Sunteți pe pagina 1din 9

POPRIREA

- MODALITATE DE EXECUTARE SILITĂ -

Executarea silită reprezintă ultima fază a procesului civil şi una din formele de manifestare a
acţiunii civile. Putem defini executarea silită ca fiind acea fază a procesului civil în cadrul căreia
creditorul îşi poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu, prin
constrângerea patrimonială a debitorului.
Scopul executării silite este tocmai acela de a face posibilă realizarea efectivă a dreptului
subiectiv şi în cazurile de împotrivire a debitorului la îndeplinirea obligaţiei cuprinse într-un titlu
executoriu.
Executarea silită prezintă o importanţă deosebită pentru creditor, întrucât reprezintă ultima cale
de valorificare a dreptului în caz de opunere din partea debitorului. Această fază a procesului civil nu
este lipsită de importanţă nici pe planul mai general al dreptului obiectiv.
Poprirea este acea formă de executare prin care creditorul urmăreşte sumele de bani sau
efectele pe care o terţă persoană le datorează debitorului urmărit şi constă în indisponibilizarea
acelor sume sau efecte în mâinile terţului, debitor al datornicului urmărit, şi în obligarea lui să le
plătească direct creditorului urmaritor .
Poprirea reprezintă o formă de executare silită indirectă prin care se valorifică sumele de
bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale, urmăribile, datorate debitorului
urmărit de către o terţă persoană, creditorul subrogându-se în mod condiţionat şi provizoriu în
drepturile acestuia din urmă.
Poprirea, ca modalitate de executare silită, prezintă o serie de avantaje, în sensul că
aceasta se realizează prin intermediul unei proceduri ce conferă rapiditate în recuperarea
creanţelor, iar riscurile creditorului în cadrul acestei proceduri sunt mult mai reduse decât în
cazul celorlalte forme de executare silită indirectă. În acelaşi timp, în poprire poate interveni mai
rar reaua-credinţă a debitorului, întrucât procedura acordă terţului poprit posibilitatea de a plăti
direct creditorului, iar terţul poprit nu are nici un interes practic de a se opune la această
executare silită.
Procedura popririi permite creditorului să-şi realizeze creanţa direct de la persoana care
este datornic al debitorului (terţul poprit); ea este mult mai sigură în efectul ei şi mai lesnicioasă
în formele sale, decât dacă creditorul ar fi fost obligat să aştepte mai întâi ca terţul să plătească
debitorului său şi abia apoi să-l urmărească pe acesta pentru plată.

1
Fundamentul popririi constă nu numai în dreptul de gaj general creditorilor asupra
patrimoniului debitorului (ca pentru celelalte forme de executare silită indirectă), ci şi în mijlocul
procedural pus la îndemâna creditorilor de catre aşa numita "acţiune oblică" (acel tip de acţiune
civilă prin care creditorul chirografar exercită în numele debitorului său, subrogându-se lui,
drepturile şi acţiunile patrimoniale a căror exercitare acesta o neglijează sau o refuză).
În cadrul unei popriri se regăsesc trei raporturi juridice distincte. Două dintre aceste
raporturi juridice sunt raporturi de creanţă de drept substanţial, care preced înfiinţarea poprii,
fiind vorba despre raportul juridic dintre organul fiscal şi contribuabil, din care ia naştere creanţa
fiscală, şi raportul juridic dintre debitorul urmărit şi terţul poprit, care se caracterizează prin
faptul că terţul este dator faţă de debitorul urmărit. Cel de-al treilea raport juridic care rezultă
dintr-o poprire are un caracter particular, prin faptul că el nu precede raportul execuţional, ci
acesta ia naştere doar în cadrul procedurii de poprire, formându-se deci în baza unui act
procedural, şi nu a unui act de drept substanţial. Astfel, prin adresa de înfiinţare a popririi ia
naştere raportul juridic de creanţă dintre creditorul urmăritor şi terţul poprit, prin care acesta din
urmă va trebui să plătească sumele datorate debitorului, în limitele acoperirii creanţei pentru care
s-a înfiinţat poprirea, direct în mâinile creditorului urmăritor.
Cele trei raporturi juridice arătate mai sus reprezintă, în fapt, esenţa unei proceduri de
poprire, care nu poate exista decât în prezenţa acestor trei raporturi juridice, fiind indiferent
numărul de persone implicate în această procedură (care pot fi şi două sau chiar mai multe de
trei).
Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului interesat. Legea nu cuprinde dispoziţii cu privire la
elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de poprire. În aceste condiţii, devin aplicabile
dispoziţiile art. 82-84 Cod de procedură civilă, care constituie dreptul comun în materie. Precizarea
sumei pentru care se solicită înfiinţarea popririi constituie un element esenţial al cererii. Legea
determină şi competenţa de soluţionare a cererii de poprire.
Poprirea începe prin operaţiunea de blocare a sumei cuvenite datornicului în mâinile
debitorului acestuia, care, din momentul înştiinţării despre poprire, devine terţ poprit, poprirea
putând fi folosită şi ca o simplă dar foarte eficientă măsură de asigurare, pentru a indisponibiliza
suma de bani datorată, până în momentul în care creditorul va obţine împotriva debitorului său
un titlu executoriu, în temeiul căruia va putea pretinde de la terţul poprit să-i plătească direct
suma blocată. Poprirea poate fi folosită nu numai în cazul în care debitorul este o persoană fizică,
ci şi în cazul în care acesta are calitatea de persoană juridică. Vocaţia de a deveni parte într-un
raport juridic de poprire are un caracter general, căci nimeni nu se poate sustrage, în principiu, de
la această procedură.

2
Legea determină şi competenţa de soluţionare a cererii de poprire. Potrivit art. 453 alin. 1, Cod
de procedură civilă, poprirea se înfiinţează „de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul
debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit”.
De la această regulă există o excepţie în cazul popririi pentru sumele datorate cu titlu de
obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de
despăgubiri pentru pagubele cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii,
când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de
debitor. În acest caz, poprirea se dispune din oficiu de către instanţa de fond, conform art. 453 alin. 2,
Cod de procedură civilă. Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o copie
certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane, înştiinţându-se totodată şi
debitorul despre măsura luată (art. 454 alin. 1, Cod de procedură civilă).
Înfiinţarea popririi - constă în dispoziţia dată de executorul judecătoresc, terţului debitor
al datornicului, să nu plătească acestuia suma urmarită şi să o ţină la dispoziţia executorului sau a
unui alt organ care a înfiinţat-o. Pentru înfiinţarea popririi, creditorul trebuie să facă o cerere de
poprire, cerere care poate fi făcută şi de un creditor al titularului titlului executoriu sau de
procuror. Este recomandabil ca în cerere să se solicite nu numai înfiinţarea popririi, ci şi fixarea
termenului de validare.
Înfiinţarea popririi nu trebuie să fie precedată de înştiinţarea debitorului sau a terţului
poprit, măsura de blocare fiind urgentă si legată de elementul surpriză, lucru necesar pentru a se
evita plăti către debitor sau din dispoziţia lui către alte persoane .
În adresa de poprire se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine terţ poprit,
interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i le datorează ori pe
care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută
silit. În adresa de înfiinţare a popririi, se va indica numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori,
pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi codul de identificare fiscală.
Adresa de înfiinţare a popririi trebuie să cuprindă:
- denumirea şi sediul organului de executare;
- numărul şi data emiterii;
- denumirea şi sediul sau numele, prenumele şi domiciliul terţului poprit;
- temeiul legal al executării silite prin poprire;
- datele de identificare ale debitorului;
- numărul şi data titlului executoriu, precum şi organul emitent;
- natura creanţei fiscale;

3
- cuantumul creanţei fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea, când acesta este mai mic
decât cel evidenţiat în titlul executoriu, ca urmare a stingerii parţiale a debitului;
- contul în care urmează a se vira suma reţinută;
- semnătura şi ştampila organului de executare.
În lipsa oricăruia dintre elementele arătate mai sus, care sunt absolute necesare pentru
legarea raportului juridic de poprire, adresa de poprire este informă, motiv pentru care aceasta nu
poate fi executată de terţul poprit.
Efectul acestei adrese va fi cel de indisponibilizare, terţul poprit având interdicţia de a
plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i le datorează ori pe care i le
va datora, acestea declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea creanţei fiscale ce
se execută. Despre înfiinţarea popririi va trebui înştiinţat şi debitorul. Dacă anterior acesteia a
fost înfiinţată poprirea asigurătorie, aceasta devine executorie prin comunicarea copiei certificate
de pe titlul executoriu făcută terţului poprit şi înştiinţarea debitorului despre aceasta.
Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul
poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât şi ora primirii adresei
de înfiinţare.
Obligaţiile terţului poprit nu intră în funcţiune odată cu comunicarea adresei de poprire. De
aceea legea instituie şi unele termene în acest scop. Potrivit art. 456 alin. 1 din Codul de procedură
civilă „în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în
viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat:
- să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite
şi să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1;
- să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia, în cazul popririlor prevăzute de art.
453 alin. 2. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la
reşedinţa indicată, cheltuielile de trimitere fi ind în sarcina debitorului”.
Înfiinţarea popririi se dispune în aceleaşi condiţii şi în cazul debitorului titular de conturi
bancare.
Potrivit art. 454 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în cazul în care poprirea a fost
înfiinţată ca măsură asigurătorie şi nu a fost desfiinţată până la obţinerea titlului executoriu, se va
comunica terţului poprit copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligaţiilor sale.
După înfiinţarea popririi, terţul poprit este răspunzător de orice plăţi efectuate de el
împotriva dispoziţiilor de indisponibilizare ordonate de executorul judecătoresc. Prin urmare, o atare
plată nu este opozabilă creditorului popritor, fapt pentru care acesta va putea obţine din nou
obligarea terţului. Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale va înceta

4
dacă debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, întreaga valoare a creanţei la dispoziţia
creditorului urmăritor.
O reglementare aparte este consacrată în art. 455 din Codul de procedură civilă cu privire la
situaţiile în care, ulterior înfiinţării popririi de instanţă, în condiţiile art. 453 alin. 2 din Codul de
procedură civilă, debitorul îşi schimbă domiciliul sau părăseşte unitatea la care era angajat. În acest
sens, art. 455 alin. 1 Cod de procedură civilă, dispune că poprirea rămâne în fiinţă şi atunci când
debitorul îşi schimbă locul de muncă sau este pensionat.
Eliberarea şi distribuirea sumei constituie, în principiu, ultima fază procedurală de
valorificare a creanţei în cazul popririi. Eliberarea şi distribuirea sumei de bani consemnate se face de
executorul judecătoresc, dar numai după împlinirea termenului de 15 zile de la primirea dovezii de
consemnare a acestei sume, conform art. 458 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În cazul în care sunt înfiinţate mai multe popriri şi sumele cuvenite creditorilor depăşesc
suma urmăribilă din veniturile debitorului, terţul poprit va reţine şi consemna suma urmăribilă şi va
depune dovada consemnării la executorul judecătoresc. În acest caz, distribuirea sumei se face
potrivit dispoziţiilor generale în această materie cuprinse în art. 562-571 Cod de procedură civilă.
Despre eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, executorul judecătoresc va
întocmi de îndată un proces-verbal, care se va semna de persoanele interesate care sunt prezente.
Obiecţiile formulate de persoanele nemulţumite de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea
sumei rezultate din executare se consemnează de executorul judecătoresc în procesul-verbal anterior
menţionat. Împotriva acestui proces-verbal se poate face contestaţie de către persoana nemulţumită,
în termen de 3 zile. Contestaţia suspendă de drept eliberarea sau, după caz, distribuirea sumei.
Potrivit art. 460 alin. 1 Cod de procedură civilă: „Dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte
obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, inclusiv în cazul în care, în loc să
consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de
executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească
suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi”.
Din acest articol rezultă, în primul rând, că legea îi atribuie nu numai creditorului şi
debitorului, ci şi organului de executare dreptul de a solicita validarea popririi. Legitimarea procesuală este
însă acordată părţilor menţionate numai în ipoteza în care „terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte
obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi”.
Validarea constă în verificarea condiţiilor legale pentru obligarea directă, pe cale
judecătorească, a terţului poprit faţă de creditorul popritor. În instanţa de validare se citează toate
părţile interesate în validare, respectiv creditorul popritor, debitorul poprit şi terţul poprit. În instanţa

5
de validare creditorul urmăritor va trebui să facă dovezi corespunzătoare privitoare la existenţa
raportului de creanţă dintre el şi debitorul poprit, precum şi la raportul de creanţă dintre debitorul
său şi terţul poprit. În baza principiilor dreptului comun, terţul poprit poate fi chemat la interogatoriu. În
instanţa de validare, terţul poprit recunoaşte cel mai adesea existenţa raportului obligaţional dintre el
şi debitorul poprit.
În instanţa de validare nu se vor putea admite acele excepţii sau apărări care pun în discuţie
fondul dreptului, adică tocmai legalitatea sau temeinicia hotărârii puse în executare, căci o asemenea
decizie se bucură de autoritate de lucru judecat.
Asupra validării, instanţa se pronunţă printr-o hotărâre de respingere a cererii sau printr-o
hotărâre de validare a popririi. Respingerea cererii are ca efect, desfiinţarea popririi şi
imposibilitatea continuării urmăririi silite. În cazul admiterii cererii instanţa va valida poprirea şi-l va
obliga pe terţul poprit să plătească suma poprită creditorului popritor.
Terţul poprit care cu rea-credinţă a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile privind efectuarea
popririi va putea fi amendat, prin hotărârea de validare, cu o sumă cuprinsă între 200 şi 1.000 lei.
În cazul sumelor datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadenţă,
cât şi pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-şi efectele numai la data când sumele
devin scadente. După validarea popririi, terţul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata
prevăzută la art. 456 din Codul de procedură civilă, în limita sumei determinate expres în hotărârea de
validare.
Hotărârea de validare constituie, potrivit art. 460 alin. 4 din Codul de procedură civilă, titlu
executoriu, dar numai în împrejurarea determinată prin acest text. Această situaţie ar impune
concluzia potrivit căreia hotărârea de validare nu este susceptibilă de exercitarea căii ordinare de
atac a apelului. Doar că această hotărâre nu face parte din categoria hotărârilor definitive şi nici din
aceea a hotărârilor irevocabile, motiv pentru care considerăm totuşi că o atare hotărâre este
susceptibilă atât de apel, cât şi de recurs.
Împotriva hotărârii de validare se pot exercita şi căile extraordinare de atac, dacă sunt
întrunite cerinţele legale în acest scop.
Hotărârea de validare face parte din categoria hotărârilor constitutive de drepturi, căci prin
intermediul ei se realizează un transfer al creanţei în favoarea creditorului urmăritor.
Executarea popririi. Hotărârea de validare a popririi constituie, din punct de vedere al
dreptului substanţial, o cesiune forţată de creanţă. Dacă nu au fost înfiinţate şi alte popriri, creditorul
urmăritor dobândeşte un drept exclusiv asupra sumei poprite. În caz contrar, creditorul care a obţinut
primul înfiinţarea popririi va veni în concurs cu toţi ceilalţi creditori popritori.

6
Din punct de vedere al modului de executare, poprirea poate fi simplă sau continuată.
Poprirea simplă se realizează printr-o singură plată, ceea ce se întâmplă, de regulă, în cazul
creanţelor mai reduse ca valoare, iar poprirea continuată se realizează prin plăţi succesive. Este
ceea ce se întâmplă în cazul popririi asupra salariului sau asupra altor venituri periodice. În cazul în
care poprirea are ca obiect titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale, executorul judecătoresc
va ordona vânzarea lor, în condiţiile prevăzute de lege pentru valorificarea bunurilor mobile.
Hotărârea de validare a popririi poate fi valorificată de creditor în termenul general de
prescripţie, respectiv de 3 ani.
Ultima etapă a oricărei urmăriri silite o constituie, în principiu, eliberarea şi distribuirea
preţului. Legea distinge între situaţia în care la urmărire a participat un singur creditor şi cea în care
la urmărire au participat mai mulţi creditori.
În primul caz, principiul este acela că suma de bani realizată prin executarea silită se
eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă
disponibilă se predă debitorului, conform art. 562 Cod de procedură civilă.
Cel de-al doilea caz vizează existenţa mai multor creditori. În acest caz, se pune problema
distribuirii preţului, sens în care art. 563 alin. 1 din Codul de procedură civilă dispune că, dacă
executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea
sumei rezultate din executare, au depus şi alţi creditori titlurile lor, executorul judecătoresc va
proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu dispune altfel:
- creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită,
pentru conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, precum şi orice alte cheltuieli făcute în
interesul comun al creditorilor;
- creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor,
potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate
temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces,
acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a
pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
- creanţele rezultând din obligaţia de întreţinere, alocaţii pentru copii sau obligaţia de plată a altor sume
periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
- creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii,
datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor
fondurilor speciale;
- creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;

7
- creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin
fapte ilicite;
- creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau
executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;
- creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
- alte creanţe.
În cazul creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu dispune altfel, suma
realizată se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia. Dacă însă există creditori
care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferinţă conservate,
în condiţiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor
fi plătite înaintea celor prevăzute la art. 563 alin. 1 lit. b) Cod de procedură civilă.
Legea reglementează şi modul în care trebuie procedat în ipoteza în care unul dintre titlurile
depuse de creditori conţine obligaţia de a plăti o sumă de bani în mod periodic, iar bunurile rămase
în patrimoniul debitorului după efectuarea executării sau veniturile sale nu asigură plata în viitor a
ratelor datorate. Într-o asemenea împrejurare, executorul judecătoresc sau partea interesată va trebui
să sesizeze instanţa în circumscripţia căreia se face executarea, care va stabili suma globală cu care
creditorul va participa la distribuirea sumei realizate prin urmărire. Instanţa se pronunţă printr-o
încheiere, dată fără citarea părţilor, susceptibilă numai de recurs. Într-un mod similar, va proceda
instanţa şi atunci când se constată că debitorul a decedat, iar, în raport cu numărul moştenitorilor,
locul unde aceştia se găsesc, modul în care s-a făcut împărţeala moştenirii sau alte asemenea
împrejurări, plata în rate a creanţelor este greu de realizat. În acest caz, instanţa va stabili suma totală
ce se cuvine creditorului, precum şi cea pe care o va plăti fi ecare moştenitor în parte.
Riscurile creditorului în cadrul procedurii popririi sunt mult mai reduse decât în cazul
celorlalte forme de executare silită indirectă. Într-adevar, în cazul procedurilor de valorificare a
bunurilor mobile ale datornicului este posibil, uneori, ca bunurile urmărite să nu poata fi
valorificate sau să fie deteriorate ori sustrase. Un asemenea risc nu există în cazul popririi,
problema esenţială este acea de a identifica un terţ solvabil şi care este debitor al urmăritului.
Chiar şi în cazul urmăririi unor bunuri imobile, valorificarea acestora poate fi adeseori
incertă (terenuri agricole extravilane cu un grad redus de fertilitate a solului, terenuri situate la
distanţe mari de localităţi, etc) .

8
BIBLIOGRAFIE:

1. Prof. univ. dr. Ioan Leş – Cod De Procedură Civilă – Comentariu pe articole, Ediţia 3 –
Editura C.H. Beck – Bucureşti, 2007;

2. Prof. conf. dr. Sebastian Spinei – Executarea silită. Manual pentru uzul studenţilor la forma
de învăţământ la distanţă, Editura Universităţii Lucian Blaga – Sibiu, 2010.

3. Dumitru A. F. Florescu, Paul Coma, Marieta Safta, Theodor Mrejeru, Gabriel Balaşa –
Executarea Silită. Reglementare, doctrină, jurisprudenţă - Editura C.H. Beck – Bucureşti 2007;

4. S. Zilberstein, V.M. Ciobanu – Tratat de executare silită, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007.