesive (hp în figura 6.11. a şi b);

66
În cazul în care ultimul nivel al cadrului transversal nu este contravântuit, trebuie
tratată cu atenţie pierderea de stabilitate a stâlpilor pe ultima porţiune figura 6.11.c);

Tabel 6.5 Factori de imperfecţiune şi curbe de flambaj pentru diferite tipuri de bare din
tablă ambutisată la rece
Flambaj în jurul axei
Tipul de secţiune
y-y z-z
α = 0,34 α = 0,34
dacă este folosit fyb
b b
α = 0,49 α = 0,49
dacă este folosit fya
c c

α = 0,21 α = 0,34
a b

α = 0,34 α = 0,34
b b

α = 0,34 α = 0,34
b b

α = 0,49 α = 0,49
c c

Notă: Pentru alte tipuri de secţiuni care nu se găsesc în tabel, valoarea α va corespunde unei secţiuni
similare cât mai apropiată de cele disponibile în tabel

hp
hp
Legendă:
D – distanţa dintre stâlpi pe
h h direcţie transversală;
g c – excentricitatea definită în
capitolul 4;
D D h – înălţimea de nivel;
hp – cea mai mare înălţime a
a b c panourilor contravântuite.
Fig. 6.11 Moduri de flambaj ale cadrelor transversale în planul lor
d) pentru contravântuirile orizontale şi înclinate ale cadrului transversal se
consideră:
67
- 0,9 dacă acestea sunt sudate pe ambele tălpi ale stâlpilor cu cordoane de
sudură de colţ având lungimea mai mare sau egală cu 20 mm;
- 1 în alte cazuri.
Dacă excentricităţile contravântuirilor nu îndeplinesc condiţiile din capitolul 4,
elementele trebuie proiectate la încovoiere cu forţă axială.
e) în cazul contravântuirilor din planul vertical longitudinal din spatele raftului,
factorul are aceleaşi valori ca pentru cele din planul vertical transversal de la
punctele (b) şi (c):
Lungimea L de la partea inferioară a stâlpului (montantului) se consideră egală cu:
- distanţa de la planşeu la primul nivel de depozitare (h din figura 6.12.a), dacă
nodurile contravântuirilor nu coincid cu nodurile grindă-stâlp, deci nu
îndeplinesc condiţiile din capitolul 4;
- distanţa de la planşeu la al doilea nivel de grinzi sau la nivelul grinzii situate
deasupra nodului contravântuirii (h din figura 6.12.b), dacă primul nivel de
grinzi sau nodul contravântuirii se află aproape de nivelul pardoselii.
- distanţa de la planşeu la primul nivel de grinzi (h din figura 6.12.c), dacă
aceasta este aproximativ egală cu distanţa dintre grinzile de la următoarele
nivele;
Pentru celelalte părţi ale stâlpului, lungimea L se consideră egală cu înălţimea dintre
nivelurile de depozitare definite de grinzi.
f) în cazul cadrelor necontravântuite în planul vertical longitudinal, dacă eforturile
se stabilesc printr-un calcul de ordinul II, 1 şi lungimea L se consideră ca la
punctul (e).

b
Fig. 6.12 Cadre contravântuite în planul vertical longitudinal

68
6.5.3 Verificarea barelor comprimate la pierderea stabilităţii prin răsucire şi încovoiere-
răsucire
Flambajul prin răsucire este specific barelor cu secţiuni deschise simetrice în raport
cu axa barei. Barele cu secţiuni deschise având o axă de simetrie sau fără axe de simetrie
sunt predispuse la flambaj prin încovoiere-răsucire din forţă axială de compresiune care nu
acţionează în centrul de forfecare. În cazul verificării la flambaj prin încovoiere-răsucire
este necesar să se verifice bara şi la flambaj prin încovoiere în raport cu axa principală
minoră a secţiunii.
Capacitatea de rezistenţă la flambaj elastic prin răsucire sau prin încovoiere-răsucire,
Nb,Rd, se determină cu relaţiile de la paragraful 6.5.2 în care, în formula coeficientului de
zvelteţe relativă ̅ în loc de Ncr se introduce cea mai mică dintre valoarea forţei critice de
flambaj prin răsucire, Ncr,T, şi valoarea forţei critice prin încovoiere-răsucire, Ncr,FT:
N cr  min N cr ,T ; N cr , FT  (6.26)
1   2 EI  
N cr ,T   GI   (6.27)
i0 
2 T
L2eT 
  N cr ,T 
2 2 
N cr , y  N cr ,T   N
N cr , FT  1  1    4 y 0  cr ,T  (6.28)
2  N cr , y  N  i  N 
   0 
 
cr , y cr , y

unde
E – modulul de elasticitate longitudinal;
G – modulul de elasticitate transversal;
2 2 2 2
i0  i y  iz  y0
iy , iz – razele de inerţie ale secţiunii transversale faţă de axele centrale principale y şi z;
y0 – distanţa măsurată pe axa y de la centrul de greutate al secţiunii transversale brute
la centrul de forfecare (punctul C în figura 6.5);
IT – momentul de inerţie la torsiune liberă (uniformă) al secţiunii transversale brute
(constanta Saint-Venant);
I – momentul de inerţie sectorial al secţiunii brute (la torsiune împiedicată);
LeT – lungimea efectivă a elementului, raportată la răsucire, care se consideră egală cu:
- distanţa dintre punctele de legătură cu contravântuirile când conexiunile
împiedică total răsucirea liberă,
- jumătate din distanţa dintre punctele de legătură cu contravântuirile când
conexiunile împiedică total răsucirea şi deplanarea liberă;
N cr , y – forţa critică elastică (Euler) a montantului cu lungimea de flambaj aferentă,
determinată conform recomandărilor de la punctul 6.5.2;
2
y 
  1   0 
 i0 

69
În realitate nu pot fi împiedicate total răsucirea liberă şi deplanarea. În figura 6.14 se
prezintă tipuri de conexiuni între stâlpi şi contravânturi, cu capacităţi diferite de a împiedica
răsucirea şi deplanarea secţiunii stâlpului. În cazul unor conexiuni similare cu cele din
figura 6.14.a, care produc constrângeri importante ale deplanării şi răsucirii libere,
L fT  0,7 L , unde L este distanţa dintre două puncte de legătură cu contravântuirile. Pentru
conexiuni similare cu cele din figura 6.14.b, care permit parţial deplanarea şi răsucirea
liberă, L fT  L . Valori mai mici pentru L fT , dar cel puţin egale cu 0,5 L , pot fi obţinute
comparând capacităţile de rezistenţă la flambaj prin răsucire şi încovoiere-răsucire
determinate teoretic cu valorile determinate experimental pe baza testelor la compresiune pe
stâlpi, conform anexei A.

Fig. 6.13 Poziţia centrului de forfecare (de încovoiere-răsucire) faţă de centrul de greutate

CV

ST ST ST
a) conexiuni care asigură constrângeri importante

CV

ST ST ST
b) conexiuni cu constrângeri parţiale

Fig. 6.14 Exemple de conexiuni între stâlpi şi contravântuiri (CV - inimile secţiunii
contravântuirii; ST – secţiune stâlp)

70
6.6 Proiectarea grinzilor
La proiectarea grinzilor cu secţiuni formate la rece trebuie să se considere:
- voalarea pereţilor comprimaţi
- strivirea locală a inimii sub încărcări transversale concentrate
- flambaj prin încovoiere-răsucire din moment încovoietor
- comportare post-elastică
- distribuţia neuniformă a tensiunilor normale datorită deformaţiilor de lunecare
împiedicate (efectul „shear lag”)
- deformarea transversală a tălpii late – curbarea tălpii cu tendinţă de apropiere
către axa neutră a secţiunii („flange curling”)
- răsucirea.
Grinzile cu pereţi subţiri cu secţiune deschisă la care planul de încovoiere nu este
plan de simetrie sunt solicitate la încovoiere cu răsucire, fiind sensibile la flambaj lateral.
Capacitatea de rezistenţă şi rigiditatea acestor grinzi trebuie determinată experimental,
conform anexei A.
Grinzile se vor dimensiona din condiţii de rezistenţă la starea limită ultimă şi din
condiţii de deformabilitate la stări limită de serviciu.
Deschiderea de calcul L a grinzii se consideră ca fiind distanţa între feţele interioare
a doi stâlpi (montanţi) succesivi (lumina).

6.6.1 Încărcări pe grinzi


În general, încărcările pe grinzi se consideră distribuite uniform. Întrucât un palet
încărcat poate fi mai rigid decât grinda pe care este aşezat, în cazul verificării grinzilor
ţinând seama de efectul deformaţiei plastice locale a inimii, cuplat eventual cu încovoierea,
încărcarea din palet se va transmite la grindă prin două forţe concentrate aplicate la
marginile paletului.
Dacă nu este valabilă ipoteza încărcării distribuite uniform, se pot folosi factori de
corecţie pentru a transforma distribuţia reală a încărcărilor într-o încărcare uniform
distribuită echivalentă.
î
(6.29)
/8
ă ț ă
(6.30)
/24
ă ă ă ț
(6.31)
5 /384
unde
– încărcarea totală pe grindă;
– deschiderea de calcul a grinzii;
– modulul de elasticitate longitudinal;
– momentul de inerţie al grinzii aferent planului de încovoiere;

71
6.6.2 Calculul la moment încovoietor
Momentul încovoietor de proiectare se obţine considerând efectul deformaţiilor
laterale şi al legăturilor de la capete printr-un calcul de ordinul II. În cazul în care grinzile
fac parte din cadre contravântuite, care împiedică deformațiile laterale, eforturile se pot
determina printr-un calcul de ordinul I.
Se poate aborda şi o proiectare în domeniul plastic, dacă legăturile de la capetele
grinzilor posedă suficientă capacitate de rotire.
Dacă analiza elastică cu comportare liniară a legăturii de la capetele grinzii arată
depăşirea capacităţii de rezistenţă la încovoiere a îmbinării, se acceptă o redistribuire a
momentului încovoietor cu până la 15% (a se vedea figura 6.15).
După redistribuire, momentul încovoietor de la capetele grinzii nu poate depăşi
capacităţile de rezistenţă ale grinzii sau îmbinării.
În calculul automat, efectul redistribuirii poate fi simulat prin sporirea capacităţii de
rezistenţă a îmbinării cu 15% şi, respectiv, prin reducerea cu 15% a capacităţii de rezistenţă
a grinzii.

Md – moment încovoietor
de proiectare obţinut dintr-
o analiză a unei structuri cu
noduri rigide

Fig. 6.15 Redistribuirea momentului încovoietor

Tabel 6.6 Coeficienţi de echivalenţă între încărcările concentrate şi încărcarea uniform


distribuită
Tip încărcare m   Tip încărcare m  
W W/3 W/3 W/3
1,0 1,0 1,0 1,11 1,06 1,05
L L/6 L/3 L/3 L/6

W W/3 W/3 W/3


2,0 1,5 1,6 1,33 1,25 1,27
L/2 L/2 L/4 L/4 L/4 L/4

W/2 W/2 W/4 W/4 W/4 W/4


1,0 1,12 1,1 1,0 1,03 1,02
L/4 L/2 L/4 L/8 L/4 L/4 L/4 L/8

W/2 W/2 W/4 W/4 W/4 W/4


1,33 1,33 1,36 1,2 1,2 1,21
L/3 L/3 L/3 L/5 L/5 L/5 L/5 L/5
NOTA: W – încărcarea totală pe grindă
72
În cazul grinzilor încărcate simetric, momentul încovoietor de la mijlocul deschiderii
acestora se poate determina cu relaţia:
 
 
WL 2 3 
M Sd  d  m 1   (6.32)
8   2 EIb  
  m 1  
  ke L  
în care:
kb
ke 
kh
1 b
3EI c
kb – rigiditatea conexiunii grindă-stâlp;
Ic – momentul de inerţie axial al stâlpului aferent planului de încovoiere;
Ib – momentul de inerţie al grinzii aferent planului de încovoiere;
h – înălţimea nivelului de depozitare;
L – deschiderea de calcul a grinzii;
Wd – încărcarea totală de proiectare pe grindă (pentru grinda cea mai încărcată);
  şi  m – coeficienţi de echivalenţă între încărcările concentrate şi încărcarea uniform
distribuită echivalentă, conform tabelului 6.6.

6.6.2.1 Grinzi cu flambajul lateral împiedicat


Pentru grinzile la care flambajul prin încovoiere-răsucire din încovoiere este
împiedicat datorită rezemărilor oferite de încărcări (ex. paleţi), verificarea se face conform
relaţiei din SR EN 1993-1-3:
1 (6.33)
,
unde
– momentul de calcul;
, – momentul capabil al secţiunii.

Fig. 6.16 Momentul încovoietor capabil raportat la zvelteţea relativă

73
Pentru grinzile la care curgerea apare în zona comprimată, momentul încovoietor
capabil de proiectare al secţiunii transversale pentru încovoierea faţă de o axă principală,
Mc,Rd, este determinat după cum urmează (a se vedea figura 6.16):
- dacă modulul de rezistenţă al secţiunii eficace, Weff, este mai mic decât modulul
de rezistenţă elastic al secţiunii brute, Wel, momentul capabil este dat de relaţia:

, (6.34)
- dacă modulul de rezistenţă al secţiunii eficace, Weff, este egal cu modulul de
rezistenţă elastic al secţiunii brute, Wel, momentul capabil este dat de relaţia:
4 1 ̅ , / ̅ , ∙
, dar , (6.35)
unde
– limita de curgere a materialului de bază;
,
̅– zvelteţea relativă a elementului, care corespunde celei mai mari valori
̅ / ̅ , ;
- pentru elemente rigidizate, ̅ ̅ şi ̅ , 0,5 0,25 0,055 3 , unde
este raportul de tensiuni;
- pentru elemente fără rigidizări, ̅ ̅ şi ̅ , 0,673.
Relaţia (6.35) poate fi folosită doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- momentul încovoietor este aplicat după o singură axă principală a secţiunii
transversale;
- elementul nu este solicitat la torsiune, nu este predispus la pierderea stabilităţii
prin încovoiere-răsucire din moment încovoietor, prin încovoiere-răsucire din
forţă axială sau prin distorsiune;
- unghiul dintre inimă şi talpă este de cel puţin 600.
În cazul în care condiţiile de mai sus nu sunt îndeplinite, următoarea relaţie poate fi
folosită pentru determinarea momentului capabil:

, (6.36)
Modulul de rezistenţă al secţiunii eficace, , se va determina pentru secţiunea
încovoiată după axa principală relevantă, pentru un efort unitar maxim, , /
considerând de asemenea efectele voalării.
Raportul de tensiuni, / , folosit pentru determinarea ariei eficace a inimii
poate fi obţinut folosind aria eficace a tălpii comprimate, dar folosind aria brută a inimii (a
se vedea figura 6.17).

Fig. 6.17 Aria eficace a secţiunii solicitate la moment încovoietor


74
Pentru secţiunile la care curgerea apare în zona comprimată a secţiunii, valoarea
modulului de rezistenţă, , se va determina folosind o distribuţie liniară pe secţiune a
efortului unitar.
În cazul în care secţiunea este solicitată la încovoiere oblică, trebuie să fie
îndeplinită următoarea relaţie:
, ,
1 (6.37)
, ,
unde
, – momentul încovoietor aplicat după axa maximă de inerţie;
, – momentul încovoietor aplicat după axa minimă de inerţie;
, – momentul încovoietor capabil al secţiunii solicitate doar la moment încovoietor
după axa y – y;
, – momentul încovoietor capabil al secţiunii solicitate doar la moment încovoietor
după axa z – z.
Dacă momentul încovoietor acţionează în raport cu o singură axă principală de
inerţie a secţiunii transversale şi dacă curgerea apare în fibra întinsă a secţiunii transversale,
este admisă utilizarea rezervei plastice a zonei întinse, fără nici o condiţie de deformaţie,
până când tensiunea maximă de compresiune , atinge valoarea / . Atunci când
se ţine cont de rezerva plastică a zonei întinse, aria eficace a secţiunii, modulul plastic
parţial eficace, , , al secţiunii se determină pe baza unei distribuţii biliniare a tensiunii
în zona întinsă şi liniară în zona comprimată.

Fig. 6.18 Mărimea bc, pentru determinarea lăţimii eficace

În absenţa unei analize mai detaliate, lăţimea eficace a unui element supus la o
variaţie a tensiunii poate fi determinată folosind relaţiile din paragraful 6.2.5, cu calculat
pe baza unei distribuţii biliniare a tensiunii (figura 6.18) şi considerând 1.

6.6.2.2 Grinzi susceptibile la flambaj prin încovoiere-răsucire din încovoiere


Pentru grinzile susceptibile la flambaj prin încovoiere-răsucire din încovoiere,
verificarea se face cu relaţia:
1 (6.38)
,
unde
– momentul încovoietor de calcul;
, – momentul încovoietor capabil al elementului, considerând pierderea stabilităţii
prin încovoiere-răsucire
,
, (6.39)

75
1
, 1
̅
(6.40)

0,5 1 ̅ 0,2 ̅ (6.41)


unde
– limita de curgere;
, – modulul de rezistenţă al secţiunii eficace după axa maximă;
– factor de siguranţă;
̅ ,

– factor de imperfecţiune pentru curba de flambaj considerată conform


SR EN 1993-1-3;
– momentul încovoietor critic pentru pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire.
Valoarea acestuia se determină folosind proprietăţile secţiunii eficace.
În figura 6.19.a sunt prezentate secţiuni uzuale pentru sistemele de depozitare
paletizată care sunt susceptibile la pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire din
încovoiere, iar în figura 6.19.b sunt prezentate secţiuni care nu sunt susceptibile la flambaj
prin încovoiere-răsucire din încovoiere.

a. b.
Fig. 6.19 Secţiuni uzuale de grinzi ale sistemelor de depozitare paletizată

6.6.3 Calculul la forţă tăietoare


Pentru determinarea forţei tăietoare de proiectare în grinzi, sistemele de rafturi
necontravântuite vor fi calculate ţinând seama de efectele de ordinul II. În cazul sistemelor
de rafturi contravântuite, forţa tăietoare de proiectare pentru grinzi şi îmbinările de la
capetele acestora se poate obţine fie prin calcul de ordinul I, fie prin calcul de ordinul II.
Dacă se realizează un calcul de ordinul I, valoarea forţei tăietoare obţinută în grindă
trebuie majorată cu un factor de amplificare de tip Perry pentru a ţine seama de efectul
deformaţiilor suplimentare din efect de ordinul II,
1
(6.42)
1
unde
– valoarea de proiectare a încărcării verticale aplicate pe cadru;
– valoarea critică elastică a încărcării verticale aplicate pe cadru aferentă unei cedări
din efect de ordinul II.

76
Pentru cadre plane, metoda de analiză cu forţe laterale echivalente oferă o bună
aproximare a forţei critice de pierdere a stabilităţii, . Această metodă permite creşterea
momentelor şi deplasărilor datorită efectelor de ordinul II. Principiile acestei metode sunt
prezentate în figura 6.20.
Forţa critică elastică pentru modul de cedare prin deplasare laterală, , se poate
determina cu relaţia:

Vcr 
 (6.43)
VEd  max
unde
– valoarea de proiectare a încărcării verticale aplicate pe cadru;
– cea mai mare valoarea a coeficientului imperfecţiunii, , considerat la fiecare
nivel, / ;
– înălţimea de nivel;
– deplasarea orizontală la partea superioară a nivelului;
– deplasarea orizontală la partea inferioară a nivelului.
W W W W W

W W W W W

W W W W W nod
semirigid
W W W W W

a. Încărcarea reală pe grinzi

b. Forţele laterale echivalente şi deplasările rezultate

Fig. 6.20 Bazele analizei cu forţe laterale echivalente

Pentru cazul în care sistemul de depozitare este solicitat la încărcări uniform


distribuite pe înălţime, se poate folosi metoda simplificată de analiză a stabilităţii cadrului
transversal.

77
În acest caz, forţa critică de flambaj, , se poate determina după cum urmează:
1
1 1 (6.44)


(6.45)
2
unde
– valoarea totală a încărcării verticale care produce flambajul lateral al cadrului;

– valoarea critică elastică a încărcării verticale neglijând rigiditatea la forfecare a
sistemului de contravânturi;
– aria secţiunii transversale a unui stâlp;
,
2 pentru cadre nerezemate la partea superioară (fig. 6.21.a);
,

,
pentru cadre rezemate la partea superioară (fig. 6.21.b);
,

– lungimea de flambaj a cadrului transversal;


– încărcarea aplicată la partea superioară a cadrului (fig. 6.21.c);
– încărcarea totală aplicată cadrului (fig. 6.21.c);
– rigiditatea la forfecare pe unitatea de lungime a cadrului;
1 1 1 1
(6.46)
, , sunt definiţi în figura 6.22 pentru mai multe tipuri de sisteme.

a. cadru nerezemat b. cadru rezemat c. profil de încărcare


la partea superioară la partea superioară

Fig. 6.21 Ipoteze privind analiza simplificată a stabilităţii cadrelor pe direcţie transversală

În cazul în care nu se poate efectua un calcul relevant, rigiditatea la forfecare a


cadrelor transversale se va determina prin teste (a se vedea anexa A, paragraful A.2.4).
78
În cazul sistemelor de rafturi cu configuraţie şi încărcări regulate, forţa tăietoare de
proiectare în grindă se poate calcula cu relaţia:
2 3 1
(6.47)
2 4
dacă stâlpii sunt articulaţi la bază, respectiv
2 2 1
(6.48)
2 4
dacă rezemările stâlpilor la bază sunt semirigide, în care:
– coeficientul asociat imperfecţiunii din deplasare laterală;
– numărul nivelurilor de grinzi.

clasa 1 clasa 2 clasa 3 clasa 4

I
D D D D D D
D

clasa 1: 1 1 1 1 1
, 0
∙ ∙ ∙
clasa 2: 1 1 1 1
0, 0
∙ ∙
clasa 3: 1 1 1 1
0, 0
2 ∙ ∙
clasa 4: 1 1 1 6
0 0 1
12 24

Fig.6.22 Rigiditatea la forfecare a cadrelor transversale

6.6.3.1 Grinzi fără rigidizări intermediare pe inimi


1 (6.49)
,
unde
– valoarea de calcul a forţei tăietoare;
, – forţa tăietoare capabilă a grinzii,

, (6.50)
unde
– valoarea caracteristică medie a tensiunii tangenţiale de calcul (a se vedea tabel
6.7)
– distanţa dintre punctele de control ale secţiunii transversale (a se vedea figura
6.23)
– grosimea efectivă de calcul a inimii.

79
Tabelul 6.7 Valori caracteristice ale tensiunii tangenţiale de calcul,
pentru grinzi fără pentru grinzi cu
̅ 0,346 rigidizări pe inimi în rigidizări pe inimi în
dreptul reazemelor dreptul reazemelor
̅
0,83 /√3 /√3
0,83 ̅
1,40 0,48 / ̅ 0,48 / ̅
1,40 ̅ 0,67 / ̅ 0,48 / ̅

Valorile din tabelul 6.7 sunt valori medii ale tensiunii tangenţiale de calcul pentru
inima unei grinzi. Dacă se folosesc valorile pentru grinzile cu rigidizare de capăt, această
rigidizare trebuie să prevină distorsiunea inimii şi trebuie proiectată să preia toată reacţiunea
din reazem.

6.6.3.2 Grinzi cu rigidizări intermediare pe inimi


Pentru grinzile cu rigidizări longitudinale, valoarea tensiunii tangenţiale de calcul,
, se va alege conform datelor prezentate în tabel 6.7 pentru o valoare a parametrului, ̅ ,
determinată cu relaţia:
2,31
̅ 0,346 , ̅ 0,346
(6.51)
unde
2,31
5,34

- momentul de inerţiei a părţii eficace a rigidizării longitudinale (a se vedea


figura 6.23)
- lungimea totală a inimii între punctele cheie ale secţiunii;
- lungimea celei mai mari părţi plane a inimii.
partea eficace a
rigidizării
longitudinale
sd
a
sw
sp

Fig.6.23 Notaţii pentru inimile grinzilor

6.6.4 Calculul la încărcări transversale concentrate (strivirea locală a inimii)


Acest calcul este valabil doar dacă în secţiunea unde este aplicată forţa nu este
permisă rotirea în jurul axei longitudinale e elementului. Dacă forţa nu este aplicată la
intersecţia dintre talpă şi inimă sau dacă secţiunea este nesimetrică cu rotirea în jurul axei
longitudinale permisă, capacitatea elementului trebuie determinată prin încercări de
laborator.

80
Pentru e evita voalarea sau strivirea locală a inimii în secţiunea încărcată cu forţe
concentrate sau în secţiunile de reazem, valoarea de calcul a încărcării locale nu trebuie să
depăşească valoarea dată la 0 pentru o secţiune cu o singură inimă sau valoarea dată la 0
pentru toate celelalte cazuri.
În toate cazuri, trebuie respectată relaţia
1 (6.52)
,
unde
, - capacitatea de rezistenţă a secţiunii la strivirea locală a inimii.
6.6.4.1 Secţiuni transversale cu o singură inimă nerigidizată
Pentru secţiunile transversale cu o singură inimă nerigidizată (a se vedea figura
6.24), capacitatea secţiunii la strivirea locală se determină conform regulilor de mai jos,
dacă secţiunea respectă următoarele condiţii:
200 (6.53.a)

6 (6.53.b)

45 90 (6.53.c)
unde
, - capacitatea de rezistenţă a secţiunii la strivirea locală a inimii.
- înălţimea totală a inimii;
- raza internă de îndoire adiacentă punctului de aplicare a încărcării;
- grosimea inimii;
- unghiul relativ dintre talpa şi inima secţiunii transversale.

Rw,Rd Rw,Rd Rw,Rd Rw,Rd Rw,Rd Rw,Rd


2Rw,Rd
Fig. 6.24 Exemple de secţiuni cu o singură inimă nerigidizată

Pentru secţiunile care respectă condiţiile impuse de relaţiile (6.53), capacitatea de


rezistenţă la strivire locală, , , se determină cu relaţiile prezentate în tabel 6.7.
În tabel 6.8 s-au folosit următoarele notaţii:
- înălţimea totală a inimii;
- grosimea inimii;
- lungimea reală pe care se aplică forţa concentrată;
- distanţa de la marginea grinzii la punctul de aplicaţie al forţei;
- distanţa dintre punctele de aplicare a forţelor.

81
Tabelul 6.8 Capacitatea de rezistenţă a secţiunilor cu o singură inimă la strivire locală
Tipul şi poziţia încărcării Rezistenţa totală a inimii
Încărcare unică sau reacţiune Tălpi rigidizate
1,5 /
, 9,04 1 0,01
60

Tălpi nerigidizate

/
, 5,92 1 0,01
132
Încărcare unică sau reacţiune
1,5
Tălpi rigidizate şi nerigidizate
∗∗
/
, 14,7 1 0,007
49,5

Două încărcări de sens contrar


1,5
Tălpi rigidizate şi nerigidizate
/
, 6,66 1 0,01
64

Două încărcări de sens contrar


1,5
Tălpi rigidizate şi nerigidizate
/
, 21 1 0,0013
16,3

* dacă / 60, valoarea 1 0,01 / poate fi majorată la 0,71 0,015 /


** dacă / 60, valoarea 1 0,007 / poate fi majorată la 0,75 0,011 /

unde
1,33 0,33
1,15 0,15 / 1 , dar 0,50 şi 1,00
0,7 0,3 /90
1,22 0,22
1,06 0.06 / dar 1,00

cu

/228, fyb dat în MPa;


– unghiul relativ dintre talpa şi inima secţiunii transversale;
– limita de curgere a materialului de bază.

82
6.6.4.2 Secţiuni transversale cu două sau mai multe inimi nerigidizate
Pentru secţiunile cu două sau mai multe inimi, solicitate la forţe transversale
concentrate, capacitatea de rezistenţă se determină cu următoarea relaţie:

∙ 0,02
, 1 0,1 0,5 2,4 (6.54)
90

unde
10
la – lungimea efectivă a reazemului, detaliată în cele ce urmează. Valoarea maximă
este la = 200 mm
– coeficient pentru categoria aferentă
Relația (6.54) este valabilă doar în cazul în care elementele respectă următoarele
condiții:
200 (6.55)
Inima se extinde cu cel puţin 40 mm peste limita interioară a reazemului.

RSd RSd RSd RSd RSd RSd

hw
ss

RSd RSd RSd


RSd
Fig.6.25 Notaţii pentru calculul la strivire locală a inimii

Valorile pentru şi depind de categoria de încărcare şi sunt prezentate în tabelul


6.10.
Categoriile de încărcări sunt definite după cum urmează:
Categoria 1:
- pentru grinzile care se extind peste marginea interioară a reazemului pe o
distanţă mai mică decât 1,5
- încărcări aplicate aproape de reazem astfel încât distanţa dintre marginea
încărcării şi marginea interioară a reazemului este mai mică decât
1,5
- încărcări aplicate aproape de capătul liber al unei console, la console unde
distanţa dintre capătul liber şi cea mai apropiată margine a suportului este
mai mică decât 1,5
Categoria 2:
- toate rezemările intermediare
- forţe provenite din reacţiuni atunci când grinda se extinde peste suport pe
o distanţa mai mare decât 1,5
83
- încărcări situate la o distanţă mai mare de 1,5 faţă de reazem sau
capătul liber al unei console

Tabelul 6.9. Încărcări locale şi reazeme – secţiuni cu două sau mai multe inimi
Categoria 1:
Încărcare locala aplicată la o distanţa 1,5 fată de suport

Categoria 1:
Încărcare locala aplicată la o distanţa 1,5 fată de capătul
liber

Categoria 1:
Forţe provenite din reacţiuni care acţionează la o distanţa
1,5 fată de capătul liber

Categoria 2:
Încărcare locală care acţionează la o distanţa 1,5 fată cel
mai apropiat suport

Categoria 2:
Încărcare locală care acţionează la o distanţa 1,5 fată de
capătul liber

Categoria 2:
Forţe provenite din reacţiuni care acţionează la o distanţa
1,5 fată de capătul liber

Categoria 2:
Forţe provenite din reacţiuni pentru un suport intermediar

Tabelul 6.10 Valori pentru şi


Categoria de încărcări Valori pentru şi
0,057
Categoria 1
10
0,115
0,2
Categoria 2
0,3 10
0,2 0,3 rezultă din interpolare

unde
, ,
– variaţia forţei tăietoare de la stânga la dreapta încărcării
, ,

concentrate considerate.
, , , – forţa tăietoare la stânga şi la dreapta reazemului ( , , )

84
6.6.4.3 Secţiuni transversale cu inimi rigidizate
Capacitatea la strivire locală pentru secţiunile cu inimile rigidizate longitudinal
având două îndoiri, de o parte şi de alta a axei centrale ce uneşte punctele de intersecţie ale
liniei mijlocie a inimii şi tălpilor (a se vedea figura 6.26), poate fi determinată dacă este
îndeplinită condiţia:
2 12 (6.56)
unde este cea mai mare excentricitate a îndoiturilor faţă de axa centrală a inimii.

Pentru secţiunile transversale cu inimile rigidizate longitudinal, care satisfac relaţia (6.56) ,
capacitatea de rezistenţă la strivirea locală a inimii se va determina folosind prevederile de
la 0 sau 0 pentru secţiunile asemănătoare, cu inimi nerigidizate, după caz. Capacitatea de
rezistenţă astfel obţinută se va corecta cu factorul , definit după cum urmează:
35000
, 1,45 0,05 , , 0,95 (6.57)

unde
– secţiunea desfăşurată a inimii încărcate (a se vedea figura 6.26);
– excentricitatea minimă a îndoiturii fată de axa centrală a inimii (a se vedea figura
6.26);
– lungimea plană a inimii, cea mai apropiată de talpa încărcată (a se vedea figura 6.26);

emax

emin
hp

RSd b1 RSd

Fig. 6.26 Inimi rigidizate

6.6.5 Efectul combinat al forţei tăietoare cu moment încovoietor şi forţă axială


Pentru secţiunile supuse la solicitări compuse, din forţă axială , forţă tăietoare
şi moment încovoietor , capacitatea de rezistenţa a secţiunii transversale nu se
reduce din cauza forţei tăietoare, dacă 0,5 , . Dacă forţa tăietoare nu satisface
această limitare, atunci trebuie verificată următoarea relaţie:
, , 2
1 1 1 (6.58)
, , ,
unde

85
- capacitatea de rezistenţă a secţiunii transversale la întindere sau
compresiune;
, - momentul încovoietor capabil al secţiunii;
, - forţa tăietoare capabilă a secțiunii dată la 6.6.3;
, - momentul încovoietor plastic capabil al secţiunii formată doar din aria
eficace a tălpilor;
, - momentul încovoietor plastic capabil al secţiunii eficace a tălpilor şi aria
inimii, indiferent de clasa acesteia.

6.6.6 Efectul combinat al momentului încovoietor şi al unei forţe concentrate

1 când 0,25 (6.59)


, ,

1,25 când 0,25 1 (6.60)


, , ,
unde
- valoarea de calcul a momentul încovoietor pe grindă;
- valoarea de calcul a forţei concentrate (reacţiunii) pe grindă;
, - valoarea momentului încovoietor capabil, definit la 6.6.2;
, - capacitatea de rezistenţă a grinzii la forţe transversale concentrate, definită
la 6.6.4. 

6.6.7 Deformaţiile grinzilor


Acestea se determină pentru starea limită de serviciu, din încărcările de exploatare,
prin calcul de ordinul I sau de ordinul II. Pentru sisteme de rafturi cu configuraţie şi
încărcări regulate, deplasarea maximă a unei grinzi se poate calcula cu relaţia:

5 0,8
Δ 1 (6.61)
384 2
1
unde
- încărcarea totală la starea limită de serviciu pe grindă;
şi - coeficienţi de echivalenţă (a se vedea tabel 6.6).

Deplasarea maximă Δmax (rel. 6.61) a fost stabilită pentru modelul din figura 6.27.
Ca alternativă, deplasarea maximă poate fi determinată printr-un calcul global pe întreaga
structură a raftului cu încărcări de exploatare (de serviciu).

În cazul grinzilor care fac legătura între stâlpi şi sistemul de contravântuire în plan
vertical din spatele raftului, efectul din încovoiere se cuplează cu efectul forţelor axiale, care
pot fi de întindere sau de compresiune. Dacă forţa axială este de compresiune, flambajul
este neglijat în cazul grinzilor încărcate complet. Dacă grinzile nu sunt încărcate, lungimea
de flambaj se consideră Lb = L, iar dacă grinzile sunt încărcate parţial, Lb = KL, K se
determină în conformitate cu tabel 6.1.

86
● – conexiuni semi-rigide;
h – înălţime de nivel;
L – deschiderea de calcul;
Wser – încărcarea din exploatare.

Fig. 6.27 Model de calcul pentru săgeată

Proiectarea grinzilor ţinând seama de deformarea plastică locală a inimii datorită


forţelor concentrate din încărcări sau rezemări („web crippling”) se va face conform
recomandărilor din SR EN 1993-1-3.

Tabelul 6.11 Valorile coeficienţilor de echivalenţă


Numărul de unităţi de
K pentru grinzi cu o K pentru grinzi cu
încărcare
singură deschidere două deschidere
per compartiment
nu se consideră nu se consideră
n din n
flambajul flambajul
1 din 2 0,6 0,5
1 la mijlocul grinzii din 3 1,0 0,9
2 din 3 0,6 0,5
2 la mijlocul deschiderii din 4 0,7 0,6
3 din 4 0,5 0,45

De asemenea, proiectarea grinzilor ţinând seama de efectul forţei tăietoare, respectiv


efectul combinat forţă tăietoare - forţă axială - moment încovoietor sau moment încovoietor
web crippling se va face respectând SR EN 1993-1-3.

6.7 Proiectarea conexiunii grindă-stâlp


Îmbinarea de la capătul grinzilor trebuie să satisfacă, la starea limită ultimă, SLU,
următoarele condiţii:
a. Momentul încovoietor rezultat din calcul, după redistribuire, nu trebuie să
depăşească momentul capabil al conexiunii grindă – stâlp (a se vedea 6.6.2);
b. Forţa tăietoare de la capătul grinzii rezultată din calcul nu trebuie să
depăşească rezistenţa capabilă a conexiunii grindă – stâlp.

6.7.1 Determinarea momentului capabil al îmbinării


Conectorii care realizează îmbinarea grindă-stâlp se vor calcula la eforturi
determinate prin calcul de ordinul I sau II în cazul sistemelor de rafturi contravântuite,
respectiv prin calcul de ordinul II în cazul sistemelor de rafturi necontravântuite.
La calculul conectorului se poate folosi valoarea momentului încovoietor de la faţa
stâlpului, în locul valorii din nodul grindă-stâlp.

87
Dacă se foloseşte un calcul de ordinul I, momentul încovoietor trebuie majorat cu
factorul , definit în relația (6.42).
Conectorul se va calcula la suma momentelor obţinute din încărcările verticale şi din
deplasare laterală. Ca alternativă de calcul, în cazul sistemelor regulate de rafturi, la calculul
momentelor încovoietoare din îmbinări se poate ţine seama de efectul deplasării laterale a
raftului folosind o schemă de calcul în care punctele de inflexiune apar în grinzi la mijlocul
deschiderilor şi în stâlpi la mijlocul distanţei între două niveluri.
În cazul structurilor de rafturi cu reazeme articulate, momentul încovoietor pentru
calculul conexiunii grindă-stâlp se poate determina cu relaţia:
3 1
12 1 2 4 (6.62)

În cazul reazemelor semirigide, la care prinderea în pardoseală are rigiditatea cel


puţin egală cu rigiditatea conectorului grindă-stâlp, momentul încovoietor poate fi calculat
cu relaţia:
2 1
12 1 2 4 (6.63)

Conectorii grindă-stâlp se verifică la forţă tăietoare cu aceleaşi mărimi ca cele


obţinute pentru grinzi.
Dacă forţa tăietoare de proiectare la faţa interioară a stâlpilor respectă relaţia
/ , atunci se controlează îndeplinirea relaţiei de interacţiune:
/
1.0 (6.64)
unde
– capacitatea de rezistenţă la încovoiere a îmbinării;
– lungimea pistonului hidraulic folosit la testul de încovoiere al îmbinării, de
minim 750 mm

6.7.2 Determinarea forţei tăietoare capabile a îmbinării


Forţa tăietoare capabilă a conexiunii grindă – stâlp se determină conform
specificaţiilor prezentate pentru grinzi în capitolul 6.6.2.2. 

6.7.3 Determinarea forţei tăietoare şi a momentului încovoietor capabil al îmbinării


Dacă forţa tăietoare la faţa stâlpul, , este mai mare decât / atunci trebuie să
fie respectată următoarea condiţie:
/
1.0 (6.65)

6.8 Proiectarea stâlpilor

6.8.1 Stâlpi solicitaţi la forţă axială


În toate cazurile, stâlpii trebuie să fie verificaţi cu relaţia:
, , 1,1 Ω , (6.66)
unde

88
, – capacitatea de rezistenţă considerând flambajul stâlpului comprimat
având în vedere interacţiunea N-M, în cazul acţiunii seismice;
, – forţă axială în stâlp din încărcările gravitaţionale incluse în combinaţia cu
acţiunea seismică;
, – forţa axială în stâlp din acţiunea seismică.
– factorul de suprarezistenţă al materialului.
, ,
Ω min Ω min (6.67)
,
pentru toate diagonalele ”i” ale sistemului de contravântuire, în care:
, , – capacitatea de rezistenţă a diagonalei „i”;

, – forţa axială în aceeaşi diagonală „i”, ca efect al acţiunii seismice;

Relaţia de verificare (6.67) se aplică şi la grinzi. La cadrele contravântuite în V,


grinzile trebuie să fie proiectate astfel încât să reziste şi la toate acţiunile neseismice, fără a
se considera rezemarea intermediară creată de diagonalele contravântuirilor.

6.8.2 Stâlpi solicitaţi la încovoiere cu forţă axială de compresiune


Stâlpii sistemelor de depozitare paletizată se verifică în conformitate cu prevederile
SR EN 1993-1-1 şi SR EN 1993-1-3.
Elementele solicitate la încovoiere cu forţă axială de compresiune trebuie să
îndeplinească condiţia de rezistenţă exprimată prin relaţii de interacţiune în care nu se
consideră efectul unei posibile pierderi de stabilitate:
, ,
1.0 (6.68)
, , , , ,
unde
şi – eforturile de proiectare din încărcări pe rafturi la starea limită ultimă de
rezistenţă;
, şi , – capacităţile de rezistenţă ale secţiunii eficace ( , conform
secţiunilor de clasă 4), calculate conform 6.5 şi 6.6.2.

6.8.3 Verificarea de stabilitate a stâlpilor solicitaţi la încovoiere cu forţă axială de


compresiune fără considerarea pierderii stabilităţii prin încovoiere – răsucire

Pe lângă condiţia de rezistenţă din relaţia (6.68), elementele supuse la solicitări compuse de
încovoiere oblică cu forţe axiale de compresiune trebuie să satisfacă relaţia:

, ,
1.0
(6.69)
, ,

în care
(6.70)
1 , cu 1,5

(6.71)
1 , cu 1,5
̅ 2 , 4 , cu 0,9 (6.72)
89
̅ 2 , 4 , cu 0,9 (6.73)
min , , , cu 1 (6.74)
unde
, – factori de reducere (coeficienţi de flambaj) corespunzători celor două plane
principale de flambaj, care se calculează cu relaţiile de la punctul 6.5.2 în
raport cu axele y-y şi z-z. Se va considera influenţa flambajului cu
distorsiunea secţiunii transversale;
– factorul de reducere calculat conform punctului 6.5, alineat (c);
, – poate fi determinat experimental, prin încercarea la
compresiune a unui stâlp sau a unui element scurt dintr-un stâlp, având în
vedere considerarea efectului flambajului cu distorsiunea secţiunii
transversale;
, , , – factori de echivalare cu o solicitare de încovoiere cu moment constant la
flambaj prin încovoiere;
, – modulul de rezistenţă al secţiunii eficace când aceasta este solicitată numai
la moment încovoietor în raport cu axa y – y;
, – modulul de rezistenţă al secţiunii eficace când aceasta este solicitată numai
la moment încovoietor în raport cu axa z – z.

Dacă rezultantele tensiunilor sunt obţinute printr-un calcul de ordinul II considerând


doar imperfecţiuni globale, şi nu vor depăşi valoarea 1.
Dacă rezultantele tensiunilor sunt date de un calcul de ordinul II cu imperfecţiuni
globale şi locale, se poate considera 1 dacă nu sunt efecte provenite din flambajul
prin distorsiune.

6.8.4 Verificarea de stabilitate a stâlpilor solicitaţi la încovoiere cu efort axial de


compresiune cu considerarea pierderii stabilităţii prin încovoiere – răsucire

Tabelul 6.12 Factori de moment echivalent


Moment Contravântuiri
factor
după axa după axa
, y–y y–y
, z–z z–z
, y–y z–z

În cazul unui element predispus la flambaj lateral cu răsucire din încovoiere,


verificarea se realizează cu relaţia:
, ,
1.0
(6.75)
, ,

în care y – y este axa majoră a secţiunii transversale.


1 , cu 1,0 (6.76)
0,15 ̅ , 0,15 , cu 0,9 (6.77)

90
Tabelul 6.13 Factori de moment echivalent
Factorul de echivalare al
Diagrama de moment
momentului încovoietor

, 1,8 0,7

, 1,3

, 1,4

, , ,
ΔM

|max | – numai din


încărcările transversale

|max |
ΔM
|max | |min |

|max | când diagrama nu


schimbă semnul
|max | |min | când
diagrama schimbă
semnul

unde
, –factor de echivalare cu o solicitare de încovoiere cu moment constant la
flambaj prin încovoiere-răsucire;
– valoarea minimă dintre şi , (a se vedea 6.5.2) şi factorii de reducere
corespunzători flambajului prin distorsiune şi flambajului prin încovoiere-
răsucire;
– factor de reducere corespunzător flambajului prin încovoiere-răsucire (a se
vedea SR EN 1993-1-3);

91
̅ – zvelteţea normalizată pentru flambajul prin încovoiere. Lungimea de flambaj în
acest caz se va considera ca fiind egală cu distanţa verticală maximă dintre
grinzi.
Valorile pentru factorii de echivalare a momentului încovoietor , , , , , se
vor obţine din tabel 6.13 în funcţie de forma diagramei de moment încovoietor între două
puncte de legătură succesive aşa cum este prezentat în tabel 6.12.

6.8.5 Verificarea stâlpilor solicitaţi la încovoiere cu forţă axială de întindere


Elementele supuse la întindere şi realizate prin laminare la cald se proiectează
conform SR EN 1993-1-1. Elementele întinse formate la rece se vor proiecta conform SR
EN 1993-1-3.
Elementele supuse la încovoiere oblică cu forţă axială de întindere se verifică cu
relaţia de interacţiune în domeniul elastic liniar de comportare
, ,
1.0 (6.78)
, , , , ,
Dacă dimensionarea se face în domeniul plastic de comportare, se va folosi formula
de interacţiune din EN 1993-1-1.

6.9 Proiectarea pieselor de înnădire a stâlpilor


Acestea se vor proiecta prin calcul sau prin încercări. Se va urmări îndeplinirea următoarelor
reguli:
- piesele de înnădire trebuie să aibă capacitatea de rezistenţă cel puţin egală cu
a celui mai slab dintre elementele conectate sau trebuie să fie proiectate la o
forţă axială de compresiune centrică şi un moment încovoietor , ;
- piesele de înnădire şi conexiunile se vor proiecta astfel încât încărcările, forţa
axială, forţa tăietoare şi momentul încovoietor să fie transmise la zonele
eficace ale secţiunii transversale;
- dacă încercările arată că rigiditatea şi capacitatea de rezistenţă a doi stâlpi
înnădiţi sunt mai mari sau egale cu ale unui stâlp dintr-o singură bucată, de
aceeaşi lungime, se poate neglija prezenţa pieselor de înnădire în analizele
globale;
- dacă detaliile de execuţie de la capetele elementelor sunt astfel realizate încât
încărcările se transmit excentric, este necesară introducerea în calcule a unui
moment suplimentar ;
- dacă piesele de înnădire se consideră articulate în modelul spaţial, atunci este
suficientă verificarea la forţă axială şi la forţă tăietoare, fără verificarea
rigidităţii.
Nodurile în zona de înnădire trebuie să fie verificate cu relaţia:
,
1.0
1 (6.79)

în care
1
, , 1 (6.80)
unde
92
– factorul de reducere datorită flambajului;
– aria eficace a secţiunii transversale a celui mai slab element;
– modulul de rezistenţă al secţiunii transversale eficace solicitate la încovoiere
a celui mai slab element;
– distanţa dintre punctul de inflexiune corespunzător formei de pierdere a
stabilităţii şi piesa de înnădire sau conexiunea de capăt;
– lungimea efectivă;
– aria netă a secţiunii transversale a legăturii;
– capacitatea de rezistenţă a piesei de înnădire la moment încovoietor;
– momentul încovoietor suplimentar provenit din excentricităţi.
Se va considera un moment încovoietor cel puţin egal cu 10% din capacitatea de
rezistenţă la încovoiere şi o forţă tăietoare egală cu 1,5% din capacitatea la forţă normală a
celei mai slabe secţiuni, în raport cu ambele axe. Dacă piesele de înnădire sunt modelate ca
îmbinări articulate, nu este necesară aplicarea valorii minime a momentului încovoietor.

6.10 Cerinţe pentru contravântuirile orizontale


Contravântuirile orizontale care aparţin structurilor de rafturi rezistente la seism,
precum şi îmbinările lor, trebuie să reziste la acţiunile orizontale transmise de legăturile
transversale cu planele verticale de contravântuiri din spatele sistemelor de rafturi,
, 1,1 , (6.81)
unde
, – forţa tăietoare din acţiuni neseismice inclusă în combinaţia cu acţiunea
seismică. De regulă aceasta este egală cu zero sau foarte mică şi poate fi
neglijată;
, – forţa tăietoare din acţiunea seismică;
– factorul de suprarezistenţă al materialului.
, ,
(6.82)
,
pentru toate diagonalele contravântuirilor verticale,
în care
, , – capacitatea de rezistenţă a diagonalei „i”;

, – forţa axială în aceeaşi diagonală „i”, ca efect al acţiunii seismice.

6.11 Proiectarea plăcilor de bază şi a ancorajelor în pardoseală


Fiecare montant se va fixa de pardoseală prin intermediul unor plăci de bază.
Se vor verifica la smulgere buloanele de ancorare în pardoseală, presiunile de contact
dintre plăcile de bază şi pardoseală, precum şi placa de bază propriu-zisă.
Elementele care asigură rezemarea structurii sistemelor de rafturi pe planşee trebuie să
posede suficientă suprarezistenţă pentru a nu ceda înaintea dezvoltării deformaţiilor plastice
în elementele disipative din componenta structurilor de rafturi.
Mărimea forţelor de întindere din buloanele de ancorare şi a efectelor de încovoiere
din plăcile de bază şi din îmbinările acestora cu stâlpii structurilor de rafturi, se determină
cu relaţia:
, 1,1 , (6.83)
93
unde
– factorul de suprarezistenţă al oţelului;
E , – efectul forţelor gravitaţionale care sunt incluse în combinaţia cu acţiunea
seismică;
E , – efectul acţiunii seismice de proiectare;
Ω R /E – suprarezistenţa elementului disipativ „i” care influenţează efectul
E în cea mai mare măsură;
R – capacitatea de rezistenţă a elementului „i” care reazemă pe placă;
E – valoarea eforturilor de proiectare din acţiunea seismică din elementul „i” care
reazemă pe placă;
În cazul structurilor în cadre la care zonele disipative sunt localizate la îmbinările
dintre grinzi şi stâlpi, Ω este valoarea minimă a raportului / în îmbinarea grindă –
stâlp pentru stâlpul considerat.
Pentru conexiunile de planşeu ale cadrelor cu contravântuiri centrice, Ω este valoarea
minimă a raportului , / , obţinut pentru toate diagonalele întinse
Capacitatea de rezistenţă a buloanelor de ancorare în plăcile de beton va fi furnizată
de producătorii de ancoraje chimice sau mecanice.
Se acceptă conexiuni semirigide disipative cu plăcile planşeelor sau cu dalele din
beton numai pentru cadrele pure din direcţia longitudinală a sistemelor de rafturi dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
- se ia în considerare efectul deformaţiilor conexiunilor asupra deformaţiei
globale, prin analize biografice statice neliniare monoton crescătoare sau analize
neliniare dinamice;
- conexiunile trebuie să posede o capacitate de rotire corespunzătoare
rezultatelor din analiza globală pentru factorul de comportare q ales. Se va verifica
prin încercări experimentale la încărcări ciclice capacitatea conectorilor de a disipa
energia indusă de cutremur. Curbele histeretice de încărcare-descărcare trebuie să fie
stabile, fără degradarea rigidităţii şi a capacităţii de rezistenţă la încovoiere ciclică.

6.11.1 Proiectarea plăcii de bază

6.11.1.1Aria efectivă a plăcii de bază


Cu toate că stâlpul transmite plăcii de bază moment încovoietor şi forţă axială, se
poate considera în mod simplificat că presiunea de contact dintre placa de bază şi pardoseală
este uniform distribuită pe o suprafaţă de contact redusă, . Presiunea se va determina
numai din forţa axială transmisă de montanţi plăcilor de bază. Relaţia de verificare este
(6.84)
unde
– aria efectivă de calcul definită conform figura 6.28, în care;
– distanţa de la faţa montantului la marginea plăcii de bază;

(6.85)
3
– grosimea plăcii de bază;
– limita de curgere a materialului din care este confecţionată placa;
94
– rezistenţa de proiectare a materialului din care este alcătuită pardoseala, la
presiuni locale de contact.

Fig.6.28 Aria efectivă a plăcii de bază

6.11.1.2 Determinarea rezistenţelor de proiectare aferente materialului din care este alcătuită
pardoseala
Pardoselile pot fi din beton, asfalt bituminos, lemn sau alte materiale.
a) Pentru pardoselile din beton, rezistenţa de proiectare a betonului la presiuni locale,
, este dată de relaţia:
2,5
(6.86)

unde
– rezistenţa caracteristică la compresiune a betonului determinată pe cilindru;
– factorul parţial de siguranţă pentru beton ( 1,5);
Dacă nu se cunoaşte clasa betonului din care este alcătuită pardoseala, se pot face
teste pe epruvete cilindrice extrase din pardoseală sau se poate aprecia vizual ca fiind un
beton de clasă maximă C20/25, cu 20 / .
b) Pentru pardoselile bituminoase, în tabel 6.14 se indică tensiunile de calcul admisibile
la încărcări de lungă durată pentru diferite tipuri de astfel de pardoseli. Sunt indicate
valorile extremale pentru rezistenţele, , aferente. Valoarea inferioară se foloseşte
când nu se cunosc caracteristicile de rezistenţă ale materialului bituminos. Valoarea
superioară se va folosi când se cunosc rezistenţele caracteristice fie din proiect, fie
din examinare vizuală de către un expert sau prin încercări mecanice de laborator.

Tabelul 6.14 Presiuni de contact admisibile pentru pardoseli bituminoase industriale


Tipul de pardoseală , ,
Tip asfalt Stratul de uzură / /
Beton asfaltic convenţional 0,3 0,8
Beton asfaltic cu polimeri 0,3 0,8
Asfalt bituminos
Asfalt poros impregnat cu o
turnat la cald 0,3 0,8
mixtură nisip/ciment
Mastic asfaltic cu criblură 0,3 0,8
Emulsie de asfalt
Emulsie de asfalt 0,3 4,0
+ ciment + agregat
Asfalt bituminos Structuri deschise, pe
0,3 -
turnat la rece suprafeţe cu stabilitate mică
Mastic asfaltic Termoplastic şi vâscoelastic 0,3 -

95
NOTA Valorile din tabel sunt determinate pentru temperaturi ambientale mai mici de 25° şi se
referă la partea superioară a pardoselii. În cazul în care se utilizează pentru pardoseli alte materiale, diferite de
cele prezentate, trebuie determinate prin teste de laborator rezistenţele caracteristice ale materialelor
respective. Se va ţine seama de efectele de lungă durată (curgere lentă), dar şi de influenţa temperaturii asupra
comportării materialului respectiv.

6.11.2 Proiectarea ancorajelor


Eforturile pentru proiectarea buloanelor de ancorare în pardoseli trebuie să fie
determinate pentru starea limită ultimă de rezistenţă.
Dimensionarea ancorajelor în pardoseli din beton trebuie să ţină seama de:
- grosimea pardoselii de beton;
- clasa betonului;
- procentul de armare la partea superioară a plăcii de beton armat;
- natura solicitării plăcii în zona de ancorare, întindere sau compresiune;
- distanţa dintre ancore;
- distanţa dintre ancore şi marginea plăcii pardoselii;
- diferenţa dintre dimensiunea găurii în placa de bază şi diametrul bulonului de
ancorare;
- lungimea de ancorare.
De regulă, în combinaţia acţiunilor frecvente, când plăcile de beton armat sunt
aşezate direct pe teren, întinderile la partea superioară a acestora sunt mici şi, ca urmare, se
poate considera partea superioară a plăcii ca zonă comprimată.

6.11.3 Proiectarea distanţierilor


În cazul rafturilor duble aşezate spate în spate, trebuie plasaţi cel puţin doi
distanţiere într-o secţiune transversală curentă între doi stâlpi (montanţi), în nodurile
cadrelor transversale şi adiacent fiecărei piese de înnădire a stâlpilor. Distanţierul de la baza
cadrului trebuie plasat în dreptul primului nod al sistemului de contravântuire.
Distanţierii trebuie să fie capabili să preia forţele de întindere şi de forfecare care se
dezvoltă ca efect al conlucrării rafturilor. Capacitatea de rezistenţă a distanţierelor trebuie să
fie mai mare sau egală cu forţa orizontală din manipularea mărfurilor.

96
7. CONDIȚII DE EXPLOATARE
 
  Acest capitol oferă recomandări referitoare la montajul și utilizarea structurilor de
depozitare paletizate pentru a asigura siguranța în exploatare a acestora.
Prevederile acestui capitol au la bază ipoteza unei proiectări adecvate și corecte a
sistemelor de depozitare paletizate. Pentru a obține o proiectare care s[ corespundă
cerințelor beneficiarului este important ca acesta să ofere proiectantului toate informațiile
necesare la începutul proiectului. Acestea trebuie să specifice clar configurația clădirii în
care urmează să fie instalat sistemul de depozitare inclusiv tipul și caracteristicile podelelor
pe care se vor așeza. Trebuie specificate caracteristicile încărcărilor pe rafturi în exploatare
cum ar fi:
 Specificarea greutății maxime pentru depozitare;
 Specificarea tipului de mărfuri ce urmează să fie depozitat cât și eventuala
prezență a unor dispozitive de susținere suplimentare a acestora.
Se vor specifica caracteristicile legate de manevrarea mărfurilor în exploatare cum ar
fi specificarea tipului de echipament de ridicare folosit, pentru a putea calcula distanțele
necesare pentru manevrarea produselor pe baza caracteristicilor acestora (raza de întoarcere
a unui anumit tip de motostivuitor folosit), cât și pentru a asigura prin proiectare spațiul
liber necesar menținerii unui flux de mărfuri corespunzător. Ar fi utile în această etapă și
informații referitoare la eventuale modificări ulterioare a sistemului pe care le are planificate
beneficiarul.

7.1 Montajul și instalarea sistemelor de depozitare paletizate


(1) Pentru a asigura siguranța în exploatare a sistemelor de depozitare paletizate este
imperativ ca, indiferent de partea care se va ocupa de instalare, montajul și asamblarea
acestor sisteme să fie realizată de către persoane instruite corespunzător urmărind cu
strictețe planurile și instrucțiunile de montaj detaliate oferite producător. Informații despre
capacitatea maximă de încărcare a rafturilor și despre manevrarea mărfurilor trebuie afișate
la vedere pe rafturi sau în imediata lor vecinătate. Procesul de montaj poate fi la fel de
important ca și cel de proiectare, iar o instalare defectuoasă a sistemului de depozitare poate
avea repercusiuni grave, de aceea este important ca toate operațiunile să fie realizate
respectând prescripțiile producătorului/proiectantului. Este recomandat de asemenea ca
montajul să fie supervizat de o persoană autorizată.
(2) În timpul montajului trebuie asigurată dispunerea corectă a contravântuirilor conform
specificațiilor proiectantului și asigurarea prinderilor corespunzătoare de celelalte elemente
sau ancorarea la bază. Aceste contravântuiri cu rolul de a oferi stabilitate laterală sistemelor
de depozitare nu pot fi demontate, înlocuite, sau mutate, sub nici o formă, fără acordul
proiectantului sau producătorului. Pentru a preveni mișcarea lor, elementele verticale de la
baza sistemului de depozitare trebuie ancorate corespunzător de podea. Dacă sistemul se
montează cu plăci de bază se va asigura că acestea se află în contact cu podeaua pe toată
suprafața lor. Pentru aceasta se recomandă folosirea de distanțiere de oțel sau chiar a unui
mortare de egalizare acolo unde se dorește. Suprafața pe care se montează rafturile trebuie
să fie dreaptă, fără denivelări sau gropi. Pentru informații despre diferențe de nivel pentru

97
podele se va consulta SR EN 15620 §5.1. Toate grinzile sistemului de depozitare trebuie
fixate conform specificațiilor producătorului.
(3) Dacă se folosește un sistem de depozitare paletizat pe două rânduri spate în spate se vor
dispune întotdeauna minim 2 distanțieri între șirurile de rafturi pentru a îmbunătăți
rezistența lor laterală și a oferi un plus de sprijin lateral în cazul unui impact. Acești
distanțieri se vor dispune la partea inferioară la primul sau al doilea nivel și la partea
superioară în dreptul ultimului element de contravântuire în plan orizontal. Se va căuta
amplasarea acestor distanțiere cât mai aproape de nodurile contravântuite (figura 7.1).

Distanțier
–a–

Montanți

Diagoale

Lățimea unui Culoar Lățimea unui


șir dublu de –b– șir dublu de
rack-uri rack-uri
–c– –c–
Fig. 7.1 Dispunerea distanțierelor pentru 2 șiruri de rafturi spate în spate

(4) Toate distanțele între elementele sistemelor de depozitare, rafturi, etc., nu vor depăși
distanțele maxime prevăzute de producător din proiectare.
(5) Toleranțele distanțelor orizontale și verticale pentru sisteme de depozitare paletizate cu
culoare late sau înguste, după montaj (fără încărcare), se vor încadra în limite prezentate în
tabel 7.1 (a se vedea și figura 7.2).

NOTA Orice modificare a configurației structurale trebuie făcută numai cu acordul producătorului a
cărui instrucțiuni trebuie urmate. Înainte de orice modificare toate încărcările pe rafturi trebuie înlăturate și
acesta nu trebuie folosit pe durata lucrărilor de reconfigurare. Se recomandă ca modificările să fie realizate de
personal cu calificarea necesară și sub supravegherea unui reprezentant al producătorului. Dacă poziția
nodurilor se schimbă trebuie avut în vedere și repoziționarea sistemului de contravântuiri. Modificările pot
atrage după sine scăderea capacității portante și trebuie monitorizate cu strictețe, iar valorile încărcărilor
maxime permise pe rafturi trebuie reevaluate și afișate la vedere.

 
 
98
Tabelul 7.1 Toleranțe orizontale (SR EN 15620 - Tabel 2)
Abateri maxime admise în plan X și Z [mm]
X-distanța în plan orizontal pe lungimea rafturilor; Z-distanța în plan orizontal pe adâncime (lățime)
Distanțe Toleranțe de montaj pentru
rafturi late sau înguste (clasa
400 a se vedea SR EN 15620)
δA Variația unei deschideri libere între două elemente +/- 3
verticale consecutive
δAt Variația lungimii totale a structurii – suma tuturor +/- 3n
deschiderilor (”n” deschideri) măsurate la baza structurii.
δB0 Variația distanței măsurată la bază, de la fața laterala a +/- 10
rafturilor la linia de referință pentru montaj z
BF Alinierea greșită a elementelor verticale de pe fiecare +/- 20
parte a cadrului.
Cx Abaterea de la verticală pe direcția X +/- H/350
Cz Abaterea de la verticală pe direcția Z +/- H/350
δD Abaterea de la lățimea nominală (pe adâncime) a unui +/- 6
cadru
δE Abaterea de la lățimea nominală a coridorului măsurat +/- 15
la bază
δF Abaterea de la alinierea dreaptă a rafturilor față de linia +/- 15
de referință pe lungime, X
Gz Liniaritatea grinzii pe direcția Z +/- A/400
Cea mai mare valoare între
Jx Abaterea de la verticală pe direcția X a elementelor +/- 3 sau
verticale între două nivele consecutive situate la distanță +/- HB/400
HB
Jz Abaterea de la verticală a curburii inițiale totale a +/- H/500
structurii pe direcția Z
Tw Răsucirea grinzii la mijloc 1o per m

Tabelul 7.2 Toleranțe verticale (SR EN 15620 - Tabel 3)


Abateri maxime admise pe verticală-direcția Y [mm]
Y-distanța măsurată pe direcție verticală
Distanțe Toleranțe de montaj pentru
rafturi late sau înguste (clasa
400 a se vedea SR EN 15620)
Cea mai mare valoare între
Gy Liniaritatea grinzii pe direcția Y (verticală) +/- 3 sau
+/-A/500
δH1A Variația față de valorile nominale a distanței între fața +/- 10
superioară a plăcii de bază și fața superioară a primei
grinzii de la bază
δH1 Variația față de valorile nominale a distanței între fața +/- 5 sau
superioară a grinzilor situate deasupra primei grinzii de la +/-H1/500
bază și grinda de la bază.
Hy Variația de nivel între grinzile din fața și din spatele +/- 10
aceluiași compartiment

99
(a)
Lungimea totală a structurii – At Adâncimea sistemului de
depozitare – D
Deschiderea liberă dintre doi stâlpi – A

Eroare de
Aliniere – BF
Distanța măsurată la bază – B0

Liniaritatea grinzii – Gz

Eroare de aliniere pe adâncime


a grinzii - Hy

Distanța de aliniere a rafturilor – F

Distanța de aliniere a rafturilor – F

(b)
Abaterea de la verticala – Cx
Înălțimea sistemului de depozitare – H

Liniaritatea grinzii – Gy

Liniaritatea grinzii – Gy

Abaterea de la verticală pe – Jx

Înălțimea unui nivel de


depozitare – HB

A Înălțimea nivelului de la
0,00
baza sistemului – H1A
Y
Distanța dintre centrele de greutate
X
ale astâlpilor – L

100
Abaterea de la verticala – Cz Adâncimea sistemului – D

Z
Adâncimea sistemului – D

Lățimea culoarului – E

(c)
Fig. 7.2 Dispunerea distanțierelor pentru 2 șiruri de rafturi spate în spate

 
7.2 Siguranța în exploatare

Elementele cele mai importante care influențează siguranța în timpul utilizării


structurilor de depozitare paletizate se pot încadra în două categorii:
 Încărcări – depozitare, poziționare, asigurare, valori maxime, etc.
 Manevrarea mărfurilor – mașini folosite, toleranțe, încărcare/descărcare,
manevrare, etc.
 
7.2.1 Încărcări din exploatare
(1) Produsele care urmează să fie depozitate pe rafturi pot fi în general împărțite în mărfuri
paletizate sau nepaletizate. Este important să se comunice toate informațiile legate de:
dimensiunile geometrice, toleranțe, tipul mărfurilor (dacă este cazul), greutate per produs
și/sau greutate maximă per palet și modalitatea de manipulare acolo unde este cazul. Pentru
depozitarea mărfurilor se vor folosi paleți care nu au suferit avarii care să afecteze
integritatea lor structurală (figura 7.3). Cedarea unor paleți avariați la nivelul de sus a
sistemelor de depozitare poate pune în pericol siguranța persoanelor aflate în vecinătate. Se
recomandă inspecția acestora înainte de utilizare.

101
Fig. 7.3 Avarii sau defecte care fac paleții inutilizabili

(2) Paleții folosiți pentru depozitare vor avea calitatea, dimensiunile și capacitatea necesară
pentru a susține în condiții de siguranță mărfurile. În cazul structurilor de depozitare de tip
„drive-in” calitatea paleților trebuie să asigure o săgeată maximă sub încărcare de cel mult
25 mm când aceștia sunt amplasați pe șinele laterale. Nu se vor depozita greutăți care să
depășească capacitatea paleților. Pentru mărfurile care necesită fixare suplimentară se vor
folosi accesoriile recomandate de producător. Utilizatorul trebuie să ofere informațiile
necesare cu privire la tipologiile și dimensiunile de paleți ce urmează să fie folosiți pentru a
permite asigurarea prin proiectare a distanțelor necesare. Distanțele prevăzute de producător
pot fi afectate de dimensiunile și amplasarea necorespunzătoare a mărfurilor paletizate
(figura 7.4).

Împrăștierea evantai a Bombarea mărfii Încărcare peste gabaritul


mărfii depozitate depozitate paletului
Fig. 7.4 Amplasarea necorespunzătoare a mărfurilor paletizate care afectează dimensiunile
totale

(3) Toate produsele trebuie paletizate și depozitate într-o manieră adecvată care să asigure
stabilitatea acestora, iar mărfurile cu risc de deversare trebuie asigurate corespunzător
pentru a nu pune în pericol siguranța personalului.

102
(4) Depozitarea greutăților (a mărfurilor paletizate) trebuie făcută cu grijă pentru a nu
introduce forțe suplimentare (orizontale sau verticale) în structură. Se va evita depozitarea
asimetrică a încărcărilor deoarece acest lucru poate duce la solicitarea neuniformă a unor
părți din structura de depozitare.

NOTA
(1) De exemplu poziționarea asimetrică a mărfurilor pe două sau mai multe grinzi de susținere duce la
împărțirea neuniformă a încărcării (figura 7.5). Distribuția neuniformă a încărcării poate reprezenta
un pericol dacă elementele nu au fost explicit proiectate pentru a lua în calcul acest caz.
(2) Un alt exemplu de încărcare asimetrică este dat de depozitarea neadecvată a unor elemente flexibile
care nu pot asigura o distribuție uniformă a încărcării (figura 7.6).

Încărcare unitară – F Încărcare unitară – F

Suport slab
Suport încărcat încărcat
puternic Suport slab Suport slab
încărcat Suport încărcat încărcat
puternic

Fig. 7.5 Amplasarea asimetrică a încărcării

Fig. 7.6 Amplasarea necorespunzătoare a unor elemente flexibile

(5) În cazul în care se folosesc mărfuri paletizate, o așezare necorespunzătoare a acestora pe


paleți poate duce de asemenea la apariția unor forțe suplimentare în grinzile sistemului de
depozitare sau a unor încărcări neuniforme. Astfel trebuie evitate cazurile în care mărfurile,
deși paletizate, transmit încărcări punctuale (figura 7.7) și cele în care greutatea așezată pe
paleți este neuniformă(figura 7.8).
(6) Poziția corectă a încărcărilor pe sistemele de depozitare trebuie să respecte exemplele
unei bune practici curente, putând duce în caz contrar la situații periculoase (figura 7.9).
Aceste aspecte implică instruirea corespunzătoare a personalului operator și trasarea unor

103
directive de siguranță care să includă poziționarea și depozitarea mărfurilor pentru sistemul
de depozitare paletizată folosit.

F F F

Fig. 7.7 Încărcări concentrate din mărfuri paletizate

F3
F1 F2

Suport Suport
Suport Suport
încărcat puțin
încărcat puțin
puternic încărcat
puternic încărcat

Fig. 7.8 Încărcarea neuniformă a paleților

1000 kG 1000 kG 1000 kG

2000 kG

Fig. 7.9 Poziționarea corectă și incorectă a încărcării

104
(7) Toate deformațiile elementelor de susținere a structurii sub încărcări trebuie să satisfacă
limitele cerute pentru starea limită a exploatării normale. Se recomandă ca aceste limite să
fie stabilite la început împreună cu beneficiarul pentru a satisface cerințele specifice ale
proiectului pentru sistemul de depozitare. În general se recomandă valori ale săgeților
verticale la grinzile simplu rezemate de L/200 și L/100 pentru grinzi în consolă. Se vor
stabili de asemenea și limitele pentru deformațiile laterale ale structuri sub încărcări. În
general deformația laterală a elementelor verticale se limitează la H/200, unde H reprezintă
înălțimea structurii de depozitare paletizată fără încărcări. Se vor lua în calcul și eventuale
deformații ale sub-structurii pe care este așezat structura de depozitare.

7.2.2 Manipularea mărfurilor


(1) Manevrarea adecvată a mărfurilor joacă un rol foarte important în asigurarea siguranței
în exploatare a acestui tip de structură. În majoritatea cazurilor avariile în structurile de
depozitare sunt cauzate de manipularea defectuoasă a mărfurilor. Aceste avarii sunt
rezultatul impactului cu echipamentul de ridicare și a procedurilor de încărcare-descărcare
neadecvate.
(2) Modul de manipularea mărfurilor trebuie stabilit de utilizatorul sistemelor de depozitare
paletizate și specificat clar proiectantului pentru stabilirea solicitărilor suplimentare ce pot
să apară în structură în urma proceselor de încărcare-descărcare. Este responsabilitatea
utilizatorului sa ia măsurile de siguranță necesare pentru a evita lovirea și avarierea
elementelor structurale în urma manipulării produselor. Dacă utilizatorul dorește ca
structura de depozitare să aibă o anumită rezistență la impact, trebuie definite clar cerințele
de rezistență în funcție de modul de operare și manipulare impus, inclusiv tipul de mașini de
ridicat folosit.
(4) Persoanele care realizează operațiunile de manipulare a produselor trebuie instruite
adecvat pentru utilizarea în condiții de siguranță a tipului de structură de depozitare folosit.
Depozitarea de produse pe rafturile superioare se va face numai prin intermediul
echipamentelor de ridicare. Este interzisă cățărarea sau agățarea de structură. Operatorii
echipamentelor de ridicat trebuie să dețină certificarea necesară operării echipamentului și
vor fi de asemenea instruiți corespunzător în utilizarea sistemului de depozitare. Mărfurile
transportate trebuie asigurate corespunzător.
(5) Echipamentele de ridicare trebuie alese în mod adecvat pentru tipul de structură de
depozitare paletizată și lățimea culoarului de acces.

NOTA
(1) Mențiunile se referă la structurile de depozitare cu culoare de acces late și înguste.
(2) Culoarele late permit utilizarea de motostivuitoare de dimensiuni mici și medii pentru manevrarea
produselor, iar cele înguste permit utilizarea de platforme ridicătoare. Dimensiunile echipamentelor
de ridicare trebuie alese pentru a permite operarea în condiții de siguranță pe culoare, în funcție de
raza de întoarcere, permițând întoarcerea cu 90 de grade a mașinii de ridicat împreună cu mărfurile
paletizate și cu asigurarea unui spațiu liber de manevra cumulat de pe fiecare parte de minim 200 mm.
Acest lucru este exemplificat pentru motostivuitoare în figura 7.10 și pentru platforme de ridicat în
figura 7.11. Distanțele de manevră a utilajelor trebuie considerate în funcție de tipul și marca
utilajului și sunt date de obicei de către firma producătoare a mașinilor. În zone cu trafic intens sau în
care se operează cu produse cu gabarit mare se recomandă mărirea spațiului de manevra la 350mm
cumulat.

105
(6) Pentru culoare de tranzit cu un singur sens sau cu două sensuri de trecere, fără trafic
pietonal, se recomandă o distanță liberă minimă intre motostivuitoarele de pe fiecare sens și
între motostivuitoare și rafturi de 300mm (figura 7.12). Distanța culoarului se calculează pe
baza lățimii motostivuitoarelor plus produsele transportate și distanța liberă de siguranță. În
cazul în care există și trafic pietonal pe același culoar se recomandă asigurarea unei distanțe
libere de minim 500-550mm.
(7) Daca mărfurile de la nivelul cel mai de jos sunt depozitate pe podea, acestea trebuie
dispuse astfel încât să nu influențeze distanța liberă a culoarului, între rafturi, permițând
operarea în condiții de siguranță.

Fig. 7.10 Dimensiunile culoarului pentru manevrarea cu motostivuitor


 

Fig. 7.11 Dimensiunile culoarului pentru manevrarea cu platformă ridicătoare


106
Fig. 7.12 Dimensiunile culoarului pentru culoare de tranzit cu două sensuri de trecere fără
trafic pietonal

(8) Operațiunile de încărcare descărcare trebuie realizate cu grijă pentru a nu afecta


elementele structurii de depozitare și pentru a nu introduce forțe suplimentare în sistem.
Încărcarea și descărcarea se va realiza în poziție perpendiculară cu rafturile a
echipamentelor de ridicat, asigurând o distanță suficientă pentru a nu exista contact cu
rafturile sau mărfurile deja depozitate pe acestea. Pentru motostivuitoare și platforme de
ridicat, lamele vor fi așezate în poziție orizontală, încărcarea va fi ridicată deasupra raftului
după care va fi adusă pe poziție și așezată încet, fără șocuri, pe raft. Trebuie evitată frecarea
lamelor de raft și/sau mișcarea paleților sau a mărfurilor nepaletizate prin lunecarea acestora
pe rafturi. Forțele suplimentare ce pot sa apară în urma frecării lamelor și a paleților pe
rafturi pot avea un efect nedorit asupra structurii de depozitare.
(9) Poziționarea paleților, chiar și la nivelele ultime, trebuie să ofere suficientă vizibilitate
șoferilor utilajelor de ridicat pentru a le putea ridica în condiții de siguranță. Pentru
manevrarea în siguranță a produselor, încărcarea și descărcarea lor, etc., pe fiecare raft
așezarea paleților se va face păstrând distanțe libere la margini și între paleți, atât pe
orizontală cât și pe verticală. Pentru operarea cu motostivuitoare se recomandă utilizarea
valorilor minime a distanțelor orizontale și verticale prezentate în figura 7.13 și tabel 7.3

Tabelul 7.3 Distanțe minime pentru poziționarea paleților pe rafturi operate de


motostivuitoare (SR EN 15620 - Tabel 4)
Înălțimea grinzii de la podea (Yh) X3, X4, X5, X6 Y3
[mm] [mm] [mm]
3000 75 75
6000 75 100
9000 75 125
1300 100 150

(10) La nivelul podelei distanța liberă minimă pe verticală Y3 recomandată este de 75 de


mm, pe lângă distanța necesară utilajului de ridicare (de exemplu ghearele motostivuitorului
sau picioarele platformelor ridicătoare) pentru încărcare și descărcare. Dacă stâlpii sunt
protejați cu apărătoare la nivelul inferior distanțele libere pentru manevrarea și poziționarea
încărcărilor trebuie ajustate dacă acestea sunt poziționate la mai mult de 15mm de față

107
stâlpilor pentru apărătoare cu înălțimea de 1m și la mai mult de 40mm de fața stâlpilor
pentru apărătoare cu înălțimea de 0.6m.
Grindă fără săgeată

Distanța libera de la palet la


grinda superioară – Y3
Distanța liberă Distanța de la palet la
Distanța de la palet la dintre paleți – X4 stâlp – X3
stâlp – X3
Palet încărcat
peste gabarit

Distanța libera de la palet la


grinda superioară – Y3

Palet Palet
încărcat încărcat
normal normal

Distanța de la stâlp la Distanța dintre


boxpalet– X6 boxpaleți– X6

Fig. 7.13 Poziționare paleților pe rafturi operate de motostivuitoare

(11) Pentru platforme ridicătoare trebuie asigurat în plus suficient spațiu la nivelul podelei
pentru a permite intrarea picioarelor, păstrând totodată o depărtare de elementele verticale
ale structurii de minim 75mm. Dacă există și elemente orizontale de susținere trebuie
asigurată și o distanță pe verticală de minim 40mm față de picioarele platformei (figura
7.14).
(12) Amplasarea în adâncime (lățime) pe rafturi a paleților trebuie făcută centric pe grinzile
sistemului de susținere pe cât posibil. Distanțele minime recomandate în adâncime sunt
prezentate în figura 7.15. Pentru o poziționare centrică a paleților pe grinzi (Z2a=Z2b) se
recomandă valori minime pentru partea de palet care depășește grinda de 50mm +/- 10 mm
pentru a asigura o bună stabilitate a paletului. Aceștia pot fi așezați și la mai puțin de 50 de
mm daca există sprijin intermediar între grinzi. Pentru distanțe mai mari de 50mm, dar nu
mai mari de 100 mm, trebuie luat în considerare și posibilitatea ca grinda să nu mai fie în
dreptul rigidizărilor paleților putând genera avarii la scândurile acestuia. Distanța între paleți
așezați spate in spate Z1 va fi de cel puțin 100 mm și se va ajusta în funcție de distanța cu
care paletul sau încărcarea (care este mai mare) depășește grinda Z1>2.Z2 . Distanțele față de
orice obstacol sau față de capătul rafturilor sau perete Z3 se va lua minim 50mm. Se
recomandă alegerea unor distanțe orizontale adecvate pe adâncime pentru a ține cont de
înălțimea la care se depozitează, tipul de echipament de ridicare folosit, vizibilitate, ușurință
în manevrare, configurația obstrucțiilor și a structurii, evitarea coliziunilor și urmărind pe
cât posibil o poziționare centrică pe grinzi pentru o distribuție uniformă a încărcărilor.
NOTA Mențiunile de manipulare a mărfurilor nu acoperă și structurile de depozitare paletizate de tip drive-
in. Pentru recomandări referitoare la poziționarea sarcinilor pentru aceste structuri a se vedea SR EN 15635,
§8.6.

108
Fig. 7.14 Poziționare paleților pe rafturi operate de platforme ridicătoare

Opritor

Distanța dintre
doi paleți – X1 Distanța de la palet
la opritor – Z3

Palet încărcat
peste gabarit

Grinzi

Distanța cu care paletul


depășește grinda – Z2a Culoar
Distanța cu care paletul
depășește grinda – Z2b

Palet încărcat
normal

Distanța cu care paletul


depășește grinda – Z2a
Distanța de la palet
Distanța cu care paletul la opritor – Z3
depășește grinda – Z2b

Fig. 7.15 Distanțele în plan orizontal pentru poziționare paleților pe rafturi în adâncime

109
(13) Pe adâncime se mai pot dispune și opritoare pentru paleți care să ajute la poziționarea
riguroasă a paleților sau care să protejeze eventuale echipamente situate în spatele rafturilor.
Indiferent de tipul de opritoare forța de coliziune a paletului cu acestea trebuie luată în
considerare în calculul structurii de depozitare.

NOTA O utilizare excesivă și abuzivă a opritoarelor pentru paleți de către operatorii mașinilor de ridicare
poate duce la avarii în structură. Operatorii trebuie să încerce păstrarea distanțelor recomandate pentru
poziționarea paleților pe rafturi, fără a se folosi de opritori.

(14) Pentru reducerea riscului unei coliziuni accidentale se recomandă folosirea de marcaje
vizuale pe structura de depozitare și pe coridoarele de acces. Se pot delimita astfel clar
limitele rafturilor pe podea sau se pot marca cu culori adecvate muchiile grinzilor situate la
înălțimi mari de la podea pentru a asigura un plus de vizibilitate. Trebuie afișate tăblițe de
semnalizate cu informații esențiale pentru folosirea adecvată a rafturilor, procesul de
încărcare/ descărcare, încărcarea maximă pe raft, precauții suplimentare de siguranță. Se pot
dispune de asemenea apărătoare pentru stâlpii marginali sau cei amplasați lângă o cale de
acces, semnalizate cu culori vizibile

NOTA
(1) Când apărătoarele pentru stâlpi reduc lățimea operațională a culoarului, distanțele libere de trecere
trebuie reevaluate.
(2) Marcajele trebuie realizate folosind simboluri clare cărora li se vor atribui de preferință culori
puternice, trebuie să aibă dimensiuni raportate la distanța de citire și trebuie amplasate la vedere.
Pentru exemple de marcaje de siguranță a se vedea SR EN 15635 - Anexa B.

(15) Recomandările pentru manipularea în condiții de siguranță a materialelor pentru a


reduce riscul avarierii structurii de depozitare prezentate mai sus, sunt complementate de
prevederile interne de operare în condiții de siguranță a mărfurilor specifice utilizatorului
depozitului, o bună organizare a spațiului de depozitare și utilizarea de operatori calificați și
instruiți corespunzător.

7.3 Siguranța în exploatare și evaluarea avariilor la structură


(1) Siguranța în exploatare a structurilor de depozitare paletizate trebuie menținută pe toată
durata de utilizare a sistemului prin identificarea și remedierea tuturor problemelor ce pot
apărea. Utilizatorul sistemelor de depozitare este responsabil pentru siguranța personalului
și utilajelor și trebuie să respecte procedurile de protecția muncii adecvate lucrului în
condițiile stabilite. Recomandările de utilizare prezentate până în acest punct au ca scop
reducerea riscului producerii de avarii în structură și riscul producerii de accidente. În cele
mai multe cazuri, în realitate, nu se pot evita avariile accidentale suferite de structurile de
depozitare. Aceste avarii pot conduce la scăderea capacității portante a structurii de
depozitare și chiar la cedarea lor imediată sau treptată (în timp). Siguranța în exploatare
trebuie asigurată deci prin inspecții periodice care să evalueze la intervale de timp
prestabilite îndeplinirea condițiilor de protecția muncii și investigarea eventualelor avarii
suferite de structura de depozitare. Este utilă existența unei proceduri formale de realizare a
inspecției, specifică utilizatorului, sistemului de depozitare, locației, etc.

110
(2) Inspecțiile vor fi făcute de personalul tehnic calificat din partea utilizatorului cu sau fără
participarea unui specialist din partea producătorului sistemului de depozitare. Se
recomandă stabilirea unei proceduri formale prin care rezultatele inspecțiilor să fie
centralizate și consemnate obligatoriu în scris. Se poate numi o persoană responsabilă pentru
siguranța sistemelor de depozitare, din partea utilizatorului, care să centralizeze rezultatele,
să le consemneze și să ia decizii cu privire la remedierea problemelor apărute. Scopul
activităților de inspecție periodică poate fi divizat în mare în două categorii:
 Îndeplinirea cerințelor de protecția muncii și a sistemelor de
alarmare/informare/prevenire a accidentelor. Principalele elemente care trebuie urmărite
sunt (lista nu este exhaustivă):
- Marcajele de siguranță sunt la locul lor
- Semnele ce prezintă modul de operare și încărcarea maximă admisă pe rafturi
sunt prezente și neobstrucționate
- Se respectă instrucțiunile de manipulare a mărfurilor
- Paleții sunt așezați corect pe rafturi
- Produsele sunt asigurate și nu există pericolul de cădere
- Sunt păstrate distanțele de siguranță
- Produsele nu depășesc dimensiunile stabilite
- Elementele de protecție pentru stâlpi sunt la locul lor și nu au suferit avarii
importante, etc.
 Identificarea, catalogarea și evaluarea impactului avariilor la elementele de rezistență a
sistemului de depozitare: grinzi stâlpi. Principalele elemente care trebuie urmărite sunt
(lista nu este exhaustivă):
- Structura este în conformitate cu specificațiile
- Nu au fost aduse modificări neautorizate structurii de rezistență
- Existența avariilor din cauza impactului cu vehiculele de depozitare în stâlpi si
grinzi
- Abaterea de la verticală a elementelor (stâlpi)
- Deformația grinzilor sub încărcare
- Starea îmbinărilor: îmbinări între elemente, prinderile la bază, etc.
- Deformații sau denivelări ale podelei
- Apariția unor deformații locale, fisuri de material, etc.
(3) Pentru optimizarea procesului de inspecție utilizatorul poate întocmi împreună cu
producătorul o listă de verificare cu elementele uzuale ce trebuie monitorizate în ordinea
importanței lor și a impactului asupra siguranței structurilor de depozitare și a personalului.
(4) Frecvența la care se realizează inspecțiile poate varia de la caz la caz fiind influențată de
o serie de factori cum ar fi condițiile de exploatare, gradul de utilizare a sistemelor de
depozitare, intensitatea traficului, tipul de structură și echipamentele pentru manevrarea
produselor, factori ce pot duce la avarierea structurii, gradul de complexitate a inspecției,
etc. Gradul de complexitate a inspecției poate diferi și el de la inspecție vizuală la expertiză
tehnică în detaliu a structurii de depozitare care analizează toate elementele structurii.
Frecvența inspecțiilor poate fi rărită în timp dacă există o justificare serioasă și condițiile de
lucru o permit. Inspecțiile vizuale pot fi realizate cu o frecvență ridicată cum ar fi
săptămânal și pot fi realizate chiar de personalul care utilizează structurile de depozitare. Se
111
recomandă ca întreg personalul să fie instruit pentru a depista avarii pe care să le raporteze
imediat persoanelor responsabile. Acest aspect nu elimină nevoia de inspecții periodice
realizate la intervale prestabilite de către personalul tehnic de specialitate, dar poate reduce
riscul unui incident. Se recomandă cel puțin o inspecție tehnică în detaliu a structurii de
depozitare pe an, de preferință de către sau cu participarea unui reprezentant tehnic din
partea producătorului. Inspecțiile se realizează de la baza structurii, iar pentru inspecția
zonelor situate la înălțime trebuie respectate toate normele de siguranță pentru lucrul la
înălțime și asigurarea unei modalități sigure de acces.
(5) Rezultatele inspecțiilor trebuie consemnate în scris. Pe baza acestora se vor ierarhiza
problemele în funcție de importanța lor și decide eventualele intervenții. Problemele
semnalate trebuie rezolvate într-o manieră promptă si eficientă. Se recomandă păstrarea
evidenței acțiunilor de intervenție pentru referințe ulterioare. În scopul reducerii riscului
repetării unor evenimente se recomandă de asemenea investigarea cauzelor ce au putut sta la
baza avariilor folosind metode de analiză cum ar fi analiza cauză-efect și, acolo unde este
posibil, se va acționa pentru eliminarea sau reducerea lor.
(6) În continuare se va prezenta mai detaliat metodologia de investigare a avariilor
elementelor de rezistență a structurii ce pot avea consecințe severe si pot duce la colapsul
structurilor de depozitare. Avariile suferite de elementele portante pot fi catalogate în
general în 2 categorii, locale și globale, la care se adaugă avariile din îmbinări:
 Avarii locale: lovituri, crestături, fisuri, ovalizări sau deformații locale (căscarea
profilelor);
 Avarii globale: abatere de la verticală, deformații permanente la nivel de element
(curbură la nivel de element), etc.;
 Avarii la elementele de legătură: îmbinări între elemente, prindere la bază, plăci de bază,
etc.
 
7.3.1 Avarii locale
Cele mai frecvent întâlnite cazuri de avarii locale sunt cauzate de impactul
accidental a echipamentelor de manipulare a produselor cu elementele verticale de la
nivelele de jos ale structurilor de depozitare. Acestea pot varia de la mici crestături și
zgârieturi la lovituri care au dus la îndoirea unei porțiuni din profilele cu pereți subțiri din
structura de rezistență. Orice îndoire, deplanare a secțiunii, etc. la nivel local (figura 7.16)
poate scădea considerabil capacitatea portantă a structurii cu până la 40% , mai ales dacă
acestea sunt situate la elementele verticale de susținere de la baza structurii de depozitare
sau în contravântuiri. Aceste avarii trebuie raportate imediat și elementele trebuie înlocuite
cât mai rapid posibil cu elemente identice, de preferință de la același producător. Înlocuirea
elementelor trebuie realizată de către persoane autorizate din partea producătorului.
Structura de depozitare avariată nu va fi folosită pe perioada în care se realizează
operațiunile de înlocuire și întreținere.

112
Fig. 7.16 Exemple de avarii locale la elementele verticale de rezistență

Reducerea numărului de incidente de acest tip se poate face controlând factorii ce


influențează în mod direct operațiunile de manipulare a produselor. Astfel, îndeplinirea unor
factori cum ar fi folosirea de operatori cu experiență, poziționarea corectă a apărătorilor
pentru elementele verticale de capăt, respectarea distanțelor de operare pe culoarele dintre
rafturi, etc. pot duce la scăderea riscului producerii acestor avarii. Există posibilitatea de a
nu înlocui elementele puțin avariate dar numai în urma expertizei unor persoane autorizate
din partea producătorului și cu asumarea responsabilității de către acesta și de către
utilizator. Pentru informații suplimentare referitoare estimarea impactului avariilor locale și
recalcularea factorilor de siguranță pentru elemente avariate a se vedea SR EN15635 -
Anexa D.

7.3.2 Avarii globale

7.3.2.1 Avarii la elemente orizontale


Avariile globale se referă la deformația globală excesivă a elementelor de susținere.
Elementele orizontale cum ar fi grinzile sistemului de depozitare (simplu rezemat sau în
consolă) sau rafturile vor suferii deformații verticale datorită încărcărilor așezate pe acestea.
Avariile în aceste elemente pot apărea atunci când din varii motive sunt depășite încărcările
maxime admise pe acestea. În acest caz se produc deformații permanente, ireversibile, sau
care depășesc valorile admise de săgeată și sunt considerate avarii de element. Valorile
admise pentru săgeata verticală trebuie luate din specificațiile proiectului. În lipsa unor
prevederi particulare se poate folosi o valoare pentru săgeata admisă de L/200 pentru
grinzile din structurile de depozitare paletizate cu rafturi rezemate la ambele capete sau
L/100 pentru grinzi în consolă unde L este lungimea elementului (figura 7.17). deformațiile
elastice care se produc până la acest nivel sunt reversibile după descărcarea elementului.
Pentru grinzile continue pe mai multe deschideri aceste deformații în formă de arc sub
încărcare pot influența distanțele de depozitare (a se vedea SR EN 15620 - Anexa D).
113
Deschiderea libera a grinzii – L

Săgeata grinzii – d

Fig. 7.17 Săgeata maximă la grinzile rezemate la ambele capete (SR EN 15635 §9.4.6)

Dacă grinzile au fost dimensionate din condiții de rezistență și nu din condiția de


săgeată, există posibilitatea ca depășirea capacității grinzii să se realizeze la o valoare a
deformației verticale sub cea admisă. De aceea investigarea elementelor trebuie realizată cu
aportul producătorului și bazată pe prevederile specifice proiectului. În orice situație trebuie
asigurată îndeplinirea simultană a condițiilor de rezistență și săgeată pentru aceste elemente.
Grinzile suprasolicitate care au suferit deformații permanente vor fi descărcate și dacă
trebuie, înlocuite cu elemente identice noi de preferință de la același producător. Înlocuirea
elementelor trebuie realizată de către persoane autorizate din partea producătorului. Zona de
depozitare avariată nu va fi folosită pe perioada în care se realizează operațiunile de
înlocuire și întreținere. Nivelul de deformație permanentă permis în aceste elemente pentru
continuarea folosirii lor trebuie stabilit în urma unei expertize tehnice de către producător
(pentru informații suplimentare a se vedea (SR EN 15635 §9.6).
 
7.3.2.2 Avarii la elemente verticale
Elementele verticale și implicit structura de depozitare trebuie să-și păstreze
verticalitatea sub încărcări. Pentru abateri de la verticală care depășesc condițiile de la
instalare de 1/200 (a se vedea Cap 0) este necesară expertiza tehnică a producătorului.
Verticalitatea poate fi influențată de încărcările dispuse neadecvat sau inegal pe structură
dar și de eventuale denivelări sau chiar tasări ale podelei pe care este sprijinită structura.
Diferențele de nivel ale podelei trebuie eliminate pe cât posibil deoarece poate avea o
influență importantă atât asupra siguranței structurii cât și asupra proceselor de
încărcare/descărcare.
Deformațiile globale de încovoiere a elementelor se măsoară pe tronsoane de 1m atât
in planul principal al cadrului structurii de depozitare (pe lungimea rafturilor) cât și în
planul secundar. Se vor măsura deformațiile maxime în ambele planuri cu ajutorul unui
dreptar de 1m amplasat pe tronsonul de 1m în direcția pe care s-a produs deformația (figura
7.18).

114
Grindă Grindă

a/2
Gabarit – a
3 mm 5 mm

a/2
10 mm

Fig. 7.18 Măsurarea deformației globale a elementelor verticale și a contravântuirilor

Deformația maximă in planul principal al cadrului structurii de depozitare(pe direcția


grinzilor) trebuie să fie mai mică de 5 mm iar în planul secundar mai mică de 3 mm. În
cazul în care elementul are deformații în ambele direcții se pot trata individual deformațiile
pe cele două direcții longitudinal și transversal. Deformațiile măsurate pe aceste direcții vor
îndeplini simultan condițiile corespunzătoare fiecărui plan de 5 și respectiv 3 mm. Indiferent
de direcția de deformare, deformația maximă pentru tronsoane de contravântuire de 1 m
trebuie să fie mai mică de 10mm. Pentru elemente mai scurte de 1m se poate folosi
interpolarea liniară pentru determinarea limitelor. Elementele care au deformații care
depășesc valorile recomandate mai sus trebuie înlocuite în cel mai scurt timp cu elemente
noi, de preferință de la același producător. Înlocuirea elementelor trebuie realizată de către
persoane autorizate din partea producătorului, iar structura de depozitare avariată nu va fi
folosită pe perioada în care se realizează operațiunile de înlocuire și întreținere. Elementele
care au deformații care nu depășesc valorile recomandate pot fi folosite în continuare dar
este imperativ necesar ca ele să fie marcate și ținute sub observație la inspecțiile următoare.

7.3.2.3 Avarii la elemente de legătură


Îmbinările între elementele structurii de depozitare și prinderile la bază joacă și ele
un rol important pentru siguranța în exploatare a structurii și trebuie verificate periodic.
Conexiunile între elemente și prinderile la bază (plăcile de bază acolo unde este cazul) vor fi
verificate dacă au suferit deformații, deteriorare, rupere datorită unor eventuale lovituri, sau
a unor solicitări necorespunzătoare. Se verifică ca toate elementele cu care se realizează
îmbinarea și fie prezente și nedeteriorate. În cazul structurilor de depozitare paletizate cu
elemente demontabile se vor verifica elementele de siguranță ce asigură conexiunea grinzii
cu elementele verticale(figura 7.19). Elementele de îmbinare deteriorate trebuie înlocuite
imediat cu altele noi.

115
Fig. 7.19 Elemente de asigurare a siguranței îmbinărilor dintre grinda și stâlp pentru
rafturi demontabile
 
7.4 Concluzii
(1) Asigurarea siguranței în exploatare pentru structurile de depozitare paletizate este în
mare măsură responsabilitatea utilizatorului. Acesta trebuie să ofere toate informațiile
necesare legate de specificul structurii, încărcări, echipamente folosite, etc. proiectantului
pentru a beneficia de o structură proiectată bine. Montajul și amplasarea structurii se va face
întocmai după specificațiile proiectantului/producătorului și nu se vor face modificări la
structură fără consultarea în prealabil a producătorului. Producătorul trebuie să ofere
consultanță tehnică atât la montaj cât și pe durata de viață a produsului atunci când este
nevoie și trebuie să ofere documentația tehnică completă și toate informațiile necesare unei
utilizări în condiții de siguranță.
(2) Utilizatorul trebuie să controleze și să mențină un bun management al zonelor de
depozitare urmărind îndeplinirea tuturor cerințelor de siguranță cum ar fi: respectarea
distanțelor recomandate pentru operarea produselor, adecvarea echipamentelor de
manipulare la tipul și dimensiunile rafturilor și culoarelor, semnalizarea corectă a
elementelor, afișarea greutăților maxime admise, poziționarea și asigurarea produselor pe
paleți, etc. O bună organizare a spațiului de depozitare în ansamblul lui poate scădea
semnificativ riscul de producere a unor accidente. Personalul folosit trebuie să aibă
calificările adecvate și să fie instruit pentru folosirea structurilor de depozitare în condiții de
siguranță.
(3) Păstrarea siguranței și evitarea accidentelor se face prin inspecții periodice la intervale
regulate, prin care să se determine starea structurii de depozitare. Inspecțiile vor evalua
starea elementelor de siguranță (marcaje, semne de avertizare, etc.) și starea elementelor
structurale (grinzi, stâlpi, îmbinări ). Inspecțiile au un caracter formal și pot lua diferite
forme. Rezultatele acestor inspecții trebuie consemnate în scris, la fel ca și acțiunile hotărâte
ca rezultat al investigațiilor, urmărind protocolul intern specific al utilizatorului. Se
recomandă desemnarea unei persoane responsabile care să ajute la centralizarea
informațiilor, de preferință cu o bună calificare tehnică în domeniu și cu putere de decizie,
măcar până la un anumit nivel, reducând timpul de răspuns în cazul unor avarii ce trebuie

116
remediate imediat. Personalul trebuie instruit pentru a raporta orice neregulă în timp util
persoanelor responsabile.
(4) Avariile în elementele de rezistență a structurilor de depozitare trebuie evaluate atent și
de multe ori va fi necesară expertiza producătorului. Avariile locale și globale în elemente și
îmbinări sunt de cele mai multe ori cauzate de impactul accidental cu echipamentele de
manipulare a produselor și duc la reducerea capacității portante a structurii sau chiar la
colaps daca nu sunt rezolvate la timp. Se recomandă investigarea cauzelor tuturor
problemelor constatate și consemnarea lor pentru referințe ulterioare. Un management bun
va urmări reducerea sau eliminarea cauzelor care au dus la apariția problemelor după
rezolvarea lor.
(5) Se recomandă catalogarea neregulilor și avariilor în structură în două sau chiar trei
categorii în funcție de severitatea lor și impactul asupra siguranței, de preferință cu
consultarea producătorului. Astfel, de exemplu, o primă categorie va grupa avarii sau
incidente minore care nu influențează integritatea structurii și nu necesită intervenții,
permițând folosirea în continuare a structurii în condiții de siguranță, eventual cu
monitorizarea mai atentă a unor elemente. O a doua categorie va grupa avarii cu risc sever,
care necesită intervenția imediată. Elementele din această categorie trebuie descărcate
imediat, iar utilizarea structurii de depozitarea trebuie oprită pe durata operațiunilor de
înlocuire. Datorită proprietăților profilelor formate la rece se recomandă înlocuirea
elementelor avariate cu unele identice, de preferință de la același producător și nu repararea
lor (repararea lor poate fi permisă numai cu expertiza din partea producătorului). În timpul
lucrărilor de înlocuire a elementelor se recomandă asigurarea unui perimetru de siguranță
pentru operațiunile în derulare. Un nivel intermediar se poate defini între cele două
prezentate mai sus, care să cuprindă avariile medii-severe, care nu necesită înlocuire
imediată dacă structura este descărcată și nu se mai utilizează până la înlocuirea
elementelor. Pentru stabilirea gradului de siguranță în exploatare a elementelor ce au suferit
avarii este nevoie de expertiza producătorului și acestea trebuie totuși rezolvate în cel mai
scurt timp posibil.
(6) O bună proiectare a structurii de depozitare și un management de calitate al spațiului
deservit de acestea sunt criteriile de bază pentru folosirea în condiții de siguranță.
 

117
ANEXA A (INFORMATIVĂ) METODE DE ÎNCERCARE ȘI EVALUARE A
REZULTATELOR

Cunoașterea comportării oțelurilor la o scara macro - și micro - structurală este de o


importanță majoră, cu atât mai mult cu cât fenomene de o deosebită complexitate (ruperea
fragilă sau ruperea prin oboseală) sunt direct influențate de efecte ca ecruisarea sau
îmbătrânirea, formarea structurilor cu caracter fragil sau ai unor constituenți sau compuși
defavorabili. Oțelurile care se rup fragil se caracterizează prin deformații plastice foarte
reduse.

A.1 Determinarea proprietăților mecanice a materialului

A.1.1 Încercarea la tracțiune


(1) Comportarea materialelor la întindere monoaxială prezintă interes nu numai la
solicitarea propriu-zisă la tracțiune, ci și pentru toate celelalte stări de solicitare, motiv
pentru care încercarea la tracțiune este considerată ca fiind încercarea de bază a unui
material. Încercarea este necesară pentru a determina proprietățile mecanice ale oțelului
folosit pentru fabricarea secțiunilor formate la rece folosite pentru construirea de sisteme de
depozitare cu structura metalică. Aceasta se desfășoară în conformitate cu standardul SR EN
ISO 6892-1.
(2) Încercarea la tracțiune constă în aplicarea lentă, continuă și fără șocuri, de obicei până la
rupere, pe axa longitudinală a epruvetei, a unei sarcini de tracțiune în vederea determinării
unor caracteristici mecanice. Pentru a defini comportarea materialului la solicitarea dată,
trebuie trasată curba caracteristică a materialului, care exprimă legătura între tensiunea σ şi
deformația specifică ε.
(3) În urma încercării se vor determina:
- limita de curgere nominală a materialului folosit pentru fabricarea
elementelor structurale;
- stabilirea limitei de curgere pentru materialul folosit pentru specimenele
încercate;
- corectarea valorilor obținute din teste.
(4) Epruvetele se prelevează pe direcția de laminare (direcție longitudinală) a rolei din care
urmează a fi fabricate elementele formate la rece. Orice părți ecruisate, prin îndoire, lovire
sau alte din alte motive, vor fi înlăturare prin mecanic.

A.1.2 Încercarea la îndoire


(1) Scopul principal al acestor teste este de a demonstra capacitatea de deformare plastică,
ductilitate, a materialului folosit pentru fabricarea barelor formate la rece. Încercarea constă
în deformarea plastică prin îndoire lentă, continuă și fără șocuri a unei epruvete rectilinii
până la un anumit unghi între fața unei ramuri a epruvetei îndoite și prelungirea celeilalte
ramuri, sau până la apariția unei fisuri cu luciu metalic de minim 3mm lungime.
(2) Testele de îndoire pe material se vor executa în conformitate cu prevederile SR EN ISO
7438.
(3) Încercarea trebuie făcută pe materialul rezultat din producția normală sau pe materialul
cu grosimea redusă, dacă o metodă de reducere a grosimii tablei este folosită înainte de
formarea la rece a profilelor.
(4) Încercarea trebuie făcută la temperatură normală, iar epruveta trebuie să suporte o
deformare la 180º, după cum este prezentat în figura A.1.

118
(5) Specimenul este declarat satisfăcător dacă în urma inspecției vizuale a suprafeței
exterioare nu sunt observate fisuri. Sunt admise fisuri cu o lungime mai mica de 1 mm la
capetele specimenului.

Fig. A.1 – Epruvetă supusă încercării la îndoire

A.2 Încercări pe componente

A.2.1 Determinarea ariei eficace și a influenței perforațiilor

A.2.1.1 Scopul încercării


Această încercare permite evaluarea efectelor perforațiilor și a voalării asupra
capacității portante a secțiunii transversale. Această încercare nu poate fi folosită pentru
determinarea efectelor flambajului prin distorsiune.

A.2.1.2 Metoda de încercare


Specimenul ce urmează a fi încercat trebuie pregătit după cum urmează:
- lungimea specimenului trebuie să fie mai mare decât de trei ori cea mai mare lățime
de perete a secțiunii (ignorând rigidizările intermediare) și să includă minim 5
perforații;
- să fie tăiat perpendicular pe axa longitudinală;
- plăci de presiune și plăci de capăt trebuie să fie sudate sau prinse cu șuruburi la
ambele capete ale specimenului.
În figura A.2 este prezentat montajul experimental pentru încercarea specimenelor
scurte.
Încărcarea se va transmite plăcilor de capăt prin intermediul plăcilor de presiune,
suficient de groase pentru a preveni deformarea plăcilor de capăt și pentru a limita efectul
deformațiilor asupra rezultatelor experimentale. Plăcile de presiune trebuie să fie cu cel
puțin 10 mm mai mari decât perimetrul secțiunii stâlpului. Plăcile de presiune trebuie să fie
prevăzute cu o amprentă sferică pentru a putea poziționa bila (a se vedea figura A.2).
Diametrul bilei folosite pentru încercare se poate determina folosind formula lui
Hertz (contactul a două suprafețe sferice) sau din tabelul A.1.
Tabelul A.1. Diametrul bilelor folosite în practică
Forță de cedare presupusă [kN] Diametrul bilei [mm]
50 10
100 15
200 20
300 25
450 30
800 40
1250 50
119
a. b.
c.

Legendă: a –placă de capăt,


b –lungimea de flambaj a specimenului,
c – lungimea specimenului format la rece care urmează a fi încercat

Fig. A.2 – Montaj experimental pentru încercarea pe tronsoane scurte

Poziția inițială a bilei poate fi considerată în centrul de greutate al secțiunii brute sau
al secțiunii nete minime sau într-un punct între cele două. Specimenul trebuie să fie centrat
și încărcat prin intermediul celor două bile aflate la cele două capete. Poziția bilei trebuie să
fie în același loc, relativ la secțiunea transversală, la ambele capete, însă poate fi modificată
pentru a obține forța de cedare maximă. Pentru a fixa poziția bilei, placa de presiune se
poate amprenta cu o calota sferică.
Încărcarea se aplică monoton (lent și fără șocuri) până la cedarea specimenului
încercat sau până când acesta nu mai preia încărcare suplimentară. Încărcarea maximă va fi
înregistrată ca fiind forța de cedare. Forța de cedare caracteristică trebuie să fie bazată pe o
serie de teste având același punct de aplicație al forței.
NOTA
(a) În mod alternativ, se poate folosi o mașină universală de încercat care permite ajustarea, prin rotire în
jurul ambelor axe, a platanelor cât și blocarea lor. În acest caz, specimenul este așezat central în
mașina de încercat, cu unul dintre platane liber să se rotească pentru a putea asimila posibilele
excentricități. În continuare, se aplică o încărcare mică (0,5% din forța capabilă estimată) pentru a
permite alinierea platanelor.
(b) Metoda de încercare este similară cu metoda descrisă anterior, cu mențiunea că nu sunt necesare
amprente în plăcile de presiune.

A.2.1.2 Interpretarea rezultatelor


Valorile obținute din test urmează a fi corectate pentru a ține cont de distribuția
rezultatelor, de grosimea și limita de curgere măsurată, cât și de numărul de specimene
încercate, după cum urmează:
(A.1)
unde

120
– forța ultimă corectată;
– forța ultimă observată în timpul testului;
– limita de curgere observată pentru specimen;
– limita de curgere nominală a materialului;
– grosimea măsurată a specimenului testat;
– grosimea nominală;
0, dacă ;
1, dacă ;
0, dacă ;

1, 1 2 dacă (A.2)

în care
0,64 pentru elemente rigidizate;
0,21 pentru elemente nerigidizate;
– lățimea peretelui plan pentru specimenul considerat;
Pe baza valorilor corectate se va obține aria eficace a secțiunii, folosind relația:
(A.3)
unde
– numărul de specimene testate;
– valoarea caracteristică a parametrului observat (forța capabilă a secțiunii transversale)
(relația A.4);
(A.4)
– valoarea medie a forțelor capabile observate (relația A.5);
– coeficient de corecție care ține seama de numărul de specimene încercate (a se vedea
Tabelul A.);
– abaterea medie pătratică (relația A.6);
1
(A.5)

1
(A.6)
1

– numărul de specimene testate;


Dacă pentru testele pe tronsoane scurte, zveltețea relativa ̅ 0,2 a fost depășită,
aria eficace obținută folosind formula de mai sus trebuie ajustată, după cum urmează:
Forța axială capabilă minimă, , , , datorită flambajului prin încovoiere sau
încovoiere-răsucire, va fi calculată folosind obținută din teste. Valoarea urmează
a fi ajustată până când , , / . În acest proces, lungimea critică pentru flambaj
prin încovoiere va fi considerată egală cu (a se vedea figura A.2), în timp ce lungime
critică pentru flambaj prin răsucire va fi considerată ca fiind jumătate din lungimea
specimenului ( /2, a se vedea figura A.2)
NOTA În cazul în care se folosește metoda de încercare alternativă, lungimea de flambaj, în ambele
cazuri, se va considera ca fiind egală cu jumătate din lungimea specimenului încercat ( /2, a se vedea figura
A.2).

121
Tabelul A.3. Coeficient de corecție, bazat pe fractilul de 95% cu un nivel de siguranță de
75%
număr de specimene încercate k
3 3,37
4 2,63
5 2,33
6 2,18
7 2,08
8 2,00
9 1,95
10 1,92
15 1,82
20 1,76
30 1,73
40 1,71
50 1,69
100 1,68
peste 100 1,64

A.2.2 Determinarea influenței flambajului prin distorsiune asupra forței axiale capabile a
stâlpilor

A.2.2.1 Scopul încercării


Scopul acestor încercări este de a determina influența flambajului prin distorsiune
asupra capacității portante a stâlpilor sistemelor de depozitare paletizată. Rezultatele
obținute în urma încercărilor oferă un mod de corectare al forței axiale capabile obținute
teoretic urmând prevederile standardului.

A.2.2.2 Metoda de încercare


În figura A.4 este prezentat aranjamentul experimental pentru încercarea de laborator
pentru determinarea efectelor flambajului prin distorsiune asupra capacității stâlpilor
sistemelor de depozitare paletizată.
Se vor efectua cel puțin 3 încercări pe stâlpi independenți, în conformitate cu
specificațiile standardului, având îndeplinite aceleași condiții specificate pentru încercarea
specimenelor scurte (a se vedea A.2.1). Lungimea specimenelor va fi egală cu distanța
dintre două noduri succesive ale unui cadru transversal, cât mai apropiată de 1 metru.
Pentru această încercare, specimenele se pot realiza sub forma unui panou
contravântuit dintr-un cadru transversal, ca în paragraful A.2.3, pentru încercările pentru
determinarea curbelor de flambaj pentru stâlpii sistemelor de depozitare paletizată.
Specimenul trebuie să fie încărcat axial prin intermediul bilelor dispuse la fiecare
capăt. Poziția bilei în raport secțiunea specimenului trebuie să fie aceeași la ambele capete.
Poziția poate fi modificată pentru a obține forța de cedare maximă.
Dacă în timpul testului se observă o torsiune accentuată a unuia dintre capetele
specimenului, torsionarea lor trebuie împiedecată. Această rezemare suplimentară nu trebuie
să aibă nici un efect asupra deplanării secțiunii.

122
Fig. A.3 – Extragerea specimenelor din cadrele transversale

a.
b.
Fig. A.4 – Montajul experimental pentru determinarea influenței flambajului
prin distorsiune: a) schematic și b) real

A.2.2.2 Interpretarea rezultatelor


Rezultatele obținute din teste vor fi corectate pentru a ține cont de grosimea și limita
de curgere măsurate, cât și de numărul de specimene încercate, folosind relațiile de mai jos:
(A.7)
unde
pentru 0 ̅ 0,2: / ); (A.8.a)
̅ 0,2 1,5 ̅
pentru 0,2 ̅ 1,5: (A.8.b)
1,3
pentru ̅ 1,5 1 (A.8.c)

unde

123
̅
(A.9)

/ – zveltețea elementului pentru modul de cedare observat.


Restul termenilor sunt definiți în paragraful A.2.1.
Rezultatele obținute în urma acestui test se vor folosi pentru a trasa grafic factorul de
reducere în funcție de zveltețea relativă ̅. Valoarea zvelteții relative va fi întotdeauna
obținută pentru flambajul prin încovoiere în afara planului cu / , chiar dacă modul de
cedare observat este prin distorsiunea secțiunii, prin încovoiere-răsucire sau flambaj în
planul cadrului transversal.
Considerarea zvelteții relative pentru flambaj în afara planului, indiferent de modul
de cedare, permite corelarea curbei de flambaj doar la flambaj în afara planului. Trebuie
menționat că folosind această abordare se obțin rezultate conservative.
Valorile astfel obținute vor fi folosite pentru verificarea efectelor flambajului prin
distorsiune asupra capacității stâlpilor sistemelor de depozitare paletizată ( , ).

A.2.3 Determinarea curbelor de flambaj

A.2.3.1 Scopul încercării


Scopul acestor încercări de compresiune este de a determina capacitatea la forță
axială pentru un interval de lungimi a stâlpilor, pe direcție longitudinală, considerând
efectele flambajului (global, prin distorsiune și/sau voalare), rezemările oferite de
contravântuiri, efectul distanței dintre nodurile cadrelor transversale cât și a prinderilor
dintre contravântuiri și stâlpi.
Rezultatele acestor încercări oferă datele pentru realizarea unei curbe de flambaj (
în funcție de zveltețea redusă ̅). Valoarea zvelteții reduse, ̅ , va fi întotdeauna obținută
pentru flambajul în afara planului, ̅ / , chiar dacă modul de cedare observat este prin
distorsiunea secțiunii, încovoiere-răsucire sau flambaj în planul cadrului. Scopul acestor
simplificări este de a permite folosirea curbei pentru determinarea capacității la forță axială
a stâlpilor, considerând flambajul în direcție longitudinală. Trebuie remarcat faptul că aceste
simplificări sunt conservative, datorită faptului că rezemările și rigiditatea oferite de grinzile
longitudinale nu sunt luate în considerare.

A.2.3.2 Metoda de încercare


Montajul experimental constă într-un cadrul transversal având lățimea maximă
specificată pentru un anumit produs. Unul dintre stâlpii cadrului vor fi încărcați, cum este
prezentat în figura A.5.
Stâlpul va fi încărcat prin intermediul bilelor, a plăcilor de capăt și a plăcilor de
presiune prevăzute la capete, la fel ca în cazul încercărilor pe specimene scurte detaliate
anterior.
În unele situații, împărțirea internă a cadrului transversal, creează o serie de noduri
care nu sunt dispuse simetric în raport cu axa longitudinală a cadrului (figura A.5.a). În
astfel de situații, sunt necesare teste pilot (figurile A.5.b,c) pentru a putea determina care
este cea mai defavorabilă configurație. Configurația determinată ca fiind cea mai
defavorabilă va fi ulterior folosită pentru a determina forța axială capabilă.

NOTA Ca metoda alternativă, pot fi încercate cadre transversale complete (a se vedea figura A.6). În acest
caz, rotirea grinzii de încărcare în jurul axei longitudinale trebuie să fie blocată.

124
b c b c c b

Lf Lf Lf

Legendă:
a –lățimea cadrului,
b – încărcarea,
b b b c – greutatea cadrului
a a a preluată independent,
– lungimea de flambaj
a) b) c)
Fig. A.5 – Montajul experimental pentru determinarea curbei de flambaj

Când un stâlp cu o anumită secțiune transversală este folosit pentru realizarea mai
multor tipuri de cadre transversale (diferite distanțe intre noduri) vor încercate fie toate
configurațiile posibile, fie va fi folosită cea mai defavorabilă configurație (cadrul transversal
cu cea mai mare lățime și cea mai mare înălțime de panou) pentru toate testele.
Specimenele pentru încercările de laborator trebuie să cuprindă mai multe lungimi.
Cea mai mică lungime considerată trebuie să corespundă unui singur panou contravântuit.
Cea mai mare lungime trebuie să corespundă unei zvelteți relative (flambaj în afara
planului) de ̅ ≅ 1,5.
În plus, încă trei lungimi distribuite egal în intervalul cuprins între cele două anterior
amintite, trebuie considerate pentru aceste teste. Astfel, numărul minim de specimene care
urmează a fi încercate este de 5. Este, de asemenea recomandat ca minim două specimene
de aceeași lungime să fie încercate.

Fig. A.6 – Aranjamentul experimental alternativ


pentru determinarea curbei de flambaj

125
Încărcarea va fi aplicată monoton (lent și fără șocuri) până la cedarea specimenului
încercat. Modul de cedare observat va fi notat împreună cu forța maximă.

A.2.3.2 Interpretarea rezultatelor


Valorile obținute din test urmează a fi corectate pentru a ține cont de distribuția
rezultatelor, de grosimea și limita de curgere măsurată, cât și de numărul de specimene
încercate, după cum urmează:
(A.10)
unde
pentru 0 ̅ 0,2: / );
̅ 0,2 1,5 ̅
pentru 0,2 ̅ 1,5:
1,3
pentru ̅ 1,5 1
unde
̅

/ – zveltețea elementului pentru modul de cedare observat;


Restul termenilor sunt definiți la A.2.1

A.2.3.3 Determinarea factorului de reducere aferent curbei de flambaj


În scopul determinării curbei de flambaj se vor considere și rezultatele obținute în
urma încercărilor pe specimene scurte (a se vedea A.2.1).
Procedura de calcul este următoarea:
1. Pentru fiecare specimen testat se va determina factorul de reducere și zveltețea
relativă ̅

(A.11)

̅
(A.12)

unde
– forța de cedare corectată pentru specimenul i;
– limita de curgere nominală;
– zveltețea specimenului i determinată pe baza proprietăților secțiunii brute.
2. Se va trasa grafic în funcție de valoarea ̅
3. Pe baza graficului trasat, se va alege o expresie matematică, ̅ care să
reprezinte locul geometric al valorilor medii ale factorului . Alegerea expresiei
matematice este arbitrară (nu va avea mai mult de 5 coeficienți independenți), iar
această trebuie să tindă asimptotic dinspre partea inferioară la curba de flambaj
elastic, 1/ ̅ .
Cu cât expresia matematică cu care se face aproximarea este mai exactă, cu atât
valorile caracteristice obținute vor fi mai favorabile.

126
Dacă nu se dorește obținerea unei expresii matematice, se poate trasa grafic o curbă
continuă care să reprezinte locul geometric al valorilor medii pentru factorul . Această
curbă trebuie, de asemenea, să tindă asimptotic dinspre partea inferioară la curba de flambaj
elastic, 1/ ̅ .
4. Valorile individuale, , obținute anterior, se vor normaliza prin împărțirea fiecăreia
cu valoarea medie corespunzătoare a factorului . Pentru toate acestea, se va
calcula abaterea standard, s (a se vedea relația A.6).
5. Valoarea caracteristică a factorului de reducere, , se va obține cu relația:
1 (A.13)
unde – coeficient de corecție care ține seama de numărul de specimene încercate (a se
vedea tabelul A.2);
Factorul de reducere, , astfel determinat este valabil pentru intervalul de lungimi
încercate experimental. Pentru stâlpi cu lungimea în afara intervalului, factorul de reducere
se va determina conform specificațiilor de la 6.5.2 și 6.5.3.
Pentru a putea aplica relațiile date în capitolele menționate anterior, efectele
flambajului prin distorsiune (a se vedea A.2.2) se vor determina prin teste efectuate pe
cadre transversale cu un singur panou contravântuit.

A.2.4 Încercări pentru determinarea rigidității la forfecare a unui cadru transversal

A.2.4.1 Scopul încercării


Scopul acestei încercări experimentale este de a determina rigiditatea la forfecare pe
unitatea de lungime pentru a putea determina stabilitatea și rezistența la forfecare a unui
cadru transversal. Se vor folosi un minim de 2 panouri pentru un cadru transversal ce
urmează a fi încercat.

A.2.4.2 Metoda de încercare


Montajul experimental este prezentat în figura A.7.
În cazul în care în practică se folosesc mai multe lățimi de cadre și nu se pot efectua
teste pe toate lățimile de cadre folosite, testul de față trebuie efectuat pe cadrul cu lățimea
cea mai utilizată. În cazul în care se folosesc diferite unghiuri între diagonale și stâlpi și nu
se pot efectua teste pe toate configurațiile folosite, testul trebuie efectuate pe un cadru cu un
unghi mediu.

A.2.4.2 Interpretarea rezultatelor


Deplasarea pe orizontală a cadrului, δ, trebuie măsurată în punctul Z, reprezentat în
figura A.7.
Încărcarea ce urmează a fi aplicată, F, trebuie crescută treptat, până în momentul în
care sunt obținute cel puțin trei puncte pe porțiunea elastică a curbei forță – deplasare.
Deplasarea corespunzătoare forței trebuie măsurată pe tot parcursul testului pentru a putea
trasa graficul forța – deplasare, F – δ.
Valoarea de calcul a rigidității la forfecare a cadrului transversale trebuie luată ca
medie a cel puțin trei curbe experimentale. Curba experimentală forța – deplasare (F – δ)
obținută în urma acestor încercări este, de cele mai multe ori, neliniară și va fi influențată de
lunecări în cadrul prinderilor.

127
Rezemare alternativă
Z F

a
F

V V
h
Rezemare alternativă
Z F

a
F
Legendă:
a – distanța dintre centrele de
V V greutate ale stâlpilor;
h h – lungimea (înălțimea) cadrului
transversal
Fig. A.7 – Montajul experimental pentru determinarea rigidității la forfecare
pentru un cadru transversal

Rigiditatea la forfecare a cadrului transversal este definită ca fiind panta dreptei care
aproximează cel mai bine curba experimentală forța – deplasare (F – δ) obținută pentru
întreaga încercare (a se vedea figura A.8).
Forța aplicată [kN]

Deplasarea măsurată în timpul încercării [mm]
Fig. A.8 – Curba forță–deplasare obținută experimentală și aproximarea

Rigiditatea la forfecare a cadrului transversal poate fi folosită pentru a determina o


arie redusă a diagonalelor sau o constantă de rigiditate pentru îmbinarea diagonală – stâlp.
Rigiditatea se va determina cu relația:
(A.14)
unde
– panta dreptei (a se vedea figura A.8);
– distanța dintre centrele de greutate ale stâlpilor (a se vedea figura A.7);
– înălțimea cadrului transversal (a se vedea figura A.7).

128
A.2.5 Încercări pentru determinarea momentului capabil al unui stâlp

A.2.5.1 Scopul încercării


Scopul acestei încercări este de a determina momentul încovoietor capabil, după axa
maximă și axa minimă, al unui stâlp ca parte a unui sistem de depozitare paletizat.

A.2.5.2 Metoda de încercare


Montajul experimental al încercării este prezentat în Fig. A.9. Lungimea a
specimenului, , trebuie să fie de cel puțin 30 de ori mai mare decât înălțimea secțiunii,
30 .
Atunci când încercarea se face pentru a determina momentul capabil în raport cu axa
de simetrie, specimenul de încercat este compus dintr-un cadru transversal complet (inclusiv
contravântuirile și prinderile acestora). Deplanarea și rotirea secțiunii este permisă la ambele
capete ale stâlpilor.
Acest montaj permite considerarea efectelor de pierdere a stabilității prin încovoiere-
răsucire, fenomen care este asemănător cu ceea ce se întâmplă în condiții reale de solicitare.
F/2 F/2

săgeata
F/2 măsurată F/2
L/4 L/4
L

D D D

Fig. A.9 – Aranjamentul experimental pentru determinarea momentului capabil

Încărcarea și reacțiunile trebuie să fie în același plan vertical pentru fiecare stâlp al
cadrului. Acest plan poate fi definit de centrul de tăiere sau de centrul de greutate al
secțiunii. Încărcarea trebuie aplicată prin intermediul unui cadru de încărcare cu suprafața de
contact suficient de mare pentru a preveni strivirea locală a inimii profilului. Încărcarea
trebuie aplicată monoton (lent și fără șocuri), până la cedarea specimenului.

A.2.5.3 Interpretarea rezultatelor


Valorile obținute din test urmează a fi corectate pentru a ține cont de distribuția
rezultatelor, de grosimea și limita de curgere măsurată, cât și de numărul de specimene
încercate, după cum urmează:
(A.15)
unde:
– forța ultimă corectată;
– forța ultimă observată în timpul testului;
– limita de curgere observată pentru specimen;
– limita de curgere nominală a materialului;
– grosimea măsurată a specimenului testat;
– grosimea nominală;
0, dacă ;
1, dacă ;

129
1, dacă sau și / / ;
2, dacă și / 1,5 / ;
în care

/ 0,64

0,64 pentru elemente rigidizate;


0,21 pentru elemente nerigidizate;
– lățimea peretelui plan pentru specimenul considerat;
Pentru valori ale raportului / cuprinse între / și 1,5 /
valoarea lui se va determina prin interpolare.
Valoarea caracteristică a forței, , se va determina cu relația A.4.

A.2.6 Încercări pentru determinarea momentului capabil al unei grinzi

A.2.6.1 Scopul încercării


Scopul declarat al încercării este de a determina momentul capabil al unei grinzi și
rotirea de la capătul grinzii în jurul axei sale de inerție atunci când grinda este încărcată.
Încercarea are scop validarea unui model analitic sau, după cu s-a menționat anterior, pentru
determinarea momentului capabil de calcul. Această abordare poate fi folosită pentru
grinzile care au o secțiune cu o singură axă de simetrie, secțiuni susceptibile la pierderea
stabilității prin deversare.

A.2.6.2 Metoda de încercare


Montajul încercării experimentale se compune dintr-o pereche de grinzi
longitudinale rezemate pe stâlpi prin intermediul conexiunilor tipice, după cum este
prezentat în figura A.10.
Pentru a determina capacitatea de rotire, lungimea grinzii trebuie să fie de cel puțin
50 de ori mai mare decât lățimea ei. Grinzile pot fi legate între ele cu rigle suport pentru
paleți, rigle de legătură sau alte elemente de legătură, în cea mai defavorabilă situație.

NOTA
(a) Alternativ, pentru determinarea stabilității generale a barei, încărcarea poate fi aplicată la o pătrime
(1/4) de reazem (a se vedea figura A.9). În acest ultim caz, încărcarea trebuie aplicată prin
intermediul unor plăci cu lățimea maximă de 100 mm, pentru a reduce tendința de strivire locală a
inimii.
(b) Este important ca aplicarea încărcării să simuleze interacțiunea dintre încărcare și grindă din realitate.
De exemplu, dacă pe un astfel de sistem se depozitează cauciucuri, acestea tind să încarce atât
grinzile vertical cât și orizontal. Această situație trebuie să fie corect modelată în încercare. Dacă
pentru teste sunt folosiți paleți comerciali, calitatea acestora trebuie să reflecte calitatea paleților care
urmează a fi folosiți în practică.

Încărcarea trebuie aplicată monoton (lent și fără șocuri) până la atingerea încărcării
determinate pentru starea limită de serviciu – SLS. În acest moment se măsoară rotirea
absolută a grinzii în jurul axei longitudinale, , măsurată la mijlocul deschiderii. Această
măsurătoare se face cu instrumente adecvate, montate independent de structura de încercare.
Pentru configurații de încărcări care diferă de cele prezentate în figura A.10, metoda
descrisă în paragraful anterior trebuie adaptată pentru a lua în considerare distribuția
încărcărilor.
După măsurarea rotirii, încărcarea poate fi crescută, monoton, până la cedarea
specimenului, pentru a putea determina momentul capabil, .

130
Fig. A.10 – Montajul experimental pentru determinarea momentului capabil la grinzi

A.2.6.3 Interpretarea rezultatelor


Valorile obținute din test pentru rotirea grinzii măsurată la mijlocul deschiderii, ,
urmează a fi corectate pentru a ține cont de distribuția rezultatelor, secțiunea grinzii și de
grosimea materialului după cum urmează:
(A.16)
unde:
– valoarea rotirii la mijlocul deschiderii observată în timpul încercării experimentale;
– valoarea corectată a rotirii;
– grosimea nominală a materialului grinzii;
– grosimea măsurată a materialului grinzii;
3 – pentru secțiuni deschise;
1 – pentru secțiuni închise și .
Valorile obținute din test pentru momentul capabil, , urmează a fi corectate
pentru a ține cont de distribuția rezultatelor, grosimea și limita de curgere măsurată, cât și de
numărul de specimene încercate, după cum urmează:
(A.17)
unde:
– momentul capabil corectat;
– momentul capabil ultim observat în timpul testului;
– limita de curgere observată pentru specimen;
– limita de curgere nominală a materialului;
– grosimea măsurată a specimenului testat;
– grosimea nominală;
0, dacă ;
1, dacă ;
1, dacă sau și / / ;
2, dacă și / 1,5 / ;

în care

/ 0,64

0,64 pentru elemente rigidizate;


0,21 pentru elemente nerigidizate;
– lățimea peretelui plan pentru specimenul considerat;
131
Pentru valori ale raportului / cuprinse între / și 1,5 /
valoarea lui se va determina prin interpolare.
Valoarea caracteristică a forței, , se va determina conform relației A.4.

A.2.7 Încercări pe conexiunea grindă – stâlp – determinarea capacității și rigidității

A.2.7.1 Scopul încercării


Scopul acestei încercări este de a determina rigiditatea și momentul încovoietor
capabil al conexiuni grindă – stâlp. Comportamentul îmbinării este crucial pentru
comportamentul întregii structuri. El este influențat de o multitudine de factori, printre care:
- tipul sistemului de depozitare;
- grosimea secțiunii stâlpului;
- tipul grinzii;
- poziția grinzii în raport cu conectorul;
- modul de prindere al grinzii cu conectorul;
- modul de prindere pe stâlp;
- proprietățile materialului.
Toate combinațiile acestor factori care apar în proiectarea și calculul structurilor de
depozitare trebuie testate separat dacă nu se poate demonstra, rezonabil, că o interpolare a
rezultatelor oferă o estimare conservativă a performanței sistemului de prindere.

A.2.7.2 Metoda de încercare


Montajul experimental este prezentat în figura A.11.
Pentru fiecare tip de prindere și tip de stâlp trebuie să se efectueze o serie de minim
3 încercări pe specimene identice din punct de vedere constructiv.
Alternativ, o familie de specimene poate fi încercată pentru care un singur parametru
este variat (de exemplu, înălțimea grinzii sau grosimea peretelui secțiunii transversale a
stâlpului) pentru a putea face o interpretare statistică.

NOTĂ Pentru cazurile în care sunt considerate un număr mare de încercări de laborator pentru
diferite grosimi ale secțiunii transversale a stâlpilor, diferiți conectori și grinzi, anumite combinații pentru care
rezultatele pot fi obținute prin interpolare pot fi omise, la alegerea proiectantului.

Partea din stâlp folosită pentru acest test trebuie să fie prinsă de un cadru de
încercare cu rigiditate foarte mare. Lungimea acesteia ( ) trebuie să fie mai mare decât
lungimea conectorului de la capătul grinzii, la care se adună câte o lățime ( ) de fiecare
parte. ( ≥ lungimea conectorului +2 ). Pe această distanță nu trebuie să fie contact între
specimen și cadrul de încercare.
Deplasarea pe orizontală și torsionarea grinzii trebuie împiedicate pe toată durata
testului cu ajutorul unor blocaje laterale. Deplasarea grinzii pe direcția încărcării trebuie să
fie liberă.
Încărcarea trebuie aplicată monoton (lent și fără șocuri), la 400 mm de fața stâlpului
cu ajutorul unui piston hidraulic de minim 750 mm având ambele capete articulate.
Rotirea poate fi măsurată în două feluri:
- cu doi traductori de deplasare amplasați pe o placă fixată pe grindă, lângă prindere, la
suficientă distanță de aceasta pentru a permite eventuala deformare a prinderii;
- cu un clinometru conectat la grindă, lângă conector.
Încărcarea se aplică pe direcție verticală, gravitațional. Valori separate pentru
rigiditate și capacitate trebuie obținute pentru îmbinări pe partea stângă și pe partea dreaptă
a stâlpului.

132
distanța de la
fața stâlpului
b = 400 mm
piston
hidraulic 
lungimea pistonului hidraulic
stand 
stand  distanțier experimental
a ≥ 750mm

experimental
element de
distanța dintre 

de măsură ‐ ‐
fixare
intrumentele

folosit pentru test (hc)
Înălțimea stâlpului 
folosit pentru test (hc)
Înălțimea stâlpului 
d1

instrumente  d2
de măsură
prinderea de la 
prinderea de la  capătul grinzii
capătul grinzii
specimen folosit 
specimen folosit  pentru test (stâlp)
pentru test (stâlp) lățimea 
lățimea  stâlpului
stâlpului ‐ f ‐
‐ f ‐

Fig. A.11 – Montajul experimental pentru conexiunea grindă – stâlp

O încărcare inițială, egală cu 10% din forța capabilă estimată, poate fi aplicată pentru
a pune toate elementele componente ale specimenului în contact. După aplicarea forței,
toate instrumentele vor fi resetate. Încărcarea este apoi crescută monoton, până se obține
forța maximă și îmbinarea cedează.
Pe tot parcursul încercării se va monitoriza forța aplicată și rotirea, pentru a putea
trasa un grafic de moment în funcție de rotire, , unde:

unde:
– brațul forței F;
– distanța dintre traductorii de deplasare, și din Fig. ;
– deplasarea măsurată de traductorul de deplasare
– deplasarea măsurată de traductorul de deplasare

A.2.7.3 Interpretarea rezultatelor


Pentru a putea determina factorul de corecție, Cm, trebuie determinate limita de
curgere și grosimea materialului din care au fost confecționate grinda, stâlpul și conectorul
de la capătul grinzii. Valoarea factorului de corecție se determina cu relația:

, 1 (A.18)

unde
133
– limita de curgere determinată pentru componenta considerată;
– limita de curgere nominală pentru componenta considerată;
– grosimea măsurată a materialului pentru componenta considerată;
– grosimea de calcul a materialului pentru componenta considerată;
0, dacă
1, dacă

Dacă, în timpul testului grinda nu cedează sau limita de curgere a grinzii este mai
mare cu 25% decât capacitatea minimă garantată, componenta relevantă va fi:
i) conectorul de la capătul grinzii sau
ii) capătul stâlpului testat.
Componenta considerată critică va fi cea care va genera valoarea maximă a
factorului de corecție, neținând seama de componenta care a cedat în timpul testului.
Dacă în timpul testului cedează grinda, trebuie considerat și factorul de corecție
pentru materialul din care este confecționată grinda.

NOTA Corecțiile de 15% sau mai mici pot fi ignorate.

A.2.7.4 Procedura de determinare a curbelor de comportare


Pentru a putea interpreta corect datele experimentale și pentru a face corecțiile
necesare, curbele moment – rotire ( ) pentru fiecare test în parte va fi împărțită în două
componente, după cum urmează:
1. o componentă care să reprezinte deformațiile elastice
2. o componentă care să reprezinte deformațiile plastice ale conexiunii.

Procedura de analiză va avea următorii pași:


a) se trasează curba neajustată moment – rotire ( )
b) se determină panta ( ) a curbei la origine
c) pentru toate rotirile ulterioare, , se va scădea rotirea inițială ( / ) pentru a
obține rotirea plastică a conexiunii,
d) se calculează momentele corectate, ∙ , cu 0,15 și 1
e) se determină rotirea elastică folosind valoarea corectată a momentului, / ,
pentru a obține rotirea totală /
f) se trasează curba ajustată

Curba ajustată și curba neajustată vor avea aceeași pantă inițială, .


Momentul capabil, , se va considera ca fiind valoarea maximă corectată a
momentului, așa cum este prezentat în figura A.12.
Pentru fiecare ansamblu încercat, valoarea caracteristică a momentului capabil, ,
se va determina conform relației A.4.
Valoarea momentului capabil folosită în proiectare, , se va determina cu relația:
(A.19)
unde
1,25 – factor parțial de siguranță;
– factor de reducere ales de proiectant pentru a lua în considerare variația momentului
( 1);

134
Mi

Mk,i
MRd,i

A2
A1 = A2 +/‐ 5%
A1

kni

Fig. A.12 – Determinarea rigidității conexiunii grindă – stâlp

A.2.7.5 Procedura de determinare a curbelor biliniare


Curbele de comportare moment – rotire biliniare sunt compuse dintr-o parte cu
variație liniară dată de rigiditatea la rotire și de momentul capabil al conexiunii.
Valoarea rigidității la rotire a conexiunii este panta, , a linii care trece prin origine
și care determină cu curba de comportare două arii egale, și , sub linia care marchează
valoarea momentului de calcul, , corectată pentru a considera limita de curgere și
grosimea măsurată a materialului.
Valoarea maximă a rigidității la rotire, , trebuie să respecte condiția:
1,15 (A.20)
Această condiție este impusă pentru a limita diferența dintre rotirea maximă
înregistrată în momentul cedării și rotirea presupusă în model la 15% pentru cazurile în care
conexiunea are un comportament neliniar.
Valoarea de calcul a rigidității, , va fi considerată ca fiind valoarea medie, ,
unde:
1
(A.21)

A.2.7.6 Procedura de determinare a curbelor multiliniare


Primul pas în determinarea curbei de comportare, în acest caz, este determinarea
unei curbe medii pentru conexiunea grindă – stâlp analizată. Curba medie poate fi obținută
trasând grafic valorile medii ale rotirilor pentru fiecare valoarea a momentului de calcul,
, folosind curbele moment – rotire corectate (a se vedea capitolul A.2.7.4).
În urma acestui pas, va rezulta o singură curba de comportare, așa cum este prezentat
în figura A.13.
Dacă jocul din îmbinare nu este considerat în calculele imperfecțiunilor pentru
cadre, jocul în îmbinare determinat în conformitate cu prevederile capitolului A.2.8, atunci
acest joc va trebui considerat în trasarea graficului moment – rotire. Efectul acestui joc va fi
adăugat ca o linie orizontală.

135
Mn

MRd

Curbe moment – rotire experimentale, corectate


Curba moment – rotire medie

Fig. A.13 – Determinarea curbei moment – rotire medii

A.2.8 Încercări pe conexiunea grindă – stâlp – determinarea slăbirii îmbinării (jocul în


îmbinare)

A.2.8.1 Scopul încercării


Scopul acestor încercări este de a determina jocul îmbinării dintre grinda
longitudinală și stâlpul unui sistem de depozitare paletizat. De asemenea, unghiul cerut
în calcule.

A.2.8.2 Metoda de încercare


Montajul experimental este același cu cel prezentat anterior (a se vedea figura
A.11), cu mențiunea că pistonul hidraulic trebuie să fie capabil să aplice încărcarea în
ambele direcții.

NOTA Dacă nu se dispune de un piston hidraulic capabil să aplice încărcarea în ambele direcții, se
poate folosi un sistem de contragreutăți cu ajutorul căruia să se obțină acest efect.

Încărcarea se aplică monoton (lent și fără șocuri) până când momentul în îmbinare
(M=Fb=0.4F) este cel puțin 10% din , definit la paragraful anterior. Se notează
deplasarea obținută în direcția încărcării. Încărcarea se reduce, urmând a fi aplicată în sens
invers, până la un moment negativ de cel puțin 10% din . După notarea deplasării,
încărcarea se înlătură.
Figura A.14 prezintă rezultatele obținute în urma unui astfel de test.
Moment [kNm]

Rotirea [rad]

Jocul în îmbinare
X2

Fig. A.14 – Rezultatele tipice pentru un test

Jocul în îmbinare se obține din extrapolarea a părții liniare a curbei moment – rotire
până intersectează axa orizontală a graficului, așa cum este prezentat în figura A.14.
136
Distanța dintre cele două intersecții (diferența pe axa orizontală) reprezintă dublul jocului
observat în îmbinarea analizată.
A.2.8.3 Interpretarea rezultatelor
Valorile obținute în urma testelor nu trebuie ajutate și/sau corectate. Jocul în
îmbinare va fi considerat prin intermediul unghiului, , considerat ca fiind valoarea medie
a minim trei valori, , determinate experimental.

A.2.9 Determinarea capacității la forfecare a conectorilor și a siguranțelor

A.2.9.1 Scopul încercării


Scopul acestei încercări este de a determina forța de forfecare capabilă a îmbinărilor
de la capetele grinzilor și a capacității siguranțelor. În cadrul acestui test trebuie încercate
toate combinații specificate la A.2.7.

A.2.9.2 Metoda de încercare


Pentru aceste încercări, standul experimental este compus dintr-un stâlp scurt prins
rigid de un stand infinit rigid și o parte din grinda longitudinală cum este prezentat în figura
A.15.
Încărcarea trebuie aplicată îmbinării cu ajutorul unui piston hidraulic prins articulat,
amplasat la distanța ”a” de fața stâlpului, cât mai aproape de îmbinare. Grinda este sprijinită,
în capătul liber, la cel puțin 400 mm de fața stâlpului, după cum se poate vedea în figura
A.15. Sprijinirea de la capătul liber trebuie să poată și ajutată astfel încât grinda să rămână
orizontală pe tot parcursul testului.
Pentru a testa siguranța metalică din îmbinare, montajul trebuie făcut invers. O
încărcare de 500 N trebuie aplicată la fața superioară a grinzii, în direcție normală la fața
stâlpului, astfel încât să tragă de ansamblul grindă – îmbinare. Rolul acestei forțe este de a
anula libertatea de deplasare pe direcție orizontală, și, în consecință, de a crea cea mai
defavorabilă situație.
Încărcarea și rezemarea grinzii trebuie să fie aliniate cu centrul de tăiere al grinzii,
iar încărcarea aplicată pe toată lățimea grinzii.

NOTA
(a) Pentru încercările de material, în condiția în care nu este posibil să se obțină un specimen, cu
dimensiunile specificate în SR EN ISO 6892, din placa îmbinării de la o distanță suficient de mare
fată de zonele afectate termic, sau de zonele afectate de procesul de formare la rece, se acceptă și un
specimen cu dimensiuni mai mici. Pentru acest test, nu sunt necesare deformațiile specifice ale
materialului.
(b) Alternativ, se poate considera obținerea specimenului pentru testele de material din placa îmbinării
înainte de formarea la rece a acesteia.

Pentru a verifica capacitatea îmbinării sau a siguranței, grinda trebuie încărcată monoton
(lent și fără șocuri), așa cum este arătat în A.15, până la atingerea forței de cedare.

A.2.9.3 Interpretarea rezultatelor


Capacitatea îmbinării, , este determinată cu relația:
1 (A.22)
unde:
– forța aplicată prin intermediul pistonului;
și – distanțele definite în figura A.15.

137
rezemare
articulată

piston
hidraulic

cadru
suport
-k-
≥ 400 mm
sistem articulat
de aplicare
a încărcării

grindă longitudinală

rezemare articulată
pentru grindă

siguranța îmbinării

îmbinare propriu-zisă

specimen folosit
pentru test (stâlp)

Fig. A.15 – Montajul experimental pentru determinarea capacității de forfecare


a îmbinării grindă – stâlp

Pentru determinarea factorul de corecție, Cm, folosit pentru corectarea valorilor


experimentale măsurate trebuie determinate limita de curgere și grosimea materialului din
care au fost confecționate grinda, stâlpul și conectorul de la capătul grinzii. Valoarea
factorului de corecție se determina cu relația:

, 1 (A.23)

unde:
– limita de curgere determinată pentru componenta considerată;
– limita de curgere nominală pentru componenta considerată;
– grosimea măsurată a materialului pentru componenta considerată;
– grosimea de calcul a materialului pentru componenta considerată;
0, dacă ;
1, dacă .

Dacă, în timpul testului grinda nu cedează sau limita de curgere a grinzii este mai
mare cu 25% decât capacitatea minimă garantată, componenta relevantă va fi:
i) conectorul de la capătul grinzii sau
ii) capătul stâlpului testat.
Componenta considerată critică va fi cea care va genera valoarea maximă a
factorului de corecție, neținând seama de componenta care a cedat în timpul testului.

138
Dacă în timpul testului cedează grinda, trebuie considerat și factorul de corecție
pentru materialul din care este confecționată grinda.

NOTA Corecțiile de 15% sau mai mici pot fi ignorate.

În continuare, pentru a putea interpreta corect datele experimentale și pentru a face


corecțiile necesare, curbele moment – rotire ( ) pentru fiecare test în parte va fi
împărțită în două componente, după cum urmează:
1. o componentă care să reprezinte deformațiile elastice
2. o componentă care să reprezinte deformațiile plastice ale conexiunii.
Procedura de analiză va avea următorii pași:
a) se trasează curba neajustată moment – rotire ( )
b) se determină panta ( ) a curbei la origine
c) pentru toate rotirile ulterioare, , se va scădea rotirea inițială ( / ) pentru a
obține rotirea plastică a conexiunii,
d) se calculează momentele corectate, ∙ , cu 0,15 și 1
e) se determină rotirea elastică folosind valoarea corectată a momentului, / ,
pentru a obține rotirea totală /
f) se trasează curba ajustată
Curba ajustată și curba neajustată vor avea aceeași pantă inițială, .
Valoarea caracteristică, , se va determina cu relația A.4.

A.2.10 Încercarea prinderii de la baza stâlpului

A.2.10.1 Scopul încercării


Scopul încercării este de a determina relația moment – rotire a prinderii de la baza
stâlpului cu podeaua pentru un interval de forțe axiale din stâlp. Valoarea maximă a forței
axiale va fi luată ca fiind forța maximă de calcul din stâlpul sistemului de depozitare.

A.2.10.2 Metoda de încercare


Montajul propus pentru această încercare este prezentat în figura A.16.

NOTA Montajele experimentale alternative pot fi folosite, dacă acestea modelează comportamentul
structurii reale.

Cubul din beton trebuie să aibă fețele paralele și să aibă permită deplasări de minim
50 mm în toate direcțiile. Acesta trebuie montat pe un sistem de role care să permită
deplasarea pe orizontală. De asemenea, rezemarea cubului trebuie să împiedice rotirea
acestuia în jurul axei verticale. Traductorii de deplasare trebuie montați astfel încât să
înregistreze deplasarea pe orizontală a cubului, cât și rotirea relativă a plăcii de bază a
stâlpului la suprafața cubului din beton.
Stâlpul trebuie să fie tăiat perpendicular pe axa longitudinală și paralele cu fețele
cubului din beton pe care placa de bază sprijină, astfel încât ambii stâlpi să fie aliniați cu
linia de acțiune a forțelor.
Testele trebuie efectuate pentru un interval de forțe axiale în stâlpi. Forța axială de
calcul va fi considerată ca forța maximă de test la care va fi încercat ansamblul. Vor fi
efectuate un minim de 6 teste pentru fiecare tip de prindere la bază.

139


distanța dintre 

distanța dintre 
intrumentele

intrumentele
de măsură ‐

de măsură ‐
cub din forța aplicată
beton sistemului C3 C4
stâlp stâlp C2 C5
- PH1 - - PH1 - - PH1 -

C1 C6
reazem reazem forța aplicată
mobil mobil sistemului
piston

- PH2 -
piston
hidraulic hidraulic

Fig. A.16 – Montajul experimental pentru determinarea relației moment – rotire


pentru prinderea de la baza stâlpului cu podeaua

Pistonul hidraulic, PH1, va încărca sistemul cu o forța de control, , ținând toate


elementele în contact. Traductorii de deplasare vor fi resetați pentru a indica valoarea zero.
În pasul următor, forța indusă de pistonul hidraulic va fi crescută la valoarea prestabilită și
ținută constantă. Se notează deplasările obținute, ansamblul urmând a fi încărcat prin
intermediul pistonului hidraulic, PH2, introducând în sistem forța , până la cedarea
ansamblului. Deformațiile și forțele obținute vor fi observate și notate pe tot parcursul
testului.
Deformațiile apărute și forțele dezvoltate în timpul testului sunt prezentate,
schematic, în figura A.16.

Fig. A.17 – Forțe și deplasări în cadrul încercării prinderii de la baza stâlpului

Momentul aplicat plăcii de bază, , și rotirea plăcii de bază, θb, se vor calcula după
cum urmează:
Δ (A.24)
4
1
(A.25)
2
unde:
și – încărcările aplicate prin intermediul pistoanelor hidraulice;
și – deplasările măsurate experimental;
δ δ
Δ (A.27)
2
și – definiți în figura A.16.

140
A.2.10.3 Interpretarea rezultatelor
Rezultatele obținute în urma acestui test nu trebuie ajustate și/sau corectate.
Inginerul proiectant va trebui să considere, pe lângă valorile nominale determinate, și
efectele eventualelor variați ale proprietăților mecanice și geometrice ale ansamblului testat.
Pentru o forță axială dată, valoarea de calcul a momentului capabil și rigiditatea
prinderii de la baza stâlpului se vor determina folosind procedura dată la A.2.7.3. Valoarea
de calcul a momentului capabil, cât și rigiditatea prinderii de la baza stâlpului se vor calcula
pentru fiecare forță axială considerată.
Pe baza rezultatelor se va trasa grafic curba de comportare pentru moment și
rigiditate în funcție de forța axială. Graficul va fi completat cu o curba de comportare,
înfășurătoare, care se va afla sub toate curbele obținute în urma încercărilor. Ca alternativă,
se poate alege o singură valoare a rigidității care să corespundă tuturor valorilor forței axiale
considerate, iar rezistența corespunzătoare va fi determinată în conformitate cu prevederile
capitolului A.2.7.3.

A.2.10.4 Procedura de determinare a curbelor de comportare


Pentru a putea interpreta corect datele experimentale și pentru a face corecțiile
necesare, curbele moment – rotire ( ) pentru fiecare test în parte va fi împărțită în două
componente, după cum urmează:
1. o componentă care să reprezinte deformațiile elastice
2. o componentă care să reprezinte deformațiile plastice ale conexiunii.
Procedura de analiză va avea următorii pași:
a) se trasează curba neajustată moment – rotire ( )
b) se determină panta ( ) a curbei la origine
c) pentru toate rotirile ulterioare, , se va scădea rotirea inițială ( / ) pentru a
obține rotirea plastică a conexiunii,
d) se calculează momentele corectate, ∙ , cu 0,15 și 1
e) se determină rotirea elastică folosind valoarea corectată a momentului, / ,
pentru a obține rotirea totală /
f) se trasează curba ajustată .
Curba ajustată și curba neajustată vor avea aceeași pantă inițială, .
Momentul capabil, , se va considera ca fiind valoarea maximă corectată a
momentului, așa cum este prezentat în figura A.12.
Pentru fiecare ansamblu încercat, valoarea caracteristică a momentului capabil, ,
se va determina conform relației A.4.
Valoarea momentului capabil folosită în proiectare, , se va determina cu relația
A.19.

A.2.10.5 Procedura de determinare a curbelor biliniare


Curbele de comportare moment – rotire biliniare sunt compuse dintr-o parte cu
variație liniară dată de rigiditatea la rotire și de momentul capabil al conexiunii.
Valoarea rigidității la rotire a conexiunii este panta, , a linii care trece prin origine
și care determină cu curba de comportare două arii egale, și , sub linia care marchează
valoarea momentului de calcul, , corectată pentru a considera limita de curgere și
grosimea măsurată a materialului.
Valoarea maximă a rigidității la rotire, , trebuie să respecte condiția dată de
relația A.20.
Această condiție este impusă pentru a limita diferența dintre rotirea maximă
înregistrată în momentul cedării și rotirea presupusă în model la 15% pentru cazurile în care
conexiunea are un comportament neliniar.
141
Valoarea de calcul a rigidității, , va fi considerată ca fiind valoarea medie, ,
dată de relația A.21

A.2.10.6 Procedura de determinare a curbelor multiliniare


Primul pas în determinarea curbei de comportare, în acest caz, este determinarea
unei curbe medii pentru conexiunea grindă – stâlp analizată. Curba medie poate fi obținută
trasând grafic valorile medii ale rotirilor pentru fiecare valoarea a momentului de calcul,
, folosind curbele moment – rotire corectate (a se vedea A.2.7.4).
În urma acestui pas, va rezulta o singură curba de comportare, așa cum este prezentat
în A.13.
Dacă jocul din îmbinare nu este considerat în calculele imperfecțiunilor pentru
cadre, jocul în îmbinare determinat în conformitate cu prevederile capitolului A.2.8, atunci
acest joc va trebui considerat în trasarea graficului moment – rotire. Efectul acestui joc va fi
adăugat ca o linie orizontală, sau aproape orizontală.

142
ANEXA B (INFORMATIVĂ) EXEMPLE DE CALCUL

Exemplele 1 şi 2 – Rafturi simple şi rafturi duble amplasate în zonă seismică cu


ag=0.3g

B.1.1 Descrierea structurilor


S-au ales pentru analiză următoarele tipuri de structuri:
‐ Rafturi simple cu 21 de travee şi trei nuclee (configuraţia 1);
‐ Rafturi duble cu 18 travee şi trei nuclee (configuraţia 2).
Rafturile au în alcătuire aceleaşi tipuri de elemente după cum urmează:
‐ montanţi – tablă ambutisată 120x80x2,5 oţel S420MC H830 T110 cm (secţiune
deschisă);
‐ zăbrele QR 50x50x4 - oţel S355;
‐ diagonale orizontale – QR 60x600x6 - oţel S355 (tub);
‐ bare transversale – L100x75x9 (150x100x12) - oţel S235;
‐ stâlp ancorat – HEB 120 - oţel S355;
‐ ancoraje – PG 25 - Φ25 mm
‐ şuruburi M12;
‐ bare longitudinale 140x50x3,0 - oţel S355.
Rafturile sunt alcătuite din cadre transversale zăbrelite alcătuite din montanţi şi
zăbrele conform figurii A.1 şi A.2.
Distanţa între montanţi este de 1107mm, iar cadrele transversale contravântuite sunt
plasate la 2698 mm - distanţă măsurată între feţele montanţilor. În cazul rafturilor duble
distanţa între sistemele individuale de rafturi aşezate spate în spate este de 250 mm.
Distanţa pe verticală dintre rafturi, măsurată de la feţele barelor longitudinale care au
înălţimea de 140 mm, este de 2500 mm.
Între rafturi, în zona de mijloc a nucleelor contravântuite în plan orizontal, sunt
plasaţi stâlpi din profil HEB 120. Stâlpii sunt ancoraţi de pardoseală, la nivelul rafturilor, cu
tiranţi din oţel rotund Φ25mm. Nucleele sunt formate din bare transversale din oţel cornier
150x100x12 plasate la fiecare nivel de rafturi şi sunt legate de montanţii din tablă perforată.
Aceste bare se continuă la rafturile pereche din alcătuirea sistemului de rafturi duble.
Rafturile duble au nucleele formate din câte două module, respectiv din patru
module în cazul rafturilor simple. Acestea sunt contravântuite în planul rafturilor cu câte o
bară cu secţiune tubulară pătrată QR 60x60x6.
Rafturile duble sunt legate între ele, în dreptul nodurilor formate din barele
orizontale longitudinale casetate cu dimensiunile secţiunii transversale 140x50x3.0 mm şi
montanţi, cu legături articulate.
Modelele celor 2 tipuri de rafturi calculate sunt prezentate în figurile B.1 şi B.2.

B.1.2. Principii de calcul


Sistemele de rafturi s-au calculat pentru două situaţii de încărcare care corespund
acţiunii seismice. Calculele s-au efectuat conform codului P 100-1, capitolul 10, respectiv
capitolelor 3-6 din prezentul ghid.
Conform subcapitolului 10.1.2, paragraful D, aliniat D.3, rafturile din magazine şi
din depozitele accesibile publicului sunt considerate componente nestructurale şi intră în
incidenţa codului P 100-1.
Deoarece depozitul care conţine sistemele de rafturi analizate se află în zona
seismică cu ag=0.3g>0.05g în conformitate cu subcapitolul 3.6 “Acţiunea seismică”
grupările de încărcări trebuie să conţină acţiunea seismică care nu poate fi neglijată.

143
Conform subcapitolului 10.2 aliniatele 2 şi 3 CNS-urile „pentru construcţiile din
toate clasele de importanţă” trebuie să fie asigurată stabilitatea tuturor componentelor şi
„trebuie să fie proiectate şi executate astfel încât să fie stabile şi să-şi păstreze integritatea
fizică” sub acţiunea forţelor şi deplasărilor produse de efectele acţiunii seismice”.

(a)

(b)
(a) model de calcul – vedere de ansamblu
(b) model de calcul – vedere de ansamblu

Fig. B.1 Configuraţie raft simplu

144
(a)

(b)
(a) model de calcul – vedere de ansamblu
(b) model de calcul – vedere de ansamblu
Fig. B.2 Configuraţie raft dublu

Conform subcapitolului 10.3, paragraful 10.3.1 ”Principii şi metode de evaluare a


forţei seismice de proiectare”, din codul P 100-1 şi respectiv conform subcapitolelor 3.6 şi
3.6.1, forţa seismică se poate calcula prin:
‐ metoda spectrelor de etaj ( nu se aplică în acest caz deoarece rafturile sunt plasate la
sol);
‐ metoda forţelor statice echivalente.
Conform paragrafului 10.8.3., aliniatul 1 din P 100-1 precum şi subcapitolului 5.3.2
“Principii de modelare” se indică considerarea celor mai defavorabile poziţii ale maselor în
funcţie de sistemul de încărcări:
‐ încărcarea totală a rafturilor;
‐ numai ultimul nivel încărcat;
‐ orice altă combinaţie care conduce la eforturi şi deplasări maxime.

Pentru rafturile din oţel din magazine sau depozite accesibile publicului, care sunt
montate la cota ±0,00 sau mai jos, calculul se poate face folosind ipotezele generale de
calcul pentru structuri. Masa supusă acţiunii seismice se va lua egală cu cea mai
defavorabilă din următoarele situaţii:
145
- greutatea proprie a raftului + câte 2/3 din încărcarea capabilă la fiecare nivel de depozitare;
- greutatea proprie a raftului + încărcarea capabilă la cel mai înalt nivel de depozitare.
Pentru factorul de comportare q s-a considerat în calcul valoarea 1.5 având în vedere
secțiunea deschisă a profilului, flexibilă la torsiune și slăbită de găurile de prindere ale
barelor rafturilor. Zveltețea elementelor, nodurile semirigide, precum și modul de alcătuire
prin ambutisare a elementelor de rezistență din alcătuirea structurii sistemelor de rafturi
analizate, montanți și rigle, reduce capacitatea de disipare a energiei induse de cutremur prin
deformații plastice. Ca urmare acest tip de sistem structural se comportă ca un sistem slab
disipativ iar factorul de comportare exprimă de fapt numai suprarezistența oțelului ecruisat
din alcătuirea structurii rafturilor.
Coeficientul de importanță și de expunere s-a ales γI,e=1.2 conform paragrafului
subparagrafului 3.6.2 tabelul 3.2 din prezentul ghid, pentru clasa II de importanță și de
expunere asociată spațiilor în care publicul nu are acces în zonele de depozitare.
Coeficientul de amplificare dinamică, notat cu β în codul P 100-1, s-a ales conform
spectrului accelerațiilor absolute de răspuns elastic (relația 3.4) pentru zona seismică
considerată, corectat pentru structuri metalice (relația 3.5, paragraful 3.6.1).
10 10
2,5 2,5 2,5 2,795 pentru
5 5 3
Forța tăietoare de bază se calculează cu relația (5.8) din subcapitolul 5.3.3 din prezentul
ghid:
, ∙ , ∙ , ∙
Pentru ED,1=ED,3=1 și T1<1,6 sec coeficientul seismic este:
, 2,5 2,5
c , , , 1,2 0,30 ∙ 1,118 0,6708
1,5
Deplasările se calculează la starea limită de serviciu cu relația (4.19) din subcapitolul
4.5.4 din P 100-1:
0,008
în care:
de  deplasarea unui punct din sistemul structural calculată prin calcul elastic cu forțe
seismice de proiectare
h  înălțimea de nivel
ν  factorul de reducere care ține seama de intervalul mediu de recurență al acțiunii
seismice pentru SLS
q  factorul de comportare considerat
La stări limită (ULS) deplasările se verifică cu relația (4.20) din subcapitolul 4.5.4
din P 100-1

în care
1 1 3 pentru
c  este un factor supraunitar care ține seama de faptul că în răspunsul seismic inelastic
cerințele de deplasare sunt superioare celor din răspunsul elastic pentru structurile
cu perioadele de oscilație
Deoarece factorul de comportare în cazul analizat nu este asociat unor incursiuni
postelastice, secțiunile cu pereți subțiri se încadrează în clasa 4, se poate considera c = 1,0.
Ca urmare se va utiliza relația (5.20) din subcapitolul 5.6.7 din prezentul ghid:

reprezintă valoarea suprarezistenţei sistemului structural.

146
Conform subcapitolului 6.11 din prezentul ghid, sporul de suprarezistenţă
corespunde suprarezistenţei mecanice, de material, care se calculează cu relaţia (6.83):

1,1 1,1 ∗ 1,25 1,375


Valoarea suprarezistenţei este aproximativ egală cu a factorului de comportare q=1,5
ceea ce justifică valoarea factorului c=1,0.
În subcapitolului 10.4, paragraful 10.4.1, subparagraful 10.4.1.1, aliniat 1, din P 100-
1, se prevede că: „Legăturile CNS cu elementele structurii principale sau cu alte CNS, pot fi
realizate prin orice procedeu tehnic, verificat în practică, care asigură blocarea şi/sau
limitarea deplasărilor, în ambele sensuri, pe direcţiile tuturor gradelor de libertate ale CNS”.
Conform subcapitolului 10.4.1.2 se prevede:
- aliniatul (1) – „Forţele de proiectare pentru ancore, vor fi determinate cu încărcările de
calcul ale CNS conform 10.9.2 pentru care efectele acţiunii seismice vor fi majorate cu
30%;
- aliniatul (3) – „pentru legăturile cu ancore înglobate în beton sau zidărie, indiferent de
procedeul de fixare a acestora (ancore chimice sau mecanice), eforturile capabile ale
legăturilor vor fi mai mari cu 30% decât eforturile capabile ale CNS care se fixează;
- aliniatul (4) „ În cazul în care prinderile se realizează cu elemente cu lungimea de
ancoraj mică (La≤8d) forţele seismice care acţionează asupra CNS vor fi calculate
folosind factorul de comportare qCNS=1,5”.
De fapt această prevedere, dar şi modul real de alcătuire a montanţilor (secţiune
deschisă cu pereţi subţiri cu goluri dese, cu oţelul ecruisat ca efect al procedeului de
ambutisare, slab disipative) au stat la baza alegerii valorii factorului de comportare în
verificările de rezistenţă şi de deplasare q=1,5.
În subcapitolul 10.9.5 din P 100-1 se prezintă următoarele „Reguli generale pentru
verificarea siguranţei CNS la acţiunea seismică”. Acestea se referă la starea limită ultimă
ULS şi se referă la:
- starea limită ultimă de stabilitate (de răsturnare şi de deplasare);
- starea limită ultimă de rezistenţă.
Verificarea de siguranţă se referă la:
- componenta propriu-zisă;
- legăturile componentei cu structura sau cu alte componente nestructurale (CNS);
- elementele structurale sau nestructurale de care este prinsă componenta respectivă
(în acest caz se verifică placa de pardoseală a depozitului) sau cu care acestea se pot
afla în interacţiune;
La cererea investitorului formulată prin tema de proiectare, se va face verificarea
siguranţei în raport cu starea limită ultimă de serviciu (SLS), pentru toate componentele
structurale indicate.
Aceleaşi prevederi, prezentate mai sus, sunt conţinute şi în capitolele 3, 5 şi 6 din
prezentul ghid de proiectare.
Condiţia de rezistenţă este asigurată dacă este satisfăcută relaţia:

în care:
Ed  valoarea de proiectare a eforturilor NEd, MEd, VEd sau a deplasărilor datorită
încărcărilor verticale aferente şi datorită acţiunii seismice, precum şi din toate
combinaţiile de încărcări considerate
Rd  valoarea eforturilor capabile ale componentelor CNS (NRd, MRd, VRd), a îmbinărilor
sau a deplasărilor admisibile
Stabilitatea generală a componentelor nestructurale sub acţiunea forţelor de
proiectare se asigură prin prinderile montanţilor sistemului de rafturi în pardoseală. Condiţia
de rezistenţă este conform relaţiei (6.83):
147
, 1,1 ∙ ∙ ,

Ranc  valoarea eforturilor capabile în legăturile de prindere


Eforturile se stabilesc prin însumarea efectelor provenite din:
- forţele seismice orizontale şi verticale;
- încărcări verticale provenite din greutatea proprie;
Forţele seismice orizontale se consideră acţionând separat în ambele sensuri de
acţiune pe direcţia de calcul conform capitolului 5.3.2 din prezentul ghid.
În cazul structurilor regulate în plan şi pe verticală dimensionarea/verificarea
elementelor CNS se poate face în mod simplificat, considerând acţiunea seismică aplicată
separat pe direcţiile principale.

B.1.3.Verificarea de rezistenţă
S-a considerat în calcul două sisteme de rafturi, unul simplu cu 21 de travee şi unul
dublu cu 18 travee. Calculele s-au efectuat, pentru elementele de rezistenţă, montanţi, grinzi,
diagonale, folosind metoda forţelor seismice orizontale statice echivalente. S-au considerat
montanţii încastraţi în pardoseală, nodurile rigide şi articulaţii la capetele diagonalelor din
cadrele transversale sau din planurile orizontale ale nucleelor de rigidizare. În general
factorii de participare cu ponderi egale au fost determinaţi pe mai multe moduri de vibraţii şi
ca urmare coeficientul de echivalenţă λ are o valoare subunitară corespunzătoare regulii de
sumare probabiliste a eforturilor modale:

S-a considerat o distribuţie liniară a forţelor seismice a căror rezultantă conform


relaţiei (5.8) din ghid este:
, ∙ ,
în care:
, , ∙ , ∙
corespunde relaţiei (3.7) din ghid.
, 1,2 q 1,5
, ,
, 1,2 0,3 0,6708
,
0,30 (corespunzătoare amplasamentului), 1,6
Se consideră conform subcapitolului 3.6.5 următorii coeficienţi:
, , 1,0
Deoarece T1<TC=1,6sec în ambele direcţii principale ale sistemului de rafturi,
rezultă acelaşi coeficient seismic în ambele direcţii:
,
0,6708
Se poate observa că γI,e≅q şi prin urmare forţele seismice convenţionale echivalente
corespund de fapt unui răspuns elastic pentru structurile de rafturi. În aceste condiţii factorul
de amplificare a deplasărilor pentru 0< T1<TC , trebuie luat c=1,0.
, 1,0 conform tabelului 3.4 din ghid.
Ca urmare greutatea de proiectare a unui palet conform subcapitolului 3.13:
∙ , ∙ ,
cu 1,0 (colet compact) şi , 15
Pe un raft între două cadre transversale se pot aşeza trei palete a căror greutate
individuală este:
1,0 ∙ 1,0 ∙ 15,0 15,0

148
Pentru fiecare tip de sistem de rafturi calculat au rezultat două situaţii de încărcare:
a.) Paleţi aşezaţi la fiecare nivel (3 nivele de încărcare cu 2/3 din încărcarea :
Gi=2/3(3·15) = 30kN pe fiecare raft, i =1, 2, 3)
b.) Paleţi aşezaţi numai la ultimul nivel G=3·15=45kN

B.1.3.1 Sistemul simplu de rafturi (figura B.1)

a) Încărcări la ultimul nivel G3=45kN

Tabel B.1 Perioadele proprii de vibraţie şi factorii modali de participare


Perioada εx εy Tip oscilaţie
T1=0,4385sec 0,3081 - Oscilaţii longitudinale
T2=0,4023sec 0,4200 Oscilaţii transversale
T16=0,2602sec 0,5213 - Oscilaţii longitudinale
Suma maselor ∑ ∗ 0,9075 0,9239
Număr de moduri de
16 13
vibraţie calculate

Se poate constata în cazul analizat că se obțin valori mai mici decât coeficientul de
echivalență din P 100-1 unde 0,85 sau 1,0. Aceasta ar justifica pentru ED,3 o
valoare mai mică decât 1,0. Totuși în spiritul siguranței, s-a considerat ED,3 = 1,0.
Verificarea deplasărilor relative de nivel (hnivel=2,36m)
o Seism în direcţia longitudinală
0,02033 0,0055 0,01483
1,5 ∙ 0,01483
0,995% 2,5%
2,36
0,4 ∙ 1,5 ∙ 0,01483
3,77‰ 8‰
2,36

o Seism în direcţie transversală


0,025 0,0143 0,0107
1,5 ∙ 0,0107
0,68% 2,5%
2,36
0,4 ∙ 1,5 ∙ 0,0107
2,72‰ 8‰
2,36

Verificări de rezistenţă
- grinzi longitudinale – oţel S355 W=256,4 cm2, h=15 cm.
7.7 , (travee marginală, forţe seismice pe direcţie transversală)
7.7 ∙ 10
7,5 2253 3550
256,4
- contravântuiri diagonale – oţel S355
N = 11,05 kN
1,30 i = 1,89 cm se consideră A=Aeff=7,36 cm2

68,8 76,4 1,0


,
,
̅ 0,9 0.34 curba b conform tabelului 6.4 şi 6.5
,
∅ 0,5 1 ̅ 0,2 ̅ 0,5 1 0,34 0,9 0,2 0,9 1,024
149
0,611
∅ ∅ , , ,
∙ ∙ 0,611 ∙ 7,36 ∙ 3550
N 11,05 kN N , 172,7 kN
1,0
- montanţi – oţel S420MC 4200 daN⁄cm )
NEd = 215 kN (forţe seismice pe direcţie transversală)
0,7 ∙ 279 195,3 i = 4,36 cm se consideră
10,6
,
44,8 70,25 1,0
,
,
̅ 0,638 0.34 curba b conform tabelului 6.4 şi 6.5
,
∅ 0,5 1 ̅ 0,2 ̅ 0,5 1 0,34 0,638 0,2 0,638 0,778
1 1
0,8177
∅ ∅ λ 0,777 0,778 0,638
∙ ∙ 0,8177 ∙ 10,6 ∙ 4200
, 364 215
1,0

b) Încărcări reduse pe fiecare nivel G1= G2=G3=30kN

Tabel B.2 Perioadele proprii de vibraţie şi factorii modali de participare modali


Perioada εx εy Tip oscilaţie
T1=0,3974sec 0,1 - Oscilaţii longitudinale
T2=0,3789sec - 0,3320 Oscilaţii transversale
T3=0,3735sec - 0,2898 Oscilaţii transversale
T14=0,2513sec 0,4979 - Oscilaţii longitudinale
∑ ∗. 0,9083 0,9120
∑ . 15 35

Verificarea deplasărilor relative de nivel (hnivel=2,36m)


o Seism în direcţia longitudinală
0,02208 0,0133 0,00878
1,5 ∙ 0,00878
0,56% 2,5%
2,36
0,4 ∙ 1,5 ∙ 0,00878
2,23‰ 8‰
2,36

o Seism în direcţie transversală


0,03375 0,02023 0,01352
1,5 ∙ 0,01352
0,86% 2,5%
2,36
0,4 ∙ 1,5 ∙ 0,01352
3,437‰ 8‰
2,36

Verificări de rezistenţă

- grinzi longitudinale – oţel S355 3550 /


,
5,05 ; 34,19
,

150

34,19 ∙ 3550 ∙ 10 12,2 5,05

- contravântuiri diagonale – oţel S355


NEd = 36,9 kN
∙ ∙ 0,611 ∙ 7,36 ∙ 3550
36,9 , 172,7 kN
1,0

- montanţi – oţel S420MC


NEd = 325,6 kN (forţe seismice pe direcţie transversală)
MEd=2,87 kNm
30,3 10,6
Pentru verificare se vor folosi relaţiile (6.69-6.74) din subcapitolul 6.8.3.
Considerând 0,0 conform tabelului 6.13 rezultă , 1,8. Înlocuind în
relaţia (6.72) rezultă:
̅ 2 , 4 0,637 2 ∙ 1,8 4 0,2548 0,9
Din relaţia (6.32) rezultă:
0,2548 32560
1 1 1,228 1,5
0,8177 ∙ 10,6 ∙ 4200
Relaţia de verificare (6.70) devine:
32560 1,228 ∙ 2,87 ∙ 10
1,171
0,8177 ∙ 10,6 ∙ 4200 30,3 ∙ 4200
∙ ∙ , ∙

1,00

B.1.3.2 Sistem de rafturi duble (figura B.2)

a) Încărcare pe ultimul raft

Tabel B.3 Perioadele proprii de vibraţie şi factorii modali de participare modali


Perioada εx εy Tip oscilaţie
T1=0,4010 sec - 0,3204 Oscilaţii transversale
T3=0,3902 sec 0,9317 - Oscilaţii longitudinale
∑ ∗. 0,9317 0,9390
∑ . 3 14

Verificarea deplasări relative de nivel (hnivel=2,36m)


o Seism în direcţia longitudinală
0,02712 0,00820 0,01892
1,5 ∙ 0,01892
1,2% 2,5%
2,36
0,4 ∙ 1,5 ∙ 0,01892
4,81‰ 8‰
2,36

o Seism în direcţie transversală


0,0298 0,0166 0,0132
1,5 ∙ 0,0132
0,84% 2,5%
2,36
151
0,4 ∙ 1,5 ∙ 0,0132
3,356‰ 8‰
2,36

Verificări de rezistenţă
- grinzi longitudinale – oţel S355
,
8,67 W= 34,19
,
34,19 ∙ 3550 ∙ 10
12,2
1,00
Verificarea barei solicitată la încovoiere se realizează cu relaţia (6.68):
8,67
0,714 1,00
12,20

- contravântuiri diagonale – oţel S355


N = 22,95 kN 7,36
∙ ∙
, 172,7 22,95

- montanţi – oţel S420MC


NEd = 257 kN MEd = 1,7 kNm
21850 1,228 ∙ 1,7 ∙ 10
0,764 1,00
0,8177 ∙ 10,6 ∙ 4200 30,3 ∙ 4200

b) Încărcare redusă pe toate rafturile

Tabel B.4 Perioadele proprii de vibraţie şi factorii modali de participare modali


Perioada εx εy Tip oscilaţie
T1=0,3837sec - 0,2602 Oscilaţii transversale
T4=0,3576sec - 0,1279 Oscilaţii transversale
T7=0,3446sec 0,7153 - Oscilaţii longitudinale
T16=0,2329sec 0,2283 - Oscilaţii longitudinale

∑ . 0,9436 0,9569
∑ . 16 40

Verificarea deplasărilor
o Seism în direcţia longitudinală
0,0307 0,0189 0,01180
1,5 ∙ 0,01189
0,75% 2,5%
2,36
0,4 ∙ 1,5 ∙ 0,0118
3,00‰ 8‰
2,36

o Seism în direcţie transversală


0,04024 0,02342 0,01682
1,5 ∙ 0,01682
1,07% ≅ 2,5%
2,36
0,4 ∙ 1,5 ∙ 0,01682
4,28‰ 8‰
2,36

152
Verificări de rezistenţă
- grinzi longitudinale – oţel S355
6,26
12,2 6,26

- contravântuiri diagonale – oţel S355


NEd = 39,1 kN
172,7 39,1

- montanţi – oţel S420MC


NEd = -264,4 kN MEd = 2,93 kNm
26440 1,228 ∙ 2,93 ∙ 10
1,009 ≅ 1,00
0,8177 ∙ 10,6 ∙ 4200 30,3 ∙ 4200

Anexa B2 Exemplul 3 - Rafturi duble cu tiranţi amplasate în zonă seismică cu


ag=0,35g

B.2.1 Descrierea structurii


S-au ales pentru analiză următoarele tipuri de structuri:
- Rafturi duble cu 8 travee şi doi stâlpi HEA120 fixaţi la bază şi ancoraţi cu două
cabluri la partea superioară.
Rafturile au în alcătuire următoarele tipuri de elemente:
- montanţi –secţiune C dimensiuni 120x92x2.5 mm - oţel S355; H 811.5 cm T 110
cm;
- zăbrele – secţiune C - oţel S355;
- diagonale orizontale – secţiune C (U50/50/3) - oţel S355;
- bare transversale – cornier L100x50x8- oţel S235;
- stâlp ancorat – HEA 120 - oţel S235;
- cablu – secţiune rotundă  12 mm - oţel S690 170 / ;
- ancore chimice – M12, M20 (F5.8);
- şuruburi M12;
- bare longitudinale tubulare 140x50x3 - oţel S235.
Rafturile sunt alcătuite din cadre transversale zăbrelite alcătuite din montanţi şi
zăbrele conform figurii B.3. Distanţa între montanţi în sens longitudinal este de 2020 mm,
iar distanţa măsurată dintre feţele montanţilor din cadrele transversale cu zăbrele este de
1100 mm. În cazul rafturilor duble distanţa între montanţi este de 250 mm. Distanţa dintre
rafturi măsurată între feţele barelor longitudinale este de 2700 mm.
Stâlpii realizaţi din profile HEA120 sunt aşezaţi la mijlocul grupurilor de 4 rafturi cu
diagonale orizontale. Aceşti stâlpi sunt ancoraţi de podea cu ancore chimice M20 mm şi
conectaţi la fiecare nivel de rafturi cu grinzi transversale cu secţiune cornier L100x50x8.
Aceste grinzi sunt continue în cazul rafturilor duble.
Modelul sistemului de rafturi calculat este prezentat în figura B.3.

B.2.2.Verificarea de rezistenţă
S-a considerat în calcul un sistem dublu cu 8 rafturi. Verificările de rezistenţă s-au
efectuat, pentru montanţi, grinzi, diagonale, folosind metoda forţelor seismice orizontale
statice echivalente. S-au considerat montanţii încastraţi în pardoseală în sens longitudinal şi
cu rotire liberă pe direcţie transversală, nodurile rigide şi articulaţii la capetele diagonalelor

153
din cadrele transversale sau din planurile orizontale ale nucleelor de rigidizare. În general
factorii de participare determinaţi au valori aproximativ egale cu 1,0 pe modurile de vibraţie
fundamentale în direcţia longitudinală şi transversală, conform tabelului B.5 și B.10. Ca
urmare coeficientul ED,3 = 1,00.
S-a considerat o distribuţie liniară a forţelor seismice a căror rezultantă conform
relaţiei (5.8) din ghid este:
, ∙ ,
în care:
, , ∙ , ∙
corespunde relaţiei (3.7) din ghid.
, 1,0 pentru clasa III de importanţă-expunere
q 1,5 factorul de comportare
2,5 2,5 2,795 pentru
0,35 (corespunzătoare amplasmentului), 1,6
Deoarece ED,1=ED,3=1 și T1<TC=1,6sec în ambele direcţii principale ale sistemului
de rafturi, rezultă acelaşi coeficient seismic în ambele direcţii:
2,795
0,35 0,6522
1,5

Figura B.3 Configuraţie raft dublu cu tiranţi

Pentru sistemul de rafturi calculat au rezultat două situaţii de încărcare, considerând


greutatea unui palet W=10 kN:
a) Palet aşezat la fiecare nivel (3 nivele de încărcare cu 2/3 din încărcarea G:
Gi=2/3(2·10) = 13.33 kN pe fiecare raft, i =1, 2, 3)
b) Paleţi aşezaţi numai la ultimul nivel G=2·10=20kN

154
B.2.3.1 Sistemul de rafturi (figura B.3)

a) Încărcări la ultimul nivel

Tabel B.5 Perioadele proprii de vibraţie şi factorii modali de participare


Perioada εx εy Tip oscilaţie
T1 = 0.8291sec 0.9608 - Oscilaţii longitudinale
T2 = 0.3476 sec - 0.9410 Oscilaţii transversale
T3 = 0.3375 sec - - Torsiune
0,6522; 619 ; 0,6522; 619
Se cunoaște, din literatură, că fracțiunea de amortizare critică, ξ0, depinde de nivelul
de solicitare. Astfel pentru structuri din oțel ansamblate cu șuruburi și nituri, realizându-se
îmbinări semirigide, la care nivelul de tensiuni normale este mai mic de 0,5fy, 5 7%.
Dacă nivelul de solicitare este în apropierea limitei de curgere a oțelului, fy, 10
15%. Ca urmare, se poate considera valoarea factorului de corecție pentru spectrul de
răspuns al accelerațiilor absolute 1,0
Se obţine:
2,5 2,5 pentru
Ca urmare, se va considera la stabilirea eforturilor şi a deplasărilor următoarele
valori pentru coeficienţii seismici şi forţele tăietoare de bază:
0,5833; 553 ; 0,5833; 553

Verificarea deplasărilor relative de nivel


o Seism în direcţia longitudinală
Tabel B.6 Deplasări în direcţie longitudinală
de dre ⁄ ⁄
0,1067 0,0354 0,0531 0,02656 0,0197 0,00983
0,0713 0,0392 0,0588 0,02940 0,0218 0,01090
0,0321 0,0321 0,0482 0,02408 0,0178 0,00892
Condiţiile admisibile pentru deplasările relative sunt:
2.5% , 8‰

o Seism în direcţie transversală


Tabel B.7 Deplasări în direcţie transversală
de dre ⁄ ⁄
0,01735 0,007783 0,01168 0,00584 0,004324 0,002162
0,00957 0,006223 0,00934 0,00467 0,003457 0,001729
0,00335 0,003344 0,00502 0,00251 0,001858 0,000929

Verificări de rezistenţă
,
- grinzi longitudinale – oţel S235 213,4 30,45
o Încărcări permanente
∙ ,
1,50 7,43 kN/m
∙ ,
7,43 ∙ 2,02
2,53
12
30,45 ∙ 2350 ∙ 10 7,16 2,53

155
o Forţe seismice pe direcţie longitudinală

Tabel B.8 Forţe seismice pe direcţie longitudinală


MSX [kNm] TSX [kN] NSX [kNm] Ng [kN]
Rând 1 3,734/2,716 3,193 0,5/1,99 4,33/5,79
Rând 2 2,263/2,376 2,301 1,9/1,66 5,18/4,94
Rând central 2,263/2,225 2,225 1,68/1,78 5,02/5.09
 
      2,716 1,99 4,706
30,45 ∙ 2350 ∙ 10 7,16 4,706

- contravântuiri diagonale – oţel S355


o Forţe seismice pe direcţie transversală
.
lungimea de flambaj lf =l=1,208m; 130
.
76,4 ̅ 1,7 0,34 ∅ 2,2 0,278
NSY = 13,14kN
, 16,72 NSY = 13,14kN
- montanţi – oţel S420MC 4200 daN⁄cm )
lungimea de flambaj lf=l=2.70m 61 8,385 4,41
.
70,3 ̅ 0,8716 0,34 ∅ 0,994 0,6794

o Forţe seismice pe direcţie longitudinală

Tabel B.9 Forţe seismice pe direcţie longitudinală


MSX [kNm] TSX [kN] NSX [kNm] Ng [kN]
Rând 1 4,513 2,93 -7,67 -5,49
Rând 2 5,070 3,56 -7,06 -11,94
Rând central 4,990 3,48 -12,44 -7,99

NEd = (7,99+15,64)=23,63kN MEd = 4,99 kNm


0,8716 2 ∙ 1,8 4 0,3487
0,3487 ∙ 2363
1,0 1,041 1,5
0,6794 ∙ 8,385 ∙ 3550
2363 1,041 ∙ 4,99 ∙ 10
0,489 1,0
0,6794 ∙ 8,385 ∙ 4200 31,725 ∙ 4200

o Forţe seismice pe direcţie transversală

Nsy= -131,9kN Ng = -7.99kN în rândul central lf =2.7m


, 0,6794 ∙ 8,385 ∙ 3550 ∙ 10 202,2 131,9

- cablu
Nsx=147 kN forţe seismice pe direcţie longitudinal
17030
∙ 1,12 164,5 147
1,16

- stâlp central HEA120


lungime de flambaj lf = l =2,70 m, 89,4
,

156
93,8 ̅ 0,953 0,34 ∅ 1,082 0,627
0,953 2 ∙ 1,8 4 0,3812

o Forţe seismice pe direcţie longitudinală

Nsx = -46,89kN ; Msx = 17,85 kNm; Tsx= 7,57 kN ; Ng=18,2 kN


0,3812 ∙ 4689
1,0 1,048 1,5
0,627 ∙ 25,3 ∙ 2350
18,62 46,89 10 1,048 ∙ 17,85 ∙ 10
0,9256 1,0
0,627 ∙ 25,3 ∙ 2350 106 ∙ 2350

b) Încărcare redusă pe rafturi

Tabel B.10 Perioadele proprii de vibraţie şi factorii modali de participare modali


Perioada εx εy Tip oscilaţie
T1=0,8838 sec 0,9119 - Oscilaţii longitudinale
T2=0,3342 sec - 0,7717 Oscilaţii transversale
T7=0,3241 sec - -
 
0,5833; 405 ; 0,5833; 405

Verificarea deplasărilor relative de nivel


o Seism în direcţia longitudinală
Tabel B.11 Deplasări în direcţie longitudinală
de dre ⁄ ⁄
0,1558 0,0258 0,03870 0,01935 0,01433 0,00717
0,1300 0,0631 0,09465 0,04733 0,03506 0,01753
0,0669 0,0669 0,10040 0,05020 0,03717 0,01858

o Seism în direcţie transversală


Tabel B.12 Deplasări în direcţie transversală
de dre ⁄ ⁄
0,02367 0,0098 0,01497 0,00798 0,00555 0,00277
0,01369 0,00862 0,01293 0,00646 0,004789 0,002395
0,00507 0,00507 0,00760 0,00350 0,002815 0,001407

Verificări de rezistenţă
- grinzi longitudinale – oţel S355
o Forţe seismice pe direcţie longitudinală
Tabel B.13 Forţe seismice pe direcţie longitudinală
Msx[kNm] Tsx [kN] Mg [kNm] Ng [kN]
Rând 1 13,11/10,03 11,45 0,6/1,29 3,06/3,73
Rând 2 8,02/8,47 8,17 1,2/1,14 3,43/3,36
Rând central 8,59/8,54 8,49 1,11/1,18 3,36/3,43
13,11 0,6 13,71
30,22
30,22 ∙ 3550 ∙ 10 10,73 13,71

- contravântuiri diagonale – oţel S355
157
o Forţe seismice pe direcţie transversală
NSd,sy = -22,68 kN 1,694 0,278

, 0,278 ∙ 1,694 ∙ 3550 ∙ 10 16,71 22,68

- montanţi – oţel S420MC 4200 daN⁄cm )


o Forţe seismice pe direcţie longitudinală
Tabel B.14 Forţe seismice pe direcţie longitudinală
Msx [kNm] Tsx [kN] Mg [kNm] Ng [kN]
Rând 1 -28,76 6,34 7,63 -10,90
-25,85 6,29 5,93 -9,79
Rând 2 -1,71 7,54 8,48 -22,36
-0,84 7,49 7,67 -22,07
Rând central -27,53 7,30 8,32 -15,52
-27,53 7,26 7,33 -16,11

N = (15,52+27,53)=43,05 kN M = 8,32+27,53=35,85 kNm


31,725 8,385
0,6794 1,041
4305 1,041 ∙ 35,85 ∙ 10
2,98 1,00
0,6794 ∙ 8,385 ∙ 4200 31,725 ∙ 4200
o Forţe seismice pe direcţie transversală

Nsy=-189,9 kN; Ng =-15,52 kN 189,9 15,52 205,4 în rândul


central lf =2,7 m

, 0,6794 ∙ 8,385 ∙ 4200 ∙ 10 239,3


205,4

- cablu
Nsx=214,6 kN 1,13 forţe seismice pe direcţie longitudinală
1,13 ∙ 14783 ∙ 10 167 214,6
21460 17000
15106 14783
1,13 1,15
.
- stâlp central HEA120– oţel S235
Nsx=-68,51 kN; Msx=38,97 kNm; Tsx=17,76 kN; Ng=31,4 kN
NSd=68,51+31,4=99,91 kN
99,91 ∙ 10 1,048 ∙ 38,97 ∙ 10
1,91 1,00
0,627 ∙ 25,3 ∙ 2350 106 ∙ 2350

B.2.3.2 Verificarea condiţiei de rezistenţă pentru ancorele chimice


- mortar injectat HIT-HY 150 MAX
- dimensiunile ancorelor M16-125 mm, M20-170 mm
- ancore HIT-V M16, M20 clasa de rezistenţă 5.8
fuk =5000daN/cm2, fyk=4000daN/cm2, γ1=1,15
- rezistenţele de proiectare ale oţelului
întindere NRds=48,0kN pentru M16 şi NRd=74,7kN pentru M20
forfecare VRds=28,0kN pentru M16 şi VRd=64,0kN pentru M20
158
- lungimea de ancoraj 130 mm (ed < 8d)
- factor de comportare q=1,5
- aria efectivă M16 A=1,57 cm2, M20 A=2,45 cm2 (Aeff=0,79Abr Abr=πd2/4 )
- placa de beton (nefisurată) C20/25 fck,cube=250 daN/cm2
- grosimea plăcii de beton h=20cm
- rezistenţele de proiectare ale betonului nefisurat
întindere NRdc=47,1kN pentru M16 şi NRd=74,6kN pentru M20
forfecare VRdc=31,2kN pentru M16 şi VRd=48,8kN pentru M20
Rezistenţele la întindere şi forfecare sunt:
- NRd=min(NRdc, NRds)=47,1kN (M16) sau 74,6kN (M20)
- VRd=min(VRdc, VRds) =28,0kN (M16) sau 48,8kN (M20)

- cablu de ancorare NSd=214,6 kN (prindere în pardoseală cu patru şuruburi M20)


214,6
, 1,5 53,24 48,16 48,8
4 4
214,6
, 1,5 53,24 64,47 74,6
4

- stâlp HEA120 prindere în pardoseală cu patru şuruburi M16 (clasa de rezistenţă 5.8)
Tabel B.15
Nsx [kN] Msx [kNm] Tsx [kN] Ng [kN]
Încărcări la fiecare nivel ±68,51 ±38,97 ±17,76 -31,4
Încărcări la ultimul nivel ±46,89 ±17,85 ±7,57 -18,2

1,5 ∙ 46,89 18,2 1,5 ∙ 17,85


91,78 sau
4 2 ∙ 0,17
1,5 ∙ 68,51 31,4 1,5 ∙ 38,97
189,8 47,1
4 2 ∙ 0,17
1,5 ∙ 17,76
6,66 28
4 4

- montanţi structură rafturi prindere în pardoseală cu patru şuruburi M16 (clasa de


rezistenţă 5.8)
Tabel B.16
Nsx [kN] Msx [kNm] Tsx[kN] Ng [kN] Nsy[kN]
Încărcări la fiecare nivel ±15,64 ±4,99 ±3,48 -7,99 ±104,9
±27,53 ±9,21 ±7,25 -16,11 ±151,05
Încărcări la ultimul nivel
±28,76 ±9,59 ±6.34 ±10,9

Se constată că eforturile la baza celui mai solicitat montant, din tabelul B.16, sunt
mai mici în raport cu eforturile de la baza stâlpilor HEA 120 din tabelul B.15. Deoarece se
folosesc şuruburi din aceeaşi clasă, diametru şi plasaţi la aceeaşi distanţă, va rezulta că
prinderea plăcii de bază în pardoseală îndeplineşte condiţiile de rezistenţă.

159
ANEXA C (INFORMATIVĂ) EXEMPLE DE CALCUL PRIVIND EVALUAREA
REZULTATELOR ÎNCERCĂRILOR EXPERIMENTALE

În cadrul acestei anexe se prezintă câteva exemple de aplicare a prevederilor date în


anexa A. Secțiunile pentru care se vor exemplifica încercările de laborator sunt prezentate în
figurile C.1 și C.2.
Se consideră că materialul folosit pentru confecționarea secțiunilor este S400. În
cazul acestui material, producătorul trebuie să garanteze capacitatea de deformare plastică a
materialului.
122,2

3,2

97,13

Secțiune Vedere Vedere


brută laterală din spate

Fig. C.1 – Stâlp pentru sisteme de depozitare paletizată – RS125

2,6
71,53

Secțiune Vedere Vedere


brută laterală din spate

Fig. C.2 – Stâlp pentru sisteme de depozitare paletizată – RS95

În tabelul C.1 sunt prezentate proprietățile geometrice ale secțiunilor transversale


studiate.
Tabelul C.1 Proprietățile secțiunilor transversale
Distanța
între
Ag Iz Iy IT Iω y0
Secțiune 2 4 4 4 6 2 perforații
[mm ] [mm ] [mm ] [mm ] [mm ] [mm]
succesive
[mm]
RS125 1111 1211100 2479800 3214.9 4994400000 79.61 50
RS95 693 393930 759420 1305.2 970372000 57.67 50

160
C.1 Încercarea la tracțiune
În urma încercărilor efectuate pe materialul de bază, s-au obținut curbele de
comportare pentru materialul de bază. În figura C.3.b sunt prezentate curbele de comportare
pentru materialul de bază folosit pentru obținerea secțiunilor RS125, iar în figura C.3.c sunt
prezentate curbele de comportare pentru materialul de bază folosit pentru obținerea
secțiunilor RS95.

600 600

500 500
efort unitar [N/mm2]

efort unitar [N/mm2]


400 400

300 300
RS125 RS95
200 200

100 100

0 0
0% 10% 20% 30% 0% 10% 20% 30%
deformație specifică[%] deformație specifică [%]

a. Curbe comportare – RS125 b. Curbe comportare – RS95


Fig. C.3 – Rezultate încercări la tracțiune
În tabelele C.2 și C.3 sunt prezentate valorile numerice ale proprietăților fizico-mecanice ale
materialului de bază determinate pe baza curbelor de comportare obținute în urma
încercărilor de laborator, pentru RS125 și RS95.
Tabelul C.2. Proprietățile fizico-mecanice pentru materialul de bază folosit pentru RS125
Limita de Modul de Rezistența
Lungirea la
Epruveta curgere elasticitate la rupere
rupere [%]
[N/mm2] [N/mm2] [N/mm2]
RS125-1 478.67 204540 548.64 16.01
RS125-2 464.22 222610 536.51 14.62
RS125-3 461.51 183830 533.50 15.32
RS125-4 457.17 221800 530.57 16.35
RS125-5 464.36 181930 537.75 15.22
Valoare medie 465.18 202940 537.40 15.50
Deviația medie
8.08 19697 6.88 0.68
pătratică

Tabelul C.3. Proprietățile fizico-mecanice pentru materialul de bază folosit pentru RS95
Limita de Modul de Rezistența
Lungirea la
Epruveta curgere elasticitate la rupere
rupere [%]
[N/mm2] [N/mm2] [N/mm2]
RS95-1 455.81 210330 534.71 15.48
RS95-2 455.67 239610 534.31 14.98
RS95-3 463.01 185730 543.06 17.45
RS95-4 460.28 203160 537.69 15.41
RS95-5 472.27 198490 544.71 15.51
Valoare medie 461.41 207460 538.90 15.77
Deviația medie
6.82 20084 4.77 0.97
pătratică
161
C.2 Determinarea ariei eficace
Încercarea de laborator împreună cu prelucrarea datelor sunt detaliate în capitolul
A.2.1. În continuare se prezintă aplicarea prevederilor din capitolul menționat anterior
pentru secțiunile RS125 și RS95 (a se vedea figurile C.1 și C.2).
Specimenul ce urmează a fi încercat trebuie pregătit după cum urmează:
- lungimea specimenului trebuie să fie mai mare decât de trei ori cea mai mare
lățime de perete a secțiunii și să includă minim 5 perforații;
- să fie tăiat perpendicular pe axa longitudinală;
- plăcile de presiune și plăcile de capăt trebuie să fie sudate sau prinse cu
șuruburi la ambele capete ale specimenului.
Cea mai mare lățime nominală de perete pentru RS125 este de 125 mm, iar pentru
RS95 este de 95 mm. Astfel, lungimea minimă a specimenelor pentru stâlpi RS125 este de
375 mm, iar pentru stâlpii RS95 este de 285 mm.
Pentru ambele profile studiate, RS125 și RS95, distanța dintre 2 perforații succesive
este de 50mm. Astfel, lungimea minimă a specimenului ce urmează a fi testat va fi de 250
mm.
Datorită variației geometriei profilelor și a tiparului perforațiilor corespunzătoare
sistemelor de rafturi se aleg pentru încercare următoarele dimensiuni pentru specimene:
- pentru RS125, lungimea specimenelor este de 400 mm
- pentru RS95, lungimea specimenelor este de 300 mm
În continuare s-au ales plăci de capăt cu grosimea de 10 mm și plăci de presiune cu
grosimea de 30 mm. De asemenea, s-a ales și diametrul bilei de 40mm, conform
specificaților din tabelul A.1.
În tabelul C.4 sunt prezentate, sintetic, dimensiunile specimenelor realizate din profile
RS125 și RS95.
Tabelul C.4. Dimensiuni principale pentru specimenele scurte
bp c a p db b
Secțiunea
[mm] [mm] [mm] [mm] [mm] [mm]
RS125 125 400 10 30 40 510
RS95 95 300 10 30 40 410
unde:
– lățimea celui mai mare element plat din secțiunea considerată;
– lungimea eficace a specimenului (a se vedea figura A.2);
– grosimea plăcii de capăt (a se vedea figura A.2);
– grosimea plăcii de presiune (a se vedea figura A.2);
– grosimea plăcii de presiune (fără considerarea adâncimii (5 mm) amprentei sferice
pentru bilă) (a se vedea figura A.2);
– lungimea de flambaj a specimenului (a se vedea figura A.2).
Montajul experimental este prezentat în figura A.2. Poziția bilei este aceeași la
ambele capete ale specimenului, pe axul de simetrie al secțiunii, între centrul de greutate al
secțiunii brute și al secțiunii nete.
Pentru acest tip de încercare, încărcarea se aplică monoton. S-a ales viteza de
încărcare de 0,2 mm/min.

C.2.1 Rezultate pentru secțiunea RS125


În tabelul C.5 este prezentat modul ce cedare al specimenelor RS125 împreună cu
forțele maxime înregistrate în timpul încercării.
Valorile obținute din test urmează a fi corectate pentru a ține cont de distribuția
rezultatelor, de grosimea și limita de curgere măsurată, cât și de numărul de specimene
încercate folosind relația A.1:

162
Tabelul C.5.Mod de cedare și forțe ultime – RS125
Rti Vederi
[kN] față dreapta spate stânga ISO
413.28
407.81
400.85
404.03
402.27
400.19
397.46
409.05
411.02
396.51
395.91
406.05

În tabelul C.6 sunt prezentate rezultatele încercărilor de laborator corectate pentru a


ține cont de distribuția rezultatelor, de grosimea și limita de curgere măsurată, cât și de
numărul de specimene încercate pentru specimenele RS125.

Tabelul C.6.Corectarea rezultatelor experimentale pentru secțiunea RS125


Nr. 2
[kN] [N/mm2] [N/mm ] [mm] [mm] [kN]
1 413.28 3,25 0.98 341.35
2 407.81 3,25 0.98 336.83
3 400.85 3,22 0.99 337.87
4 404.03 3,22 0.99 340.55
5 402.27 3,25 0.98 332.25
6 400.19 3,24 0.99 337.31
400 465,18 3,2 0,86
7 397.46 3,23 0.99 335.01
8 409.05 3,23 0.99 344.78
9 411.02 3,23 0.99 346.44
10 396.51 3,23 0.99 334.21
11 395.91 3,25 0.98 327.00
12 406.05 3,22 0.99 342.25
337,99
unde
1

1, 1 2 ← rel. (A.2)

← rel. (A.1)

163
Capacitatea de rezistența caracteristică, , se determină folosind relația A.4.
337,99 1,88 ∙ 5,50 327,65 ← rel. (A.4)
1,88 ← Tabelul A.2
5,50 ← rel. (A.6)
327,65
În continuare, se verifică dacă zveltețea relativă, ̅ 0,2 și dacă aria efectivă trebuie
ajustată pentru a ține cont de flambajul global.
15, 36
̅ 0,214
210000 ← rel. (A.9)
400

510
15, 44
33,02
Datorită faptului că ̅ 0,214 0,2, valoarea ariei eficace obținută cu relația
A.3, trebuie corectată pentru a ține cont de efectele flambajului global.
327,65 327650
819,13
400 400
Valoarea ariei eficace se va ajusta astfel încât , , / pentru a considera
efectele flambajului global prin încovoiere, răsucire și încovoiere-răsucire.

1
̅
0,5 1 ̅ 0,2 ̅
Pentru flambaj prin încovoiere:
̅

210000
71,98
400
819,13
0,737
1111
510
10,8
47,24
510
15,45
33,01
10,8
̅ 0,737 0,129
71,98
15,45
̅ 0,737 0,184
71,98
Pentru flambaj prin răsucire și încovoiere-răsucire:

̅
,

̅
,

164
unde
1
,

, , , ,
, 1 1 4
2 , , ,

și
98,28
1 0,344

, 19760

, 9651

, 16507
, 9929
Se poate ușor observa că modul critic de flambaj global este încovoiere după axa
minimă de inerție, , 9651 , astfel ̅ va duce la cea mai mică valoare a factorului
de reducere . Dat fiind faptul că ̅ 0.184 0.2, rezultă 1.
819,13

, 328

C.2.2 Rezultate pentru secțiunea RS95


În tabelul C.7 este prezentat modul de cedare al specimenelor RS95 împreună cu
forțele maxime observate.
Tabelul C.7.Mod de cedare și forțe ultime – RS125
Rti Vederi
[kN] față față față față față
279.82
276.99
284.28
274.33
278.78
278.63
281.63
278.68
279.00
277.92
277.81
283.42

În tabelul C.8 sunt prezentate rezultatele încercărilor de laborator corectate pentru a


ține cont de distribuția rezultatelor, de grosimea și limita de curgere măsurată, cât și de
numărul de specimene încercate pentru specimenele RS95.

165
Tabelul C.8.Corectarea rezultatelor experimentale pentru secțiunea RS95
Nr. 2
[kN] [N/mm2] [N/mm ] [mm] [mm] [kN]
1 279.82 2,66 0.98 231.76
2 276.99 2,64 0.98 232.90
3 284.28 2,65 0.98 237.23
4 274.33 2,65 0.98 228.93
5 278.78 2,64 0.98 234.41
6 278.63 2,65 0.98 232.52
400 461,41 2,6 0,87
7 281.63 2,66 0.98 233.26
8 278.68 2,65 0.98 232.56
9 279.00 2,65 0.98 232.83
10 277.92 2,65 0.98 231.93
11 277.81 2,60 1.00 240.84
12 283.42 2,65 0.98 236.51
233.81
unde
1

1, 1 2 ← rel. (A.2)

← rel. (A.1)

Capacitatea de rezistența caracteristică, , se determină folosind relația 8.4.


233,81 1,88 ∙ 3,10 227,98 ← rel. (A.4)
1,88 ← Tabelul A.2
3,1 ← rel. (A.4)
227,982
În continuare, se verifică dacă zveltețea normalizată, ̅ 0,2 și dacă aria eficace trebuie
ajustată pentru a ține cont de flambajul global.
17,39
̅ 0,242
210000 ← rel. (A.9)
400

410
17,39
23,58

Datorită faptului că ̅ 0,242 0,2, valoarea ariei eficace obținută cu relația A.3,
trebuie corectată pentru a ține cont de efectele flambajului global.
227,982 227982
569,96
400 400
Valoarea ariei eficace se va ajusta astfel încât , , / pentru a considera
efectele flambajului global prin încovoiere, răsucire și încovoiere-răsucire.

166
1
̅
0,5 1 ̅ 0,2 ̅
Pentru flambaj prin încovoiere:
̅

210000
71,98
400
570
0,823
693
410
12,39
33,1
410
17,2
23,84
12,39
̅ 0,823 0,156
71,98
17,2
̅ 0,823 0,217
71,98
Pentru flambaj prin răsucire și încovoiere-răsucire:

̅
,

̅
,
unde
1
,

, , , ,
, 1 1 4
2 , , ,

și
70,64
1 0,344

, 9364

, 4857

, 9612
, 5222

167
Se poate ușor observa că modul critic de flambaj global este încovoiere după axa
minimă de inerție, , 4857 , astfel ̅ va duce la cea mai mică valoare a factorului
de reducere . Dat fiind faptul că ̅ 0,217, rezultă 0,34 (a se vedea tabelul 6.5).

0,5 1 ̅ 0,2 ̅ 0,5 1 0,34 0,217 0,2 0,217 0,526


1 1
0,995
̅ 0.526 √0.526 0.217

0,995 .
,

. 0,995 0,995 ∙ 569,96 567.11


Valoarea finală a ariei eficace a secțiunii, , este 567,11
În final, forța capabilă a secțiunii, , , / 227 .

C.3 Determinarea influenței flambajului prin distorsiune


Încercarea de laborator împreună cu prelucrarea datelor sunt detaliate în capitolul
A.2.2. În continuare se prezintă aplicarea prevederilor din capitolul menționat anterior
pentru secțiunile RS125 și RS95 (a se vedea C.1 și C.2).
În C.4 este prezentat aranjamentul experimental schematic și real pentru încercarea
de laborator pentru determinarea efectelor flambajului prin distorsiune asupra capacității
stâlpilor sistemelor de depozitare paletizată.
Se vor efectua cel puțin 3 încercări pe stâlpi independenți, în conformitate cu
specificațiile standardului, având îndeplinite aceleași condiții specificate pentru încercarea
specimenelor scurte (a se vedea A.2.1). Lungimea specimenelor va fi egală cu distanța
dintre două noduri succesive ale unui cadru transversal, cât mai apropiată de 1 metru.
Specimenul trebuie să fie încărcat axial prin intermediul bilelor dispuse la fiecare
capăt. Poziția bilei în raport cu secțiunea specimenului trebuie să fie aceeași la ambele
capete.
În tabelul C.9 sunt prezentate, sintetic, dimensiunile specimenelor realizate din profile
RS125 și RS95.
Tabelul C.9 Dimensiuni principale pentru specimenele scurte
c a p db b
Secțiunea
[mm] [mm] [mm] [mm] [mm]
RS125 1090 10 30 40 1200
RS95 1090 10 30 40 1200
unde
– lățimea celui mai mare element plat din secțiunea considerată;
– lungimea efectivă a specimenului (a se vedea figura A.4);
– grosimea plăcii de capăt (a se vedea figura A.4);
– grosimea plăcii de presiune (fără considerarea adâncimii (5 mm) amprentei sferice
pentru bilă) (a se vedea figura A.4);
– diametrul bilei (a se vedea figura A.4);
– lungimea de flambaj a specimenului (a se vedea figura A.4);
Pentru acest tip de încercare, încărcarea se aplică monoton. S-a ales viteza de
încărcare de 0,2 mm/min.

C.3.1 Rezultate pentru secțiunea RS125


În tabelul C.10 este prezentat modul ce cedare al specimenelor RS125 împreună cu
forțele maxime înregistrate în timpul încercării.
168
Tabelul C.10 Mod de cedare și forțe ultime – RS125
Rti Vederi
[kN] față dreapta spate stânga ISO

347.26
363.48
350.79
339.09
344.46
337.18
354.40
350.45
340.54
345.41

Valorile obținute din test urmează a fi corectate pentru a ține cont de distribuția
rezultatelor, de grosimea și limita de curgere măsurată, cât și de numărul de specimene
încercate folosind relația A.7
În tabelul C.6 sunt prezentate rezultatele încercărilor de laborator corectate pentru a
ține cont de distribuția rezultatelor, de grosimea și limita de curgere măsurată, cât și de
numărul de specimene încercate pentru specimenele RS125.

Tabelul C.11 Corectarea rezultatelor experimentale pentru secțiunea RS125


Nr. 2
[kN] [N/mm2] [N/mm ] [mm] [mm] [kN]
1 347.26 3,23 0.99 298.58
2 363.48 3,24 0.99 310.60
3 350.79 3,22 0.99 303.49
4 339.09 3,23 0.99 291.55
5 344.46 3,25 0.98 292.53
400 465,18 3,2
6 337.18 3,23 0.99 289.91
7 354.40 3,23 0.99 304.71
8 350.45 3,24 0.99 299.46
9 340.54 3,25 0.98 289.20
10 345.41 3,23 0.99 296.98
297.70

unde:
1

2 ← rel. (A.2)

169
1, 1 2

← rel. (A.7)

̅ 0,2 1,5 ̅
← rel. (A.8.b)
1,3
400
0,352 0,2 1,5 0,352
465,18
0,876
1,3
25,4
̅ 0,352
210000 ← rel. (A.9)
400

1200
25,4
47,24
1211097
33,01 ← Tabelul C.1
1111
Capacitatea de rezistența caracteristică, , se determină folosind relația A.4.
297,70 1,92 ∙ 7,08 284,11 ← rel. (A.4)
1,92 ← Tabelul A.2
7,13 ← rel. (A.6)
284,11
Calculul se încheie cu determinarea forței axiale capabile, a secțiunii transversale, , ,
dată de relația , , / , cu 1 pentru determinarea capacității secțiunilor
transversale.
În final, , , 284,11 .

C.3.2 Rezultate pentru secțiunea RS95


În tabelul C.12 este prezentat modul ce cedare al specimenelor RS95 împreună cu
forțele maxime înregistrate în timpul încercării.
Valorile obținute din test urmează a fi corectate pentru a ține cont de distribuția
rezultatelor, de grosimea și limita de curgere măsurată, cât și de numărul de specimene
încercate folosind relația A.7.

În tabelul C.13 sunt prezentate rezultatele încercărilor de laborator corectate pentru a


ține cont de distribuția rezultatelor, de grosimea și limita de curgere măsurată, cât și de
numărul de specimene încercate pentru specimenele RS125.

170
Tabelul C.12 Mod de cedare și forțe ultime – RS95
Rti Vederi
[kN] față dreapta spate stânga ISO

207.18
215.72
209.87
211.29
206.45
213.24
223.33
216.30
208.90
209.91

Tabelul C.13 Corectarea rezultatelor experimentale pentru secțiunea RS125


Nr. 2
[kN] [N/mm2] [N/mm ] [mm] [mm] [kN]
1 207.18 2,63 0.99 181.83
2 215.72 2,64 0.98 187.89
3 209.87 2,64 0.98 182.80
4 211.29 2,64 0.98 184.03
5 206.45 2,65 0.98 178.46
400 461,41 2,6
6 213.24 2,61 1.00 190.02
7 223.33 2,64 0.98 194.52
8 216.30 2,63 0.99 189.83
9 208.90 2,65 0.98 180.58
10 209.91 2,60 1.00 188.50
185.85
unde:
1

1, 1 2 ← rel. (A.2)

← rel. (A.7)
unde
̅ 0,2 1,5 ̅
← rel. (A.8.b)
1,3

171
400
0,503 0,2 1,5 0,503
461,41
0,898
1,3
36,24
̅ 0,503
210000 ← rel. (A.9)
400

1200
36,24
33,11
759422,3
33,11 ← Tabelul C.1
693
Capacitatea de rezistența caracteristică, , se determină folosind relația A.4.
← rel. (A.4)
1,92 ← Tabelul A.2
5,06 ← rel. (A.6)
185,85 1,92 ∙ 5,06 176,12 ← rel. (A.4)
176,12
Calculul se încheie cu determinarea forței axiale capabile, a secțiunii transversale,
, , dată de relația , , / , cu 1 pentru determinarea capacității
secțiunilor transversale.
În final, , , 176,12 .

172