Sunteți pe pagina 1din 3

„Biserica Adventistă de Ziua a 7-a”

Pr. conf. dr. Radu Petre Mureșan

Originile mişcării adventiste sunt legate de mişcarea milerită care s-a dezvoltat în America
în anii 1830, în contextul unei mari revigorări a aşteptărilor apocaliptice. William Miller (1782-
1848), un predicator baptist profețise că sfârșitul lumii va avea în loc în 1843, apoi în 1844,
reușind să atragă un număr mare de adepți. După „Marea Dezamăgire” din 1844, o parte a
mileriţilor a refuzat să accepte eşecul calculelor. Ei au susţinut că în 1844 s-a produs ceva foarte
important, dar nu pe pământ, ci în cer, și anume că Hristos a intrat în camera a doua a
„Sanctuarului ceresc”, în Sfânta Sfintelor. Această teză a fost acceptată de un grup de mileriţi
în frunte cu James White şi Joseph Bates. În acest context, tânăra Hellen Gould Harmon (1827-
1915), începe să aibă primele ei viziuni despre poporul ales, a doua venire a Domnului şi Noul
Ierusalim, viziuni care au încurajat grupul de mileriți și au dus la formarea mișcării adventiste.
În jurul anului 1863, adventiştii au creat o organizaţie care îşi avea cartierul general în Battle
Creek, Michigan. Treptat, au început să se construiască primele instituţii: edituri pentru
răspândirea mesajului lor, şcoli şi colegii pentru instruirea predicatorilor, şcoli şi facultăţi de
medicină cu orientare pe tratamente naturiste ne-medicamentoase şi mâncare vegetariană, toate
puse în slujba răspândiriimesajului că „sfârşitul se apropie”. În 1903 sediul central s-a mutat la
Washington DC.
Deși învățăturile adventiste provin în mare parte din protestantismul conservator, există și
elemente care-i deosebesc de protestanţi: credinţa în întoarcerea iminentă a lui Hristos,
respectarea zilei de sâmbătă, învăţătura despre „judecata investigativă” şi un mare accent pe
„stilul de viaţă sănătos”. La acestea se adaugă credinţa că „darul profeţiei” s-a manifestat prin
Hellen G. White care urmează să tălmăcească canonul biblic până la sfârşitul istoriei.
Adventiştii consideră că, aşa cum Dumnezeu a dăruit darul profetic Sfântului Ioan Botezătorul
pentru a anunţa prima venire a Domnului, tot astfel, în vremurile din urmă, va trimite din nou
darul profetic, astfel încât fiecare credincios să se poată pregăti pentru a întâmpina pe
Mântuitorul.
Hellen G. White a elaborat o eshatologie care acorda o atenţie specială evenimentelor
legate de a doua venire a Domnului. Un rol important în scenariul apocaliptic urmau să-l joace
Satan (balaurul din Apocalipsă) şi „aghiotanţii lui”, Biserica Romano-Catolică, Protestantismul
apostat, adică Bisericile Protestante şi membrii lor care nu au acceptat mesajul advent, precum
și Statele Unite. Toţi aceştia urmau să-i persecute pe adventiştii loiali, mai întâi în America,
apoi în întreaga lume. Eshatologia ei s-a conturat într-o formă definitivă în lucrarea The Great
Controversy between God and Satan, care urma să inspire deopotrivă frică şi speranţă
adventiştilor. Lucrarea accentua faptul că adventiştii sunt rămăşiţa credincioasă a lui Dumnezeu, o
minoritate care în timpurile din urmă va rămâne creştină, în condiţiile în care toţi creştinii se
vor acomoda lumii seculare. Adventismul va fi refugiul adevăraţilor credincioşi în zilele din
urmă. Această înţelegere cerea, mai înainte de toate ca „Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”
să se menţină şi să-şi îndeplinească rolul ei vital, și anume propovăduirea sfârşitului lumii.
„Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea” învaţă ca la a doua venire a lui Hristos, drepţii
care vor fi înviaţi şi cei care se vor afla pe pământ vor fi răpiţi la cer şi vor domni acolo cu
Hristos 1000 de ani. Păcătoşii vor fi nimiciţi de slava prezenţei lui Hristos. Este vorba de
Judecata milenială post-adventă care priveşte „lumea”, dar şi pe îngerii răi. La sfârşitul
mileniului va avea loc întoarcerea lui Hristos pe pământ, împreună cu sfinţii; a doua înviere, a
celor necredincioşi, care va fi o înviere spre judecată, eliberarea lui Satan; distrugerea celor
păcătoşi. După această distrugere a răului, Dumnezeu va creea un cer şi un pământ nou în care
vor locui drepţii lui Dumnezeu.
Intrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc este o învăţătură de bază în eshatologia adventistă.
Adventiştii cred că, după Înălţare, Hristos a inaugurat activitatea Sa preoţească în ceruri şi
numai în urma acestei activități credincioşii se bucură de roadele morţii Sale pe cruce.
Adventiștii cred că Hristos îndeplineşte în sanctuarul ceresc o curăţire care este tipologic
echivalentă cu lucrarea marelui preot în Ziua Curăţirii. Această învăţătură se bazează pe textele
din Epistola către Evrei, care arată dimensiunea arhierească a slujirii lui Hristos, precum și pe
profețiile cuprinse în Cartea Apocalipsei şi în Cartea lui Daniel. Pe baza unor calcule biblice
complicate, adventiștii consideră că momentul de la care Mesia a început lucrarea finală de
curăţire în locaşurile cereşti este anul 1844 d.Hr. Doctrina preoţiei lui Hristos, împreună cu inter-
pretarea profetică a textelor de la Daniel furnizează „Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea” o
identitate istorică. Adventiştii văd mişcarea lor nu ca pe un accident istoric, ci ca pe rezultatul
intervenţiei speciale a lui Dumnezu în problemele umanităţii.
Adventiştii cred că Sabatul va fi marele test de loialitate la sfârşitul vremurilor. El va fi
linia de separaţie între cei care-i slujesc lui Dumnezeu şi cei care nu-i slujesc. Adventiştii
pretind că la începutul creştinismului nu exista decât o Duminică anuală care comemora
Învierea şi că duminica a înlocuit sabatul începând cu secolul al IV-lea. Adventiştii au
împrumutat această credinţă de la Baptiştii de Ziua a Şaptea, primul grup neo-protestant care a
respectat sâmbăta în Lumea Nouă-America. Joseph Bates (1792-1872), un important lider
milerit, a contribuit la răspândirea acestei doctrine, prin numeroase scrieri. Hellen G. White a
fost convinsă de argumentele lui Joseph Bates şi în anul în anul 1846 a început să respecte
sabatul. În anul următor, ea avea prima viziune despre sabat, dar abia după 1850 problema
respectării sabatului a fost deplin clarificată la adventişti.
Întârzierea Parusiei este o problemă reală cu care se confruntă „Biserica Adventistă de ziua
a 7-a”. Deoarece au trecut mai multe generaţii de adventişti care au sperat să vadă a doua venire,
se caută argumente pentru a explica întârzierea Parusiei. Până astăzi, liderii „Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea” oscilează între două explicaţii. Pe de o parte întârzierea este
cauzată de faptul că adepţii „Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea” nu sunt încă pregătiţi
pentru acele evenimente, deci nu au ajuns la nivelul moral pe care-L cere Dumnezeu; pe de altă
parte, nu a fost predicată Evanghelia la toată lumea, aşa cum a propovăduit Hristos, deci
activitatea lor de prozelitism nu şi-a atins încă scopul.
De multe ori, în dorința de a grăbi venirea adventului se ajunge la o contestare a conducerii
şi chiar a învăţăturilor „Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea”. În 1976, teologul adventist
Ronald L. Numbers a argumentat că sfaturile medicale ale Hellenei G. White aveau o origine
mai mult umană decât divină. În 1982, un alt adventist, Walter T. Rea denunţă plagiatul pe scară
largă în lucrările Hellenei G. White, lucrări despre care adventiştii afirmă că au fost scrise sub
inspiraţie divină. A urmat o controversă majoră generată de un important teolog adventist,
Desmond Ford care a atacat învăţătura „Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea” despre
sanctuarul ceresc şi despre judecata pre-adventă.
În ciuda credinţei lor că „sfârşitul lumii este aproape”, adventiştii tind să prindă rădăcini şi
mai adânci în societate, prin aceasta luptând pentru întârzierea apocalipsei. Aceasta nu
înseamnă că adventiştii au abandonat asteptările eshatologice. Ei continuă să creadă că Iisus se
va întoarce curând, şi că totul se va întâmpla după scenariul prezis de Hellen G. White. Această
aşteptare intensă a sfârşitului a atras numeroşi adepţi care au redescoperit entuziasmul primei
generaţii de membri şi s-au angajat cu fervoare în prozelitism. „Biserica Adventistă de Ziua a
Şaptea” a învăţat însă lecţia din 1844 şi nu a mai fixat niciodată un termen precis pentru a doua
venire a Domului, acest lucru devenind apanajul grupărilor care s-au separat de ea de-a lungul
timpului.
BIBLIOGRAFIE
Achimescu, Prof. dr. Nicolae, Noile Mişcări religioase, Editura Limes, 2004
Borowik, Irena, Grzgorz, Babibski, New Religious Phenomena in Central and Eastern Europe,
Krakow, 1995
Cloșca, Pr. dr. Ciprian, Ortodoxia și Noile Mișcări Religioase, Editura Lumen, 2009
David, diac. prof. dr. Petre I., Invazia sectelor asupra creştinismului secularizat şi
intensificarea prozelitismului neopăgân în România, după decembrie 1989, Bucure;ti,
Constanța, vol. I-III, 1997-2000;
Felea, Preot Ilarion, Ereticii și rătăcirile lor doctrinare, România Creștină, 1999
Fournier, Anne et Catherine Picard, Sectes, démocratie, mondialisation, PUF, 2002 (Ediție în
limba română Secte, democrație și mondializare, București, 2006)
Ingemar, Lenden, The Last Trump. An historico-genetical study of some important chapters in
the making and development of the Seventh-Day Adventist Church, Las Vegas, NV: Peter
Introvigne, Massimo and Gordon Melton (ed.), Pour en finir avec les sectes. Le débat sur le
rapport de la commission parlementaire, Paris: Dervy, 1996
Lawson, Ronald, Seventh-Day Adventist Responses to Branch Davidian Notoriety. Patterns of
Diversity within a Sect Reducing Tension with Society, “Journal for the Scientific Study of
Religion” nr.34/1995, p. 323-341;
Miller, Thimoty, When Prophets die. The postcharismatic Fate of New religiosu Movements,
State University of New York Press, 1991
Mureșan, Pr. lect. dr. Radu Petre, Atitudinea Bisericilor Tradiționale Europene față de
prozelitismul advent. Impactul în societatea contemporană, Editura Cartea Ortodoxă,
Alexandria, 2012Lang
Pearson, Michael, Millenial Dreams and Moral Dilemmas. Seventh-Day Adventism and
Contemporary Ethics, Cambridge, UK: Cambridge University Press, 1990;
Petraru, Pr. prof. dr. Gheorghe, Ortodoxie și prozelitism, Editura Trinitas, 2000
Petraru, Pr. prof. dr. Gheorghe, Secte neoprotestante și Noi Mișcări Religioase în România,
Iași, 2006
Vance, Laura, Seventh-day Adventism in Crisis. Gender and Sectarian in an Emerging Religion,
Chicago 1999
Walter Ralston Martin, The Kingdom of Cults, Mineapolis, 1977 (ediție în limba română
Împărăția cultelor eretice, Oradea, Editura Cartea Creștinăz, 2001)

S-ar putea să vă placă și