Sunteți pe pagina 1din 10

CURS 6 Logistica internaţională

Soluția logistică
Pregatirea livrarii
Expediţia internaţională. Rolul expediţionarului
Documentele de livrare

Într-o abordare generală, logistica se ocupă cu planificarea şi controlul fluxurilor materiale şi


informaţionale în organizaţii, atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Rolul logisticii este de a
asigura materialele necesare la locul cerut şi la timpul potrivit în condiţiile satisfacerii unui anumit
set de restricţii (de exemplu, restricţiile bugetare) şi urmărind optimizarea unui anumit indicator de
performanţă (de exemplu, minimizarea costurilor operaţionale totale).
În practica de afaceri, în speţă în comerţul internaţional, prin logistică se înţelege ansamblul
operaţiunilor care au ca scop punerea mărfii la dispoziţia destinatarului la termenul şi la locul
stabilite prin contract
Logistica include, prin urmare, toate activităţile care sunt legate de circulaţia mărfurilor:
alegerea localizărilor pentru fabricare şi depozitare; gestiunea aprovizionării şi a stocurilor;
ambalarea şi marcarea mărfii; transportul; asigurarea mărfurilor în traficul internaţional; vămuirea
şi operaţiunile postvânzare (vezi figura ).

Condiţionare Manipulare
Ambalare Depozitare
Marcare
Paletizare Logistica

Obţinerea Alegerea modului de


documentelor transport
Formalităţi vamale Asigurarea mărfurilor

2.1. Soluţia logistică

În practica de comerţ exterior, operaţiunile de logistică se referă la următoarele activităţi:


ambalarea mărfurilor, încărcarea acestora în container, camion, vagon la uzina sau depozitul de
plecare, pretransportul mărfii (deplasarea mărfii pân ă în portul sau aeroportul de îmbarcare, sau la
platforma de grupaj), formalităţile de vămuire la export şi import, transportul principal, asigurarea
în traficul internaţional, posttransportul şi descărcarea mărfurilor din mijlocul de transport.
Responsabilitatea operaţiunilor de logistică revine exportatorului sau importatorului, în funcţie
de clauza Incoterms adoptată de părţi în contract, iar în lipsa acesteia, de modul în care acestea
au stabilit responsabilităţile reciproce şi de dreptul aplicabil.

1
Lanţul logistic formează un proces continuu care merge de la comanda de import până la livrarea
mărfii şi încasarea preţului.

Complexitatea anumitor operaţiuni de expediere, atât în plan logistic, cât şi în ceea ce


priveşte efectuarea formalităţilor vamale, impune adesea recurgerea la un expediţionar, care
reprezintă interfaţa dintre firmă şi transportator şi poate oferi prestaţii profesionale şi specializate
înfuncţie de modul de transport, destinaţie, natura mărfii şi tipul de servicii solicitate de client.
Recurgerea la un expediţionar este avantajoasă şi din punct de vedere financiar, deoarece acesta
este în măsură să obţină de la cărăuşi tarife preferenţiale, reducând costul transportului pentru cel
care face livrarea.
Analiza logistică. În alegerea unei soluţii logistice avantajoase, exportatorul sau, după caz,
importatorul trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, în speţă: costul, durata şi securitatea
livrării.
Costul total al operaţiunilor de logistică influenţează competitivitatea produsului exportat.
El cuprinde mai multe elemente: costul ambalajului; costul transportului (pretransport, transport

2
principal, posttransport); costul asigurării; costul manipulării şi depozitării; costul operaţiunilor
vamale; costuri anexe: comisioane, taxe portuare; costul gestiunii interne; costul financiar al
imobilizării mărfurilor.
Durata operaţiunilor de logistică (transit time) include timpul total necesar pentru
tranzitul mărfii de la locul de expediţie la locul de destinaţie. Aceasta include:
durata transportului;
durata de aşteptare (la încărcare, transbordare, descărcare etc.);
durata formalităţilor vamale.
Pe multe pieţe livrarea operativă reprezintă un important factor competitiv; totodată, în
contractele internaţionale respectarea strictă a termenului de livrare este o exigenţă majoră. Pentru
a evita întârzierile cauzate de unele aspecte tehni ce (transbordări, defecţiuni etc.), dar mai ales de
unele aspecte ce ţin de organizarea transportului, se poate recurge la managementul unitar al
întregului lanţ de transport. Pe de altă parte, cărăuşii pot oferi discounturi pentru mărfurile „de
redusă prioritate”, adic ă acelea care circulă un timp mai îndelungat (de exemplu, în transportul
aerian).
Securitatea livrărilor depinde în mare măsură de calitatea prestaţiilor expeditorului,
cărăuşului şi a altor participanţi la operaţiunile de logistică. Ea trebuie privită sub două aspecte:
securitatea mărfurilor, care depinde de mai mulţi factori, cum sunt modalitatea şi
mijlocul de transport, modul de pregătire a mărfii pentru livrare (ambalaj etc.), modul de
realizare a operaţiunilor de manipulare etc.;
securitatea termenelor stabilite pentru livrare, acestea depinzând de modalitatea şi
mijlocul de transport, numărul de transbordări, precum şi de alte condiţii: greve, condiţii
climaterice etc.
Respectarea termenului de livrare reprezintă o condiţie a competitivităţii exportului, alături
de preţ. De altfel, întârzierile în procesul de logistic ă se reflectă, direct sau indirect, în costul total
al tranzacţiei pentru exportator.
În stabilirea soluţiei logistice trebuie să se ţină seama şi de o serie de cerinţe (constrângeri)
de ordin tehnic şi comercial.
În ceea ce priveşte constrângerile tehnice , acestea se referă la:
natura mărfii, în anumite cazuri (produse perisabile, periculoase) fiind necesare soluţii
tehnice speciale şi adaptarea ambalajului;
raportul greutate-volum la mărfurile ambalate, element de care se ţine seama în fixarea
tarifelor.

Pregătirea mărfii pentru livrare


Vânz ătorul are obligaţia să livreze marfa în bune condiţii, cu respectarea prevederilor
contractuale. În acest sens, el trebuie să aibă în vedere ambalarea mărfii deoarece buna derulare a
transportului depinde de ambalaj; marcarea acesteia, care permite realizarea în condiţii de
siguranţă a deplasării mărfii; şi, după caz, depozitarea, ce intervine adesea în lanţul logistic.
Ambalarea
În literatura de specialitate se face o distincţie între ambalarea care are în principal o
funcţie de vânzare sau comercial ă, numită şi condiţionare
fr. conditionnement) şi cea care are în principal o funcţie logistică – ambalare propriu-zis ă.

Condiţionarea trebuie să asigure anumite caracteristici de robusteţe şi soliditate, dar rolul


său esenţial este de a prezenta o imagine atrăgătoare a produsului pentru clienţii potenţiali. Prin
condiţionare se urmăresc mai multe scopuri:

3
prezentarea promoţională a produsului;
asigurarea securităţii mărfii şi înlesnirea operaţiunilor de manipulare;
facilitarea punerii în vânzare şi a accesului la consumatorul final;
adaptarea produsului la condiţiile climaterice din ţara de consum (ex. tropicalizare).
Ambalarea are în vedere asigurarea protecţiei mărfurilor în timpul transportului, respectiv
realizarea în bune condiţii a operaţiunilor de manipulare, deplasare şi depozitare a partizii de
marfă. În acest sens, se evidenţiază mai multe funcţii ale ambalajului [8]:
asigură protecţia mărfurilor împotriva şocurilor şi coroziunii şi asigură conservarea
acestora pe parcursul transportului;
asigură inviolabilitatea produsului şi protecţia acestuia împotriva furtului;
facilitează operaţiunile pe care le implică transportul, respectiv încărcarea/descărcarea
mărfii, transbordarea şi alte manipulări, precum şi operaţiunile de verificare a partizii de
marfă;
facilitează desfacerea produselor prin aspectul promoţional.

Paletizarea permite reunirea într-o singură unitate de încărcare (load unit) a mai multor mărfuri
ambalate depuse pe paletă. Paleta este compusă din una sau două platouri suprapuse, de regulă,
din lemn, care permit prinderea cu furcile unui elevator în procesul manipulării.
Containerul este un recipient mobil şi ermetic, conceput pentru a fi încărcat cu bunuri în vrac
sau uşor ambalate, altfel încât transportul s ă se facă fără manipulări sau transbordări de mărfuri
de la locul de expediţie la cel de destinaţie. Cu alte cuvinte, el este un ambalaj definitiv, în care
marfa circulă „din poart ă în poartă”, f ără nicio intervenţie asupra acesteia pe parcursul
transportului.

Marcarea
Marcarea reprezintă o obligaţie a producătorului şi priveşte atât m ărfurile, cât şi
ambalajele respective. Se disting două tipuri de marcare: cea necesară pentru a individualiza o
expediţie şi cea cerută de reglementările ţării importatoare.Exportatorul va înscrie lizibil şi de
neşters, în litere şi cifre, elementele de identificare a mărfii, destinatarul şi locul de destinaţie.
Pe lâng ă funcţia de individualizare a mărfii, marcarea joacă şi rolul de a evidenţia locul de
origine a mărfii
Depozitarea
De multe ori, în lanţul logistic internaţional intervine depozitarea, respectiv depunerea mărfii
în antrepozite, docuri, silozuri etc.; această operaţiune poate avea loc fie la expediţia mărfii, fie la
destinaţie, putând fi depozitele proprii ale produc ătorului/exportatorului sau cele deţinute de
expediţionari sau terţi.
Depozitarea poate fi făcută în vederea realizării unor operaţiuni de sortare, preambalare,
conservare, finisare; în timpul depozitării mărfurilor, acestea pot fi ambalate şi marcate. Totodată,
depozitarea se face şi în cazul în care marfa aşteaptă sosirea mijlocului de transport sau în situaţii
speciale (imposibilitatea predării mărfii către destinatar etc.).
În dreptul continental, baza juridică a operaţiunii o constituie contractul de depozit ,
respectiv convenţia prin care o persoană – proprietarul antrepozitului depozitar – prime şte un bun
de la o altă persoană – posesorul m ărfii (deponent) spre a-l păstra şi a-l restitui în natură.
Pentru mărfurile depuse în antrepozit, se eliberează deponentului o recipisă warant,
document compus din două părţi: recipisă de depozit (prin care antrepozitul recunoaşte că a primit

4
mărfurile) şi warantul (buletinul de gaj). Ambele sunt titluri de credit şi, fiind emise la ordin, pot fi
transmise prin gir.
Dacă deponentul vrea să înstrăineze mărfurile libere de orice sarcini, transmite prin gir
cumpărătorului atât recipisa, cât şi warantul, act ce reprezintă transferul de proprietate asupra
mărfii.
Deponentul – de ţinător al recipisei-warant – poate îns ă să despartă warantul de recipisă,
utilizându-l pentru a constitui un gaj asupra m ărfurilor (de exemplu, la solicitarea unui credit). În
acest fel, warantul devine o formă specială a contractului de gaj. Avantajul pentru deponentul
mărfurilor constă în faptul că acesta, conservând recipisa de depozit, poate s ă vând ă mărfurile
unui terţ, prin transmiterea acestui titlu de proprietate (recipisa). Dar noul purtător al recipisei de
depozit (separată de warant) nu poate pretinde predarea mărfurilor de către depozitar pân ă când
posesorul warantului – creditor gajist – nu a fost pl ătit.

Expediţia internaţională. Rolul expediţionarului

Expediţia internaţională este componentă a mecanismului de derulare a operaţiunilor de


export/import; ea reprezintă interfaţa dintre predătorul mărfii şi cărăuş (transportator) şi dintre
acesta din urmă şi destinatar, asigurând derularea fluxurilor de m ărfuri în bune condiţii.
Expediţionarul (engl. forwarder, fr. transitaire, germ. spediteur) este un intermediar între cel
care livrează marfa (încărcător) şi cărăuş. El se obligă să organizeze operaţiunile legate de circuitul
mărfii, adică tot ceea ce este necesar pentru a face posibilă deplasarea mărfii de la expeditor la
destinatar.
Expediţionarul prestează în favoarea clienţilor săi o serie de servicii, care pot fi grupate în
mai multe categorii.
Serviciile legate direct de transport sunt, în principal, următoarele:

5
alegerea mijloacelor de transport şi a celor mai convenabile rute pentru transportul
mărfurilor şi organizarea transportului acestora la destinaţie;
pregătirea calculelor pentru tarifele privind cheltuielile de transport şi cheltuielile
accesorii legate de derularea operaţiunii de export/import;
realizarea traficului de grupaj;
încheierea contractului de transport cu cărăuşul;
procurarea documentelor de transport;
supravegherea deplasării mărfurilor pe parcurs şi avizarea promptă a clienţilor interesaţi;
plata cheltuielilor legate de deplasarea mărfurilor de la exportator la importator,
verificarea şi decontarea acestora.
Serviciile logistice conexe, care permit realizarea în bune condiţii a livrării, se referă, în
principal, la:
depozitarea şi distribuirea mărfurilor din depozite: mărfurile aflate în depozite pot fi
sortate, preambalate, conservate, finisate şi etichetate, ambalate şi marcate;
întocmirea documentelor şi perfectarea formalităţilor privind asigurarea mărfurilor pe
parcursul transportului;
întocmirea documentelor şi formalităţilor necesare operaţiunilor vamale şi de tranzit.
Expediţionarul poate oferi, totodată, şi o serie de servicii de consultanţă sau asistenţă pentru

exportatori în cazul diferitelor operaţiuni de export. În acest sens, el poate asigura:

acordarea de consultaţii economice, tehnice, juridice, la încheierea contractelor


comerciale;
acordarea de consultaţii şi asistenţă privind pregătirea mărfurilor pentru livrare şi
prezentarea acestora la transport;
organizarea expedierilor şi transportului mărfurilor la manifestări comerciale (târguri,
expoziţii etc.) sau la licitaţii, putând asigura manipularea şi aşezarea exponatelor;
efectuarea de studii privind dezvoltarea în perspectivă a transporturilor, utilizarea unor
mijloace şi tehnologii mai eficiente etc.
O altă prestaţie a expediţionarului se referă la emiterea unor documente proprii, respectiv
documentele elaborate de FIATA. Aceste documente, în formă standardizată, sunt uşor de
identificat, fiecare având o culoare diferit ă şi purtând sigla FIATA.
După funcţiile pe care le îndeplinesc în practica internaţională se cunosc mai multe feluri de
expediţionari

(1) Expediţionarul de grupaj (engl. colector, fr. groupeur) are drept sarcină constituirea de
camioane complete, de vagoane complete, de containere complete, de unităţi de încărcare pe avion
sau pe palete, pe baza predării mărfurilor individuale (a coletelor) din partea clienţilor săi. El
negociază tarife preferenţiale cu transportatorii.
O variantă o reprezintă „consolidatorii” ( consolidators), expediţionari care grupează diverse
livrări provenind de la mai mulţi clienţi astfel încât s ă încarce containere complete, nava aparţinând
însă unor terţi (de aceea se mai numesc Non-Vessel Operating Common Carriers sau NVOCC).
(2) Organizatorul de transporturi multimodale (Multimodal Transport Operators, MTO)
Acesta este un intermediar de transport de tipul comisionarului care organizează deplasarea
mărfurilor de la locul de predare la cel de destinaţie prin intermediul mai multor moduri de
transport. El îşi asumă obligaţia de a duce la bun sfâr şit operaţiunea de transport (obligaţie de

6
rezultat), care implică ajungerea mărfii la destinaţie şi respectarea termenelor de livrare. El face
asigurarea pentru marfa aflată în procesul de transport, dar se asigură şi pentru riscurile pe care le
implică propria responsabilitate profesională.
Acest tip de expediţionar se propune ca partener unic şi complet al exportatorului, preluând
toate problemele de transport, asigurare, vămuire, depozitare etc.; el asigură toate serviciile de
logistică, ducând marfa din poart ă în poartă.
(3) Agentul portuar sau aeroportuar (port – sea port, airport or cargo terminal – agen t)
Este vorba de un intermediar, care acţionează la punctul de contact între două mijloace de
transport, acolo unde marfa este supusă unei transbordări (fr. rupture de charge). El
supraveghează în numele unui terţ (exportatorul/importatorul) buna desfăşurare a trecerii mărfii de
pe un mijloc de transport pe altul în porturi sau aeroporturi.
(4) Expediţionarul aerian (air freight agent, fr. agent de fret aerien) intermediază
închirierea spaţiului de transport pentru companiile aeriene, pe baza procurii acestora, pentru
întocmirea şi semnarea scrisorilor de transport aerian. Agentul trebuie să obţină în prealabil
acordul asociaţiilor mondiale care reglementează operaţiunile de transport aerian (IATA, ATAF).
De regulă, el cumulează această activitate cu cea de expediţionar de grupaj şi de comisionar
vamal.
(5) Expediţionarul rutier (road haulage broker, fr. affreteur routier) este un comisionar
care pune în contact transportatorii rutieri cu mărfurile care trebuie transportate, contra unui
comision de afretare.
Această funcţie este, de regulă, îndeplinită de firme mici şi mijlocii, multe având un parc
redus de vehicule.
(6) Navlositorul maritim şi fluvial desfăşoară o serie de activităţi legate de navlosirea
mijloacelor de transport. Ei pot fi „consignatari” ai navei (loading brokers), numiţi şi „agen ţi de
linie” sau „agen ţi generali” sau curtieri maritimi, curtieri de navl osire fluvială, responsabili cu
manipularea mărfurilor etc. În mod obişnuit, freight forwarder reprezintă pe cărăuş (shipper), în
timp ce loading brokers reprezintă pe proprietarul navei, astfel încât exist ă doi intermediari între
client şi cărăuş.
(7) Comisionarul sau agentul în vamă (customs broker, fr. commissionaire en douane) este
un intermediar care se substituie integral exportatorilor şi importatorilor pentru formalităţile
vamale legate de intrarea şi ieşirea mărfurilor din ţară.

Relaţiile dintre client şi expediţionar sunt reglementate prin contractul de expediţie.


Clientul este persoana care deţine şi/sau are drept de dispoziţiune asupra unei cantităţi de marfă şi
solicită efectuarea transportului acesteia, inclusiv a operaţiunilor conexe deplasării. El este cel care
ar avea în contractul de transport poziţia expeditorului, dacă ar încheia în mod direct acest contract
şi nu prin intermediul expediţionarului. Clientul plăteşte sau garantează plata preţului transportului
şi a operaţiunilor legate de acesta.

Contractul de expeditie- cod civil român –


Contractul de expeditie este o varietate a contractului de comision prin care expeditorul se
obliga sa incheie, in nume propriu si in contul comitentului, un contract de transport si sa
indeplineasca operatiunile accesorii.
Obligatiile expeditorului

7
(1) In alegerea traseului, mijloacelor si modalitatilor de transport al marfii expeditorul va
respecta instructiunile comitentului, iar daca nu exista asemenea instructiuni, va actiona in
interesul comitentului
(2) In cazul in care expeditorul isi asuma si obligatia de predare a bunurilor la locul de
destinatie, se prezuma ca aceasta obligatie nu este asumata fata de destinatar
(3) Expeditorul nu are obligatia de a asigura bunurile decat daca aceasta a fost stipulata in
contract sau rezulta din uzante
(4) Premiile, bonificatiile si reducerile tarifelor, obtinute de expeditor, apartin de drept
comitentului, daca nu se prevede altfel in contract.
Raspunderea expeditorului
(1) Expeditorul raspunde de intarzierea transportului, de pieirea, pierderea, sustragerea sau
stricaciunea bunurilor in caz de neglijenta in executarea expedierii, in special in ceea ce
priveste preluarea si pastrarea bunurilor, alegerea transportatorului ori a expeditorilor
intermediari
(2) Atunci cand, fara motive temeinice, se abate de la modul de transport indicat de
comitent, expeditorul raspunde de intarzierea transportului, pieirea, pierderea, sustragerea
sau stricaciunea bunurilor, cauzata de cazul fortuit, daca el nu dovedeste ca aceasta s-ar fi
produs chiar daca s-ar fi conformat instructiunilor primite.
Drepturile expeditorului
(1) Expeditorul are dreptul la comisionul prevazut in contract sau, in lipsa, stabilit
potrivit tarifelor profesionale ori uzantelor sau, daca acestea nu exista, de catre instanta in
functie de dificultatea operatiunii si de diligentele expeditorului
(2) Contravaloarea prestatiilor accesorii si cheltuielile se ramburseaza de comitent pe
baza facturilor sau altor inscrisuri care dovedesc efectuarea acestora, daca partile nu au
convenit anticipat o suma globala pentru comision, prestatii accesorii si cheltuieli care se
efectueaza.

Documentele de livrare

Facturarea este o operaţiune esenţială în tranzacţiile comerciale internaţionale, iar factura


comercială, numită în comerţul exterior şi factură externă, reprezintă documentul cel mai
important în operaţiunea de comerţ exterior.
Factura comercială (engl. commercial invoice) este un înscris întocmit de exportator prin
care se arată condiţiile în care are loc vânzarea de bunuri şi servicii. Ea cuprinde în detaliu
mărfurile comercializate şi condiţiile de comercializare aferente acestora.
Factura comercială rezumă toate condiţiile de bază ale unei afaceri încheiate – clauze privind
partenerii, obiectul, preţul – astfel încât din con ţinutul ei rezultă în mod clar drepturile şi
obligaţiile părţilor. Nu de puţine ori, ea constituie singura materializare a acordului de voinţă
dintre părţi (atunci când acesta nu este consemnat într-un act s cris). Pe de altă parte, în practica
comercială internaţională (drept continental) se admite că tăcerea partenerului care a primit factura
echivalează cu acceptarea integrală a clauzelor pe care aceasta le cuprinde.

Principalele funcţii ale facturii sunt următoarele:


arată faptul că marfa a fost vândut ă

8
Factura consemnează în scris existenţa unui act de vânzare şi precizează mărfurile vândute
(denumire, sortimente, calitate, cantitate), ca şi valoarea tranzacţiei (preţ unitar, valoarea totală a
mărfurilor). Emiterea facturii de către exportator este obligatorie, indiferent de valoarea mărfurilor
livrate;
mijloceşte transferul de proprietate de la vânz ător la cumpărător
În comerţul internaţional transferul proprietăţii şi plata preţului se fac, în general, pe bază de
documente. Un exemplar din factură este destinat importatorului prin intermediul circuitului
bancar; un alt exemplar însoţeşte marfa pe parcursul transportului;
serveşte la încasarea contravalorii mărfii
Factura comercială este un document prin care vânz ătorul solicită cumpărătorului să
efectueze plata pentru mărfurile sau serviciile furnizate; în acest document se materializează
creanţa exportatorului asupra importatorului.
Factura comercială face parte din setul de documente obligatorii solicitate de bancă pentru a
proceda la plata exportului. Odată plata efectuată, documentele se eliberează importatorului, care
le va utiliza pentru ridicarea mărfii de la locul de destinaţie prevăzut în contract;
serveşte la efectuarea formalităţilor vamale
Factura comercială este un document de bază utilizat în plăţile internaţionale, de exemplu în
cazul plăţii prin acreditiv documentar; factura face parte din dosarul de vămuire, servind la
stabilirea valorii în vamă a mărfurilor ce fac obiectul procedurilor de vămuire. Factura este
documentul primar de evidenţă, identificare şi evaluare în vamă a mărfurilor de export-import.
Factura este şi un document contabil în baza căruia exportatorul este exonerat de la plata TVA, la
export.
Factura externă este o sinteză a tranzacţiei dintre exportator şi importator. Ea are faţă de o
factură de vânzare obi şnuită o serie de particularităţi:
este redactată într-o limbă de circulaţie internaţională, de regulă engleza; unele ţări
impun însă ca factura şi lista de colisaj să fie redactate sau traduse în limba ţării
importatoare (ex. Franţa, Italia, Spania);
declaraţia exportatorului se referă la faptul că bunurile la care se face referire sunt
produse în ţara de export şi că suma înscrisă reprezintă valoarea reală şi corectă a
tranzacţiei. Declaraţia de pe factură trebuie făcută în anumiţi termeni în unele ţări, iar
exportatorul trebuie să ţină seama de această cerinţă;
acreditivele din unele ţări importatoare, în principal în Orientul Mijlociu, impun
certificarea sau legalizarea facturii comerciale. Această certificare se face în mod
obişnuit de către Camera de Comerţ a ţării exportatoare şi are rolul de a confirma faptul
că factura şi declaraţia sunt corecte.

În afara facturii comerciale, în practica de comerţ exterior se mai utilizează: factura pro
forma, factura consulară şi factura vamală, acestea având func ţii specifice.
Factura pro forma (pro forma invoice) este un document furnizat de exportator înainte de
vânzarea sau livrarea m ărfii, prin care acesta îl informează pe cumpărător despre preţ, natura şi
cantitatea mărfii ce urmează a fi comercializată. Ea are funcţia unei oferte comerciale şi urmează a
fi replicată întocmai în factura de export. Factura pro forma este de fapt un specimen al facturii
comerciale trimise importatorului în prealabil.

9
Factura consulară este un document solicitat de organele vamale din unele ţări
importatoare pentru a servi la stabilirea taxelor vamale la mărfurile de import. Ea este completată
de expediţionar pe formulare speciale, vizate de consulatele ţărilor importatoare.
Factura vamală este un document cerut la import în anumite ţări (mai ales în
Commonwealth) pentru a determina structura preţurilor şi preţurilor nete (după deducerea taxelor)
pe piaţa ţării de origine. Ea serveşte ca element de referinţă pentru calculul taxelor vamale.
În ceea ce priveşte respectarea calităţii, de regulă, în comerţul internaţional se solicită un
certificat de calitate, care face parte din setul de documente depus de exportator la bancă în
vederea încasării contravalorii exportului. Certificatul de calitate este un document eliberat de
producătorul mărfurilor exportate, el putând fi atestat de o insti tuţie specializată de control al
calităţii. Conţinutul certificatului trebuie să corespundă întocmai cu prevederile din contract
privind calitatea mărfii pentru ca exportatorul să poată încasa plata de la bancă.

Certificatul de origine. De multe ori, în tranzacţiile internaţionale se solicită o atestare


oficială a locului de origine a mărfii, respectiv un certificat de origine (engl. certificate of origin).
Certificatul de origine este un document emis de un organism specializat din ţara exportatorului
(de regulă, Camera de Comerţ), la cererea acestuia din urmă, care confirmă natura, cantitatea,
valoarea etc. a mărfurilor livrate, ca şi locul lor de fabricare, şi include o declaraţie precizând ţara
de origine a bunurilor respective. El poate, de asemenea, să precizeze preţul de vânzare al
bunurilor pe piaţa internă a exportatorului.
Lista de colisaj (engl. packing list)
Un document important în derularea contractului, care sintetizează aspectele principale
privind conţinutul partizii de marfă, ca şi modul de ambalare şi marcare în vederea transportului
este lista de colisaj (engl. packing list). Aceasta precizează numărul coletelor în ordinea marcării
lor, volumul mărfurilor, denumirea reperelor de marfă care se găsesc în fiecare colet, cu
specificarea denumirilor, cantităţilor (fără indicarea valorii). În cazul mărfurilor vândute în vrac,
lista de colisaj este înlocuită cu un certificat de greutate care atestă cantitatea bunurilor. Greutatea
reţinută este specificată în documentul de transport.

Lista de colisaj cuprinde, pentru fiecare colet:


marcajul;
numărul de ordine;
greutatea brută, în kilograme;
greutatea netă, în kilograme;
dimensiunile, în centimetri, în ordinea următoare: lungime-lăţime-înălţime;
volumul („cubajul”);
detalii privind conţinutul.
În finalul listei se prezintă, pe ansamblu, partizii de marfă, numărul de colete, greutatea brută şi volumul. Nu se indică
valoarea mărfurilor.

10