Compuşi utilizaţi în terapia fotodinamică

Terapia fotodinamică funcţionează pe următorul principiu: se introduce în celulă o

substanţă capabilă să absoarbă radiaţie luminoasă, numită sensibilizator, care ulterior este
activată cu ajutorul radiaţiei laser. Sensibilizatorul trebuie să absoarbă intens (de
preferinţă) radiaţia din zona roşie a spectrului vizibil (700 - 800 nm), coeficientul de
extincţie având valori de s = 103-105 M-1cm-1, deoarece radiaţiile cu lungimea de undă
mai mare penetrează ţesuturile mai adânc decât radiaţia de lungime de undă mai scurtă,
care posedă o energie mai mare. Lumina poate fi furnizată în celulă şi prin catetere, astfel
că terapia fotodinamică nu este limitată doar la tratamentul cancerului pielii (extern).
Substanţa numită sensibilizator este excitată la o stare de triplet şi transferă ulterior
energie unui substrat organic sau moleculei de oxigen; din ultimul se formează specia
singlet, reactivă şi citotoxică, 1O2, cu t1/2= 6 µs în soluţie apoasă, care provoacă necroza
tumorii.
Studiile mecanistice au propus, la nivel molecular, două tipuri de mecanisme.
Mecanismul de tip I este radicalic, implicând existenţa unei stări excitate a
fotosensibilizatorului (S*), obţinută prin absorbţia radiaţiei luminoase de către molecula
acestuia (S):

O variantă a acestui mecanism implică şi generarea unei specii de tip superoxid,

care participă ulterior în alte reacţii, de exemplu de tip Fenton:
 A doua variantă de mecanism implică un transfer energetic de la tripletul excitat al
fotosensibilizatorului către molecula de oxigen; se generează astfel o specie de oxigen
singlet, foarte reactivă:

În procesul terapiei fotodinamice se consideră că mecanismul predominant este cel

de tip II; pornind de la această presupunere s-au elaborat fotosensibilizatorii de generaţia
a-II-a.
O dovadă a existenţei speciei reactive de oxigen sunt reacţiile în care este necesară
acţiunea acestuia asupra unui compus organic; pentru obţinerea lO2 se utilizează un
amestec de fotosensibilizator (Zn(II)-tetrafenilporfirină) şi oxigen molecular, care este
supus acţiunii radiaţiei luminoase si generează specia singlet de oxigen:

În sistemele biologice este mult mai dificil de evidenţiat participarea moleculei

reactive de oxigen, acesta fiind captat de varietatea de biomolecule prezente în ţesuturi;

reacţiile au loc foarte rapid cu lipidele nesaturate sau cu catenele laterale ale anumitor α-
aminoacizi (triptofan, tirozină) din structura proteinelor. Aceste reacţii sunt foarte
importante, deoarece proteinele sunt constituenţi importanţi ai membranelor celulei şi ale
organitelor celulare, iar afectarea acestora duce la moartea celulei.
Un complex metalic al ftalocianinelor este utilizat sub denumirea de PHOTOSENS,
deşi statutul său legal nu este foarte clar. Structura sa este prezentată în figura 54; este
solubil în apă şi prezintă o absorbţie foarte intensă în zona roşie a spectrului (γ max = 680
nm). A fost utilizat în tratamentul cancerului de sân, piele şi orofaringial, cu rezultate
promiţătoare.
 O clasă importantă de complecşi metalici este cea a derivaţilor de porfirine. O
caracteristică foarte importantă a acestor tip de complecşi este viteza de eliminare a
ionului metalic din moleculă, uşurinţa cu care are loc reacţia de demetalare în condiţii de
pH acid având o mare importanţă practică. în urma studiilor efectuate pe metaloporfirine
derivate de la cationi di- şi monovalenţi s-a stabilit următoarea serie de stabilitate:
Pt > Pd > Ni > Co > Ag 11 > Cu > Zn > Mg > Cd > Sn > Li > Na > Ba > K > Ag 1

Figura 1. PHOTOSENS (complex al aluminiului cu un derivat sulfonat de ftalocianină).

Administrarea acestor compuşi se poate face pe cale intravenoasă; datorită
insolubilităţii în apă; s-au elaborat formulări hidrofobe, care să aibă o capacitate
mare de penetrare prin membranele biologice. Este necesară utilizarea unui
transportor biocompatibil, care să conţină o suspensie stabilă până în punctul în care
sistemul de transport natural (albumine, lipoproteine) va prelua substanţa respectivă.

Bibliografie:

1. M. J Clarke, Coord. Chem. Rev., 236, 2003

2. J. D . KELLY, A.M . Forster, B. Higley et al, Technetium – 99m- tetrofosmin as
a new radiopharmaceutical for myocardial perfusion imagining , J. Nucl., 34,
1993
3. Radulescu Marius, “Materiale si compusi anorganici pentru medicina” , Ed.
Printeh, 2009