Sunteți pe pagina 1din 38

CAPITOLUL 1

ECHILIBRUL FINANCIAR MICROECONOMIC

1.1. Fundamentele echilibrului financiar microeconomic

Așa cum se prezintă în zilele noastre, economia este rezultatul unui proces evolutiv
și al dezvoltării schimbului reciproc de activități de la forme inferioare la cele superioare.
Într-un astfel de cadru se dezvoltă și acționează întreprinderile, care vor aborda, indiferent
de profilul lor de activitate problemele de gestiune financiară ori de câte ori efectuează o
operațiune care priveste aprovizionarea, deținerea sau cedarea de titluri de monedă.----
În procesul cunoașterii, o metodă de cercetare indispensabilă o reprezintă analiza,
prin intermediul căreia se crează nu numai posibilitatea cercetării lucrurilor și a
fenomenelor, ci se descoperă structura, se verifică și se stabilesc legăturile de cauzalitate,
factorii care le generează și se pot lua decizii pentru activitățile viitoare.
În toate domeniile științei, analiza joacă rolul unui mijloc necesar cunoașterii ca
metodă de cercetare.------------------------------------------------------------------------------
În Romania ultimilor ani, știința economică a facut pași serioși înainte în ceea ce
priveste perfecționarea metodelor de analiză economico-financiară a întreprinderilor în
contextul trecerii la economia de piață. A fost deschis un câmp larg cercetărilor în domeniul
economic și au fost introduse procedee și concepte noi de analiză utilizate curent în țările
cu o economie de piață avansată cum ar fi: fondul de rulment, necesarul sau deficitul de
fond de rulment, fluxul de numerar, etc…--================----------------
O analiză economico-financiară pertinentă este îndreptată către evaluarea aptitudinii
întreprinderii de a genera surplusuri monetare care îi garantează echilibrul financiar și
dezvoltarea.
Ca parte componentă a echilibrului economic, alături de echilibrul monetar și cel
valutar, echilibrul financiar exprimă egalitatea ce trebuie să existe între sursele financiare
potențiale necesare pentru funcționarea mecanismului economic și posibilitatea de
procurare a acestor resurse.---------------------------------------------------------------------------
Echilibrul financiar al întreprinderii reprezintă acea stare de corespondență
permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru asigurarea desfășurării activității, pe
de-o parte, și posibilitățile de procurare a acestora, pe de altă parte. Bbbb
Echilibrul financiar poate fi definit prin capacitatea întreprinderii de a-și asigura
plata fără întrerupere a datoriilor contractate anterior, inclusiv a datoriilor curente generate
de realizarea obiectului de activitate, sau de legislația fiscală, din încasările sale, astfel încât
aceasta să poată evita riscul de faliment.----====================--------------------
Menținerea echilibrului financiar constituie condiția esențială a supraviețuirii
întreprinderii. De altfel, echilibrul evocă ideea de armonie între diferitele elemente ale unui
sistem, ceea ce în domeniul financiar reprezintă armonizarea resurselor cu nevoile.
Situația normală este aceea în care veniturile bănești din activitatea economică
depășesc ca volum cheltuielile aferente acelei activități.

5
Situația anormală este aceea în care veniturile abia acoperă cheltuielile și cu atât
mai mult situația în care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.
În general, pentru ca o întreprindere să înregistreze o stare de echilibru financiar
trebuie să respecte o regulă generală referitoare la faptul că o parte din capitalurile
permanente să fie folosită pentru acoperirea nevoilor temporare, reînoibile permanent în
cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale întreprinderii.
Deoarece gestiunea financiară a întreprinderii funcționează ca un mecanism, între
elementele sale stabilindu-se și manifestându-se o mulțime de conexiuni, inclusiv în ceea
ce privește utilizarea diferitelor tipuri de fonduri, apare posibilitatea și necesitatea ca
echilibrul financiar să fie abordat și sub aspect dinamic sau funcțional.
Echilibrul financiar static se prefigurează cu ajutorul bugetului de venituri și
cheltuieli, prin care, pe trimestre, se realizează egalitatea dintre necesitățile de resurse
financiare și existentul de resurse, în limita unui nivel prestabilit pentru fiecare nivel în
parte.
Forma concretă de manifestare a echilibrului static al întreprinderii este
solvabilitatea.
Prin solvabilitate înțelegem capacitatea unei întreprinderi de a face față obligațiilor
privind plata diferitelor sume bănești, în raport cu termenele stabilite. O analiză a gradului
de solvabilitate al unei întreprinderi înseamnă a determina și a compara mijloacele existente
și cele ce urmează a fi încasate într-o perioadă de timp, cu obligațiile de plată ale
întreprinderii în aceeași perioadă de timp.
Pentru cuantificarea, la un moment dat, a stării de solvabilitate a întreprinderii este
necesară utilizarea, în practica financiară, a unui indicator adecvat. Acesta ar putea fi
coeficientul solvabilității calculat potrivit relației:
Cs
C sb   100
E pc  C s
în care:
Csb = coeficientul solvabilității;
Cs = capital social;
Eps = elemente patrimoniale constituite din credite.
La rândul său, echilibrul financiar dinamic se poate manifesta prin intermediul
capacității de plată și al lichidității.
Capacitatea de plată reflectă capacitatea întreprinderii de a onora la termen
obligațiile devenite scadente, pe seama disponibilităților proprii și împrumutate.
Prin definiție, capacitatea de plată este o stare de moment, caracterizarea ei fiind posibilă cu
ajutorul unui indicator numit coeficientul capacității de plată, determinat cu ajutorul
relației:
Dmb  S j  Tcn  E a
C cp 
 C  D  ts
în care:
Ccp = coeficientul capacității de plată;
Dmb = disponibilități și alte mijloace bănești;
Sj = sume de încasat;
Tcn = titluri de credit negociabile;
Ea = elemente de activ;
(C+D)ts = credite și datorii pe termen scurt.
6
Nivelul subunitar al coeficientului, înregistrat în mod repetat, reflectă o depreciere a
capacității de plată, respectiv o succesiune de situații în care unitatea nu a fost capabilă să-
și onoreze în întregime plățile scadente datorită lipsei de disponibilități.
Nivelul supraunitar înregistrat în mod repetat, deși reflectă o situație “foarte bună” a
întreprinderii în legatură cu onoratea plăților scadente relevă totuți și unele aspecte negative
ce țin de supraevaluatea fondurilor cu prilejul elaborării bugetului de venituri și cheltuieli.
Orice întreprindere își poate asigura capacitatea de plată, deci echilibrul financiar
dinamic, numai cu îndeplinirea concomitentă a două condiții de bază, în primul rând,ea
trebuie să-și asigure solvabilitatea, deci echilibrul static, iar în al doilea rând activul
patrimoniului său să prezinte o lichiditate corespunzătoare. În acest context, lichiditatea
apare ca un factor determinant al capacității de plată în condițiile în care solvabilitatea este,
în principiu, asigurată.
Lichiditatea financiară a întrepriderii reprezintă capacitatea acesteia de a-și
transforma activele ce-i compun patrimoniul în disponibilități bănești, pe măsura săvârșirii
normale a rotației fondurilor.
Cuantificarea nivelului lichidității se poate realiza cu ajutorul unui indicator
denumit coeficientul lichidității, calculat cu ajutorul relației :
1
Ct   100
 (D ai  f ai )
în care :
Dai = viteza de rotație, în zile, a elementelor de active circulante, în perioada de gestiune
”i” ;
Fai = ponderea fiecărui element de activ în totalul activelor circulante în perioada de
gestiune ”i” .

Coeficientul lichidității astfel constituit ne arată care este ponderea din activul
gestionat de întreprindere care, în medie, revine zilnic la forma de bani, pe durata unei
perioade de gestiune date. Nivelul acestui coeficient tinde spre 1 pe masură ce lichiditatea
întreprinderii crește , și spre 0 atunci când aceasta scade.

1.2. Modalităţi de abordare a echilibrului financiar la nivel microeconomic

În teoria şi practica financiară s-au conturat în timp două maniere de abordare a


echilibrului financiar la nivel microeconomic: o abordare statică şi o abordare dinamică.
Analiza statică a echilibrului financiar se bazează pe studierea situaţiei întreprinderii
la un moment dat, şi cunoaşte două nuanţări în raport cu obiectivele analizei: o apreciere
lichidativă, care cuprinde echilibrul financiar prin prisma solvabilităţii patrimoniale a
întreprinderii şi o apreciere funcţională, care surprinde echilibrul financiar prin prisma
evoluţiei ciclurilor sale de exploatare.
Analiza dinamică a echilibrului financiar vizează evoluţia fluxurilor financiare de la o
perioadă de gestiune la alta şi urmăreşte variaţia fondului de rulment şi a trezoreriei cu
ajutorul unor instrumente cum sunt tabloul de finanţare şi tabloul fluxurilor de trezorerie.
A) Abordarea statică. Bilanţul lichidităţii şi bilanţul funcţional
7
Sursa informaţională ce stă la baza analizei echilibrului financiar microeconomic o
constituie bilanţul ca document sintetic, reprezentativ şi sugestiv al activităţii totale a
întreprinderii. Deşi oferă informaţii extrem de diverse cu privire la resursele de care
întreprinderea dispune şi modul de utilizare a lor, bilanţul contabil nu permite direct
stabilirea unui diagnostic financiar, ci presupune anumite retratări şi regrupări ale unor
posturi sau conturi în raport cu obiectivele urmărite de analiză şi de concepţiile analistului
despre noţiunea de echilibru financiar.
În teoria și practica financiară s-au conturat, în timp, două abordări ale noțiunii de
echilibru financiar și anume:
- abordarea lichidativă;
- abordarea funcțională.
Pornind de la bilanț, care este documentul ce stă la baza analizei echilibrului
financiar microeconomic, în funcție de modalitatea de abordare a echilibrului financiar se
alcătuiește un bilanț financiar, care poate fi:
- bilanțul lichidității;
- bilanțul funcțional.
Bilanțul lichidității este constituit conform opticii creditorilor (banci sau alți agenți
economici) conform căreia activele întreprinderii pot să asigure rambursarea datoriilor
contractate.
În această optică activele sunt clasificate după rapiditatea transformării lor în
monedă, iar pasivele după exigibilitatea crescândă a resurselor.
Potrivit criteriului exigibilității capitalul total este evidențiat începând cu elementul
cel mai exigibil, capitalul social și rezervele, apoi, se continuă cu datoriile pe termen mediu
și lung care au o scadență relativ îndepărtată și continuă cu datoriile pe termen scurt care au
o scadență relativ apropiată.
Potrivit criteriului lichidității, pentru elementele de activ, plasamentele încep cu
elementele durabile, cu durata de folosință relativ mare și lichiditate scăzută, activele
imobilizate se continuă cu stocurile de active circulante cu durata de imobilizare relativ
mică și lichiditate relativ scăzută, se continuă cu investițiile financiare pe termen scurt cu
lichiditate crescută și se încheie cu disponibilitățile bănești din casă și de la bancă ca formă
a lichidității1.
Pe baza bilanțului astfel constituit putem determina fondul de rulment lichiditate.
Bilanțul funcțional răspunde intereselor unor categorii mai largi de destinatari:
investitori, acționari, conducători, furnizori. În acest caz fondul de rulment are o importanță
relativă, deoarece echilibrul financiar este definit prin relația acestuia cu nevoia de
finanțare a exploatării, respectiv nevoia de fond de rulment.
În concluzie, pe baza bilanțului lichiditate se deterrmină ratele lichidității
(lichiditatea generală și lichiditatea imediată), iar pe baza bilanțului funcțional se determină
ratele de dezechilibru (ex.trezoreria în zile din cifra de afaceri, raportul procentual dintre
fondul de rulment și nevoia de fond de rulment) și ratele de rotație (ex.durata creditului
comercial acordat clienților).

B) Abordarea dinamică. Tabloul de finanţare.

1
Berceanu, D., ”Deciziile financiare ale firmei”, Editura Universitaria, Craiova, 2006

8
Pentru ca analiza echilibrului financiar să aibă un caracter dinamic, ea trebuie să aibă
în vedere fluxurile financiare ce au loc în decursul unei perioade, iar instrumentul utilizat în
acest sens este tabloul de finanțare.
Pentru ca analiza echilibrului financiar să aibă un caracter dinamic, ea trebuie să aibă
în vedere fluxurile financiare ce au loc în decursul unei perioade, iar instrumentul utilizat în
acest sens este tabloul de finanţare.
Un tablou de finanțare se prezintă sub forma unui document format din două părți:
- prima parte explică modul de realizare, în dinamică, a echilibrului structural între
elementele stabile ale bilanțului funcțional, adică variația fondului de rulment net global.
- a doua parte explică variația fondului de rulment net global pe baza elementelor
din partea de jos a bilanțului funcțional.
Tabloul de finaţare poate fi definit ca un instrument al analizei dinamice, prin care
sunt prezentate fluxurile de utilizări şi de resurse, istorice sau previzionale ale întreprinderii,
cu respectarea regulilor echilibrului contabil. Spre deosebire de bilanţ, care prezintă situaţia
întreprinderii la un moment dat, tabloul de finanţare oferă informaţii privind evoluţia
patrimoniului într-o perioadă dată; bilanţul enumeră stocurile facilitând analiza statică,
tabloul de finanţare listează fluxurile, permiţând analiza dinamică.

1.3. Asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii

Prima condiţie pentru realizarea şi asigurarea unei eficienţe ridicate în folosirea


fondurilor şi implicit pentru realizarea echilibrului financiar este dimensionarea lor în
raport cu nevoile reale ale producţiei şi circulaţiei. Pentru aceasta este necesară realizarea
ritmică şi pe măsura cerinţelor a aprovizionării, producţiei şi comercializării produselor
astfel încât să se obţină venituri şi rezultate financiare bune.2 Supraevaluarea necesarului de
fonduri conduce la apariţia unor imobilizări certe şi la risipa resurselor, iar subevaluarea
poate influenţa negativ continuitatea circuitului şi capacităţii de plată a întreprinderii.
O altă condiţie pentru asigurarea echilibrului financiar este dată de preocuparea
pentru ca cheltuielile să se încadreze în limitele prestabilite iar veniturile previzionate să fie
încasate la timp. În acest sens trebuie să se asigure : o corelare a programului de
aprovizionare cu cel de producţie, o aprovizionare ritmică şi în condiţiile cerute de
consumul curent, folosirea raţională a capacităţilor de producţie şi a forţei de muncă,
reducerea ciclului de fabricaţie, funcţionarea continuă şi la întreaga capacitate a instalaţiilor
şi utilajelor, îmbunătăţirea cooperării între compartimentele întreprinderii, organizarea
corespunzătoare a procesului de formalizare a livrărilor, alegerea unor forme şi instrumente
de decontare care să asigure încasarea la timp util a livrărilor şi eliminarea cauzelor
generatoare de refuzuri de plată.
La apariția problemelor de dezechilibru, managerul trebuie să adopte decizii de
reglare, de acțiune asupra intrărilor și ieșirilor de fonduri, spre a se elimina factorii care
determină abaterea de la echilibru.

1.4. Bugetul de trezorerie – instrument de planificare al echilibrului

2
Popescu,S., Oprişan,R., ”Echilibrul financiar al întreprinderii”, Buletin Ec. Legislativ nr.4, 2002

9
Bugetul de trezorerie este o componentă obligatorie a bugetului general şi apare
sub denumirea „Formarea şi utilizarea resurselor băneşti”. O schemă orientativă a acestui
buget cuprinde informaţii din deciziile Bugetului general, informaţii care generează fluxuri
băneşti de intrare (încasări) şi de ieşire (plăţi).
Organul abilitat prin lege3 să elaboreze, să administreze și să execute bugetul
trezoreriei statului este Ministerul Finanțelor Publice prin intermediul Direcției Generale a
Trezoreriei Statului.
Echilibrarea bugetului de trezorerie presupune apelarea la credite şi împrumuturi în
cazul în care fluxurile băneşti de ieşire sunt mai mari decât fluxurile de intrare. În cazul în
care apar disponibilităţi, ele pot fi păstrate în cont la bănci (încasând dobânda de depozit)
sau pot fi utilizate pentru achiziţionarea de titluri (certificate de depozit, bonuri de
trezorerie, etc).
Elaborarea bugetului de trezorerie cuprinde două faze importante:
I.. Previziunea încasărilor şi plăţilor;
II. Determinarea şi acoperirea soldurilor de trezorerie care rezultă din compararea
încasărilor cu plăţile.
În ceea ce priveşte faza a doua şi aceasta cuprinde două operaţii:
 determinarea soldurilor de trezorerie înainte de acoperire;
 acoperirea prin credite a DEFICITULUI DE TREZORERIE sau plasarea
EXCEDENTULUI DE TREZORERIE.4
Elaborarea bugetului de trezorerie presupune existenţa a 3 documente de evidenţă şi
previziune:
 bilanţul de deschidere al perioadei de gestiune (respectiv bilanţul
exerciţiului încheiat);
 contul de rezultate previzional
 bilanţul previzional.
Orizontul de previziune al trezoreriei este diferit în funcţie de obiectivele urmărite
de gestiunea financiară şi în funcţie de scadenţele încasărilor şi plăţilor întreprinderii. Un
buget de trezorerie poate fi încheiat pe un an, dacă se urmăreşte profitul anual al trezoreriei
sau dacă întreprinderea este de talie mica şi are scadenţe la încasări şi la plăţi trimestriale sau
mai mari de 90 de zile.
În situația în care se previzionează înregistrarea unui sold deficitar întreprinderea
are posibilitatea de a apela la contractarea de credite, dar înainte trebuie să fie luate mai
întâi unele măsuri ce decurg dintr-o logică firească a gestiunii trezoreriei. În primul rând se
acţionează pentru avansarea unor încasări (prin reducerea volumului şi/sau a duratei
creditelor comerciale acordate clienţilor sau prin solicitarea încasării în avans a unor
vânzări) şi pentru amânarea (în condiţii legale) a unor plăţi,(prelungirea creditelor
-furnizori), în al doilea rând se încearcă renunţarea pentru moment la efectuarea unor
cheltuieli (investiţii, dividende, etc). În sfârşit se acţionează pentru realizarea unor încasări
excepţionale (vânzarea unor active fixe sau circulante disponibile).
Soldul deficitar rezultat în urma acestor măsuri urmează a fi acoperit din credite noi
de trezorerie și de scont, a cărei selecție și dozare ține de capacitatea trezorierului de a
optimiza mărimea costului real al acestora.
3
O.U.G. nr.146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, M.Of.
nr.824/14.11.2002
4
Drăcea, M., Ciurezu, T., ‘’Buget și Trezorerie publică”, Editura Universitaria, Craiova,2003

10
În ceea ce privește fructificarea unei poziții excedentare de trezorerie, mai întâi este
necesară o analiză a provenienței acestui sold previzionat excedentar.
În cazul în care acest excedent de trezorerie provine dintr-un fond de rulment prea
mare ca urmare a contractării unor datorii fără întrebuințare imediată se pune problema
alegerii între costul datoriilor financiare (pe termen lung) și randamentul plasamentelor pe
termen scurt.
În cazul în care excedentul provine dintr-o nevoie de fond de rulment mai mică
(determinată de o scadență a plăților mult mai mare decât cea a încasărilor) se urmărește
un plasament de trezorerie cât mai rentabil, cât mai puțin riscant și cu cea mai bună
lichiditate.
Bugetul trezoreriei explică contribuția fiecărei din cele trei funcții manageriale ale
întreprinderii-exploatare, investire și finanțare-la variația trezoreriei. El explică cum
trezoreria de exploatare contribuie sau nu la finanțarea investițiilor corporale , necorporale
și financiare. Funcția de finanțare permite să se observe maniera în care, întreprinderea a
finanțat eventualele nevoi de trezorerie sau din contră a contribuit la rambursarea datoriei.

1.4.1. Credite de trezorerie – modalitatea operativă de acoperire a


dezechilibrului întreprinderii

În activitatea unei întreprinderi se întâlnesc perioade de timp în care nevoile de


finanţare sunt realocate, fondul de rulment net poate acoperi o parte a nevoilor suplimentare
apărute din aceste fluctuaţii, dar nu poate acoperi totalitatea nevoilor în perioadele de vârf
deoarece imobilizarea capitalurilor ar fi prea costisitoare.
Astfel întreprinderea apelează la credite bancare pe termen scurt pentru a face faţă
fluctuaţiilor activităţilor lor de unde rezultă că egalitatea nevoilor de finanţare rezultate din
cliclul de exploatare sunt egale cu suma dintre fondul de rulment, creditul furnizori şi
credite bancare pe termen scurt.
Factorii care condiționează alegerea mijloacelor de finanțare a întreprinderii se
referă la nevoile de finanțare, adică mijloacele ce urmează să fie utilizate sunt în funcție de
nevoile de finanțare ale întreprinderii, mărimea întreprinderii, structura financiară, costul
finanțării.
Principalele reguli de finanțare a activității întreprinderii se referă la:
 capitalurile permanente trebuie să acopere cel puțin activele fixe;
 fondul de rulment net trebuie să acopere nivelul de finanțare a ciclului de
exploatare completând creditul furnizor și creditele bancare pe termen scurt;
 capitalurile proprii trebuie să acopere riscurile întreprinderii pentru finanțarea
imobilizărilor deoarece acestea au durate de recuperare diferite și finanțarea se face diferit;
 imobilizările nelegate de o fabricație precisă și care au o durată de funcționare
lungă sunt finanțate din împrumuturi pe termen lung;
 imobilizările legate de o fabricație precisă se finanșează din credite pe termen
mijlociu.
Creditele pe termen scurt sunt deschise direct de bancă ca rezultat al negocierilor
cu debitorii și au o durată de până la 3 luni. Rambursarea creditelor trebuie să fie asigurată
în procesul derulării operațiunilor economice. Banca are dreptul ca în relațiile cu debitorii
săi, fie să ceară asigurarea rambursării creditelor prin gajarea încasărilor prevăzute la

11
anumite operațiuni comerciale, fie să acorde un credit general, pentru nevoi de plăți
curente, fără asiguări deosebite, decât bonitatea recunoscută a debitorului.
Creditele pe termen lung se vor rambursa de către întreprindere pe seama activității
rentabile, a marjei brute de autofinanțare, în timp ce creditele pe termen scurt se asigură
prin deznodământul operațiunilor de exploatare.
Având în vedere marea varietate a creditelor pe termen scurt, se vor prezenta
grupându-le în prealabil în trei părţi: credite de trezorerie, credite de mobilizare sau credite
legale şi credite de prefinanţare.

Creditele de trezorerie, denumite şi credite cu caracter general, sunt acelea deschise


de bancă în funcţie de situaţia trezoreriei întreprinderii (deficit sau excedent) fără nici o
legătură cu alte creanţe sau alte operaţiuni. Astfel de credite pe termen scurt se acordă în
cazul deficitului de trezorerie, fără alte garanţii deosebite, în vederea acoperirii plăţilor
curente.
Aceste credite se acordă pe baza planului de trezorerie care se întocmește și se
depune trimestrial la banca finanțatoare asigurând reactualizarea creditelor acordate în
trimestrul anterior, în funcție de nevoile trimestrului pentru care se elaborează.
Necesarul trimestrial de credite se va stabili ca diferenţă între soldul stocurilor şi
cheltuielilor (capitaluri circulante), pe de o parte, şi totalul resurselor proprii, atrase şi
încasărilor (resurse de capitaluri circulante), pe de altă parte. Din comparaţia nevoii de
capitaluri circulante cu resursele de capitaluri circulante rezulă un deficit sau un excedent
de trezorerie, după cum nevoile sunt mai mari sau mai mici decât resursele5 .
Creditele de trezorerie sunt de mai multe feluri. După obiectul lor se pot împărţi în
credite pentru facilităţi de casă, credite sezoniere, credite de legătură, credite pe termen
foarte scurt, credite pentru mobilizarea efectelor financiare.
a) Creditele pentru facilităţi de casă se acordă regulat pentru plăţi de salarii,
furnizori pe un termen, variind de la câteva zile la câteva săptămâni, cel mult până la o lună.
b) Creditele sezoniere pot fi acordate nu numai întreprinderilor agricole, ci şi altor
întreprinderi care lucrează sezonier şi înregistrează decalaj în timp între încasări şi cheltuieli.
c) Creditele de legătură apar în situaţia când întreprinderea resimte necesităţi de
fonduri cu caracter permanent (spre exemplu, pentru investiţii). Până la obţinerea unui
credit pe termen lung sau până la realizarea unui împrumut obligatar sau a unei creşteri de
capital prin emiteri de acţiuni, ea poate primi acest credit pe termen scurt, pentru a efectua
primele cheltuieli.
d) Credite pentru mobilizarea efectelor financiare. Avantajul acestui credit pentru
întreprindere constă în faptul că este mai puţin costisitor decât alte credite acordate prin
contul curent întrucât angajează debitorul pentru o perioadă determinată. În plus, banca
creditoare are posibilitatea să se refinanţeze prin rescontarca efectului la o altă bancă sau la
banca centrală.
e) Creditul pe termen foarte scurt (spot) se acordă de la o zi la alta, marilor
întreprinderi din disponibilităţile zilnice de numerar ale băncii care, în loc să fie plasate pe
piaţa monetară, sunt folosite pentru acordări de împrumuturi, pe termen de la o zi la câteva
zile, determinat anticipat.
Toate aceste credite sunt acordate prin intermediul contului curent care poate fi:
cont curent simplu și scont în cont curent.

5
Vintilă,G., ”Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997

12
Contul curent simplu se mai numește și avans în cont curent și se caracterizează
prin următoarele: întreprinderii i se deschide o linie de credit până la concordanța unui
anumit plafon și pe o durată determinată; plafonul se stabilește verbal și poate fi modificat
de bancă dacă se consideră necesar, existând posibilitatea de a-l pune într-o situație dificilă
pe clientul său.
Scontul în cont curent este o variantă a creditului prin cont curent care se
caracterizează prin faptul că plafonul acordat se garantează de către întreprindere, prin
depunerea la bancă, în păstrare, a portofoliului de titluri de care dispune. Pe perioada în
care ele sunt depuse spre păstrare întreprinderea nu poate să le mai sconteze ceea ce
reprezintă un dezavantaj.

Creditele de mobilizare pot fi: credite de scont, credite pentru mobilizarea


creanţelor comerciale, credite pentru mobilizarea creanţelor asupra clienţilor externi,
vânzarea creanţelor către instituţii specializate, credite pe stocuri, cesiunea sau
amanetarea de creanţe.
a) Credite de scont. Scontarea tratelor de către bănci reprezintă achiziţionarea
acestora în schimbul unei taxe de scont. Cel ce a vândut trata şi a încasat banii (creditul),
rămâne răspunzător de achitarea acesteia la scadenţă. Spre deosebire de creditele generale,
creditul de scont este rambursat ca urmare a derulării unei anumite operaţiuni comerciale
din care banca îşi asigură recuperarea creditului.
b) Creditul pentru mobilizarea creanţelor comerciale permite scontarea nu numai a
creanţelor individuale, ci gruparea mai multora la un loc după criteriul timpului în care au
fost emise, urmând să se tragă pentru un singur bilet la ordin în vederea prezentării lui la
scontare.
c) Creditul pentru mobilizarea creanţelor asupra clienţilor din străinătate.
Creanţele asupra clienţilor străini, nu pot participa la procedura pentru mobilizarea
creanţelor comerciale şi oferă, pentru bănci, o garanţie mai slabă în cadrul scontării atunci
când termenele de plată pentru exporturile făcute sunt mari6.
Operaţiunea se desfăşoară astfel: pentru mărfurile exportate furnizorul emite un
bilet la ordin pe care-l scontează la banca sa comencială, obţinând în schimb un credit, la
valoarea mărfurilor exportate, din care poate să-şi achite alţi parteneri; la rândul său, banca
comercială foloseşte biletul la ordin pentru a se refinanţa de la banca centrală prin rescont.
d) Vânzarea creanţelor către societăţi specializate Anumite societăţi specializate
în operaţiuni financiare cumpără creanţele deţinute de diverşi întreprinzători, preocupându-
se în continuare pe cont propriu de recuperarea şi reducerea riscului de neplată din parte
debitorilor.
e) Creditul pe stocuri (warants). Acestea sunt credite pe termen scurt garantate cu
anumite stocuri de marfuri. Întreprinderea, care dorește să obțină credite, depune stocurile
gajate în anumite depozite generale, gestionate de societăți private de sine stătătoare pentru
care i se eliberează o "recipisă warant" şi care este de fapt, un titlu de credit, reprezentând
totodată un titlu de proprietate asupra stocurilor respective. Acest efect comercial se
scontează la banca comercială obţinând un credit pe termen scurt. =

Creditele de prefinanţare sunt specifice anumitor operaţiuni, cum sunt: finanţarea


lucrărilor publice, facilitarea exporturilor, respectiv acoperirea cheltuielilor efectuate de

6
Cristea, M., ”Gestiune și contabilitate bancară”, Editura PrintXpert, Craiova, 2007

13
exportator până la încasarea contravalorii de la partenerul străin (obligaţiuni pe
cauţiune).
a) Creditul de finaţare a lucrărilor publice. Pentru a acoperi temporar necesităţile
de plăţi ale întreprinzătorilor care livrează mărfuri sau efectuează servicii şi lucrări către
stat, anumite instituţii financiare îşi propun ca scop să finanţeze (crediteze) cheltuielile
aferente până în momentul încasării contravalorii lor de la buget.
b) Creditul pentru prefinanţarea exporturilor urmăreşte încurajarea exporturilor ce
se fac cu comandă fermă sau fără comandă fermă: credit-cumpărător, credit-furnizor, credit
pentru realizarea de prototipuri ce urmează a fi prezentate la târguri şi expoziţii
internaţionale, credit pentru prospectarea pieţelor străine etc.
c) Obligaţiuni pe cauţiune. Astfel de credite pot fi acordate întreprinzătorilor de
către administraţia fiscală, care joacă rolul de bancher, sub forma amânărilor de la plata
obligaţiunilor fiscale (taxe vamale, taxe pe valoarea adăugată etc.) şi care echivalează cu
anumite împrumuturi. Practic, astfel de credite se acordă de la bugetul statului, în sensul că
puterea publică consimte sa amâne preluarea unor venituri legale.

1.4.2. Modalităţi de plasament a excedentului de trezorerie

Pentru asigurarea unei eficienţe ridicate în folosirea fondurilor şi implicit, pentru


realizarea echilibrului financiar trebuie făcută o dimensionare corectă a lor, în raport cu
nevoile reale ale producţiei şi circulaţiei. Supraevaluarea necesarului de fonduri conduce la
apariţia unor imobilizări certe şi condiţii pentru risipă şi cheltuirea „fără suport economic"
a resurselor, iar subevaluarea poate influenţa negativ continuitatea circuitului şi capacităţii
de plată a întreprinderii.
Trezoreria pozitivă, adică situaţia unor încasări superioare plăţilor duce la apariţia
excedentului de trezorerie care poate fi plasat prin următoarele modalităţi:
1. plasamente pe termen scurt
În categoria acestor plasamente pe termen scurt putem include :
- depozite bancare pe termen scurt la vedere pentru a păstra disponibilitatea
plasametului la orice moment;
-certificate de depozit care pot oferi o dobândă fixă şi care pot oferi rambursarea
fondurilor investite în orice moment ;
- achiziţia unor titluri de stat la termen ( pentru astfel de utilizări a excedentului
băncile acordă asistenţă în baza unui anumit comision);
-achiziţia de acţiuni la bursă ca alternativă eficientă la instrumentele bancare
clasice ( direct sau prin intermediul unei firme de brokeraj).
2. reducerea fondurilor de rulment şi eliberarea unor sume în vederea utilizării lor,
eventual pentru investiţii în diverse imobilizări corporale sau necorporale pentru
dezvoltarea viitoare a întreprinderii;
3. plata mai rapidă a furnizonilor, ceea ce contribuie la creşterea credibilităţii şi
bonităţii, etc.

Alegerea unei dintre modalităţile mai sus amintite ţine de calitatea managementului
firmei (a trezorierului în special) care reuşeşte „ să pună în valoare" disponibilităţile
suplimentare pe care întreprinderea le deţine la un moment dat.

14
Utilizarea eficientă a excedentului de trezorerie apărut la un moment dat a fost
premisa dezvoltării multor firme, în special prin dezvoltarea unor activităţi anexe care s-au
dovedit a fi foarte profitabile pentru unitatea economică .

1.5. Determinarea și finanțarea nevoii de fond de rulment – condiţii


ale asigurării echilibrului financiar

Determinarea nevoii de fond de rulment prin metoda analitică sau sintetică a


stocurilor de valori de exploatare necesare desfășurării continue a activității curente a
întreprinderii, în condiții de utilizare judicioasă a capitalurilor bănești constituite din surse
interne sau din afară, este o etapă hotărâtoare în aprecierea necesarului de capitaluri pentru
ciclul de exploatare (NFRE).
Metoda analitică presupune determinarea necesarului financiar pe elemente de
stocuri, de materii prime şi materiale, de producţie neterminată; de produse finite, iar în
cazul elementelor de stocuri calculul analitic se desfăşoară pe fiecare material sau produs
nominalizat şi pe fiecare fel de stoc. Prin însumarea acestora se determină necesarul de
fond de rulment pe întreprindere.
Metoda sintetică porneşte de la premiza că în doi ani consecutivi nu pot să apară
modificări structurale esenţiale în economia întreprinderii şi se bazează pe luarea în
considerare a unui singur factor de cauzalitate şi anume evoluţia producţiei exerciţiului.
Prin această metodă, nevoia de fond de rulment se determină direct pe total active
circulante şi presupune un volum redus de operaţiuni, ceea ce îi conferă calificativul de
metodă operativă7.
Operatorul utilizat pentru calculul necesarului financiar şi care trebuie să exprime într-
o formă sintetică condiţiile de utilizare a activelor circulante în anul anterior este viteza de
rotaţie, fie sub forma duratei în zile a unei rotaţii.

1.5.1. Finanţarea nevoii de fond de rulment

Acoperirea nevoilor ciclului de exploatare se face prin intermediul finanţării pe


termen scurt, finanţare a cărei durata este egală cu un an. Fondurile pe termen scurt asigură
în principal finanţarea nevoilor de fond de rulment a întreprinderii, dar pot în mod
excepţional să asigure un releu de operaţiuni de credit pe termen lung.

Nevoia de fond de rulment se finanţează pe seama mai multor surse, care, în raport
cu patrimoniul întreprinderii, se pot grupa în:
 surse endogene care există în mecanismul financiar al înterprinderii;
 surse exogene, din afară, în completarea celor interne.
Sursele endogene cuprind:
 fondul de rulment;
 sumele afectate din profitul net finanţării activelor circulante;
7
Sichigea N., Giurcă Vasilescu, L., ”Gestinea financiară a întreprinderii”, Editura Universitaria,
Craiova, 2007

15
 alte surse ( sumele aferente unor fonduri proprii şi dividende constituite din profitul net
până la consumarea pe destinaţia corespunzătoare).
Sursele exogene cuprind:
 creditele bancare pe termen scurt;
 creditele pe bonuri de trezorerie sau bonuri de casă;
 subventii de la bugetul pentru regii autonome;
 credite sau sume primite de la grupul de întreprinderi din care face parte întreprinderea;
 alte surse şi anume avansuri de la clienţi pentru realizarea de produse, sumele de care
beneficiază întreprinderea ca înlesniri sau scutiri de impozite, prime pentru export.

1.5.2. Finanţarea nevoilor permanente de active circulante. Fondul de rulment

Așa cum am precizat, nevoia de fond de rulment se determină ca o diferență între


activele de exploatare ce reprezintă imobilizarea capitalurilor banești în diferitele categorii
de stocuri, creanțe și decontări neîncheiate cu bugetul statului si pasivele de exploatare ce
reprezintă datorii ale întreprinderii amânate, în mod obiectiv, la plată.
Fiecarui element de activ îi este asociat un grad de lichiditate și fiecarui element de
pasiv îi este asociat un grad de exigibilitate. Asigurarea echilibrului financiar presupune
realizarea concordanței între lichiditatea activului si exigibilitatea pasivului.
Fondul de rulment este acea parte a capitalurilor permanente rămasă după
finanţarea activelor imobilizate afectată finanţării ciclului de exploatare, respectiv activelor
circulante. Fondul de rulment este o marjă de siguranţă ce reflectă capacitatea întreprinderii
de a-şi finanţa ciclul său de exploatare din capitaluri stabile.
Fondul de rulment este, deci, o marjă de siguranță ce reflectă capacitatea
întreprinderii de a-și finanța ciclul său de exploatare din capitalurile stabile.
Relația de calcul a fondului de rulment (FR) este urmatoarea :

FR = Cp – Ain
în care :
Cp = capitalurile permanente;
Ain = active imobilizate nete.

1.5.3. Finanţarea nevoilor temporare de active circulante

Înterprinderile au la dispoziție o gamă largă de instrumente de finanţare pe termen


scurt: creditul bancar şi creditul comercial. Disponibilităţile fiecărei surse depind de
mărimea, de gradul de risc, de profitabilitatea întreprinderii. De asemenea costurile
finanţării pe termen scurt diferă de la întreprindere la întreprindere şi după tipurile de
fonduri obţinute de pe pieţele monetare.

16
Creditul bancar se caracterizează prin aceea că subiecții lui sunt banca și agentul
economic, client al băncii. Obiectul împrumutului îl constituie transmiterea de capital sub
formă bănească în vederea satisfacerii nevoilor de fonduri necesare finanțării activității sale
curente sau de investiții8.
Dacă comparăm nevoia de fond de rulment cu fondul de rulment al întreprinderii,
rezultă trezoreria care poate fi pozitivă, negativă sau egală cu zero.
În România, agenţii economici pot beneficia de urmatoarele tipuri de credite pe
termen scurt9:
 creanţe comerciale;
 credite de trezorerie;
 credite pentru export.

Creanţele comerciale cuprind:


 creditul de scont si operaţiunile asimilate;
 factoringul;
 alte creanţe comerciale.
Creditul de scont se acorda prin scontarea de către bancile comerciale a efectelor
comerciale ale firmei înainte de scadenţă.
Scontarea este operaţiunea bancară care constă în plata de către o bancă comerciala
a unui efect comercial ( cambia, bilet la ordin) înainte de ajungerea lui la scadenţă, de către
beneficiarul acestuia, reţinând din valoarea nominală prevăzută în cadrul efectului
comercial dobânda corespunzatoare pâna la scadenţă ( scontul ), precum şi un comision.
Factoringul este un mecanism de finanţare prin care se obţin lichidităţi din
vânzarea de facturi a căror scadenţă nu depăşeşte 180 de zile, prin preluarea de către
societatea cumpărătoare, denumită factor, de la clientul beneficiar, denumit aderent, a
facturilor acestuia, contra unei sume de bani (agio)10.

Creditele de trezorerie sunt destinate asigurării echilibrului trezoreriei curente.


Acestea se acordă de către bănci pentru finanţarea nevoii globale de fond de rulment.
Creditele de trezorerie se acordă pe baza planului de trezorerie care se întocmeşte şi se
depune trimestrial la banca finanţatoare asigurând reactualizarea creditelor acordate în
trimestrul anterior, în funcţie de nevoile trimestrului pentru care se elaborează.

Creditele pentru export se acorda exportatorilor pentru acoperirea nevoilor


apărute ca urmare a operaţiunilor de export de bunuri sau servicii. În această categorie
distingem:
 credite garantate cu creanţe asupra străinătăţii;
 credite furnizori;
 credite comerciale acordate nerezidenţilor (creditele importator);
 alte credite de trezorerie,
Creditele garantate cu creanțe asupra străinătății se acordă exportatorilor sub
forma plății anticipate a creanțelor deținute de aceștia asupra clienților nerezidenți ca
urmare a exporturilor efectuate.
8
Cristea, M. , ”Gestiune și contabilitate bancară”, Editura PrintXpert, Craiova, 2007
9
Berceanu D.,” Deciziile financiare ale firmei”, Editura Universitaria, Craiova, 2007
10
Spulbăr C., ”Management bancar”, Editura Sitech, Craiova, 2008

17
Creditele furnizor sunt acordate exportatorilor pentru livrările de mărfuri şi
prestațiile de servicii către nerezidenți.
Creditele imporator sunt acordate direct firmelor nerezidente cumparatoare, pentru
a plăti exportatorii care sunt clienți ai bancii.
Alte credite pentru export au ca destinație finanțarea necesităților curente sau
excepționale ale activității de export desfăşurate de entitătile economice rezidente care au
licență de a livra mărfuri și/sau de a presta servicii pentru nerezidenți.11

1.5.4. Finanţări nebancare pe termen scurt

Acestea se referă la:


 credite comerciale furnizori;
 credite pe bază de bilete de trezorerie;
 avansuri primite de la clienţi;
 finanţări de la grup.
Creditele comerciale furnizori apar cu caracter de permanenţă la majoritatea
firmelor, fiind apreciate, îndeosebi, de firmele mici şi mijlocii şi firmele cu creştere rapidă.
Acestea sunt plaţi amânate pentru materiile prime, materiale consumabile şi mărfuri primite
de la furnizori sau pentru serviciile prestate de către aceştia.

Creditele pe bază de bilete de trezorerie se obţin de firme prin emiterea şi


plasarea în public a biletelor de trezorerie cu scadenţă de până la un an şi cu o dobânda
atrăgătoare pentru deţinătorii de disponibilităţi băneşti. În mod normal, astfel de credite
trebuie să fie utilizate pentru nevoi temporare, ciclice sau sezoniere.

Avansuri primite de la clienţi sunt o formă de finanţare pe termen scurt, destul de


des întâlnită şi în ţara noastră. Aceasta constă în acordarea de avansuri, de către clienţi, în
contul vânzărilor viitoare, în scopul achiziţionării materiilor prime şi materialelor necesare
începerii fabricaţiei produsului, într-un procent convenit din preţul negociat în contract.

Finanţarea prin îndatorare pe termen scurt se poate realiza şi prin împrumuturi de


la grupul din care face parte firma. Acordarea acestor împrumuturi determină creşterea
datoriilor firmei şi nicidecum a fondurilor proprii, pentru primirea lor nefiind necesară
îndeplinirea vreunui demers juridic. În principiu, acestea, nu sunt purtatoare de dobânda.

1.6. Corelaţia dintre necesarul de fond de rulment și fondul de rulment.


Determinarea trezoreriei nete

Trezoreria netă este definită de Paul Bran în “Finanţele întreprinderii” astfel:


“trezoreria netă este o corelaţie dintre disponibilităţile băneşti ale unităţii şi contribuţia
11
Berceanu D.,” Deciziile financiare ale firmei”, Editura Universitaria, Craiova, 2007

18
băncilor prin credit la acoperirea necesarului de mijloace circulante şi reprezintă capacitatea
întreprinderii de a face plăţi imediate din propriile disponibilităţi.”12
Astfel putem concluziona că trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a
desfăşurării unei activităţi echilibrate şi eficiente. Ea relevă calitatea echilibrului financiar
general al întreprinderii atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt. Înregistrarea unei
trezorerii nete pozitive, în cadrul mai multor exerciţii succesive, demonstrează succesul
întreprinderii în viaţa economică şi posibilitatea plasării rentabile a disponibilităţilor băneşti
pentru întărirea poziţiei ei pe piaţă.
TREZORERIA NETĂ = FOND RULMENT - NEVOIA DE FOND DE RULMENT
Trezoreria netă pozitivă evidenţiază faptul că exerciţiul financiar s-a încheiat cu un
surplus monetar, expresie concretă a profitului net din pasivul bilanţului şi a altor acumulări
băneşti.
Trezoreria netă negativă evidenţiază un dezechilibru financiar la încheierea
exerciţiului. Deficitul monetar astfel constatat a fost acoperit prin angajarea de noi credite
(de trezorerie sau de scont). În această situaţie, trezorierul urmăreşte obţinerea de noi credite
la cel mai mic cost posibil, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital13.
În funcţie de nivelul şi semnul înregistrat pentru fondul de rulment (FR), necesarul
de fond de rulment (NFR) şi trezorerie (T), se pot face aprecieri cu privire la echilibrul
financiar al întreprinderii. Astfel, putem întâlni următoarele situaţii:

 Echilibru financiar stabil


FR>0, NFR>0, FR>NFR => T > 0
În acest caz, întreprinderea dispune de un fond de rulment pozitiv, ceea ce însemană
că resursele sale permanente finanţează în totalitate imobilizările şi degajă un excedent de
resurse din care o parte serveşte la finanţarea nevoilor rezultate din ciclul de exploatate,
adică a necesarului de fond de rulment, iar restul constituie trezoreria pozitivă. Pentru a fi
considerat un echilibru financiar sănătos, este necesar ca el să fie relativ stabil în mai mulţi
ani consecutiv.
În condiţiile satisfacerii acestor cerinţe, putem considera acest tip de echilibru ca
fiind ideal pentru întreprinderile industriale, deoarece un nivel ridicat al fondului de rulment
arată că toate imobilizările au fost finanţate prin resurse stabile şi că necesarul de fond de
rulment generat de activitatea industrială a fost acoperit prin resurse stabile. Mai mult, din
prudenţă, întreprinderea dispune de un excedent de trezorerie, asigurându-şi astfel o marjă
pentru plata cheltuielilor neprevăzute.

 Echilibru financiar clasic (relativ stabil)


FR > 0, NFR >0, FR< NFR => T < 0
În această situaţie, întreprinderea degajă un fond de rulment pozitiv, ceea ce
înseamnă că resursele sale permanenete acoperă în totalitate imobilizările, dar nu permite
finanţarea decât a unei părţi din necesarul de fond de rulment. Întreprinderea va fi obligată
să facă apel la credite pe termen scurt. Prezenţa creditelor pe termen scurt nu va deveni
riscantă decât atunci când partea creditelor pe termen scurt va continua să crească, atingând
proporţii inacceptabile.

12
Bran P., “Finanţele întreprinderii”, Editura Economică, Bucureşti, 1999
13
Stancu I., ”Finanţe”, Editura Economică, Bucureşti, 2002

19
În general, echilibrul financiar nu se transformă radical de la un an la altul.
Modificarea se efectuează mai lent, în mulţi ani. În primul an, existenţa unor credite pe
termen scurt poate fi justificată şi nu prezintă nici un risc pentru întreprindere. Dar situaţia
se poate înrăutăţi treptat şi proporţia finanţării prin credite poate creşte. Creşterea foarte lentă
a trezoreriei negative se dovedeşte adesea periculoasă pentru întreprindere, deoarece
managerii nu acordă suficientă importanţă degradării discrete şi progresive a situaţiei şi iau
prea târziu măsutile de redresare.

 Dezechilibru financiar
FR<0, NFR>0 = > T < 0
În acest caz, întreprinderea recurge la credite pe termen scurt nu numai pentru
finanţarea nevoilor provenind din ciclul de exploatare, dar şi pentru finanţarea unei părţi din
imobilizări, deoarece resursele permanente sunt insuficiente.
Întreprinderea prezintă un grad ridicat de risc financiar, datorită dependenţei totale
acesteia faţă de bănci. Deoarece băncile retrag încrederea acordată şi încetează să mai
acorde credite, întreprinderea se vede pusă în situaţia de a vinde o parte din imobilizările sale
pentru a-şi onora obligaţiile.
Acest tip de echilibru nu este întotdeauna catastrofal. Dacă întreprinderea a efectuat
investiţii masive care nu au putut fi în totalitate prin capital permanent, apare necesitatea
apelării la credite pe termen scurt. Această situaţie se poate autoechilibra în anii următori,
deoarece investiţiile făcute vor genera o creştere a volumului producţiei şi vânzărilor, şi deci
o creştere a profitului. Creşterea profitului, în condiţiile în care este utilizată pentru
dezvoltare, atrage după sine creşterea surselor proprii şi, prin aceasta, creşterea fondului de
rulment.

 Excedent de resurse plasat necorespunzător


FR>0, NFR<0 = > T > 0
Această situaţie este total opusă celei prezentate anterior, întreprinderea dispunând
de un excedent de trezorerie. Acest tip de echilibru se întâlneşte foarte rar într-o
întreprindere industrială, deoarece, în general, aceasta are nevoie de fond de rulment. în
schimb, această situaţie se poate întâlni la marile întreprinderi comerciale, care degajă în mod
normal resurse de fond de rulment importante deoarece:
- stocurile acestora sunt reduse, pentru că rotaţia lor este rapidă;
- creanţele sunt nule, deoarece încasarea contravalorii mărfurilor vândute se face
imediat;
- datoriile către furnizori sunt ridicate, deoarece termenele de plată sunt lungi.
Singura critică ce se poate aduce acestui tip de echilibru se referă la gestiunea
trezoreriei: bani nevalorificaţi, deci o proastă gestiune a lor.

 Echilibru financiar riscant


FR<0=> DFR, NFR < 0 => RFR, DFR < RFR => T > 0
În acest caz, resursele de fond de rulment acoperă în totalitate deficitul de fond de
rulment, diferenţa explicând existenţa trezoreriei pozitive.
Astfel, pentru o întreprindere industrială, deficitul de fond de rulment reprezintă un
grad ridicat de risc în măsura în care anumite imobilizări nu au fost finanţate în mod stabil şi
durabil. Graţie unei bune negocieri a termenelor de plată către furnizori şi a celor de
20
încasare de la clienţi, unei gestiuni judicioase a stocurilor sau, eventual, realizării de
operaţiuni excepţionale, întreprinderea poate degaja resurse de fond de rulment.
Pentru o întreprindere comercială, acest tip de echilibru este clasic şi totodată
sănătos. Resursele de fond de rulment din exploatare sunt considerate ca permanente, ceea ce
permite asigurarea finanţării deficitului de fond de rulment fără cea mai mică reţinere. În
acest caz, insuficienţa resurselor permanente în raport cu imobilizările este intenţionată. În
consecinţă, decât să împrumute, întreprinderea preferă să acopere această parte din
imobilizări prin resursele de fond de rulment generate de activitatea de exploatare,
constituind astfel un bun plasament financiar.

CAPITOLUL 2
STUDIU PRIVIND ASIGURAREA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA
S.C. ALMO CONSTRUCT S.R.L.

2.1. Prezentarea generală a S.C. Almo Construct S.R.L. DEVA

2.1.1. Istoricul firmei S.C. Almo Construct S.R.L.

Societatea care va fi prezentată în continuare se numește S.C. Almo Construct


S.R.L. și a fost înființată în anul 2002 - cod C.A.E.N 1729. Societatea este inregistrată în

21
cadrul Oficiului Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Deva sub nr. J52/756/2007,
Cod unic de inregistrare RO 22236975 .
S.C. Almo Construct S.R.L. are ca obiect de activitate următoarele:
 exploatarea forestieră și prelucrarea primară a lemnului, producția de ambalaje
de lemn;
 comerțul cu amănuntul prin standuri în piețe, târguri și oboare a masei
lemnoase.
Pe lângă aceste activități firma mai prestează servicii de transport rutier de mărfuri,
în general, și transport de masă lemnoasă, în special, care formează obiectul secundar de
activitate.
Capitalul social la data constituirii societății, în valoare de 20 RON, a fost subscris
și vărsat de doi asociați, în numerar. Capitalul social este divizat în 20 de părți sociale,
fiecare acționar deținând 10 părți sociale. Fondurile bănești și materialele necesare
constituirii și funcționării au fost asigurate integral pe seama aportului la capitalul social.
În februarie 2004, Adunarea Generală a Acționarilor decide majorarea capitalului
social cu 11100 RON, reprezentând aportul celor doi asociați în natură, și anume:
- un teren extravilan în valoare de 5200 RON
- mijloace de transport în valoare de 5800 RON

Urmărind activitatea defășurată de la înființare până în prezent se poate afirma că


firma S.C. Almo Construct S.R.L. a parcurs următoarele etape de dezvoltare:
- etapa I între anii 2002-2004. În această perioadă dotarea tehnică era redusă și erau
angajați puțini muncitori
- etapa a II-a între anii 2004-2006. În această perioadă firma își extinde capacitatea
de producție ajungând la sfârșitul anului 2004 la 5216 mc lemn exploatat. Este amenajat
noul sediu al firmei din Deva. Din fonduri de investiții proprii și împrumuturi bancare au
fost constituite spațiile de producție și anume : platforma de ciment pentru depozitarea
lemnului neprelucrat, atelierul de divizare al lemnului, atelierul uscătorie și tâmplărie.
În anul 2004 printr-o hotărâre a Adunării Generale a Asociaților firma își
completează obiectul de activitate cu:
 prelucrare brută și impregnarea lemnului;
 fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții (mobilă,
uși,ferestre);
 producție de mobilier pentru birouri și magazine;
 import-export de mărfuri și servicii enumerate în obiectivul de activitate
 vânzare cu amănuntul a carburanților pentru autovehicule și alte tipuri de
comerț cu amănuntul.
- etapa aIII-a între anii 2006-2008. În această perioadă conducerea firmei continuă
să-și îmbunătățească dotarea tehnică cumpărând două autocamioane pentru transportul
lemnului. De asemenea, crește considerabil numărul salariaților de la 35 în anul 2006, la 66
în anul 2008. Toate aceste investiții au ca rezultat creșterea volumului total de lemn
exploatat de la 5260 mc la 9500 mc la sfârsitul anului 2007.
Principalele produse urmărite a se realiza din activitatea de exploatare a lemnului
sunt: lemn pentru construcții, scânduri pentru dușumea, lambriuri, mobilă.
Firma lucrează în principal pe bază de comenzi primite de la agenți economici din
Sibiu și din țară, în special firme de construcții și fabrici de mobilă.

22
Pentru a se realiza produsele din lemn, firma S.C. Almo Construct S.R.L. are în
dotare un gater, două circulare, șase fierăstraie mecanice, uscătorie, retezate și unelte, scule
pentru tâmplărie. Pe lângă acestea au fost asigurate în timp utilaje specifice pentru
desfășurarea activității de exploatare și transport a lemnului (trei tafuri, două tractoare,
două ifroane și trei autocamioane) precum și autoturisme.
Potențialul uman al societății este dat de numărul, structura și calificarea
personalului. La început erau angajate șase persoane, iar o dată cu extinderea acesteia
numărul de salariați a crescut în medie cu 15 muncitori pe an.

În perioada 2005-2008 numărul de salariați cu carte de muncă ai S.C. Almo


Construct S.R.L. a avut următoarea dinamică crescătoare:

Tabel 2.1.
Anul Numărul de salariați Dinamica(%)
2005 20 100
2006 35 175
2007 38 190
2008 66 330

Structura personalului firmei pe grupe de vârstă și sex este următoarea:

Tabel 2.2.
Grupa 25-30 ani 30-40 ani 40-50 ani >50 ani Total
Femei - 16 2 2 20
Bărbați 10 24 8 4 46
Total 10 40 10 6 66

Din cele prezentate se poate constata că S.C. Almo Construct S.R.L. are un personal
tânăr (vârsta medie este de 38 de ani la femei și 37 de ani la bărbați). Ponderea cea mai
mare în totalul personalului este deținută de personalul necalificat (74,2%) din care marea
majoritate sunt bărbați, fapt datoratspecificului activității.

2.1.2. Structura organizatorică

Societatea S.C. Almo Construct S.R.L. este organizată conform statutului și


contractului de societate. Organul de conducere suprem este Adunarea Generală a
Acționarilor care are următoarele atribuții:
 decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială;
 aprobă structura organizatorică a societății;
 decide cu privire la contractarea creditelor și la abordarea de garanții bancare;
 își dă acordul asupra contractelor individuale de muncă înainte de înregistrarea lor
la Camera de muncă;

23
 aprobă și modifică programul de activitate și bugetul societății;
 modifică competențele și răspunderile administratorilor.
În cazul S.C. Almo Construct S.R.L., Adunarea Generală a Acționarilor este
formată din doi asociați.
Societatea este administrată de către administratori numiți de AGA care o reprezintă
în relațiile cu terții. Administratorii sunt răspunzători pentru prejudiciile rezultate din
infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale de la statut sau pentru greșeli în
administrarea societății. Principalele atribuții ale acestora sunt:
 organizarea evidenței contabile și administrative a societății;
 elaborarea și aprobarea Regulamentultu de ordine interioară a societății prin care se
stabilesc îndatoririle și responsabilitățile personalului;
 aprobă încheierea și rezilierea contractelor.

2.1.3. Activitatea de exploatare și prelucrare a lemnului

S.C. Almo Construct S.R.L. își desfăsoară activitatea în două zone diferite: punctul
de exploatare și punctul de exploatare și livrare a produselor lemnoase. Astfel pentru a-și
asigura materia primă necesară, firma cumpără pachetul de la S.C. Ocolul Silvic Valea
Sadului și îl exploatează. În acest sens conducerea asigură deplasarea și întreținerea unei
echipe de muncitori forestieri specializați precum și trensportul lemnului cu mijloace
proprii de la sursă la secția de prelucrare.
Structura de producție cuprinde trei ateliere de producție și un atelier auxiliar pentru
întreținerea și reparația mijloacelor de transport.
Materialul lemnos brut ce intră în depozit este curbat și sortat pe categorii astfel:
- bușteni din care se obține cherestea pentru construcții;
- bușteni furnir;
- bușteni care nu corespund calitativ pentru producerea materialelor de mai sus și care
vor fo destinați obținerii de lemne pentru foc.
Cheresteaua se obține prin prelucrarea lemnului în gatere sau cu fierăstraie
mecanice. Debitarea se poate face pe direcția longitudinală, radială, semiradială, tangențială
pentru a asigura un anumit randament calitativ și cantitativ al buștenilor.

Cheresteaua se clasifică după mai multe criterii:


A. După dimensiuni:
- lungă (1,8-3m);
- scurtă (1,7-2,75m);
- subscurtă (0,45-0,95m).
B. După umiditate:
- verde (peste 30%);
- zvântată (25-30%);
- semizvântată (18-24%);
- uscată (15-18%).
C. După specia lemnoasă:

24
- cherestea rășinoasă;
- cherestea foioase(fag, stejar, paltin);
D. După formă:
- grinzi;
- rigle;
- scânduri;
- frize.
E. După destinație:
- pentru mobilă;
- pentru materiale de construcții;
- cu destinație specială.
Procesul de producție poate fi structurat în următoarele etape:
a. Debitarea buștenilor:
- buștenii groși sunt trecuți prin gater rezutând produse gaterate;
- produsele gaterate de diverse dimensiuni sunt divizate la circular sau cu fierăstraie
macanice pe dimensiuni;
- buștenii subțiri care nu necesită gaterarea sunt prelucrați prin fierăstraiele mecanice.
b. Materialele lemnoase obținute sunt asezate pe dimensiuni astfel încât să fie ușor
identificate și transportate la solicitarea clienților.
c. Deșeurile rezultate sau produsele secundare (rumeguș, resturi de lemn) sunt
transportate în afara halei de producție și valorificate prin vânzarea la populație sau prin
utilizarea la centrala termică a firmei.
d. Materialele necesare pentru obținerea dușumelei, lambriurilor, parchetului,
mobilei sunt depozitate în secția uscătorie și uscate în funcție de destinație;
e. Materialele uscate sunt prelucrete în secția de tâmplări.

2.1.4. Mediul comercial și concurențial

Firma S.C. Almo Construct S.R.L. a devenit o unitate economică integrată în


ramura industriei de exploatare forestieră și prelucrare.
Ea dispune de capacitățile de producție ce asigură, în condiții de calitate, executarea
în totalitate a lucrărilor necesare activității de pregătire, execuție, comercializare și
valorificarea producției și serviciilor.
Se poate spune faptul că firma S.C. Almo Construct S.R.L. se află în relații bune de
colaborare cu firme din țară și participă la târguri pentru vănzarea mărfii.

Principalii clienți ai S.C. Almo Construct S.R.L. sunt:


 S.C. Lemcor S.R.L. Craiova;
 S.C. Confort S.R.L. Craiova;
 S.C. Sitel S.R.L. Râmnicul Vâlcea;
 S.C.Con-A S.R.L. Sibiu;
 S.C.Euromobila Prod S.R.L București.
Începând cu anul 2004 firma a exploatat cherestea în Grecia, Sudan și Kosovo.
Astfel, în anul 2005 28,7% din cifra de afaceri a firmei provine din export, iar în anul 2006

25
ponderea exportului în cifra de afaceri este de 52%. În viitor conducerea întreprinderii
intenționează să exporte și în alte țări și să-și extindă cota de piață autohtonă.

Principalii furnizori de materie primă sunt:


 S.C. Ocolul Silvic Novaci (furnizor de lemn);
 S.C. Ocolul Silvic Motru (furnizor de lemn);
 S.C. Ana-Oil S.R.L. ( furnizor de combustibil);
 Petrom (furnizor de combustibil).

Principalii concurenți ai firmei S.C. Almo Construct S.R.L. sunt:


 S.C. Aritas S.R.L.Târgu-Jiu;
 S.C. Recoliand Construct S.R.L. Deva;
 S.C. Semag S.R.L., Constanța.
Materialele lemnoase oferite de aceștia nu pot fi comparate calitativ cu cele ale
firmei analizate deoarece aceasta este superioară concurenților săi din punct al organizării,
cât și în ceea ce privește dotarea tehnică și gama variată de produse lemnoase oferite.
Evoluția în timp a firmei determinată atât de investițiile pentru dezvoltare și
modernizare a condus la diversificarea producției urmărindu-se în timp creșterea
prestigiului ei.
După cinci ani de activitate de exploatare și prelucrare a lemnului, grație ascensiunii
sale în anul 2007, S.C. Almo Construct S.R.L. devine membră a Asociației forestierilor din
România.
În acest sens conducerea întreprinderii se angajează să respecte regulile silvice
pentru exploatarea și transportul masei lemnoase, să le ofere agenților economici de profil
și să prezinte la sfârșitul fiecărui an situația valorificării masei lemnoase pe beneficiari.
Pentru viitor conducerea S.C. Almo Construct S.R.L. intenționează să construiască
un magazin de desfacere a mărfii și să-și îmbunătățească activitatea de producție a mobilei
prin extinderea atelierului de tâmplărie și dotarea acestuia cu scule performante. Are, de
asemenea, în vedere achziționarea de mijloace de producție necesare pentru obținerea
placajelor din lemn. O dată cu extinderea atelierului de tâmplărie vor fi angajați muncitori
calificați astfel încât în următorii cinci ani să crească cu cel puțin 20% ponderea
personalului calificat în totalul personalului.

2.2. Analiza economico-financiară a S.C. Almo Construct S.R.L.

Obiectivul esențial al analizei financiare îl reprezintă găsirea modalităților de


acțiune pentru asigurarea echilibrului financiar.
Pentru analiza activității economico financiare a unei firme este necesar să se
utilizeze un sistem de indicatori care să reflecte în mod corect rezultatele obținute,
eforturile depuse, modul de utilizare a resurselor financiare, materiale și umane, precum și
eficiența generală a activității desfăsurate pe o anumită perioadă de timp.
Pentru a creea o imagine de ansamblu a activității S.C. Almo Construct S.R.L este
necesară prezentarea datelor cuprinse în situțiile financiare folosite pentru determinarea
indicatorior necesari.
26
Tabel 2.3.
Nr.crt. Elemente 2006 2007 2008
A Potențialul tehnico-economic
1. Elemente ale capacității de producție
1.1. Producția fizică (mc) 5190 7400 9375
1.2. Producția marfă fabricată 364000 360600 545400
2. Active imobilizate 272600 255130 182220
2.1. Imobilizări necorporale 0 0 0
2.2. Imobilizări corporale 272600 255100 182200
3. Active circulante 37635,5 55846,37 74548,04
3.1. Stocuri 19900 27100 30300
3.2. Creanțe 15800 18000 28600
4. Datorii curente 62900 62700 63000
5. Datorii financiare
6. Datorii totale 95400 62700 63100
B Potențialul financiar
1. Capital propriu 214900 251900 193700
2. Capital permanent 247300 251900 193700
3. Împrumuturi și datorii financiare pe 32300 0 0
termen mediu și lung
C Rezultatul economico-financiar
1. Cifra de afaceri 364000 390600 546200
2. Cheltuieli totale 220700 312300 503400
2.1. Cheltuieli fixe 143455 171765 266802
2.2. Cheltuieli variabile 77245 140535 236598
3. Profit brut 143400 78800 49300
4. Profit net 143400 78800 35200
5. Fondul de rulment -25500 -3200 11400
6. Venituri totale 364100 391100 552600
7. Excedent brut din exploatare 163800 115200 99500
8. Rata profitului (%) 39,4 20,18 6,4

Analiza echilibrului financiar are următoarele obiective :


 situația patrimoniului și evoluția sa în timp ;
 corelația dintre încasări și plăți și dintre creanțe și obligații ;
 corelația dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezorerie ;
 analiza dinamică pe baza fluxurilor financiare;
 modificarea favorabilă sau nefavorabilă a echilibrului financiar;
 eficiența utilizării resurselor antrenate;
 pricipalele surse de finanțare; posibilitățile de îmbunătățite a situației economico-
financiare și a rezultatelor.

Urmărind evoluția indicatorului cifra de afaceri se observă că în perioada


cuprinsă între 2006-2007 a crescut de circa 1,5 ori, iar în perioada 2007-2008 de 2,3 ori.
Analizând influența factorilor care determină evoluția acestui indicator( randamentul
activelor fixe productive în totalul mijloacelor fixe) se pot formula următoarele conluzii:

27
- în anul 2006 cifra de afaceri este de 364000 lei, crescând cu 107400 lei față de
2005. Această creștere poate fi pusă pe seama sporirii randamentului activelor fixe
productive și a numarului de muncitori. Reducerea gradului de înzestrare tehnică a muncii
datorită creșterii numărului de salariați într-un ritm superior celui al mijloacelor fixe a
exercitat o influență negativă asupra acestui indicator conducând la diminuarea acestuia cu
34900 lei.
- în perioada 2006-2007 se înregistrează o creștere mai lentă acifrei de afaceri cu
26600, dar, și în această perioadă cea mai mare contribuție la sporirea cifrei de afaceri o are
gradul de înzestrare tehnică a muncii. De asemenea această creștere mai poate fi pusă pe
seama creșterii randamentului activelor fixe productive. Influența negativă asupra acestui
indicator este dată de scăderea ponderii mijloacelor fixe productive în totalul mijloacelor
fixe.
- perioada 2007-2008 poate fi caracterizată prin creșterea cu 39,8% a cifrei de
afaceri. Acțiunea factorilor negativi (gradul de înzestrare tehnică a muncii și compoziția
tehnologică) este compensată de ceilalți factori cu influență favorabilă (creșterea numărului
de salariați și a randamentului activelor productive fixe).
Având în vedere indicatorul valoarea adăugată se observă o majorarea a acestuia
în 2006 față de 2005 cu 26800 lei, urmând ca în perioada 2006-2007 aceasta să înregistreze
o ușoară saădere:
- rezultatul exploatării deține cea mai mare pondere în valoarea adăugată în primii
doi ani, iar în anul 2008 cheltuielile cu personalul sunt mai mari decât profitul din
exploatare din cauza creșterii numărului de salariați;
- cheltuielile cu personalul reprezintă unul din elementele cele mai dinamice care
dețin o pondere importantă și în creșterea valorii adăugate. Situația este normală în
condițiile în care ritmul de creștere al valorii adăugate realizată de un salariat este superior
celui de creștere al remunerării personalului. În cazul S.C. Almo Construct S.R.L. această
condiție nu este respectată.
- amortizarea s-a majorat de la un an la altul ca urmare a creșterii valorii medii a
imobilizărilor corporale și a modificărilor intervenite în structura acestora. Este respectată
corelația amortizării cu producția exercițiului deoarece cheltuielile cu amortizarea la un leu
producția exercițiului s-au redus.
- cheltuielile cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate dețin cea mai mică
pondere în valoarea adăugată. Deși acestea cresc de la an la an, ponderea lor scade în
valoarea adăugată.
- ponderea cheltuielilor financiare în valoare adăugată nu depășește 10%, dar este î
continuă creștere.
Creșterea valorii adăugate s-a datorat în mare parte creșterii producției exercițiului.
Veniturile totale cresc pe perioada 2006-2007 cu 52,3% și pe perioada 2007-2008
cu 41%. Structura veniturilor totale este reprezentată în jur de 99% din venituri din
exploatare și 1% din venituri financiare și excepționale.
Pe parcursul celor trei ani firma S.C. Almo Construct S.R.L a obținut profit, însă
acest a înregistrat o evoluție fie crescătoare, fie descrescătoare. Diminuarea profitului în
2008 față de 2006 s-a datorat atât majorării cheltuielilor de exploatare (de 1,4 ori), cât și a
celor financiare.

28
Rata profitului scade în perioada analizată cu 33% datorită evoluție profitului net
într-un ritm mai lent decât cifra de afaceri.
Analiza economico-financiară se realizează prin calcularea următoarelor grupe de
indicatori:
 indicatori de lichiditate;
 indicatori de echilibru financiar;
 indicatori de gestiune;
 indicatori de rentabilitate;
 indicatori ai fondului de rulment; indicatori de structură.

I. Indicatorii de lichiditate

a) Lichiditatea generală (Lg) exprimă capacitatea firmei de a-și acoperi datoriile


curente (pe termen scurt) prin valorificarea activelor pe termen scurt (active curente sau
circulante). Nivelul acestei rate trebuie să fie mai mare de 100%, însă el trebuie să fie
comparat și cu nivelul mediu înregistrat în ramura în care firma își desfășoară activitatea.14

Lg = active circulante / datorii curente

b) Lichiditatea imediată, cunoscută și sub denumirea de rata capacității de plată,


reflectă capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor exigibile imediat, pe baza
disponibilităților existente. În teoria economică se apreciază că nivelul acestei rate cuprins
între 0,2 și 0,3 reflectă o situație financiară a firmei. Se calculează cu relația :

Li = (active circulante - stocuri) / datorii curente

c) Rata solvabilității generale măsoară securitatea de care se bucură creditorii


întreprinderii. Pentru a avea o situație normală trebuie ca activele totale să reprezinte dublul
datoriilor totale.

Sg = active totale / datorii curente


Tabel 2.4.
Nr. Elemente 2006 2007 2008
1. Active circulante, din care: 37650 59400 74500
- stocuri 19800 27100 30300
- creanțe 15900 23200 42600
2. Datorii curente 62900 62700 63000
Nr.crt. Indicatorii de lichiditate
%
1. Lichiditatea generală 0,6 0,94 1,18

2. Lichiditatea imediată 0,28 0,51 0,70

14
Bușe, L., ”Analiza economico-financiară a întreprinderii”, Editura Economică, București, 2005

29
3. Rata solvabilității generală 4,93 5,01 4,07

Marimea și evoluția acestor indicatori arată că firma S.C. Almo Construct S.R.L. ,
din punct de vedere al lichidității, se situează în limita inferioară a acceptabilității, fară a fi
însă alarmantă.
Lichiditatea generală se situează ca fiind favorabilă atunci când are o mărime
supraunitară. Cu cât raportul este mai mare decât 1, cu atât firma este pusă mai bine la
adăpost de o insuficiență de trezorerie care ar putea fi provocată de rambursarea datoriilor
la cererea creanțierilor. Dacă în anul 2006 lichiditatea generală era foarte mică, în următorii
ani aceasta crește și se apropie de valori acceptabile astfel încât în 2007 activele circulante
devanseazădatoriile curente.
Lichiditatea generală reprezintă capacitatea firmei de a-și onora datoriile pe termen
scurt din creanțe și disponibilități. Cu cât gradul lichidității imediate este mai aproape de 1
și chiar mai mare decât 1 cu atât oblogațiile pe termen scurt sunt exigibile și pot fi achitate
mai rapid. În cazul nostru nivelul lichidității imediate se află în parametrii optimi.
Din cele prezentate mai sus rezultă că firma se află într-o situație de instabilitate
financiară, dar acestă situație nu este una alarmantă deoarece există o tendință de
ameliorare a lichidității. Pentru îmbunatățirea lichidității se recomandă gestionarea atentă a
încasărilor și plăților în scopul realizării unei corelații corespunzătoare și luarea de măsuri
pentru sporirea disponibilităților bănești deoarece ponderea acestora în datoriile curente
este foarte mică.

II. Indicatorii de echilibru financiar

a) Rata autonomiei financiare = capital propriu / capital permanent


Această rată trebuie să aibă o valoare mai mare de 50% pentru a fi considerată ca
fiind satisfăcătoare pentru asigurarea echilibrului financiar.

b) Rata de finanțarea = fond de rulment / stocuri

c) Rata datoriilor = datorii totale / active totale


d) Rata capitalului propriu față de activele imobilizate = capital propriu / active
imibilizate

e) Rata de rotație a obligațiilor = cifra de afaceri / media datoriilor totale

Tabel 2.5.
Nr. Elemente 2006 2007 2008
1. Cifra de afaceri 364000 390600 546200
2. Capital propriu 214900 251900 193700
3. Capital permanent 247300 251900 193700
4. Active totale 310300 314500 256700
5. Active imobilizate 272700 255100 182200

30
6. Stocuri 19800 27100 30300
7. Datorii curente 94500 62700 63100
8. Fondul de rulment -25500 -3200 11400
Nr.crt. Indicatorii de echilibru
financiar(%)
1. Rata autonomiei financiare 0,88 1 0,92

2. Rata de finanțare a -1,28 0,12 0,38


stocurilor
3. Rata datoriilor 0,307 0,199 0,245

4. Rata capitalului propriu 0,79 0,98 1,06


față de activele imobilizate
5. Rata de rotație a 94,2 57,7 41,6
obligațiilor zile zile zile

În ceea ce privește rata autonomiei financiare, raportul dintre capitalul propriu și


capitalul permanent arată măsura în care firma își folosește capitalurile proprii și exprimă
gradul de independență față de creditorii permanenți. Din considerente impuse de normele
bancare acest raport trebuie să fie mai mare sau egal cu 0,5 15. Cu cât acest raport este mai
mic, cu atât firma depinde mai mult de colaboratorii săi și invers. S.C. Almo Construct
S.R.L prezintă o rată a autonomiei financiare apropiată de 1 în toți cei trei anii analizați,
motiv pentru care putem spune ca se bucură de o independență ridicată față de creditori.
Rata de finanțare a stocurilor măsoară capacitatea de finațare a stocurilor cu ajutorul
fondului de rulment. La firmele viabile nivelul acestui indicator trebuie să fie supraunitar.
În cazul firmei S.C. Almo Construct S.R.L acest indicator este unul negativ în primii doi
ani deoarece firma înregistrează un fond de rulment negativ, urmând ca în anul 2008 să se
înregistreze o creștere.
Rata datoriilor exprimă cât la sută din totalul fondurilor este asigurat de creditori.
Creditorii preferă rate ale obligațiilor mai scazute, deoarece cu cât este mai scăzută rata cu
atât este mai mare protecția la piederile lor în cazul lichidării întreprinderii. Din tabelul de
mai sus se observă că în anul 2006 datoriile firmei reprezentau 30% din total active, în anul
2007 să înregistreze o scadere de 10%, iar în 2008 să ajungă la 24,5%.
În ceea ce privește rata capitalului propriu față de activele imobilizate, dacă
valoarea acestuia este mai mica decât 1 atunci activele au fost achiziționate pe datorie. În
cazul de față în anul 2006 valoarea acestei rate este de 0,79 ceea ce semnifică că o parte din
active au fost cumparate prin apelarea la credite bancare. În următorii ani nivelul ratei
crește (în 2007 este de 0,98, iar în 2008 de 1,06), ca urmare a faptului că societatea nu a
mai apelat la credite, activele fiind procurate prin mijloace proprii.
Rata de rotație a obligațiilor reflectă numărul de rorații sau durata unei rotații a
obligațiilor fiemei în funcție de cifra de afaceri. În cazul societății S.C. Almo Construct
S.R.L în, anul 2006, această rată are o valoare mult peste limita normală (94 zile), urmând
ca în anul 2007, dar și în anul 2008 să se observe o îmbunătățire datorită cifrei de afaceri,
cât și a scăderii datoriilor totale ale firmei.

15
Berceanu, D., ”Deciziile financiare ale firmei”, Editura Universitaria, Craiova, 2007

31
III. Indicatori de gestiune

a) Rotația activelor circulante exprimă în mod sintetic eficiența cu care sunt folosite
materialele în activitatea întreprinderii.

Rotația activelor circulante = cifra de afaceri / active circulante

b) Rotația activului total = cifra de afaceri / active totale

c) Durata medie de recuperare a creanțelor = cifra de afaceri / media creanțelor


totale
Tabel 2.5.
Nr. Elemente 2006 2007 2008
1. Active totale 310300 314500 256700
2. Active circulante 37650 59400 74500
3. Cifra de afaceri 364000 390600 546200
Nr.crt. Indicatori de gestiune
-zile-
1. Rotația activelor circulante 37 55 49

2. Rotația activului total 307 290 169

3. Durata medie de 16 21 28
recuperare a creanțelor

Rotația activelor circulante pune în evidență numărul de rotații al stocului de active


circulante ce au loc pentru realizarea volumului desfacerilor (cifra de afaceri). Cu cât
numărul de rotații este mai mare, cu atât activitatea societății este mai eficientă, deoarece,
cu acelați volum de active circulante, se poate realiza un volum mai mare de desfaceri de
mărfuri și implicit se poate realiza un profit mai mare. În cazul nostru societatea
înregistrează o valoare bună a acestui indicator în anul 2006. În anii următori societatea
realizează o rotație a activelor circulante în 21 și respectiv 28 de zile. Acest lucru se
datorează în principal unui ritm de creștere mai alert în ceea ce privește cifra de afaceri față
de ritmul de creștere al activelor circulante.
Rotația activului total reflectă gradul de reînoire a activului total prin cifra de
afaceri. Acesta în anul 2006 ne arată faptul că durata de rotație a activelor totale este una
destul de ridicată, activele totale rotindu-se în decursul unui an calendaristic de 1,17 ori. În
anul 2007 și în anul 2008 valoarea acestiu indicator s-a îmbunătățit datorită creșterii cifrei
de afaceri și rămânerii la un nivel relativ constant a activului imobilizat.
Valoarea minimă a acestui indicator, exprimat în rotații, este de 2 rotații în decursul
unui an.

IV. Indicatorii de structură

32
Ratele de structură financiară permit aprecierea structurii financiar-patrimoniale a
întreprinderii, respectiv a proporțiilor dintre diferitele elemente patrimoniale, precum și a
modului de finanțare a activității firmei.
a) Rata activelor imobilizate necorporale = imobilizări necorporale / active totale

b) Rata activelor imobilizate corporale = imobilizări corporale / active totale

c) Rata activelor circulante = active circulante / active totale

d) Rata stocurilor = stocuri / active totale

e) Rata creanțelor = creanțe / active totale

f) Rata disponibilităților bănești = dobânzi / active totale

g) Rata stabilității financiare = capital permanent / total pasiv

h) Rata de îndatorare globală = datorii totale / capital permanent

Tabel 2.7.
Nr.crt. Indicatori de structură(%) 2006 2007 2008
1. Rata activelor imobilizate 0 0 0
necorporale
2. Rata activelor circulante 87,85 81,11 70,9
3. Rata activelor circulante 12,14 18,91 29,02
4. Rata stocurilor 6,41 9,94 11,8
5. Rata creanțelor 5,09 5,72 11,14
6. Rata disponibilităților 0,61 2,89 0,62
bănești
7. Rata stabilității financiare 79,56 78,60 73,21
8. Rata de îndatorare globală 44,39 24,89 23,57

În ceea ce privește activele circulante, se observă că acestea, în 2006 reprezentau


12,14% din activele totale, iar în 2007 și în 2008 reprezentau 29,02% având o tendință de
creștere, ceea ce semnifică o creștere a ponderii activelor circulante prin devansarea de
către ritmul de creștere a activelor circulante a ritmului de creștere a activului total.
Rata stabilității financiare a scăzut atât în 2007 cât și în 2008 față de 2006 ceea ce
ne arată că s-a înregistrat o scădere a ponderii capitalului permanent în totalul surselor de
finanțare rezultând o scădere în mărimi relative a surselor stabile în raport cu sursele ciclice
sau temporare.
Gradul de îndatorare arata limita până la care firma este finanțată din alte surse
decât capitalurile proprii. Așadar, acesta indică măsura în care angajamentele sale pe
termen scurt, mediu și lung sunt garantate de capitalurile proprii ale întreprinderii.
Pe măsură ce nivelul îndatorării crește, are loc o scădere a cursului acțiunilor pe
piață. Băncile vor pretinde o rată a dobânzii mai ridicată care să le asigure o primă de risc
mai ridicată, urmând ca la un nivel de îndatorare considerat critic să întrerupă creditarea.
33
Totodată , creșterea îndatorării va diminua progresiv randamentul firmei, acționarii fiind
nevoiți să renunțe, într-o proporție mai însemnată, la dividende și să capitalizeze profitul ca
premisă a creșterii dividendului în viitor.
Se observă că rata îndatorării globale nu înregistrează un curs constant de creștere
sau descreștere. Astfel deși, în anul 2007 înregistrează o scădere de 19,5% față de anul
2006, în anul 2008 ea atinge valoarea de 32,57% cu 7,68% mai mult decât în anul
precedent.

V. Indicatorii de rentabilitate

Pentru analiza profitabilitatii unitatilor se utilizeaza un model de analiza-sistemul


DuPont-ce compara profitul obtinut de societate cu riscul si masoara performantele si
expunerea acesteia prin intermediul unui set de indicatori specifici, precum:

a) Rata rentabilitații economice arata capacitatea managementului întreprinderii


de a folosi resursele în scopul obținerii de profit16:

Rata rentabilității economice = profit brut / capital permanenet

b) Rata rentabilității financiare exprimă capacitatea unei firme de a genera un


rezultat pozitiv, apreciat drept rezultat al folosirii și care este destinat astfel compensării
acestor capitalurilor.

Rata rentabilității financiare = profit net / capital propriu

c) Rata rentabilității resurselor consumate = profit net / cheltuieli totale

d) Punctul critic al rentabilității = cheltuieli fixe totale ( 1- (cheltuieli variabile


totale/ cheltuieli fixe totale + cheltuieli variabile totale))

Tabel 2.7.
Nr. Elemente 2006 2007 2008
1. Capital propriu 214900 251900 193700
2. Capital permanent 247300 251900 193700
3. Cheltuieli totale, din care: 220700 312300 503400
- cheltuieli fixe - 143455 - 171765 - 266802
- cheltuieli variabile - 77245 - 140535 - 236598
4. Profit brut 143400 78800 49300
5. Profit net 143400 78800 35200
Nr.crt. Indicatori de rentabilitate
%
1. Rata rentabilității economice 72,3 36,15 31,4

16
Oprițescu, M., Popescu, J., Spulbăr, C., ”Monedă, credit, bănci”, Editura Sithec, Craiova, 2005

34
2. Rata rentabilității financiare 66,72 31,3 18,19

3. Rata rentabilității resurselor 65 25,23 9,8


consumate
4. Punctul critic al rentabilității -1,10 -2,41 -6,31

Rata rentabilității economice a scăzut în 2007 față de 2006 fiind influențată în mod
nefavorabil de scăderea profitului de exploatare și favorabil de scăderea datoriilor pe
termen lung.
Rata rentabilității financiare exprimă capacitatea unei firme de a genera un rezultat
net pozitiv, apreciat drept rezultat al folosirii capitalurilor(mai ales a capitalurilor proprii
ale întreprinderii) și care este destinat astfel recompensări acestor capitaluri 17. În ceea ce
privește S.C. Almo Construct S.R.L rentabilitatea financiară crește în cea mai mare parte pe
seama accelerării vitezei de rotație a activului total și într-o mică măsură pe seama
eficienței activității de exploatare.
Rata rentabilității resurselor consumate înregistrează aceeași evoluție ca și celelalte
rate analizate mai sus. Reducerea acestei rate este determinată atât de creșterea cheltuielilor
totale cât și de scăderea profitului net înregistrat.
Întreprinderea în cauză înregistrează un nivel al ratelor ce se înscrie în limite
normale ceea ce atestă o activitate eficientă a firmei.

V. Indicatori ai fondului de rulment

Analiza fondului de rulment este necerasă pentru a aprecia cât de consistentă este
lichiditatea îtreprinderii și, implicit, cât de consolidat este echilibrul financiar.

a) Fondul de rulment total exprimă surplusul de resurse permanente peste valoarea


activelor imobilizate, care folosește la finanțarea activelor circulante.

Fondul de rulment total = total active - active imobilizate

b) Fondul de rulment permanent = capital propriu total – împrumuturi și datorii


financiare (între 1-5 ani) – total active imobilizate

c) Fondul de rulment propriu = capital propriu total - total active imobilizate

d) Necesarul de finanțat = fond de rulment permanent + plăți restante – fond de


rulment propriu + pierderi neacoperite din exercițiile financiare anterioare

e) Gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu(%) = fond de


rulment propriu / fond de rulment total

f) Fondul de rulment net global = capitalul permanent - activele imobilizate

17
Bușe, L.,”Analiza economico-financiară a întreprinderii”, Editura Economică, București,2005

35
g) Trezoreria netă = fondul de rulment net global - necesarul de fond de rulment

Tabel 2.8.
Nr. Elemente 2006 2007 2008
1. Capital propriu 214900 251900 193600
2. Capital permanent 247200 251900 193600
3. Active totale 310300 314500 256700
- active imobilizate - 272700 - 255100 - 182200
- active circulante - 37700 - 59500 - 74500
4. Împrumuturi și datorii 32300 0 0
financiare pe termen
mediu și lung
5. Fond de rulment -25500 -3200 11400
Nr.crt. Indicatori ai fondului
de rulment
1. Fondul de rulment total 37700 59500 74500

2. Fondul de rulment -25500 -3200 11400


permanent
3. Fondul de rulment -57800 -3200 11400
propriu
4. Gradul de acoperire a 32300 0 0
activelor circulante cu
capital propriu
5. Necesarul de fond de -27200 -12400 9900
rulment
6. Fondul de rulment net -25500 -3200 11400
global
7. Trezoreria netă 1700 9200 1500

În anul 2006 fondul de rulment și fondul de rulment propriu înregistrează valori


negative, ceea ce reflectă faptul că o parte din resursele temporare au fost utilizate pentru
finanțarea unor nevoi permanente. Această situație indică o stare de dezechilibru financiar
care poate deveni critică sub aspectul nevoii de rambursare a datoriilor pe termen scurt,
care au asigurat finanțarea imobilizărilor înainte ca aceasta să intre în funcțiune și să-și
dovedească eficiența scontată prin degajarea unui surplus monetar din vânzări.
Pentru a face față obligațiilor scadente imediate întreprinderile trebuie să procure
lichidități, fie prin vânzarea unor active, fie prin încercarea de a obține din partea
creditorilor săi amânări la plată cu consecințe nefavorabile asupra credibilității din partea
partenerilor, fie va apela la noi împrumuturi diminuându-și astfel autonomia financiară.
În peroada următoare, respectiv în anul 2007, situația este în curs de îmbunătățire,
fodul de rulment înregistrând o creștere, dar rămânând în continuare negativ.

36
În anul 2008, existența fondului de rulment pozitiv reprezintă un semn bun,
întreprinderea tinzând spre starea de echilibru financiar.
Nevoia de fond de rulment înregistrează în anii 2006 și 2007 valori negative, ceea
ce semnifică un surplus de resurse temporare în raport cu necesitățile de finanțare ale
capitalurilor circulante. Asemenea situație poate fi apreciată favorabil dacă este rezultatul
accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai mari.
Dearece creditele furnizorilor sunt mai mari decât creditele clienților, nevoia de fond de
rulment negativă constituie o sursă temporară care nu trebuie finanțată, ci finanțează fondul
de rulmenr și trezoreria.
Nevoia de fond de rulment este principala componentă a echilibrului funcțional, a
cărei marime este dependentă de evoluția cifrei de afaceri.
În anul 2008 nevoia de fond de rulment este pozitivă ceea ce exprimă existența unui
surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de imobilizat. Această
situație evidențiază un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de o
parte, și exigibilitatea datoriilor pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor și
urgentarea plăților.
În același timp putem aprecia ca normală creșterea nevoii de finanțare a ciclului de
exploatare, ca o consecință directă a realizării unor stocuri materiale sporite atât din punct
de vedere fizic, funcție de obligațiile asumate prin contractele încheiate cu clienții, cât și
din punct de vedere valoric, funcție de evoluția prețurilor de aprovizionare a stocurilor.
Trezoreria este strâns legată de operațiunile financiare pe termen scurt realizate de
întreprindere. Expresie a desfășurării unei activități rentabile, trezoreria netă rezultă din
scăderea din nevoile de trezorerie a resurselor aferente18.
S.C. Almo Construct S.R.L prezintă o trezorerie netă pozitivă ceea ce denotă un
excedent de finanțare, respectiv o îmbunătățire a trezoreriei.

CONCLUZII

Menținerea echilibrului economico-financiar, care atestă starea de sănatate a firmei,


este condiționată de corelația dintre factorii de succes și cei care conduc spre faliment.
Printe factorii de succes pot fi enumerați: controlul cât mai strict al activității, stabilirea cu
claritate a obiectivelor pe termen scurt și lung, calitate și credibilitate în afaceri, personalul
pregătit.
Pentru asigurarea unei eficiențe ridicate în folosirea fondurilor și implicit, pentru
realizarea echilibrului financiar este necesară dimensionarea corectă a fondurilor în raport
cu nevoile reale ale firmei.
Fiecare întreprindere îşi proiectează echilibrul financiar prin bugetul de venituri şi
cheltuieli în strânsă corelare cu mărimile comandate de societate şi reflectate, sub multiple
18
Carte pentru examenul de licență 2008, Specializarea Finanțe-Bănci, Editura Sitech, Craiova

37
aspecte, prin nivelul planificat al unei diversificate game de indicatori economico-
financiari.
În acest context considerăm justificată aprecierea calităţii activităţii financiare nu
numai prin prisma asigurării cu fondurile băneşti necesare, a eficienţei utilizării lor, ci şi
prin prisma modului în care s-a reuşit, în condiţiile concrete ale activităţii – care adesea
diferă de cele avute în vedere la elaborarea planului – să se realizeze starea de echilibru
financiar, concomitent cu onorarea tuturor obligaţiilor asumate.
În actualele împrejurări ale producţiei sociale aspectul financiar al activităţii se
constituie ca o latură esenţială a existenţei firmei. În consecinţă atât eficienţa cât şi
echilibrul la nivel de întreprindere se impun a fi apreciate şi în termeni financiari.
Echilibrul financiar este o componentă a echilibrului economic, o formă particulară
de exprimare a acestuia, exercitând o acţiune retroactivă intensă asupra echilibrului
economic general. Echilibrul financiar al întreprinderii este, la rândul lui, o componentă a
echilibrului financiar macroeconomic, organic corelată cu celelalte componente.
Echilibrul financiar în calitatea sa de condiţie esenţială a utilizării optime a
fondurilor de producţie şi circulaţie, este o constantă nelipsită din orice raţionament sau
operaţiune financiară. Ecuaţiile de optimizare a rezultatelor financiare, rezolvarea
problemelor de stoc, alegerea variantelor optime de înfăptuire a investiţiilor, raţionalizarea
modalităţilor de efectuare a operaţiunilor de decontare cu terţii, perfecţionarea continuă a
sistemului informaţional, toate acestea presupun asigurarea şi menţinerea permanentă a
echilibrului financiar al întreprinderii. Asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii
începe încă din momentul efectuării planificării financiare şi continuă (prin permanenta
reechilibrare) în cursul execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli. Deşi obiectivul este
unul şi acelaşi – asigurarea echilibrului financiar – modalităţile de apreciere şi rezolvare a
acestui imperativ sunt diferite în cele două etape: plan şi execuţie.
Echilibrul financiar la nivel de întreprindere în cele două stări ale sale se exprimă
prin indicatori uşor cuantificabili. Astfel echilibrul structural se exprimă prin indicatorul
„solvabilitate”, iar echilibrul funcţional prin indicatorul „capacitate de plată”.
Prin solvabilitate înțelegem capacitatea unei întreprinderi de a face față obligațiilor
privind plata diferitelor sume bănești, în raport cu termenele stabilite.
Capacitatea de plată reflectă capacitatea întreprinderii de a onora la termen
obligațiile devenite scadente, pe seama disponibilităților proprii și împrumutate.
Echilibrul financiar există atunci când fondul de rulment permanent și necesarul de
fond de rulment au o valoare egală. Alte valori ale acestui indicator semnifică faptul că
societatea acoperă necesarul de finanțat pe termen lung și cu surse de finanțare curente, iar
necesarul de finanțat pe termen scurt și cu surse de finanțare stabile.
Fondul de rulment reprezintă totalitatea utilizărilor cu ciclu rapid de transformare
formate din valori realizabile pe termen scurt. Valoarea acestui indicator trebuie să fie egală
cu valoarea datoriilor pe termen scurt.
Nevoia de fond de rulment reprezintă valorile realizabile în termen scurt și stocurile
necesare a se transforma în lichiditate pentru a acoperi obligațiile curente. O valoare a
necesarului de fond de rulment diferită de 0 semnifică un excedent de utilizări de
exploatare peste obligațiile curente dacă este negativ și un deficit de utilizări de exploatare
dacă este pozitiv.

38
Trezoreria netă este diferența dintre fondul de rulment permanent și nevoia de fond
de rulment. O trezorerie netă pozitivă denotă un excedent de finanțare, respectiv o
îmbunătățire a trezoreriei.
În prezenta lucrare a fost efectuată o analiză a echilibrului financiar al unității
economice S.C. Almo Construct S.R.L utilizând metode de analiză clasice și moderne. Din
calculele concrete efectuate în studiul de caz se desprind mai multe concluzii.
În perioada analizată lichiditatea societății nu este satisfăcătoare, dar are tendința de
îmbunătățire. Principala cauză a menținerii unei lichidități slabe o reprezintă încetinirea
vitezei de rotație a activelor circulante datorată în exclusivitate creșterii soldului mediu al
activelor circulante într-un ritm superior celui de creștere al cifrei de afaceri. De asemenea
reducerea ratei rentabilității economice a influențat nefavorabil lichiditatea imediată. Din
analiza factorială a lichidității imediate s-a putut observa o ușoară îmbunătățire a acesteia
ca urmare a creșterii ponderii creanțelor și disponibilităților în totalul activelor și în egală
măsură de creșterea rotației obligațiilor. Analiza lichidității a fost completată cu studiul
ciclului conversiei numerarului, adică a intervalului de timp dintre angajarea cheltuielilor în
numerar ale firmei și ultima reîntoarcere a numerarului investit. Analiza efectuată în acest
sens pune în evidență un aspect negativ ce consecințe imediate asupra lichidității și anume
cerșterea perioadei de încasare a clienților șă reducerea celei de amânare a plăților.
Ratele solvabilității și capacitatea de plată indică existența capacității de rambursare
a obligațiilor pe care firma le are față de terți la scadență.
Din analiza bilanțului firmei se constată că între anii 2006 și 2007 nu a fost
asigurată marja de securitate a firmei sub forma fondului de rulment, ceea ce indică că o
parte a resurselor temporare au fost utilizate pentru pentru finanțarea unor nevoi
permanente. În anul 2008, fondul de rulment fiind pozitiv și necesarul de fond de rulment
nefiind finanțat integral din fondul de rulment degajă o trezorerie netă negativă.
Analiza bilanțului funcțional pune în evidență medalitățile de acoperire a stocurilor
de utilizări de către stocurile de resurse, adica modul de acoperire a nevoii de fond de
rulment pentru exploatare din fondul de rulment funcțional. Astfel în anul 2006 creditele
primite de la furnizori finanțează ciclul de exploatare și o parte a imobilizărilor. În anul
2007 doar 22% din aceste resurse sunt destinate finanțării nevoilor permenente deoarece s-a
acționat în direcția consolidării și sporirii resurselor permanente prin creșterea fondurilor
proprii, rezervelor și adăugarea le acestea a diferențelor din reevaluare. În concluzie, regula
echilibrului financiar funcțional nu a fost respectată la firma S.C. Almo Construct S.R.L.
Principalele măsuri care se impun pentru îmbunătățirea activității viitoare și
restabilirea echilibrului economico-financiar a firmei de exploatare și prelucrare a lemnului
S.C. Almo Construct S.R.L. sunt:
a) Accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante care va determina
îmbunătățirea lichidității. Căile de accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante sunt
variabile, ele fiind specifice fiecărei faze a procesului de producție: aprovizionare,
producție și vănzare.
În faza de aprovizionare principalele căi de accelerare a vitezei de rotație a activelor
circulante sunt:
- aprovizionarea cu materii prime și materiale să se realizeze de la sursele cele mai
apropiate și cu cheltuieli de transport cât mai mici;
- asigurarea unui stoc permanent de material lemnos și combustibil;

39
- reducerea pierderilor de materiale prin îmbunătațirea condițiilor de depozitare și păstrare a
lemnului, modernizarea operațiilor de încărcare-descărcare, precum și asigurarea securității
produselor finite.
În faza de producție principalele căi de accelerare sunt:
- perfecționarea procesului tehnologic prin abandonarea mijloacelor de producție
rudimentare;
- reducerea și chiar eliminarea întreruperilor neprevăzute de producție ca urmare a
prelungirii executării unor reparații;
- organizarea corespunzătoare a producției și muncii prin utilizarea tuturor capacităților de
producție și folosirea integrală a timpului de lucru;
-creșterea calității produselor din lemn oferite.
În stadiul vânzării, căile de accelerație a vitezei de rotație a activelor circulante sunt:
- închiderea contractelor de livrare a producției, cantități, dimensiuni ți termene bine
stabilite;
- urmărirea operativă și sistematină a modului în care sunt respectate caluzele contractuale;
-urmărirea încasării sumelor în curs de decontare și aplicarea de sancțiuni economice și
financiare în cazul nerespectării clauzelor contractuale;
b) Reducerea ciclului de conversie a numerarului prin:
- reducerea perioadei de încasare a clienților care se poate realiza prin urgentarea plăților;
- reducerea perioadei de conversie a stocurilor care se poate realiza prin metodele amintite
mai sus;
- prelungirea perioadei de amânare a plăților. Furnizorii de material lemnos cer să fie plătiți
la cumpărarea parchetului și nu după exploatarea lui.
c) O atentie deosebită trebuie acordată personalului firmei prin reducerea pierderilor
de timp în cadrul zilei de muncă, întărirea ordinii și disciplinei pe durata programului de
lucru, angajarea unor cheltuieli suplimentare pentru calificarea personalului și nu în ultinul
rând îmbunătățirea condițiilor de muncă. Sunt indicate măsurile de stimularea personalului
prin creșterea salariilor și acordarea de sporuri suplimentare pentru condițiile grele de
muncă.
d) Deoarece activitatea de exploatare și prelucrare a lemnului necesită un proces
tehnologic complex, conducerea firmei trebuie să acorde o atenție deosebită asigurării și
eficienței mijloacelor fixe prin întreținerea permanentă și efectuarea unor reparații
sistematice a mijloacelor fixe astfel:
- executarea lucrărilor de control și menținere a utilajelor la fiecare schimb de lucru de
catre personalul din întreținere;
- chiar dacă firma are un atelier de întreținere și reparații la anumite intervale de timp este
necesară efectuarea reparațiilor periodice a utilajelor care nu pot fi transportate de la locul
instalării acestora.
Se poate concluziona că echilibrul financiar al firmei S.C. Almo Construct S.R.L.
nu a fost realizat pe perioada analizată, principala cauză fiind necorelarea creanțelor ci
obligațiile, dar pe ansamblu situația financiară a societății poate fi considerată
satisfăcătoare. Firma poate fi în continuare viabilă dacă obține de la bănci credite pe termen
scurt. Perspectivele sale de creștere economică sunt încurajatoare deoarece cifra de afaceri,
înregistrază o creștere importantă între anii 2006-2008 și se preconizează o creștere și mai
mare în perioada următoare ca urmare a exporturilor.

40
În absența unei industrii solide a mobilei, lemnul exploatat de firmele românești ia
cel mai des calea exporturilor, mai ales sub formă de cherestea. Din acest motiv statul ar
trebui să ia masuri penru stimularea industriei prelucrătoare a lemnului prin acordarea de
facilități fiscale firmelor care produc și exportă mobilă. De asemenea trebuie acordată o
importanță deosebită de către stat protecției pădurilor forestiere. Fondul forestier al
României deține aproape 27% din suprafața țării. Această cifră arată bogățiile naturale
forestiere ale României care nu se limitează doar la materiile prime pe care le oferă
pădurile, ci și la peisajele rurale care ar putea constitui surse de câștig pentru firmele de
turism.

Nr.crt. Autori Lucrare

1. Berceanu D. Deciziile financiare ale firmei, Editura


Universitaria, Craiova, 2007
2. Berceanu D. Finanţele întreprinderii, Editura Logos , Bucureşti,

41
1995
3. Bran P. Finanţele întreprinderii, Editura Economică,
Bucureşti, 1999
4. Bușe, L. Analiza economico-financiară a întreprinderii,
Editura Economică, București,2005
5. Cristea, M. Gestiune și contabilitate bancară, Editura
PrintXpert, Craiova, 2007
6. Drăcea, M., Ciurezu, T. Buget și Trezorerie publică, Editura Universitaria
Craiova,2007
7. Galbraith, J.K. Stiința economică și interesul public, Editura
Politică, București,1982
8. Oprițescu, M., Monedă, credit, bănci, Editura Sithec, Craiova,2005
Popescu,J., Spulbăr C.
9. Pîrvu, G. Macroeconomie, Editura Sitech, Craiova, 2007

10. Popescu,S., Oprişan,R. Echilibrul financiar al întreprinderii, Buletin Ec.


Legislativ nr.4, 2002
11. Sichigea N., Giurcă Gestinea financiară a întreprinderii, Editura
Vasilescu, L. Universitaria, Craiova, 2007
12. Spulbăr C. Management bancar, Editura Sitech, Craiova, 2008

13. Stancu I. Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 2002

14. Vintilă,G. Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura


Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
15. xxx Carte pentru examenul de licență 2008,
Specializarea Finanțe-Bănci, Editura Sitech Craiova
16. xxx O.U.G. nr.146/2002 privind formarea și utilizarea
resurselor derulate prin trezoreria statului, M.Of.
nr.824/14.11.2002
17. xxx www.ase.ro

BIBLIOGRAFIE

42

S-ar putea să vă placă și